Sunteți pe pagina 1din 39

ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 1 of 39

INDRUMAR de EFICIENTA ENERGETICA pentru CLADIRI - I


 
 
 
 
 
CUM FUNCŢIONEAZĂ O CLĂDIRE
 
 
1.1 NOŢIUNI INTRODUCTIVE
 
Noul concept al dezvoltării durabile determină o abordare diferită de cea clasică, cu care
suntem obişnuiţi, atunci când este vorba de o clădire. În prezent, clădirea este considerată ca un
organism într-o evoluţie continuă, care în timp trebuie tratat, reabilitat şi modernizat pentru a
corespunde exigenţelor stabilite de utilizator într-o anumită etapă. De mare actualitate sunt analizele
şi intervenţiile legate de economia de energie în condiţiile asigurării unor condiţii de confort
corespunzătoare. Acest aspect a fost denumit eficientizarea energetică a clădirii. În paralel cu
reducerea necesarului de energie, se realizează două obiective importante ale dezvoltării durabile, şi
anume, economia de resurse primare şi reducerea emisiilor poluante în mediul înconjurător.
Sporirea eficienţei energetice se poate realiza pe mai multe căi, de la educarea utilizatorilor
clădirii în spiritul economiei de energie, la intervenţii ce sunt la îndemâna multora şi până la
efectuarea unei expertize şi a unui audit energetic în urma cărora experţii recomandă o serie de soluţii
tehnice de modernizare. Aceste soluţii depind de tipul, vechimea şi destinaţia clădirilor şi se constituie
în ceea ce se numeşte reabilitarea sau modernizarea clădirii.
Reabilitarea/modernizarea termică a unei clădiri reprezintă îmbunătăţirea ei în scopul
menţinerii căldurii  la interior. Aceasta presupune adăugarea de izolaţie termică, etanşarea,
îmbunătăţirea sau chiar înlocuirea ferestrelor şi a uşilor, precum şi îmbunătăţirea echipamentelor şi
instalaţiilor cu care este dotată clădirea. Reabilitarea termică înseamnă şi implementarea de măsuri
de eficienţă energetică în toate activităţile de renovare şi reparaţii ale clădirii.
Eficientizarea energetică a clădirilor reprezintă o prioritate de prim rang, având în vedere slaba
calitatea a majorităţii construcţiilor existente, fie vechi, fie ieftine. Pe de altă parte, costurile legate de
reabilitarea termică a unei clădiri sunt mai mici decât costurile legate de instalarea unei capacităţi
suplimentare de energie termică pentru încălzire. În România, consumurile energetice pentru sectorul
populaţiei sunt la nivelul a 40% din consumul total de energie al ţării, iar ponderea aceasta s-a
constatat mai mult sau mai puţin peste tot în lume.
Clădirile civile, în care utilizatorul principal este omul, pot fi împărţite în două mari categorii:
      clădiri de locuit, cămine, hoteluri
      individuale – case unifamiliale, cuplate, înşiruite –
      clădiri cu mai multe apartamente, multietajate de tip bloc cu apartamente
      clădiri publice sau terţiare (clădiri cu altă destinaţie decât locuinţe)

      spitale, creşe, policlinici


      clădiri pentru învăţământ (creşe, grădiniţe, şcoli, licee, universităţi) şi sport
      clădiri social-culturale (teatre, cinematografe, muzee)
      instituţii publice (magazine, spaţii comerciale, sedii de firme, birouri, bănci) şi alte clădiri
industriale;
Clădirile cu altă destinaţie decât cea de locuire se împart după modul de ocupare în clădiri cu
ocupare continuă şi cu ocupare discontinuă, iar după clasa de inerţie termică în clădiri de clasă de
inerţie mare, medie sau mică.
Funcţiunea clădirilor civile este aceea de a crea în interior un climat confortabil, indiferent de
sezon. În acest sens, elementele de construcţie care alcătuiesc anvelopa unei astfel de clădiri trebuie
http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 2 of 39

astfel concepute încât să asigure în interiorul încăperilor condiţii corespunzătoare de confort


higrotermic, acustic, vizual-luminos, olfactiv-respirator. Noţiunea de confort trebuie să sugereze
crearea unui mediu corespunzător desfăşurării vieţii normale.
Confortul higrotermic se traduce în nivele de temperatură şi umiditate uşor de suportat. El se
realizează cu consum de energie, fie pentru încălzirea spaţiului utilizat (iarna), fie pentru răcirea lui
(vara). Din acest motiv, confortul higrotermic reprezintă componenta de confort direct legată de
noţiunea de eficienţă energetică a clădirii în sensul că se urmăreşte atingerea lui cu consumuri
energetice minime.
Starea de confort termic dintr-o încăpere se realizează în condiţiile în care cel puţin 90% din
utilizatori nu pot indica dacă ar prefera o ambianţă mai caldă sau mai rece. Identificarea exigenţelor
de performanţă asociate realizării cerinţelor de confort termic ale utilizatorilor se face analizând atât
aspectul obiectiv legat de necesitatea menţinerii temperaturii interne a corpului omenesc în jurul
valorii de 37oC, cât şi aspectul subiectiv care se referă la metabolismul, sistemul termoregulator şi
sensibilităţile proprii fiecărui organism.
De la orice produs de tip “clădire” ceea ce se aşteaptă în final este un răspuns corespunzător la
toate cerinţele/exigenţele utilizatorilor formulate de cei implicaţi în utilizarea ei. Formularea
cerinţelor utilizatorilor nu se poate face decât în termeni calitativi cu referire la clădire în ansamblul
ei. În acest sens, se prezintă un mic dicţionar de termeni consacraţi:
      exigenţa utilizatorului = Enunţarea unei necesităţi faţă de clădirea (construcţia) ce trebuie
utilizată.
      cerinţa de calitate = Exprimarea calitativă a caracteristicilor clădirii (în ansamblu, sau a părţilor
componente) pe care aceasta trebuie să le îndeplinească pentru a satisface exigenţele utilizatorilor,
ţinând seama de diverşii agenţi care acţionează asupra clădirii.
      condiţie tehnică = Exprimarea şi detalierea în termeni tehnici de performanţă a cerinţei de
calitate.
      criteriu de performanţă = Caracteristică ce trebuie luată în considerare la detalierea şi
cuantificarea condiţiilor tehnice în cantităţi denumite “niveluri de performanţă”
      nivel de performanţă = valoare impusă pentru un anumit criteriu de performanţă în funcţie de
condiţiile tehnice, influenţa agenţilor care acţionează asupra construcţiilor.
      performanţă = comportarea unui produs în raport cu utilizarea sa; Prin produs se poate întelege
clădirea în ansamblu sau orice parte a acesteia.
      construcţie = lucrare legată de teren, executată cu diverse materiale, pe bază unui proiect, având
destinaţie precizată (construcţii civile, industriale, inginereşti)
      clădire = construcţtie având ca scop realizarea unor spaţii închise ce adăpostesc activităţi umane
şi/sau procese tehnologice
      element component = produs realizat ca unitate distinctă, destinat a fi încorporat în clădire pentru
a îndeplini una sau mai multe funcţiuni specifice.
      subsistem al clădirii = grupare de elemente componente care îndeplinesc împreună una sau mai
multe funcţii necesare satisfacerii exigenţelor utilizatorului.
      ansamblu = reunirea mai multor elemente componente care asigură realizarea unei funcţiuni.

Cerinţe de calitate ale unei clădiri sunt, în esenţă, următoarele:


A.      Rezistenţă şi stabilitate
B.      Siguranţă în exploatare
C.      Siguranţă la foc
D.      Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului
E.      Izolaţie termică, hidrofugă şi economia de energie
F.      protecţia împotriva zgomotului
Nivelul protecţiei termice al clădirilor care alcătuiesc fondul existent de clădiri, corespunde, independent
de sistemul structural utilizat, specificaţiilor şi exigenţelor impuse de standardele privind calculul higro- şi
termo-tehnic. Deci, corespunzător fiecărei generaţii de astfel de standarde, precum şi nivelului tehnologic
specific respectivei perioade, există grupe de clădiri având acelaşi nivel de protecţie termică, indiferent de
materialele utilizate pentru alcătuirea anvelopei clădirilor. Nivelul protecţiei termice a clădirilor a progresat pe
măsură ce au evoluat prescripţiile tehnice specifice. Nivelul de termoizolare asigurat pe baza metodologiei
http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 3 of 39

standard este reflectat în valorile rezistenţelor termice specifice ale elementelor de construcţie (pereţi
exteriori, terase, planşee peste subsol), în câmp curent, medii ponderate sau corectate cu influenţa punţilor
termice.
Principalele sisteme constructive practicate pentru clădirile existente au fost următoarele:
      Clădiri integral prefabricate, cu regim de înălţime preponderent de 5 niveluri, dar şi 9 niveluri, construite
între anii 1960-1990 într-un volum de 1,2 milioane apartamente (cca 37% din total).
      Clădiri cu structura mixtă, cu cadre şi pereţi structurali din beton armat, având pereţii exteriori din zidărie
de BCA sau cu panouri prefabricate de faţadă, cu regim de înălţime de 5 şi 9 niveluri.
      Clădiri cu pereţi din beton armat, realizaţi cu utilizarea cofrajelor glisante şi cu structura de rezistenţă din
cadre de beton armat monolit având magazine la parter - într-un număr relativ mic.
      Clădiri cu structura din zidărie de cărămidă, cu regim de înălţime de 2...4 niveluri.

      Clădiri cu pere ţi din lemn, paiantă sau chirpici.

Majoritatea clădirilor a avut regim de înălţime de 5 niveluri, iar un procent de 15-25 % de 9 niveluri,
numărul apartamentelor din clădiri cu regim de înălţime de 2 şi 4 niveluri fiind relativ redus.
O casă bine izolată este confortabilă, silenţioasă şi acumulează mai puţin praf şi polen la
interior. Orice activitate de îmbunătăţire menţine clădirea într-o formă mai bună, prelungindu-i
durata de viaţă şi mărindu-i valoarea. Investiţiile contribuie la scară mai mare şi la economisirea
resurselor primare de energie, precum şi la diminuarea poluării mediului prin emisiile de gaze
inerente procesului de producere a energiei.
Înţelegerea modului în care funcţionează o clădire, atât din punctul de vedere al construcţiei
cât şi din punctul de vedere al echipamentelor şi instalaţiilor care o deservesc, este esenţială  pentru
identificarea strategiilor ce trebuiesc adoptate pentru reabilitarea sa energetică. Scopul acestui capitol
este acela de a prezenta sumar modul în care o clădire funcţionează ca un sistem, cu multiple fluxuri
şi componenete interconectate. Fiecare parte a clădirii este legată de toate celelalte părţi, iar orice
schimbare produsă într-un loc are efecte în alt loc. În orice intervenţie de reabilitare, forţele care se
manifestă într-o clădire trebuiesc menţinute în echilibru: sarcina structurală, efectele vântului şi
vremii, fluxurile de umiditate, căldură şi aer. De exemplu, adăugarea de izolaţie termică sau bariere de
vapori şi aer afectează condiţiile de umiditate, ventilare şi aerul necesar arderii în instalaţiile de
încălzire.
Strategiile de reabilitare energetică a unei clădiri trebuie să ţină seama de asigurarea la interior
a condiţiilor de confort, sănătate şi siguranţă pentru toţi utilizatorii clădirii. Caracteristicile
materialelor de construcţie şi reabilitare, procedurile de instalatare şi tehnicile de construcţie sunt în
mod normal specificate în coduri şi standarde, cu accent pe problemele de sănătate şi siguranţă,
precum ventilaţia şi protecţia împotriva incendiilor. Din acest motiv, dacă măsurile de reabilitare nu
pot fi implementate de către chiar utilizatorii sau proprietarii clădirii, este recomandat să se apeleze la
specialişti. În continuare se prezintă câteva aspecte legate de modul în care funcţionează o clădire, atât
prin construcţia propriu-zisă, cât şi prin echipamentele şi instalaţiile din dotare, cu accent pe
schimburile energetice şi pe posibilităţile de economisire a energiei consumate.
 
1.2ANVELOPA CLĂDIRII
 
Clădirea reprezintă un ansamblu de camere, spaţii de circulaţie şi alte spaţii comune, delimitat
de o serie de suprafeţe care alcătuiesc anvelopa clădirii şi prin care au loc pierderile de căldură.
Anvelopa unei clădirii este alcătuită din totalitatea suprafeţelor elementelor de construcţie perimetrale,
care delimiteză volumul interior (încălzit sau răcit), de mediul exterior sau de spaţiile necondiţionate din
exteriorul clădirii. Anvelopa clădirii separă volumul interior al clădirii de :
-     aerul exterior;
-    sol (la plăci în contact direct cu solul, amplasate fie peste cota terenului sistematizat, fie sub
această cotă, precum şi la pereţii în contact cu solul);
-     încăperi anexă ale clădirii propriu-zise, neîncălzite sau mult mai puţin încălzite, separate de
volumul clădirii prin pereţi sau/şi planşee, termoizolate în mod corespunzător (exemplu: garaje,
magazii, subsoluri tehnice sau cu boxe, pivniţe, poduri, camere de pubele, verande, balcoane şi
logii închise cu tâmplărie exterioară, ş.a.);

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 4 of 39

-     spaţii care fac parte din volumul constructiv al clădirii, dar care au alte funcţiuni sau destinaţii
(exemplu: spaţii comerciale la parterul clădirilor de locuit, birouri, ş.a.);
-     alte clădiri, având pereţii adiacenţi separaţi de clădirea considerată, prin rosturi.
Anvelopa reprezintă învelişul care protejează interiorul casei împotriva vântului, ploii şi
ninsorii; în plus, ea conferă suportul structural pentru pereţi şi acoperiş, protejează structura
împotriva deteriorării, permite utilizarea luminii naturale, precum şi accesul în şi înafara clădirii. O
abordare globală a anvelopei reprezintă cheia unei izolări termice peformante. Pentru
o izolare eficientă a anvelopei, trebuie luate în consideraţie toate componentele sale. În
practică, însă, nu este atât de simplu, având în vedere că aceste componente trebuie să
satisfacă exigenţe diverse şi variate (transparenţă, mobilitate, caracteristici mecanice).
O izolare echilibrată a tuturor componentelor este de multe ori însă imposibilă.

În cele din urmă, rolul anvelopei este acela de a separa mediul controlat, confortabil de la
interior de vremea de afară. Menţinerea condiţiilor dorite la interior se realizează prin controlul
fluxurilor de căldură, aer şi umiditate între interiorul şi exteriorul clădirii. Prezenţa acestor fluxuri
este ilustrată în Figura 1.1, unde se deosebesc fluxurile de căldură, Qc , de fluxurile de aer şi umiditate
realizate prin ventilaţie, Qv .

