Sunteți pe pagina 1din 40

Lucrare de curs

Semiologia Generală

Tema: Inspecția bovinelor

0
Cuprins:

1. Introducere;
2. Tehnica inspectiei;
3. Examinarea sistemului cardiovascular;
4. Examinarea sistemului nervos;
5. Examinarea sistemului respirator:
6. Examinarea sistemului digestive;
7. Examinarea sistemului genital;
8. Examinare sistemului limfatic;
9. Examminarea pielii și a mucoaselor aparente;
10. Concluzie;
11. Bibliografie .

1
Tehnica inspecției
Inspectia (inapectio)

Inspecția este metoda de examinare care se execută cu ajutorul văzului, mirosului


și auzului de la distanță de animal. Întrebuințată, sub raport cronologic, ca prin
metodă de observare în științele naturii în general, inspecția își păstrează locul de
primă metodă de examinare în clinică, din cauza importanței datelor pe care le
furnizează.

Inspecția se execută în cele mai bune condiții de lumină. Lumina artificială


poate falsifica unele date, mai ales cînd este vorba de precizarea modificării de
culoare.

La început se face inspecția la distanță de animal, apoi se trece la o examinare


mai aproape a fiecarei regiuni și a fiecărui organ a animalului.

Cînd este cazul, inspeția se execută după efectuarea unor operații auxiliare, cum
ar fi contenția aparte sau aplicarea unor depărtatoare pentru examinarea cavităților
în comunicare cu exteriorul (gura, vagin etc.).

Cu ajutorul inspecției de la distață se identifică animalul, i se precizează în mare


măsură caracterul, se stabilesc majoritatea simptomelor de ordin general (referitoare
la conformație, stare de întreținere, poziții, aspectul feței etc.), fie chiar simptome
locale. În multe cazuri, diagnosticul de probabilitate este fixat prin simplă inspecție,
urmînd ca prin celelalte metode de examinare să fie doar confirmat. Din cauza că
este în măsura să furnizeze date atît de importante pentru clinician, inspecția se va
face timp cît mai lung.

Omiterea inspecței sau efectuarea ei cît mai rapid, spre a pune repede mîna pe
animal, a face asculația este о greșeală. Ea se soldeaza cu greșeli de diagnostic
dintre cele mai grave. О alta greșeală des observată la efectuarea inspecției este lipsa

2
examinării comparative. Vanajule morfologice ale diferitelor regiuni ca și cele
funcționale sînt adesea insidioase, astfel ca să scape cu ușurință.

Celor care nu examinează comparativ, oricît ar fi de puțin la punct cu datele


,,normale“ de morfologie și fiziologie. Pentru descrierea modificărilor morfologice
descoperite prin văz, în cele mai multe cazuri nu se utilizeaza date cifrice, absolut
exacte. Aceasta nu motivează о descriere incompletă. Din contra, toate modificarile
vor fi menționate mai detaliat, în ceea ce privește localizarea, delimitarea de zonele
înconjurătoare, forma, culoarea, dimensiunile etc. Pentru о buna înțelegere se
obișnuiește că în descrierea datelor să se întrebuințeze comparația cu minte.

Inspecția poate fi:

Individuală
Comună

Inspecția se poate face de la:

Distanță 3-4 m
Din apropiere 1-3 m

Prin inspeția de la dinstanță vom putea culege următoarele date despre:

Vîrsta
Sexul
Rasa
Culoarea
Utilizarea

Starea prezentă a animalului (habitusul), caractere secundare.

Forma
Localizarea
Aspectul

3
,,Conteția de fiecare dată se va executa din poziția de abordare, și atent cu răbdare
și sistematic se vor lua toate datele posibile care pot oferi semne’’

Tehnica securității în cadrul examenului clinic:

1. Trebuie evitate trasmiterea loviturii, mușcăturii.


2. Transmiterea zoonozelor (rabia, antrax, rujetul, morva, trichineloza,
tuberculoza, bruceloza).
3. Necesar este de instruit personalul.
4. Ne spălăm, dezinfectăm mînile înainte și după finisarea examinării
animalului.
5. Necesar este de a dispune de echipament de protecție (halat, mînuși, ciobote,
șorț de cauciuc).
6. Examinarea animalului se va face numai în prezența proprietarului sau
îngrijitorului.
7. Animalele de talie mare vor fi fixate patrupedal, iar cele de talie mică vor fi
fixate pe masă.
8. Animalele vor fi eliberate de harnașament.
9. Nu se va face tualeta animalului în timpu examenului clinic.
10. Nu se va examina mai multe animale concomitent.
11. Nu se va sta mult timp în apropierea animalului.
12. Examinatorul va răspunde pentru acțiunile sale.
13. Este necesar de a instrui personalul, apoi el va trebuii sa se semneze în
jurnal.
14. Locul de examinare trebuie sa fie curat, luminos.

4
Examinarea sistemul cardiovascular

Pentru examinarea cordului se recurge la metode clasice de examinare cum ar


fi: inspecția.

