Integrarea Monetara Europeana Si Problemele Monedei Unice

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA”, IAŞI
FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

PROFIL: economic, An 2, Modulul 2, Seria 5, Grupa 5
STUDIU MONOGRAFIC CU TEMA:
INTEGRAREA MONETARĂ EUROPEANĂ

ŞI PROBLEMELE MONEDEI UNICE
AFERENT DISCIPLINEI MONEDĂ ŞI CREDIT ÎN ANUL UNIVERSITAR 2005 -2006,

SEMESTRUL I , RELIZAT DE:
NUMELE STUDENŢILOR ŞI CONTURILE LOR DE E – MAIL:
IAŞI, DECEMBRIE 2005
SUB ÎNDRUMAREA LUI DAN CHIRLEŞAN (danch@uaic.ro), LECTOR

UNIVERSITAR DRD. LA CATEDRA DE FINANŢE ŞI MONEDĂ
« Europa se va uni prin bani sau nu se va uni deloc ! »
Jacques RUEFF,
expert monetar şi consilier al Guvernului francez
( 1950 )
CUPRINS
2
CAP I UNIUNEA MONETARĂ
1.1 Scurt istoric…………………………………………………………………………… 3
1.2 Tratatul de la Maastricht……………………………………………………………… 4
1.3 Principalele obiective ale UEM…………………………………………………………4
1.4 Instituţiile UE…………………………………………………………………………...5
1.5 Tări membre cu drepturi depline şi în curs de aderare…………………………………6
CAP II MONEDA UNICĂ

2.1 Uniunea Europeană Monetară………………………………………………………….7
2.2 Obiective majore ale UEM………………………………………………………….….8
2.3 Raportul Werner…………………………………………………………………….….8
2.4 Raportul Delors…………………………………………………………………………9
2.5 ECU şi Sistemul Monetar European……………………………………………….…...9
2.6 Şarpele monetar……………………………………………………………………..…10
2.7 Apariţia pieţei monetare…………………………………………………………….…15
2.8 Politica monetară……………………………………………………………………....18
CAP III ROMANIA ŞI UE

3.1 România – UE……………………………………………………………………….…..22
3.2 Preocupările BNR………………………………………………………………….……23
3.3 Dolarizare – Euroizare……………………………………………………………….…26
3.4 Inflaţia……………………………………………………………………………….….33
CAP IV OPINII
4.1 Opinii ale ale persoanelor publice……………………………………………………...35
4.2 Opinii ale autorilor proiectului........................................................................................36
CAP V ANEXE
5.1 Delegaţia Comisiei Europene………………………………………………………..….37
5.2 Evoluţia inflaţiei – grafice…………………………………………………………..….38
5.3 Interviuri……………………………………………………………………………......42
5.4 Studiu de caz – chestionar privind Integrarea României în UE…………………..…….45
5.5 Bibliografie………………………………………………………………………..……47
3
UNIUNEA EUROPEANĂ
Tratativele pentru constituirea Uniunii Europene au început încă din 1951, cu 6 ţări: Belgia,
Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda. Astăzi, după mai bine de 50 ani de existenţă, Uniunea
Europeană are 25 de membri printre care şi România, care va adera la sfârşitul celui de-al 5-lea val,
ianuarie 2007.
SCURT ISTORIC
Tratativele pentru constituirea Uniunii au fost susţinute de Robert Schuman, în 1950, ministrul de
externe al Franţei, care propunea planul ce va sta la baza Counităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului
(CECO). Cele 6 state semnatare ale tratatului vor înlătura barierele şi restricţiile cu privire la materiile
prime menţionate, şi, astfel, planul lui Schuman a devenit funcţional.
Evenimente cronologice:
► 1957 – cele 6 membre fondatoare ale CECO înfiinţează Comunitatea Europeană a Energiei
Atomice (EURATOM) şi Comunitatea Economică Europeană (CEE); aceste 2 tratate au intrat în
vigoare în 1958, fiind cunoscute sub numele de “Tratatele de la Roma”;
► 1987 – ţările membre ale UE de până atunci au hotărât ca fiind necesară adăugarea cooperării
politice la cea economică, şi astfel a intrat în vigoare Actul Unic European;
► 1993 – se elaborează Tratatul asupra UE, Comunităţile Europene (CECO, EURATOM, CEE)
înfiinţată până atunci, împreună cu Politica externă de securitate comună şi Justiţia, care devin
priorităţile UE;
► 1997 – se adoptă “Agenda 2000 – pentru o Europă mai puternică şi mai extinsă”, în vederea
unei noi extinderi; cererile de aderare ale celor 10 candidate sunt analizate şi se stabilesc aspecte
privind reforma instituţională a UE, viziunea completă a extinderii şi opiniile Comisiei asupra
candidatelor;
► 1999 – este atins obiectivul principal al Uniunii Monetare, şi anume lansarea monedei unice
Euro, în 11 ţări: Franţa, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Austria, Italia, Spania, Portugalia,
Finlanda şi Irlanda;
► 2001 – Euro se bucură de încredere şi Grecia devine cel de-al 12-lea stat care acceptă moneda;
► 2002 – bancnotele şi monedele Euro intră efectiv în circulaţie, în cele 12 ţări din zona Euro.
► 2004 – România a primit acceptul pentru a adera la Uniune, la 1 ianuarie 2007, cu 497 voturi
pentru, 93 împotrivă şi 71 abţineri;
► 2005 – 25 aprilie, preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat la Luxemburg Tratatul de
Aderare al României la UE.
TRATATUL DE LA MAASTRICHT
4
După dispariţia comunismului din Europa de Est 1, Uniunea Europeană a încercat să transmită
acestor ţări o imagine democratică, nu doar imaginea unei mari pieţe ecoomice. Pentru aceasta, la 1
ianuarie 1993, când s-a constituit Piaţa Unică, s-a hotărât că este absolut necesar ca aceasta să fie
urmată şi de o Uniune Economică şi Monetară. În acest scop, s-au convocat 2 conferinţe: prima pe
tema Uniunii Politice, iar ce-a de-a doua referitoare la Uniunea Economică şi Monetară. La finalul
reuniunii ce a avut loc la Maastricht, 9-10 decembrie 1991, s-a decis încheierea unui singur tratat, care
să cuprindă deopotrivă ambele aspecte.
Tratatul de la Maastricht a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, cu toată opoziţia Danemarcei, şi
problemele întâmpinate de Franţa, care şi-a modificat în prealabil Constituţia pentru a putea ratifica
acest tratat. Intrarea în vigoare a acestui tratat a permis trecerea de la idea integrării economice
specifică CEE, la integrarea politică, specifică Uniunii.
Chiar dacă majoritatea statelor membre nu au vrut să facă referire în textul tratatului la “legătura
federală”,obiectivul final este cel de creare a acestui tip de Uniune.
O primă revizuire a tratatului de la Maastricht a avut loc în 1996, prin convocarea unei Conferinţe
interguvernamentale, ale cărei lucrări s-au finalizat la summit-ul din 1997, de la Amsterdam. Alte
discuţii pe această temă au avut loc în 2000, la Nisa, dar nu au adus modificări semnificative Tratatului,
în care elementele politice, în sens larg, apăreau în mod clar. Unele dintre ele ţin de de domeniul
integrării: punerea în practică a unei cetăţenii europene veritabile, ca şi democratizarea funcţionări
instituţiilor. Altele se referă la aplicarea unei politici externe de securitate comună, ca şi de definirea
unui spaţiu al libertăţii, securităţii şi justiţiei comun.
PRINCIPALELE OBIECTIVE ALE U.E.
► stimularea progresului economic şi social ; în acest scop s-a înfiinţat în 1993 Piaţa Unică, iar în
1999 a fost lansată moneda unică;
► acordarea cetăţeniei europene, care o completează şi nu o înlocuieşte pe cea naţională;
► crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie comun;
► afirmarea identităţii UE la scară largă, printr-o politică externă şi de securitate comună.
INSTITUŢII ALE U.E.
Principalii factori de decizie din U.E. sunt:

► Parlamentul European – este ales de către popoarele statelor membre;
► Consiliul European – reprezintă guvernele ţărilor membre;
► Comisia Europeană – este organism executiv, cu drept de a iniţia legi;
► Curtea de Justiţie – asigură compatibilitatea legilor ţărilor membre cu Dreptul European;
► Curtea de Conturi – responsabilă de controlul folosirii fondurilor comunitare;
Aceste instituţii sunt sprijinite în demersul lor de a realiza Uniunea şi de alte organisme:
1
S-a produs în anul 1989
5
► Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor UE;
► Avocatul Poporului în U.E. – se ocupă de plângerile cetăţenilor cu privire la administraţia la
nivel european;
► Banca Europeană de Investiţi – instituţie financiară a UE;
►Banca Centrală Europeană – direct răspunzătoare de politica monetară în zona Euro.
VALORI EUROPENE ¹
Uniunea se bazează pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii,