Fig. 1.1 Fluxuri de căldură, aer şi umiditate prin anvelopa unei clădiri
1.2.1     Anvelopa şi fluxul de căldură
O condiţie importantă pentru realizarea confortului interior o reprezintă dotarea clădirii cu un
sistem de încălzire care să furnizeze căldură pe perioada sezonului rece. Căldura furnizată trebuie să
fie menţinută la interiorul clădirii, astfel încât consumul de energie al sistemului de încălzire să fie
minim necesar. Dar caracteristica transferului de energie termică (sau căldurii, numită popular
„transfer de căldură”) este aceea că el este generat de orice diferenţă de temperatură şi poate avea loc
în orice direcţie.
Multă lume crede poate că, datorită aerului cald care se ridică, cea mai mare parte a căldurii se
pierde prin acoperiş. Aceasta nu este neapărat adevărat. Căldura „curge” de la orice suprafaţă mai rece
spre una mai caldă, fie în sus, fie în jos, fie pe laterală. O cameră încălzită plasată peste un garaj
neâncălzit va pierde căldură prin podea. În mod similar, pierderile de căldură pot apare prin pereţi –
în subsol sau deasupra solului. Este rolul anvelopei clădirii de a controla fluxul de căldură între
mediul său interior şi cel exterior.
Mecanismele (sau modurile) de transfer al căldurii sunt conducţia termică, convecţia termică
şi radiaţia termică. Fluxul de căldură prin anvelopă se poate realiza prin unul, două sau toate cele trei
moduri.
Conducţia termică apare într-un mediu staţionar (fie el solid, lichid sau gazos) prin transferul
     
de energie microscopică de la particulele componente (molecule, atomi) cu viteze mari spre cele cu
http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 5 of 39

viteze mici, ca urmare a ciocnirilor inerente dintre particule. Ca urmare,  conducţia termică se
realizează mai bine prin solide şi lichide decît în gaze, unde densitatea de particule este scăzută.
Materialele izolatoare termic au adesea o structură poroasă, cu spaţii umplute cu aer, reducând
astfel fluxul de căldură prin anvelopă. Proprietatea materialelor de a transfera căldura prin
conducţie se numeşte conductivitate termică, iar valorile ei sunt  dependente de temperatură. În
literatura de specialitate sunt prezentate valori sau expresii de calcul pentru conductivitatea
termică a majorităţii materialelor utilizate în inginerie.
     Convecţia termică apare intre o suprafaţă şi un fluid în mişcare, realizându-se prin acţiunea
combinată a conducţiei termice prin fluid şi a mişcării macroscopice de ansamblu a fluidului.
Aceasta din urmă este în mare parte responsabilă de transportul de energie microscopică între
suprafaţă şi fluid. Într-o încăpere neizolată, de exemplu, aerul „culege” căldura de la peretele cald,
apoi circulă, ajungând la peretele rece prin care ea se pierde. O parte a căldurii se transferă şi prin
amestecarea aerului cald cu aer rece. Convecţia termică este de două feluri: convecţie forţată,
atunci când mişcarea fluidului este impusă cu mijloace mecanice (cu pompe, ventialatoare etc.)
sau naturale îndepărtate (vânturile); şi convecţie naturală, atunci când mişcarea fluidului se naşte
natural din diferenţele de densitate generate de diferenţele de temperatură locale (fluidul mai cald
urcă, iar cel rece coboară, formându-se aşa numiţii curenţi convectivi).
     Radiaţia termică reprezintă energia emisă sub forma undelor electromagnetice, ca urmare a
modificărilor intervenite în configuraţia eelctronică a corpului emitor. Radiaţia termică se
manifestă la orice nivel de temperatură şi, spre deosebire de conducţie şi convecţie, nu necesită un
mediu transportor. Sunt situaţii în care radiaţia termică este mică, chiar neglijabilă, în comparaţie
cu celelalte moduri de transfer (la diferenţe mici şi medii de temperatură), sau sunt situaţii în care
radiaţia termică este dominantă (la diferenţe mari de temperatură, precum radiaţia incidentă de la
soare, sau pe timp de noapte spre spaţiul atmosferic îndepărtat). Dacă o persoană stă în faţa unei
ferestre reci, ea pierde căldură şi simte frig, chiar dacă temperatura aerului la interior este ridicată.
Controlul fluxului de căldură prin anvelopă se realizează prin intermediul unui material izolator
termic. Acesta înveleşte anvelopa clădirii pentru a-i reduce pierderile de căldură spre exterior. Aerul
în repaus nu este bun conductor termic, astfel că el reprezintă în principiu un izolant relativ bun. Însă,
în spaţii mai mari, precum cavităţile din pereţi, căldura se poate pierde totuşi prin convecţie şi
radiaţie. Rolul izolaţiei este exact acela de a diviza volumul de aer în compartimente suficient de mici
pentru a împiedica formarea curenţilor convectivi, aerul rămânând în repaus. În acelaşi timp,
materialul izolator reduce radiaţia  de la o suprafaţă la alta a compartimentului cu aer.
Cu ani în urmă, când tipurile de izolaţii erau extrem de limitate, măsura eficienţei stratului
izolator era grosimea lui. Azi, izolaţiile se aleg funcţie de rezistenţa lor termică, proprietate definită ca
Rt  T / Q K / W  , prin analogie cu rezistenţa electrică a unui conductor  Re  V / I V / A . Cu cât
rezistenţa termică este mai mare, cu atât fluxul de căldură prin material este mai mic. O izolaţie sau
alta poate avea grosimi diferite, dar atâta timp cât rezistenţa lor termică este aceeaşi, ele vor controla
în mod egal pierderile de căldură. În ghidurile de profil sunt listate toate materialele de construcţie şi
de izolaţie împreună cu rezistenţa lor termică.
O izolaţie termică funcţionează bine, dacă este montată corespunzător în pod, subsol şi pe
pereţii exteriori. Deşi tehnologia de montaj este relativ complexă şi specifică locului şi nu face obiectul
lucrării de faţă, se pot indica următoarele recomandări generale:
      Izolaţia trebuie să umple spaţiul complet şi uniform. Orice porţiuni goale sau colţuri vor permite
apariţia convecţiei termice, capabile să by-paseze complet izolaţia.
      Punţile termice trebuiesc evitate oriunde este posibil. După cum sugerează şi numele, puntea
termică reprezintă o porţiune de anvelopă cu rezistenţa termică conductivă mai mică, permiţând
astfel transferul preferenţial al căldurii prin acea porţiune (de exemplu, o grindă în perete). Atunci
când izolaţia se aplică peste una din feţele punţii termice, ea acţionează ca o barieră, blocând fluxul
de căldură.
      Izolaţia trebuie să aibe grosimea permisă de mărimea spaţiului şi, atunci când este formată din
material moale şi poros, ea trebuie să aibe densitatea corespunzătoare pentru a forma rezistenţa
termică necesară.
Mărimea izolaţiei termice se alege funcţie de mai mulţi factori:
      Normativele în domeniul reabilitării termice a clădirilor pot cuprinde specificaţii asupra grosimii

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 6 of 39

izolaţiei care trebuie adăugate.


      Starea şi grosimea izolaţiei existente impun grosimea şi felul izolaţiei care trebuie adăugate.

      Modul în care este construită casa determină câtă izolaţie poate fi practic adăugată.

      Derularea altor lucrări de reabilitare poate permite re-izolarea casei la un nivel superior.

 
1.2.2     Anvelopa şi fluxul de aer
 
Printre alte probleme, menţionate mai jos, schimbul de aer prin anvelopă poate reprezenta o
sursă importantă de pierdere termică. Deoarece aerul cald poate conţine cantităţi mari de vapori de
apă, fluxul de aer este de asemenea principalul mijloc prin care umiditatea străbate anvelopa. În
condiţii de iarnă, aerul este forţat să treacă prin anvelopa clădirii. Aerul care iese transportă căldură şi
umiditate, iar aerul care intră este uscat şi creează curenţi neconfortabili.
Pentru ca aerul să traverseze anvelopa clădirii, trebuie să existe un spaţiu gol (o gaură – uşă,
fereastră deschise – un orificiu, o fantă) şi o diferenţă de presiune între interiorul şi exteriorul
anvelopei. Diferenţa de presiune poate fi cauzată de orice combinaţie între:
      vânt,
      diferenţă de temperatură care conduce la fenomenul de stratificare termică pe verticală, cunocut
ca efect de coş,
      echipamente dotate cu arzătoare sau ventilatoare de aerisire.

     Efectul de vânt apare atunci când vântul suflă spre clădire, iar în punctul de impact cu peretele
energia cinetică se transformă în energie potenţială de presiune (se aplică aici bine-cunoscuta lege
a lui Bernoulli). În modul acesta, presiunea aerului creşte pe partea dinspre care suflă vântul, iar
aerul este forţat să pătrundă în clădire. Pe de altă parte, presiunea aerului pe faţa opusă a clădirii
scade datorită antrenării de către vânt a aerului lateral clădirii, iar aerul din clădire este forţat să
iasă afară.
     Efectul de stratificare apare în casele încălzite, unde aerul cald, de densitate mai mică, urcă şi se
destinde, creînd la partea de sus a clădirii o presiune mai mare. Aerul scapă afară prin fisurile din
plafon şi prin crăpăturile din jurul ferestrelor de la etajele superioare. O dată cu ridicarea aerului
cald, în partea de jos a clădirii se creează o uşoară depresiune care forţează aerul exterior să
pătrundă la interior prin orice neetanşeitate sau deschidere din anvelopă.
     Efectul de ardere şi ventilare se datorează echipamentelor şi instalaţiilor cu procese de ardere a
unui combustibil, fie el lemn, petrol sau gaz natural. Procesul de ardere necesită mai mult aer care
să permită oxidarea  elementelor chimice combustibile, fapt pentru care se prevăd modalităţi de
asigurare a acestui aer în exces (de exemplu, ventilatoare sau coşuri cu tiraj corespunzător). Sobele
deschise sau şemineele trebuie să evacueze gazele de ardere, nocive pentru sănătate, iar odată cu
ele se evacuează şi mult aer. Aerul acesta trebuie înlocuit pentru menţinerea presiunii din interior,
aşa că, prin anvelopă, pătrunde aer proaspăt din exterior. Din acest motiv, încăperile dotate cu
sobe sau şeminee au curenţi de aer mai intenşi decât celelalte.
La fluxul de aer prin anvelopa clădirii pot contribui şi ventilatoare mici de bucătărie sau baie,
ventilatoare mai mari din sistemul central de aerisire, grătare amplasate pe sobe, uscătoare de rufe
sau alte ventilatoare de aerisire existente în clădire.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Efect de vânt     Stratificare termică  Efecte de ardere
http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 7 of 39
Efect de vânt     Stratificare termică  Efecte de ardere
şi ventilare  

Fig. 1.2 Fluxul de aer prin anvelopă


 
Controlul fluxului de aer între interior şi exterior asigură multe avantaje, precum:
      Economie de bani şi energie

      Clădire mai confortabilă fără zone reci şi curenţi de aer.

      Protecţia materialelor clădirii împotriva stricăciunilor cauzate de umiditate

      Un spor de confort, sănătate şi preotecţie, se elimină aerul uzat şi îmbâcsit şi se asigură aerul în
exces necesar pentru realizarea în siguranţă a proceselor de ardere.
      O clădire mai curată şi mai calmă.

Controlul fluxului de aer implică trei activităţi simple, care trebuie realizate deodată:
      Prevenirea scurgerilor necontrolabile de aer prin anvelopă,

      Asigurarea aerului proaspăt şi evacuarea aerului uzat,

      Asigurarea tirajului şi aerului de ardere necesar arzătoarelor din dotarea casei (şeminee, aragaz,
cazan de apă caldă).
Pentru a fi eficientă, izolaţia termică trebuie să includă spaţii mici de aer nemişcat. De aceea, ea
trebuie protejată împotriva vântului ce suflă dinspre exterior, dar şi împotriva scăpărilor de aer
dinspre interior.
Bariera de vânt este amplasată pe partea din exterior a anvelopei pentru a proteja izolaţia de
aerul atmosferic în mişcare. Uneori, anvelopa este îmbrăcată în plăci de carton tratat sau alefină care,
pe lângă rolul de material de construcţie, acţionează şi ca bariere de vânt.
Bariera de aer  blochează  aerul din interior şi-l împiedică să iasă în exterior. Prin aceasta,
bariera de aer îndeplineşte două funcţii importante:
      reduce pierderile de căldură prin împiedicarea circulaţiei de aer prin anvelopă (aerul cald care iese
este înlocuit de aer rece din exterior);
      protejează izolaţia şi structura de rezistenţă împotriva stricăciunilor cauzate de umezeală atunci
când vaporii de apă condensează în ansamblul anvelopei.
Bariera de aer poate fi instalată oriunde în anvelopă; ea poate fi chiar combinată cu bariera de
vânt, amplasată deci la exteriorul anvelopei. De obicei, însă bariera de aer este instalată pe partea din
interior a anvelopei, acolo unde poate fi menţinută caldă. Astfel, materialul din care este confecţionată
bariera poate fi ferit de temperaturile extreme din timpul iernii sau verii, ceea ce îi sporeşte
durabilitatea. Pe de altă parte, este împiedicată circulaţia aerului prin perete, iar pierderile de căldură
prin convecţie sunt reduse semnificativ. În varianta de amplasare la interior, bariera de aer poate fi
combinată cu bariera de vapori.
Pentru a fi eficientă, bariera de aer trebuie să fie:
      rezistentă la mişcarea aerului,
      suficient de rigidă şi rezistentă pentru diferenţele de presiune,
      continuă, prin etanşarea tuturor îmbinărilor, muchiilor,   golurilor sau fisurilor.

Datorită numeroaselor componente care alcătuiesc anvelopa unei clădiri (precum: pereţi, fundaţii,
uşi, ferestre, acoperiş), este imposibil ca bariera de aer să fie alcătuită dintr-un singur material care să
învelească complet clădirea. De fapt, bariera de aer reprezintă un sistem alcătuit din multe
componente care sunt legate unele de altele. Mai jos, sunt descrise câteva componente tipice pentru
bariera de aer:
      Foi de polietilenă sau tencuială – pentru suprafaţele mari (pereţi, plafoane)

      Ferestre, uşi, trape, aerisiri cu clapă – incluse în construcţie din alte considerente specifice,

      Praguri, profiluri metalice de rame la ferestre – în fapt, elemente de construcţie,

      Călăfătuială (etanşare cu ipsos), garnituri de tot felul, benzi adezive – etanşează îmbinările
componentelor pentru a asigura continuitatea barierei de aer.
În cazul în care anvelopa este suficient de etanşă, rezultatul unei renovări majore sau
caracteristica unei construcţii noi de calitate, controlul fluxului de aer trebuie în mod obligatoriu
completat cu sisteme de aerisire şi ventilare.
http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 8 of 39

A nu se uita că o clădire complet etanşă este nesănătoasă, periculoasă chiar.


 
Ventilarea controlată. Clădirile mai vechi sunt ventilate prin scurgerile necontrolate de aer
ce au loc la deschiderea ferestrelor şi uşilor, ceea ce nu este întotdeauna confortabil şi eficient. Pe
vreme rece şi vântoasă, poate intra prea mult aer din exterior, cauzând curenţi neplăcuţi şi scăderea
temperaturii interioare (sau creşterea costurilor cu căldura suplimentară necesară). Pe de altă parte,
toamna sau primăvara, nu se asigură uneori suficient aer proapăt.
În cazul în care bariera de aer există şi este continuă, schimbul necesar de aer se poate realiza
pe toată durata anului printr-un sistem controlat de ventilare. Un sistem de ventilare controlată are,
în esenţă, patru componente:
      un mijloc de evacuare a aerului uzat şi a vaporilor de apă în exces,

      un mijloc de asigurare a aerului proaspăt

      un mod de distribuire a aerului proaspăt în întreaga clădire,

      elemente de control pentru sistemul de ventilare.

