Sunteți pe pagina 1din 4

Dreptul japonez sau rezistenta fata de Drept

Pentru a intelege mai bine conceptia japoneza despre drept trebuie sa parcurgem mai intai pe scurt,
istoria dreptului in Japonia.

Putem diviza istoria dreptului japonez in trei perioade, antichitatea, perioada ritsu–ryo si perioada
feudala.

In ceea ce priveste prima epoca, cea a societatii japoneze antice, primele informatii scrise ne sunt
date de catre scrierile chinezesti. Astfel, dupa cronicile dinastiei Han, societatea japoneza era divizata, in
jurul secolului I al erei noastre, in sute de clanuri independente ce se aflau in permanent razboi unele cu
altele. Spre secolul II DH aceste clanuri se regrupeaza progresiv in circa 30 de tari. La inceputul secolului
al III-lea aceste tari au fost unite sub puterea Reginei Himiko a statului Yamatai, Regina considerata de
majoritatea istoricilor ca fiind stramoasa familiei imperiale actuale.

Himiko era considerata ca fiind ca stapana religioasa suprema ce administra cultul strabunilor.
Religia japoneza ii considera pe stramosi drept zei care, plecand din lumea aceasta, merg sa serveasca
divinitatea suprema. Fundamentul puterii politice al Reginei Himiko era deci de natura religioasa. Ca
marturie a acestui fapt stau semnificatiile religioase ale cuvintele japoneze vechi ce desemnau afacerile
politice : a guverna in japoneza veche se spunea shirasu, cuvant ce insemna a cunoaste.

Scopul esential al politicii consta in a cunoaste vointa zeilor. Politica in limba japoneza se
spune matsurigoto, ce inseamna cult religios, iar legea, nori, vine de la cuvantul noru , ce inseamna a
declara. Legea este vointa zeilor declarata prin intermediul interpusilor dintre zei si popor. Intermediarul
dintre divin si popor era, la japonezi, aproape intotdeauna o femeie. Cu toate acestea Himiko nu exersa ea
insasi vointa zeilor,ea era doar regina, lasandu-l pe fratele ei sa indeplineasca concret aceasta vointa
divina.

Institutiile politico-judiciare japoneze reflectau maniera de gandire proprie poporului japonez.


Astfel, japonezii antici considerau ca delictele nu sunt altceva decat simple murdarii pe care zeii le detesta
si incercau sa se purifice prin ceremonii religioase de aceste murdarii.

In epoca regimului Ritsu-ryo asistam cum puterea imperiala, incet, incet laicizata, risca sa fie
rasturnata de catre clanuri puternice. Partizanii familiei imperiale incearca sa stabilizeze statul prin
concentrarea tuturor puterilor statale in mana guvernului imparatului, dar aceasta centralizare coincidea
cu aparitia guvernarii birocratice in China si avea ca scop realizarea unei coeziuni nationale urgente
pentru a se apara de o posibila invazie chinezeasca.

Astfel, la inceputul secolului al VII-lea ( reforma lui Taika, 646) asistam, in ciuda rezistentei
clanurilor puternice, la aparitia unei organizari statale centralizate in Japonia dupa modelul celei chineze,
organizare in care imparatul guverneaza personal si toate institutiile politice chinezesti sunt transplantate
in sistemul japonez.

Conceptul de drept : ritsu – ryo


Dupa modelul Chinez, mai multe coduri au fost promulgate si puse in aplicatie, dand nastere astfel
la un sistem juridic numit sistemul ritsu – ryo deoarece el este compus din doua parti cea de ritsu si cea
de ryo.

Ritsu este un corp de reguli represive, iar ryo un corp de reguli admonestatoare ce reprima sau
condamna. Aceste legi au un caracter intens moral legate strans de doctrina confucianista, conform careia
acest corp de legi are ca misiune fie sa incurajeze poporul de a face bine, fie de a pedepsi raul pe care el il
comite. Scopul acestor legi este de a educa poporul. Educarea poporului fiind in sarcina functionarilor
publici, regulile de drept administrativ ocupa un loc foarte important in acest cod. In ceea ce priveste
regulile penale ce compun codul ele sunt de asemenea esentiale, in schimb cele ce compun dreptul civil
sunt foarte putine.