statului de drept şi a respectării drepturilor omului, inclusiv drepturile persoanelor care aparţin
minorităţilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism,
nediscriminare, toleranţă, justiţie şi egalitate între bărbaţi şi femei.
6
SIMBOLURILE U.E
► Steagul – cele 12 stele aşezate în cerc, pe un fond albastru, semnifică unitatea şi identitatea
popoarelor Europei. Istoria steagului începe din 1955, dar oficial a fost adoptat ca steag al
Comunităţii Europene în 1986, fiind utilizat de către toate instituţiile europene;
►Cercul reprezintă solidaritate şi armonie, iar stelele perfecţiunea (şi nu numărul statelor
membre, cum s-ar putea crede - de fapt, membre sunt în prezent 23 + Bulgaria şi România, în
curs de aderare).
► Imnul – Consiliul Europei a ales ultima ca imn ultima parte a Simfoniei a 9-a a lui
Beethoven, “Oda bucuriei” - 1985;
► Deviza UE – “Unitate în diversitate “, a fost menţionată prima dată oficial în Tatatul de
Instituire a unei Constituţii pentru Europa, încheiat în 2004; semnifică faptul că europenii îşi unesc
eforturile pentru a menţine împreună pacea şi prosperitatea;²
23
► Ziua Europei – a fost stabilită data de 9 mai, când ministrul de externe al Franţei, Robert
Schuman, a dat o declaraţie de presă, prin care chema Franţa, Germania şi celelalte popoare să-şi
unească producţiile de cărbune şi oţel.Decizia de a sărbători ziua Europei a fost luată în 1958 de către
cele 10 state membre la acea dată.
► Moneda unică – EURO – numele monedei unice a fost decis în 1995, la Madrid, bazele
acestei monede fiind puse încă din 1992, prin tratatul de la Maastricht.
Euro a intrat în circulaţie, începând cu ianuarie 2002, doar în cele 12 state, din cele 15 care au
adoptat moneda unică.
Reprezentarea grafică a monedei unice a fost inspirată de litera grecească €, simbol al
legăturii dintre leagănul civilizaţiei şi democraţiei şi prima litară din cuvântul Europa; cele două linii
paralele, din reprezentarea grafică, sunt un simbol al stabilităţii Euro.
ŢĂRI MEMBRE CU DREPTURI DEPLINE ŞI ÎN CURS DE ADERARE
Începând cu data 1 mai 2004, Uniunea Europeană are 25 de state membre care formează
împreună un spaţiu de peste 4 milioane km2, cu o populaţie totală de aproximativ 460 milioane de
locuitori.
2
Tratat de Instituire a unei Constituţii pentru Europa, partea I, Titlu I art. 1-2
3
deviza este publicată în 20 de limbi oficiale, cu ocazia zilei de 9 mai – ziua Europei;
5
Ţările membre ale Uniunii Europene sunt :Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Danemarca,
Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta,
Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria.
Ţările în curs de aderare. Pe măsură ce Uniunea Europeană continuă integrarea celor 10 noi
state membre, termenul limită pentru urmatoarea extindere se apropie. Bulgaria şi Romania au semnat
Tratatul de Aderare in 2005 şi vor deveni membre ale Uniunii la 1 ianuarie 2007, dacă până atunci
toate Statele Membre vor fi ratificat Tratatul de Aderare. Alte două state candidate, Turcia si
Croaţia au deschis negocierile de aderare în 2005. O solicitare de aderare, înaintată de fosta Republica
Iugoslavă a Macedoniei în martie 2004, este în curs de examinare de către Comisia Europeană, care
va decide dacă este pregatită să deschidă negocierile de aderare. Alte ţări iau în considerare depunerea
candidaturii lor în viitorul apropiat.
MONEDA UNICĂ
UNIUNEA EUROPEANĂ MONETARĂ (UEM)
INTEGRAREA MONETARĂ este denumirea procesului de formare a unei zone monetare, a

unui spaţiu în care monedele mai multor ţări sunt fie legate între ele în mod irevocabil sau fiecare
monedă se leagă irevocabil de o monedă "ancoră" pe baza unui anumit raport, fie monedele naţionale
sunt înlocuite cu o singură monedă, care va fi folosită în întreaga zonă. Atât într-un caz, cât şi în
celălalt, ne aflăm în faţa unui proces de unificare monetară.
O uniune monetară formată în acest mod trebuie să corespundă unei zone monetare optime,
înţelegându-se prin aceasta un spaţiu economic care poate urma aceeaşi politică monatară: ţările
respective renunţă la politica monetarăproprie, la folosirea instrumentelor de politică monetară, în
special la instrumentul curs valutar, în favoarea unei politici monetare şi de curs comune.
Uniunea Monetară a fost instaurată la 01.01.1999. De la această dată:
Euro este moneda ţărilor membre. Marca germană, francul francez şi celelalte monede naţionale
continuă să circule ca subdiviziuni ale euro până la 31 decembrie 2001, fiind legate de acesta prin rate
de schimb fixe irevocabile (de exemplu: 1 euro = 6,55957 franci francezi).
Politica monetară a Eurosistemului (ansamblul format de Banca Centrală Europeană şi de
băncile centrale naţionale ale ţărilor care adoptă euro) este făcută exclusiv în euro. Pieţele de capital
funcţionează în euro (operaţiunile interbancare, ordinele de bursă, de exemplu, sunt făcute în euro,
acţiunile sunt cotate în euro).
Datoria publică a statelor membre ale Uniunii Monetare este denominată în euro şi se negociază
în euro.
Pentru operaţiunile retail, euro poate fi utilizat la decontările prin cecuri, viramente (tranzacţii
scripturale). Se poate, de asemenea, dispune de un cont în euro.
6
Evoluţia spre o uniune monetară a necesitat eforturi mari din partea ţărilor membre,
deoarece trebuia realizată o convergenţă a economiilor ţărilor integrate în Uniunea Europeană.
Convergenţa s-a realizat prin apropirea ratelor inflaţiei, a ratelor dobânzii şi stabilităţii cursurilor de
schimb a monedelor ţărilor comunitare. La baza Uniunii Monetare a stat Uniunea Economică4 .
În ceea ce priveşte integrarea vest-europeană, memorabil este anul 1968, când prim-ministrul
luxemburgez Werner a propus un plan de acţiune ce viza trecerea la cursuri de schimb fixe, o unitate
de cont europeană şi crearea unui Fond Monetar European.
Propunerea avea să se realizeze în două etape:
► o etapă de tranziţie de 10 ani, care să urmărească armonizarea politicilor economice, pe
termen scurt, şi definirea comună a obiectivelor pe termen mediu ;
► o a doua etapă, în care să se creeze un fond de rezervă european, la care ţările membre vor
transfera rezervele lor monetare.
Deşi ţările membre au aprobat această propunere, la semnarea acordului general asupra acestor
obiective au existat diferenţe de opinie, în ceea ce priveşte etapa tranzitorie. Un grup de specialişti,
condus de Werner, a pregătit un raport prin care s-a relizat un compromis între cele două poziţii
menţionate mai sus, ce a stat la baza viitoarei integrări monetare.
OBIECTIVELE MAJORE ALE UNIUNII MONETARE
Obiectivele majore ale uniunii monetare sunt:

► finalizarea construcţiei pieţei unice prin eliminarea sentimentului de nesiguranţă şi a costurilor
inerente operaţiunilor de schimb valutar, dar şi a costurilor protecţiei împotriva riscurilor fluctuaţiilor
valutare, precum şi prin asigurarea comparabilităţii totale a costurilor şi a preţurilor în cadrul Uniunii.
Prin facilitarea derulării afacerilor şi venind în sprijinul cetăţenilor, aceasta trebuia să stimuleze
comerţul intra-comunitar;
► creşterea activităţii economice, din aceleaşi motive;
► consolidarea stabilitătii monetare a Europei şi sporirea puterii sale financiare prin:
a) eliminarea, prin definiţie, a oricărei posibilităţi de speculaţie implicând monedele comunitare;
b) asigurarea, prin dimensiunea economică şi financiară a Uniunii Monetare astfel formate, a unei
anumite invulnerabilităţi a noii monede la speculaţiile de pe plan internaţional;
c) crearea posibilităţii pentru moneda euro de a deveni o monedă principală de rezervă şi o monedă de
plată.
Stadiile creării UEM au fost menite să asigure tranziţia la moneda unică, astfel încât aceasta să
4
aceasta viza crearea unei zone economice comune, în care să nu mai existe frontiere interne .
7
aibă o bază solidă, datorită în special realizării în prealabil a unei convergenţe complete a politicilor
economice şi monetare.
RAPORTUL WERNER
A fost prezentat în decembrie 1970 Consiliului Ministerial şi Comisiei executive, susţinând

instaurarea unui progres paralel spre convergenţa politicilor economice şi integrare monetară, venind
cu o serie de propuneri concrete, ca :
► armonizarea politicilor financiare şi fiscale ;
► restrângerea limitelor de fluctuaţie între monedele ţărilor membre, până se va ajunge la rate
de schimb fixe, cu libertate de mişcare a capitalului ;
► crearea unui Fond European de Cooperare Monetară, care să gestioneze capitalurile pe
termen scurt şi mediu, eventual şi rezervele valutare existente ale Comunităţii Europene, constituite în
fond comun.
Caracterul prematur al Planului Werner a fost demonstrat prin eşecul său şi prin dificultăţile
concrete care au însoţit construcţia monetară europeană în deceniile următoare.
RAPORTUL DELORS
Cu toate acestea, planul Werner va cunoaşte o a doua viaţă prin Raportul Delors. În privinţa
elementelor care au fost prezentate, atât în planul Werner cât şi în raportul Delors, amintim :
► definirea precisă a obiectivului de atins – Uniunea Monetară ;
► împărţirea în faze succesive a tranziţiei de la Piaţa Comună la Uniunea Economică şi
Monetară ;
► creşterea treptată a disciplinei în domeniul cursurilor de schimb între ţările membre ;
► crearea unui Sistem Comunitar al Băncilor centrale de tip federal (care va deveni Sistemul
European al Băncilor Centrale, după tratatul de la Maastricht);
► raportul Werner insista şi pe necesitatea unei convergenţe a performanţelor macroeconomice
ale ţărilor membre.
Raportul Delors5 programa implementarea UEM în 3 etape, dar nu fixa nici o dată pentru
finalizarea procesului şi crearea unei monede unice.
În cursul anilor ’70, pe parcursul desfăşurării sistemului Bretton Woods, cooperarea monetară s-
a dezvoltat şi s-a finalizat prin crearea la 13 martie 1979 a Sistemului Monetar European (SME).
Aceasta viza stabilirea unor relaţii mai precise între monedele europene, care participau la
mecanismul de schimb şi intervenţie monetară.
ECU6
5
A fost prezentat în 1989
6
EUROPEAN CURRENCY UNIT
8
Pivotul sistemului a fost ECU - European Currency Unit, definit ca un coş ponderat, care
încorpora monedele tuturor statelor membre ale Uniunii. Parităţile bilaterale între monede sunt
definite în raport cu creşterea parităţii ECU – monedă. La acest mecanism de schimb şi intervenţie
participă 11 monede: francul belgian-luxemburgez, coroana daneză, marca germană, peseta, francul,
punta, florinul, şilingul, escudo, lira şi marca finlandeză.
Cantitatea determinată din fiecare valută componentă care a fost luată în seamă la calculul ECU
s-a stabilit în funcţie de:
► importanţa relativă a PIB-ului fiecărei ţări participante, pe o perioadă de 5 ani ;
► ponderea ţării în comerţul intracomunitar pe o perioadă de 5 ani;
► participarea fiecărei Bănci Centrale la mecanismul de sprijin pe termen scurt, prevăzut în
cadrul Fondului European de Cooperare Monetară.
De-a lungul istoriei ECU s-au efectuat două revizuiri :