Multe dintre clădiri au deja componente ale sistemului de ventilare, punându-se doar problema
completării lui cu elementele lipsă. Astfel, evacuarea aerului uzat poate fi asigurată prin ventilatoare
mici amplasate în bucătării şi băi, acolo unde umiditatea este mare. Uscătoarele de rufe au de cele mai
multe ori conducte de evacuare conectate la exterior. Asigurarea aerului proaspăt poate fi realizată în
clădirile dotate cu sisteme de încălzire prevăzute cu circulaţie forţată de aer prin instalarea unei
tubulaturi conectate la exterior şi acţionarea la turaţie redusă a ventilatorului sistemului de încălzire
chiar şi în absenţa încălzirii. În cazul în care clădirile au radiatoare individuale în încăperi, se poate
instala un sistem central de alimentare cu aer, cu tuburi către fiecare cameră şi un ventilator care să
asigure circulaţia aerului. Acest sistem se potriveşte cel mai bine caselor mici sau cabanelor. În
sezonul rece, însă, aerul rece din exterior trebuie preâncălzit sau temperat prin amestecarea cu aer
cald de la interior. Elementele de control sunt de obicei montate pe partea de evacuare a sistemului;
partea de alimentare răspunde pasiv prin simpla înlocuire a cantităţii de aer evacuat. Una dintre
metodele de control utilizează umiditatea ca indicator al cantităţii de aer necesar a fi evacuate. În mod
uzual, se realizează o setare automatizată a ventilatorului de evacuare, cu posibilitatea de intervenţie
manuală pentru cazuri deosebite precum gătit, duşuri sau prezenţa mai multor persoane.
În cazul clădirilor noi, foarte etanşe, se recomandă o capacitate de ventilare de ½  schimburi de
aer pe oră. Aceasta înseamnă că, numai prin ventilare mecanică, jumătate din volumul de aer al
clădirii este înlocuit cu aer exterior în decurs de o oră. Volumul de aer schimbat este însă şi mai mare,
având în vedere ca scurgerile necotrolate se aer prin anvelopă nu pot fi eliminate practic complet. În
cazul clădirilor mai vechi, scurgerile necontrolate de aer rămân semnificative chiar şi după execuţia
unor lucrări majore de renovare şi reabilitare. Ca urmare, capacitatea de ventilare controlată necesară
este ceva mai mică. Un indiciu clar de apreciere a necesarului de ventilare suplimentară îl constituie
nivelul de umiditate şi apariţia condensului. În general, dacă pe ferestrele cu geam dublu apare
condens doar în cazul cîtorva zile foarte reci, atunci se poate aprecia că nivelul de ventilare al clădirii
este satisfăcător. O ventilare mai intensă poate fi necesară chiar dacă umiditatea nu este foarte
ridicată, dar există alte surse de poluare precum fumatul sau alte îndeletniciri (lucru la traforaj,
maşină casnică de ţesut, etc.) Permeabilitatea (sau etanşarea) clădirii la aer se poate măsura cu
ajutorul unor teste speciale, precum cele cu gaz trasor sau uşă suflantă (vezi §5.4).
Asigurarea aerului de ardere. O instalaţie de ardere cuprinde un dispozitiv ce arde
combustibil. Exemple de instalaţii de ardere sunt: cuptoare, şeminee, sobe cu gaz, sobe cu lemne,
boilerele cu gaz pentru apă caldă, uscătoare cu gaz, toate sunt instalaţii cu ardere ce pot intra în
*
dotarea unei clădiri. Aceste instalaţii necesită  aer pentru oxidarea elementelor chimice combustibile
(C, H2, S) şi pentru alimentarea tirajului la coşul care evacuează gazele rezultate din ardere (CO2, CO,
H2O, SO2, O2,exces , N2 ). Clădirile mai vechi, neprevăzute cu o barieră de aer etanşă, asigură în mod
obişnuit suficient aer prin fisurile şi orificiile existente în anvelopă. La clădirile mai etanşe sau acolo
unde există mai multe instalaţii ce necesită aer (ventilatoare, sisteme de evacuare, şeminee), este
posibil ca circulaţia aerului dinspre exterior să fie insuficientă, sau chiar inversată. Acest din urmă caz
pune probleme serioase de sănătate şi siguranţă, deoarece inversarea tirajului la coş înseamnă
evacuarea gazelor de ardere nocive la interiorul clădirii. Ca urmare, un bun control al fluxului de aer
trebuie să asigure cu precădere condiţii optime de funcţionare pentru toate instalaţiile cu dispozitive
http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 9 of 39

de ardere.
 
1.2.3 Anvelopa şi fluxul de umiditate
 
Umiditatea cauzează fărâmiţarea betonului, putrezirea lemnului, cojirea vopselii, poate strica
tencuiala şi distruge covoarele. Sub toate formele sale, umiditatea reprezintă o cauză majoră de
distrugere a componentelor unei clădiri.
Umiditatea poate apare sub formă de solid, lichid sau vapori. Sursa de umiditate poate fi
exterioară, sub formă de apă în sol, gheaţă, zăpadă, ploaie, ceaţă şi scurgeri pe suprafeţe; sau poate fi
interioară, sub formă de vapori produşi de către ocupanţii clădirii (prin respiraţie) şi activităţile lor
(spălat, curăţenie, gătit), sau prin utilizarea de sisteme umidificatoare.
            Sub diversele ei forme, umiditatea străbate anvelopa clădirii în mai multe moduri:
      Apa se scurge de pe acoperiş sau pe geamul ferestrelor sub acţiunea gravitaţiei.

      Capilaritatea permite circulaţia apei în toate direcţiile, creând un efect de sugativă; acţiunea
capilarităţii depinde de prezenţa unor spaţii foarte înguste, întâlnite la înfăşurările suprapuse sau
la materialele poroase (precum betonul şi solul).
      Vaporii de apă pot străbate materialele şi prin difuzie. Aceasta este generată de prezenţa unei
diferenţe în presiunea vaporilor de apă şi de rezistenţa materialului traversat la această diferenţă.
      Circulaţia aerului prin anvelopă realizează o circulaţie simultană de umiditate. Aerul conţine
întotdeauna o anumită cantitate de vapori de apă, cu atât mai mare cu cât temperatura aerului este
mai mare.
Prin comparaţie, fluxul de aer printr-o mică crăpătură în anvelopă transportă de circa o sută de
ori mai multă umiditate decât difuzia prin materialele anvelopei clădirii.
 
Vaporii de apă devin o problemă atunci când condensează şi devin apă lichidă, adică condens.
Acesta se întâmplă la umiditatea relativă de 100%, când aerul nu mai poate îngloba vapori de apă. Un
exemplu tipic îl reprezintă condensul format pe ferestre. Când aerul interior vine în contact cu geamul
rece, temperatura lui scade şi odată cu ea şi capacitatea aerului de a îngloba umiditate; ca urmare, o
parte din vaporii de apă din aer se depun pe geam şi condensează. Dacă geamul este sub zero grade,
umiditatea depusă se transformă în gheaţă. O fereastră cu un singur geam este mai rece decât una cu
două geamuri, astfel încât condensul se poate forma chiar în condiţii de umiditate interioară redusă.
Condensul apare mai ales în încăperile mai umede din clădire, precum bucătăriile şi băile.
 
condens la  
suprafaţa
 
 
 
condens în  
construcţie
 
 
va apare  
condens
 
datorită p
presiunea de saturaţie, f (t)  
presiunea reală, f (masa de vapori de  apă)
   
 

Fig. 1.3 Apariţia condensului în peretele anvelopei


 
Pentru ca clădirile să fie durabile şi confortabile, controlul fluxului de umiditate prin
anvelopă este foarte important. Elementele de construcţie precum scurgerile, acoperişul, şi hidro-
izolaţia din subsol protejează clădirea împotriva apei lichide. Controlul fluxului de vapori de apă
protejează structura clădirii şi asigură nivelul confortabil de umiditate la interior.

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 10 of 39

Controlul umidităţii se realizează pe trei căi, numite şi strategii:


      Tehnici de construcţie care menţin umiditatea departe de structura clădirii;

      Micşorarea producţiei de umiditate;

      Evacuarea la exterior a umidităţii în exces.

Chiar şi casele în aparenţă uscate, fără scurgeri prin acoperiş sau infiltraţii în subsol, pot avea
probleme cu umiditatea. Aceasta pentru că sursele de umiditate nu sunt întotdeauna evidente:
      Ocupanţii şi activităţile lor,

      Ploaia bătută de vânt pe pereţi,

      Subsolurile umede,

      Umiditatea depozitată în materialele şi finisajele clădirii.

O familie de patru persoane poate produce circa 63 litri de apă pe săptămână prin activităţile
casnice curente. Atunci când hidro-izolaţia din subsol nu există sau este deteriorată, apa din sol se
infiltrează prin fundaţie prin efectul de capilaritate şi se evaporă pe suprafaţa pereţilor şi a podelei. Şi
nu în cele din urmă, în perioada sezonului umed, ploios, materialele şi finisajele clădirii absorb
umiditate, pe care o eliberează apoi în perioada sezonului rece.
 
Umezeala produsă prin activităţi casnice curente [ litri/săpt.]
Activităţi pentru o familie de patru persoane:
Gătit (3 mese zilnic) 6,3
Spălatul vaselor (de 3 ori zilnic) 3,2
Îmbăiat 2,4
Spălatul rufelor 1,8
Uscatul rufelor la interior 10,0
Spălatul unei podele de 30.5m2 1,3
Respiraţie normală şi evaporare la nivelul pielii de la 38,0
ocupanţi
Total 63,0
 
În ciuda umidităţii produse, majoritatea caselor vechi au iarna aerul atât de „uscat”, încât au
nevoie de sisteme de umidificare a aerului. Aerul rece nu poate îngloba o cantitate prea mare de
vapori de apă. În casele cu multe scurgeri necontrolabile de aer, aerul rece şi uscat din exterior
pătrunde la interior, forţând aerul cald şi umed din interior să iasă afară prin partea superioară a
clădirii. Aerul cald trece rapid prin anvelopa neizolată, fără a se răci suficient pentru a cauza
condensarea vaporilor de apă conţinuţi. Dacă se adaugă izolaţie termică la interior, partea exterioară a
peretelui devine mult mai rece; în lipsa unei protecţii suplimentare împotriva condensării, aceasta se
poate produce chiar în structura anvelopei. Fenomenul apare deoarece aerul umed şi cald se răceşte în
straturile mai reci ale structurii, eliberând umiditate sub formă de lichid; dacă este foarte frig, apa
poate chiar îngheţa. Se pot manifesta atunci efectele negative sub forma deteriorării izolaţiilor,
putrezirii lemnului, cojirii vopselelor, fărâmiţării materialelor, apariţiei mucegaiului şi altele.
O umiditate relativă de peste 20% previne senzaţia de uscăciune din gât şi conferă aerului
ambiant calitatea de confortabil. În plus, aerul umed elimină electricitatea statică din clădire, este
favorabil plantelor şi ajută la păstrarea mobilei în condiţii mai bune. Pe de altă parte, o umiditate
relativă de peste 40% poate cauza gheaţă şi ceaţă pe geamuri, pătarea pereţilor şi plafoanelor, cojirea
vopselelor, formarea mucegaiului şi apariţia mirosurilor neplăcute. Când umiditatea relativă
depăşeşte 50%, controlul microbilor aerobi devine dificil.
Apariţia condensului pe geamuri reprezintă un indicator al unei umidităţii ridicate. Un
higrometru sau alt senzor de umiditate poate însă indica cu mai multă exactitate nivelul de umiditate.
Pentru a menţine structura clădirii uscată se apelează la următoarele patru tipuri de acţiuni:
     Protecţia împotriva vremii şi umezelii exterioare presupune învelirea anvelopei într-un material
impermeabil (carton asfaltat, tablă de zinc), instalarea de streşini şi alte tehnici de construcţie care
să îndepărteze apa sau să reziste apei. Sub niveleul solului (cota „0”), trebuie asigurate scurgeri de
mărimi şi pante corespunzătoare, precum şi folii impermeabile care să prevină infiltrarea apei
subterane în fundaţie prin efectul de capilaritate.
      Reducerea umidităţii la surse implică în primul rând o producţie redusă de vapori de apă, iar în al

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 11 of 39

doilea rând, evacuarea aerului umed şi înlocuirea lui cu aer proaspăt uscat.
     Împiedicarea aerului umed să pătrundă în anvelopă presupune instalarea unei bariere de vapori
care să reducă transportul umidităţii prin difuzie şi instalarea unei bariere de aer care să împiedice
transportul umidităţii o dată cu fluxul de aer.
O barieră de vapori eficientă trebuie să fie:
      rezistentă la difuzia de vapori
      durabilă,
      instalată pe partea caldă a peretelui
      nu neapărat continuă.

 Materialele care pot fi folosite ca bariere de vapori  includ polietilena, vopselele pe bază  de ulei
şi vopselele impermeabile speciale, unele materiale de izolare termică şi placajul. Bariera de
vapori poate fi alcătuită din materiale diferite în diferite părţi ale clădirii. Un acelaşi material
poate reprezenta în acelaşi timp barieră de aer şi barieră de vapori, cu condiţia să îndeplinească
ambele tipuri de proprietăţi şi să fie instalat corespunzător. De exemplu, foliile de polietilenă şi
plăcile de ghips cu foiţă metalică pe una din feţe pot combina cele două roluri.
Ca regulă generală, bariera de vapori trebuie montată pe partea caldă a izolaţiei. În unele
cazuri, însă, se preferă instalarea barierei în interiorul peretelui sau plafonului, dar astfel încât
circa 2/3 din grosimea structurii să fie spre partea rece. Poziţionarea barierei de vapori trebuie
reglată la clădirile cu umiditate interioară mare sau atunci când clima este extrem de rece.
     Asigurarea „respiraţiei” anvelopei spre exterior permite clădirii să facă faţă fluctuaţiilor sezoniere
în umiditate şi să elimine orice umezeală care pătrunde în anvelopă, fie dinspre exterior, fie
dinspre interior. Aceasta se realizează în două moduri. În primul, anvelopa este alcătuită din
straturi de materiale diferite, cu cel mai rezistent la apă amplasat pe partea caldă, şi cel mai
permeabil amplasat pe partea rece (la exterior). În felul acesta, vapori pătrunşi în structură pot
migra numai spre exterior. În cel de-al doilea caz, structura anvelopei are un interspaţiu gol,
imediat după stratul exterior de faţadă şi înaintea următorului strat de rezistenţă. Aerul din
interspaţiu devine cărăuşul umezelii care pătrunde fie dinspre exterior, fie dinspre interior.
Această formulă constructivă nu trebuie combinată cu instalarea de straturi izolante termic pentru
că prezenţa curenţilor convectivi de aer intensifică şi transferul de căldură, negând deci rolul
izolaţiei.

Exemplele şi explicaţiile de mai sus subliniază necesitatea de a considera clădirea ca un sistem în


ansamblu său, mai ales atunci cînd se urmăreşte executarea unor lucrări de renovare şi reabilitare.
O atenţie specială trebuie acordată echilibrului dintre fluxul de aer şi cel de umiditate, precum şi
efectelor pe care diversele intervenţii făcute le au asupra sistemelor de încălzire şi ventilare.
 
1.3  INSTALAŢIILE CLĂDIRII
 
Utilizatorii unei clădiri au o serie de cerinţe faţă de clădire, cerinţe care în principal se referă la confort
termic, vizual şi acustic, la igienă şi sănătate şi nu în cele din urmă la siguranţă şi adaptabilitate. Instalaţiile
clădirii au rolul de a satisface aceste cerinţe, consumând în schimb o formă de energie. Raporul dintre efectul
util (sau performanţa) şi energia consumată defineşte eficienţa unei instalaţii. În ziua de azi, instalaţiile moderne
obţin performanţe cu folosirea raţională a resurselor şi în special a energiei şi combustibililor.
 
