Prin definiție, tulburările de personalitate sunt exagerări ale trăsăturilor normale de personalitate,

exagerări care sunt atât inflexibile, cât și neadaptive (Widiger și Trull, 1985). Să examinăm aceste
două cuvinte.

1. Inflexibil. Persoanele cu tulburări de personalitate cred că nu se pot schimba, chiar dacă doresc. În
unele cazuri, acestea nu se consideră anormale și sunt aduse la tratament (dacă se întâmplă
vreodată) de către cei din jurul lor, cum ar fi părinții sau partenerii conjugali, mai degrabă decât de
bună voie.

2. Neadaptiv. Prin definiție, o anomalie împiedică un talent sau o capacitate obișnuită, așteptată, să
se exprime, ori are un impact negativ asupra capacității individului de a trăi în armonie cu ceilalți. A
spune că tulburările de personalitate sunt neadaptive înseamnă că ele fac rău oamenilor sau că
îngreuiază posibilitatea ca oamenii să trăiască o viață normală și productivă.

Tulburarile de Personalitate (DSM – IV)

Tulburările de personalitate sunt tipare (modele) cognitive, emoționale, ale impuls-
controlului și relațiilor cu ceilalți, constante și durabile în timp, nonfuncționale, perturbate,
care nu permit funcționarea normală în viața de zi cu zi.

Tulburările de personalitate nu se încadrează în tiparul clasic de boală. Nu au un debut limitat

în timp, o perioadă de stare și apoi o vindecare în urma unui tratament. Nefiind boli au fost
denumite dezvoltări dizarmonice ale structurii psihice ale persoanei în cauză.[1] Aceste
structuri particulare au anumite caracteristici:[1]

 sunt schițate și se dezvoltă încă din copilărie;

 se cristalizează la adolescență;
 însoțesc persoana de-a lungul întregii sale existențe.

Studiile epidemiologice arată că 4–12% din populația adultă are un diagnostic oficial de
tulburare de personalitate, dar dacă se iau în considerare și gradele ei mai ușoare, procentul
este mult mai mare

Date istorice
Dacă istoria omenirii consemnează și descrie, încă din Antichitate, diverse variante de
tulburări psihopatologice, acestea, la rândul lor, integrează sau fac trimiteri la atributele firii
umane și la structurările sale dizarmonice, exteriorizate prin tulburări de comportament și
adaptare. Cunoașterea lor devine o condiție fundamentală a perceperii și înțelegerii
evenimentelor istorice, a căror dinamică sau alternanță a fost și este mereu mediată
personologic.

Hipocrate a fost cel care a postulat existența a patru mari umori ale corpului uman: bila
galbenă, respectiv neagră, limfa și sângele, care au fost corelate cu cele patru elemente
constituente ale lumii și cu cele patru anotimpuri, prezența lor în exces dezvoltând cele patru
tipuri de temperament: coleric, melancolic, flegmatic și sangvinic.
Treptat s-au conturat și s-au descris diferite entități nosologice psihiatrice de tulburări de
comportament, mai mult sau mai puțin manifeste. Atunci când suferințele provocate
anturajului primeau atributele agresivității și criminalității, cazurile erau abordate medico-
legal. Francezul Philippe Pinel, psihiatru la Bicêtre, a rămas în istorie ca eliberator al
condamnaților cu tulburări psihice, care erau ținuți în condiții de temniță. El a observat cu
deosebită atenție cazuistica și particularitățile faptelor incriminatorii și a descris „mania fără
delir” ca entitate integratoare a comportamentului imoral și criminal în absența unor
fenomene psihotice cunoscute, precum halucinațiile sau ideile delirante. Tulburările de
personalitate tind treptat să fie privite ca expresii ale unor procese degenerative ale sistemului
nervos de natură constituțional-ereditară.

Între 1867 și 1882 Richard von Krafft-Ebing descrie o structură psihologică dominată de
cruzime și introduce în vocabularul medical termenii de sadism și masochism. În concepția
autorului comportamentele impulsiv-agresive sunt expresia pulsiunilor sexuale deviate și
apanajul – cu precădere – al sexului masculin. Severitatea manifestărilor este în directă
concordanță cu prezența unor trăsături de serie psihotică. Cele 10 subtipuri de personalități
patologice studiate de psihiatrul german rămân modelele de profunzime și acuratețe
descriptivă: psihopatul hipertim, depresiv, nesigur de sine, fanatic, cu stimă de sine scăzută,
instabil, exploziv, nervos, apatic și astenic. Autorul le consideră nu entități diagnostice, ci
„moduri de a fi”. Contribuția lui Carl Schneider se extinde și asupra comportamentelor
agresiv-criminale, care nu întotdeauna pot fi asociate impulsivității și explosivității, ci pot fi și
apanajul altor structuri personopate.

O contribuție calitativă aparte în descrierile personalităților psihopate o aduce David Shapiro

în 1965,[3] care analizează o serie de dimensiuni cognitive, precum spontaneitatea și deficitul
elaborărilor, corespunzător cărora primul răspuns la un stimul nu este supus proceselor
integrative, identificându-se cu răspunsul final.

Dezvoltarea conceptului de personalitate patologică a parcurs, în a doua jumătate a secolului

XX, o etapă a ambiguităților terminologice, corespunzătoare noțiunilor de temperament,
caracter și personalitate. Acestea au fost folosite în mod substitutiv, dar primele două au
rămas reperele structurale dominante ale personalității. În Clasificarea Internațională a Bolilor
Psihice din 1987 s-a încercat introducerea categoriei personalităților accentuate, la care s-a
renunțat ulterior. Conceptul își are originile în formulările lui Bénédict Morel, citat de Peter
Tyrer, și ale lui Karl Leonhard. Primul a susținut că persoanele au predispoziții
temperamentale sub influența unor factori de mediu, care, în alte condiții, ar fi inofensivi.
Sistemul DSM – elaborat de Asociația Psihiatrică Americană – situează tulburările de
personalitate pe o axă diagonală, independentă de celelalte sectoare nosologice psihiatrice.
Faptul se datorează persistenței unei opinii diferențiate, în pofida contribuției lui Emil
Kraepelin, Ernst Kretschmer și Hervey M. Cleckley. Ea a fost fundamentată pe conceptul de
moral insanity al lui James Cowles Prichard, care postula faptul că pacienții respectivi nu au
tulburări de judecată sau alte simptome care le caracterizează, debutează în adolescență și
durează toată viața. Distincția dintre tulburările de personalitate și alte tulburări
psihopatologice rămâne încă oarecum arbitrară, având în vedere intercondiționările
etimologice și patoplastice reciproce.

Cauze
Ca în cazul altor probleme de sănătate mentală, tulburările de personalitate sunt probabil
rezultatul unor interacțiuni multiple ale factorilor genetici și de mediu. Se acumulează tot mai
numeroase dovezi ce susțin existența unei legături genetice, rezultatele din studiile pe gemeni
sugerând moștenirea trăsăturilor de personalitate și a tulburărilor de personalitate în limite
cuprinse între 30% și 60%.[2] O sinteză narativă pe studiile epidemiologice sugerează și ea că
sunt importante familia și experiențele din copilăria precoce – de exemplu, abuz (emoțional,
fizic și sexual), neglijare și intimidare.[2]

Trăsături comune
 Trăsăturile sunt pervazive (extensive) și persistente.
 Sunt egosintonice (acceptabile pentru ego) și nu egodistonice (străine egoului).
 Sunt aloplastice și nu autoplastice (pacientul încearcă să schimbe mediul și nu pe
sine). Rezultă nemulțumiri, conflicte.
 Trăsăturile sunt menținute cu rigiditate.
 Mecanismele de apărare includ: fantezia, izolarea, proiecția, întoarcerea împotriva
sinelui, acting-out.
 Pacientul manifestă fixație în dezvoltare și imaturitate.
 Nu conștientizează și nu solicită ajutor.
 Dezvoltarea inegală a personalității cu deficit al valorilor etice; logica este
subordonată impulsurilor.

