Sunteți pe pagina 1din 4

FUNCȚIILE ȘI PRINCIPIILE NEGOCIERILOR DIPLOMATICE

Caracterul reprezentativ al negocierilor ca mijloace de bună cunoaştere, apropiere şi


cooperare paşnică între state constituie rezultatul evoluţiei vieţii mondiale, al creşterii rolului şi
importanței mijloacelor pașnice de soluționare a divergențelor și al instaurării păcii şi înţelegerii
internaţionale. Prin intermediul negocierilor diplomatice are loc asigurarea dreptului fiecărei naţiuni
de a participa la soluționarea problemelor majore ale contemporaneităţii. Totodată, în afară de
funcţia de reglementare a conflictelor internaţionale, negocierile servesc şi ca mijloc curent de
realizare a colaborării între state. Negocierile diplomatice îndeplinesc mai multe funcții impuse
pentru asigurarea succesului finalizării lor.

Funcția de bază a negocierilor diplomatice o constituie soluționarea în comun a


problemelor. Realizarea acestei funcții depinde de gradul de interes al părţilor în găsirea unei soluţii
reciproc acceptabile. Aplicarea acestei funcții nu presupune că problema apărută între state se va
solda imediat cu soluționarea definitivă. Totodată, părțile aflate în conflict, sesizând necesitatea
parcurgerii la negociere, conștientizează real că nu sunt întru totul pregătite pentru a conlucra
exhaustiv asupra mai multor aspecte ale problemei. Scopul acestor tratative constă în congelarea
ulterioară a relațiilor conflictuale. Prin intermediul acestei funcții procesul de negociere poate
contribui la descurajarea acţiunilor unilaterale pe calea creării interdependenței părţilor la conflict,
prin însuși faptul organizării și desfășurării tratativelor.

O altă funcție a negocierilor diplomatice este cea comunicativinformațională. Esența acesteia


constă în clarificarea punctului de vedere al părții adverse, oferirea informației despre interesele,
suspiciunile, așteptările proprii și abordările privind soluționarea problemei. Funcția în cauză se
manifestă practic la toate etapele de negociere. Menirea principală a acesteia constă în stabilirea
canalelor permanente și specifice de comunicare între subiecții negocierii. Totodată, trebuie să
atenționăm asupra faptului că, uneori, părțile în conflict, utilizând posibilitățile funcției, întreprind
tentative de a dezinforma oponentul.

Mai putem identifica și funcția de reglementare, care constă în organizarea activității


subiecților negocierii, în coordonarea și controlarea derulării procesului de negociere. Cu ajutorul
acesteia se realizează reglarea, controlul și coordonarea acțiunilor participanților la negocieri. Ea se
manifestă mai evidențiat la una dintre etapele ulterioare ale procesului de negociere, când deja s-au
atins unele rezultate și apare necesitatea de a fixa hotărârile principale. La fel, funcția are drept scop
menținerea sub control a situației existente pentru a evita escaladarea conflictului.

Funcția propagandistică se realizează printr-un atac masiv asupra opiniei publice cu scopul
de a aduce la cunoștință publicului propriile poziții într-un conflict, a justifica și a motiva părerile și
acțiunile proprii, de asemenea, pentru a găsi aliați. În cele mai dese cazuri, funcția în cauză se
manifestă în cadrul summitelor, conferințelor, simpozioanelor internaționale.

Funcția de distragere a atenţiei se realizează atunci când una dintre părţi caută să câştige timp
pentru a acumula forţe.

Funcția de tergiversare se manifestă atunci când una dintre părți merge la negocieri pentru a
insufla oponentului o anumită speranță la soluționarea problemei. Orice negocieri sunt
multifuncționale şi presupun realizarea concomitentă a mai multor funcții, de obicei creând o
ierarhie, în care o funcţie este mai importantă pentru o parte sau alta la negocieri, altele fiind mai
puţin importante. Totodată, această structură ierarhică poate suferi modificări în timpul derulării
procesului de negociere. Este important, totuşi, ca principala funcţie să rămână cea a soluționării în
comun a problemelor, deoarece numai acele tratative în care anume această funcție ocupă poziţia
predominantă în ierarhie pot fi numite într-adevăr negocieri. În continuare menționăm că relațiile
politice, inclusiv cele internaționale, sunt delimitate și conduse de anumite reguli obiective. Aceste
reguli sunt mai presus de preferințele noastre, oamenii le pot înfrunta numai cu riscul eșecului.
Părțile aflate în negociere sunt obligate să cunoască și să respecte regulile care guvernează
negocierea, dacă doresc sa ajungă la o soluție durabilă. Toate tipurile de negocieri se conduc, în
desfășurarea procesului, de unele principii. Așadar, principiile care stau la baza oricărui proces de
negociere reprezintă un set de valori generale care nu intră în sfera de negociere propriu-zisă, ele
jucând rolul unor ,,reguli nescrise”. În baza lor se pot declanşa negocierile. Principiile nu se
negociază de către părţi, deoarece ele nu fundamentează procesul și nu sunt stipulate nici în
strategiile de negocieri, nici în documentele care însoţesc sau finalizează procesul în cauză. Iată
unele dintre acestei principia:

Principiul reciprocității. În cadrul negocierilor, fiecare dintre părți își ajustează pretențiile și
își revizuiește obiectivele inițiale. Astfel, în una sau mai multe runde succesive, se construiește
acordul final care reprezintă un compromis satisfăcător pentru toate părțile. Principiul în cauză nu
exclude însă faptul că avantajele obținute de una dintre părți să fie mai mari sau mai mici decât
avantajele obținute de cealaltă parte în negocieri. Fiecare dintre părți urmărește avantaje
preponderente pentru ea însăși. Din perspectiva principiului schimbului, se poate deduce că
negocierea nu este un simplu joc şi nici o competiţie de dragul competiţiei. Acest principiu
presupune că fiecare dintre participanţi urmărește să-şi atingă obiectivele şi că fiecăruia i se
recunosc ca fiind legitime interesele pe care le urmăreşte.

Principiul schimbului presupune că fiecare parte îşi înţelege exact propriile obiective,
precum şi pe ale celeilalte părţi, că recurge la o ierarhizare a intereselor pe care le manifestă în
funcţie de importanţa lor. Principiul presupune ascultarea expunerii argumentelor părţii adverse fără
idei preconcepute, precum şi o participare activă la rezolvarea punctelor aflate în divergenţă. Un alt
principiu important în negocieri este cel al legalității și moralității. Astfel, se constată că nu se poate
negocia decât în limitele a ceea ce este legal și moral. Potrivit acestui principiu, în negocierile
diplomatice părțile trebuie să convină din start asupra normelor scrise și nescrise pe care le vor
respecta.

Principiul bunei-credințe constă în atitudinea corectă a unei părți față de interesele legitime
ale celeilalte părți. Respectarea acestui principiu va contribui la găsirea unei soluții durabile și
echitabile pentru părțile aflate în negociere.

Principiul cooperării este cel care contribuie la desfășurarea efectivă a negocierii. Cooperarea
presupune ca toate părțile aflate în proces de negociere să-și concentreze eforturile pentru realizarea
propriilor interese, dar, totuși, într-o direcție comună, soldându-se cu un acord acceptabil pentru
ambele părți. 43 Indiferent de natura obiectului de negociat, negocierea acestuia trebuie să aibă loc
şi să se şi finalizeze înainte de a se produce transformarea de relaţii şi raporturi între părţile
interesate şi obiectul supus negocierii.

Principiul preemţiunii se referă la momentul de oportunitate a negocierilor. Negocierile nu


se mai pot purta în aceleaşi condiţii dacă între momentul manifestării interesului faţă de obiectul
supus negocierilor și cel al începerii negocierilor raporturile şi relaţiile pe care le întreţin părţile se
schimbă radical. Principiul în cauză presupune ca fiecare parte să se angajeze în negocieri atunci,
când mediul de negociere îl avantajează cel mai mult, când exprimarea intereselor reprezintă o
oportunitate reală şi sunt previzibile câştigurile şi pierderile atât pentru o parte, cât şi pentru cealaltă.

Negocierea este inseparabilă de comunicare și comportamentul uman, fiind bazată,


inevitabil, pe dialog. Este, înainte de toate, o formă de comunicare, în speranța de a se ajunge la un
acord. Astfel, comportamentul este interdependent cu principiile negocierilor diplomatice, care,
nefiind scrise, sunt, totuși, un set de valori generale și reguli care stau la baza oricărui proces de
negocieri, negociatorii fiind practic obligați să dea dovadă de o cunoaștere bună a acestora, să-și
conformeze comportamentul în baza acestor principii care, fiind respectate, joacă un rol foarte
important în procesul de negociere, având o mare importanță în realizarea și obținerea rezultatelor
dorite de către ambele părți.

__________________________________________________________________________

Negocierea se consideră încheiată după ce discuţiile au adus părţile într-un punct de echilibru
al dorinţelor şi intereselor. Acest final constă în stabilirea unui acord de principiu, care se
concretizează într-o înţelegere, un acord comun, o convenţie. Negocierea devine posibilă atunci
când sunt îndeplinite niște condiții:  existența unor interese complementare între două sau mai
multe părți între care au derulat negocierile;  existența interesului părților în obținerea unui acord;
 căutarea și crearea în comun a regulilor și procedurilor prestabilite, a condițiilor de realizare a
acordului. Astfel, negocierile diplomatice, pe de o parte, constituie un mijloc paşnic de soluţionare a
problemelor litigioase şi sunt recunoscute ca având un caracter universal, iar, pe de altă parte,
acestea servesc ca instrument de dezvoltare şi consolidare a relaţiilor între state în afara problemelor
litigioase. Din acest punct de vedere, negocierile pot fi evaluate ca adevărate punţi de legătură care
realizează schimburi de valori între naţiuni, iar funcțiile și principiile acestora intensificând acest
proces. Prevalenţa dialogului prin negocieri constituie o dovadă a faptului că statele au înţeles
necesitatea conlucrării bilaterale și multilaterale în vederea atingerii obiectivelor de pace şi
securitate, o consecinţă a caracteristicilor vieţii internaţionale contemporane în care respectul
necondiţionat între state devine un imperativ fundamental.