BARBARA YORK

{ansa
dragostei
Traducerea [i adaptarea \n limba român` de
CORNELIA ALEXOI-SHILI

ALCRIS
M-94
 Capitolul 1

– Minunat.
Vocea care se auzi peste um`rul ei era absolut încânt`toare, iar
accentul englezesc atât de senzual... {i unde mai pui c` aprecierea
nu fusese f`cut` la adresa Mona Lisei. Laura se întoarse curioas`,
pentru a privi b`rbatul care-i admirase schi]ele.
– Cred c` doar dou` sau trei persoane au mai avut aceast`
reac]ie v`zându-mi desenele, spuse ea, m`surându-l din cap
pân`-n picioare.
– Te-am v`zut [i ieri aici, la Luvru, spuse el tot în englez`.
De unde [tia c` e englezoaic`?
– Ai un spirit de observa]ie foarte bun, r`spunse Laura,
încetând s` mai deseneze [i concentrându-se doar asupra tabloului
din fa]a ei, mai ales c` paza muzeului î[i a]intise aten]ia asupra lor.
De ce nu pleca?... Nu era francez, cu siguran]`. Ce putea fi?...
German?... Austriac?... Suedez?... Nu c` o interesa prea mult, dar...
6 BARBARA YORK

– Î]i place atât de mult s` pictezi? întreb` el [i accentul lui str`in

era atât de atractiv, încât Laura se gândi c` o f`cuse inten]ionat [i
c` urma o propunere mai pu]in ortodox`.
Îl privi cu coada ochiului. Nu ar`ta deloc r`u, dac` aveai apetit
la oamenii de afaceri europeni supersofistica]i. Ea, îns`, prefera
arti[tii.
– B`rbatul a[tepta, în mod evident, r`spunsul ei, dar Laura nu
era sigur` c` î[i mai amintea ce o întrebase.
– Dac` îmi place s` pictez? repet` ea, nesigur`. Da.
Nu-i mai spuse c` visa s` devin` ilustratoare, într-o bun` zi.
– Îmi place [i mie s` vin la Luvru, ori de câte ori sunt în Paris.
E[ti aici în vacan]`, nu-i a[a?
– Nu, r`spunse ea ferm, mutându-[i ochelarii de pe cre[tetul
capului pe vârful nasului. Acum, te rog s` m` scuzi, ad`ug` ea, în
timp ce sesiz` valul de colonie scump` ce se f`cea sim]it la fiecare
mi[care a lui. Îi sim]i privirile cercetând-o cu de-am`nuntul, a[a c`
se roti brusc [i se îndrept` spre ie[ire.
Astfel de b`rba]i priveau întotdeauna femeile ca pe o prad`
u[oar`, î[i spuse Laura. Ei bine, de data asta nu i-a mers. Curios era
îns` faptul c` nu se bucura prea mult de aceast` concluzie. Ceva
dinl`untrul ei o f`cu s` regrete atitudinea avut`.
Când ajunse în apartamentul în care locuia, intr` direct în
buc`t`rie s`-[i fac` o limonad`. Ardea toat`, ca de o febr` stranie.
De ce se sim]ea tulburat`? Ce g`sise atât de deosebit la str`inul de
la Luvru, \ncât o obseda [i acum imaginea lui?
Deschise fereastra... Atmosfera era de-a dreptul înc`rcat`...
Poate va face pu]in` plaj` pe terasa de deasupra blocului... I-ar fi
{ANSA DRAGOSTEI 7

pl`cut s` aib` mai mult` intimitate... Aici, împ`r]ea apartamentul

cu o alt` fat`. De[i aceasta nu prea st`tea pe-acas`, Laura sim]ea,
totu[i, lipsa unei case proprii.
Gândurile îi zburar` din nou la ochii str`inului de la muzeu.
De[i nu g`sise nicio scrisoare de la mama sa vitreg` nici în ziua
aceea, iar facturile se apropiau de scaden]`, Laura nu-[i putea muta
gândurile de la b`rbatul elegant care o interpelase cu atâta
aplomb, mai devreme. Î[i puse, a[adar, costumul de baie, câteva
mere [i blocul de desen într-un co[, [i ie[i pe terasa de deasupra
blocului. Î[i întinse prosopul [i se a[ez` comod în b`taia soarelui.
Era un loc în care putea sta la plaj` f`r` a fi deranjat` de nimeni,
bucurându-se în voie de c`ldura soarelui.
Ca pentru un exerci]iu de desen, Laura începu, deci, s` schi]eze
figura care-i bântuia deja toate gândurile.
Fa]a. Foarte interesant`, într-adev`r, orice pictor ar fi fost
bucuros s`-i fac` portretul. Modul în care i se în`l]au col]urile gurii
când zâmbea. Apoi, umerii atletici [i modul cum i se încre]eau
lâng` ureche [uvi]ele de p`r negru, lucios. Straniu, cum î[i amintea
atât de multe lucruri despre cineva întâlnit doar câteva minute; era
de vin`, desigur, ochiul ei de artist, atent întotdeauna la detalii.
Paginile se umpleau cu rapiditate, una dup` alta... Profilul... Apoi
toat` fa]a, zâmbindu-i larg [i senzual. Pe urm`, ochii... În alte
câteva linii, îl prinse în întregime: înalt, zvelt, emanând o for]`
viril`, de leu adormit... Sau... A[teptând. Cum sim]ise asta?...
Laura î[i mas` degetele amor]ite... Desenase prea mult. Puse
deci blocul cu foi deta[abile deoparte, privind gânditoare spre cer.
Probabil era destul dac` închidea doar ochii, pentru a-i sim]i
8 BARBARA YORK

prezen]a. Se l`s` în voia vrajei care o cuprinse, apropiindu-[i

pleoapele [i l`sându-se mângâiat` de str`lucirea razelor de soare,
pân` când auzi, ca [i cum ar fi fost aievea:
– Minunat...
Ah, îi putea sim]i degetele fine cutreierându-i corpul... Îi vedea
fa]a aplecat` asupra ei, ochii alba[tri surâzând... Laura se r`suci pe
prosop, încercând s` se gândeasc` la altceva, dar chiar în acel
moment se auzi strigat` de colega ei de apartament, care se
întorsese acas`. Vroia s` mearg` la o petrecere? Ah, bineîn]eles,
vroia tot ce o putea sc`pa de obsesia care-i cuprinsese mintea.
Serata era îns` mult mai pu]in atractiv` ca de obicei [i Laura
r`mase t`cut` în fotoliu, privind cum danseaz` cele câteva perechi
strânse acolo.... Ceva... Cineva... Îi lipsea foarte mult în acel
moment.
Grupul aranjase o excursie pentru duminic`, dar Laura refuz`
de ast` dat`, de[i Colette, proprietara apartamentului în care
locuia, insistase foarte mult.
– Vreau s`-mi încep pictura, luni, Colette, r`spunse Laura, de[i
de obicei se al`tura lor cu bucurie.
Colette frecventa aceea[i [coal` de art` pe care o urma Laura [i
se împrieteniser` înc` din primele zile, dar acum nici prezen]a ei
nu o bucura. Pur [i simplu vroia s` aib` o zi în care s` se poat`
aduna.
Vroia s-o caute din nou la telefon pe Anthea, fosta so]ie a tat`lui
ei, poate r`spundea unor scrisori... Renta sa îi ajungea pentru înc`
ni[te s`pt`mâni, dar ce se f`cea dup` aceea? Laura se întreba dac`
se întâmplase ceva r`u cu Anthea, c` nu o mai putea g`si...
{ANSA DRAGOSTEI 9

Nu, desigur, ve[tile rele circulau întotdeauna cu rapiditate.

Sun` din nou, f`r` niciun rezultat, [i se retrase apoi în camera
sa. Era din nou foarte cald... Poate era mai bine s` ias` [i s` mai
fac` ni[te schi]e pe malul Senei. Laura se gândi cât de norocoas`
fusese s` poat` veni aici... Va cina în ora[, dar pentru a face ceva
economie, î[i puse în sacul de lucru ni[te biscui]i, ceva brânz` [i o
limonad` cu ghea]`... Îi pl`cea nespus de mult [i micul apartament
în care locuia... Î[i aminti, brusc, entuziasmul cu care primise
vestea c` tat`l ei se învoia s` studieze la Paris... PARIS! Ce vis, ce
oportunitate... {i, într-adev`r, fusese mult mai bine s` p`r`seasc`
locuin]a din Londra, pentru c` tat`l s`u se c`s`torise de curând [i
nu era prea convenabil pentru el s` o aib` mereu prin preajm`, în
aceste condi]ii. Asta se întâmplase cu cincisprezece luni în urm`,
cu pu]in timp înainte ca tat`l el s` descopere c` e bolnav. Poate
avusese o presim]ire, c` insistase atât de mult ca Laura s` plece la
Paris... Cr`ciunul fusese foarte trist pentru ea, iar telefonul mamei
sale vitrege era închis permanent. În februarie, în sfâr[it, r`spunse
cineva... Un b`rbat... Laurei îi fusese imposibil s` în]eleag` cum
Anthea avea în via]a ei, atât de curând de la moartea so]ului s`u,
un alt b`rbat. În timpul vacan]ei de Pa[ti, când se întorsese acas`,
constat` cu surpriz` c` în jurul mamei ei vitrege roiau o mul]ime
de indivizi. Asta o determin` pe Laura s` nu se mai întoarc` acas`
în vacan]a de var`. Dac` ar fi f`cut-o, cu siguran]` ele dou` ar fi fost
într-un r`zboi continuu.
Din p`cate, problema banilor nu era rezolvat` înc` [i asta îi
d`dea o mare nelini[te, se gândi Laura, în timp ce î[i c`uta un loc
în mijlocul mul]imii, unde s`-[i schi]eze desenele. Forfota str`zii o
10 BARBARA YORK

inspira întotdeauna [i Laura prindea cu succes, în linii sigure,

fe]ele atât de diverse ale trec`torilor. Unii se opreau s`-i analizeze
desenele, al]ii intrau în vorb` cu ea, întrebând-o vrute [i nevrute.
Laura desen`, a[a, fil` dup` fil`, persoane, b`rci, diferite p`r]i ale
Senei, în str`lucirea soarelui, cl`dirile mari [i impun`toare, de pe
malul cel`lalt al râului. Era cea mai norocoas` fat` din lume, se
gândi ea plin` de bucurie la c`derea serii, pornind spre cas`.
Nu r`spunse nimeni la telefonul din Anglia nici de ast` dat`.
Poate Anthea ie[ise în afara Londrei în acest weekend. Laura
încerc` s` nu se mai gândeasc` la toate acestea [i î[i prepar` o
omlet`, la care ad`ugase pu]in` salat`.
A doua zi diminea]`, la micul dejun, Laura o c`ut` din nou pe
Anthea la telefon. Niciun r`spuns nici de ast` dat` [i banii erau pe
sfâr[ite î[i spuse ea, gr`bindu-se s` ias` din cas`. Anthea uitase,
probabil, cât o costau doar taxiurile pân` la Luvru.
Era o diminea]` foarte important` din via]a Laurei... Mergea
pentru prima dat` într-o galerie, pentru a face o copie dup` un
maestru. Cei mai mul]i dintre studen]ii [colii de art`, în aceste zile,
nu se interesau de nimic ce nu ]inea de mod`. Dar pe ea o interesa,
într-adev`r, pictura [i profesorul ei, care era unul dintre cei mai în
vârst` din toat` [coala, o sus]inuse, întotdeauna, cu toat`
convingerea, în dorin]a ei de a înv`]a copiind dup` marile
personalit`]i. Ea î[i propuse ca în viitor s` ilustreze c`r]i pentru
copii. Era, deci, esen]ial s` descopere [i s` exerseze tehnica marilor
mae[tri, mai ales în ceea ce privea coloritul, pentru a putea, mai
apoi, s`-[i dezvolte o tehnic` a sa proprie.
Alesese s` copieze "Forjeria", de Le Nain.
{ANSA DRAGOSTEI 11

De[i profesorul îi spusese c` nu va reu[i s` fac` o adev`rat`

copie a acestui tablou, Laura se înc`p`]ân` s`-i demonstreze
contrariul.
Un asistent al muzeului o ajut` cu tot ceea ce fusese nevoie
pentru a se instala cât mai confortabil în fa]a marii picturi [i Laura
se puse pe lucru, plin` de emo]ie.
Era absorbit` total de ceea ce f`cea. Schi]` mai întâi pozi]ia
personajelor, concentrându-se cu cea mai mare aten]ie asupra
celor trei genera]ii de ]`rani, reprezenta]i cu atâta for]` artistic` de
Le Nain. Laura picta de-acum, la modul serios, de mai bine de cinci
ani.
Tat`l ei îi spunea adeseori cât de p`cat era c` mama sa nu tr`ise
s-o vad` pictând. Laura nu-[i mai amintea, desigur, nimic despre
mama ei, care murise când avea doar câteva luni, dar [tia c` îi con-
tinua munca.
Închise un ochi [i-[i studie desenul cu privirea unui
profesionist... Nici prea bine, nici prea r`u, se gândi ea, dar n-ar fi
dat ceea ce f`cuse nici pentru câteva mii de lire sterline. Lu` din
nou pensula [i realiz` abia acum c` mâna îi tremura din cauza
efortului de pân` atunci.
– Minunat, se auzi iar`[i vocea de alt`dat` [i Laura [tia cu
precizie c` Mona Lisa nu putea fi v`zut` nic`ieri, prin preajm`.
Î[i ridic`, a[adar, ochii spre vizitatorul oprit chiar în dreptul ei.
– Ah, din nou dumneavoastr`, spuse ea, apoi mai lu` ni[te
culoare [i o amestec`, u[or, pe palet`.
Îi sim]i ochii a]inti]i asupra ei. Observase [i de ast` dat`,
privindu-l cu o clip` mai devreme, ce incredibil de alba[tri îi erau
12 BARBARA YORK

ochii. Era extrem de elegant [i în diminea]a aceea, cu un costum

gri croit impecabil [i cu pantofii lustrui]i perfect.
– E[ti student`, aici, în Paris? întreb` el, de[i nu p`rea ca
aceast` problem` s` fie cea care-l preocupa, cu adev`rat, în acel
moment.
Laura continu` s`-[i amestece tacticos vopselele, încercând s`
defineasc` jacheta fierarului.
– Sau doar vii s` lucrezi din când în când aici? continu` el, în
timp ce o briz` discret` de aftershave, senzual` [i viril`, se strecur`
tiptil sub n`rile fetei.
– Sunt student`. Am venit în Paris cu aproape un an în urm`.
Asta e pauza ta de prânz, sau dai târcoale pe-aici în fiecare zi?
– Târcoale? Ce înseamn` asta?
Dumnezeule, cum mai rula r-ul...
– Cau]i, urm`re[ti pe cineva pe-aici?
– Ah, da, spuse el zâmbind. Asta pentru c` am g`sit ceva ce îmi
doresc foarte mult, continu` el.
Vocea lui sun`, periculos, ca a unei feline. Laura se înfior`, de
panic` [i de pl`cere în acela[i timp.
– Vrei s` m` la[i acum s` lucrez? întreb` ea, privind semnificativ
spre pazni]i.
– Hai, las` sup`rarea [i vino s` prânzim împreun`.
– Du-te dracului.
B`rbatul î[i deschise bra]ele spre ea.
– Dracului? f`cu el, ca [i cum n-ar fi în]eles.
– Ah, nu începe din nou, se enerv` Laura. Vorbe[ti engleza la
fel de bine ca mine.
{ANSA DRAGOSTEI 13

– Cafea, atunci, insist` el, surâzând rug`tor.

Laura arunc` spre el o pensul`, dar acesta se retrase la timp.
– Pleac` de-aici sau voi pune s` te aresteze.
Str`inul se îndep`rt` pu]in, dar nu plec`.
Laura se întoarse la desenul ei.
Dup` câteva minute, se al`tur` grupului de vizitatori care se
apropie pentru a compara schi]ele Laurei. Doar c` el nu se uita nici
la tablou [i nici la schi]e. Se uita direct spre ea. Foarte bine, nicio
problem`, î[i spuse Laura. Zece minute, dou`zeci de minute...
jacheta fierarului prinse o culoare stranie sub mâinile Laurei... O
jum`tate de or`... Laura încerca din r`sputeri s` repare gre[eala...
– Bine, spuse ea, l`sând deoparte pensulele [i paleta... Vom
bea o cafea împreun`, dar numai dac` îmi promi]i c` m` vei l`sa în
pace dup` aceea.
B`rbatul lu` o pozi]ie de drep]i [i r`spunse cu gravitate:
– Sunt de acord, domni[oar` Laura Grant. O cafea doar [i pe
urm`...
– De unde îmi [tii numele? întreb` ea cât se poate de uimit`.
Ochii lui str`lucir` ciudat [i alunecar` pe cutiu]a de lemn în
care ea î[i ]inea pensulele [i pe care, cu ani în urm` când i-o
d`ruise, tat`l ei îi încrustase numele.
– Laura, [opti el din nou, ca pentru el.
Nimeni, înainte, nu-i mai rostise numele cu atâta delicate]e [i
c`ldur`, se gândi Laura, aruncându-i o privire scurt` [i
cercet`toare.
– Doar o cafea, îi reaminti ea, strângându-[i toate pensulele pe
care le folosise în diminea]a aceea într-un borcan. Zece minute,
14 BARBARA YORK

dup` care dispari, spuse ea, punându-[i geanta pe umeri, sub

privirile agere ale paznicului muzeului.
Pare un b`rbat care iese cu femei supersofisticate, î[i spuse
Laura, atunci de ce nu m` las` în pace? Oricum, nu va scoate niciun
cuvânt. A zis cafea, nu p`l`vr`geal`. Ca s` fie foarte sincer`, trebuia
s` recunoasc` faptul c` era un b`rbat foarte frumos [i atractiv.
Frumos?... Atractiv?... Nu era caracterizarea cea mai potrivit`.
Încerc` s`-l priveasc` profesionist. Puternic, descurc`re], masculin,
viril... Acestea fur` cuvintele care îi venir` în cap, cu privire la omul
de lâng` ea. Costumul elegant, de om de afaceri, îi punea în
valoare umerii atletici, pântecele puternic, picioarele lungi [i pline
de for]`. Dac` mai ]ineai cont de gura mic` [i senzual`, puteai,
într-adev`r, s` te sim]i în pericol în preajma lui.
– De unde ai [tiut c` sunt englezoaic`? Mi-ai vorbit din capul
locului în englez`, îi spuse ea, sim]ind c` era mai normal, totu[i, s`
fac` pu]in` conversa]ie.
– Am auzit când i-ai spus asta unui angajat al galeriei. G`sir`, în
sfâr[it, o mas` [i b`rbatul trase un scaun pentru ea. Dar franceza ta
este tot atât de bun` ca a mea.
Din tonul cu care spusese acestea, reie[ea c` nu putea fi felicitat
întru totul pentru modul în care vorbea el franceza [i Laura î[i
ar`t` din]ii mici, într-o grimas` ce se vrusese zâmbet. Dup` opt
luni la o [coal` de limbi str`ine [i cele nou` luni de când era în
Paris, Laura considera c` avea o francez` acceptabil`.
– Vii des la Paris? întreb` ea, dup` ce comandar` cafelele.
– De câteva ori pe an.
Acum, voi mai fi aici pân` vineri.
{ANSA DRAGOSTEI 15

– Oh, f`cu Laura, mu[cându-[i buzele înainte de a-[i exprima

regretul. De unde e[ti? Nu-mi pot da seama dup` accentul cu care
vorbe[ti.
– Sunt italian. Din nordul Italiei, dintr-o zon` cu mul]i
austrieci, ad`ug` el, v`zând surpriza comesenei lui.
Amintindu-[i c` nu se prezentase, scoase apoi o carte de vizit`
din buzunarul hainei.
– Rievenbeck, continu` el, înmânându-i cartea de vizit`. Karl
Rievenbeck, spuse el cu un ton straniu, ca [i cum s-ar fi a[teptat ca
ea s` recunoasc` acest nume.
Laura luase îns` cartona[ul sofisticat f`r` s` citeasc` cele
inscrip]ionate.
Sosir` [i cafelele [i el îi pas` zah`rul. Laura umplu linguri]a, pe
jum`tate, cu granulele fine, dup` care le v`rs` cu încetineal` în
cafeaua fierbinte.
Rievenbeck... Era cu siguran]` un om de afaceri important [i
dup` alur` [i dup` mândria cu care î[i rostise numele. În ce
domeniu, oare? {i, mai ales, ce-l determinase s` o invite într-un
astfel de local în care, în mod sigur, dac` nu l-ar fi cunoscut, n-ar
fi ajuns prea curând.
În timp ce se întinsese dup` zah`r, Karl o întreb` despre
planurile ei de viitor. Preocupat de discu]ie, î[i puse trei linguri]e
de zah`r în cafea, spre amuzamentul Laurei, care începu s`
vorbeasc` mai relaxat [i cu mai mult` bun`voin]`.
– Spuneai c` î]i dore[ti s` po]i ilustra c`r]i pentru copii?...
– Poftim? Ah, da.
Imediat ce voi avea un portofoliu.
16 BARBARA YORK

– Te invidiez, spuse el sorbind din cafea [i Laura nu putu s` nu

se gândeasc` la cât de dulci îi erau buzele dup` ce le înmuie
într-o licoare cu atât de mult zah`r. Apoi o întreb` despre copia pe
care o f`cea în aceste zile.
– Cât timp crezi c` î]i va lua?
– N-am de unde s` [tiu, n-am mai f`cut o copie ca asta înainte.
– Înseamn` c` mâine te g`sesc din nou la muzeu.
– Oh, bineîn]eles; [i mâine [i peste o lun`, cred, spuse ea, cu
inima b`tându-i de încântare c` sofisticatul ei om de afaceri vrea
s-o mai întâlneasc` [i alt`dat`.
– Atunci, mâine vom prânzi împreun`, îi spuse el ridicându-[i
sprânceana cu umor [i modulându-[i cuvintele atât de seduc`tor,
\ncât Laura sim]i c` i-ar fi imposibil s`-l refuze. Doar o or`, dup`
care te conduc la muzeu, ad`ug` el, v`zând c` nu prime[te niciun
r`spuns.
– Mul]umesc, dar te previn c` voi fi în hainele mele de lucru.
– Sunt sigur, surâse el. Nu face nimic, voi înv`]a, în timp, s`
iubesc mirosul de... de...
– Terebentin`, specific` Laura, v`zând c` lui îi scap` cuvântul.
Karl încuviin]` [i râser` amândoi cu poft`, ca [i cum s-ar fi
cunoscut de ani [i ani.
Pe urm`, el îl c`ut` din ochi pe barman [i-l chem` s` pl`teasc`
nota. În timp ce ie[eau, Laura remarc` faptul c` el nu b`use
aproape deloc din cafea.
– Am uitat de ea, ascultându-te, [i s-a r`cit prea mult.
Când au ajuns în strad`, Karl îi strânse cu putere mâna,
privind-o în ochi:
{ANSA DRAGOSTEI 17

– Atunci, pe mâine, Laura.

– La revedere, îi spuse ea, fluturând u[or din mân` [i trecând
pe partea cealalt` a str`zii.
De[i foarte curioas`, nu se uit` pe cartea de vizit` pân` nu
ajunse la muzeu. Karl Rievenbeck, citi ea aproape [optit, urm`rind
cu aten]ie cele dou` adrese: una din Roma, cealalt` din Milano.
Firma sa p`rea s` aib` dou` ramuri, dar nu figura numele niciuneia
dintre ele.
Puse cu grij` cartea de vizit` la loc în buzunarul jachetei [i
întinse mâna dup` o pensul`. Lucrase pân` la ora [ase, când
realizase c` nu mâncase nimic toat` ziua.
Se gr`bi, deci, spre cas`, luând de data asta metroul, pentru c`
i se permise s`-[i lase toate uneltele într-unul din dulapurile de
serviciu, de la muzeu. Urc` sc`rile în fug`, bucuroas` s` se întoarc`
în micul ei apartament.
Nicio scrisoare de la Anthea.
– Pari foarte bine dispus`, îi spuse Colette, întorcându-se din
baie, cu p`rul legat în prosop. Ai avut o zi bun`? Î]i iese copia?
– Oh, da, am avut o zi foarte eficient`, r`spunse Laura,
înfulecând câ]iva biscui]i din cutia de pe bufetul buc`t`riei.
Pictura ei era adev`ratul motiv al acestei bune dispozi]ii; nu era
a[a? Cine s-ar fi putut îndr`gosti de un b`rbat doar pentru c` î[i
pune trei linguri]e de zah`r în cafea? Nebunie curat`, râse ca
pentru sine Laura. Nebunie...
 Capitolul 2

Prânzul fusese, cu adev`rat, un succes.

Laura hot`râse s` renun]e la blugi [i îmbr`c` o fust` lung` din
bumbac, asortat` la o jachet` în stil victorian.
Colette o privi cu surprindere la micul dejun, pentru c` se
îmbr`case astfel, dar Laura îi r`spunse c` devenise prea cald
pentru a mai putea suporta ]inuta de lucru obi[nuit`.
Nu primi nicio veste de la Anthea, a[a c` se hot`rî s`-[i ia ni[te
m`suri de prevedere [i s` cheltuiasc` mai pu]in. Se dusese a[adar,
la Luvru cu metroul.
Diminea]a îns`, trecu mai greu ca de obicei [i Laura pierdu o
mul]ime de timp uitându-se la ceas.
În cele din urm`, îns`, se f`cu în sfâr[it ora unu [i inima îi b`tu
cu putere când auzi în spatele ei pa[ii cunoscu]i.
Se întoarse s`-l întâmpine pe Karl, dar zâmbetul i se opri pe
buze de uimire.
{ANSA DRAGOSTEI 19

Nu fusese preg`tit` pentru o schimbare atât de radical` în

]inuta lui.
În locul costumului elegant, Karl îmbr`case azi ni[te pantaloni
de piele strân[i pe corp [i o c`ma[` deschis`. Pe un um`r î[i
aruncase cu non[alan]` jacheta de piele, iar pe cel`lalt purta un
aparat de fotografiat.
– Ar`]i ca un adev`rat turist, exclam` Laura în drum spre
restaurant, nevenindu-i s` cread`.
– Nu lucrez chiar tot timpul, spuse el, îndreptându-se spre
locurile lor. {i chiar sunt turist. M` gândeam c` îmi vei ar`ta pu]in
Parisul, pentru c`-l cuno[ti mai bine decât mine.
Îmi pare r`u, dar sunt foarte ocupat`. Mi-ai promis c` m` vei
conduce din nou la muzeu.
Karl accept` lista de vinuri cu un oftat.
– Da, a[a am zis... Ce p`cat...
Comand` b`uturi [i r`maser` iar`[i singuri. O privi cu cea mai
mare seriozitate.
Dumnezeule, chiar avea cei mai extraordinari ochi alba[tri pe
care-i v`zuse vreodat`.
– Poate ar trebui s` încerc s` te conving, spuse el.
– Nu.
– Bine, atunci.
Laura se sim]i dezam`git` de capitularea aceasta atât de u[oar`.
– Ce zici atunci de mâine? E miercuri; eu voi pleca vineri [i mai
am înc` o mul]ime de treburi de f`cut.
– Nu [tiu cât de multe treburi vei face dac` vei ie[i s` vizitezi
ora[ul, spuse Laura, dar el se mul]umi s` zâmbeasc` f`r` a-i
20 BARBARA YORK

r`spunde. Sper c` voi reu[i, totu[i, s` m` eliberez vreo dou` ore,

mâine, ad`ug` ea.
Ochii lui str`lucir` de încântare [i speran]`.
– De ce nu toat` ziua? întreb` el. Mergem unde vrei tu.
– Oriunde vreau eu? spuse Laura clipind pozna[.
– Absolut.
Îl privi gânditoare... Unde ar vrea un om ca acest Karl
Rievenbeck s` se relaxeze? Vrea, într-adev`r, s` vad` ora[ul sau
împrejurimile? Sau, poate, un restaurant select ar fi mai pe stilul
lui? Sau s` mearg` cu barca pe râu dup`-amiaz` [i seara într-un
club select?
– {tiu un loc foarte intim [i pl`cut pe malul râului, spuse ea, în
sfâr[it. Am putea face acolo un picnic.
– Unde e acest loc? întreb` el, instantaneu.
– Les Andelys.
– Ah, f`cu el, p`rând s` cunoasc` locul. Ai f`cut o alegere foarte
bun`, continu` el, b`tând-o pe um`r, pe deasupra mesei.
– Andelys. Micul Andelys.
Laura încuviin]` din cap.
– Am un prieten acolo, care ne poate închiria o barc` cu motor.
Putem face picnicul undeva în apropierea râului. Poate chiar vom
înota, pu]in, ce zici?
– Nu sunt o înot`toare foarte bun`, regret.
– Atunci, vom face doar picnicul. A trecut un car de ani de când
nu m-am mai relaxat \n modul acesta.
Laura îi d`du adresa, el promise c` o va lua de acas` a doua zi
diminea]` [i, cu asta, î[i încheiar` prânzul.
{ANSA DRAGOSTEI 21

În drumul spre cas`, seara, Laura realiz` cât de pu]ine lucruri

[tia despre Karl. Dar, câteodat`, instinctul poate suplini aceast`
necunoscut` [i Laura sim]i c` va avea o zi minunat`, mâine. Cu
pu]in timp înainte de ora nou`, într-adev`r, ma[ina lui Karl se auzi
în fa]a blocului ei. Laura, care-l a[tepta deja de mult, alerg` cât
putu de repede în întâmpinarea lui. Pusese co[ul cu mâncare în
portbagajul care se deschise automat [i se gr`bi s` deschid`
portiera din dreptul locului de lâng` [ofer. Nu mic` îi fu surpriza
când îl v`zu îmbr`cat într-o pereche de pantaloni scur]i care îi
dezveleau coapsele musculoase aproape în întregime. Pentru un
moment, se întreb` dac` f`cea bine s` ias` în afara ora[ului cu un
b`rbat pe care-l cuno[tea atât de pu]in, dar intr` apoi în ma[ina
sport cu sentimentul c` va avea o zi glorioas`.
{i a[a a [i fost...
Parcar` lâng` debarcader, dup` care se pierdur`, mân` în
mân`, pe str`zile înguste ce duceau la castel. Din când în când, se
oprir` pentru a admira linia sinuoas` a Senei. Dup` un timp,
Laura, incitat` de priveli[tea din jur, de prezen]a atât de masculin`
a lui Karl [i de c`ldura pl`cut` a soarelui de amiaz`, începu s`
povesteasc` tot ceea ce [tia despre ruinele castelului din Andelys.
Nu foarte multe, era adev`rat, dar accenutu` cu entuziasm faptul
c` fusese, cândva, fort`rea]a lui Richard Inim` de Leu.
Karl o ascult` zâmbind cu c`ldur`, iar, la un moment dat, în
umbra unui zid, se apropie s` o s`rute. N-o f`cu, îns`, în schimb,
îi d`rui o floare culeas` chiar din spatele ei.
Ziua continu` la fel de pl`cut cum începuse, se întorseser`
pentru a-[i lua co[ul cu mâncare, cump`rar` o baghet` de pâine
22 BARBARA YORK

proasp`t` [i se instalar` într-o barc` [i pornir` pe râu în jos, spre

mica insul` pe care conveniser` c` vor face picnicul. Sena era
str`lucitoare [i misterioas`, iar Laura nu se sim]i tocmai în largul ei
în barc`.
Ghicind parc` starea ei, Karl îi spuse zâmbind:
– Vom merge acum pe insul`. Coborâr` [i c`utar` un loc
printre arbori.
Mâncar` cu poft` din cele aduse – pate, brânz`, pâine,
piersici... Soarele se îndrepta c`tre apus, a[a c` b`user` [i ni[te vin.
Pe urm` hot`râr` s` fac` pu]in` plaj`, astfel c` Laura î[i d`du
jos rochi]a sub]ire, comod`, pe sub care avea, deja, costumul de
baie, iar Karl î[i scoase c`ma[a. Erau foarte voio[i... Singuri, pe
malul apei, dezbr`ca]i... Laura se întinse cu fa]a în jos, lu` crema
de plaj` din nelipsitul ei sac [i-l rug` pe Karl s` o ung` pe spate.
Pentru un moment, el nu avu nicio reac]ie [i inima Laurei se
strânse îngrijorat`. Apoi îl v`zu privind-o cu ochii arzând... Lu`
crema [i începu s` o maseze u[or. Ce dulce tortur`. Îi prinse prima
dat` umerii, apoi coapsele, apoi spatele, în întregime.
– Ce promisiune a pl`cerii, [opti el, auzind-o gemând.
Asta umplu paharul [i Laura se întoarse spre el, inocent` [i
seduc`toare.
Karl îi prinse capul în mâini [i Laura se cutremur` v`zând
dorin]a din ochii lui.
– Karl... [opti ea. S`rut`-m`, ad`ug`, prinzându-l cu ambele
bra]e [i tr`gându-l spre ea. Buzele lui alunecar` tot mai jos pe
corpul ei încins, pasionale [i experte, f`când-o s` alunece într-o
emo]ie nemaicunoscut` pân` atunci.
{ANSA DRAGOSTEI 23

Oh, tr`ia un vis?... Nu era posibil ceea ce tr`ia... Aproape goal`

în iarb`, cu cel mai magnific b`rbat din lume.
Gemu din nou, din toat` fiin]a ei [i -l prinse dup` gât.
– Oh, Karl, da...
– A[a, a[a, [opti el, minunat...
– Da, oh, Doamne, da... Te rog nu te opri.
{i, într-adev`r, el n-avea nicio inten]ie s` se opreasc`. Trupul lui
tot ardea de dorin]` pentru ea.
Dup` câteva momente, îns`, se auzi un vapor sunând în larg [i
Karl se întoarse brusc, tres`rind.
Dar erau într-un loc sigur, pe mica insul`... De ce se speriase?...
Sau... gre[ise ea cu ceva?...
– Trebuie s` plec`m, spuse el cald, dar ferm. S` ne gr`bim,
Laura... Am o întâlnire important` disear`. Vino, ad`ug` el,
dându-i rochia [i ajutând-o s` se îmbrace.
Laura tremur` din nou la atingerea lui. P`rea foarte priceput în
a îmbr`ca femeile. Cât` practic` avea în sensul `sta?
– Nu fi sup`rat`, liebling, va fi timp destul pentru toate.
Timp? Care timp? Mâine va fi deja joi. Poimâine va pleca.
Parc` ghicindu-i gândurile, Karl îi spuse:
– Crede-m`. Avem tot timpul din lume, spuse el, s`rutându-i
p`rul... Ar fi o crim` s` renun]`m la toate acestea, nu-i a[a?...
– Da, cred c` da, [opti ea [i buzele lor se întâlnir` într-un s`rut
prelung, ca un pact de via]` lung`.
Luar` o barc` [i se întoarser` la Les Andelys. Laura închise
ochii, contemplând luminile [i umbrele Senei, magnifice ca un
tablou de Monet.
24 BARBARA YORK

Se f`cuse ora [apte când Karl o l`s` în fa]a blocului ei,

s`rutând-o cu c`ldur` pe buze.
– Pe mâine, spuse el [i hot`râr` c` se vor vedea la ora opt seara.
În apartament nu era nimeni [i Laura se bucur` s` fie singur`,
în acele momente. Fusese cea mai fericit` zi din via]a ei...
Laura intr` apoi în buc`t`rie, cu gândul s` bea o limonad`. Pe
etajera bufetului g`si un mesaj care o f`cu s` i se opreasc` inima.
Anthea era în Paris. De ce?...
– Laura, unde dracu ai umblat? Te-am c`utat toat` ziua, îi spuse
ea de la cel`lalt cap`t al firului.
– Am ie[it din ora[ azi. Ce s-a întâmplat? Te-am c`utat de
nenum`rate ori la telefonul t`u de acas`, spuse Laura, furioas` de
tonul cu care o abordase mama ei vitreg`.
– Vei veni imediat aici [i vei afla ce s-a întâmplat.
– Acum? întreb` Laura, surprins`.
– Dac` e prea târziu acum, te a[tept mâine dup`-amiaz` la ora
cinci.
Dup` asta, Anthea închise f`r` nicio alt` vorb`.
A doua zi, o primi în acela[i stil:
– Dar ce e cu tine, drag`? Ar`]i îngrozitor!... De ce ]i-ai pus
blugii `[tia jerpeli]i?...
– Vin direct de la Luvru. Am pictat toat` ziua, r`spunse Laura.
– Ei bine, toate astea se vor sfâr[i, acum.
Anthea Grant se întinse dup` o ]igar`. Era îmbr`cat` într-o
rochie de cas` foarte elegant` [i Laura nu putu s` nu se întrebe cât
o costase aceast` extravagan]`.
– Ce vrei s` spui? Nu voi mai picta? E imposibil.
{ANSA DRAGOSTEI 25

Vreau s` devin ilustratoare.