Inspecția regiunii pericardice se va face la animalul care va fi într-o poziție


patrupedală ce membru stîng anterior ridicat și tras spre înainte.

Prin utilizarea acestei metode putem surprinde o izbitură a peretelui toracic


tradusă uneori numai prin mișcarea perilor din această regiune, care se va repeta cu
regularitate la același interval de timp, în partea inferioară celui de-al 4-lea și 5-lea
spațiu intercostal, cu atît mai vizibilă, cu cît animalul este mai slab ori mai ales daca
înaintea examenului a fost supus unui efort fizic.

Această izbitură este urmarea contracției și rotirii cordului în momentul insituirii


sistolei ventriculare, cu lovirea peretelui toracic în dreptul spațiilor amintitite. În
unele stări patolgice, aceasta este net aparentă așa cum se poate observa în prima
faza a endo- și miocarditelor acute, în hipertrofii cardiace, in palpație în bolile
febrile.

În afară situaților normale (stări de întreținere bună), izbitura nu este aparentă în


tulburările cordului care se reprezintă prin insuficiența acestuia. Prin inspecția
regiunii uneori se poate depista empiemul pulsatil care corespunde unei colecții cu
localizarea între peretele toracic si pleura parietală. Aceste colecții transmit în mod
fidel socurile cardiace, pulsîn la fiecare sistolă ventriculară.

Zguduirea toracelui provocată de mioclonia frenică rare ori poate fi provocată cu


izbitura cardiacă.

Inspectia arterelor

Prin inspectie se pot sesiza uneori unele aspecte anormale cum ar fi de exemplu
,,dansul arterial,, reprezentat prin pulsatie evidentă a unor artere mici (angularea
ochiului, ramurile maxilei externe ), acest aspect reflectă o insuficiență a valvulelor
aortice.
5
Inspecția venelor

Examenul se face prin utilizarea aceloraşi mijloace ca şi pentru artere.

Inspecţia permite aprecierea gradului de umplere a venelor subcutanate,


caracterul trecător sau permanent al turgescenței lor etc. Animalele de rasă cu piele
fină şi părul scurt prezintă, în general, un desen vizibil al venelor superficiale.

La toate speciile, efortul, îndeosebi pe timp călduros, determină o reliefare a


venelor aparente, ca şi a capilarelor de la nivelul mucoaselor aparente. Aceste
modificări au însă un caracter trecător.

Dintre venele superficiale mai evidente, ale căror modificări cu caracter patologic
pot fi surprinse cu uşurinţă prin inspecţie, amintim: venele superficiale ale capului,
jugularele, vena pintemului, vena mamară, venele extremităţilor membrelor.
Aspectul de turgescenţă venoasă cu caracter patologic este de obicei, localizat,
putînd îmbrăca uneori şi un caracter generalizat. Turgescenţa cu caracter localizat
poate fi urmarea unei compresiuni exercitate pe vasul respectiv, sau chiar de procese
inflamatorii ale venei.

Alteori, turgescenţă reflectă o genă în circulaţia venoasă profundă, consecutiv


unor tulburări cardiace, hepatice, pulmonare sau a marilor vase. Astfel se explică
aspectul de-flebeetazie a unor vene cum ar fi jugularele, vena pintenului, vena
mamară, venele subcutanate abdominale etc. Turgescenţă venei pintenului este unul
din semnele care întovărăşesc sindromul de tignafes. Această turgescenţă mai este
cunoscută şi sub denumirea de ..semnul, lui Magazzari", după numele cercetătorului
care a stabilit corelaţia între aspectul respectiv şi creşterea presiunii intratoracice şi a
stazei din marea circulaţie, în sindromul amintit. Turgescenţă jugularelor este
urmarea acumulărilor din sacul pcricardic, a compresiunilor dinafară asupra
cordului sau a unor compresiuni exercitate pe cava anterioară .
6
Staza generală în circulaţia venoasă se exteriorizează prin modificări la nivelul
mucoaselor aparente (cianoză şi arborizaţia capilarelor) ca şi prin turgescenţă şi în
felul acesta reliefarea venelor superficiale care în condiţii normale nu sunt vizibile.
Se pot întîlni şi situaţii în care venele chiar acelea care in mod obişnuit sint
conturate, să fie total lipsite de relief. Această ştergere a patului vascular
caracterizează colapsul circulator periferic

Inspecţia atentă a jgheabului jugular al unora din marile specii de animale


(îndeosebi marile rumegătoare) permite sesizarea existenţă pe traiectul jugularelor a
unor mişcări de val cu direcţie retrogradă, mişcări care pot corespunde ondulaţiei
venoase sau pulsului venos retrograd.

Inspecția capilalelor

Modalitatea prin care se poate aprecia clinic circulatia capilară este examenul
pielii și indeosebi al mucoaselor aparente. Cum de foarte multe ori pielea animalelor
este pigmentată, examentul se va orienta în mod special spre mucoasele:
conjunctiva, bucală, nazală, vaginală.