Scopul acestor coduri fiind in primul rand educarea, un accent deosebit s-a pus pe diseminarea lor
in randul poporului de unde si necesitatea infiintarii unei Facultati de Drept numita Daigaku. Daigaku este
o scoala nationala de administratie destinata formarii functionarilor de stat. Stiinta dreptului s-a bucurat
de un mare respect pe parcursul acestei intregi perioade, fapt exceptional pentru istoria Japoniei.

Sistemul de drept ritsu – ryo nu a avut insa o viata prea lunga in Japonia, mediul cultural diferit de
cel al Chinei nu a permis aclimatizarea acestor legi. Multe dintre ele au cazut in uitare fiind inlocuite de
alte practici administrative si judiciare ce le-au inlocuit.

Acest sistem juridic a avut totusi un avantaj, el a permis guvernului imperial sa concentreze toate
puterile statului in mainile imparatului privand astfel marile clanuri de propriile lor puteri politice. Pentru
a le impune si a le face eficiente aceste puteri au fost impregnate si de o reprezentare religioasa prin care
s-a inventat cultul imparatului ca dumnezeu viu pe pamant.

In secolul al VIII-lea, la inceputul erei Taika, imparatul proclama in spiritul confucianismului ca


toate pamanturile si toti subiectii sa fie supusi direct autoritatii imperiale, astfel functiile publice si
fondurile de pamant au fost distribuite de catre puterea imperiala.

Secolul al IX-lea cunoaste si el din ce in ce o mai mare tendinta de apropiere a functiilor publice si
a terenurilor. Pe de alta parte asistam la aparitia unei clase militare profesioniste de soldati recrutati din
popor. In ciuda acestor eforturi de concentrare a puterii in mainile imparatului asistam in urmatoarele
doua secole la prabusirea puterii centrale si la aparitia regimului feudal in Japonia.

Regimul feudal in Japonia cunoaste doua etape distincte : cea a feudalitatii dualiste si cea a
feudalitatii unitare.

Feudalismul dualist este un regim mixt compus din feudalitate si sho (sho inseamna terenurile
aflate in proprietatea puterii centrale) . Aceste proprietati imperiale sho, nu sunt suprimate ci doar utilizate
ca baza economica a regimului feudal, acesta din urma necontroland in aceasta etapa decat domeniul de
buke ( samuraii ).

Caracteristicile esentiale ale acestui regim sunt legaturile de vasalitate si beneficiul fondat pe sho.
Legatura de vasalitate imbraca un profund caracter familial. Fiecare grup de bushi ce se afla in legatura de
rudenie de sange constituie un grup coerent pe care seful sau il dirijeaza. Vasalul ii datoreaza o supunere
absoluta suveranului sau fara a putea in schimb sa ceara in justitie vreo obligatie din partea suveranului.
In general, dreptul acestei perioade este un drept cutumiar in care morala ocupa un loc important.
Sistemul moral se bazeaza pe doctrina confucianista constituindu-se intr-o maniera spontana in viata
cotidiana.

Perioada feudalismului unitar apare odata cu erodarea puterii vechilor proprietari de sho si a
puterii functionarilor publici numiti de catre Curtea Imperiala pentru administrarea proprietatii si se
caracterizeaza prin aparitia unor noi oameni puternici locali ce inlatura cele doua clase si preiau puterea
politica in teritoriile ocupate. Asistam astfel spre sfarsitul secolului al XV-lea la aparitia unor micute state
independente, ce nu inceteaza de a se razboi intre ele. La capatul unei lungi perioade de razboaie
particulare violente Tokugawa Iyeyasu a reusit sa puna bazele solide ale unui regim unitar feudal in 1603
gratie politicii sale abile si asa zisei Sakoku (inchiderea tarii), regim ce va dura pana in 1868.

