Analiza Antreprenoriat Si Economie Sociala PDF

GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ȘI

PERSOANELOR VÂRSTNICE
DIRECŢIA GENERALĂ ASISTENŢĂ SOCIALĂ
ANALIZA SOCIO-ECONOMICĂ
PENTRU PROGRAMAREA
FONDURILOR EUROPENE
2014-2020
ÎN DOMENIUL ANTREPRENORIAT ȘI
ECONOMIE SOCIALĂ
1
Comitetul Consultativ Tematic
OCUPARE, INCLUZIUNE SOCIALĂ şi SERVICII SOCIALE
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vâsrtnice (MMFPSPV)
Grupul de Lucru Tehnic

ANTREPRENORIATUL ŞI ECONOMIA SOCIALĂ
Analiză Socio-Economică
pentru programarea Fondurilor Europene 2014-2020
Cuprins
1 Obiectivul tematic, Europa 2020 .................................................................................................. 3
2 Analiza macro-economică ............................................................................................................ 4
2.1 PIB-ul ....................................................................................................................................... 4
2.2 Ocupare şi şomaj ..................................................................................................................... 4
2.3 Migraţia în străinătate pentru muncă ....................................................................................... 7
2.4 Sărăcie şi deprivare materială ................................................................................................. 7
2.5 Accesul la finanţare ............................................................................................................... 11
2.6 Climatul social........................................................................................................................ 13
3 Analiza socio-economică a domeniului .................................................................................... 14
3.1 Nevoia de economie socială în România .............................................................................. 14
3.1.1 Grupurile vulnerabile...................................................................................................... 14
3.1.2 Servicii furnizate grupurilor vulnerabile.......................................................................... 30
3.1.3 Responsabilitate socială ................................................................................................ 31
3.2 Economia socială – definire şi cadru conceptual .................................................................. 32
3.3 Entităţi ale economiei sociale în România ............................................................................. 32
3.3.1 Societăţile cooperative .................................................................................................. 33
3.3.2 Asociaţiile şi fundaţiile.................................................................................................... 36
3.3.3 Casele de ajutor reciproc ............................................................................................... 38
3.3.4 Alte entităţi de economie socială ................................................................................... 40
3.4 Analiza economiei sociale din România ................................................................................ 41
3.4.1 Economia socială în 2010 ............................................................................................. 41
3.4.2 Finanţarea economiei sociale din fondurilor europene 2007-2011 ............................... 42
3.4.3 Opinii privind economia socială ..................................................................................... 45
4 Probleme cheie şi rezultate ce se doresc a fi obţinute ............................................................ 48
4.1 Probleme cheie ...................................................................................................................... 48
4.2 Direcţii de acţiune .................................................................................................................. 50
5 Analiza SWOT pentru prioritizarea intervenţiilor ..................................................................... 52
6 Referinţe ....................................................................................................................................... 54
2
1 Obiectivul tematic, Europa 2020
I. Obiectiv tematic, priorităţi din Strategia Europa 2020
(încadrare domeniu GLT)
Conform Cadrului Strategic Comun (CSC),1 domeniul afacerilor sociale şi incluziunii sociale
este subsumat Obiectivului tematic 9 ”Promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei”,
care corespunde obiectivului principal al strategiei Europa 2020 de ”Promovare a incluziunii
sociale, în special prin reducerea sărăciei, urmărindu-se eliminarea riscului de sărăcie şi
excludere pentru cel puţin 20 de milioane de persoane”. Obiectivul naţional asumat prin
Programul Naţional de Reformă (PNR) 2011-2013 este de reducere a numărului de
persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială cu 580.000 persoane, până în 2020,
ceea ce reprezintă o reducere cu circa 15% faţă de anul 2008.
Teoria schimbării care stă la baza politicilor şi măsurilor în domeniu susţine că obiectivul
principal de reducere a sărăciei şi promovare a incluziunii sociale poate fi atins doar prin
acţiuni de asigurare (sporire) a accesului la servicii convenabile, durabile şi de calitate
(precum locuire, educaţie, ocupare, asistenţă medicală, asistenţă socială, servicii de
integrare în societate informaţională etc.) pentru categoriile de populaţie cu risc
disproporţionat de sărăcie şi excluziune socială, cum ar fi persoanele cu venituri reduse,
şomerii pe perioadă îndelungată, copiii, tinerii sub 25 ani, persoanele de 55 ani şi peste,
persoanele cu dizabilităţi, migranţii, romii, persoanele fără adăpost sau persoanele care ies
din penitenciar.
În acest scop, CSC stabileşte la nivel european acţiuni-cheie care urmează a fi finanţate din
fondurile FSE, FEDER şi FEADR şi care au în vedere atingerea a şase direcţii principale de
acţiune. Dintre acestea, la nivel naţional au fost identificate următoarele priorităţi preliminare
de utilizare a fondurilor europene ce vor fi alocate României în 2014-2020:
- Dezvoltarea sistemului de asistenţă socială şi a sistemului de sănătate
- Ocuparea şi incluziunea socială activă
- Integrarea comunităţilor defavorizate, precum romii
- Promovarea economiei sociale şi a întreprinderilor sociale
GLT AES acoperă a patra prioritate tematică şi are în vedere patru categorii de direcţii de
acţiune:
1. Dezvoltarea sectorului economiei sociale
2. Stimularea ocupării şi a incluziunii prin intermediul activităţilor de economie socială
3. Sprijinirea întreprinderilor sociale şi activităţilor de economie socială
4. Promovarea şi susţinerea dezvoltării resurselor umane din domeniul economiei
sociale.
Analiza socio-economică prezentată în continuare are rolul de a fundamenta procesul de
programare, prin identificarea problemelor cheie care trebuie rezolvate şi a direcţiilor de
acţiune cele mai adecvate având în vedere nevoile, resursele disponibile şi cadrul legislativ-
instituţional de la nivel naţional.
Documentul de faţă are la bază o cercetare de birou, precum şi analizele socio-economice şi
comentariile elaborate de următorii membrii GTL AES: ANA, ANOFM, Agenţia de Dezvoltare
Comunitară “Împreună“, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Federaţia Filantropia, FDP,
FDSC, FNGCIMM, Fundaţia Progenies, IES, Ministerul Justiţiei, PartNet, IER/UGIR.
1
Comisia Europeană, SWD(2012) 61 final, Partea II, Bruxelles 14.03.2012.
3
2 Analiza macro-economică
II. Analiza macro-economică specifică domeniului (indicatori relevanţi), perspective

pentru 2014-2020
2.1 Produsul Intern Brut

România a suferit o scădere semnificativă a producţiei economice în timpul crizei globale.
Recesiunea s-a instalat în al treilea trimestru al anului 2008 şi s-a accentuat acut în 2009.
Economia a dat semne de redresare în 2011 (un an agricol bun). Însă producţia economică
s-a aflat în continuare la o cotă scăzută, din cauza diminuării majore a PIB-ului, de ordinul a
7-9%,2 în 2009 faţă de anul precedent, mult mai mare decât media celor 27 de state membre
ale UE. Începând de la finalul anului 2011, se înregistrează din nou două trimestre
consecutive de scădere a producţiei economice, ceea ce, tehnic, înseamnă recesiune.
Oricum, conform Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), până în 2015, este de aşteptat ca
economia românească să cunoască perioade de recesiune care vor alterna cu perioade de
relativă creştere, dar la ritmuri mai reduse decât în deceniul precedent.3
Figura 1 Rate de creştere a PIB în UE şi în România, 2008-2012 (%)
RO % fată de trimestrul precendent

15
EU27 % fată de trimestrul precendent
10 RO % fată de anul precedent

EU27 % fată de anul precedent
5
-5
-10
Q1 Q2 Q3 Q4 Q1 Q2 Q3 Q4 Q1 Q2 Q3 Q4 Q1 Q2 Q3 Q4 Q1
2008 2009 2010 2011 2012
Date: Eurostat, National Accounts. Date ajustate trimestrial pentru schimbările faţă de trimestrul precedent; date neajustate
pentru schimbările faţă de anul precedent. INS, Buletin Statistic Lunar nr. 12/2010 şi 6/2012.
2.2 Ocupare şi şomaj

O analiză extinsă a situaţiei ocupării şi şomajului este prezentată în analizele socio-
economice pregătite de Grupurile de Lucru Tehnic privind ocuparea şi îmbătrânirea activă
(din cadrul MMFPS). În acest document, sunt prezentate succint doar câteva dintre
elementele principale care să ajute la o bună înţelegere a contextului în care se are în
vedere dezvoltarea economiei sociale.
În România, în anul 2011, populaţia ocupată totală număra circa 9,14 milioane persoane. La
nivelul populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) rata de ocupare a fost de 58,5% faţă de
media UE-27 de 64,3%. Prin urmare, rata de ocupare în România are un nivel redus prin
comparaţie cu media europeană, este în scădere în contextul crizei globale şi este încă
departe de ţinţa naţională de 70% asumată în contextul strategiei Europa 2020.
Tabel 1 Rata ocupării pentru populaţia în vârstă de muncă 20-64 ani (%)
2
Alte state membre aflate în aceeaşi situaţie: Slovenia, Ungaria, Bulgaria, Finlanda şi Irlanda. (Comisia
Europeană, Employment in Europe 2010).
3
Ritmul maxim de creştere prognozat de CNP pentru 2015 este de 3,9% faţă de 7,3% înregistrat în anul 2008.
Valoarea pentru 2012 este de 1,7%.
4
2002 2005 2008 2009 2010 2011 Ţinta
Europa 2020
UE-27 66,7 68,0 70,3 69,0 68,6 68,6 75
România 63,3 63,6 64,4 63,5 63,3 62,8 70
Date: Eurostat. Ţintele Europa 2020 conform http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/targets_en.pdf.
Modelul de ocupare este de asemenea foarte diferit în România prin comparaţie cu celelalte
state membre ale Uniunii Europene. Ponderea salariaţilor este foarte redusă, doar în jur de
65-67% (faţă de 80% şi peste în majoritatea ţărilor UE), cu diferenţe majore între mediul
urban şi cel rural; salariaţii reprezintă numai 36% din populaţia ocupată din mediul rural.
Corelat, proporţia lucrătorilor pe cont propriu (inclusiv lucrătorii familiali neremuneraţi) este
deosebit de mare în România: 33-35% din populaţia ocupată totală (cu un maxim de peste
64% în mediul rural) faţă de 15-16% media UE-27. Această structură este asociată cu
importanţa ocupării în sectorul agricol, mai ales în mediul rural (33% în România comparativ
cu 5% în UE-27, în 2011).4
Ca şi la nivel european, în România, rata ocupării femeilor este semnificativ mai mică decât
în cazul bărbaţilor (pentru persoanele de vârstă activă 15-64 ani, 52% faţă de 65%, în 2011).
Formele flexibile de ocupare rămân deosebit de slab reprezentate pe piaţa muncii din
România, în ciuda noului Cod al Muncii (2010).5
Ocuparea informală este foarte răspândită. În 2011, un studiu6 POSDRU implementat de
Blocul Naţional Sindical a arătat că 31% din populaţia ocupată totală, inclusiv cei din
agricultura de subzistenţă, lucrează în sectorul informal. Deşi majoritatea o constituie
ocuparea în sectorul gospodăriilor individuale, aproape 1,2 milioane persoane lucrează ca
salariaţi în baza unui acord verbal, fără contract de muncă, sau sunt angajaţi în unităţi
economice neînregistrate. Ca şi în alte ţări, o proporţie consistentă de gospodării combină
agricultura de subzistenţă cu muncile ocazionale neoficiale (cel mai adesea zilier în
agricultură). Veniturile informale băneşti adâncesc inegalitatea, astfel că în sectorul informal
cei bogaţi devin şi mai bogaţi, iar cei săraci abia supravieţuiesc.7
Figura 2 Distribuţia populaţiei ocupate totale pe sectoarele economiei şi pe medii de rezidenţă (mii
persoane)
Rural 1441 565 2110 Sectorul formal

Sectorul informal
Urban 4398 644 80
Sectorul gospodăriilor
România 5840 1209 2190
0 1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 8000 9000 10000
Date: Voinea şi Albu (2011), p. 8, proiect POSDRU.
În consecinţă, o parte importantă din populaţia ocupată a României are locuri de muncă
nesigure, sezoniere sau ocazionale, din care obţin venituri mici şi neregulate (cel mai adesea,
în natură) şi nu este acoperită de sistemul de asigurări sociale, de sănătate şi de şomaj.
4
În 2010, populaţia din mediul urban era ocupată în proporţie de 60% în sectorul serviciilor şi de 35,5% în
industrie şi construcţii. Populaţia din mediul rural era ocupată în proporţie de 62% în agricultură. (INS, Tendinţe
sociale 2011)
5
Datele Eurostat arată că, în perioada 2002-2011, la nivelul populaţiei ocupate totale, ponderea ocupării în timp
parţial a rămas relativ constantă la 10-11% (faţă de 19,5% în UE-27), iar ponderea contractelor de muncă
temporare este de numai 1-2% (faţă de 14% în UE-27).
6
Voinea şi Albu (2011), proiect POSDRU.
7
E.g. Stănculescu şi Ilie (2001); Neef şi Stănculescu (eds.) (2002); Neef şi Adair (2004); Stănculescu şi Pop
(2009).
5
În contextul crizei, în Uniunea Europeană, piaţa forţei de muncă a înregistrat o scădere mai
mică decât restrângerea activităţii economice.8 În ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă,
reacţia la recesiune a avut loc cu întârzierea dată de legislaţia muncii şi de deciziile
companiilor de a evita pe cât posibil costurile de disponibilizare şi de recrutare ulterioară. În
unele state membre, guvernele au sponsorizat scheme de ocupare pe termen scurt sau în
program parţial care au contribuit substanţial la amortizarea efectelor la nivelul ocupării forţei
de muncă.
În primul rând, guvernul român a pus accentul mai mult pe măsuri de stabilizare decât pe
măsuri de recuperare din criză.9 În al doilea rând, un număr mare de firme (în special IMM-
uri) şi-au restrâns sau chiar şi-au încetat activitatea ca o consecinţă a crizei economice. În al
treilea rând, efectele negative ale restrângerii activităţii economice au fost mult mai
pronunţate la nivelul angajaţilor din sectorul non-agricol decât la nivelul ocupării forţei de
muncă totale (sector non-agricol plus cel agricol).
În perioada de criză, rata totală a ocupării forţei de muncă s-a redus cu o valoare relativ
scăzută în context european.10 Situaţia apare însă mai gravă dacă ne concentrăm exclusiv
asupra salariaţilor care reprezintă majoritatea forţei de muncă non-agricole în România.
Figura 2 arată că numărul salariaţilor a scăzut cu peste -15%, cu alte cuvinte cu circa 730 de
mii de persoane. 11 Situaţia ocupării a început să se redreseze doar din primăvara anului
2011. Prin urmare, în România, scăderea ratei ocupării forţei de muncă în sectorul non-
agricol (al salariaţilor) a fost mult mai accentuată decât declinul înregistrat de PIB. În plus,
reducerea locurilor de muncă non-agricole a fost mult mai mare decât media celor 27 de
state membre ale UE (-2,5% din locurile de muncă non-agricole).
Figura 3 Evoluţia numărului de salariaţi din România comparativ cu evoluţia ratei totale de ocupare
la nivel EU-27, 2008-2012 (%)
EU27 % fa tă de tri me s trul pre ce nde nt

6 RO % fa tă de tri me s trul pre ce nde nt
EU27 % fa tă de a nul pre ce de nt
3,2 3,4
RO % fa tă de a nul pre ce de nt
2,3 2,0
3 1,8
1,1 1,3
0
-2,8 -0,6
-1,8
-3 -4,0
-5,0
-6,0 -6,3
-6 -7,0
-7,7 -8,1 -7,7
-9
Q1 Q2 Q3 Q4 Q1 Q2 Q3 Q4 Q1 Q2 Q3 Q4 Q1 Q2 Q3 Q4 Q1 Q2
2008 2009 2010 2011 2012

Date: Eurostat, National Accounts. Date ajustate trimestrial. INS, Buletin Statistic Lunar nr. 5, 11/2010 şi 1, 6/2012..
Numărul salariaţilor a scăzut considerabil în sectorul privat, cu peste o jumătate de milion,

mai ales în industriile producătoare, în construcţii, comerţul cu amănuntul şi transport. La
nivelul sectorului public, numărul salariaţilor a avut un parcurs diferit: a crescut până în
ianuarie 2009 şi a început să scadă din februarie 2009.12
Redresarea economică este încă fragilă, condiţiile vor rămâne în general instabile pentru o
perioadă de timp. Tendinţele de deteriorare înregistrate pe piaţa muncii s-au atenuat în 2011,
8 Potrivit raportului Comisiei Europene, Employment in Europe 2010: În perioada crizei, în UE şi în majoritatea
statelor membre, gradul de ocupare a forţei de muncă a înregistrat o scădere semnificativ mai mică comparativ cu
reducerea activităţii economice. (p. 27)
9
Metis GmbH & wiiw (2012) Evaluation of the reaction of the ESF to the economic and financial crisis, Final
Report, raport al Comisiei Europene, DG Employment.
10
CE (2010) Employment in Europe 2010.
11
Scădere înregistrată între trim. III 2008 şi trim. I 2011.
12
Voinea (2010), proiect POSDRU.
6
populaţia ocupată (inclusiv în sectoarele non-agricole) începând să crească din ultima parte
a anului. Prognozele CNP arată că populaţia ocupată totală a ţării va înregistra o uşoară
creştere atingând circa 8,34 milioane persoane în 2015.13
Ieşirile de pe piaţa muncii s-au regăsit doar parţial în rata şomajului înregistrat care după ce
a atins un maxim de 8,4% (sau 765 de mii), în martie 2010, a scăzut, rămânând constant mai
mică decât media UE-27. Rata şomajului BIM, deşi a crescut uşor după 2009, înregistrează
de asemenea valori relativ reduse prin comparaţie cu majoritatea celorlalte state europene
(7,7% din populaţia activă de 15-64 ani faţă de 9,7% media UE-27, în 2011). Bărbaţii au un
risc de şomaj mai ridicat decât al femeilor, iar tinerii 15-24 ani au riscul cel mai ridicat (23,7%
în România şi 21,3% în UE-27, în anul 2011).
Şomajul de lungă durată (12 luni şi peste) reprezintă în jur de 42% din şomerii BIM, atât în
România, cât şi în Uniunea Europeană. Procentul şomerilor de foarte lungă durată (24 luni şi
peste) a fost de 16% din şomerii BIM, în România, respectiv 22% în UE-27 (date Eurostat
pentru 2011). Şomajul de lungă durată este uşor mai ridicat în cazul bărbaţilor (3,4% din
populaţia activă de 15-64 ani comparativ cu 2,8% pentru femei, date Eurostat pentru 2011).
Pe de altă parte, ieşirile de pe piaţa muncii nici nu s-au tradus în creşterea participării la
cursuri de formare / (re)calificare profesională, care de altfel a rămas mult mai mică decât la
nivel european.14
2.3 Sărăcie şi deprivare materială

Sărăcia absolută
Sărăcia absolută a scăzut simţitor între anii 2000 şi 2009. Populaţia săracă a ajuns de la 2,1
milioane în 2007 la circa 939 mii în 2009 (de la 9,8% la 4,4% din populaţia ţării).15
Ca efect al crizei economice, în 2010, sărăcia absolută nu a mai urmat curba descendentă
din anii precedenţi. Rata sărăciei absolute a avut o creştere mai rapidă în cazul copiilor (0-17
ani) şi tinerilor (18-23 ani) comparativ cu cea înregistrată pentru toate celelalte grupe de
vâstă (dacă la persoanele de 60+ ani rata sărăciei a crescut cu doar 8% în 2010 faţă de
2009, în cazul copiilor rata a înregistrat o creştere de 29%). În plus, principala sursă de
creştere a ratei sărăciei a fost cauzată de evoluţiile din mediul rural, ceea ce arată că
discrepanţa de bunăstare între urban şi rural s-a accentuat.
Sărăcia în România nu este profundă, dar prezintă o tendinţă de polarizare între câteva
gospodării bogate cu un consum foarte ridicat şi marea majoritate care se aglomerează în
imediata vecinătate a pragului de sărăcie.
13
CNP (2012) Populaţia ocupată civilă (medie anuală) prognozată pentru 2012 este de 8.230 mii persoane.
14
Participarea la cursuri de formare continuă este de doar 1,6% din populaţia de 25-64 ani, în România, faţă de
8,9% media UE-27 (date Eurostat pentru 2011).
15
MMFPS (2010) Raport de cercetare privind economia socială în România din perspectivă europeană
comparată, proiectul Economia socială – model inovator pentru promovarea incluziunii active a persoanelor
defavorizate, finanţat de POSDRU.
7
Figura 4 Rata sărăciei absolute pe grupe de vărstă, 2007-2010, (%)
Sursa: Preda (coord.) (2011) Analiza situaţiei copiilor în România. Raport UNICEF. Date ABF, INS.
Riscul de sărăcie sau excluziune socială

Ca stat membru al Uniunii Europene, România şi-a reorientat atenţia de la sărăcia absolută
la riscul de sărăcie sau excluziune socială, adoptând în ultimii ani metoda relativă de
măsurare şi monitorizare a riscului de sărăcie. Riscul de sărăcie sau excluziune 16 este un
concept multidimensional care cuprinde trei componente: a) sărăcia veniturilor, b) deprivare
materială severă şi c) populaţie în gospodării cu intensitate de lucru foarte redusă.
Forma dominantă de sărăcie în România este deprivarea materială severă care afectează
peste 29% din populaţia ţării (în 2011), prin comparaţie cu 8,1% media UE-27.17 În ceea ce
priveşte rata sărăciei relative, ponderea populaţiei ale cărei venituri se află sub pragul de
sărăcie s-a modificat foarte puţin în perioada 2005-2010, datorită faptului că pragul a crescut,
an de an, odată cu creşterea nivelului general al veniturilor disponibile ale populaţiei. Totuşi,
în 2010 s-a manifestat, pentru prima dată, o uşoară tendinţă de scădere a veniturilor
disponibile pe adult echivalent. În 2011, rata sărăciei relative a ajuns la 22,2% din populaţie,
care situează România printre statele membre cu o incidenţă ridicată a riscului de sărăcie.18
Populaţia care trăieşte în gospodării cu intensitate foarte scăzută de muncă este de 6,7% din
populaţie (în 2011) faţă de 10% media UE-27. Totuşi, aproximativ unul din zece copii şi una
din zece persoane în vârstă de 18-59 ani trăiesc în gospodării în care niciun membru nu este
persoană ocupată.
16
Acest indice va fi folosit pentru monitorizarea progresului şi evaluarea strategiei Europa 2020. Definiţia
indicatorilor folosiţi: A) Riscul de sărăcie (sărăcia veniturilor) – procentul persoanelor al căror venit disponibil
(după transferuri sociale) pe adult echivalent este mai mic decât 60% din media naţională; B) Deprivare materială
severă – procentul persoanelor care se confruntă cu cel puţin 4 din 9 precarităţi: persoanele nu îşi pot permite: i)
să îşi plătească chiria sau facturile de întreţinere, ii) să îşi încălzească adecvat locuinţa, iii) să se confrunte cu
cheltuieli neaşteptate, iv) să mănânce carne, peşte sau o proteină echivalentă mai des de o dată la două zile, v) o
săptămână de vacanţă pe an în afara locuinţei, vi) un automobil, vii) o maşină de spălat, viii) un televizor color
sau ix) un telefon (fix sau mobil); C) Persoanele care trăiesc în gospodării cu intensitate de muncă foarte scăzută
– procentul persoanelor cu vârste între 0-59 de ani care trăiesc în gospodării în care adulţii au lucrat mai puţin de
20 % din potenţialul lor de muncă, în anul precedent.
17
Dintre tipurile de deprivare, prevalentă este deprivarea economică, care a cunoscut o creştere începând din
2010. Lipsa posibilităţilor financiare duce la alimentaţie insuficientă, locuire în condiţii precare, dificultatea de a
face faţă unor cheltuieli neprevăzute, lipsa unei vacanţe anuale. Deprivarea dată de echiparea deficitară cu bunuri
de folosinţă îndelungată se referă cu precădere la lipsa unui autoturism. (INS, 2010, Dimensiuni ale incluziunii
sociale în România). Comparaţiile la nivel european scot în evidenţă faptul că România este semnificativ mai slab
poziţionată faţă de toate statele membre, cu excepţia Bulgariei, cu privire la lipsa forţată (din cauza banilor
insuficienţi) a următoarelor bunuri: computer şi Internet, consumul de carne sau peşte cel puţin o dată la două zile,
înlocuirea hainelor vechi şi uzate cu unele noi, două perechi bune de încălţăminte, din care una pentru toate
anotimpurile, şi activităţi regulate de timp liber (CE, 2012, Measuring material deprivation in the EU Indicators for
the whole population and child-specific indicators).
18
Estimare pe baza veniturilor disponibile gospodăriilor pe venit echivalent (scala OECD), fără consumul din
resurse proprii. Estimările INS, bazate pe metoda relativă, care includ consumul din resurse proprii arată o rată
mai mică, de aproximativ 17% din populaţie.
8
Ca şi în cazul sărăciei absolute, recesiunea economică a dus la întreruperea tendinţei de
reducere a riscului de sărăcie sau excluziune socială în România.19
Figura 5 Riscul de sărăcie sau excluziune socială în perioada 2007-2011 şi pe regiuni de dezvoltare
în 2011 (% persoane)
45,9 44,2 43,1
41,4 40,3
50,0 51,2
Anul 2011
43,1 44,8
33,1 34,3
28,4 28,5
24,4 23,5 23,1 23,4
EU-27
Romania
2007 2008 2009 2010 2011 B-Ilfov Centru V NV S SV SE NE
Date. Eurostat. Datele EU-27 pentru 2011 nu sunt încă disponibile.
În plan teritorial, ponderi semnificativ mai mari de persoane aflate în risc de sărăcie sau
excluziune socială se află în mediul rural şi urbanul mic, cu precădere din regiunile Nord-Est,
Sud-Est, Sud-Vest Oltenia şi Sud-Muntenia. Peste 71% din populaţia săracă din România
trăieşte în localităţi rurale.
2.4 Migraţia în străinătate pentru muncă

Datele preliminare ale recensământului din 2011 arată că peste 910 mii de români au plecat
în străinătate pentru o perioadă îndelungată de timp. Conform altor estimări,20 numărul ”real”
al migranţilor pentru muncă în străinătate este de circa 2,8 milioane persoane, adică peste
13% din populaţia totală a ţării.21 În cea mai mare parte, înainte de prima plecare din ţară,
migranţii erau elevi sau studenţi care nu au intrat pe piaţa muncii din România, persoane
ocupate (mai ales cele de 35-44 ani) afectate de restructurările economice şi şomeri cu
poziţii marginale pe piaţa muncii din ţară. Ţările preferate de destinaţie sunt Italia şi Spania,
unde majoritatea migranţilor din România sunt lucrători în servicii, muncitori meseriaşi sau
necalificaţi, în sectorul construcţiilor, în servicii slab sau ne-calificate furnizate gospodăriilor,
în hoteluri sau restaurante şi în agricultură. În plus, o mare parte22 lucrează în economia
informală, fără contracte de muncă. 23
În străinătate, migranţii pentru muncă din România se constituie în interiorul pieţelor muncii
din ţările dezvoltate ca un segment aparte ce are o structură ocupaţională foarte
asemănătoare cu cea a pieţei muncii din ţară (figura 4). Deşi în economiile capitaliste
dezvoltate predomină ocupaţiile non-manuale, mai ales cele specializate,24 migranţii români
se concentrează pe ocupaţiile mediu şi slab calificate, pe ocupaţiile manuale şi, în mare
parte, pe ocupaţii necalificate, deci pe poziţii inferioare şi vulnerabile, după un model foarte
asemănător cu cel al pieţei muncii din România.
19
CE (2012) Employment and Social Developments in Europe 2011.
20
Spre exemplu, doar Institutul Naţional de Statistică din Spania raporta în anul 2010 aproape 830 mii migranţi
din România, iar cel din Italia, încă 888 mii, pentru anul 2009.
21
Banca Mondială, Remittances Data Watch, http://siteresources.worldbank.org accesat la 25.10.2012. Date
pentru 2010.
22
Stănculescu şi Stoiciu (2012). În jur de 40% din migranţii în străinătate pentru muncă lucrează ”la negru”. Date
de sondaj FES şi CCSB, 2010, reprezentativ la nivelul a şase judeţe (Braşov, Călăraşi, Dolj, Maramureş, Neamţ
şi Vaslui).
23
Migraţia economică din România este circulară, adică migranţii alternează perioade de muncă în străinătate cu
perioade în care revin acasă. Majoritatea migranţilor care s-au întors au părăsit România în timpul crizei
economice, în 2008-2009, când cererea pentru noi lucrători se afla într-o scădere puternică. Aşadar, migranţii
care s-au întors din cauza crizei sunt în mare majoritate cei care au plecat pentru prima dată mai târziu decât
migranţii care au reuşit să rămână în altă ţară. E.g. Sandu (2000), Sandu et al. (2004), Sandu (coord.) (2006),
Sandu (2010), Stănculescu şi Stoiciu (2012).
24 Conducătorii şi funcţionarii superiori, specialiştii cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice, tehnicieni, maiştri şi
asimilaţi.
9
Figura 6 Populaţia ocupată de 15 ani şi peste pe grupe de ocupaţii (%)
80 Înalt calificate, non-manuale

70 Mediu şi slab calificate, non-manuale
60 Calificate, manuale
50 Necalificate
40
30
20
10
0
1977 1992 2000 2007 2007 2010
Romania UE-27 Migranții

din 6 județe
Sursa: Stănculescu şi Stoiciu (2012), p. 87. Date de sondaj FES şi CCSB, 2010, reprezentativ la nivelul a şase judeţe (Braşov,
Călăraşi, Dolj, Maramureş, Neamţ şi Vaslui); INS: Anuarul Statistic, pentru 1977 şi 1992; Forţa de muncă în România. Ocupare
şi şomaj, pentru 2000 şi 2007; Eurostat, pentru UE-27.
Criza din zona euro aproape a înjumătăţit remiterile către ţară. Dacă în anul 2008, aceste
transferuri au atins un maxim istoric de 6,6 miliarde euro, în 2011, au scăzut la 3,7 miliarde
euro. Pentru anul 2012, nivelul remiterilor din străinătate ar putea ajunge la maxim 3 miliarde
euro, conform reprezentanţilor BNR.
Tabel 2 Evoluţia remiterilor românilor din străinătate, ianuarie 2005-iulie 2012