– Devino ceea ce î]i pofte[te inima, Laura drag`, dar se va sfâr[i
cu Parisul [i cu [coala de art`. Nu mai avem bani pentru asta.
– Nu în]eleg...
– Nici nu m` surprinde... Ai un [oc, nu-i a[a?...
Mama sa vitreg` inhal` fumul profund, apoi îl trimise în
rotocoale deasupra capului ei.
Toat` aceast` elegan]` trebuie c` a costat-o o avere, se gândi
Laura, privind camera hotelului de cinci stele.
Ghicindu-i gândurile, Anthea spuse:
– Stau aici pe banii unei prietene, o bun` coleg` de [coal`.
Facem un tur al Europei împreun`. A fost m`ritat` cu un grec
foarte bogat. Spre deosebire de mine, s-a ales cu o avere frumu[ic`.
Acum va fi rândul meu s` m` aranjez.Tat`l t`u m-a luat de
proast`,Laura. Mi-a l`sat o nimica toat`.
– Nu vorbi a[a de tat`l meu.
– Bla, bla, bla... Ochii Antheei devenir` venino[i. A venit
momentul s` [tii adev`rul despre t`ticu]ul t`u iubit. {tii c` firma lui
lucra în pierdere de mai bine de zece ani?
– Nu, strig` Laura.
– Ba da, replic` Anthea. {i casa uria[` din Surrey era deja
ipotecat`.
– Nu te cred.
– De ce m-ai crede? Aparen]ele au fost nemaipomenite. Fiica
educat` la Paris, vacan]e scumpe, ma[ini luxoase. Dar eu am mai
mult` abilitate în afaceri în degetul meu mic decât el în tot capul
lui p`trat.
26 BARBARA YORK

– Înceteaz`! strig` Laura, repezindu-se spre ea, dar oprindu-se

la câ]iva pa[i dep`rtare. A cump`rat ma[ini scumpe [i a f`cut
vacan]e costisitoare pentru c` asta a fost dorin]a ta! Nu era a[a
înainte. {i câte companii n-au dat faliment în ultimii ani, f`r` a fi
vina lor? Recesiunea economic` a fost de vin`.
Anthea se retrase, privind-o cu r`ceal`.
– Acum, voi avea eu îns`mi o recesiune. Am vândut tot...
Compania – ce a mai r`mas din ea, ma[inile, tot.
– N-ai putut s` faci asta!
– Am putut, spuse ea cu un aer triumf`tor. S-a dus totul! Cu ce
am primit pe toate astea, am aranjat s` cump`r un apartament.
– Unde?...
Ce s-a întâmplat cu toate lucrurile la care ]inea? {i – oh,
Doamne! – ce s-a întâmplat cu tablourile pictate de mama ei?
– E într-un loc foarte frumos, la marginea unei ape, în
Islington. E [i o camer` pentru tine acolo, a[a c` nu vei putea
spune c` nu mi-am f`cut datoria.
– Dar ce s-a întâmplat cu toate lucrurile mele? întreb` Laura,
deja extrem de palid`.
– Lucrurile MELE, o corect` Anthea. Am p`strat ce am crezut c`
îmi va fi necesar în noul apartament; restul s-a dus la gunoi. Am
pus deja o firm` care anun]` vânzarea casei. Nu vei fi acum
sup`rat` pentru ni[te lucruri atât de vechi [i de inutile.
– Dar picturile?... întreb` din nou Laura.
– Am chemat ni[te exper]i s` le evalueze. Mi-au dat pe ele
optzeci de lire. Laura fusese redus` la t`cere de aceste ultime
cuvinte ale Antheei.
{ANSA DRAGOSTEI 27

Dumnezeule... Tot ce f`cuse leg`tura între ea [i mama ei a fost

distrus de nep`sarea acestei femei... Poate nu aveau mare valoare
material`, erau doar un început timid al unei noi ere în pictur`,
dar... Laura întoarse capul, ascunzându-[i, astfel, ochii
înl`crima]i... Nu vroia ca aceast` brut` s-o vad` plângând...
– Nu m` mai întorc acas`, reu[i ea s` îngaime. Am deja prieteni
aici. Dac` nu voi mai merge la [coal`, îmi voi lua o slujb`. Franceza
mea e destul de bun` acum.
– Ca s` fiu foarte franc`, Laura, î]i voi spune c` nu m`
intereseaz` prea mult ce vrei s` faci, dar dac` vii în Anglia, vei avea
unde s` locuie[ti. Pentru o vreme, vei împ`r]i apartamentul cu
Vincent... Îl [tii pe Vincent, nu?... L-ai cunoscut în vacan]a de Pa[te.
– Ce s-a întâmplat cu toate lucrurile mele?... insist` Laura. Cu
c`r]ile, cu hainele, cu schi]ele mele?...
– Vincent e un dr`gu], continu` Anthea, ca [i cum n-ar fi
auzit-o. O s` te în]elegi bine cu el...
– Ascult`, Anthea, am pictat toat` ziua, a[a c` n-am niciun chef
s`...
– Foarte bine. Pleac`, atunci s`-]i vezi de treburile tale. Eu, de
altfel, trebuie s` m` odihnesc pu]in, înainte de ie[irea din seara
asta. În plus, Rachel trebuie s` soseasc` din clip` în clip` [i nu ced
c` va avea vreun chef s` inspire toate mirosurile dintr-un atelier de
pictur`.
– Ai dreptate. Voi pleca, spuse Laura, sim]indu-se brusc foarte
singur`. Anthea fusese tot ce mai avea.
– Voi fi înc` aici, în weekend. Anun]`-m` dac` te hot`r`[ti s` te
întorci în Anglia, pentru a-l în[tiin]a pe s`racul Vincent.
28 BARBARA YORK

Laura se întoarse în apartamentul ei îngrozitor de deprimat`...

Pierduse totul, de-acum... Î[i pierduse tat`l, casa, lucrurile...
Apartamentul era plin de lume... Pentru prima dat`, Laura sim]i
cu disperare c` vrea un loc doar al ei.
Baia ar`ta ca [i cum ar fi fost devastat`, dar Laura î[i sp`l` totu[i
p`rul [i f`cu un du[. Apoi, se auzi telefonul sunând. Era Karl, care
o anun]` c` era înc` prins într-o întâlnire de afaceri foarte
important` [i o întreba dac` putea s` trimit` o ma[in` dup` ea, la
opt.. Laura accept` bucuroas`.
– Bine\n]eles, spuse ea, înc` sub imperiul triste]ii, dup` cele
discutate cu Anthea.
– S-a întâmplat ceva? întreb` Karl, sim]ind c` nu era în apele ei.
– Nu, doar c` e prea mult` lume aici, r`spunse ea.
Nu se sim]ea prea bine, era adev`rat, dar î[i impuse s` nu se
mai gândeasc` la cele întâmplate [i s` se concentreze asupra
întâlnirii cu Karl. Î[i puse,deci, rochia, î[i f`cu un machiaj simplu
[i cu cinci minute înainte de ora opt se privi în oglind`.
Nu e chiar r`u, î[i spuse ea, gr`bindu-se s` ias`, înainte de a fi
observat` [i interogat`. Ma[ina trimis` de Karl, de fapt o limuzin`,
sosi exact la ora fixat`.
Dup` ce str`b`tur` o mul]ime de str`zi elegante, intrar` pe o
poart` care f`cea leg`tura cu o cl`dire impozant`, care n-avea îns`
nicio firm`. {oferul limuzinei descuie repede o u[`, care d`du
într-un hol cu lambriuri, dar unde, în afara unui lift, nu se z`rea
nimic altceva.
– Domnul Rievenbeck v` a[teapt`, spuse [oferul, deschizând
u[a liftului.
{ANSA DRAGOSTEI 29

Laura urc` în t`cere.

Ce era cl`direa aceasta?
Imediat ce u[a se deschise din nou, îl g`si pe Karl întâmpinând-o:
– Laura, dragostea mea... Îmi pare atât de r`u, îi spuse el
s`rutându-i mâna cu delicate]e. Mi-am petrecut toat` ziua în
Rouen... {edin]a nu se mai termina... Hai s`-]i ofer ceva de b`ut.
Laura î[i pierdu respira]ia; nimeni, înainte, nu-i mai s`rutase
mâna.
Ca prin vis, îl urm` într-o sal` pe care unii ar putea-o denumi
sufragerie, unde, deasupra [emineului, trona o copie str`lucitoare
a lui Mondrian. De aici, ie[ir` pe o teras`, cu iarb` adev`rat` [i cu
cea mai spectaculoas` vedere general` a Parisului.
– Ah, nu pot s` cred... E de-a dreptul extraordinar... E un
apartament al companiei?
Karl îi f`cu un semn din cap în sens afirmativ, dup` care
schimb` plictisit subiectul.
– Cred c` vom ie[i s` cin`m într-un loc special, azi. Mi-a fost
foarte dor de tine, nu-mi vine s` cred c` a trecut doar o zi de când
nu te-am v`zut, spuse el, s`rutându-i p`rul.
Laura sim]i aceea[i excita]ie pl`cut` înv`luindu-i, din nou, tot
trupul.
– Minunat, [opti Karl, punând pe parapetul terasei paharul ei
[i întorcând-o cu delicate]e spre el.
– {i tu sim]i la fel, nu-i a[a, Laura? Spune-mi c` nu e doar
imagina]ia mea.
Laura închise ochii zâmbind cu c`ldur` [i î[i plimb` mâinile pe
pieptul lui, strecurându-le prin deschiz`tura c`m`[ii.
30 BARBARA YORK

Oh, cum va tr`i f`r` el, dup` ce va pleca?... Lacrimile începur`

s`-i curg` pe obraji.
– Laura, liebling, ce s-a întâmplat? E[ti trist`? Spune-mi...
– Nu pot.
– Ba da, vei putea, r`spunse Karl, conducând-o spre un
[ezlong, la umbra unei flori exotice imense.
Încet, încet, Laura îi povesti totul... Despre Anthea, despre casa
pierdut`, despre tat`l s`u, despre tablourile mamei sale, pe care
nu le va mai vedea niciodat`... Nu-i spuse îns` c` o parte din
lacrimi erau din pricina plec`rii lui de mâine. Karl o strânse cu
putere la piept [i Laura sim]i c` vroia ca acest moment s` nu se mai
sfâr[easc` niciodat`.
– Mai vrei s` ie[im? o întreb` Karl, ridicându-i b`rbia cu un
deget.
– Mie mi-ar pl`cea s` r`mânem aici.
– S-ar putea ca asta s` nu fie prea în]elept, micu]o.
– N-a[ putea s` dau ochii cu toat` lumea aia, acum, spuse
Laura, f`r` s` realizeze cât de senzuale erau inflexiunile din vocea
ei.
Un tremur al b`rbiei lui puternice o determin` pe Laura, apoi,
s`-l cuprind`, pierdut`, pe dup` umeri.
– M` duc s` anulez rezervarea, spuse Karl, cu cel mai serios
surâs pe care i-l v`zuse pân` atunci.
 Capitolul 3

Laura se aplec` gânditoare peste balustrada terasei... La

picioarele ei, luminile ora[ului str`luceau pe perdeaua întunecat`
a nop]ii. Vocea lui Karl, vorbind la telefon într-o francez`
impecabil`, r`zb`tea pân` la ea, înfiorând-o. Era, într-adev`r, un
om foarte complex. În plus, probabil de]inea o func]ie foarte
important`, dac` locuia într-un asemenea apartament. Nu [tia înc`
pentru ce companie lucreaz`, dar, oricum, p`rea una foarte
puternic`.
Îl auzi sfâr[ind convorbirea de la telefon [i stingând lampa de
birou.
– Ai vrea, totu[i, s` m`nânci ceva? o întreb` el întorcându-se pe
teras` [i jucându-se cu degetele ei.
Ceva u[or... Poate o omlet`.
Laura c`zu de acord, dar nu putu r`mâne pe teras`, departe de
el, când mai erau doar dou` ore pân` intrau în ziua de vineri.
32 BARBARA YORK

Preg`tir`, a[adar, împreun` totul, doar cu ceea ce g`sir` în

frigider: brânz`, pate, salat`, fructe... Karl ad`ug` ni[te verdea]` la
omleta bine pr`jit`, apoi destup` o sticl` de vin [i puse o simfonie
de Schubert.
– E foarte important pentru tine s` continui [coala de art`? o
întreb` el, rupând în dou` o piersic` [i oferindu-i jum`tate.
– Nu m` ajut` prea mult s`-mi g`sesc o slujb`, dar pentru
definirea talentului meu este absolut esen]ial s` continui.
Karl se concentr` asupra jum`t`]ii sale de piersic`, t`ind-o
tacticos în buc`]ele...
– E important s` r`mâi la Paris? Sunt atât de speciali profesorii
de aici?
– Parisul e o extravagan]`, spuse ea zâmbind. Puteam s` înv`]
la fel de bine [i la Londra.
– Îmi închipui c` nu dore[ti s` te întorci în Anglia [i s` locuie[ti
la mama ta vitreg`...
– Oh, nu. Bineîn]eles c` nu.
Urm` o scurt` t`cere, în care se mai auzi doar pick-up-ul,
oprindu-se.
Karl suger` s` se retrag` împreun` pe teras` pentru a-[i bea
cafelele acolo. De ast` dat` î[i puse o singur` linguri]` de zah`r...
Ce straniu...
Afar` se l`sase un întuneric profund, o adev`rat` bezn` de miez
de noapte, pe care luminile clipeau aproape ritmic, ca într-un
ritual ciudat... R`maser` o vreme t`cu]i, privindu-le, în timp ce î[i
sorbeau cu înghi]ituri mici cafeaua. Dup` asta se a[ezar` pe o
canapea, mângâindu-se [i s`rutându-se cu delicate]e. Laura închise
{ANSA DRAGOSTEI 33

ochii... Avea o nevoie disperat` de a se sim]i iubit`... Karl nu-i

spusese înc` dac` se vor mai revedea sau nu.
Ceasul b`tu miezul nop]ii [i Laura î[i pierdu pentru moment
respira]ia...
Era vineri...
– Ai avut o zi stresant`, spuse el, mângâindu-i palma cu degetul
mare. Cred c` e[ti obosit`. Te duc acas`.
Laura nu r`spunse, dar întoarse capul spre el [i-l privi cu ochi
mari [i rug`tori.
– Laura, liebling, nu m` privi a[a... Încerc...
Degetele lui îi mângâiau, cu fine]e, b`rbia...
– Nu vreau s` plec, [opti ea...
– Nici eu nu vreau s` pleci, spuse el, sfredelind-o cu privirea.
– Atunci? r`spunse ea privindu-i buzele.
– Dar trebuie s` vorbim. N-am discutat nimic, nu [tii nimic
despre mine...
– E[ti însurat? întreb` ea, ner`bd`toare.
Întrebarea p`ru s`-i amuze pe amândoi, a[a c` izbucnir` în râs
în acela[i timp.
– Surprinz`tor, nu-i a[a? întreb` Karl, la rândul lui.
Da, Laura nu putea s`-[i explice cum a fost posibil s` r`mân`
liber pân` acum, dar î[i auzi inima cântând.
Pentru c` Laura nu r`spunse, Karl nu [tia care fusese efectul
ultimei sale observa]ii [i continu` nesigur:
– Dar... Uit`-te la tine... Câ]i ani ai? Dou`zeci [i unu, dou`zeci
[i doi?....
– Nou`sprezece, spuse Laura, privindu-l insistent.
34 BARBARA YORK

Karl î[i d`du disperat ochii peste cap, strângându-i apoi cu

putere.
– Dar voi avea dou`zeci peste câteva s`pt`mâni, se gr`bi ea s`
adauge.
– Ah, f`cu el, deschizând ochii [i surâzându-i. Asta schimb`
foarte mult situa]ia, nu-i a[a? râse Karl scurt, [i Laura se sim]i naiv`
[i confuz`.
Ceasul de perete b`tu înc` un sfert de or`. De ce nu se opreau
toate ceasurile din lume în acel moment? se gândi ea disperat`. Ar
fi vrut s` r`mân` pe terasa aceea cu Karl, pentru totdeauna.
Karl îi prinse capul în mâini [i o s`rut` u[or pe buze.
– Eu am treizeci [i cinci, murmur` el. Cincisprezece ani
diferen]`, ad`ug` [optit, mângâindu-i urechea cu buzele. E foarte
mult...
– Vrei s` spui c` sunt prea tân`r` pentru tine?
Karl scutur` din cap.
– Eu sunt prea în vârst` pentru tine.
Laura î[i plimb` mâna pe pieptul lui, deasupra c`m`[ii
m`t`soase. Era surprinz`tor s`-l vad` atât de afectat de situa]ia lor
[i asta îi d`du curaj s`-[i exprime p`rerea pe un ton pu]in mai
senzual:
– Poate doar eu sunt în m`sur` s` decid dac` e[ti prea în vârst`
pentru mine... Nu e[ti...
Nu?... Karl îi cuprinse mâna [i i-o acoperi de s`rut`ri. Apoi îi
cuprinse tot corpul [i se înghesuir`, intim [i dulce, în col]ul
canapelei.Te-am dorit tot timpul, Laura.... {i acum... rosti câteva
cuvinte \n german`, dar Laura nu cuno[tea aceast` limb`.
{ANSA DRAGOSTEI 35

Apoi se îndep`rt` pu]in de ea, privind-o într-un mod foarte

special, absolut diferit de tot ceea ce fusese pân` atunci.
– R`mâi cu mine în noaptea asta? o întreb` el, în timp ce îi rula
pe deget p`rul, instinctiv.
– Da, da, te rog, [opti ea, emo]ionat`.
Privirea lui deveni, dintr-o dat`, extrem de serioas`:
– {tii ce se va întâmpla dac` vei r`mâne?
Laura scutur` bucuroas` din cap.
– E[ti sigur`?
Laura încuviin]` din cap din nou.
– Spune-mi.
– Da, Karl. {i pentru c` nu era sigur` c`-l convinsese, ad`ug`:
– Da, vreau s`-mi petrec noaptea cu tine, vreau s` faci dragoste
cu mine.
C`ldura nop]ii lini[tite de var` îi înv`lui cu dulcea]`,
suspendând orice alt gând [i orice alt` dorin]`.
– Vino, atunci, [opti el, prinzând-o în bra]e. E tot ce ne dorim
amândoi. Restul mai poate a[tepta, continu` el cu blânde]e, în
timp ce o purt` spre dormitor.
Laura intr` în panic` la vederea patului uria[, cu un baldachin,
de un albastru-regal absolut uimitor. Covoarele erau albe, iar
pere]ii acoperi]i cu dulapuri. Camera era luminat` doar de o lamp`
cu picior, a[ezat` lâng` noptier`. Karl o l`s` cu delicate]e pe podea,
în timp ce o s`ruta scurt [i repede pe p`r, pe gât, pe urechi.
Laura gemu încet [i el zâmbi v`zând cum î[i d`du capul pe
spate, pentru a deschide calea buzelor lui, care coborau, periculos,
spre clavicul`.
36 BARBARA YORK

– E[ti sigur`? o întreb` el, în timp ce Laura îl mângâia pe bra]e,

ner`bd`toare.
– Ai mai f`cut, asta, înainte? întreb` el [optit [i când Laura d`du
din cap c` nu, îl auzi sco]ând un morm`it înfundat de satisfac]ie:
– Am [tiut...
Laura î[i ]inu respira]ia de emo]ie, dar constat` amuzat` c` nu
era jenat`. Probabil pentru c` sim]ea c` e cu b`rbatul potrivit...
Karl o dezbr`c` încet, îi s`rut` linia dintre sâni, apoi începu s-o
s`rute cu fine]e pe tot corpul [i Laura închise ochii, primind cu
bucurie mângâierile lui. Dup` ce-i acoperise cu sensibilitate [i
pasiune trupul cu s`rut`rile lui, Karl îi cuprinse palmele într-ale
lui, le duse la piept [i-i spuse în [oapt`:
– Acum, e rândul t`u....
Laura se sim]i foarte stângace descheindu-i nasturii [i se temu
c` nu va fi la în`l]imea mângâierilor lui. V`zându-i ezit`rile, în cele
din urm`, Karl începu s-o ajute.
Fusese nebun` s` intre într-o astfel de situa]ie, cu un b`rbat atât
de experimentat cum era el. De câte ori mai f`cuse toate astea
înainte [i cu ce fel de femei? se întreb` Laura. Furat` de aceste
gânduri, nici nu observ` când el se dezbr`case complet.
Dumnezeule, î[i spuse Laura. Ce corp magnific...
Se sim]ea atât de atras` de acest b`rbat, încât se abandon` cu
totul lui, f`r` niciun fel de rezerv`.
– Minunat, [opti el din nou, atingându-i sânii cu buzele [i
strângând-o foarte aproape.
Ah, [opti el, nemaiputând s`-[i st`pâneasc` emo]ia. Laura, crezi
ca e bine s` mergem mai departe?
{ANSA DRAGOSTEI 37

– Te doresc atât de mult, murmur` Laura, tremurând [i

aproape plângând de tensiunea acumulat`.. Karl o mângâia acum
pe tot corpul [i ea se arcuia gemând la fiecare atingere a lui.
– Dragostea mea, Laura, e[ti sigur`, iubirea mea? o întreb` el cu
ochii m`ri]i [i respira]ia întret`iat`.
– Nu m` mai întreba, îi ceru ea, [optit.
– Dar te voi r`ni...
Laura se ridic` \n coate, privindu-l drept în ochi.
– N-are importan]`, [uier` ea ner`bd`toare, cuprinzându-l,
fl`mând`, cu tot corpul, cerând cu toat` fiin]a s-o fac` a lui.
Era tot ceea ce a[teptase Karl, pentru a se desc`tu[a, în sfâr[it.

***

Te-am r`nit? [opti el, îngrijorat.

Laura n-ar fi putut spune cu precizie de cât timp st`teau
îmbr`]i[a]i. Realiza doar senza]ia de împlinire magnific` din inima
[i din trupul ei, a[a c` îi r`spunse zâmbind larg de mul]umire, ca
o pisic`:
– Nu-mi amintesc.
– Nu-]i mai aminte[ti chiar nimic?
– Prostule, gânguri Laura, încurcându-[i picioarele cu ale lui.
Karl o s`rut` lung pe gur` [i totul reîncepu.
Apoi, brusc, el se desprinse din îmbr`]i[are, preocupat în mod
evident mai mult de altceva.
38 BARBARA YORK

– Iart`-m`, draga mea, c` ne desp`r]im mai repede decât a[ fi

vrut. Odihne[te-te, îi mai spuse el, cu un s`rut scurt, dându-se jos
din pat [i îndreptându-se spre baie.
Laura se întoarse pe o parte, la marginea patului, savurând
c`ldura de sub a[ternut [i mirosul de aftershave, impregnat în
pilot`.
Acum, ce se mai întâmplase? De ce o p`r`sise atât de brusc?
Era vineri, î[i aminti ea dintr-o dat`, aproape bolnav` de
durerea care i se strecur` în inim`.
La ce or` va p`r`si Parisul? Ah, va vrea oare s-o întâlneasc` din
nou? Nu trebuia îns` s` se comporte cu naivitate. Asta ar fi
dezastruos.
Se ridic`, î[i puse c`ma[a lui, r`mas` pe marginea patului [i
zâmbi amuzat` v`zând c` aceasta îi ajungea pân` la genunchi. Î[i
suflec` mânecile [i intr` în buc`t`rie.
Karl se declar` mul]umit de cele preg`tite de ea la micul dejun,
dar r`mase, în continuare, foarte preocupat de alte probleme.
Avuseser` din nou omlet`, pâine, pr`jit` cafea, limonad` [i Karl
declarase c` fusese un mic dejun superb, dar nu îi spusese nimic
altceva. Laura trecuse aproape de el, de partea cealalt` a mesei,
cuprinzându-l pe dup` umeri... P`rea foarte eficient, chiar [i la
acea or` matinal`. Scria e-mail-uri, nota la repezeal` tot felul de
lucruri în carne]el...
În sfâr[it, Laura se gândi c` atitudinea lui era poate determinat`
[i de faptul c` vroia s`-i spun` ceva, dar nu [tia cum s-o fac`.
– Ascult`, începu ea... Cu privire la ce s-a întâmplat
azi-noapte...
{ANSA DRAGOSTEI 39

Bun... În sfâr[it, îi atr`sese aten]ia. Doamne, cât de bine ar`ta în

costumul lui negru de afaceri [i c`ma[a, de un albastru atât de
asem`n`tor cu ochii lui.
– N-am mai f`cut lucruri de-astea înainte [i... Dar, m` rog,
suntem în secolul dou`zeci [i... nu mai conteaz`...
Karl î[i mai turn` o cafea, dar, în tot acest timp, n-o sc`p` nicio
clip` din ochi.
– Ce încerci s`-mi spui, de fapt, Laura?
– Nu vreau s` crezi c`... pentru c` s-a întâmplat tot ce s-a
întâmplat... acum m` a[tept s`...
– S`-]i propun s` ne c`s`torim, sfâr[i el fraza în locul ei.
Ochii îi erau înc` foarte serio[i, dar col]urile gurii lui se ridicar`
pozna[.
– Da... Vezi... {tiu c` nu se pune a[a problema... Nu în
vremurile astea....
Laura avu o tres`rire de emo]ie când Karl î[i l`s` documentele
deoparte în sfâr[it [i-[i împreun` mâinile, privind-o cu mare
aten]ie.
– Dar o voi face... Nu pentru ceea ce s-a întâmplat între noi
azi-noapte, ci pentru c` a[a simt [i a[a vreau. Am vrut s`-]i propun
asta înc` de s`pt`mâna trecut`. E[ti mai frumoas` decât Mona Lisa
[i m` iube[ti. M` iube[ti, nu-i a[a? spuse el dintr-o suflare [i Laura
sim]i cum i se urc` un nod în gât, în timp ce lacrimile st`teau s` se
reverse.
Karl se ridic` [i o cuprinse în bra]e.
– Perspectiva de a te vedea c`s`torit` cu mine te face s` plângi?
– Prostule...
40 BARBARA YORK

– Atunci, zâmbe[te-mi.
Dar Laura nu mai avu timp de niciun zâmbet, pentru c` el îi
ridic` b`rbia [i o s`rut` cu pasiune [i începur` s` se îmbr`]i[eze [i
s` se iubeasc`, nebune[te, din nou.
– Destul, zise el, în cele din urm`, încetând cu s`rut`rile.
Trebuie s` te îmbraci, pentru c` ma[ina va fi aici în cel mult o
jum`tate de or`. Te voi l`sa acas`, în drumul meu pentru întâlnirea
din diminea]a asta.
– E în Rouen, din nou?
– Da.
Laura î[i f`cu un du[ [i se îmbr`c` în mai pu]in de zece minute.
Karl îi spuse s` lase totul a[a la buc`t`rie, pentru c` se vor
ocupa al]ii de cur`]enie... Ce r`sf`], se gândi Laura îmbr`cându-se
la repezeal`. Fusese gata înaintea lui Karl, a[a c` începu s` str`bat`
camera de la un cap`t la altul [i s` priveasc` de la fereastr` ora[ul,
înc` amor]it la acea or`. Va fi din nou foarte cald ast`zi, î[i spuse
Laura. Apoi, pictura lui Mondrian o acapar` cu totul. Îi pl`cuse
Mondrian întotdeauna, într-un mod deosebit [i copia din fa]a ei
era una excelent`, gândi ea, apropiindu-se. Nu! Era un original!
Nu, nu era... Ba da! Dumnezeule, era un original!
În momentul acela Karl intr` în camer`, încântat de interesul [i
de surpriza ei.
– E un original, exclam` Laura, cu ochii ei verzi [i sclipitori
m`ri]i înc` de uimire.
Karl d`du din mân`, în sensul c` nu era ceva atât de
extraordinar.
– Una din micile mele pasiuni, r`spunse el.
{ANSA DRAGOSTEI 41

– Dar trebuie c` a costat o avere!