Tulburare de personalitate= modalitate generalizata si durabila de percepere, relationare si

gandire despre mediul extern si despre sine insusi care:

1. deviaza considerabil de la cerintele culturii individului

2. este generalizat , inflexibil si dezadaptativ in raport cu o gama larga de situatii
3. debuteaza in adolescenta sau precoce in perioada adulta
4. este stabil in cursul timpului
5. duce la detresă subiectiva semnificativa sau deteriorare functionala
6. se manifesta in doua (sau mai multe) din domeniile: cognitiv, afectiv, functionare
interpersonala, controlul impulsului

Clasificare:

1. Indivizii apar adesea ca bizari sau excentrici

Paranoida: neincredere si suspiciune, intentiile altora fiind interpretate ca rauvoitoare

Schizoida: detasare de relatiile sociale si o gama restransa de exteriorizari emotionale
Schizotipala: discomfort acut in relatiile intime, distorsiuni cognitive sau de perceptie si
excentricitati de comportament

2. Indivizii apar adesea ca teatrali, emotionali ori extravaganti

Antisociala: desconsiderare si violare a drepturilor altora

Bordeline: instabilitate in relatiile personale, imaginea de sine si afecte, impulsivitate marcata
Histrionica: emotionalitate excesiva si continua cautare a atentiei
Narcisistica: pattern de grandoare, necesitate de admiratie si lipsa de empatie
 3. Indivizii apar adesea ca anxiosi si fricosi

Evitanta: pattern de inhibitie sociala, de sentimente de inadecvare si de hipersensibilitate la

evaluarea negativa
Dependenta: pattern de comportament submisiv si de aderenta in legatura cu necesitatea
excesiva de a fi protejat de cineva
Obsesivo-Compulsiva: pattern de preocupare de ordine, perfectionism si control

D. Fara Specificatie: patternurile de personalitate satisfac criteriile generale ale unei tulburari
de personalitate, insa nu sunt satisfacute criteriile pentru nici o tulburare de personalitate
specifica

Criterii de diagnostic:

Tulburarea de Personalitate Paranoida

Personalitatea paranoidă este suspicioasă cu privire la alţii, iritabilă, de multe ori geloasă și tinde să
supraaprecieze o perspectivă ideosincretică asupra lumii. Spre deosebire de schizofrenicii paranoizi,
persoanele cu tulburări de personalitate paranoide nu au iluzii. Ele nu aud voci şi nu cred în teoriile
nerealiste ale conspirației extinse, ele sunt doar suspicioase și ostile tot timpul. Ele tind, de
asemenea, să fie litigioase, intentând numeroase procese împotriva dușmanilor lor imaginari.

A. O neincredere si suspiciozitate pervasiva fata de altii, astfel că intentiile acestora sunt

interpretate ca rauvoitoare, incepand precoce in perioada adulta si prezente intr-o varietate de
contexte, dupa cum este indicat de 4 (sau mai multe) dintre urmatoarele:

1. suspecteaza, fara o baza suficienta, ca altii il exploateaza, prejudiciaza sau insală;

2. este preocupat de dubii nejustificate referitoare la loialitatea sau corectitudinea
amicilor sau asociatilor;
3. refuza sa aiba incredere in altii din cauza fricii nejustificate ca informatiile vor fi
utilizate malitios contra sa;
4. citeste intentii degradante sau amenintatoare in remarci sau evenimente benigne
(lipsite de gravitate);
5. poarta pica tot timpul, adica este implacabil fata de insulte, injurii sau ofense;
6. percepe atacuri la persoana sau la reputatia sa, care nu sunt evidente altora si este
promt in a actiona coleros sau in a contraataca;
7. are suspiciuni recurente, fara nici o justificare, referitoare la fidelitatea sotului ori
partenerului sexual.

B. Nu survine exclusiv in cursul schizofreniei, al unei tulburari afective cu elemente psihotice

ori al altei tulburari psihotice si nu se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei conditii
medicale generale.

Tulburarea de Personalitate Schizoida

Tulburarea schizoidă de personalitate este caracterizată în primul rând de un simptom: singurătatea

socială voluntară. Persoana schizoidă este puțin probabil să aibă prieteni. Lui sau ei nu-i pasă de
sfaturile sau laudele altora. El sau ea, de obicei, locuiește singură și pare auto-absorbită sau absentă.
Spre deosebire de personalitatea schizotipală, schizoidul nu face interpretări exotice asupra
evenimentelor şi nu are un discurs incoerent. Persoanele cu o personalitate schizoidă se pot descurca
bine într-o activitate calificată în condiţii de muncă independentă și de evitare a unei prea mari
interacţiuni cu alte persoane.

A. Un pattern pervasiv de detasare de relatiile sociale si o gama restransă de exprimare a

emotiilor in situatii interpersonale, incepand precoce in perioada adulta si prezente intr-o
varietate de contexte, dupa cum este indicat de 4 (sau mai multe) dintre urmatoarele:

1. nici nu doreste nici nu se bucura de relatii stranse, inclusiv de faptul de a fi membrul

unei familii;
2. alege aproape intotdeauna activitati solitare;
3. are putin sau nu are nici un interes in a avea experiente sexuale cu alta persoana;
4. ii plac putine ori nu-i plac nici un fel de activitati;
5. lipsa amicilor sau confidentilor apropiati, altii decat rudele de gradul I;
6. pare a fi indiferent la criticile sau laudele altora;
7. prezinta raceala emotionala, detasare sau afectivitate plată.

B. Nu survine exclusiv in cursul schizofreniei, al unei tulburari afective cu elemente psihotice,

al altei tulburari psihotice ori al unei tulburari de dezvoltare pervasiva si nu se datoreaza
efectelor fiziologice directe ale unei conditii medicale generale.

Tulburarea de Personalitate Schizotipală

O personalitate schizotipală este o "persoană ciudată", care face faţă cu greu relațiilor sociale şi tinde
să interpreteze evenimentele din lumea exterioară ca având o semnificație specială cu caracter
personal pe care alte persoane nu o pot înțelege. O astfel de persoană poate părea că are jumătate
din iluziile schizofreniei, dar personalitatea schizotipală totuşi face faţă. Persoana schizotipală se
poate deteriora în condiții de stres și poate exprima ocazional idei delirante. O personalitate
schizotipală poate utiliza cuvinte neobișnuite și fraze care au o semnificație privată specială. Discursul
persoanei se abate de la subiect, dar nu este incoerent ca discursul unui schizofrenic dezordonat.

A. Un pattern pervasiv de deicite sociale si interpersonale manifestat prin disconfort acut in

relatii si reducerea capacitatii de a stabili relatii intime, precum si prin distorsiuni cognitive si
de perceptie, si excentricitati de comportament, incepand precoce in perioada adulta si prezent
intr-o varietate de contexte, dupa cum este indicat de 5 (sau mai multe) dintre urmatoarele:

1. idei de referinta (excluzand ideile delirante de referintă);

2. gandire magică sau credinte stranii care influentează comportamentul si sunt
incompatibile cu normele subculturale (ex : superstitiozitate, credinta in clarviziune,
telepatie ori in cel de al ‘saselea simt’);
3. experiente perceptive insolite, incluzand iluzii corporale;
4. gandire si limbaj bizar (ex : limbaj vag, circumstantial, metaforic, supraelaborat sau
stereotip);
5. suspiciozitate sau ideatie paranoidă;
6. afect inadecvat sau coarctat;
7. comportament sau aspect bizar, excentric sau particular;
8. lipsa de amici sau confidenti apropiati, altii decat rude de gradul I;
9. anxietate sociala excesiva care nu se diminuează odată cu familiarizarea si tinde a fi
asociată mai curand cu temeri paranoide decat cu judecati negative despre sine.
B. Nu survine exclusiv in cursul schizofreniei, al unei tulburari afective cu elemente psihotice,
al altei tulburari psihotice ori al unei tulburari de dezvoltare pervasiva.

Tulburarea de Personalitate Antisocială

A. Exista un pattern pervasiv de desconsiderare si violare a drepturilor altora aparand de la

etatea de 15 ani, ca indicat de 3 (sau mai multe) dintre urmatoarele:

1. incapacitate de a se conforma normelor sociale in legatură cu comportamentele legale,

indicată de comiterea repetată de acte care constituie motive de arest;
2. incorectitudine, indicată de mintitul repetat, uzul de alibiuri, manipularea altora pentru
profit sau plăcere personală;
3. impulsivitate sau incapacitate de a plănui dinainte;
4. iritabilitate si agresivitate, indicate de luptele sau atacurile corporale repetate;
5. neglijentă nesăbuită pentru siguranta sa sau a altora;
6. iresponsabilitate considerabilă, indicată prin incapacitatea repetată de a avea un
comportament consecvent in muncă ori de a-si onora obligatiile financiare;
7. lipsa de remuscare, indicată prin a fi indiferent ori a justifica de ce a făcut să sufere ori
a maltratat sau a furat de la altul.