Noul regim este in intregime feudal si toata Japonia este supusa dominatiei Bushis. Seful
Guvernului central este unul dintre daimio, dar cel mai mare si cel mai puternic dintre ei si poarta titlul de
shogun.

El poseda cel mai mare domeniu pe care il guverneaza direct in timp ce restul pamanturilor este
partajat in bucati mai mici date in posesie vasalilor. Chiar si Curtea Imperiala era sub supravegherea
directa a shogunu-lui, imparatul fiind doar simbolul unitatii nationale.

Societatea japoneza din aceasta epoca se caracterizeaza prin faptul ca toate relatiile sociale sunt
fondate pe un principiu rigid si minutios de supra ordonare si de subordonare. Nu doar legaturile de
vasalitate sunt dominate de acest principiu, ci chiar si legaturile dintre stapani si domestici, dintre parinti
si copii, dintre soti si sotii, se supuneau acestui principiu. Clasele ce compuneau societatea erau : clasa
kuge ( nobilii de la Curtea Imperiala) , clasa buke, clasa prelatiilor ( bidisti si sintoisti) si clasa lucratorilor
de rand si a condamnatilor.

Prin lucratori de rand intelegem taranii, mestesugarii si comerciantii. Desi cei mai respectati,
taranii, erau cei ce aveau viata cea mai grea, fiind obligati sa munceasca, fara repaus, de la rasaritul
soarelui pana la miezul noptii. Nici mestesugarii si nici comerciantii citadini nu aveau o viata mai fericita,
fiind obligati sa trudeasca continuu si sa fie recunoscatori clasei bushi , careia ii datorau privilegiul de a
locui in oras.

Fiecare clasa sociala era separata de o linie definitiva si de netrecut de celelalte clase. Fiecare
individ este atasat de la nastere unei stari sociale determinate pentru toata viata, pozitie ce-i impunea o
maniera de viata adaptata statutului sau: casa, haine, culori, hrana. Aroganta bushi–lor era foarte mare, ei
dispretuiau clasele inferioare pentru simplul motiv ca ele nu sunt ca ei.

In ceea ce priveste dreptul, putem spune ca dreptul cutumiar era dominant in toate domeniile.
Sistemul juridic nefiind unificat, fiecare han (teritoriu guvernat de un superior) avea autonomia politico–
juridica proprie locului sau. Desi, dreptul bakufu nu se aplica decat in cadrul domeniului guvernat direct
de catre shogun , totusi toate drepturile regionale i se asemanau. Astfel, acest regim este compus din doua
elemente : o putere centrala foarte puternica si teritorii autonome ce se apropie si se diferentiaza de
puterea centrala intr-o permanenta miscare fie centripeta, fie centrifuga.

Alaturi de dreptul cutumiar, existau si legi ce vizau mentinerea regimului feudal. Astfel, pentru
majoritatea japonezilor dreptul nu insemna altceva decat mijloace de constrangere folosite de catre
autoritati pentru a-si realiza vointa lor. De aceea in psihologia japonezilor s-a format acel complex
denumit menju -fukukai ce inseamna ca nu ne supunem decat in aparenta sefului, revoltandu-ne in
strafundul nostru in permanenta contra lui. Astfel, dreptul pentru japonezi e sinonim pedepsei fiind
considerat de oamenii onesti ca un lucru indezirabil si chiar detestabil de care trebuie sa ne indepartam cat
de mult posibil. Idealul unui om onest de a nu fi niciodata subiect de drept.

Societatea japoneza nu era guvernata de catre drept ci de reguli de conduita numite giri. Aceste
reguli, ca reguli de conduita nu presupun nici un fel de relatii de drept sau de obligatii. Semnificatia
cuvantului giri provine din doua particule gi - just drept si ri – motiv sau procedeu rezonabil, si inseamna
maniera in care trebuie sa ne comportam fata de celalalt tinand cont de situatia sa sociala.