– Se prea poate, spuse Karl, privind-o foarte serios [i gânditor.
Laura trase aer în piept:
– Pentru cine lucrezi? Ce fel de companie î[i poate permite
s`-[i decoreze sediul cu atâta lux? Ce este, de fapt, acest loc?... Cine
e[ti, Karl?...
– Sunt... bancher...
– Ah, vrei s` spui c` faci bani... Extraordinar, spuse ea,
întorcându-se spre pictur`... Asta explic` totul...
Karl râse cu poft` [i Laura se molipsi [i ea.
– De fapt, nu-i chiar a[a, spuse el, din nou serios.
– Nu? Nici nu te-am crezut, de altfel.
– Muncesc foarte mult.
– Da...
– Atât de mult \ncât trebuie s` p`r`sesc Parisul chiar în
dup`-masa asta [i n-am nicio posibilitate de a schimba aceast`
situa]ie, iubito.
Laura îl privi printre gene.
– Mi-am dat seama de asta.
– Trebuie s` plec la Bruxelles, spuse el, în timp ce vârî mâna în
buzunar dup` o agend`.
Scrise apoi ceva pe o foaie [i i-o înmân`:
– Iat` numerele de telefon la care m` vei putea g`si.
O cuprinse apoi în bra]e [i o s`rut`.
– A fost minunat noaptea trecut`, spuse el. Te ador, mi-ar fi
pl`cut s` ne petrecem tot resul acestei zile în pat, ad`ug`, v`zând
cum se aprind ochii ei.
42 BARBARA YORK

Laura se cuib`ri în c`ma[a albastr`:

– {i eu simt la fel, [opti ea [i apoi – oh, Doamne – reîncepur`
s` se strâng` [i s` se mângâie [i corpurile lor se aprinser` iar de
dorin]`.
– Nu, nu acum, murmur` Karl, desprinzându-se cu greu din
îmbr`]i[are. Vom sta desp`r]i]i o s`pt`mân` sau, poate, zece zile,
dar te voi suna în fiecare zi [i pe urm` ne vom întâlni.
Dup` asta, p`ru s`-[i aminteasc` brusc ceva [i duse mâna la
buzunar.
– Î]i voi l`sa ni[te bani.
– Nu, strig` Laura, dându-se un pas înapoi, îngrozit`.
– Dar mi-ai spus c` Anthea nu-]i mai d` renta. Ai nevoie de bani,
iubito.
– Nu, nu... Sunt foarte bine... Crede-m`!... Sunt într-adev`r
bine acum, r`spunse Laura, mai calm, temându-se s` nu par`
isteric`. Am pus ceva deoparte [i în plus, mi-a dat renta pentru
câteva s`pt`mâni în plus.
Karl nu mai insist`, mai ales c` se auzi soneria. Venise ma[ina
pentru întâlnirea de la Rouen, a[a c` o s`rut` repede, [optindu-i
ceva foarte tandru în german`.
Laura nu se sim]i deloc la largul ei în rochie de sear` la ora
nou` diminea]a, mai ales c` [oferul ma[inii era acela[i din seara
trecut`, dar fa]a lui era lipsit` de orice fel de expresie. Liftul îi l`s`
într-un vestibul grandios, unde a[teptau câteva persoane.
– Am pl`cerea s` v-o prezint pe viitoarea doamn` Rievenbeck,
spuse Karl în francez`, continuând s` zâmbeasc` în jos, spre ea, în
timp ce era felicitat`. În acele momente, Laura se apropie
{ANSA DRAGOSTEI 43

suflete[te de el [i mai mult decât o f`cuse în pat. {i-ar fi strigat

bucuria întregii lumi.

***

– M`ritat`?... Tu ? râse Anthea Grant, nevenindu-i a crede [i

r`mânând cu ]igara neaprins` între degete. S-a întâmplat cam
peste noapte, nu-i a[a?
– Da, r`spunse Laura, regretând hot`rârea de a se întâlni din
nou cu mama sa vitreg`.
– De cât timp îl cuno[ti? întreb` Anthea aprinzându-[i, în
sfâr[it, ]igara.
– Nu de prea mult timp.
– Atunci, probabil e foarte interesant, nu-i a[a?
Laura o privi îndelung, neîn]elegând ce vrea s` spun` exact.
– Tat`l t`u a dat to]i acei bani pentru a te ]ine la Paris [i tu
te-ai ]inut de distrac]ii?
– Ar`t ca [i cum a[ fi f`cut asta? întreb` Laura, privindu-[i blugii
de lucru în care era înc` îmbr`cat`.
Anthea inspir` adânc [i se a[ez` pe un scaun.
Laura propuse atunci s` telefoneze dup` un ceai. Mama sa
vitreg` accept` [i a[teptar` în lini[te sosirea comenzii.
– Am crezut c` te vei bucura, spuse Laura umplând dou` ce[ti
cu ceai [i întinzându-i una Antheei, împreun` cu o farfurioar` plin`
cu biscui]i. Asta înseamn` c` ai sc`pat de mine.
44 BARBARA YORK

– M`ritat` sau nu, eu am o datorie fa]` de tine. Am crezut c` ai

în]eles asta pân` acum.
– Foarte bine.
– Deci nu te pot l`sa pe mâinile oricui. Cine e acest om? Cu ce
se ocup`?... De unde e?...
– E italian, începu Laura.
– Oh, Doamne, nu-mi spune c` e vreun osp`tar din Italia – e
plin` lumea de ei.
– Nu e osp`tar, dar chiar dac` ar fi fost, n-ar fi avut nicio
importan]` pentru mine, continu` Laura, de[i p`ru cam naiv` pân`
[i în proprii ei ochi, cu acest r`spuns. E bancher, spuse ea repede,
pentru a salva situa]ia. Îl cheam` Karl.
– Karl [i mai cum? întreb` Anthea, sarcastic.
Laura î[i pocni, incon[tient, degetele.
– Rievenbeck, r`spunse ea, f`când-o pe Anthea s`-[i scoat`
ochii din orbite.
– Rievenbeck ?...Vrei s` spui c` e cineva din marea firm` a
familiei Rievenbeck?
– Nu [tiu.
– Cum nu [tii?...
Anthea se ridic` [i se plimb` acum nervoas` prin camer`, de
colo, colo.
– Cum nu [tii? Te m`ri]i cu el [i nu [tii?...
– {tiu c` e bancher, dar...
– Nu-mi vine s` cred, o întrerupse Anthea, care înc`, mai
patrula prin camera devenit` prea mic`. Nu-mi spune c` n-ai auzit
de banca Rievenbeck din Viena... Sunt cunoscu]i în toat` Europa.
{ANSA DRAGOSTEI 45

Rachel, prietena mea, cu care am venit aici, tocmai mi-a vorbit de

ei, ieri. Chiar acum câteva zile au scris ziarele de un proiect al lor,
foarte costisitor, la Rouen. N-ai citit nimic?
– Nu. Nu prea citesc ziarele, dar, într-adev`r, Karl a fost la
Rouen s`pt`mâna trecut`.
– E o glum`, râse isteric Anthea. Nu-mi vine s` cred c` vei avea
atâ]ia bani... De-asta te-ai strecurat atât de u[or în patul lui?...
Se pare îns` c` întrebarea i se p`ruse nelalocul ei chiar ei îns`[i,
pentru c` ad`ug` imediat.
– Unde e acum? Vreau s`-l v`d pe acest Karl Rievenbeck
imediat. Vreau s` [tie c` nu se va putea c`s`tori cu fiica mea vitreg`
chiar atât de u[or cum crede... Vom pune ni[te condi]ii.
Se gândea, probabil, s`-i cear` o sum` mare de bani pentru ea,
se gândi Laura, nevenindu-i s` cread`.
– Sunt major`, [tii asta, n-am nevoie de consim]`mântul t`u.
– Putem s` punem atunci problema în alt mod... Pot spune c`
dup` moartea tat`lui t`u mi-ai mâncat to]i banii cu extravagan]a
asta cu [coala de art` din Paris [i am r`mas pe drumuri din cauza
ta. Nu cred c` familia Rievenbeck va fi foarte dornic` de un astfel
de scandal.
– Nu vei face asta, scrâ[ni Laura.
– Te-ai speriat, deja, nu-i a[a? râse cu poft` Anthea. Te temi s`
pierzi a[a o plea[c`, e adev`rat?
Se întoarse la m`su]`, unde î[i uitase ]igara arzând pe marginea
scrumierei. Poate ai dreptate, se întoarse ea spre Laura, stingând
]igara cu o ap`sare lung` [i senzual`. Voi a[tepta pân` te vei
m`rita, într-adev`r. Î]i voi da un an, cel mult doi... E[ti cam naiv`,
46 BARBARA YORK

dac` î]i închipui c` o feti[can` ca tine poate s` fac` fericit un b`rbat

atât de puternic. Dar Dumnezeu [tie de ce te-o fi ales pe tine. E[ti
îns`rcinat`?
Nu c` n-ar fi putut el aranja asta, dar...
– Nu, nu sunt îns`rcinat`, aproape url` Laura.
Dar dac` era?...
Dac` era?...
Anthea nu-[i mai revenea din surpriz`. Întotdeauna o
considerase pe Laura extrem de neatractiv`.
– Câ]i ani are acest Karl Rievenbeck? întreb` ea brusc. O fi
vreun bo[orog mort dup` puicu]e. Am dreptate?...
Asta întrecuse orice m`sur`, a[a c` Laura î[i lu` în fug` sacul de
lucru [i ie[i.
Parcurse pe jos tot drumul pân` acas`, nervoas` [i confuz`.
Cu siguran]`, nu era una [i aceea[i persoan`, î[i spuse ea,
intrând în apartament [i c`utând cartea de telefon.
Nu era posibil s` fie vorba de un Rievenbeck din acea mare
familie.
Unde era R...?
Ah, da...
Rievenbeck...
De[i nu v`zuse numele str`zii când îl vizitase pe Karl, î[i d`du
seama c` adresa din cartea de telefon era în zona în care fusese.
Trase aer în piept [i se a[ez` pe podea... Era acel, Rievenbeck,
într-adev`r... Ar fi putut avea orice fat`, de ce î[i pierduse vremea
cu ea?
Ce motiv avea s` vrea s` se însoare cu ea?
{ANSA DRAGOSTEI 47

Chiar când f`cuser` dragoste, sim]ise comportamentul lui de

st`pân, de b`rbat extrem de puternic [i de mândru, obi[nuit s`
comande [i s` fie ascultat. Ce-i trecea prin cap... Mai bine s` nu se
mai gândeasc`... Totu[i, instinctul \ncerca s-o avertizeze cu ceva
sau erau doar istericalele prenup]iale?...
 Capitolul 4

Karl era plecat de dou` s`pt`mâni... Zilele se scurgeau greu...

În plus, plouase foarte mult, ceea ce accentuase triste]ea Laurei
pân` la depresie, mai ales c` nici copia sa dup` Le Naine nu
decursese cum ar fi vrut. Durase mult mai mult [i ie[ise mult mai
prost decât se a[teptase. Asta poate [i pentru c` lucrase la
portofoliul s`u, în vederea angaj`rii într-o agen]ie de publicitate.
Bineîn]eles c` nu putea vorbi cu nimeni despre acest plan al s`u,
pentru c` ar fi fost de neîn]eles pentru oricine acest demers al s`u,
în situa]ia în care se preg`tea pentru c`s`toria cu Karl.
Dar dac` aceast` c`s`torie era doar un simplu vis?
Noaptea, singur` în patul ei, Laura î[i amintea fiecare moment
tr`it al`turi de Karl. Nu se gândea niciodat` la el ca la marele
bancher, logodit cu domni[oara Nimeni, ci ca la o pereche de
îndr`gosti]i obi[nui]i, care au f`cut dragoste [i au fost ferici]i
împreun`. Laura se cuib`ri mai bine sub pilot`... Noaptea
{ANSA DRAGOSTEI 49

petrecut` cu Karl fusese cea mai deosebit` noapte a vie]ii ei de

pân` atunci... Durerea... Lacrimile, apoi dulcea]a f`r` egal a
clipelor care au urmat. Cât de neînchipuit de tandru fusese Karl în
primele momente [i cât de s`lbatic [i de pasional, dup` aceea.
O sunase de multe ori, din c`l`toriile lui. Prima dat` de la
Bruxelles, apoi din Londra, iar în cel de-al doilea weekend de la
desp`r]irea lor, din Roma...
Trecuse de miezul nop]ii când sun` telefonul [i Laura fusese
surprins` s` aud` o muzic` în surdin`, de la cel`lalt cap`t al firului.
A[adar, Karl nu o suna de la un hotel, de data asta....
– Nu e[ti înc` în pat? întreb` el, încet.
– Nu, r`spunse Laura, f`r` a mai ad`uga c` a[teptase telefonul
lui. Ce mai faci?
– Îmi lipse[ti foarte mult...
Vocea lui era cald`, senzual`, [optit`....
Apoi, cineva îl întreb` ceva [i Karl r`spunse într-o italian` foarte
cursiv`.
– E[ti cu prietenii? \ntreb` Laura, nemaiad`ugând faptul c`
sesizase vocea de femeie, care se auzise foarte clar.
– Cinez cu ni[te prieteni, spuse Karl, cu o voce absolut formal`.
Iart`-m` c` te sun atât de târziu; nici n-am observat cum a trecut
timpul. Inten]ionam s` te sun când m` voi întoarce la
apartamentul meu, dar deja e foarte târziu, a[a c` am f`cut-o acum.
Ah, asta însemna, într-adev`r, c` î[i va petrece noaptea în alt`
parte, se gândi Laura, cu gelozie.
– Mai e[ti pe fir, Laura?
– Da.
50 BARBARA YORK

– S-a întâmplat ceva?

– Sunt obosit`. Nimic altceva.
Dup` asta, Karl îi mai spuse c` va merge a doua zi la Viena, iar
la Paris va ajunge mar]ea viitoare.
Oh, atât de mult timp, î[i spuse Laura, dar nu vroia ca el s` [tie
cât de mult suferea din aceast` pricin`.
Convorbirea decursese mai mult sau mai pu]in conven]ional,
dar Laura observ`, totu[i, ce schimbare extraordinar` se petrecuse
în interiorul ei, din momentul în care Karl îi propusese s` se
c`s`toreasc`... Ea, care dezaprobase întotdeauna crizele în
dragoste ale prietenilor ei, î[i f`cea acum probleme legate de Karl,
de ce fel de prieteni avea la cin` sau dac` ajunge noaptea acas`...
Mar]ea urm`toare, Karl o sun`, într-adev`r, de la aeroport,
pentru a o anun]a c` sosise [i c` va trimite o ma[in` dup` ea, pe la
ora [apte.
Vocea lui suna straniu, ca a unui str`in.... Era atât de lipsit de
sensibilitate, sau se r`zgândise?
Laura î[i propuse s` nu-[i mai imagineze tot soiul de situa]ii
nepl`cute, a[a c` reu[ise s` intre cu o min` foarte luminoas` în
apartamentul în care o invitase, din nou, Karl.
Nu o întâmpin`.
În hol era doar un b`rbat cam de vârsta ei, care vorbea la
telefon în francez`.
Se pare c` vizita ei fusese anun]at`, pentru c` str`inul se
întoarse spre ea când o auzi intrând [i-i zâmbi amical.
Din camera al`turat` se auzeau mai multe voci b`rb`te[ti, dar
vocea lui Karl se putea distinge cu u[urin]`.
{ANSA DRAGOSTEI 51

Cineva deschise u[a [i Laura putu z`ri masa lung`, înc`rcat` cu

dosare, cu câteva telefoane, un reportofon, pahare cu resturi de
b`utur`. Aerul era plin de fum de ]igar`. Pentru moment, Laura nu
[tiu ce s` fac`: s` plece, s` r`mân`.... Sim]ind parc` indecizia ei,
Karl se întoarse, în sfâr[it spre u[`. F`r` s`-i adreseze niciun
cuvânt, veni spre ea, o lu` de bra], o travers` toat` înc`perea,
vorbind cu altcineva în german`, apoi o a[ez` lâng` o m`su]` pe
care a[teptau, neatinse, o sumedenie de cafele.
– Nu [tiu... încerc` Laura s` spun` ceva, dar Karl o prinse de
mijloc [i începu s` vorbeasc` la telefon. O s`rut` scurt [i mim`
ni[te gesturi prin care îi recomanda s` se a[eze.
Pe urm`, cineva îi aduse ceva de b`ut [i Laura se adâncise t`cut`
în canapeaua enorm`, de piele alb`, ne[tiind cum s` reac]ioneze la
aceast` primire.
P`rea c` fusese, totu[i prezentat`, pentru c` cei prezen]i
trecur` pe rând s` o salute [i s`-i strâng` mâna, dup` care se
retraser` pentru continuarea conferin]ei.
Era o experien]` foarte stranie pentru Laura, ca [i cum estul,
vestul, nordul [i sudul Europei ar fi defilat prin fa]a ei, cu toate
problemele lor. {i aceasta era lumea lui Karl. O lume pe care o
st`pânea [i o manevra într-o manier` extrem de particular`.
Impresionant! Laura î[i privi tricoul pictat, fusta simpl` de bumbac
[i se întreb` pentru a mia oar`: de ce ea?
Probabil c` plecaser` în sfâr[it cu to]ii, deoarece Karl intr` în
sufragerie, vorbindu-i foarte afectuos.
– Regret foarte mult c` te-am primit în acest mod, dar au
intervenit câteva probleme absolut nea[teptate.
52 BARBARA YORK

– Nu face nimic, r`spunse Laura, bucuroas` c` pot sta

împreun`. {tiam deja....
– {tiai?...
– De la Anthea.
– Oh, spuse el f`r` îns` a-[i schimba tonul.
– A[ fi vrut s-o aflu de la tine, spuse ea, iar Karl îi l`s` mâna
pentru a-[i masa, obosit, ceafa.
– Am vrut s` vorbim, Laura... Pl`nuisem s` ne cunoa[tem mai
bine înainte, dar lucrurile ne-au sc`pat pu]in de sub control, spuse
el, încercând s` zâmbeasc`.
– }i-am mai spus, r`spunse Laura u[or iritat`... Suntem în
secolul dou`zeci. Nu erai obligat s`-mi propui...
Karl o privi p`rând c` era prea sfâr[it pentru un astfel de
subiect...
– Ce vrei s` spui, Laura?
– Nu [tiu ce ar trebui s` spun.
– Atunci, de ce nu mergi în buc`t`rie s` prepari ceva pentru
cin`? spuse el zâmbind cu c`ldur`. Nu de-asta ne-am întâlnit acum?
Eu voi strânge pu]in pe-aici, între timp. Cred c` voi face [i un du[,
mai spuse el, în timp ce Laura se îndrept` f`r` nicio vorb` spre
buc`t`rie.
Ce era cu ea? Se a[teptase, desigur, la o alt` primire. Plecaser`
cu to]ii de câteva minute bune [i el n-o s`rutase nici m`car o dat`,
de[i erau singuri în toat` casa. Din cauz` c` era atât de sigur de ea?
Le tratase în acela[i fel pe toate acele femei sofisticate care fuseser`
în via]a lui pân` acum? Nu credea c` se purtase a[a cu cea pe care
o auzise la telefon, când o sunase din Roma.
{ANSA DRAGOSTEI 53

Oft`, la fel de sup`rat` pe ea îns`[i cât [i pe el. Deschise apoi

frigiderul [i fu uluit`: era absolut gol... Cercet` apoi bufetul, luând
la rând toate sertarele, dar, în afara tacâmurilor bine ordonate [i a
paharelor scumpe nu se afla decât un pachet în care mai
r`m`seser` câteva boabe de cafea.
Din p`cate pentru multimilionarul s`u, n-avea cu ce s`-i
încropeasc` o cin`.
Se întoarse în buc`t`rie, sim]ind cum stomacul o rodea, deja,
de foame. Karl nu strânsese nimic. Totul era absolut la fel ca acum
o jum`tate de or` [i el continua s` stea aplecat asupra dosarelor.
Pentru Dumnezeu, se gândi Laura, nu putuse comanda nimic
de mâncare? Chiar nu avea idee c` nu se g`seau de niciunele în
cas`? Probabil `sta era motivul pentru care vroia s` se însoare.... Se
s`turase s` vin` acas` [i s` nu aib` pe ce pune mâna pentru a-[i
prepara o cin`.
– Nu se g`se[te nimic de mâncare în buc`t`rie, îi spuse ea
apropiindu-se [i mângâindu-i, tandru, obrajii.
– Voi telefona dup` ceva chinezesc. E[ti de acord?
Pe urm` puse stiloul jos, uitându-se la ea cu foarte mult`
aten]ie, râzând plin de bun` dispozi]ie [i scrutând-o cu privirile lui
atât de albastre.
– Nu mai lucrezi? întreb` ea.
– Nu, spuse el, punând deoparte hârtiile pe care f`cuse o
mul]ime de nota]ii. Toate astea mai pot a[tepta.
– Cum a fost la Londra? spuse Laura, cu ezitare, pentru c` nu
era sigur` c` era dispus s` vorbeasc` despre voiajul pe care tocmai
îl încheiase. N-am fost acas` de la Pa[te.
54 BARBARA YORK

Karl o privi cu un zâmbet secretos.... Nu, n-avea niciun chef s`

vorbeasc` despre aceste lucruri.
– Frumos, r`spunse el, totu[i cam f`r` tragere de inim`. Am stat
doar o noapte acolo. Apoi glumi, încercând s` schimbe subiectul...
A plouat...
Laura îl privi drept în fa]` [i r`spunse prompt:
– A plouat [i aici....
– La fel [i în Bruxelles.
– De fapt, de unde ai venit aici, ast`zi?
– Nu [tii?
– Doar b`nuiesc.
– De la Roma, r`spunse el, cu un accent italienesc foarte
pronun]at [i senzual.
Laura sim]i c` o prinde ame]eala, gândindu-se din nou la
femeia auzit` la telefon.
Karl se ridic`, dup` asta, o mângâie fin pe bra] [i se îndrept`
spre baie, declarând din mers c` avea într-adev`r nevoie de du[ul
pomenit mai înainte.
Laura se retrase pe teras`, de[i nu era deloc sigur` c` era exact
[i-ar fi dorit în acel moment.
Apoi î[i aminti de o alt` vizit` a sa în acel apartament, când
fusese atât de impresionat` de prezen]a lui Mondrian [i constat`
uimit` c`, de ast` dat`, îl ignor`, pur [i simplu. Cum fusese posibil?
Începea, deja, s` se obi[nuiasc` s` fie înconjurat` de toate
aceste minun`]ii, sim]indu-se bine, f`r` îns` s` fie [i uimit` c` le
are în preajm`? Privi terasa elegant`, cu mobilierul ei extravagant...
Toate îi p`reau, deja, atât de familiare... Dar, la urma urmei, tot ce
{ANSA DRAGOSTEI 55

avea importan]` pentru ea era Karl [i dragostea lor. Toat` aceast`

bog`]ie f`cea parte din tot ce era el [i ar fi fost o proast` dac` n-ar
fi [tiut s-o savureze, dar altele erau lucrurile care o ]ineau legat` de
Karl [i care contau într-o rela]ie, indiferent c` erai bogat sau s`rac,
oriunde te-ai fi aflat în aceast` lume. Era [ansa dragostei...
Laura se întoarse spre buc`t`rie, unde îl auzi pe Karl aranjând
ni[te vase. Se opri în prag, îl privi cu c`ldur`, îi zâmbi [i el în]elese.
În]elese toate temerile ei, toate speran]ele, toate gândurile, pentru
c` putea s`-i citeasc` \n suflet, ca [i cum ar fi fost al lui însu[i.
Îl privi respirând adânc, [tergându-[i mâinile [i punând
prosopul de buc`t`rie pe un raft.
– Nu mi-e foarte foame, înc`... }ie?... spuse el, punându-[i
buzele pe p`rul ei. Vrei s` telefonez acum pentru cin` sau mai
putem a[tepta?
– Nu, nu mi-e foame, r`spunse ea, cutremurându-se de
exaltarea pe care o sim]ea întotdeauna la apropierea lui.
– Ah, a trecut atât de mult timp, [opti Karl mu[cându-i u[or
urechea [i trecându-[i o mân` peste pieptul ei. S` mergem în pat,
continu` el, m-am gândit doar la asta tot timpul, spuse abia
respirând [i sigur c` ea îl credea.
Î[i vârî mâinile sub tricoul ei, c`utând sutienul, [i o strânse cu
putere în bra]e când \[i aminti c` nu purta.
– Vino, murmur` el.
– Nu, nu pot, r`spunse Laura, f`cându-l s`-[i ridice o
sprâncean`.
– Dar amândoi [tim c` po]i, accentu` el fiecare cuvânt. Hai,
frumoasa mea...
56 BARBARA YORK

Ea nu d`du niciun semn c` e de acord [i atunci Karl îi spuse

pu]in dezam`git:
– Ah, atitudinea ta îmi spune c` nu e[ti îns`rcinat`.
Laura se ru[in` [i regret` din nou c` venise în acea sear` acolo.
– Nu-i nimic, continu` Karl. Vom avea timp pentru asta.
Laura sim]i cu certitudine cât de mult regreta faptul c` nu-l
putuse anun]a c` îi poart` copilul.
– Karl, nu, aproape strig` ea, când se sim]i doar în bikini.
Dexteritatea lui o luase prin surprindere.
– Sunt foarte multe c`i prin care o femeie [i un b`rbat î[i pot
exprima dragostea [i pasiunea. Las`-m` s` te înv`] câteva dintre
ele, [opti el, s`rutând-o prelung între sâni.

***

Karl [i Laura se c`s`torir` la Paris, la sfâr[itul lunii iulie, la dou`

s`pt`mâni dup` ce ea împlinise dou`zeci de ani.
Karl î[i luase o s`pt`mân` liber` pentru luna de miere,
promi]ându-i c` vor avea o alt` vacan]`, în curând.
Fusese o lun` dificil` pentru ea, deoarece î[i v`zuse foarte
pu]in iubitul, uneori doar pentru câteva minute, între dou`
avioane.
Laura se mutase în apartamentul lui Karl cu o lun` înaintea
c`s`toriei. Asta o ajutase, desigur, de a se obi[nui mult mai u[or cu
ideea c` va face parte dintr-o familie atât de cunoscut` în toat`
{ANSA DRAGOSTEI 57

Europa. Cel mai greu îns` se obi[nui s`-l aib` pe Mondrian tot
timpul al`turi, deasupra [emineului. Fusese, probabil, cel mai
dificil test.
Karl venea [i pleca, iar Laura fusese nevoit` s` admit` faptul c`
se sim]ea foarte singur` f`r` el, într-un apartament atât de mare.
V`zându-l atât de dezam`git c` nu era înc` îns`rcinat`, Laura îi
propuse s` fac` un tratament care s` o ajute.
– Nu. Dac` m-ar fi interesat doar s` am copii, a[ fi rezolvat totul
în alt mod.
Mai înainte ca ea s` reu[easc` s`-l întrebe ce vroia s` spun` de
fapt, el ad`ug`:
– Vreau s` am copii cu tine, dar te vreau de so]ie indiferent
dac` vom avea copii sau nu. S` nu ui]i asta.
O trase apoi sub pilot` [i o iubi cu pasiune, cu s`lb`ticie, chiar.
Poate pentru c` n-o v`zuse de o s`pt`mân`, î[i spuse Laura.
Câteodat`, îns`, stând întins` în patul ei, în întuneric, Laura sim]ea
c` îi sc`pau adev`ratele motive pentru care el o st`pânea cu atâta
ardoare. Era înc` un mister legat de acest b`rbat pe care-l cuno[tea
atât de pu]in.
Ceremonia de c`s`torie fusese destul de simpl`. Karl o
întrebase dac` î[i dorea o cununie într-o biseric` mare, dar Laura
refuz`, gândindu-se c` asta însemna mult mai mul]i invita]i [i,
desigur, prezen]a familiei lui, iar ea nu se sim]ise deloc preg`tit`
pentru toate acestea.
Cu acest prilej, Karl îi vorbi, în sfâr[it, câte ceva despre familia
lui. Mama sa era austriac`, de aceea, dup` ce r`m`sese v`duv` se
întorsese din nou \n Austria, unde, de altfel, era [i sediul principal
58 BARBARA YORK

al b`ncii. De fapt, familia sa era format` din austrieci, chiar dac` o

parte tr`iau de mult` vreme în nordul Italiei. Casa lui era în Mun]ii
Dolomi]i, în apropierea unui lac foarte frumos. Se va sim]i [i ea
bine acolo, cu siguran]`.
Nu-i spusese îns` mai multe... Ce tipic, pentru un b`rbat...
De-asta alerga de la Milano la Roma tot timpul [i f`cea acele
vizite s`pt`mânale la Viena. Cât de normal îi vorbise despre toate
aceste lucruri, ca [i cum ar fi fost foarte firesc pentru orice b`rbat
s` se zbat` atât de mult.
Laura descoperise îns` c` era pre[edintele companiei, ceea ce
nu era tocmai u[or nici m`car într-o afacere de familie, dac` nu
erai sclipitor, plin de for]` [i extrem de calculat.
Anthea sosise la ceremonie de la Nisa, ag`]at` de bra]ul ultimei
sale cuceriri.
– Vom fi vecini, declar` ea foarte volubil, de unde Laura putu
deduce c` mama sa vitreg` inten]iona s` r`mân` la Nisa pentru o
vreme.
Participaser`, de asemenea, [i colegele ei de apartament la
festivitate, iar din partea b`ncii sosir` câteva persoane mai
importante, din conducere.
Fusese din nou o zi foarte c`lduroas`, [i Laura îmbr`case o
rochie sub]ire, de m`tase, croit` foarte simplu, dar de un albastru
absolut fermec`tor, pres`rat cu floricele verzi. O cump`rase din
galeriile Lafayette, unde, dup` cum se [tie, toate lucrurile sunt
extrem de scumpe [i deosebite. Asta nu ar fi fost,desigur posibil,
dac` so]ul s`u nu i-ar fi oferit posibilitatea de a avea acces la contul
lui.
{ANSA DRAGOSTEI 59

– E mult mai convenabil a[a, explic` el, împotriva protestelor

Laurei, imediat ce aceasta se mutase în apartamentul familiei
Rievenbeck. Când nu voi fi cu tine, va fi mult mai u[or dac` [i tu ai
acces la banii no[tri, spuse el, atât de hot`rât, încât Laura sim]i c`
un refuz ar putea suna ca o insult`. Asta nu însemnase c` Laura
profitase de acest fapt pentru a cheltui f`r` m`sur`. Era ceea ce
a[teptase, de altfel, Karl, de la so]ia sa? Cheltuise de data asta mai
mult, dat` fiind ocazia special` [i a[teptase cu inima strâns` reac]ia
lui.
– E[ti minunat`, îi [opti el, în momentul în care a[teptau s`
vin` ma[ina pentru a-i duce la locul ceremoniei [i Laura sim]i c`
vroia ca acea zi s` nu mai aib` sfâr[it.
Dar n-a fost a[a... Totul se termin` mult mai repede decât î[i
închipuise [i doar dup` câteva minute ie[ir` cu to]ii în soarele
str`lucitor al miezului de zi. Colette f`cu fotografii, iar Anthea se
ocup` de confeti, comportându-se ca [i cum s-ar fi bucurat
într-adev`r din toat` inima, de norocul fiicei sale vitrege.
Apoi, Laura realiz` c` mai era cineva care f`cea fotografii, cu un
aparat mare, profesionist, în timp ce doi reporteri î[i notau, de zor,
în carne]ele, impresiile. Reporteri!... La asta, Laura nu se a[teptase
deloc. Unul dintre ei se apropie [i o întreb` în englez` dac` î[i
f`cuse singur` rochia, dar Karl î[i lu` tân`ra so]ie [i o împinse
grijuliu în ma[in`, înainte ca ea s`-i poat` da vreo replic`.
– Ai auzit ce-a spus? întreb` Laura cu ochii cât cepele, f`când s`
îi cad` pe frunte coroni]a care îi sus]inuse p`rul. Chiar arat` ca [i
cum a[ fi f`cut-o eu îns`mi? Dac` ar [ti cât m-a costat!
Karl izbucni în râs, cuprinzând-o dr`g`stos de mijloc.
60 BARBARA YORK

– Nu uita c` [tiau c` ai fost student` la o facultate de arte. Poate

[i-au închipuit c` ai studiat moda.
– Dar de unde au [tiut c` am studiat artele? {i, oricum, nu
în]eleg de ce i-a interesat a[a ceva.
Karl nu-i r`spunse. Îi s`rut` tandru mâna [i r`mase t`cut.
Laura oft` de mai multe ori din pricina asta, în timp ce se
îndreptar` spre hotelul unde fusese organizat` recep]ia. Va avea
parte de multe asemenea surprize, acum c` era nevasta lui Karl
Rievenbeck? So]ia lui Karl Rievenbeck! T`cu [i ea, privind pe
fereastr`, pe deasupra capului [oferului. Totul va fi altfel,
de-acum... Frivolitatea – luna de miere, dac` putea fi numit` astfel
– se sfâr[ise. De acum, abia, va putea descoperi cu adev`rat cu cine
se m`ritase...
 Capitolul 5

Z`pada de pe piscurile mun]ilor, pictat` de razele ro[ietice ale

soarelui, o f`cu pe Laura s`-[i piard` respira]ia privind-o, în timp
ce zbura pe deasupra trec`torilor înguste [i a lacului Ferno, în
avionul privat. Contempla totul cu ochii m`ri]i de uimire, peste
umerii pilotului, nevenindu-i s` cread` c` exista pe lume atâta
frumuse]e. Avionul coborî pu]in [i albastrul de nedescris al lacului
era acum [i mai impresionant. Apoi, o mic` a[ezare cu acoperi[uri
portocalii, turlele unei biserici, o insul`...
– Minunat, [opti Laura, netrezit` înc` din visul fantasticei sale
nun]i.
Nu putea crede c` îi fuseser` date atât de multe, într-o singur`
zi...
Luaser` avionul spre Innsbruck, imediat dup` recep]ia
organizat` pentru celebrarea cununiei [i Karl râse cu poft` tot
timpul de reac]iile ei de entuziasm.
62 BARBARA YORK

De aceea, Laura presupuse c` el nu c`l`torise niciodat` ca

turist.
De parc` toat` aventura de pân` atunci nu fusese destul, la
Innsbruck îi a[tepta un alt avion privat, care îi purt` peste pasul
Brenner, în Italia.
Mun]i, lacuri ascunse ca [i cum ar fi fost secrete, v`i înguste,
castele medievale...
Se aflau acum în Dolomi]i [i lacul Ferno îi întâmpin`,
dezv`luindu-se pe m`sur` ce avionul î[i continua zborul. Tot mai
jos, tot mai aproape... Era foarte emo]ionat`, dar nu vroia s` arate
asta în fa]a lui Karl. Era acum so]ia lui [i o vroia, desigur, mult mai
sofisticat`. El p`rea pu]in schimbat, acum c` se apropia de cas`.
P`rea s` lase s` ias` la iveal` o parte a lui Karl Rievenbeck, pe care
nu [i-ar fi ar`tat-o niciodat` la Paris. Seriozitatea lui obi[nuit`
primise un accent foarte evident de responsabilitate deosebit`,
care nu ]inea, din câte se putea observa doar de problemele legate
de afacerile lui. Dar, î[i spuse Laura, poate era din nou doar
imagina]ia ei de vin`, precum [i toate evenimentele, de oboseala
din ultimul timp.
Zbor clasa întâi pentru Innsbruck, avion privat pentru a ajunge
la lacul Ferno... [i ziua înc` nu se sfâr[ise.
Laura se a[teptase s` fie întâmpina]i de o ma[in` la coborârea
din avion, dar nu fusese preg`tit` pentru... a fi lansat` la ap`...
– Nu-mi vine s` cred, exclam` ea. Vrei s` spui c` locuie[ti
împresurat de toate aceste minun`]ii? spuse ea, plimbându-[i
privirile pe deasupra lacului pân` la insula care trona maiestuos, în
mijlocul limpezimii de cristal.
{ANSA DRAGOSTEI 63

– O mic` surpriz`, zâmbi Karl, foarte mândru.