B. Comportamentul antisocial nu survine exclusiv in cursul schizofreniei ori al unui episod

maniacal.
C. Individul este in etate de cel putin 18 ani.
D. Există proba unei tulburări de conduită cu debut inainte de 15 ani.

Tulburarea de Personalitate Bordeline

O personalitate borderline tinde să aibă relații intense, neregulate. Femeia criminală din
filmul Atracţie fatală este un exemplu al acestui tip. Tipul borderline este ostil și exigent, dar poate fi
de asemenea inteligent și provocator. Pacienții borderline sunt adesea unici, complicaţi și greu de
mulţumit. Ei sunt, de asemenea, imprevizibili și inconsistenţi, fiind calmi şi controlaţi timp de o
săptămână, dar făcând cumpărături uriașe sau exces de medicamente în altă săptămână. Unii
borderline se recuperează semnificativ în terapie, dar sinuciderea este, de asemenea mult mai
frecventă în rândul acestui grup, decât în rândul altor pacienți (Neted, 1997).

DSM-IV se concentrează asupra instabilităţii manifeste în toate aspectele comportamentului,

ca diagnostic al personalităţii borderline, ceea ce îngreuiază şi mai mult diagnosticul. Unii experți se
întreabă dacă această tulburare ar trebui să fie inclusă ca un sindrom psihiatric, deoarece fidelitatea
între experţi este scăzută în acest caz. Cu alte cuvinte, clinicienii independenţi sunt de multe ori în
dezacord cu privire la diagnostic.

Un pattern pervasiv de instabilitate a relatiilor interpersonale, imaginii de sine si afectelor, si

impulsivitate marcată, incepand precoce in perioada adultă si prezent intr-o varietate de
contexte, ca indicat de 5 (sau mai multe) dintre urmatoarele:

1. eforturi disperate de a evita abandonul real sau imaginar;

2. un pattern de relatii interpersonale intense si instabile caracterizat prin alternare intre
extremele de idealizare si devalorizare;
 3. perturbare de identitate : imagine de sine sau constiintă de sine marcat si persistent
instabilă;
4. impulsivitate in cel putin doua domenii care sunt potential autoprejudiciante (ex :
cheltuieli, sex, abuz de o substantă, condus imprudent, mancat compulsiv);
5. comportament, gesturi sau amenintări recurente de suicid ori comportament
automutilant;
6. instabilitate afectivă datorată unei reactivitati marcate a dispozitiei (ex : disforie
episodică intensă, iritabilitate sau anxietate durand de regulă cateva ore si numai
rareori mai mult de cateva zile);
7. sentimentul cronic de vid;
8. mânie intensă, inadecvata ori dificultate in a controla mania (ex : manifestări frecvente
de furie, stare coleroasă permanentă, bătăi repetate);
9. ideatie paranoidă sau simptome disociative severe, tranzitorii, in legătură cu stresul.

Tulburarea de Personalitate Histrionică

Al patrulea tip de personalitate enumerat în DSM-IV este personalitatea histrionică. Acest tip de
persoană este predispus la manifestări emoționale.

Cum se vede o persoană histrionică pe sine? Cum o văd alții?

Personalităţile histrionice sunt "slabe" la vederea sângelui, pot acapara un întreg dineu cu povestea
recentei lor vindecări prin credință, pot fi atât de "copleşite" de emoție în timpul unui film
trist, încât vor fi nevoite să plece imediat acasă (deci vor strica seara însoțitorului lor), vor amenința
cu sinuciderea în cazul în care interesul persoanei iubite se răcește și așa mai departe. Astfel de
persoane se văd pe ele însele ca fiind foarte sensibile, în timp ce altora le par adesea superficiale și
nesincere. (Bootzin & Acocella, 1984)

Un pattern pervasiv de emotionalitate excesivă,si de căutare a atentiei, incepand precoce in

perioada adultă si prezent intr-o varietate de contexte, după cum este indicat de 5 (sau mai
multe) dintre urmatoarele:

1. este incomodat in situatiile in care nu se află in centrul atentiei;

2. interactiunea cu altii este caracterizată adesea printr-un comportament deducător sau
provocator sexual inadecvat;
3. prezintă o schimbare rapidă si o expresie superficială a emotiilor;
4. uzează in mod constant de aspectul fizic pentru a atrage atentia asipra sa;
5. are un stil de a vorbi extrem de impresionistic si lipsit de detalii;
6. manifestă autodramatizare, teatralism, si o expresie exagerată a emotiilor;
7. este sugestionabil, adică usor de influentat de altii sau de circumstante;
8. consideră relatiile a fi mai intime decat sunt in realitate.

Tulburarea de Personalitate Narcisistică

Tulburarea de personalitate narcisistă este caracterizată printr-o imagine de sine grandioasă și un

sentiment de auto-valorizare pe măsură, combinate cu lipsa de interes faţă de preocupările și
sentimentele altora. Tipurilor narcisiste le pasă în cea mai mare parte de ele însele. Cea mai mare
parte din comportamentul lor este proiectat în direcţia impresionării celorlalți sau pentru
îmbunătățirea propriei imagini. De obicei, o persoană din acestă categorie vine la o clinică psihologică
nu pentru că ar suspiciona o tulburare, ci pentru că este distrusă din cauza unei relații sociale ruinate,
a înstrăinării prietenilor sau a partenerului conjugal.

Un pattern pervasiv de grandoare (in fantezie si comportament), necesitatea de admiratie si

lipsa de empatie, incepand precoce in perioada adultă si prezent intr-o varietate de contexte,
după cum este indicat de 5 (sau mai multe) dintre urmatoarele:

1. are un sentiment grandios de autoimportanta (ex : isi exagerează realizările si talentele,

asteaptă sa fie recunoscut ca superior fără realizări corespunzătoare);
2. este preocupat de fantezii de succes nelimitat, de putere, strălucire, frumusete sau
amor ideal;
3. crede că este ‘aparte’ si unic si poate fi inteles numai de, ori trebuie să se asocieze
numai cu, alti oameni (institutii) speciali ori cu status inalt;
4. necesită admiratie excesivă ;
5. are un sentiment de indreptătire, adică pretentii exagerate de tratament favorabil
special ori de supunere automată la dorintele sale;
6. este exploatator interpersonal, adică profită de altii spre a-si atinge propriile scopuri;
7. este lipsit de empatie : este incapabil să recunoască sau să se identifice cu sentimentele
si necesitătile altora;
8. este adesea invidios pe altii sau crede că altii sunt invidiosi pe el;
9. prezintă comportamente sau atitudini arogante, sfidătoare.

Tulburarea de Personalitate Evitantă

Personalitățile evitante sunt doritoare să evite riscurile contactului social. Millon (1981) descrie
personalitatea evitantă ca fiind caracterizată prin hipersensibilitate la respingere, umilire sau rușine.
Persoanele de acest tip doresc să fie iubite, dar se așteaptă să nu fie și, ca urmare, urmăresc în mod
constant să se reasigure, supra-reacționând la orice indiciu de dezaprobare. Ele au o stimă de sine
scăzută şi sunt de obicei supărate pe sine datorită propriilor eșecuri sociale. Aşa cum subliniază
Bootzin și Acocella (1984), "... Aceste sentimente erodează în continuare stima de sine - un cerc
vicios". Personalitatea schizoidă se bucură de singurătate, personalitatea evitantă nu.

Un pattern pervasiv de inhibitie socială, sentimente de insuficientă si hipersensibilitate la

evaluare negativă, incepand precoce in perioada adultă si prezent intr-o varietate de contexte,
după cum este indicat de 4 (sau mai multe) dintre urmatoarele:

1. evită activitătile profesionale care implică un contact interpersonal semnificativ, din

cauza fricii de critică, dezaprobare sau rejectie;
2. nu doreste să se asocieze cu alti oameni decat dacă este sigur că este apreciat;
3. manifestă retinere in relatiile intime din cauza fricii de a nu se face de ras ori de a nu fi
ridiculizat;
4. este preocupat de faptul de a nu fi criticat sau rejectat in situatii sociale;
5. este inhibat in situatii interpersonale noi din cauza sentimentelor de inadecvare;
6. se vede pe sine ca inapt social, inatractiv personal ori inferior altora;
7. refuză sa-si asume riscuri personale sau să se angajeze in orice activităti noi din cauza
faptului că acestea l-ar putea pune in dificultate.