Anul 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 Total
(iulie)
Transferuri curente (mld. Euro) 3,9 5,2 6,2 6,6 4,3 4 3,7 2,1 36,2
Sursa: Banca Naţională a României. Date privind transferurile curente din străinătate, cu excepţia celor ale administraţiei
publice, care reprezintă predominant banii trimişi de românii care lucrează, legal sau „la negru”, peste hotare.
Banii trimişi acasă de lucrătorii români în străinătate ajută în mare măsură consumul,
reprezentând pentru multe familii din ţară o sursă vitală de trai. De asemenea, remiterile se
numără, alături de investiţiile străine directe, printre cele mai importante surse de echilibrare
a balanţei de plăţi. Volumul banilor trimişi de românii de peste hotare a ajuns să fie
comparabil cu cel al investiţiilor străine directe, care au atins un minim în 2011 şi nu este
aşteptat să depăşească 2 miliarde euro în 2012. În plus, chiar dacă absorbţia fondurilor
europene a cunoscut o îmbunătăţire în 2011, iar banii trimişi acasă de lucrătorii români de
peste hotare au fost semnificativ mai puţini decât înainte de criză, remiterile încă au sprijinit
economia locală de aproape 1,8 ori mai mult decât fondurile europene.
În concordanţă cu rapoartele OECD şi OIM,25 care arată că la nivel mondial migraţia pentru
muncă continuă şi în perioadele de recesiune economică, pentru România, date26 recente
indică faptul că plecarea la muncă în străinătate: (1) a încetinit uşor în timpul crizei, dar nu s-
a oprit, (2) nu va cunoaşte o scădere pe viitor şi (3) revenirile au fost relativ puţine şi, în cea
mai mare parte, temporare.
25
E.g. OECD (2009), Koehler et al. (2010). Recesiunile economice anterioare, de la cea din 1973-'74, 1981-'82 şi
până la criza asiatică din 1997, nu au împiedicat tendinţa în creştere a migraţiei pentru muncă. Potrivit datelor
OECD, chiar şi în condiţiile crizei, distanţa dintre venitul pe cap de locuitor între ţările emergente şi cele
dezvoltate se va menţine la fel de mare ca şi înainte de criză, iar o dată situaţia stabilizată, cei care şi-au amânat
decizia de munci în străinătate se vor alătura maselor de migranţi deja existente.
26
Stănculescu şi Stoiciu (2012). Date de sondaj FES şi CCSB, 2010, reprezentativ la nivelul a şase judeţe
(Braşov, Călăraşi, Dolj, Maramureş, Neamţ şi Vaslui). La nivelul judeţelor incluse în studiu, 26% din totalul
gospodăriilor au cel puţin un membru plecat la muncă în străinătate şi 4,5% din gospodării au cel puţin o
persoană întoarsă din cauza crizei în perioada septembrie 2009-august 2010. Rate de revenire semnificativ mai
mari, de aproximativ 7% sunt înregistrate în judeţele din Moldova (Neamţ şi Vaslui), în timp ce în Braşov rata de
revenire este de doar 1,7% din gospodării. Peste jumătate din migranţii ce au revenit în ţară din cauza crizei sunt
dispuşi să plece din nou în 3-12 luni sau după ce se termină criza.
10
2.5 Accesul la finanţare
Conform OECD, 27 România se situează între economiile din Sud-Estul Europei în care
accesul la finanţare pentru firme este cel mai dezvoltat şi în care reformele adoptate vizează
toate aspectele accesului la finanţare. Serviciile de leasing, factoring, programele de
garantare şi de capital de risc sunt mai bine dezvoltate decât în majoritatea economiilor din
zonă.
Clasamentul Doing Business, realizat anual de Banca Mondială, indică de asemenea că în
România accesul la credit este bine reglementat şi dezvoltat. Ultimul raport al Băncii28 arată
că ţara noastră ocupă poziţia a 12-a, între 185 de economii, în ceea ce priveşte accesul la
credite, iar între ţările29 din zonă ocupă poziţia a doua, după Polonia. România înregistrează
valori ridicate 30 ale indicilor privind informaţiile legate de credite şi drepturile legale ale
creditorilor şi debitorilor.
În ultimii ani însă, sistemul de creditare bancar a avut de suferit, în sensul că, pe fondul crizei
economice, un număr tot mai ridicat de persoane fizice şi agenţi economici au avut dificultăţi
în plata creditelor contractate.
Figura 7 Ponderea creditelor restante (în lei şi în valută) în total credite, septembrie 2008 –
septembrie 2012 (%)
25
SEPTEMBRIE 2012 La ni vel na ti ona l , ponderea credi tel or res ta nte a cres cut
de 11 ori , da r i n 10 judete a cres cut de 15-26 de ori .
20 SEPTEMBRIE 2008
15
12
10
0
TOT CV GR CS TM SV DB B TL NT CT MM VL OT CJ BZ IL AG PH VN IS GL MH VS BH GJ BC BT HG HD BR BV SJ CL MS TR AR AB BN DJ SB SM
ROMANIA
Sursa: BNR. Structura în profil teritorial a creditelor şi depozitelor clienţilor nebancari, neguvernamentali (populaţie şi agenţi
economici). http://www.bnro.ro/Credite-si-depozite-in-profil-teritorial-3171.aspx#peloc accesat la 25.10.2012.
Chiar şi în perioade de stabilitate, de creştere economică, anumite grupuri de persoane

întâmpină dificultăţi în accesarea unui credit bancar standard. Microfinanţarea reprezintă o
variantă alternativă pentru microîntreprinderi şi pentru persoanele care desfăşoară/doresc să
desfăşoare activităţi independente dar sunt declarate nebancabile. În anul 2011,
microîntreprinzătorii români (în mare majoritate clienţi nebancabili) au accesat aproximativ
10% din valoarea microcreditărilor din Europa.31 Aceasta face ca România să se situeze pe
locul cinci, după numărul de beneficiari de credite, şi pe locul şapte ca volum financiar al
microcreditărilor acordate. Cu toate că datele clasează România printre primele locuri în
Europa privind microfinanţarea, potenţialul de absorbţie al pieţei naţionale este mult mai
mare şi doar o valorificare mai ridicată a acestuia poate contribui semnificativ la dezvoltarea
sustenabilă a economiei, prin creare de locuri de muncă decente şi reducerea decalajelor
regionale.
27
OECD (2010) Investment Reform Index 2010: Monitoring Policies and Institutions for Direct Investment in
South-East Europe. Indicele Reformei Investiţionale 2010 al OCDE oferă o evaluare cantitativă a politicilor şi
instituţiilor cu implicare directă în mediul investiţiilor directe din zece economii: Albania, Bosnia şi Herţegovina,
Bulgaria, Croaţia, Kosovo, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Republica Moldova, Muntenegru, România
şi Serbia.
28
Banca Mondială (2012) Doing Business 2013: Smarter Regulations for Small and Medium-Size Enterprises
Economy Profile Romania. Accesul la credite este domeniul în care România este cel mai bine poziţionată între
cele 10 domenii analizate: înfiinţarea unei afaceri, obţinerea permiselor de construcţie, accesul la electricitate,
înregistrarea proprietăţii, accesul la credit, protecţia investitorilor, plata taxelor, comerţul internaţional, impunerea
clauzelor contractuale şi reglementarea insolvenţelor.
29
Polonia, Slovacia, Moldova, Bulgaria, Ungaria, Cehia.
30
Valoarea 5 pentru Depth of credit information index (0-6) şi 9 pentru Strenght of legal rights index (0-10).
31
Fundaţia Post-Privatizare (2012) Raportul de ţară privind microcreditarea din Romania, în contextul european.
11
În acelaşi timp, în România microcreditarea este acordată în principal de organizaţii orientate
spre profit, iar fondurile nu sunt ţintite către afaceri sociale sau către grupurile vulnerabile. De
asemenea, acordarea microcreditelor nu este însoţită întotdeauna de asistenţa tehnică de
care beneficiarii ar avea nevoie.32 Costul microcreditelor creşte o dată cu scăderea veniturilor
potenţialilor beneficiari, astfel încât ieşirea din sărăcie a persoanelor cu adevărat vulnerabile
nu este asigurată de acest serviciu financiar. Costurile sunt uneori şi mai mari din cauza
asocierii creditelor cu asigurări de sănătate sau asigurări de viaţă, ca o garanţie în plus a
rambursării acestora.33
Conform datelor Băncii Mondiale, 34 educaţia financiară a populaţiei din România este
scăzută cu privire la gestionarea bugetului, dar mai ales la economisire şi planificare
pentru ”zile negre” (situaţii de scădere bruscă a veniturilor sau cheltuieli neaşteptate). La
nivelul populaţiei totale, produsele şi serviciile financiare sunt relativ puţin cunoscute şi
utilizate; 52% din populaţie nu foloseşte nici un produs/ serviciu financiar. Mai mult, datele
Eurobarometrului special (2010) privind sărăcia şi excluziunea socială, indică faptul că un
număr ridicat de români consideră dificilă obţinerea unui credit imobiliar, a unui credit de
consum, dar şi a unui card de credit, a unui card de debit sau a unui cont bancar simplu.35
În ceea ce priveşte entităţile economiei sociale, în România nu există linii de finanţare
dedicate exclusiv dezvoltării acestora şi nici practici de discriminare pozitivă pentru
creditarea activităţilor de dezvoltare socială. 36 Sursele de finanţare existente în România
pentru economia socială sunt cele reglementate de lege privind organizaţiile 37 sau instituţiile
ce pot avea activităţi cu caracter social: donaţii, fonduri proprii prin participarea membrilor,
venituri din profit, fonduri de la bugetele locale ale primăriilor, (micro)credite, fonduri externe
atrase prin proiecte etc. Chiar şi în perioada de creştere economică, în ţara noastră sectorul
social a fost slab finanţat, economia socială fiind percepută ca o componentă capabilă să se
dezvolte prin reglaje de piaţă, cu o intervenţie minimală din partea autorităţilor, cu
mecanisme de suport şi încurajare insuficient dezvoltate.
Acum, pe fondul crizei economice, identificarea şi aplicarea unor forme noi de finanţare
pentru activităţile cu impact social este cu atât mai necesară. În contextul dezvoltării unei
strategii privind dezvoltarea economiei sociale la nivel naţional, pe lângă promovarea
politicilor care să permită dezvoltarea şi modernizarea instituţiilor specifice acestui domeniu,
promovarea de servicii sociale coerente şi performante, specializarea resurselor umane, este
necesară şi dezvoltarea unui sistem de finanţare performant. În acest sens, este nevoie de
“realizarea unui sistem de finanţare a sectorului combinat şi flexibil (din economia de
(non)piaţă şi din economia non-monetară), bazat pe: (1) mecanisme de finanţare
responsabile social, asociate cu instrumente şi măsuri de sprijin şi încurajare (contracte
pentru bunuri şi servicii ale economiei sociale, avantaje fiscale, subvenţii directe, donaţii
private, voluntariat etc.); (2) schimbarea structurii finanţării, cu accent pe măsuri active,
respectiv în principal prin asigurarea, facilitarea accesului liber la surse variate de finanţare
asociate cu consiliere de specialitate oferită prin instituţiile „sociale” şi doar în completare, în
situaţii bine justificate, prin discriminare pozitivă la finanţare, care nu susţine conceptul
modern de incluziune socială activă; dezvoltarea unei reţele de bănci sociale, respectiv
construirea unui model bancar alternativ care să se adreseze nu numai comunităţilor
32
Kraemer-Eis şi Conforti (2009). Cazul României este similar ţărilor din Europa de Est. În schimb, în vestul
Europei, chiar dacă piaţa microcreditării este mai slab dezvoltată decât în est, fondurile sunt îndreptate către cele
mai vulnerabile grupuri, iar creditorii sunt în principal organizaţii non-profit.
33
comparată, proiect POSDRU.
34
Stănculescu şi Aprahamian (2010), cercetare Banca Mondială. Cardurile bancare (17% din populaţie), poliţele
de asigurare (16%) şi creditele de consum (10%) sunt cele mai folosite produse/ servicii financiare.
35
CE (2011). Ponderile persoanelor din România care au declarat ca este dificil să obţină un card de credit, card
de debit sau un cont bancar sunt cele mai ridicate la nivelul UE (44%, 35%, respectiv 39%); ponderile celor care
au declarat ca este dificil să obţină un credit imobiliar sau un credit de consum se situează peste media UE (58%
faţă de 47%, respectiv 53% faţă de 34%).
36
37
Asociaţii şi fundaţii, organizaţii nonprofit, cooperative de credit, organizaţii mutuale, întreprinderi sociale etc.
12
marginalizate în cazul cărora deja au înregistrat succese, ci şi celor pe care încă nu-i
deservesc pe deplin: comunităţile de imigranţi, de romi care au necesităţi ce includ atât
economiile, cât şi asigurările şi împrumuturile”.38
2.6 Climatul social

Starea de spirit a populaţiei s-a înrăutăţit simţitor din 2009, atât pe fondul recesiunii
economice, cât şi al măsurilor de austeritate şi al crizei politice. Cele cinci valuri ale
Eurobarometrului dedicat monitorizării impactului crizei (2009-2010), precum şi un
Eurobarometru special (2011) privind climatul social, pun în evidenţă o realitate îngrijorătoare
– între statele membre, România şi Grecia,39 ocupă poziţiile cele mai defavorizate aproape
pe toate dimensiunile. Conform opiniei dominante, în perioada de criză: sărăcia s-a extins,
situaţia financiară s-a înrăutăţit considerabil, plăţile pentru locuinţă şi utilităţi, precum şi
pentru serviciile de îngrijire medicală, sunt tot mai greu de acoperit, iar protecţia împotriva
sărăciei şi inegalităţilor este insuficientă. Pentru viitor, se estimează că această situaţie va
persista.
Aşadar, dacă la nivelul indicatorilor macro-economici, România se opune Greciei, la nivelul
mentalului colectiv, criza a lovit la fel de tare România şi Grecia. Spre deosebire de celelalte
ţări europene, România nu pare să-şi revină din criză, iar starea de spirit generală este
negativă, pesimistă şi marcată de prăbuşirea încrederii în guvernare.
Figura 8 Încrederea în guvernare 2005-2012 (% din populaţia de 18 ani şi peste)
50
40
30
20
10
0
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Guvern Parlament
Date: CE, Eurobarometre 2005-2012. În anul 2012, datele au fost culese în luna mai, după numirea unui nou Guvern.
Gradul de toleranţă al populaţiei faţă de grupurile vulnerabile a crescut simţitor în ultimii ani.
Cu toate acestea, probabilitatea unor comportamente discriminatorii în interacţiunea
cotidiană este încă ridicată ţinând cont de ponderile importante de populaţie care au atitudini
negative faţă de majoritatea grupurilor vulnerabile, motivate doar de apartenenţa la grupul
respectiv. Deci, în România, discriminarea încă reprezintă o sursă care alimentează riscul de
excluziune socială a acestor grupuri.
38
comparată, proiect POSDRU, p. 65-66.
39
CE (2009-2010) şi (2011). Singurele ţări cu scoruri asemănătoare, dar cu o situaţie mai pozitivă măcar pe unele
dimensiuni, sunt Ungaria, Bulgaria şi Lituania.
13
Tabel 3 Evoluţia intoleranţei faţă de grupurile vulnerabile: ponderea în populaţia totală a celor care
nu îşi doresc vecini din grupul respectiv (1993-2008)
1993 1999 2008
Gospodării numeroase 21,6% 14,0% 15,6%
Persoane cu HIV/SIDA 65,8% 47,1% 39,1%
Romi 72,0% 51,5% 40,3%
Persoane instabile emoţional 64,1% 52,8% 44,8%
Persoane cu cazier penal 66,8% 68,9% 55,5%
Persoane dependente de droguri 76,0% 73,6% 60,8%
Persoane dependente de alcool 79,1% 76,6% 62,5%
Date: Studiul Valorilor Europene 1993, 1999 şi 2008 (EVS 1993, EVS 1999 şi EVS 2008).
3 Analiza socio-economică a domeniului
3.1 Nevoia de economie socială în România