Ar fi vrut s`-l îmbr`]i[eze, dar nu era sigur` dac` el s-ar fi
bucurat de o astfel de manifestare în public, a[a c` îi strânse doar
degetele, aproape neobservat. Fusese îns` destul pentru a-i vedea
ochii aprinzându-se, ca în toate momentele lor magice.
– Pari obosit`, îi spuse el, trecându-i cu c`ldur` mâna peste
obraz. A fost o zi grea, dar am vrut s` te aduc direct aici.
Laura sim]ea c` tr`ie[te un vis, prins` între vechea ei lume [i
via]a ireal` care i se întindea la picioare. Îi venea s` sar` în ap` de
bucurie [i s` înoate pân` la ]`rm, doar c` nu [tia s` înoate foarte
bine, iar Karl ar fi crezut, desigur, c` [i-a ie[it din min]i.
Privirile îi c`zur` asupra b`rbatului puternic de lâng` ea. Acesta
este so]ul meu, gândi Laura.... Îl f`cea oare dragostea ei fericit?...
De ce tr`ia în mijlocul acestor mun]i, când ar fi putut s` tr`iasc` la
Milano sau la Roma?
– De ce te-am adus aici? întreb` el mai târziu, în pragul camerei
ei, în timp ce Laura î[i c`uta c`ma[a de noapte.
Ce ciudat se sim]ea c` îi despachetaser` al]ii valizele...
– Vroiam s` spun... de ce a trebuit s` venim chiar azi aici? Am fi
putut r`mâne la Paris [i s` venim aici mâine. De ce ai ]inut s`
petrecem noaptea nun]ii noastre în aceast` cas`?
– Este... î[i c`ut` el cuvintele... este o tradi]ie, spuse Karl,
sco]ându-[i cravata [i intrând în camera ei.
Camera ei... Îi va trebui ceva timp pentru a se putea obi[nui cu
asta...
– Cei din familia Rievenbeck [i-au petrecut întotdeauna
noaptea nun]ii la castel.
64 BARBARA YORK

– Castel? întreb` ea, în culmea surprinderii...

Unde, Dumnezeu i-or fi pus c`ma[a de noapte?
– Ce castel?
Karl o privi uimit, ca [i cum nu se a[teptase ca cineva s` nu [tie
de castelul lor.
– N-ai v`zut ruinele, în drum spre aici?... Castelul a fost distrus
cu mult timp în urm`... E o poveste lung`.
Surpriza Laurei era f`r` margini... Nu-i vorbise de castel pân`
acum. Castelul familiei Rievenbeck!... Asta însemna c` se afla pe
proprietatea unei vechi familii aristocrate. Ideea o însp`imânta...
Unde \i puseser` oare c`ma[a de noapte?...
– Care e problema, liebling? întreb` el revenind în camer`,
absolut gol sub halatul de baie.
– Nu-mi g`sesc c`ma[a de noapte, spuse ea, neajutorat`.
Atunci, Karl ridic` u[or a[ternutul [i-i întinse m`tasea fin` [i
dantelat`, cu un zâmbet subtil...
Laura oft`, neîn]elegând cum nu se gândise s` caute în acel loc.
Lu` c`ma[a [i d`du s` plece, când el o oprise surâzând.
– Te vei obi[nui cu toate acestea foarte curând, îi spuse el [i
Laura zâmbi la rândul ei, amintindu-[i de tabloul lui Mondrian.
Dup` asta, Karl se retrase în baia apartamentului pentru a-[i
face un du[, iar Laura intr` gr`bit` în baia rezervat` doar pentru
ea.. Nu era în toate apele ei, deoarece sim]ea cu certitudine c` va
avea nevoie de mult mai mult timp s` se adapteze la obiceiurile din
familia Rievenbeck decât îi trebuise în cazul picturii lui Mondrian.
L`s` apa s` curg` din plin pe corpul ei firav [i obosit... Sfâr[itul
zilei magice...
{ANSA DRAGOSTEI 65

Parisul, nunta, zborul la clasa întâi, avionul privat, lansarea, vila

somptuoas`... O parte a casei era un turn... Cealalt` parte, mult
mai nou`, era construit` totu[i foarte solid, cu o funda]ie \nalt`, de
piatr`. O gr`din` în terase înconjura toat` casa, sc`ldat` în lumin`
din toate p`r]ile.
O mul]ime de persoane se gr`biser` s`-i strâng` mâna la sosire
[i to]i îi zâmbir` din toat` inima [i-i urar` bun venit la Monteferno.
Karl f`cu apoi cu ea un tur al casei, dar tot ce-[i mai amintea
erau tablourile [i faptul c` pe orice fereastr` ai fi privit se vedeau
mun]ii, lacul [i luminile îndep`rtate ale ora[ului din apropiere.
Apoi, Karl o aduse \napoi [i deschise mândru u[a apartamentu-
lui ei.
– De aici, ai cea mai frumoas` perspectiv` spuse el.
Într-adev`r, balconul era înconjurat din toate p`r]ile de
albastrul incredibil al lacului. Apoi, deschise surâz`tor o u[` care
d`dea în dormitorul lui [i-i spuse râzând:
– E convenabil a[a, pentru tine. Vor fi destule nop]i în care va
trebui s` m` întorc târziu acas` [i a[a nu te voi deranja. Totu[i, vom
folosi în mod obi[nuit apartamentul t`u, ad`ug` el, s`rutând-o pe
obraji.
Cinar` la lumina lumân`rilor, dup` care servitorii strânser`
masa [i-i l`sar` complet singuri, absorbi]i de noapte [i de ei în[i[i.
Dup` rochia simpl` de cununie, Laura alesese s` poarte o
rochie alb`, f`r` spate, prins` la gât într-o benti]`, [i cu o
deschiz`tur` adânc` între sâni.
Ie[ir` pe teras` pentru a-[i bea cafeaua [i brandy-ul, iar Karl î[i
aprinse o ]igar` elegant`, de foi.
66 BARBARA YORK

Laura se relax` apoi fericit`, contemplând minunile din jurul ei.

Când crezu c` surprizele pentru acea zi luar` sfâr[it, Karl scoase
din buzunar o cutiu]` de bijuterii [i-i înmân` un pandantiv de aur,
având în mijloc o perl` de culoarea p`rului ei. I-l puse în jurul
gâtului, aranjându-l cu fermitate, dup` care o s`rut` scurt pe buze.
– S` nu por]i niciodat` diamante, îi [opti el. N-ai nevoie de a[a
ceva. Î]i voi cump`ra, întotdeauna, aur [i perle.
Laura ie[i mai târziu de sub du[, mângâind cu delicate]e
pandantivul...
Zâmbi apoi, gândindu-se c` se va obi[nui greu cu noua sa
situa]ie, în care al]ii erau preocupa]i de locurile în care-i erau puse
hainele [i de treburile din cas`. Asta, îns`, î[i spuse ea [tergând cu
delicate]e picurii str`lucitori de pe pielea ei fin`, îi va da tot timpul
din lume pentru a putea picta.
U[a de la baie se deschise încet [i Karl intr` în`untru, cu ochii
lui alba[tri sclipind demonic.
Laura se întoarse privindu-l cum se apropie în timp ce î[i
desf`cea halatul de baie [i îi primi îmbr`]i[area mângâindu-l, la
rândul ei, pe pieptul musculos [i abdomenul bine între]inut... Îi
eliber` umerii ascun[i sub halatul gros, l`sând în acela[i timp s`-i
cad` prosopul pe podea. Aveau toat` noaptea în fa]a lor...

***

Din camera al`turat`, telefonul se auzi sunând îndelung...

{ANSA DRAGOSTEI 67

Laura se întreb` cine ar putea fi la acea or`. Nimeni din cei

cunoscu]i de ea nu [tiau unde se afl`... Atunci, putea fi ceva
important pentru Karl...
Se ridic` din pat, cu ochii cârpi]i de somn, dar în acela[i timp o
mân` de fier îi cuprinse bra]ul:
– Las`-l s` sune.
Laura zâmbi [i se întoarse sub pilot`.
– Dar continu` s` sune, r`spunse ea. E în camera ta.
– Am spus las`-l s` sune, accentu` Karl fiecare cuvânt în parte,
c`utând drumul spre sânii ei [i cuib`rindu-se, apoi, morm`ind
satisf`cut [i s`rutând-o u[or, ca pentru a-i mul]umi pentru noaptea
lor de dragoste. Laura zâmbi, relaxat` [i fericit`.
Dar telefonul continua s` sune.
– Nu e nimeni în cas` care ar putea r`spunde? întreb` ea,
mângâindu-i bra]ul.
– Nu. E o linie privat`, murmur` el, cu gura în p`rul ei.
– Atunci, de ce nu r`spunzi tu? Poate e ceva foarte urgent dac`
sun` cu atâta insisten]`.
– Nu sunt acolo, [opti el, punându-[i un genunchi între
coapsele ei. Îmi place aici... N-am niciun chef s` m` ridic în acest
moment, în care sunt în pat cu so]ia mea... Vreau s` facem
dragoste acum...
– Asta se vede, iubitule, [opti ea, surâzând.
Se s`rutar` [i se mângâiar` reciproc, de data asta f`r` explozia
pasional` din ajun, explorând alte dimensiuni ale intimit`]ii lor.
Telefonul sun` din nou dup` o jum`tate de or`, dar niciunul
dintre ei nu-l mai b`gar` în seam`.
68 BARBARA YORK

Soarele sc`lda din plin camera, când Laura se trezi din nou.
Karl era înc` adâncit într-un somn adânc [i plin de satisfac]ie. Pe
fereastra de deasupra capului lui, se vedea str`lucirea albastr` a
lacului. Laura î[i puse c`ma[a de noapte, pe care o g`sise cu atâta
greutate [i pe care nu o îmbr`c`ase pân` în acel moment [i ie[i pe
balcon.
O priveli[te magic` se întindea la picioarele ei...
Lacul, soarele mângâietor, mun]ii care înconjurau toat`
panorama, rev`rsându-se unul într-altul, într-un [ir magnific.
Un zgomot scurt pe terasa din partea de jos a casei o f`cu s` se
retrag` câ]iva pa[i, într-unul din col]urile balconului. Cineva aranja
masa pentru micul dejun [i Laura se ru[in` la gândul c` fusese
v`zut` în c`ma[a de noapte de un str`in. Dar toate aceste persoane
nu vor mai fi ni[te simpli str`ini pentru ea, de acum încolo, se
gândi ea. Se vor cunoa[te mai bine [i se va obi[nui cu regulile casei
lui Karl.
Î[i amintea cum crezuse c` prima cas` a ei va fi un apartament
gol... Cât trecuse de atunci?...
Telefonul sun` din nou [i Laura se temu c`-l va trezi pe Karl.
Intr` deci u[or în camera lui [i ridic` receptorul, dar mai
înainte s` apuce s` spun` ceva, de la cel`lalt cap`t al firului r`sun`
o voce feminin`:
– Carlo, caro mio...
Toate celelalte cuvinte, spuse cu volubilitate senzual` în limba
italian` îi sc`par` Laurei, dar f`cu un efort pentru a-[i aminti
bruma de italian` pe care o cuno[tea [i r`spunse:
– Un momento.
{ANSA DRAGOSTEI 69

Puse telefonul jos [i travers` camera pân` în pragul

dormitorului ei.
Karl se trezi [i ridic`, dr`g`stos, mâna spre ea.
– E[ti c`utat la telefon, spuse ea, c`utând s` fie non[alant`,
când tocmai î[i aminti din nou sunetul vocii care pronun]ase cu
atâta senzualitate cuvântul "caro". Scumpul meu...
Era aceea[i femeie care se auzise când o sunase de la Roma?
Laura intr` în baie, ridic` de jos prosopul ei [i halatul lui Karl,
r`mase acolo din seara trecut` [i se strecur` sub du[. Nu vroia s`
aud` convorbirea.
Karl înc` mai vorbea la telefon când se întoarse în dormitor.
N-o mai interesa cu ce se îmbrac`, a[a c` arunc` la repezeal` pe
ea rochia verde pe care o purtase când se v`zuser` pentru prima
oar` la Luvru. Trecuser`, deja, dou` luni.
Karl reveni în camera ei, în timp ce ea era a[ezat` la masa de
toalet` [i î[i masa umerii cu crem`.
R`mase un moment în pragul u[ii, înalt, gol, mândru.
Se întorsese bronzat dup` c`l`toria la Roma, î[i aminti Laura [i
stomacul i se strânse de o durere necunoscut` pân` atunci.
Îl privi în oglind` cum se apropie de ea, cum ia tubul de crem`
[i o maseaz` pe ceaf`...
– O prieten`, spuse el [i în vocea [i în mâinile lui era o r`ceal`
de ghea]`. Ar fi vrut s` r`mâi mai mult la telefon, pentru c`
vorbe[te [i ea engleza.
– Nu [tiam, r`spunse Laura, privindu-l în oglind`, de[i el nu-[i
ridicase privirile de pe spatele ei nici dup` ce î[i încheie discursul.
– A venit s` stea la munte în perioada asta. La Roma e prea cald.
70 BARBARA YORK

– La Roma? întreb` Laura, sim]ind cum i se întoarce stomacul

pe dos.
– Si... r`spunse el.
Era conectat, înc`, la limba italian`...
– Putea s` se gândeasc` la asta mai devreme. E deja sfâr[itul
lunii iulie.
Poate trebuia s`-[i pun` [i pu]in ruj pe buze...
– Ah, Eleanora c`l`tore[te tot timpul. Acum s-a întors din
Elve]ia, spuse el [i Laura observ`, înc` o dat`, cum se pierdea
fluen]a lui în englez` când era tensionat.
– Eleanora... Ce nume frumos, coment` Laura, dar Karl nu
r`spunse.
– Are o vil` prin p`r]ile astea, aproape de Murano, la o jum`tate
de or` cu ma[ina de aici, spuse el dup` un timp.
– Atunci, cred c` ne va vizita curând, r`spunse Laura,
urm`rindu-l cum pune capacul tubului de crem` la loc [i cum se
îndrept` apoi spre baie.
S`pt`mâna pe care Karl i-o rezervase, trecu repede...
Se relaxar` cutreierând împrejurimile, f`când plaj`, înotând,
de[i Laura se temea s` se aventureze prea mult în largul lacului. Se
afundaser` în p`dure, f`cuser` picnicuri pe malul apei. Fusese o
s`pt`mân` magic`, în care experimentase situa]ii noi, v`zuse locuri
noi [i, mai ales, Karl fusese tot timpul lâng` ea.
Nop]ile fuseser` pline de dragoste, iar ziua furau întotdeauna
câteva momente pentru a se iubi pe ascuns, pe plaj`, dup` ce
înotau, pe iarba moale [i înalt` a p`durii, pe pietrele calde, pe
ruinele împânzite de mu[chi, ale vechiului castel, sau în vreun col]
{ANSA DRAGOSTEI 71

izolat de munte, unde soarele mângâia spatele, parc` dându-le

aprobarea.
Dar duminica se întoarse repede, apoi, luni diminea]a.
Laura se r`suci în a[ternut, somnoroas`, c`utându-l... Dar
partea lui de pat era goal`...
Era trecut de nou`, Dumnezeule, î[i spuse ea, întinzându-se.
V`zu atunci bile]elul pe care Karl i-l l`sase proptit de lampa de pe
noptier`. Plecase la Milano... N-a vrut s`-i strice somnul; nu [tia
când va putea s` se întoarc`....
Deja îi sim]ea lipsa. Î[i luase micul dejun singur`. Când
aproape termin` cafeaua, Bruno veni cu un telefon, îi f`cu loc pe
mas`, ridic` ceremonios receptorul [i i-l înmân`.
– Contesa Eleanora Ferrara, anun]` el, cu un zâmbet familiar.
Laura îi mul]umi [i a[tept` pân` disp`ru înd`r`tul u[ii.
Dumnezeule! De ce nu era acolo Karl? Cum trebuia s` se
adreseze unei contese?
– Laura Rievenbeck, la telefon, spuse ea [i vocea îi sun` rece [i
distant`.
– Eleanora Ferrara, spuse cu c`ldur` voluptuoas` glasul de la
cel`lalt cap`t al firului. Sunt atât de bucuroas` c` ne auzim, în
sfâr[it, Laura... Sper c` nu te-am trezit din somn.
– Nu, nicidecum, r`spunse cu aceea[i r`ceal` Laura, ne[tiind
prea bine ce ton ar fi trebuit s` adopte. Foarte dr`gu] din partea
dumneavoastr`, contes`, c` m-a]i sunat.
– Spune-mi, Eleanora, te rog.
– Eleanora, repet` Laura, îmi pare foarte r`u, dar Karl a plecat
la Milano.
72 BARBARA YORK

– Asta-i foarte bine, spuse ea, prompt. Nu-i a[a? Nu trebuie s`

avem tot timpul b`rba]i în preajma noastr`.
– Da, poate...
Ce convorbire stranie. Laura î[i mut` receptorul la cealalt`
ureche.
– Cu ce î]i pot fi de folos, Eleanora?
– Eu sunt cea care vrea s`-[i ofere serviciile, r`spunse ea. Karl
[i cu mine suntem prieteni foarte buni, continu` ea râzând scurt,
a[a c` sunt sigur` c` ar fi foarte bucuros dac` noi dou` ne-am
împrieteni. Îl cunosc. Spune-mi... }i-a spus câte ceva despre modul
în care trebuie s` ai grij` de ceea ce se întâmpl` la vil` în lipsa lui,
sau cum s` te compor]i cu servitorii? Vorbe[ti germana sau italiana?
– Nu, r`spunse Laura, cam f`r` chef.
Ce ar fi trebuit s`-i spun` Karl?...
– E mai bine s` vorbim între patru ochi. B`rba]ii nu trebuie s`
asiste la astfel de discu]ii. Voi trece pe-acolo. Azi la prânz e bine?
Vreau s` avem o discu]ie ca de la femeie la femeie, ad`ug` ea,
conspirativ. Te voi ajuta [i s` dai o petrecere.
– O petrecere? Ce petrecere? Nu vreau s` dau nicio petrecere,
spuse Laura cu ochii m`ri]i de surpriz` [i de uimire.
– Oh, Doamne, b`rba]ii sunt atât de uituci.... Trebuie s` dai o
petrecere, acum c` te-ai mutat aici.
– Ah, nu, nu e nevoie.
– Dar Laura, draga mea, toat` lumea a[teapt` aceast` petrecere,
în aceste zile... Te voi ajuta eu s-o organizezi. Ne vedem atunci mai
târziu. La unu e bine?
– Da, minunat, r`spunse Laura. La revedere,
{ANSA DRAGOSTEI 73

Puse gânditoare receptorul în furc`. Îi prindeau bine ni[te

sfaturi în situa]ia în care se afla, dar de ce a fost s` se întâmple ca
tocmai aceast` femeie s` trebuiasc` s` i le dea?
Îl sun` pe Bruno, dar nu mai a[tept` ca acesta s` vin` pe teras`
[i se duse ea în buc`t`rie, spre surpriza tuturor.
Era o înc`pere foarte atr`g`toare, dar era infernal de cald acolo.
Trebuia s` discute despre asta cu Karl.
Laura zâmbi [i ceilal]i îi imitar`, timizi, gestul.
– Contesa...începu ea...
– Doamne, cum s-o fi zicând în german` "va sosi aici pentru
prânz"?
Se l`s` o scurt` t`cere, dar cineva avu ideea s`-l cheme pe
Bruno pentru a face traducerea.
Bruno în]elese ce vroia [i-i înmân` zâmbind o list` de meniuri.
În german`, îns`!
O strig` apoi pe so]ia sa [i se sf`tuir` împreun` asupra felurilor
de mâncare pentru prânz.
– So]ia mea spune c` [tie ce preferin]e are contesa, coment`
el, zâmbind din nou.
Laura respir` u[urat`, dar nu f`r` a constata faptul c` Eleanora
era, dup` toate aparen]ele, un oaspete foarte frecvent în acea cas`.
– So]ia mea vrea s` [tie, de asemenea, continu` Bruno, când va
sosi servitoarea dumneavoastr` [i dac` va locui în camera de lâng`
dormitorul dumneavoastr`.
A[teptar` cu to]ii, înm`rmuri]i, r`spunsul ei. O clip`, Laura se
gândi la contes`, la ce ar trebui s` fac` în acest caz so]ia lui Karl
pentru a mul]umi pe toat` lumea, ce i-ar pl`cea lui...
74 BARBARA YORK

Ar trebui s` aib` o servitoare a ei proprie? Dar pentru ce?

Trase aer adânc în piept. Casa asta era [i a ei, de acum încolo,
era via]a ei, atunci de ce toate aceste persoane s` nu preia [i ceva
din obiceiurile ei?
– Spune-i, te rog, so]iei dumitale, r`spunse Laura cu un zâmbet
cald pe buze, c` nu voi avea o servitoare a mea. N-am [i nu voi avea
nevoie de a[a ceva. Dac` asta va complica situa]ia personalului
casei, vreau s` fiu în[tiin]at`. Ah, mai ad`ug` ea, transmitei so]iei
dumitale înc` ceva... O rog s` preg`teasc` acela[i meniu [i pentru
mine. Sunt sigur` c` totul va ie[i cum nu se poate mai bine.
Le zâmbi apoi tuturor [i continu`:
– Nu vom avea niciun fel de probleme, dac` ne vom ajuta
reciproc, surâse ea larg [i ie[i, l`sându-i s`-[i vad` de treburile lor.
Contesa Ferarra ar fi fost mai în stilul lor, se gândi ea, decât o
student` la arte.
Laura î[i petrecu tot restul dimine]ii pictând.
Î[i puse o pereche de pantaloni scur]i, un tricou, o p`l`rie [i se
a[ez` la umbra unui copac, pe malul lacului. R`mase a[a multe ore,
absorbit` de ceea ce vedea, f`când schi]` dup` schi]`.
Bruno îi aduse acolo limonada preferat`, a[a c` era acum sigur`
c` se clevetea cu sârg despre noua doamn` Rievenbeck, la
buc`t`rie.
Dup` ce se întoarse cu un nou pahar, se a[ez` t`cut în spatele
ei, privind-o cum picteaz`.
– Mo[teni]i talentul de la mama dumneavoastr`?
Laura se întoarse uimit`, ]inându-[i p`l`ria cu mâna.
– Da, dar de unde [tii? }i-a spus Karl?
{ANSA DRAGOSTEI 75

– Talentul se mo[tene[te de la cineva, r`spunse el, f`r` a-i

spune îns` dac` a vorbit cu Karl despre toate astea.
Bruno se asigur` apoi c` Laura nu mai avea nevoie de nimic [i
se retrase pe teras`.
La urma urmei, nu era niciun secret faptul c` ea picteaz` sau c`
a pictat [i mama ei.
Reveni la pictura ei, concentrându-se asupra cerului, vrând s`-l
redea cât mai exact.
La ora dou`sprezece, î[i spuse ea, va pleca s` se îmbrace.
Uit` îns` cu totul de asta, preocupat` s` îmbine cât mai
profesionist culorile... Înc` pu]in albastru, mai trebuia s` adauge
un strop de alb... Ah, nu...
Sunetul tocurilor înalte r`sun` deja foarte aproape de ea...
Femeile italiene erau renumite pentru elegan]a lor [i Eleanora
Ferrara nu f`cea excep]ie de la aceast` regul`.
Era îmbr`cat` într-o rochie ro[ie, tip tricou, iar p`rul ei negru
latin tipic, îi încadra foarte senzual fa]a cu sprâncenele arcuite
proeminent. Laura se sim]i ca o [col`ri]` stupid`, în prezen]a
acestei femei atât de sofisticate.
– Oh, Doamne, contes`, pur [i simplu nu [tiu când a trecut
timpul, se scuz` ea [i-i întinse mâna, realizând prea târziu c` era
plin` de vopsele.
Eleanora, îns`, ignor` cu elegan]` acest fapt [i o s`rut` pe
amândoi obrajii, dup` ce în prealabil o analiz` plin` de satisfac]ie.
– Ei, bine, ai întrecut toate a[tept`rile noastre, spuse ea,
zâmbind voluptuos. Cu to]ii ne întrebam ce anume l-a determinat
pe dragul nostru Carlo s` se c`s`toreasc` într-o astfel de grab`.
76 BARBARA YORK

Într-adev`r, e[ti absolut fermec`toare, spuse ea, continuând s-o

analizeze. Sunt foarte bucuroas` c` ne întâlnim, în sfâr[it. Sunt
sigur` c` vom fi foarte bune prietene.
Laura murmur` câteva cuvinte de polite]e, apoi ad`ug`:
– Îi voi spune lui Bruno s`-]i aduc` ceva de b`ut, pân` m` voi
îmbr`ca pentru masa de prânz.
Se retrase apoi zâmbind, dar inima i se strânse cu putere... Nu
era nevoie s` fii un psihanalist genial pentru a analiza ce vroia s`
spun` privirea Eleanorei când rostise numele lui Karl.
Fuseser`, cu siguran]`, aman]i. De ce se desp`r]iser`? {i, mai
ales, când?...
Dar, oare, se desp`r]iser`, într-adev`r?...
 Capitolul 6

Vizita contesei dur` toat` dup`-amiaza.

Figura ei exotic` o impresion` de-a binelea pe Laura, care-i
analiz` cu ochi de profesionist figura tot timpul, minunându-se de
armonia elegantei sale înf`]i[`ri.
– Trebuie s` îmi permi]i s`-]i dau câteva sfaturi cu privire la
modul în care va trebui s` te îmbraci de acum încolo. Sper c`
dragul nostru Carlo î]i va da toat` libertatea în acest sens, spuse ea,
dezaprobând din priviri simplitatea vestimenta]iei interlocutoarei
sale. Cea mai mare parte a timpului o petrecur` discutând despre
petrecerea pe care o preconizar`.
Î]i voi face o list` cu persoanele pe care va fi bine s` le invi]i,
dar bine\n]eles, tu e[ti cea care va decide dac`-i vei invita sau nu,
pân` la urm`. Eu î]i voi da câteva detalii despre fiecare în parte.
Lista îmi va lua probabil câteva zile, a[a c` ne vom revedea abia
dup` ce o voi face.
78 BARBARA YORK

Vorbir` apoi despre ]inuta pe care Laura va trebui s-o adopte la

petrecere. Trebuia s` fie ceva foarte special [i, de aceea, o va pune
în contact cu un mare creator de mod` din Milano.
Laura se întreb` îns` dac` era normal ca fosta amant` a so]ului
ei s` se între]in` atât de amical [i de c`lduros cu noua doamn`
Rievenbeck.
Însemna asta c` Eleanorei îi era indiferent c` se desp`r]ise de
Karl sau, de fapt, comportamentul ei dovedea c` nu-l pierduse?
Laura era geloas` [i \ncerca pentru prima dat` acest sentiment.
Când îi spuse îns` " la revedere" contesei, realiz` faptul c` orice
femeie din lume ar fi sim]it asta, în fa]a acestei femei atât de
deosebite, care l`sa impresia c` putea atrage f`r` nicio dificultate
orice b`rbat.
Laura se întoarse pe teras`, punându-[i o alt` cea[c` de ceai.
Abia acum realiz` cât de izolat` era pe acea insul`.
Pu]in mai târziu, Karl o sun` [i-i spuse c` va r`mâne peste
noapte la Milano. Vroia s` [tie cum î[i petrecuse ea ziua, [i Laura
râse pu]in cam exagerat, când îl în[tiin]` c` avusese o vizit`.
– Cine a fost? întreb` el [i când Laura pronun]` numele
Eleanorei, ad`ug` enervat: nu i-ai spus c` sunt plecat?
De ce se enervase a[a?
Nu vroia s` fie vizitat` sau doar aceast` persoan`, în mod
special, nu trebuia s-o caute în lipsa lui?
Acum, în lumina unei alte dimine]i, Laura î[i spuse c` probabil
nu avea dreptate [i c` era de vin` doar imagina]ia ei, alimentat` din
nou, era adev`rat, de comportamentul volubil al contesei. Era
plin` de inele [i fusese c`s`torit` cu un conte despre care nimeni
{ANSA DRAGOSTEI 79

nu mai pomenea nimic, se gândea Laura, plimbându-se agale pe

plaja de la marginea lacului.
Se a[ez` pe o piatr`, privind b`rcile colorate din larg, când
observ` c` un mic iaht, cu pânzele în albastru [i alb, se îndrepta
spre locul în care st`tea ea. Privi cu uimire cum se apropia,
constatând c` avea doar un singur om la bord. Nu v`zuse semnul
care anun]a c` e o proprietate privat`? Î[i direc]ionase bine
ambarca]iunea; acolo era singurul loc potrivit pentru plaj`. În rest,
insula ar`ta ca o fort`rea]`. Din acea parte nu se vedea vila [i Laura
se întreb` dac` era cazul s`-l avertizeze c` a intrat pe o proprietate
privat`. Dar... ce Dumnezeu?... La urma urmei, era loc destul [i
pentru el, [i putea fi chiar pl`cut s` mai schimbe o vorb`, cu
cineva.
B`rbatul tocmai acostase barca aproape de ]`rm, s`rind în apa
mic`, pentru a-i asigura mai bine stabilitatea.
Era foarte atr`g`tor, avea probabil vreo dou`zeci [i cinci sau
dou`zeci [i [ase de ani, pielea m`slinie [i p`rul negru ca abanosul.
Era îmbr`cat cu un slip alb, ceea ce-i punea [i mai bine în eviden]`
bronzul puternic. Se vedea c` era un tân`r obi[nuit s` fac` sport,
dar nu emana, totu[i, for]a lui Karl [i era [i cu vreo cinci centimetri
mai scund.
Laura îl privi cu surpriz` cum î[i arunc` privirile spre vil`...
Cuno[tea, deci, locul.
Îl urm`ri apoi cum î[i flex` genunchii, pentru a scoate din mica
ambarca]iune co[ul pentru picnic.
De[i se ru[in` mai întâi s` se arate în costumul minuscul, Laura
ie[i totu[i din ascunz`toare [i se îndrept` hot`rât` spre el.
80 BARBARA YORK

B`rbatul înlemni câteva momente, dup` care începu un torent

de fraze în italian`, din care Laura deduse c` î[i cerea iertare
pentru c` p`trunsese acolo.
– Vorbe[ti engleza? întreb` ea, privindu-l direct în ochii negri [i
mari, cu impresia c` nu era pentru prima oar` c` se întâlneau.
– Si... Da... F`cu el, încurcat. Nu m` alungi, nu-i a[a? îi ceru cu
o privire imploratoare. Vreau doar s` m` întind pu]in la soare,
dup` care s` fac un picnic. Poate accep]i invita]ia de a-mi ]ine
companie.
Laura î[i aminti îns` c` era so]ia lui Karl [i nu se f`cea s` accepte
invita]ia unui str`in. D`du a[adar din cap [i spuse cu blânde]e:
– Ar fi mai bine s` pleci, imediat ce vei face picnicul. Nu voi
spune c` te-am v`zut, dac` voi fi întrebat`.
Tân`rul insist`, vorbindu-i de calitatea vinului pe care i-l putea
oferi [i Laura râse, spunându-[i c` probabil ar fi o companie foarte
pl`cut`, dar plec`, totu[i....
Nu se mai gândi la acest incident pân` a doua zi diminea]a,
când î[i lu` micul dejun pe teras`, dup` ce Karl o sun` din nou,
pentru a-i spune c` mai întârzia câteva zile. Se întâmplase ceva [i
trebuia s` ajung`, foarte urgent, la Viena.
Patul regal în care dormea era îngrozitor de trist f`r` el, se
gândi Laura, mutându-[i vis`toare privirile spre lac. Î[i sorbi
gânditoare sucul de portocale, apoi, brusc, sim]i nevoia s` picteze,
pentru a se relaxa.
În largul apei cristaline, se z`reau, ca ni[te pete vioaie de
culoare, b`rcile din ziua precedent` [i, pu]in mai \ndep`rtare,
micul iaht.
{ANSA DRAGOSTEI 81