Fig. 192 Palparea pulsului la artera axilară la bovine. Fig 193 Palparea pulsui la
arterele coccigiene la bovine.

7
Palparea pulsului arterei maxilare la bovine.

8
Examinarea sistemului nervos

Inspecția craniului se efectuiază la început pe animalul lăsat liber și apoi ținut în


poziție de prezentare (la căpăstru, zgardă, lanț). De preferat că poziția animalului să
fie patrupedală. Se va face o inspecție de la distață și una din apropiere.
Examinatorul va privi animalul din față (perpendicular pe linia frontal) și din profil
(latorolateral). La inspecție ne va interesa forma, aspectul și demensiunile capului în
general și ale craiului în special simetria și raporturile diferitor regiuni ale capului,
poziția capului și a gîtului în raporturile lor morfologice, mișcările capului și a
gîtului.

Inspecția coloanei vertebrale din profil poate să arăte cifoza, în diferite regiuni
sub formă de spinare de crap și sub formă de unghi ascuțit sau ghibozitate
(ghibobus) în diferite procese osteoplutice ale vertebrelor ( spondiloze, fracture și
carii vertebrale etc.)

Lordroza se întîlnește la vacă apărînd fie ca o urmare a conformații defectuose fie


în urma hipotoniei musculaturii paravertebrale, dorsolombare.

Lordroza la vițel

9
Scolioza de lumbago, adică ridigitatea coloanei vertebrale în regiunea
dorsolombară este consecința atît leziunilor osoase vertebrale cît și a radiculitelor
sau a unor visceropatii dureroase (miozite, nefrite, calculoza renală etc.) Alături de
aceste anomalii ale colanei vertebrale se mai pot întălni deviații cervicale temporare,
rare ori permanente.

Cifoza (cocoasa) este o afectiune a coloanei vertebrale. Ea se manifesta prin


curbarea excesiva a coloanei in regiunea toracica, in fata, provocand cocoasa,
compensata fiind, printr-o hiperlordoza cervicala si lombara pentru echilibrarea
coloanei. Cifoscolioza este o deviatie dubla a coloanei vertebrale, cu convexitate
posterioara si curbura laterala.

Cifoza la o vițică

Torticolisul este din punct de vedre clinic o răsucire a capului pe gît. Adevăratul
torticolis se realizează prin contractura determinată de centrii nervoși motori și de
10
coordonare a mișcărilor: leziuni cerebeloae, vestibulare, compresiuni medulare prin
hematoame, abcese, enostoame.

Torticolisul la un vițel avortat

Starea de ortotonus, caracterizată prin faptul că coloana vertebrală tinde către o linie
dreaptă, este observată în tetanos fie, în general, în tetanii, intoxicaţie stricnică,
dispnee gravă cu tendinţă spre asfixie (Leziuni întinse ale aparatului aerofor, ale
pleurei, plămînului).

Starea de ortotonus la o vițică

11
Opistotonusul, respectiv întinderea capului pe gît, intervine în meningitele bazilare
său în meningoencefalite pe cînd atitudinea de emprostotonus în capuşonarea) fie
pleurostotonus (menţinerea capului pe o parte) sînt frecvent întîlnite în meningitele
spinale sau cerebrospinale, în unele boli proprii ale coloanei vertebrale, ale nervilor
sau muşchilor acestei regiuni şi chiar la organele digestive.

Opistotonusul la un vițel nou născut

12
Paralezia facesului

13
Examinarea sistemului respiarator

Examinarea aparatului respirator urmărește, la începutul, diferitele manifestări


cum ar fi jetajul, aerul expirat, tusea și alte zgomote respiratorii percetabile de la
distanță.

Inspecția nasului este în măsură să se decopere modificări de volum determinate de


infiltrații cutanate în anazarcă, pasteureloză și coriză gangrenoasă a bovinelor.

Examinarea cavităților nazale se face prin inspecția direct și mediate.

Inspecția internă la bovine se poate face cu ajutorul unui speculum cilindric


cu diamentru de 6-7cm ce se introduce pînă în faringe, prin iluminare se poate
obseva și fața faringiană a laringelui. În lipsa unui speculum se fixează limba
animalului cu un cîmp și se trage cît mai afară, iar asupra bazei se apasă cu o bară
metalică sau cu o șibcă, spre a face accesibil faringele și în oarecare măsură
laringele. La nevoie inspecția internă a laringelui se poate face după executarea
unei laringotomii sau trahetomii exploratoare și aplicarea unui depărtător în plagă.
Dintre datele inspecției interne cea mai frecventă este inroșirea mucoasei, alături de
false membrane și leziuni, ulcere, cicantrice. Se pot întîlni tumori (cancer, fibrim,
condrom, lipom).

Referitor la organelle respiratorii, inspecția toracelui vizează modificările de


formă și modificările mișcărilor respiratorii.