Unul dintre aspectele cele mai importante ce ţin de rolul pe care economia socială îl joacă la
nivel de societate este chiar capacitatea sectorului de a găsi soluţii inovative la provocările
economice, sociale şi de mediu prin dezvoltarea de locuri de muncă, desfăşurarea de acţiuni
de incluziune socială, îmbunătăţirea serviciilor de la nivel local, lupta împotriva sărăciei şi
dezvoltare comunitară.40
În relaţie cu finanţarea din fondurile structurale, Domeniul Major de Intervenţie 6.1
Dezvoltarea economiei sociale îşi propune să ducă la creşterea oportunităţilor de ocupare
pentru persoanele de etnie romă, pentru persoanele cu dizabilităţi sau pentru alte grupuri
vulnerabile expuse riscului de excluziune socială prin dezvoltarea de întreprinderi de
economie socială şi utilizarea forţei de muncă de la nivel local.41 Economia socială joacă un
rol esenţial în rezolvarea problemelor economice şi sociale, oferind soluţii adecvate cererii de
servicii care nu sunt acoperite de sectorul privat sau de cel public. Întreprinderile sociale au
ca scop principal promovarea incluziunii sociale a grupurilor aflate în dificultate prin creşterea
oportunităţilor de angajare, oferind servicii personalizate care să asigure tranziţia de la starea
de vulnerabilitate la o piaţă deschisă a muncii.42 În plus, economia socială poate aduce o
contribuţie directă la dezvoltarea coeziunii sociale prin organizaţiile bazate pe participarea
membrilor şi prin implicarea acestora în comunitate.
În Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013 (p.305) economia socială este văzută, în sens
restrâns, ca un instrument pentru stimularea participării pe piaţa muncii adresat în special
grupurilor vulnerabile. În vederea realizării obiectivului specific „Promovarea incluziunii
sociale” documentul stipulează că este necesară „dezvoltarea şi consolidarea mecanismelor
specifice economiei sociale ca modalitate de creştere a ocupării grupurilor vulnerabile prin
asigurarea de oportunităţi egale de integrare şi menţinere pe piaţa muncii”.
3.1.1 Grupurile vulnerabile
Conform Legii cadru a asistenţei sociale (nr. 292/2011), grupul vulnerabil desemnează
persoane sau familii care sunt în risc de a-şi pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor
40
Comisia Europeană (2010) EUROPA 2020, O strategie pentru creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă
incluziunii.
41
MMFPS, AMPOSDRU (2010) Documentul Cadru de Implementare a Programului Operaţional Sectorial de
Dezvoltare a Resurselor Umane 2007-2013. Domeniul Major de Intervenţie 6.1 este subsumat Axei Prioritare 6
Promovarea incluziunii sociale care are ca scop final ”facilitarea accesului pe piaţa muncii şi promovarea unei
societăţi inclusive şi coezive bazată pe înţelegerea şi respectarea la nivel general a drepturilor omului”. (p. 161)
42
14
zilnice de trai din cauza unor situaţii de boală, dizabilitate, sărăcie, dependenţă de droguri
sau de alcool ori a altor situaţii care conduc la vulnerabilitate economică şi socială.
Operaţionalizarea acestei definiţii în indicatori măsurabili care se regăsesc în statisticile
oficiale şi permit programarea, monitorizarea şi evaluarea măsurilor destinate grupurilor
vulnerabile nu este însă simplă. În legislaţie şi în documentele programatice (strategii, planuri
de acţiune) sunt folosiţi o multitudine de indicatori pornind de la venituri/ nivel de trai/ sărăcie,
accesul pe piaţa muncii, educaţie, stare de sănătate, condiţii de locuire, tip de gospodărie
sau comunitate, participare socială, până la indicatori care delimitează probleme sociale,
precum instituţionalizare, exploatare, trafic, violenţă sau consum de droguri, alcool sau
substanţe toxice.
În funcţie de documentul 43 legislativ şi aspectul economic sau social pe care acesta îl
reglemetează, sunt identificate o multitudine de grupuri44 în dificultate ori în situaţie de risc de
marginalizare sau excluziune socială, care s-au aflat ca grupuri ţintă în multe strategii şi
planuri naţionale. Cu toate acestea, se plasează în continuare în sfera persoanelor care se
confruntă cu sărăcia şi/sau excluziunea socială.
Conform proiectului de act normativ al economiei sociale propus în 2011 de către MMFPS,
din grupul vulnerabil fac parte următoarele categorii de persoane aflate în situaţii de
dificultate economică şi socială şi/sau în risc de excluziune socială: a) persoane cu
dizabilităţi fizice şi/sau mentale; b) persoane provenind din familii numeroase (cu mulţi copii)
sau monoparentale; c) persoane fără educaţie sau pregătire profesională; d) persoane
toxico-dependente, după efectuarea tratamentului de dezintoxicare; e) victime ale violenţei în
familie; f) persoane afectate de boli care le influenţează viaţa profesională şi socială; g)
imigranţi, refugiaţi; h) persoanele beneficiare de ajutor social potrivit prevederilor Legii
nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; i)
persoane vârstnice definite în conformitate cu prevederile art.6, lit.bb) din Legea asistenţei
sociale nr.292/2011; j) persoane care au depăşit vârsta de 50 de ani şi nu beneficiază de
prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările
ulterioare, dar nici a altei legi de protecţie socială; k) persoane care trăiesc în comunităţi
izolate; l) persoane de etnie romă; m) victime ale traficului de persoane; n) persoane afectate
de boli ocupaţionale; o) tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de
protecţie a copilului; p) persoane eliberate din detenţie; q) persoane fără adăpost; r) şomeri
de lungă durată, înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă.
O analiză în profunzime a situaţiei şi problemelor cheie cu care se confruntă grupurile
vulnerabile din România a fost realizată în cadrul Grupului de Lucru Tehnic Afaceri Sociale şi
Incluziune Socială (GLT AIS). Prezenta analiză socio-economică pune accent pe
dimensiunea ocupării (sau a excluziunii de la ocupare).
43
Spre exemplu, Legea nr. 129/1998, art. 2, alin. 1, pct. C; HG nr. 829/2002, anexă, secţiunea I, cap. II, pct. 8 şi
cap. V, obiectivul 2.5; OUG nr. 68/2003, art. 1, alin. 1, art. 23 şi 25; PND 2007-2013, domeniul prioritar 4,
POSDRU 2007-2013, axa prioritară 6.
44
Popescu (2011) Grupurile identificate ca fiind în dificultate ori în situaţie de risc de marginalizare sau excluziune
socială includ: copiii, copiii instituţionalizaţi, vârstnicii dependenţi, fără sprijin familial sau săraci, tinerii, tinerii de
peste 18 ani care părăsesc sistemul de stat de protecţie a copilului, femeile, mamele adolescente, locuitorii din
mediul rural, romii, familiile monoparentale, familiile cu mai mult de doi copii, persoanele cu dizabilităţi, şomerii,
persoane fără venituri sau cu venituri mici, persoanele dependente de consumul de droguri, alcool sau alte
substanţe toxice, persoanele infectate sau care trăiesc cu HIV/SIDA, persoanele care au părăsit penitenciarele,
infractorii şi foştii delincvenţi, persoanele afectate de violenţa în familie, victimele traficului de fiinţe umane,
imigranţii, refugiaţii, azilanţii, persoanele fără adăpost, copiii străzii, persoanele care suferă de boli cronice sau
incurabile.
15
Populaţia în sărăcie
Riscul de sărăcie afectează, într-o măsură mai mare sau mai mică, toate categoriile de
populaţie, iar populaţia săracă este distribuită în toate categoriile. Totuşi, profilul dominant al
celor săraci este foarte stabil. În mod constant, incidenţa sărăciei (indiferent de metoda de
estimare folosită) a fost disproporţionat de mare pentru următoarele grupuri: a) gospodăriile
mari, cu copii, mai ales cele cu 3 sau mai mulţi (gospodăriile cu 5 membrii sau mai mulţi
reprezintă în jur de 55% din săraci); b) familiile monoparentale; c) copiii (0-17 ani) şi tinerii
(18-24 ani); d) persoanele cu nivel redus de educaţie; e) lucrătorii în sectorul informal,
agricultorii în propria gospodărie; f) şomerii şi casnicele; g) persoanele de etnie romă.
Dacă în rândul gospodăriilor fără copii în întreţinere rata sărăciei relative a scăzut lent în
ultimii ani, în cazul gospodăriilor cu copii rata sărăciei a crescut. Dintre acestea, familiile
monoparentale şi gospodăriile cu trei sau mai mulţi copii au un risc de 1,5-2 ori mai mare de
sărăcie. De asemenea, deprivarea materială a acestor gospodării este foarte accentuată.
La nivelul populaţiei de vârstă activă, şomajul reprezintă principala cauză de sărăcie. Riscul
de sărăcie relativă pentru şomeri este de aproape şase ori mai mare decât pentru salariaţi şi
este în creştere. Cu toate acestea, munca nu reprezintă întotdeauna o cale de ieşire din
sărăcie. Lucrătorii pe cont propriu în agricultură au un risc de sărăcie mai ridicat chiar şi
decât al şomerilor. În plus, deja în 2008, înainte de debutul crizei, România avea cea mai
ridicată rată a sărăciei persoanelor încadrate în muncă din Europa, cu alte cuvinte 17% din
populaţia angajată trăia sub pragul riscului de sărăcie (Frazer şi Marlier, 2010). 45 Rata a
rămas relativ constantă în anii de criză.46 Acest tip de sărăcie depinde de numărul de copii,
de existenţa unui singur părinte plătit insuficient sau a unui cuplu cu copii în care doar o
persoană este angajată, cu un salariu mic. Prin urmare, gospodăriile cu copii sunt cele mai
vulnerabile la acest tip de sărăcie.
De asemenea, pentru categoriile de vârstă activă, riscul de sărăcie este puternic corelat şi cu
nivelul de educaţie. Un nivel redus de educaţie se traduce în acces dificil şi poziţii marginale
pe piaţa muncii, adică muncă ocazională, nesigură şi plătită insuficient. În consecinţă,
venituri de nivel scăzut care nu pot asigura decât strictul necesar, cu atât mai mult atunci
când în gospodărie sunt mulţi copii şi/sau persoane economic dependente. Astfel, riscul de
sărăcie relativă a persoanelor care au absolvit cel mult gimnaziul este de aproape 2 ori mai
mare decât al celor cu pregătire profesională şi de 12 ori mai mare decât al absolvenţilor de
facultate. Diferenţele rămân la fel de mari dacă ne referim la riscul de sărăcie sau excluziune
socială (adică, simultan risc de sărăcie a veniturilor, deprivare materială severă şi risc de a
aparţine unor gospodării cu intensitate foarte scăzută de muncă).
Riscul de sărăcie în rândul vârstnicilor (65 ani şi peste) a înregistrat scăderi semnificative de
la circa una din patru persoane vârstnice, în 2008, la una din şase persoane, în prezent.
Totuşi, rămâne relativ înalt riscul de sărăcie al gospodăriilor formate din persoane singure,
mai precis în cazul femeilor singure şi al vârstnicilor singuri. Tendinţele demografice de
îmbătrânire a populaţiei intensifică problema. Până în 2030, numărul persoanelor de 65 ani
şi peste va creşte cu aproape 760 mii, 47 ceea ce va pune şi mai multă presiune pe sistemul
de sănătate şi pe sistemul de pensii.
Familiile monoparentale
Un studiu48 asupra familiilor monoparentale din România, din 2010, a arătat că 55% dintre
acestea locuiesc în mediul urban. Marea majoritate a familiilor monoparentale au o femeie
unic susţinător (83% femei cu copii comparativ cu 17% unici susţinători bărbaţi), de etnie
45
Frazer şi Marlier (2010) Definiţia sărăciei persoanelor încadrate în muncă are la bază conceptul sărăciei
relative măsurate în raport cu venitul. Gospodăriile ce prezintă risc de sărăcie au un venit per adult echivalent
(scala OECD) de sub 60% din venitul mediu naţional. În UE, 8,6% din persoanele cu loc de muncă trăiau sub
pragul riscului de sărăcie în 2008.
46
CE (2012) Employment and Social Developments in Europe 2011, p. 27. În anul 2010, riscul de sărăcie al
persoanelor care muncesc a fost 17,3% în România, comparativ cu 8,5% media EU-27.
47
Proiecţie demografică Eurostat, site accesat la 20.10.2012.
48
Matei, Sănduleasa şi Ghenţa (2011), sondaj reprezentativ pentru familiile monoparentale.
16
română (88%, iar 8% fiind de etnie romă), care a ajuns să fie părinte singur în urma
divorţului/separării de partenerul/partenera de viaţă (60%).49
Majoritatea susţinătorilor de familii monoparentale are un nivel de educaţie mediu-redus.50
Nevoia de a asigura traiul familiei explică rata relativ mare de ocupare 64%, din care însă
doar 49% salariaţi şi 15% lucrători pe cont propriu. 51 Celelalte familii monoparentale îşi
asigură traiul din beneficii sociale şi/sau din bani primiţi ca ajutor din partea rudelor. Oricum,
dat fiind nivelul relativ scăzut de educaţie, salariile/veniturile sunt mici şi, în multe cazuri, nu
permit nici măcar asigurarea minimului necesar de trai pentru mamă şi copii. Pentru mamele
singure care muncesc, echilibrul între muncă şi viaţa de familie, cu precădere supravegherea
copiilor şi sprijinul necesar pentru şcoală, reprezintă probleme vitale.
Beneficiarii de venit minim garantat
Venitul minim garantat (VMG) 52 reprezintă cel mai important mijloc de susţinere a
persoanelor lipsite de mecanismele necesare ieşirii din sărăcie şi este reglementat de Legea
416/ 2001, cu modificările şi completările ulterioare. Ca urmare a reformelor din anul 2010,
numărul de cereri de VMG aflate în plată şi numărul de ajutoare plătite efectiv au scăzut
drastic de la aproximativ 300 mii, respectiv 270 mii, (în ianuarie 2010) la sub 197 mii (în trim.
I 2012). Astfel, în ianuarie-martie 2012, au beneficiat de VMG un număr de 196,7 mii familii
(din care 76,5 mii persoane singure) care totalizau 484,3 mii persoane.
Analiza53 populaţiei peste 18 ani din România arată că beneficiarii de VMG au un nivel foarte
scăzut de educaţie: 17,2% dintre persoanele fără şcoală primară, 7% dintre persoanele cu
şcoală primară şi 6,1% dintre absolvenţii de gimnaziu.54 Referitor la statutul ocupaţional, cea
mai mare probabilitate de a beneficia de VMG o au categoriile cu riscul cel mai ridicat de
sărăcie: lucrătorii pe cont propriu în agricultură, şomerii, persoanele casnice şi lucrătorii pe
cont propriu din sectorul non-agricol.55 O pondere ridicată de beneficiari (15%) se regăseşte
şi la nivelul categoriei de persoane care nu sunt apte de muncă (în special, persoane cu
dizabilităţi). Din punct de vedere al etniei, romii au o probabilitate considerabil mai mare de a
beneficia de VMG prin comparaţie cu celelalte grupuri etnice (31,1% dintre romi faţă de 4,9%
dintre români sau 1,9% dintre maghiari).
Conform anchetei Cererea şi oferta de economie socială în România, 56 60% dintre
beneficiarii de VMG declară că nu au muncit niciodată. Principalul motiv pentru părăsirea
ultimului loc de muncă este reducerea numărului de angajaţi la care s-au mai adăugat şi
motive de sănătate, precum şi creşterea copilului (familii monoparentale cu venituri mici).
44% dintre beneficiarii de VMG declară că sunt în căutarea unui loc de muncă, cu precădere
ca lucrător necalificat în agricultură sau industria alimentară. Principalul motiv pentru care
beneficiarii de VMG nu au fost angajaţi până acum este reducerea numărului de locuri de
49
Alte cauze se referă la decesul partenerului/ partenerei (24% în rural, respectiv 16% în urban) sau la apariţia
copiilor în afara căsătoriei (21% în rural şi 18% în urban).
50
Dintre susţinătorii de familii monoparentale: 9% nu au şcoală sau au absolvit cel mult şcoala primară, 29% au
terminat gimnaziul, iar 24% au finalizat o şcoală profesională/ucenici/arte şi meserii. Doar 29% au absolvit liceul şi
numai 9% o formă de învăţământ superior (studii universitare şi postuniversitare). (Matei et al., 2011)
51
În ceea ce priveşte ocuparea părinţilor singuri, diferenţele urban-rural sunt considerabile: ponderea salariaţilor
scade de la 66% în urban la numai 28% în rural, în timp ce proporţia lucrătorilor pe cont propriu creşte de la 7% în
urban la 25% în rural. (Matei et al., 2011)
52
MMFPS (2012) Analiza datelor statistice privind plata ajutorului social conform Legii nr. 416/2001 privind venitul
minim garantat, în luna martie 2012. VMG se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar a cărui valoare se
calculează ca diferenţă între un prag stabilit prin lege (în funcţie de numărul membrilor) şi venitul net lunar
(compus din venituri monetare şi din valoarea imputată a bunurilor durabile şi a animalelor din gospodărie).
Valoarea medie lunară calculată la nivel naţional a ajutorului social acordat în trimestrul I 2012 a fost de 172,7 lei/
familie beneficiară, respectiv 70,1 lei/ persoană dintr-o familie beneficiară.
53
comparată, proiect POSDRU. Analize realizate de INS pe baza Anchetei Bugetelor de Familie 2008.
54
Persoanele cu studii vocaţionale sau cu liceu au o probabilitate foarte redusă de a beneficia de VMG (2,2%,
respectiv 0,6%).
55
Salariaţii, pensionarii, elevii şi studenţii au au o probabilitate foarte redusă (sub 1%) de a beneficia de VMG.
56
17
muncă disponibile, dar şi discriminarea, starea de sănătate sau creşterea copilului (în cazul
familiilor monoparentale).
Deşi VMG are un cuantum scăzut, are un impact considerabil de reducere a sărăciei
absolute în rândul beneficiarilor (de la 54% în absenţa beneficiului la 29% după primirea
acestuia).57 De asemenea, are un impact semnificativ şi asupra sărăciei copiilor. 58 Totuşi,
beneficiarii de VMG rămân printre cetăţenii cu venituri indecent de mici, care aproape unul
din trei trăiesc în sărăcie absolută chiar şi după primirea ajutorului social. Efectele situaţiei
din prezent au mari şanse de a se transmite pe termen lung de la părinţi la copii.59 Copiii din
gospodăriile extrem de sărace 60 acumulează dezavantaje, fiind captivi în cercul vicios al
sărăciei. Din primele luni de viaţă, prezintă un risc mai mare de greutate mică la naştere,
sunt predispuşi la probleme ale sistemului imunitar, au o rată mai mică a alăptării exclusive şi
deci sunt mai vulnerabili la infecţii şi boli. Pot suferi de o incidenţă mai ridicată a bolilor
cronice şi a dizabilităţilor mai târziu în viaţă, tocmai pentru că în perioada copilăriei, de
câteva ori pe lună, o mare parte din ei suferă de căldură insuficientă, mâncare puţină sau
chiar de foame şi sunt mai puţin protejaţi printr-o alimentaţie corectă sau practici preventive
de sănătate şi de igienă. Pe lângă asta, aceşti copii au rezultate şcolare mult mai slabe, fiind
predispuşi la abandon şcolar, cu atât mai mult cu cât sprijinul acordat de familie activităţii
şcolare este extrem de limitat. Gospodăriile din această categorie au în general trei sau mai
mulţi copii şi/sau sunt familii monoparentale, de români sau romi, cu părinţii cu un nivel
scăzut de educaţie şi marcaţi de eşecuri repetate şi neajutorare învăţată. Trăiesc în locuinţe
cu condiţii deficitare de igienă, au acces limitat la informaţie, şi au cheltuieli mult mai mici cu
hrana, sănătatea şi educaţia fiecărui copil. Copiii romi care aparţin acestei categorii se află
într-o situaţie şi mai gravă.
Romii
Conform datelor preliminare ale Recensământului populaţiei din 2011, numărul romilor este
de 619 mii, reprezentând 3,2% din totalul populaţiei.61 Consiliul Europei, însă, operează cu o
estimarea medie a numărului romilor din România de aproape trei ori mai mare (1.850.000
persoane).62
Un număr mare de studii63 demonstrează că, în România, persoanele de etnie romă sunt cel
mai expuse la riscul excluderii sociale, sunt discriminate şi au un acces inegal la educaţie, la
piaţa muncii, la condiţii decente de locuire, la servicii sociale şi de sănătate.
Ieşirea timpurie din sistemul de educaţie duce la o traiectorie de viaţă pe model tradiţional.
La nivelul populaţiei adulte, 23-25% din romi nu au absolvit nici o şcoala şi declară că nu ştiu
să scrie şi să citească,64 26% au terminat primele patru clase şi 34% doar gimnaziul. Numai
17% sunt cei care urmează o şcoală profesională, un liceu sau nivele superioare. Deci
aproape jumătate dintre romi, conform legislaţiei actuale (Legea educaţiei naţionale nr.
1/2011), nu sunt eligibili pentru cursuri de calificare profesională care să le ofere la final o
diplomă recunoscută oficial, pentru că nu au absolvit ciclul de învăţământ obligatoriu.
Lipsa educaţiei, combinată cu discriminarea, conduce la decalaje foarte mari în rezultatele
pe piaţa muncii şi în rate de productivitate extrem de reduse, comparabile cu ratele medii din
cele mai sărace 25% de ţări din lume. Comparativ cu situaţia la nivel european, romii din
57
Idem. Analize realizate de INS pe baza Anchetei Bugetelor de Familie 2008.
58
Preda (coord.) (2011) Raport UNICEF. Analize pe baza Anchetei Bugetelor de Familie 2010.
59
Stănculescu (coord.) (2012) Cercetare UNICEF bazată pe date din 2011.
60
Studiul se referă la copii din gospodării cu un venit lunar per capita ≤ 400 lei care au beneficiat de diverse
beneficii sociale, inclusiv VMG, în mod constant în 2009-2011.
61
La Recensământ, naţionalitatea este auto-declarată. Este bine documentat faptul că persoanele de etnie roma
au reţineri de a îşi declara apartenenţa etnică, în principal din cauza stigmei şi discriminării asociate acesteia.
62
Conform Diviziei romi şi călători, http://ec.europa.eu/justice/policies/discrimination/docs/com_2011_173_en.pdf.
63
E.g. Zamfir şi Zamfir (coord.) (1993), Zamfir şi Preda (coord.) (2002), Preda şi Duminică (2003), Cace,
Duminică şi Preda (coord.) (2005), Bădescu et al. (2007), Fleck şi Rughiniş (ed.) (2008), Preoteasa, Cace şi
Duminică (coord.) (2009), ICCV (2010), Giurcă (coord.) (2012), Tarnovschi (ed.) (2012), FRA, PNUD şi CE (2012),
Banca Mondială şi CE (2012), Agenţia „Împreună” (2012).
64
Spre comparaţie, rata analfabetismului la romii din Bulgaria este de aproape două ori mai mică (12%), date
pentru anul 2011 (Tarnovschi, ed., 2012).
18
România înregistrează o participare redusă pe piaţa formală a muncii, dar au o participare
ridicată la piaţa informală a muncii, fără mecanisme de securitate socială. Un studiu65 recent
realizat pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia de romi de 16 ani şi peste arată că, în
anul 2011, rata de ocupare a fost de doar 36%, în timp ce alţi 36% îşi căutau un loc de
muncă şi 28% erau inactivi (faţă de rata de ocupare de 58%, respectiv rata de şomaj de
7,7%, la nivel naţional, date INS). Mai mult, dintre persoanele ocupate, aproape două treimi
nu deţin un contract de muncă, ci lucrează în economia informală.66
Doar unul din zece romi a lucrat permanent în ultimii doi ani, iar 52% declară că nu au găsit
nici un loc de muncă în această perioadă. În rândul femeilor rome, participarea la piaţa
muncii este deosebit de scăzută, doar 27% desfăşurând activităţi economice şi 36%
declarându-se în căutarea unui loc de muncă. În plus, majoritatea femeilor rome au, încă de
foarte tinere, un număr mare de copii de care trebuie să aibă grijă.67
Persoanele ocupate de etnie romă lucrează pe cont propriu, doar 10-15% fiind salariaţi. De
altfel, ponderea salariaţilor de etnie romă a scăzut în ultimii 15 ani, de la 27% în 199868 până
la 20% în 2012.69 Dintre salariaţii de etnie romă, majoritatea fie nu au nici o calificare formală,
fie desfăşoară activităţi care nu necesită calificare, ca de exemplu femeie de serviciu,
îngrijitor, gunoier sau lucrător la spaţii verzi. Per total, din populaţia ocupată de etnie romă de
15 ani şi peste, 38% lucrează ca muncitori necalificaţi, 32% au ocupaţii calificate (muncitori,
vânzători, comercianţi), 9% sunt muncitori în agricultură, iar 13% au ocupaţii tradiţionale
rome.70
Activităţile economice pe care le desfăşoară sunt în cea mai mare parte temporare,
sezoniere sau ocazionale, ceea ce indică o subocupare masivă la nivelul acestei populaţii.
Cel mai recent Barometru de incluziune socială (2010)71 arată că riscul de concediere în
cazul romilor este de zece ori mai ridicat decât în cazul întregii populaţii şi 41% dintre romii
care îşi caută de lucru nu sunt angajaţi tocmai pentru că sunt romi. Din acest motiv, 55%
dintre romii angajaţi nu au un contract de muncă şi 45% deţin doar slujbe ocazionale sau
temporare (faţă de 5% dintre români). În aceste condiţii, 72% dintre romii aflaţi în căutarea
unui loc de muncă sunt dispuşi să presteze o muncă indiferent de condiţii, să fie angajaţi fără
forme legale, ceea ce înseamnă că nu vor contribui nici la sistemul de pensii şi nici nu vor
beneficia de asigurări sociale.
Numeroasele programe de incluziune a romilor pe piaţa muncii implementate în ultimii ani nu
au putut rezolva global problema romilor, ci doar pe segmentele vizate de proiect. Pe de o
parte, doar circa jumătate din romii de 16 ani şi peste au absolvit ciclul de învăţământ
obligatoriu care le asigură eligibilitatea pentru programele de calificare profesională. Pe de
altă parte, în cazul multor familii rome, persoana care ar putea participa la cursuri de
calificare este singura care aduce un venit în familie, motiv pentru care renunţă sau refuză
participarea la cursuri.
Evaluarea72 măsurilor de inserţie a romilor pe piaţa muncii din perspectiva reprezentanţilor
instituţionali de la nivel judeţean concluzionează că: (a) AJOFM este o instituţie cu vizibilitate
şi accesibilitate redusă la nivelul potenţialilor beneficiari de etnie romă; (b) încrederea în
oportunităţile reale pe care le oferă astfel de programe este scăzută; (c) oferta programelor
de incluziune pe piaţa muncii este puţin realistă, iar organizarea de cursuri de calificare sau
recalificare profesională pentru categorii de populaţie care nu au deprinderile de bază (scris
şi citit) este percepută ca nefiind eficientă; locurile de muncă lansate de programe nu sunt
65
Tarnovschi (ed.) (2012), proiect POSDRU.
66
Agenţia „Împreună” (2012) Observatorul pentru romi: de la date la progres.
67
Fetele rome se confruntă cu riscuri disproporţionat de mari de a abandona sau părăsi timpuriu şcoala. O
proporţie de 10% dintre fetele rome au primul copil între 12 şi 15 ani, iar 48% între 16 şi 18 ani.
68
Zamfir şi Preda (coord.) (2002).
69
70
ICCV (2010). Cercetare realizată în iulie 2010 pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia de romi de 15 ani
şi peste. Proiect POSDRU.
71
Observatorul Social, Universitatea Bucureşti (2010). Sondaj reprezentativ la nivel naţional pentru angajatorii şi
angajaţii din România.
72
ICCV (2010). Cercetare realizată în iulie 2010 prin metode calitative. Proiect POSDRU.
19
potrivite pentru nivelul de educaţie şi abilităţile celor cărora li se adresează. Conform
Raportului Anual de Implementare a POSDRU,73 obiectivul legat de participarea la cursuri de
calificare şi recalificare a romilor (grup ţintă) a fost atins doar în proporţie de 5,5% în
perioada 2008-2011.
Participarea redusă şi accesul limitat la poziţii nesigure şi marginale pe piaţa muncii se
traduc în venituri precare şi risc ridicat de sărăcie şi excluziune socială. Astfel, venitul total
disponibil la nivelul gospodăriilor rome este de trei ori mai mic decât în rândul populaţiei
generale. În fapt, 60% dintre gospodăriile rome trăiesc dintr-un venit lunar mai mic decât un
salariu minim, în condiţiile în care aceste gospodării sunt formate dintr-un număr mediu de 5
persoane.74 Drept urmare, 63% dintre romi au declarat că în anul precedent au fost nevoiţi să
împrumute bani pentru cheltuielile zilnice ale gospodăriei (faţă de 34% dintre cei de alte
etnii).75 În plus, instabilitatea locului de muncă rezultă în venituri care variază considerabil de-
a lungul anului, ceea ce poate afecta negativ în special copiii (absenteism şi chiar abandon
şcolar, subnutriţie, dezvoltarea unor boli cronice etc.). Spre exemplu, studiul realizat de
Banca Mondială şi Comisia Europeană (2012) în Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia şi
Cehia arată că mai mult de o treime dintre copiii romi din aceste ţări suferă de foame cel
puţin o dată pe lună – în România, procentul este de 56%.
Consecinţa directă este sărăcia şi deprivarea materială foarte accentuată, cu atât mai mult
cu cât gospodăriile rome sunt numeroase, fiind formate din mulţi copii şi puţine (sau deloc)
persoane ocupate. În România, precum în Bulgaria sau Ungaria, atât incidenţa, cât şi
profunzimea sărăciei sunt semnificativ mai ridicate la populaţia de romi decât la alte grupuri
etnice.76 Riscul de sărăcie absolută cu care se confruntă aceştia este de şapte ori mai mare,
31,1% dintre romi faţă de 4,4% din populaţia ţării (date 2009, MMFPS).
Tendinţa de segregare se manifestă din ce în ce mai mult în ultimii ani. Din cauza lipsei
capitalului uman şi material al locatarilor, comunităţile77 compacte de romi şi instituţiile care le
deservesc – şcoală, dispensar – funcţionează cu resurse reduse, într-o perpetuă situaţie de
criză. Riscul discriminării, în cazul comunităţilor omogene de romi, este foarte ridicat.
Infrastructura comunităţilor omogene de romi este deseori impracticabilă sau absentă.
Persoanele cu dizabilităţi fizice şi/sau mentale
Conform datelor statistice furnizate de Direcţia Protecţia Persoanelor cu Handicap,78 la 30
iunie 2012, numărul persoanelor cu dizabilităţi din România era de 689.156, care reprezintă
o rată de 3,6 persoane cu handicap la 100 de locuitori. Dintre acestea, 60.890 (8,8%) copii
sub 18 ani şi 628.266 adulţi (91,2%). Din total persoane cu dizabilităţi, 97,5% se află în
îngrijirea familiilor şi/sau trăiesc independent.
Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap România arată că în ultimii 10 ani,
numărul persoanelor cu dizabilităţi a crescut considerabil de la 420 mii la aproape 690 mii.
Numărul copiilor cu dizabilităţi a crescut cu peste 4 mii faţă de aproape 275 mii în cazul
adulţilor. În aceeaşi perioadă, numărul pensionarilor de invaliditate (de orice grad) a sporit cu
aproape 130 mii persoane.
Între persoanele cu dizabilităţi predomină femeile (54% din total) şi persoanele de peste 50
ani. Persoanele cu dizabilităţi de 65 ani şi peste sunt în jur de 222 mii (32% din total).
Majoritatea adulţilor suferă de un handicap accentuat (57%) sau grav (32%). Tipurile
dominante de handicap sunt: fizic, somatic, vizual sau mental (cu ponderi de 16-21%).
În termeni regionali, rata persoanelor cu dizabilităţi variază între un minim de 3,2-3,3% din
populaţia totală, în regiunile Bucureşti-Ilfov şi Nord-Est, şi un maxim de 4,01% în Nord-Vest.
73
MMFPS, AMPOSDRU (2011) Raportul anual de implementare. Au participat la cursuri 1.542 romi faţă de ţinta
de 28 mii persoane.
74
Observatorul Social, Universitatea Bucureşti (2010). Sondaj reprezentativ la nivel naţional pentru angajatorii şi
angajaţii din România; Agenţia „Împreună” (2012) Observatorul pentru romi: de la date la progres.
75
76
E.g. Stănculescu şi Stanovnik (2009), Preda (coord.) (2011).
77
Sandu (2005).
78
MMFPS, DHHP (2012) Evoluţii în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap la 30 iunie 2012.
20
Cu toate acestea, cele mai multe persoane cu dizabilităţi locuiesc în regiunile Sud-Muntenia
(peste 114 mii), Nord-Est şi Nord-Vest (cu peste 100 mii fiecare).
Dintre judeţele României, ratele cele mai ridicate de persoane cu dizabilităţi la 100 de
locuitori se înregistrează în Sălaj, Vrancea şi Vâlcea (cu rate de 6-7% faţă de 3,6% media
naţională). Însă, numărul cel mai mare de persoane cu dizabilităţi se află în municipiul
Bucureşti (aproape 58 mii) şi în judeţul Prahova (circa 36 mii), iar cel mai mic număr este
înregistrat în judeţul Covasna (sub 4,5 mii persoane).
La vârste adulte,79 jumătate din persoanele cu dizabilităţi au absolvit cel mult 8 clase, iar
ponderea creşte la 60% în cazul celor cu un handicap grav, prin comparaţie cu circa 35% la
nivelul populaţiei.
În Europa, nivelul mediu de ocupare pentru persoanele cu dizabilităţi este în jur de 50%.
Există însă variaţii mari între ţări. În România, din datele ANPH reiese că în 2008, numărul
persoanelor cu dizabilităţi angajate în muncă reprezenta un procent de circa 12% din totalul
adulţilor cu dizabilităţi cu vârsta cuprinsă între 18-60 ani, aflaţi în îngrijirea familiei, cu
excepţia pensionarilor de invaliditate gradul I şi II. În plus, ANPH arată o creştere
semnificativă a numărului de persoane cu dizabilităţi care au un loc de muncă, de la circa
9.600 persoane (2003) la 27.200 persoane (iunie, 2009). Ca efect al crizei, însă, evoluţiile
pozitive au stagnat. Conform Organizaţiei Naţionale a Persoanelor cu Handicap, în primul
trimestru al anului 2012, numai 27 mii persoane cu dizabilităţi erau încadrate în muncă, adică
6,6% din totalul persoanelor cu dizabilităţi de 18-64 ani.
Cu privire la pensionarii de invaliditate de gradul I şi II, raportul SAR atrage atenţia că
măsura de condiţionare a acordării unor beneficii sociale de capacitatea de muncă constituie
un contra-stimulent pentru reîntoarcerea pe piaţa muncii. Dacă se re-angajează, ei/ele
trebuie să renunţe total la pensie. Luând în considerare că locul de muncă poate fi pierdut
oricând, iar rezultatul unei re-evaluări pentru obţinerea pensiei este impredictibil (inclusiv prin
încadrarea într-un grad mai uşor şi, prin urmare, acordarea unei pensii mai mici), majoritatea
pensionarilor de invaliditate renunţă să mai caute un loc de muncă şi ies practic din viaţa
activă.
În ceea ce priveşte rata şomajului în rândul persoanelor cu dizabilităţi de 18-55 ani, acelaşi
studiu SAR arată că, la nivelul anului 2009, 12,7% îşi căutau de lucru, dar doar 2% erau
înregistraţi ca şomeri în bazele de date ale AJOFM.
Conform anchetei Cererea şi oferta de economie socială în România, 80 56% dintre
persoanele cu dizabilităţi declară că nu au muncit niciodată. Principalul motiv pentru
părăsirea ultimului loc de muncă este reducerea numărului de angajaţi la care s-au adăugat
motive de sănătate. Sub un sfert dintre persoanele cu dizabilităţi declară că sunt în căutarea
unui loc de muncă, cu precădere ca prestator de servicii, pentru că majoritatea celor în
căutare de loc de muncă estimează că ar putea munci doar 3-4 ore/zi. Principalele motive
pentru care persoanele cu dizabilităţi nu au fost angajate se referă la: reducerea numărului
de locuri de muncă disponibile, starea de sănătate şi lipsa adaptărilor locurilor de muncă la
diferitele tipuri de dizabilităţi a acestora. Ca o soluţie, 4% dintre persoanele cu dizabilităţi au
încercat să se angajeze în forme de economie socială şi 18% au beneficiat de cursuri de
(re)calificare, cu precădere operator de calculator şi croitorie. Majoritatea persoanelor cu
dizabilităţi (69%) trăiesc în gospodării cu intensitate scăzută a ocupării, principalele probleme
fiind legate de lipsa banilor pentru: mâncare, medicamente, întreţinere şi creşterea copiilor.
Există o reticenţă a angajatorilor de a încadra persoane cu dizabilităţi.81 Banii colectaţi în
conformitate cu Legea 448/2006 ajung la bugetul de stat şi ar putea fi direcţionaţi într-un fond
79
SAR (2009) Diagnostic: Exclus de pe piaţa muncii. Piedici în ocuparea persoanelor cu dizabilităţi în România.
Eşantion naţional reprezentativ pentru persoanele cu handicap de 18-55 ani.
80
81
Ciumăgeanu (coord.) (2010), proiect POSDRU. Anchetă pe bază de chestionar în 200 instituţii publice şi 80
companii private.
21
special care să asigure fie servicii pentru persoanele cu dizabilităţi, fie să constituie bazele
unui fond special dedicat accesibilizării instituţiilor publice.
Între angajatorii privaţi, mai ales dintre cei cu mai puţin de 50 angajaţi, o parte importantă nu
cunosc prevederile Legii 448/2006. Un context pozitiv, care să recompenseze angajările ar
putea fi un cadru mult mai bun de susţinere a angajatorilor privaţi. Principalele bariere în
angajarea unor persoane cu dizabilităţi sunt: lipsa de informaţii a angajatorilor despre
această problematică, dezinteresul social general şi stereotipurile negative privind abilităţile
persoanelor cu dizabilităţi, inexistenţa unor “liste cu profesii eligibile” şi lipsa dotărilor pentru
persoane cu dizabilităţi.
Numărul persoanelor cu dizabilităţi angajate în instituţiile publice, acolo unde acest lucru este
o practică (cu preponderenţă în DGASPC), este mult redus faţă de prevederile legii (4%), iar
majoritatea celor angajaţi sunt persoane cu dizabilităţi locomotorii şi, într-o mică măsură,
senzoriale.
Accesibilitatea82 este încă limitată, deşi este reglementată prin lege încă din 2006. Investiţiile
privind accesibilizarea instituţiilor sunt reduse atât în mediul public, cât şi în mediul privat.
Măsurile sunt exclusiv dedicate accesibilizării fizice (rampe, platforme, toalete etc.), fără o
preocupare pentru alte forme care să ţină cont de particularităţile altor tipuri de dizabilităţi.83
Conform Direcţiei Generale Protecţia Persoanelor cu Handicap (2010) cele mai multe dintre
instituţiile publice nu au respectat termenele privind accesibilitatea, prevăzute de Legea
448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, cu
modificările şi completările ulterioare, republicată. Instituţiile publice şi private întâmpină
dificultăţi în înţelegerea caracteristicilor tehnice ale adaptărilor la mediul fizic, informaţional şi
comunicaţional. Instituţiile au realizat în special elementele de accesibilitate ale mediului fizic
şi mai puţin ale celui informaţional şi comunicaţional. 84 Pentru a asigura dreptul la acces
neîngrădit al persoanelor cu dizabilităţi la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional,
agenda este încă foarte încărcată, fiind necesare investiţii majore în domeniul transportului şi
călătoriei, adaptarea trecerilor de pietoni, semnalizarea vizuală şi sonoră la intersecţiile cu
trafic intens, pavaj tacil, adaptarea clădirilor, campanii de informare şi mediatizare.
În anul 2005 a fost adoptată Strategia naţională pentru protecţia, integrarea şi incluziunea
socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013, "Şanse egale pentru persoanele
cu handicap - către o societate fără discriminări". Nu este publică nici o evaluare de progres
a strategiei. Însă un audit al Curţii de Conturi menţionează probleme cum ar fi: nu există un
ghid, procedură sau metodologie pentru atingerea obiectivelor, sistemele statistice
referitoare la persoanele cu dizabilităţi sunt incomplete, implementarea programelor nu este
monitorizată, nu sunt definiţi indicatori de performanţă pentru evaluare, iar numărul
persoanelor cu dizabilităţi încadrate în muncă nu a crescut între 2006 şi 2010 ca rezultat al
sutelor de programe şi proiecte subsumate Strategiei.
Strategia, în acord cu Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, vizează
dezinstituţionalizarea persoanelor cu handicap şi dezvoltarea de servicii în comunitate, dar
Programul Operaţional Regional, Axa 3, DMI 3.2 nu încurajează în nici un fel dezvoltarea
acestor servicii (de tip locuinţe protejate, centre de zi, etc.), ci păstrează actualul sistem
rezidenţial, prin modul în au fost formulate obiectivele şi tipurile de acţiuni eligibile pentru
82
„Accesibilitatea” este definită ca fiind posibilitatea oferită persoanelor cu handicap de a avea acces, în condiţii
de egalitate cu ceilalţi, la mediul fizic, la transporturi, la informaţii şi la sisteme şi tehnologii ale informaţiei şi
comunicaţiilor (TIC), precum şi la alte infrastructuri şi servicii.
83
Ciumăgeanu (coord.) (2010), proiect POSDRU.
84
DGPPH (2010). Prezentare la Conferinţa Naţională în Domeniul Standardizării, octombrie 2010. În cazul
primăriilor, inspectoratelor şcolare judeţene, inspectoratelor judeţene de poliţie, administraţiilor finanţelor publice
şi unităţilor de cultură, elementele cele mai accesibilizate sunt uşa de acces în instituţie, căile interioare de acces
şi rampa. La polul opus, cele mai slab accesibilizate sunt avizierul, telefoanele cu telefax şi teletext, interpretul
mimico-gestual şi pagina de internet proprie. Situaţia cea mai bună se înregistra în AJOFM, iar situaţia cea mai
gravă se constata în unităţile de cultură şi inspectorate judeţene de poliţie, care majoritatea sunt inaccesibile.
22
finanţare.85 De asemenea, trebuie avută în vedere utilizarea fondurilor structurale şi pentru
acţivităţi ce vizează creşterea calităţii vieţii şi incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi.
Persoanele cu dizabilităţi pe piaţa forţei de muncă
Pe lângă persoanele cu dizabilităţi, trebuie avute în vedere şi persoanele cu probleme de
sănătate de lungă durată (din cauza unor boli cronice care durează cel puţin 6 luni) sau
limitări funcţionale (senzoriale, fizice sau mentale, măsurate prin dificultatea de a executa
unele activităti simple, de bază). Datele INS86 referitoare la trimestrul II 2011 arată că aceste
persoane reprezintă 18,5% din populaţia de 15-64 ani a ţării.
Majoritatea persoanelor cu probleme de sănătate de lungă durată sau limitări funcţionale
(62,6%) întâmpină una sau mai multe restricţii87 în ceea ce priveşte participarea la activitatea
profesională. Cele mai multe dintre aceste persoane cu dizabilităţi de ocupare (83%) au 45
ani şi peste. Rata de ocupare a acestei categorii a fost de doar 23,9% (faţă de 64,8% în
cazul persoanelor fără probleme de sănătate de lungă durată şi fără limitări funcţionale), în
timp ce rata de şomaj era de 9,1% (faţă de 7,4%), cu un maxim de 44,6% pentru tinerii cu
dizabilităţi de ocupare de 15-24 ani. Prin urmare, peste două treimi din persoanele cu
dizabilităţi de ocupare sunt inactive. Între acestea predomină femeile, cu vârsta între 55 şi 64
ani, din mediul urban.
Dintre persoanele cu dizabilităţi de ocupare care au un loc de muncă, mai puţin de o treime
beneficiază de una sau mai multe forme de asistenţă specială, menită a-i ajuta în
desfăşurarea activităţii profesionale. Dintre persoanele neocupate (în şomaj sau inactivitate),
64% declară că ar avea nevoie, pentru a putea lucra, de: condiţii speciale la locul de muncă
(muncă sedentară, program flexibil, lucru la domiciliu), asistenţă personală şi/sau adaptări
ale locului de muncă sau echipamente speciale.
Persoanele infectate cu HIV/SIDA
Introducerea pe scară largă în România a terapiei antiretrovirale a condus la creşterea
marcantă a duratei de supravieţuire a persoanelor infectate cu HIV. 88 La 30 iunie 2012, în
România trăiau 9.475 de persoane cu HIV/SIDA, aflate în evidenţă activă (adică au accesat
un serviciu medical de specialitate cel puţin o dată în ultimele luni). Dintre acestea, 237 sunt
copii (0-14 ani) proveniti din mame seropozitive şi circa 60% sunt tineri cu vârsta între 20 şi
25 de ani, majoritatea infectaţi pe cale nozocomială la sfârşitul anilor 80 şi începutul anilor 90.
Cu privire la participarea şcolară şi integrarea pe piaţa muncii a persoanelor infectate cu
HIV/SIDA nu există date la nivel naţional. Un studiu al Fundaţiei Romanian Angel Appeal,
realizat în 2011, pe un eşantion de tineri seropozitivi de 18-24 ani, arată că 20% din tinerii
seropozitivi au absolvit mai puţin de 8 clase, doar 16% au terminat gimnaziul, iar 34% sunt
fără ocupaţie.
Stigma şi discriminarea asociate statutului de persoane seropozitivă reprezintă, în continuare,
principala cauză ce limitează accesul persoanelor afectate de HIV/SIDA la educaţie, la piaţa
muncii, la servicii sociale şi medicale. 89 Astfel, prin acţiuni de combatere a stigmei şi
discriminării în comunităţi, la nivelul profesioniştilor din sectoarele sociale, al angajatorilor şi
prin programe destinate părinţilor copiilor seropozitivi s-ar putea îmbunătăţi accesul acestui
85
Iorga, Neagu şi Onu (2010).
86
INS (2011) COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 258 din 5.12.2011: Ocuparea persoanelor cu dizabilităţi. Modul ad
hoc ataşat cercetării statistice asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO) în trimestrul II 2011 - adresat
persoanelor în vârstă de 15-64 ani. Persoane cu dizabilităţi conform propriei declaraţii, cu probleme de sănătate
de lungă durată sau limitări funcţionale – senzoriale, fizice sau mentale (măsurate prin dificultatea de a executa
unele activităti simple, de bază).
87
Restricţiile au în vedere: a) tipul activităţii profesionale pe care o puteau desfăşura; b) numărul de ore pe care îl
puteau lucra; c) transportul spre şi de la locul de muncă.
88
Buzducea, Lazăr, Mardare (2010).
89
Sondajul CNCD din 2012, reprezentativ la nivel naţional, atrage atenţia că 77% din români cred că persoanele
seropozitive au şanse mai mici decât persoanele neinfectate să-şi găsească un loc de muncă; 22% declară că nu
s-ar simţi confortabil în compania unei persoane despre care ştiu că este infectată cu HIV/SIDA, iar 45% susţin că
climatul de discriminare a persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA nu s-a îmbunătăţit după aderarea ţării la UE.
http://www.cncd.org.ro/files/file/Raport%20de%20cercetare%20CNCD_Discriminare.pdf.
23
grup vulnerabil la sistemele şi serviciile sociale. În plus, ar fi necesare servicii de consiliere şi
calificare vocaţională, dezvoltarea de întreprinderi sociale, instruirea în antreprenoriat,
formarea competenţelor digitale, dezvoltarea de servicii juridice/de informare legislativă, care
să asiste persoanele cu HIV/SIDA în acţiuni privind încălcarea drepturilor lor.
Tinerii care părăsesc sistemul de protecţie socială după împlinirea vârstei de 18 ani
România a înregistrat progrese semnificative cu privire la dreptul copiilor de a fi îngrijţi în
familie, prin reducerea numărului copiilor din centrele de plasament şi apariţia serviciilor de
tip familial. Numărul de copii protejaţi în servicii de tip rezidenţial, centre de plasament
publice şi private, a scăzut de mai mult de două ori (de la un maxim de 57.181, în decembrie
2000, la 23.240, în decembrie 2011). Totuşi, la sfîrşitul anului 2011, pentru prima dată în
ultimii 15 ani, numărul copiilor instituţionalizaţi a crescut,90 ca urmare a sărăcirii populaţiei şi
a reducerii bugetului pentru serviciile de tip familial.
Majoritatea copiilor din sistemul de protecţie de tip rezidenţial au 14-17 ani, urmaţi de cei de
10-13 ani. Pentru aceste categorii de vârstă, reintegrarea familială este dificilă. Serviciile de
integrare socio-profesională şi de dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă sunt
subdezvoltate. Tocmai de aceea, tinerii care părăsesc sistemul de protecţie socială după
împlinirea vârstei de 18 ani reprezintă a categorie vulnerabilă, expusă riscului de excluziune
socială. Lipsiţi de sprijinul familiei şi fără deprinderile necesare pentru integrare socio-
profesională, aceşti tineri nu beneficiază nici de servicii sociale de consiliere şi asistenţă în
găsirea unui loc de muncă sau asigurarea unei locuinţe sociale. Cu toate că această
problemă a fost declarată prioritară pentru programul de guvernare încă din 2006, când a
fost adoptată o Strategie naţională de incluziune socială a tinerilor care părăsesc sistemul de
protecţie a copilului 2006-2008, există aproximativ 5.000 de tineri care părăsesc anual
sistemul fiind vulnerabili şi expuşi riscului de sărăcie şi/sau excluziune socială.
Persoanele fără adăpost
Fenomenul persoanelor fără adăpost a cunoscut în România o creştere constantă încă din
anii 1980, dar s-a acutizat după 2000. Estimările experţilor 91 (din 2004 şi 2007) arată că
numărul persoanelor fără adăpost se ridică la 11-14 mii, din care circa 5 mii trăiesc în
Bucureşti, iar ceilalţi se distribuie între oraşele mari ale ţării. Majoritatea acestora au ajuns
fără adăpost în urma părăsirii unui centru de plasament sau a unei alte instituţii (fie la
împlinirea vârstei de 18 ani/ terminarea studiilor, fie în alte condiţii), după vânzarea locuinţei
sau prin divorţ/ separare. Aşadar, adăpostul pentru aceste persoane pare a fi a doua „oprire”
într-un traseu instituţionalizat care începe în casa de copii/centrul de plasament.
În cea mai mare parte, persoanele fără adăpost din România sunt bărbaţi de 21-30 ani sau
51-60 ani. Majoritatea nu muncesc pentru că nu sunt persoane apte de muncă, având
probleme severe de sănătate. În acelaşi timp, aproape jumătate au absolvit cel mult
gimnaziul, iar ceilalţi au o şcoală profesională. Prin urmare, cei mai mulţi nu au loc de muncă
şi în cel mai bun caz au şanse să găsească de muncă ocazional/ temporar. O mare parte
dintre persoanele fără adăpost nu au acte de identitate, iar majoritatea nu au asigurare
medicală. Accesul la servicii medicale şi sociale este extrem de redus. Deşi, conform legii,
persoanele fără adăpost sunt eligibile pentru venit minim garantat, doar o mică parte
beneficiază de astfel de suport. Există puţine organizaţii neguvernamentale care furnizează
servicii comunitare pentru persoanele fără adăpost.
Consumatorii de droguri
România este în continuare o ţară cu prevalenţă relativ mică a consumului de droguri
comparativ cu celelalte ţări UE. Însă se înregistrează tendinţe de creştere constantă. 92 În
90
MMFPS, DGPC (2011), Buletin statistic informativ la data de 31 decembrie 2011. Numărul copiilor
instituţionalizaţi - 23.240 în 2011 faţă de 23.103 în 2010 (p.1).
91
CPARSD (2009); Dan (coord.) (2008). Estimări bazate pe răspunsul primăriilor din mediul urban la un
chestionar poştal. Sondaj la nivelul persoanelor fără adăpost din adăposturi. Conform datelor Ministerul
Dezvoltării Regionale şi locuinţei, în 2008, numărul persoanelor fără adăpost era de 5.554 la nivelul întregii ţări.
92
CPARSD (2009).
24
2011,93 faţă de o prevalenţă de-a lungul vieţii de 4,3% pentru orice tip de drog în populaţia
generală, în rândul adolescenţilor de 16 ani acest tip de prevalenţă a fost de 10%, valoare de
două ori mai mare decât în 2007. Consumul de droguri este de 2.5 ori mai frecvent la băieţi
decât la fete. La nivel regional, tinerii din regiunile cele mai sărace ale ţării (Nord-Est şi Sud-
Est) au cel mai ridicat risc de a adopta acest comportament de risc.
Consumul substanţelor noi cu efecte psihoactive (“etnobotanice”)94 a apărut în anul 2008 şi a
cunoscut o creştere şi diversificare accelerate în ultimii ani, cu scăderi şi reveniri determinate
de implementarea măsurilor legislative de punere sub control iniţiate de guvern.
Consumatorii sunt preponderent copii de până la 15 ani şi tineri integraţi social, cu situaţie
economică bună.
Datele privind nivelul de instruire şi ocupare a consumatorilor de droguri sunt foarte puţine. O
cercetare95 realizată în Bucureşti, în anul 2008, cu privire la consumatorii de droguri sub 24
ani a pus în evidenţă următoarele fapte: 62% dintre consumatorii de droguri sub 24 ani, din
Bucureşti, au absolvit cel mult gimnaziul, în condiţiile în care doar 14% încă urmează o formă
de învăţământ (inclusiv liceu sau facultate); 73% dintre aceştia nu lucrează, ponderea
scăzând la numai 71% pentru consumatorii de droguri de 18-23 ani; proporţia consumatorilor
de droguri de etnie romă este mult mai mare prin comparaţie cu populaţia generală (29%
dintre tinerii consumatori de droguri s-au autodeclarat romi).
Victime ale violenţei în familie
În România, majoritatea populaţiei consideră violenţa în familie ca fiind un fapt obişnuit.
Date 96 din anul 2008 arată că 60% din populaţie susţine că, în anumite situaţii sau
circumstanţe, violenţa faţă de membrii familiei este justificată. Această realitate indică un risc
crescut de stigmatizare a victimelor violenţei în familie, motiv pentru care multe victime aleg
să nu acţioneze împotriva agresorului. În plus, ”lipsa unor instrumente adecvate care să
ofere protecţie dar şi siguranţă victimelor conduce nu de puţine ori la acceptarea de către
acestea a convieţuirii cu agresorii din considerente ce ţin strict de situaţia locativă sau
dependenţa economică de aceştia ori insuficienta cunoaştere a legislaţiei în domeniu sau a
drepturilor care le sunt conferite acestora prin legislaţia în vigoare în acest domeniu”.97 Prin
urmare, numărul cazurilor de violenţă în familie înregistrate şi centralizate la nivel naţional de
către MMFPS reprezintă doar numărul de cazuri care au fost raportate şi înregistrate de
autorităţile locale, care este afectat atât de faptul că multe victime nu se prezintă la instituţiile
competente, cât şi de persistenţa unei raportări deficitare.98
Astfel, dacă cercetările sociologice99 la nivel naţional estimează că peste 1,2 milioane femei
din România cad victime ale violenţei în fiecare an, mai puţin de 1% intră în statisticile
oficiale ca urmare a depunerii unei plângeri împotriva agresorului. Pentru întreaga perioadă
2004-2011, dacă statisticile oficiale arată un număr de aproximativ 82 mii cazuri raportate de
93
ANA şi MS (2011) Rezultatele studiului naţional în şcoli privind consumul de tutun, alcool şi droguri (ESPAD
2011) – SINTEZĂ. Sondaj naţional pe adolescenţii de 16 ani care frecventează instituţii de învăţământ post
gimnazial, valurile 1999, 2003, 2007 şi 2011.
94
Botescu (2011).
95
Preda et al. (2010). Eşantion selectat prin metoda RDS (respondent driven sampling), bazată pe reţeaua de
cunoştinţe ale consumatorilor de droguri, pentru a extrage un număr suficient de mare de cazuri.
96
INML (2008) Sondaj CURS (Centrul de Sociologie Urbană şi Regională) la nivel naţional realizat în anul 2008,
în cadrul proiectului CEEX nr. 8687/2006 Studiul naţional asupra violenţei domestice în România şi evaluarea
caracteristicilor medico-legale, juridice şi sociologice: noi direcţii de asistenţă şi acţiune în perspectiva integrării
europene, 2006-2008.
97
MMFPS, nota de fundamentare pentru aprobarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea
fenomenului violenţei în familie 2013-2017.
98
Raportările deficitare se referă la următoarele aspecte: se folosesc terminologii sau încadrări diferite ale
aceloraşi fapte ce corespund caracteristicilor fenomenului violenţei în familie, sunt identificate o serie de
insuficienţe/ dificultăţi privind modul de colectare, înregistrare şi raportare a datelor, lipsa corelării datelor
înregistrate de diferite instituţii, raportări duble sau lacunare.
99
INML (2008) Sondaj CURS la nivel naţional realizat în anul 2008, în cadrul proiectului CEEX nr. 8687/2006
Studiul naţional asupra violenţei domestice în România şi evaluarea caracteristicilor medico-legale, juridice şi
sociologice: noi direcţii de asistenţă şi acţiune în perspectiva integrării europene, 2006-2008.
25
violenţă în familie (şi 800 decese), studiile100 sociologice estimează o incidenţă de-a lungul
vieţii de circa 20% dintre femei. Evoluţiile din perioada 2003-2008 sunt descurajante, pentru
că fenomenul violenţei creşte în amploare. 101 De asemenea, datele oficiale raportate de
Inspectoratul General al Poliţiei Române indică o sporire a numărului de cazuri de violenţă în
familie între 2010 şi 2011.
Fenomenul violenţei în familie în România deşi nu pare să aibă o incidenţă mai mare decât
în ţările membre ale Uniunii Europene, are altă natură. Violenţa în familie din România are
drept factori determinanţi: alcoolismul, sărăcia, socializarea într-un mediu marcat de violenţă
şi modelul patriarhal de organizare al familiei. Spre exemplu, un sondaj102 naţional IMAS din
2003 arată că, dacă se ia în calcul doar violenţa fizică şi nu alte forme de violenţă
(psihologică, socială, economică sau sexuală): 33% dintre victime provin din familii în care în
ultimul an s-a micşorat venitul; 38% dintre femeile care raportează abuzuri fizice în familie
provin din gospodării care „nu au ce pune pe masă” şi suferă sistematic de foame; 48%
dintre victime provin din familii al căror venit „nu asigură nici strictul necesar”; 44% dintre
victime provin din familii cu copii în întreţinere.
Dacă se consideră întreaga populaţie de femei de 18 ani şi peste din România, riscul de
violenţă în familie este relativ egal distribuit în urban şi rural, între categoriile de vârstă,
nivelurile educaţionale, grupurile ocupaţionale şi între grupurile etnice. Însă femeile divorţate/
separate sau în uniune consensuală, precum şi femeile din familii cu copii (0-14 ani) în
întreţinere au risc mai mare de a fi abuzate de către partener. Prin urmare, un număr
important de copii sunt socializaţi într-un mediu marcat de violenţă domestică. Conform unui
sondaj103 CURS din 2008, în 45% dintre familiile din România există risc de violenţă asupra
minorilor, iar în 10% dintre acestea se manifestă forme de abuz asupra minorilor.
Victime ale traficului de persoane
Rapoartele104 Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) arată că în anul
2010, pentru prima oară din 2005, traficul de persoane, prin toate formele sale de
manifestare, a cunoscut o tendinţă ascendentă (la 1.154 victime faţă de 780 victime
înregistrate în 2009). Numărul total al victimelor identificate în primul semestru din 2011
continuă tendinţa ascendentă. Această evoluţie este rezultatul crizei economice, ce a
determinat o scădere a calităţii vieţii care a generat o tendinţă de asumare a unor riscuri mai
mari de către populaţia afectată de pierderea locurilor de muncă, dar şi rezultatul
implementării politicilor publice de luptă împotriva traficului, în special în sensul pregătirii
adecvate a specialiştilor în aria identificării şi investigării precum şi a prevenirii traficului de
persoane.
Majoritatea victimelor identificate sunt traficate extern, principalele destinaţii externe fiind
Spania şi Italia care însumează în jur de 40% din totalul victimelor identificate în 2009-2010.
Totuşi, traficul intern se intensifică de la 13% din totalul victimelor identificate în 2008 la 26%
în 2010.
Principalele forme de exploatare asociate traficului (atât intern, cât şi extern) sunt
exploatarea prin muncă forţată şi exploatarea sexuală.
Exploatarea prin muncă a cunoscut o expansiune majoră după anul 2007, ajungând pe
primul loc în ierarhia tipurilor de trafic. Acest fenomen este legat de munca în sectorul
informal, cu precădere în agricultură şi construcţii, dar şi în servicii hoteliere sau alte
sectoare ale economiei, precum şi obligarea la cerşetorie. Într-o proporţie covârşitoare,
100
Gallup Organization (2003) Survey on Violence Against Women in Bucharest; Sondaj CURS la nivel naţional
realizat în anul 2008, în cadrul proiectului CEEX nr. 8687/2006, coordonat de INML.
101
Comparaţie între datele sondajului naţional IMAS din 2003 (CPE, 2003) şi sondajul naţional CURS din 2008
(INML, 2008).
102
CPE (2003) Cercetarea naţională privind violenţa în familie şi la locul de muncă.
103
INML (2008) Sondaj CURS la nivel naţional realizat în anul 2008, în cadrul proiectului CEEX nr. 8687/2006
Studiul naţional asupra violenţei domestice în România şi evaluarea caracteristicilor medico-legale, juridice şi
sociologice: noi direcţii de asistenţă şi acţiune în perspectiva integrării europene, 2006-2008.
104
ANITP (2010, 2011, 2012). Analize pe baza datelor deţinute în Sistemul Integrat de Evidenţă şi Monitorizare a
Victimelor Traficului de Persoane.
26
victimele exploatării prin muncă identificate au fost traficate în afara ţării şi sunt bărbaţi de
26-40 ani sau 18-25 ani, cu studii gimnaziale sau liceale finalizate la intrarea în trafic,
provenind din mediul rural, din judeţe de graniţă.
Exploatarea sexuală se situează pe al doilea loc în ierarhia tipurilor de trafic. Majoritatea
semnificativă a victimelor exploatării sexuale identificate sunt femei, cu vârste cuprinse între
14-17 ani şi 18-25 ani, cu un nivel de educaţie gimnazial şi liceal, provenite atât din rural cât
şi din urban. Spre deosebire de traficul pentru muncă, exploatarea sexuală cunoaşte
proporţii crescute în traficul intern, circa o jumătate din victime fiind traficate în interiorul ţării,
dintre care marea majoritate sunt minori. În cazul destinaţiei externe pentru exploatare
sexuală, Italia rămâne pe primul loc, destinaţie la care exploatarea sexuală are loc în special
pe stradă.
Persoanele private de libertate sau în evidenţa serviciilor de probaţiune
Din datele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), la 6 noiembrie 2012, un total de
31.788 persoane private de libertate se aflau în unităţile de detenţie din întreaga ţară.
Evoluţia numărului total de persoane private de libertate este îngrijorătoare. În perioada
crizei, acesta a crescut în mod constant de la 26.212 persoane în 2008 la 31.788 în 2012.
Un studiu 105 IRECSON din 2012 arată că, în România, 96% dintre deţinuţi sunt bărbaţi.
Capitalul uman al persoanelor private de libertate este foarte redus. Ponderea celor care,
înainte de detenţie, au terminat un nivel de şcoală cel mult gimnazial este de 61% din total
deţinuţi, dar se ridică la 78% dintre tinerii de 19-21 ani, respectiv la 84% din deţinuţii sub 18
ani. De asemenea, deţinuţii recidivişti în proporţie de 68% au cel mult studii gimnaziale.
Corelat, mai puţin de un sfert (23%) dintre deţinuţi au finalizat un curs de calificare
profesională înaintea detenţiei, majoritatea acestora fiind muncitori şi lucrători în servicii
personale.
Intervenţiile106 penitenciarului pe durata executării pedepsei şi a pregătirii pentru liberare a
deţinutului sunt limitate, în special, din cauza resurselor umane insuficiente şi nu sunt clar
orientate spre liberare. Programele existente sunt neadaptate contextului social şi economic,
iar puţinele ateliere, relativ învechite, din cadrul penitenciarelor nu pot asigura formarea
profesională necesară pentru accesul pe piaţa muncii. În ciuda unui sistem legislativ ce
susţine persoana privată de libertate în vederea pregătirii pentru piaţa muncii, implementarea
acestor prevederi este încă deficitară. Astfel, un sondaj 107 ANP identifică următoarele
dificultăţi pe care deţinuţii anticipează că le vor avea după punerea în libertate: la lipsa unui
loc de muncă (64,5%), etichetarea şi prejudecăţile oamenilor (29%), sărăcia (25,1%) şi lipsa
sprijinului familiei (9,1%). Cei mai mulţi deţinuţi se bazează pe înţelegerea şi suportul moral
oferit de familie, dar numai jumătate consideră că pot conta pe sprijinul acesteia după
liberare.
105
IRECSON-FEDES (2012), proiect POSDRU. Eşantion de persoane private de libertate cu o durată a pedepsei
între 6 luni şi 3 ani sau aflate în ultimii 3 ani de detenţie, selectate din toate penitenciarele din România,
reprezentativ până la nivel de penitenciar.
106
Bilanţul ANP arată că participarea deţinuţilor la activităţi lucrative a crescut numeric din 2009 în 2011, dar ca
pondere în total efectiv apt de muncă, persoanele private de libertate selecţionate şi repartizate la muncă sau
folosite la muncă renumerată pe bază de contract de prestări servicii se păstrează relativ constant la circa 40%.
Participarea la cursuri de instruire şcolară a scăzut însă comparativ cu anul 2008 de la 11% din efectivul total al
persoanelor private de libertate la 8,5% în 2011. În acelaşi timp, numărul de beneficiari ai activităţilor de informare,
consiliere şi mediere a muncii aproape s-a înjumătăţit între 2008 şi 2011. În ceea ce priveşte cursurile de formare
profesională, din 2011, au crescut considerabil atât numărul de cursuri organizate, cât şi numărul de beneficiari.
În total, arată studiul IRECSON-FEDES din 2012, circa 17% dintre deţinuţi au participat în perioada de detenţie la
cursuri de formare (organizate de ANOFM sau alte instituţii). Interesul respondenţilor pentru cursurile de formare
organizate în penitenciare este direct proporţional cu vârsta acestora: cu cât vârsta urcă spre 50 de ani, ponderea
celor care au participat la cel puţin un curs creşte. Tinerii deţinuţi nu au interes pentru activităţile de formare.
107
ANP (2010) Raport privind rezultatele cercetării sociologice întreprinse în cadrul evaluării iniţiale, proiect
POSDRU “Creşterea şanselor de incluziune socială a persoanelor aflate în detenţie prin o mai bună educaţie,
informare a societăţii şi îmbunătăţirea activităţilor în penitenciar”. Eşantion reprezentativ pentru deţinuţii de peste
21 de ani, aflaţi de cel puţin 3 luni în unitatea de detenţie.
27
Un sistem de incluziune socială a deţinuţilor după ce sunt eliberaţi nu există. O analiză 108
ANP recentă concluzionează: ”politicile sociale ce se adresează acestui grup vulnerabil
cuprind măsuri fragmentate, incoerente, insuficient de cunoscute de către cei interesaţi şi
inadecvate specificului acestui grup. Mai mult, instituţiile chemate să pună în practică aceste
măsuri nu dispun de mecanisme de cooperare eficiente.” (p. 1) Politicile de reintegrare
necorespunzătoare se referă la ocupare şi prevenirea marginalizării, dar şi la accesul acestui
grup la: un adăpost, acte de identitate, prestaţii sociale, servicii de sănătate mentală, etc.
Drept rezultat, riscul de excluziune socială a foştilor deţinuţi este major şi, ca soluţie, mulţi
dintre aceştia se reîntorc pe ruta infracţională. ANP estimează că la momentul actual între
60% şi 80% din totalul populaţiei carcerale din România revine în penitenciar.
Este o realitate faptul că infracţionalitatea la nivel naţional este in creştere. În perioada 2007-
2011, cazuistica aflată în evidenţa serviciilor de probaţiune,109 ca urmare a aplicării de către
instanţe a unei pedepse neprivative de libertate, a crescut gradual de la 7.673 cazuri la
12.857 cazuri aflate în evidenţă. Mai mult, se estimează că în anul intrării în vigoare a noului
Cod Penal (2014) cazuistica serviciului de probaţiune va ajunge la 34.000, iar în următorul
an la 48.400 cazuri. În contextul în care la nivel naţional se vor înregistra creşteri
semnificative la nivel statistic, iar la nivel european se încurajează dezvoltarea alternativelor
la detenţie, gestionarea eficientă a procesului de supraveghere pentru fiecare persoană
aflată în evidenţă necesită resurse uriaşe, iar proiectele locale ce-şi stabilesc obiective de tip
incluziv, realizate în parteneriat de către serviciile de probaţiune, autorităţile (locale sau
centrale), mediul ONG şi societatea civilă pot fi o parte a soluţiei.
Principalele probleme identificate la nivelul persoanelor aflate în evidenţă şi care afectează
procesul de incluziune socială includ: discriminarea, în special pe piaţa muncii, ca urmare a
existenţei cazierului judiciar; analfabetismul sau insuficienţa studiilor, a calificării profesionale
care să faciliteze accesul pe piaţa muncii; preferinţa angajatorilor pentru munca la “negru” şi,
astfel, lipsa accesului la sistemul asigurărilor sociale şi de sănătate.
Comunităţi sărace şi cu locuire defavorizată
O dezvoltare sustenabilă nu se poate realiza fără a ţine cont de dimensiunea spaţială a
sărăciei. Sărăcia este considerabil mai mare în mediul rural, unde se combină şi cu deprivare
din punct de vedere al locuirii, referitoare cu precădere la insuficienta dezvoltare a
infrastructurii de igienă (toaletă, baie, apă curentă). Totuşi, după 1990, au început să se
formeze şi în mediul urban zone compacte teritorial în care predomină sărăcia extremă şi
locuirea precară.
Aceste zone sunt spaţii de excluziune socială, care concentrează populaţie în acelaşi timp
exclusă de pe piaţa oficială a muncii şi exploatată pe piaţa informală a muncii. Sunt spaţii
evitate („focare de infecţie” ignorate de specialiştii din sănătate, cu şcoli segregate unde
numai săracii din zonele sărace îşi mai duc copiii), marcate de teamă, de prestigiu negativ,
de mică infracţionalitate. Sunt spaţii cu slabă conectare la fluxurile de informaţii şi
comunicare, cu reţele sociale fragile, de vecini-săraci-din-zone-sărace. Stigma puternică
asociată acestor zone împreună cu lipsa sau o calitate proastă a serviciilor (educaţie,
sănătate, infrastructură), duce la scăderea drastică a şanselor locuitorilor de a ieşi din
sărăcie. În multe dintre aceste zone există un număr mai mare sau mai mic de romi, dar nu
întotdeauna criteriul etnic a stat la baza formării lor, ci mai degrabă cel al excluziunii sociale
generată de sărăcie, care afectează romii într-o măsură mai mare. Însă în toate aceste zone,
copiii şi tinerii reprezintă principala categorie de populaţie (peste 60%), în timp ce populaţia
de 60 de ani şi peste reprezintă sub 10% din total.
108
Décarpes şi Durnescu (2012) Raport în cadrul proiectul POSDRU Reintegrarea deţinuţilor pe piaţa muncii în
România, implementat de PNUD în parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
109
Sistemul de probaţiune îşi desfăşoară activitatea în cadrul sistemului judiciar, însă în strânsă legătură cu
instituţiile şi organizaţiile publice, private sau non profit furnizoare de servicii sociale. Finanţarea funcţionării
sistemului de probaţiune este publică, însă dezvoltarea instituţională a fost sprijinită în mare parte în cadrul unor
proiecte cu finanţare externă.
28
Cercetările 110 empirice arată că astfel de zone de excluziune socială pot fi identificate în
toate tipurile de oraşe din România. Ele au început să apară şi în sate, dar în mediul urban
procesul de formare a unor astfel de vecinătăţi marcate de sărăcie extremă şi de
dezagregare socială este mult mai avansat. Aceste zone sunt clasificate în funcţie de mai
multe criterii, cele mai importante tipuri fiind: comunităţile din jurul gropilor de gunoi, zone de
tip semi rural (case aflate la periferia oraşului), zonele de tip “centru vechi” (case vechi din
centrul oraşului), zone de tip “ghetou” (foste cămine muncitoreşti, statut legal incert, zone
asociate cu infracţionalitatea), zone industriale dezafectate (foste blocuri construite pentru
muncitori în oraşe care depindeau de obicei de o fabrică), zone perirurale (în apropierea unui
sat dar cu tip diferit de organizare spaţială), zone “autonome” (aparţin unei unităţi
administrativ teritoriale, dar sunt rupte fizic şi comunitar de aceasta). Nu există o hartă la
nivel naţional sau regional a acestor zone. Nu există nici o denumire agreată.111
Aceste comunităţi defavorizate trebuie să fie incluse între grupurile ţintă eligibile pentru a
accesa fonduri europene şi nu doar în cadrul programelor din responsabilitatea MMFPS, ci şi
în programele coordonate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului,
Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale.
Imigranţi, refugiaţi
România este în principal o ţară de emigraţie, dar devine, pe lângă ţară de tranzit, o ţară de
destinaţie din ce mai atractivă pentru imigranţi. 112 Statisticile 113 Inspectoratului General
pentru Imigrări (IGI) arată că, la data de 30.06.2011, în România erau înregistraţi cu şedere
legală peste 57 mii străini. 114 Conform Comisiei Naţionale de Prognoză, în 2013-2015,
numărul de imigranţi este posibil să crească până la 200-300 mii imigranţi, ceea ar însemna
1-1,4% din populaţia României.
Majoritatea imigranţilor provin din Moldova (25%), Turcia (16%) sau China (12%). În ţară, o
proporţie de 42% dintre imigranţii cu şedere legală în România sunt concentraţi în zona
Bucureşti-Ilfov, mai ales în capitală, iar aproximativ 33% au ales, în procente relativ egale,
marile aglomerări urbane din judeţele Iaşi, Cluj-Napoca, Constanţa, Timiş, Prahova, Bihor.
Aglomerările urbane oferă oportunităţi mai mari de integrare pentru străini prin faptul că
aceştia îşi pot găsi mai repede un loc de muncă, îşi pot deschide o afacere sau afacerea lor
poate avea mai uşor succes, pot avea mai multe posibilităţi de acces la educaţie şi formare
profesională şi pot să-şi creeze mai uşor reţele sociale sau comunităţi proprii. Integrarea
străinilor este mai facilă în marile centre urbane inclusiv pentru că locuitorii sunt mai
cosmopoliţi decât în oraşele mici sau în mediul rural unde persistă o viziune conservatoare.
La sfârşitul anului 2009 erau înregistraţi 1.117 străini care au obţinut o formă de protecţie şi
care continuau să locuiască în România.115 Cea mai mare parte a străinilor cu o formă de
protecţie sunt bărbaţi (75%), activi pe piaţa forţei de muncă, doar 2,5% având peste 65 de
ani şi 20% fiind minori .
Deşi a fost intensificată activitatea de control în teren pentru combaterea şederii ilegale,
numărul de cazuri depistate a scăzut de la peste 5 mii străini cu şedere ilegală în 2009, 3,78
mii în 2010, respectiv sub 1,9 mii persoane în anul 2011.
110
Rughiniş (2000); Stănculescu şi Berevoescu (coord., 2004); Sandu (2005); Berescu et al. (2006); Berescu et al.
(2007); CPARSD (2009); Stănculescu (coord., 2010); Botonogu (coord., 2011). Rezultatele prezentate în text sunt
confirmate de toate aceste studii, eventual cu diferenţe între datele statistice în funcţie de zona/ zonele studiate.
111
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului foloseşte sintagma “zone afectate de degradare fizică şi
excluziune socială”, în timp ce o serie de specialişti susţin formula “zone de locuire defavorizata - ZLD”.
112
Potrivit previziunii Eurostat, în perioada 2008-2060, România va înregistra cel puţin o rată a imigraţiei nete de
18,4 la mia de locuitori.
113
MAI, IGI (2012) Buletin statistic în domeniul imigraţiei şi azilului. Semestrul I 2012.
114
Alexe şi Păunescu (2011). La data de 30.09.2010, în România erau înregistraţi cu şedere legală 59.358 străini,
dintre care 49.282 cu şedere temporară şi 10.076 cu şedere permanentă. Din punct de vedere al scopului pentru
care străinii au obţinut un drept de şedere temporară, cei mai mulţi erau membri de familie ai cetăţenilor români
(20.863), în scop de studii (12.587) şi angajare (6.951). (date Oficiul Român pentru Imigrări)
115
Alexe şi Păunescu (2011). Din numărul total de străini cu o formă de protecţie din România, 73,5% aveau
statut de refugiat şi 26,5% protecţie subsidiară. Mai mult de jumătate dintre ei proveneau din Irak (52,5%). (date
Oficiul Român pentru Imigrări)
29
Opiniile 116 privind dezirabilitatea imigraţiei şi reacţia autorităţilor faţă de imigraţie pun în
opoziţie sindicatele şi patronatele. Sindicatele consideră că efectele negative ale imigraţiei,
în plan economic şi social, sunt prea mari şi este de preferat ca autorităţile să limiteze pe cât
posibil venirea de muncitori străini şi să se concentreze pe stimularea utilizării resurselor
umane interne. Din perspectiva patronatelor, imigraţia oferă o soluţie imediată la problemele
existente, chiar dacă este doar o soluţie de moment, şi ar trebui ca autorităţile să lase piaţa
să se autoreglementeze în timp. Deşi România se confruntă cu un deficit de forţă de muncă
în anumite domenii de activitate (construcţii, industrie textilă, turism), legislaţia muncii nu
sprijină compensarea acestuia prin aducerea de muncitori străini. La angajare, atât migrantul,
cât şi angajatorul trebuie să plătească taxe suplimentare la stat, fapt care reprezintă adesea
un impediment în obţinerea unui loc de muncă remunerat pe măsura prestaţiei oferite de
către angajatul străin.
3.1.2 Servicii sociale furnizate grupurilor vulnerabile
Rolul economiei sociale este mult mai larg decât creşterea participării pe piaţa muncii şi
vizează stimularea dezvoltării socio-economice integrate, echitabile, durabile a comunităţii şi
a coeziunii comunitare. Din această perspectivă mai largă, entităţi de economie socială (în
special asociaţii şi fundaţii) furnizează servicii de suport pentru grupurile vulnerabile şi pentru
comunităţi.
Monitorizarea realizată de Comisia Europeană 117 a arătat că România a înregistrat o
dezvoltare deosebită a sistemului de servicii sociale, dar cu toate acestea se află încă în
urma multor state din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte gradul de ocupare din sector
(4% faţă de 9,6% la nivelul UE). Implementarea legislaţiei în vigoare cu privire la dezvoltarea
serviciilor sociale primare este îngreunată de lipsa formelor de angajare flexibile (spre
exemplu, în timp parţial), ponderea foarte redusă a cheltuielilor aferente serviciilor sociale în
PIB (România se află pe ultimul loc în UE la acest indicator), numărul şi nivelul de pregătire a
resurselor umane.
Studiul118 Stadiul dezvoltării serviciilor sociale în 2011 în România, realizat la nivelul tuturor
judeţelor din ţară, concluzionează că sistemul de servicii sociale încă se confruntă cu multe
lipsuri şi incoerenţe, având o dezvoltare inegală mai ales în ceea ce priveşte mediul rural.
Implicarea autorităţilor publice locale în organizarea sistemului este ocazională, acestea fiind
active doar în municipii şi oraşe, şi numai dacă în acel mediu se remarcă o prezenţă
reprezentativă a sectorului organizaţiilor neguvernamentale. În mediul rural atât serviciile
primare cât şi cele specializate sunt rare.
În general, la nivel comunitar, sunt slab dezvoltate sau lipsesc serviciile de identificare,
intervenţie timpurie şi sistemele de referire pentru majoritatea grupurilor vulnerabile.
Cooperarea între sectoare şi între diferite servicii este relativ redusă. Atitudinile şi practicile
sociale dominante de discriminare, dar şi de toleranţă a unor comportamente negative,
împiedică şi mai mult identificarea şi referirea. În plus, o mare parte dintre autorităţile locale
nu îşi fixează obiective de dezvoltare pe termen mediu şi lung.
Sectorul neguvernamental are un rol deosebit de important în furnizarea de servicii către
grupurile vulnerabile. ONG-urile au devenit furnizori cheie de servicii sociale, ocupare şi
oportunităţi de integrare în muncă a grupurilor vulnerabile. În 2009, 119 organizaţiile
neguvernamentale reprezentau 49% dintre furnizorii acreditaţi de servicii sociale, acopereau
25% dintre serviciile alternative de protecţie a copilului şi serveau 41% dintre beneficiarii de
116
Voicu, Toth şi Guga (2008) Cercetare calitativă exploratorie bazată pe interviuri (40) cu imigranţi, sindicate,
patronate, autorităţi publice şi ONG-uri care lucrează în domeniul imigraţiei, precum şi (3) studii de caz pe
companii din România care au angajaţi cetăţeni străini.
117
Bianual, România trebuie să transmită Comisiei Europene informaţii administrative şi statistice, precum şi
rapoartele de monitorizare privind evoluţiile din domeniul serviciilor sociale, având în vedere Recomandarea
Comisiei Europene privind incluziunea activă a persoanelor excluse de pe piaţa muncii (2008).
118
IRECSON (2011), proiect POSDRU implementat de MMFPS.
119
Vameşu şi Kivu (2010). Cercetarea naţională Barometrul Liderilor ONG (FDSC, 2010).
30
servicii de îngrijire la domiciliu, prin surse proprii de finanţare. De asemenea, ONG-urile sunt
furnizori importanţi de servicii de educaţie, în învăţământul preuniversitar precum şi în
cursurile de iniţiere, calificare şi recalificare profesională.
Serviciile furnizate de ONG-uri acoperă întreaga paletă de servicii acreditate la nivel naţional,
ceea ce indică o capacitate crescută a acestora de a acţiona ca furnizori pe piaţa de servicii
sociale. Cu toate acestea, acoperirea la nivel naţional este inegală, numărul de furnizori
privaţi de servicii la nivelul unui judeţ (inclusiv Bucureşti) putând varia de la 3 la 122.
Domeniile spre care s-au îndreptat cu precădere eforturile ONG-urile sunt protecţia copiului,
furnizarea serviciilor la domiciliu, serviciile pentru vârstici şi cantinele sociale. La nivelul
comunităţii, deşi numărul de servicii sociale furnizate de ONG-uri a crescut, există unele
grupuri vulnerabile care sunt slab acoperite, cum este cazul foştilor deţinuţi, consumatorilor
de droguri sau alcool, al persoanelor fără adăpost sau al celor infectate cu HIV/SIDA.
Dezvoltarea sectorului neguvernamental şi a activităţilor specifice economiei sociale, în
vederea sprijinirii grupurilor vulnerabile, întâmpină obstacole ce ţin de dificultăţi în accesarea
de finanţare şi de lipsa politicilor de externalizare a serviciilor sociale de către instituţiile
publice.
3.1.3 Responsabilitate socială
Documentele strategice europene 120 definesc responsabilitatea socială ca fiind

