Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga face parte din
seria artelor poetice moderne ale literaturii romane din perioada interbelica,
alaturi de “Testament” de Tudor Arghezi si “Joc secund” de Ion Barbu. Poezia
este asezata in fruntea primului sau volum, “Poemele luminii”, aparut in 1919, si
are rol de program literar, realizat cu mijloace poetice.
Este o arta poetica, deoarece autorul isi exprima crezul liric si viziunea
asupra lumii. Prin mijloace artistice, sunt redate propriile idei despre poezie si
despre rolul poetului.
Este o arta poetica moderna, pentru ca interesul autorului este deplasat de
la tehnica poetica la relatia poet-lume si poet-creatie.
Relatia dintre viziunea autorului asupra poeziei si expresionism se
concentreaza in jurul unor aspecte relevate in textul poetic: exacerbarea eului
creator ca factor decisiv in raportul interrelational stabilit cu cosmosul,
sentimentul absolutului, interiorizarea si spiritualizarea peisajului, tensiunea
lirica.
Ideile poetice se vor regasi ulterior in alte volume si isi vor gasi
formularea si corespondenta in plan teoretic-filozofic in lucrarea “Cunoasterea
luciferica”, aparut in 1933, volum integrat in “Trilogia cunoasterii”. Dar textul
operei “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” nu este de ordin conceptual, nu
contine un sir de rationamente, ci este un text poetic, cu limbaj metaforic, avand,
ca la Eminescu, un plan filozofic secundar.
Atitudinea poetului fata de cunoastere poate fi explicata cu ajutorul
terminologiei filozofice ulterior constituite. El face distinctie intre cunoasterea
paradisiaca(pe calea ratiunii), misterul fiind partial redus cu ajutorul logicii, al
intelectului, si cunoasterea luciferica(intuitiva), misterul fiind sporit cu ajutorul
imaginatiei poetice, al trairii interioare, al intelectului extatic. Creatia este o
rascumparare a neputintei de a cunoaste absolutul. Optand pentru al doilea tip de
cunoastere, poetul desemneaza propria “cale”: adancirea misterului si protejarea
tainei prin creatie.
Rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii, ci de a le potenta prin
trairea interioara si prin contemplarea formelor concrete prin care ele se
infatiseaza.
 Rolul poeziei este acela ca, prin mit si simbol, elemente specifice
imaginatiei, creatorul sa patrunda in tainele Universului, sporindu-le.
Creatia este un mijlocitor intre eu(constiinta individuala) si lume.
Sentimentul poetic este acela de contopire cu misterele universale, cu esenta
lumii. Actul poetic converteste misterul, nu il reduce. Misterul este substanta
originara si esentiala a poeziei.
Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetica in fata marilor taine ale
Universului: cunoasterea lumii in planul creatiei poetice este posibila numai prin
iubire.
Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se realizeaza prin
atitudinea poetica transmisa in mod direct si, la nivelul expresiei, prin marcile
subiectivitatii: pronumele personal la persoana I singular, adjctivul posesiv la
persoana I, verbele la prezent, persoana I singular, alternand spre diferentiere cu
persoana a III-a; topica afectia, pauza afectiva.
Titlul este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii
luciferice. Pronumele personal “eu” este asezat orgolios in fruntea primei poezii
din primul volum, adica in fruntea operei. Plasarea sa initiala poate corespunde
influentelor expresioniste din volumele de tinerete. Dar mai ales exprima
atitudinea poetului-filozof de a proteja misterele lumii, izvorata din iubire.
Verbul la forma negativa “nu strivesc” exprima refuzul cunoasterii de tip
rational si opriunea pentru cunoasterea luciferica. Metafora revelatorie “corola
de minuni a lumii”, imagine a perfectiunii, a absolutului, prin ideea de cerc,
semnifica misterele universale, iar rolul poetului este adancirea tainei care tine
de o vointa de mister specific blagiana.
Titlul este reluat in incipitul poeziei, ca prim vers, iar sensul au, imbogatit
prin seria de antiteze si prin lantul metaforic, se intregeste cu versurile finale.
Poezia este un act de creatie, iar iubirea o cale de cunoastere a misterelor lumii
prin trairea nemijlocita a formelor concrete. Poezia inseamna intuirea in
particular a universalului. Metaforele enumerate surprind temele majore ale
creatiei poetice, imaginate ca petalele unei corole uriase care adaposteste
misterul lumii:”flori”-viata/efemeritatea/frumosul,”buze”- iubirea/rostirea
poetica,”ochi”-cunoasterea,”morminte”-tema mortii/eternitatea.
Compozitional, poezia are trei secvente marcate, de obicei, prin scrierea
cu initiala majuscula a versurilor.
