ORGANIZAREA GENERALA A CORPULUI UMAN

Topografia organelor si sistemelor de organe

Anatomia omului este ramura biologiei care studiaza forma si structura corpului uman
Fiziologia omului este ramura biologiei care studiaza functiile corpului uman
Organismul uman provine din celula ou (zigot), celula care a rezultat in urma unirii unui ovul
cu un spermatozoid.Celula ou sufera diviziuni succesive in urma carora se formeaza embrionul
La om, embrionul prezinta trei foite:
-ectodermul
-mezodermul
-endodermul
Din foitele embrionare se formeaza tesuturile, organele si sistemele de organe.
Corpul uman este alcatuit din patru segmente: cap, gat, trunchi si membre.
1.Capul este alcatuit din doua parti:
-o parte craniana corespunzatoare neurocraniului (cutiei craniene)
-o parte faciala corespunzatoare viscerocraniului (oaselor fetei)
2.Gatul (segmentul cervical) leaga capul de trunchi si prezinta doua parti:
-o parte posterioara, (ceafa)
-o parte anterioara (gatul propiu-zis)
3.Trunchiul este format din:
-torace (cavitate toracica)
-abdomen (cavitate abdominala)
-pelvis (cavitate pelviana)
Muschiul respirator numit diafragma separa cavitatea toracica de cea abdominala.
4.Membrele sunt alcatuite din centuri si portiuni libere
a) Membrele superioare sunt alcatuite din:
-centura scapulara care leaga membrele superioare la trunchi
-portiunea libera formata din brat,antebrat si mana
b) Membrele inferioare sunt alcatuite din:
-centura pelviana care leaga membrele inferioare la trunchi
-portiunea libera formata din coapsa, gamba si picior.
Corpul uman este tridimensional strabatut de catre trei axe si trei planuri.
Axele
Axele corespund dimensiunilor spatiului si se intretaie in unghi drept.Ele sunt urmatoarele:
-axul longitudinal
-axul sagital (anteroposterior)
-axul transversal
a) Axul longitudinal este axul lungimii corpului si prezinta doi poli:
-un pol superior (cranial)
-un pol inferior (caudal)
b) Axul sagital (anteroposterior) este axul grosimii corpului si prezinta doi poli:
-un pol anterior
-un pol posterior
c) Axul transversal este axul latimii corpului si prezinta doi poli:
-un pol drept
-un pol stang
Planurile
Planurile corpului uman trec prin cate doua axe si sunt urmatoarele:
-planul frontal
-planul sagital
-planul transversal
a) Planul frontal
Este vertical, paralel cu fruntea, trece prin axele longitudinal si transversal.
Imparte corpul in doua parti asimetrice:
-o parte anterioara (ventrala)
-o parte posterioara (dorsala)
b) Planul sagital
Este vertical, perpendicular pe panul frontal, trece prin axele longitudinal si sagital.
Este planul simetriei bilaterale deoarece imparte corpul in doua jumatati simetrice.
-jumatatea dreapta
-jumatatea stanga
(de exemplu: ochii sunt asezati lateral fata de nas si medial fata de urechi).
c) Planul transversal
Este orizontal, perpendicular pe planul frontal si sagital, trece prin axele transversal si sagital.
Imparte corpul in doua parti asimetrice:
-o parte superioara (craniala)
-o parte inferioara (caudala)
(de exemplu: ochii sunt situati cranial fata de gura iar gura caudal fata de nas)
Organismul uman indeplineste trei tipuri de functii:
1.Functiile de relatie
Asigura legatura dintre organism si mediu, ele sunt realizate de catre sistemul nervos, sistemul
locomotor (osos si muscular), sistemul endocrin si organele de simt.
2.Functiile de nutritie
Asigura intretinerea vietii, cresterea si dezvoltarea organismului.Ele sunt realizate de catre
sistemul digestiv, sistemul circulator, sistemul respirator si sistemul excretor.
3.Functiile de reproducere
Asigura perpetuarea speciei si se realizeaza prin sistemul reproducator.
SISTEMUL NERVOS

CLASIFICAREA SISTEMULUI NERVOS

Sistemul nervos este alcatuit din totalitatea organelor in componenta carora intra tesutul
nervos.

Din punct de vedere functional sistemul nervos se clasifica in:

-sistem nervos somatic (al vietii de relatie) SNS

-sistem nervos vegetativ (al vietii vegetative) SNV
Sistemul nervos somatic asigura legatura intre organism si mediul de viata.
Sistemul nervos vegetativ coordoneaza activitatea organelor interne (activitatea viscerelor).

Din punct de vedere topografic sistemul nervos se clasifica in:

-sistem nervos central SNC

-sistem nervos periferic SNP

Sistemul nervos somatic (al vietii de relatie) asigura activitatea motorie somatica si
sensibilitatea senzitivo-senzoriala in functie de conditiile mediului inconjurator.
Rolul sistemului nervos somatic: integrarea organismului in mediul sau de viata.
Sistemul nervos vegetativ coordoneaza activitatea organelor interne (viscerelor) in conditii
diferite de viata.
Din punct de vedere structural si functional, sistemul nervos vegetativ se clasifica in:
-sistem nervos simpatic (care actioneaza in situatii neobisnuite)
-sistem nervos parasimpatic (care actioneaza in conditii obisnuite)
I.SNC ax cerebrospinal (nevrax) este alcatuit din maduva spinarii si encefal
Maduva spinarii
Maduva spinarii este situata in canalul vertebral format prin suprapunerea orificiilor vertebrale.
Maduva spinarii se intinde de la vertebra cervicala C1 la vertebra lombara L2, de unde se
continua cu filum terminale pana la vertebra a doua coccigiana.
Encefal
Encefalul este situat in cutia craniana si este format din:
1.Trunchi cerebral (bulb rahidian, puntea lui Varolio si mezencefal)
2.Cerebel
3.Diencefal (talamus, metatalamus, epitalamus, hipotalamus)
4.Emisferele cerebrale
Organele sistemului nervos central sunt protejate de un sistem de membrane cerebro-spinale
care alcatuiesc meningele.Cele trei membrane cerebro-spinale sunt: duramater, arahnoida si
piamater.
Intre arahnoida si piamater se afla un spatiu plin cu lichid cefalo-rahidian, cu rol trofic si de
protectie mecanica.
II.SNP sistem nervos periferic este alcatuit din nervi periferici si ganglioni nervosi
Nervii periferici
Nervii periferici sunt alcatuiti din prelungirile neuronale si sunt reprezentati de:
-12 perechi de nervi cranieni (senzitivi, motori si micsti)
-31 perechi de nervi spinali (micsti)
Ganglionii nervosi
Ganglionii nervosi sunt alcatuiti din aglomerari de corpi neuronali si sunt reprezentati de:
-ganglioni spinali
-ganglioni cranieni
-ganglioni vegetativi
FUNCTIA REFLEXA
Functia reflexa se realizeaza prin substanta cenusie a sistemului nervos.

Mecanismul fundamental de functionare a sistemului nervos este actul reflex (reflexul).Actul

reflex este procesul fiziologic de raspuns la actiunea unui stimul asupra unei zone
receptoare.Baza anatomica a actului reflex este arcul reflex.Arcul reflex este format din 5
componente: receptor, cale aferenta, centru nervos, cale eferenta si efector.

RECEPTOR >>> calea aferenta >>> CENTRU NERVOS >>> calea eferenta >>> EFECTOR

1.Receptorul Rolul receptorului este de a transforma energia stimulului in influx

nervos.Receptorii pot fi clasificati dupa mai multe criterii.
1.Dupa localizare
-exteroceptori situati la nivelul pielii, se afla la periferia organismului si primesc informatii din
mediul extern.
-propioceptori sunt localizati in muschi, tendoane, articulatii, periost (membrana conjunctiva a
oaselor) pericondru (invelis conjunctiv al cartilajelor).
-interoceptori (visceroceptori) sunt situati in peretii organelor interne (viscerelor) si primesc
informatii din interiorul organismului.
2.Dupa natura agentului excitant
-mecanoreceptori stimulati de atingere, presiune, lovire
-termoreceptori stimulati de diferentele de temperatura
-chemoreceptori stimulati de modificarea concentratiei unor substante (olfactivi si gustativi)
-fotoreceptori stimulati de lumina
-algoreceptori (nociceptori) stimulati de orice excitant care produce durere
-baroreceptori pentru presiune
-osmoreceptori pentru presiune osmotica
3.Dupa viteza de adaptare
-fazici activitatea creste la aplicarea stimulului si scade la mentinerea lui
-tonici activitatea este constanta pe toata durata aplicarii stimulului

2.Calea aferenta
Este senzitiva.Face legatura intre receptori si centri nervosi.
Este reprezentata de dendritele si axonii neuronilor senzitivi din ganglionii spinali; si de
dendritele si axonii neuronilor senzitivi de pe traseul unor nervi cranieni.

3.Centrul nervos
Reprezinta toate structurile sistemului nervos central care analizeaza si prelucreaza informatiile
primite si genereaza impulsuri nervoase.
Fiecare centru nervos are doua compartimente functionale:
1.compartimentul senzitiv unde sosesc informatiile de la receptori
2.compartimentul motor care transmite comenzile catre efectorii

4.Calea eferenta
Este motorie.Face legatura intre centrii nervosi si efectori.Este reprezentata de axonii neuronilor
motori din maduva spinarii; si de fibrele motorii ale nervilor cranieni.

5.Efectorul
Executa comanda primita de la centru nervos.Efectorii sunt reprezentati de muschi, care
raspund prin contractie, si glande, care raspund prin secretie: muschii striati (efectori ai
sistemului nervos somatic), muschi netezi (efectori ai sistemului nervos vegetativ), glande
exocrine si glande endocrine.

FUNCTIA DE CONDUCERE
CLASIFICAREA CAILOR DE CONDUCERE
Functia de conducere se realizeaza prin substanta alba a sistemului nervos.
Substanta alba este formata din doua tipuri de cai:
-cai ascendente
-cai descendente

I.CAILE ASCENDENTE - CAILE SENSIBILITATII

Caile ascendente sunt senzitive.Conduc excitatiile sub forma de influx nervos, de la receptori
(exteroceptori, propioceptori si interoceptori) la centri nervosi, si deservesc sensibilitatea
corpului.Aceste cai sunt de doua tipuri: specifice si nespecifice.
Specifice pentru fiecare tip de sensibilitate (exteroceptiva si propioceptiva); conduc impulsuri cu
rol in perceperea si discriminarea stimulilor.
Nespecifice care conduc sensibilitatea interoceptiva (visceroceptiva) impreuna cu calea
spinotalamica.
Sensibilitatea este propietatea unor parti ale sistemului nervos de a receptiona, transmite sau
percepe excitatii.
Sensibilitatea corpului (sensibilitatea somatica) este de trei tipuri: sensibilitate exteroceptiva,
sensibilitate propioceptiva si sensibilitate interoceptiva.
Sensibilitatea exteroceptiva este de trei tipuri: tactila fina (epicritica) si tactila grosiera
(protopatica), termica si dureroasa.

1.CAILE SENSIBILITATII EXTEROCEPTIVE

Caile sensibilitatii exteroceptive sunt cai specifice; au pe parcurs trei neuroni; au proiectie
corticala; conduc impulsuri de la exteroreceptori tactili, termici si durerosi in scoarta cerebrala,
pentru formarea senzatiilor specifice.

a) Sensibilitatea tactila fina (epicritica)

Sensibilitatea tactila fina este condusa prin fasciculele spinobulbare Goll si Burdach.
Caile sensibilitatii tactile fine au pe parcurs trei neuroni:
Rol: conduc informatii tactile fine si vibratii.Caile sensibilitatii tactile fine conduc informatii
privind forma, marimea, structura si perceptia greutatii obiectelor.
b) Sensibilitatea tactila grosiera (protopatica)
Sensibilitatea tactila grosiera este condusa prin fasciculul spinotalamic anterior.
Caile sensibilitatii tactile grosiere au pe parcursul lor trei neuroni:
Rol: conduc informatiile tactile elementare (conduc informatii tactile grosiere si de presiune
usoara).
c) Sensibilitatea termica si dureroasa
Sensibilitatea termica si dureroasa este condusa prin fasciculul spinotalamic lateral.
2.CAILE SENSIBILITATII PROPIOCEPTIVE (KINESTEZICE)
Caile sensibilitatii propioceptive sunt cai specifice.Conduc informatiile de la propioceptori.Au
proiectie corticala sau subcorticala.
a) Sensibilitatea propioceptiva constienta
Sensibilitatea propioceptiva constienta este condusa prin fasciculele spinobulbare Goll si
Burdach.
Rol: conduc informatiile de la propioceptori din regiunea gatului, trunchiului si membrelor la
scoarta cerebrala..
b) Sensibilitatea propioceptiva inconstienta
1.Sensibilitatea propioceptiva inconstienta este condusa prin fasciculul spinocerebelos direct ,
care preia informatii din partea inferioara a corpului; nu se incruciseaza.
2.Sensibilitatea propioceptiva inconstienta mai este condusa si prin fasciculul spinocerebelos
incrucisat Gowers, care preia informatii din partea superioara a trunchiului si membrele
superioare, se incruciseaza la nivelul maduvei spinarii.
Caile sensibilitatii propioceptive inconstiente au pe parcurs doi neuroni:
Rol: conduc informatiile de la propioceptori din regiunea gatului, trunchiului si membrelor in
cerebel.

CAILE SENSIBILITATII INTEROCEPTIVE (VISEROCEPTIVE)

Caile sensibilitatii interoceptive sunt cai specifice si nespecifice.
a) Caile specifice
Caile specifice sunt conduse prin fasciculele spinotalamice
b) Caile nespecifice
Caile nespecifice sunt reprezentate de substanta reticulata care se intinde de la maduva sacrata
pana in talamus.
Rol: conduc informatii de la viscere.

II.CAILE DESCENDENTE - CAILE MOTILITATII

Caile descendente sunt motorii.Conduc impulsuri nervoase de la centri nervosi ai encefalului
spre maduva, si deservesc motilitatea corpului.
Caile descendente sunt de doua tipuri: voluntare (piramidale) si involuntare (extrapiramidale).

1.CAILE MOTILITATII VOLUNTARE (PIRAMIDALE)

Motilitatea voluntara este condusa pe caile piramidale corticospinale (directe si incrucisate) si
corticobulbare.
a) Caile piramidale corticospinale
Caile piramidale corticospinale strabat descendent toate etajele trunchiului cerebral.
La nivelul bulbului comportamentul este diferit:
- 75% din fibre se incruciseaza la nivelul bulbului, formand fasciculul piramidal incrucisat
- 25% din fibre nu se incruciseaza in bulb ci in maduva spinarii, formand fasciculul piramidal
direct.
Caile motilitatii voluntare au pe parcurs doi neuroni:

I.Primul neuron (protoneuronul) se afla in ariile neocortexului motor.

II.Al doilea neuron (deutoneuronul) se afla in cornul anterior al maduvei spinarii.
Rol: conduc comenzi pentru miscarile voluntare, precise, coordonate, ale musculaturii somatice
din regiunea trunchiului, membrelor si o parte din regiunea gatului; de la nivelul centrilor
motori ai cortexului cerebral.
2.CAILE MOTILITATII INVOLUNTARE (EXTRAPIRAMIDALE)
Caile motilitatii involuntare au origine corticala si subcorticala.
a) Caile extrapiramidale cu origine corticala
Caile extrapiramidale cu origine corticala fac sinapsa in ganglionii bazali (corpii striati).
b) Caile extrapiramidale cu origine subcorticala
Rol: conduc comenzi catre muchi scheletici si determina contractii musculare automate, intervin
in realizarea unor activitati umane complexe, cum ar fi: mersul, scrisul, condusul masinii,
innotul, cantatul la intrumente.
Caile extrapiramidale cu origine subcorticala sunt reprezentate de fasciculele:
- tectospinale (cu origine in coliculii cvadrigemeni din mezencefal);
- rubrospinale (cu origine in nucleii rosi din pedunculii cerebrali din mezencefal);
- nigrospinale (cu origine in substanta neagra din pedunculii cerebrali din mezencefal);
- vestibulospinale (cu origine in nucleii vetibulari din bulbul rahidian);
- olivospinale (cu origine in olivele bulbare din bulbul rahidian);
- reticulospinale (cu origine in substanta reticulata a trunchiului cerebral);
Toate aceste cai ajung in cordoanele anterioare ale maduvei spinarii; exceptie fac fasciculele
rubrospinale care ajung in cordoanele laterale ale maduvei spinarii.

Sistemul nervos vegetativ (SNV)

Sistemul nervos vegetativ este partea sistemului nervos care coordoneaza activitatea viscerala
(inconstienta).
I.Structural si functional
Din punct de vedere structural si functional SNV este format din doua parti:
1.Sistem nervos simpatic
Sistemul nervos simpatic actioneaza in situatii neobisnuite: frica, furie, spaima.
Centri nervosi simpatici sunt situati in maduva spinarii, in coarnele laterale din regiunea
toracica (T1-T12) si lombara (L1-L2).
Partea periferica este reprezentata de ganglionii vegetativi si fibre vegetative preganglionare si
postganglionare.

2.Sistem nervos parasimpatic (cranian si sacral)

Sistemul nervos parasimpatic actioneaza in situatii obisnuite de liniste si relaxare a
organismului.
Centri nervosi parasimpatici sunt situati in trunchiul cerebral si in coarnele laterale ale maduvei
spinarii din regiunea sacrata.
Partea periferica este reprezentata de fibre nervoase de la nivelul trunchiului cerebral si al
maduvei spinarii din regiunea sacrata si plexuri vegetative.
NOTIUNI ELEMENTARE DE IGIENA SI PATOLOGIE A SISTEMULUI NERVOS
I.MENINGITA
Meningita este o boala infectioasa provocata de inflamarea meningelor cerebrospinale (cele trei
foite care protejeaza axul cerebrospinal).
1.Cauze
Cauzele sunt infectioase, toxice, alergice, virusuri, ciuperci, protozoare.
2.Simptome
Se manifesta prin dureri de cap, febra, varsaturi, fotofobie (frica de lumina), contractia
muschilor cefei, modificari importante in lichidul cefalorahidian.
3.Prevenire
Adoptarea unui stil de viata sanatos, evitarea frigului sau caldurii excesive.
II.HEMORAGII CEREBRALE
Hemoragiile cerebrale reprezinta revarsarea sangelui in tesuturi si cavitati, prin ruperea unui
vas de sange din creier (accident vascular cerebral).
1.Cauze
Hipertensiunea arteriala, afectiuni cardiace si vasculare, fumatul si consumul excesiv de alcool,
obezitatea, sifilisul, traumatisme arteriale, tumorile cerebrale.
2.Simptome
Se manifesta prin cefalee severa (dureri de cap puternice), varsaturi, lesin, pupile inegale,
modificari de personalitate, coma, paloare, agitatie, hipotensiune, puls si ritm respirator
accelerat.
3.Prevenire
Adoptarea unui stil de viata sanatos, evitarea consumului excesiv de tutun, alcool si cafea.

III.COMA
Coma este o stare patologica de inhibitie profunda a activitatii nervoase superioare
1.Cauze
Coma apare ca urmare a unei boli grave: meningita, encefalita, hemoragii cerebrale, accidente
traumatice, tumori, intoxicatii medicamentoase
2.Simptome
Pierderea cunostintei, lipsa de reactie fata de stimuli externi.
Pierderea sensibilitatii si a motilitatii voluntare cu pastrarea functiilor respiratorii si circulatorii.
3.Prevenire
Adoptarea unui stil de viata sanatos; evitarea surmenajului, a activitatii nervoase excesive.
ANALIZATORII

Analizatorii sunt sisteme morfofunctionale complexe si unitare care au rolul de a receptiona,

conduce si transforma in senzatii specifice excitatiile primite din mediul extern sau intern.
Un analizator este alcatuit din trei segmente:

1.Segmentul periferic (receptor)

Este reprezentat de structuri specializate ale organelor de simt si este stimulat de variatia unei
anumite forme de energie si determina formarea potentialului de actiune (potentialului
receptor) care se transmite in segmentul urmator.

2.Segmentul intermediar
Este alcatuit din caile nervoase prin care ajung influxurile la centrii nervosi superiori

3.Segmentul central
Este reprezentat de aria din scoarta cerebrala la care ajunge calea de conducere.
La nivelul ariilor corticale se realizeaza analiza si sinteza informatiilor primite formand in final
senzatiile constiente specifice.

Analizatorii organismului uman sunt: analizatorul vizual, analizatorul acustico-vestibular,

analizatorul cutanat, analizatorul gustativ, analizatorul olfactiv si analizatorul motor.

ANALIZATORUL VIZUAL

Rolul analizatorului vizual consta in:

- diferentierea luminozitatii, formei si culorii obiectelor;
- orientarea in spatiu; mentinerea echilibriului si a tonusului cortical.

Excitantul specific analizatorului vizual este reprezentat de razele de lumina.

Segmentul periferic al analizatorului vizual se gaseste la nivelul ochiului.Ochiul este un organ
pereche situat intr-o cavitate osoasa numita orbita.
Ochiul este alcatuit din glob ocular si organe anexe.

I.GLOB OCULAR
Globul ocular este alcatuit din trei tunici concentrice, sistem optic si sistem fotoreceptor.

1.Tunicile globului ocular

De la exterior catre interior sunt: tunica externa (cu rol de protectie), tunica medie (cu rol in
nutritie) si tunica interna (cu celule fotoreceptoare).

a) Tunica externa
Tunica externa este formata din sclerotica si cornee.
Sclerotica (albul ochiului) este portiunea posterioara a tuncii externe, are culoarea alb-sidefie si
este opaca.Sclerotica are rol in protectia globului ocular.
Corneea este portiunea anterioara a tunicii externe, este avasculara si transparenta (permite
razelor de lumina sa o traverseze); cu fibre nervoase amielinice.

b) Tunica medie
Tunica medie este alcatuita din coroida, corp ciliar si iris.
Coroida se afla imediat sub sclerotica; este o membrana pigmentata si vasculara cu rol in
nutritia globului ocular.
Corpul ciliar este format din muschiul ciliar (alcatuit din fibre musculare netede dispuse radiar
si circular) si procesele ciliare (ghemuri vasculare care secreta umorile).
Irisul este partea colorata a ochiului.In centrul irisului se afla un orificiu numit pupila.Irisul este
format din celule pigmentare si fibre musculare netede, dispuse radiar si circular.

c) Tunica interna
Tunica interna este reprezentata (alcatuita) de retina.Retina este formata din celule nervoase
(celule fotoreceptoare si neuroni), celule pigmentare si celule de sustinere.
Celulele fotoreceptoare sunt de doua tipuri: cu conuri si cu bastonase.
Celulele fotoreceptoare cu conuri sunt responsabile de vederea diurna si cromatica.
Celule fotoreceptoare cu bastonase sunt responsabile de vederea nocturna, fara detalii si fara
culori.
Retina prezinta doua zone importante: pata galbena (macula lutea) si pata oarba.In pata galbena
predomina celulele cu conuri.Prezinta o depresiune numita foveea centralis care contine numai
celule cu conuri (zona de acuitate vizuala maxima).Pata oarba este locul pe unde iese nervul
optic din retina si este lipsita de celule fotoreceptoare.