Pentru descoperirea modificărilor de formă a toracelui, examinatorul se


plasează oblic faţă de axul longitudinal al animalului. Modificările reduse sau
cele care prezintă variaţii o dată cu mişcările respiratorii, cum ar fi tirajul, apar
mai evidente dacă animalul este astfel plasat incit lumina să cadă oblic pe
suprafaţa examinată. După ce animalul este examinat din poziţie oblică,
examinatorul va observa din faţă şi din spate, urmărind forma şi simetria celor
două hemitorace. .. Bovinele pot fi observate si din sens dorsal, cînd stau culcate,
14
deşi prin uşoara înclinare a corpului în timpul decubitului compararea simetriei
toracelui este deseori grea. Modificările formei toracelui pot interesa întregul
torace sau sa fie localizate numai pe anumite zone.

Examinarea miscărilor respiratorii se face în bune condiții într-un loc


liniştit, fiindcă în mediile zgomotoase și cu circulație mare animalul deplasează și
se agită continuu, astfel că aprecierea mișcărilor respiratorii întîmpină greutate.
Examinatorul se plasează cu spatele spre lumină, după care privește toracele din
faţa, din spatele animalului, iar la subiectele ile talie mică din direcţie dorsală.
Aprecierea mişcărilor flancului se face mat bine de partea pc- care membrul
posterior este în repaus, iar la rumegătoare al căror deşert sting mişcă şi tn timpul
contracţiilor rumenului pe partea dreaptă. Examinarea se face 1/3-1 minut, afară
de cazurile în care animalele sunt neliniştite sau prezintă modificări ale mişcărilor
respiratorii.

La examinare se apreciază, în primul rind, frecvenţa mişcărilor respiratorii, prin


cronometrare cu ajutorul secundarului de la ceasornic pe timp de 15,30 sau 60
secunde şi calcul corespunzător pentru stabilirea frecventei pe timp de un minut.
Dacă mişcările respiratorii sunt aritmice se fac mai multe numărări şi se calculează
media. Frecvența se apreciază numărînd de mişcările toracelui, ale flancului, jetul de
aburi de la nări în anotimpul friguros.

În patologii respiratorii frecvența mișcărilor respiratorii și pot scade.

Polipnee- creșterea frecvenții respiratorii- poate apărea în pneumonii, caverne,


tumori pulmonare, atelectazie prin colecții pleurale, în stări febrile.

15
Oligopneea- scăderea frecvenții respiratorii se întîlnește în stenozele grave ale
căilor aeriene, fiind însoțintă de cornaj sau măcar de raluri uscate. Sau din cauza
depresii centrilor respiraratori.

Tipul mișcării respiratorii este determinat de modul în care participă realizarea


mișcărilor a toracelui și abdomenului. Cînd mișcările sunt mai evidente respirația la
nivel toracelui înseamnă că este de tip toracic, iar dacă la nivelul abdomenului
înseamnă că respirația este de tip abdominal.

Respirația de tip costal- în dilatația organelor abdominale, tumori în abdomen,


hemiplegie laringiană.

Respirația de tip abdominal- se poate manifesta în urma unor modificări paralitice


a musculaturii inspiratorii spasmul muscuaturii toracice în titanus, paralezia
intercostalelor.

Amplitudinea mişcărilor respiratorii poate fi modificată în sensul creşterii și


reducerii lărgimii mişcărilor.

Respirația amplă se caracterizează prin mişcări largi ale pereţilor toraco-


abdominali, însoţite uneori de respiraţie bucală, de mişcări ale coloanei vertebrale
etc. Ea apare în timpul eforturilor chiar la animalele sănătoase, da se reduce rapid
după încetarea efortului. Este deosebit de evidentă la animalele slăbite, insuficient
antrenate, prea grase etc., la care continuă îndelungat după luarea repausului.
Respiraţia amplă se instalează în toate stările patologice care se întovărăşesc de
suprasolicitări respiratorii sau de greutate în respiraţie.

Respiraţia superficială constă din mişcări abia vizibile ale toracelui şi abdo-
menului şi este adesea întovărăşită de polipnee cu rol compensator. Ea se datoreşte
durerilor din timpul respiraţiei (pleurită, pleurodinie, contracţile musculaturii
respiratorii (tetanos) sau dilataţieî toracelui şi abdomenului (meteorism,
pneumotorace hipertensiv).

16
Cînd amplitudinea mişcărilor respiratorii este inegală pe cele două parii se
realizează respiraţia asimetrică. Aceasta se produce reflex, datorită durerilor de pe
un hemitorace (pleurită şi pleurodinie unilaterală), sau prin acțiuni mecanice care
jenează dilataţia unui plămîn în inspiraţie (infiltrate, colecţii pleurale, obstrucţia
bronşiei principale).

Ritmul mişcărilor respiratorii este condiţionat de intervalul dintre mişcări, de


durata absolută şi relativă a inspiraţiei şi expiraţiei, de durata pauzelor, de
sincronismul toracoabdominal etc. In mod normal, mişcările respiratorii se repetă la
acelaşi interval de timp, cu mici excepţii (animale care adulmecă, momente de
spaimă etc.).