Dintr-o dat`, î[i dori s` înoate, a[a c` se întoarse în camera ei,

l`s` verigheta, pentru siguran]`, în dulap, î[i puse costumul de
baie, o p`l`rie mic` de soare, ni[te ochelari negri, î[i lu` la
repezeal` prosopul [i ie[i.
N-ar fi f`cut asta, dac` n-ar fi fost sigur` c` so]ul ei ar aproba-o
întru totul.
{i?.... De ce n-ar face-o? El se distra destul prin locurile prin care
mergea.
Micul iaht era deja tras la marginea lacului, când ajunse Laura.
În primul moment se pref`cu surprins` [i pu]in enervat` de
faptul c` plaja familiei fusese invadat` din nou, dar b`rbatul îi
zâmbi [i-i întinse, imediat, mâna:
– Tonio de Vito.
– Acesta e singurul loc de pe toat` insula unde pot înota, spuse
Laura, neluând în seam` mâna lui întins`. În orice alt` parte, apa e
mult prea adânc`.
Tân`rul îi promise c` n-o va deranja [i î[i mut` lucrurile la o
distan]` considerabil` de ea.
Nu asta era ceea ce-[i dorea Laura, desigur, dar nu [tia ce putea
face mai bine în situa]ia lor.
Dup` vreo or` de plaj`, Tonio veni s`-i ofere ceva rece de b`ut
[i Laura accept` cu bucurie. Apoi hot`râr` s`-[i pun` prosoapele
al`turi, la umbra unui copac, a[a c` se a[ezar`, mâncar` cu poft`
din înghe]ata adus` de Tonio [i se revigorar` cu ceai de ment`.
B`rbatul îi vorbi despre el, despre faptul c` se afla acolo într-o
vacan]` de câteva s`pt`mâni [i c` st`tea la o rud`. Era pasionat de
b`rcile cu motor...
82 BARBARA YORK

– {i de femei... [opti Laura ca pentru sine, în timp ce el zâmbi

u[or din col]ul gurii.
Chiar [i ea era impresionat` de frumuse]ea lui, a[a c` putea
s`-[i imagineze c` avea toate femeile la degetul lui mic. Oricum,
era o companie pl`cut`, iar în ceea ce o privea, era mai bine s` stea
cu el acolo, la umbra copacilor, decât s` patruleze prin cas` de una
singur`, gândindu-se pe unde s-o mai fi distrând Karl.
– De ce nu e[ti acum cu barca ta? întreb` Laura zâmbindu-i.
– Am avut un accident [i s-a stricat. Am nevoie de o barc` nou`,
dar unele lucruri cost` mult peste puterile mele financiare, a[a c`
va trebui s` mai a[tept. Se l`s` un moment de t`cere între ei,
pentru c` Laura nu [tia cum s` reac]ioneze la cele spuse de el.
Dup` câteva minute, fu din nou Tonio cel care rupse t`cerea.
– Te sim]i singur`, cu b`rbatul t`u plecat atât de mult timp?
Laura sim]i c` i se usuc` gâtul brusc, de surpriz`, dar r`spunse,
aparent lini[tit`, c` nu avea timp s` se simt` singur`, pentru c`
erau foarte multe lucruri de înv`]at în noua ei situa]ie [i, în plus,
picta.
Tân`rul o invit` din nou s` prânzeasc` \mpreun` [i Laura fu pe
punctul s` accepte, când î[i aminti dintr-o dat` c` era ora la care
era a[teptat` pentru mas` [i nu putea s` lipseasc`.
– Dac` vei veni din nou mâine, voi fi bucuroas` s` avem un
picnic împreun`.
Tonio nu putea veni îns` a doua zi, astfel c` vorbiser` s` se vad`
vineri, în cazul în care nu se întorcea Karl, bineîn]eles.
– Desigur, dac` so]ul t`u va fi acas`, m` voi întoarce din drum,
spuse el, surâzând [treng`re[te.
{ANSA DRAGOSTEI 83

Ceva din tonul lui o f`cu s` nu se simt` în apele sale, a[a c`

r`spunse repede, în timp ce î[i strânse lucrurile, pentru a se
întoarce la vil`.
– Cred c`, oricum, nu voi mai putea veni.
Tonio nu mai ad`ug` nimic. O privi doar lung, zâmbind cu
toat` gura, dezvelindu-[i cu mândrie din]ii incredibil de albi în
contrast puternic cu fa]a lui m`slinie.
Laura ezit` o clip` privindu-l [i nu mai fu deloc sigur` c` vroia
s` se întoarc` acas`, în acel moment.
F`cu un du[ lung înaintea mesei de prânz [i se îmbr`c` într-o
rochie alb`, simpl`, cu o floare pictat` la piept. Bronzul de
culoarea porumbului copt îi îndulcea foarte mult figura [i albul
rochiei c`dea acum foarte bine peste pielea ei catifelat`. Î[i puse la
loc verigheta [i coborî pentru mas`.
De unde [tia Tonio c` era m`ritat`?... Nu era localnic, iar ea nu
purtase verigheta î[i spuse Laura, în timp ce se a[ez` la masa din
sufragerie.
Era o zi foarte cald` [i Bruno îi preg`tise totul acolo, unde aerul
condi]ionat câ[tig` b`t`lia cu soarele care r`zb`tea prin ferestrele
vopsite. În plus, înc`perea aceea era protejat` permanent de
c`ldura de afar`, fiind înconjurat` din toate p`r]ile de apa lacului.
Laura î[i aminti din nou atmosfera sufocant` din buc`t`rie [i î[i
promise s` discute neap`rat cu Karl aceast` problem`.
Mânc` încet, gânditoare, întrebându-se, iar`[i [i iar`[i, de unde
[tia Tonio c` era o femeie c`s`torit`.
Pân` la urm` î[i spuse c`, probabil, tot ora[ul vuia c` un
Rievenbeck se c`s`torise cu o englezoaic`.
84 BARBARA YORK

Se nimerise foarte bine c` Tonio nu fusese liber în ziua care

urm`, pentru c` Eleanora î[i exprim` dorin]a de a-i face o vizit`,
pentru a-i aduce [i lista.
– E[ti sigur` c` nu e un efort prea mare? întreb` Laura la
telefonul de pe teras`. N-ar fi mai bine s` trec eu s-o iau? Poate
mâine diminea]`, ad`ug` ea, gândindu-se c` ar fi o scuz` excelent`
pentru a nu merge la întâlnirea cu Tonio.
– Nu, nu. Mâine voi lua prânzul cu un prieten.
Ce prieten? Karl, poate, î[i spuse resemnat` Laura, dar alung`
imediat aceast` idee.
– Voi trece eu pe la tine azi [i vom fixa [i meniul pentru
petrecere.
St`teau acum împreun` la masa de pe teras`...
Contessa era [i mai str`lucitoare azi, în rochia albastr`,
decoltat` foarte adânc.
– Am aici toat` lista, spuse ea, desf`când un sul imens, de hârtie
fin`. Laura încerc` s` nu-[i dezv`luie [ocul.
– Câte persoane sunt? întreb` ea cu glas pierdut.
– O sut` sau o sut` dou`zeci. Nu-mi mai amintesc exact.
– Va veni [i so]ul t`u? întreb` Laura, dup` ce se asigur` c`
Eleanora purta verighet`.
– Benito a murit cu trei luni în urm`.
– Ah, îmi pare r`u, r`spunse tân`ra doamn` Rievenbeck,
mustrându-se în gând c` pusese o astfel de întrebare.
– Nu face nimic, r`spunse contesa imperturbabil. Ne a[teptam
cu to]ii la asta. Era foarte b`trân. A fost o c`s`torie de convenien]`,
cred c` ai în]eles...
{ANSA DRAGOSTEI 85

– Ai copii? întreb` din nou Laura, str`duindu-se s` mai \ndrepte

lucrurile.
Contesa râse foarte tare, înainte de a r`spunde:
– Chiar ar`t ca o mam`?... Dar sunt o mul]ime de lucruri care
compenseaz`, întotdeauna, lipsurile. Într-o bun` zi, vei ajunge [i
tu la concluzia asta.
– Nu în]eleg ce vrei s` spui, coment` Laura cu o voce atât de
rece c` se minun` ea îns`[i.
– Chiar î]i închipui c` via]a e o continu` lun` de miere? Chiar
crezi asta? zâmbi Eleanora.
– Nu, nu, se gr`bi Laura s` r`spund`, dar ne[tiind ce s` spun`
exact. {tiu c` lucrurile se mai [i schimb` cu timpul...
– Nu fi dur` cu tine îns`]i... E[ti tân`r`, plin` de via]`... De ce
s` pierzi nop]ile a[teptând, când po]i oricând s` ai parte de un
b`rbat în patul t`u. {tiu... Carlo e magnific... Viril... Experimentat...
– Nu [tiu ce s` spun despre toate astea, se înro[i Laura.
– Draga mea, iart`-m`... dar mi-am închipuit c` [tii deja c` eu [i
cu Karl... Restul frazei, de o senzualitate foarte vulgar`, se ghici
doar printre rafalele scurte de vânt, care se ab`tur` în acel moment
peste teras`.
Laura încerc` s` îngaime ceva, dar constat` c` i se uscase gura.
Dup` un timp, reu[i, totu[i, s` pronun]e destul de r`spicat:
– Nu m-am gândit niciodat` c` tu [i so]ul meu...
– Ah, credeam c` ]i-ai dat seama. Sper c` nu ]i-ai închipuit c` un
b`rbat cum e Karl e singur...
So]ul meu nu era prea... cum s` spun?... Nu era foarte atent cu
mine [i atunci, eu [i cu Karl am f`cut o conven]ie...
86 BARBARA YORK

Laura era cât pe-aci s`-[i verse ceaiul pe genunchi. Mâinile

începur` s`-i tremure brusc.
– De cât timp îl cuno[ti pe Karl?... {i... pân` când a durat acest
pact al vostru?...
– Ne-am întâlnit pe timpul în care Carlo mai locuia înc` la
Roma, înainte de moartea tat`lui s`u. Eu eram pe atunci o tân`r`
mireas` – aveam cam vârsta ta de acum – deja deziluzionat`. M-am
m`ritat pentru a le face pe plac p`rin]ilor, în]elegi?... {i... pentru a
putea respecta în continuare ni[te standarde de via]` personale.
Foarte curând îns`, mi-am dat seama c` o femeie tân`r` are nevoie
de ceva mai mult decât îi pot da bog`]iile [i titlurile. Carlo era...
era... atât de simpatic... S-a schimbat foarte mult în ultimii zece
ani... Amândoi ne-am schimbat...
– Vrei s` spui c` ai fost amanta lui Karl în to]i ace[ti zece ani?
întreb` Laura, cu ochii fulgerând.
– Bineîn]eles, î[i arcui [i mai mult sprâncenele Eleanora.
– Vreau s` spun... chiar [i în vara asta, dup` moartea so]ului
t`u?
– Dar de ce am fi încetat s` ne vedem acum c` Benito era mort?
– {i... când Karl a venit la Paris?
Contesa surâse enigmatic...
– La Paris te-a întâlnit pe tine [i eu am fost de acord cu el c` vei
fi capabil` s`-i d`ruie[ti un copil, s` asiguri continuitatea familiei
Rievenbeck.... E[ti perfect` pentru a fi mama copilului s`u.
Laura sim]i c`-i înghea]` inima....
Mama copilului s`u. Exact ceea ce gândea [i Karl... Mama
copilului s`u... Folosise aceea[i expresie pe care o folosise [i el cu
{ANSA DRAGOSTEI 87

ceva timp în urm`, vorbind despre acest subiect. P`rea c` au

pl`nuit totul, împreun`.
– De aceea, nu a[ vrea s` suferi.... E[ti tân`r` [i atât de
neexperimentat`. Sunt sigur` c` erai virgin` când te-ai culcat cu
Carlo.
Laura nu putu s-o priveasc` în ochi [i acesta era r`spunsul de
care Eleanora avea nevoie.
– Erai tot ce putea g`si mai potrivit pentru a fi... so]ia... mama
copilului lui...
Contesa se opri, pentru c` ochii Laurei se aprinser` de
mânie....Dup` o clip`, îns`, continu` gesticulând foarte larg:
– Vei avea pentru tot restul vie]ii, tot ce-i aici, spuse Eleanora,
ar`tând spre vil`, spre lac [i spre mun]i. Dar ar fi o mare gre[eal`
din partea ta s`-]i închipui c`-l vei mai putea ]ine legat de tine pe
Karl, înc` mult` vreme.
Gura ei senzual` se crisp` oribil de data asta...
– Dup` ce entuziasmul provocat de puritatea ta se va evapora,
cum e normal, Karl se va întoarce la ceea ce a fost, iar tu va trebui
s` în]elegi discret toate acestea [i s`-]i faci [i tu micul t`u
aranjament.
Se opri, în sfâr[it, pentru c` Laura, tremurând, v`rsase sosul pe
fa]a de mas`.
– Presupun c` abia a[tep]i aceast` zi, contesa, replic` Laura cu
ochii arzând de mânie, dar pân` în acel moment, ar fi mai bine s`
încetezi.. afacerea ta cu so]ul meu.
– Draga mea copil`, spuse Eleanora cu blânde]e, asta e o
chestiune de un an sau poate doi... Nu [tiu dac` voi fi dispus` s`
88 BARBARA YORK

a[tept atât de mult... Dar s` l`s`m povestea asta, am pierdut deja

prea mult timp cu ea... Hai s`-]i dau câteva detalii despre
persoanele înscrise pe list`.
Laura încerc` s` se st`pâneasc` apoi, dar nu-[i amintea nimic
din cele spuse de contes`. Când, în sfâr[it, dup` mult, mult timp,
Bruno veni s` anun]e c` totul era preg`tit pentru ca Eleanora s` se
poat` întoarce acas` în deplin` siguran]`, când va dori.
Contesa îi r`spunse c` va pleca la ora [ase... Era aproape [ase,
deci [i ea vroia s` se retrag` cât mai repede...
– N-am discutat înc` despre mâncare [i despre vestimenta]ie,
dar bine c` am fixat, cel pu]in, data.
– Dac` va fi bine [i pentru Karl, ca petrecerea s` aib` loc la acea
dat`.
– Bine\n]eles, totul trebuie s` fie bine pentru Karl, spuse ea
zâmbind [i se îndrept` spre ie[ire, nu înainte îns` de a-i ura o sear`
cât mai pl`cut`. Noaptea, târziu, Laura c`zu într-un somn adânc,
dar înc`rcat de co[maruri, în care eroii principali fuseser`, desigur,
Karl [i Eleanora...

***

– E[ti foarte t`cut` azi, coment` Tonio, în timp ce î[i mai turn`
un pahar cu vin... Tocmai f`cuser` un picnic extraordinar
împreun`, stând la umbra copacilor de la marginea lacului, [i
Laura se uita melancolic în larg.
{ANSA DRAGOSTEI 89

– M` gândeam, spuse ea, c`utând o piersic` în co[ul pentru

mâncare.
– Te-a sup`rat cineva? o întreb` Tonio, zâmbind cu c`ldur`.
– Nu, nu, r`sounse Laura, mu[când gânditoare din fructul
zemos.
– Te preocup` atât de mult ce face so]ul t`u la Viena?
– De unde [tii c` e acolo? tres`ri Laura.
– Mi-ai spus chiar tu, data trecut`, r`spunse Tonio,
strângându-[i mai bine prosopul pe mijloc [i jucându-se apoi cu
degetul mare al mâinii ei. Dac` î]i lipse[te, l-a[ putea înlocui cu
succes.
– Tonio de Vito, replic` r`spicat Laura, f`cându-l s` izbucneasc`
în râs, dup` care râser` cu poft` amândoi, privindu-se în ochi.
– Ce-ai zice de o plimbare cu micul meu iaht? întreb` Tonio cu
ochii în fl`c`ri.
Laura îl inform`, mai în glum`, mai în serios, c` nu e o foarte
bun` înot`toare... Tonio în]elese unde b`tea [i zâmbi cu toat`
gura, amuzându-se. În cele din urm`, hot`râr` c` merita totul o
astfel de escapad` [i alergar` veseli spre iaht.
La început, Laura fu pu]in nervoas` [i încurcat`, dar se relax` la
prima briz` sim]it` în p`r, datorit` sentimentului extraordinar de
libertate pe care ]i-l d`, întotdeauna, ie[irea în larg.
Tonio se a[ezase, protector, în spatele ei [i Laura fu uimit` s`
constate c` nu sim]ea nicio emo]ie la atingerea lui. Dup` câteva
minute, se întoarser` din nou la ]`rm, s`rind amândoi deodat`,
plini de voio[ie, în ap` [i legând împreun` micul iaht de pilonii
speciali de la marginea lacului.
90 BARBARA YORK

– A fost extraordinar, chicoti Laura [i Tonio d`du din cap,

zâmbindu-i cu c`ldur` [i pentru un moment p`ru s` nu-[i mai
poat` re]ine atrac]ia pentru femeia din fa]a lui. În momentul
urm`tor, îns`, i se întunec` dintr-o dat` toat` fa]a [i se retrase,
spunându-i cu cea mai mare seriozitate:
– Trebuie s` plec...
Desprinse apoi cu mi[c`ri energice barca [i disp`ru în albastrul
cristalin, în timp ce Laura r`mase la ]`rm, petecându-l melancolic`
din priviri, ca [i cum odat` cu îndep`rtarea lui se rupea [i leg`tura
ei cu lumea.
Lu` apoi, co[ul de picnic, dar nu avea înc` niciun chef s` se
întoarc` la vil`. Str`b`tu plaja mic`, în c`utarea unei b`rci, pentru
a se întoarce pe lac, dar nu era nimeni prin preajm`. P`cat... I-ar fi
pl`cut atât de mult s` se întoarc` în larg... Poate Karl va fi de acord
s` viziteze împreun` cu ea ora[ul, în zilele urm`toare. Îi era dor de
forfota str`zilor, s` cutreiere magazinele, s` contemple fe]ele atât
de diverse ale trec`torilor.
Se îndrept` spre teras`, cu gândul de a-[i continua dup`-amiaza
înv`]ând limba german`. Poate î[i va g`si un profesor particular în
ora[. Astfel avea un motiv pentru a merge acolo cu regularitate.
Bruno o întâmpin` politicos la cap`tul sc`rilor, îi lu` co[ul [i o
anun]` c` so]ul s`u o c`utase la telefon, la ora prânzului, pentru
a-i spune c` se va întoarce la noapte. De asemenea, îi transmisese
s` nu-l a[tepte, pentru c` era posibil s` se întoarc` foarte târziu.
Se f`cuse miezul nop]ii, când Bruno îi spuse c`, dac` nu se
întorsese pân` atunci, nu va ajunge acas` mai înainte de a se cr`pa
de ziu`, a[a încât o sf`tuia s` se retrag` în dormitorul ei.
{ANSA DRAGOSTEI 91

Laura se conform` [i citi în pat, pân` dup` ora dou`, dar Karl
tot nu sosise. Stinse a[adar lumina [i, foarte curând dup` aceea,
adormi.
Lumina zilei invadase deja toat` camera când se trezi Laura,
întinzând automat mâna spre cealalt` parte a patului. Nu venise...
Poate a avut un accident! De ce n-o anun]ase nimeni?...
Era în drum spre u[`, îmbr`când în grab` un halat, când î[i
aduse aminte c` so]ul s`u avea propriul lui dormitor. Poate
dormea... Se îndrept`, a[adar, într-acolo [i deschise u[a cu grij`....
Înaint` spre interiorul înc`perii, nevenindu-i s` cread`... Karl
era acolo, dormind cu fa]a la a[ternut [i cu o mân` c`zut` pe lâng`
pat, acoperit pân` la coapse.
Laura oft`, relaxându-se. Dar... de ce dormise aici? N-a vrut s` o
deranjeze, desigur, dar... ar fi fost binevenit. Pentru ea, toat`
aceast` atitudine era foarte ciudat`. Amândoi sub acela[i acoperi[,
dar dormind în paturi separate.
Apoi, ca o intruziune a unui diavol, î[i aminti cuvintele
Eleanorei: " Nu-]i imagina c`-l vei putea satisface prea mult`
vreme"... Î[i aminti apoi uimirea manifestat` de Anthea, apoi de
propriile ei dubii cu privire la motivul lui Karl de a se c`s`tori cu o
nimeni ca ea.
Deodat`, în patul larg se auzi o mi[care lent`, ca [i cum Karl ar
fi a[teptat îmbr`]i[area unei alte prezen]e. Laura se îndrept` spre
u[`, spunându-[i c` vrea s` fie singur`, pentru a putea reflecta mai
bine la toate cele întâmplate.
Nici nu închise bine u[a, când îl auzi pe Karl murmurând
rug`tor [i senzual: Eleanora...
 Capitolul 7

– Nu, nu era Eleonora! Sunt eu! spuse Laura dând buzna în

camer` [i trântind u[a. Î]i mai aminte[ti de mine? Te-ai c`s`torit cu
mine într-un moment de sl`biciune, cu dou` s`pt`mâni în urm`,
dar nu te îngrijora, se va termina cu asta chiar acum [i te vei putea
întoarce lini[tit la contesa ta.
– Laura...
Dar Laura nu mai a[tept` r`spunsul lui [i ]â[ni spre camera ei,
c`utându-[i hainele.
Karl s`ri din pat [i într-o secund` se post` în spatele ei, înalt,
periculos, puternic [i gol, cuprinzându-i mâna ca într-o menghin`.
– Laura, liebling, spuse el abia st`pânindu-[i furia, dar [i
amuzat de situa]ia incredibil` în care erau... N-am vrut...
– Bineîn]eles c` n-ai vrut, r`spunse Laura, luptându-se s`-[i
trag` rochia din mâinile lui. Ai f`cut o gre[eal` prosteasc`, dar nu
te impacienta, [tiam deja tot.
{ANSA DRAGOSTEI 93

– Tot despre ce anume? întreb` el [i ochii lui alba[tri se f`cur`

ca de ghea]`, dintr-o dat`.
– {tiu totul despre... afacerea ta cu Eleanora Ferrara. Ai plecat
din nou pentru cinci zile, dar sper c` de data asta nu m` vei mai
plictisi, întrebându-m` dac` am r`mas gravid` sau nu.
– N-ai cum s` [tii asta, deocamdat`, r`spunse Karl, enervând-o
[i mai mult, dovedind câte am`nunte [tia despre corpul ei.
– Acum nu mai po]i nega c` de-asta te-ai c`s`torit cu mine.
Chiar dup` primele zile de când eram împreun`, ai început s` m`
întrebi.... Dup` doar câteva zile!... De ce?!... R`spunde-mi! De-asta
te-ai c`s`torit cu mine, nu-i a[a?
– Dac` nu-mi doream s` fii mama copiilor mei, r`spunse el,
trecându-[i degetele lungi prin p`r, nu m` însuram cu tine. Cred
îns` c` am mai vorbit despre asta [i la Paris.
– Tu chiar ]i-ai închipuit c` m` po]i închide aici, ca pe o ma[in`
de reproducere, în timp ce ]i-ai instalat amanta la doar o jum`tate
de or` de aici?
– Înceteaz`, Laura, nu vreau s` aud astfel de cuvinte din gura
ta...
– Te cred c` nu î]i convine. Ai crezut c` m` vei sechestra aici,
iar eu î]i voi înghi]i toate escapadele. Ei, bine, vei avea o mare
surpriz`. Nu voi mai r`mâne aici, s` fiu de râsul tuturor. Voi pleca
chiar acum!
– N-o vei face! scrâ[ni el, întorcându-i mâinile la spate [i
silind-o, practic, s` îngenuncheze. Nu m` vei p`r`si niciodat`,
spuse el [i în ochii lui se putea citi mult mai mult decât mândria
unui Rievenbeck.
94 BARBARA YORK

– Nu sunt [i nu voi fi niciodat` sclava ta, strig` Laura, încercând

s` se elibereze din strânsoare.
– M-ai auzit, vreodat`, spunând c` te vreau sclava mea? E[ti
so]ia mea.
– Asta nu-]i d` dreptul s`...
– Asta îmi d` toate drepturile din lume, Laura. [uier` el [i
degetele lui î[i schimbar` brusc atitudinea, prinzându-i corpul
într-un mod extrem de senzual. Au trecut [ase zile, spuse el,
apropiindu-[i buzele de urechea ei.
– S` nu îndr`zne[ti!...
– Ba da...
– Nu eu sunt cea pe care o dore[ti lâng` tine când te treze[ti!
La ea te-ai gândit când te-ai trezit din somn azi! Atunci, du-te la ea!
{i nu te a[tepta s` m` mai g`se[ti aici când te-ntorci!
– Nu-mi vine s` cred c` îmi spui toate astea, r`spunse el,
dându-i jos de pe umeri halatul [i c`ma[a de noapte în timp ce o
împingea spre pat.
– Karl, nu! Nu m` po]i avea cu for]a!
– Cine te for]eaz`? Doar c` te doresc foarte mult... Am fost
plecat toat` s`pt`mâna.
– Da, destul ca s` ui]i totul în leg`tur` cu mine. Destul ca s` m`
confunzi cu amanta ta. Nu spuse, inten]ionat, fosta amant`, pentru
a vedea dac` el o corecteaz`. N-o f`cu!
– Eram pe jum`tate adormit. Regret enorm cele întâmplate.
Karl trase aer adânc în piept, pentru a putea continua:
– Eleanora [i cu mine am fost împreun` foarte mult timp.
– Da, îl înterupse Laura. Mai precis, zece ani.
{ANSA DRAGOSTEI 95

Destul de mult, pentru orice b`rbat onorabil s-o cear` de

nevast` pe amanta sa, m`car dup` ce a r`mas v`duv`. Ea la asta se
a[tepta, r`spunse Laura, gândindu-se instinctiv ce ar fi sim]it ea în
locul Eleanorei.
– To]i ne a[tep`m la tot soiul de lucruri... Unele se
materializeaz`, altele nu, coment` el [i Laura se înfurie atât de tare,
\ncât lu` o pern` [i o arunc` în el cu toat` puterea.
– Scorpie mic`, replic` el. Mai urmeaz` s`-mi spui c` am mai
avut [i altele.
Karl trânti perna pe podea [i încerc` s`-[i apropie buzele de
gura ei, dar Laura se retrase imediat.
– Zece ani e mult, bineîn]eles c` au mai fost [i alte ocazii,
continu` el, ]inând-o strâns în bra]e.
– Da, bineîn]eles. Nu te-ai gândit, îns`, niciodat`, c` ar fi cinstit
din partea ta s` o ceri de nevast`? insist` Laura.
– Sigur c` m-am gândit s` m` însor cu Eleanora, înc` înainte s`
r`mân` v`duv`.
Nu era r`spunsul pe care Laura l-ar fi dorit cu adev`rat, dar
spuse, totu[i.
– Atunci, de ce n-ai f`cut-o? Ar fi fost o so]ie mai bun` decât
mine. Karl o strânse [i mai tare în bra]e, dup` care începu s-o
s`rute u[or, parte cu parte, tot corpul.
Laura se împotrivi din r`sputeri, dar era ca [i cum s-ar fi b`tut
cu un cavaler în armur`. Era atât de mare [i de puternic, încât
Laura sim]i cu disperare fragilitatea corpului ei, în fa]a lui.
– }i-am spus de ce m-am însurat cu tine, murmur` el, cu
respira]ia accelerat`, în timp ce Laura reu[i s` se lase de partea
96 BARBARA YORK

cealalt` a patului, sc`pând o clip` din strânsoare. Doar o clip`,

pentru c` el o urm`, cu agilitate, prinzând-o din nou.
– Las`-m` în pace! Nu te mai vreau, Karl!
– Ba m` vrei, leoaic`, ce e[ti! M` vrei, a[a cum m-ai vrut
întotdeauna, nu nega asta, spuse el, în timp ce Laura încerca din
r`sputeri s` se elibereze, rotindu-se abil sub bra]ele lui.
Ah, cât îl ura...
Karl îi s`rut` din nou buzele strânse.
Laura scoase un strig`t de furie [i-l plesni peste fa]` cu toat`
for]a.
Karl o îndep`rt` cu un geam`t surd de durere [i-[î duse dosul
palmei la gur`.
– Nu trebuia s` faci asta, spuse el cu o [oapt` rece, în culmea
enerv`rii.
Laura profit` de moment [i ]â[ni de partea cealalt` a patului.
Karl, îns`, î[i lu` mâna de la gur` [i o prinse repede de spate.
Atunci, întorcându-se spre el, Laura constat` [ocat` c` buzele îi
sângerau.
– Cere-]i iertare, scrâ[ni Karl, livid. Acum!...
Laura î[i ap`s` gura cu degetele.
– Acum! repet` el.
– Nu, r`spunse Laura, a fost vina ta, coment` ea, de[i regreta
foarte mult c`-l r`nise.
– Nu m` determina s` fac, un lucru pe care l-a[ regreta pe urm`
foarte mult, spuse Karl, tremurând de mânie [i scuturând-o cu
putere de umeri. În gestul lui, îns`, Laura sim]i foarte clar cum
cre[te dorin]a de a o avea, atunci [i acolo. Desigur, nicio alt`
{ANSA DRAGOSTEI 97

femeie nu îndr`znise s` se comporte astfel cu Karl Rievenbeck.

Dac` ar fi f`cut-o, cum ar fi fost oare pedepsit`?...
– Laura, nu m-ai auzit? Trebuie s`-]i ceri iertare, spuse el,
lingându-[i buzele însângerate, iar gestul lui înmuie de-a binelea
furia Laurei.
– Iart`-m`... N-am vrut s`... murmur` ea, mângâindu-i fa]a.
Brusc, încetar` lupta [i începur` s` se îmbr`]i[eze [i s` se s`rute
cu ardoare.
– Trebuia s` vii în patul meu, s` m` s`ru]i cu toat` pofta asta [i
s` m` treze[ti cuprinzându-m` ca acum.
– {i tu ar fi trebuit s` vii în patul nostru imediat ce ai ajuns
acas`, murmur` ea, în timp ce Karl î[i plimba buzele pe corpul ei,
cu o pasiune nest`vilit`.
Ah, ce mult îl dorea.
– Deci, de-asta ai avut draci, o tachin` el...
– Nu, nu-i adev`rat... Dar Karl îi astup` gura cu un alt s`rut, în
timp ce î[i sporea mângâierile.
– Înc` mai vrei s` [tii de ce m-am c`s`torit cu tine? o întreb` el,
lipindu-se [i mai mult de ea.
– Da, spune-mi, îng`im` Laura, închizându-[i ochii, în
a[teptare.
Karl o pres` [i mai mult cu genunchiul, pe pielea deja încins`.
– De-asta, [opti el, cu respira]ia întret`iat`.
Fu de-ajuns ca flac`ra dorin]ei lor s` se aprind` [i mai tare [i s`
înceap` s` se iubeasc`, dezl`n]uit.
– Acesta era r`spunsul pe care-l a[teptai? murmur` el,
s`rutând-o prelung pe gât.
98 BARBARA YORK

– Da, [opti Laura, dar suspiciunea r`mase: se c`s`torise cu ea

pentru c` se sim]eau foarte special împreun`, sau pentru a-i face
urma[i?
Îl cuprinse în bra]e [i-l s`rut` cu disperare... Vroia s-o iubeasc`
pentru ea îns`[i.