responsabilitatea organizaţiilor publice şi private faţă de impactul deciziilor şi acţiunilor proprii
asupra beneficiarilor direcţi, asupra comunităţilor şi a societăţii în general. Responsabilitatea
socială este în strânsă legătură cu dezvoltarea durabilă, în sensul că priveşte obiective
sociale, economice, de mediu, care sunt comune tuturor oamenilor.
Responsabilitatea socială funcţionează pe baza a nouă principii: 121 (1) responsabilitate -
organizaţiile trebuie să fie responsabile faţă de cei ce pot fi afectaţi în urma activităţilor
desfăşurate de acestea; (2) etic - comportamentul organizaţional trebuie să se bazeze pe
valori precum onestitatea, echitatea şi integritatea, cu preocupare faţă de oameni, animale şi
de mediu; (3) transparenţă - organizaţiile să manifeste transparenţă cu privire la deciziile şi
activităţile proprii cu impact asupra societăţii, economiei şi mediului înconjurător; (4) respect
faţă de părţile cointeresate; (5) respect faţă de statul de drept; (6) cooperare şi coerenţă cu
părţile cointeresate; (7) management performant; (8) predictibilitate – organizaţiile şi toate
structurile de conducere ale acestora trebuie să fie conştiente de responsabilităţile sociale ce
revin organizaţiei şi să le aplice în mod strategic şi coerent în activitatea curentă; (9) respect
faţă de drepturilor omului şi alte norme şi standarde internaţionale.
În domeniul social, responsabilitatea socială are în vedere: securitatea şi sănătatea în muncă
a angajaţilor, rezolvarea problematicii eticii sociale, protecţia civilă, egalitatea de gen şi
integrarea şi asigurarea de oportunităţi în carieră pentru grupurile dezavantajate. În acest
scop, una dintre direcţiile de acţiune propusă de Strategia Naţională de Promovare a
Responsabilităţii Sociale 2011-2016 vizează recrutarea de personal din cadrul grupurilor
dezavantajate şi instruirea acestuia.
Conceptul de responsabilitate socială încearcă să împace la nivelul sectorului social nevoia
firmelor de a produce profit şi rezolvarea problemei excluziunii sociale prin promovarea, în
cadrul organizaţiilor, de acţiuni cu obiective sociale. 122 Prin urmare, entităţi precum
cooperativele, CAR-urile, asociaţiile au structuri de proprietate şi forme de management care
pot fi extrem de favorabile pentru dezvoltarea de afaceri responsabile social.123
Oricum, un raport PNUD124 atrage atenţia asupra faptului că economia socială nu se reduce
doar la incluziune activă, dar nici nu trebuie extinsă pentru a include acţiunile filantropice,
120
CE (2011) A renewed EU strategy 2011-14 for Corporate Social Responsibility, p. 6.
121
Guvernul României (2011) Strategia Naţională de Promovare a Responsabilităţii Sociale 2011-2016, p.18-21.
122
Stănescu et al. (2012).
123
CE (2011) A renewed EU strategy 2011-14 for Corporate Social Responsibility, p. 6.
124
Borzaga, Galera şi Nogales (2008) p.101.
31
responsabilitate socială sau economia domestică, căci ar deveni prea vagă şi ”trivială”.
Responsabilitatea socială nu este un element component, ci un aliat al economiei sociale.
Atragerea/ implicarea mediului de afaceri în susţinerea iniţiativelor de economie socială este
insuficient dezvoltată, cel puţin în România. O astfel de colaborare poate fi, însă, reciproc
avantajoasă şi ar putea contribui la sustenabilitatea întreprinderilor sociale.
3.2 Economia socială – definire şi cadru conceptual