1.3.1  Instalaţii de încălzire
 
            În sezonul rece trebuie asigurate anumite temperaturi interioare în încăperile unei clădiri; în aceste
condiţii clădirea are o “piedere de căldură” către exterior. Rolul instalaţiei de încălzire este acela de a furniza
clădirii energia termică ce se pierde în exterior, astfel încât să se păstreze în interior temperatura prescrisă. De
cele mai multe ori, instalaţia de încălzire asigură şi apa caldă menajeră consumată în clădire.
            Caracteristicile unei instalaţii de încălzire depind de tipul energiei consumate, tipul şi orarul de ocupare a
clădirii, utilizarea radiaţiei solare, structura, mărimea şi funcţia clădirii, de pierderile estimate de căldură,
precum şi de capitalul disponibil.
O instalaţie de încălzire “clasică” cu corpuri de încălzire se compune din sursa termică
(cazanul de încălzire), reţeaua conductelor de distribuţie şi corpurile de încălzire din încăperi
http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 12 of 39

(radiatoare, convectoare, registre etc.). Agentul termic, de regulă apa, se încălzeşte în cazan şi
se pompează la consumatori, unde cedează căldura în corpurile de încălzire; apa, astfel răcită se
întoarce la cazan, se reîncălzeşte şi circuitul se reia. Temperatura apei se alege în funcţie de destinaţia
spaţiului încălzit şi de sistemul de încălzire folosit. De regulă se foloseşte apa caldă cu temperatura
maximă de 95oC, în condiţii nominale de temperatură exterioară. Trebuie avut în vedere că reducerea
valorii limită a temperaturii agentului termic conduce la reducerea pierderilor de căldură din reţeaua
de conducte şi la îmbunătăţirea confortului, dar şi la creşterea costului instalaţiei (sunt necesare
suprafeţe de schimb de căldură mari).
            În funcţie de destinaţia construcţiei, pentru anumite condiţii specifice se pot folosi şi alte sisteme şi
soluţii de încălzire, precum:
      încălzirea cu aer cald (când se prevede şi ventilarea spaţiilor);

      încălzirea cu arderea unui combustibil direct în aparatul de încălzire (radianţi cu gaze, generatoare
de aer cald etc.);
      încălzirea electrică;

      încălzirea solară (ca sursă alternativă, într-o clădire având o arhitectură specifică).

Tipurile de cazane, cu arderea unui combustibil sau electrice pot fi:


      cu condensaţie (realizează condensarea vaporilor de apă din gazele de ardere), conducând astfel la
performanţe superioare prin eliberarea căldurii latente de vaporizare
      fără condensaţie.

Sistemele de încălzire pot fi:


      Locale (sobe)

      Centrale (centrale de apartament)

      La distanţă (termoficare)

            Conceperea şi realizarea instalaţiilor de încălzire se face în conformitate cu prevederile Normativului I


13-02 “Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală”.
Consumul de energie termică pentru încălzire, cu referire la energia primară la nivelul
sursei termice, depinde, atât de sarcina termică a consumatorului, cât şi de performanţele de
ansamblu ale instalaţiei şi de caracteristicile constructive şi funcţionale ale elementelor componente.
Elementele semnificative ale instalaţiei de încălzire, care prezintă un interes major pentru reducerea
consumurilor energetice sunt:
      cazanul (randament la condiţii nominale şi la sarcini parţiale, nivelul de temperatură a agentului
termic);
      pompele de circulaţie (randament, parametrii punctului de funcţionare pe curba caracteristică);

      reţeaua de conducte (termoizolaţie, pierderi de sarcină, debit vehiculat);

      elemente de automatizare (reglarea furnizării căldurii în funcţie de necesităţile consumatorului);

      corpurile de încălzire (eficienţă termică, termostatare);

      contoare de energie termică (contorizare până la nivelul consumatorului individual);

      sistemul de monitorizare a parametrilor instalaţiei (AMC, telegestiune);

      staţia de tratare a apei de adaus (dedurizare, pentru preîntâmpinarea depunerilor pe suprafeţele
de schimb de căldură).
 
  condens evacuat
 
  gaze de alim. cu
  ardere Schimbător de comb.
Schimbător
  căldură de căldură
recuperator
 
 
 
 
  retur - apă tur - apa caldă
  rece
 

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 13 of 39

Fig. 1.4 Schema de principiu a unei instalaţii de încălzire cu condensaţie


 
 
 
1.3.2  Instalaţii de ventilare şi climatizare
 
            În aerul unei încăperi pot apărea o serie de agenţi poluanţi proveniţi de la ocupanţi (bioxidul de carbon
rezultat din respiraţie, fumul de ţigară etc.), de la materialele de construcţie (gaze, vapori, mirosuri) sau de la
procese de fabricaţie (solvenţi etc.). Rolul instalaţiei de ventilare este acela de a elimina sau dilua aceste
nocivităţi sub limita de periculozitate pentru organismul uman, prin introducerea de aer proaspăt şi evacuarea
aerului viciat. În cazul în care, pe lângă cerinţele privind puritatea aerului, se impune şi asigurarea anumitor
parametri de temperatură şi umiditate pentru aerul încăperii, instalaţia de ventilare se transformă în instalaţie de
climatizare.
            O instalaţie de ventilare obişnuită se compune din: priza de aer proaspăt, filtru de praf, canalele
de aer, ventilatorul de introducere, gurile de refulare a aerului în încăperi, gurile de aspiraţie a aerului
din încăperi şi ventilatorul de evacuare. Se poate renunţa, după caz, la ventilatorul de evacuare sau la
ventilatorul de introducere în situaţii speciale în care se practică ventilarea mixtă, cu introducere
mecanică şi evacuare naturală în suprapresiune, respectiv, cu evacuare mecanică şi introducere
naturală în depresiune. Instalaţiile de ventilare se prevăd cu baterii de încălzire a aerului proaspăt,
situaţie în care ele realizează şi încălzirea (parţială sau totală) a încăperilor.
Instalaţiile de climatizare au în componenţă, în plus faţă de instalaţiile de ventilare, baterii de
răcire şi sisteme de umidificare / uscare a aerului; ele realizează răcirea încăperilor în sezonul cald,
precum şi încălzirea (parţială sau totală) în sezonul rece.
Tipurile de sisteme de ventilare şi/sau climatizare se aleg în funcţie de climă, nivelul de
confort, utilizare şi funcţia clădirii, precum şi de capitalul disponibil. Ele includ:
      Ventilarea naturală (datorată numai diferenţelor de presiune dintre interiorul şi exteriorul
clădirii)
      Unităţi izolate (ventilatoare, unitaţi mici de aer condiţionat)

      Sisteme centrale (unităţi de ventilare şi condiţionare mari, unice pe clădire şi prevăzute cu sistem
de distribuţie în încăperile clădirii)
Conceperea şi realizarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare se face în conformitate cu
prevederile Normativului I 5-98 “Normativ privind proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare
şi climatizare”.
            Consumul de energie pentru vehicularea aerului şi pentru încălzirea sau răcirea lui depinde,
atât de sarcina termică de răcire şi de încălzire a consumatorului cât şi de performanţele elementelor
componente ale instalaţiei. Elementele semnificative ale instalaţiei de ventilare-climatizare, care
prezintă un interes major pentru reducerea consumurilor energetice sunt:
      ventilatoarele (randamentul, parametrii punctului de funcţionare de pe curba caracteristică, piese
speciale de racordare a ventilatorului la tubulatură);
      priza de aer proaspăt (rezistenţa aeraulică);

      filtrul de praf (gradul de colmatare - rezistenţa aeraulică);

      reţeaua de canale de aer (rugozitate, pierderi de sarcină, termoizolaţie, etanşeitate);

      organele de reglaj-clapete, jaluzele (pierderi de sarcină minime în poziţia de funcţionare normal-
deschis);
      gurile de refulare şi de aspiraţie a aerului (pierderi de sarcină);

      camera de amestec (raportul de amestec; folosirea recirculării aerului în măsura maxim posibilă);

      baterii de încălzire / răcire a aerului (pierderea de sarcină pe partea de aer şi pe partea de apă;
parametrii agentului termic; eficienţă termică; piesele speciale de racordare a bateriilor la canalele
de ventilare);
      agregatul pentru producerea apei răcite (randament);

      recuperatorul de căldură / frig din aerul evacuat (eficienţa termică);

      pompele de circulaţie agenţi termici (randament, parametrii punctului de funcţionare pe curba
caracteristică);

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 14 of 39

      sistemul de monitorizare a parametrilor instalaţiei (AMC, telegestiune);


      elementele de automatizare (reglarea parametrilor regimurilor de funcţionare);

      surse neconvenţionale de energie şi pompe de căldură.


 
 
 
 
 
 
 
  Element de Ventilator
  încălzire de
mentare
 
Aerul ca
  sursă de Pompă
  căldură de

  sau frig căldură

   Ventilator de
  Aspiraţie
Filtru
  aer uzat
  recirculat
  aer aer uzat
  proaspăt evacuat
 
 
 

Fig. 1.5 Schema de principiu a unei instalaţii de climatizare


 
 
1.3.3  Instalaţii sanitare
 
Instalaţiile sanitare asigură furnizarea apei reci şi a apei calde la punctele de consum ale obiectelor
sanitare din clădire; apele uzate rezultate după folosire sunt colectate şi evacuate la exterior în sistemul de
canalizare.
Instalaţiile sanitare interioare din clădiri se compun din:
      sursa de apă (reţeaua orăşenească, care trebuie să asigure presiunea şi debitul necesare);

      reţeaua conductelor de alimentare cu apă din clădire: conducta de distribuţie, coloanele şi
legăturile la obiectele sanitare;
      obiectele sanitare şi armăturile de utilizare a apei;

      reţeaua conductelor de canalizare (cu funcţionare prin gravitaţie).

În cazul în care reţeaua orăşenească nu poate asigura presiunea apei, necesară unei bune
utilizări la consumator, se prevede la intrarea apei în clădire o staţie de pompare cu recipient de
hidrofor.
Apa caldă menajeră este furnizată, fie de la un punct termic sau centrală termică, exterioare
clădirii deservite, fie de la surse locale amplasate în clădire (cazane cu gaze, preparatoare electrice
etc.).
Conceperea şi realizarea instalaţiilor sanitare se face în conformitate cu prevederile Normativului I 9-94
“Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor sanitare”.
Consumul de energie al instalaţiilor sanitare se datorează consumului de apă (energie
electrică de pompare) şi preparării apei calde menajere (energia termică pentru încălzirea apei).
Elementele semnificative ale instalaţiei sanitare, care prezintă un interes major pentru reducerea
consumurilor energetice sunt:
      pompele şi sistemele de ridicare a presiunii apei / hidroforul (randament, parametrii punctului de
funcţionare pe curba caracteristică, numărul de porniri - opriri într-o oră etc.);
      armăturile obiectelor sanitare (etanşeitatea, consumul specific de apă, timpul de folosire la o

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 15 of 39

utilizare);
      încălzitoarele de apă caldă (randament);

      reţeaua de distribuţie a apei (etanşeitate);

      conductele de apă caldă menajeră (izolarea termică);

      reţeaua de recirculare a apei calde menajere (funcţionalitatea pompei de recirculare, izolarea
termică a conductelor, locul de la care se face recircularea apei calde);
      contoarele de apă rece şi de apă caldă (la nivel de imobil şi la nivelul consumatorului);

      elemente de automatizare (la pompe şi staţiile de hidrofor; la instalaţia de preparare a apei calde
menajere);
      sisteme solare de încălzire a apei (eficienţa termică; conlucrarea cu sistemele “clasice” de
preparare a apei calde menajere).
 
 
1.3.4     Instalaţii electrice
 
Instalaţiile electrice obişnuite se împart în două mari tipuri: instalaţii electrice de iluminat şi instalaţii
electrice de forţă.
Instalaţiile electrice de iluminat asigură, într-o încăpere sau zonă de lucru, vizibilitatea bună a
sarcinilor vizuale şi realizarea acesteia în condiţii de confort vizual, atât în lipsa totală a iluminatului
natural (diurn) cât şi în situaţia în care acesta este insuficient. Iluminatul este însoţit de degajări de
căldură (sporuri), care pot fi favorabile pe durata sezonului rece (micăşorează necesarul de căldură),
dar defavorabile pe durata sezonului cald (măreşte sarcina termică ce trebuie evacuată).
 
 
 
  lumină difuză,
aport mai mic
 
 
 
  lumină
  Lumină
artificială,
  solară,
  aporturi
aport direct
incidentale
 
 
 
 

Fig. 1.6 Combinarea eficientă a luminii naturale cu cea artificială


 
Instalaţiile electrice de forţă asigură alimentarea cu energie electrică a receptoarelor
electrice. Receptoarele electrice sunt aparate care transformă energia electrică într-o altă formă de
energie utilă omului cum ar fi:
      motoarele (transformă energia electrică în energie mecanică);
      cuptoarele electrice (transformă energia electrică în energie termică);
      transformatorul electric (transformă energia electrică de anumiţi parametrii în energie electrică de
alţi parametrii).
 
Sursa de lumină artificială poate fi radiaţia termică a unei flăcări (rezultată din arderea unui combustibil
precum ceara, gazul, lemnul) sau de natură electrică. O instalaţia electrică de iluminat se compune din:
a)    Surse de lumină (lămpile), care pot fi:
      lămpi cu incandescenţă,

      lămpi cu ciclu regenerator cu halogen,

      lămpi fluorescente (tubulare sau compacte),

      lămpi cu descărcare în vapori (de sodiu de joasă sau înaltă presiune, de mercur de joasă sau înaltă

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 16 of 39

presiune),
      lămpi cu descărcare în gaze sau amestecuri de gaze şi vapori metalici de joasă presiune,

      lămpi cu inducţie.

b)   Corpuri de iluminat (aparate electrice), având următoarele roluri:


      susţin mecanic sursa de lumină (lampa sau lămpile);

      asigură alimentarea cu energie electrică a lămpii (lămpilor);

      distribuie fluxul luminos în mod convenabil (în funcţie de activitatea care se desfăşoară în
încăpere sau zonă).
Corpul de iluminat îndeplineşte şi o funcţie estetică.
c)    Circuite electrice de iluminat ce se compun din ansamblul de conductori şi tuburi de protecţie,
cabluri şi aparatele de mică comutaţie (întrerupătoare, butoane, comutatoare) amplasate în
încăperi.
d)   Tablouri electrice de iluminat, reprezentând părţi ale instalaţiei electrice de iluminat prin care se
realizează distribuţia energiei electrice. Tablourile electrice constituie totodată şi locul unde se
montează echipamentele electrice pentru: acţionare, protecţie, măsură, comandă, automatizare
etc.
Nivelul de iluminare corespunzător stării de confort vizual depinde de tipul de activitate desfăşurată
în planul de lucru. Valorile recomandate sunt prezentate în §3.2.
 
Instalaţia electrică de forţă se compune din:
a)    Receptoare electrice (care pot fi monofazate sau trifazate, fixe sau mobile).
b)   Conductoare şi tuburi de protecţie, cabluri, împreună cu aparate de acţionare, comandă sau
protecţie prevăzute în afara tablourilor electrice.
c)    Tablouri electrice de forţă, prin care se realizează distribuţia energiei electrice şi în care se
montează aparatele de protecţie, măsură, comandă, acţionare, automatizare etc.
Conceperea şi realizarea instalaţiilor electrice se face în conformitate cu prevederile normativului NP I
7-02 “Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice cu tensiuni până la 1000 Vc.a. şi 1500
Vc.c.”; normativului NP 061-02 “Normativ pentru proiectarea şi executarea sistemelor de iluminat artificial din
clădiri”.
 