►septembrie 1984 – numărul monedelor componente ale coşului ECU creşte la 10, prin
includerea drahmei greceşti ;
►septembrie 1989 – se includ monedele Spaniei şi Portugaliei, care aderaseră la CEE în 1986 ;
astfel, numărul monedelor din coş creşte la 12.
SME (SISTEMUL MONETAR EUROPEAN)

SME (Sistemul Monetar European) nu este numai un sistem de schimb şi intervenţie, ci şi un
sistem de reglare şi de creditare reciprocă în caz de atacuri speculative asupra monedelor.
Încă de la începutul anilor ’80, variaţiile principalelor monede erau mai puţin fluctuante decât in
cursul perioadei precedente, şi mai puţin importante decât fluctuaţiile în raport cu alte monede 7.
Totuşi, trebuie notată multitudinea realinierilor la cursurile pivot: 15 realinieri au marcat istoria
acestui sistem, acestea realizându-se în sensul aprecierii nominale a mărcii în raport cu monedele care
nu erau sateliţi direcţi ai monedei germane.
Criza monetară din 1993 i-a obligat pe participanţii la mecanismul de schimb european să
extindă considerabil marja pentru fluctuaţiile laterale între monede. Aşa a luat naştere şarpele monetar.
ŞARPELE MONETAR
În martie 1971, Consiliul European a adoptat o rezoluţie asupra realizării Uniunii Economice şi
Monetare, pe etape, care să înceapă cu iniţierea unei limitări treptate a marjelor de fluctuaţie a
monedelor ţărilor membre faţă de dolar, de ± 0.75%. Între timp au intervenit modificări, deoarece
7
Aceste monede erau: dolarul, francul elveţian şi yen-ul japonez
9
preşedintele SUA a anunţat, în 1971, sfârşitul convertibilităţii dolarului în aur, renunţând, astfel, la
obligaţia de a menţine paritatea dolarului faţă de alte monede în limitele de ±1.5%. Acordul
Smithsoniano, din 1971, s-au stabilit noi parităţi pentru principalele monede şi s-au lărgit limitele de
fluctuaţie faţă de dolar la ±2.25%.
Răspunsul comunitar a fost acordul din 1972, când s-a stabilit “şarpele monetar”, care nu
permitea ca diferenţa dintre două monede comunitare să depăşească ±2.25%, fapt ce crea o bandă de
fluctuaţie mai mică de 4,5%, care rezultase în urma acordului din 1971, de unde rezultă şi denumirea
de “şarpe în tunel”.
In 1972, SUA coboară cursul dolarului, iar la începutul lui 1973, dolarul se depreciază din ce în
ce mai mult, părăsind conturile americane.
Şarpele monetar european este prima experienţă de cooperare monetară între ţările comunitare,
prin care se urmărea, de fapt, menţinerea între monede a unei relaţii de paritate flexibilă. Istoria
“şarpelui” a fost scurtă şi instabilă, ca urmare a faptului că monedele diferitelor ţări membre părăseau
des sistemul, sau intrau des în el. Drept urmare, s-a constituit, în 1973, “şarpele în afara tunelului” sau
“şarpele în lac”, prin care Germania, Franţa, Danemarca şi ţările Benelux s-au hotărât să asigure o
flotare comună a monedelor lor, menţinând între ele limite stabilite, abandonându-se definitiv
Sistemul Bretton Woods şi al “tunelului”.
Însă dolarul continuă să se deprecieze în raport cu marca germană, ceea ce crează din nou
tensiuni. Apar două tabere: una a ţărilor a căror monedă înregistra creşteri, ca Germania, iar cealaltă, a
cărei monedă tindea să scadă, ca Franţa. Primul şoc petrolier accentuează aceste diferenţe şi Franţa
părăseşte “sistemul şarpelui” în 1974, revenind asupra deciziei un an mai târziu.
Evenimentele care au loc în acea perioadă (prăbuşirea sistemului Bretton Woods, deprecierea şi
fluctuaţia dolarului ) au scos în evidenţă incapacitatea şarpelui de a stabili, prin el însuşi, un sistem
monetar european.
Ridicarea ratei inflaţiei şi şomajului adâncesc divergenţele între ţările europene, care nu
cooperează, şi transformă astfel “şarpele monetar” într-un sistem nefuncţional.
La abandonarea acestui sistem, în martie 1979 ţările comunitare erau mai îndepărtate de crearea
UEM decât şi-au propus prin implementarea “şarpelui monetar”.
În ceea ce priveşte obiectivele iniţiale, bilanţul efectelor reale ale gestionarii sistemului de
schimb, este mai degrabă constant. Observând nivelul de convergenţă al inflaţiei constatăm că acesta a
fost pus în evidenţă prin legătura dintre dobânzile germane şi evoluţia dolarului, dobânzile americane
şi inflaţia germană, adică fără nici o legatură cu criteriile interne ale Spaţiului Monetar European.
Ţarile cu o moneda mai slabă au fost obligate să-şi menţină o diferenţă mai mare a ratei
dobânzilor faţă de cea practicată în Germania şi, deci, să-şi frâneze creşterea pentru a menţine
paritatea monedei lor cu marca.
Uniunea Monetară Europeană se caracterizează prin existenţa politicilor economice concertate, o
politică monetară unică şi o Bancă Centrală Comună, care emite monedă, care circulă liber.
Acceptarea monedei unice presupune ca fiecare ţară să-şi abandoneze, de fapt, suveranitatea
monetară, în favoarea unei suveranităţi comune.
10
Prima tentativă de crearea acestei Uniuni a eşuat, deoarece statele membre au adoptat politici
economice diferite, inadecvate pentru omogenizarea cursurilor de schimb. Totuşi, acest plan nu a fost
abandonat, şi s-a lansat un program de unificare a pieţei interne, fiind un demers premergător atingerii
obiectivului fundamental al Uniunii : impunerea politicii monetare şi crearea zonei euro.
CARACTERISTICILE MONEDEI UNICE
Institutul Monetar European, cel care s-a ocupat de introducerea Euro a realizat în perioada
februarie – septembrie 1996 un concurs oficial de design pentru a stabili cum va arăta moneda
europeană. Câştigătorul acestui concurs a fost austriacul Robert Kalina, care a ales ca temă ”poduri,
porţi şi ferestre”; procedându-se astfel, s-a considerat că această temă exprimă caracteristici care se
găsesc în mai multe state, fără să se încalce regulile concursului care interziceau folosirea unor
imagini care ar putea fi asociate cu o ţară.
Monedele şi bancnotele se deosebesc între ele prin grafică (imagini reprezentând fiecare un
anumit stil arhitectural), culoare dominantă şi dimensiuni. Asupra acestui din urmă aspect, autorităţile
europene au consultat asociaţiile de nevăzători pentru a determina diferenţele minime de dimensiune
care să le permită acestora să distingă diferitele tipuri de monede şi bancnote.
Fiecare dintre cele 7 bancnote Euro ( 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500) reprezintă o perioadă 8 anume
din istoria Europei. Aversul fiecărei bancnote înfăţişează o fereastră sau o poartă caracteristică uneia
dintre perioadele istorice, alături de cele 12 stele ale UE. Aceste uşi şi ferestre au fost create pentru a
simboliza spiritul european al deschiderii si cooperãrii.
Reversul ficărei bancnote înfăţişează un pod imaginar, alături de o hartă a Europei, care
simbolizeazã strânsa colaborare şi comunicare dintre Europa şi restul lumii.
Totodată, fiecare monedă are un revers, specific ţării căreia aparţine(Ex: Germania: Poarta
Brandemburg şi simbolul vulturului german).
8
Clasicismul, Romantismul, Goticul, Renaşterea, Barocul, epoca fierului şi a sticlei perioada modernă.
11
12
Monedele vor fi distribuite încă de la 14 decembrie 2001. Ele nu vor putea fi însă utilizate
pentru plată înainte de 1 ianuarie 2002. Vor exista opt monede euro: 1 cent, 2 cenţi, 5 cenţi, 10 cenţi,
20 cenţi, 50 cenţi, 1 euro, 2 euro.
Fiecare din aceste monede are un desen comun pe una din feţe, pe cealaltă faţă desenul diferind
de la tară la tară. Orice monedă poate fi folosită şi în celelalte ţări ale spaţiului euro, diferenţa de
model de pe una din feţe neîngrădind acest lucru.
Fabricarea bancnotelor şi monedelor face obiectul unui control tehnic precis în scopul asigurării
perfectei lor calităţi şi a asemănării lor totale, oricare ar fi locul de fabricaţie. În cazul bancnotelor, de
exemplu, Banca Centrală Europeană, în cooperare cu băncile centrale naţionale, a realizat şi realizează
foarte frecvent teste privind calitatea hârtiei, înscrisurile, reglarea maşinilor la tipărire şi aspectul final
al cupiurilor. În ceea ce priveşte monedele, controlul nu se limitează la aspectul lor general, ci vizează
mai ales caracteristicile electrice. Aceste caracteristici sunt esenţiale pentru o bună acceptare a
monedelor de către automate.
În ceea ce priveşte bancnotele, principalele trăsături distinctive sunt următoarele:

►dimensiuni: diferă în funcţie de valoare;
►elemente în relief: de exemplu, valoarea este înscrisă în relief pe reversul bancnotelor;
►culori (pentru persoanele cu deficienţe de vedere): fiecare bancnotă are o culoare dominantă
pentru evitarea confuziilor.
În ceea ce priveşte monedele, acestea sunt, în general, realizate din aliaje diferite de cele
utilizate în prezent. O atenţie deosebită a fost acordată caracteristicilor fizice ale monedelor (diametru,
13
grosime) pentru a permite o bună recunoaştere a lor. În plus, nevăzătorii vor putea să-şi procure mici
aparate speciale care le vor permite să verifice valoarea cupiurilor pe care le deţin.
Riscul falsificării şi elemente de securitate ale monedei unice

Bancnotele euro se vor număra printre cele mai sigure din lume, având multiple elemente de
securitate. Aceste elemente au fost anunţate public la 30 august 2001, făcând astfel posibilă
familiarizarea publicului cu viitoarele bancnote. Şi monedele euro vor fi protejate faţă de riscul
falsificării, în principal prin utilizarea unor aliaje cu caracteristici electrice bine definite, sau prin alte
elemente de securitate, cum ar fi :
►ghiloşă
►protecţie prin fotocopie
►microtext
►imagini rasterizate
►personalizări
►imagini latente
►cerneluri magnetice şi fluorescente
►cerneluri fotocromice şi termocromice
►hârtie filigranată cu melanj fluorescent
Reguli de conversie
Pentru operaţiunile de conversie trebuie utilizate doar ratele irevocabile de conversie a euro în
monedele naţionale. Reglementarea din 17 iunie a Consiliului Uniunii Europene stabileşte mai multe
reguli:
► ratele de conversie9 conţin şase cifre semnificative şi reprezintă contravaloarea unui euro în
fiecare dintre unităţile monetare naţionale
► ratele de conversie sunt utilizate pentru transformare în ambele sensuri; este interzis să se
utilizeze cotaţiile inverse calculate plecând de la rata de conversie. Astfel, pentru a transforma în euro
o sumă exprimată în franci, aceasta trebuie împărţită la 6,55957 şi nu înmulţită cu 0,152449 ;
► conversiile între două unităţi monetare naţionale trebuie să utilizeze ratele de conversie
irevocabile. Exemplu: pentru a transforma franci francezi în mărci germane, mai întâi se transformă
francii în euro, se păstrează cel puţin trei zecimale ale sumei în euro astfel obţinute, iar aceasta se
transformă în mărci germane;
9
de exemplu 1 euro = 6,55957 franci francezi, şi nu 1 franc = 0,152449 euro
14
► sumele în euro se rotunjesc la centima superioară sau inferioară cea mai apropiată; sumele
aflate la jumătatea dintre două unităţi se rotunjesc la unitatea superioară. Exemple: 15,324 => 15,32;
15,327 => 15,33; 15,325 => 15,33. 10
APARIŢIA PIEŢEI MONETARE. INTRODUCEREA MONEDEI UNICE
Introducerea EURO a început printr-o reuniune la nivel înalt a Uniunii Europene la Bruxelles, în
1999, întâlnire al cărei obiectiv central a fost să se stabilească care dintre cele 15 ţări ale UE participă
la Uniunea Monetară.
Dintre cele 15 ţări participante doar 11 adoptă moneda unică la care se adaugă, în 2001 şi
Grecia.Tot la această întrunire s-a stabilit trecerea pe pieţele financiare şi valutare la efectuare de
tranzacţii interbancare cu sume mari şi deasemenea s-a stabilit că EURO va fi introdus în 3 etape:
Etapa I : marchează începutul Uniunii Economice şi Monetare; a debutat la 1 ianuarie 1999
cu introducerea EURO ca monedă naţională în 11 ţări care au format zona monedei unice. În această
fază EURO a existat doar ca “unitate de cont” nefiind distribuite bancnotele şi monedele EURO
veritabile ;
Etapa aII-a : s-a derulat pe parcursul unei perioade de 3 ani şi a implicat mai multe
schimbări, printre care:
►miniştri de finanţe din ţările europene au blocat, în mod irevocabil, ratele de
schimb între EURO şi celelalte monede (ratele de schimb bilaterale fusese stabilite încă din 1998, iar
cele reale de schimb ale EURO abia în 1999) ;
►transferul autorităţii în domeniul politicii monetare către Banca Central Europeană.
Precursorul BCE, Institutul Monetar Internaţional a fost înfiinţat în 1994 şi a funcţionat timp de 6 ani
pentru a stabili orientările în baza cărora va fi realizată politica de introducere a EURO;
Perioada de 3 ani a fost indispensabilă pentru a se asigura organizarea din punct de vedere tehnic
a trecerii la euro: cunoaşterea numărului de ţări care adoptă euro, fabricarea stocului necesar de
bancnote şi monede, pregătirea trecerii la euro a operaţiunilor retail (bănci, întreprinderi, administraţii,
etc.). Această perioadă este, de asemenea, foarte utilă pentru a permite fiecărui agent economic să
treacă, în ritmul său, la euro.
Etapa a III-a : a marcat prima introducere în circulaţie a monedelor şi bancnotelor EURO. În
această fază moneda unică ajunge în buzunarele cetăţenilor circulând în paralel cu monedele naţionale
ale ţărilor care au adoptat sistemul, care vor fi retrase treptat din circulaţie.
Ultima fază a introducerii monedei unice a intrat în vigoare la 1 iulie 2002, iar la sfârşitul acestei
faze vor fi acceptate la plată numai monede şi bancnote Euro.
AVANTAJELE INTRODUCERII EURO
10
Curs comercial până în 1989, inclusiv.
15
► reducerea costurilor pentru schimburile valutare – fiind o monedă unică, se evită astfel
pierderea valorii prin schimb între partenerii de afaceri din ţări diferite, schimb care se efectuează prin
intermediul băncilor, care practică comisioane destul de mari.
Se estimează că aceste costuri ating o valoare de până la 0,4% din PIB-ul ţărilor membre ale
UEM ;
► reducerea riscului valutar11 – cu toate că în multe ţări se lucrează cu mecanisme flexibile ale
cursurilor de schimb, ţările membre ale UEM au stabilit limite de fluctuaţie a cursurilor valutare şi au
putut pune în practică ajustări ale cursurilor în momentul în care circumstanţele economice s-au
modificat.
Nesiguranţa în ceea ce priveşte nivelul viitor al cursului valutar al monedei naţionale faţă de
alte monede a pus o serie de probleme şi riscuri pentru importatori şi exportatori. Moneda unică
elimină riscul valutar dintre ţările din zona euro, făcând posibilă creşterea schimburilor comerciale şi a
beneficilor legate de acestea ;
► prevenirea devalorizării competitive – multe ţări au practicat devalorizările competitive, ceea
ce a presupus ca o ţară să-şi devalorizeze moneda naţională, cu scopul de a determina creşterea
transporturilor. Dar şi partenerii ei comerciali, pentru a combate măsurile luate de ţara respectivă , vor
recurge la utilizarea de tehnici care să sprijine propriile exporturi, deoarece devalorizarea monedei
naţionale poate reprezenta o sursă de inflaţie.
► preîntâmpinarea unor atacuri speculative – dacă un deţinător de monedă prevedea o
devalorizare a monedei naţionale, el încerca să vândă imediat cantitatea de monedă pe care o deţinea.
Dacă această tendinţă era observată de mai mulţi ’’jucători pe piaţă’’, încrederea în acea monedă
scădea, ducând la devalorizarea forţată a monedei. O dată cu introducerea monedei unice, toate ţările
membre vor fi reprezentate în luarea deciziilor de politică monetară şi îşi vor putea exprima liber
opiniile ;
► o politică monetară coordonată – schimbarea cea mai importantă pe care o aduce introducerea
monedei Euro se referă la faptul că fiecare ţară membră va renunţa la controlul asupra politicii
monetare, care va fi transferat Băncii Centrale Europene. Guvernele au stabilit mai multe criterii de
convergenţă, printre care: menţinerea deficitului bugetar anual sub procentul de 3% din PNB.
► transparenţă şi competiţie – compararea directă a preţurilor şi salariilor va stimula competiţia
în interiorul Europei, de unde vor rezulta preţuri mai mici pentru consumatori şi oportunităţi mai mari
pentru investiţii ;
► putere – noua monedă Euro devine cea mai puternică monedă din lume, alături de dolarul
american şi yen-ul japonez.
► piaţa de capital – zona Euro va îngloba pieţele financiare internaţionale, conducând la o
eficientizare a distribuirii capitalului ;
11
Nesiguranţa în ceea ce priveşte nivelul viitor al cursului valutar al monedei naţionale faţă de alte monede a pus o serie de probleme
şi riscuri pentru importatori şi exportatori. Moneda unică elimină riscul valutar dintre ţările din zona euro, făcând posibilă creşterea
schimburilor comerciale şi a beneficilor legate de acestea
16
► disciplina financiară – având aceeaşi monedă, relaţiile financiare internaţionale vor fi
caracterizate de o flexibilitate şi de o fluiditate mai mare ;
► identitate europeană – este dată de utilizarea crescândă a monedei unice în cadrul tranzacţiilor
comerciale, cea ce va permite reducerea instabilităţii generate de fluctuaţiile cursurulor dolarului şi
yen-ului.
► introducerea unei mari stabilitati pe pietele financiare, reducerea volatilităţii, orientarea
acestor pieţe către un comportament macroeconomic al limitelor strâmte ale deficitului bugetar,
expansiunea pietelor financiare - companiile au la îndemâna facilităţi de finanţare mai mari,
orientându-şi profiturile spre acţionariat, stabilirea monedei unice fiind de natură să atragă o serie de
fluxuri investiţionale semnificative.
DEZAVANTAJELE INTRODUCERII EURO
► costul introducerii – atât consumatorii cât şi întreprinderile vor trebui să-şi schimbe
bancnotele şi monedele ; de asemenea, preţurile şi salariile vor suferi aceleaşi modificări. Aceste
schimbări determină costuri suplimentare pentru bănci şi întreprinderi, care vor trebui să-şi
înlocuiască soft-ul calculatoarelor folosite pentru contabilitate şi să facă noi liste de preţuri ;
► diferenţe în politica fiscală – acestea se vor evidenţia chiar dacă va exista o rată unică a
dobânzii, care va determina o creştere a datoriilor şi a dobânzilor ;
► inexistenţa devalorizărilor competitive – în cazul unei recesiuni, ţările nu-şi vor putea
încuraja economia naţională prin devalorizarea monedei şi creşterea exporturilor ;
► independenţa Băncii Centrale – SME a avut la bază structura băncii germane (Bundesbank),
care era independentă şi orientată spre stabilitatea preţurilor. BCE va fi una independentă, cu sediul la
Frankfurt, şi va fi responsabilă de politica monetară a Uniunii ;
► disciplina fiscală excesivă – reducerea libertăţii băncilor ;
► centralizarea puterii - euro pare a fi un nou pretext pentru centralizarea puterii, a diferentelor
prerogative la nivel comunitar; ceea ce conduce la alterarea suveranităţii naţionale a statelor membre
cu toate consecinţele care decurg de aici ;
► absenţa unor organisme de control în materie de politică fiscală şi monetară. Relevanţa în
acest sens este absenţa unei trezorerii europene care să preia datoriile statelor membre. Crearea unui
astfel de organism ar insemna o şi mai mare diminuare a suveranităţii naţionale
► lipsa de coerenţă şi de instrumente a Euro pentru a face faţă unor situaţii de criză.
CONSTRÂNGERI LEGATE DE TRECEREA LA MONEDA EURO