17
Examinarea sistemului digestiv

Apetitul pentru animale sau pofta de mîncare este dorința și plăcerea de a


consuma alimente (appetere= a dori, a pofti).

La animale, foamea se manifestă prin neastîmpăr, țipete caracteristice,


încercarea de a culege din jur alimente sau chiar materii străine de alimentație care
în consecință poate aparea unele patologii.

Rumegarea la bovine este un act reflex complex, care constă din rejecția,
remasticația, reinsalivația și redeglutiția bolului alimentar. Lipsa rumegarii de indică
o stare patologică.

La examinarea rumegării se va atrage atenția la intervalul de timp din timpul


consumării tainului și pînă la începerea rumegării.

Inspecția cavității bucale se face sumar după simpla răsfrîngere a buzelor.


Pentru o examinare minitioasă va fi necesar de deschis gura fie manual, fie cu
speculum și să orienteze cavitatea spre lumină sau să lumineze artificial.

18
Aici putem depista inflamații ale limbii, fracture de dinți, inflamații a palatului
dur, etc.

În cazul stomatitelor la deschiderea cavității bucale vom depista un miros


înțepător și rînced care se va datora epitelelor descumate și a desconpunerilor
resturilor în cavitate.

Stomatita aftoasă la bovine

Tehnica inspecției cavității bucale la bovine

19
Inspecția externă faringelului se face privind animalul de la distanță în timp ce
i sau administrat alimente, pentru a observa eventuala disfagie, tuse, sialoree, cornaj,
pseudotrismus. Cînd apar asemenea manifestări, ele vor fi appreciate prin
examinarea mai de apoape a animalului. După inspecția gererală se va trece la
inspecția amănunțitîă comparîn regiunile gîtlejului si a glandelor salivare din
regiunea parotidiană.

Inspecția internă a faringelui se face după o tehnică asemănătoare cu cea a


cavității bucale. La rumegătoare faringoscopia este ușurată de aplicarea unui
speculum vaginal, iar la vițelusi de un speculum tubular și tragerea limbii pe o
parte, în scopul vizoalizării se proectează l umina cu o lampă sau cu o oglindă
frontal. La rumegătoare se mai poate face cu ajutorul unei spatula de lemn sau de
fier pentru apăsarea limbii.

Palpația faringelui la bovine

20
Inspecția externă a esofagului se face observînd regiunea jgheabului jugular sting,
unde se pot constata deformări și mișcări ondulatorii peristaltice și antiperistaltice
(rumegare, eructație, vomitare, vomituriții). Pentru a vedea toate aceste manifestări
se practică proba funcțională.

Deformarea regeunii faringiene în flegmon faingian la vacă

Sondajul bucofaringian la bovine

21
Organele digestive din cavitatea abdominală

22
Inspecţia abdomenului va fi făcută îndelungat şi atent din faţă, din spate,
dintr-o parte, eventual de sus şi de jos, mai ales la animalele mici. Ea se execută pe
animalul în staţiune patrupedală, în decubit sau imprimîndu-i diferite poziţii.

Inspecţia abdomenului permite descoperirea modificărilor de volum şi de formă,


în funcţie de dimensiunile toracelui şi de topografia normală a organelor
abdominale. Totodată, prin inspecţie se descoperă mişcările peretelui abdominal şi
zgomotele intense, care se pot auzi de la distanţă.

Forma şi volumul abdomenului prezintă variaţii însemnate în funcţie de spe-


cie, rasă, sex, serviciu, felul alimentaţiei, stare de întreţinere şi de diferite stări
fiziologice. La rumegătoare se observă o diferenţă a volumului flancurilor, atît
înainte cît şi după alimentaţie, flancul stîng, corespunzător rumenului, fiind mai
ptozat, respectiv mai bombat, decît cel drept. La femele, în ultima perioadă de
gestaţie, abdomenul este mult dilatat. Afară de aceasta, femelele au, în general,
abdomenul mai voluminos decît masculii, mai ales după mai multe gestaţii.
Alimentaţia produce variaţii evidente ale volumului abdominal, după cum este
abundentă sau săracă şi după cum constă din alimente concentrate sau grosolane.

Din cauza variaţiei largi a formei şi volumului abdominal în situaţie normală, nu


se pot considera semnificative decît modificările exagerate ale lor şi numai ţinînd
cont de condiţiile animalului examinat (sex, serviciu etc.). Ele se traduc prin
mărirea în volum, modificările de formă şi micşorarea volumului.

Mărirea volumului abdominal este adesea provocată de supraîncărcarea


viscerelor digestive cu alimente şi lichide sau de destinderea lor prin gaze, de
hipertrofia diferitelor organe parenchimatoase (splină, ficat, rinichi, limfogan-
glioni), de tumori, de colecţiile lichide din cavitatea abdominală (exsudate,
transudate, urină), de grăsime, mai rar de pneumoperitoneu. Modificările de formă a
abdomenului sînt multiple. In dilataţiile gazoase ale stomacului şi în emfizemul
pulmonar.
23
Abdomenul este dilatat în regiunea superioară (scobitura flancului), cînd în
organele cavitare sau în cavitatea peritoneală însăşi se acumulează gaze în cantitate
mare.