Consumurile de energie electrică în clădirile de locuit şi clădirile publice au o pondere
însemnată în consumul total de energie. Punctele semnificative ale instalaţiilor electrice şi care
prezintă un interes major pentru reducerea consumurilor energetice sunt:
      corpurile de iluminat (stabilirea corectă a numărului de corpuri de iluminat şi implicit a
numărului de surse de lumină - lămpi - în funcţie de nivelul de iluminare necesar într-o încăpere;
prevederea unor corpuri de iluminat care asigură compensarea energiei electrice reactive prin
condensatoare montate în corpurile de iluminat dotate cu lămpi fluorescente; corpuri de iluminat
cu randament ridicat din punct de vedere al fluxului luminos; corpuri de iluminat dotate cu lămpi
cu eficacitate luminoasă ridicată; starea de curăţenie a corpurilor de iluminat şi a suprafeţelor
reflectante);
      receptoare electrice de forţă (prevederea de receptoare electrice cu motoare cu randament înalt);

      ansamblul de conductoare sau cabluri şi elemente de comutaţie locală (buna dimensionare a
circuitelor electrice în vederea reducerii pierderilor de tensiune, aparate de mică comutaţie,
comutatoare, care să asigure sectorizarea iluminatului în încăperi sau variatoare care permit
reglarea fluxului luminos dintr-o încăpere în funcţie de aportul de lumină naturală şi de tipul
activităţii desfăşurate în încăpere;
      contoare (prevederea de contoare atât pentru consumurile de energie activă cât şi pentru cele de
energie reactivă, prevederea de contoare cu tarife diferenţiate noapte-zi);
      baterii de condensatoare (instalarea de baterii de condensatoare montate în paralel cu
consumatorii pentru îmbunătăţirea factorului de putere şi pentru economie de energie).
 
 
 
 
http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 17 of 39

 
 
 
 
 
 
 

ENERGETICA CLĂDIRII
 
 
2.1  PARAMETRII CLIMATICI
 
Consumul energetic al unei clădiri depinde de factori externi şi de factori interni. Factorii
externi sunt parametrii climatici caracteristici ai amplasamentului: temperatura aerului, viteza
vântului, însorirea, umiditatea aerului.
Proiectarea construcţiilor şi a instalaţiilor aferente se face pe baza unor valori medii statistice
ale parametrilor climatici, corespunzătoare unei anumite perioade a anului (zi, lună, sezon de
încălzire), valori obţinute în urma unor durate de observare de zeci de ani. Aceste valori convenţionale
sunt standardizate în SR 4839 şi SR 1907-1, pentru temperatura aerului şi viteza vântului, în STAS
6648/2, pentru însorire, umiditatea şi temperatura aerului etc.
În auditarea energetică a clădirii, trebuie să se facă o distincţie clară între aceste valori
convenţionale şi valorile efective ale parametrilor climatici exteriori pe perioada în
care se determină consumurile energetice ale clădirii.
Temperatura aerului
Pentru calculul necesarului de căldură de calcul al unei clădiri (necesarul de căldură orar care
dimensionează instalaţia de încălzire) se foloseşte temperatura exterioară convenţională de calcul (te).
Conform SR 1907-1 România este împărţită în 4 zone climatice cărora le corespund
următoarele temperaturi exterioare convenţionale de calcul:
o
zona I:       -12 C       (oraşe caracteristice: Constanţa, Reşiţa, Dobeta Turnu Severin);
zona II:     -15oC       (oraşe caracteristice: Bucureşti, Brăila, Arad, Craiova, Piteşti, Oradea);
zona III:    -18oC       (oraşe caracteristice: Baia Mare, Bacău, Iaşi, Sibiu, Cluj-Napoca, Galaţi);
zona IV:    -21oC       (oraşe caracteristice: Predeal, Braşov, Făgăraş, Reghin, Gheorghieni, Suceava).
Zonarea teritoriului României după temperatura exterioară convenţională de calcul este dată în
Figura 2.1.
Pentru calculul necesarului de căldură anual al unei clădiri şi al necesarului de combustibil
pentru încălzire se folosesc temperaturile exterioare medii lunare. Cu ajutorul lor se determină
temperatura medie pe perioada de încălzire (tem) şi numărul de grade-zile (N), în conformitate cu
standardul SR 4839.
În tabelul următor se dau, pentru unele oraşe din România, datele climatice caracteristice care
stau la baza stabilirii necesarului de căldură de calcul şi a necesarului de căldură anual pentru
încălzire.
 
Oraşul Zona te tem N Durata
cliamtică [grade-zile] perioadei de
[oC] [oC] încălzire [zile]
 
Constanţa I -12 4,7 2840 185
 
Bucureşti II -15 3,4 3170 190
 
Iaşi III -18 2,9 3510 205
 

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 18 of 39

Braşov IV -21 2,4 4030 228


 
 

Zona 4 (-21 o
http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2 ... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 19 of 39

Zona 4 (-21 o
C)
Zona 2 (-15 o
C)

4
Zona 3 (-18 o
C)
4
4

Zona 1 (-12 o
C)
Fig. 2.1 Zonarea teritoriului României după temperatura exterioară convenţională de calcul

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 20 of 39

La dimensionarea instalaţiilor de ventilare-climatizare pentru situaţia de vară şi stabilirea


sarcinii termice de răcire se foloseşte temperatura exterioară medie zilnică aferentă lunii iulie, în
conformitate cu standardul STAS 6648/2. Pentru unele oraşe din ţară, valorile acestei temperaturi
sunt: Bucureşti 31oC, Călăraşi 30oC, Constanţa 29oC, Sibiu 28oC, Braşov 26oC.
 
Vântul
Pătrunderea aerului exterior în încăperi (aerul de infiltraţie) are loc datorită acţiunii vântului.
De regulă temperaturile exterioare cele mai scăzute nu corespund cu vitezele cele mai ridicate ale
vântului. Pe baze statistice, referitoare la concomitenţa vânt - temperatură, s-au adoptat valori de
calcul ale vitezei vântului, care determină 4 zone eoliene pe teritoriul ţării. Încadrarea localităţilor în
zonele eoliene este indicată în standardul SR 1907-1.
Atenţie, zonarea climatică făcută după temperatura exterioară convenţională de calcul
nu este identică cu zonarea eoliană !
Vitezele convenţionale ale vântului de calcul sunt date în tabelul următor:
Zona   Viteza vântului [m/s]
eoliană Localităţi caracteristice în localităţi în afara
localităţii
I Galaţi, Slobozia, Călăraşi 8 10
II Iaşi, Brăila, Bucureşti, Constanţa 5 7
III Vaslui, Buzău, Craiova, Tulcea 4,5 6
IV Suceava, Braşov, Timişoara, Cluj 4 4
 
Pentru nivelurile situate deasupra etajului 12 al clădirilor înalte, din cuprinsul
oraşelor, vitezele convenţionale ale vântului de calcul sunt cele corespunzătoare
clădirilor amplasate în afara localităţilor. Pentru clădiri amplasate la altitudini mai
mari de 1100 m vitezele vântului de calcul se stabilesc pe baza datelor meteorologice.
 
 
Însorirea
Datele climatice privind însorirea (durata de strălucire a soarelui şi intensitatea radiaţiei
solare) prezintă interes atât pentru perioada caldă a anului cât şi pentru cea rece. Ele se folosesc
pentru dimensionarea instalaţiilor de climatizare în sezonul cald, stabilind aporturile solare care
trebuie preluate. De asemenea, datele climatice privind însorirea se folosesc pentru corectarea
necesarului de căldură pentru încălzire, în măsura în care clădirea este conformată corespunzător
pentru captarea energiei solare în sezonul rece.
Duratele medii de strălucire a soarelui, determinate prin prelucrarea statistică a
datelor meteorologice, diferă în funcţie de localitate şi de luna anului. În tabelul
următor se dau sumele medii ale duratelor de strălucire a soarelui, în ore pe lună,
pentru unele localităţi din România.
Localitatea Ianuarie Mai Iulie Septembrie
 
Bacău 67 213 262 195
 
Galaţi 76 250 307 230
 
Constanţa 78 254 330 243
 
Ploieşti 82 231 281 215
 
Craiova 64 252 310 208
 
Cluj 83 219 236 201
 
 
Radiaţia solară globală [W/m2] se compune din radiaţie directă şi radiaţie difuză (datorată
aerului atmosferic şi norilor).           Pe cer senin radiaţia directă este maximă şi cea difuză minimă, iar
pe cer înorat, invers. Radiaţia solară globală este diferită în funcţie de ora zilei; radiaţia solară directă
este diferită după orientarea suprafeţei receptoare.
http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 21 of 39

Valorile intensităţilor radiaţiei solare sunt date în STAS 6648/2, pe luni ale anului şi pe ore ale
zilei. La calculul aporturilor solare ale unei clădiri trebuie avute în vedere particularităţi ale
amplasamentului referitoare la vecinătăţi şi la efectele umbririi cauzate de vegetaţie şi alte clădiri.
 
Umiditatea aerului
Umiditatea aerului exterior joacă un rol deosebit în tehnica ventilării şi climatizării. Ea poate fi
exprimată ca umiditate relativă, în procente, sau ca umiditate absolută (sau conţinut de umiditate), în
grame de vapori la 1 kg de aer uscat. Umiditatea relativă este definită ca raportul dintre conţinutul
masic real de umiditate şi conţinutul masic maxim de umiditate (corespunzător stării de saturaţie a
aerului la temperatura reală). Cum capacitatea aerului de a îngloba umiditate creşte cu temperatura,
rezultă că umiditatea relativă are o variaţie inversă temperaturii aerului.
Valorile conţinutului de umiditate al aerului exterior [g/kg], pentru principalele localităţi din
România sunt date în STAS 6648/2.
 
2.2      BILANŢUL ENERGETIC AL CLĂDIRII
Căldura care trebuie furnizată sau îndepărtată pentru a menţine o incintă în condiţiile dorite, reprezintă
sarcina termică a unui echipament de încălzire sau climatizare. Calculele seamănă cu cele din contabilitate. Se
consideră toată căldura care este produsă în incinta clădirii sau care se transferă prin anvelopă; energia totală,
inclusiv energia termică stocată la interior, se conservă conform primului principiu al termodinamicii.
Principalii termeni sunt indicaţi în Figura 2.2. Aerul exterior, ocupanţii şi anumite echipamente contribuie atât la
termenul ce reprezintă căldura sensibilă (dependentă de temperatură), cât şi la cel care reprezintă căldura latentă
(dependentă de starea de agregare).
 
 
 
 
Conducţie(prin acoperiş,
    pereţi, geamuri)
Sarcină termică   Conducţie
(căldura
   
furnizată sau să (pământ)
  din clădire)   Schimb de aer  (sens.+lat.)
  Spaţiul în care Radiaţie
  se asigură confortul
Echipamente
  termic
Iluminat
 
  Ocupanţi
(sens.+lat.)
 
   Capacitatea termică a clădirii    
                     (sens.+lat.)
 

Fig. 2.2 Elementele bilanţului energetic al unei clădirii


 
Calculele de sarcină termică sunt simple atâta timp cât regimul de funcţionare este de tip static
(sau staţionar, adică schimburile de energie sunt constante). După cum se va prezenta în continuare,
această aproximare este de obicei acceptabilă pentru calculul sarcinii maxime de încălzire.
Dimpotrivă, pentru sarcina de răcire, efectele dinamice (de exemplu înmagazinarea căldurii) trebuie
luate în considerare deoarece unele dintre aceste sporuri de căldură sunt absorbite de masa clădirii şi
nu contribuie la sarcină decât câteva ore mai târziu (pe măsură ce energia termică este transferată
prin convecţie/radiaţie aerului interior). Calculul termenilor din bilanţul de energie al clădirii este
prezentat succint în Anexa A, pentru condiţii staţionare. Efectele dinamice sunt de asemenea
importante ori de câte ori temperatura interioară este variabilă.
Uneori este bine să distingem câteva aspecte ale sarcinii. Dacă temperatura interioară nu este
constantă, sarcina instantanee

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 22 of 39

a încăperii poate fi diferită de ritmul la care echipamentul furnizează sau extrage căldură. Sarcina
pentru o centrală de încălzire sau răcire este diferită de sarcina încăperii dacă există pierderi
importante în sistemul de distribuţie sau dacă o parte din aerul interior este evacuat în exterior în loc
să fie returnat la serpentina de încălzire sau răcire.
Cu notaţiile din Anexa A, bilanţul energetic al clădirii cuprinde următorii termeni de energie sensibilă
şi latentă:
1.      Conducţia prin anvelopa clădirii, alta decât prin sol,

  Qcond  K cond Ti  Te   [W]                                             (2.1)


2.      Conducţia prin pereţii şi podelele subsolului. În construcţiile tradiţionale, transferul de căldură
spre sol este de obicei mic şi de aceea se neglijează. Dar în clădiriile super-izolate, el poate fi relativ
important.

      Qsol  U sol  Asol T iTsol( e )   [W]                       (2.2)


3.      Călduraperimetru
datorată schimbului de aer (infiltraţii, exfiltraţii şi/sau ventilaţie)

Qaer ,sens  K inf Ti  Te    [W]                                            (2.3)


4.      Sporurile de căldură datorate radiaţiei solare, iluminatului, echipamentelor (aparate
electrocasnice, computere, ventilatoare etc.) şi ocupanţilor

Qspor ,sens  Qsolar  Qilum  Qechip ,sens  Qocup ,sens   [W]                      


                                                                                            (2.4)
5.      Sporurile de căldură latentă sunt în principal datorate schimbului de aer, echipamentelor (din
bucătării, băi etc.) şi ocupanţilor

Qspor ,lat  Qaer ,lat  Qechip ,lat  Qocup ,lat   [W]               (2.5)
6.      Căldura înmagazinată (stocată) în capacitatea termică a clădirii. O analiză dinamică include acest
termen, în timp ce o analiză staţionară îl neglijează pentru că temperatura clădirii nu variază în
timp

 dT
Qstoc      V  c p   Cef  T  [W]                           (2.6)
  dt
 materiale
unde Cef  reprezintă capacitatea termică efectivă a clădirii.
Se obişnuieşte ca pierderile de căldură sensibilă prin conducţie şi schimbul de aer să se exprime
sintetic printr-un singur termen, deoarece ambii depind de diferenţa de temperatură dintre interior şi
exterior:

 
Qtr ,sens  K cond  K inf Ti  Te   K tot Ti  Te    [W]       (2.7)
unde Ktot [W/K] reprezintă coeficientul total de pierderi termice sau de izolare. Se mai obişnuieşte
exprimarea pierderilor pe unitate de volum, caz în care literatura românească foloseşte notaţia
G  K tot  Vclad  [W/m3K]                                                (2.8)
unde volumul clădirii Vclad este volumul încălzit al clădirii, delimitat de anvelopă.
Sarcina termică instantanee a clădirii este suma dintre componentele sensibile şi latente la un moment dat:

Q G  Vclad  Ti  Te   Qsol  Qspor  Qstoc   [W]               (2.9)

Convenţia de semne este ca Q să fie pozitiv când există o sarcină de încălzire şi negativ când există o
http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 23 of 39

sarcină de răcire. Trebuie spus că, în timpul sezonului de încălzire, sporul latent datorat schimbului de

aer este de obicei negativ pentru că aerul exterior este relativ uscat. O valoare negativă pentru Qaer ,lat
 conduce la o sarcina totală de încălzire mai mare decât sarcina de încălzire sensibilă – dar acest lucru
este relevant doar dacă la interior se realizează o umidificare pentru a menţine umiditatea Wi
constantă. Pentru clădirile care nu au prevazut un sistem de umidificare, nu există posibilitatea de
control asupra valorii Wi ; ca urmare, pentru o valoare fictivă a lui Wi, nu prea are rost să se calculeze
contribuţia latentă la sarcina de încălzire.

2.3 SARCINA DE ÎNCĂLZIRE


Deoarece vremea cea mai rece poate apare în perioadele fără radiaţie solară, este recomandabil
să nu se ţină seama de aportul solar atunci când se calculează sarcina de încălzire de vârf (cu excepţia
cazurilor în care clădirea are o inerţie termică mare). Trebuie considerate numai sporurile de căldură
pe care se poate conta în timpul celor mai reci zile. Dacă temperatura interioară este constantă, este
suficientă o analiză statică. Aceasta înseamnă că sarcina de încălzire de vârf rezultă din relaţia:

Qinc ,max  G  Vclad Ti  Te   Qspor [W]                             (2.10)


În cazurile în care termostatul sistemului de încălzire este reglat la o temperatură inferioară pe
timpul nopţii, se poate dori o încălzire rapidă dimineaţa. Ca regulă generală pentru clădirile de locuit,
experienţa recomandă o supradimensionare cu aprox. 40% a sistemului de încălzire pentru o reducere
cu 6ºC a temperaturii pe timpul nopţii. La clădirile comerciale cu ventilaţie mecanică, necesarul de
supradimensionare în timpul recuperării reducerii de temperatură pe timp de noapte este mai mic
dacă alimentarea cu aer proaspăt exterior este închisă pe perioadele în care clădirea nu este utilizată.