Impunerea monedei Euro implică trei categorii de constrângeri:
► constrângeri juridice – rezultă din tratatul de la Maastricht, care fixează condiţiile de trecere
la Euro;
17
► constrângeri tehnice – sunt circa 70 mld de monede metalice şi 12 mld de bilete de bancă,
care circulă în prezent în Uniune ;
► constrângeri psihologice – una dintre ele se referă la credibilitatea schimbării regimului
monetar.
POLITICĂ MONETARĂ
Termeni specifici politicii monetare :

► reglare monetară = ansamblul modurilor de exercitare a influenţei asupra economiei, în
contextul unor structuri financiare date;
► instrumente = variabile ce pot fi tratate într-o manieră discreţionară de către autorităţi ;
► obiective finale = variabile economice ale căror evoluţii se încearcă a fi influenţate de către
autorităţi ;
► obiective intermediare = variabile financiare aflate în legătură cu obiectivele finale, care nu
pot fi controlate direct de autorităţi, dar pe care acestea din urmă le consideră ţinte ce trebuie atinse ;
► indicatori = variabile care conţin informaţii asupra relaţiilor stabilite între instrumente şi
obiective finale, privind evoluţia viitoare a economiei sau situaţiei de moment a tensiunilor
inflaţioniste şi deflaţioniste, dar care nu reprezintă, în sine, nişte ţinte ;
► canale de transmisie = înlănţuirea relaţiilor prin intermediul cărora se realizează acţiuni
asupra obiectivelor finale ;
► regimuri monetare = ansamblu specific de instrumente şi obiective intermediare. Se pot
sprijini pe un sistem normativ ;
► şocuri monetare = variaţia neaşteptată a unei variabile economice, care acţionează retroactiv
asupra obiectivelor intermediare, perturbând procesul de relizare al obiectivelor finale;
► politica monetară = strategie adoptată cu scopul atingeri obiectivelor finale şi al adaptării
regimurilor monetare la şocuri, astfel încât să fie atins un maxim de eficienţă al reglării monetare.]
Politica monetară12 este coordonată de Banca Centrală Europeană în conformitate cu

Tratatul Uniunii Europene şi vizează următoarele aspecte :
►stabilitatea preţurilor ;
►contribuirea la realizarea obiectivelor economice ale Uniunii Economice ;
►asigură respectarea criteriilor de convergenţă unională.
Etapele politicii monetare

Factorii cu putere de decizie ai Uniunii au stabilit ca această politică să fie implementată în
3etape :
12
Euro nu a fost conceput ca expresie unică a politicii monetare a BCE. În simbolul său, litera Є aparţine şi economiei.
18
Etapa I :
►realizarea unei zone financiare integrată în toată Uniunea Europeană, cu libera mişcare
a capitalurilor şi libertatea prestării serviciilor financiare ;
►aderarea tuturor monedelor UE la Sistemul Monetar European ;
►Noua Directivă va amplifica funcţionarea Comitetului Guvernatorilor, care va putea
formula opinii asupra politicii monetare;
►studierea creării unui Fond European de Rezervă ca element fundamental al Sistemului
European al Băncilor Centrale ;
Etapa a II-a :
►îngustarea bandelor de fluctuaţie a monedelor din SME ;
►stabilizarea SME;
►acordarea spre păstrare şi rulare a unui procent din rezervele valutare ale ţărilor UE;
Etapa a III-a :
►stabilirea cursurilor de schimb în vederea adoptării monedei unice europene;

►trasarea principalelor responsabilităţi ale Sistemului Monetar European printre care cele
mai importante sunt: formularea şi execuţia politicilor monetare, punerea în comun a tuturor
rezervelor externe şi intervenţiile pe pieţele valutare.
Principalul obiectiv al politicilor monetare elaborate de Banca Centrală Europeană este cel de
introducerea cu succes a monedei unice EURO şi crearea zonei euro.
CRITERII DE CONVERGENŢĂ PENTRU ADERAREA LA UE13
Criteriile de convergenţă reprezintă testul economic de evaluare a stadiului de pregătire a unei

economii pentru a participa la etapa a treia a Uniunii Economice şi Monetare. Aceste criterii au fost
stabilite prin Tratatul de la Maastricht, ratificat de către toate ţările membre UE în 1993, şi se referă la
ţintele (target-uri) în domeniul inflaţiei, finanţelor publice, ratelor dobânzii şi cursurilor de schimb. În
plus, progresele înregistrate de statele membre şi de către statele candidate privind convergenţa spre
Uniunea Economică şi Monetară sunt evaluate din perspectiva aceloraşi criterii de convergenţă
referitoare la:
► Stabilitatea preţurilor: rata medie a inflaţiei din ultimele 12 luni (calculată prin indicele
preţurilor de consum) nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale rata inflaţiei din
13
Sursa: Protocolul nr.6 la Articolul 109 j din Tratatul de la Maastricht privind criteriile de convergenţă şi Fondul Monetar
Internaţional
19
primele trei state cu cele mai reduse nivele ale ratei inflaţiei; în plus, ratele inflaţiei din ţara candidată
trebuie să se dovedească a fi sustenabile.
► Finanţele publice: poziţia bugetară a unei ţări trebuie să fie sustenabilă, respectiv să nu existe
un deficit bugetar excesiv. În particular: deficitul bugetar consolidat al statului nu trebuie să
depăşească nivelul stabilit în Tratat de 3 la sută din PIB; dacă această valoare este depăşită, deficitul
bugetar trebuie să fie redus substanţial şi continuu, către o valoare apropiată de cea de referinţă, sau
depăşirea valorii de referinţă să fie temporară şi excepţională, şi datoria publică brută nu trebuie să
depăşească 60% din PIB, sau dacă are valori mai mari trebuie să se diminueze semnificativ şi să se
apropie de valoarea de referinţă într-un ritm satisfăcător;
► Ratele dobânzii: Randamentul mediu al titlurilor de stat pe termen lung calculat pe ultimele
12 luni nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2 puncte procentuale randamentul aferent titlurilor de
stat din primele trei state cu cele mai reduse niveluri ale inflaţiei;
► Cursurile de schimb: trebuie să se menţină în marjele de fluctuaţie convenite prin mecanismul
ratelor de schimb din cadrul ERM al EMS, pentru cel puţin 2 ani, fără a se proceda din propria
iniţiativă la deprecierea monedei faţă de celelalte monede ale statelor membre.
Deci, pentru a deveni stat membru, o ţară candidată trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
► Instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, respectarea drepturilor omului şi
protecţia minorităţilor;
► O economie de piaţă funcţională, precum şi capacitatea de a face faţă presiunilor concurenţiale din
piaţa internă ;
► Capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de stat membru, inclusiv adeziunea la obiectivele politice,
economice şi monetare ale Uniunii Europene.
FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL (FMI)