Prima secventa exprima concentrat, cu ajutorul verbelor la forma
negativa-“nu strivesc”,”nu ucid”-atitudinea poetica fata de tainele lumii-refuzul
cunoasterii logice. Verbele se asociaza metaforei “calea mea”.
 A doua secventa, mai ampla, se construieste pe baza unor relatii de
opozitie:eu-altii, “lumina mea”-“lumina altora”.
Metafora “luminii”, emblematica pentru opera poetica a lui Lucian Blaga,
inclusa in titlul volumului de debut, sugereaza cunoasterea. Dedublarea
“luminii” este redata prin opozitia dintre metafora “lumina altora”(cunoasterea
de tip rational) si “lumina mea”(cunoasterea poetica). Sintagmele poetice se
asociaza cu serii verbale simetric antitetice:
-“lumina altora”- “sugruma”, adica “striveste”, “ucide”
-“lumina mea”- “sporesc”, “mareste”,”imbogatesc”
Verbele la timpul prezent, dispuse in serii antonimice, cu forme afirmative
si negative, plaseaza eul poetic intr-o relatie definita cu lumea, care sta sub
semnul misterului: optiunea pentru o forma de cunoastere poetica.
Antiteza este marcata si grafic, pentru ca versul liber poate reda fluxul
afectiv si ideatic. In opozitie mediana sunt plasate cel mai scurt (“dar eu”) si cel
mai lung vers al poeziei(“eu cu lumina mea sporesc a lumii taina”). Conjuctia
adversativa “dar”, reluarea pronumelui personal “eu”, verbul la persoana I
singular, forma afirmativa,”sporesc”, afirma optiunea poetica pentru un mod de
cunoastere-“cu lumina mea”- si atitudinea fata de misterele lumii.
Ampla comparatie asezata intre linii de pauza functioneaza cu o
constructie explicativa a ideii exprimate concentrat in versul median.
Plasticizarea ideii poetice se realizeaza cu ajutorul elementelor imaginarului
poetic blagian:”luna”,”noapte”,”mister”.
Finalul poeziei constituie o a treia secventa, cu rol concluziv, desi
exprimata prin raportul de cauzalitate(“caci”). Cunoasterea poetica este un act de
contemplatie(“tot...se schimba... sub ochii mei”) si de iubire(“caci eu iubesc”).
Elemente de recurenta in poezie sunt: misterul si motivul luminii, care
implica principiul contrar, intunericul. Discursul liric se organizeaza in jurul
acestor elemente.
Sursele expresivitatii si ale sugestiei se regasesc la fiecare nivel al
limbajului poetic. La nivel morfosintactic, plasarea pronumelui personal “eu” in
pozitie initiala si repetarea de sase ori in poezie, sustine caracterul confesiv
definirea relatiei eu-lume. Conjunctia “’si”, prezenta in zece pozitii- confera
cursivitate discursului liric si accentueaza ideile cu valoare gnomica. Topica
afectiva evidentiaza optiunea poetica pentru o forma de cunoastere: iubirea,
creatia.
 La nivelul lexico-semantic se observa ca terminologia abstracta, lexicul
imprumutat din sfera cosmicului si a naturii este organizat “ca forme sensibile
ale cunoasterii”. Campul semantic al misterului este realizat prin termeni/
structuri lexicale cu valoare de metafore revelatorii:”a lumii taina”,”intunecata
zare”,”sfant mister”. Opozitia lumina-intuneric releva simbolic relatia:
cunoastere poetica- cunoastere logica.
In poezia lui Lucian Blaga, limbajul artistic si imaginile artistice sunt puse
in relatie cu un plan filozofic secundar. Organizarea ideilor poetice se face in
jurul unei imagini realizate prin comparatia ampla a elementului abstract, de
ordin spiritual, cu un aspect al lumii materiale, termen concret. O alta
particularitate stilistica este cultivarea cu predilectie a metaforei revelatorii, care
cauta sa reveleze un mister esential pentru insusi continutul faptului, dar si a
metaforei plasticizante, care da concretete faptului.
Poezia este alcatuita din 20 de versuri libere, al caror ritm interior reda
fluxul ideilor si frenezia sentimentelor. Eufonia versurilor sugereaza
amplificarea misterului.
Forma moderna este o eliberare de rigorile clasice, o cale directa de
transmitere a ideii si a sentimentului poetic.
In concluzie, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga
este o arta poetica moderna pentru ca interesul autorului este deplasat de la
principiile tehnicii poetice la relatia poet-lume si poet-creatie. Creatia este un
mijlocitar intre eu si lume. Sentimentul poetic este acela de contopire cu
misterele universale. Actul poetic converteste misterul, nu il reduce. Misterul
este subsanta originara si esentiala a poeziei.