2.4 CONSUMUL ANUAL DE ENERGIE PENTRU ÎNCĂLZIRE


Proiectarea optimă a clădirii, în sensul minimizării costurilor pe durata sa de viaţă, necesită o
evaluare a consumului anual de energie Qan, care reprezintă integrala în timp a consumului
instantaneu pe perioada de încălzire sau răcire. Consumul instantaneu reprezintă sarcina instantanee
împărţită la randamentul echipamentului de încălzire sau răcire.
Metodele de calcul sunt de două tipuri majore: metode statice (bazate pe grade-zile sau pe
intervale de temperatură) şi metode dinamice (bazate pe funcţii de transfer).
Metodele grade-zile sunt adecvate dacă utilizarea clădirii şi randamentul echipamentului pot fi
considerate constante. Pentru situaţiile în care randamentul şi condiţiile de utilizare variază
semnificativ cu temperatura exterioară, se poate calcula consumul pentru anumite valori ale
temperaturii exterioare şi acesta se înmulţeşte cu numărul de ore din an corespunzător unor intervale
centrate în jurul acestor valori; consumul anual rezultă prin însumarea consumurilor asociate fiecărui
interval de temperatură exterioară. Această abordare reprezintă metoda cu intervale de temperatură.
Pentru toate metodele statice este necesară în primul rând determinarea valorii temperaturii Te sub
care încălzirea devine necesară (temperatura de echilibru). Metodele dinamice trebuie aplicate la
calculul consumului anual de energie ori de câte ori temperatura interioară se doreşte sau este
variabilă. Dată fiind simplitatea şi larga sa răspândire, se va prezenta mai pe larg numai metoda
grade-zile.
Temperatura de echilibru Tech a clădirii este definită ca valoarea temperaturii exterioare Te
pentru care, pentru o valoare Ti dată, pierderea totală de căldură este egală cu sporurile de căldură (de
la soare, ocupanţi, iluminat etc.). În cazul unei analize statice, efectele de înmagazinare (stocaj) sunt
zero şi dacă, în plus, se neglijează transferul de căldură spre sol, atunci bilanţul de energie devine:

    G  Vclad Ti  Tech   Qspor   [W]                                  (2.11)


De aici, rezultă temperatura de echilibru:

Qspor
Tech  Ti     [oC]                                           (2.12)
G  Vclad
http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 24 of 39

unde sporurile de căldură trebuie să fie valorile medii pentru perioadele în cauză, nu cele de vârf.
Încălzirea este deci necesară numai dacă Te scade sub Tbal. Atunci, consumul de energie al sistemului
de încălzire este dat de relaţia:

G  Vclad
Qinc  Tech  Te (t ) [W ], Te  Tech             (2.13)
inc
unde ηinc este randamentul anual de utilizare a combustibilului (sau a altei surse primare), valoarea
sa luând în considerare variaţia randamentului la sarcini parţiale. Dacă ηinc, Tech şi Ktot sunt
consideraţi constanţi şi se utilizează valorile medii zilnice ale temperaturii exterioare Te,med,
consumul anual pentru încălzire poate fi calculat astfel:

G  Vclad
Qinc   Tech  Te t  dt  G Vclad  Tech  Te   
inc inc
                                                                       [Wzi/an],      (2.14)
zile
unde numărul de grade-zile pentru încălzire bazat pe temperatura de echilibru (denumită şi baza
gradelor-zile) este definit ca:

 
GZ inc (Tech )  1 zi   Tech  Te       [Kzi]         (2.15)
Temperatura de echilibru este variabilă de la o clădire zilela alta şi de multe ori este necunoscută. Din acest motiv,
se mai utilizează şi gradele zile bazate pe temperatura de referinţă constantă, şi anume, temperatura interioară
de calcul. Aceasta este în România de 20oC. În acest caz, gradele-zile devin o funcţie numai de datele climatice
şi pot fi determinate independent de clădire. Ele se calculează de regula pe bază de date climatice statistice
multi-anuale şi se pun la dispoziţia specialiştilor sub formă de STAS-uri.

 
GZ inc Tic  1 zi   Tic  Te  [Kzi]                    (2.16)
zile cu referinţa constantă, astfel:
Ecuaţia (2.15) se mai poate scrie folosind gradele zile

GZ inc ( T ech )  1 zi   T i


c
 
 T e  T i c  T ech  
zile   (2.17)
Pentru o estimare mai GZ
puţin
c

( T i )  necesarul
inc precisă,
c
T i  T echanual
 N pentru 
zile , inc încălzire se poate calcula folosind în ec. (2.15)

temperatura interioară de calcul în locul temperaturii de echilibru (ceea ce echivalează cu neglijarea tuturor
sporurilor termice).
Dacă numărul de grade-zile este cunoscut din datele climatice şi caracteristicile clădirii, consumul anual pentru
încălzire poate fi atunci determinat astfel:

K G  Vclad
Qinc  0 ,024 tot  GZ inc (Tech )  0 ,024  GZ inc (Tic )                     [kWh/an]            
inc inc
                                                             (2.18)
Deşi ipoteza de bază a metodei grade-zile, constanţa temperaturii Tech, nu este satisfăcută pe deplin în
practică, această metodă poate oferi rezultate remarcabil de precise pentru consumul anual de energie
pentru încălzire în cazul clădirilor cu o singură zonă. O alternativă o reprezintă utilizarea GZ pentru o
Tech variabilă. Această ultimă variantă este inclusă în normativele ASHRAE ale S.U.A.; ea este însă
mai puţin agreată în Europa, în principal din cauza lipsei datelor de calcul necesare. 
 
 
2.5  SARCINA TERMICĂ ŞI CONSUMUL ANUAL DE CĂLDURĂ – CONFORM NORMATIVELOR
ROMÂNEŞTI
 

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 25 of 39

Rezistenţele termice corectate, medii pe ansamblul clădirii, ale elementelor de construcţie (R'm)
se determină cu luarea în consideraţie a influenţei tuturor punţilor termice (vezi anexa A, Fig. A.1)
asupra rezistenţelor termice unidirecţionale, în câmp curent [R, ec. (A-2)] .
Principalele punţi termice care trebuie să fie avute în vedere la determinarea valorilor R'm sunt
următoarele :
      la pereţi: stâlpi, grinzi, centuri, plăci de balcoane, logii şi bowindouri, buiandrugi, stâlpişori,
colţuri şi conturul tâmplăriei ;
      la planşeele de la terase şi de la poduri: atice, cornişe, streaşini, coşuri şi ventilaţii ;
      la planşeele de peste subsol, termoizolate la partea superioară: pereţii structurali şi nestructurali
de la parter şi zona de racordare cu soclul ;
      la planşeele de peste subsol, termoizolate la partea inferioară: pereţii structurali şi nestructurali de
la subsol, grinzile (dacă nu sunt termoizolate) şi zona de racordare cu soclul ;
      la plăcile în contact cu solul: zona de racordare cu soclul, precum şi toate suprafeţele cu
termoizolaţia întreruptă ;
      la planşeele care delimitează volumul clădirii la partea inferioară, de aerul exterior: grinzi (dacă
nu sunt termoizolate), centuri, precum şi zona de racordare cu pereţii adiacenţi.
Cuantificarea performanţei globale termoenergetice a anvelopei unei clădiri,
conform reglementărilor tehnice româneşti în vigoare, se face prin intermediul coeficientul global de
izolare termica a cladirii (G) care reprezintă suma pierderilor de căldură realizate prin transmisie
directă prin aria anvelopei clădirii, pentru o diferenţă de temperatură între interior şi exterior de 1 K,
raportată la volumul clădirii, la care se adaugă pierderile de căldură aferente reîmprospătării aerului
interior, precum şi cele datorate infiltraţiilor suplimentare de aer rece. Acest coeficient se calculeaza
cu relaţia:

A
G  0,34  n     [W/(m3K)]                    (2.19)
in care: R' M Vclad
A       -aria anvelopei clădirii [m2];
V       -volumul interior, incălzit, al clădirii [m3];
R’M    -rezistenţa termică corectată, medie, a anvelopei clădirii [m2K/W];
n       -viteza de ventilare naturala a clădirii, respectiv numărul de schimburi de aer pe ora [h-1].
 
Rezistenţa termică corectată, medie, a anvelopei clădirii se calculează cu relaţia:

A
   [m2K/W]                        (2.20)
 
R' M 

 A j  τ j / R' j 
in care:
Aj      ariile totale, pe clădire, ale elementelor de construcţie [m2] 

A       aria anvelopei: A =  A j       [m2]


j       factorii de corecţie pentru cazurile când suprafeţele j nu vin în contact cu aerul exterior
R’j     rezistenţele termice corectate, medii pe ansamblul clădirii, ale elementelor de construcţie
perimetrale
 
Sarcina termică pentru încălzire rezultă acum din expresia
 
 

Qtot  Qc  Qv [W]


 U  A  ( Ti  Te )  n  V  c p  ( Ti  Te )    [W]               (2.21)
unde:  G  Vclad  ( Ticor  Tecor )
http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 26 of 39

U      –  coeficientul global de transfer termic                   U   R'm,i 1 [W/m2K]


G      –  coeficientul global de izolare / pierderi                G  Qtot / V [W/m3K]

Ticor  - temperatura interioară corectată pentru aporturile interne (echipamente, ocupanţi)

Tecor  -  temperatura exterioară corectată pentru aporturile solare


Consumul anual de energie pentru încălzire devine :

1 G V G V
Qinc 
inc  Qtotd 
inc
 ( Ticor  Tecor ) zi    GZ [J/an]                                               
inc
zile                                               (2.22)
/ an
Gradele-zile se calculează în acest caz după un procedeu mai complicat, conform [NP-047] de vreme
ce atât temperatura interioară corectată cât şi temperatura exterioară corectată au valori medii
variabile de-a lungul sezonului de încălzire
OBSERVAŢIE: Sarcina termică a unei clădiri scade cu scăderea coeficientului global de pierderi
termice G şi creşterea randamentului instalaţiei de încălzire.
 
 

anual
 Qinc   G  U  Ri  
n
 GZ
 
  ηinc
 
Nivelul de izolare termică globală este corespunzător, dacă se realizează condiţia :
            G  GN            [W/m3K]                                   (2.23)
unde GN este o valoare normată stabilită în mod convenţional, într-o anumită etapă din
raţionamente de realizare a unor economii de energie pentru încălzirea clădirilor în
timpul iernii. Valorile lui GN  s-au stabilit în funcţie de numărul de niveluri N şi
raportul dintre aria anvelopei si volumul clădirii A/V [Normativul privind calculul
coeficientilor globali de izolare termica la clădirile de locuit C107/1 din 1997]. Tabelul
2.3 prezintă aceste valori.
Din diversele normative şi reglementări, s-au preluat Tabelele 2.1 – 2.2, 2.4-2.5,
considerate valoroase ca puncte de reper în estimarea diverselor elemente ale
bilanţului energetic pentru o clădire.
 
 
Tabelul 2.1
Rezistenţe termice minime Rmin (m2K/W) ale elementelor de construcţie, pe ansamblul clădirii

Nr.           Rmin


Elementul de construcţie
Crt
(m2K/W)                     
Clădiri proiectate
    Pâna la După

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 27 of 39

1.01.1998 1.01.1998
1 Pereti exteriori (exclusiv 1,2 1,4
suprafetele vitrate, inclusiv
peretii adiacenti rosturilor
deschise)
2 Tamplarie exterioara 0,4 0,5
3 Plansee peste ultimul nivel, sub 2 3
terase sau poduri
4 Plansee peste subsoluri 1,1 1,65
neincalzite si pivnite
5 Pereti adiacenti rosturilor inchise 0,9 1,1
6 Plansee care delimiteaza cladirea 3 4,5
la partea inferioara, de exterior
(la partea inferioara, de exterior -
la bowindouri, ganguri de
trecere,etc,)
7 Placi pe sol (peste CTS) 3 4,5
8 Placi la partea inferioara a 4,2 4,8
demisolurilor sau a subsolurilor
incalzite (sub CTS)
9 Pereti exteriori, sub CTS, la 2 2,4
demisolurile sau la subsolurile
incalzite
Sursa: Normativ privind calculul coeficientilor globali de izolare termica la cladirile de locuit – C
107/1 - 1997

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 28 of 39

 
Tabelul 2.2
Numărul schimburilor de aer pe oră / V  n  1/h la clădirile de locuit (cf. INCERC)
V
CATEGORIA CLASA DE CLASA DE
CLĂDIRII ADĂPOSTIRE PERMEABILITATE
Ridicată Medie Scăzută
  Neadăpostite 1,5 0,8 0,5
Clădiri individuale (case Moderat 1,1 0,6 0,5
uni-familiale, cuplate sau adăpostite
înşiruite, ş.a.)
Adăpostite 0,7 0,5 0,5
    Neadăpostite 1,2 0,7 0,5
  Dublă Moderat 0,9 0,6 0,5
Clădiri cu mai expunere adăpostite
multe Adăpostite 0,6 0,5 0,5
apartamente,
cămine,   Neadăpostite 1,0 0,6 0,5
internate, Simplă Moderat 0,7 0,5 0,5
ş.a.) expunere adăpostite
Adăpostite 0,5 0,5 0,5

CLASA DE ADĂPOSTIRE
– neadăpostite: clădiri foarte înalte / la periferia oraşelor / în pieţe
– moderat adăpostite: clădiri în interiorul oraşelor, cu minim 3 clădiri în apropiere
– adăpostite: clădiri în centrul oraşelor / în păduri
CLASA DE PERMEABILITATE   
– ridicată: clădiri cu tâmplărie exterioară fără măsuri de etanşare
– medie: clădiri cu tâmplărie exterioară cu garnituri de etanşare
– scăzută: clădiri cu ventilare controlată şi cu tâmplărie exterioară prevăzută cu măsuri speciale de
etanşare
 
Tabelul 2.3
3
Coeficienţi globali normaţi de izolare termică, GN [ W / m K ] , la clădiri de locuit
Nr. A/V GN Nr. A/V GN
niveluri (m2/m3) (W/m3K) niveluri (m2/m3) (W/m3K)

  0,8 0,77   0,25 0,46


  0,85 0,81   0,3 0,5
   
0,9 0,85 0,35 0,54
1 4
0,95 0,88 0,4 0,58
1 0,91 0,45 0,61
1,05 0,93 0,5 0,64
1,1 0,95  0,55 0,65
  0,45 0,57   0,2 0,43
  0,5 0,61   0,25 0,47
   
0,55 0,66 0,3 0,51
2 5
0,6 0,7 0,35 0,55
0,65 0,72 0,4 0,59
0,7 0,74 0,45 0,61
 0,75 0,75  0,50 0,63

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 29 of 39

  0,3 0,49   0,15 0,41


  0,35 0,53   0,2 0,45
   
0,4 0,57 0,25 0,49
3  10
0,45 0,61 0,3 0,53
0,5 0,65 0,35 0,56
0,55 0,67 0,4 0,58
 0,6 0,68  0,45 0,59
 
Observatii :       A- aria anvelopei, V – volumul incazit.
                        La cladirile care se vor proiecta dupa 1.01.1998, valorile GN se vor reduce cu 10%.
 