2.Sistem optic
Sistemul optic este format din totalitatea mediilor transparente ale globului ocular: corneea,
umoarea apoasa, cristalinul si umoarea sticloasa.

a) Corneea
Corneea face parte din tunica externa si este portiunea anterioara a tunicii.

b) Umoarea apoasa
Umoarea apoasa este secretata de procesele ciliare.Se afla intre cornee si iris (in camera
anterioara) si intre iris si cristalin (in camera posterioara).Umoarea apoasa este un lichid
transparent, permite trecerea razelor de lumina.

c) Cristalinul
Cristalinul este o lentila biconvexa.Este situat in spatele irisului, intr-o capsula elastica numita
cristaloida.La extremitati se leaga de muschiul ciliar prin ligamentul suspensor.Focalizeaza
razele luminoase patrunse in pupila.

d) Umoarea sticloasa (umoarea vitroasa, corp vitros)

Umoarea sticloasa se afla intre cristalin si retina; este transparenta cu consistenta de gel.Rolul
corpului vitros consta in mentinerea formei sferice a ochiului.

3.Sistem fotoreceptor
Sistemul fotoreceptor este reprezentat de retina si are rolul de a transforma energia luminoasa
in influxuri (impulsuri) nervoase.

II.ORGANE ANEXE
Organele anexe ale ochiului sunt de doua tipuri: organe de protectie (gene, sprancene, pleoape,
glande lacrimale, conjunctiva) si organe de miscare (cei 6 muchi externi ai globului
ocular).Conjunctiva este o membrana subtire care captuseste fata interna a pleoapei.

Segmentele analizatorului vizual

1.Segmentul periferic (receptor)

Segmentul periferic al analizatorului vizual este reprezentat de celulele fotoreceptoare (celulele
cu conuri si celulele cu bastonase).

a) Celulele cu conuri
Celulele cu conuri au o prelungire externa sub forma de con.Sunt in numar de 5-7 milioane.
Contin pigmentul numit iodopsina.Sunt sensibile la radiatiile luminoase de mare
intensitate.Sunt receptori pentru vederea diurna si cromatica.Au prag de sensibilitate ridicat.

b) Celulele cu bastonase
Celulele cu bastonase au o prelungire externa sub forma de bastonas.Sunt in numar de 125-130
milioane.Contin pigmentul numit rodopsina (purpurul retinian).Sunt sensibile la radiatii
luminoase de mica intensitate.Sunt receptori pentru vederea nocturna, fara detalii si fara
culori.Au prag de sensibilitate scazut.
2.Segmentul intermediar (de conducere)
Segmentul intermediar al analizatorului vizual este reprezentata de trei neuroni:

I.Primul neuron (protoneuronul) este un neuron bipolar (cu un axon si o dendrita) din retina.

II.Al doilea neuron (deutoneuronul) este un neuron multipolar (un axon si mai multe dendrite)
din retina.Axonul neuronilor multipolari formeaza nervul optic.La nivelul chiasmei optice se
incruciseaza axonii care provin din jumatatile nazale ale celor doua retine.Din chiasma optica
pornesc doua fascicule numite tracturi optice.Fiecare tract optic conduce informatia din
jumatatea temporala a retinei de aceeasi parte si din jumatatea nazala a retinei de parte opusa.

III.Al treilea neuron (tritoneuronul) este situat in corpul geniculat lateral din metatalamus.

3.Segmentul central
Segmentul central al analizatorului vizual este localizat in aria vizuala din lobul occipital, pe
marginile scizurii calcarine.

Formarea imaginilor pe retina

Procesele prin care se realizeaza vederea sunt: receptia vizuala, transmiterea mesajelor vizuale
si formarea senzatiilor vizuale.
In realizarea procesului de formare a imaginii pe retina, conlucreaza irisul si sistemul
optic.Irisul regleaza reflex cantitatea de lumina proiectata pe retina, proces numit reflex pupilar
fotomotor.

Mioza
La lumina puternica se contracta fibrele circulare ale irisului si pupila se micsoreaza, proces
numit mioza (pupiloconstrictie)

Midriaza
La lumina slaba se contracta fibrele radiare ale irisului iar pupila se mareste, proces numit
midriaza (pupilodilatatie)
Sistemul optic functioneaza ca o lentila convergenta cu rolul de a proiecta razele de lumina
direct pe retina.Razele de lumina sufera la nivelul ochiului o tripla refractie:

1.Prima refractie: la interfata aer-cornee

2.A doua refractie: pe fata anterioara a cristalinului
3.A treia refractie: pe fata posterioara a cristalinului
Ca urmare a acestei triple refractii imaginea care se formeaza in pata galbena a retinei este reala,
mai mica si rasturnata.
Ochiul emetrop
In cazul ochiului normal (emetrop) exista o concordanta perfecta intre lungimea axului
anteroposterior si puterea de convergenta a mediilor transparente.Aceasta concordanta permite
vederea clara, fara acomodare, a obiectelor situate la o distanta mai mare de 6 m.In cazul
obiectelor situate intre punctum proximum (25 cm) si punctum remotum (6 m) vederea este
clara, dar cu acomodare.
Acomodarea este un proces automat de adaptare a ochiului pentru vederea clara a obiectelor,
situate intre 25 cm si 6m.

Acomodarea presupune urmatoarele:

- mioza (micsorarea diametrului pupilelor) prin contractia muschilor circulari ai irisului
- cresterea convergentei cristalinului prin contractia muschilor circulari ciliari
- corectarea axelor oculare prin contractia muschilor externi ai globului ocular
In cazul in care puterea de convergenta a mediilor transparente nu este in concordanta cu
lungimea axului anteroposterior, ochiul este ametrop, prezentand diverse defecte optice:
miopie, hipermetropie si astigmatism.

a) Miopia
Miopia este afectiunea celor care nu vad bine atunci cand privesc departe.
Imaginea se formeaza inaintea retinei datorita lungimii prea mari a axului anteroposterior sau a
cuburii crescute a cristalinului.
Miopia se corecteza cu lentile biconcave (divergente)

b) Hipermetropia
Hipermetropia este afectiunea celor care nu vad bine cand privesc aproape.
Imaginea se formeaza in spatele retinei datorita lungimii prea scurte a axului anteroposterior
sau a curburii scazute a cristalinului.
Hipermetropia se corecteaza cu lentile biconvexe (convergente)

c) Astigmatismul
Astigmatismul este datorat neregularitatilor corneei sau deformarii cristalinului.
Imaginea formata este neclara.
Astigmatismul se corecteaza cu lentile cilindrice.

Baza fotochimica a vederii

Razele de lumina strabat mediile transparente si apoi retina, ajungand la celulele fotoreceptoare
ale acesteia.La nivelul celulelor fotoreceptoare, razele de lumina determina descompunerea
pigmentilor fotosensibili.

I.Iodopsina
Iodopsina din celulele cu conuri se descompune in retinem si fotopsina.

II.Rodopsina
Rodopsina din celulele cu bastonase se descompune in retinem si scotopsina.
Prin descompunerea pigmentilor fotosensibili se modifica permeabilitatea celulelor
fotoreceptoare pentru ioni si se declanseaza potentialele de actiune (influxuri nervoase).
De la celulele fotoreceptoare pornesc influxurile nervoase care prin nervii optici sunt conduse la
segmentul central al analizatorului vizual localizat in aria vizuala din lobul occipital, pe
marginile scizurii calcarine, unde sunt transformate in senzatie de vaz.

1.Celulele cu bastonase
Celulele cu bastonase sunt responsabile pentru vederea scotopica (nocturna), in lumina difuza,
cand nu se disting culorile si detaliile obiectelor: vederea in alb-negru.

2.Celulele cu conuri
Celulele cu conuri sunt responsabile pentru vederea fotopica (diurna), in lumina intensa,
necesare pentru vederea colorata.Perceperea culorilor realizata de celulele cu conuri este
explicata prin mai multe teorii.

Teoria tricromatica a lui Young Helmholtz

Teoria tricromatica a lui Young Helmholtz (teoria culorilor fundamentale) este cea mai
cunoscuta teorie care explica perceperea culorilor.Conform acestei teorii retina contine trei
tipuri de celule cu conuri, care la randul lor contin pigmenti pentru culorile rosu, verde si
albastru.
a) Diferitele senzatii cromatice sunt rezultatul stimularii concomitente si inegale ale celor trei tipuri de
celule cu conuri.
b) Stimularea concomitenta si egala a celor trei tipuri de celule cu conuri da senzatia de lumina alba.
c) In absenta stimularii luminoase se produce senzatia de negru.

ANALIZATORUL ACUSTICO-VESTIBULAR

Analizatorul auditiv
Analizatorul auditiv are roluri importante legate de orientarea in spatiu, depistarea pericolelor
si perceperea vorbirii, care sta la baza relatiilor interumane.Excitantul adecvat al analizatorului
auditiv il constituie undele sonore.
Segmentul periferic sau receptor al analizatorului auditiv, se gasesete la nivelul urechiei
interne.Urechea este un organ pereche, situat pe partile laterale ale capului.Este alcatuita din
trei parti: urechea externa, urechea medie si urechea interna.
1.Urechea externa
Urechea externa este formata din pavilion si conduct auditiv extern.Conductul auditiv extern se
intinde de la pavilion la timpan.Timpanul se afla la limita dintre urechea externa si urechea
medie.

2.Urechea medie
Urechea medie este o camera plina cu aer deoarece comunica cu faringele printr-un canal numit
trompa lui Eustachio.Pe peretele intern, dinspre urechea interna, prezinta doua orificii numite
fereastra ovala si fereastra rotunda.
In urechea medie se afla un lant de trei oscioare: scarita, ciocan si nicovala.Talpa scaritei se
sprijina pe fereastra ovala.

3.Urechea interna
Urechea interna este formata dintr-un sistem de spatii ce alcatuiesc labirintul osos.Labirintul
osos este format din: trei canale semicirculare osoase, vestibul osos si melc osos (cohlee).In
interiorul labirintului osos se afla labirintul membranos.Labirintul membranos este format din
trei canale semicirculare membranoase, vestibul membranos si melc membranos (canal cohlear).
In interiorul labirintului membranos se afla un lichid numit endolimfa.Intre labirintul osos si cel
membranos se afla un spatiu care contine lichidul numit perilimfa.
Vestibulul membranos este alcatuit din doua vezicule suprapuse numite utricula si sacula.In
canalele semicirculare membranoase se afla receptori vestibulari (receptori pentru echilibriu).In
melcul membranos se afla receptori auditivi.
Segmentele analizatorului auditiv

1. Segmentul periferic (receptor)

Segmentul periferic al analizatorului auditiv este reprezentat de organul Corti, situat pe
membrana bazilara din structura cohleei.Organul Corti este format din celule senzoriale
auditive si celule de sustinere.Celulele senzoriale auditive prezinta la polul apical cili.Cilii
strabat membrana reticulata iar varful lor patrunde in membrana Tectoria.

2. Segmentul intermediar (de conducere)

Segmentul intermediar al analizatorului auditiv este reprezentat de calea auditiva formata din
patru neuroni.

I.Primul neuron (protoneuronul) este situat in ganglionul spinal Corti din columela.Columela
este axul central al cohleei.Dendritele sale sunt conectate cu celulele senzoriale auditive, iar
axonii sai formeaza ramura auditiva a nervului acustico-vestibular.

II.Al doilea neuron (deutoneuronul) se afla in puntea lui Varolio.

III.Al treilea neuron (tritoneuronul) se afla in mezencefal.
IV.Al patrulea neuron se afla in metatalamus.

3.Segmentul central
Segmentul central se afla in girusul temporal superior.
Fiziologia analizatorului auditiv
Pavilionul urechiei capteaza si dirijeaza undele sonore catre conductul auditiv extern.La capatul
acestui conduct unele sonore pun in vibratie timpanul care la randul sau antreneaza lantul celor
trei oscioare.
Lantul de oscioare nu transmit pasiv vibratiile, ci prin muschii ciocanului si scaritei contribuie la
modificarea intensitatii sunetului:
- contractia muschiului ciocanului diminueaza sunetele prea puternice
- contractia muschiului scaritei amplifica sunetele prea slabe
De la oscioare unda sonora este transmisa succesiv ferestrei ovale, perilimfei si
endolimfei.Vibratiile perilimfei determina si vibratii ale endolimfei, deoarece membrana
vestibulara este extrem de subtire.Vibratiile perilimfei determina deformarea membranei
bazilare pe care se afla organul Corti.
Cilii celulelor senzoriale auditive se indoaie fata de membrana Tectoria si se declanseaza un
influx nervos.Influxul nervos este transmis prin calea auditiva la segmentul central, aflat in
girusul temporal superior, unde se transforma in senzatie de auz.
Analizatorul vestibular
Analizatorul vestibular are rolul de a informa creierul despre pozitia capului sau a corpului in
spatiu.Excitantul specific al analizatorului vestibular este constituit de schimbarea pozitiei
capului sau a intregului corp.Receptorii vestibulari se afla in canalele semicirculare
membranoase (utricula si sacula).
Segmentele analizatorului vestibular

1. Segmentul periferic (receptor)

Segmentul periferic al analizatorului vestibular este reprezentat de crestele ampulare si de
aparatul otolitic.
a) Crestele ampulare
Crestele ampulare se gasesc la baza canalelor semicirculare membranoase.Contin celule de
sustinere si celule senzoriale cu cili, inglobati intr-o masa gelatinoasa numita cupula.Mentin
echilibriul in conditiile acceleratiilor circulare ale capului si corpului.
b) Aparatul otolitic (macula)
Aparatul otolitic se gaseste in utricula si sacula.Contine celule de sustinere si celule senzoriale
cu cili, aflati in contact cu o masa gelatinoasa ce contine otolite (cristale microscopice de
carbonat de calciu).Mentin echilibriul in conditii statice si dinamice.

2. Segmentul intermediar (de conducere)

Segmentul intermediar este reprezentat de calea vestibulara formata din trei neuroni.

I.Primul neuron (protoneuronul) se afla in ganglionul vestibular Scarpa.Dendritele sale se afla

in contact cu celulele senzoriale iar axonii sai formeaza ramura vestibulara a nervului acustico-
vestibular.
II.Al doilea neuron (deutoneuronul) se afla in bulbul rahidian.
III.Al treilea neuron (tritoneuronul) se afla in talamus.

3.Segmentul central
Segmentul central al analizatorului vestibular se afla in girusul temporal superior, in
vecinatatea ariei auditive.

Fiziologia analizatorului vestibular

i. Repaus
Atunci cand capul sta nemiscat otolitele apasa asupra receptorilor maculari care trimit
impulsuri nervoase catre segmentul central, informand-ul asupra pozitiei capului.
ii. Accelerari liniare (inainte, inapoi, lateral)
Atunci cand capul si corpul sufera accelerari liniare otolitele sunt impinse in sensul opus
miscarii.In aceste situatii se declanseaza impulsuri nervoase care ajung la segmentul central si
determina reactii pentru corectarea pozitiei capului si corpului.
iii. Miscari de rotatie
Miscarile de rotatie ale corpului si capului, antreneaza rotatia simultana a canalelor
semicirculare aflate in planul rotatiei respective.La nivelul receptorilor iau nastere impulsuri
nervoase.Impulsurile nervoase sunt transmise prin nervul vestibular catre segmentul central,
aflat in girusul temporal superior, in vecinatatea ariei auditive.

a) Canalele semicirculare orizontale si laterale

Canalele semicirculare orizontale si laterale informeaza asupra miscarilor in jurul axului vertical
(rasuciri, intoarceri).
b) Canalele semicirculare verticale
Canalele semicirculare verticale informeaza asupra miscarilor in jurul axelor orizontale (sarituri,
caderi).

ANALIZATORUL CUTANAT

Analizatorul cutanat contine receptori tactili, termici si durerosi situati in piele.Pielea este
alcatuita din trei straturi: epiderma, derma si hipoderma:
- epiderma este un tesut epitelial pluristratificat
- derma este un tesut conjunctiv dens
- hipoderma este un tesut conjunctiv lax care contine celule cu grasime
Segmentele analizatorului cutanat
1. Segmentul periferic (receptor)
Segmentul periferic al analizatorului cutanat este reprezentat de receptorii tactili, termici si
durerosi.
a) Receptori tactili
Receptorii tactili sunt corpusculii Meissner, discurile Merkel, corpusculii Vater-Pacini,
corpusculii Golgi si corpusculii Rufini.
- corpusculii Meissner (localizati in derma) sunt stimulati de atingerile fine
- discurile Merkel (localizate in derma) sunt stimulate de atingerile puternice
- corpusculii Vater-Pacini (localizati in hipoderma) sunt stimulati de miscarile slabe, rapide si de
mica intensitate
- corpusculii Golgi si corpusculii Ruffini (localizati in hipoderma)
b) Receptori termici
Receptorii termici sunt corpusculii Krause si corpusculii Ruffini.
- corpusculii Krause (localizati in derma) receptioneaza excitatiile pentru senzatia de rece
- corpusculii Ruffini (localizati in hipoderma) receptioneaza excitatiile pentru senzatia de cald
c) Receptori durerosi
Receptorii durerosi sunt terminatiile nervoase libere (localizate in derma si hipoderma).
2.Segmentul intermediar (de conducere)
Segmentul intermediar al analizatorului cutanat este reprezentat de caile sensibilitatii
exteroceptive.Aceste cai conduc informatiile de la exteroceptorii tactili, termici si durerosi, la
scoarta cerebrala, pentru formarea senzatiilor specifice.
3.Segmentul central
Segmentul central al analizatorului cutanat se afla in girusul postcentral din lobul parietal.
1.Sensibilitatea tactila fina (epicritica)
Sensibilitatea tactila fina este determinata de deformari usoare ale pielii.Zone cu sensibilitate
mare sunt buzele si pulpa degetelor.
2.Sensibilitatea tactila grosiera (protopatica)
Sensibilitatea tactila grosiera este determinata de apasare.
3.Sensibilitatea termica
Sensibilitatea termica este neuniforma pe suprafata pielii.Receptorii pentru rece sunt mai
numerosi decat cei pentru cald.
4.Sensibilitatea dureroasa
Sensibilitatea dureroasa este determinata de orice excitant foarte puternic care produce leziuni
celulare.Durerea tegumentara se manifesta cu o mare capacitate de discriminare.Receptorii
pentru durere sunt mai rari in viscere si de aceea durerea viscerala nu se poate localiza precis.

GLANDELE ENDOCRINE

Glandele endocrine alcatuiesc sistemul endocrin, sunt glande cu secretie interna al caror
produsi de secretie se numesc hormoni.
Hormonii sunt eliberati in sange sau limfa, prin intermediul carora ajung la celule sau organe
tinta.
Glandele endocrine sunt localizate in urmatoarele regiuni ale corpului:
-in cutia craniana: se afla hipofiza si epifiza
-in regiunea gatului: se afla tiroida si glandele paratiroide
-in cavitatea toracica: se afla timusul
-in cavitatea abdominala: se afla glandele suprarenale si pancreasul (glanda mixta)
-in pelvis se afla gonadele: ovarele si in scrot testiculele (glande mixte)

Hormonii sunt substante complexe care din punct de vedere al structurii chimice pot fi de
natura lipidica sau proteica.
Glandele endocrine secreta de regula o cantitate optima de hormoni corespunzatoare bunei
functionari a organismului.
Ele pot secreta o cantitate insuficienta de hormoni (hiposecretie) sau o cantitate in exces
(hipersecretie); in aceste situatii apar dereglari ale proceselor metabolice din organism.

HIPOFIZA

Hipofiza este localizata la baza creierului, in saua turceasca a osului sfenoid.Are forma si
marimea unui bob de fasole cantarind aproximativ 0,5 grame.

Hipofiza este legata de baza hipotalamusului prin tija pituitara.Tija pituitara este formata din
sistem port-hipofizar si tract hipotalamo-hipofizar.

a) Sistem port-hipofizar
Sistemul port-hipofizar este alcatuit din vase de sange dispuse intre hipotalamus si lobul
anterior al hipofizei.Are rol in transportul hormonilor de la hipotalamus la lobul anterior al
hipofizei.
b) Tract hipotalamo-hipofizar
Tractul hipotalamo-hipofizar este alcatuit din fibre nervoase dispuse intre hipotalamus si lobul
posterior al hipofizei.Are rol in transportul hormonilor de la hipotalamus la lobul posterior al
hipofizei.
Hipofiza este alcatuita din trei lobi:
- lobul anterior (adenohipofiza);
- lobul intermediar;
- lobul posterior (neurohipofiza).

1.LOBUL ANTERIOR (ADENOHIPOFIZA)

Adenohipofiza reprezinta aproximativ 75% din masa hipofizei si secreta doua tipuri de
hormoni:
- hormoni glandulari tropi (glandulo-tropi) care controleaza activitatea altor glande endocrine:
tirotropina, corticotropina, hormonul luteinizat, hormonul foliculostimulant.
- hormoni non glandulari tropi (nonglandulo-tropi): hormonul somatotrop si prolactina.

Hormoni glandulotropi
1.Tirotropina
Tirotropina controleaza cresterea si dezvoltarea tiroidei; stimuleaza secretia de hormoni
tiroidieni.
2.Corticotropina
Corticotropina controleaza cresterea si dezvoltarea corticosuprarenalei; stimuleaza secretia de
hormoni corticospinali.
3.Hormonul luteinizat
Hormonul luteinizat determina:
- la femei: ovulatia
- la barbati: secretia de hormoni sexuali masculini (testosteron)
4.Hormonul foliculostimulant
Hormonul foliculostimulant determina:
- la femei: ovogeneza (formarea ovulelor) si secretia de hormoni sexuali feminini (estrogeni)
- la barbati: spermatogeneza (formarea spermatozoizilor)

Hormoni nonglandulotropi
1.Hormonul somatotrop
Hormonul somatotrop determina cresterea si dezoltarea organismului:
- stimuleaza sinteza de proteine
- are efect hiperglicemiant (creste glicemia)
- mobilizeaza acizii grasi din depozitele de lipide

Hiposecretia de hormoni somatotropi determina:

a) Nanismul hipofizar (piticismul) la copii
Nanismul hipofizar se caracterizeaza prin: dimensiune redusa a corpului fara afectarea
functiilor psihice.
b) Casexia hipofizara la adult
Casexia hipofizara se caracterizeaza prin atrofierea organelor, caderea dintilor si a parului,
regresia organelor genitale, sterilitate si in final moarte.

Hipersecretia de hormoni somatotropi determina:

a) Gigantismul la copii
Gigantismul se caracterizeaza prin crestere exagerata in inaltime (peste 2 m).
b) Acromegalia la adult
Acromegalia se caracterizeaza prin cresterea exagerata a extremitatilor (degete, nas, buze).

2.Prolactina
Prolactina stimuleaza dezvoltarea glandelor mamare si mentine secretia lactata la femei.

2.LOBUL INTERMEDIAR
Lobul intermediar reprezinta aproximativ 2% din masa hipofizei; secreta hormonul
melanocistostimulator.
Hormonul melanocistostimulator determina secretia de melanina (pigmentul care da culoare
pielii, parului si ochilor).

3.LOBUL POSTERIOR (NEUROHIPOFIZA)

Lobul posterior reprezinta aproximativ 23% din masa hipofizei.Neurohipofiza este formata din
lobul posterior al hipofizei si din tractul hipotalamo-hipofizar.Nucleii anteriori ai
hipotalamusului produc doi neurohormoni care prin tractul hipotalamo-hipofizar ajung in
lobul posterior si de aici sunt eliberati in sange.Cei doi neurohormoni sunt: hormonul
antidiuretic si ocitocina.

1.Hormonul antidiuretic (vasopresina)

Hormonul antidiuretic are ca actiune principala conservarea apei in organism.Creste tensiunea
arteriala cand se afla in cantitati mari, si de aceea se mai numeste si vasopresina.Sub actiunea sa
urina devine mai concentrata si volumul ei scade.

Hiposecretia de hormon antidiuretic determina diabetul insipid.