În literatura de specialitate, se regăsesc numeroase încercări de a defini conceptul de
economie socială, dar niciuna unanim acceptată. În proiectul de lege privind economia
socială (2011), conceptul este definit ca „parte a sectorului economic, organizată
independent de sectorul public, al cărei scop este să servească interesul general al
comunităţii, creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile şi
producerea de bunuri şi/sau prestarea de servicii, având la bază iniţiativa privată, voluntară
şi solidară, cu un grad ridicat de autonomie şi responsabilitate, precum şi distribuirea limitată
a profitului către membrii asociaţi.” (art. 2, par. 1-2)
CIRIEC125 defineşte economia socială ca fiind formată din ”întreprinderi private, organizate
formal, cu autonomie decizională şi libertate de asociere, create pentru a răspunde nevoilor
membrilor prin intermediul pieţei, prin producerea de bunuri şi furnizarea de servicii, asigurări
şi finanţare, în care procesul decizional şi orice distribuire a profiturilor sau a excedentelor
între membri nu este direct legată de aportul de capital sau de cotizaţiile plătite de membri,
fiecare dintre aceştia dispunând de un vot.”
În sens larg, economia socială este conceptul utilizat pentru a grupa diferite tipuri de
organizaţii ce au fost iniţiate de grupuri de cetăţeni ca răspuns la o serie de probleme cu care
se confruntau: cooperative (meşteşugăreşti, consum, credit), societăţi mutuale (în România,
CAR-uri), organizaţii neguvernamentale, obşti/composesorate. 126 De asemenea, economia
socială mai poate fi definită 127 ca fiind tipul de economie care îmbină în mod eficient
responsabilitatea individuală cu cea colectivă, în vederea producerii de bunuri şi/sau
furnizării de servicii, care urmăreşte dezvoltarea economică şi socială a unei comunităţi şi al
cărei scop principal este beneficiul social. Economia socială are la bază o iniţiativă privată,
voluntară şi solidară, cu un grad ridicat de autonomie şi responsabilitate, presupune un risc
economic şi o distribuţie limitată a profitului.
Principiile128 economiei sociale sunt:
a) prioritate acordată individului şi obiectivelor sociale faţă de creşterea profitului;
b) solidaritate şi responsabilitate socială;
c) convergenţa dintre interesele membrilor asociaţi şi interesul general;
d) control democratic asupra activităţilor exercitat de membrii organizaţiei/întreprinderii;
e) asocierea voluntară şi deschisă în formele de organizare;
f) autonomia de gestiune şi independenţa faţă de autorităţile publice;
g) alocarea unei părţi din profit pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă şi
furnizarea unor servicii de interes general pentru comunitate.
3.3 Entităţi ale economiei sociale în România

În România nu există entităţi definite ca întreprinderi sociale până în acest moment, dar sunt
organizaţii care corespund caracteristicilor şi criteriilor economice şi sociale formulate de
către Carta Economiei Sociale (1985) şi Carta Principiilor Economiei Sociale (2002).129
125
Avila şi Campos (2005), p. 33.
126
Petrescu (2012), p. 17.
127
Stănescu et al. (2012), p. 13, proiect POSDRU.
128
MMFPS (2011) Legea privind economia socială – proiect legislativ aflat în dezbatere publică.
32
Deşi în România cadrul legislativ pentru economia socială este încă în lucru, proiectul de
lege privind economia socială recunoaşte următoarele tipuri de entităţi:
1. societăţile cooperative de gradul 1 şi cooperativele de credit;
2. asociaţiile şi fundaţiile;
3. casele de ajutor reciproc;
4. alte categorii de persoane juridice.
3.3.1 Societăţile cooperative
Cooperativa este definită ca „o asociaţie autonomă de persoane fizice sau juridice, unite în
mod voluntar în scopul satisfacerii nevoilor economice, sociale, culturale şi a aspiraţiilor
comune ale acestora printr-o întreprindere deţinută în comun şi controlată în mod
democratic.”130 Societăţile cooperative îşi folosesc resursele economice pentru producerea,
aprovizionarea şi desfacerea în comun a unor produse şi pentru acordarea de credite.
Societăţile cooperative se pot constitui în domenii diverse: agricultură, comerţ,
meşteşugăresc, locuinţe, utilităţi, servicii sociale.
În România, cooperativele sunt înfiinţate şi funcţionează în baza Legii 1/2005 privind
organizarea şi funcţionarea cooperaţiei şi pot fi:
I) Societăţi cooperative de gradul 1 care se pot constitui în una dintre următoarele forme:
societăţi cooperative meşteşugăreşti, de consum, de valorificare, agricole, de locuinţe,
pescăreşti, de transporturi, forestiere, de alte forme (constituite respectând dispoziţiile legale).
II) Societăţi cooperative de gradul 2, ca persoană juridică constituită din societăţi cooperative
de gradul 1, în majoritate, şi alte persoane fizice sau juridice, în scopul integrării pe
orizontală sau pe verticală a activităţii economice desfăşurate de acestea, şi înregistrate în
conformitate cu prevederile legale. Societăţile cooperative de gradul 2 nu sunt entităţi de
economie socială.
Numărul de cooperative a scăzut drastic după 1990 până în anul 2000, după care a
înregistrat mici variaţii. Conform datelor INS, la nivelul anului 2010, erau înregistrate 2.017
societăţi cooperative dintre care: 958 de consum, 857 meşteşugăreşti, 127 agricole şi 75
cooperative de credit.
Tabel 4 Evoluţia cooperativelor 2000-2010 (număr)
2000 2005 2007 2009 2010

Cooperative meşteşugăreşti 800 771 799 788 857
Cooperative de consum 874 941 927 894 958
Cooperative de credit 191 132 93 65 75
Sursa: ICCV şi FSAS-UB (2012a). Date din REGIS (INS) prelucrate de ICCV. Notă: Reducerea numărului de cooperative de
credit a fost un efect al OUG 97/2000. De aceea, în ciuda reducerii numărului de unităţi de credit, numărul de salariaţi nu a
scăzut.
Societăţile cooperative de consum şi cele meşteşugăreşti reprezintă formele dominante

de cooperaţie.131 Majoritatea cooperativelor de consum (74%) funcţionează în mediul rural,
fiind principalul furnizor de servicii pentru populaţia rurală, încă din perioada comunistă. În
schimb, aproape toate cooperativele meşteşugăreşti (peste 99%) sunt localizate în mediul
urban. Ambele forme cooperatiste sunt distribuite în toate regiunile ţării, cu ponderi mai
ridicate în regiunile de dezvoltare Nord-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia şi Vest. În cea
129
MMFPS (2010), Raport de cercetare privind economia socială în România din perspectivă europeană
130
International Cooperative Alliance, Cooperative Principles and Values, www.cdi.coop/icaprinciples.html.
131
Constantinescu (coord.) (2011); ICCV şi FSAS-UB (2012a), proiect POSDRU. Date din REGIS (INS).
33
mai săracă regiune din ţară (Nord-Est) se află cele mai multe cooperative de consum şi
meşteşugăreşti.
Numărul de salariaţi din cooperative a scăzut accentuat, chiar şi după anul 2000, ajungând
de la circa 119 mii în 2000 la 38 mii în 2010. Drept rezultat, dimensiunea medie a acestor
unităţi s-a redus semnificativ. 132 De asemenea, numărul membrilor cooperatori a scăzut
drastic.133
Cooperativele de consum şi meşteşugăreşti au fost sever afectate de criza globală (tabel 5).
După 2007, veniturile cooperativelor şi-au întrerupt tendinţa accentuată de creştere. Profitul
total aproape s-a înjumătăţit, în timp ce pierderile au crescut de peste două ori. De
asemenea, ponderea cooperativelor care au încheiat anul fiscal 2010 cu profit a scăzut la
57% din meşteşugăreşti, respectiv la 55% din cele de consum. În termeni comparativi,
cooperativele au rate de rentabilitate economică mai reduse decât celelalte entităţi ale
economiei sociale.134
Tabel 5 Efectele crizei globale asupra performaţei cooperativelor (2010 % 2007)

COOP COOP COOP
Consum Meşteşugăreşti de Credit
Număr unităţi 107 103 81
Venituri totale (EURO) 90 99 164
Rezultatul net al exerciţiului – profit (total)(EURO) 57 59 72
Rezultatul net al exerciţiului – pierdere (EURO) 193 305 -
Număr salariaţi total 74 82 152
Date: REGIS (INS). Raport procentual între valoarea din 2010 şi valoarea corespunzătoare din 2007.
O cercetare135 din anul 2011, pe un eşantion reprezentativ pentru sectorul cooperatist din
România, a identificat concurenţa neloială drept principala dificultate cu care se confruntă
cooperativele. Concurenţa neloială este generată de prevalenţa economiei informale în
sectoarele de activitate ale cooperaţiei, în special în panificaţie, meşteşuguri şi servicii. Alte
dificultăţi ţin de: sprijin scăzut din partea instituţiilor publice, lipsa lichidităţilor, lipsa pieţelor
de desfacere, menţinerea bazei de clienţi şi, în cazul cooperativelor meşteşugăreşti,
obţinerea de materii prime la un preţ rezonabil.
Aceeaşi cercetare pune în evidenţă problemele cheie care necesită soluţii la nivelul
reglementărilor legislative şi al politicilor în domeniul cooperaţiei. Societăţile cooperative de
consum şi meşteşugăreşti deţin un patrimoniu însemnat, îmbogăţit pe măsura dezvoltării
organizaţiilor, a cărui existenţă este văzută ca o garanţie a sustenabilităţii cooperaţiei. De
aceea, din punctul de vedere al reprezentanţilor cooperativelor de consum şi meşteşugăreşti,
marea provocare o reprezintă rezolvarea problemei patrimoniale, 136 respectiv a situaţiei
terenurilor aflate în folosinţă, pe care sunt ridicate construcţiile aflate în proprietatea acestor
organizaţii. Un alt aspect este legat de numeroasele litigii create pe seama proprietăţii
asupra unor clădiri care au făcut obiectul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Ca urmare a
unor modificări137 legislative ulterioare, societăţile cooperative au fost obligate să renunţe,
vânzând la preţuri de multe ori neavantajoase, la o bună parte din clădirile construite pe
132
Idem. În perioada 2000-2010, numărul mediu de salariaţi pe unitate a scăzut de la 98 la 29, în cooperativele
meşteşugăreşti, şi de la 15 la 8 salariaţi, în cooperativele de consum.
133
Constantinescu (coord.) (2011); Vameşu (2011); Petrescu (coord.) (2012), proiect POSDRU. În cazul
cooperativelor de consum, numărul de membri s-a redus de la circa 1,35 milioane în 2000 la aproximativ 20 mii în
2010. Numărul de membri ai cooperativelor meşteşugăreşti s-au redus de la aproape 90 mii la circa 30 mii. În
plus, numărul de membri cooperatori cu handicap s-a redus de la circa 20 mii la aproximativ o mie.
134
Constantinescu (coord.) (2011). Date din REGIS (INS). Rata de rentabilitate economică determinată ca raport
procentual între profitul brut şi cheltuielile totale.
135
Petrescu (coord.) (2012), proiect POSDRU.
136
Aspect reglementat prin Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, alin. (1) al art. 107,
care a fost invalidat prin Decizia nr. 913/2009 a Curţii Constituţionale, fără ca textul să fie înlocuit până în prezent,
deşi au fost înaintate numeroase solicitări în acest sens de către reprezentanţii sectoarelor cooperatiste.
137
Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
34
terenuri care nu le aparţineau ori terenuri retrocedate vechilor proprietari. Numeroasele litigii
legate de proprietate au dus la reducerea activităţii şi chiar la închiderea unor societăţi
cooperative sau a unor secţii ori unităţi ale acestora, iar numărul mare de procese pentru
apărarea patrimoniului a slăbit forţa structurilor cooperatiste.
Reprezentanţii cooperativelor susţin că modificările legislative în domeniul cooperaţiei, mai
ales cele introduse prin Legea 1/2005, au avut efecte negative asupra modului de
funcţionare a cooperativelor şi esenţa cooperatistă a acestora. Astfel, conform Legii 1/2005,
(a) principiile cooperatiste în România nu au caracter normativ (fapt care a dus la o
respectare diferenţiată a acestora), (b) a dispărut sistemul de control şi coordonare, existent
anterior în sistemul cooperatist şi (c) s-au simplificat procedurile de vânzare a activelor unei
cooperative (ceea ce duce la o decapitalizare lentă a acestora).
Prin desfiinţarea Fondului de Solidaritate Cooperatistă s-au redus semnificativ posibilităţile
de a finanta dezvoltarea de noi cooperative şi de a acorda ajutor financiar cooperativelor
aflate în dificultate.138
Pentru sectorul cooperatist au fost considerate ca benefice, printre altele, programele legate
de inserţia profesională a tinerilor absolvenţi şi încadrarea profesională a persoanelor de
peste 46 de ani, precum şi programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi
artizanatului.
În concluzie, se înregistrează o slăbire a forţei economice şi sociale a cooperaţiei din
România, atât în ceea ce priveşte numărul de membri şi de salariaţi, cât şi în termeni de
indicatori economico-financiari. Totuşi, sistemul cooperatist are numeroase capacităţi
nefolosite integral (spaţii şi utilaje) care pot ajuta la dezvoltarea acestuia. Gândit într-o
manieră economică, corelat cu un management şi o politică investiţională adecvate, dar şi cu
sprijin concret din partea autorităţilor, sectorul cooperatist se poate revigora, venind în
întâmpinarea unui segment semnificativ al cererii consumatorilor. De asemenea, dezvoltarea
băncilor cooperatiste şi a cooperativelor de credit ar fi un mijloc de a sprijini activitatea
economică, inclusiv la sate, şi de a uşura viaţa categoriilor vulnerabile de populaţie.
Organizaţiile cooperatiste de credit sunt asociaţii autonome, apolitice şi
neguvernamentale care desfăşoară activităţi specifice instituţiilor de credit în scopul într-
ajutorării membrilor (OUG 97/2000). Conform OUG 99/2006 privind instituţiile de credit şi
adecvarea capitalului, instituţiile de credit se pot constitui şi funcţiona în una din următoarele
categorii: bănci, organizaţii cooperatiste de credit, bănci de economisire şi creditare în
domeniul locativ şi bănci de credit ipotecar.
Cooperativele de credit sunt o categorie de instituţii financiare nebancare care oferă produse
de creditare cu nivel redus de complexitate, majoritar adresate persoanelor fizice din mediul
rural. Cu toate acestea, ponderea cooperativele de credit localizate în mediul rural a ajuns de
la 41% la doar 8%, între 2000 şi 2010. Cele mai multe dintre aceste organizaţii se află în
regiunile Nord-Vest şi Nord-Est şi cele mai puţine în Bucureşti-Ilfov.
Între cooperative, organizaţiile cooperatiste de credit sunt cel mai puţin numeroase (75 unităţi,
în 2010, tabel 4) şi angajează cel mai mic număr de salariaţi (2.003, în 2010). Ca efect al
OUG 97/2000, numărul de cooperative de credit s-a redus, fără ca numărul de salariaţi să
scadă, ceea ce a dus la triplarea numărului mediu de salariaţi pe unitate (de la 9 la 27, în
intervalul 2000-2010). În perioada de criză (tabel 5), deşi veniturile au crescut, profitul total a
scăzut şi doar 59% din cooperativele de credit au încheiat anul fiscal 2010 cu profit. Ca şi în
cazul celorlalte forme cooperatiste, rata de rentabilitate economică plasează cooperativele
de credit printre cele mai puţin performante entităţi de economie socială din România.
138
În legislaţia românească, cooperativele sunt tratate laolaltă cu întreprinderile mici şi mijlocii (IMM). Legea nr.
346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii a fost cea prin care societăţilor
cooperatiste li s-a consfinţit accesul la formele de sprijin acordate de către stat, la fel ca şi IMM-urilor.
35
3.3.2 Asociaţiile şi fundaţiile
Asociaţiile şi fundaţiile sunt entităţi private, organizate formal, cu autonomie în luarea

deciziilor şi libertate de asociere, care produc servicii netaxabile pentru beneficiarii lor şi al
căror surplus, dacă acesta există, nu poate fi însuşit de către cei care le crează, controlează
sau le finanţează. Activitatea organizaţiilor neguvernamentale (ONG) este reglementată prin
Ordonanţa de Guvern 26/2000, cu completări şi modificări ulterioare. 139 Prin această
ordonanţă se definesc trei domenii de activitate a asociaţiilor şi fundaţiilor, clasificate în
funcţie de beneficiarii activităţilor organizaţiei respectiv: a) activităţi de interes general, b)
activităţi în interesul unei colectivităţi şi c) activităţi desfăşurate în interesul personal
nepatrimonial al membrilor organizaţiei.
Organizaţiile neguvernamentale formează cel mai dezvoltat sector al economiei sociale.
Numărul de asociaţii şi fundaţii a crescut constant după 1990. În prezent, în Registrul140 ONG
sunt înregistrate peste 75,5 mii asociaţii şi fundaţii.141 De-a lungul perioadei 2000-2010, în
fiecare an, cel puţin o treime dintre organizaţiile înregistrate au fost active (au completat
bilanţul contabil la finele anului fiscal), iar dintre acestea 10-16% au avut activitate
economică. Astfel, în 2010 au fost active 26.322 ONG-uri, dintre care 2.730 au avut activitate
economică.
Tabel 6 Evoluţia organizaţiilor neguvernamentale 2000-2010 (număr)
2000 2005 2007 2009 2010

Asociaţii si Fundaţii Înregistrate (Registrul ONG) 32.160 49.038 56.832 64.197 62.680*
Asociaţii şi Fundaţii Active (INS) 10.494 16.532 19.354 22.589 26.322
ONG cu activitate economică (INS) 1.219 2.466 3.116 2.404 2.730
Sursa: Constantinescu (coord.) (2011). Date din Registrul ONG (Ministerul Justiţiei). Lambru şi Petrescu (2012) date din REGIS
(INS) prelucrate de ICCV. Note: ONG active – asociaţii şi fundaţii care au depus bilanţ contabil; ONG cu activitate economică -
asociaţii şi fundaţii care au depus bilanţ contabil şi au completat rubrica ”venituri din activităţi economice”. * La 20 ianuarie 2010.
Majoritatea organizaţiilor neguvernamentale activează în mediul urban şi doar în jur de 20%

îşi desfăşoară activitatea în rural, cu mari varianţii în funcţie de domeniul de activitate
(ponderea minimă - 6% aparţine ONG-urile care desfăşoară activităţi de educaţie şi formare
profesională, iar cea maximă - 72% revine asociaţiilor agricole şi obştilor). În plan teritorial,
trei regiuni - Bucureşti-Ilfov, Centru şi Nord-Vest – concentrează 58% din total ONG din
România.142
ONG-urile sunt active într-o multitudine de domenii, dar cele mai multe se orientează spre
sport şi activităţi de hobby, educaţie, cercetare şi formare profesională, servicii sociale şi
asociaţii agricole/obşti. Un studiu143 asupra sectorului neguvernamental a arătat că, în anul
2009, organizaţiile non-profit: erau iniţiatorii şi principalii finanţatori ai peste 750 unităţi de
învăţământ pre-universitar; pentru întreaga perioadă 2005-2009, organizaţiile acreditate au
furnizat 25% din programele certificate de formare profesională; au acreditat 7.776 servicii
sociale, adică jumătate din serviciile acreditate din ţară. Cele mai multe organizaţii sunt
implicate în furnizarea de servicii acreditate sociale, de educaţie sau de sănătate (44%) sau
a unor servicii de interes pentru comunitate (38%). Ponderea organizaţiilor implicate în
activităţi militante, de informare, conştientizare sau monitorizare a politicilor publice este mai
mică (30%).
139
Petrescu (2012), proiect POSDRU.
140
http://www.just.ro/Portals/0/WWWW/files/registrul_ong accesat la 14 noiembrie 2012. Organizaţiile înregistrate
includeau: 57.930 asociaţii, 17.588 fundaţii, 922 federaţii, 681 uniuni, 27 persoane juridice străine şi 326
neprecizate.
141
Fundaţiile reprezintă circa 25% dintre ONG-urile înregistrate. După 1997, rata de înregistrare a fundaţiilor a
scăzut continuu, în timp ce asociaţiile au înregistrat o rată constant pozitivă.
142
143
Lambru şi Vameşu (coord.) (2010); Vameşu şi Kivu (2010). Cercetarea naţională Barometrul Liderilor ONG
(FDSC, 2010).
36
Principalele surse de venit ale sectorului neguvernamental din România sunt donaţiile,
cotizaţiile, sponsorizările şi alte venituri fără scop lucrativ. Prin urmare, resursele financiare
ale sectorului neguvernamental sunt fragile, 2/3 dintre ONG-uri având resurse financiare mici
sau foarte mici care le limitează capacitatea de acţiune. 144 Totuşi, veniturile din activităţi
economice au înregistrat o creştere constantă care a dus la mărirea contribuţiei acestora în
veniturile totale ale sectorului ONG. Veniturile din fonduri publice au sporit de asemenea.
Pentru mai mult de o treime din ONG-uri, fondurile nerambursabile europene sau de la
organizaţiile internaţionale reprezintă cele mai importante surse de venit.
Numărul salariaţilor din organizaţiile neguvernamentale a urmat o curbă ascendentă. De
asemenea, a crescut ponderea personalului pentru activităţi economice în total personal. La
sfârşitul anului 2010, numărul total de salariaţi era de circa 61 mii. Deci, la nivelul anului
2010, ONG-urile angajau 1,4% din populaţia salariată din România. Oricum, o mare parte din
ONG-urile active (în jur de 70%) nu au salariaţi, ci lucrează exclusiv cu voluntari.145
ONG-urile cu activitate economică au fost afectate de criză, dar în mult mai mică măsură
decât cooperativele. După 2007, numărul acestor organizaţii a scăzut, dar a înregistrat o
revenire în 2010. În ciuda acestui fapt, veniturile (inclusiv cele din activitatea economică) şi
profitul au crescut, iar ponderea ONG-urilor care au încheiat anul fiscal cu excedent a
crescut de la 42% în 2007 la 46% în 2010. În termeni comparativi, asociaţiile şi fundaţiile au
rate de rentabilitate economică de aproape 10 ori mai mari decât cooperativele de consum,
dar şi de peste 2 ori mai mici decât cele ale caselor de ajutor reciproc.146
Asociaţiile agricole, obştile şi composesoratele 147 constituie principala componentă a
economiei sociale din mediul rural. Acestea au cunoscut o dezvoltare remarcabilă în
perioada 2000-2010, fapt datorat şi politicilor publice care au stimulat aceste forme
asociative (tabel 7). În cazul obştilor/composesoratelor creşterea numărului acestora se
datorează apariţiei Legii1/2000 care a prevăzut restituirea proprietăţilor forestiere foştilor
proprietari.
Asociaţiile agricole şi obştile/composesoratele reprezintă în jur de 10% din totalul asociaţiilor
şi fundaţiilor din România, dar generează 30% din totalul veniturilor economice ale acestora,
cu aproximativ 7% din personalul total al acestor organizaţii neguvernamentale. 148 Dintre
obşti/composesorate, 906 asociaţii de proprietari de păduri (composesorat în Transilvania,
asociaţia de pădurit şi păşunat, obştea moşnenilor în Moldova, Muntenia şi Oltenia, asociaţia
urbarială în Banat, grupul asociativ de pădure) deţin 14% din fondul forestier al României
(6.427.000 ha), o suprafaţă aproape egală cu cea deţinută de unităţile administrativ-
teritoriale.149
Tabel 7 Evoluţia asociaţiilor agricole şi obştilor 2000-2010
2000 2005 2007 2009 2010