***

Într-una din zilele care urmar`, Laura primise o scrisoare de la

Anthea, trimis` din Nisa. Surpriza fu [i mai mare când desp`turi
scrisoarea [i d`du cu ochii de o t`ietur` dintr-un ziar, cu o
fotografie de la c`s`toria ei cu Karl.
La micul dejun, Laura puse, totul la vedere pe mas`, dar Karl î[i
trecu indiferent privirile peste fotografie [i întreb` pe un ton de
conversa]ie:
– Mama ta vitreg` se simte bine?
– Se pare c` nu-i place foarte mult la Nisa, r`spunse Laura,
analizându-l cu aten]ie. Vrea s` vin` la Vene]ia.
– Dac` te gânde[ti s` o invi]i aici, atunci f`-o. N-am uitat c` ea
e acum familia ta.
Nu mai continuar` aceast` discu]ie. Laura nu era foarte sigur`
c` prezen]a fostei so]ii a tat`lui s`u, acolo, ar fi încântat-o foarte
mult.
Nu mai vorbir` nimic nici despre Eleanora. Laura încerca s` se
bucure cât mai mult de ultimele zile ale lunii august. Tr`ia din plin
{ANSA DRAGOSTEI 99

fiecare clip`, mai ales c` data la care fixaser` petrecerea se apropia

cu repeziciune. Pentru am`nuntele legate de organizare, Laura
ceru ajutorul lui Bruno [i aprob` toate sugestiile lui, de[i multe
lucruri i se p`rur` de-a dreptul inutile.
Karl adusese cu el, de la Milano, un mare creator de mod`, iar
când Laura îi repro[` acest fapt, spunându-i c` ar fi putut s`
mearg` ea acolo pentru a-[i alege rochia.
– Da, dar asta nu intr` în obiceiurile familiei Rievenbeck [i, în
plus, la Milano e atât de cald acum, c` va fi o adev`rat` bucurie
pentru maestrul croitor s`-[i petreac` trei, patru zile la munte.
Laura nu mai ad`ug` nimic, dar lu` hot`rârea ca, de acum
încolo, s` respecte legile acelei vechi familii, f`r` a renun]a la
propria ei identitate.
Cu o zi înaintea petrecerii, Laura era cât pe-aci s` fac` o criz`:
electricianul nu venise s` decoreze terasa, rochia fusese gata la
timp dar era prea lung`, a[a c` trebuia s` mai fie ajustat`, iar
Eleanora, de[i nu era problema ei, se enervase din cauza acestor
neajunsuri.
Pentru a mai sc`pa de tensiunea acumulat`, Laura se retr`gea
din când în când, pe plaj`, pentru a mai sta pu]in în compania lui
Tonio, care se obi[nuise s-o caute pe Laura când Karl era plecat. Îi
propuse s` ias` din nou împreun` în larg, dar Laura refuz` cu
delicate]e, pentru a nu-l încuraja prea mult.
La un moment dat, îns`, privind-o insistent, Tonio îi spuse,
dintr-o dat`:
– Îmi cumperi o barc`?
– E[ti nebun, îi replic` Laura, râzând.
100 BARBARA YORK

– De ce sunt nebun? E[ti foarte bogat`, n-ar fi o cheltuial` prea

mare pentru tine.
N-ar fi fost?
– Dar nici nu ne cunoa[tem, foarte bine... spuse Laura,
încurcat`, dar încercând s`-[i p`streze zâmbetul.
De-asta o c`utase atât de mult? Vorbea, într-adev`r, serios?
Nu m` gândeam la un cadou, r`spunse el, enervat de engleza
lui atât de s`rac`... M` gândeam la un... parteneriat... La o afacere...
– Dar... nu pot... Eu n-am bani... Karl... nu ar...
– E necesar s`-i spui b`rbatului t`u despre asta?
– Da, r`spunse Laura, ferm.
– P`cat... M-ar fi ajutat foarte mult... Dar dac` te r`zgânde[ti...
– Vei fi primul care va afla, surâse Laura. Acum, ar fi mai bine
s` plec... Poate ar fi fost mai bine dac` nu ajungeam pân` aici...
Dac` nu m-ai fi descoperit....
– Tu m-ai descoperit pe mine, zâmbi el...
– Prostule, r`spunse Laura râzând [i se îndep`rt`, în timp ce
Tonio o privea cu ochi imploratori.
Chiar î[i închipuise c` va da atât de mul]i bani unui
necunoscut?... Spera, totu[i, c` va g`si o alt` solu]ie, pentru a avea
din nou barca lui.
Reintrat` în tumultul preg`tirilor pentru petrecere, Laura uit`
cu totul de Tonio [i de propunerea pe care i-o f`cuse.
Rochia fusese adus` din nou pentru prob`, dar de ast` dat` nu
mai avu niciun cusur. Era o rochie splendid`, ca de zân`, [i Laura
se declar` foarte mul]umit`, de[i Eleanora declar` c` ar fi fost
necesar ceva mai sobru.
{ANSA DRAGOSTEI 101

Seara, Eleanora se mut`, în vederea petrecerii de a doua zi, la

vil`. Karl nu sosise înc` de la Milano, a[a c` se instal`, din proprie
ini]iativ`, într-una din cele mai mari camere de oaspe]i, cu vedere
spre lac.
– Ar`]i obosit`, Laura, spuse ea, piept`nându-[i splendidul p`r
negru. Perecerea e dat` în cinstea ta, a[a c` va teebui s` str`luce[ti
mâine. Va trebui s` mergi acum la culcare. Nu mai e mare lucru de
f`cut... Voi putea s` m` ocup eu de-acum încolo de organizare,
ad`ug` ea, conducând-o pe Laura în camera ei.
Laura se retrase bucuroas` [i se a[ez` îmbr`cat` pe marginea
patului. Adormi imediat...
Karl îi aduse cina în dormitor.
Pe jum`tate adormit`, îl primi bucuroas`, dar ridicând
contrariat` o sprâncean`.
– Voi coborî pentru cin`, Karl, nu trebuia s` te deranjezi a[a.
Karl puse tava pe mas` [i se a[ez`, îngrijorat, lâng` ea.
– E[ti bolnav`? o întreb` el, cercetându-i fa]a, în timp ce o ]inea
delicat de b`rbie.
– Nu, m` simt excelent, spuse ea, apropiindu-i mâinile [i
s`rutându-i-le.
– De cât timp ai venit?
– Nu de mult... E[ti palid`...
– Nu, nici vorb`, spuse ea, ridicându-se.
– Nu, Laura, te vei dezbr`ca [i te vei vâr\ de-a binelea în pat,
spuse el, deschizându-i nasturii de la gât.
– Nu, spuse ea, la fel de ferm, în timp ce-l mângâia pe piept, pe
sub hain`.
102 BARBARA YORK

– Ba da, te vei odihni, replic` el, luându-i mâinile [i continuând

s-o dezbrace. F`-o pentru mine. Te rog... M`nânci, dup` care te vei
odihni, spuse el, for]ând-o pur [i simplu s` se dezbrace, rece [i
impasibil.
– Dar avem oaspe]i, r`spunse Laura.
– Eleanora nu e doar un oaspete, spuse el, f`r` s` se gândeasc`
prea mult.
Laurei îi c`zu fa]a.
– Ai lucrat tot timpul, continu` el, cu excep]ia...
– Cu excep]ia... repet` Laura privindu-l cu luare-aminte
– Las`, odihne[te-te... Când m` întorc, vreau s` te g`sesc
dormind.
Laura îl fix` îndelung, pentru c` b`nuia care e motivul
insisten]elor lui.
Dac` r`mânea în dormitor, el putea s` cineze lini[tit doar cu
Eleanora [i s` aib` mica lor petrecere împreun`.
Karl ie[i, iar Laura se ridic` [i se privi în oglind`. Nu era palid`...
Poate doar pu]in obosit`.
Se întoarse în pat [i-[i puse tava cu mâncare pe genunchi,
încercând s` ia pu]in din salat` [i apoi din [trudel. Nu putu îns` s`
înghit` nimic, de furie. Ce proast` a fost s` accepte s` dea aceast`
petrecere. {i mâine casa va fi plin` de lume, dar nicio fa]`
cunoscut`.
Puse tava la loc pe mas` [i urc` în pat. Adormi dup` doar câteva
minute, cu inima îndurerat`.
A doua zi diminea]`, la micul dejun, dovedi accea[i lips` de
apetit, dar puse totul pe seama emo]iilor legate de petrecere.
{ANSA DRAGOSTEI 103

Pu]in dup` aceea, flor`reasa sosi pe teras` cu un c`rucior plin

cu flori...
Num`r`toarea invers`, pentru petrecere, începuse...
Eleanora ie[i din camera ei pu]in dup` miezul zilei, ar`tând
foarte elegant` [i proasp`t`, în fusta plisat`, alb` [i bluza de voal
albastru, cu modele verzi. O e[arf` din acela[i material cu fusta îi
lega delicat, la spate, p`rul m`t`sos.
– Nu trebuia s` m` la[i s` dorm atât de mult, spuse ea,
apropiindu-se de Laura, care f`cea o ultim` inspec]ie asupra
meselor, dar din cauza ochelarilor negri de soare pe care-i purta,
Laura nu putu spune cu siguran]` dac` Eleanora se adresa ei sau
lui Karl, care st`tea foarte aproape de ea. De aceea, î[i lu` paharul
cu gin [i-i r`spunse flor`resei, la o replic` anterioar`. Era o
american` foarte atr`g`toare, care lucra pentru o firm` din Milano.
Se îndep`rtase pu]in în timpul conversa]iei, dar, cu coada ochiului,
îl z`ri pe Karl turnându-i Eleanorei gin în pahar, pentru a se
retrage apoi împreun`, lâng` balustrada terasei.
Ochii americanei îi urm`rir` pe ai Laurei:
– Nu-i a[a c` e un loc foarte frumos? întreb` ea, plimbându-[i
privirea pe deasupra lacului.
Laura scutur` din cap, dar nu r`spunse, pentru c` încerca s`
aud` ce-[i spuneau Karl [i Eleanora [i, mai ales, la ce or` se
întorsese Karl în pat. Î[i amintea doar c`, la un moment dat, se
trezise [i-l c`utase, dar nu era [i c`, pe urm`, când se trezise din
nou [i-l c`utase, era.
Laura îi privea acum disperat`, cum st`teau al`turi, [optindu-[i
ceva foarte amuzant la ureche. Brusc, îi veni în minte un gând pe
104 BARBARA YORK

care ardea de ner`bdare s`-l pun` în aplicare: mâine, dup`

petrecere, îi va spune lui Karl s` aleag`; ea, sau Eleanora...
Acum, îns`, nu mai putea suporta s` vad` mai mult, a[a c`
spuse flor`resei:
– Hai s` vedem cum ai amenajat sala de bal...
La începutul dup`-amiezii, îns`, când invita]ii începur` s`
soseasc` [i ea îi primi, al`turi de Karl, Laura se sim]i fericit` [i
îndr`gostit` din tot sufletul: era Laura Rievenbeck, noua st`pân` a
acelei case [i, f`r` acest fapt, petrecerea care tocmai începea, n-ar
fi avut loc.
Spre sear` au venit [i muzican]ii [i Laura le ar`t` camerele în
care puteau s` se schimbe [i s` fac` un du[. Erau cu to]ii tineri [i
plini de via]`, a[a c` începur` s` fac` glume cu ea [i s-o întrebe
dac` va cânta [i ea cu ei. Laura realiz`, astfel, c` nici prin cap nu le
trecur` c` ea era so]ia lui Karl. Amuzant; înc` mai ar`ta ca o simpl`
student` la arte.
Laura d`du o rait` pe teras`. Era trecut de cinci, dar înc` era
incredibil de cald, iar briza dinspre lac abia dac` se sim]ea. Era
potrivit` o petrecere de noapte.
Dup` un timp, luminile vilei se aprinser` una câte una...
Deja?...
 Capitolul 8

– Ie[i afar`!... Ie[i afar`!... Cum îndr`zne[ti s` intri aici, dup` ce

m-ai l`sat atât de mult timp singur`? Ai idee ce or` e? r`cni Laura,
aruncând cu o pern` în Karl. Nu-mi spune c` a trebuit s` ]ii
companie oaspe]ilor pân` la ora asta! Ie[i afar` imediat! Dormi în
camera ta! Nu asta î]i dore[ti, în fond?
Disperat`, cu imagina]ia înfl`c`rat`, Laura c`ut` în jur ceva
periculos, pentru a arunca din nou în el.
Cu asta chiar s-a terminat! S` lupte pentru el? Da! Se va lupta
cu el! Mult mai pl`cut!
– Laura, ]i-ai ie[it din min]i?
Ar`ta obosit.
– Ce e cu comportarea asta? Vrei s` treze[ti toat` casa?
– Nu-mi ]ine mie predici, ca un bunic din epoca victorian`! {tiu
unde ai fost!
Te-am v`zut cu Eleanora, la lumina focului de artificii.
106 BARBARA YORK

Apoi, începur` s` i se deruleze în minte toate momentele

petrecerii.
Fusese magnific [i toat` lumea o complimentase pentru o astfel
de reu[it`. Se sim]ise minunat în rochia ei de dantel` crem, cu
umerii dezveli]i [i cu pandantivul de aur cu perl`, pe care i-l
d`ruise Karl, împodobindu-i cu elegan]`, pieptul. {tia c` nu
ar`tase niciodat` atât de minunat. Avea o str`lucire nou`... O
str`lucire care-i f`cuse pe to]i b`rba]ii din acea sear` s-o priveasc`
admirativ.
Atât ea, cât [i Karl, fuseser` foarte solicita]i, tot timpul, dar când
Laura se duse s` î[i pun` paharul pe mas` [i fusese pentru moment
singur`, karl se repezi la ea, o trase de mân` [i îi [opti cu c`ldur`:
– Hai s` plec`m pu]in de-aici, spuse el [i alergar` pe sc`ri,
]inându-se de mân` [i s`rutându-se [i nu se oprir` pân` pe plaja
luminat` doar de cerul înstelat.
– E[ti cea mai frumoas` în seara asta, [tii? îi spuse el,
cuprinzând-o [i îmbr`]i[ând-o.
Ar fi vrut s`-l cread`, avea nevoie s`-l cread`, dar nu [tia de ce,
sim]ea ceva misterios în spatele cuvintelor lui.
Buzele lui le s`rutar` pe ale ei, apoi o privi sorbind-o din
priviri. Laura îi descheie jacheta alb`, de o elegan]` uimitoare, [i-i
ap`s` pieptul cu mâinile:
– E o petrecere minunat`. Mul]umesc.
Karl o îndep`rt` pu]in [i o privi în ochi:
– A[ vrea s` dispar` cu to]ii, s` r`mânem doar noi doi.
– Unde putem merge? întreb` el s`rutând-o pe gât, în timp ce
Laura îi auzi respira]ia accelerându-i-se.
{ANSA DRAGOSTEI 107

– Nu, nu putem face asta.

– De ce nu?
– Pentru c`... spuse Laura privind spre teras`, de unde se auzir`
câteva voci foarte apropiate.
– Nu ne pot vedea în acest loc, stai lini[tit`.
{i, ca s` fie [i mai conving`tor, o s`rut` pe umeri,
\ndep`rtându-i rochia, care, decoltat` fiind pân` la marginea
bra]elor, îi c`zu pân` la coate.
– Karl, spuse Laura râzând, dar încercând totu[i s` î[i apere
]inuta.
– Nu, las`-m` s` te v`d, r`spunse el, s`rutând-o tot mai
insistent.
– Nu, ne poate vedea cineva.
– Nimeni nu ne poate z`ri în acest loc, [opti el aprins de
dorin]`.
– Karl, iubitule, nu pot aici...
– Mergem în baraca mea.
– E[ti nebun?
Ochii lui str`lucir` periculos în întuneric.
– Nu ne va g`si nimeni acolo.
Laura se lipi de el, tremurând. Îl dorea nebune[te.
Apoi, brusc, muzica de pe teras` se opri [i cineva îl strig` pe
Karl.
– Las`, nu trebuie s`-i b`g`m în seam`, vino.
Laura îns` se desprinse pu]in din îmbr`]i[are, pentru c` vocea
i se p`ru cunoscut`.
– Carlo...
108 BARBARA YORK

Era Eleanora, care îi striga ceva în italian`, c`utându-l.

– Vor s` înceap` jocul de artificii, îi spuse Karl, prinzând-o de
bra]. E miezul nop]ii.
– Trebuie s` ne întoarcem, [opti Laura.
– Da, iubito, îmi pare foarte r`u.
– Du-te tu primul, voi veni [i eu imediat, trebuie s` m` lini[tesc
pu]in.
R`mase, deci, s`-[i aranjeze ]inuta [i p`rul. Sângele îi alerga
înc` nebune[te prin vene...
Era pe punctul de a se întoarce, când totul c`zu în întuneric,
a[a c` st`tu pe loc, privind spre cerul înstelat.
În momentul urm`tor, îns`, întunericul fu str`puns de o ploaie
de lumini]e, de toate culorile, urmat` de o serie de "ah"-uri [i
"oh"-uri, ca ale unor copii entuziasma]i.
Totul str`lucea ca într-un vis [i Laura putu astfel s` se întoarc`
f`r` nicio problem` pe teras`.
To]i cei prezen]i urm`reau cu încântare spectacolul, cu
excep]ia a dou` persoane, care p`reau absorbite mai mult de ele
însele.
O alt` explozie de lumin` [i Laura putu s` vad` cu claritate cine
erau aceste persoane: Karl [i Eleanora, a[a cum de altfel b`nuise
înc` dinainte. O s`ruta!
Petrecerea, totul, absolut totul se ruin` în acel moment!
Laura î[i lu` jacheta [i se întoarse în gr`din`. Ceea ce v`zuse era
prea destul.
Karl nu se desp`r]ise, a[adar, de Eleanora [i, f`r` s`-[i dea
seama, în acel moment f`cuse alegerea.
{ANSA DRAGOSTEI 109

Acum, în timp ce st`tea în picioare în pat, c`utând ceva cu care

s` arunce în el, se întreba, privindu-l, ce fel de om era b`rbatul din
fa]a ei, care st`tuse toat` noaptea cu amanta, iar acum vroia s` urce
în patul so]iei sale, la ora cinci diminea]a.
Karl ridic` perna cu care Laura îl lovise cu furie [i o puse pe un
scaun al`turat.
– E[ti prea obosit`, nu e[ti responsabil` de ceea ce spui acum.
– Ba [tiu perfect ce vorbesc, replic` ea. Am spus s` ie[i de-aici
imediat. Car`-te în patul t`u!
– Foarte bine, r`spunse el [i linia fe]ei sale masculine deveni
extrem de aspr`. Am crezut c` te-ai retras în camera ta din cauza
oboselii, dar v`d c` n-am avut dreptate.
Karl î[i dezbr`c` haina [i o puse pe marginea scaunului.
– E ceea ce le-ai spus [i musafirilor t`i? replic` acid Laura. Cât
de comod pentru tine!... Ei, bine, n-am fost obosit` absolut deloc.
Doar c` am refuzat s` m` mai întorc acolo, în acea... în acea...
mascarada! De-asta m-ai dus în gr`din`?!... Doar c` n-am r`mas
acolo, dup` plecarea ta, atât de mult cât ]i-ai închipuit tu! Te-am
v`zut pe teras` cu Eleanora! Toat` lumea te-a v`zut! Toat` lumea a
v`zut cum m-ai insultat! Te-ai culcat cu ea [i acum vrei s` vii lâng`
mine?
Karl î[i desf`cu cravata [i deschise nasturii de la gât.
– Nu m` vei acuza c` m-am culcat cu alt` femeie, în timp ce
so]ia mea era sub acela[i acoperi[. Am f`cut multe în via]a mea, dar
asta nu!
– Asta doar pentru c` n-ai avut ocazia pân` acum, nu-i a[a? M`
consideri atât de proast`, încât dac` te compor]i rece cu ea în
110 BARBARA YORK

prezen]a mea, s` cred c` totul s-a sfâr[it între voi? De câte ori v-a]i
întâlnit când mie îmi spuneai c` e[ti plecat în interes de afaceri?
Când eram la Paris [i m-ai sunat din Roma, am auzit o voce de
femeie; era vocea ei, nu-i a[a? Nu v-a]i desp`r]it, niciodat`, de fapt,
e adev`rat?
– Ai dreptate, draga mea Laura, spuse el, desc`l]ându-se [i
descheindu-[i nasturii pantalonilor.
– Ce faci? exclam` ea, observând abia acum c` se dezbr`ca.
– Vin în pat.
– Am spus c` vei dormi la tine. S` nu-]i închipui c` vei sta lâng`
mine azi, Karl Rievenbeck.
– Am în]eles. Ai spus-o foarte clar, r`spunse el calm,
dezbr`cându-se complet. Dar... Am început asear` ceva ce am
a[teptat toat` noaptea s` aib` o continuare.
– Nu!
Karl stinse lumina.
– Ba da. {i se va întâmpla chiar acum. Am a[teptat destul, spuse
el, prinzând-o de mijloc, în momentul în care ea era pe punctul de
a fugi din pat.
– Du-te s` vezi ce poate s` fac` Eleanora pentru tine, în
momentul `sta, scrâ[ni Laura.
– Nu m` duc la Eleanora! Sunt însurat cu tine, nu cu ea! Sunt
so]ul t`u [i e timpul s` înve]i ce înseamn` asta, r`cni el, în timp ce
o lovea cu mâinile [i cu picioarele.
Laura î[i aminti cât de pasional se iubiser` în noaptea în care-l
lovise ea. De ast` dat`, îns`, era prea mult ce se întâmpla, pentru
a mai putea fi vorba despre vreun act de tandre]e.
{ANSA DRAGOSTEI 111

Karl o puse cu capul pe pern` [i se a[ez` peste ea. Greutatea

corpului lui musculos o a]â]`, îns` din nou. Ah, asta nu era
dragoste! Era doar dorin]` animalic`! Avea acum toate motivele s`
cread` c` n-o iubea, ci doar se folosea de ea.
– Pleac`, te ur`sc, nu te mai vreau, Karl!
Dar corpul ei se apropie, de al lui în aceast` lupt`, indiferent ce
spuneau cuvintele. Acest b`rbat magnific, cu trupul lui atât de
puternic, o f`cea întotdeauna s`-l doreasc` la nebunie.
– Bestie! Scorpie ce e[ti!... gâfâi Karl, arcuind-o spre el.
Oh, Doamne, se gândi ea, de ce o excitau, a[a, toate astea?...
Nu, de ast` dat` nu trebuia s` se mai întâmple nimic de acest
fel între ei.
– Pleac`! ]ip` ea, plângând cu disperare... Karl îns` o st`pâni cu
s`lb`ticie, în timp ce-i [opti la ureche, cu respira]ia întret`iat`:
– E totul în regul`, liebling...

***

Laura se trezi buim`cit`, cu ochii inflama]i, ne[tiind, în primul

moment, unde se afl`.
Îl v`zu îns` pe Karl ridicându-se din pat [i f`cu ochii mari,
[optind dr`g`stos:
– Unde te duci?...
– În camera mea, r`spunse el, f`r` nicio urm` a pasiunii din
noaptea trecut` în glas.
112 BARBARA YORK

– Ce vrei s` spui? întreb` Laura, ridicând din sprâncene,

netrezit` înc` de-a binelea.
– Mi-ai spus s` plec în camera mea, a[a c` o voi face. Asta nu va
însemna, îns`, c` nu voi veni în patul t`u ori de câte ori voi avea
chef. E dreptul meu de so]. }i-am demonstrat cum stau lucrurile
când te doresc. Nu po]i schimba nimic. Nu m` vor împiedica nici
lacrimile, nici r`cnetele tale. E[ti so]ia mea! Dar sunt de acord s`
dorm de acum încolo în dormitorul meu. S` dormi cu cineva în
acela[i pat înseamn` încredere, trebuie s` înve]i asta. Când vei
înv`]a s` te compor]i ca un adult [i când m` vei dori cu adev`rat,
vino în patul meu. Pân` atunci, nu te voi deranja.
– Doar când î]i vei imagina din nou c` ai dreptul s-o faci, replic`
Laura.
– Exact! spuse Karl cu r`ceal`. Când voi vrea s` îmi iau dreptul
pe care [tiu c`-l am.
Dreptul lui!... Dreptul lui!
Singur` din nou, Laura intr` sub pilot` pân` la gât, for]ându-se
s`-[i re]in` lacrimile. Parc` ar fi un drept divin!
Naiba s`-l ia!
De ce sim]ea în acest moment c`-l iubea pe Karl Rievenbeck
mai mult ca oricând?
Ce soart` blestemat`!...
În diminea]a aceea, oaspe]ii începur` s` plece unul câte unul,
pân` aproape de prânz, cu excep]ia Eleanorei, bineîn]eles.
– Sper c` toat` lumea s-a sim]it bine, spuse Karl, când r`maser`
doar ei trei pe teras`.
– Desigur, caro, se gr`bi Eleanora s` r`spund`.
{ANSA DRAGOSTEI 113

A fost o petrecere extraordinar`; cea mai frumoas` dintre toate

pe care le-am organizat vreodat`.
– Sunt convins c` Laura a apreciat efortul t`u, spuse Karl, luând
o floare dintr-o vaz` din apropiere [i înmânându-i-o.
Pân` în acel moment, Laura nu-i mul]umise contesei, dar n-o
f`cu nici acum.
Fa]a lui Karl se contorsion` într-o grimas` nea[teptat`. Laura nu
se conform` circumstan]elor, ceea ce îl scoase din s`rite.
– Eleanora, spuse el, dup` un moment de t`cere incomod`. A[
vrea s` discut`m ceva în biroul meu. Scuz`-ne, Laura, ad`ug` el cu
r`ceal`.
Nu, n-avea de gând s`-i scuze [i tocmai se preg`tea s`
protesteze, când Bruno îl anun]` pe Karl c` este chemat la telefon,
din Londra.
Laura respir` u[urat`.
– Am [i eu ceva de vorbit cu tine, începu ea, adresându-se cu
r`ceal` contesei. Preferi s` r`mânem aici, sau s` facem o plimbare?
Eleanora izbucni într-un râs foarte sonor.
– Ah, cât de serioas` e[ti!... R`mânem aici. Sunt destul de
obosit`. Cred c` e[ti – era s`-i scape Laurei, dar nu era momentul.
Nu înc`.
– Karl are dreptate. Trebuie s`-]i mul]umesc pentru ajutorul pe
care mi l-ai dat. Nu m-a[ fi descurcat f`r` tine.
– A fost o pl`cere, draga mea Laura. Nu-mi amintesc de când nu
m-am mai distrat atât de bine.
– Cred c` ]i-ai dat seama c` v-am v`zut azi-noapte, la lumina
artificiilor... Pe tine [i pe Karl...
114 BARBARA YORK

Contesa nu p`ru deloc surprins`.

– Ah, deci de-asta ai f`cut toate mutri]ele alea, în timpul
dimine]ii, încerc` ea s` glumeasc`, f`r` îns` a-i reu[i prea mult.
– Nu g`sesc nimic amuzant în toat` situa]ia asta, replic` Laura.
Fa]a Eleanorei se întunec`.
– I-ai vorbit lui Carlo despre toate astea?
– Da.
– A fost o gre[eal`.
– Nu cred. M-ai min]it, spunându-mi c` ai de gând s` a[tep]i
momentul în care Karl se va întoarce la tine. De fapt, îl presezi [i
crezi c` eu trebuie s` m` conformez, f`r` s` spun [i f`r` s` fac
nimic. S` tr`iesc doar mai departe aici [i s` urm`resc impasibil`
acest spectacol.
– Ai fi o proast` s` renun]i la tot ce î]i ofer` c`s`toria cu Carlo.
– Aha, deci nu negi nimic, replic` Laura, tremurând.
– N-a fost decât un s`rut între doi fo[ti iubi]i.
V`zând îns` c` Laura nu o crede, contesa se a[ez` mai comod
pe scaunul înalt, punându-[i picior peste picior, [i zâmbind
[treng`re[te.
– La ce altceva te-ai fi a[teptat?... Ai v`zut în ce lume se învârte
Carlo. Bancheri, politicieni, reprezentan]i str`ini... Ai v`zut ce fel
de femei îi înso]esc... Femei n`scute în acest mediu... Carlo are
nevoie de mine. C`s`toria cu tine a fost doar o necesitate de alt
ordin...
Laura strânse pumnii [i-[i înfipse unghiile adânc, în palme.
– Atunci, de ce nu s-a c`s`torit cu tine? întreb` Laura, sim]ind
c` a venit în sfâr[it momentul s` primeasc` un r`spuns.
{ANSA DRAGOSTEI 115

Eleanora hohoti, ca [i cum ar fi auzit cea mai prosteasc`

întrebare.
– Draga mea Laura, îmi pare r`u c` nu te-ai gândit niciodat` c`
eu [i cu Carlo nu ne putem desp`r]i. Credeam c` [tii totul despre
rela]ia noastr`.
– Ce anume ar trebui s` [tiu, mai exact?...
– Credeam c` [tii c` nu m` pot rec`s`tori. So]ul meu mi-a l`sat
o avere imens`, îns` a pus aceast` condi]ie. Dac` m` voi c`s`tori
din nou, toat` averea se va înapoia familiei.
– Vrei s` spui c`, în acest caz, Karl a a[teptat s`-i propui tu s`
v` c`s`tori]i?...
– Bineîn]eles... Dar cum era s` fac a[a ceva? A[ fi pierdut prea
mult.
– Dar tot ce are Karl n-ar fi fost de-ajuns pentru amândoi?
– Când vei ajunge la vârsta [i la experien]a mea, vei vedea cât
de important` este, pentru o femeie, independen]a material`. N-a[
fi dat asta pentru nimeni [i pentru nimic în lume.
Totul devenise în sfâr[it foarte clar pentru Laura. Karl o iubea
pe aceast` femeie [i ar fi vrut s` se însoare cu ea. Eleanora îns` nu
venise cu aceast` propunere, ceea ce fusese prea mult pentru
mândria unui Rievenbeck. Dar de ce o alesese pe prima venit`?...
Doar pentru c` familia Rievenbeck trebuia s` fie continuat`? Au
pl`nuit toate acestea împreun`? Laura î[i aminti din nou, cu
durere, cât de repede se întoarse Karl la Roma, pentru a se întâlni
cu contesa, dup` ce îi propusese ei s` se c`s`toreasc`.
Între timp, vocea lui Karl, discutând cu Bruno, se auzi tot mai
aproape, a[a încât Laura se gr`bi s` p`r`seasc` terasa.
116 BARBARA YORK

N-avea niciun chef s` dea ochii acum cu so]ul ei.

– Spune-i lui Karl c` am ie[it s` fac o plimbare, îi arunc` în fug`
contesei [i disp`ru.
Eleanora nu-i r`spunse, dar privirea ei o urm`ri triumf`toare,
f`când-o pe Laura s` se conving`, o dat` în plus, c` nu putea fi
vorba de prietenie între ele dou`.
Era o zi foarte c`lduroas`, a[a c` Laura se gr`bi s` ajung` pe
mica plaj`, unde st`tea, de obicei, cu Tonio. Nimeni altcineva nu
venea aici. Î[i scoase sandalele [i se plimb` prin apa de la marginea
lacului..
Ce trebuia s` fac` de acum încolo?
Cum ar putea continua s` tr`iasc` al`turi de un b`rbat pe
care-l iubea nebune[te, dar despre care [tia acum c` se c`s`torise
cu ea din considerente atât de stranii.
Se dezbr`c` [i se arunc` în apa cald`, doar în lenjeria alb`, de
mireas`. Dup` un timp, realiz` c` aceasta devenise transparent`, în
contact cu apa... Alt`dat` s-ar fi amuzat, dar azi se uit` îngrijorat`
în jur, gr`bindu-se s` ajung` la mal. Se întoarse pe spate [i înot`,
cu for]` spre marginea lacului, închizând ochii, ca pentru a se
concentra mai bine asupra efortului. Deodat`, îns`, zgomotul unei
b`rci care se apropia o f`cu s`-[i ridice capul [i s` priveasc` în larg.
Dumnezeule!...
Era iahtul condus de Tonio, dar era ultima persoan` din lume
pe care ar fi vrut s-o întâlneasc` acum. Înot` deci cu [i mai mult`
grab` [i, când ajunse la ]`rm, se vârî direct în rochia de petrecere,
în timp ce î[i aminti de baraca lui Karl. Excelent` idee, pentru a
putea fi singur` [i liber`.
{ANSA DRAGOSTEI 117

Ajuns` îns` acolo, îl g`si pe barcagiu, care o privi cu uimire.