Diabetul insipid se caracterizeaza prin:
- poliurie (eliberarea unei cantitati mari de urina),
- polidipsie (consumarea unei cantitati mari de lichide)
- hipotensiune (scaderea tensiunii arteriale).

2.Ocitocina
Ocitocina stimuleaza
- contractia musculaturii netede a uterului in timpul nasterii, favorizand expulzia fatului
- eliminarea laptelui din glandele mamare

TIROIDA

Tiroida este situata in partea anterioara a gatului, la baza laringelui; este formata din doi lobi
laterali uniti printr-o parte mediana numita istm.
Tiroida produce doi hormoni: tiroxina si triiodotironina.

Hormonii tiroidieni au urmatoarele actiuni:

1.Au rol in cresterea si dezvoltarea organismului, in special a sistemului nervos.
2.Determina descompunerea proteinelor si cresterea eliminarilor de azot.
3.Determina hiperglicemie
4.Produc iritabilitate si neliniste
5.Stimuleaza activitatea gonadelor (ovarelor si testiculelor)

Hiposecretia tiroidiana determina:

a) Nanismul tiroidian la copii
Nanismul tiroidian se caracterizeaza prin inaltime redusa, dezvoltare fizica si psihica redusa
(cretinism, defecte ale dentitiei si deformari osoase.
b) Mixedemul la adult
Mixedemul se caracterizeaza prin crestere in greutate, senzatie permanenta de frig, piele uscata
si ingrosata, caderea parului, scaderea capacitatii de concentrare si invatare.

Hipersecretia tiroidiana determina:

a) Boala Basedow-Graves la adult
Boala Basedow-Graves se caracterizeaza prin slabire accentuata, iritabilitate, hiperfagie
(consumarea unei cantitati mari de alimente), gusa, ochi iesiti din orbite.

Lipsa iodului din alimentatie produce gusa endemica.Gusa endemica se caracterizeaza prin
hiposecretie tiroidiana insotita de marirea glandei.Un rol important in alimentatie il are sarea
iodata, deoarece este o sursa de iod, iar iodul este necesar formarii hormonilor tiroidieni.

PANCREASUL
Pancreasul este situat in cavitatea abdominala, in spatele stomacului.Este alcatuit din: cap, corp
si coada.Capul pancreasului se afla in curbura duodenului (prima portiune a intestinului
subtire).
Pancreasul este o glanda mixta avand atat functie exocrina cat si endocrina:

a) Functia exocrina
Functia exocrina este realizata de catre acini pancreatici, care secreta sucul pancreatic cu rol in
digestia intestinala

b) Functia endocrina
Functia endocrina este realizata de catre insulele Langerhans, care secreta hormoni
Insulele Langerhans sunt alcatuite din mai multe tipuri de celule:
- celule alfa, care secreta glucagon
- celule beta, care secreta insulina
- celule delta, care secreta somatostatina

I.Insulina
Insulina este principalul hormon hipoglicemiant al organismului, deoarece:
Stimuleaza patrunderea glucozei in tesutul muscular si in tesutul adipos
Stimuleaza consumul de glucoza la nivel celular
Stimuleaza glicogenogeneza (formarea de glicogen din glucoza) si lipogeneza (formarea de
lipide din glucoza)
La nivelul metabolismului proteic stimuleaza sinteza de proteine
Hiposecretia de insulina determina
Diabetul zaharat
Diabetul zaharat este caracterizat prin:
- hiperglicemie (cresterea glicemiei peste valorile normale); glicemia reprezinta concentratia de
glucoza din sange si are o valoare normala de 70-110 mg/100 ml sange
- poliurie (eliminarea unei cantitati mari de urina)
- polidipsie (consumarea exagerata de lichide)
- glucozurie (prezenta glucozei in urina)
- hiperfagie (consumarea unei cantitati mari de alimente)
- scaderea in greutate si stare de apatie

Hipersecretia de insulina determina:

- hipoglicemie
- scaderea fortei musculare
- pierderea cunostintei si aparitia starii de coma

II.Glucagonul
Glucagonul este principalul hormon hiperglicemiant al organismului, deoarece:

1.Stimuleaza glicogenoliza (descompunerea glicogenului in glucoza) numai la nivel hepatic, nu

si la nivel muscular
2.Stimuleaza gluconeogeneza (formarea de glucide din aminoacizi).

GLANDELE SUPRARENALE
Glandele suprarenale sunt in numar de doua si sunt situate deasupra rinichilor.Fiecare glanda
suprarenala este alcatuita din doua portiuni, diferite din punct de vedere anatomic si functional:
o portiune corticala (corticosuprarenala) si o portiune medulara (medulosuprarenala).

I.Corticosuprarenala
Corticosuprarenala este dispusa la periferia glandei si produce urmatoarele grupe de hormoni:
hormoni glucocorticoizi, hormoni mineralocorticoizi si hormoni sexosteroizi.

a) Hormoni glucocorticoizi
Hormonii glucocorticoizi sunt reprezentati de cortizol.Sunt utilizati in tratarea unor afectiuni
deoarece au rol antiinflamator.Au urmatoarele actiuni:
- stimuleaza gluconeogeneza si hiperglicemie
- la nivelul metabolismului proteic determina cresterea eliminarilor de azot
- la nivelul metabolismului lipidic produc activarea lipolizei (descompunerea lipidelor)
b) Hormoni mineralocorticoizi
Hormonii mineralocorticoizi sunt reprezentati de aldosteron.Aldosteronul determina la nivelul
nefronilor o serie de actiuni; in acest fel determina diminuarea cantitatii de urina si cresterea
aciditatii acesteia:
- cresterea reabsortiei a apei si a sodiului
- cresterea eliminarilor de potasiu si hidrogen

c) Hormoni sexosteroizi
Hormonii sexosteroizi sunt reprezentati de hormonii androgeni (testosteron), hormoni estrogeni
si hormonul progesteron.Ei sunt secretati in cantitati foarte mici si impreuna cu hormonii
produsi de gonade (ovare si testicule) contribuie la aparitia si dezvoltarea caracterelor sexuale
secundare (dezvoltarea specifica a musculaturii, pilozitatea, timbrul vocii si depunerile lipidice)

II.Medulosuprarenala
Medulosuprarenala este partea de mijloc a glandei; produce doi hormoni: adrenalina si
noradrenalina, se mai numesc si catecolamine si au efecte similare stimularii sistemului nervos
simpatic.
Adrenalina si noradrenalina au urmatoarele actiuni:
- la nivelul sistemului cardiovascular produce tahicardie (accelerarea batailor inimii);
vasoconstrictie (contractia vaselor de sange urmata de micsorarea diametrului acestora)
- la nivelul sistemului digestiv produce relaxarea musculaturii netede, contractia sfincterelor
(sfincterul este un muschi care regleaza inchiderea sau deschiderea unor orificii)
- produc glicogenoliza (descompunerea glicogenului) si hiperglicemie

TESTICULUL SI OVARUL ENDOCRIN

Gonadele sunt glande mixte si sunt reprezentate de ovare (gonade feminine) si de testicule
(gonade masculine)

I.Ovarele
Ovarele sunt organe pereche si sunt situate in cavitatea pelviana, pe de o parte si alta a
uterului.Ovarele sunt glande mixte, deoarece au atat functie exocrina cat si endocrina:

a) Functia exocrina
Functia exocrina a ovarului consta in formarea ovulelor (celule sexuale feminine sau gameti
feminini) prin procesul numit ovogeneza
b) Functia endocrina
Functia endocrina a ovarului consta in producerea de hormoni sexuali feminini reprezentati de
hormonii estrogeni si progesteron

1.Hormonii estrogeni
Hormonii estrogeni au urmatoarele actiuni:
- stimuleaza proliferarea mucoasei si a musculaturii uterine
- stimuleaza dezvoltarea glandelor mamare
- stimuleaza dezvoltarea caracterelor sexuale secundare la femei (bazin lat si umeri ingusti,
acumularea de tesut adipos pe coapse si in zona bazinului.etc)

2.Progesteronul
Hormonul progesteron actioneaza asupra mucoasei uterine determinand modificari care o
pregatesc pentru fixarea celulei ou (zigot), proces denumit nidatie.

II.Testiculele
Testiculele sunt organe pereche situate intr-o punga tegumentara numita scrot.Testiculele sunt
glande mixte, avand atat functie exocrina cat si endocrina:

a) Functia exocrina
Functia exocrina a testiculelor consta in formarea spermatozoizilor (celulelor sexuale masculine
sau gameti masculini) prin procesul numit spermatogeneza

b) Functia endocrina
Functia endocrina a testiculelor consta in producerea de hormoni sexuali masculini numiti
hormoni androgeni
Hormonii androgeni sunt reprezentati de testosteron.

Testosteronul
Testosteronul are urmatoarele actiuni:
- stimuleaza cresterea si dezvoltarea organelor genitale masculine
- determina dezvoltarea masei musculare
- asigura dezvoltarea si mentinerea caracterelor sexuale secundare la barbati (bazin ingust si
umeri lati, musculatura dezvoltata, pilozitate crescuta, acumulare de tesut adipos in zona
bazinului, ingrosarea vocii.etc)
SISTEMUL OSOS

Sistemul osos este alcatuit din totalitatea oaselor care intra in componenta organismului.
Sistemul osos reprezinta partea pasiva a sistemului locomotor care realizeaza miscarea.Oasele
legate intre ele prin articulatii formeaza scheletul.In functie de regiunile corpului scheletul se
clasifica in: scheletul capului, trunchiului si membrelor.

1.Scheletul capului

Este format din 22 de oase si cuprinde: neurocraniul si viscerocraniul.

a) Neurocraniul (cutia craniana)
Este formata din 8 oase late care adapostesc encefalul, din care:
-4 sunt neperechi: osul frontal (al fruntii), oasele etmoid si sfenoid asezate la baza cutiei
craniene, osul occipital (al cefei)
-2 perechi: oasele temporale (al tamplelor) si oasele parietale (al boltii craniene)
b) Viscerocraniul
Este format din 14 oase, din care:
-2 neperechi: osul vomer, osul maxilarului inferior (mandibula)
-6 perechi: oasele maxilare, palatine, nazale, lacrimale, zigomatice, cornetele nazale inferioare
2.Scheletul trunchiului
Cuprinde: coloana vertebrala, coastele si sternul.Sternul, coastele si regiunea toracala a coloanei
vertebrale formeaza cutia toracica (cusca).

a) Coloana vertebrala
Este formata din 33-34 vertebre articulate prin discurile intervertebrale.
Cuprinde 5 regiuni: cervicala (formata din 7 vertebre), toracala (formata din 12 vertebre),
lombara (formata din 5 vertebre), sacrala (formata din 5 vertebre), coccigiana (formata din 4-5
vertebre reduse).
Prezinta 4 curburi fiziologice:
-lordoza cervicala si lordoza lombara, cu convexitatea dispusa posterior
-cifoza toracala si cifoza sacrala, cu concavitatea dispusa posterior

b) Coastele
Sunt in numar de 12 perechi.Sunt oase lungi si se impart in:
-coaste adevarate (primele 7 perechi, de la I la VII) care se articuleaza direct cu sternul prin
cartilajele costale proprii
-coaste false (urmatoarele 3 perechi, de la VIII la X) care se articuleaza indirect cu sternul prin
cartilajele celei de a 7 a coaste
-coaste flotante (ultimele 2 perechi) de la XI la XII, care nu se articuleaza cu sternul
c) Sternul
Este osul pieptului, os lat alcatuit din: corp, manubriu si apendice xifoid.Se articuleaza cu
claviculele si primele 7 perechi de coaste.

3.Scheletul membrelor
Este format din scheletul centurilor si scheletul membrelor propiu-zise.

a) Scheletul membrelor superioare

Centura scapulara
Leaga oasele membrelor superioare de scheletul trunchiului.Este formata din omoplat (scapula)
si clavicula.
Scheletul membrului liber propiu zis
-scheletul bratului (humerus)
-scheletul antebratului (radius si cubitus)
-scheletul mainii (8 carpiene, 5 metacarpiene si 14 falange)

b) Scheletul membrelor inferioare

Centura pelviana
Leaga scheletul membrului inferior de cel al trunchiului.Este formata din 2 oase coxale, care
impreuna cu osul sacrum si coccisul formeaza bazinul.
Scheletul membrului liber propiu-zis
-scheletul coapsei (femur)
-scheletul gambei, peroneul (tibie si fibula)
-scheletul piciorului (7 tarsiene, 5 metatarsiene si 14 falange)
-rotula (patela), osul genunchiului

Rolul sistemului osos

Sistemul osos indeplineste functii importante pentru viata organismului.

 Asigura statiunea bipeda a omului

 Dau forma caracteristica corpului
 Reprezinta locuri de insertie pentru muschi
 Formeaza cavitati de protectie: cutia craniana (adaposteste encefalul), canalul vertebral
(adaposteste maduva spinarii), cutia toracica (adaposteste inima, plamanii si vasele de sange
importante), bazinul (adaposteste organe ale sistemelor digestiv, excretor si reproducator)
 Constituie depozit de saruri minerale
 Prin maduva rosie contribuie la formarea elementelor figurate ale sangelui
 Oasele reprezinta parghiile cu rol in miscare

Cresterea in lungime si grosime a oaselor

In viata intrauterina (pana in luna a II a) scheletul embrionului este abia schitat si este format
din tesut conjunctiv de consistenta membranoasa sau cartilaginoasa.
Dupa aceasta data si dupa nastere acest tesut sufera procese de osificare (osteogeneza) care
consta in inlocuirea tesutului vechi conjunctiv cu tesut osos nou.
Osificarea de membrana (osteogeneza de membrana) consta in inlocuirea tesutului conjunctiv
fibros cu tesut osos
Osificarea endocondrala (osteogeneza endocondrala) consta in inlocuirea tesutului cartilaginos
cu tesut osos
Cresterea oaselor depinde de o serie de factori endocrini (hormoni hipofizari, tiroidieni,
sexuali), vitamine (A,C,D) si de o alimentatie bogata in calciu si fosfor.Oasele cresc atat in
lungime cat si in grosime.

1.Cresterea in lungime
Este mai evidenta la oasele lungi (de exemplu. femur, tibie, radius...etc).Se realizeaza cu ajutorul
cartilajelor de crestere care asigura formarea de tesut osos nou spre diafiza prin osificarea
endocondrala.

2.Cresterea in grosime
Caracterizeaza toate formele de oase.Se realizeaza prin activitatea periostului care asigura
formarea de tesut osos nou de la exteriorul catre interiorul osului prin osificare de membrana.

Notiuni elementare de igiena si patologie

1.Deformarile osoase
Sunt cauzate de:
-suprasolicitari in timpul unor activitati
-incaltaminte stramta
-statul indelungat in picioare
-tinuta incorecta a corpului timp indelungat
a) Cifoza
Este caracterizata prin accentuarea curburii toracale a coloanei vertebrale (cocoasa).Cauza este
tinuta incorecta a corpului timp indelungat.Este mai des intalnita la ceasornicari, cizmari,
ciclisti, persoane care muncesc stand in pozitie aplecata.
b) Scolioza
Consta in devierea laterala a coloanei vertebrale, rezultatul fiind o asimetrie a trunchiului,
caracterizat prin ridicarea unui umar si coborarea celuilalt.Cauza este pozitia incorecta a
corpului.
c) Lordoza
Este caracterizata prin accentuarea concavitatii curburii lombare a coloanei vertebrale.
d) Piciorul plat
Apare in timpul cresterii oaselor deoarece nu se formeaza bolta piciorului, contactul piciorului
se face pe toata talpa.
Cauzele sunt statul in picioare timp indelungat si folosirea unei incaltaminte
necorespunzatoare.

2.Fracturile
Fracturile consta in ruperea sau fisurarea oaselor si pot fi inchise sau deschise.In cazul
fracturilor inchise pielea ramane intacta; in cazul fracturilor deschise sunt afectati muschii si
pielea iar capetele osului ies la exterior.Cauzele sunt politraumatisme si accidente.Se manifesta
prin dureri, echimoze (vanatai), deformarea si scurtarea regiunii.

3.Entorsele
Se caracterizeaza prin intinderea sau ruperea ligamentelor dintr-o articulatie.Sunt cauzate de
miscari bruste, necontrolate si traumatisme.Se manifesta prin dureri locale, echimoze si
umflaturi ale articulatiei.

4.Luxatiile
Se caracterizeaza prin dislocari ale elementelor componente ale unei articulatii, in special a
suprafetelor osoase articulare.
Luxatiile pot fi:
-luxatii traumatice, datorate unui traumatism (de exemplu. caderea pe cot poate produce luxatia
umarului)
-luxatii patologice, datorate unor infectii
-luxatii congenitale, indivizii se nasc cu ele

Prevenire:
Regim alimentar bogat in vitamine si saruri minerale
Exercitii fizice
Respectarea regulilor de protectie a muncii si de circulatie.
SISTEMUL MUSCULAR

Sistemul muscular este alcatuit din totalitatea muschilor care intra in alcatuirea organismului.

Muschii sunt de trei tipuri:

-muschi striati, care se prind pe schelet si de aceea se mai numesc si muschi scheletici
-muschi netezi, care se gasesc in peretii organelor interne si se mai numesc muschi viscerali sau al
organelor interne
-muschi striati de tip cardiac, adica muschiul inimii, miorcardul
Principalele grupe de muschi scheletici
Muschii scheletici fomeaza peste 40% din greutatea corpului.Numarul muschilor scheletici este
de peste 500.
Dupa regiunile corpului, muschii sunt grupati in: muschii capului, muschii gatului, muschii
trunchiului si muschii membrelor.

1.Muschii capului
Sunt reprezentati de muschii mimicii, muschii masticatori, muschii limbii si muschii extrinseci
ai globilor oculari.

a) Muschii mimicii
Au rol in determinarea expresiei fetei (mimica) si sunt urmatorii:
-muschiul frontal
-muschiul occipital
-muschii grupati in jurul orificiilor nazale, orbitale si auditive

b) Muschii masticatori
Intervin in actul masticatiei (proces mecanic de maruntire si fragmentare a alimentelor) si sunt
urmatorii:
-muschii maseteri
-muschii temporali

c) Muschii limbii

d) Muschii extrinseci ai globilor oculari

Sunt 4 drepti si 2 oblici:
-muschii drept superior si drept inferior
-muschii drept intern si drept extern
-muschii oblic superior si oblic inferior

2.Muschii gatului
Au rol in miscarile capului si sunt reprezentati de urmatorii muschi:
-muschiul pielosul gatului
-muschii sternocleidomastoidieni

3.Muschii trunchiului
Sunt reprezentati de muschii spatelui si cefei, muschii toracelui si abdomenului
a) muschii spatelui si cefei
-muschii trapezi
-muschii dorsali
b) muschii toracelui
-muschii pectorali
-muschii dintati
-muschii intercostali
-diafragmul (muschiul respirator care separa cavitatea toracica de cea abdominala)
c) muschii abdomenului
-muschii drepti abdominali
-muschii oblici interni
-muschii oblici externi

4.Muschii membrelor
Sunt reprezentati de muschii membrelor superioare si cei al membrelor inferioare.

Muschii membrelor superioare

a) muschii umarului
-deltoidul
b) muschii bratului
-biceps si triceps brahial
c) muschii antebratului
-muschii flexori si extensori ai degetelor
-muschii pronatori si supinatori ai antebratului
Pronatia este rasucirea antebratului si mainii catre interior astfel incat degetul mare se apropie
de corp
Supinatia este rasucirea antebratului si mainii catre exterior astfel incat degetul mare se
indeparteaza de corp
d) muschii mainii
-muschii flexori si extensori ai degetelor

Muschii membrelor inferioare

a) muschii articulatiei coxo-femurale
-fesierii

b) muschii coapsei
-muschii croitor si cvadriceps femural (pe partea anterioara a coapsei)
-muschii biceps femural (pe partea posterioara a coapsei)

c) muschii gambei
-muschii triceps sural alcatuiti din muschii gemeni (gastrocnemieni) si solear
-muschii flexori si extensori ai degetelor
-muschii pronatori si supinatori a piciorului

d) muschii plantei (laba piciorului)

-muschii flexori si extensori ai degetelor

TIPURI DE CONTRACTII
Muschii sunt organe active ale miscarii asigurand tonusul, postura, echilibriul, mimica si
miscarile voluntare.Propietatea specifica muschilor este contractilitatea.Contractilitatea consta
in general in scurtarea muschiului atunci cand asupra lui actioneaza un excitant.In timpul
contractiei musculare, in fibrele musculare au loc procese chimice in urma carora se elibereaza
energie.Cea mai mare parte din energia eliberata se transforma in caldura iar o mica parte se
transforma in energie mecanica.In fiziologie, prin contractie musculara nu se intelege
obligatoriu scurtarea muschiului, ci producerea unei tensiuni interne.
Dupa variatia lungimii muschiului si a tensiunii musculare, contractiile pot fi de doua tipuri:
contractii izotonice (aceeasi tensiune) si contractii izometrice (aceeasi dimensiune).

a) Contractiile izotonice
Muschiul se scurteaza iar tensiunea musculara ramane constanta.Realizeaza lucru mecanic.Sunt
caracteristice musculaturii membrelor.

b) Contractiile izometrice
Muschiul isi modifica tensiunea fara a se scurta.Nu realizeaza lucru mecanic.Sunt caracteristice
musculaturii care asigura statiunea verticala a corpului.
Dupa numarul de stimuli si frecventa aplicarii acestora pe muschi, contractiile pot fi de doua
tipuri:
-contractii simple
-contractii fuzionate

1.Contractia musculara simpla (secusa musculara)

Secusa musculara este o contractie musculara obtinuta prin aplicarea unui stimul unic, direct pe
muschi.Se studiaza cu ajutorul miografului si se inregistreaza grafic ca o curba sau un clopot.
2.Contractiile fuzionate
Sunt contractii musculare obtinute prin aplicarea pe muschi de stimuli repetitivi.
Sunt de mai multe tipuri: tetanos incomplet, tetanos complet si tonus muscular.
a) Tetanos incomplet
Tetanosul incomplet se obtine prin aplicarea de stimuli repetitivi cu frecventa joasa
(aproximativ 10-20 de stimuli pe secunda).Se inregistreaza grafic ca o curba cu platou dintat,
care exprima fuzionarea incompleta a secuselor.

b) Tetanos complet
Tetanosul complet se obtine prin aplicarea de stimuli repetitivi cu frecventa mare (aproximativ
50-100 de stimuli pe secunda).Se inregistreaza grafic ca o curba cu platou neted care exprima
fuzionarea completa a secuselor.

c) Tonus muscular
Tonusul muscular este starea de contractie permanenta dar partiala a musculaturii; este
rezultatul unor impulsuri nervoase care provin de la maduva si stimuleaza alternativ fibrele
musculare (celulele musculare).
Au rol in:
-mentinerea pozitiei verticale a corpului (tonus postural)
-expresiei fetei (mimica)
-usurarea declansarii contractiilor musculare
-producerea de caldura (termoreglare)

NOTIUNI ELEMENTARE DE IGIENA SI PATOLOGIE

I.Oboseala musculara
1.Cauze
Oboseala musculara este cauzata de o activitate fizica dezorganizata si stres; scaderea
randamentului energetic, acumularea de acid lactic, lipsa oxigenului, scaderea substantelor
macroergice (ATP) si a glucozei la nivelul placii motorii.

2.Simptome
Se manifesta prin dureri musculare, scaderea fortei si excitabilitatii musculare, disparitia fazei
de relaxare si instalarea contracturii musculare.