Număr asociaţii agricole, din care: 148 576 874 1293 1.620
% Asociaţii agricole în rural 29.1% 51.4% 58.7% 64.2% 65.7%
Număr obşti/composesorate, din care: 40 597 726 969 1.106
% Obşti/composesorate în rural 80.0% 85.9% 81.7% 83.1% 83.2%
144
FDSC (2010) România 2010. Sectorul neguvernamental. Profil, tendinţe, provocări.
145
Vameşu şi Kivu (2010). Cercetarea naţională Barometrul Liderilor ONG (FDSC, 2010). Majoritatea
conducătorilor de organizaţii neguvernamentale consideră că numărul de voluntari implicaţi în mod constant în
activitatea organizaţiei raportat la nevoile organizaţiei este suficient.
146
Constantinescu (coord.) (2011). Date din REGIS (INS). Rata de rentabilitate economică - raport procentual
între excedentul net şi cheltuielile totale.
147
Petrescu (2012), proiect POSDRU. Formele asociative ale agricultorilor şi proprietarilor de păduri sunt
cuprinse în categoria organizaţiilor neguvernamentale, conform cadrului normativ în vigoare, chiar dacă acestea
beneficiază şi de legislaţie secundară. Obştea şi composesoratul reprezintă forme asociative de proprietate
asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, păşunilor şi fâneţelor precum obşti de moşneni în devălmăşie, obşti
răzeşeşti nedivizate, composesorate, obşti de cumpărare, păduri grănicereşti, păduri urbariale, comune politice.
148
Constantinescu (coord.) (2011). Date din REGIS (INS) pentru anul 2009.
149
37
Sursa: ICCV şi FSAS-UB (2012b). Date din REGIS (INS) prelucrate de ICCV. Notă: În anul 2010, în înregistrările INS apar şi
127 de cooperative agricole care aveau un număr de 3.567 de angajaţi. 60,6% din cooperativele agricole au raportat profit în
anul 2010.
În plan teritorial, asociaţiile agricole şi obştile/composesoratele activează majoritar în mediul

rural, cu ponderi mai mari ridicate în regiunile Centru, Sud-Est (asociaţiile agricole), Vest şi
Nod-Vest (obştile).150
Criza economică a afectat în mai mare măsură asociaţiile agricole prin comparaţie cu
obştile/composesoratele. Între 2007 şi 2010, ambele forme asociative au suferit o reducere a
numărului de unităţi, o scădere drastică a ratei de activitate economică şi o creştere a
pierderilor.151 În plus, în cazul asociaţiilor agricole, s-a înregistrat şi scăderea numărului de
salariaţi, precum şi a volumului veniturilor din activităţi economice. Cu toate acestea,
ponderea asociaţiilor agricole care au încheiat anul fiscal cu profit a crescut de la 40% în
2007 la 46% în 2010, în timp ce pentru obşti/composesorate această pondere a scăzut de la
61% la 56%, în aceeaşi perioadă. În termeni comparativi, asociaţiile agricole şi, mai ales,
obştile/composesoratele au rate de rentabilitate economică relativ ridicate.152
O cercetare 153 din anul 2011, pe un eşantion reprezentativ pentru asociaţiile agricole şi
obştile/composesoratele din România, a arătat că aceste forme asociative contribuie la
dezvoltarea comunităţii din care fac parte prin: oferirea de servicii membrilor comunităţii
(69% dintre asociaţiile agricole şi 54% dintre obşti/composesorate), organizarea şi/sau
participarea la evenimentele organizate la nivel local. Obştile şi asociaţiile agricole au în
gestiune bunuri publice şi pot valorifica aceste bunuri şi crea locuri de muncă în mediul rural,
prin întreprinderi sociale.
3.3.3 Casele de ajutor reciproc
Casele de ajutor reciproc (CAR) sunt grupări cu scop nelucrativ care, în principal prin
intermediul cotizaţiei membrilor săi, desfăşoară acţiuni de sprijinire şi întrajutorare a
membrilor prin acordarea de împrumuturi cu dobândă şi activităţi conexe cu caracter social,
cultural, turistic şi de alte tipuri. Casele de ajutor reciproc reprezintă principalele forme ale
întreprinderilor mutuale din România şi au drept principal scop acordarea de împrumuturi
pentru nevoi personale inclusiv pentru nevoi medicale sau situaţii de deces.
În România există două categorii de CAR-uri: casele de ajutor reciproc pentru pensionari
(CARP)154 şi casele de ajutor reciproc pentru salariaţi (CARS).155 Casele de ajutor reciproc
sunt singurele entităţi de economie socială care nu îşi găsesc corespondent direct în alte ţări
europene. Astfel unele case de ajutor reciproc din România sunt afiliate la reţeaua
europeană a organizaţiilor de microcreditare, în timp ce altele sunt afiliate la organizaţia
mondială, respectiv europeană, a uniunilor de credit.
Numărul de case de ajutor reciproc, după o creştere constantă în perioada 2000-2009, a
scăzut uşor în 2010, ca urmare a reducerii drastice a numărului de salariaţi din perioada
150
ICCV şi FSAS-UB (2012b). Date din REGIS (INS) pentru 2010, prelucrate de ICCV.
151
Ponderea asociaţiilor agricole cu activitate economică a scăzut de la 28% în 2007 la 13% în 2010. Ponderile
corespunzătoare pentru obşti/composesorate au fost de 72%, respectiv 45%.
152
procentual între profitul brut şi cheltuielile totale.
153
ICCV şi FSAS-UB (2012b), proiect POSDRU.
154
CARP sunt reglementate de Legea 540/ 2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor (Monitorul
Oficial Nr. 723 din 3 octombrie 2002), cu modificările şi completările ulterioare, şi reprezintă organizaţii cu
caracter civic, persoane juridice de drept privat cu caracter nepatrimonial, neguvernamentale, apolitice, cu scop
de caritate, de întrajutorare mutuală şi de asistenţă socială.
155
CARS funcţionează în baza Legii 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor şi
al uniunilor acestora republicată (Monitorul Oficial Nr. 261 din 22 aprilie 1996) şi sunt asociaţii fără scop
patrimonial, organizate pe baza liberului consimţământ al salariaţilor, în vederea sprijinirii şi întrajutorării
financiare a membrilor lor. Membrii unei case de ajutor reciproc a salariaţilor pot fi numai persoane fizice salariate.
Casele de ajutor reciproc ale salariaţilor îşi desfăşoară activitatea exclusiv cu membrii acestora.
38
2009-2010.156 Conform datelor INS, la nivelul anului 2010, erau active 887 CAR-uri (care au
depus bilanţ contabil), mai mult de trei sferturi fiind case de ajutor reciproc pentru salariaţi.
Tabel 8 Evoluţia caselor de ajutor reciproc active 2000-2010 (număr)
2000 2005 2007 2009 2010

Case de Ajutor Reciproc pentru Salariaţi (CARS) 247 572 657 703 684
Case de Ajutor Reciproc pentru Pensionari (CARP) 133 170 186 193 203
Sursa: Lambru şi Petrescu (2012). Date din REGIS (INS) prelucrate de ICCV.
Casele de ajutor reciproc care funcţionează în mediul rural reprezintă doar 2% dintre CARS
şi 5% dintre CARP (în 2010). Răspândirea pe cuprinsul ţării este mai degrabă uniformă, cu
menţiunea că raportat la numărul de salariaţi, CAR pentru salariaţi au ponderi mai ridicate în
regiunile Sud, Sud-Vest şi Vest.
Numărul de salariaţi din casele de ajutor reciproc a crescut până în 2007, pentru ca în
contextul crizei economice să scadă, ajungând la 17.268 salariaţi în 2010. În schimb casele
de ajutor reciproc au în continuare un număr stabil de membri. 157 În anul 2010, cele aproape
2.000 de CAR de salariaţi membre ale Uniunii Naţionale a Caselor de Ajutor Reciproc ale
Salariaţilor (UNCARS) au raportat peste 940 mii membri, iar casele de ajutor reciproc ale
pensionarilor, un număr de peste 1,4 milioane membri (ceea ce înseamnă că aproape o
treime dintre pensionari participă la CARP).
În contextul crizei economice şi a măsurilor de austeritate, numărul de salariaţi a scăzut
substanţial, iar veniturile (salariile, pensiile etc.) de asemenea. Prin urmare, veniturile totale
şi, mai ales, excedentul caselor de ajutor reciproc s-au redus, în timp ce deficitul total a
crescut considerabil. În consecinţă, ponderea CAR-urilor care au încheiat anul fiscal cu profit
a scăzut de la 82-89% în 2007 la 60-62% în 2010. Totuşi, între entităţile de economie socială,
caselor de ajutor reciproc înregistrează cele mai ridicate rate de rentabilitate economică.158
156
Vezi secţiunea 2.2.
157
Lambru şi Vameşu (coord.) (2010).
158
procentual între excedentul net şi cheltuielile totale. CARS-urile au rezultate economico-financiare mai bune decât
CARP-urile.
39
3.3.4 Alte entităţi de economie socială
Conform cadrului legislativ românesc, există şi entităţi care pot fi asociate economiei sociale
cu toate că nu respectă integral principiile unanim acceptate ale economiei sociale. În funcţie
de caracteristicile activităţilor desfăşurate, pot fi considerate forme generale de organizare
relevante pentru economia socială şi următoarele entităţi: unităţile protejate autorizate (UPA);
întreprinderile – microîntreprinderile (IMM); societăţile comerciale; instituţiile financiare
nebancare (IFN).159
Unităţile protejate autorizate (UPA) 160 sunt entităţi administrate fie de către organizaţii
neguvernamentale, fie de societăţi comerciale care beneficiază de legislaţie specifică în
România (Legea 448/2006, republicată cu completările şi modificările de rigoare). Unităţile
protejate sunt definite ca fiind operatorul economic de drept public sau privat, cu gestiune
proprie, în cadrul căruia cel puţin 30% din numărul total de angajaţi cu contract individual de
muncă sunt persoane cu dizabilităţi.
În anul 2011 îşi desfăşurau activitatea un număr de 489 de unităţi protejate în România care
angajau 1.370 de persoane cu dizabilităţi. UPA se distribuie inegal în plan teritorial: 19% din
totalul unităţilor protejate îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti (92 de unităţi protejate); în
judeţele Cluj, Timiş şi Constanţa funcţionează între 21 şi 32 UPA; în majoritatea judeţelor
activează cel mult 5 UPA; în Giurgiu, Călăraşi şi Mehedinţi nu există nici o unitate
protejată.161
Intreprinderile mici şi mijlocii (IMM) definite ca fiind „orice formă de organizare a unei
activităţi economice, autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în
scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă, respectiv: societăţi comerciale, societăţi
cooperative, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice independent şi asociaţii
familiale autorizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare” 162 şi care respectă principiile
economiei sociale: prioritate acordată individului şi obiectivului social faţă de creşterea
profitului, asocierea liberă şi voluntară, drept egal de vot al membrilor, autonomie decizională,
distribuţia limitată a profitului, independenţa faţă de domeniul public.
Instituţiile financiare nebancare (IFN) sunt reglementate prin Legea 93/2009 privind
instituţiile financiare nebancare care reglementează condiţiile minime de acces la activitatea
de creditare şi desfăşurarea acesteia pe teritoriul României, prin instituţiile financiare
nebancare, în scopul asigurării şi al menţinerii stabilităţii financiare.
În prezent, în registrele163 BNR figurează peste 5 mii de IFN-uri active care includ case de
ajutor reciproc (majoritare), case de amanet şi entităţi fără scop patrimonial. De asemenea,
rapoartele statistice BNR arată că, în perioada de criză iunie 2008 – iunie 2012, creditele
acordate de IFN-uri s-au redus la 75% din valoarea iniţială (din iunie 2008).164
159
comparată, p. 39, proiect POSDRU.
160
Stănescu et al. (2012), proiect POSDRU, p. 52.
161
AEDU (2011) Economia socială – actori implicaţi, stadiul de dezvoltare, reglementări, mecanisme de
implementare, proiect POSDRU.
162
comparată, p. 39, proiect POSDRU.
163
http://www.bnro.ro/Registrele-BNR-717.aspx#RegGen accesat la 14 noiembrie 2012.
164
Pe întreaga perioadă, creditele către societăţi nefinanciare reprezintă trei sferturi din valoarea totală a
creditelor acordate de IFN-uri, iar creditele către gospodăriile populaţiei acoperă alte 22-23% (între care
predomină creditele de consum). Restul de circa 2% din valoarea creditelor sunt acordate altor sectoare
instituţionale sau nerezidenţilor.
40
3.4 Analiza economiei sociale din România
3.4.1 Economia socială165 în 2010
Peste 90% dintre entităţile economiei sociale aparţin sectorului neguvernamental şi au fost
create după 1990, în timp ce cooperativele sunt, în cele mai multe cazuri, moştenitoarele
unor patrimonii semnificative acumulate înainte de 1990. În perioada 1990-2010, sectorul
neguvernamental a avut o dezvoltare spectaculoasă, în timp ce celelalte tipuri de organizaţii
au avut o evoluţie şovăitoare, unele înregistrând stagnare sau declin. De asemenea,
organizaţiile neguvernamentale au generat cele mai multe locuri de muncă dintre toţi actorii
economiei sociale.
În perioada 2007-2010, marcată de criză economică, sectorul economiei sociale din
România a înregistrat o dinamică pozitivă. Numărul total de entităţi de economie socială a
crescut, dar această creştere a fost dată de evoluţia ascendentă înregistrată de sectorul
ONG. Cooperativele şi CAR-urile, s-au menţinut la un nivel relativ constant. Numărul total de
salariaţi s-a redus uşor, pierderea fiind mult mai mică decât la nivelul populaţiei salariale din
economie. Acest rezultat pozitiv se datorează tot performanţelor sectorului ONG care a reuşit
să găsească mecanisme de ieşire din criză, în timp ce CAR-urile şi, mai ales, cooperativele
şi-au redus semnificativ numărul de salariaţi.
Figura 9 Evoluţia economiei sociale în România
Număr unități active Număr salariați

Cooperative ONG active CAR Cooperative ONG active CAR
93.232
26322
22589
19354 60947
60.200
16532 51912 48633
10494 48238 44.526 34.597

35.519
19173
1865 1844 1819 1747 1890 21.628
12.320 19.095 18.234 17.268
380 742 843 896 887
2000 2005 2007 2009 2010 2000 2005 2007 2009 2010
Date: Lambru şi Petrescu (2012). Date din REGIS (INS) prelucrate de ICCV. Notă: Cooperativele agricole nu sunt incluse.
Aproape o treime din populaţia adultă a ţării face parte din cel puţin o entitate de economie
socială (cei mai mulţi sunt membri CAR). Gradul166 de concentrare al sectorului este foarte
ridicat, 90% din membri fiind grupaţi în 5% din unităţi, în timp ce majoritatea entităţilor au
până la 10 membri. Dintre ONG-uri, doar asociaţiile profesionale au un număr mare de
membri.
În 2010, în România erau raportate 26.322 asociaţii şi fundaţii active (dintre care 2.730 cu
activitate economică), 2.017 cooperative şi 887 de Case de Ajutor Reciproc. Veniturile
cumulate ale acestor unităţi depăşeau valoarea de 1.65 miliarde euro, cu un profit de peste
203 milioane euro. În plus, entităţile de economie socială integrau activ peste 116 mii
salariaţi, ceea ce reprezintă 2,6 % din totalul populaţiei salariate.167
Tabel 9 Număr de entităţi de economie socială pe tipuri, total venituri, imobilizări, excedente şi
personal salariat (2010)
165
În această secţiune, economia socială se referă la entităţile care în baza caracteristicilor instituţional legale
funcţionează în conformitate cu principiile economiei sociale.
166
167
Conform CNP (2012) numărul mediu de salariaţi în anul 2010 a fost de 4.376 mii persoane.
41
Număr Total Total Total
Total
organizaţii imobilizări venituri excedent
salariaţi
active (EURO) (EURO) (EURO)
ONG - asociaţii şi fundaţii active 26.322 1.288.910.314 1.261.105.288 186.877.976 60.947
ONG cu activitate economică 2.730 605.167.631 493.998.528 58.388.661 2.286
Case de Ajutor Reciproc 887 285.205.941 33.376.955 6.927.047 17.268
CAR Salariaţi 684 135.391.923 15.249.338 3.755.874 15.962
CAR Pensionari 203 149.814.018 18.127.616 3.171.173 1.306
Cooperative 2.017 216.668.249 360.152.899 9.559.347 38.164
Cooperative meşteşugăreşti 857 131.583.002 166.660.447 6.553.880 25.109
Cooperative de consum 958 44.267.516 125.564.271 1.346.501 7.485
Cooperative de credit 75 25.716.271 41.137.487 1.261.032 2.003
Cooperative agricole 127 15.101.460 26.790.693 397.934 3.567
Total 29.226 1.790.784.504 1.654.635.142 203.364.370 116.379
Sursa: Lambru şi Petrescu (2012). Date din REGIS (INS) prelucrate de ICCV.
Asociaţiile şi fundaţiile constituie cel mai reprezentativ segment al economiei sociale din
România atât din punct de vedere numeric (90% din entităţile active, în anul 2010), cât şi din
punct de vedere al veniturilor, activelor imobilizate sau al personalului salariat. Cooperativele,
pe de altă parte, reprezintă numai 7% ca număr de organizaţii, dar dau încă un număr
important din locurile de muncă din economia socială din România (31%, în 2010).
Din punct de vedere al numărului de salariaţi, ONG-urile au o dimensiune medie de aproape
patru ori mai mică decât celelalte entităţi de economie socială (sub 5 salariaţi faţă de 18-20
în cazul cooperativelor şi caselor de ajutor reciproc). Însă, din totalul de asociaţii şi fundaţii
un procent de 70% nu au niciun angajat, 168 desfăşurând activităţi doar cu voluntari, spre
deosebire de casele de ajutor reciproc care folosesc într-un procent mult mai redus
voluntariatul ca resursă şi cooperativele care nu se bazează aproape deloc pe voluntari. De
altfel, majoritatea voluntarilor implicaţi în activităţile desfăşurate de entităţile economiei
sociale sunt şi membri ai acestora. 169
3.4.2 Finanţarea economiei sociale din fonduri europene 2007-2013
Pentru perioada de finanţare 2007-2013, Domeniul Major de Intervenţie 6.1, Dezvoltarea

economiei sociale,170 din cadrul POSDRU a urmărit patru obiective principale, şi anume:
• dezvoltarea structurilor economiei sociale – dezvoltarea şi promovarea unor activităţi şi
servicii generatoare de profit pentru a ajuta persoanele excluse social sau cele expuse
riscului de excluziune socială să se integreze sau reintegreze pe piaţa muncii, în
întreprinderile economiei sociale şi/sau în economia formală;
• promovarea economiei sociale (cooperative, întreprinderi sociale, fundaţii, asociaţii etc,
organizaţii de voluntariat şi alte organizaţii non-profit) ca un instrument flexibil şi durabil
pentru dezvoltarea economică şi crearea de locuri de muncă la nivel regional şi local;
168
169
Petrescu (coord.) (2012), proiect POSDRU. Cercetare naţională din anul 2011, pe un eşantion reprezentativ
pentru entităţile de economie socială din România. În ceea ce priveşte voluntariatul, cooperativele folosesc
voluntari în proporţie de 1%, CAR – 31%, asociaţiile agricole – 25%, CARP-urile – 24%.
170
MMFPS, AMPOSDRU (2010) Documentul Cadru de Implementare a Programului Operaţional Sectorial de
Dezvoltare a Resurselor Umane 2007-2013. DMI 6.1 şi-a propus să ducă la creşterea oportunităţilor de ocupare
pentru persoanele de etnie romă, pentru persoanele cu dizabilităţi sau pentru alte grupuri vulnerabile expuse
riscului de excluziune socială prin dezvoltarea de intreprinderi de economie socială şi utilizarea forţei de muncă
de la nivel local. DMI 6.1 face parte din Axa Prioritară 6 care urmăreşte dezvoltarea programelor specifice pentru
dezvoltare personală, atât în scopul consolidării motivaţiei pentru participarea la educaţie şi formare profesională,
cât şi în vederea integrării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii. Scopul final al acestei axe prioritare
este ”facilitarea accesului pe piaţa muncii şi promovarea unei societăţi inclusive şi coezive bazată pe înţelegerea
şi respectarea la nivel general a drepturilor omului”. (p. 161)
42
• consolidarea capacităţilor, competenţelor, cunoştinţelor şi stimei de sine pentru grupurile
vulnerabile prin înfiinţarea parteneriatelor public/private în domeniul economiei sociale;
• consolidarea capacităţii operatorilor din economia socială, precum şi încurajarea cooperării
între organizaţii.
Conform Raportului Anual de Implementare a POSDRU, în anul 2011, au participat la
programe de calificare şi recalificare 11.277 persoane, cu 10.922 persoane mai multe decât
în anul 2010, însă cu mult sub ţinta stabilită pentru anul 2011 de 70.000 persoane.
Figura 10 Programe de calificare şi recalificare finanţate prin POSDRU (Număr de persoane

beneficiare pe grupuri vulnerabile, 2011)
70000
Tinta pentru 2011 Realizat in 2011
28000
11277
7200
1542 1282 2800 168
Total Romi Persoane cu dizabilitati Tineri postinstitutionalizati
Sursa: MMFPS, AMPOSDRU (2011) Raportul Anual de Implementare.
În ceea ce priveşte participarea la cursuri de calificare şi recalificare, în 2011 obiectivul a fost

atins în proporţie de doar 16%. Din categoriile vizate au participat la programe de calificare şi
recalificare numai 6% din tinerii care părăsesc sistemul de stat de protecţie a copilului, 18%
din persoanele cu dizabilităţi şi 5,5% din populaţia de etnie romă (calculat ca % din ţinta
propusă pentru anul 2011).171
În perioada 2007-2011, numărul structurilor economiei sociale a cunoscut o tendinţă
ascendentă, însă foarte lentă. La nivel de ţintă propusă pentru anul 2011 (450 de entităţi de
economie socială active), obiectivul a fost atins în proporţie de 32%. Cu toate că numărul
este insuficient faţă de nevoile reale, acesta s-a dublat în 2011 comparativ cu 2010.
Tabel 10 Numărul structurilor de economie socială înfiinţate prin finanţare POSDRU

2007 2008 2009 2010 2011
Realizat 0 0 11 73 144
Ţinta 0 92 190 310 450
Indicatorul referitor la locurile de muncă realizate în cadrul instituţiilor de economie socială a

înregistrat în anul 2011 o creştere de 2,91 faţă de anul precedent, dar astfel ţinta de 2.700 de
locuri de muncă a fost atinsă doar în proporţie de 10%.
171
Din numărul total de 11.277 participanţi la programele de calificare/ recalificare destinate grupurilor
vulnerabile, 7.452 sunt femei.
43
Tabel 11 Numărul de locuri de muncă create în cadrul instituţiilor economiei sociale finanţate prin
POSDRU
2007 2008 2009 2010 2011
Realizat 0 0 9 94 274
Ţinta 0 550 1.140 1.860 2.700
Performanţa acestui domeniu este departe de nivelul dorit, deşi toţi indicatorii au înregistrat
creşteri considerabile în 2011 faţă de 2010. Un singur indicator - „Numărul participanţilor la
programele de formare dedicate specialiştilor în domeniul incluziunii sociale” - a cunoscut
progrese importante în ceea ce priveşte atingerea ţintei programate (atingând 94,6%).
Poziţionare
Rezultat Ţintă Rezultat
Indicator Rezultat-
2011 2011 % Ţintă
Ţintă
Structuri ale economiei sociale înfiinţate 144 450 32,0% ▼
Numărul total de participanţi la programe de
11.277 70.000 16,1% ▼
formare destinate grupurilor vulnerabile
Numărul total de romi participanţi la programe
1.542 28.000 5,5% ▼
de formare destinate grupurilor vulnerabile
Numărul total de persoane cu dizabilităţi
participanţi la programe de formare destinate 1.282 7.200 17,8% ▼
grupurilor vulnerabile
Numărul total de tineri post-instituţionalizaţi
participanţi la programe de formare destinate 168 2.800 6,0% ▼
grupurilor vulnerabile
Numărul de persoane dependente sprijinite 773 - - -
Numărul participanţilor la programe de formare
dedicate specialiştilor în domeniul incluziunii 4.921 5.200 94,6% ▼/▲
sociale
Numărul iniţiativelor transnaţionale şi al
7 66 10,6% ▼
parteneriatelor sprijinite
Numărul locurilor de muncă create de structurile
274 2.700 10,1% ▼
economiei sociale
Sursa: MMFPS, 2011, Raport Anual de Implementare a POSDRU.
Legenda
▲ = poziţionare pozitivă faţă de ţintă; ▼ = poziţionare negativă faţă de ţintă; - = nu poate fi estimat
ONG-urile joacă un rol important în procesul de absorbţie a fondurilor europene.172 În cadrul

proiectelor finanţate prin POSDRU 2007-2013, 30% au fost câştigate de ONG-uri; pentru
20% din ONG-uri fondurile europene reprezintă principala sursă de venituri. Dar întârzierile
în lansarea apelurilor de proiecte, pre-finanţarea deficitară, birocraţia şi mecanismele greoaie
de rambursare constituie dificultăţi majore pentru ONG-uri de a accesa fondurile europene.
Pe de o parte, literatura de specialitate în domeniul economiei sociale, în aproape toate
cazurile, nu reflectă tocmai aspectul fundamental care ghidează acţiunile de economie
socială şi nici nu aduce informaţii privind capacitatea entităţilor de economie socială de a
adresa problema angajabilităţii grupurilor vulnerabile precum romii, persoanele cu dizabilităţi
sau tinerii care părăsesc sistemul instituţionalizat.
172
FDSC (2010) România 2010. Sectorul neguvernamental. Profil, tendinţe, provocări.
44
Pe de altă parte, în opinia sectorului ONG,173 POSDRU a avut în România o serie de efecte
pozitive la nivelul economiei sociale. Astfel, programul a permis: experimentarea mai multor
abordări, culegerea primelor date de teren privind economia socială, popularizarea,
cercetarea şi dezbaterea conceptelor cheie. Însă, programul a avut şi o serie de deficienţe
care trebuie corectate în vederea următoarei programări financiare:
(1) Strategia POSDRU faţă de economia socială a fost limitată. Din cele patru obiective
operaţionale a fost finanţat doar primul – dezvoltarea structurilor de economie socială, prin o
singură operaţiune – servicii de consiliere şi informare şi schimbul de experienţă în domeniul
economiei sociale. Pentru următorul ciclu de finanţare, este considerată necesară în primul
rând extinderea domeniului (de exemplu, prin includerea unor operaţiuni referitoare la
dezvoltarea instrumentelor şi metodelor adecvate pentru furnizarea serviciilor sociale).
(2) Întârzierile în lansarea apelurilor de proiecte. Privind dezvoltarea structurilor economiei
sociale în perioada 2007-2011 au fost lansate 5 apeluri de proiecte – 2 de granturi şi 3 de
proiecte strategice. Dacă în anul 2008 au fost lansate trei apeluri de proiecte (2 strategice şi
1 de granturi), în 2009 a urmat un singur apel pentru proiecte strategice.
(3) Procesul de evaluarea a propunerilor este greoi, iar proiectelor finanţate nu sunt evaluate.
92% din cele 2112 proiecte depuse au fost de tip grant. Cu toate acestea, doar 14% din
proiectele prezentate (296) au fost evaluate. În consecinţă, în această perioadă, au fost
contractate doar 59 de proiecte în valoare totală (eligibilă) de 630 milioane lei, reprezentând
numai 35% din valoarea totală a fondurilor alocate.
3.4.3 Opinii privind economia socială
Entităţile economiei sociale sunt puţin cunoscute. Un studiu174 din anul 2010 arată că, cel
puţin în regiunile de Sud şi Sud-Vest a României, cea mai cunoscută formă a economiei
sociale sunt CARP (54%); CARS-urile înregistrează un scor al notorietăţii de 38%, iar
cooperativele de credit un scor de 35%. Celelalte entităţi de economie socială înregistrează
scoruri sub 20% la capitolul notorietate, cea mai puţin cunoscută fiind organizarea sub forma
atelierelor protejate (6%).
Ancheta naţională Cererea şi oferta de economie socială în România175 confirmă faptul că
gradul de informare a populaţiei cu privire la economie socială este foarte redus. Managerii
se consideră cei mai familiarizaţi cu termenul de economie socială (65%). Dintre angajaţii în
forme de economie socială mai puţin de jumătate cunosc puţin termenul, în special
absolvenţii de studii superioare. Grupurile vulnerabile nu sunt familiarizate cu conceptul de
economie socială şi cunosc puţin formele de organizare a economiei sociale. Nu au auzit
niciodată de formele de economie socială: 78% dintre romi, 73% dintre familii monoparentale
şi dintre beneficiarii de VMG, 57% dintre persoanele cu dizabilităţi şi 50% dintre tineri. În
cazul în care cunosc formele de economie socială, acest lucru se datorează în principal
prietenilor şi mass-media. Deci, sunt necesare mai multe campanii de informare cu privire la
economia socială la nivelul tuturor părţilor interesate.
Aceeaşi anchetă MMFPS identifică cadrul legislativ 176 şi finanţarea drept principalele
obstacole întâmpinate de entităţile de economie socială din România. Acest fapt este
recunoscut şi reprezintă o preocupare la nivel european şi nu doar în România. La nivel
european, formele de economie socială, prin comparaţie cu alte întreprinderi (IMM), sunt mai
puţin cunoscute şi/sau sunt considerate mai riscante la nivelul finanţatorilor. Din acest motiv,
accesul la finanţare a entităţilor de economie socială este mai dificil. Ca soluţie, Fondul
European de Investiţii analizează deschiderea unor linii de finanţare pentru investiţiile cu
173
Vameşu (2011), proiect POSDRU.
174
Cace, Arpinte, Scoican (coord.) (2010).
175
176
Pe o scală de la 1 la 10, eficienţa cadrului legislativ pentru formele de economie socială a fost evaluată cu
scorul general de 7,97 în cazul CAR-urilor, 6,68 în cazul societăţilor cooperative, 6,44 în cazul organizaţiilor
neguvernamentale şi 6,29 în cazul UPA.
45
impact social. De asemenea, pentru că iniţiativa referitoare la microcreditare 177 nu a fost
suficient dezvoltată la nivelul statelor membre, Comisia Europeană promovează o iniţiativă
pe afaceri sociale, 178 în completarea celei privind responsabilitatea socială, 179 care are în
vedere un instrument de finanţare europeană de susţinere pentru înfiinţarea şi dezvoltarea
întreprinderilor sociale. La nivelul ţării noastre, casele de ajutor reciproc reprezintă o soluţie
pentru îmbunătăţirea accesului la credit al micilor afaceri. În ultimii ani, între 5% şi 15% dintre
creditele acordate de CAR-urile membre ale UNCARS au finanţat activităţi generatoare de
venituri (circa 45 mii de microcredite cu o valoare medie de 3.000 euro/credit).
Privind evaluarea cadrului legislativ, o cercetare180 desfăşurată de ICCV în 2011 în entităţile
de economie socială din regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov şi Sud-Est aduce date
suplimentare. Persoanele cu funcţii de conducere din entităţile de economie socială percep
diferenţiat impactul celor mai recente reglementări legislative 181 asupra organizării şi
funcţionării întreprinderilor pe care le conduc. În timp ce Reprezentanţii ONG-urilor şi CAR-
urilor evaluează impactul schimbărilor legislative ca fiind mic sau nesemnificativ (dar mai
degrabă pozitiv), managerii din societăţile cooperative consideră că Legea 1/2005 a avut un
impact major şi preponderent negativ asupra organizării lor. În plus, reprezentanţii ONG-
urilor şi societăţilor cooperative cad de acord asupra faptului că actualul cadru legislativ nu
încurajează angajarea tinerilor proveniţi din centrele de plasament, a persoanelor eliberate
din detenţie şi nici a beneficiarilor de venit minim garantat. În opinia lor, singurul grup
vulnerabil a cărui inserţie este încurajată se referă la persoanele cu handicap.
Două studii empirice AEDU 182 arată că interesul instituţiilor locale faţă de proiectele de
economie socială este major, pentru că ”economia socială poate contribui în mare măsură la
dezvoltarea locală” (56%). 183 Interesul actorilor locali se îndreaptă cu precădere spre:
implicarea în derularea unor astfel de proiecte, sprijin în dezvoltarea unor parteneriate public-
privat şi a unor mecanisme de creştere a participării grupurilor vulnerabile. Capacitatea
instituţiilor locale de a implementa astfel de proiecte este percepută ca fiind ridicată, mai ales
în domeniul asistenţei sociale şi al forţei de muncă, dar numai în mediul urban.
Organizaţiile 184 neguvernamentale subliniază însă că dezvoltarea economiei sociale în
domeniul asistenţei sociale este îngreunată de absenţa unei politici de externalizare a
serviciilor sociale în România.
Din perspectiva reprezentanţilor instituţiilor locale, dintre toate formele de economie socială
doar organizaţiile guvernamentale sunt percepute ca având o bună capacitate să desfăşoare
activităţi de economie socială la nivel local. Cooperativele şi CAR-urile au o oarecare
capacitate, care însă variază puternic de la o localitate la alta.
Cu privire la grupurile vulnerabile (cu precădere a beneficiarilor de venit minim garantat),
reprezentanţii instituţionali se aşteaptă ca numărul acestora să crească la nivel local, mai
ales din cauza reducerii numărului de locuri de muncă în contextul crizei. Din punctul de
177
European initiative for the development of microcredit in support of growth and employment, COM(2007) 708.
178
Communication on the Social Business Initiative COM(2011) 682 final.
179
Communication on the Responsible Business Initiative COM(2011) 681 final.
180
Stănescu, Cace şi Alexandrescu (coord.) (2011), proiect POSDRU.
181
Idem. Studiul a avut în vedere următoarele modificări legislative: pentru ONG‐uri, OUG nr. 68/2003 privind
serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare; pentru CAR-uri, Legea nr. 93/2009 privind instituţiile
financiare nebancare; iar pentru societăţile cooperative, Legea nr. 1/ 2005 privind funcţionarea cooperaţiei.
182
AEDU (2011) Studiu privind nevoile grupurilor vulnerabile (caracteristici, interesul pentru economie socială,
motivaţia de a participa la proiecte/ măsuri de incluziune socială şi profesională activă) – Evaluarea necesarului
de economie socială, p. 31-43; AEDU (2012) Studiu în perspectiva dezvoltării unor orientări privind economia
socială în România, p. 41-50. Studii la nivelul instituţiilor publice şi private din judeţele în care se desfăşura
proiectul POSDRU „RIES – Reţeaua incubatoarelor de economie socială – abordare strategică a dezvoltării
resurselor umane”.
183
În plus, cercetarea naţională Cererea şi oferta de economie socială în România arată că 62% dintre manageri
şi 57% dintre angajaţii formelor de economie socială apreciază că economia socială ajută la dezvoltarea societăţii.
MMFPS (2010) Raport de cercetare privind economia socială în România din perspectivă europeană comparată,
proiect POSDRU.
184
FDSC şi IES arată că, deşi în perioada 2000-2012, numărul de servicii pentru protecţia copilului a crescut,
ponderea ONG-urilor furnizori de servicii de tip rezidenţial a înregistrat o scădere constantă de la 31% în 2000 la
23% în 2012.
46
vedere al reprezentanţilor instituţionali, interesul persoanelor defavorizate faţă de
participarea la proiecte de economie socială este mai degrabă redus, îndeosebi dacă
acestea se limitează la cursuri de formare profesională. De aceea, ar fi necesară
desfăşurarea unor acţiuni de motivare a grupurilor vulnerabile pentru a favoriza participarea
acestora în proiecte de economie socială.
Studiul AEDU 185 din 2012 pune în lumină percepţia reprezentanţilor instituţiilor locale cu
privire la grupurile vulnerabile care pot fi cu succes angajate într-o întreprindere socială. Au
fost testate toate grupurile menţionate în proiectul de act normativ al economiei sociale
propus în 2011. Dintre acestea, reprezentanţii instituţionali consideră că ”se pretează
angajării într-o întreprindere socială într-o mare/foarte mare măsură” doar patru grupuri:
persoanele care locuiesc în comunităţi izolate (mai ales din sate izolate); copiii în vârstă de
16 ani, cu capacitate de muncă, aflaţi în situaţie de risc; refugiaţi şi persoane care solicită azil
şi, într-o mai mică măsură, persoanele cu dizabilităţi. Aceste rezultate subliniază, măcar
parţial, mediul general de discriminare căruia trebuie să-i facă faţă o mare parte dintre
grupurile vulnerabile. Pe de altă parte, aceste rezultate vin în completarea imaginii conturate
de ancheta naţională Cererea şi oferta de economie socială în România186 care arată că: (1)
o pondere foarte mică (sub 5%) din grupurile vulnerabile au încercat să se angajeze în forme
de economie socială; (2) doar o foarte mică parte au reuşit; (3) ca urmare a eşecurilor
repetate, o mare parte din persoanele vulnerabile sunt pesimiste că situaţia lor se va
îmbunătăţi şi (4) peste 80% din fiecare grup vulnerabil consideră că implicarea instituţiilor
centrale şi locale ar fi unicul mod pentru rezolvarea problemelor.187
Adoptarea Legii privind economia socială, acompaniată de modificarea celorlalte
reglementări legislative relevante pentru funcţionarea şi finanţarea entităţilor de economie
socială, este de aşteptat să ducă la dezvoltarea de activităţi de economie socială la nivel
local. 188 Problemele sunt şi mai accentuate în mediul rural unde lipsa de resurse umane
specializate este accentuată, capacitatea instituţiilor locale este mai redusă, bugetele locale
sunt insuficiente, iar entităţile de economie socială sunt slab şi inegal reprezentate.
Un Centru189 Naţional de Resurse în domeniul economiei sociale este considerat a fi util de
majoritatea managerilor şi angajaţilor din entităţile de economie socială. Un astfel de centru
construit în acord cu aşteptările părţilor interesate ar fi bazat pe un parteneriat public-privat şi
ar trebui să fie o sursă de informaţii referitoare la domeniu, la legislaţie, la finanţări, la
cererea şi oferta de economie socială; este necesară o bază de date cu potenţiali angajaţi,
servicii de consultanţă pentru antreprenorii sociali şi organizarea de cursuri de calificare şi
formare profesională. Centrul mai poate juca un rol în adecvarea legislaţiei, promovarea
activităţii şi produselor, poate reprezenta o piaţă de desfacere pentru produse, facilita
încheierea unor parteneriate, milita pentru obţinerea unor facilităţi fiscale şi poate oferi sprijin
pentru grupurile vulnerabile.
Din perspectiva managerilor şi angajaţilor în formele de economie socială, principalele
priorităţi de dezvoltare sunt: creşterea implicării instituţiilor statului, reducerea birocraţiei,
creşterea numărului locurilor de muncă mai ales pentru grupurile vulnerabile, modificarea
legislaţiei, alocarea mai multor fonduri pentru economie socială, o mai bună informare şi
promovare a economiei sociale, acordarea de facilităţi investitorilor, scăderea taxelor şi
185
AEDU (2012) Studiu în perspectiva dezvoltării unor orientări privind economia socială în România, p. 41-50.
Studiu la nivelul instituţiilor publice şi private din 53 localităţi (din care 34 comune) aflate în judeţele în care se
desfăşura proiectul POSDRU „RIES – Reţeaua incubatoarelor de economie socială – abordare strategică a
dezvoltării resurselor umane”.
186
187
Pentru o analiză a comportamentelor şi strategiilor de reintegrare pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile în
regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov şi Sud-Est, vezi Stănescu şi Cace (coord.) (2011).
188
AEDU (2012) Studiu în perspectiva dezvoltării unor orientări privind economia socială în România, p. 41-50.
Studiu la nivelul instituţiilor publice şi private din 53 localităţi (din care 34 comune) aflate în judeţele în care se
desfăşura proiectul POSDRU „RIES – Reţeaua incubatoarelor de economie socială – abordare strategică a
dezvoltării resurselor umane”.
189
47
impozitelor şi promovarea facilităţilor fiscale, crearea unor centre regionale de resurse pentru
economie socială, facilitarea accesului la fondurile europene, ajutoarea persoanelor cu
dizabilităţi şi încurajarea dezvoltării economice.
4 Probleme cheie şi rezultate ce se doresc a fi obţinute
4.1 Probleme cheie