Tulburarea de Personalitate Dependentă

Personalitățile dependente, după cum sugerează și numele, manifestă dependență extremă faţă de
alte persoane. Acestea pot intra în panică dacă sunt lăsate să se descurce singure, dar funcționează
bine, dacă nu sunt lăsate pe cont propriu. Ele au tendința să se agățe de sau să imite pe altcineva.
Aceasta este sursa lor de putere, ca şi slăbiciunea lor. În cazul în care "sunt lăsate din mînă" sunt
devastate. Adesea, tendința lor imitativă este atât de mare, încât adoptă manierele și obiceiurile de
exprimare ale persoanei al căror sprijin îl caută.

O necesitate excesivă si pervasivă de afi tutelat, care duce la un comportament submisiv si

adeziv si la frica de separare, si care incepe precoce in perioada adultă si este prezent intr-o
varietate de contexte, după cum este indicat de 5 (sau mai multe) dintre urmatoarele:

1. are dificultăti in a lua decizii comune fără o cantitate excesivă de consilii si reasigurări
din partea altora;
2. necesită ca altii să-si asume responsabilitatea pentru cele mai importante domenii ale
vietii lui;
3. are dificultăti in a-si exprima dezacordul fată de altii din cauza fricii de a nu pierde
suportul sau aprobarea;
4. are dificultăti in a initia proiecte ori a face ceva singur ( din cauza lipsei de incredere
in judecata sau capacitătile sale, mai curand decat din cauza lipsei de motivatie sau de
energie);
5. merge foarte departe in a obtine solicitudine si suport de la altii, pană la punctul de a
se oferi voluntar să facă lucruri care sunt neplăcute;
6. se simte incomodat sau lipsit de ajutor cand rămane singur din cauza fricii exagerate
de a nu fi in stare să aibă grijă de sine;
7. caută urgent altă relatie drept sursă de solicitudine si suport cand o relatie stransă se
termina;
8. este exagerat de preocupat de frica de a nu fi lăsat să aibă grijă de sine.

Tulburarea de Personalitate Obsesivo – Compulsivă

Personalitatea obsesiv-compulsivă este un "workaholic fară caldură" (Meyer și Salmon, 1984). Ea

tinde să fie atât de mult preocupată de detaliu, încât îşi limitează propria productivitate. Astfel de
oameni sunt prea controlaţi emoţional şi incapabili de a exprima grija. Ei fac liste, sortează lucrurile în
grămezi ordonate și pot fi fanatic de detaliaţi în planificările lor. Persoanelor cu o tulburare de
personalitate obsesiv-compulsivă le este greu să slăbească sau să se distreze în situații sociale. Ele
tind să aibă un slab simț al umorului și nu sunt de obicei foarte creative.

Cum poate tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă să fie distinsă de TOC?

Conform manualului DSM-IV, personalitatea obsesiv-compulsivă este ușor de distins de o persoană

cu tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), deoarece persoanele cu tulburare de personalitate obsesiv-
compulsivă nu manifestă "obsesii şi constrângeri reale". Ele nu se angajează în verificări repetate şi
nu suferă de gânduri intruzive, obsesive. Cu toate acestea, dacă un comportament devine dus la
extrem (de exemplu, dacă o persoană face vrafuri de ziare vechi până când acestea creează un
pericol de incendiu și împiedică oamenii să meargă prin cameră), atunci "un diagnostic de tulburare
obsesiv-compulsivă ar trebui să fie luat în considerare". (DSM-IV, p.. 671)

Un pattern pervasiv de preocupare pentru ordine, perfectionism si control mental si

interpersonal in detrimentul flexibilitătii deschiderii si eficientei incepand precoce in perioada
adultă si prezent intr-o varietate de contexte, după cum este indicat de cel putin 4 (sau mai
multe) dintre urmatoarele:

1. este preocupat de detalii, reguli, liste, ordine, organizare sau planuri, in asa măsură că
obiectivul major al activitătii este pierdut;
2. prezintă perfectionism care interferează cu indeplinirea sarcinilor (ex : este incapabil
să realizeze un proiect, deoarece nu sunt satisfăcute standardele sale extrem de stricte);
3. este excesiv de devotat muncii si productivitătii, mergand pană la excluderea
activitătilor recreative si a amicitiilor (nejustificată de o necesitate economică
evidentă);
4. este hiperconstiincios, scrupulos si inflexibil in probleme de moralitate, etică sau
valori (fapt nejustificat prin identificare culturală sau religioasă);
5. este incapabil să se debaraseze de obiecte uzate sau inutile, chiar cand acestea nu au
nici o valoare sentimentală;
6. refuză să delege sarcini sau să lucreze cu altii in afară de cazul cand acestia se supun
exact modului lui de a face lucrurile;
7. adoptă un stil avar de a cheltui, atat fată de sine cat si fată de altii, banii fiind văzuti ca
ceva ce trebuie strans pentru eventuale catastrofe;
8. prezintă rigiditate si obstinatie (incăpătanare, indărătnicie).

Evoluție și complicații
1. Tulburările de personalitate se prefigurează încă din adolescență, atunci însă poartă
denumirea de tulburări de comportament. Însă nu toate tulburările de comportament
devin tulburări de personalitate la vârsta adultă. Tulburarea de personalitate însoțește
persoana de-a lungul vieții, dar vârsta amprentează diferit tipurile de tulburări de
personalitate. Tulburarea borderline și tulburarea antisocială „se maturizează”,
manifestările se estompează odată cu vârsta.[1] Tulburările narcisică, dependentă și
pasiv-agresivă rămân constante sau chiar se exacerbează cu vârsta.[1] Tulburarea
schizotipală și tulburarea obsesională sunt mai bine tolerate social, ele rămânând
neschimbate pe parcursul vieții.[1]
2. Personalitatea paranoidă poate apare ca un prodrom la tulburarea iluzională sau ca
schizofrenie adevărată. Acești indivizi sunt la risc de agorafobie, depresie majoră,
tulburare obsesiv-compulsivă și abuz de substanțe. Pacienții cu tulburare de
personalitate schizoidă pot dezvolta depresie majoră. Pacienții cu personalitate
schizotipală pot dezvolta afecțiune psihotică ușoară, tulburare schizofreniformă sau
iluzională. La momentul diagnosticului 30–50% au depresie majoră concurentă și
aproape toți au avut cel puțin un episod de depresie majoră.
3. Personalitatea antisocială este asociată cu risc de tulburări anxioase, abuz de substanțe,
somatizare. Personalitatea de graniță este asociată cu risc de abuz de substanțe,
tulburări ale alimentației (bulimie) și stres posttraumatic. Suicidul este un risc
particular la pacienții de graniță. Istoricul de cabotism sau personalitate teatrală este
asociat în particular cu tulburările somatoforme. Persoanele cu narcisism sunt la risc
de anorexie nervoasă și abuz de substanțe, precum și depresie.
4. Personalitatea evitantă este asociată cu anxietatea, mai ales fobia socială.
Personalitatea dependentă poartă risc de tulburări anxioase și de acomodare.
Persoanele cu personalitate obsesiv-compulsivă sunt la risc de infarct miocardic
datorită tipului de viață. Aceștia pot fi la risc de tulburări anxioase.
5. Suicidul este cea mai de temut complicație a tulburărilor de personalitate, tulburarea
borderline și cea dependentă având riscul cel mai mare. Totuși, actul suicidar din
 tulburările de personalitate se deosebește deseori de suicidul din celelalte condiții
patologice prin inautenticitatea intenției, fiind de cele mai multe ori demonstrativ,
regizat, dar uneori reușind, ducând la așa-zisa „moarte prin accident suicidar”.[1] Alte
complicații pot fi decompensările depresive, anxioase sau chiar psihotice, fiecare tip
de tulburare de personalitate având predispoziții relativ specifice.

Tulburarea de personalitate este un tip de tulburare

mentala in care gandirea si comportamentul urmeaza un
tipar rigid si nesanatos.
Tulburarea de personalitate duce persoana in cauza in situatia in care aceasta intampina
dificultati in a percepe situatii si alte persoane si a relationa cu acestea.

