MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELAŢII INTERNAŢIONALE, ŞTIINŢE POLITICE ŞI JURNALISM
CATEDRA RELAŢII INTERNAŢIONALE, POLITOLOGIE ŞI ISTORIE

Tema:

ERICH FROMM – FRICA DE LIBERTATE

Elaborat de studentul
a anului II:
OLEACOV Sergiu

CHIŞINĂU – 2015
 Erich Fromm (1900-1980), psihanalist si scriitor, în anul 1941 scrie o lucrare de bază
Frica de libertate. În acestă carte individul este privit din perspectiva societăţii, şi anume la felul
cum el se dezvoltă în cadrul modernismului, prin tendinţa de a fi liber şi a nu fi asuprit de cineva
sau ceva. Se începe desfăşurarea afirmând faptul că istoria modernă se concentrează în jurul
efortului de eliberare din lanţurile politice, economice şi spirituale care încătuş au oamenii.
Luptele pentru libertate au fost duse de către cei asupriţi, cei care doreau noi libertaţi, împotriva
celor care aveau de apărat privilegii. În ciuda, multor eşecuri, libertatea a şi câştigat bătălii,
mulţi au murit în aceste bătălii cu convingerea că a muri în lupta împotriva asupririi era mai bine
decât să trăieşti lipsit de libertate. Istoria părea să dovedească faptul că omul putea să se conducă
singur, să ia decizii pentru sine, să gândească şi să simte aşa cum credea el de cuviinţă.

Principiile liberalismului economic, ale democraţiei politice, ale autonomiei religioase şi

ale individualismului în viaţa personală dădeau expresie aspiraţiei spre libertate. Una dupa alta,
legăturile erau rupte. Omul a învins dominaţia naturii şi a devenit stăpânul ei; a înfrânt dominaţia
bisericii şi pe cea a statului absolutist. Abolirea dominaţiei externe părea să fie o condiţie
necesară şi una suficientă pentru a atinge ţelul: libertatea. Războiul Mondial a fost privit de mulţi
ca o ultimă luptă, iar sfârşitul lui ca Victoria definitivă a libertăţii. Însă n-au trecut prea mulţi ani
până să se ivească noi sisteme care negau tot ceeea ce oamenii credeau că au câştigat în secole de
luptă. Pentru ca esenta acestor noi sisteme care au luat efectiv comanda întregii vieţi sociale şi
personale a omului era supunerea tuturor, cu excepţia unora, foarte puţini, faţă de o autoritate
asupra căreia nu aveau nici un control. La început, mulţi s-au consolat cu gândul că Victoria
sistemului autoritarist se datora nebuniei câtorva indivizi şi că nebunia va duce la prăbuşirea lor,
la momentul potrivit. Alţii credeau cu înfumurare că italienilor sau germanilor le lipsea o
perioadă suficientă de practica democratică. O altă iluzie comună, era că Hitler obţinuseră
puterea asupra giganticului apărat de stat doar prin viclenie, că întreaga populaţie era numai
obiectul lipsit de voinţă al înşelăciunii şi terorii. În anii care au trecut de atunci a devenit clar
faptul că aceste argumente erau greşite. Am fost siliţi să recunoaştem că în Germania milioane
de oameni erau tot atât de dornici să renunţe la libertate pe cât de dornici fusesera parinţii lor să
lupte pentru ea; ca în loc să-şi dorească libertatea, ei căutau căi de a fugi de ea; alte milioane erau
indiferenţi şi nu credeau că merită să te baţi şi să mori pentru apararea libertăţii. De asemenea,
trebuie să recunoaştem că criza democraţiei nu este o problema specifică Italiei sau Germaniei, ci
una cu care se confruntă orice stat modern. Daca vrem sa luptam împotriva fascismului, trebuie
să-l înţelegem.
 Această carte işi propune să analizeze acei factori dinamici din structura de caracter a
omului modern care în ţările fasciste l-au determinat să dorească să renunţe la libertate. Când
fascismul a ajuns la putere era incapabil să se creadă că omul ar putea să manifeste asemenea
înclinaţii spre rău, asemenea sete de putere, asemenea lipsă de consideraţie faţă de drepturile
celor slabi sau asemenea dorinţă arzătoare de supunere. Doar câţiva au fost conştienţi de clocotul
vulcanului care precede izbucnirea sa: Nietzsche, Marx si Freud. Freud şi-a îndreptat atenţia
către observarea şi analiza forţelor iraţionale şi inconştiente care determina parţial
comportamentul uman. El a arătat că aceste fenomene iraţionale urmau anumite legi şi de aceea
puteau fi inţelese raţional.

Tema esenţiala a operei sale: singurătatea şi izolarea omului datorata separării de natura şi
de semeni. Pe măsura ce a devenit mai liber, omul s-a simţit tot mai singur. Libertatea devine o
condiţie negativa, din care individul caută sa evadeze (lucrarea “Escape from freedom” –
“Evadare din libertate” -1941). Omul poate scapă de izolare alaturandu-se semenilor în spiritul
dragostei şi colaborării, sau poate sa obtina sentimentul siguranţei supunandu-se autorităţii şi
conformandu-se societăţii. In primul caz libertatea este folosita pentru a dezvolta o societate mai
buna, în al doilea caz, omul poate obţine o noua sclavie. Toate orânduirile sociale reprezintă
incercari de a rezolva contradicţia fundamentala a omului: omul aparţine naturii, dar este
separate de ea; are impulsuri animalice, dar şi aspiraţii superioare. De aici decurg 5 necesitaţi
specifice: nevoia de relaţie, nevoia de transcendenta (depăşire a naturii animale), nevoia de
inradacinare (de a fi parte integranta a lumii, de a simţi ca aparţine undeva), nevoia de identitate
(de a-si simţi unicitatea, individualitatea) şi nevoia unui cadru de referinţa (un mod stabil,
constant de a percepe lumea). Manifestările specifice ale acestor necesitaţi sunt determinate de
cadrul social: personalitatea se dezvolta în accord cu ocaziile oferite de o anumita societate.
Adaptarea sociala se realizează printr-un compromis intre necesităţile interioare şi cerinţele
exterioare. Menirea educaţiei este sa pregătească copilul în aşa maniera incat sa vrea sa acţioneze
conform dorinţelor sistemului economic, politic, social.

Societatea frustrează individul atunci când ii confrunta cu cerinţe contrarii naturii umane.
Societatea care nu satisface necesităţile fundamentale ale individului este o societate bolnava.
Perioadele de tranziţie de la o orânduire la alta, marile transformări sociale produc dislocări în
caracterul social, apare alienarea intrucat ouml isi pierde vechile rădăcini şi se simte pierdut pana
când isi formează noi rădăcini.
Postulatele fundamentale ale teoriei lui Fromm:

1. omul are o natura esentiala, înnăscuta

2. societatea este creata de om pentru a corespunde aceasta natura

3. nici una din formele de societate de pana acum nu satisface nevoile esenţiale ale existentei
umane

4. se poate crea o societate sa corespunda acestor necesitaţi: este ceea ce Fromm numeşte
”socialism comunitar umanist”, societatea cere permite omului sa-si realizeze toate valenţele
umane. Cuvinte cheie: psihologie, psiholog, psihoterapie, personalitate, studii psihologice,
psihanaliza, sexualitate, iubire.