Această instituţie a fost creată pentru a susţine :
► cooperarea monetară internaţională;
► expansiunea comerţului internaţional;
► înlăturarea restricţiilor de natură valutară din calea comerţului mondial şi a fluxurilor financiare
mondiale;
►acordarea către ţările membre a unor credite pe termen scurt şi mediu, în vederea reducerii
dezechilibrelor balanţelor de plăţi externe.
Capitalurile financiare ale acestei instituţii poartă denumirea de Fond, întrucât se crează prin
aportul fiecărui stat membru. Acest aport se stabileşte în funcţie de următoarele criterii :
► valoarea PIB-ului ;
► volumul comerţului exterior ;
► volumul rezervelor valutare ;
► poziţia monedei naţionale în relaţiile economice internaţionale.
20
Atribuţiile FMI
► acordarea de credite pentru acoperirea deficitelor balanţei de plăţi pentru ţările care îşi asumă
responsabilitatea aplicării unei politici economico – financiare şi valutare de redresare;
► acordarea de credite membrilor Uniunii pe bază de garanţii (în monedă naţională);
► ajustează limitele valutare care frânează dezvoltarea comerţului valutar;
► supraveghează statele membre pentru a nu încheia, între ele, acorduri discriminatorii;
► supraveghează Sistemul Monetar Internaţional (SMI), pentru a asigura buna funcţionare a
ROMÂNIA ŞI UNIUNEA EUROPEANĂ
DESCRIEREA RELAŢIEI ROMÂNIA – UE
Relaţiile României cu structurile pe care s-a fundamentat UE s-au manifestat încă din 1970, când
România a colaborat în domeniul tehnicii cu CEE, colaborare urmată, în 1974, de o scutire de taxe
vamale a unor produse româneşti.
Acordul European reprezintă cadrul legal de desfăşurare a relaţiilor dintre România şi Uniunea
Europeană. Documentul a fost semnat la data de 1 februarie 1993 şi ratificat prin Legea nr. 20/1993.
Prin ratificarea Acordului European, România şi-a exprimat interesul de a deveni membru UE şi de a
întreprinde măsuri graduale în vederea atingerii acestui obiectiv.
Acordul European a intrat în vigoare la data de 1 februarie 1995, România depunând cererea de
aderare la UE la data de 22 iunie 1995.
Principiile generale ale Acordului şi obiectivele procesului de asociere sunt următoarele:
21
Crearea cadrului instiţional pentru realizarea unui intens dialog politic;
Sprijinirea eforturilor României pe calea dezvoltării economiei de piaţă şi consolidării
democraţiei;
Liberalizarea circulaţiei mărfurilor, serviciilor, capitalului şi pesoanelor;
Crearea cadrului pentru dezvoltarea cooperării economice, sociale, financiare şi culturale.
România a semnat, în 1977, un acord cu CEE privind comerţul cu produse textile, urmat de
un acord pentru produse siderurgice, iar în 1981 pentru produse industriale.
Începând cu intrarea în vigoare a Acordului de Asociere a României la UE, din 1 februarie
1993, procesul integrării ţării noastre evoluează, şi, în acelaşi an, se semnează la Snagov, Declaraţia
privind strategia naţională de aderare a României la Uniune.
În iunie 1995, România şi-a depus, în mod oficial, candidatura pentru aderare. O primă
evaluare a îndeplinirii criteriilor a fost făcută în Agenda 2000.
In decembrie 1999, Consiliul European decide începerea negocierelor de aderare cu aşa
numitul “ Grup de la Helsinki”, printre care şi România. In ceea ce priveşte strategia pentru aderare,
cel mai important dintre evenimente a fost adoptarea strategiei economice pe termen mediu. România
a avut de armonizat şi de negociat un număr de 31 de capitole.
In raportul din 2000 al Comisiei Europene, România este criticată din mai multe puncte de
vedere, astfel :
► corupţia este considerată ca fiind foarte răspândită ;
► ritmul de lucru al legislativului este foarte scăzut ;
► deciziilor Guvernului le lipseşte coerenţa.
În ceea ce priveşte aquis-ul comunitar, raportul considera că România a înregistrat îmbunătăţiri în :
► materie de legislaţie ;
► concurenţă ;
► protecţia mărcilor şi a drepturilor de autor.
Progrese limitate au fost în domenii precum :
► libertate de mişcare a bunurilor, a persoanelor şi a capitalurilor ;
► protecţia socială şi a politicilor de combatere a şomajului.
Cerinţele UE privind statele candidate la aderare se bazează pe concluziile Consiliului European

de la Copenhaga (1993) care au stabilit condiţii foarte clare, numite ulterior "Criteriile de la
Copenhaga"14 pe care statele candidate trebuie să le îndeplinească pentru a deveni membre ale UE:
14
Sursa: Uniunea Europeană, Ministerul Integrării Europene
22
►stabilitatea instituţiilor ce garantează democraţia, statul de drept, drepturile omului şi protecţia
minorităţilor;
►existenţa unei economii de piaţă funcţionale şi capacitatea de a face faţă presiunii
concurenţiale şi forţelor pieţei din Uniunea Europeană;
►capacitatea de asumare a obligaţiilor de stat membru, inclusiv cele privind aderarea la
obiectivele uniunii politice, economice şi monetare.
PREOCUPĂRILE BNR
BNR se ocupă de :
► introducerea directă şi fără probleme a monedei Euro
► controlul lichidităţilor şi a condiţiilor de pe piaţa valutară ;
► previne circulaţia falsurilor.
Moneda de referinţă aleasă de BNR a fost, pentru o perioadă lungă de timp, dolarul. Dar, situaţia s-a
schimbat datorită creşterii ponderii UE în comerţul exterior al României – 60% din importurile şi
exporturile României. Astfel, există un coş valutar, cu dolar şi euro, care să permită trecerea treptată la
Euro, ca monedă de referinţă.
Rolul BNR în procesul de pregătire pentru aderarea la UE