3.Prevenire
Se previne prin dozarea efortului muscular, evitarea sedentarismului, tratarea unor boli
endocrine si adoptarea unui stil de viata echilibrat.
II.Intinderi si rupturi musculare
1.Cauze
Intinderile si rupturile musculare sunt cauzate de eforturi musculare intense (frecvente la
sportivi).Intinderea musculara este produsa de contractia excesiva a muschiului, peste limita de
elasticitate.Ruptura musculara este produsa de ruperea muschiului sau a tesutului conjunctiv
adiacent.

2.Simptome
Se manifesta prin dureri locale, echimoze si tumefierea zonei afectate, varsaturi si colaps in
cazuri grave.

3.Prevenire
Se poate preveni printr-un regim de viata echilibrat, repaus si tratament chirurgical in cazuri
grave.

DIGESTIA ȘI ABSORBȚIA

Sistemul digestiv este alcatuit din tub digestiv si glande anexe.

I.Tubul digestiv
Este format din:
1.cavitatea bucala, cuprinde:
-limba, organ musculos cu rol in vorbire, masticatie, deglutitie si sensibilitate gustativa
-dintii, organe dure cu rol in masticatie si vorbire
2.faringele, este un conduct musculo-membranos, reprezinta loc de incrucisare a caii digestive
cu cea respiratorie; comunica anterior cu fosele nazale, cavitatea bucala si laringele, comunica
lateral cu urechea medie si inferior cu esofagul
3.esofagul, este un organ musculo-membranos, situat posterior fata de trahee si are rol in
deglutitie
4.stomacul, este situat in abdomen, in loja gastrica, este organ cavitar; comunica cu esofagul
prin orificiul cardia si cu duodenul prin orificiul pilor; este alcatuit din fornix (fundul
stomacului), corp, antru si canal piloric; in mucoasa stomacului se gasesc glandele gastrice care
secreta sucul gastric
5.intestinul subtire, se intinde de la pilor la valvula ileocecala; are trei segmente (duodenul,
jejunul si ileonul); duodenul (portiune fixa) cuprinde in concavitatea sa capul pancreasului;
jejunul si ileonul sunt portiuni mobile; in mucoasa intestinala se afla glandele intestinale, care
secreta suc intestinal si mucus; pe suprafata mucoasei intestinale se afla vilozitatile intestinale
(alcatuite din: epiteliu simplu cilindric, cu enterocite (celule cu microvili), tesut conjunctiv lax,
vase de sange: arteriola, capilare, venula; capilar limfatic (chilifer central), fibre musculare
netede); rolul vilozitatilor reprezinta marirea suprafetei de absortie
6.intestinul gros, se intinde de la valvula ileocecala pana la anus; mucoasa sa este lipsita de
vilozitati intestinale iar celulele sale secreta mucus; intestinul gros este alcatuit din: cec, colon si
rect; cecul se continua cu apendicele vermiform, colonul este format din segmentele ascendent,
transvers, descendent si sigmoid, rectul se continua cu canalul anal ce se deschide prin anus.
II.Glandele anexe
1.Glandele salivare (parotide, sublinguale, submandibulare), sunt situate in vecinatatea
cavitatii bucale.Sunt glande acinoase care secreta saliva.
2.Ficatul, este situat in cavitatea abdominala, sub diafragm, in loja hepatica.Are o secretie
exocrina, bila, care se elimina in perioadele digestive in duoden, iar in timpul perioadelor
interdigestive este depozitata in vezicula biliara.
Ficatul este alcatuit din lobi, segmente si lobuli.
Lobulul hepatic este unitatea structurala si functionala a ficatului; este alcatuit din hepatocite
(celulele ficatului), capilare sangvine, canalicule biliare si tesut conjunctiv.
3.Pancreasul (glanda mixta), este situat retroperitoneal, inapoia stomacului.Este alcatuit din
cap, corp si coada.Partea exocrina a pancreasului secreta sucul pancreatic, care este eliminat in
duoden.

Transformari fizico-chimice ale alimentelor in tubul digestiv

Digestia reprezinta totalitatea transformarilor mecanice, fizice si biochimice suferite de alimente
in tubul digestiv, in urma careia substantele organice complexe devin substante organice
simple, solubile, absorbabile, numite nutrimente.

 Transformarile mecanice: masticatia, triturarea, deglutitia

 Transformarile fizice: inmuierea alimentelor, dizolvarea substantelor hidrosolubile,
emulsionarea grasimilor
 Transformarile chimice: substantele alimentare complexe devin substante simple sub
actiunea enzimelor

Enzimele digestive sunt componente ale sucurilor digestive care actioneaza numai asupra
anumitor substante organice alimentare.Unele enzime sunt secretate sub forma inactiva si devin
active in prezenta anumitor substante.
Categorii de enzime:
-enzime glicolitice sau amilolitice: transforma glucidele in monozaharide, glucoza, fructoza,
galactoza
-enzime lipolitice: transforma lipidele in glicerina si acizi grasi
-enzime proteolitice: transforma proteinele in aminoacizi

DIGESTIA BUCALA
Digestia bucala consta in totalitatea transformarilor mecanice, fizice si chimice, suferite de
alimente in cavitatea bucala.Timpul scurt petrecut de alimente in cavitatea bucala este suficient
pentru prelucrarea lor prin masticatie, impregnare cu saliva si actiunea enzimei din saliva.
Masticatia este un proces mecanic care consta in taierea, zdrobirea si maruntirea alimentelor cu
ajutorul muschilor masticatori, mandibulei, dintilor si limbii.
Fragmentele alimentare, rezultate in urma masticatiei, se imbiba cu saliva si se formeaza astfel
bolul alimentar.
Saliva este produsul de secretie al glandelor salivare mari (3 perechi: glande parotide, glande
sublinguale, glande submandibulare) si al glandelor salivare mici, care sunt raspandite in
mucoasa bucala.
Glandele salivare mari se gasesc in vecinatatea cavitatii bucale, cu care comunica prin canale de
excretie.
Saliva este un lichid incolor cu pH slab acid (6-7) care contine: substante anorganice (apa si
saruri minerale) si substante organice (lizozim, mucina, amilaza salivara).
Lizozimul este o substanta cu actiune bactericida.
Mucina este o proteina cu rol liant (legatura a alimentelor mestecate); favorizeaza formarea
bolului alimentar si inghitirea.
Amilaza salivara (ptialina) este singura enzima a salivei, degradeaza amidonul preparat pana
la dextrine si maltoza.
Descompunerea amidonului in zaharuri mai simple incepe in cavitatea bucala si pana ajunge la
stadiul de maltoza (in stomac) trece prin stadii intermediare de dextrine.
In urma tuturor transformarilor suferite de alimente in cavitatea bucala se formeaza bolul
alimentar.Prin miscarile limbii si ale muschilor obrajilor, bolul alimentar este impins in fundul
gurii si inghitit.
Deglutitia (inghitirea) consta in totalitatea proceselor prin care bolul alimentar, format in
cavitatea bucata, strabate faringele si esofagul ajungand in stomac.

DIGESTIA GASTRICA
Digestia gastrica consta in totalitatea transformarilor suferite de catre alimente in stomac; ea
este rezultatul activitatii secretorii si motorii a stomacului.
Activitatea secretorie consta in secretia sucului gastric de catre glandele gastrice din mucoasa
gastrica.

Sucul gastric
Sucul gastric este un lichid incolor cu pH foarte acid (2,5-5) care contine: substante organice
(mucus si enzime), substante anorganice (H2O, saruri minerale si HCl)
HCl activeaza enzimele proteolitice din sucul gastric, au actiune bactericida.
Mucusul protejeaza mucoasa gastrica de actiunea HCl si a pepsinei
Enzimele sucului gastric sunt proteolitice si lipolitice.
Enzimele proteolitice sunt urmatoarele:
a) Pepsina

Este secretata sub forma inactiva de pepsinogen; este activata de catre H20, descompune
proteinele pana la peptide de tipul albumozelor si peptonelor.
b) Labfermentul
Este secretat mai ales la sugari; este probabil absent din sucul gastric al adultului

c) Gelatinaza
Lichifiaza gelatina
Enzimele lipolitice sunt reprezentate de lipaza gastrica.

a) Lipaza gastrica degradeaza lipidele pana la acizi grasi si glicerol

Activitatea motorie este asigurata de musculatura neteda a stomacului, care executa doua tipuri
de miscari: miscari tonice si miscari peristaltice.
Miscarile tonice sunt miscarile de adaptare a capacitatii stomacului la continutul sau.
Miscarile peristaltice consta in unde de contractie si relaxare care se propaga in acelasi sens,
asigurand inaintarea alimentelor.
In urma tuturor transformarilor suferite de alimente in stomac se formeaza chimul
gastric.Chimul gastric are aspectul unei paste acide.Stomacul trimite catre intestinul subtire
portii mici de chim pentru a evita supraincarcarea acestuia.

DIGESTIA INTESTINALA
Digestia intestinala consta in totalitatea transformarilor suferite de catre alimente la nivelul
intestinului subtire; ea este rezultatul activitatii secretorii si motorii al intestinului subtire.
Activitatea secretorie consta in secretia bilei, sucului pancreatic si sucului intestinal.La nivelul
intestinului subtire, chimul gastric este supus actiunii combinate ale celor trei sucuri digestive.

I.Bila (fierea)
Bila este produsul de secretie al hepatocitelor (celulelor ficatului); este un lichid vascos, galben-
auriu numit bila hepatica.Este secretata permanent, si intre mese se colecteaza in vezica
(vezicula) biliara (colecist).In vezicula biliara, prin reabsorbtia de H20 bila se concentreaza si
devine un lichid verde (bila colecistica).In timpul digestiei, bila este eliminata in duoden pentru
a participa la digestia intestinala.Bila nu contine enzime.
Bila este alcatuita din: H20, pigmenti biliari, saruri biliare, colesterol si licitina.
Pigmentii biliari (bilirubina si biliverdina) sunt produsi de degradare a hemoglobinei si dau
culoarea caracteristica materiilor fecale si urinei.
Sarurile biliare provin din descompunerea colesterolului; au rol in emulsionarea (fragmentarea)
grasimilor in picaturi fine asupra carora poate actiona enzimele, activarea lipazelor si absorbtia
grasimilor din intestin.

II.Sucul pancreatic
Sucul pancreatic este produsul de secretie al pancreasului exocrin; este un lichid incolor, clar, cu
pH alcalin (8).Este format din: substante organice (enzime si mucus) si substante anorganice
(H20 si bicarbonat).
Enzimele sucului pancreatic sunt de trei tipuri: enzime proteolitice, enzime lipolitice si enzime
glicolitice.
1.Enzime proteolitice sunt reprezentate de:
a) Tripsina
Tripsina este secretata sub forma inactiva de tripsinogen si este activata in intestin sub actiunea
entiochimozei (enzima secretata de mucoasa duodenala)
b) Chimotripsina
Chimotripsina este secretata sub forma inactiva de chimotripsinogen si este activata in intestin
sub actiunea tripsinei.
Tripsina si chimotripsina actioneaza asupra proteinelor neatacate de pepsina si asupra
albumozelor si peptonelor (pe care le degradeaza pana la stadiul de oligopeptide) .
c) Carboxipeptidaze
Activate de tripsina, degradeaza oligopeptidele pana la stadiul de tripeptide si dipeptide.
d) Elastaza
Activata de tripsina, degradeaza proteinele fibroase pana la oligopeptide.

2.Enzime lipolitice: lipaza pancreatica, degradeaza lipidele pana la acizi grasi si glicerol.

3.Enzime glicolitice: amilaza pancreatica, are actiune mai puternica decat cea salivara;
degradeaza amidonul pana la stadiul de maltoza.

III.Sucul intestinal
Este produsul de secretie al glandelor din mucoasa duodenala; este un lichid bogat in mucus si
bicarbonat.Nu contine enzime, acestea sunt prezente la nivelul polului apical (varf) al celulelor
intestinale (enterocite).
Absorbtia intestinala este procesul prin care produsii finali ai digestiei, impreuna cu o mare
cantitate de H20, ioni minerali si vitamine, strabat mucoasa intestinului subtire, trecand in
sange si limfa.
Absorbtia anumitor constituenti se poate realiza
- la nivelul stomacului (H20, cloruri, alcooli, dioxid de carbon)
- la nivelul colonului (H20 si electroliti).
Dar sediul absortiei este intestinul subtire, pentru ca absorbtia este favorizata la acest nivel de o
serie de adaptari ale mucoasei intestinale.De aceea, lichidul care trece in interiorul intestinului
gros este practic lipsit de substante nutritive.
Adaptari ale mucoasei intestinale pentru realizarea functiei de absortie confera o suprafata
foarte mare de absortie.

Suprafata foarte mare de absortie se datoriteaza pliurilor multiple ale mucoasei reprezentate de:
a) valvule conivente (pliuri mari);
b) vilozitati intestinale (pliuri in forma de deget);
c) microvili la polul apical (la varful enterocitelor);

Vilozitatile intestinale au la suprafata un epiteliu unistratificat alcatuit din enterocite cu

microvili la polul apical.Sub epiteliul unistratificat al vilozitatilor intestinale se gasesc capilarele
sangvine si limfatice.
Contractia vilozitatilor intestinale creste viteza de absortie a produsilor finali de digestie.
Absorbtia intestinala se realizeaza prin urmatoarele mecanise:
a) pasive, (fara consum de energie), in sensul gradientului de concentratie (de la o concentratie
mai mare la o concentratie mai mica)
b) active, (cu consum de energie), impotriva gradientului de concentratie
c) prin vezicule de pinocitoza, in cazul proteinelor intregi (anticorpii din laptele matern).

1.Absorbtia proteinelor
Absorbtia proteinelor se face sub forma de aminoacizi, prin mecanisme active.Intrand in
celulele mucoasei intestinale, aminoacizii trec apoi pasiv din aceste celule in sange.
La sugari, unele proteine nedigerate (anticorpii din laptele matern) pot fi absorbite in intestin
prin vezicule de pinocitoza.
2.Absorbtia glucidelor
Absorbtia glucidelor se face
- prin mecanisme active, sub forma de hexoze, monozaharide cu 6 atomi de carbon (glucoza,
fructoza, galactoza);
- prin mecanisme pasive, sub forma de pentoze, monozaharide cu 5 atomi de carbon (riboza), .
Absortbia glucozei se face prin cuplarea acesteia cu un transportor comun cu cel care realizeaza
si absorbtia sodiului.Absorbtia glucozei necesita consum de energie provenit din degradarea
moleculelor de ATP (acid adenozintrifosforic).
3.Absorbtia lipidelor
Absorbtia lipidelor se face sub forma de acizi grasi si glicerol.Glicerolul se absoarbe pasiv in
sange si limfa, fiind hidrosolubil.Acizii grasi cu lant scurt (cu mai putin de 12 atomi de carbon)
se absorb pasiv in sange.Acizii grasi cu lant lung (cu mai mult de 12 atomi de carbon) se absorb
pasiv in limfa sub forma de kilomicroni, acestia sunt complexe formate din trigliceride,
fasolipide, colesterol si o parte proteica.
4.Absorbtia ionilor (electrolitilor) si a apei
Absorbtia ionilor de Na+ se realizeaza activ in intestinul subtire si colon, antrenand si absorbtia
pasiva a Cl-, ionii de Ca2+ se absorb activ in duoden, in prezenta vitaminei D, dar si pasiv in
restul intestinului.Ionii de Fe2+ se absorb activ in jejun (stimulat de vitamina C) si in ileon.Apa
se absoarbe pasiv in intestinul subtire si gros.
5.Absorbtia vitaminelor
Absorbtia vitaminelor se face diferit, in functie de solubilitatea lor.Vitaminele hidrosolubile se
absorb rapid, in timp ce absorbtia vitaminelor liposolubile este deficitara, daca lipsesc sarurile
biliare sau enzimele pancreatice din intestin.
Dupa solubilitatea lor vitaminele se clasifica in:
- vitamine liposolubile (solubile in grasimi), de exemplu A,D,K si E.
- vitamine hidrosolubile (solubile in apa), de exemplu B1,B2,B6 si B12.
Fiziologia intestinului gros
Ultimul segment al tubului digestiv (intestinul gros) este alcatuit din:
a) cec (cecum)
b) colon ascendent, transvers, descendent si sigmoid
c) rect (acesta se continua cu canalul anal care se deschide prin orificiul anal (anus))
Resturile nedigerate si produsii neabsorbiti trec mai departe in intestinul gros.Aici se desfasoara
activitatile secretorii, motorii si de absortie, procese de fermentatie si putrefactie.In urma
acestora se formeaza materiile fecale care sunt eliminate la exteriorul corpului prin actul numit
defecatie.

1.Activitatea secretorie
Activitatea secretorie consta in producerea de mucus cu rol in formarea si progresia materiilor
fecale de-a lungul colonului.Colonul secreta si potasiu.

2.Activitatea de absortie
Activitatea de absortie consta in absortbia apei, prin mecanisme pasive, absorbtia sodiului prin
mecanisme active si absorbtia clorului prin mecanisme pasive.
3.Activitatea motorie
Activitatea motorie consta in: contractii segmentare, stationare care favorizeaza absorbtia apei;
miscari segmentare si unde peristaltice cu efect propulsiv; contractii in masa rare, dar puternice
cu efect propulsiv de la colon spre rect.
Procesul de fermentatie are loc in prima parte a intestinului gros, este realizat de flora
bacteriana aeroba, formata in general de Bacillus, coli, Bacillus lactici.

CIRCULAȚIA

Grupele sangvine
Imunitatea
Mica si marea circulatie
Miocardul

Sangele este un tesut conjuctiv fluid alcatuit din: plasma si elemente figurate.Plasma este un
lichid galben-vascos alcatuit din 90% apa, 9% substante organice si 1% substante anorganice.
Elementele figurate sunt celulele sangelui si sunt reprezentate de
-globulele rosii (hematii/eritrocite)
-globulele albe (leucocite)
-plachetele sangvine (trombocite)
Pe suprafata hematiilor se pot afla niste proteine numite antigene si denumite aglutinogenele
A,B si D.
In plasma se pot afla proteine numite anticorpi si denumite aglutininele α si β.
Dupa prezenta sau absenta diferitelor antigene si anticorpi s-au constituit grupele de sange.
Mai multe grupe de sange alcatuiesc un sistem sangvin.Cele mai cunoscute sisteme sangvine
sunt: sistemul ABO si sistemul Rh.

4 GRUPE DE SÂNGE ABO

I.Sistemul ABO
Cuprinde 4 grupe de sange clasificate in functie de prezenta sau absenta aglutinogenelor A si B:
grupa O (I) grupa A (II), grupa B (III) si grupa AB (IV).
Aglutinogenele nu trebuie sa vina in contact direct cu aglutininele de acelasi tip (adica A cu α si
B cu β) deoarece se produce reactia antigen-anticorp care determina hemoliza (distrugerea
hematiilor) si aglutinarea (adunarea hematiilor la un loc).
Deci o persoana nu poate avea aglutinogene si aglutinine de acelasi tip.
Grupa O (I) este donator universal, deci poate dona la toate grupele.Grupa AB (IV) este primitor
universal, deci poate primi sange de la toate grupele
Pot dona la
Grupa de sange Aglutinogene Aglutinine Pot primi de la
toate grupele

O (I) nu are α si β O (I)

A (II) si AB (IV)
A (II) A β A (II) si O (I)
B (III) si AB (IV)
B (III) B α B (III) si O (I)
AB (IV)
AB (IV) A,B nu are toate grupele

Transfuzia cu cantitati mici de sange se realizeaza dupa schema de compatibilitate la

transfer.Cantitate mica inseamna sub 500 ml.
Transfuzia cu cantitati mari de sange, peste 500 ml, se realizeaza doar in cadrul aceleasi grupe
(sange izogrup).

RH POZITIV/NEGATIV

II.Sistemul Rh
Oamenii pot avea:
-Rh pozitiv (Rh+) daca au pe membrana hematiilor antigenul D, numit si antigenul
Rh.Aproximativ 85% din populatia umana are Rh pozitiv
-Rh negativ (Rh-) daca nu au pe membrana hematiilor antigenul Rh.Aproximativ 15% din
populatia umana are Rh-

Importanta cunoasterii Rh-ului

Prin transfuzii repetate de sange Rh+ la persoane cu sange Rh- se produc anticorpi antiRh care
determina hemoliza (distrugerea hematiilor)
In cazul mamei Rh- cand tatal are sange Rh+, copii vor mosteni caracterul Rh+ al tatalui.La
prima sarcina lucrurile se desfasoara normal, dar la urmatoarele sarcini se pot produce
accidente de incompatibilitate (distrugerea hematiilor fatului, avort precoce).
Persoanele cu sange Rh+ pot primi sange atat Rh+ cat si Rh-.
IMUNITATEA

Imunitatea este capacitatea organismului de a recunoaste si neutraliza particulele sau celulele

straine acestuia.
Antigenul este o substanta straina organismului care, patrunsa in mediul intern declanseaza
producerea de catre organism a unor substante specifice numite anticorpi.Anticorpii
neutralizeaza sau distrug antigenele.
Organismul uman foloseste impotriva factorilor biologici din mediul extern doua sisteme:
imunitatea nespecifica (innascuta) si imunitatea specifica (dobandita).

1.Imunitatea nespecifica (innascuta)

Este prezenta la toti oamenii.Se transmite ereditar.Dureaza toata viata.
Se realizeaza prin:
a) mecanisme celulare: care consta in fagocitarea microorganismelor patrunse in corpul uman,
de catre globulele albe.
b) mecanisme umorale: care consta in producerea de catre celulele locale a unor secretii cu rol
bactericid: lizozimul (din saliva si lacrimi); acidul clorhidric (din sucul gastric); acizii organici
(din secretia glandelor sebacee).

2.Imunitatea specifica (dobandita)

Apare in urma contactului cu agenti patogeni.Este caracteristica fiecarui individ.
Se realizeaza prin:
a) limfocitele T care asigura imunitatea celulara prin fixarea de antigene si distrugerea acestora
b) limfocitele B care asigura imunitatea umorala prin producerea de anticorpi specifici
Imunitatea specifica este de doua tipuri: imunitate dobandita natural si imunitate dobandita
artificial.
Imunitatea dobandita natural se obtine:
-pasiv, prin transfer transplacentar de anticorpi sau din laptele matern
-activ, prin fabricarea de anticorpi in urma contactului cu un microb
Imunitatea dobandita artificial se obtine:
-pasiv, prin administrarea de seruri care contin anticorpi gata formati (dureaza 2-3 saptamani)
-activ, prin vaccinare care presupune introducerea in organism a unor agenti patogeni cu
virulenta atenuata sau omorati, care determina producerea de anticorpi specifici (dureaza 1-7
ani).
SISTEMUL CIRCULATOR

Este format din: sistem cardiovascular (inima si vase de sange) si sistem limfatic (vase limfatice,
ganglioni limfatici, organe limfoide: timusul, amigdalele, splina)

SISTEMUL CARDIOVASCULAR: INIMA

A.Inima
Este un organ musculos, cavitar.Este situata in cavitatea toracica, in mediastin (spatiul dintre cei
doi plamani).Este invelita de pericard.Pericardul este un sistem de doua foite care acopera
inima.Intre cele doua foite ale pericardului se afla o pelicula de lichid care favorizeaza miscarile
inimii.
Peretele inimii este alcatuit din 3 straturi concentrice:

a) epicardul care este foita interna a pericardului

b) miocardul care este muschiul inimii
c) endocardul care captuseste cavitatile inimii

Inima este un organ cavitar tetracameral, format din doua atrii si doua ventricule.
I.Atriile
Atriile sunt in numar de doua: atriul drept si atriul stang.Sunt situate in partea superioara a
inimii.Nu comunica intre ele fiind separate prin septul interatrial.