Reprezentarea schematică a conturului abdominal, la bovine.

În distensiunile gazoase ale intestinului, mai ales ale celui gros și la prestomace,
la rumegătoare, deformarea scobiturii flancului poate fi diferită. După gradul ei se
vorbeşte de tensiune, cind se produce nivelarea scobiturii flancului, de balonare,
cind flancul ajunge la nivelul unghiului extern al diurnului, şi de timpanism, cînd îl
depăşeşte. Balonarea poate fi unilaterală, respectiv stingă, în timpanismul acut al
rumegătoarelor.

Deformarea abdomenului în timpanusmul rumegătoarelor

24
Forma abdomenului poate fi modificată şi de acumularea în cantitate mare a unor
lichide în cavitatea abdominală. În acest caz, abdomenul apare mărit în volum în
partea inferioară, în timp ce zonele superioare se pot şterge sau chiar să se înfunde,
sub forma unui adevărat „abdomen de broască” sau „pântece de batracian". Cînd
acumularea lichidului abdominal se face treptat, deci musculatura are timp să se
relaxeze, profilul devine similar cu al unei pere. Deformarea determinată de
lichidele abdominale se poate deplasa la speciile mijlocii şi mici, situîndu-se
totdeauna decliv: dacă se ridică animalul de trenul anterior, se bombează simetric
flancurile, dacă este plasat în decubit dorsal, scobiturile flancurilor proemină ca o
adevărată desagă, lîngă coloană, iar dacă se ridică animalul de trenul posterior, se
deformează regiunea epi- gastrică, o dată cu aceasta animalul manifestînd dispnee,
din cauza jenei diafragmei. La speciile mari se poate observa că deformarea este
mobilă numai cînd animalul se culcă şi se ridică de jos sau dacă este pus să meargă
pe pantă, în sensuri opuse.

Acumularea de lichid abdominal se produce în ascită, mai rar ca urmare a


peritonitelor exudative, rupturii vezicii urinare, limforagiilor sau hemoragiilor.

Aspectul ascitic al abdomenului poate fi simulat de colecţiile lichide din viscerele


abdominale: piometru, hidrometru, dilataţia vezicii urinare, hidro- nefrozâ, chişti
ovarieni etc. Diagnosticul diferenţial se face uşor la o examinare mai atentă,
observîndu-se că deformarea este mai evidentă într-o anumită zonă şi nu-şi
păstrează declivitatea cînd animalul îşi modifică poziţia.

Deformări localizate ale abdomenului se mai pot întîlni şi în indigestii gastrice la


animalele mici, în tulburările topografice ale cheagului, în caz de hematoame, de
hernii ale organelor din abdomen, hidronefroză, pielonefrită, omfaloflebite la tineret
sau abcese consecutive reticuloperitonitei traumatice la rumegătoarele adulte.

25
Micşorarea volumului abdominal se manifestă prin reducerea conturului, prin
îndreptarea sau chiar înfundarea peretelui inferior şi prin teşirea evidentă a
scobiturilor flancurilor. Ea poate fi urmarea inapetenţei, foamei, ina- niţiei,
disfagiilor, a diareilor rebele, a bolilor organice sau parazitare care duc la caşexie.
Aspect identic se întîlneşte în cazul contracţiilor tonice ale musculaturii abdominale
(tetanos, reticuloperitonită traumatică, peritonite la cal şi cîine) sau în afecţiunile
dureroase ale membrelor posterioare. Reducerea exagerată a volumului abdominal
se cunoşte sub denumirea de „abdomen supt’, „abdomen de ogar” sau „abdomen
retractat”.

La inspecţia externă a abdomenului, afară de modificările de volum şi de formă,


se mai pot constata mişcări ale pereţilor abdominali: mişcări respiratorii, mioclonii,
mişcări imprimate de făt sau de contracţii peristaltice exagerate.

Deseori, în timpul inspecţiei se aud zgomote intestinale exagerate. In sindromul


de ascită, cînd palpaţia se execută prin sucusiuni, sau în timpul mişcărilor
respiratorii, se pot auzi zgomote de lichid (clapotare).

26
Proba plierii pelii grabănului pentru diagnosticul reticulitei

O vacă cu reticulita traumatică

27
Inspecția foiosului descoperă foarte rar o bombare în hipocondru drept,
corespunzător coastelor 7-10, în cazult dilatației exagerate a foiosul.

Inspecția cheagului poate descoperi la un vițel o bombare în hipocondru drept


cu ocazia delatațiilor stomacului indigestii lăptoase, ulcer peptic, obstrucțiie
pilorică prin bezoare, torsiunea cheagului prin înțercarea bruscă cu trecere la
consumarea alimentelor grosolane, indigeste sau alterate.