Mai departe apar probleme si limitari considerabile in ceea ce priveste relatiile, activitatile
sociale, munca si scoala.

In unele cazuri, se poate sa nu realizati ca aveti o tulburare de personalitate, pentru ca modul in

care ganditi si va comportati vi se par naturale. Si puteti sa-i invinuiti pe cei din jur pentru
provocarile pe care le infruntati.

Tulburarile de personalitate apar de obicei in adolescenta sau in primii ani ai vietii de adult.
Exista multe tipuri de tulburari de personalitate. Unele tipuri pot fi mai putin evidente de-a
lungul varstei mijlocii.

Tipurile de tulburari de personalitate sunt impartite in 3 grupuri, pe baza caracteristicilor si

simptomelor similare. Multi oameni care sufera de o tulburare de personalitate prezinta, de
asemenea, semne si simptome ale cel putin unei alte tulburari de acest fel. Nu e nevoie sa
prezentati toate semnele si simptomele listate ale unei tulburari pentru a fi diagnosticat cu
aceasta.

Aceste tulburari sunt caracterizate printr-un ansamblu de

trasaturi (cognitive , afective si relationale) persistente in timp care determina un
comportament, invalidant neasteptat si neadecvat grupului social.

Conform Asociatiei Psihiatrice Americane Tulburarile de personalitate au fost impartite in trei

grupe (cluster):

Cluster A -ciudat si excentric

Tulburare de personalitate: paranoida, schizoida, schizotipala

Cluster B -dramatic, emotional si imprevizibil

Tulburare de personalitate: antisociala, borderline, histrionica, narcisica

Cluster C -anxios sau temator

Tulburare de personalitate: evitanta, dependenta, obsesiv-compulsiva

Alte tulburari de personalitate care nu sunt incluse in aceste clustere sunt :

Tulburare de personalitate pasiv – agresiva

Tulburare de personalitae depresiva

Se considera ca etiologia tulburarilor de personalitate este plurifactoriala , factorii biologici

(genetici, leziuni perinatale ) impreuna cu cei de mediu , conducand in final la acea
constructie dizarmonica a personalitatii.

I. Grupul A de tulburari de personalitate

Tulburarile de personalitate din Grupul A sunt caracterizate de o gandire sau un comportament

neobisnuit, excentric. Acestea includ tulburarea de personalitate paranoida, tulburarea de
personalitate schizoida si tulburarea de personalitate schizotipala.

1. Tulburarea de personalitate paranoida

 Neincredere si suspiciune generala in ceea ce ii priveste pe cei din jur si motivele lor
 Convingerea nejustificata ca cei din jur incearca sa va raneasca sau sa va induca in
eroare
 Suspiciune nejustificata in ceea ce priveste loialitatea sau gradul de incredere ale celor
din jur
 Ezitarea de a face confidente celor din jur datorita unei temeri nerezonabile ca acestia
vor folosi informatia impotriva dvs
 Perceperea remarcilor inocente sau a situatiilor neamenintatoare ca atacuri sau insulte
la persoana
 Reactii furioase sau ostile la nepoliteturi sau insulte percepute
 Tendinta de a purta pica
 Suspiciune recurenta, nejustificata ca partenerul sexual sau sotul/sotia este infidel

2. Tulburare de personalitate schizoida

 Lipsa de interes pentru relatiile personale sau sociale, preferinta de a fi singur
 Exprimare emotionala limitata
 Incapacitatea de a se bucura de majoritatea activitatilor
 Incapacitatea de a identifica semnale sociale obisnuite
 Apare ca fiind rece sau indiferent fata de altii
 Interesat putin sau deloc de a face sex cu alta persoana

3. Tulburarea de personalitate schizotipala

 Imbracaminte, convingeri, gandire, discurs si comportament stranii
 Experiente perceptuale ciudate, ca auzitul de voci care va soptesc numele
 Emotii slabe sau raspunsuri emotionale nepotrivite
 Anxietate sociala si o lipsa de relatii apropiate sau un disconfort in ceea ce priveste
astfel de relatii
 Reactii indiferente, nepotrivite sau suspicioase la adresa celorlalti
  „Gandirea magica” – credinta ca puteti influenta oameni sau evenimente cu gandurile
dvs.
 Convingerea ca anumite incidente intamplatoare sau evenimente au mesaje ascunse
menite doar pentru dvs.

II. Grupul B de tulburari de personalitate

Tulburarile de personalitate din Grupul B sunt caracterizate de o gandire sau un comportament

dramatic, exagerat de emotional sau imprevizibil. Acestea includ tulburarea de personalitate
antisociala, tulburarea de personalitate borderline, tulburarea de personalitate
histrionica si tulburarea de personalitate narcisica.

1. Tulburarea de personalitate antisociala

 Neinteres fata de nevoile sau sentimentele celor din jur
 Mintit, furat, folosirea de aliasuri, inselarea celor din jur in mod constant
 Probleme recurente cu legea
 Violarea repetata a drepturilor celor din jur
 Comportament agresiv, deseori violent
 Lipsa de interes fata de siguranta de sine a celorlalti
 Comportament impulsiv
 Iresponsabilitate consecventa
 Lipsa de remuscari pentru comportamentul expus

2. Tulburarea de personalitate borderline

 Comportament impulsiv sau riscant, ca sexul neprotejat, jocurile de noroc sau mancatul
excesiv
 imagine de sine instabila sau fragila
 Relatii instabile si intense
 Stari de spirit care urca si coboara, deseori ca o reactie la stresul interpersonal
 Comportament suicidal sau amenintari de a-si face rau
 Teama intensa de a fi singur sau a fi abandonat
 Sentimente persistente de goliciune(sufleteasca?)
 Manifestari frecvente si intense ale furiei
 Paranoia declansata de stres, care apare si dispare

3. Tulburare de personalitate histrionica

 Cauta constant atentie
 Excesiv de emotional, dramatic sau provocator sexual pentru a primi atentie
 Isi exprima opiniile puternice intr-un mod teatral, dar nu le sustine cu fapte sau detalii
 Usor de influentat de altii
 Superficial, isi schimba rapid trairile
 Preocupare excesiva pentru felul in care arata
 Crede ca relatiile cu ceilalti sunt mai apropiate decat sunt ele de fapt

4. Tulburare de personalitate narcisica

  Convingerea ca sunteti mai special si mai important decat ceilalti
 Are fantezii despre putere, succes si atractivitate
 Esueaza in a recunoaste nevoile si sentimentele celor din jur
 Isi exagereaza realizarile si talentele
 Asteapta sa fie laudat si admirat constant
 Aroganta
 Asteptari nerezonabile de a primi favoruri si avantaje, deseori profitand de altii
 Invidie pe ceilalti sau convingerea ca ceilalti va invidiaza

III. Grupul C de tulburari de personalitate

Tulburarile de personalitate din Grupul C sunt caracterizate de gandire si comportament

temator, anxios. Acestea includ tulburarea de personalitate evitanta, tulburarea de personalitate
dependenta si tulburarea de personalitate obsesiv-compulsiva.

1. Tulburare de personalitate evitanta

 Prea sensibil la critici si respingeri
 Sentimentul ca este nepotrivit, inferior sau neatragator
 Evita activitatile de la munca ce presupun contact interpersonal
 Inhibat social, timid si izolat, evita activitati noi si intalnirile cu strainii
 Timiditate extrema in situatii sociale sau in relatiile personale
 Teama de dezaprobare, de a se simti jenat sau ridiculizat

2. Tulburare de personalitate dependenta

 Dependenta excesiva de ceilalti si sentimentul ca trebuie sa fie ingrijiti
 Comportament submisiv si atasat fata de ceilalti
 Teama de a trebui sa se ingrijeasca sau sa se descurce singur daca este lasat singur
 Lipsa de incredere in sine, are nevoie de sfaturi excesive si intarire din partea celorlalti
chiar si pentru a lua decizii mici
 Dificultate in a incepe sau face proiecte singur din cauza lipsei de incredere in sine
 Dificultate in a nu fi de acord cu altii, de teama dezaprobarii
 Tolereaza tratamentul abuziv sau insuficient, chiar si cand exista alte optiuni
 Nevoia urgenta de a avea o noua relatie la scurt timp dupa terminarea uneia apropiate

3. Tulburare de personalitate obsesiv-compulsiva

 Preocupat de detalii, ordine si reguli
 Perfectionism extrem, ce rezulta in disfunctie si suferinta daca perfectiunea nu este
atinsa, ca a te simti incapabil sa termini un proiect pentru ca nu ti-ai putut atinge propriile
standarde stricte
 Dorinta de a controla oamenii, sarcinile si situatiile si incapacitatea de a delega sarcini
 Neglijarea prietenilor si a activitatilor placute din cauza unui angajament excesiv fata
de munca sau un proiect
 Incapacitatea de a se debarasa de obiecte defecte sau inutile
 Rigid si incapatanat
 Inflexibil cand vine vorba de moralitate, etica si valori
 Zgarcit si limitat cu bugetele si cheltuirea banilor
  Tulburarea de personalitate compulsiv-obsesiva nu este acelasi lucru cu tulburarea
obsesiv-compulsiva, un tip de tulburare anxioasa.