II.Ventriculele
Ventriculele sunt in numar de doua: ventricul drept si ventricul stang.Sunt situate in partea
inferioara a inimii, sub atrii.Nu comunica intre ele fiind separate prin septul interventricular.

Fiecare atriu comunica cu ventriculul corespunzator printr-un orificiu atrioventricular.Orificiile

atrioventriculare sunt prevazute cu valvule atrioventriculare.Valvulele atrioventriculare permit
sangelui sa circule intr-un singur sens, adica din atrii in ventricule.
Orificiul atrio-ventricular drept este prevazut cu valvula tricuspida.
Orificiul atrio-ventricular stang este prevazut cu valvula bicuspida (mitrala), formata din doua
cuspide (valvule).

SISTEMUL CARDIOVASCULAR: VASELE DE SÂNGE

B.Vasele de sange
Vasele de sange alcatuiesc sistemul vascular (arborele vascular) si sunt de 3 tipuri: artere, vene
si capilare.

1.Arterele
Sunt vasele de sange care pleaca de la inima, din ventricule.Diametrul lor scade pe masura ce se
indeparteaza de inima.Cele mai mici artere se numesc arteriole si se continua cu capilarele.

2.Venele
Sunt vasele de sange care vin la inima, in atrii.Diametrul lor creste pe masura ce se apropie de
inima.Cele mai mici vene se numesc venule si se continua cu capilarele.

3.Capilarele
Sunt cele mai mici si cele mai numeroase vase de sange.Fac legatura intre artere si vene.La
nivelul lor se realizeaza schimburile de gaze si de substante dintre sange si lichidul interstitial
care scalda celulele.

In atriul stang sosesc patru vene pulmonare care aduc sange cu oxigen (sange oxigenat) de la
plamani.Din atriul stang, sangele cu oxigen trece in ventriculul stang.Din ventriculul stang
pleaca artera aorta care duce sangele cu oxigen in tot corpul.
Artera aorta se curbeaza deasupra inimii si formeaza carja aortica, care are traseu
descendent.Din artera aorta se desprind numeroase ramuri care duc sangele cu oxigen in tot
corpul.Jumatatea stanga a inimii contine sange cu oxigen adus de la plamani

In atriul drept sosesc doua vene cave, una superioara si alta inferioara, care aduc sange cu
dioxid de carbon din tot corpul.Din atriul drept, sangele cu dioxid de carbon (sange neoxigenat)
trece in ventriculul drept.Din ventriculul drept pleaca artera pulmonara care duce sangele cu
dioxid de carbon la plamani.Artera pulmonara se difurca in artera pulmonara stanga si artera
pulmonara dreapta, care se indreapta catre plamanii corespunzatori.

Marea si mica circulatie

Sangele parcurge in sistemul circulator doua circuite: marea circulatie sau circulatia sistemica si
mica circulatie sau circulatia pulmonara.

1.Marea circulatie (circulatia sistemica)

Incepe din ventriculul stang, prin artera aorta care transporta sangele cu oxigen si substante
nutritive in tot corpul.La nivelul celulelor sangele din capilare cedeaza oxigenul si substantele
nutritive, incarcandu-se cu dioxid de carbon si produsi rezultati in urma arderilor
celulare.Sangele cu dioxid de carbon si produsi rezultati in urma arderilor celulare este adus la
inima, in atriul drept, prin doua vene cave.

2.Mica circulatie (circulatia pulmonara)

Incepe din ventriculul drept, prin trunchiul arterei pulmonare care duce sangele cu dioxid de
carbon la plamani.Trunchiul arterei pulmonare se imparte in cele doua artere pulmonare,
stanga si dreapta, care se ramifica in interiorul plamanului corespunzator.
La nivelul plamanilor sangele cedeaza alveolelor pulmonare dioxidul de carbon (care va fi
eliminat prin expiratie in mediul aerian) si se incarca cu oxigen.Sangele cu oxigen este adus la
inima in atriul stang prin patru vene pulmonare.

MIOCARDUL

Miocardul (muschiul inimii)

Miocardul este format din doua tipuri de tesuturi cardiace:
-tesut cardiac adult, alcatuit din celule miocardice contractile.
-tesut cardiac embrionar, alcatuit din celule miocardice modificate.
Tesutul cardiac embrionar intra in alcatuirea sistemului excitoconductor nodal.
SEN este format din: nodulul sinoatrial, nodulul atrioventricular, fasciculul His, reteaua
Purkinje.

a) Nodulul sinoatrial
Se afla in peretele atriului drept, in vecinatatea orificiului de varsare al venei cave
superioare.Conduce activitatea cardiaca prin generarea a 70-80 de impulsuri pe minut.

b) Nodulul atrioventricular
Se afla in partea inferioara a septului interatrial.Genereaza 40 de impulsuri pe minut.

c) Fasciculul His
Pleaca din nodulul atrioventricular si se imparte in doua ramuri care coboara in ventricule si
formeaza reteaua Purkinje. Genereaza 25 de impulsuri pe minut.
d) Reteaua Purkinje
Se distribuie miocardului ventricular.

PROPIETATILE MIOCARDULUI
Miocardul are propietati comune cu muschii striati dar si propietati caracteristice.Propietatile
caracteristice miocardului sunt: automatismul (ritmicitatea), conductibilitatea, excitabilitatea,
contractibilitatea.

1.Automatismul (ritmicitatea)
Automatismul reprezinta capacitatea miocardului de a se contracta ritmic si spontan, sub
actiunea impulsurilor generate de tesutul excitoconductor nodal.Activitatea cardiaca este
condusa de nodulul sinoatrial.Daca acest nodul este distrus centrul de comanda este preluat de
nodulul atrioventricular; daca si acest nodul este distrus atunci centrul de comanda este preluat
de fasciculul His.

2.Conductibilitatea
Conductibilitatea este capacitatea tesutului nodal de a conduce unde de contractie, de la
nodulul sinoatrial in tot miocardul.
Traseul parcurs de una de contractie este urmatorul:
-de la nodulul sinoatrial la miocardul atrial declansand contractia (sistola) atriala
-de la nodulul sinoatrial la nodulul atrioventricular, fasciculul His, reteaua Purkinje si apoi la
miocardul ventricular, declansand contractia (sistola) ventriculara

3.Excitabilitatea
Excitabilitatea este propietatea miocardului in repaus de a raspunde prin contractie atunci cand
este stimulat de un stimul extern adecvat (cu o anumita intensitate numita prag)

4.Contractilitatea
Contractilitatea este propietatea miocardului de a se contracta atunci cand este stimulat de
umplerea cu sange a camerelor inimii, in timpul diastolei.
Contractiile inimii se numesc sistole iar relaxarile se numesc diastole.

CICLUL CARDIAC
Ciclul cardiac este format dintr-o sistola si o diastola.Are o durata totala de 0,8 s pentru 70 de
contractii pe minut.Cresterea ritmului cardiac peste 70 de contractii pe minut se numeste
tahicardie sau cardioacceleratie; scaderea ritmului cardiac sub 70 de contractii pe minut se
numeste brahicardie sau cardiomoderatie.
ETAPELE CICLULUI CARDIAC
a) Sistola atriala
Sistola atriala consta in contractia miocardului atrial care determina trecerea sangelui din atrii in
ventricule.Dureaza 0,1 secunde.

b) Diastola atriala
Diastola atriala dureaza 0,7 secunde; timp de 0,3 secunde care coincid cu sistola ventriculara are
loc umplerea atriilor cu sange adus de vene; timp de 0,4 secunde care coincid cu diastola
ventriculara are loc umplerea pasiva cu sange a ventriculelor in proportie de 70%.

c) Sistola ventriculara
Sistola ventriculara dureaza 0,3 secunde, consta in contractia miocardului ventriculelor care
determina cresterea presiunii intraventriculare fata de cea intraatriala si are loc inchiderea
valvulelor atrioventriculare.Cand presiunea intraventriculara o depaseste pe cea din artere, se
deschid valvulele semilunare si sangele este impins in artere.

d) Diastola ventriculara
Diastola ventriculara dureaza 0,5 secunde, are loc scaderea presiunii intraventriculare si cand
ajunge sub nivelul celei din artere se inchid valvulele semilunare.Cand presiunea
intraventriculara scade sub nivelul celei interatriale se deschid valvulele atrioventriculare si
70% din sangele din atrii se scurge in ventricule; scurgerea pasiva de sange din atrii in
ventricule dureaza 0,4 secunde; restul de 0,1 secunde din diastola ventriculara coincid cu sistola
atriala
e) Diastola generala
Diastola generala dureaza 0,5 secunde, timp in care atriile si ventriculele se afla in concomitent
in diastola.Se desfasoara la sfarsitul sistolei ventriculare, pana la inceputul unei noi sistole
atriale.
La sfarsitul unui ciclu cardiac, inima contine sange in proportie de 30% in atrii si 70% in
ventricule.

Inima nu oboseste niciodata deoarece:

-intr-un ciclu cardiac durata diastolei este mai mare decat cea a sistolei
-exista diastola generala
-inima nu functioneaza cu datorie de O2 ca un muschi striat, deoarece aportul de O2 este
crescut in timpul diastolei.

PARAMETRII FUNCTIONALI AI ACTIVITATII CARDIACE

1.Frecventa cardiaca (Fc)
Frecventa cardiaca reprezinta numarul de contractii ale inimii pe minut (bataile inimii); are o
valoare normala de 70 de contractii pe minut.In tahicardie (cardioacceleratie) functia cardiaca
depaseste 70 de contractii pe minut.In brahicardie (cardiomoderatie) functia cardiaca este mai
mica de 70 de contractii pe minut.

2.Debitul sistolic (Ds)

Debitul sistolic reprezinta cantitatea de sange expulzata de ventricule la fiecare sistola; are o
valoare de 70-90 de ml sange.

3.Debitul cardiac (Dc)

Debitul cardiac reprezinta cantitatea expulzata din inima intr-un minut.Este produsul dintre Fc
si Ds.
Dc=FcxDs=70x80=5600 ml sange (5,6 l sange)

4.Tensiunea arteriala (presiunea arteriala)

Tensiunea arteriala reprezinta forta exercitata de catre coloana de sange asupra peretilor vaselor
de sange prin care circula.
Tensiunea arteriala se masoara la nivelul arterei brahiale cu ajutorul tensiometrului, in conditii
de repaus si relaxare.
Valorile normale ale celor doua presiuni (minime si maxime) cresc odata cu varsta.

Valorile tensiunii arteriale sunt:

a) Valoarea maxima (sistolica)
Valoarea maxima este de 120-140 mm Hg
b) Valoarea minima (diastolica)
Valoarea minima este de 70-80 mm Hg

i.Hipertensiunea
Cresterea tensiunii arteriale peste valorile normale se numeste hipertensiune

ii.Hipotensiunea
Scaderea tensiunii arteriale sub valorile normale se numeste hipotensiune

5.Pulsul arterial
Pulsul arterial este rezultatul undei determinata de distensia peretilor aortei, ca urmare a
evacuarii bruste a sangelui din ventriculul stang.
Pulsul arterial este perceput atunci cand se comprima o artera pe un plan osos.
Informeaza asupra frecventei si ritmului cardiac.
RESPIRAȚIA

Respiratia este procesul prin care la nivel celular au loc, in prezenta oxigenului, procese de
oxido-reducere a substantelor organice, cu eliberari de energie, dioxid de carbon si apa.
Totalitatea organelor prin care se face schimbul de gaze dintre aerul atmosferic si organism
alcatuiesc sistemul respirator.
Sistemul respirator este alcatuit din: cai respiratorii: fose nazale, faringe, laringe, trahee si
bronhii principale (primare); si plamani.
Unitatile functionale ale plamanilor, la nivelul carora se realizeaza schimburile de gaze
respiratorii, sunt alveolele pulmonare.

VENTILATIA PULMONARA
Ventilatia pulmonara este procesul prin care se realizeaza schimbul de gaze respiratorii dintre
organism si mediul extern.Cuprinde doua etape: inspiratia si expiratia.

1.Inspiratia
Inspiratia este un proces activ care presupune introducerea aerului in plamani.Se realizeaza
prin contractia muschilor intercostali si a muschiului diafragma, care determina marirea
volumului cutiei toracice.
Marirea volumului cutiei toracice determina marirea volumului plamanilor.Presiunea
intrapulmonara scade cu 2-3 mm Hg fata de presiunea atmosferica si aerul intra in plamani.In
conditii de efort fizic, inspiratia devine fortata si se realizeaza cu participarea muschilor
respiratori auxiliari: pectorali, sternocleido-mastoidieni si dintati.

2.Expiratia
Expiratia este un proces pasiv care presupune eliminarea aerului din plamani.Se realizeaza prin
relaxarea muschilor intercostali externi si a muschiului diafragma care determina micsorarea
volumului cutiei toracice.
Micsorarea volumului cutiei toracice determina micsorarea volumului plamanilor.Presiunea
intrapulmonara creste cu 2-3 mm Hg fata de presiunea atmosferica si aerul iese din plamani.In
conditii de efort fizic, expiratia devine activa si se realizeaza cu participarea muschilor
respiratori auxiliari: abdominali si intercostali interni.
SCHIMBUL DE GAZE RESPIRATORII SI TRANSPORTUL ACESTORA
Schimburile de gaze respiratorii cuprind trei etape: etapa pulmonara, etapa sangvina si etapa
celulara.

1.Etapa pulmonara
Etapa pulmonara se realizeaza la nivelul membranei alveolo-capilare; presupune schimbul de
gaze respiratorii dintre aerul din alveolele pulmonare (aer alveolar) si sangele din capilare
(sange capilar).
Se realizeaza datorita diferentei de presiune partiala a gazelor in cele doua medii separate de
membrana alveolo-capilara, aerul alveolar si aerul capilar.
Presiunea oxigenului in aerul alveolar este de 100 mm Hg, iar in sangele capilar este de 40 mm
Hg, oxigenul va trece din aerul alveolar in sangele capilar.
Presiunea dioxidului de carbon in aerul alveolar este de 40 mm Hg iar in sangele capilar este de
47 mm Hg, dioxidul de carbon va trece din sangele capilar in aerul alveolar.

2.Etapa sangvina
Etapa sangvina presupune transportul gazelor respiratorii prin sange.
Oxigenul se transforma sub doua forme:
a) dizolvat in plasma (1%)
b) sub forma de combinatie cu hemoglobina, numita oxihemoglobina (99%)
Dioxidul de carbon se transporta sub trei forme:
a) dizolvat in plasma (8%)
b) sub forma de bicarbonati de sodiu si potasiu (80%)
c) sub forma de combinatie cu hemoglobina, numita carbohemoglobina (12%)
3.Etapa celulara (tisulara)
Etapa celulara presupune schimburile de gaze respiratorii dintre sangele capilar si celule, prin
intermediul lichidului interstitial.
Presiunea oxigenului in sangele capilar este de 97 mm Hg, fata de 40 mm Hg in lichidul
interstitial, oxigenul trece din sangele capilar in lichidul interstitial si de aici in celule (de la
presiune mare la presiune mica).
Presiunea dioxidului de carbon in sangele capilar este de 40 mm Hg iar in lichidul interstitial si
celule presiunea este de 47 mm Hg, dioxidul de carbon trece din celule in lichidul interstitial si
de aici in sangele capilar.

NOTIUNI ELEMENTARE DE IGIENA SI PATOLOGIE ALE SISTEMULUI RESPIRATOR

I.GRIPA
Este o boala infecto-contagioasa produsa de virusul gripal.
1.Cauze
Infectarea cu virusul gripal
2.Simptome
Se manifesta prin febra, dureri musculare, dureri de cap, inflamatia cailor respiratorii
superioare, insomnii.
3.Prevenire
Calirea organismului pentru marirea rezistentei la imbolnaviri, evitarea aglomeratiilor,
imunizarea cu vaccin antigripal.

II.FIBROZA PULMONARA
Se caracterizeaza prin cicatrizarea tesutului pulmonar datorita producerii in exces de tesut
conjunctiv.
1.Cauze
Iradierea terapeutica pentru tumori, expunerea la toxine si poluanti, chimioterapia, fumatul.
2.Simptome
Dificultate in respiratie, insuficienta respiratorie si cardiaca, tuse uscata, oboseala, dureri
musculare.
3.Prevenire
Evitarea fumatului pasiv sau activ, respectarea normelor de protectie a muncii, purtarea
echipamentului de protectie la locul de munca.

III.EMFIZEM PULMONAR
Este o afectiune caracterizata prin acumularea de aer in tesutul pulmonar interstitial.
1.Cauze
Apare in urma unor boli cronice (TBC, bronsite), in cazul unor profesii ca: sticlatori, suflatori,
instrumentisti.
2.Simptome
Scaderea elasticitatii pulmonare, dilatarea alveolelor, cresterea volumului de aer rezidual, tuse.
3.Prevenire
Evitarea fumatului pasiv sau activ, purtarea echipamentului de protectie la locul de munca,
alimentatie bogata in vitamine.

EXCREȚIA

Excretia este procesul prin care apa, substantele nefolositoare si substantele aflate in exces se
elimina din organism, sub forma de urina.Urina se formeaza si este eliminata prin structurile
sistemului excretor.

Sistemul excretor este alcatuit din: rinichi (formati din unitati structurale si functionale
numite nefroni) si cai urinare extrarenale (uretere, vezica urinara, uretra).

Nefronul este alcatuit din: corpuscul renal Malpighi si tub urinifer.

Corpusculul renal Malpighi este format din capsula Bowman si glomerul vascular.Capsula
Bowman are aspectul unei cupe cu pereti dubli.Ea adaposteste glomerulul vascular care este un
ghem vase capilare.
Tubul urinifer este alcatuit din: tub contort proximal, ansa Henle si tub contort distal.
Tubii contorti distali ai mai multor nefroni se deschid intr-un tub colector.
FORMAREA URINEI
Formarea urinei are loc la nivelul nefronilor si se realizeaza in 3 etape:
- ultrafiltrarea glomerulara
- reabsortia tubulara
- secretia tubulara

1.Ultrafiltrarea glomerulara
Ultrafiltrarea glomerulara se realizeaza la nivelul corpusculului renal Malpighi; consta in
trecerea unei mari cantitati de apa, ioni si substante toxice din capilarele glomerului vascular in
spatiul dintre peretii capsulei Bowman.
Prin ultrafiltrarea glomerulara se formeaza urina primara care este o plasma deproteinizata
(lipsita de proteine).
In fiecare minut se formeaza 125 ml de urina primara; in 24 de ore se formeaza 180 l de urina
primara.Urina primara trece mai departe in tubul urinifer.

2.Reabsortia tubulara
Reabsortia tubulara se realizeaza la nivelul tubului urinifer; consta in trecerea substantelor utile
din urina primara in capilarele peritubulare care inconjoara tubul urinifer.
Reabsortia tubulara se face in doua moduri:
a) activ (cu consum de energie) prin care sunt recuperate glucoza, aminoacizii, vitaminele B12 si
C, ionii de Na+ si K+, fosfatii si sulfatii.
b) pasiv (fara consum de energie) prin care sunt recuperate apa, ureea si ionii de Cl-

3.Secretia tubulara
Secretia tubulara se realizeaza la nivelul tubului urinifer si este procesul invers reabsortiei
tubulare.Consta in trecerea unor substante toxice din capilarele peritubulare in tubul urinifer.
Secretia tubulara se realizeaza in doua moduri:
a) activ pentru ionii de H+ si K+, acidul uric, unele medicamente
b) pasiv pentru amoniac si uree
In urma reabsortiei si secretiei tubulare rezulta urina finala, diferita cantitativ si calitativ
(compozitie) de urina primara.
Urina finala contine:
- 95% apa
- 5% substante dizolvate, dintre care 2% saruri minerale (cloruri, sulfati, fosfati carbonati) si 3%
substante organice (uree, acid uric, creatinina).
Urina finala la un om sanatos nu contine niciodata glucoza.Glucoza este prezenta doar in urina
persoanelor bolnave de diabet. Volumul de urina produsa de rinichi in 24 de ore se numeste
diureza si are o valoare medie de 1,8 l.
ELIMINAREA URINEI
Procesul de eliminare a urinei depozitata in vezica urinara se numeste mictiune.Mictiunea este
un act reflex declansat de acumularea a 150-200 ml de urina in vezica urinara.
Stimularea sistemului nervos simpatic are ca efect relaxarea muschiului vezical, scaderea
presiunii intravezicale si contractia sfincterului vezical intern.In consecinta, simpaticul inhiba
mictiunea.
Stimularea sistemului nervos parasimpatic are ca efect contractia muschiului vezical si relaxarea
sfincterului vezical intern.Stimularea parasimpaticului permite eliminarea urinei din vezica
urinara.
Scoarta cerebrala controleaza sfincterul vezical extern, de aceea mictiunea poate fi amanata
pana cand conditiile permit realizarea acestui proces.

NOTIUNI DE IGIENA SI PATOLOGIE A SISTEMULUI EXCRETOR

I.CISTITA
Este o inflamatie a mucoasei vezicii urinare.
1.Cauze
Este cauzata de infectii microbiene provenite de la rinichi sau de la uretere.
2.Simptome
Se manifesta prin dureri la nivelul vezicii urinare, urinari dese si dureroase, hematurie (sange in
urina), urina tulbure.
3.Prevenire
Respectarea regulilor de igiena intima, evitarea expunerii la frig, in special a zonei renale.

II.NEFRITA
Este inflamatia acuta sau cronica a tesutului renal interstitial (tesut de sustinere a nefronilor).
1.Cauze
Este cauzata de infectii microbiene sau virale.
2.Simptome
Se manifesta prin dureri lombare intense, tulburari urinare, febra si frisoane.
3.Prevenire
Respectarea regulilor de igiena intima, evitarea abuzului de medicamente.

III.GLOMERULONEFRITA
Este inflamatia bilaterala a glomerulilor renali.
1.Cauze
Este cauzata de infectii microbiene.
2.Simptome
Se manifesta prin dureri lombare, cefalee, astenie (oboseala musculara rapida).
3.Prevenire
Respectarea regulilor de igiena intima si evitarea abuzului de medicamente.

REPRODUCEREA

Reproducerea este functia organismului prin care se asigura perpetuarea speciei.Se

realizeaza prin participarea a doi indivizi de sex diferit.Gonadele (ovarele si testiculele) au
functia de a produce gameti (celule sexuale): ovule si spermatozoizi; si functia de a secreta
hormoni sexuali care asigura conditii pentru reproducere.

Sistemul reproducator masculin

Sistemul reproducator masculin este alcatuit din: organe genitale interne (testiculele, caile
spermatice si glandele anexe) si organe genitale externe (penisul).

1.Testiculele (gonadele masculine)

Sunt organe pereche situate in scrot, alcatuite din lobuli testiculari.
Lobulii testiculari contin: tubi seminiferi contorti, care produc spermatozoizi; celule interstitiale
Leydig care secreta hormonul sexual masculin numit testosteron.

2.Caile spermatice
Caile spermatice sunt intratesticulare si extratesticulare.
a) Caile intratesticulare sunt: tubii drepti si reteaua testiculara.
b) Caile extratesticulare sunt: canalele eferente, canalul epididimal, canalul deferent, canalul
ejaculator si uretra (uretra este cale urogenitala pentru eliminarea urinei si a lichidului seminal)

3.Glandele anexe
Glandele anexe sunt veziculele seminale si prostata.
a) Veziculele seminale
Veziculele seminale sunt glande pereche, situate posterior fata de vezica urinara.Secreta un
lichid cu rol in nutritia (hranirea) si transportul spermatozoizilor.
b) Prostata
Prostata este o glanda voluminoasa, situata sub vezica urinara.Secreta un lichid care intra in
constitutia spermei.