28
Examinarea fizică sistemului genital femel la bovine

Examinarea fizică a sistemului genital femel prin inspecție urmărește:

Examinarea externă a regiunii perivulvare și a vulvei apreciindu-se prin inspecție


formă, dimensiunea, simetria și culoarea labiilor vulvare, prezența și calitățile
scurgerilor, integritatea regiunii, aspectul părului perivulvar etc.

Examinarea vestibulului și vaginului se va face prin inspecție direct internă,


după îndepărtarea vulvei manual sau prin introducerea si deschiderea specumului.
Se va aprecia culoarea, umeditatea, luciul, integritatea, uniformitatea și aspectul
mucoasei, poziția și aspectul forei involte.

Cervixul, uterul, oviductele și ovarele se apreciază prin palpație transrectală și


mai rar prin laparotomia exploratorie.

Glanda mamara se va examina prin inspecție, se va aprecia forma, dimensiunea,


culoarea, poziția, simetria, integritatea, uniformitatea și netezemia suprafeței
glandei.

29
Examinarea fizică a sistemului genital masculine

Examinarea fizică a aparatului de reproducție masculin se va examina prin metoda


inspecției și anume a scrotului, testicului.

Prin inspecție se va aprecia forma, dimensiunea, simetria, reacția muschilor


cremastici la temperature și atingere, dacă are loc erecția.

Examinarea sistemului urinar

Inspecția renichilor începe cu inspecția de ansamblu a animalului urmărindu-se


starea general, prezența edemelor în regiunea pleoapelor, toracelui, scrotului și
membrelor, starea pielii unele deformări sau modificări.

La inspecția de la distanță, se apreciază micțiunile, colicile false (renale), cifoza


lombară, pseudolombară, deformarea flancurilor care apare în afecțiunile renale
grave (nefrite, pielonefrite).

La inspecția de la semidistanță se apreciază poziția coloanei vertebrale și a cozii,


poziția trenului posterior, fosa flacurilor, aspectul regiunii ventrale a abdomenului
(edeme renale).

La inspecția din apropiere se apreciază regiunea prepuțială și perivulvară,


deschiderea prepuțului, uretrei, și a meatului urinar.

Bazinetul și ureterele se examinează doar prin metoda de palpație.

Inspecția vezicii urinare se va aprecia cifoza lombară, poziția cozii și a trenului


posterior, aspectul regiunii ei și a regiunii ventrale a abdomenului, frecvența
micțiunii.

30
Modificările patologice se manifestă prin cifoza lobo-sacrală, polachiurie, apariția
ascitei urinare prin ruperea vezicii urinare cînd urina devine tulbure și cu depozitări
mari.

La bovine vezica urinară se examinează prin rect. La examenul vezii urinare se


pot constata așezarea, mărimea, sensibilitatea, consistența, starea de umplere,
prezența petrelor și tumorilor.

Inspecția uretrei se apreciază modificările meatului urinar , scurgerele


urogenitale și deformările uretrei.

În afara celor menționate mai sus se mai pot întîlni modificar la nivelul meatului
urinar la feme: congestia, edumul, alte leziuni. La masculi se examinează porțiunea
membranoasă în zona ischiatică.

..Mirosul fiziologic normal al urinei la bovine este asemănător unei supe de fîn’’

31
Examinarea sistemului limfatic

Explorarea sistemului limfatic se face iu cadrul examenului general, din cauză că


modificările ganglionilor și vaselor limfatice semnalizează nu numai tulburări în
interiorul de drenaj, ci și diferite stări de ordin general (tuberculoză, morvă, loucoză
etc).

Inspecția dă relaţii reduse, permitînd descoperirea deformărilor sau a unor semne


de compresiune în caz de adenomegalii și diferite leziuni ale vaselor limfatice.

Fig. 67. Schemă cu localizarea ganglionilor limfatici externi la bovine:; 1-maxilari; 2


retrofaringieni ; 3- prescapulari; 4- recrurali 5-al scobiturii flancului.

32
Ramificațiile nodulilor limfatici

Prin inspecția din apropiere s-a depistat o inflamare a nodulului limfatic


maxilar la o vacă.

33
Examinarea pielii și a mucoaselor aparente

Pielea, având multiple funcţii în organism, este bogat inervată, vascularizată şi


reflectată multe modificări ce apar în diferite boli, Examinarea pielei se face prin:
Inspecția de la distanţă, completată cu ceaa din apropiere pentru fiecare regiune în
parte.

Mirosul pielii este caracteristic diferitor specii dc animale şi este puţin evident.
Mirosul poate deveni neplăcut în cazul tulburărilor secreţiei sudoripare şi sebacee.
amoniucul-cu miros de urinâ în toxicoţia azotemicâ, asemănător cu mirosul merelor
putrede in cetozâ. rânced în demodecie, fetid sau ihnoros în supuraţii sau gangrena.
Inspecția coarnelor ne va permite de afla vîrsta și numărul de fătări după
numărul de inele pe coarne.