La nivel european principalele dificultăţi întâmpinate de economia socială şi întreprinderile
sociale ţin de: (1) lipsa unui cadru legislativ atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, (2)
nivelul scăzut de recunoştere a antreprenoriatului social şi (3) accesul limitat la finanţare, dat
de rigiditatea sistemului financiar, birocraţie şi lipsa de informaţii. 190 În România actorii
economiei sociale identifică aceleaşi trei aspecte ca fiind problemele cheie, completate însă
de multe altele pe care le prezentăm în continuare.
Cadrul legislativ şi conceptual
Raportul de Evaluare Intermediară a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane (2011) accentuează faptul că lipsa de definire a conceptului de economie
socială în context românesc a produs confuzie în rândul beneficiarilor, ceea ce a dus la
dificultăţi în accesarea fondurilor destinate economiei sociale.
Economia socială, în România, în acest moment are un cadru de reglementare şi de politică
publică definit de acte normative care reglementează înfiinţarea şi funcţionarea entităţilor
economiei sociale (cooperative, asociaţii şi fundaţii, case de ajutor reciproc), acte normative
care reglementează activitatea întreprinderilor în general sau anumite domenii de activitate
ca serviciile sociale şi de ocupare (inserţia în muncă a persoanelor cu dizabilităţi sau, mai
general, a grupurilor defavorizate de exemplu cum ar fi sub-contractarea, procedurile de
externalizare a serviciilor de către autorităţile publice.). În acest context este necesară
stabilirea unui cadru legislativ coerent al economiei sociale prin care să fie definite clar
conceptele de economie socială şi întreprindere socială. Acest cadru legislativ ar trebui să
identifice şi să se dezvolte mecanisme de sprijin pentru entităţile de economie socială, să
creeze un spaţiu propice luării de măsuri adaptate nevoilor specifice economiei sociale.
Un prim demers în această direcţie a fost realizat în 2011 de Ministerul Muncii, Familiei şi
Protecţiei Sociale care a propus spre dezbatere publică un proiect privind Legea Cadru a
Economiei Sociale. Proiectul de lege defineşte conceptele cheie ale economiei sociale, dar şi
organizarea instituţională, tipuri de finanţare şi mecanisme de sprijinire şi încurajare a
acţiunilor de economie socială. Proiectul de lege a provocat numeroase dezbateri şi se află
încă pe agenda publică a societăţii civile româneşti.191
Nivelul scăzut de recunoştere a antreprenoriatului social
Domeniul economiei sociale este unul relativ nou în România, cel puţin în măsura în care îl
definim în conformitate cu viziunea europeană. Lipsa unei definiţii unanim acceptate, dar şi a
comunicării între principalii actori ai economiei sociale face ca vizibilitatea conceptului să fie
limitată. Conceptul de economie socială este puţin cunoscut atât în rândul entităţilor care ar
putea implementa proiecte, cât şi în rândul beneficiarilor, neexistând acţiuni concrete de
promovare a antreprenoriatului social. Din acest motiv este necesară creşterea gradului de
conştientizare a importanţei sectorului economiei sociale, a avantajelor implementării de
190
CE (2011) Social Business Initiative - Creating a favourable climate for social enterprises, key stakeholders in
the social economy and innovation, Brussels, 25.10.2011, COM(2011) 682 final.
191
Prima variantă a legii privind economia socială a fost înaintată spre analiza societăţii civile în 2011. În a doua
jumătate a anului 2012, MMFPS a organizat două şedinţe publice de dezbatere a proiectului de lege cu actorii
implicați în domeniul economiei sociale, în cadrul cărora au fost prezentate şi discutate observaţiile şi propunerile
de îmbunătăţire a proiectului de act normativ. În prezent, forma finala a proiectului de lege privind economia
socială a fost înaint spre avizare tuturor ministerelor implicate.
48
astfel de proiecte, precum şi creşterea gradului de implicare a comunităţilor locale în
dezvoltarea durabilă.
Finanţare
Politicile de sprijin asigură incluziunea activă prin promovarea întreprinderilor de inserţie, a
centrelor de ocupare şi a cooperativelor sociale cu scopul integrării active pe piaţa muncii a
persoanelor cu dificultăţi de ocupare. La nivel european, politicile care vizează economia
socială includ: politici instituţionale, de cercetare, diseminare şi formare, financiare, politici de
suport bazate pe servicii reale şi politici ale cererii.
Politicile financiare, cum ar fi politicile bugetare, asigură direct sau indirect fonduri pentru
dezvoltarea economiei sociale: a) fonduri publice sau programe de subvenţionare a ocupării
în economia socială (în cooperative în Cipru, Germania, Italia, Spania); b) fonduri mixte
gestionate de guvern sau de organizaţii specifice economiei sociale; c) alte surse de
finanţare din veniturile din jocurile de noroc; d) fonduri speciale: politici de ocupare, ca
măsuri active: acordarea indemnizaţiei de şomaj în sumă fixă pentru persoanele care
înfiinţează o cooperativă sau o întreprindere individuală (Spania) sau prime de ocupare
(Franţa).
În România sursele de finanţare pentru entităţile economiei sociale sunt limitate atât în faza
de iniţiere/înfiinţare, cât şi pentru dezvoltare şi menţinere. Liniile de finanţare existente
presupun metodologii şi proceduri greoaie, fapt ce duce cel mai adesea la o accesare redusă
a fondurilor. Ieşirea din impas s-ar putea realiza prin sprijinirea unor instrumente de finanţare
durabile – fonduri de investiţii specializate, fonduri de microcreditare, scheme de finanţare
europeană de tip Global Grants prin care să se facă externalizarea/ cumpărarea de servicii
sociale de la furnizori privaţi din cadrul economiei sociale.
Consiliere
Problema finanţării este strâns legată de nevoia de formare şi consultanţă pentru entităţile
economiei sociale. Lipsa de sustenabilitate a multor proiecte de economie socială se
datorează şi faptului că nu au parte de consiliere nici în faza de iniţiere şi nici mai departe.
Deşi în cadrul POSDRU s-au înfiinţat numeroase centre de resurse pentru economia socială
nu există o evidenţă a acestora şi nu este clar în ce măsură şi ce tip de nevoi de asistenţă
sau ce zone geografice acoperă.
Viabilitate economică
Întreprinderile sociale active în domeniul producţiei de bunuri şi servicii de consum au
dificultăţi în a accesa pieţe şi sunt puţin competitive pe piaţa europeană liberă, în general din
cauza dimensiunilor mici, a concurenţei neloiale în domeniul lor de activitate (meşteşuguri,
produse alimentare tradiţionale etc.), a lipsei de expertiză, de resurse de marketing şi
promovare. În domeniul serviciilor de interes general – al serviciilor sociale cu precădere –
actorii economiei sociale se confruntă cu inexistenţa unei pieţe reale de servicii în care
autorităţile publice locale să cumpere servicii de la furnizorii privaţi, actori ai economiei
sociale.
Monitorizare şi evaluare
Procesul de evaluare a proiectelor economiei sociale şi mai departe, finanţarea şi
implementarea lor, este mult îngreunată de lipsa unui cadru conceptual clar, dar şi a unui
sistem SMART 192 de indicatori de monitorizare şi evaluare. Acest fapt are efecte vizibile
măsurabile în rata de absorbţie scăzută a fondurilor. Este necesară, deci, îmbunătăţirea
metodelor de evaluare a impactului acţiunilor şi politicilor din domeniul economiei sociale,
prin realizarea un sistem de evaluare cu indicatori centraţi pe rezultate sustenabile (de
exemplu măsurarea variaţiilor reale ale bunăstării unei persoane/ comunităţi, nu numărul de
activităţi realizate sau întreprinderile sociale create, ci câte persoane trăiesc mai bine, au un
serviciu stabil, nu mai sunt sărace).
192
Indicatori care sunt: Specifici, Măsurabili, Realizabili, centraţi pe Rezultat şi clar limitaţi în Timp.
49
Dezvoltare instituţională
Capacitatea insuficientă a instituţiilor locale, deficitul de resurse umane specializate şi
bugetele locale insuficiente, mai ales în mediul rural, plus disfuncţionalităţile de comunicare
şi colaborare între nivelul central şi cel local reprezintă factori care îngreunează dezvoltarea
activităţilor de economie socială la nivelul comunităţilor din România.
4.2 Direcţii de acţiune