Strategia de extindere a Uniunii Europene (UE) urmăreşte integrarea noilor membri în paralel cu
armonizarea obiectivelor de politică internă şi externă ale tuturor statelor membre, prin respectarea şi
aplicarea consecventă a unor principii fundamentale comune. Asumarea în totalitate a acestor principii
de către România fundamentează candidatura sa la statutul de membru al UE.
Conform obiectivelor urmărite în domeniul integrării europene, Banca Naţională a României a
acţionat în concordanţă cu demersurile susţinute ale României privind ajustarea instituţională,
structurală şi operaţională a economiei româneşti la cerinţele comunitare. BNR a continuat să acorde o
atenţie deosebită reformei sistemului bancar şi accelerării procesului de integrare financiară, în
conformitate cu normele şi principiile aflate la baza politicilor europene. Astfel, obiectivele majore
urmărite de BNR sunt:
►respectarea angajamentelor asumate faţă de UE;
►perfecţionarea mecanismului instituţional intern pentru o pregătire mai eficientă a procesului
de integrare, pe domeniile specifice sistemului bancar.
Respectarea angajamentelor asumate prin documentele oficiale de poziţie a necesitat elaborarea
şi implementarea de către BNR a unor strategii specifice domeniului financiar-bancar. Aceste strategii
corespund următoarelor trei capitole ale acquis-ului comunitar:
Capitolul 3 - "Libera circulaţie a serviciilor",
Capitolul 4 - "Libera circulaţie a capitalurilor" şi
Capitolul 11 - "Uniunea Economică şi Monetară".
23
Pentru realizarea efectivă a preluării acquis-ului comunitar, BNR a acţionat concomitent în două
direcţii: armonizarea legislaţiei bancare româneşti cu cea comunitară şi întărirea capacităţii
administrative a BNR.
Abordarea pragmatică a procesului de integrare a României în UE presupune îndeplinirea
obiectivelor şi priorităţilor prevăzute în Planul de Măsuri Prioritare pentru Integrare Europeană, nu
numai ca premise ale integrării, dar mai ales ca deziderate naţionale. Preocuparea permanentă a BNR
pentru întărirea capacităţii sale instituţionale s-a concretizat, pe de o parte, în eficientizarea activităţii
de supraveghere bancară, iar pe de altă parte, în întărirea cadrului legislativ şi de reglementare pentru
sectorul bancar.
Al doilea obiectiv urmărit de Banca Naţională a României, perfecţionarea mecanismului
instituţional intern, s-a concretizat începând cu anul 2001, în crearea premiselor pentru înfiinţarea unui
nou departament, coordonat de domnul viceguvernator Cristian Popa (Direcţia de Integrare Europeană
şi Relaţii Externe15). BNR şi-a propus prin aceasta să obţină atât o coordonare mai eficientă şi mai
transparentă a procesului de preluare a acquis-ului comunitar în domeniile de activitate specifice
băncii centrale, cât şi centralizarea operaţiunilor de monitorizare a angajamentelor asumate de BNR
prin documentele de poziţie ale celor trei capitole amintite anterior.
Concomitent, BNR acordă o importanţă deosebită tuturor documentelor necesare procesului de
aderare. Astfel, BNR participă direct şi nemijlocit, în strânsă colaborare cu Ministerul Integrării
Europene, Comisia Naţională pentru Prognoză şi Ministerul Finanţelor Publice, la elaborarea
secţiunilor corespunzătoare politicii monetare şi de curs de schimb, echilibrului extern, activităţii de
reglementare, autorizare şi supraveghere prudenţială a instituţiilor de credit, de promovare şi
monitorizare a bunei funcţionări a sistemelor de plăţi din următoarele documente cu caracter naţional:
Raportul asupra progreselor înregistrate în pregătirea României pentru aderarea la Uniunea
Europeană. Pentru Comisia Europeană, acest document este o sursă extrem de importantă de evaluare
periodică a gradului de pregătire a României pentru aderarea la UE şi a progreselor realizate în acest
sens.
Programul Economic de Preaderare (PEP), ca instrument principal de participare la procedurile
de coordonare a politicilor comunitare, înainte de aderare. Prin intermediul PEP, România îşi asumă
continuarea proceselor de transformare a economiei în vederea realizării criteriilor economice de la
Copenhaga.
Documentele prezentate de România la reuniunea Comitetului de Asociere România - UE,
Subcomitetului nr. 2 UE - România (Piaţa internă) şi a Subcomitetului nr. 4 UE - România (Aspecte
economice şi monetare, circulaţia capitalurilor şi statistica). Cu ocazia acestor reuniuni se
examinează periodic stadiul implementării obligaţiilor asumate de România; de asemenea, aceste
organisme reprezintă, conform prevederilor Acordului European, puncte de contact permanent între
CE şi instituţiile româneşti implicate în procesul de aderare 16.
15
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a luat decizia de înfiinţare a noii direcţii în luna decembrie 2001, iar activitatea a fost efectiv
demarată în luna februarie 2002.
16
Actualizarea bilunară a stadiului îndeplinirii obiectivelor cuprinse în Planul de măsuri prioritare pentru integrare europeană .
24
Convergenţa nominală şi reală
Convergenţa nominală presupune ca:
► diferenţialul inflaţiei să nu depăşească cu mai mult de 1,5% media ratei inflaţiei în cele 3 ţări cu
media de inflaţie cea mai scăzută din zona Euro;
► diferenţialul dobânzii pe termen lung să nu depăşească cu mai mult de 2% media celor 3 ţări
menţionate;
► deficitul bugetar internaţional să nu depăşească 3% din PIB;
► datoria publică să nu depăşească 60% din PIB;
► cursul de schimb să nu varieze în afara bandei de fluctuaţie stabilită ;
Convergenţa reală se referă la reducerea decalajului între venitul pe cap de locuitor, condiţionat
de câştiguri de producţie şi de convergenţa preţurilor relative.
Realizarea rapidă a unei raportări fixe la Euro poate duce la grăbirea reformelor structurale şi a
procesului de convergenţă din prezent, şi la numeroase riscuri : pierderea competitivităţii externe în
timp, supraîndatorarea externă etc.
Elementele de convergenţă nominală monetară sunt reprezentate, deci, de convergenţa
ratelor de inflaţie a cursurilor de schimb. Ele privesc evoluţia evenimentelor interne şi externe a
monedelor naţionale.
Inlocuirea monedei naţionale cu o monedă unocă presupune convergeţa unor variabile reale sau
structurale, precum nivelul de dezvoltare economic sau productivităţile atinse de către ţările implicate.
Ratele de schimb reprezintă instrumente de ajustare ; ele permit ţărilor a căror producţie este
eterogenă, să fie la fel de competitive pe pieţele internaţionale. Eliminarea ratelor de schimb ar
însemna să poată intra pe piaţă o mulţime de agenţi economici, care nu au forţa şi competitivitatea
necesară, şi care în prealabil, nu beneficiază de condiţii de activitate asemănătoare.
Consecinţele neglijării concergenţei reale se manifestă pe două planuri :
► economic – înlăturarea ratei de schimb aduce beneficii consumatorilor, care vor putea primi
mai multe produse la un preţ mai mic. Totuşi, trecerea la oa monedă unică nu impune o creştere
diferenţiată, conform nevoilor diferitelor ţăti ;
► social – se are în vedere ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă.
„DOLARIZAREA SAU EUROIZAREA „ – LEGĂTURA EURO – DOLAR - YEN17
Euro va fi un sistem financiar internaţional, un concurent serios atât pentru dolarul american cât şi
pentru yenul japonez. Imbunătăţirea condiţiilor de producţie, comerţ, ocupare a forţei de muncă,
17
"Ciclul febrei euro a răsărit şi a apus o dată cu puterea şi slăbiciunea dolarului", Mundell.
25
precum şi creşterea investiţiilor vor promova in UE bunăstare şi stabilitate pe termen mediu şi lung.
Intrarea euro la începutul lui 1999 promite marcarea unui punct de cotitură în Sistemul Monetar
Internaţional. Acest punct de cotitură reprezintă trecerea de la sistemul cursurilor de schimb fixe,
sprijinit de conferinţa de la Bretton Woods, la regimul ratelor de schimb flotante. Semnificaţia lui este
însă mult mai adâncă. Colapsul aranjamentului de la Banca Mondială nu a alterat puternica
configuraţie a Sistemului Monetar, îainte ş după cădere, dolarul fiind moneda dominantă.
Introducerea euro va provoca dolarul ş va fi poate cea mai importantă dezvoltare a Sistemului
Monetar Internaţional de când dolarul a înlocuit lira ca moneda internaţională dominantă după primul
Război Mondial.
Se pune problema dacă Sistemul Monetar Internaţional va fi destul de stabil şi dacă euro va provoca
dolarul în sistem. Cea mai directă măsură pentru domeniul tranzacţiilor este oferta de bani însăşi, dar
şi PIB ori magnitudinea pieţei de capital sunt, deasemenea, relevante.
"Mărimea este relativă". Cum va supravieţui euro depinde de competiţie. Rivalii săi sunt dolarul şi
yenul. Cum va supravieţui această lume tri – monetară depinde de mărimea relativă a pieţei. Din acest
punct de vedere previziunile pentru euro sunt favorabile. UE are o populaţie de 375 milioane, mai
largă decât SUA sau Japonia cu 125 de milioane.
La cursurile de schimb actuale, PIB UE - 15 ajunge la 8400 miliarde de dolari, iar UE -11 la
6600 miliarde de dolari. Comparativ cu PIB - ul american ajuns la 3500 miliarde de dolari şi PIB - ul
japonez la 4100 miliarde de dolari. Deci, cu sau fără cele patru ţări care nu au intrat in UE in prima
rundă, UE devine un jucător de acelaşi rang cu SUA si Japonia.
Una dintre problemele asociate cu mişcarea către un Sistem Monetar Internaţional, dominat de
euro şi dolarul constă în dificultatea tranziţiei. Principalul pericol este aprecierea probabilă a dolarului.
Presupune că echilibrul în dezvoltarea statului va necesita o cerere aproximativ egală de euro şi de
dolari din partea băncilor centrale până in anul 2010, cea mai bună soluţie va fi o creştere a deţinerilor
de euro, aşa cum rezerva în creştere susţinută necondiţionat fără o diversificare directă faţă de dolari.
O dată ce se va forma încrederea în euro, mai multe ţări vor dori să schimbe euro pe dolar,
menţinând schimbul major în cursul euro-dolar. Relaţiile internaţionale şi cursul de schimb euro.
După ce va fi lansată, euro va fi adoptată de cei 4 membri rămasi. Când acest lucru se va intâmpla,
mărimea blocului euro o va depăşi şi pe cea a dolarului. Ar fi o iluzie să spunem ca extinderea
suprafeţei euro nu va provoca extiderea suprafeţei dolarului. Aceasta poate deveni posibilă în America
Latină.
Euro - dolar va deveni o chestiune importantă pentru Europa, SUA şi restul lumii. Trecerea de
la dolar la euro a creat ameninţări unui euro în creştere şi un dezastru cu implicaţii considerabile
asupra competitivităţii ,si şomajului în Europa. Alternativa unui euro în cădere va produce izbucnirea
inflaţiei. Ar fi o mare greşeală să credem că natura apropiată a celor trei bocuri va face cursul de
26
schimb mai puţin important, ori că raportul dolar - euro poate fi ignorat.
Obiectivul cel mai urgent pentru manageri va fi cursul euro - dolar. Pe parcursul trecerii
omenirii de la unilateralism monetar la bilateralism mondial, coodonarea politicii va deveni tot mai
importantă. In conditiile unilateralităţii, alte ţări erau libereă fixeze şi să schimbe monedele cu dolari,
cu o neglijare a cursului de schimb din partea SUA. Acest lucru nu va mai fi posibil cu euro, deoarece
dacă este cerută intervenţia, aceasta trebuie să fie cooperantă.
"Iniţial UEM va fi mai mică decât suprafaţa dolarului" 18, dar cu introducerea altor membre, pe
parcurs ce UE se va extinde şi ţările sărace îşi revin, suprafaţa euro va fi mai mare decât a dolarului.
Euro are şi două slăbiciuni: nu este sprijinit de un stat central şi nu are o valoare de revenire. Intr-o
lume instabilă această slăbiciune ar fi fatală, dar conjunctura actuală e de departe instabilă. Fiind
asigurată de rezervele substanţiale ale UE, echipa NATO va reuşi să înlăture slăbiciunea guvernului
central al UE. "Furnizând o coordonare politică în vederea integrării şi rezolvându-se conflictele
importante de concepţie si naţionalism, euro ar trebui să înlăture dolarul" Eliminarea fluctuaţiei
cursului de schimb inter-european trebuie să reducă fluctuaţiile de capital frecvent reversibile.
POLITICA CURSULUI DE SCHIMB ÎN ROMÂNIA

Anul 2004 a consemnat continurea relansării economice şi un progres notabil în scăderea
inflaţiei.
Până în 1997, în economia românească au funcţionat cursuri multiple, piaţa valutară oficială
cunoscând, cel mai adesea, fenomenul de „raţionare” ( nivel supraevaluat al leului) spre deosebire de
anii trecuţi, politica de curs din 2004 a ajutat dezinflaţia prinr-o apreciere reală a leului, de circa 6%
faţă de coşul valutar format din dolar şi Euro.
Politica cursului de schimb în România a prezentat o caracteristică notabilă a ultimei perioade şi
pentru că au crescut rezervele valutare ale BNR. Politica cursului de schimb îşi poate permite o
apreciere şi în perioada următoare, dacă finanţarea deficitului de cont curent al balanţei de plăţi nu
devine problematică.
Parităţile fixe şi termenele de preschimbare ale monedelor din zona EURO 19
Rata Termenul limită de preschimbare

(la băncile din zona EURO) Încetarea
fixă
Moneda puterii
de schimb bănci
bănci comerciale circulatorii
(1euro = ) centrale
1,95583 cel puţin până la Bancnote: nelimitat 31.12.2001*

Marca germană
18
Conform opiniei lui Mundell
19
Conform declaraţiei comune a asociaţiilor profesionale din 22 Octombrie 1998, comercianţii germani vor accepta DEM cel puţin
până la 28.02.2002.
27
DEM 28.02.2002 Monede: nelimitat
13,7603 Bancnote: nelimitat

la latitudinea fiecărei bănci 28.02.2002
Şilingul austriac ATS Monede: nelimitat

31.12.2002 28.02.2002
Francul belgian BEF Monede: 31.12.2004

30.06.2002 28.02.2002
Peseta spaniolă ESP Monede: nelimitat
5,94573 Bancnote: 10 ani

Marca finlandeză FIM Monede: 10 ani

30.06.2002 17.02.2002
Francul francez FRF Monede: 3 ani

Drahma la latitudinea fiecărei bănci 28.02.2002
GRD Monede: 2 ani
grecească

Lira irlandeză 4 IEP Monede: nelimitat
1 936,2 Bancnote: 10 ani

în curs de stabilire 28.02.2002
Lira italiană 7 ITL Monede: 10 ani

Franc 30.06.2002 28.02.2002
LUF Monede: 31.12.2004
luxemburghez
Bancnote:
2,20371
31.12.2002 01.01.2032 27.01.2002
Gulden olandez NLG
Monede: 01.01.2007
Bancnote: 20 de
200,482
Escudo 30.06.2002 ani 28.02.2002
PTE
portughez Monede: 31.12.2002
Cursul valutar - istoric