4.Penisul
Penisul este un organ genital si urinar.

FUNCTIILE TESTICULELOR
Testiculele sunt glande mixte avand atat functie exocrina cat si functie endocrina.
I.Functia exocrina
Functia exocrina consta in spermatogeneza: un proces care consta intr-o succesiune de
modificari pe care le sufera spermatogonia (celula nediferentiata) pana la formarea
spermatozoizilor.
Spermatozoidul este o celula sexuala masculina haploida (care are un singur set de
cromozomi).Spermatozoizii sunt de doua tipuri, dupa cromozomii de sex pe care ii poseda:
- spermatozoid de tip 22 autozomi + X
- spermatozoid de tip 22 autozomi + Y
2.Functia endocrina
Functia endocrina consta in secretia de testosteron.

Sistemul reproducator feminin

Sistemul reproducator feminin este alcatuit din: organe genitale interne si organ genital extern.

I.Organele genitale interne

Organele genitale interne sunt: ovarele, trompele uterine, uterul, si vaginul.
1.Ovarele (gonadele feminine)
Ovarele sunt organe pereche situate in pelvis, de o parte si alta a uterului.
Ovarele sunt formate din doua zone, o zona medulara si una corticala:
a) Zona medulara
Zona medulara este partea centrala a ovarului; este alcatuita din tesut conjunctiv, vase de sange,
nervi si muschi netezi.
b) Zona corticala
Zona corticala este situata la exteriorul celei medulare si prezinta la suprafata un epiteliu de
acoperire.Sub epiteliul de acoperire se afla foliculii ovarieni (foliculii ovarieni sunt formatiuni
veziculare in diferite stadii de evolutie, in care se dezvolta ovulul).
Ovarul trece in cursul a 28 de zile printr-o serie de transformari care alcatuiesc ciclul ovarian.
Ciclul ovarian are trei faze:
1.Faza foliculara
Faza foliculara consta in cresterea si maturarea unui folicul ovarian
2.Ovulatia
Ovulatia consta in ruperea folicului ovarian matur si expulzarea ovocitului II care va fi captat
de trompa uterina.
3.Faza luteala
Faza luteala consta in transformarea folicului ovarian matur in corp galben care secreta
hormonii estrogeni si progesteron.Daca ovulul nu a fost fecundat corpul galben se transforma
in corp alb (zona cicatriceala).

2.Trompele uterine
Trompele uterine sunt conducte pereche, situate intre ovar si uter.Au rolul de a capta si de a
conduce spre uter ovocitul II.
3.Uterul
Uterul este organ cavitar nepereche, situat in pelvis (bazin), intre vezica urinara si rect.In peretii
uterului se gaseste o musculatura puternica care este captusita de mucoasa uterina.Mucoasa
uterina se numeste endometru, ea trece in cursul a 28 de zile printr-o serie de transformari care
alcatuiesc ciclul uterin.
Ciclul uterin se suprapune peste ciclul ovarian si are trei faze:
1.Faza menstruala
Faza menstruala consta in eliminarea stratului superficial al mucoasei uterine, impreuna cu o
anumita cantitate de sange; aceasta faza dureaza 3-4 zile.
2.Faza proliferativa
Faza proliferativa consta in dezvoltarea si ingrosarea mucoasei uterine; aceasta faza dureaza din
ziua a 4-a pana in ziua a 14-a.
3.Faza secretorie
Faza secretorie consta in secretia de hormoni care pregatesc mucoasa uterina pentru nidatie
(fixarea celulei ou la mucoasa uterina); aceasta faza se desfasoara intre a 15-a zi si urmatoarea
menstruatie.

4.Vaginul
Vaginul este un organ cavitar tubular, situat in continuarea uterului.

5.Vulva
Vulva este organ genital extern.
FUNCTIILE OVARELOR
Ovarele sunt glande mixte avand atat functie exocrina cat si functie endocrina.
1.Functia exocrina
Functia exocrina consta in ovogeneza.Ovogeneza este un proces care consta intr-o succesiune de
modificari pe care le sufera ovogonia (celula nediferentiata) pana la formarea ovocitului II.In
timpul ovulatiei foliculul ovarian matur expulzeaza ovocitul II care este captat de trompa
uterina.Ovocitul II se transforma in ovul.In treimea superioara a trompei uterine are loc
fecundatia.Fecundatia consta in unirea spermatozoidului cu ovulul, rezultand celula ou
(zigotul).Ovulul este celula sexuala feminina haploida (are un singur set de cromozomi); toate
ovulele contin cromozomul de sex X.
2.Functia endocrina
Functia endocrina consta in secretia de hormoni estrogeni si progesteron.

SANATATEA REPRODUCERII
Sanatatea reproducerii implica o viata sexuala in siguranta, posibilitatea de a procrea,
precum si libertatea de a hotara cand, daca si cat de des doresc sa procreeze.
Planificarea familiala (planning-ul familial) reprezinta capacitatea persoanei sau a cuplului
de a anticipa si de a avea numarul dorit de copii la momentul ales si la intervale de timp pe
care le hotarasc singuri.
Acest lucru se poate indeplini prin folosirea metodelor contraceptive si prin tratamentul
infertilitatii involuntare.
Obiectivele serviciilor de planificare familiala sunt:

 Prevenirea sarcinilor nedorite, avortului si abandonului de copii;

 Asigurarea utilizarii corecte a contraceptivului ales;
 Prevenirea infectiilor cu transmitere sexuala;
 Prevenirea si depistarea precoce a cancerului de col uterin si de sani;

Conceptia
Conceptia inseamna unirea spermatozoidului cu ovulul.In ziua a 14-a a ciclului ovarian (ciclul
menstrual) are loc ovulatia.Ovocitul II ajunge din ovar in trompa uterina, unde are loc
fecundatia, se formeaza celula ou (zigotul) care incepe sa se segmenteze in timp ce parcurge
trompa uterina.

Sarcina
Sarcina este starea in care se afla femeia din momentul fecundatiei pana la expulzarea
produsului de conceptie.Ovulul fecundat se numeste zigot si incepe sa se segmenteze in timp ce
parcurge trompa uterina.Dupa 72 de ore, zigotul segmentat (numit preembrion) ajunge in
uter si se fixeaza in mucoasa uterina.Fixarea preembrionului in mucoasa uterina se numeste
nidatie.Odata implantat, zigotul segmentat se numeste embrion; incepand din luna a 3-a
embrionul devine fat si se dezvolta pana in luna a 9-a de sarcina.Schimburile nutritive dintre
mama si fat se realizeaza prin intermediul placentei si al cordonului ombilical.Sexul copilului
este determinat de tipul de spermatozoid care fecundeaza ovulul (daca spermatozoidul are
heterozomul X atunci copilul va fi fetita, iar daca spermatozoidul are heterozomul Y atunci
copilul va fi baietel)

Nasterea
Nasterea consta in expulzia fatului la sfarsitul celor 9 luni de viata intrauterina.

Contraceptia
Contraceptia consta in aplicarea unor metode de impiedicare a conceptiei numite metode
contraceptive (sunt de doua tipuri temporale sau definitive)

1.Metodele contraceptive temporale:

a) Contraceptivele orale (pilule)
b) Contraceptivele de bariera: prezervativele, diafragma, spermicidele.
c) Steriletul (dispozitiv intrauterin)
d) Contraceptivele injectabile
e) Metoda calendarului
f) Metoda temperaturii bazale

2.Metodele contraceptive definitive:

a) Legarea trompelor uterine
b) Histerectomia (indepartarea chirurgicala a uterului)
c) Vasectomia (sectionarea canalului ejaculator)

NOTIUNI ELEMENTARE DE IGIENA SI PATOLOGIE A SISTEMULUI REPRODUCATOR

I.ANEXITA
Anexita este inflamatia trompei uterine si a ovarului.
1.Cauze
Poate fi cauzata de infectii bacteriene, avorturi si lipsa igienei.
2.Simptome
Se manifesta prin dureri abdominale, febra, secretie vaginala, pierderi de sange prin vagin.
3.Prevenire
Evitarea relatiilor sexuale intamplatoare si neprotejate; evitarea expunerii la frig, respectarea
regulilor de igiena intima.

II.ADENOMUL DE PROSTATA
Este o tumoare benigna ce apare pe prostata.
1.Cauze
Scaderea cresterii de testosteron ce apare spre varsta de 60 de ani, expunerea prelungita la
temperaturi scazute.
2.Simptome
Tulburari de mictiune (eliberarea urinei), infectii urinare, dereglari ale activitatii sexuale
3.Prevenire
Evitarea unei vieti sexuale dezordonate, evitarea expunerii la frig.

GENETICA SI ECOLOGIE UMANA - CLASA A XII-A

ACIZI NUCLEICI

In toate celulele exista doua tipuri de acizi nucleici:

-acid dezoxiribonucleic (ADN)
-acid ribonucleic (ARN)

Acizii nucleici sunt substante chimice macromoleculare alcatuite din unitati simple numite
nucleotide (deci sunt polimeri de nucleotide)
O nucleotida este alcatuita din trei componente
-o baza azotata
-un zahar
-un radical fosforic

Bazele azotate sunt substante organice in care atomii de carbon si de azot sunt grupati in
cicluri; ele sunt de doua tipuri, purinice si pirimidinice.
Bazele azotate purinice au doua cicluri condensate insumand 5 atomi de carbon si 4 atomi de
azot, ele sunt urmatoarele:
-adenina (A)
-guanina (G)
Ambele baze azotate purinice sunt prezente atat in ADN cat si in ARN.
Bazele azotate pirimidinice au un singur ciclu cu 4 atomi de carbon si 2 atomi de azot, ele sunt
urmatoarele:
-citozina (C); prezenta atat in ADN cat si in ARN
-timina (T); prezenta doar in ADN
-uracilul (U); prezent doar in ARN

Zaharul este un monozaharid cu 5 atomi de carbon (o pentoza).Este reprezentat de riboza (R)

in ARN si de dezoxiriboza (D) in ADN.
Combinarea unei baze azotate purinice sau pirimidinice cu o pentoza (zahar) formeaza o
nucleosida.Daca se ataseaza o grupare fosfat la zaharul unei nucleoside rezulta o nucleotida.
o baza azotata + un zahar = o nucleosida
o baza azotata + un zahar + un radical fosforic = o nucleotida
Radicalul fosforic (P) formeaza legaturi esterice cu pentozele.Legatura se stabileste intre al 5-lea
atom de carbon al unei pentoze si al 3-lea atom de carbon al pentozei urmatoare, formand astfel
lanturi (catene) polinucleotidice.
Legarea nucleotidelor intre ele cu formarea lanturilor polinucleotidice reprezinta structura
primara a acizilor nucleici.

ADN, spirala vietii

ADN-ul este o substanta macromoleculara bicatenara formata din 2 catene polinucleotidice care
se infasoara una in jurul celeilalte, in spirala, astfel incat se formeaza un dublu helix.
In macromolecula de ADN se deosebesc doua tipuri de structuri:
a)structura primara monocatenara: reprezentata de succesiunea de nucleotide dintr-o catena.
b)structura secundara bicatenara: reprezentata de structura bicatenara a ADN-ului.
1.Cele doua catene ale ADN-ului sunt antiparalele
Cele doua catene ale ADN-ului sunt antiparalele, ceea ce inseamna ca pe o catena legaturile
dintre nucleotide sunt de tip 5'-3' iar pe cealalta catena sunt invers, adica 3'-5'.

2.Cele doua catene ale ADN-ului sunt complementare

Cele doua catene ale ADN-ului sunt complementare, ceea ce inseamna ca o nucleotida, de pe o
catena, ce contine o baza azotata purinica se va lega intotdeauna de o nucleotida de pe cealalta
catena care contine o baza azotata pirimidinica, si invers.
Prin urmare in macromolecula de ADN exista 4 tipuri de legaturi: A-T, T-A, G-C si C-G.
Adenina si timina sunt baze complementare.
Guanina si citozina sunt baze complementare.
Structura bicatenara a ADN-ului se realizeaza cu ajutorul unor punti de hidrogen care se
stabilesc intre bazele complementare si care sunt duble intre timina si adenina, si triple intre
guanina si citozina.
Structura bicatenara a ADN-ului prezinta de regula o mare stabilitate fizica asigurata astfel:
-pe verticala de legaturile fosfodiesterice intracatenare
-pe orizontala de legaturile de hidrogen intercatenare
Denaturarea si renaturarea ADN-ului
Datorita structurii bicatenare macromoleculare de ADN poate suferii fenomene de denaturare-
renaturare si replicare.
Prin incalzirea unei solutii in care se afla ADN cele doua catene se desfac si ADN-ul devine
monocatenar.
Daca are loc o racire brusca a solutiei respective, puntile de hidrogen dintre cele doua catene nu
se mai refac si ADN-ul ramane monocatenar.Acest ADN monocatenar se numeste ADN
denaturat.
Daca are loc o racire treptata a solutiei respective puntile de hidrogen dintre cele doua catene se
refac si ADN-ul redevine bicatenar.Acest ADN bicatenar se numeste ADN renaturat.
1.Denaturarea reprezinta capacitatea catenelor de ADN de a se separa atunci cand solutia de
ADN este incalzita pana la 100 grade Celsius.
2.Renaturarea reprezinta capacitatea catenelor de ADN de a reface structura bicatenara atunci
cand solutia de ADN monocatenar este racita treptat.
Amestecand monocatene de ADN de la specii diferite se formeaza prin renaturare partiala
hibrizi moleculari.Procedeul este folosit de oamenii de stiinta in studiul relatiilor de inrudire
dintre specii.Cu cat speciile sunt mai inrudite cu atat renaturarea se face mai repede si intr-o
proportie mai mare.De exemplu: procentul de renaturare intre monocatenele ADN de la om si
de la maimuta este de 75% pe cand procentul de renaturare intre monocatenele de ADN de la
om si de la soarece este de 25%.
Replicarea ADN-ului
In celulele fiecarei specii exista o anumita cantitate de ADN in care se afla codificata informatia
genetica.Pentru realizarea diviziunii celulare este necesara dublarea cantitatii de ADN astfel
incat celulele fiice sa aive aceeasi cantitate de ADN ca si celula mama.Dublarea cantitatii de
ADN se realizeaza prin replicare si are loc in interfaza ciclului celular.
Cele doua catene ale macromoleculei de ADN se separa treptat incepand dintr-un punct numit
punct de initiere al replicarii si continuand progresiv catre un punct terminus.Astfel, in prim
proces de replicare molecula de ADN capata forma literei Y.
Legaturile de hidrogen dintre cele doua catene se desfac treptat sub actiunea enzimei ADN
polimeraza.Pe masura ce catenele se despart, nucleotidele libere din citoplasma se ataseaza la
acestea pe baza de complementaritate.In acest fel vor rezulta doua molecule fiice de ADN,
fiecare avand o catena veche care a servit ca matrita (model) si o catena nou sintetizata.
Sinteza de ADN se numeste replicare (replicatie) si se realizeaza dupa modelul semiconservativ;
deoarece fiecare molecula de ADN fiica mosteneste doar una din cele doua catene ale moleculei
de ADN mama.
Structura si tipurile de ARN
ARN este o substanta macromoleculara avand o structura primara monocatenara formata de
regula dintr-un singur lant polinucleotidic.
Nucleotidele de ARN (ribonucleotide) au in locul timinei uracil si in locul dezoxiribozei, riboza.
Moleculele de ARN nu pot avea dimensiuni foarte mari, deoarece cu cat creste numarul de
nucleotide (peste cateva mii) cu atat scade si stabilitatea moleculei.
Sinteza de ARN se numeste transcriptie si se realizeaza pe baza complementaritatii bazelor
azotate.
Cele doua catene ale macromoleculei de ADN se despart pe intervalul ce urmeaza a fi transcris
(copiat), numai ca de aceasta data va actiona enzima ARN polimeraza.Se va transcrie (se va
copia) numai una din cele doua catene ale macromoleculei de ADN.Catena de ADN care
serveste ca matrita (model) pentru sintea ARN-ului se numeste catena sens.
La catena sens se vor atasa pe baza de complementaritate ribonucleotide libere din
citoplasma.Se va obtine un hibrid ADN-ARN instabil, deoarece perechiile de baze uracil-
adenina sunt cele mai slabe din toate imperecherile de baze.Ca urmare ARN-ul se disociaza
usor de matrita ADN, iar ADN-ul se reasociaza automat refacandu-si structura bicatenara.
Exista doua clase de ARN:

I.ARN viral
ARN-ul viral este materialul genetic al ribovirusurilor.Ribovirusuri sunt: unii bacteriofagi,
unele virusuri vegetale (virusul mozaicul tutunului) si unele virusuri animale (virusul gripal,
virusul turbarii, HIV).
ARN-ul viral este materialul genetic si la viroizi.Viroizii sunt agenti infectiosi care produc boli
la plante si animale.Ei au o molecula mica de ARN lipsita de capsida virala (invelis proteic),
care este caracteristica virusurilor.
II.ARN celular
ARN-ul celular este implicat in sinteza proteinelor; este de trei tipuri: ARN mesager (ARNm),
ARN de transfer/de transport (ARNt) si ARN ribozomal (ARNr).

1.ARN mesager
ARNm copiaza informatia genetica a unei catene de ADN si o duce la nivelul ribozomilor, unde
are loc sinteza proteinelor. Fenomenul de copiere se numeste transcriptie (transcriere) si are loc
in nucleu.
ARNm este monocatenar si are o lungime variabila in functie de marimea moleculelor proteice
care vor fi sintetizate.

2.ARN de transfer
ARNt transporta aminoacizii la locul sintezei proteice (la ribozomi).Molecula sa este formata
din 70-90 nucleotide.Este monocatenar cu portiuni bicatenare, care ii dau aspectul unei frunze
de trifoi.
Are doi poli functionali:
-un pol unde se ataseaza un aminoacid
-un pol care contine o secventa de 3 nucleotide; care recunoaste o anumita secventa de ARNm
unde se ataseaza pe baza de complementaritate.

3.ARN ribozomal
Intra in alcatuirea ribozomilor si are rol in sinteza proteinelor.
Un ribozom este format din doua subunitati inegale care vor recunoaste si vor atasa intre ele
nucleotidele de recunoastere de la inceputul moleculei de ARNm.

Functiile ADN-ului
ADN-ul are doua functii:
-functia autocatalitica (reprezentata de replicatia ADN-ului)
-functia heterocatalitica (reprezentata de sinteza proteinelor)
Conform dogmei centrale a geneticii, informatia genetica se reproduce prin replicatie si este
decodificata, adica transformata intr-o proteina specifica, prin transcriptie si translatie
1.Functia autocatalitica
Consta in capacitatea moleculelor de ADN de a se autoreproduce cu mare fidelitate dupa
modelul semiconservativ (replicarea ADN-ului).

2.Functia heterocatalitica
Consta in faptul ca ADN-ul are capacitatea de a determina sinteze specifice de proteine cu o
anumita secventa de aminoacizi.
Proteinele sunt macromolecule formate prin inlantuirea intr-o anumita ordine a celor 20 de
aminoacizi.
Informatia necesara sintezei proteinelor este depozitata in moleculele de ADN.
Legatura dintre succesiunea nucleotidelor in ADN si succesiunea aminoacizilor in molecula
proteica se realizeaza cu ajutorul codului genetic.
Codul genetic este un sistem biochimic prin care se stabileste relatia dintre acizii nucleici si
proteine.
Codul genetic consta in corespondenta dintre fiecare aminoacid si o succesiune de 3 nucleotide
numita codon.
Codonul este alcatuit dintr-o succesiune de 3 nucleotide din ADN care determina pozitia unui
aminoacid in molecula proteica sau sfarsitul sintezei proteice.
Codul genetic este alcatuit din 64 de codoni.Cifra 64 reprezinta totalitatea combinatiilor posibile
a celor 4 tipuri de nucleotide luate cate 3 (4³=64).
Dintre cei 64 de codoni ai codului genetic:
-61 codifica diferiti aminoacizi si se numesc codoni sens
-3 codoni nu codifica aminoacizi ci marcheaza sfarsitul mesajului genetic, si se numesc codoni
nonsens sau stop (UAA,UAG si UGA)
-2 codoni (AUG si GUG) din cei 61 de codoni sens, codifica aminoacizi (metionina si valina) si
au semnificatia de inceput de sinteza; acesti codoni se numesc codoni start
Codul genetic are urmatoarele caracteristici: este nesuprapus, este degenerat (reduntant), este
fara virgule si este universal.

1.Este nesuprapus
Codul genetic este nesuprapus, ceea ce inseamna ca doi codoni vecini nu au nucleotide in
comun.

2.Este degenerat (reduntant)

Codul genetic este degenerat, ceea ce inseamna ca mai multi codoni codifica acelasi
aminoacid.Acest lucru se intimpla deoarece sunt 64 de codoni si doar 20 de aminoacizi.Codonii
care codifica acelasi aminoacid se numesc codoni sinonimi; de exemplu. aminoacidul serina este
codificat de 6 codoni sinonimi.

3.Este fara virgule

Codul genetic este fara virgule, ceea ce inseamna ca intre doi codoni vecini nu exista nucleotide
in plus, citirea informatiei genetice realizandu-se continuu.

4.Este universal
Codul genetic este universal, ceea ce inseamna ca in toata lumea vie aceeasi codoni codifica
acelasi aminoacid.
Exista si exceptii de la universalitatea codului genetic, datorate probabil unor mutatii.Astfel,
codonul UGA este un codon stop in nucleu, dar in mitocondrii codifica aminoacidul
triptofan.Codonul AUA codifica aminoacidul izoleucina in nucleu, dar in mitocondrii codifica
aminoacidul metionina.

Etapele sintezei proteice

Pe baza codului genetic are loc sinteza proteinelor in doua etape:
-transcriptia (transcrierea)
-translatia (traducere)

1.Transcriptia
Transcriptia este prima etapa a sintezei proteice si consta in copierea informatiei genetice dintr-
o catena de ADN in ARNm cu ajutorul enzimei ARN polimeraza.
ARNm copiaza informatia genetica a unei singure catene din macromolecula de ADN.
Gena este un segment de ADN sau ARN care contine informatia necesara sintezei unei proteine.
La procariote se copiaza informatia genetica a unei singure catene din macromolecula de
ADN.La procariote se copiaza informatia genetica a mai multor gene succesive.Gena
procariotelor are o structura continua continand numai secvente informationale numite exoni si
sintetizeaza direct ARNm-ul care participa la procesul de translatie.
La eucariote se copiaza informatia genetica a unei singure gene.Gena eucariotelor are o
structura discontinua, continand atat secvente informationale numite exoni cat si secvente non-
informationale numite introni.
Intronii vor fi eliminati prin transcriptie.
Transcriptia la eucariote are loc in nucleu si se realizeaza in doua etape:
1.Formarea ARNm-ului precursor, prin copierea unei catene de ADN cu ajutorul enzimei ARN
polimeraza.
2.Formarea ARNm-ului matur, prin eliminarea intronilor si asamblarea exonilor cu ajutorul
enzimei ligaza.
ARNm precursor= exoni+introni
ARNm maturi= exoni
ARNm matur trece din nucleu in citoplasma unde participa la procesul de translatie.