În conformitate cu Platforma europeană de combatere a sărăciei şi excluziunii sociale, 193
acţiunile cheie au în vedere:
 Îmbunătăţirea accesului la locuri de muncă, protecţie socială, servicii de bază
(asistenţă medicală, locuinţă, etc.) şi educaţie
 O mai bună utilizare a fondurilor europene pentru sprijinirea incluziunii sociale şi
combaterea discriminării
 Inovaţii cu caracter social care ar putea constitui soluţii inteligente, în special în
direcţia acordării unui sprijin social real şi eficient
 Încheierea de noi parteneriate public-privat
 Creșterea vizibilității domeniului economiei sociale/antreprenoriatului social și
formarea în domeniul economiei sociale
Politici publice
- Adoptarea cadrului legislativ în domeniul economiei sociale;
- Identificarea şi dezvoltarea mecanismelor de sprijin a entităţilor economiei sociale;
- Identificarea şi evaluarea politicilor cu efecte asupra sectorului economiei sociale;
- Promovarea şi susţinerea dezvoltării de strategii, programe şi politici guvernamentale
în scopul stimulării ocupării prin intermediul antreprenoriatului social şi economiei
sociale;
- Promovarea dezvoltării locale, dezvoltării durabile şi a industriilor verzi;
- Promovarea dezvoltării rurale prin activitatea organizaţiilor asociative rurale din
domeniile agricol şi silvic, asigurări sociale şi de sănătate pentru grupuri excluse –
inclusiv crearea de societăţi mutuale de asigurări pentru agricultorii de subzistenţă şi
semi-subzistenţă;
- Instituirea ”lunii promovării economiei sociale” (anual în luna mai), organizarea de
evenimente, acţiuni de mediatizare a domeniului, vizând dezvoltarea locală şi
cetăţenia activă, cooperarea şi solidaritatea socială.
Întreprinderi sociale
- Dezvoltarea sectorului economiei sociale şi a antreprenoriatului social prin înfiinţarea
de întreprinderi sociale;
- Creşterea numărului de întreprinderi sociale;
- Sprijinirea întreprinderilor sociale şi activităţilor de economie socială;
- Dezvoltarea de întreprinderi sociale active în toate domeniile de activitate prioritare
pentru economia socială cum ar fi servicii de interes general, inclusiv servicii sociale
şi de ocupare;
- Îmbunătăţirea performanţelor economice ale întreprinderilor sociale din România –
creşterea cifrelor de afaceri, a numărului de locuri de muncă, a numărului de membri
deserviţi prin programe – măsuri – acţiuni canale de marketing şi promovare
adecvate nevoilor întreprinderilor sociale);
- Consolidarea capacităţilor instituţionale ale organizaţiilor economiei sociale existente,
cu precădere cele din zonele rurale prin acces la formare, consultanţă şi finanţare
dedicată capacităţii instituţionale şi de afaceri.
193
http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=961&langId=ro
50
Stimularea ocupării
- Promovarea şi susţinerea dezvoltării resurselor umane din domeniul economiei
sociale;
- Stimularea ocupării şi a incluziunii sociale prin intermediul activităţilor de economie
socială;
- Creşterea numărului de salariaţi ai întreprinderiilor social;
- Integrare în muncă (întreprinderi de inserţie şi unităţi protejate);
- Creşterea participării întreprinderilor sociale şi a cetăţenilor, la viaţa socio-economică.
51
5 Analiza SWOT pentru prioritizarea intervenţiilor
(S) Puncte tari
- Deschiderea faţă de economia socială şi relativa noutate a conceptului în spaţiul
public;
- Potenţial de dezvoltare a sectorului economiei sociale;
- Vizibilitate în creştere;
- Creşterea continuă a numărului de iniţiative de tip responsabilitate socială / economie
socială şi de bune practici în acest domeniu la nivel naţional;
- Numărul mare de posibili beneficiari ai întreprinderilor sociale;
- Prin cooperare, membrii entităţilor de economie socială ating anumite obiective
comune care nu pot fi realizate individual;
- Reducerea costurilor prin intermediul reţelelor de economie socială; membrii împart
costurile de cercetare de piaţă, respectarea legislaţiei de mediu, tehnice sau de
formare pentru angajaţi şi astfel dezvoltarea în comun a producţiei şi pătrunderea pe
piaţă devin obiective fezabile;
- Puterea de negociere mai mare asupra preţului produselor sau forţei de muncă faţă
de situaţia în care producătorul sau lucrătorul este singur şi negociază individual;
- Investiţie iniţială plătită în proiect cu finanţare sau co-finanţare nerambursabilă;
- Training în domeniul antreprenoriatului social pentru o parte din personalul implicat în
activitatea intreprinderii sociale.
(W) Puncte slabe/ Vulnerabilităţi
- Cunoaşterea insuficientă a conceptului de economie socială, antreprenoriat social și
responsabilitate socială;
- Cunoaşterea insuficientă a conceptului de întreprindere socială;
- Slaba cunoaştere de către potenţialii antreprenori a actelor normative care
reglementează înfiinţarea şi funcţionarea entităţilor economiei sociale;
- Cunoaşterea insuficientă a avantajelor entităţilor economiei sociale;
- Numărul redus de studii, cercetări şi evaluări sociologice ample asupra gradului de
cunoaştere şi aplicare a economiei sociale în România;
- Capacitate redusă de asumare a responsabilităţii în managementul firmei şi de
asumare a riscului;
- Cunoaştere limitată a aspectelor juridice şi fiscale datorată modificării continue a
legilor şi a normelor metodologice în vigoare;
- Lipsa de corelarea a diferitelor aspecte din diferite acte normative;
- Competenţe tehnice de nivel redus;
- Puţine competenţe economice;
- Nivel redus al capacităţii de producţie;
- Lipsa unei pieţe de desfacere stabilă;
- Nu sunt parte ale unor reţele naţionale sau internaţionale în special datorită costurilor
de înscriere şi menţinere în reţea, precum şi necunoaşterii limbilor străine.
(O) Oportunităţi
52
- Importanţa acordată economiei sociale şi responsabilităţii sociale la nivel european şi
internaţional;
- Creşterea interesului pentru economia socială în România;
- Oportunităţile de finanţare pentru iniţiative de economie socială oferite de Uniunea
Europeană
- Oportunităţi de dezvoltare şi implicare în piaţa europeană/internaţională pentru
entităţile economiei sociale;
- Oportunitatea de a învăţa, prelua şi adapta modele de bune practici şi lecţii învăţate
din experienţa altor state mai dezvoltate;
- Accesul la noi tehnologii care să îi permită lucrătorului în economia socială să treacă
de la practici tradiţionale la unele mai productive;
- Posibilităţi de încheiere de parteneriate publice şi private;
- Externalizare de servicii;
- Potenţial de creştere, vizibilitate;
- Idei de servicii noi, de dezvoltat (spaţii verzi, curăţenie)
- Implicare voluntari;
- Evenimente organizate pe tema economiei sociale (seminarii, grupuri de lucru,
conferinţe, sesiuni de formare şi pregătire).
(T) Ameninţări
- Legislaţia specifică insuficient definită;
- Absenţa unor politici publice coerente de promovare a economiei sociale;
- Suport şi implicare insuficientă a autorităţilor publice locale în promovarea proiectelor
de economie socială;
- Lipsa fondurilor bugetare pentru promovarea economiei sociale, antreprenoriat și
responsabilitate socială;
- Instabilitatea economică dată de criza economică globală;
- Sustenabilitate firmelor în absenţa unor linii de finanţare;
- Absenţa unui management financiar adecvat, a unui „tutore” care să orienteze
primele cicluri de viaţă spre performanţă.
53
6 Referinţe
- AEDU (2011) Economia socială – actori implicaţi, stadiul de dezvoltare, reglementări, mecanisme
de implementare, proiect POSDRU „RIES – Reţeaua incubatoarelor de economie socială –
abordare strategică a dezvoltării resurselor umane”, disponibil online la http://economie-
sociala.org/studii
- AEDU (2011) Studiu privind nevoile grupurilor vulnerabile (caracteristici, interesul pentru
economie socială, motivaţia de a participa la proiecte/ măsuri de incluziune socială şi
profesională activă) – Evaluarea necesarului de economie socială, proiect POSDRU „RIES –
Reţeaua incubatoarelor de economie socială – abordare strategică a dezvoltării resurselor
umane”, disponibil online la: http://economie-sociala.org/studii
- AEDU (2012) Studiu în perspectiva dezvoltării unor orientări privind economia socială în România,
proiect POSDRU „RIES – Reţeaua incubatoarelor de economie socială – abordare strategică
a dezvoltării resurselor umane”, disponibil online la: http://economie-sociala.org/studii
- Agenţia de Dezvoltare Comunitară ”Împreună” (2012, în curs de publicare) Observatorul pentru
romi: de la date la progres, date transmise către GLT AES, MMFPS.
- Alexe, I. şi Păunescu, B. (2011) Studiu asupra fenomenului imigraţiei în România. Integrarea
străinilor în societatea românească, Fundaţia Soroş România şi Asociaţia Română pentru
Promovarea Sănătăţii, disponibil online la: http://www.soros.ro/ro/publicatii.php?pag=2#
- ANA (2010) Raport Naţional privind situaţia drogurilor România Noi evoluţii, tendinţe şi informaţii
detaliate cu privire la temele de interes european, disponibil online la:
http://www.ana.gov.ro/rapoarte%20nationale/raport%20national%202010_ultimpdf.pdf
- ANA şi MS (2011) Rezultatele studiului naţional în şcoli privind consumul de tutun, alcool şi
droguri (ESPAD 2011) – SINTEZĂ, disponibil online la:
http://www.ana.gov.ro/studii/Sinteza%20rezultatelor%20studiului%20ESPAD%202011.pdf.
- ANITP (2010) Evaluarea situaţiei traficului de persoane în România în anul 2009, disponibil online
la: http://anitp.mai.gov.ro/ro/docs/studii/evaluare%202009.pdf
- ANITP (2011) Evaluarea situaţiei traficului de persoane în România în anul 2010, disponibil online
la: http://anitp.mai.gov.ro/ro/docs/studii/evaluare%202010.pdf
- ANITP (2012) Analiză privind situaţia victimelor identificate în primul semestru 2011, disponibil
online la: http://anitp.mai.gov.ro/ro/docs/studii/Evaluarea%20semestriala%202011.pdf
- ANP (2010) Raport privind rezultatele cercetării sociologice întreprinse în cadrul evaluării iniţiale,
proiect POSDRU “Creşterea şanselor de incluziune socială a persoanelor aflate în detenţie
prin o mai bună educaţie, informare a societăţii şi îmbunătăţirea activităţilor în penitenciar”.
- Avila R.C. şi Campos J.L. (2005) The social economy in the European Union, CIRIEC, disponibil
online la:
http://www.ciriec.ulg.ac.be/fr/telechargements/RESEARCH_REPORTS/EESC2007_%20Engli
shReport.pdf
- Banca Mondială şi Comisia Europeană (2012) Reducing vulnerability and promoting the self-
employment for Roma in Eastern Europe through financial inclusion.
- Banca Mondială (2012) Doing Business 2013: Smarter Regulations for Small and Medium-Size
Enterprises Economy Profile Romania. Washington, DC: World Bank Group. disponibil online
la:
http://www.doingbusiness.org/~/media/giawb/doing%20business/documents/profiles/country/R
OM.pdf
- Barea, J. şi Monzon, J.L. (2006) Manual for Drawing Up the Satellite Accounts of Companies in
the Social Economy: Co-operatives and Mutual Societies, CIRIEC,
http://ec.europa.eu/enterprise/newsroom/cf/_getdocument.cfm?doc_id=3837
- Bădescu, G., Grigoraş, V., Rughiniş, C., Voicu, M. şi Voicu, O. (2007) Barometrul Incluziunii
Romilor, Fundaţia pentru o Societate Deschisă, Bucureşti, disponibil online la:
http://www.edrc.ro/docs/docs/cercetari/Barometrul-incluziunii-romilor.pdf
- Berescu, C., Celac, M., Ciobanu, O. şi Manolache, C. (2006) Locuirea şi sărăcia extremă. Cazul
romilor, Editura Universitară Ion Mincu, Bucuresti.
- Berescu, C., Celac M., Botonogu F, Marin V. şi Balteanu A. (2007) Metodologie de reabilitare a
locuirii în zone afectate de degradare fizică şi excluziune socială, nepublicată.
- Blocul Naţional Sindical (2009) Raport de cercetare privind discriminarea de gen pe piaţa muncii,
proiect POSDRU ” ESTHR pachet integrat de acţiuni pentru dezvoltarea rolului femeii în
societatea românească”, implementat de BNS în parteneriat cu Consorzio ABN Impreza
Sociale–Italia, disponibil online la:
http://www.egalitatedesansa.ro/Uploads/Users/Documents/prezentare_raport.pdf
54
- Borzaga, C., Galera, G. şi Nogales, N. (2008) SOCIAL ENTERPRISE: A NEW MODEL FOR
POVERTY REDUCTION AND EMPLOYMENT GENERATION - An Examination of the
Concept and Practice in Europe and the Commonwealth of Independent States, raport PNUD,
disponibil online la:
http://www.emes.net/fileadmin/emes/PDF_files/News/2008/11.08_EMES_UNDP_publication.p
df
- Botescu, A. (2011) Evaluarea riscurilor asociate consumului de substanţe noi cu proprietăţi
psihoactive în rândul copiilor şi tinerilor din România, Editura ALPHA MDN, Buzău.
- Botonogu, F. (coord) (2011) Comunităţi ascunse - Ferentari, Editura Expert, Bucureşti.
- Buzducea D., Lazăr F. şi Mardare E. I. (2010) The situation of Romanian HIV-positive
adolescents: Results from the first national representative survey, AIDS Care. Psychological
and Socio-medical Aspects of AIDS/HIV, Taylor & Francis.
- Cace, S., Duminică, G. şi Preda, M. (coord.) (2005) Evaluarea programelor pentru comunităţile de
romi din România, Agenţia de Dezvoltare Comunitară ”Împreună” şi PNUD.
- Cace, S., Arpinte, D. şi Scoican, A. N. (coord,) (2010) Economia socială in România. Două
profiluri regionale, Editura Expert, Bucureşti.
- Ciumăgeanu, M. (coord.) (2010) Politici de ocupare pentru persoane cu dizabilităţi, rezultate,
direcţii, recomandări - Cercetare cantitativă şi calitativă privind situaţia integrării pe piaţa
muncii a persoanelor cu dizabilităţi, proiect „Incluziunea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa
muncii”, POSDRU/15/6.2/S/6, implementat de Agenţia de Monitorizare a Presei împreună cu
Fundaţia Motivation, Centrul din România pentru Psihiatrie Comunitară, Consiliul Naţional
pentru Combaterea Discriminării şi Asezământul Cultural Academia Caţavencu, disponibil
online la:
http://www.csbn.md/uploads/biblioteca/Studiu%20sociologic%20Politici%20de%20ocupare%2
0pentru%20persoane%20cu%20dizabilitati.pdf
- Comisia Europeană (2009-2010) Flash Eurobarometer. Monitoring the social impact of the crisis:
public perceptions in the European Union. Analytical Report. Wave 1-5, The Gallup
Organization, http://ec.europa.eu/public_opinion/flash/
- Comisia Europeană (2010) O agendă pentru noi competenţe şi locuri de muncă: o contribuţie
europeană la ocuparea integrală a forţei de muncă, disponibil online la:
http://www.tinapse.ro/home/pentru-cei-care-cred-in-voluntariat-educatie-nonformala-si-
tineret/documente-de-suport/o-agenda-pentru-noi-competente-si-locuri-de-munca-extrase-
care-pot-sustine-voluntariatul-educatia-nonformala-si-tineretul-in-fse
- Comisia Europeană (2010) Employment, Social Affairs and Inclusion, disponibil online la:
http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=757&langId=en
- Comisia Europeană (2010) EUROPA 2020 O strategie pentru creştere inteligentă, ecologică şi
favorabilă incluziunii, disponibil online la:
http://www.maeur.ro/files/articles/Strategia_Europa_2020.pdf
- Comisia Europeană (2010) Employment in Europe 2010, disponibil online la:
http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=738&langId=en&pubId=593
- Comisia Europeană (2010) Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu handicap: un
angajament reînnoit pentru o Europă fără bariere, disponibil online la: http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2010:0636:FIN:RO:PDF
- Comisia Europeană (2010) Special Eurobarometer 355. Poverty and Social Exclusion. Report,
TNS opinion & social, disponibil onlie la:
http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_355_en.pdf
- Comisia Europeană (2011) Special Eurobarometer 370. Social Climate. Report, TNS opinion &
social, http://ec.europa.eu/public_opinion/index_en.htm.
- Comisia Europeană (2011) Social Business Initiative, Creating a favourable climate for social
enterprises, key stakeholders in the social economy and innovation, disponibil online la:
http://ec.europa.eu/internal_market/social_business/docs/COM2011_682_en.pdf
- Comisia Europeană (2011) Proposal for a REGULATION OF THE EUROPEAN PARLIAMENT
AND OF THE COUNCIL on European Social Entrepreneurship Funds, disponibil online la:
http://ec.europa.eu/internal_market/investment/docs/social_investment/20111207proposal_en.
pdf
- Comisia Europeană, Bureau of European Policy Adviser (2011) Empowering people, driving
change. Social Innovation in the European Union, disponibil online la:
http://ec.europa.eu/bepa/pdf/publications_pdf/social_innovation.pdf
- Comisia Europeană (2011) A renewed EU strategy 2011-14 for Corporate Social Responsibility,
Brussels, 25.10.2011, COM(2011) 681 final, disponibil online la: http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2011:0681:FIN:EN:PDF
55
- Comisia Europeană, Eurostat (2012) Measuring material deprivation in the EU Indicators for the
whole population and child-specific indicators, disponibil online la:
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-RA-12-018/EN/KS-RA-12-018-
EN.PDF
- Comisia Europeană (2012) Employment and Social Developments in Europe 2011, disponibil
online la: http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=738&langId=en&pubId=6176
- Comisia Europeană (2012) Elemente ale unui cadru strategic comun 2014 – 2020 pentru Fondul
european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul
european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri
maritime, disponibil online la:
http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/working/strategic_framework/csf_part1_ro
.pdf
- Comisia Naţională de Prognoză (2012) Proiecţia principalilor indicatori economico – sociali în
profil teritorial până în 2015, disponibil online la:
http://www.cnp.ro/user/repository/prognoza_regiuni_2012-2015.pdf
- Constantinescu, Ş., (coord.) (2011) Atlasul Economiei Sociale, proiect POSDRU „PROMETEUS –
Promovarea economiei sociale în România prin cercetare, educaţie şi formare profesională la
standarde europene” implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile în
parteneriat cu Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Universitatea Bucureşti - Facultatea de
Sociologie, European Research Institute on Cooperatives and Social Enterprises, Italia
(EURICSE) şi Centrul Naţional de Pregătire în Statistică, disponibil online la:
http://www.fdsc.ro/library/prometeus/ATLAS.pdf
- CPARSD (2009) Riscuri şi inechităţi sociale în România, Bucureşti, disponibil online la:
http://www.presidency.ro/static/CPARSDR_raport_extins.pdf
- CPE (2003) Cercetarea naţională privind violenţa în familie şi la locul de muncă, disponibil la:
http://www.cpe.ro/romana/index.php?option=com_content&task=view&id=27&Itemid=48
- Dan, A. N. (coord.), Şerban (Constantinescu) M. şi Grigoraş, V. (2008) Riscul de pierdere a
locuinţei: factori generatori şi politici de combatere ai fenomenului homelessness. Sinteza
raportului final, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială,
Raport de cercetare CEEX/ UEFISCSU, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti.
- Décarpes, P. şi Durnescu, I. (2012) Revenirea foştilor deţinuţi pe piaţa muncii şi integrarea lor în
societate, proiect “Reintegrarea deţinuţilor pe piaţa muncii în România”
POSDRU/70/6.2/S/33488.
- FDSC (2010) România 2010. Sectorul neguvernamental. Profil, tendinţe, provocări, disponibil
online la: http://www.ies.org.ro/resurse/cercetari/alte-studii-din-romania/romnia-2010-sectorul-
neguvernamental
- Fleck G., I. şi Rughiniş, C. (ed.) (2008) Vino mai aproape Incluziunea şi excluziunea romilor în
societatea românească de azi, Bucureşti, disponibil online la:
http://www.anr.gov.ro/docs/Publicatii/Vino_mai_aproape.pdf
- FRA, PNUD şi CE (2012) The situation of Roma in 11 EU Member States.
- Frazer, H. şi Marlier, E. (2010) In-Work Poverty and Labour Market Segmentation in the EU: Key
Lessons, raport sinteză bazat pe rapoartele naţionale întocmite de Reţeaua UE a Experţilor
Independenţi în materie de Incluziune Socială, disponibil online la: http://www.peer-review-
social-inclusion.eu/network-of-independent-experts/reports/2010-second-semester/synthesis-
report_2_2010_en/at_download/file
- Fundaţia Post-Privatizare (2012) Raportul de ţară privind microcreditarea din Romania, în
contextul european, Date prezentate în cadrul Conferinţei Europene pentru Microcreditarea
IMM-urilor organizată cu sprijinul Comisiei Europene, Bucureşti, 8-9 noiembrie 2012,
disponibil online la: http://www.esimplu.ro.
- Gallup Organization (2003) Survey on Violence Against Women in Bucharest.
- Giurcă, D. (coord.) (2012) Incluziunea romilor din România: politici, instituţii, experienţe, proiect
“EU INCLUSIVE – transfer de date şi experienţe privind integrarea pe piaţa muncii a romilor
între România, Bulgaria, Italia şi Spania” POSDRU/98/6.4/S/63841, implementat de Fundaţia
Soros România, disponibil online la: http://www.soros.ro/ro/program_articol.php?articol=400#
- Guvernul României (2005) Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013, disponibil online la:
http://www.maeur.ro/files/articles/PNR_2011_2013_.pdf
- Guvernul României (2011) Strategia Naţională de Promovare a Responsabilităţii Sociale 2011-
2016, disponibil online la:
http://www.sgg.ro/nlegislativ/docs/2011/05/2x4bdfjnwskv89h17pzq.pdf
- ICCV (2010) Legal şi egal pe piaţa muncii pentru comunităţile de romi Diagnoza factorilor care
influenţează nivelul de ocupare la populaţia de romi din România, proiect ”L@EGAL 2 –
investiţie europeană pentru viitorul romilor din România” POSDRU/70/6.2./S/30873,
56
implementat de Fundaţia Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi în parteneriat cu
Asociaţia Centrul de Resurse şi Formare în Profesiuni Sociale “PRO VOCAŢIE” şi Fundaţia
Soros România, disponibil online la: http://www.soros.ro/ro/program_articol.php?articol=251#
- ICCV şi FSAS-UB (2012a) Cooperativele din România – actori ai dezvoltării locale, prezentare la
Conferinţa Naţională a Economiei Sociale ”Spre o economie a solidarităţii”, 15 noiembrie 2012,
proiect POSDRU “PROMETEUS- Promovarea economiei sociale in Romania prin cercetare,
educatie si formare profesionala la standarde europene” implementat de Fundaţia pentru
Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) în parteneriat cu Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii
(ICCV), Universitatea din Bucuresti - Facultatea de Sociologie, European Research Institute
on Cooperatives and Social Enterprises (EURICSE) şi Centrul Naţional de Pregătire în
Statistică (CNPS/ INS).
- ICCV şi FSAS-UB (2012b) Forme asociative ale agricultorilor şi proprietarilor de păduri din
România – actori ai dezvoltării locale, prezentare la Conferinţa Naţională a Economiei
Sociale ”Spre o economie a solidarităţii”, 15 noiembrie 2012, proiect POSDRU
“PROMETEUS- Promovarea economiei sociale in Romania prin cercetare, educatie si formare
profesionala la standarde europene”.
- INML (2008) Studiul naţional asupra violenţei domestice în România şi evaluarea caracteristicilor
medico-legale, juridice şi sociologice: noi direcţii de asistenţă şi acţiune în perspectiva
integrării europene, 2006-2008, proiect CEEX nr. 8687/2006, Ministerul Educaţiei şi Cercetării,
Bucureşti.
- INS (2011) Dimensiuni ale incluziunii sociale în România 2010.
- INS (2011) Tendinţe sociale 2011.
- INS (2011) COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 258 din 5.12.2011: Ocuparea persoanelor cu dizabilităţi.
Modul ad hoc ataşat cercetării statistice asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO) în
trimestrul II 2011 - adresat persoanelor în vârstă de 15-64 ani, disponibil online la:
http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_trim/ocuparea%20persoanelor%20cu
%20dizabilitati/a11/ocup_dizabilitati12r.pdf.
- INS Buletin Statistic Lunar, diverse numere, disponibile la
http://www.insse.ro/cms/rw/pages/buletinelunare.ro.do
- IRECSON - Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare Economico-Socială (2012) Studiu la nivel
naţional privind nevoile specifice de formare profesională ale persoanelor private de libertate
şi ale personalului/ profesioniştilor din penitenciare şi centrele de reeducare Raport final,
proiect “Viaţa după gratii” POSDRU/96/6.2/S/60000, implementat de MMFPS în parteneriat cu
ANP.
- Koehler J., Laczko F., Aghazarm C. şi Schad J. (2010) Migration and the economic crisis in the
European Union: implications for policies, Research and Publications Division, IOM, disponibil
online la http://www.iomdublin.org/Migration_and_The_Economic_Crsis_in%
20_he%20_U.pdf
- Kraemer-Eis, H. şi Conforti, A. (2009) Microfinance in Europe A market overview, raport pentru
European Investment Fund, disponibil online la:
http://www.eif.org/news_centre/research/EIF_WP_2009_001_Microfinance.pdf
- Lambru, M. şi Vameşu, A., (coord.) (2010) România 2010. Sectorul neguvernamental – profil,
tendinţe, provocări, Ed. Litera, Bucureşti.
- Lambru, M. şi Petrescu, C. (2012) Social Economy status quo in Romania Profile, structure and
trends, document intern Conferinţa Naţională a Economiei Sociale ”Spre o economie a
solidarităţii”, 15 noiembrie 2012, proiect POSDRU “PROMETEUS- Promovarea economiei
sociale in Romania prin cercetare, educatie si formare profesionala la standarde europene”
implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) în parteneriat cu
Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii (ICCV), Universitatea din Bucuresti - Facultatea de
Sociologie, European Research Institute on Cooperatives and Social Enterprises (EURICSE)
şi Centrul Naţional de Pregătire în Statistică (CNPS/ INS).
- MAI, IGI (2012) Buletin statistic în domeniul imigraţiei şi azilului. Semestrul I 2012, disponibil
online la: http://ori.mai.gov.ro/api/media/userfiles/analiza%20statistica%20sem%20I.pdf.
- Matei, D., Sănduleasa, B. şi Ghenţa, M. (2011) Calitatea vieţii familiilor monoparentale din
România: analize cantitative şi calitative, proiect ”Familia monoparentală, insecuritatea
economică şi politica guvernamentală: Metodologie de evaluare a calităţii vieţii familiilor
monoparentale din România”, finanţat prin Programul Parteneriate în Domenii Prioritare,
Domeniul 9 (nr. de identificare contract 92087/1.10.2012), implementat de INCSMPS şi INS.
- Metis GmbH & wiiw (2012) Evaluation of the reaction of the ESF to the economic and financial
crisis, raport comandat de Comisia Europeană, DG Employment,disponibil online la: :
http://www.ec.europa.eu/social/BlobServlet?docId=7671&langId=en
57
- MMFPS, AMPOSDRU (2010) Documentul Cadru de Implementare a Programului Operaţional
Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane 2007-2013, disponibil online la:
http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-
62/Doc_prog/dci/3_DCI_POSDRU/DCI_POSDRU_Iun.2009.pdf
- MMFPS (2010) Raport de cercetare privind economia socială în România din perspectivă
europeană comparată, proiect ”Economia socială: model inovator pentru promovarea
incluziunii active a persoanelor defavorizate”, POSDRU/14/6.1/S/, disponibil online la:
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Rapoarte-
Studii/301210Raport%20de%20cercetare_ES.pdf
- MMFPS, AMPOSDRU (2011) Raportul anual de implementare, disponibil online la:
http://www.fonduri-ue.ro/documente-suport/rapoarte/rapoarte-posdru
- MMFPS, AMPOSDRU (2011) Raport Final al Raportului de Evaluare Intermediară a Programului
Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, disponibil online la: http://www.fonduri-
ue.ro/documente-suport/rapoarte/rapoarte-posdru
- MMFPS (2011) Legea privind economia socială, proiect legislativ aflat în dezbatere publică,
disponibil online la: http://www.fonduri-structurale.ro/detaliu.aspx?eID=11682&t=Stiri
- MMFPS (2012) Analiza datelor statistice privind plata ajutorului social conform Legii nr. 416/2001
privind venitul minim garantat, în luna martie 2012, Direcţia Servicii Sociale şi Incluziune
Socială, Compartiment indicatori sociali şi programe incluziune socială, disponibil online la:
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Domenii/Incluziune%20si%20asistenta
%20sociala/raportari/VMG%20_MARTIE%202012%20_p.pdf
- MMFPS, DHHP (2012) Evoluţii în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap la 30 iunie 2012,
disponibil online la:
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Statistica/Buletin%20statistic/2012/Han
d%2030%20iunie%202012-site.pdf
- Neef, R. şi Stănculescu, M. S. (eds.) (2002) The Social Impact of Informal Economies in Eastern
Europe, Ashgate, London.
- Neef, R., şi Adair, Ph. (eds.) (2004) Shadow Economies and Social Transformation in Romania,
LIT Verlag Munster.
- Observatorul Social, Universitatea Bucureşti (2010) Barometru de incluziune socială. Sondaj
reprezentativ la nivel naţional pentru angajatorii şi angajaţii din România, disponibil online la:
http://media.unibuc.ro/attachments/article/909/Barometrul%20de%20Incluziune%20Sociala%2
02010_Angajati_Angajatori_07.10.2010.pdf
- OECD (2009) ”International Migration and the Economic Crisis: Understanding the Links and
Shaping Policy”, in Responses in International Migration Outlook, disponibil online la:
http://www.oecd.org/dataoecd/45/18/46292981.pdf
- OECD (2010) Investment Reform Index 2010: Monitoring Policies and Institutions for Direct
Investment in South-East Europe, OECD Publishing, disponibil online la:
10.1787/9789264079588-en
- Petrescu, C. (2012) Ghid de bune practici în dezvoltarea întreprinderilor sociale pentru
comunităţile de romi, proiect POSDRU/69/6.1/S/34922 ”Economia socială ca soluţie a
dezvoltării comunităţilor Roma din România”, implementat de PNUD în parteneriat cu
Departamentul pentru Relaţii Interetnice– Guvernul României, Alianţa Civică a Romilor din
România şi Centrul de Analiză şi Dezvoltare Instituţională Eleutheria, disponibil online la:
http://www.undp.ro/libraries/projects/Ghid_UNDP_RO.pdf
- Petrescu, C. (coord.) (2012) Cooperativele din România – actori ai dezvoltării socio-economice,
raport ICCV, proiect POSDRU “PROMETEUS- Promovarea economiei sociale in Romania
prin cercetare, educatie si formare profesionala la standarde europene” implementat de
Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) în parteneriat cu Institutul de Cercetare a
Calitatii Vietii (ICCV), Universitatea din Bucuresti - Facultatea de Sociologie, European
Research Institute on Cooperatives and Social Enterprises (EURICSE) şi Centrul Naţional de
Pregătire în Statistică (CNPS/ INS).
- Popescu, R. (2011) Grupurile vulnerabile şi economia socială. Romi şi femei în dificultate. Manual
de interventie, proiect POSDRU „PROACTIV – de la marginal la incluziv”, realizat de
Asociaţiei pentru Dezvoltare şi Promovare socio-economică CATALACTICA – Filiala
Teleorman, disponibil online la: http://www.proactiv-
org.ro/files/grupurile_vulnerabile_si_economia_sociala.pdf
- Preda, M. şi Duminică, G. (2003) Accesul romilor pe piaţa muncii, Editura Cărţii de Agribusiness
(ECA), Bucureşti.
- Preda M., Buzducea D., Lazăr F. şi Grigoraş V. (2010) Researching the Edge, Editura Universităţii,
Bucureşti.
- Preda, M. (coord.) (2011) Analiza situaţiei copiilor în România, Raport UNICEF.
58
- Preoteasa, A. M., Cace, S. şi Duminică, G. (coord.) (2009) Strategia naţională de îmbunătăţire a
situaţiei romilor: vocea comunităţilor, Agenţia de Dezvoltare Comunitară ”Împreună”, disponibil
online la: http://www.agentiaimpreuna.ro/files/publicatii/10-RAPORT_tipar-p-ro.pdf
- Rughiniş, C. (2000) ”Proiecte de dezvoltare în comunităţi de romi: Echilibrarea unei relaţii
asimetrice”, în Revista de cercetări sociale, nr. 3-4, p. 77-96.
- Sandu, D. (2000) ”Migraţia circulatorie ca strategie de viaţă”, în Sociologie românească, nr. 2 serie
nouă, p. 5-29.
- Sandu, D. (2005) Comunităţile de Romi din România O hartă a sărăciei comunitare prin sondajul
PROROMI, Banca Mondială, Bucureşti.
- Sandu, D., Radu, C., Constantinescu, M. şi Ciobanu, O. (2004) A Country Report on Romanian
Migration Abroad: Stocks and Flows After 1989, Multicultural Center Prague,
www.migrationonline.cz.
- Sandu, D., (coord.) (2006) Locuirea temporară în străinătate. Migraţia economică a românilor.
1990-2006, Fundaţia Soros România, disponibil online la:
www.soros.ro/ro/documente.php?document=354
- Sandu, D. (2010) “Modernising Romanian society through temporary work abroad”, în Black, R.,
Engbersen, G., Okólski, M., şi Panţîru C. (eds.), A Continent Moving West? EU enlargement
and labour migration from Central and Eastern Europe, Amsterdam University Press.
- SAR (2009) Diagnostic: Exclus de pe piaţa muncii. Piedici în ocuparea persoanelor cu dizabilităţi
în România, disponibil online la: http://observator.sas.unibuc.ro/wp-
content/uploads/2011/01/Diagnostic-exclus-de-pe-piata-muncii.pdf
- Stănescu S. şi Cace S. (coord.) (2011) Atf fel de ocupare: Cererea de economie socială în
regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov şi Sud-Est, proiect POSDRU „INTEGRAT – resurse
pentru femeile şi grupurile roma excluse social”, Editura Expert, Bucureşti, diponibil online la:
http://www.integrat.org.ro/files/cererea_es.pdf
- Stănescu S., Cace S. şi Alexandrescu F. (coord.) (2011) Între oportunităţi şi riscuri: Oferta de
economie socială în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov şi Sud-Est, proiect POSDRU
„INTEGRAT – resurse pentru femeile şi grupurile roma excluse social”, Editura Expert,
Bucureşti, disponibil online la: http://integrat.org.ro/files/oferta_es.pdf
- Stănescu S., Asiminei R., Rusu O. şi Vîrjan D. (2012) Profit pentru Oameni. Raport de deschidere
în cadrul proiectului Modelul economiei sociale în România, proiect POSDRU ”Modelul
economiei sociale în România”, implementat de PNUD în parteneriat cu Asociaţia Alternative
Sociale, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-
Politice, Iaşi şi Academia de Studii Economice – Facultatea de Relaţii Economice
Internaţionale, Bucureşti, în disponibil online la:
http://alternativesociale.ro/images/stories/downloads/Raport%20de%20Deschide%20privind%
20Economia%20Sociala.pdf
- Stănculescu, M. S. şi Ilie, S. (2001) Economia informală în România, PNUD şi ICCV, Bucureşti.
- Stănculescu, M. S. şi Berevoescu I. (coord.) (2004) Sărac lipit, caut altă viaţă, Editura Nemira,
Bucureşti.
- Stănculescu M.S. şi Stanovnik T. (eds.) (2009) Activity, Incomes and Social Welfare. A
Comparison across Four New EU Member States, European Centre Vienna, Ashgate.
- Stănculescu, M. S şi Pop, L. (2009) “The Transition Process and Changes in Income, Income
Inequality and Poverty: The Case of Romania”, în Stănculescu M.S. şi Stanovnik T. (eds.)
Activity, Incomes and Social Welfare. A Comparison across Four New EU Member States, p.
177-230, European Centre Vienna, Ashgate.
- Stănculescu, M. S. (coord.), Marin, M. şi Branişte, S. (2010) Calitatea vieţii şi gradul de satisfacţie
privind locuirea în cartierul Cetate, municipiul Alba Iulia. Raport final, finanţat de Asociaţia
Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia, proiect ”Legături între regenerarea urbană,
planificarea spaţială – NODUS WG6”, Programul Operaţional de Cooperare Teritorială
URBACT, disponibil online la: www.albaiulia-aida.ro/nodus/NODUS%20WG6%20-
%20Studiu%20Sociologic%20(Raport%20Final%20
- Stănculescu, M. S. şi Aprahamian, A. (2010) Financial Literacy in Romania, raport Banca
Mondială, Bucureşti.
- Stănculescu, M. S. şi Marin, M. (2011) Impactul crizei economice economice internaţionale în
România 2009-2010. În 2009 ‘doar la televizor‘, în 2010 ‘ne-a îngenuncheat‘– Un studiu panel
bazat pe metode calitative, UNICEF, Editura Vanemonde, Bucureşti, disponibil online la:
http://www.unicef.ro/publicatii/impactul-crizei-economice-internationale-in-romania-2009-2010/
- Stănculescu, M. S. şi Stoiciu, V. (2012) Impactul crizei economice asupra migraţiei forţei de
muncă din România, Editura Paideia, Bucureşti.
- Stănculescu, M. S. (coord.) Marin, M. şi Popp, A. (2012) Copil în România O diagnoză
multidimensională, UNICEF, Bucureşti.
59
- Tarnovschi, D. (coord.) (2012) Situaţia romilor în România, 2011. Între incluziune socialã şi
migraţie. Raport de ţară, proiect “EU INCLUSIVE – transfer de date şi experienţe privind
integrarea pe piaţa muncii a romilor între România, Bulgaria, Italia şi Spania”
POSDRU/98/6.4/S/63841, implementat de Fundaţia Soros România, disponibil online la:
http://www.soros.ro/ro/publicatii.php#
- Tarnovschi, D. (coord.) (2012) Romii din România, Bulgaria, Italia şi Spania, între incluziune
socială şi migraţie Studiu comparativ, proiect “EU INCLUSIVE – transfer de date şi experienţe
privind integrarea pe piaţa muncii a romilor între România, Bulgaria, Italia şi Spania”
POSDRU/98/6.4/S/63841, implementat de Fundaţia Soros România, disponibil online la:
http://www.soros.ro/ro/publicatii.php#
- Vameşu, A. şi Kivu, M. (2010) România 2010. Sectorul neguvernamental. Profil, tendinţe,
provocări, prezentare la Conferinţa “Sectorul neguvernamental după 20 de ani –realizări şi
provocări”, Bucureşti, 7 octombrie 2010, disponibil online la:
http://www.fdsc.ro/library/conferinta%20vio%207%20oct/Prezentare%20sintetica%20plen_AV
%20si%20MK.pdf.
- Vameşu, A. (2011) Institutul de Economie Socială un centru de resurse pentru actorii interesaţi de
domeniul economiei sociale, proiect POSDRU “PROMETEUS- Promovarea economiei sociale
in Romania prin cercetare, educatie si formare profesionala la standarde europene”
implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) în parteneriat cu
Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii (ICCV), Universitatea din Bucuresti - Facultatea de
Sociologie, European Research Institute on Cooperatives and Social Enterprises (EURICSE)
şi Centrul Naţional de Pregătire în Statistică (CNPS/ INS).
- Voicu, O., Toth, G., Guga, S. (2008) Migrant în România: Perspective şi riscuri, Fundaţia Soros
România, disponibil online la: http://apatrid.net/Documente-
Apatride/imigrant%20in%20romania.pdf
- Voinea, L. (2010) Raport de avertizare timpurie privind piaţa muncii, proiect POSDRU ”Biroul
pentru observarea pieţei muncii şi a calităţii locurilor de muncă”, implementat de Blocul
Naţional Sindical, Bucureşti, disponibil online la:
http://www.bns.ro/wps/wcm/connect/6671933d-828a-4217-ae94-
55766c865b1f/Raport+de+avertizare+timpurie+privind+piata+muncii.pdf?MOD=AJPERES&C
ACHEID=6671933d-828a-4217-ae94-55766c865b1f
- Voinea, L. şi Albu, L., (2011) Economia informală şi impactul ei asupra pieţei muncii, proiect
POSDRU ”Biroul pentru observarea pieţei muncii şi a calităţii locurilor de muncă”,
implementat de Blocul Naţional Sindical, Bucureşti, disponibil online la:
http://www.bns.ro/wps/wcm/connect/b53004b1-7995-4c5d-994a-
68eb345ef0c9/Economia+informala+si+impactul+ei+asupra+pietei+muncii.pdf?MOD=AJPER
ES&CACHEID=b53004b1-7995-4c5d-994a-68eb345ef0c9
- Zamfir, E. şi Zamfir, C. (coord.) (1993) Ţiganii între ignorare şi îngrijorare, Editura Alternative,
Bucureşti.
- Zamfir, C. şi Preda, M. (coord.) (2002) Romii în România, Editura Expert, Bucureşti.
Legislaţie
- Legea nr 1/2005 privind funcţionarea şi organizarea cooperaţiei, publicată în Monitorul Oficial
nr.172 din 28 februarie 2005.
- Ordonanţa de Urgenţă nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul
Oficial nr.39 din 31 ianuarie 2000.
- Ordonanţa de Urgenţă nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului,
publicată în Monitorul Oficial nr. 1027 din 27 decembrie 2006.
- Legea 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, publicată în Monitorul
Oficial Nr. 723 din 3 octombrie 2002.
- Legea 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor şi al
uniunilor acestora, publicată în Monitorul Oficial Nr. 261 din 22 aprilie 1996
Alte surse:
Analizele socio-economice, comentariile şi observaţiile trimise de următorii membri ai Grupului de
Lucru Tehnic privind Afacerile Sociale şi Economia Socială: ANA, ANOFM, Agenţia de Dezvoltare
60
Comunitară „Împreună”, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Federaţia Filantropia, FDP, FDSC,
FNGCIMM, Fundaţia Progenies, IES, Ministerul Justiţiei, PartNet, IER/UGIR.
Surse online:
http://www.economiesociala.net/
http://www.ies.org.ro/
http://www.ipp.ro/
http://www.insse.ro/
http://eurostat.eu
www.cdi.coop/icaprinciples.html
http://www.bnro.ro
Lista acronime
AEDU – Asociaţia Europa pentru Dezvoltare Umană
AMPOSDRU – Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane
ANA - Agenţia Naţională Antidrog
ANITP - Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane
AJOFM – Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă
ANOFM – Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă
ANP - Administraţia Naţională a Penitenciarelor
ANPH - Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap
BNR – Banca Naţională a României
CAR – Casă de Ajutor Reciproc
CCSB – Compania de Cercetare Sociologică şi Branding
CE - Comisia Europeană
CIRIEC - Centre international de recherches et d'information sur l'économie publique, sociale et
cooperative
CNCD - Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării
CNP - Comisia Naţională de Prognoză
CPARSD - Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice
CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate
DGASPC – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
DGPC - Direcţia Generală Protecţia Copilului (MMFPS)
DGPPH - Direcţia Generală Protecţia Persoanelor cu Handicap (MMFPS)
FDP - Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor
FDSC - Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile
FES – Fundaţia Friedrich Ebert
FSAS-UB – Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti
FSR – Fundaţia Soros România
ICCV – Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Academia Română
IES – Institutul de Economie Socială
61
IER/UGIR – Institutul Economic Român / Uniunea Generală a Industriaşilor din România
IGI - Inspectoratului General pentru Imigrări (MAI)
INCSMPS – Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale
INML - Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti
INS – Institutul Naţional de Statistică
MAI – Ministerul Afacerilor Interne
MMFPS – Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
MS – Ministerul Sănătăţii
OECD – Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
PartNet – Asociaţia PartNet – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă
PNUD – Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare
SAR - Societatea Academică din România
SPAS – Serviciu Public de Asistenţă Socială
UE – Uniunea Europeană
UNCARS – Uniunea Naţională a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor
62

Analiza Antreprenoriat Si Economie Sociala PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Analiza Antreprenoriat Si Economie Sociala PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GUVERNUL ROMÂNIEI

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ȘI

Grupul de Lucru Tehnic

II. Analiza macro-economică specifică domeniului (indicatori relevanţi), perspective

2.1 Produsul Intern Brut

Figura 1 Rate de creştere a PIB în UE şi în România, 2008-2012 (%)

RO % fată de trimestrul precendent

10 RO % fată de anul precedent

2008 2009 2010 2011 2012

2.2 Ocupare şi şomaj

România 63,3 63,6 64,4 63,5 63,3 62,8 70

Date: Eurostat. Ţintele Europa 2020 conform http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/targets_en.pdf.

Rural 1441 565 2110 Sectorul formal

România 5840 1209 2190

EU27 % fa tă de tri me s trul pre ce nde nt

2008 2009 2010 2011 2012

Numărul salariaţilor a scăzut considerabil în sectorul privat, cu peste o jumătate de milion,

2.3 Sărăcie şi deprivare materială

Riscul de sărăcie sau excluziune socială

24,4 23,5 23,1 23,4

2007 2008 2009 2010 2011 B-Ilfov Centru V NV S SV SE NE

Date. Eurostat. Datele EU-27 pentru 2011 nu sunt încă disponibile.

2.4 Migraţia în străinătate pentru muncă

80 Înalt calificate, non-manuale

Romania UE-27 Migranții

Tabel 2 Evoluţia remiterilor românilor din străinătate, ianuarie 2005-iulie 2012

Chiar şi în perioade de stabilitate, de creştere economică, anumite grupuri de persoane

2.6 Climatul social

Figura 8 Încrederea în guvernare 2005-2012 (% din populaţia de 18 ani şi peste)

3 Analiza socio-economică a domeniului

3.1 Nevoia de economie socială în România

3.1.1 Grupurile vulnerabile

3.1.2 Servicii sociale furnizate grupurilor vulnerabile

3.1.3 Responsabilitate socială

Documentele strategice europene 120 definesc responsabilitatea socială ca fiind

3.2 Economia socială – definire şi cadru conceptual

3.3 Entităţi ale economiei sociale în România

3.3.1 Societăţile cooperative

Tabel 4 Evoluţia cooperativelor 2000-2010 (număr)

2000 2005 2007 2009 2010

Societăţile cooperative de consum şi cele meşteşugăreşti reprezintă formele dominante

Tabel 5 Efectele crizei globale asupra performaţei cooperativelor (2010 % 2007)

Asociaţiile şi fundaţiile sunt entităţi private, organizate formal, cu autonomie în luarea

Tabel 6 Evoluţia organizaţiilor neguvernamentale 2000-2010 (număr)

2000 2005 2007 2009 2010

Majoritatea organizaţiilor neguvernamentale activează în mediul urban şi doar în jur de 20%

Tabel 7 Evoluţia asociaţiilor agricole şi obştilor 2000-2010

2000 2005 2007 2009 2010

În plan teritorial, asociaţiile agricole şi obştile/composesoratele activează majoritar în mediul

3.3.3 Casele de ajutor reciproc

Tabel 8 Evoluţia caselor de ajutor reciproc active 2000-2010 (număr)

2000 2005 2007 2009 2010

3.4.1 Economia socială165 în 2010

Figura 9 Evoluţia economiei sociale în România

Număr unități active Număr salariați

10494 48238 44.526 34.597

3.4.2 Finanţarea economiei sociale din fonduri europene 2007-2013

Pentru perioada de finanţare 2007-2013, Domeniul Major de Intervenţie 6.1, Dezvoltarea

Figura 10 Programe de calificare şi recalificare finanţate prin POSDRU (Număr de persoane

Total Romi Persoane cu dizabilitati Tineri postinstitutionalizati

Sursa: MMFPS, AMPOSDRU (2011) Raportul Anual de Implementare.

În ceea ce priveşte participarea la cursuri de calificare şi recalificare, în 2011 obiectivul a fost

Tabel 10 Numărul structurilor de economie socială înfiinţate prin finanţare POSDRU