 
Tabelul 2.4
Evoluţia consumurilor specifice de energie termică pentru încălzirea clădirilor de locuit colective
  Construcţii        
existente Construcţii
noi
            Perioada      Perioada
construirii construirii
Înainte de 1985 - 1996 - 2000 -
1985 1996 2000 2010
R termică medie 0,6 - 0,7 0,9 - 1,75 2
globala a clădirii 0,95
Rom  m2K/W 
Necesarul specific 1 0,8 0,5 0,4
de căldură pentru
încălzire
G W/m3K
Necesarul maxim        
orar de căldură 7 5,6 3,5 2,8
pentru încălzire

Qmax KW/apart
Necesarul anual de        
energie termica 15 750 12 600 7 875 6 300
pentru incalzire        
56,70 45,36 28,35 22,68
inc . KWh/apart
Qan .
inc .  GJ/apart
Qan .

            Tabelul 2.5


Consumuri specifice actuale de energie pentru
satisfacerea utilităţilor de bază în menajele
populaţiei urbane
[kWh / m 2 an]
Total
Tip locuinţă / Apă Prep. Iluminat

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 30 of 39

clădire / sistem caldă hranei  şi ap.


de încălzire Încălzire
electrocasnice

Apartament /
138 121 53 29 340
 Bloc / Termoficare

Apartament /
138 57 53 29 277
Bloc / CT proprie

Locuinţe şir,
cuplate / Casă / 164 138 60 32 394
Termoficare

Locuinţe şir,
cuplate / Casă / CT 164 66 60 33 323
proprie

Locuinţe şir,
164 13 60 31 268
cuplate / Sobe

Locuinţe şir,
164 7 60 31 262
cuplate / Plite

Case individuale /
220 112 49 31 412
Termoficare

Case individuale /
220 53 49 31 353
CT proprie

Case individuale /
220 11 49 21 301
Sobe

Case individuale /
220 5 49 21 296
Plite
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
CALITATEA MEDIULUI INTERIOR / EXTERIOR
 
 
3.1  CONFORTUL TERMIC
 
Confortul termic este definit de totalitatea condiţiilor de microclimă dintr-o încăpere care determină o
ambianţă plăcută în care omul să se simtă bine, nefiind necesară solicitarea sistemului termoregulator al
organismului.
Factorii principali ai confortului termic sunt:
      temperatura aerului;

      temperatura medie de radiaţie;

      viteza aerului;

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 31 of 39

      umiditatea aerului;


      îmbrăcămintea;

      intensitatea activităţii fizice.


 
Temperatura aerului
Temperatura aerului interior este cel mai important parametru de confort termic. Totodată,
temperatura aerului interior are o importanţă deosebită în energetica întregii clădiri pentru că ea
determină consumurile energetice pentru încălzirea, respectiv răcirea, clădirii. Din punct de vedere
fiziologic se consideră că temperatura corespunzătoare a aerului interior pentru un individ normal
îmbrăcat şi fără activitate fizică este de
20 … 22oC, iarna şi 22 … 26oC, vara.
       Temperaturile interioare convenţionale de calcul ale încăperilor încălzite sunt stabilite de
standardul SR 1907-2. Valorile temperaturii interioare, precum şi valorile altor parametri de confort,
pentru diverse încăperi ale unei clădiri civile sunt prezentate în Tabelul 3.1.
 
Tabelul 3.1
Parametri de confort pentru clădiri civile
Diferenţe Viteza
Temp. Umiditate
Camera de temperatură aerului
oC relativă %
oC m/s
Camera de zi 20
Dormitor 20
Pentru pereţi
Baie 22  4,5
Bucătărie 18  
Pentru terase, 35 – 70 0,15 – 0,25
Casa scărilor 18 planşee sub pod,
Birou 20 planşee pe pământ
  3,5
Săli de clasă 18
Magazine 18
 
Temperatura medie de radiaţie
Temperatura medie de radiaţie este media ponderată cu suprafeţele respective a temperaturilor pereţilor,
ferestrelor, plafonului, pardoselii şi corpurilor de încălzire din încăpere. Schimbul termic al organismului uman
este în funcţie de aceste temperaturi. Ideal este ca temperatura medie de radiaţie să fie cât mai apropiată de
temperatura aerului interior. Acest lucru se obţine printr-o bună izolare termică a pereţilor exteriori şi ferestrelor
şi prin dimensionarea corespunzătoare a corpurilor de încălzire (suprafaţă de radiaţie cât mai mare, temperatură
superficială ridicată).
 
Viteza aerului
Viteza de mişcare a aerului este un parametru important al confortului termic în încăperile ventilate.
Senzaţia de inconfort, “de curent” este resimţită de ocupanţi cu atât mai mult cu cât temperatura aerului în
mişcare este mai mică decât temperatura mediului ambiant. La temperaturi uzuale ale aerului interior de
20 … 22oC viteza aerului trebuie să se situeze între 0,15 şi 0,25 m/s. În cazul în care un individ desfăşoară o
activitate susţinută şi este bine îmbrăcat se pot admite şi viteze mai mari ale aerului.
 
Umiditatea aerului
Umiditatea aerului este un parametru important al confortului termic în încăperile climatizate. O parte
din pierderile de căldură ale organismului uman este constituită de evaporarea de la suprafaţa pielii; intensitatea
acestui fenomen depinde de diferenţa tensiunilor de vaporizare între apa de la nivelul pielii şi vaporii de apă
conţinuţi în aer. Limitele superioară şi inferioară ale nivelului admisibil al umidităţii relative a aerului din
încăperi sunt 70%, respectiv, 35%. Umidităţi relative ale aerului interior mai mari de 70%, în perioada rece a
anului, favorizează formarea condensatului pe suprafaţa interioară a pereţilor exteriori, mai ales la izolări
termice reduse, ducând la apariţia mucegaiului.
 
Îmbrăcămintea
Îmbrăcămintea are o influenţă deosebită asupra senzaţiei de confort. Se poate resimţi senzaţia de bine,
http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 32 of 39

într-o încăpere mai rece dar îmbrăcat mai gros, precum şi într-o încăpere mai caldă, dar îmbrăcat mai
lejer. Izolaţia termică dată de o ţinută vestimentară este caracterizată de rezistenţele termice ale elementelor
îmbrăcăminţii.
 
Intensitatea activităţii fizice
Intensitatea activităţii fizice determină cantitatea de căldură cedată de corpul uman în mediul
ambiant. Cu cât activitatea fizică este mai intensă, cu atât temperatura aerului din încăpere trebuie să
fie mai scăzută pentru a se facilita transferul termic şi a se resimţi senzaţia de confort. În Tabelul 3.2
se dau valorile căldurii cedate de organismul uman, caracteristice diverselor tipuri de activitate.
 
 
       Tabelul 3.2
Căldura degajată de corpul uman
 funcţie de tipul de activitate
 
Activitatea Căldura cedată [W]
Somn 75
Aşezat pe scaun 105
În picioare, relaxat 125
Activitate de secretariat 130
Activitate de laborator 170
Muncă la maşini unelte 290
 
Indicatori globali de confort termic
Pentru a aprecia gradul de confort termic al unei ambianţe se folosesc indicatori globali care
însumează efectele separate ale fiecărui factor: temperatură, umiditate, viteza aerului, nivelul
activităţii fizice, îmbrăcămintea etc. Dintre aceşti indicatori globali se amintesc:
      Indicele de confort termic B (Van Zuilen)

      Indicele de ambianţă termică PMV (opţiunea medie previzibilă)

Când aceşti indicatori au valoarea zero se apreciază că este asgiurat confortul termic în încăperea
respectivă. Practic, se admite un domeniu de variaţie al acestor indicatori, -0,5 … +0,5, pentru zona confortului
termic. Determinarea indicelui B se face conform GP 060/2000. Determinarea indicelui PMV se face conform
GT 039/2002 şi SR ISO 7730.
 
3.2  CONFORTUL VIZUAL ŞI FONIC
 
3.2.1  Confortul vizual
Iluminatul dintr-o încăpere trebuie să asigure confortul vizual al persoanelor prin inducerea
unor senzaţii pozitive în timpul activităţii acestora. Pentru realizarea unui sistem de iluminat care să
ofere în încăpere un mediu luminos confortabil este necesar să se acorde atenţie următorilor factori:
      nivelului de iluminare şi uniformităţii acestuia

      culorii luminii şi redării culorilor

      direcţionării fluxului luminos

      distribuţiei luminanţelor

      orbirii

      fenomenului de pâlpâire

      prezenţei luminii de zi

      menţinerii sistemului de iluminat în timp

Pentru că se fac adesea confuzii legate de mărimile utilizate în analiza luminotehnică, se


prezintă pe scurt definiţiile acestora.
      Fluxul luminos  [lm] - fluxul radiant emis în spectrul vizibil

     Intensitatea luminoasă I   d / d [cd ] - fluxul luminos pe direcţia , unde d este unghiul


solid elementar

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 33 of 39

      Iluminarea E  d / dA [lx ] - densitatea spaţială a fluxului luminos pe supraf. A


Nivelul de iluminat trebuie să fie în concordanţă cu specificul activităţii desfăşurate în încăpere; el
trebuie să fie asigurat pe suprafaţa de referinţă - planul util - care poate fi orizontală (masă, birouri), verticală
(raft, oglindă) sau înclinată (pupitru, planşetă). In funcţie de specificul încăperilor, se recomandă realizarea
nivelurilor de iluminare prezentate în Tabelul 3.3, unde, pentru comparaţie, sunt incluse şi nivelurile de lumină
realizate natural. Valorile corespund standardului DIN 5035.
O importanţă deosebită în asigurarea confortului vizual o are culoarea luminii. Culoarea
luminii are importanţă estetică, funcţională şi psihologică. Astfel se recomandă lămpi de culoare:
      caldă:            pentru încăperi amplasate spre nord şi puţin
                      vitrate
      neutră:         pentru încăperi de muncă intelectuală
      neutră-rece:        pentru încăperi de muncă fizică, cu vitrare mare şi unde se lucrează numai în
timpul zilei
      rece:              pentru încăperi plasate spre sud şi puternic  vitrate, precum şi pentru încăperile în
care activitatea cere atenţie şi concentrare mărite
 Tabelul 3.3
Nivelul de iluminare funcţie de destinaţia încăperii, în comparaţie cu lumina naturală
Destinaţia încăperii Nivelul de iluminare lx

Suprafaţă iluminată de soare puternic 10.000


Suprafaţă iluminată ziua (cer acoperit) 200 – 10.000
Suprafaţă iluminată de lună plină 0,25
Birouri* 300 – 500
Săli de conferinţe 300
Săli de calculatoare sau cu panouri de 500
comandă 750
Săli de desen
Hoteluri 200
Magazine: scări interioare 200
                  zone de prezentare 400
                  vitrine 15000 – 2500
Spitale:      saloane 100 – 150
                  săli de prim intervenţie 500
Şcoli:         săli de curs 300
                  săli de clasă 400 – 700
                  laboratoare, biblioteci 100 – 150
                  săli de desen 750 – 1400
Locuinţe :  sufragerii 200
                  dormitoare 150
                  băi 200
                  bucătării 150
                  holuri 100
                  birouri 300
Saloane de coafură 500
Muzee 300
Biserici, zona publicului 100

3.2.2  Confortul fonic


Zgomotul este o suprapunere de sunete, având frecvenţe şi amplitudini variabile, producând o senzaţie
auditivă considerată jenantă sau dezagreabilă. Arunci când intensitatea sa este importantă, zgomotul are efecte
notabile asupra metabolismului şi activităţii intelectuale. Nivelul intensităţii unui zgomot se măsoară în decibeli,
dB. O modificare a nivelului sonor cu 10 dB corespunde aproximativ cu dublarea intensităţii sonore percepute.
Zgomotul resimţit într-o încăpere poate proveni din exterior sau poate fi generat în interiorul încăperii. In
Tabelul 3.4 sunt date valorile admisibile ale zgomotelor exterioare.
 
Tabelul 3.4
Nivelul de zgomot exterior admisibil
Intensitatea zgomotului [dB]
Locul, zona
ziua noaptea
In imediata apropiere a 55 40

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 34 of 39

locuinţelor
Staţiuni de odihnă şi tratament 45 35
Zonă industrială 65 45
 
Pentru a avea o ambianţă interioară confortabilă din punct de vedere fonic trebuie să nu se
depăşească în încăperi următoarele niveluri de zgomot:
      camere de locuit             35 dB
      bucătării   38 dB
      săli de lectură      40 dB
      birouri, săli de clasă        45 dB
      muzică de ambianţă       60 dB
      magazine  70 dB
      spaţii tehnice (staţii de pompare, centrale termice etc.) 85 dB
 
3.3 CONSIDERAŢII DESPRE SĂNĂTATE ŞI SIGURANŢĂ

Diverse studii au arătat că aerul din interiorul clădirilor poate fi chiar mai poluat decât aerul exterior.
Factorii care determină în ce măsură poluanţii din mediul interior pot afecta sănătatea sunt:
      Prezenţa, modul de utilizare şi starea surselor de poluare
      Nivelul poluării atât la interiorul cât şi la exteriorul clădirii
      Gradul de ventilare din clădire
      Nivelul general de sănătate al ocupanţilor clădirii.

Sursele de poluare ale aerului interior sunt :


      Fum de ţigară
      Materiale de construcţie (azbest, vată de sticlă etc.), finisaje (lacuri, vopsele etc.)
      Mobilier (ţesături, lacuri etc.)
      Activităţi curente: gătit, curăţire, încălzire, refrigerare.
      Aerul exterior; prin ventilare şi în absenţa filtrelor, poluanţii trec în mare parte la interiorul clădirii.
 
3.3.1 Probleme cauzate de instalaţiile de ardere
Probleme de sănătate pot apare în legătură cu aproape toate tipurile de instalaţii. Se vor considera cu
precădere problemele care apar ca urmare a deteriorării calităţii aerului interior din cauza proceselor de ardere a
unui combustibil în instalaţii de încălzire, de preparare a hranei sau decorative. Problemele care pot apare
includ dureri de cap, ameţeală, somnolenţă, ochi apoşi, respiraţie greoaie sau chiar moarte. Se atrage atenţia că
simptome similare pot avea cauze medicale sau cauze legate de poluanţi având altă sursă decât arderea
combustibililor.
Substanţele poluante asociate cu procesele de ardere sunt gaze şi particule de praf şi/sau funingine.
Tipurile de poluanţi şi cantitatea în care sunt produşi depind de tipul instalaţiei, cât de bine este ea montată,
operată şi întreţinută, de tipul combustibilului ars, precum şi de gradul de ventilare a spaţiului interior.
 
Poluanţii din produsele de ardere includ:
      Aer exterior
      Fum de ţigară
      Gaze evacuate de la motoare cu ardere internă (autoturisme, maşini de tuns iarba)
din apropiere
      Activităţi incidentale (suduri, lipituri, arderea lemnelor şi frunzelor) 
      Gaze de ardere evacuate din instalaţii de ardere (sobe, şeminee, cazane de apă cu
ardere de gaz sau petrol,  centrale termice).
Poluanţii cei mai comuni produşi în instalaţiile de ardere din clădiri sunt:
      Monoxidul de carbon
      Dioxidul de azot
      Dioxidul de sulf
      Particule cu sau fără produşi chimici ataşaţi
      Hidrocarburi nearse
      Aldehide

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 35 of 39

Procesul de ardere este însoţit întotdeauna de producerea de vapori de apă. Aceştia nu sunt consideraţi în
general un poluant dar pot acţiona ca unul prin efectele lor secundare; de exemplu, umiditatea ridicată şi
suprafeţele umede favorizează apariţia unor bacterii şi a mucegaiului. Alte probleme legate de unimitate sunt
tratate în paragraful următor.
Instalaţiile cu evacuare sunt dotate cu un canal, coş sau alt element care să conducă gazele de ardere
afară din clădire. În cazul în care elementul de evacuare este blocat sau prost instalat, cantitatea de poluanţi care
pătrund în aerul interior este mare. Instalaţiile fără evacuare eliberează gazele de ardere direct în clădire.
Tabelul 3.5 prezintă probleme legate de instalaţiile de ardere care conduc la poluarea mediului interior.
Aceste probleme pot fi identificate de cele mai multe ori doar de către un specialist.
 