2.Translatia
Translatia, a doua etapa a sintezei proteice, este procesul de traducere a informatiei genetice in
urma careia o secventa de nucleotide din ARNm este transformata intr-o secventa de
aminoacizi in molecula proteica.
ARNm se cupleaza cu ribozomii din citoplasma formand poliribozomi.
Translatia se realizeaza in trei etape:
-initierea sintezei proteice
-formarea si elongarea catenei proteice
-terminarea sintezei proteice

a)Initierea sintezei proteice

Presupune formarea secventei de initiere si pregatirea aminoacizilor pentru sinteza.
ARNm recunoaste locul sintezei proteice datorita primelor sale nucleotide care formeaza o
secventa de initiere.Ea atrage cele doua subunitati ale ribozomului care se cupleaza prinzand
intre ele capatul moleculei de ARNm.
La eucariote ARNm incepe cu codonul AUG, care va corespunde aminoacidului metionina.Deci
primul aminoacid al moleculei proteice va fi metionina, care ulterior poate fi inlaturata.Intre
timp, in citoplasma aminoacizii sunt pregatiti pentru sinteza in doua faze:
1.In prima faza aminoacizii sunt activati, prin reactia cu molecula de ATP donatoare de energie,
sub influenta enzimelor aminoacil-sintetaze.
2.In a doua faza are loc atasarea aminoacidului activat de un ARNt specific, sub actiunea
enzimelor aminoacil-sintetaze.

b)Formarea si elongarea catenei proteice

Presupune trecerea ARNm-ului printre subunitatile ribozomului.
Intr-un ribozom este loc pentru doi codoni ai ARNm-ului.Ribozomul se deplaseaza in directia
5'-3', adica in sensul de citire a informatiei genetice.
In aceasta etapa are loc formarea legaturilor peptidice intre aminoacizi, sub influenta enzimelor
peptid-polimeraze.
Pe masura ce ARNm-ul se deplaseaza printre subunitatile ribozomului, informatia genetica este
tradusa din "limbajul polinucleotidic" in "limbajul polipeptidic", si lantul de aminoacizi se
lungeste prin formarea de legaturi peptidice intre aminoacizi.

c)Terminarea sintezei proteice

Deplasarea moleculei de ARNm continua pana la codonul cu semnificatia de stop, care indica
sfarsitul sintezei proteice.
Catena polipeptidica (lantul de aminoacizi) este eliberata din ribozomi, iar ribozomul este
disociat in subunitatile sale.
Aceeasi molecula de ARNm trece succesiv prin mai multi ribozomi si pe baza ei se formeaza
mai multe exemplare din molecula proteica respectiva.
Producerea unui numar exagerat de exemplare este prevenita prin distrugerea ARNm-ului
utilizat.
Dupa ce molecula de ARNm a iesit dintr-un ribozom, cele doua subunitati ale sale se despart si
se vor reuni in jurul secventei de initiere al altei molecule de ARNm.
Celelalte molecule de ARN celular (ARNt si ARNr) sunt reciclate si participa la numeroase
runde de traducere a mesajului genetic.

ORGANIZAREA MATERIALULUI GENETIC LA VIRUSURI, PROCARIOTE,

EUCARIOTE

Virusurile sunt entitati infectioase de nivel subcelular cu dimensiuni cuprinse intre 80 si 2500
mA.
Ele sunt parazite intracelulare lipsite de organizare celulara, enzime si metabolism.
Stiinta care se ocupa cu studiul virusurilor se numeste virusologie.
Virusurile se prezinta in 3 stari: virion, virus vegetativ si provirus.
Virionul este virusul matur infectios si este alcatuit din invelis proteic numit capsida virala si
miez, numit genom viral (reprezentat de un singur tip de acid nucleic: ADN sau ARN).
Virusul vegetativ este acidul nucleic aflat liber in citoplasma celulei gazda.

In functie de acidul nucleic continut in genom, virusurile se clasifica in: dezoxiribovirusuri si

ribovirusuri.

 La dezoxiribovirusuri materialul genetic este reprezentat de ADN.Moleculele de ADN pot fi:

-monocatenare (de exemplu: bacteriofagul phi X174)

-bicatenare (de exemplu: virusul herpetic care produce herpesul, virusul varicelei, variolei,
majoritatea bacteriofagilor).

 La ribovirusuri, materialul genetic este reprezentat de ARN.Moleculele de ARN pot fi:

 -monocatenare (de exemplu: virusul gripal, virusul turbarii, virusul mozaicul tutunului,
virusul imunodeficientei umane dobandite HIV)
-bicatenare (reovirusuri)

Multiplicarea virusurilor
Virusurile nu se multiplica, nu se inmultesc, sunt reproduse de celula gazda pe care o
paraziteaza.Virusurile ofera informatia ereditara pentru a fi reproduse iar celula gazda asigura
substanta, echipamentul enzimatic si energia necesara.
Genomul viral patrunde in celula gazda si deviaza procesele de biosinteza caracteristice
acesteia.Celula gazda va efectua sinteze noi dupa modelul furnizat de virionul decapsidat
(numit virus vegetativ).Se vor sintetiza acid nucleic viral si proteine virale.Dupa aceea se vor
asambla noile componente intr-un numar mare de virioni.Prin lizarea (distrugerea) celulei
gazda se vor elibera noii virioni.
Replicarea materialului genetic viral se realizeaza tot pe baza complementaritatii bazelor
azotate, dar cu unele particularitati:
-la dezoxiribovirusuri catena de ADN serveste ca matrita pentru sinteza alteia complementare
-la ribovirusuri catena de ARN serveste ca matrita pentru sinteza alteia complementare, care la
randul ei devine matrita pentru sinteza ARN-ului initial
-la HIV molecula de ARN serveste ca matrita pentru sinteza unei catene de ADN sub actiunea
enzimei reverstranscriptaza aflata in echipamentul virusului.

Organizarea materialului genetic la procariote (PK)

Procariotele sunt reprezentate de bacterii si cianobacterii (alge albastre-verzi).Ele sunt

organisme unicelulare sau coloniale lipsite de nucleu adevarat, mitocondrii si aparat Golgi.
O celula procariota este alcatuita din urmatoarele componente:
-perete celular
-membrana celulara
-citoplasma
-nucleoid (nucleu fals sau pseudonucleu)
Nucleoidul este materialul nuclear raspandit in citoplasma fara a fi delimitat de membrana
nucleara.El este reprezentat de o molecula circulara de ADN care formeaza un singur
cromozom.
Materialul genetic la procariote este reprezentat de cromozomul bacterian.El este fixat de
membrana celulara prin mezozom.
Mezozomul este un pliu al membranei celulare care are rol in respiratie.

Cromozomul bacterian are forma circulara fiind reprezentat de o molecula de ADN bicatenara
cu 40-50 de bucle care isi pastreaza structura cu ajutorul unor molecule de ARN.Fiecare bucla
prezinta superrasuciri secundare alcatuite din aproximativ 400 perechi de nucleotide.
Cromozomul bacterian contine intre 2000 si 3000 de gene care se transmit inlantuite de la
bacteria mama la bacteriile fiice in timpul diviziunii celulare.
Unele bacterii prezinta si un material genetic accesor sau aditional.Materialul genetic accesor
sau aditional este reprezentat de plasmide.
Plasmidele sunt molecule circulare de ADN bicatenar care se replica independent de
cromozomul bacterian.
Plasmidele reprezinta un minicromozom deoarece contin 6-8 gene.
Plasmida reprezinta 1% din cromozomul bacterian.
Exemplu de plasmide:
-factorul F (factorul de sex)
-factorul R (factorul de rezistenta la antibiotice) contine gene de rezistenta la antibiotice, toxine
si metale grele
Importanta plasmidelor:

 Au rol in recombinarea genetica, determinan cresterea variabilitatii genetice in cadrul

speciei, populatia bacteriana are o mare heterogenitate, ceea ce reprezinta un avantaj selectiv
pentru adaptarea la mediu a bacteriilor
 Asigura rezistenta la antibiotice, toxine si metale grele a bacteriilor care le contin
 Sunt utilizate in ingineria genetica ca vectori cu ajutorul carora pot fi transferate gene de la
eucariote in celulele bacteriene
 Reprezinta un element esential in tehnologia ADN-ului recombinat

Organizarea materialului genetic la eucariote (EK)

Eucariotele sunt reprezentate de protiste, fungi, plante si animale.Ele sunt organisme

unicelulare sau pluricelulare ale caror celule prezinta nucleu adevarat, cu membrana nucleara
dubla, mitocondrii si aparat Golgi.
La eucariote materialul genetic se afla in nucleu (materialul genetic nuclear) dar si in
citoplasma, mai precis in mitocondrii si cloroplaste (material genetic extranuclear).

1.Materialul genetic extranuclear

Este localizat in cloroplaste, unde este reprezentat de ADN-ul cloroplastic si in mitocondrii,
unde este reprezentat de ADN-ul mitocondrial.
Materialul genetic extranuclear este reprezentat de o molecula de ADN de forma circulara.
ADN-ul extranuclear prezinta o serie de particularitati:
-se replica dupa modelul semiconservativ, dar nu in perioada de sinteza S a ciclului celular, ci
independent de ADN-ul nuclear
-greutatea moleculara si raportul A+T/G+C sunt diferite de ADN-ul nuclear
-viteza cu care se realizeaza denaturarea-renaturarea este diferita
-nu se obtin hibrizi moleculari intre ADN-ul extranuclear si ADN-ul nuclear.

2.Materialul genetic nuclear

Este localizat in nucleu si este reprezentat de o substanta numita cromatina.
Cromatina este forma interfazica a cromozomilor.
Cromozomii sunt structuri permanente in nucleu, insa sunt vizibili la microscop numai in
timpul diviziunii nucleului.
Cromozomii se formeaza prin spiralizarea, condensarea si fragmentarea fibrei de cromatina.

La eucariote cromozomii au o arhitectura complexa fiind alcatuiti din:

a) 13-15% ADN
b) 12-13% ARN
c) 68-72% proteine histonice si nonhistonice
d) mici cantitati de lipide
e) ioni de calciu si de magneziu

Cea mai importanta componenta a cromozomului eucariot este ADN-ul.

ADN-ul poate fi impartit in doua categorii de secvente:
-secvente unice de nucleotide, in care sunt incluse genele si care se numesc exoni
-secvente repetitive, in care anumite secvente de nucleotide se repeta de un numar variabil de
ori si care formeaza intronii cu rol in reglajul genetic
La eucariote secventele unice de nucleotide sunt intercalate cu secventele repetitive.ADN-ul
repetitiv este de obicei non-informational, adica nu contine gene structurale ci are rol in reglajul
genetic, diferentierea celulara si evolutia materialului genetic.

Cromatina prezinta doua stari functionale, alternative si reversibile: eucromatina si heterocromatina.

Eucromatina este partea activa a cromatinei, care se condenseaza in timpul diviziunii celulare, ea fiind
forma mai putin condensata a cromatinei.Ea se coloreaza normal cu coloranti bazici si se replica de-a
lungul fazei de sinteza a ciclului celular.
Eucromatina contine cea mai mare parte a proteinelor nonhistonice care actioneaza materialul genetic.
Eucromatina contine secvente unice numite exoni, care au rol informational.
Heterocromatina este partea inactiva a cromatinei, care este mai condensata.
Se coloreaza mai intens si se replica la sfarsitul fazei S a ciclului celular.
Heterocromatina contine secvente repetitive numite introni care au rol non-informational.

Cromatina se prezinta ca un lant flexibil alcatuit din unitati numite nucleosomi.Nucleosomul

are forma unui cilindru turtit, format dintr-un octamer de proteine histonice (8 proteine
histonice) inconjurat la exterior de un segment de ADN format din 140 perechi de
nucleotide.Acest segment de ADN formeaza o pereche de inele la varful si la baza cilindrului.
Legatura dintre doi nucleosomi se realizeaza cu ajutorul unei secvente de ADN formata din
cateva zeci de nucleotide care se gasesc unite cu un alt tip de histone.
ADN-ul impreuna cu histonele formeaza complexul nucleohistonic care alcatuieste fibra de
cromatina.
La inceputul diviziunii celulare se formeaza cromozomii prin spiralizarea si condensarea fibrei
de cromatina.
Cromozomii pot fi cel mai bine studiati in metafaza, deoarece atunci sunt cel mai bine
spiralizati si condensati.
Cromozomul metafazic este format din doua fibre de cromatina, numite cromatide surori.
Fiecare cromatida este alcatuita dintr-o molecula de ADN bicatenara.Cele doua fibre de
cromatina se intersecteaza intr-un punct numit centromer.
Centromerul este o constrictie primara care delimiteaza intr-un cromozom doua brate egale sau
inegale.

Pozitia centromerului este un criteriu de clasificare a cromozomilor:

a) cromozomi metacentrici
-au centromerul plasat median
-au doua brate cromozomiale egale
b) cromozomi submetacentrici
-au centromerul plasat submedian
-au doua brate cromozomiale inegale
c) cromozomi acrocentrici
-au centromerul plasat aproape de unul din capetele cromozomului
-prezinta constrictie secundara care delimiteaza sateliti
d) cromozomi telocentrici (lipsesc la om)
-au centromerul plasat la capatul cromozomului
-au un singur brat cromozomal; capetele cromozomului se numesc telomere
GENOMUL UMAN. COMPLEMENTUL CROMOZOMIAL UMAN

Complementul cromozomial uman reprezinta numarul de cromozomi dintr-o celula somatica

umana.El este alcatuit din 46 de cromozomi, respectiv 23 de perechi, dintre care: 22 perechi de
autozomi si o pereche de heterozomi.
Autozomii sunt indentici la femeie si la barbat.Ei contin gene care determina caracteristicile
organismului.
Heterozomii (cromozomii sexului) contin gene care intervin in diferentierea
sexelor.Heterozomii femeii sunt doi cromozomi X (XX).Heterozomii barbatului sunt un
cromozom X si un cromozom Y (XY).
Celulele somatice (celulele corpului) sunt celule diploide, care au doua seturi de cromozomi (2n
= 2 seturi de cromozomi)
Celulele reproducatoare (gametii) sunt celule haploide, care au un singur set de cromozomi (n =
1 set de cromozomi)

Complementul cromozomial uman normal se noteaza astfel:

Cariotipul unei specii consta in dispunerea cromozomilor unei celule diploide ordonati pe
perechi si grupe in functie de dimensiuni, forma si plasarea centromerului.

Cariotipul uman normal grupeaza cele 23 de perechi de cromozomi in 7 grupe notate cu litere
mari de tipar: A,B,C,D,E,F,G.
Cromozomii X si Y sunt foarte diferiti ca marime.Cromozomul X este incadrat in grupa C iar
cromozomul Y in grupa G.
Studiul cariotipului este important deoarece furnizeaza informatii cu privire la unele maladii
generate de anomalii cromozomiale.
Grupa A
Cuprinde cromozomii din perechiile 1,2 si 3.
Sunt cromozomii cei mai mari
Sunt cromozomi metacentrici

Grupa B
Cuprinde cromozomii din perechiile 4 si 5.
Sunt cromozomi mari
Sunt cromozomi submetacentrici

Grupa C
Cuprinde cromozomii din perechiile 6-12
Sunt cromozomi medii
Sunt cromozomi submetacentrici

Grupa D
Cuprinde cromozomii din perechiile 13-15
Sunt cromozomi medii
Sunt cromozomi acrocentrici

Grupa E
Cuprinde cromozomii din perechiile 16-18
Sunt cromozomi scurti
Sunt cromozomi metacentrici si submetacentrici

Grupa F
Cuprinde cromozomii din perechiile 19 si 20
Sunt cromozomi scurti
Sunt cromozomi metacentrici

Grupa G
Cuprinde cromozomii din perechiile 21 si 22
Sunt cromozomi foarte scurti
Sunt cromozomi acrocentrici
MUTAGENEZA SI TERATOGENEZA. ANOMALII CROMOZOMIALE ASOCIATE
CANCERULUI UMAN
Mutageneza este procesul de aparitie a mutatiilor.
Mutatia este fenomenul prin care se produc modificari in structura si functiile materialului
genetic, sub actiunea factorilor mutageni.
Teratogeneza reprezinta totalitatea mecanismelor care determina producerea de malformatii la
embrionul sau fatul uman.
Factorii teratogeni sunt factori de mediu care actioneaza asupra embrionului sau fatului uman
determinand malformatii ale acestuia.
Cancerul este o boala genetica produsa de perturbarea diviziunii celulare.Se caracterizeaza
printr-o multiplicare necontrolata, prin invazia si distrugerea tesutului sanatos de catre celulele
anormale ducand la formarea de tumori.

Cancerul este transmis clonal, adica porneste de la o singura celula anormala care se multiplica,
iar toate celulele descendente ale acesteia sunt celule anormale.Rezultatul acestor multiplicari
este formarea de tumori.
Tumorile sunt de doua tipuri:
1.Tumori benigne (necanceroase) care raman localizate in zona in care se formeaza
2.Tumori maligne (canceroase) care invadeaza tesuturile inconjuratoare
Celulele canceroase se multiplica mai rapid decat celulele normale ale organismului.Prin sange
sau limfa, celulele canceroase se pot raspandi in orice alta parte a organismului si genereaza noi
tumori prin procesul numit metastaza.

Carcinogeneza reprezinta procesul prin care este indus cancerul.Acest proces se desfasoara in
doua etape:
-etapa de initiere, cand un agent carcinogen determina aparitia de celule mutante
-etapa de dezvoltare si progresie, cand are loc proliferarea (inmultirea) celulelor mutante si
formarea de microtumori

Tipuri de cancer:
a) carcinom, cancer care se formeaza in epitelii
b) sarcom, cancer care se formeaza in tesutul mezenchimal (tesutul muscular)
c) limfom, cancer care se formeaza in tesutul limfoid
d) mielom, cancer care se formeaza in maduva osoasa si celulele plasmei
e) leucemie, cancerul globulelor albe

Agentii carcinogeni si principalele organe pe care le afecteaza:

1.Pesticide bogate in arsenic
Afecteaza plamanii, ficatul si pielea
2.Uleiuri minerale si radiatii ultraviolete
Afecteaza pielea
3.Benzenul
Afecteaza globulele albe si maduva spinarii
4.Fumul de tigara
Afecteaza sistemul respirator, digestiv si excretor
5.Azbest, crom, oxid de fier, nichel si petrol
Afecteaza plamanii
6.Radiatii ionizate
Afecteaza oasele, plamanii si maduva spinarii.
GENETICA UMANA

Bioetica constituie etica privind aplicarea de cercetari biologice fundamentale, medicale si

agronomice la fiintele vii.
Eredopatologia umana consemneaza maladiile ereditare care afecteaza caracteristicile
morfologice, fiziologice, biochimice si de comportament ale omului.

SFATURILE GENETICE
Sfatul genetic consta in evaluarea riscului unei persoane de a manifesta o maladie genetica sau
posibilitatea unui cuplu de a avea un copil malformat.
Sfaturile genetice sunt indicate in urmatoarele situatii:
1.Unul sau ambii parinti sunt afectati de o maladie ereditara
2.Persoane sanatoase care au in familie rude cu boli ereditare
3.Parinti care au un copil afectat ereditar si vor sa cunoasca riscul de a avea alti copii afectati
4.Cuplul prezinta un caz de consangvinizare
5.Au avut avorturi spontane repetate

DIAGNOSTICUL PRENATAL
Diagnosticul prenatal urmareste detectarea unor maladii din primele luni de sarcina.
Exista o serie de tehnici si metode de diagnostic prenatal:
-arborele genealogic
-ecografia
-amniocenteza
-analiza Doppler
-analiza sangelui matern
1.Arborele genealogic (pedigreeul)
Presupune reprezentarea intr-o diagrama a istoricului unei boli intr-o familie.Se urmaresc
relatiile care se stabilesc intre membrii familiei si modul de transmitere a bolii.Se poate aprecia
riscul de aparitie a unei boli genetice la descendenti.
2.Ecografia
Se poate efectua pe tot parcursul sarcinii si permite indentificarea unor malformatii ale fatului.
3.Amniocenteza
Consta in analiza lichidului amniotic care contine celule fetale.Se efectueaza in saptamanile 15-
17 de viata intrauterina.Se utilizeaza pentru stabilirea cariotipului si a sexului fatului, pentru
indentificarea unor maladii genetice.In functie de gravitatea maladiilor depistate, se poate lua
decizia de a intrerupe sarcina sau de a o continua.
4.Analiza Doppler
Este utilizata pentru evaluarea vitezei sangelui in circulatia fetala, ombilicala si placentara.
6.Analiza sangelui matern
Se utilizeaza pentru evidentierea unor maladii ale fatului, cum ar fi sindromul Down (trisomia
21).

FERTILIZAREA IN VITRO (FIV)

Fertilizarea in vitro consta in unirea gametilor (ovulul este unit cu un spermatozoid) inafara
corpului uman.In urma contopirii celor doi gameti intr-un mediu de cultura special (in
laborator), se obtine celula ou (zigot)
Celula ou sufera diviziuni succesive (intra in diviziune mitotica) in urma carora se formeaza
embrionul.La 72 de ore de la conceptie, embrionul este transferat unei mame purtatoare, prin
tehnica numita embrio-transfer.
Intre fatul creat in laborator si fatul procreat natural nu exista deosebiri ale dezvoltarii.
Ca regula generala se implanteaza 2-3 embrioni femeilor sub 35 de ani si nu mai mult de 4
embrioni femeilor de peste 35 de ani.
Fertilizarea in vitro este utilizata la cuplurile care nu pot concepe un copil dupa un an de
incercare; in caz de infertilitate masculina; in cazul in care cantitatea si calitatea ovulelor este
slaba; in cazul femeilor care au trompele uterine infundate sau legate si in cazul barbatilor care
au suferit o operatie de vasectomie.
Tehnica fertilizarii in vitro si a transplantului de embrioni este utila pentru tratamentul
sterilitatii si pentru cercetare (se urmareste o mai buna intelegere a aparitiei si a transmiterii
defectelor genetice, in vederea evitarii sau tratarii lor).
Primul copil nascut prin FIV s-a realizat in 1978.In Romania, primul copil nascut prin FIV s-a
realizat in 1996.
CLONAREA TERAPEUTICA
Clonarea terapeutica consta in clonarea unui embrion pana la stadiul in care se pot obtine celule
stem.Celulele stem sunt celule nediferentiate, capabile sa formeze orice tip de tesut.
Clonarea terapeutica da posibilitatea:
-vindecarii unor boli grave (sindromul Parkinson, Alzheimer, sindromul Down, diabet)
-gasirii de noi surse de organe sau tesuturi pentru transplant

TERAPIA GENICA
Terapia genica este o metoda de tratare a maladiilor ereditare.Ea consta in transfer de gene in
celulele umane, in scopul inlocuirii genelor mutante cu genele normale.
Se inlocuiesc genele mutante in cateva celule modificate genetic, astfel incat ele sa contina gena
normala.Gena normala este introdusa in celulele tinta cu ajutorul unui vector, reprezentat de un
virus modificat.
Celulele transformate genetic se pot introduce in corpul aceluiasi bolnav.
Terapia genica se poate aplica atuunci cand este vorba de o tulburare grava pentru care nu
exista tratament eficient, iar rezultatele cercetarilor experimentale demonstreaza ca gena va
functiona; atunci cand beneficiile scontate depasesc riscurile inerente, cand bolnavul si-a dat
consimtamantul si este ocrotit de agresivitatea mass-mediei.

ECOLOGIE UMANA

Ecologia umana studiaza relatiile dintre populatiile umane si mediul inconjurator.

Ecosistemul este unitatea de baza structurala si functionala a biosferei; este alcatuit din doua
componente fundamentale: biotop si biocenoza.
1.Biotopul (componenta nevie) este reprezentat de habitat si totalitatea factorilor de mediu ce il
caracterizeaza.
2.Biocenoza (componenta vie) este reprezentata de totalitatea populatiilor care ocupa un
anumit teritoriu.

