Sunteți pe pagina 1din 1

BALTAGUL

Plecat la Dorna în preajma sărbătorii Sfântului Dumitru pentru a cumpăra oi de la niste ciobani
de pe Rarău, Nechifor Lipan nu se mai întoarce acasa pe măgura Tarcăului și nu mai dă niciun
semn de viață.[8] Soția sa, Vitoria, este neliniștită deoarece oierul nu lipsise niciodată de acasă, în
ultimii douăzeci de ani, o perioadă mai mare de douăzeci de zile. Perioada de întârziere
depășește o lună, iar Vitoria visează într-o noapte că Nechifor traversa călare, spre asfințit, o
întindere de apă și începe să bănuiască că acesta a murit.
După ce se sfătuiește cu părintele Dănilă și cu baba Maranda, Vitoria decide să țină post negru
douăsprezece vineri la rând, sperând că Nechifor se va întoarce până atunci. Femeia se
hotărăște să plece în căutarea soțului dispărut la terminarea postului , împreună cu Gheorghiță,
luând cu ei un baltag pentru a se apăra de răufăcători.
În cele din urmă, ei ajung la Vatra Dornei unde află din registrele de vânzări că Nechifor
cumpărase 300 de oi, învoindu-se apoi să vândă 100 de oi către doi gospodari munteni
necunoscuți.
Vitoria și Gheorghiță pornesc pe valea Negrei pe urmele turmelor de oi. Ajunsă la Suha, Vitoria
află de la crâșmarul Iorgu Vasiliu și de la soția lui, Maria, că au trecut acolo prin toamnă numai
doi oieri și nu trei. Cei doi oieri, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, păreau că s-au îmbogățit brusc în
ultima vreme, iar nevestele lor deveniseră fudule și începuseră să facă risipă. Chemați la primărie
și întrebați, Bogza și Cuțui afirmă că au cumpărat toate oile lui Lipan și s-au despărțit de acesta la
Crucea Talienilor, Nechifor întorcându-se înspre casa lui. După ce se sfătuiește cu Vitoria,
crâșmărița Maria lansează un zvon în Suha că vânzarea oilor către cei doi gospodari este
discutabilă, deoarece s-ar fi făcut fără martori și fără semnarea vreunui document doveditor.
Ageră la minte, Vitoria trage concluzia că uciderea lui Nechifor Lipan a avut loc între Suha și
Sabasa și traversează înapoi Pasul Stânișoara. Ea îl găsește în curtea unui gospodar din Sabasa
pe Lupu, câinele credincios al soțului ei. Animalul le semnalează râpa unde zăceau osemintele lui
Nechifor Lipan, alături de cele ale calului său. Craniul mortului era spart de o lovitură de baltag,
dovedind că moartea oierului fusese una violentă. Chemate la fața locului, autoritățile îi
cercetează pe Bogza și pe Cuțui, care continuă să susțină că ei se despărțiseră de Lipan după
ce-i plătiseră toți banii.
Vitoria organizează un praznic mare la Sabasa cu ocazia înmormântării oaselor lui Lipan,
invitându-i pe subprefect și pe cei doi gospodari din Suha. Femeia îl acuză pe Calistrat Bogza că
i-ar fi lovit soțul pe la spate cu baltagul pentru a-i lua oile, în timp ce Cuțui stătea de pază ca să
nu fie surprinși de vreun drumeț. Furios, gospodarul îi dă pe toți la o parte și iese din casă, unde îl
atacă pe Gheorghiță. Flăcăul se apără și-l lovește pe Bogza în frunte cu muchea baltagului, iar
câinele Lupu îl mușcă de gât pe ucigaș. Ilie Cuțui se predă și confirmă acuzațiile femeii, în timp
ce Bogza, grav rănit de mușcătura câinelui, își recunoaște vina și cere să fie iertat.

S-ar putea să vă placă și