34
Examinarea mucoaselor aparente
Examinarea mucoaselor aparente are o importanţă deosebită, la animale,
avându-se in vedete că modificările pielii se descoperă cu dificultate. datorită
fanerelor, cît şi datorită faptului că la cele mai multe animale, pielea este
pigmentată. Prin examinarea mucoaselor aparente se descoperă pe lîngă simptom ale
afecţiunilor localizate şi semne care permit aprecierea stării generale a animalelor.
Se examinează următoarele mucoase: mucoasa conjunctivală, nazală, bucată
(porţiunea gingivată şi labială), vaginală şi prepuţială.

Tehnica examinării

Examenul conjunctivei se practică după o contenţie adecvată; examinatorul


îndepărtează fiecare pleoapă cu ajutorul degetelor, presând în acelaşi timp globul
ocular prin tragerea pleoapei superioare, în mod se poate examina conjunctivita
palpebrală şî bulbară.

Examinarea mucoasei bucale se realizează prin îndepărtarea buzei superioare


și a cei inferioare, punîndu-se în evidență mucoasa labială și cea gingivală.

Examinarea mucoasei nazale se face din poziția laterală, prin îndepărtarea


aripilor nazale.

Examinarea mucoasei vaginale se execută numai după ce sa efectuat o


conteție bună. Îndepărtarea buzelor vulvei se va face cu degetele unei singure sau
ambei mîni, la masculi se examinează mucoasa prepuțială.

35
Datele examinării mucoaselor aparente se referă la modificările de culoare,
de integritatea mucoaselor şi secretorii. Faţă de culoarea normală roz-pal. se pot
produce următoarele modificări;

- congestia mucoaselor (culoare roşie) apare in tulburări circulatorii locale sau


generale, în inflamaţii;
- cianoza mucoaselor (culoare albăstruie) apare frecvent în bolile inimii şi ale
plămînuiui (insuficienţă cardiacă şi respiratorie);
- icterul mucoaselor (culoarea galbenă), apare in bolile ficatului, sîngelui;
- paliditatea mucoaselor (decolorarea) apare după hemoragii, boli anemice.
La nivelul mucoaselor pot apare adesea edeme care dau mucoasei aspectul
lucios-slâninos sau sticlos. Se întâlnesc in stări anemice. în boli infecţioase (antrax,
pesta aviară etc), în boli renale şi parazitare.

Integritatea mucoaselor se modifică prin apariţia leziunelor eruptive progresive


(aceleaşi ca şi la piele) său a plăgilor în urma traumatismelor. ! .

Modificările secretorii se manifestă hipersecreţie lacrimala (epiforă) salivară


(sialoree), hiposecreţie (uscarea mucoaselor), sau apariţia de exudate în cazul
inflamaţiilor.

O vacă afectată de trihofeție

36
Concluzie

În decurs de o durată de 4 luni de cursuri de Semiologie generală, pot deduce


clar și cu socoteală de cuviință că cu ajutorul ,,inspecției’’ putem în unele cazuri
clinice să punem diagnosticul fără a mai apela amănunțit la alte metode generale
cum ar fi ,, palpație, percuția, auscultația.

Există unele semne de exterior care ne pot vorbi despre o patologie anume, cum
ar fi: lipsa totală de păr pe corpul animalului ce ce ne vorbește despre o alopeție,
schiopătura a unui membru ne poate vorbi despre o inflamație sau o fractură a
membrului, balonarea rumenului ne poate vorbi despre timpanismul ruminal,
atitudene de lordoza în reticulita traumatică.

37
Deci pot demn să spun ca ,,inspecția este o metodă de examen foarte importantă
fie din apropiere cît și de la distanță, dar nu trebuie de uitat că pentru o inspecție cu
rezultat favorabil este necesar ca inspecția să fie executată la lumină solară sau
artificială, cu realizare minuțioasă si răbdare pentru a nu scapă care-va semne de
bază. În final eu pot socoti că inspecția este foarte bine venită în practica unui medic
veterinar.

Surse bibliografice

1. L. Adameșteanu, A. Nicolau, H.Bîrză Semiologie, patologie și clinica medical


veterinară, Editura ,,Didactică și Pedagogică, București, 1966

2. Ambroasa Ioan, Solcan Gh Mitrea Ioan Mitrea, Semiolgie veterinară și


diagnostic clinic, Editura Fundației ,, AXIS’’, Iași, 2000.

3. Răspunteanu Gheorghe, Hagiu N, Microbiologie și Semiologie, Editura tehnică


Agricolă, București, 1993.

38
4. Смирнов А.М., Клиническая диагностика внутреных незарных балезней
жывотных, Москва ВО ,,Агропромиздат,, 1998

5. Vulpe Vasile, Ghid practic de semiologie veterinară, Editura ,,Terra Nostra’’,


Iași, 2001

39