Intr-o biocenoza exista relatii trofice reprezentate de:

I.primul nivel trofic, reprezentat de producatorii de substante organice (plante verzi, bacteriile
chemosintetizante si fotosintetizante)
II.al doilea nivel trofic, reprezentat de consumatorii primari (animalele ierbivore, bacteriile
parazite, plantele parazite si semiparazite)
III.al treilea nivel trofic, reprezentat de consumatorii secundari (animalele carnivore)
IV.al patrulea nivel trofic, reprezentat de consumatorii tertiari (animalele de prada ce consuma
carnivore) este intilnit doar in unele biocenoze
V.al cincelea nivel trofic, reprezentat de descompunatori care transforma substantele organice
in substante anorganice (bacteriile si ciupercile saprofite, viermii)

Dupa originea lor ecosistemele se clasifica in:

-ecosisteme naturale, care au aparut spontan
-ecosisteme antropizate, care au aparut pe cale artificiala sub influenta omului.

Ecosistemele antropizate se clasifica in:

-ecosisteme acvatice antropizate, reprezentate de lacurile de baraj si de acumulare, iazurile si
helesteiele piscicole
-ecosisteme terestre antropizate, reprezentate de agroecosisteme si ecosistemele asezarilor
umane
Ecosistemele antropizate sunt ecosisteme amenajate de om pentru satisfacerea necesitatilor sale
de viata.
Elementele componente ale ecosistemelor antropizate sunt:
-plantele spontane si plantele de cultura
-animalele salbatice si animalele domestice
-totalitatea oamenilor
-ansamblul produselor naturale create prin activitati umane (constructii, masini, obiecte de uz
divers)
-depozite de deseuri
Caracteristicile ecosistemelor antropizate sunt:
-gradul de antropizare (influenta omului asupra mediului natural); mare in zonele urbane si
mic in zonele rurale
-stabilitatea redusa a ecosistemelor
-simplificarea biocenozelor prin disparitia plantelor spontane si a animalelor salbatice
-slaba activitate la nivelul solului
-fragilitatea echilibriului ecologic

Particularitatile ecosistemelor antropizate

I.Ecosisteme acvatice antropizate
1.Lacurile de baraj si lacurile de acumulare
Lacurile de baraj (lacul Bicaz), in care retinerea apei dureaza ore sau zile, si lacurile de
acumulare (Bicaz, Vidraru, Vidra), in care apa stationeaza luni sau ani.
Particularitatile biotopurilor
In functie de adancimea lacurilor se distinge spre suprafata o zona euriterma, cu oscilatii anuale
de la 0 la 24 grade Celsius, urmeaza o zona a saltului termic, situata intre 35 si 40 m, si o zona
stenoterma, corespunzatoare adancimilor sub 40 m, unde temperatura apei este de la 4 la 10
grade Celsius.
Cantitatea de oxigen din apa depinde de temperatura si de respiratia organismelor acvatice.
Lacurile de acumulare au o presiune hidrostatica mare.
Particularitatile biocenozelor
Biotopul pelagic este populat de neuston, plancton si necton.
1.Neustonul
Neustonul este pelicula de apa aflata la zona de contact dintre mediul aerian si cel acvatic.Aici
intalnim bacterii, alge si protozoare.
2.Planctonul
Planctonul este format din fitoplancton, populat de alge albastre, verzi, diatomee si
zooplancton, populat de diferite specii de rotiferi, copepode.
3.Nectonul
Nectonul este reprezentat de populatiile piscicole, in care predomina crapul, somnul,
boisteanul, obletele, scobarul.
2.Iazuri si helesteie piscicole
a) Iazul
Iazul este un ecosistem artificial, amenajat in scopul obtinerii unor productii apreciate de peste,
dar si pentru morarit, agrement.
b) Helesteiele
Helesteiele sunt bazine cu apa special amenajate pe locuri plane, destinate pisciculturii
sistematice.Se alimenteaza cu apa gravitational sau prin pomparea apei dintr-o apa curgatoare.
Particularitatile biotopurilor
Factorii care caracterizeaza biotopul acestor ecosisteme sunt: apa si sedimentul de pe fundul
bazinelor.
In iazuri, conditiile fizico-chimice ale apei depind de natura solului si de nivelul
precipitatiilor.Topirea zapezii si ploaia dilueaza apa, primaverile si in verile ploioase, iar seceta
determina evaporarea apei si concentrarea in substante nutritive.
Iarna iazurile ingheata pana la fund, datorita adancimii mici.
Oxigenarea apei constituie o caracteristica de baza in determinarea calitatii iazurilor.Cantitatea
de oxigen este rezultatul a doua procese opuse: respiratia organismelor vii (proces consumator
de oxigen), si fotosinteza (proces furnizor de oxigen).
Particularitatile biocenozelor
Biocenoza din masa apei se numeste pelagos, iar cea de pe fundul lacului alcatuieste bentosul.
In masa apei (pelagos) din iazuri si helesteie exista doua biocenoze: neustonul si planctonul,
plus o asociatie de animale ce formeaza nectonul.
a) Neustonul
Neustonul este biocenoza peliculei de la suprafata apei, populata de bacterii, alge si protozoare.
b) Planctonul
Planctonul cuprinde bacterii cu rol in descompunerea materiei moarte, flagelate, alge albastre-
verzi, diatomee, etc.
c) Nectonul
Nectonul este reprezentat de pesti, amfibieni, unele reptile si pasari.
Iazurile si helesteiele pot fi de tip ciprinicol, populate de crap, caras, caracuda, lin, babusca,
biban, stiuca, iar cele de tip salmonicol cu specii de pastrav.
II.Ecosisteme terestre antropizate
Ecosistemele terestre antropizate sunt reprezentate de: agroecosisteme si ecosistemele asezarilor
umane.
1.Agroecosistemele (ecosistemele agricole)
Agroecosistemele s-au format ca urmare a interventiei omului asupra ecosistemelor
naturale.Din punct de vedere trofic, biocenozele agroecosistemelor prezinta:
-producatori primari, reprezentati de plantele de cultura si de plantele spontane (buruieni)
-consumatori primari, reprezentati de ierbivore (animalele din fermele zootehnice)
Agroecosistemele se caracterizeaza prin productivitate mare si vulnerabilitate la influentele
mediului natural.
1.Ecosistemul culturilor ierboase anuale si bianuale
Ecosistemul culturilor ierboase anuale si bianuale cuprinde culturile de cereale, plante
leguminoase, oleaginoase, textile, medicinale, aromatice si de nutret.
Particularitatile biotopurilor
Aceste ecosisteme se caracterizeaza printr-o uniformizare spatiala accentuata.
Diferentele microclimatice intre agroecosisteme nu sunt mari, ele se afla sub influenta
climatului local sau regional, care are un pronuntat grad de uniformizare, dar variabil in functie
de anotimpuri.
La uniformizarea microclimatului participa irigatiile, in caz de seceta, sau desecarile, in cazul
excesului de umiditate.
Particularitatile biocenozelor
Principalele componente sunt plantele de cultura.Dintre acestea, cele mai importante sunt:
graul, orezul, ovazul, porumbul, cartoful, ceapa, tomatele, floarea soarelui, etc.Plantele de
cultura sunt uniform repartizate.Ele constituie stratul dominant, protejat de om, care inlatura
buruienile.
2.Ecosistemul plantatiilor de pomi si arbusti fructiferi
Ecosistemul plantatiilor de pomi si arbusti fructiferi cuprinde plantatiile de pomi fructiferi,
arbusti fructiferi si plantatiile de vita de vie.
Particularitatile biotopurilor
In cadrul acestui ecosistem distingem o multitudine de biotopuri, fiecare cu particularitatile
lui.Varietatea este determinata de variatiile de expunere, inclinatie si de tipul de sol, dar si de
clima.
Particularitatile biocenozelor
In culturile intensive si superintensive, stratul ierbos este inlocuit prin culturi de ovaz, borceag,
batat, iar stratul ierbos spontan este inlaturat prin ierbicidare sau prasiri repetate.
Consumatorii sunt reprezentati de insecte si larvele lor, acarieni si pasari insectivore.
Lanturile trofice pot fi:
- de tip fitofag, se realizeaza prin consumul de muguri, funze, fructe, seminte, scoarta si lemnul
tulpinilor si radacinilor.Consumatorii de ordinul II, sunt insectele carnivore, dar mai ales
pasarile, iar acestea sunt vanate de pasarile rapitoare, care sunt consumatori de ordinul III.
- saprofite, care realizeaza consumul biomasei vegetale moarte, de catre flora si fauna
saprobionta de la suprafata solului, obtinandu-se mineralizarea
- de hiperparazitism, in care larvele fitofage ale insectelor sunt parazitate de alte larve de
insecte, iar acestea sunt parazitate de virusuri
3.Ecosistemul culturilor protejate
Culturile protejate urmaresc cresterea perioadei de vegetatie a unor plante legumicole si
floricole.Culturile protejate se realizeaza in rasadnite, sere si solarii.
Particularitatile biotopurilor
Biotopurile sunt create si controlate de om.Pentru realizarea microclimatului si nutritiei
minerale, de care planta are nevoie, se foloseste multa energie.Se aplica la timp lucrari de
ingrijire si de combatere a daunatorilor.Se asigura astfel o anumita intensitate si cantitate de
lumina, o anumita umiditate in sol si atmosfera, o fertilizare corespunzatoare, o dozare a
dioxidului de carbon
Particularitatile biocenozelor
Se cultiva o singura specie, sau un singur soi de planta.Se urmareste un control strict al bolilor si
daunatorilor.In conditiile de sera prolifereaza micozele (boli produse de ciuperci), bacteriozele
(boli produse de bacterii), dar si virozele (boli produse de virusuri), iar dintre animale afidele,
musculita alba, musculita de sera.
Consumatorii secundari sunt putini sau lipsesc.
Lanturile trofice de pradatorism sau de hiperparazitism sunt foarte putine sau lipsesc.
4.Ecosistemul complexelor zootehnice de crestere intensiva a animalelor
Ecosistemul complexelor zootehnice cuprinde crescatoriile de animale.
Particularitatile biotopurilor
Fiecare ecosistem agrozootehnic are un anumit microclimat generat de temperatura, umiditate
si luminozitate.
Particularitatile biocenozelor
Biocenozele complexelor zootehnice concentreaza animale domestice (pasari, porcine, ovine,
bovine), ce apartin unei singure specii si de multe ori unei singure rase, cu productivitate
ridicata.Indivizii sunt adapostiti in boxe, pe categorii de varsta si sexe. Animalele domestice
sunt insotite in adaposturi si de alte specii de consumatori, care sunt concurenti pentru hrana
(de exemplu. soareci si sobolani).Tot aici intalnim ectoparazitii (paraziti externi), dar si
endoparazitii (paraziti interni).Hrana animalelor provine din culturile furajere.
2.Ecosistemele asezarilor umane
Ecosistemele asezarilor umane sunt reprezentate de: ecosisteme de tip rural si ecosisteme de tip
urban.
a) Ecosistemele de tip rural
Ecosistemele de tip rural sunt catunele, satele si comunele.
Ele se caracterizeaza prin:
-contact strans cu mediul natural
-aprovizionarea cu apa se face din surse locale (fantani sau izvoare naturale)
-hrana provine din agroecosisteme
-mici consumatori de energie (folosesc in mica masura energia neconventionala si hidroenergia)
b) Ecosistemele de tip urban
Ecosistemele de tip urban sunt orasele.
Ele se caracterizeaza prin:
-contact redus cu mediul natural
-aprovizionarea cu apa se face prin sisteme hidrografice special amenajate
-mari consumatori de energie (folosesc energia produsa in centralele electrice, de termoficare si
nucleare)
-hrana provine din indrustria alimentelor si din agroecosisteme
-au productie industriala
-au statii de depozitare rezidurilor si a deseurilor, si de epurare a apei uzate
-omul determina imbunatatirea conditiilor de mediu

Impactul antropic asupra ecosistemelor naturale

I.Deteriorarea ecosistemelor naturale
1.Deteriorarea ecosistemelor prin eroziune
Eroziunea reprezinta degradarea solului sau a rocilor ca urmare a actiunii ploilor, vantului si
omului.
Acest fenomen se datoreaza:
a) poluarii cu pesticide si ingrasaminte chimice
b) ploilor acide
c) taierilor masive a padurilor
d) lucrarilor necorespunzatoare ale solului care degradeaza textura acestuia
Masuri de prevenire a eroziunii solului
a) cultivarea in terase limitate de santuri care retin apa
b) aratul in brazde
c) acoperire in permanenta a solului cu vegetatie
2.Deteriorarea ecosistemelor prin constructia de canale si baraje
Constructia de canale si baraje duce la inundarea unor terenuri si la schimbarea cantitativa si
calitativa a florei si faunei locale.In marile baraje are loc o pierdere intensa de apa prin
evaporare, si o retinere a sedimentelor si a aluviunilor in amonte de baraj. Datorita acestor
sedimente productia piscicola scade foarte mult.
3.Deteriorarea ecosistemelor prin introducerea de specii noi
Speciile nou introduse de om in ecosistem se numesc specii exogene.Ele nu au dusmani naturali
si se inmultesc excesiv.
Exemple de specii nou-introduse:
a) Introducerea plantei Lantana camara, originara din America tropicala in Noua Caledonie,
pentru formarea de bariere in calea vitelor, s-a soldat cu invadarea pasunilor de catre aceasta
buruiana si scaderea productiei furajere.
b) Introducerea castorilor din Canada, in padurile din America de Sud, a condus la aparitia
inundatiilor, ca urmare a digurilor construite de acestia.
Si in Romania au fost introduse accidental unele specii:
a) Planta Elodea canadensis (ciuma apelor), originara din America si stabilita in majoritatea
apelor dulci si baltilor dunarene
b) Patrunderea gandacului de colorado din America in Europa a determinat distrugerea
culturilor de cartofi
c) Bibanul soare (Lepomis gibbosus), din America de Nord apare in apele dulci
d) Gasteoropodul Rapana Thomasiana, din apele Japoniei, apare si in Marea Neagra

II.Deteriorarea ecosistemelor prin supraexploatarea resurselor biologice

1.Defrisarea padurilor
Padurile reprezinta factorul determinant in mentinerea echilibriului ecologic, climatic si hidric.
Defrisarea padurilor are urmatoarele efecte:
a) degradarea solurilor
b) cresterea ariditatii climatului
c) intensificarea vitezei vanturilor
d) aparitia inundatiilor
2.Suprapasunatul
Distrugerea covorului vegetal dintr-un ecosistem apare ca urmare a pasunarii intensive de catre
animalele ierbivore, care de asemenea duce la pierderea posibilitatii de regenerare.In cadrul
populatiilor de animale salbatice apare autoreglarea, adica se intensifica activitatea pradatorilor,
creste frecventa bolilor si a parazitilor.
3.Supraexploatarea faunei terestre
Supraexploatarea faunei terestre se realizeaza prin vanatoare si are ca efect reducerea
potentialului genetic al biosferei, urmata de disparitia unor specii de animale, producand
dezechilibre ecologice.
Cele mai afectate au fost populatiile de pasari si mamifere:
i) In America de Nord
- bizonul (s-au redus foarte mult efectivele)
- antilopa americana (Antilocapra americana)
- ursul grizzly (Ursus horribilis) din Mexic
ii) In Asia
In Asia si-au redus drastic numarul, pana la 200 de exemplare fiecare:
- asinul persan (Equus hemionus onager)
- rinocerul asiatic (Rhinoceros sandaicus)
- ursul de bambus (Ailuropoda melanoleuca)
iii) In Africa
In Africa au disparut:
- antilopa africana (Alcelephus baselaphus)
- rinocerul alb (Ceraotherium simum)
- cerbul de Barbaria (Cervus elaphus barbatus)
- zebra quagga (Equus quagga)
Iar turmele de elefanti, bivoli, lei, girafe, si zebre s-au redus foarte mult.
iv) In Europa
In Europa au disparut:
- bourul (Bos primigenius)
- bizonul european (Bison bonasus)
- capra alpina (Capra ibex)
v) In Romania
In Romania au disparut:
- bourul (Bos primigenius)
- zimbrul (Bos priscus bonasus)
- tarpanul (Equus cabalus gmelini)
- antilopa de stepa (Saiga tatarica)
- capra de munte (Capra ibex)
- marmota alpina (Arctomys marmota)
Sunt pe cale de disparitie:
- rasul (Lynx lynx)
- capra neagra (Rupicapra rupicapra)
Dintre pasari sunt amenintate sa dispara:
- zaganul (Gypaetus barbatus)
- vulturul plesuv sur (Gyps fulvus)
- vulturul plesuv negru (Aegypis monachus)
- dropia (Otis tarda)
- cocosul de mesteacan (Lyrurus tetrix)
4.Supraexploatarea resurselor oceanice
Supraexploatarea resurselor oceanice se realizeaza prin pescuitul excesiv.
a) Pescuitul excesiv al mamiferelor marine
Pescuitul excesiv al mamiferelor marine, a condus la disparitia unor specii pinipede si colonii
de otarii.Amenintate cu disparitia sunt speciile: balena albastra si balena borealis.
b) Supraexploatarea fondului piscicol
Supraexploatarea fondului piscicol a condus la:
- scaderea cantitativa a pestelui
- scaderea taliei pestilor capturati
- reducerea efectiva a speciilor de interes piscicol
Ca urmare a suprapescuitului, numeroase specii de pesti si-au diminuat substantial numarul de
indivizi:
- heringul (Clupea harengus)
- batogul (Gadus morthus)
- merlanul (Merlucius merlucius)
- scrumbia albastra (Scomber scomber)
Tot pe cale de disparitie sunt si broastele testoase de mare, cautate pentru carne, oua si
carapace.
5.Urbanizarea si industrializarea
Ca urmare a cresterii excesive a populatiei urbane, a avut loc si dezvoltarea industriilor si
transporturilor in mod excesiv.Ca urmare a acestui fapt s-au format noxele orasului
reprezentate de smog, particule de praf, de fum, compusi chimici si dioxid de carbon, ce creeaza
un mediu neprielnic pentru sanatatea oamenilor, conducand la scaderea imunitatii, boli ale
sistemului nervos, respirator si endocrin.

III.Deteriorarea mediului prin poluare

Poluarea este o modificare a factorilor de mediu, prin introducerea poluantilor (deseuri
rezultate din activitatea umana).
In functie de natura poluantilor poluarea poate fi: fizica, chimica si biologica.
1.Poluarea fizica
Poluarea fizica poate fi: termica, radioactiva sau sonora.
a) Poluarea termica (calorica)
Poluarea termica se realizeaza prin diferitele gaze si in primul rand dioxidul de carbon, care
conduc la incalzirea globala, prin aparitia efectului de sera pe care il provoaca.
Incalzirea globala are urmatoarele efecte:
- topirea ghetarilor
- cresterea nivelului marilor si oceanelor
- inundarea tarmurilor si a localitatilor
- schimbarea globala a climei
Cresterea concentratiei dioxidului de carbon si a altor gaze cu efect de sera se face prin:
activitati industriale si agricole, extinderea asezarilor umane si prin extinderea retelelor de
comunicatie.
b) Poluarea radioactiva
Poluarea radioactiva se realizeaza cu radionuclizi si radiatii.
Sursele de contaminare radioactiva sunt:
- depunerile radioactive, care au ajuns in apa odata cu ploaia
- apele de la uzinele atomice
- deseurile atomice care sunt introduse in recipiente sigilate si incluse in blocuri de beton, ce
sunt depuse pe fundul oceanelor
- deficiente la centralele nucleare (de exemplu. accidentul de la Cernobal)
c) Poluarea sonora
Poluarea sonora este determinata de zgomote puternice (sunetele devin nocive de la 80 de
decibeli), sau de emisii de sunete cu vibratii neperiodice.
Sursele de poluare sonora sunt: transporturi terestre si aeriene, si santierele de constructii.
Consecintele negative ale poluarii sunt: dereglarea auzului, contractiile arterelor, accelerarea
pulsului si stressul.
2.Poluarea chimica
Substantele toxice (noxele) eliminate in mediu prin activitati umane (de exemplu DDT,
pesticide) si unele metale grele care se acumuleaza de-a lungul lanturilor trofice in concentratii
din ce in ce mai mari, fenomen numit amplificare biologica.
Gazele poluante:
- oxidul de carbon, in concentratii mari inhiba procesele respiratorii la plante, animale si om;
- dioxidul de sulf, determina arsuri ale frunzelor (necroza), iar in combinatie cu apa din
precipitatii formeaza acidul sulfuric, producand ploile acide;
- oxizii de azot, contribuie la formarea smogului;
- derivatii halogenilor (clor, acid clorhidric, brom), produc necroze ale frunzelor, iar la animale
boala numita fluoroza (manifestata prin deformarea oaselor si caderea dintilor);
Poluantii solizi:
Poluantii solizi (pulberile) contin numeroase particule de cuart, calciu, azbest, oxizi de siliciu,
particule de plumb si mercur.
3.Poluarea biologica
Poluarea biologica se face prin contaminarea bacteriologica a apei, alimentelor si eutrofizarea
apelor.
Sursele de contaminare sunt: apele menajere si apele industriale, provenite in special din
industria alimentara.
Poluarea biologica a apei si alimentelor se face indirect prin contaminarea lor cu substante
organice fermentascibile.
Eutrofizarea apelor este un proces natural de acumulare in timp a unor cantitati crescute de
substante organice pe fundul apei.Are loc dezvoltarea in masa apei a unor microorganisme care
pot acoperi in intregime suprafata apei, ducand la o distrugere a echilibriului biologic din
ecosistemul respectiv prin saracirea apei in oxigen si cresterea concentratiei de saruri.
Procesul poate fi accelerat de om, prin deversarea de ape uzate, bogate in substante organice.
Scaderea cantitatii de oxigen limiteaza dezvoltarea organismelor si favorizeaza moartea celor
sensibile la scaderea concentratiei de oxigen, iar cresterea concentratiei de saruri determina
cresterea duritatii apei, facand-o improprie pentru dezvoltarea unor specii.Ca urmare, scade
diversitatea biocenozei prin disparitia unor specii.
Efectele deteriorarii ecosistemelor asupra sanatatii umane
1.Oxidul de azot, anhidrida sulfuroasa
Oxidul de azot, anidrida sulfuroasa, eliminate in atmosfera formeaza smogul, care produce in
marile orase tulburari cronice la indivizii cu afectiuni respiratorii si cardiace.
2.Sulfura de carbon
Sulfura de carbon produce la copii simptome neurologice
3.DDT-ul si alte pesticide
DDT-ul si alte pesticide produc la om afectiuni ale sistemului digestiv si neuroendocrin
4.Plumbul
Plumbul determina boala numita saturnism, ce se manifesta prin salivatie, convulsii, perturbari
in activitatea cerebrala si renala, diaree, urmata de moarte
5.Molibdenul
Molibdenul produce o degenerare a ficatului, modifica metabolismul fosforului, ducand la
malformatii osoase
6.Cadmiul
Cadmiul se intalneste in concentratii mari la fumatori si initiaza cancerul de plamani
7.Azotati
Poluarea apei potabile cu azotati si consumul ei indelungat determina cefalee, greata, diaree,
fenomene cunoscute sub numele de boala apei
8.Agenti microbieni
Poluarea apei cu agenti microbieni determina cresterea frecventei unor afectiuni, cum ar fi:
colibaciloza, hepatita virala, holera, dizenteria
9.Radiatiile ionizate
Radiatiile ionizate prezinta un risc de cancerizare sau de mutageneza
10.Poluarea sonora
Poluarea sonora determina la om tulburari neurovegetative, nevroze, hipertensiune arteriala,
tulburari endocrine. FacebookMessengerTwitterEmailWhatsApp