Diagnosticul tulburarilor de personalitate

Pentru ca un diagnostic de tulburare de personalitate sa fie valid este necesara consultarea
pacientului de mai multe ori la anumite intervale.

De asemenea datele obtinute urmaresc anumite caracteristici :

- un patern de traire si comportament diferit de grupul socio-profesional
- dispozitie particulara ca amploare, adecvare, labilitate
- un sistem de gandire particular de a interpreta oamenii si propria viata
- un slab control volitional
- dificultati de integrare familiala si socio-profesional trasaturile se pot observa din copilarie,
se cristalizeaza in adolescenta si apoi se manifesta la adultul tanar pe tot parcursul vietii.

Din cauza trairii egosintonice a acestor trasaturi, cei cu aceste tulburari nu sunt pe deplin
constienti de impactul lor asupra celorlalti, de aceea este bine sa obtinem date si de la grupul
socio-familial .

sus

Conduita terapeutica (tratament)

In principal tratamentul tulburarilor de personalitate este psihoterapeutic, terapia
psihanalitica fiind de prima indicatie.

Terapia psihofarmacologica se aduce in discutie daca pe fondul tulburarii de personalitate

apar decompensari depresive, anxioase sau acuze somatoforme.

Frecvent, cei cu tulburari de personalitate nu solicita tratament decat in momentul cand

consecintele sociale, relationale, profesionale ale tulburarii lor de personalitate impun nevoia
unei schimbari .

Tulburarile de personalitate: Evolutie, Complicatii

Tulburarile de personalitate se prefigureaza inca din adolescenta , atunci insa poarta
denumirea de tulburari de comportament. Insa nu toate tulburarile de comportament devin
tulburari de personalitate la varsta adulta.
Tulburarea de personalitate insoteste persoana de-a lungul vietii, dar varsta amprenteaza
diferit tipurile de tulburari de personalitate.

Tulburarea borderline si tulburarea antisociala “se maturizeaza “, manifestarile se

estompeaza o data cu varsta. Tulburarile narcisica, dependenta si pasiv - agresiva raman
constante sau chiar se exacerbeaza cu varsta. Tulburarea schizotipala si tulburarea
obsesionala sunt mai bine tolerate social, ele ramanand neschimbate pe parcursul vietii .

Complicatiile tulburarilor de personalitate.

Suicidul este cea mai de temut complicatie a tulburarilor de personalitate , tulburarea
borderline si cea dependenta avand riscul cel mai mare. Totusi actul suicidar din tulburarile de
personalitate se deosebeste deseori de suicidul din celelate conditii patologice prin
inautenticitatea intentiei fiind de cele mai multe ori demonstrativ, regizat dar uneori reusind,
ducand la asa zisa “moarte prin accident suicidar”.

Alte complicatii pot fi decompensarile depresive, anxioase sau chiar psihotice, fiecare tip de
tulburare de personalitate avand predispozitii relativ specifice .

Așadar, personalitatea este definită de APA ca însumând modalitățile de gândire, simțire și

comportament care diferențiază o persoană de alta. Personalitatea noastră e influențată de
experiențe, de mediu (situații de viață etc.), dar și de caracteristici moștenite.

O tulburare de personalitate reprezintă modalitatea de a gândi, simți și de a te comporta care

deviază de la așteptările unei anumite culturi, care cauzează distress sau probleme de
funcționare și care e stabilă în timp.

Înainte de a trece mai departe, haideți să definim și termenul de “distress” pentru că va apărea
mult în postările următoare. În medicină distress-ul definește o stare negativă, aversivă în care
persoana nu se poate adapta complet factorilor de stress cu care se confruntă și are
comportamente dezadaptative.

Acest tipar de comportament începe în adolescența târzie sau la vârsta adultă tânără și îi
cauzează persoanei probleme în funcționare. Poate fi identificat în cel puțin două din
următoarele domenii: felul în care gândește despre sine sau despre alții, modalitățile sale de
răspuns emotional, felul în care relaționează cu ceilalți, controlul propriului comportament

Majoritatea persoanelor cu tulburare de personalitate nu ajung în contact cu serviciile de sănătate

mentală, iar atunci când o fac se întâmplă asta pentru că au dezvoltat o altă tulburare sau pentru că
traversează o situație de criză (auto-vătămare, infracțiuni etc.). Din acest motiv e atât de important
să le recunoaștem…
 “Nimeni nu e mai presus de lege…iar legea sunt eu!” Adolf Hitler

In anumite contexte de viata oamenii recurg la comportamente antisociale, dintr-o varietate de

motive, fara a putea vorbi insa, de o tulburare psihica. Unii fura pentru a-si hrani familia, altii
se iau la bataie pe strada pentru ca se simt amenintati sau viata le este pusa in pericol si in
general marea noastra majoritate, incercam sa mintim sau sa manipulam politistul de la
circulatie pentru a scapa de o amenda atunci cand nu am respectat codul rutier. Exista totusi
oameni care adopta astfel de comportamente nu in situatii de exceptie, ci ca o norma de
viata. Mint, inseala, se bat, violeaza, ii agreseaza pe ceilalti, totul pentru a-si satisface proprile
dorinte sau nevoi. Astfel de personalitati nu adopta aceste conduite ca ultima solutie, ci ori de
cate ori pot face acest lucru.

Tulburarea de Personalitate Antisociala este caracterizata printr-un tipar

comportamental stabil de violare si desconsiderare a drepturilor celorlalti. Acesta
tulburare de personalitate a fost denumita, de asemenea Psihopatie, Sociopatie sau
Tulburare de Personalitate Dissociala.

Conform DSM-IV principalele caracteristici definitorii sunt:

Incapacitate de a se conforma normelor sociale evidentiata prin numeroase comportamente

antisociale (distrugerea de proprietati, furtul, agresiuni fizice, practicarea unor activitati
ilegale).

Incorectitudine constanta manifestata print-o tendinta spre minciuna, disimulare si

manipularea celorlalti in vederea obtinerii unui profit sau a unei placeri personale.

Impulsivitate, iritabilitate si agresivitate indicate prin dispute fizice sau atacurile corporale
repetate. Personalitatea antisociala prezinta o toleranta scazuta la frustrare, iar descarcarea se
realizeaza prin agresivitate si violenta.

Incapacitate de a planifica in viitor proprile actiuni, ignorarea expectatiilor negative si a

consecintelor comportamentelor antisociale. Aceasta trasatura conduce mai devreme sau mai
tarziu la ruinarea economica, imposibilitatea de a desfasura activitati acceptate social si in
final la privarea de libertate

Desconsiderare fata de siguranta lor sau a altora (conducerea unui autovehicul depasind
repetat limita de viteza, conducerea sub influenta alcoolului sau a altor substante, accidente
multiple, comportamente sexuale riscante sau uzul unei substante cu risc crescut privind
propria sanatate, neglijarea copilului sau punerea acestuia in pericol).

Lipsa de remuscare. Indivizii cu Tulburare de personalitate antisociala au foarte putina

remuscare pentru consecintele actelor lor. Ei pot fi indiferenti ori ofera o justificare
superficiala pentru faptul de a fi vatamat, maltratat ori furat de la cineva („nedreptatea vietii”,
„perdantii merita sa piarda”, ori „el ar fi avut parte de asta oricum”). Acestia pot blama
victimele pentru ca ar fi nebune, neajutorate, ori ca isi merita soarta si pot minimaliza
consecintele vatamatoare ale actiunilor lor, ori manifesta pur si simplu o indiferenta totala.