– Vreau o barc`, gesticul` ea, nefiind sigur` c` acesta în]elegea
vreun cuvânt în englez`.
– Vreau s` ies în larg, preciz` ea, f`când un gest larg spre lac.
Barcagiul zâmbi [i-i spuse ceva în german`, din care Laura
deduse c` asculta doar de ordinele lui Karl.
Dar ea nu ie[ise de pe acea insul` de aproape [ase s`pt`mâni,
dac` n-o f`cea acum, exploda, ar fi vrut ea s` strige, îns` se
resemn` [i se întoarse pe plaj`.
Tonio era acolo, zâmbitor [i atletic, [i atât de atr`g`tor.
– N-ar fi trebuit s` mai vii aici, într-o zi te vor prinde, îi strig`
ea, dar în momentul urm`tor se pomeni alergând spre el din tot
sufletul. Îl cuprinse apoi de mijloc [i-[i l`s` capul pe pieptul lui,
dând drumul lacrimilor, atâta timp re]inute.
– Du-m`, de-aici, scânci ea, cu gura la pieptul lui. Du-m`
de-aici, continu` ea, prad` disper`rii. Vreau s` plec`m departe
de-aici...
– Dar... r`spunse el aproape f`r` glas.... So]ul t`u...
– Nu e[ti [i tu supusul lui, nu-i a[a? întreb` ea, amintindu-[i de
refuzul barcagiului.
– E[ti trist`, r`spunse Tonio, foarte serios.... A[az`-te, spuse el,
uitându-se alarmat în jur [i desprinzându-i mâinile de pe corpul
lui. Nu e bine s` iei nicio hot`râre acum. {i... ce vor spune oamenii
care te vor vedea îmbr`cat` a[a cu mine? Pot crede c` te-am r`pit...
Nu trebuie s` ne juc`m cu astfel de lucruri.
– Credeam c` de-asta vii mereu aici... Pentru mine... Credeam
c` ]i-ar face pl`cere s` plec cu tine.
118 BARBARA YORK

– Da, dar...
– Dar... replic` ea prompt.
– Dar nu pari foarte interesat` s` ne cunoa[tem.
– N-ai f`cut niciun efort pentru a m` motiva mai mult, în acest
sens...
Oh, se gândi Laura... De ce se juca a[a cu cuvintele? Î[i pierduse
min]ile?
– Ce te face s` vorbe[ti a[a? întreb` Tonio, care-i sim]ise de la
început tulburarea.
– Nu în]eleg, nu vrei s` m` iei de aici? insist` Laura, cochetând
pentru prima dat` în via]a ei.
– Ba da, dac` vrei într-adev`r, r`spunse Tonio cu foarte mult`
seriozitate.
– Nu mai [tiu ce vreau, zâmbi încurcat` Laura... Vii mâine?
– Dac` va fi vreme frumoas`, bineîn]eles c` voi veni... {tii, e[ti
o femeie extraordinar`. Cred c` so]ul t`u nu e în toate min]ile...
Nu în]eleg cum poate s` nu te aprecieze...
– De unde [tii?...
Ar fi vrut s` spun` "c` so]ul meu nu m` iube[te", dar se opri la
timp, pentru c` î[i d`du seama cât de evident` e situa]ia ei...
Îmbr`cat` mireas`, singur`, pe plaj`...
Tonio îi propuse apoi o plimbare în alt` parte a insulei, unde
ruinele vechiului castel abia se mai vedeau...
– Ai auzit vreodat` de faimo[ii fra]i Rievenbeck, care au tr`it aici
în... quattrocento? spuse el, neamintindu-[i cum se spune în
englez`.
– În secolul al paiisprezecelea? spuse ea, surprins`.
{ANSA DRAGOSTEI 119

– Si... Da... Erau cinci fra]i.

– Cinci? întreb` Laura, speriat` la gândul a cinci b`rba]i
dominatori, cum era Karl.
– Da... Se spune c` nicio femeie din jur nu era în siguran]` din
pricina lor, pentru c` – m`ritate sau virgine – erau aduse aici, de
unde nu mai aveau nicio sc`pare.
Nu era de mirare c` so]ul ei nu-i vorbise despre toate astea.
Pentru un moment, Laura se sim]i în pielea acelor biete femei [i-l
privi pe Tonio cu recuno[tin]`.
– Ce s-a întâmplat cu ele?
– E mai bine s` nu [tii... Dar poporul a trimis o armat` pentru
a-i nimici pe fra]ii Rievenbeck [i dup` [ase luni de lupt` ace[tia au
fost învin[i.
Asta a fost, îns`, demult. Nu trebuie s` crezi acum c` so]ul t`u
e la fel...
– Oh, cum po]i s` [tii?.. îl privi ea, cu aten]ie...
Probabil era în [oc...
Se plimba cu o femeie în rochie de mireas`, iar aceast` femeie
era nevasta lui Karl Rievenbeck.
– Atunci contez pe tine mâine, insist` din nou Laura. Am nevoie
s` [tiu c` mâine nu voi fi singur`...
– Sper c` voi putea veni, r`spunse el, privind-o cu foarte mare
triste]e...
Ce p`cat c` e[ti prins` în aceast` situa]ie...
Apoi, î[i aminti brusc de o întâlnire în vederea cump`r`rii unei
b`rci.
– Ah, atunci vei avea din nou o barc` a ta...
120 BARBARA YORK

– Deocamdat` discut`m doar pre]ul, r`spunse el, gr`bindu-se,

s` se avânte în larg.
Pe urm`, auzir` motorul unei ambarca]iuni pu]in mai departe,
[i se întoarser` surprin[i, într-acolo. Era bricul care transporta
persoanele în [i dinspre ora[...
Poate au mai fost câ]iva musafiri întârzia]i, î[i spuse Laura, dar
imediat o v`zu pe contes` la bord, în timp ce ambarca]iunea devie
de la traseul obi[nuit...
– Ah, las`-te în jos, [opti Laura speriat`, în timp ce aproape c`
se trânti la p`mânt, ea îns`[i...
E ontesa....
Nu trebuie s` ne vad` împreun`...
– Stai lini[tit`, nu se distinge de acolo cine suntem...
Dup` ce bricul se îndep`rt` de-a binelea, Laura îl ajut` pe
Tonio s` desfac` micul s`u iaht din chingile în care îl prinsese, î[i
lu` r`mas-bun [i-l privi cu triste]e cum se pierde în larg...
Sim]indu-se îngrozitor de singur` f`r` el, Laura se întoarse f`r`
nici-un chef pe plaja pustie, c`utându-[i sandalele, care nu se mai
vedeau nic`ieri...
– Asta e ceea ce cau]i? r`sun` în spatele ei, nea[teptat, vocea lui
Karl.
– M-ai speriat, nu te-am v`zut, r`spunse Laura, cu ochii mari de
surpriz`...
Am ie[it s` înot... E prea cald azi...
De când era acolo?
Ce v`zuse?
– Cred c` vine furtuna, ad`ug` ea, ne[tind ce s` mai spun`.
{ANSA DRAGOSTEI 121

Karl se opri la câ]iva pa[i de ea, leg`nând, insistent sandalele [i

Laura sim]i toat` tensiunea din aceast` mi[care. Dup` un timp se
apropie s` le prind` [i, exact cum se a[teptase, mâna lui îi prinse
bra]ul ca într-o menghin`.
– Cine a fost b`rbatul de pe iaht, c`ruia i-ai f`cut cu mâna?
Spune-mi, r`cni el, strângând-o cu putere. De câte ori l-ai întâlnit
pân` acum? A]i aranjat s` v` vede]i din nou? De ce taci?... Vreau un
r`spuns!... Acum!...
 Capitolul 9

– Întreab`-m` ce vrei, dar nu pot s`-]i dau niciun r`spuns,

coment` ea, eliberându-se [i încercând s` se îndep`rteze. N-am
nicio vin` c` pot p`trunde str`inii aici...
În fond, nu [tia cine era Tonio...
– Dar exist` o pl`cu]` foarte vizibil`, pe care scrie clar c` e o
insul` privat`. Trebuia s`-i spui, asta, Laura... E[ti so]ia mea [i m`
a[teptam...
– Oh, to]i ne a[tept`m la tot felul de lucruri, nu-i a[a?... {i eu
m` a[teptam s` te fi c`s`torit cu mine pentru c` m` iube[ti, nu
doar pentru c` Eleanora nu te-a vrut....
– Despre ce vorbe[ti? Ce ]i-a mai spus?...
– Nu încerca s` negi.... {tiu de-acum totul, r`spunse ea,
enervat`. Cred c` ai fost în [oc... Marele Karl Rievenbeck, refuzat
de contes`, pentru c` ]inea mai mult la banii ei. De-asta ai ]inut s`
fie prezent` aici? Pentru a-i ar`ta ce a pierdut?...
{ANSA DRAGOSTEI 123

Ce nunt` extraordinar` ar fi putut avea?

Buzele lui se sub]iar`.
– I-am permis s` vin`, pentru c` am [tiut c` vei avea nevoie de
ea.
– Bineîn]eles c` micu]a [i neexperimentata domni[oar` Nimeni
avea nevoie de un astfel de ajutor.... Dar n-a fost prea u[or pentru
tine... N-ai putut s`-]i ]ii mâinile f`r` s-o atingi. Zece ani în acela[i
pat ]i-au creat ni[te obi[nuin]e.
– Gre[e[ti...
– Pe dracu’!
Laura îi întoarse spatele [i porni de-a lungul plajei.
– Eleanora a plecat. I-am spus s` plece...
– Ah, grozav!... Dar [tim cu to]ii c` vila ei de var` e la doar o
jum`tate de or` de-aici. {i mai cred c` toat` lumea [tie ce fel de
rela]ie e între tine [i so]ia ta.
– Ce vrei s` spui?
– C` acum [tiu, în sfâr[it, de ce te-ai c`s`torit cu mine.
– E[ti foarte obosit`, las`... Vorbim când m` întorc de la
Londra.
– Nu te a[tepta s` m` mai g`se[ti aici când te vei întoarce.
– Nu [tii ce vorbe[ti, Laura. E[ti obosit`. Nu m` po]i p`r`si,
doar pentru c` lucrurile nu sunt a[a cum te-ai a[teptat...
– Te-ai c`s`torit cu mine spunându-mi minciuni, a[a c` aceast`
c`s`torie nu poate fi luat` în considerare... Dup` cât timp, dup` ce
Eleanora ]i-a spus c` nu se poate c`s`tori cu tine, m-ai întâlnit la
Paris?...
– Dup` patru s`pt`mâni...
124 BARBARA YORK

– Vrei s` spui c` doar cu patru s`pt`mâni înainte de a ne întâlni

tu pl`nuiai s` te însori cu ea?
– Da. Dar m-am c`s`torit cu tine !...
– Ei, da... N-ai avut alt` solu]ie [i ai datoria de a perpetua
familia Rievenbeck... Dar n-a mers! Nu sunt îns`rcinat`, din
fericire, [i oricum, nu sunt persoana pe care s-o ]ii tu prizonier`
aici, în timp ce te vânturi prin lume, a[a c` te p`r`sesc chiar acum,
Karl Rievenbeck!
Karl râse [i râse, p`rând c` nu se mai poate opri.
– N-ai s` m` p`r`se[ti niciodat`. {i, dac` o vei face, te voi g`si...
Fusese atâta duritate în glasul lui, spunând ceea ce a spus, încât
Laura se însp`imânt`, într-adev`r... Karl p`rea, în acele momente,
versiunea secolului dou`zeci a fra]ilor despre care-i vobise Tonio.
Un om ca el putea face orice, doar semnând un cec.
– Pleac`, las`-m` în pace, spuse ea gândindu-se la cât de dulce
era Tonio.
– Vântul se înte]ise [i se sim]i înfrigurat` în rochia înc` umed`.
– D`-mi pace, nu vreau s` te mai v`d! Banii t`i pot cump`ra
corpul meu, dar nu vei putea niciodat` s` în]elegi mintea [i inima
mea. Las`-m` în pace. Pleac` la Londra! Stai acolo cât pofte[ti!...
{i, într-adev`r, Karl plec`... Laura urm`ri cu durere urmele
pa[ilor lui în nisip. Se a[ez` pe o piatr` [i d`du drumul lacrimilor,
în sfâr[it...

***
{ANSA DRAGOSTEI 125

R`cise... Avea temperatur` mare [i probabil va fi ]intuit` la pat

înc` vreo câteva zile, îndopându-se cu ceaiuri fierbin]i... Gândul c`
vor trece câteva zile pân` va putea ie[i afar`, o indispunea mai mult
decât orice.
Karl plecase la Londra, dar nu-i spusese de ce. Probabil o
considera prea proast` pentru a-i vorbi de afacerile lui. Nicio
problem`...
Vremea se stricase, astfel încât deprimarea din sufletul ei se
accentu` [i mai mult în lipsa soarelui, care ap`rea cu zgârcenie
dup` crestele mun]ilor.
Se gândea la Tonio... Nu avea cum s` afle ceva despre el [i nici
nu-i putea transmite c` era obligat` s` r`mân` în cas`. O c`utase,
oare? Ce crezuse despre ea, v`zând c` nu mai apare pe plaj`, dac`
mai venise pentru ea, de când nu se mai v`zuser`. Îl z`rise atunci
pe Karl?...Tremurase pentru ea sau pentru el însu[i?... Cât mai
r`m`sese din vacan]a lui?
În cea de-a treia zi se ridic` din pat. Pu]in aer proasp`t îi va face
bine, desigur.
Soarele se ar`t` [i el mai generos, trimi]ându-[i razele calde
înc` de diminea]`, a[a c` ie[i pe teras`, unde g`si un mesaj de la
Karl. Va sosi mâine...
Asta însemna c`, dac` se hot`ra s` plece, trebuia s-o fac` în
urm`toarele dou`sprezece ore.
Î[i plimb` privirea peste apa lacului... Erau câteva b`rci, dar
micul iaht nu se z`rea nic`ieri. Dac` Tonio ar fi de acord s-o ajute
s` ajung` într-o gar`, ar fi luat trenul spre Paris. Putea s` revin` oric
ând în apartamentul în care a stat acolo.
126 BARBARA YORK

Dar...Ah! Nu vroia s` plece!... Privind în adâncul sufletului ei,

vedea cu claritate c`-l iubea pe Karl pentru totdeauna... Va putea,
îns`, s` tr`iasc` al`turi de el, [tiind c` era interesat de alt`
femeie?... Va putea s` nu-l mai vad`, niciodat`, în via]a ei?...
Î[i strânse ochii, încercând s` stopeze lacrimile care o podidir`
la acest gând... Soarele de septembrie o mângâia cu razele lui calde
ca de var`...
Septembrie?... Septembrie!...
Laura deschise ochii [i privi în gol, concentrat`. Asta însemna
c` luna august trecuse f`r`... Dar se putea în[ela. Alerg` în camera
ei [i scoase calendarul din po[et`. Una, dou`, trei... patru
s`pt`mâni [i jum`tate. Zece zile de întârziere... Cu toat` tensiunea
datorat` petrecerii, nu se mai gândise la asta...
Laura se a[ez` pe pat, cu ochii m`ri]i de noutatea situa]iei. Era
emo]ionat`. Dar... Poate era prea devreme pentru a fi sigur` de....
Totu[i, nu mai avusese, niciodat`, nicio zi de întârziere.
Ce va spune Karl?... Acum, în sfâr[it, îi oferea ceea ce-[i dorea
atât de mult.
Dar... ce via]` va avea un copil cu p`rin]ii desp`r]i]i?
Karl, probabil, îl va trimite la [coal` în alt` parte [i ea tot
singur` va fi pân` la urm`...
Era o perioad` decisiv`, în via]a ei, acum.
Imediat dup` prânz ie[i s` se plimbe pe plaj`, dar nici urm` de
Tonio. Nu [tia dac` ar trebui s` se bucure sau s`-i par` r`u. Ar fi
vrut, totu[i, s`-i vorbeasc` din nou... Era curioas` dac`, într-adev`r,
s-ar fi încumetat s-o duc` departe de aceste locuri.
Mai privi o dat` în larg, dup` care porni spre vil`.
{ANSA DRAGOSTEI 127

Dar... ce se întâmplase c` se vedea atâta forfot` acolo?

C`ut` în micul s`cule] pe care-l purtase cu ea [i lu` în grab`
binoclul. Îl pusese acolo pentru a localiza, eventual, iahtul lui
Tonio. Nu se distingea, îns`, nicio persoan`. Se întorsese oare
Karl? Aproape alerg` pân` pe teras` [i nu mic` îi fu surpriza când
auzi o voce cunoscut`, vorbind în englez`.
– Anthea! Ce surpriz` pl`cut`, exclam` Laura, imediat ce o z`ri
pe mama sa vitreg`. Dar... Nu pare s` vii de la un drum lung... Vii
de la Nisa?
– Ah, te rog, nu mai vreau s` aud nimic despre Nice... Ce bine
c` te-ai întors atât de repede, îmi spuseser` c` e[ti la plimbare,
când am sunat s` spun c` sunt în drum spre tine.
Figura lui Bruno îi spunea Laurei c` nu era deloc încântat de
aceast` vizit` nea[teptat`. Laura îi zâmbi [i-l rug` s` preg`teasc`
cea mai frumoas` camer` de oaspe]i, anun]ându-l, în acela[i timp,
c` ea [i musafira ei î[i vor lua ceaiul pe teras`.
În drum spre înc`perea în care o caz` pe Anthea, Laura trebui
s` asculte pove[tile încurcate ale aventurilor mamei ei vitrege,
care, ca întotdeauna, se sfâr[iser` prost.
Laura constat`, totu[i, cu surpriz`, c` se bucura de vizita
aceasta, fiind încântat` s` poat` oferi mamei ei vitrege o vacan]`
într-un loc atât de special, în amintirea dragostei pe care i-o
purtase tat`l ei... Pe urm`, se gândi c`, în fond, acum avea o scuz`
în fa]a lui Karl c` nu plecase din cas`, a[a cum îl amenin]ase.
Anthea se instal` cu pl`cere în camera oferit` de Laura,
plimbându-se \ncântat`, de colo pân` colo, la vederea atâtor
bog`]ii.
128 BARBARA YORK

Se întoarser` apoi pe teras` [i fosta so]ie a tat`lui Laurei aduse

vorba despre investi]iile falimentare pe care le f`cuse, despre
prietenii care o l`saser` la greu, a[a cum f`cuser` tot timpul [i,
dup` alte câteva minute de conversa]ie, Laura realiz`, în sfâr[it,
c`rui fapt i se datora aceast` vizit` inopinat`.
– Anthea, eu voi putea s`-i spun lui Karl s` te ajute cu ni[te
sfaturi, dar nu te a[tepta la mai mult.... Nu pot s`-i cer nimic
altceva....
– Ce înseamn` c` nu po]i s`-i ceri nimic? O nevast` proasp`t`,
î[i poate permite s`-i cear` so]ului ei absolut orice. Sau începe,
deja, s` regrete o c`s`torie atât de nepotrivit`? spuse Anthea,
c`utând în geant` pachetul de ]ig`ri.
– Nu, nu e nimic de genul `sta, se eschiv` Laura.
Dar oare chiar era?
– Atunci îmi vei da tu , din banii t`i, spuse Anthea,
aprinzându-[i ]igara [i dând tot fumul spre Laura.
– Eu?
– Haide, Laura, z`u, nu mai face mutra asta... Da, tu. E[ti
nevasta lui, a[a c` ai [i tu acces la bani. Tat`l t`u era sigur c` vei
avea grij` de mine [i m` a[tept [i eu la asta, acum c` e[ti atât de
bogat`, având în vedere faptul c` tat`l t`u m-a tras pe sfoar`,
l`udându-se cu averea lui.
– Tat`l meu n-ar fi f`cut niciodat` asta, ridic` Laura tonul. Cum
îndr`zne[ti s` vorbe[ti la modul `sta despre tat`l meu, în casa mea?
Trecuser` doar câteva minute de când erau împreun` [i se
certau din nou! Dumnezeule!...
Casa ta? replic` Anthea. Interesant....
{ANSA DRAGOSTEI 129

Atunci , dac` nu ai bani, ai putea s` vinzi câte ceva de pe-aici,

dac` zici c`-i casa ta...
F`cu apoi o pauz` semnificativ`, dup` care ad`ug`:
– {tiu c` ]i-ai spus c` faci o partid` bun`, c`s`torindu-te cu Karl
Rievenbeck, dar ce afacere ai f`cut dac` nu po]i profita de banii lui,
m`car din când în când?
– Dar... N-am spus niciodat` c` m-am m`ritat cu Karl pentru
bani...
Laura se opri îns` brusc, pentru c` îl auzi pe Bruno lâng` u[`,
de[i nu era obiceiul lui s` intre a[a... Sau... Era Karl!
– Te a[teptam abia mâine, spuse Laura, surprins`.
– Dup` cum se vede am venit mai devreme, r`spunse Karl,
t`ind-o cu albastrul privirii lui, rece ca ghea]a. O s`rut` apoi pe
ambii obraji [i se îndrept` spre Anthea firesc ca [i cum s-ar fi
a[teptat la prezen]a ei acolo [i atunci.
– Cum a fost la Londra? întreb` ea.
– La Londra?... repet` Karl [i-i d`du un s`rut uscat [i scurt, pe
unul din pome]i.... A fost un succes, mai spuse el [i se a[ez` pe un
scaun.
Cât de obosit era... Atractiv, masculin, frumos, dar obosit...
Brusc, Laura realiz` c` nu mai auzise nici de contes` nimic, de la
plecarea lui.
– M` duc s` v`d dac` e gata prânzul, spuse Laura, privindu-l în
fug`, în timp ce se îndrepta spre buc`t`rie.
Auzise oare conversa]ia cu Anthea?...
– Laura, veni imediat, în urma ei, Karl. Te a[tept la mine în
birou. }i-am adus ceva ce ]i se cuvine de drept.
130 BARBARA YORK

– Ce... anume? r`spunse ea, neînchipuindu-[i ce-ar putea fi, dar

exact în acel moment, Bruno intr` cu un c`rucior, pe care erau
a[ezare câteva tablouri.
– Dumnezeule... Picturile mamei mele... Le-ai cump`rat, deci...
Cum le-ai g`sit?
– Am metodele mele, r`spunse Karl, dup` o scurt` ezitare [i
Laura se cutremur`.
Da, dac` reu[ise s` dea de aceste tablori ale unui pictor
necunoscut, în cine [tie ce anticariat de la periferiile Londrei,
atunci, cu siguran]`," metodele" lui ar fi g`sit-o oriunde s-ar fi
ascuns...
Deodat`, realiz` c` nici m`car nu-i mul]umise pentru darul pe
care i-l f`cuse, atât de surprins` [i de emo]ionat` era, iar când î[i
desprinse ochii de tablouri era prea târziu... Plecase...

***

Laura îl g`si pe Karl în dormitorul lui, despachetându-[i

hainele. N-o auzi intrând, a[a c` r`mase un moment în prag,
scrutându-l cu privirea, dorindu-[i atât de mult ca totul s` fi fost ca
mai înainte.
Îl v`zu mi[cându-se, ca un animal mare de prad`, imens, atletic,
periculos, perfect coordonat.
Îi sim]i prezen]a [i î[i întoarse capul într-acolo. Ochii lui mari
înregistrar` ceva – ce? – [i pleoapele îi c`zur` dezam`gite.
{ANSA DRAGOSTEI 131

– Nu mi-ai dat timp s`-]i mul]umesc, începu Laura, f`când

câ]iva pa[i în`untru, pentru c` sim]i, din instinct, importan]a lor în
acel moment.
– De cât timp ai avut nevoie pentru asta? întreb` el cu ochii în
alt` parte.
Laura r`mase în mijlocul camerei, r`sucind nervoas` cordonul
rochiei.
– N-am [tiut nimic despre venirea mamei mele vitrage. M-am
trezit cu ea aici, pur [i simplu.
Niciun r`spuns.
– A dat faliment, continu` încurcat` Laura.
– Adev`rat? replic` pe un ton neutru Karl, închizându-[i valiza
r`mas` goal`.
– Vrea s`-i împrumut ni[te bani.
Dumnezeule, de ce s-au complicat a[a lucrurile între ei?
– {i? De ce îmi spui mie? D`-i banii, dac` asta vrea. Nu controlez
niciodat` cum cheltuie[ti banii. Dac` asta te ajut`, consider c` ]i-ai
pl`tit serviciile pe care le-ai f`cut pentru mine.
– Nu-]i pas` de nimeni [i de nimic din jurul t`u.
Nu, trebuia s` fie calm`.
– Cum nu-mi pas`? Ai spus c` Anthea Grant are nevoie de bani,
iar eu ]i-am r`spuns c` aceast` responsabilitate î]i revine ]ie [i c`-i
po]i da din contul pe care ]i l-am f`cut, dac` îl mai ai. Dac` mai ai
nevoie, î]i mai dau. Doar pentru atât a trebuit s` vii în dormitorul
meu?
– Am avut vreo ocazie s` cheltuiesc ceva din bani? Am ie[it
de-aici de când mi i-ai dat?
132 BARBARA YORK

– Da, v`d c` asta poate provoca depresii.

– M-ai provocat pur [i simplu, acum, pentru c` nu era greu
s`-]i dai seama c` nu aveam cum s` cheltuiesc banii. Tu colinzi
lumea, în timp ce eu stau închis` aici. Dar, nu-i nimic...
– Dac` asta î]i aduce bani, continu` Karl în locul ei.
– "Oamenii v`d asta", ar fi vrut s1 spun` când el o întrerupsese
cu mali]iozitate.
Auzise deci ce spusese Anthea, c` se c`s`torise cu el pentru
bani [i credea asta....
Ce ironie; Eleanora nu se m`ritase cu el pentru a nu-[i pierde
banii.
– N-ai ales niciodat` femeiea potrivit` pentru tine, spuse Laura
[i d`du s` plece, dar Karl o opri cu un r`cnet violent:
– Ce-ai spus? N-am ales niciodat` femeia potrivit` pentru mine?
Ce-ai vrut s` spui, Laura? Am ales o persoan` nepotrivit`? Chiar
asta crezi? O strânse cu putere de bra]e, scuturând-o ca ie[it din
min]i.
– Po]i s` crezi ce vrei! Las`-m` s` plec! N-am dorit-o pân` acum
pe Anthea aici, dar simt în acest moment c` asta valoreaz` mai mult
decât orice ban pe care-l am. Nu vreau banii t`i murdari... N-ai s`
m` cumperi niciodat`.
Pentru un moment, doar pentru un moment, Karl o privi ca [i
cum l-ar fi plesnit peste fa]`.
– Atunci, ce anume vrei de la mine?
Nu [tia ce s`-i r`spund`. Nimic nu mai era ca înainte. Se sim]ea
amor]it`. Se gândise la copil [i pentru un moment sim]i c`-i
iube[te la nebunie pe amândoi.
{ANSA DRAGOSTEI 133

Apoi î[i ridic` privirea [i-i fix` ochii alba[tri:

– }i-am spus ce vreau....
Ar fi vrut s`-i vorbeasc` despre copil, dar nu putea...
– Nu pari s` [tii prea bine ce vrei, replic` el.
"Te iubesc [i vreau s` r`mânem împreun` pentru totdeauna" –
era ceea ce sim]ea Laura, dar buzele îi r`maser` ferecate.
– Când m-am m`ritat cu tine nu credeam c` vom ajunge aici,
coment` Laura.
– Nici eu, r`spunse scurt Karl.
– Cred c` era mai bine dac` m` întorceam la Anthea.
– Ah, da, cel pu]in acum, ar fi bine. Prezint`-i te rog scuzele
mele c` nu v` pot ]ine companie la cin`, dar sunt foarte ocupat în
aceste zile.
Laura deschise u[a, cu o durere surd` în piept.
– Ah, mul]umesc pentru tablouri...
Karl îns` nu auzi niciun cuvânt, pentru c` telefonul începu s`
sune cu insisten]` [i el închise u[a.
Apoi îl auzi vorbind în italian` [i pronun]ând cu claritate
cuvântul "Eleanora".
Nu se întorsese acas` în noaptea aceea.

***

În diminea]a urm`toare, Laura se îngrijor` foarte mult, v`zând

soarele dup` nori.
134 BARBARA YORK

Dac` nu-l va vedea pe Tonio nici în acea zi?...

Tonio îns` venise la locul [tiut [i Laura îi vorbise despre
planurile ei...
– E[ti sigur` c` asta î]i dore[ti cu adev`rat? întreb` el, scurmând
cu degetul piatra pe care se a[ezar`.
– Da, cred c` va fi cel mai bine a[a, spuse ea.
Tonio prinse o pietricic` [i o arunc` în ap`.
– N-ai venit aici atât de multe zile, spuse el... Am fost
îngrijorat.... M` temeam c` so]ul t`u ne-a v`zut atunci împreun` pe
plaj` [i a f`cut o criz` de gelozie.
– Eu a[ fi avut mai multe motive s` fac asta, replic` Laura,
râzând scurt [i cam f`r` chef... Dac` ajungem la o în]elegere [i vii
mâine...
– Unde vrei s` te duci? o întrerupse Tonio.
– Nu [tiu... La Paris, cred.
Apoi, amintindu-[i c` so]ul ei o putea g`si foarte u[or acolo,
spuse din nou:
– Sau... Nu, nu [tiu.
El de unde venea oare.
Laura îi propuse pe urm` s` fac` împreun` o mic` plimbare pe
insul`. Karl era acas`, dar nu conta, pentru c` era atât de ocupat în
biroul lui, încât, f`r` îndoial`, nu s-ar fi încumetat s` bat` drumul
pân` aici.
Se oprir` la umbra vechilor ruine.
Laura î[i reaminti chinul din noaptea trecut`, când, singur` \n
patul s`u, se întoarse de pe o parte pe alta, pân` în zorii zilei.
Ce obicei medieval... S` dormi în paturi separate...
{ANSA DRAGOSTEI 135

Vroia ca fiul ei s` se nasc` \ntr-un c`min, nu \ntr-o casa. Spera

s` fac` un copil s`n`tos, de[i era o mam` cu inima sfâ[iat`.
– Sunt foarte fericit` c` te-am avut aproape, în acest timp... Ce
m-a[ fi f`cut f`r` tine? spuse Laura, în timp ce se întorceau spre
plaj`.
Tonio, îns`, abia dac` zâmbi.
– Ce s-a întâmplat? Îl privi ea lung. Dac` ]i-e fric`, spune-o clar.
– Nu, nu, gesticul` el atât de larg [i de expresiv \ncât Laura î[i
aminti ce se spunea despre italieni, în Anglia. Dac` unui italian i-ai
lega mâinile la spate, n-ar mai [ti s` vorbeasc`.
– Nu-mi calc cuvântul, spuse Tonio. Dar Karl Rievenbeck e un
om cu o mândrie foarte periculoas`.
– Uite... te în]eleg, dac` ]i-e fric`, replic` Laura, punându-i o
mân` ferm` pe bra].
În cele din urm`, îns`, Tonio spuse c` vrea s`-[i ]in` cuvântul
dat [i se în]eleseser` s` se întâlneasc` a doua zi diminea]`, la ora
[apte, pe plaj`.
Restul zilei, Laura [i-l petrecu împreun` cu Anthea [i cu Karl.
Nu în]elegea de ce so]ul s`u nu plecase, de ast` dat`, nici la Milano
[i nici în alt` parte. Vroia s` recupereze timpul pierdut sau s`
salveze aparen]ele, în fa]a mamei sale vitrege.
– E vreo problem` cu voi doi? întreb` Anthea, c`reia nu-i sc`p`
s`rutul formal al lui Karl, imediat dup` prânz, când se retrase din
nou în biroul s`u.
– Ce vrei s` spui? întreb` Laura, pref`cându-se c` nu în]elege.
– Nimic, draga mea. Spune-mi... Ai vorbit cu Karl despre
problema mea?
136 BARBARA YORK

– Da.
– {i ce a hot`rât?
– El... Eu.... N-am decis, înc`, absolut nimic.
– Mai pot s` a[tept, o vreme.... Trebuie doar s` sun ni[te
prieteni, pentru a le spune c` îmi amân vizita. Pot suna acum?....
Laura d`du din cap.
Î[i petrecu, astfel toat` dup`-amiaza ]inându-i companie mamei
sale vitrege, care nu mai conteni cu întreb`rile, iar Laura avu
nevoie de toat` abilitatea de care era în stare, pentru a nu se tr`da.
Ultima zi [i ultima noapte aici... Mâine, cine [tie unde va fi?
Ideea îi veni imediat dup` retragerea lui Karl în biroul s`u [i
devenea tot mai obsedant`, pe m`sur` ce trecea timpul.
La ora ceaiului, Karl le ]inu companie [i Laura privi cu nostalgie
figura lui plin` de for]`, trupul lui bine cl`dit. Îi înmân` o cea[c`
de ceai [i când se apropie s-o ia, Laura sim]i mirosul de aftershave,
fin [i elegant [i senzual [i ideea se înte]i [i mai mult.
{i crescu...{i crescu...
În timp ce-l privea t`cut` discutând cu Anthea, în timp ce
r`spundea scurt la întreb`rile lui, care încerca s-o coopteze în
conversa]ie...
Apoi, înflori...
{i... în timpul cinei, la masa elegant` din sufragerie [i la lumina
lumân`rilor – se dezvolt` pân` la dorin]` arz`toare... Vroia, din
toat` fiin]a sa, s` mai fie satisf`cut` înc` o dat`. St`teau unul lâng`
altul în scaunele înalte, separa]i de bra]ele groase de lemn, a[a
cum o separase de el, în sufletul lui. Ea îns` nu se va sim]i
niciodat` liber`. Niciodat`. Niciodat` în via]a ei nu va mai avea un
{ANSA DRAGOSTEI 137

astfel de b`rbat... {i în seara asta ar`ta atât de special.... Laura

scoase un oftat scurt... Karl... Karl Rievenbeck... Bancher,
aristocrat, sofisticat, atât de sigur pe el însu[i... Care [tia
întotdeauna exact cum s` se îmbrace, cum s` a[eze musafirii la
mas`, extravagant [i generos – ce î[i putea dori mai mult?
Î[i turn` pu]in vin... Durerea din inima sa era prea adânc`...
– Te sim]i bine? întreb` Karl pe care-l crezuse prins de
conversa]ia cu Anthea.
– Am fost r`cit` în zilele în care ai lipsit, asta-i tot, îi sc`p`
Laurei, realizând prea târziu c` orice so] [tie când so]ia lui are
grip`.
Anthea îns` r`spunse imediat, uitându-se lung, de la unul la
altul:
– Sper c` nu v` feri]i de mine, spuse ea, de[i se vedea cât de
colo c` exact asta f`ceau.
Dup` aceea, Karl n-o mai sl`bi din ochi toat` seara [i Laura se
întreb` ce demon o îndemnase s` îmbrace chiar rochia în care el
considera c` arat` cel mai bine.
– Brandy? întreb` el, punând în pahare pentru el [i Anthea.
– Da, e excelent pentru r`ceal`.
Va pleca într-adev`r mâine?
Karl întinse mâna peste bra]ul scaunului [i-i cuprinse, u[or,
degetele:
– E[ti sigur` c` te sim]i bine?
– Bineîn]eles.
– Vrei s`-i spun Antheei s` plece?
– Nu!... [opti ea. Sunt doar pu]in obosit`, atâta tot.
138 BARBARA YORK

– Atunci, de ce nu mergi în pat?