Tabelul 3.5
Instalaţii de ardere şi probleme ce pot apare

Instalaţia Combusti- Probleme tipice care pot apare


bilul
Centrale termice Schimbător de căldură fisurat;
Gaz natural
Sobe de cameră Aer de ardere insuficient pentru
sau gaz
Şeminee arderea completă a combustibilului; Canal de evacuare
lichefiat
blocat; Arzător nereglat
Centrale termice Petrol Schimbător de căldură fisurat;
Aer de ardere insuficient pentru
arderea completă a combustibilului; Canal de evacuare
blocat; Arzător nereglat
Lemn Schimbător de căldură fisurat;
Centrale termice Aer de ardere insuficient pentru arderea completă a
Sobe de cameră combustibilului; Canal de evacuare blocat; Lemn tratat sau
verde
Cărbune Schimbător de căldură fisurat;
Centrale termice
Aer de ardere insuficient pentru arderea completă a
Sobe
combustibilului; Grătar defect
Kerosen Reglare necorespunzătoare; Combustibil nepotrivit (nu K-1);
Sobe de cameră
Tiraj slab; Aer de ardere insuficient pentru arderea completă
Centrale termice
a combustibilului
Cazane Gas Natural Aer de ardere insuficient pentru arderea completă a
de apă sau lichefiat combustibilului; Canal de evacuare blocat; Arzător nereglat
Extensii; Gaz natural Aer de ardere insuficient pentru arderea completă a
Cuptoare sau lichefiat combustibilului; Folosire incorectă pentru încălzirea spaţiului
Sobe; Lemn Aer de ardere insuficient pentru arderea completă a
Şeminee Cărbune combustibilului; Canal de evacuare blocat; Lemn verde sau
tratat; Schimbător de căldură sau focar fisurat.

 
Pentru reducerea expunerii la poluanţii din produsele de ardere, este deosebit de important ca 
instalaţiile de ardere să fie bine alese, instalate, utilizate, inspectate şi întreţinute. O ventilare
corespunzătoare a clădirii micşorează deasemenea riscul de expunere la astfel de poluanţi. În ultima
vreme au apărut pe piaţă dispozitive detectoare de monoxid de carbon; se recomandă utilizare lor
acolo unde gradul de ventilare este redus iar procesul de ardere are loc în spaţiu deschis (de ex., în
încăperile cu şeminee).
Utilizarea combinata a filtrelor sac (traditionale) si a filtrelor electrostatice conduce la
eliminarea particulelor de dimensiuni mari (praf, scame, etc), a unor contaminanţi de dimensiuni
mici, precum şi a bacteriilor şi unora dintre noxele generate în interiorul clădirilor. Aceste filtre au un
consum electric mic în raport cu eficienţa lor, sunt uşor de întreţinut şi curăţat. Pot fi folosite atât ca
element de conductă de ventilaţie cât şi ca element staţionar în clădirile lipsite de unităţi de aer
condiţionat.

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 36 of 39

3.3.2 Probleme cauzate de nivelul de umiditate


Prea multă umiditate în aerul interior clădirii poate conduce la apariţia igrasiei, a mucegaiului sau a altor
medii bacteriologice. Acestea pot cauza la rândul lor o varietate de probleme de sănătate, de la reacţii alergice
până la atacuri astmatice şi pneumonii.
Nivelul de umiditate se manifestă asupra organismelor vii sub forma unei umidităţi relative, definită ca
raportul dintre conţinutul de apă din aer şi conţinutul maxim de apă pe care aerul considerat îl poate îngloba la
temperatura şi presiunea date. Cu alte cuvinte, nu cantitatea propriu-zisă de apă din aer este cea resimţită de
organism, ci gradul de saturare al aerului în umiditate, pentru că acesta determină schimbul de umiditate între
organism (prin suprafeţele sale umede) şi aerul înconjurător. 
 
Excesul de umiditate poate fi cauzat de:
      Duşuri, prepararea hranei, spălarea şi uscarea rufelor, spălatul pe jos, etc.
      Scurgeri de la ţevi, încălţăminte umedă, stropitul pe lângă chivete.
      Schimbul de umiditate cu aerul exterior: umiditatea circulă de la interior la exterior sau invers prin anvelopa
clădirii, fie prin difuzie, fie prin schimbul de aer.
      Subsoluri umede, pereţi umeziţi de ploaie, scurgeri prin acoperiş
 
Pe lângă problemele de sănătate, umiditatea ridicată cauzează clădirii prin apariţia ruginii, cojirea
vopselelor şi tencuielilor, dăunând în timp chiar şi structurii clădirii.
Dacă umiditatea ridicată creează probleme, trebuie spus că şi umiditatea prea scăzută are
efectele ei. Sub 30% umiditate relativă, persoanele simt un puternic disconfort care se poate manifesta
prin senzaţia de uscăciune, iritarea mucoaselor nasului şi cavităţii bucale, sângerări la nivelul nasului,
infecţii. În general, umiditatea este scăzută pe durata iernii. Pe de o pare, aerul rece exterior este uscat
şi pătrunde în cantităţi mai mari în clădire datorită diferenţelor mai mari de temperatură (curenţi
convectivi intenşi, diferenţe mai mari de presiune între interior şi exterior). Pe de altă parte, utilizarea
unor elemente de încălzire uscate (de tipul caloriferelor sau radiatoarelor electrice) conduce la
încălzirea uscată a aerului, adică la scăderea umidităţii sale relative. Reglarea nivelului de umiditate se
poate realiza în acest caz prin elemente umidificatoare, de la simpla farfurie cu apă care se evaporă,
până la dispozitive sofisticate care realizează şi ionizarea aerului interior.  
În Tabelul 3.6 se prezintă sintetic relaţia dintre nivelul de umiditate în aerul interior şi problemele de sănătate
asociate.

Metodele de control al nivelului de umiditate au fost tratate în primul capitol, ele făcând parte din
strategia de proiectare şi utilizare eficientă a unei clădiri: bariere de aer, hidroizolaţii, ventilare corespunzătoare,
elemente de construcţie care să ferească pereţii de ploaie.

Întreaga anvelopă a clădirii trebuie să prevină pătrunderea umidităţii din exterior dar şi să permită
evacuarea excesului de umiditate produsă la interior. În acest sens, rolul ventilării este hotărâtor.

Tabelul 3.6
Efectul schimbării umidităţii relative asupra unor contaminanţi
Zona
                 
optimă
Bacterii                  
Viruşi                    
Mucegai                    
Insecte                    
Infecţii
                   
respiratorii
Alergii, rinite şi
                   
astm
Reacţii chimice                    
Ozon                    

Umiditate 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 37 of 39

[%]
 
3.3.3 Probleme cauzate de materiale de construcţie şi mobilier
Aproape toate materialele de construcţie sunt potenţial periculoase, dar dacă sunt mânuite şi
instalate cu grijă, munca poate fi realizată uşor şi sigur. In acest paragraf se atrage atenţia asupra
problemelor de sănătate şi siguranţă care pot apare în legătură cu diversele materiale ce se pot utiliza
pentru renovarea/modernizarea unei clădirii.
Casele mai vechi pot conţine izolaţii care sunt parţial sau total realizate din asbest, de obicei
de culoare alb sau alb-gri, sub formă de pudră sau semi-poros. Inhalarea asbestului este asociată cu o
întregă varietate de cancere, chiar şi de la o singură expunere mai mare. Înainte de a se lucra cu un
astfel de material, trebuie aplicată o mască şi/sau asigura o ventilare locală corespunzătoare.
Multe dintre materialele de azi pun în libertate particule, fibre sau vapori, care pot fi
dăunătoare pentru cel care le instalează şi pentru oricine se găseşte în vecinătate. Chiar şi materialele
naturale de tipul rumeguşului sau prafului de tencuială pot fi dăunătoare. Deseori pericolul nu
provine din materialul primar ci din lianţi, solvenţi, stabilizatori sau alţi aditivi al căror efect nu-l
cunoaşteţi.
Materialele de izolaţie fibroase de tipul fibrei de sticlă şi lânii minerale pot irita foarte
uşor pielea, ochii şi sistemul respirator. În farmacii, sunt disponibile creme speciale pentru protejarea
pielii atunci când se lucrează cu materiale fibroase.
Metoda preferată pentru îndepărtarea fibrelor sau prafului este cea a aspirării acestora cu un
aspirator. O idee bună este cea a ataşării unei extensii de furtun la punctul de evacuare a aspiratorului
pentru a împiedica răspândirea în casă a oricărei particule, care trece de filtru. Dacă aveţi la îndemână
doar o mătură pentru îndepărtarea materialului, aceasta trebuie mai întâi udată astfel încât
particulele de praf să nu se ridice în aer.
Izolaţia din polistiren rigid este în general un material inert, dar la tăiere poate produce
particule. Izolaţiile de poliuretan şi poli-izocianurat emană vapori dăunători în momentul
producerii de panouri rigide şi atunci când materialul este pulverizat la locul de montaj. Vaporii
determină iritaţii ale ochilor şi pielii şi probleme respiratorii, chiar şi la nivel de expunere minim. Mici
cantităţi de vapori pot însoţi panoul rigid.
Există o multitudine de materiale de chituit cu compoziţii chimice foarte diferite. Totuşi,
materialele de chituit au câteva caracteristici comune :
      toate utilizează solvenţi pentru menţinerea materialului pliabil până la instalare.

      odată aplicat, solvenţii se vor evapora producând vapori până când materialul se aşează sau se
usucă.
Vaporii de la chituire pot determina iritaţii respiratorii sau alte reacţii alergice. Din acest motiv,
zona de lucru trebuie bine ventilată, chiar şi pe perioada uscării.
        Renovarea ridică probleme speciale de sănătate pentru cei cu alergii, astm sau sensibilitate la
substanţe chimice. Prin alegerea cu grijă a materialelor, expunerea la substanţe iritante poate fi
evitată sau redusă. De exemplu, izolaţiile din panouri rigide nu produc praf sau particule decât la
tăiere, iar unele chituri au o perioadă mai scurtă de uscare. Deasemenea, pentru cei cu sensibilitate la
substanţe chimice sunt diponibile materiale de finisare de tipul vopselelor şi baiţurilor cu toxicitate
redusă.
Consideraţiile legate de sănătate pot constitui un factor important în luarea deciziei de a izola
exteriorul clădirii şi nu interiorul acesteia. Dacă operaţia are loc la interior, lucrul trebuie planificat
astfel încât intervenţia să se termine cât mai repede posibil. Aceasta poate însemna angajarea unui
antreprenor care să realizeze întreaga lucrare sau o parte din ea.           
Mobilierul poate la răndul său reprezenta o sursă de poluare prin substanţele volatile
eliberate de lacuri şi vopsele; tapiseria de orice fel, draperiile şi covoarele eliberează scame de diferite
dimensiuni care inhalate pot cauza probleme respiratorii. Substanţele utilizate la curăţenie sunt de
cele mai multe ori dizolvanţi cu conţinut ridicat de substanţe volatile (alcooli, esenţe parfumate etc.). 
In tabelul 3.7 se prezintă raportul concentraţiilor admise pentru aerul interior relativ la aerul

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 38 of 39

exterior clădirii, astfel încât sănătatea utilizatorilor clădirii să nu fie afectată.


 
3.4  IMPACTUL CLĂDIRILOR ASUPRA MEDIULUI AMBIANT ŞI COLECTIVITĂŢILOR
UMANE
 
Prezenţa clădirilor în peisajul natural determină un impact asupra mediului înconjurător, care
deseori nu este perceput, sau este perceput în proporţii mai reduse. Încă din etapa de început a
construcţiei, peisajul natural suferă alterări, prin tăierea de drumuri de acces, organizarea şantierului,
efectuarea racordurilor de energie electrică, alimentare cu apă şi canalizare, alimentare cu energie
termică şi/sau combustibili.
Arhitecţi, ingineri constructori şi ecologişti din lumea întreagă încearcă să determine efectele
pe care construcţiile şi alte habitaturi locuite le au asupra mediului înconjurător şi asupra oamenilor.
Cheia înţelegerii complexităţii acestui fapt este recunoaşterea faptului că activităţile constructive
produc o transformare a mediului natural într-unul artificial. Această transformare are trei faze:
construcţie, mentenanţă,  recuperare. În prima fază, clădirile sunt construite şi plasate în peisajul
natural. Activitatea de construcţie este un amestec de preferinţe culturale (arhitectonice), materiale
avute la dispoziţie şi tehnologii de construcţie. În faza de mentenanţă, ocupanţii trăiesc în clădiri şi le
menţin în stare de funcţionare sau le modernizează potrivit standardelor lor de viaţă. În fine, clădirile
îşi încheie durata de viaţă, iar materialele rezultate se reciclează sau se depozitează, iar pe locul lor se
ridică alte clădiri (ciclul de viaţă se reia), sau se recreează peisajul natural.
Conceptul de dezvoltare durabilă presupune minimizarea costurilor de mediu şi maximizarea
profitului economic, astfel încât să fie posibilă "satisfacerea nevoilor prezentului fără a compromite
posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.” Din acest concept rezultă modul în
care clădirile poluează mediul ambiant intern şi extern lor. În funcţie de unde se creează sursa de
poluare, clădirile exercită o poluare directă şi una indirectă.

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011
ÎNDRUMAR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI Page 39 of 39

    Tabelul 3.7

Surse, concentraţii admise şi raportul


“interior/exterior” pentru principalii poluanţi
interiori clădirilor
 
Raportul
concentra-
Sursa de poluare Concentraţii
Poluant ţiilor
interioară admise
interior /
exterior
Asbest Izolatii de incendiu  106 fibre/ m3 1
Bioxid de carbon Combustie, activitate
   3000 ppm  1
(CO2) umana, animale de casa
Echipament de combustie,
Monoxid  de
motoare, sisteme de     100 ppm  1
carbon (CO)
incalzire defecte
Izolatii, lianti, placi
Formaldehida 0,05 la 1,0 ppm 1
conglomerate
Fibre minerale si Produse, imbracaminte, 
NA --
sintetice tapiserii
Bioxid de azot Combustie, sobe cu gaz,
(NO2)
incălzitoare de apă instant, 200 la 1000 µg/m3  1
uscatoare, tigari, motoare
Combustie, solventi, rasini,
Vapori organici
produse, pesticide, spray-uri Nu este cazul 1
(VOCs)
cu aerosoli
         20 ppb 1
Ozon Arc electric, surse de UV
       200 ppb 1
Materiale de constructie,
Radon
ape subterane, sol    0,1 to 200 nCi/m3  1
Sobe, semineuri, tigari,
Particule substante volatile
respirabile concentrate, spray-uri cu    100 to 500 µg/m3  1
aerosoli, gatit
Sulfati Chibrituri, sobe cu gaz     5 µg/m3 1
Bioxid de sulf
(SO2)
Sisteme de incalzire    20 µg/m3 1

Activitate umana, animale


de casa, ferigi, insecte,
Micro organisme plante, spori, Nu este cazul 1
umidificatoare, sisteme de
aer conditionat
@ IP CONSULT GRUP , Braila - 2003

*
aerul atmosferic este format din aer uscat (21%O2, 79%N2) şi umiditate (cca. 10 g apă la 1 kg de aer uscat)

http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%2... 26/09/2011