Debut, Cauze si Raspandire

Aceasta tulburare de personalitate se manifesta inainte de varsta de 15 ani, insa datorita
faptului ca formarea personalitatii este un proces complex si de lunga durata, diagnosticul de
tulburare de personalitate antisociala se poate pune numai dupa varsta de 18 ani, cand
se presupune ca personalitatea individului este cristalizata. Pentru a fi pune diagnosticul de
Tulburare de Personalitate Antisociala, persoana trebuie sa aiba si un istoric de Tulburare de
conduita, inainte de varsta de 15 ani (agresarea oamenilor sau animalelor, distrugerea
proprietatii, impostura sau furtul, ori violarea grava a regulilor).

Cei mai multi specialisti explica aceasta tulburare folosind un model bio-psiho-social de
cauzalitate. Acest model sugereaza faptul ca un singur factor nu este responsabil pentru
aparitia si dezvoltarea Tulburarii de Personalitate Antisociale, ci interconectarea complexa a
acestor trei factori.

Factorii biologici si genetici. Anumite trasaturi pecum impulsivitate, furia, nevoia pentru
stimulare si dificultatea de a relationa afectiv cu ceilalti se transmit genetic de la parinti la
copii. Factorii sociali (modul in care o persoana interactioneaza in dezvoltarea sa timpurie cu
familia si prietenii, ori cu alti copii ) si factori psihologici (personalitatea si temperamentul
individului modelate de mediul social si abilitatile invatate de adaptare si gestionarea
stresului) joaca un rol important. Parintelui cu atitudine antisociale ii va fi foarte dificil sa
insufle copilului respect pentru norme, chiar daca nu ii transmite acest fapt genetic. De
asemenea, atunci cand un copil este neglijat sau abuzat, acesta intelege ca lumea este ostila,
afectivitatea nu este apreciata, pedeapsa nu este dreapta, violenta si minciuna sunt singurele
mecanisme de supravietiure.

Legaturi si Asemanari

Tulburarea de Personalitate Narcisistica. Cele doua tulburari de personalitate au in comun

tendinta spre superficialitate, lipsa de empatie si nesinceritatea in relatiile interpersonale, insa
persoanele cu tulburare de personalitate narcisitica nu prezinta caracteristici dominante
precum impulsivitatea, agresivitatea si nu au un istoric de Tulburare de conduita in copilarie
ori comportament infractional in viata adulta.

Persoanele cu Tulburarea de Personalitate Histrionica prezinta tendinta spre impulsivitate

si superficialitate, tendinta de a fi recalcitranti si manipulativ insa, acestea tind mai degraba
spre a exagera emotiile decat a se angaja in comportamente antisociale. Indivizii cu Tulburare
de Personalitate Histrionica sunt manipulativi si seducatori pentru a obtine atentia, pe cand cei
cu tulburare antisociala sunt manipulativi spre a obtine profit, putere ori alta gratificatie
materiala.

Tulburarea de Personalitate Borderline. Indivizii cu Tulburare de Personalitate Antisociala

tind a fi mai putin instabili emotional si agresivi decat cei cu tulburare de personalitate
borderline. La fel ca si in cazul tulburarii histrionice, personalitatea borderline prezinta un
comportament manipulativ si seducator pentru a obtine atentia si nu un beneficiu de ordin
material sau putere.

Tulburarea de Personalitate Paranoida. Desi comportamentul antisocial poate fi prezent in

cazul tulburarii de personalitate paranoida, el nu este motivat de regula de dorinta de castig
personal ori de a-i exploata pe altii, ca in situatia personalitatii antisociale, ci este o consecinta
a dorintei de razbunare.
Tulburarile legate de substanta (Alcoomania si Toxicomania) sunt cele mai redutabile
complicatii ale Tulburarii de Personalitate Antisociale, existand o conditionare reciproca intre
acestea.

Anumite manifestari antisociale sunt prezente si in cadrul Schizofreniei, insa in cadrul acestei
tulburari psihice exista elemente definitorii care diferentiaza tabloul clinic:
existenta simptomelor psihotice, incapacitatea sau slaba disponbilitate de a testa realitatea,
evolutie episodica.

Tulburarea dispozitionala expansiva (Mania) cu manifestari antisociale prezinta elemente

distinctive: ideatie de supraestimare sau grandoare, slaba elocventa si capacitate de
argumentare, evolutie episodica.

Suicidul poate fi prezent in cadrul Tulburarii de Personalitate Antisociale, insa nu este o

consecinta a Depresiei, ci rezultantul unei tentative demonstrative sau veleitare. In
desfasurarea acesteti tentative, personaltatea antisociala poate comite suicidul prin eroare sau
din intamplare, fara insa ca acest comportament autodistructiv sa fie consecinta unei pulsiuni
autentice suicidare.

Tratamentul Tulburarii de Personalitate Antisociala

Tulburarea de Personalitate Antisociala afecteaza capacitatea persoanei de a functiona

in mod adecvat in plan personal, profesional si social, iar comportamentul antisocial este
cel mai daunator si costisitor pentru societate. Persoanele cu aceasta tulburare, de multe ori
sunt divortate, au probleme majore legate de consumul de alcool sau droguri, manifesta
tulburari de anxietate sau depresie, somaj prelungit, lipsa unei locuinte si un comportament
criminal. Cu toate acestea, unele persoane cu aceasta tulburare in anumite contexte sociale sau
politice favorizante, asced la pozitii inalte ale puterii in societate si devin maestri ai
manipularii, inselaciunii sau genocidului.

Tratamentul psihoterapeutic

Eficienta tratamentului psihologic in modificarea caracteristicilor definitorii ale acestei

tulburari nu a putut fi pe deplin demonstrat, ci mai degraba s-a constatat o ameliorare prin
controlul comportamentelor daunatoare si construirea unor strategii personale mai adaptative
functionarii sociale.

Principalul obiectiv urmarit in psihoterapia tulburarii de personalitate antisociale este

acela de a construi o alianta terapeutica solida si de a constientiza refuzul pacientului de a
stabili relatii interumane oneste. De asemenea, o directie importanta de urmat in procesul
terapeutic este cea legata de formarea si dezvoltarea abilitatiilor sociale, esentiale unei
functionari sociale a persoanei. Persoanele cu Tulburare de Personalitate Antisociala nu
dispun de respect, responsabilitate si onestitate, le lipseste cooperarea si generozitatea,
castitatea si prudenta, controlul furiei. Prin natura caracteristicilor, tratamentul psihoterapeutic
se desfasoara cel mai eficient in context de spitalizare sau institutionalizat, reducandu-se astfel
semnificativ influenta factorilor exterior perturbatori.

Personalitatea Antisociala nu solicita ajutor psihoterapeutic. Aceasta ajunge in cabinetul

psihologic atunci cand solicita, de exemplu o evaluare psihologica pentru obtinerea unui
aviz psihologic de angajare sau permis port arma. In astfel de situatii, aspectul si tinuta
corecta, agreabila, volubilitatea in comunicare, comportamentul seducator si manipulativ
camufleaza adevarata personalitate si comportamentele antisociale care se afla in spatele
acestei structuri dezadaptative. De multe ori, timpul insuficient alocat pentru un astfel de
demers, precum si neutilizarea unor teste proiective care sa evalueze structrura profunda a
personalitatii, determina ca astfel de persoane sa treaca cu „brio” examenul psihologic si sa
obtina avizul psihologic favorabil. Numai o sondare profunda a personalitatii, a
experientelor de viata care au stat la baza dezvoltarii si formarii, a antecedentelor personale, a
parcursului educational si profesional, poate evidentia minciuna si fatarnicia, lipsa valorilor
morale si sociale, care definesc aceasta tulburare. O alta situatie in care personalitatea
antisociala apeleaza la un psiholog, este atunci cand se realizeaza o expertiza psihologica
(aceasta fiindu-i necesara pentru a putea obtine o decizie favorabila in instanta
judecatoreasca) sau cand instanta judecatoreasca dispune urmarea unui program de consiliere
sau psihoterapie. In toate aceste contexte sansele de schimbare sunt minime. Personalitatea
antisociala nu considera comportamentul sau anormal si nu vede necesitatea schimbarii
personalitatii sale. Tot ceea ce il preocupa in astfel de momente este cum sa manipuleze sau sa
minta pentru a influenta opinia specialistului in favoarea proprilor obiective.