Vocea lui deveni un pic r`gu[it`, cu sonoritatea aceea atât de
special`, pe care Laura i-o cuno[tea atât de bine:
– Voi veni în camera ta mai târziu.
– Îi ]ii tu companie Antheei, atunci?
El încuviin]` din cap [i Laura ie[i aproape automat...
Ultima zi... S-a sfâr[it... Mai trebuia s` treac` doar noaptea.
Dar... va putea face asta?.... Presupunând c` el n-o mai vrea...
Îi auzi pa[ii sunând înfundat pe carpeta din hol...
Intr` în camera în care se dezbr`ca de obicei [i Laura [i-l
imagina acum dându-[i jos hainele, una câte una. Ar fi vrut s`-l
simt` acum în spatele ei, presându-i coapsele cu corpul lui...
Dar cum îl va putea p`r`si mâine diminea]`, dup` ce îl va sim]i,
tot, din nou?
Nu intrase în camera ei. O vreme l`s` lumina aprins` în
dormitorul lui, dar nu însemna c` o [i vroia, se gândi Laura. Dar
de ce n-ar merge ea la el?...
Se d`du jos din pat , aprinse lumina [i se uit` cu aten]ie în
oglinda lung`. S– ar putea s-o refuze? Î[i aminti prima noapte cu
Karl la Paris... Atunci, el o dezbr`case.... Dac` n-a fost atunci
dragoste, în mod sigur a fost o foarte bun` imita]ie.
Dac` pur [i simplu deschide u[a [i sare în patul lui? I-ar putea
rezista?
Tot ce [tia în acel moment era c` nu putea s`-[i petreac` acea
noapte singur`. Nu putea.
Î[i va da aceast` ultim` [ans` cu el. La consecin]e se va gândi
mai târziu.
{ANSA DRAGOSTEI 139

Nu avu îns` curajul s` intre goal` în camera lui, a[a c` arunc`

pe ea în prip` un neglijeu negru, englezesc. Apoi î[i lu` inima-n
din]i [i intr` în dormitorul lui, deschizând u[a cât putu de încet.
În pat se auzi o mi[care, apoi se aprinse lumina de pe noptier`
[i Karl o privea acum, cu o sprâncean` ridicat` de uimire.
Laura nu putu s` spun` nimic.... Se p`rea c` nici el. Se ruga
doar s` n-o alunge... N-o f`cu. Dar nici n-o ajut` s` treac` peste
acest moment. Pe fa]a lui nu se putea citi absolut nimic. Când se
mi[c`, în sfâr[it, o f`cu cu un mârâit de dorin]`, pe care nu-l mai
putu st`pâni. O s`ruta cu pasiune, din nou, atât de iubitor.... Oh,
da, atât de iubitor!....
– Am [tiut c` nu rezi[ti prea mult timp, spuse el [optit.
Spune-mi cât de mult m` dore[ti, [opti Karl.... Spune-mi...
Genunchiul lui îi p`trunse între coapse:
– Nu, nu înc`, [opti ea...
Dar el n-o crezu; sau, nu vru s-o cread` [i începu mi[carea
ritmic`, venind parc` din adâncurile corpului lui.
De ast` dat` nu mai fu atent la semnalele corpului ei ci o
st`pâni cu tot focul din sângele lui de b`rbat puternic [i s`n`tos [i
sfâr[i aceast` ardere într-o lume a lui, cu capul vârât în pern`,
gemând lung [i adânc, ca într-o eliberare de mult a[teptat`,
[optindu-i numele cu bucurie.
{i tot ce putu face Laura în acele momente era s` stea întins`
acolo, cu lacrimile în ochi, umezindu-[i buzele uscate [i
rugându-se s` aib` parte mereu de iubirea lui.
Nu se gândi la ea... Îi d`du doar focul pasiunii lui, f`r` a lua în
calcul nimic altceva...
140 BARBARA YORK

{i fusese ultima noapte...

De ce n-o f`cuse s` fie perfect`?...
A fost doar un pretext... C` sunt apropia]i [i calzi. În fond, Karl
r`m`sese tot timpul într-o lume a lui. Dorin]a lui n-a fost nimic mai
mult decât dorin]a unui b`rbat viril pentru o femeie atractiv`.
Pentru ea?...
Pentru ea fusese tot ce vroia s`-[i mai aminteasc`.
Un picior îi r`mase sub coapsele lui [i când încerc` s`-l
elibereze, Karl tres`ri, întrebând-o:
– Te-am r`nit?
Laura îl privi în ochi [i d`du negativ din cap.
– Sigur?
– Da.
Un zâmbet fin [i ironic îi trecu peste buze.
– Nici nu mai pot s`-mi amintesc când s-a întâmplat asta...
– Când s-a întâmplat ce? întreb`, Laura.
– De obicei m` pot controla.... zâmbi el, pu]in într-o parte...
– Nu-i nimic.
– Nu-i nimic?....
Dar tu n-ai... spuse el, privind-o cu seriozitate.
– Se spune c` important e c` faci dragoste nu dac` ai sau nu un
orgasm, care-i de fapt doar o mic` moarte.
– Poate e adev`rat, spuse el îmbr`]i[ând-o, dar poate de data
asta...
{i totul reîncepu... Cald, senzual, r`scolitor....
Laura îi veni tot timpul în întâmpinare, dorindu-[i ca el s` nu se
mai opreasc` niciodat`.
{ANSA DRAGOSTEI 141

F`cur` dragoste toat` noaptea.

Laura încerc` s` preia ini]iativa, dar Karl o puse din nou sub el.
O prinse cu spatele [i coborâr` împreun` , în acela[i ritm al
satisfac]iei, într-un tunel parc` f`r` sfâr[it al senzualit`]ii [i al
pasiunii.
Pentru ea îns` fusese mult mai mult decât atât, pentru c`, în
timp ce crestele mun]ilor se eliberau din cea]`, Laura trebuia s` ia
o decizie irevocabil`.
Zilele de fericire tr`ite al`turi de Karl î[i cereau poate pre]ul lor.
 Capitolul 10

Karl adormi, într-un sfâr[it... Laura r`mase lâng` el, în patul

mare, dar îi fu imposibil s` se relaxeze.
Fusese nebun`... Se condamnase la o via]` în care întotdeauna
va exista o a doua femeie.
Adora capul lui, a[a cum st`tea pe perna moale, al`turi de ea.
Asta e ceva ce poate avea toat` via]a... Se c`s`torise cu ea din
motive stranii, o dorea pe Eleanora, dar aceste momente cu el erau
doar ale ei.
Acum, dup` toate aceste clipe magice cu Karl, [tia c` nu va avea
niciodat` puterea s`-l p`r`seasc`.
Poate nu o iube[te, dar se comport` ca [i cum ar iubi-o [i va
înv`]a s` fie mul]umit` cu ceea ce avea. Poate nu are o dragoste a[a
cum î[i dorea, dar are, totu[i, un mare noroc.
Era gata s` fie vioara a doua în via]a lui Karl, dac` asta însemna
s` aib` tot ce a avut noaptea trecut`. Se va consola cu copilul.
{ANSA DRAGOSTEI 143

{i-apoi, mai avea [i pictura. Î[i va continua studiile [i se va ocupa

mai mult de arta sa.
O raz` de lumin` p`trunse printre perdele [i Laura realiz` în
acel moment cât de târziu se f`cuse.
Dumnezeule! Tonio era probabil pe plaj`, deja. Ar trebui s`
trimit` pe cineva acolo pentru a-i spune c` nu mai pleac`.
Se ridic`, î[i puse o pereche de blugi vechi [i un tricou, dar se
gândi apoi c` era mai bine ca servitorii s` n-o vad` îmbr`cat` a[a.
Era mai bine s` ajung` pe plaj` cât mai repede.
Nu putea ie[i îns` de pe teras`, pentru c` putea fi v`zut`. Pe
intrarea principal` era [i mai neconvenabil. Alese deci s` încerce s`
ias` prin biroul lui Karl, disperat` s` foloseasc` fiecare minut,
pentru a nu fi descoperit`.
Se auzi un zgomot în hol [i Laura se gr`bi s` deschid` u[a prin
care putea ajunge la c`rarea spre lac. Ce noroc c` u[a nu fusese
încuiat`!...
Coborî în fug` sc`rile, temându-se c` so]ul ei ar putea s-o vad`
de la fereastr`. Era deja opt. Era târziu. În drum spre plaj`, z`ri
bricul care f`cea leg`tura cu ora[ul, dar î[i spuse c`, probabil,
aducea legumele [i fructele.
Ajunse la locul obi[nuit, dar nici urm` de Tonio. Nu venise?
Plecase, poate, deja? Se r`zgândise între timp? Se a[ez` pe o piatr`,
cu b`rbia în mâini, bucurându-se de frumuse]ea acelei dimine]i.
Cât de diferit vedea lucrurile azi. Locul acesta îi p`rea acum cel mai
frumos loc din lume.
Apoi, v`zu iahtul lui Tonio, venind din alt` direc]ie, de data
aceasta.
144 BARBARA YORK

Se ridic` [i flutur` cu putere din mâini.

– Credeam c` te-ai r`zgândit, îi strig` Laura, când se apropie.
Tonio era nervos sau, oricum, indispus:
– Unde î]i sunt lucrurile? întreb` el, realizând c` Laura n-avea
niciun bagaj.
Laura se încurc`, ne[tiind cum s`-[i cear` iertare pentru ceea ce
se întâmplase.
– Uite... Karl trebuia s` plece azi, dar a intervenit ceva [i... Ai
fost foarte dr`gu] c` ai venit...
– Nu mai vii?... Te-ai r`zgândit?... replic` Tonio [i începu un râs
isteric, privind-o cu ur`...
– Ce s-a întâmplat? Credeam c` te vei bucura c` nu mai intri în
toat` povestea asta.
– S` m` bucur, dup` ce am fost atât de apropia]i...
Nu mai continu`, îns`, pentru c` se auzir` ni[te pa[i alergând,
chiar în spatele lor.
Laura se întoarse pentru a vedea cine putea fi, de[i [tia sigur c`
era Karl. Nu era îns` singur. La început, în panica ei, crezuse c` era
Anthea, dar nu... Era Eleanora...
Ce f`cea ea aici?...
Cum a [tiut?...
– Ah, Doamne, bine c` am ajuns la timp, spuse Eleanora,
sosind pu]in dup` Karl. Dar i se adres` lui Karl, privindu-l cu
satisfac]ie... Lui Karl, so]ul ei, cu care împ`r]ise toat` noaptea
acela[i pat. Lui Karl, care o iubise toat` noaptea...
Dar nu mai era nici urm` de iubire în ochii lui, acum. Doar
furie, furie oarb`.
{ANSA DRAGOSTEI 145

– Dac` îndr`zne[ti s-o atingi pe so]ia mea, te voi ucide, se

adres` Karl lui Tonio.
Laura [i Eleanora, încercar` în acela[i timp s`-l domoleasc`.
– Opre[te-te Karl, opre[te-te!
– Ce cau]i aici? îi strig` Karl, începând apoi s` urle ceva în
italian`, atât de furios \ncât Tonio se d`du înapoi.
– E numai vina mea, pled` Eleanora cu p`rul desprins din
agrafe. Am b`nuit c` are pe cineva [i apoi mi-a spus chiar el, dar
nici prin cap nu mi-a trecut c` e vorba de Laura.. Dac` a[ fi [tiut...
Ce tot spunea acolo? Îl cuno[tea pe Tonio? Ce-i spusese despre
ea? Inima îi sângera... Începu s` în]eleag` ce s-ar fi putut întâmpla
dac`...
Tonio începu s` explice ceva foarte repede în italian`, ar`tând
spre Laura. Din nou [i din nou, în timp ce Karl deveni tot mai alb,
deschizându-[i bra]ele spre cer, ca [i cum ar fi fost crucificat.
Apoi veni rândul contesei s` urle la Tonio, în italian`,
bineîn]eles, a[a încât Laura sim]i c`-[i pierde min]ile, blamat`, dar
exclus` din conversa]ie prin bariera limbii.
– Pentru numele lui Dumnezeu, îmi spune [i mie cineva ce se
petrece? ]ip` [i ea, privindu-i pe to]i trei.
Se f`cu dintr-o dat` lini[te [i to]i cei prezen]i o fixar` în t`cere,
dup` care Karl scrâ[ni printre din]i.
– Vom discuta asta în`untru.
A[teapt`-m` în biroul meu.
– Nu. Ce vrei s` faci? E[ti nebun? Tonio n-are nicio vin`. Eu
sunt cea care l-a rugat s` vin` aici. {i, a[ vrea ca cineva s` fie atât de
dr`gu] [i s`-mi explice în englez` ce dracu' face Eleanora aici.
146 BARBARA YORK

Karl începuse s` spun` ceva, dar Eleanora îl întrerupse.

– E numai vina mea... Nu mi-am închipuit c` te sim]i atât de
singur`. Am încercat s` fiu prietena [i confidenta ta, dar n-am
realizat c` tu î]i c`utai un iubit.
Un iubit?
Karl scoase un icnet abia auzit, iar Tonio se d`du [i mai mult
înapoi.
– E[ti nebun`! url` Laura la femeia care-i ]inea b`rbatul
îmbr`]i[at, sub pretextul c`-l p`ze[te s` nu devin` violent.
– N-a fost vorba despre a[a ceva! Spune-i, Tonio!
Dar doar faptul c` pronun]ase numele tân`rului fusese prea
mult pentru Karl.
– Cât timp? De câte ori? spuse Karl, dar cuvintele îi ie[iser`
singure pe gur`, pentru c` le regret` vizibil dup` aceea [i Laura
observ` cât de mult îl dezgusta toat` acea scen`.
O dezgusta [i pe ea, mai ales c` parte din ce se spunea era
adev`rat.
– Înc` mai vreau s` [tiu ce caut` Eleanora aici. Ce face ea aici?
repet` Laura, înfuriat`.
– Am încercat s` te opresc s` faci o gre[eal` ireparabil`. Fratele
meu mi-a spus c` are nevoie de o barc`.
– Ce i-ai spus? }i-a promis s`-]i cumpere barca, dac` tu...
Tonio nu îi c`utase înc` ochii, dar pentru Karl asta fu de-ajuns,
pentru a o lua practic pe sus, de acolo.
– Pleac` imediat în cas`. Vom vorbi despre astea mai târziu.
Acum, trebuie s` am o mic` socoteal` cu...
– Nu! strig` contesa.
{ANSA DRAGOSTEI 147

Laura în]elese planul contesei. Dac` îi reu[ea, Tonio primea din

partea ei o barc` superputernic`.
Karl îns` crezu tot ce spunea Eleanora. Dac` îi spusese amanta
lui, atunci nu putea s` nu fie adev`rat.
Dup` toate astea, ap`ru [i Anthea, cu halatul de noapte
desf`cut [i cu p`rul ro[u l`sat pe spate:
– Ah, slav` Domnului c` nu ]i s-a întâmplat nimic, spuse ea,
plângând [i s`rutând-o pe Laura pe obraji. Am v`zut o femeie care
a venit cu bricul [i pe urm` cineva mi-a spus c` te-a v`zut cu o
barc` [i eu [tiu cât ur`[ti b`rcile [i am alergat s` v`d ce e cu tine,
dar nu e[ti ud`... Ai fost salvat` la timp..
– Laura e în perfect` siguran]`, spuse Karl, plimbându-[i nervos
mâinile prin p`rul ei r`v`[it. Acum vei fi atât de dr`gu]` s` ne la[i
singuri?
Anthea nu d`du niciun semn c` vrea s` plece.
– Ce dracu' se petrece aici? întreb` ea, neîn]elegând nimic. Ce
i-ai f`cut? întreb` Anthea cu ochii ei mari arzând.
– Nimic, nimic, r`spunse Laura, prinzând-o de umeri. E doar o
mic` r`fuial` în familie.
– Dar eu fac parte din familie. Eu sunt familia ei. {i nu voi
permite s` fie tratat` astfel.
– Te rog, Anthea, nu e nevoie, o întrerupse Laura, v`zându-l pe
Karl pe punctul de a exploda. În plus, venise [i Bruno pentru a
anun]a c` micul dejun era gata.
Ajunser` în biroul lui Karl, a[a c` începur` s` vorbeasc` [i mai
sonor, fiecare pe limba lui.
– Unde ai plecat atât de diminea]`, o întreb` Anthea pe Laura.
148 BARBARA YORK

– Am fost în]eleas` gre[it, spune, Tonio.

– Ce vrei s` spun?
– Adev`rul! strig` Laura, peste vocile tuturor.
– Dar am spus adev`rul; am spus c` mi-ai cerut s` vin s` te iau,
pentru c` vroiai s`-]i p`r`se[ti so]ul.
Laura sim]i c` i se face r`u.
– Dac` a sim]it c` vrea s` plece, înseamn` c` ai tratat-o foarte
r`u, se adres` Anthea lui Karl.
O prinse apoi pe Laura dup` mijloc [i o a[ez` pe scaun.
– Mi-am dat seama c` ai probleme, de cum am venit.
Se duse dup` aceea ]int` la Karl [i pur [i simplu îi trase un
pumn în piept, dup` care veni din nou la Laura:
– Las`-l, divor]eaz`! {i i-ai totul, pân` la ultimul ban, pentru ce
]i-a f`cut.
– Asta e prea mult, ]ip` Karl, galben de mânie, traversând toat`
camera. Apoi, implorând-o din priviri pe Eleanora, continu`:
– Ia-i de-aici, pe amândoi!
Vreau pe aceast` insul` lini[tea dinainte. Ia-i, sau nu mai
r`spund de ceea ce fac.
– Dar ... spuse contesa, [ocat` de cum evoluaser` lucrurile.
– Te rog, r`sun` ca din alt` lume, vocea lui Karl.
Se repezi apoi la ea [i-i puse ambele mâini, foarte ferm, pe
umeri:
– Te rog! F`-o pentru mine!
Eleanora încuviin]` cu un surâs.
– N-ai niciun drept s` m` dai afar`, r`spunse Anthea. Sunt în
vizit` la fiica mea!
{ANSA DRAGOSTEI 149

– Fiica ta vitreg`, e acum so]ia mea [i va face ce-i voi spune eu!
Nimeni nu intr` pe aceast` insul` f`r` a fi invitat, iar tu ai venit
neinvitat`.
– Karl! strig` Laura, consternat`.
– Nu m` întrerupe, Laura! {i tu – se întoarse el spre Tonio, vei
p`r`si aceast` cas` chiar acum!
– Carlo! Caro! Spuse Eleanora [i continu` apoi ceva în italian`,
vorbind foarte senzual [i înv`luitor, cu experien]a celor zece ani de
stat împreun`.
Zece ani!
Laura împinse cu piciorul scaunul din fa]a ei [i o zbughi pe hol.
Karl fugi îns` imediat dup` ea [i o prinse de mân`, tr`gând-o
înapoi.
– Las`-m`! Du-te la ea!
– Avem de vorbit, spuse el printre din]i, luând-o pe sus.
– Ne-am spus totul, strig` Laura, dând din picioare. Dac` nu m`
la[i, ]ip dup` ajutor.
– }ip`! Cine te va b`ga în seam`? replic` el, punând-o în
picioare, în mijlocul biroului lui, acum gol.
– Acum îmi vei spune adev`rul!
– Ce vrei s`-]i spun? Ai crezut ce a spus Eleanora, atunci du-te
la ea!
– Nu cred pe nimeni! Am v`zut faptele!
– Faptele! M-ai v`zut pe plaj`, al`turi de Tonio. Astea sunt
faptele!
– S` nu mai pomene[ti acest nume, strig` el. Îmi vei spune
acum dac` a fost o coinciden]`.
150 BARBARA YORK

– Nu, chiar.
– Atunci, ]i-ai dat întâlnire cu acest b`rbat?
– Ceva de genul `sta.
– Ce vrei s` spui?
– Nu e ceea ce crezi tu, r`spunse calm Laura.
– Atunci, spune-mi tu ce trebuie s` cred.
– Am vrut doar s`-i spun ceva.
– De câte ori v-a]i întâlnit?
– Nu [tiu, n-am planificat nimic. L-am g`sit acolo, într-o zi.
– Nu i-ai spus c` e o plaj` privat`?
– Probabil [tia, de vreme ce sora lui e amanta ta.
Karl se f`cu c` nu aude remarca ei [i continu`:
– Ce vroiai s`-i spui?
– C` m-am r`zgândit.
– Ai pl`nuit s` pleci cu el!
Nu era o întrebare, era o acuza]ie!...
– Nu... Da... Dar...
– Am auzit destul! r`cni Karl [i se întoarse cu spatele la ea. De
ce? întreb` el, dând cu pumnul în masa sa de lucru. Vreau s`
spun... De ce te-ai r`zgândit?
Nu mai a[tept` niciun r`spuns [i începu s` râd`, gesticulând
foarte larg, cu mâinile spre cer, sau trecându-[i degetele
tremurânde prin p`r.
– Am în]eles, spuse el într-un târziu... Am în]eles... Te-ai m`ritat
cu mine pentru bani, dar nu-]i face griji, a[ fi pl`tit oricât, oricând,
pentru a avea în pat o femeie ca tine, atât de pasional` [i care [tie
foarte exact, în orice moment, ce trebuie s` fac` pentru a m`
{ANSA DRAGOSTEI 151

înnebuni de pl`cere. A[a sunt toate femeile care se culc` pentru

bani cu un b`rbat, dar spune-mi, cine te-a înv`]at ceea ce [ti?...
Cine, Laura?... Vreau s` merg s`-i mul]umesc.
– Sunt bucuroas` c` ai observat diferen]a dintre o femeie care
s-a c`s`torit cu tine pentru bani [i o femeie care te-a refuzat din
cauza banilor, replic` Laura, în timp ce lu` un suport pentru hârtie
de pe birou [i arunc` spre el cu toat` puterea.
Karl se feri la timp [i suportul lovi cu putere u[a, dup` care
c`zu pe podea.
Palid de mânie, b`rbatul se aplec`, lu` suportul de jos [i-l
înmân` din nou Laurei:
– Ia-l, poate vei mai avea nevoie [i alt`dat`. Oricum, pân` vei
înv`]a s` por]i un dialog civilizat nu mai vorbim despre asta, iar pe
acest b`rbat nu-l vei mai vedea niciodat`. Acum voi merge s` m`
asigur c` cei doi intru[i au p`r`sit insula.
Afar` se auzir`, dup` asta, proteste în limba englez` [i italian`,
iar vocea Antheei se auzea cel mai clar dintre toate.
Laura î[i astup` urechile cu mâinile. Nu vroia s` aud` nimic din
toat` aceast` mizerie.
Dumnezeule! Cum a putut s` se îndr`gosteasc` de o brut`?
Dup` câteva minute, o auzi pe contes` vorbindu-i lui Karl pe
tonul ei înv`luitor!
Cât de u[or îi era acestei femei s`-l calmeze.
Nu va mai putea tr`i \n felul `sta...
Karl îi spusese c` o va g`si oriunde se va duce, dar cu Eleanora
al`turi va uita de ea. Doar dac` va [ti de copil... Asta, îns`, n-o va
afla niciodat`! Niciodat`!
152 BARBARA YORK

Va trebui s` plece chiar acum. Trebuie s` g`seasc` o modalitate

de a ie[i de-aici!
Ie[i în fug`, [i o lu` de-a lungul plajei... Nimeni, nic`ieri... În
baraca lui Karl erau o mul]ime de b`rci, dar, cu siguran]`, nimeni
nu va fi de-acord s` scoat` o barc` în larg, f`r` aprobarea lui Karl.
Deodat`, î[i d`du seama c` iahtul lui Tonio r`m`sese la mal...
Karl îl trimise for]at, cu bricul.
Alerg` cu toat` puterea spre locul unde tr`sese Tonio la ]`rm...
Da... Era înc` acolo. Numai dac` nu-[i amintea Karl s`-l mute
de-acolo.
Trebuia s` a[tepte c`derea întunericului.
Se întoarse în camera sa [i r`mase acolo pân` pe la opt seara,
când î[i c`ut` pa[aportul, cartea de identitate, cartea de credit,
banii [i alte câteva m`run]i[uri. Hainele r`m`seser` împachetate
din ziua precedent`.
Trase aer în piept pentru a se preg`ti suflete[te de drum. Se
a[ez` în mijlocul camerei [i se privi în oglind`: nu era Laura
Rievenbeck cea care o privea surprins` ; era vechea Laura, studenta
în tricou [i blugi.
Mai arunc` o privire în jur, aprinse lumina [i radioul, dup` care
închise u[a... Pân` mâine diminea]`, nu trebuia s` descopere
nimeni lipsa ei din cas`. Coborî pe sc`rile din spatele vilei,
rugându-se s` nu-i ias` niciun servitor în cale.
Se auzeau glasuri dinspre buc`t`rie. Ce p`cat c` nu-[i amintise
s`-i spun` lui Karl ce c`ldur` infernal` e acolo. Probabil Karl avea
musafiri... Un musafir, mai bine zis... Acela[i... Mai bine s` nu se
mai gândeasc`.
{ANSA DRAGOSTEI 153

De ce era a[a, întotdeauna?... De ce oamenii prefer` s`-[i

petrec` timpul împreun` – [i-a[a, scurt – în conflicte?
Ah, uitase lanterna. La dracu', î[i spuse ea, în timp ce cobora
spre plaj`. În sfâr[it, ajunse.
Era înc` acolo. Nu-l descoperise nimeni. Î[i arunc` bagajele
în`untru, urmate de [osete [i de pantofi, î[i suflec` pantalonii,
desf`cu barca [i o împinse în ap`. Porni apoi, în sfâr[it, [i nimeni
nu p`ru s` aud` ceva.
Se post` la bord, încercând s`-[i aminteasc` ce-l v`zuse pe
Tonio f`când, în acest caz.
Se uit` o clip`, încercând s`-[i dea seama cum func]iona toat`
ma[in`ria, apoi, sim]indu-[i deja, picioarele ude, se hot`r\ s` se
încal]e.
Î[i aminti pe urm` tot ce f`cuse Tonio pentru a porni micu]ul
iaht [i-i mul]umi în gând c` o luase în larg în acea zi. Se puse în
mi[care [i plutea acum u[or, în întuneric, spre largul lacului. Dup`
o jum`tate de or`, începu ploaia. Se hot`rî îns` s` fie tare, dac`
alesese aceast` cale [i s` nu bage în seam` cât de ud` era, deja.
Iahtul p`rea s` c`l`reasc`, încet, dar cu dib`cie, fiecare val, îns`,
totu[i, în partea din fa]`, apa se auzi strângându-se în`untru,
clipocind înfundat la fiecare leg`nare. Deodat`, o lumin`
puternic`\i b`tu direct în fa]`, orbind-o de-a binelea [i, de undeva,
cineva îi strig` cu putere, numele, printre sunetele scrâ[nite ale
unei b`rci cu motor.
Era Karl...
Cele dou` ambarca]iuni pluteau acum lipite [i Karl o trase cu
toat` for]a în barca lui.
154 BARBARA YORK

– S`-i d`m drumul! Repede! strig` el. împotriva protestelor

Laurei [i, într-adev`r, era tot ce putea face în acel moment.
Apoi, storcându-i p`rul înc`rcat de ap`, o purt` în cabin`. O
înveli cu o p`tur` [i o puse într-un scaun. Laura tremura toat`, f`r`
a se mai putea controla. Karl îi puse un pahar cu brandy în mân`:
– Bea, spuse el, ferm.
Apoi î[i puse un pahar pentru el.
– De ce?...
Puteai s` mori. Lacul e periculos [i când e lini[tit.
Le-am spus tuturor c` n-ai voie s` ie[i în larg singur`.
Îi puse mâinile pe umeri [i o scutur` cu putere:
– Am crezut c`-mi pierd min]ile, spuse el, dup` care turui un
torent de vorbe într-o mixtur` de italian` [i german`, din care se
putea deduce cu u[urin]` cât de nervos putea fi.
– N-am crezut c` vom ajunge aici, spuse ea, ascunzându-[i fa]a
la pieptul lui lat [i îmbr`]i[ându-l cu toat` for]a. R`maser` a[a, f`r`
a mai scoate niciun cuvânt, pân` când barcagiul le strig` ceva [i
Laura realiz` c` erau acas`.
Toat` casa era în lumin`. Karl o lu` în bra]e [i o purt` a[a spre
camera ei. În hol, cineva tocmai sunase la poli]ie pentru a anun]a
c` fusese g`sit`.
Laura se ru[in` atât de tare, \ncât nu mai [tia încotro s`
priveasc`.
Dar când ajunser` în fa]a u[ii camerei sale, Laura avu un [oc:
u[a fusese for]at`. Îl privi întreb`toare pe Karl, dar acesta nu spuse
nimic. Închise doar u[a dup` ei [i o l`s` pe Laura în picioare, lâng`
pat.
{ANSA DRAGOSTEI 155

– D`-]i jos hainele astea ude [i f` un du[ fierbinte, spuse el,

ajutând-o s` se dezbrace, cu toate protestele ei. Apoi o l`s` s` intre
în baie [i el veni pu]in mai târziu, cu bra]ul plin de prosoape
curate.
Începu s` o [tearg` cu grij`, dar nu cu mult mai mult interes
decât pentru o p`pu[` ud`. Pe urm` îi d`du un halat cald, iar Laura
se întoarse în camera ei.
Karl o a[tepta a[ezat pe un scaun, [tergându-[i p`rul, la rândul
lui. Abia acum observase Laura cât de ude erau [i hainele lui. În
plus, nici m`car nu [i-ar fi închipuit c` un Rievenbeck are o
asemenea pereche uzat` de blugi.
– B`nuiesc, spuse Laura încet, c` a[tep]i ni[te explica]ii.
– Nu cred c` sunt necesare explica]iile. Un singur lucru trebuie
s` fie foarte clar pentru tine. E[ti so]ia mea [i nu voi permite
niciodat` s` m` p`r`se[ti pentru un alt b`rbat, chiar dac` ar fi s` te
]in aici cu for]a.
– Nu m` vei putea ]ine închis` toat` via]a. |ntr-o zi, m` voi
elibera.
– Ce î]i ofer` mai mult decât mine, Tonio de Vito?
– Libertatea mea.
– Libertatea? Dar am crezut c` mi te-ai dat de bun` voie.
Ochii Laurei se umplur` de lacrimi.
– Amândoi am gre[it foarte mult.
– Poate e adev`rat.
– Asta e tot ce po]i spune?
– Dac` nu sunt foarte indiscret... Te-ai m`ritat cu mine pentru
bani, gândindu-te c`-l vei putea avea pe tân`rul de Vito?
156 BARBARA YORK

Laurei nu-i venea s` cread`.

Se auzir` b`t`i scurte în u[`, dup` care Karl se întoarse cu cele
dou` bagaje ale ei
– E tot ce au g`sit.
– E tot ce luasem.
– În]eleg... N-ai nevoie de foarte multe lucruri când vrei s` fii
liber, nu-i a[a?
– N-am nevoie, în general, de foarte mult.
– Ieri, am crezut c`-l voi omorî pe Tonio. Azi, când mi-au spus
c` nu e[ti aici, spuse el privind spre u[`, am sim]it c` te vreau cu
mine, indiferent de situa]ie.
– Te a[tep]i ca eu s` uit de ea?
– Ai putea?
Fu tot ceea ce întreb` Karl.
– Nu [tiu.
– Înc` mai crezi c` rela]ia mea cu Eleanora continu`?
– V-a]i s`rutat. V-am v`zut la lumina artificiilor.
– Ea m-a s`rutat pe mine. E o diferen]`
– Ai fost s` o vezi la Roma.
– Doar pentru a-i spune c` te-am g`sit.
O s`rut` îndelung...
– N-am iubit niciodat` o femeie atât de mult cum te iubesc pe
tine. N-am s` uit niciodat` momentul în care am sim]it pentru
prima dat` c` te iubesc: mi-am pus atunci trei linguri]e de zah`r în
cafea.
Laura râse cu poft`.
– Ce e iubito? De ce râzi a[a?
{ANSA DRAGOSTEI 157

– N-are importan]`, r`spunse ea, neputând s`-i spun` în acel

moment c` exact acel episod o f`cuse s` se îndr`gosteasc` de el.
Ce bine era acas`.
– Karl...
– Da, liebling.
– Cred... cred c` trebuie s`-]i spun ceva..

Sfâr[it