Tratamentul psihofarmacologic

Medicamentele psihotrope pot fi utilizate pentru a reduce manifestarile clinice ca anxietatea,

agresivitatea sau depresia, insa avand in vedere potentialul toxicomanic al acestor persoane se
recomanda utilizarea cu prudenta si sub control medical.

Tulburarea de Personalitate Histrionica este caracterizata printr-un tipar

comportamental stabil de cautare a atentiei si o afectivitate extrema. Persoana cu aceasta
tulburare depune eforturi sustinute pentru a fi mereu in centrul atentiei indiferent de contextul
social sau grupul de oameni cu care interactioneaza. Atunci cand acest lucru nu este posibil se
simte inconfortabila, traieste emotii negative (suparare, furie sau tristete) si adopta
comportamente menite sa atraga atentia: dramatizeaza, exagereaza propriile emotii, adopta o
atitudine teatrala sau se angajeaza intr-un comportament seducator sexual sau provocator.
Tulburarea de personalitate histrionica a fost cunoscuta anterior sub denumirea de
personalitate isterica sau personalitate psiho-infantila.

Personalitatea histrionica este relativ usor de recunoscut. Foloseste in mod constant

aspectul fizic si vestimentatia pentru a atrage atentia celorlalti. Are un stil de exprimare plin
de teatralitate si auto-dramatizare. Isi schimba perspectiva personala fiind sugestibila si usor
de influentat de altii sau de circumstante. Apropie relatia intr-un timp foarte scurt si adopta un
comportament seducator, provocator, aceasta atitudine fiind cel putin neadecvata in contextul
respectiv de viata.

Viata personala. Acest tip de personalitate stabileste si mentine cu dificultate relatii de

prietenie datorita egocentrismului si lipsei de empatie pentru ceilalti, orgoliului personal si
sentimentelor usor de ranit, precum si din nevoia continua de apreciere si atentie. Stilul
interpersonal provocator sexual limiteaza relationarea mai ales cu persoanele de acelasi sex,
deoarecea acest tip de comportament este perceput de cealalta persoana ca un pericol si o
amenintare pentru propria relatie de cuplu.
Viata de cuplu. Datorita lipsei de implicare autentice persoanele cu tulburare de personalitate
histrionica au dificultati in atingerea intimitatii emotionale in relatiile romantice sau sexuale.
In relatia de cuplu adopta de multe ori un rol ( de exemplu „victima” sau „printesa”) si
afiseaza o anumita dependenta fata de partener, dar agenda profunda este aceea de a controla
partenerul prin manipulare emotionala sau sexuala. Stabilitatea cuplului este in multe cazuri
afectata, relatiile extraconjugale ducand la conflicte sau ruptura.

Viata profesionala. Rutina, lipsa noutatii si a relationarii reprezinta pentru histrionici cadrul
profesional cel mai inadecvat. Nevoia de atentie, intoleranta fata de frustrare, comportamentul
seducator provoaca de multe ori inadaptare si conflicte la locul de munca. Din acesta
perspectiva, personalitatile histrionice aleg profesii in care se pot exprima fara a avea un cadru
strict, in care exista noutate si posibilitatea de a interactiona cu multi oameni.

Cauzele si raspandirea Tulburarii de Personalitate Histrionice

Ca si alte tulburari de personalitate, debutul acestei tulburari este situat la varsta adulta tanara,
insa primele manifestari apar inca din adolescenta. Cei mai multi specialisti explica aceasta
tulburare folosind un model bio-psiho-social de cauzalitate. Acest model sugereaza faptul ca
un singur factor nu este responsabil pentru aparitia si dezvoltarea tulburarii de personalitate
histrionice, ci interconectarea complexa a acestor trei factori. Factorii biologici si
genetici (daca o persoana are aceasta tulburare de personalitate, exista un risc pentru ca
aceasta tulburare sa fie „transmisa” si la copii). Factorii sociali (modul in care o persoana
interactioneaza in dezvoltarea sa timpurie cu familia si prietenii, ori cu alti copii ). Factori
psihologici (personalitatea si temperamenul individului modelate de mediul social si
abilitatile invatate de adaptare si gestionarea stresului). Raspandirea tulburarii de
personalitate histrionice este estimata a fi de aproximativ 2% – 3% din populatia generala si
variaza intre 10% si 15% din populatia clinica cu tulburari de personalitate.

Legaturi si asemanari

Tulburarea de Personalitate Borderline prezinta elemente comune tulburarii histrionice

(cautarea atentiei, comportamente manipulative, schimbarea rapida a emotiilor), dar se
distinge de aceasta prin autodistructivitate, intreruperi coleroase ale unor relatii stranse si
sentimente cornice de insatisfactie profunda si de perturbare a identitatii.

Persoanele cu Tulburare de Personalitate Antisociala si tulburare de personalitate

histrionica au in comun tendinta de a fi impulsivi, superficiali, imprudenti, seducatori si
manipulativi, insa persoanele cu tulburare de personalitate histrionica tind a fi mai exagerate
in emotiile lor si de regula nu se angajeaza in comportamente antisociale. Personalitatea
histrionica este manipulativa pentru a obtine protectie, pe cand tulburarea de personalitate
antisociala este manipulativa spre a obtine profit, putere ori alta gratificatie materiala.

Tulburarea de Personalitate Narcisistica. Desi tulburarea de personalitate narcisistica poate

fi, de asemenea caracterizata prin nevoia de atentie din partea celorlalti, aceasta vrea de regula
sa fie laudata pentru „superioritatea” ei si isi doreste un statut de “VIP”, pe cand persoanele
cu tulburare de personalitate histrionica doresc sa fie vazute ca fragile si dependente, pentru
ca aceste comportamente le sunt utile pentru a atrage atentia.

Tulburarea de Personalitate Dependenta. In tulburarea de personalitate dependenta,

persoana este excesiv de dependenta de altii pentru lauda si indrumare, nevoie de sprijin si
teama de a fi abandonat sau parasit, dar lipsesc elementele emotionale exagerate, stridente ale
tulburarii de personalitate histrionice.

Tratamentul Tulburarii de Personalitate Histrionica

Principalul mijloc de tratament pentru tulburare de personalitate histrionica este

psihoterapia. Programul terapeutic este foarte similar cu cel al tulburarii de personalitate
borderline si implica de obicei, o interventie pe termen lung cu un psihoterapeut care are
experienta in tratarea acestui tip de tulburare de personalitate. Multe persoane cu tulburare de
personalitate histrionica nu cauta tratament pentru tulburarea propriu-zisa, ci pentru efectele
secundare pe care aceasta le produce in viata personala si profesionala. Persoanele cu
aceasta tulburare de personalitate solicita ajutor terapeutic atunci cand trasaturile
enuntate mai sus perturba semnificativ echilibrul interior si capacitatea de adaptare,
iar situatiile existente nu mai pot fi gestionate.

Interventia terapeutica poate fi dificila si datorita faptului ca aceasta tulburare de

personalitate apare frecvent asociata si cu alte tulburari: Tulburarile de somatizare si de
conversie, Tulburarile depresive (tulburare depresiva majora, distimia), dar mai ales cu
tulburarile legate de substante (alcool, droguri sau medicamente). De asemenea, aceasta
tulburare prezinta un risc crescut pentru suicid, insa acest comportament audodistructiv nu
reprezinta o pulsiune autentica, ci mai ales rezultatul nefericit a unei tentative de suicid
demonstrativ reusite.

Principalele obiective urmarite in psihoterapia tulburarii de personalitate histrionice:

Tulburarea de personalitate histrionica nu afecteaza de obicei capacitatea persoanei de a

functiona in mod adecvat profesional si social. Problemele cele mai importante apar in
sfera personala, a vietii de relatie, acolo unde este necesara o implicare emotionala
autentica si profunda. Personalitatea histrionica nu are constiinta clara a propriilor sale
sentimente si din aceasta perspectiva un obiectiv important al terapiei este cel legat de
clarificarea acestora si orientarea spre comportamente mature si adaptative. De asemenea,
interventia terapeutica isi propune sa dezvolte noi mecanisme de reactie in situatii de
frustrare, pierdere sau esec.