- valori medii anuale -
- ROL -
A US EU
nul D* R**
1 17
N.A.
985 ,14
1 16
N.A.
986 ,15
1 14
N.A.
987 ,56
1 14
N.A.
988 ,28
1 14 N.A.
28
A US EU
nul D* R**
989 ,92
1 21
N.A.
990 ,56
1 76 87,8
991 ,47 1
1 30 400,
992 7,95 00
1 76 884,
993 0,01 60
1 1 1
994 655,09 967,14
1 2 2
995 033,28 629,51
1 3 3
996 082,60 862,90
1 7 8
997 167,94 090,92
1 8 9
998 875,55 989,25
1 15 16
999 332,93 295,57
2 21 19
000 692,74 955,75
2 29 26
001 060,86 026,89
2 33 31
002 055,46 255,25
2 33 37
003 200,07 555,87
2 32 40
004 636,57 532,11
RISCURILE GRĂBIRII INTRODUCERII MONEDEI EURO20
20
BNR are drept exclusiv de emisiune a însemnelor monetare pe teritoriul României.
Orice reproducere la scara 1:1, în scop publicitar, de informare sau în alte scopuri comerciale se va face cu acordul scris prealabil al
Băncii Naţionale a României. Falsificarea sau tentativa de falsificare se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani conform articolului 282
din Codul Penal.
29
Imtroducerea leului greu nu este echivalentă cu grăbirea trecerii la moneda Euro, ultima
presupunând menţinerea leului uşor cât mai mult timp.
Trecerea la „leul greu” este o operaţiune tehnică, deşi există şi unele implicaţii de ordin
psihologic ( operaţii mai grele prin tăierera zero-urilor). În schimb, introducerea grăbită a Euro (şi,
implicit, dispariţia leului) ar modifica regulile de funcţionare ale economiei româneşti şi ar reduce
drastic posibilitatea de a înfăptui politica economică. Cursul de schimb şi politica monetară ar
dispărea, în acest caz (ca instrumente de ajustare la şocuri putrnice).
Monede şi bancnote noi (RON)
Moneda de 1 Ban
1 Ban nou = 100 Lei vechi;
Compoziţie metalică rezistentă la uzură, de culoare galbenă;
Elemente de siguraţă: cantul monedei şi modul de realizare
al acesteia;
Diametru 16,75 mm;
Aceeaşi compoziţie ca monedele euro.
Moneda de 5 Bani
5 Bani noi = 500 Lei vechi;
Compoziţie metalică rezistentă la uzură, de culoare roşie;
al acesteia;
Diametru 18,25 mm;
Moneda de 10 Bani
Compoziţie metalică rezistentă la uzură, de culoare albă;
al acesteia;
Diametru 20,5 mm;
Moneda de 50 Bani
Compoziţie metalică rezistentă la uzură, de culoare galben
deschis;
al acesteia;
Diametru 23,75 mm;
30
31
Alăturarea României la Uniunea Europeană presupune adoptarea Euro, chiar dacă nu imediat.
Dar această renunţare nu este un simplu act de transfer de prerogative, deoarece priveşte capacitatea
unei economii de a-şi compatibiliza funcţiile cu un alt spaţiu UE fără costuri excesive, de o parte şi de
alta.
Un proces vizibil de convergenţă nominală şi reală ar permite României admiterea în UE şi
adoptarea monedei europene. Altfel spus, grăbirea adoptării Euro ar decurge firesc din procesul de
convergenţă; cu cât acest proces este mai rapid, cu atât mai bine.
O problemă importantă este dacă poate fi precedată intrarea în UE de introducerea Euro; îşi
poate permite România renunţarea la intrumentele de bază ale politicii economice în viitorul apropiat?
De răspunsul la această întrebare depinde gradul în care ar trebui să grăbim procesul de „euroizare”.
VULNERABILITATEA ECONOMIEI ROMANIEI
În ţări dezvoltate se recurge la măsuri aparent surprinzătoare de intervenţie publică în economie.

Preşedintele Bush a „îngheţat” conflictul de muncă în porturile de vest din SUA. În Germania,
32
Guvernul Federal şi-a declarat în mod public sprijinul pentru sistemul bancar. În Japonia, Banca
Centrală a cumpărat masiv din creanţele neperformante ale sistemului bancar.
România este enumerată printre ţările care nu ar fi scutite de neplăceri dacă situaţiile de criză
financiară din lume nu ar fi ţinute sub control. România a avut intrări substanţiale de capital (nu
neapărat investiţii străine directe); în ultimii ani, economia românească a permis o mărire puternică a
rezervelor BNR, la peste 6,7 mild de dolari SUA (septembrie 2002). Aceste fluxuri ar putea micşora
teama faţă de evoluţia nefavorabilă de pe piaţa externă, dar nu trebuie pierdut din vedere faptul că
unele mişcări de capital sunt reversibile şi că exponentul nostru de producţie nu-şi ameliorează
structura.
România este acum mult mai puţin ameninţată de tensiuni economice decât în 2002, când a
avut de plată 3.4 mld de dolari şi finanţarea de la FMI practic nu a existat.
Performanţele macroeconomice sunt mult mai bume şi nu ne paşte o criză de lichiditate. Nivelul
datoriei publice, externe şi interne, de sub o pătrime din PIB, ca şi rezervele BNR sunt alte atuuri.
Deci, procesul integrăriişi pregătirea lui trebuie să aibă neaopărat în vedere aceste zone de
vulnerabilitate ale economiei naţionale.
INFLAŢIA21
Scăderea inflaţiei (dezinflaţia) este un succes al ultimilor ani, astfel încâ BNR a anunţat „ţintirea
inflaţiei” ca regim de politică monetară în 2005.
Ţintirea inflaţiei semnifică, printre altele, o axare ami clară a politicii BC pe ţinta de inflaţie:
► depăşirea unor procedee simple de (mecanisme) de urmărire a ţintei de inflaţie – controlul
agregatelor monetare, sau la folosirea cursului de schimb ca ancoră antiinflaţionistă;
► utilizarea de modele structurale şi macroeconomice, care sunt orientări ale politicii monetare;
► un orizont de timp adecvat (nu scurt) între acţiunile BC şi efectele scontate, ce depine de
mecanismul de transmisie mal politicilor monetare;
► transparenţă şi comunicare bună.
Ţintirea inflaţiei înseamnă să citeşti evoluţia economică cu cel puţin 4 trimestre înainte şi să
adopţi măsurile de prevenire a devierelor previzionate de la ţinta de inflaţie asumată.
BNR dreşte ţintirea inflaţiei ca o modalitate de a consolida aşteptările cetăţenilor şi firmelor
privind scăderea inflaţiei în perspectiva admiterii în UE. În plus, ţintirea inflaţiei depinde de o serie
de factori.
BNR nu-şi poate permite să nu se uite la cursul de schimb, deoarece economia interioară nu are
suficientă flexibilitate şi gradul de indisciplină este foarte mare. Nici finanţarea deficitului exterior nu
se face preponderent prin fluxuri stabile, pe termen lung. Dacă BNR ar centra simplist politica
21
Vezi anexele cu graficul evoluţiei inflaţiei
33
monetară pe o ţintă de inflaţie, iar cursul de schimb ar fi lăsat să-şi găsească liber un nivel de
echilibru, am asista probabil la o supraîmpovărare a politicii bugetare, şi la o instabilitate mărită a
activităţii economice. Chiar ţinta de inflaţie ar fi periclitată, dacă nu am avea ieşiri masive de capital şi
leul s-ar deprecia mult.
Fiind un proces atât de comlicat şi de important, ţintirea inflaţiei se face în condiţii de maximă
prudenţă, având ca principal suport inteligenţa şi o bună cunoaştere a situaţiei economice existente.
OPINII
► ALE PERSONALITATILOR DIN DOMENIUL ECONOMIC
„ Fiecare ţară are propria sa Constituţie, propriile priorităţi şi propriile temeri (... ). Cum se
poate imagina ca Europa, care funcţionează slab în formula de 15, însă cu instituţii elaborate pentru 6,
ar putera evita paralizia atunci când va nimăra 25 sau 30 de membri? „
Jacques CHIRAC, preşedintele Franţei
„ Introducerea unei monede europene unice constituie un eveniment fără precedent în istoria
minetară a continentului. Importanţa procesului de creare a Euro şi caracterul său ireversibil justifică
extrama atenţie care i se acordă şi interesul enorm asupra consecinţelor pe care acest eveniment le va
avea asupra relaţiilor internaţionale.”
Jean – Claude TRICHET, guverbnatorul Băncii
Franţei
„ Unora le este teamă că unificarea le va aduce o mega-Europă, cu mai multă birocraţie şi mai
puţine drepturi pentruţări sau regiuni izolate; le este frică de pierderea identităţii naţionale.”
Andreas KHOL, secretar general al Uniunii Democratice
Europene
„Perioada de aşteptare a statelor care bat la poarta Uniunii ar putea să se prelungească mai mult
decât este prevăzut şi va fi diferită de la o ţară la alta.”
Felipe GONZALES, fost premier spaniol
„ Procesul de lărgire a UE reprezintă cea mai frumoasă aventură a acestui secol (...). Prin UE,
Europa se întoarce acasă în istoria şi geografia ei de la începuturi.”
Francois MITTERAND, fost preşedinte al Franţei
34
„ UE, în forma care fiinţeează în acest moment, formează un ansamblu căruia, dacă vrei să i te
alături trebuie să- i oferi o parte din suveranitatea ta.”
Jean Claud JOSEPH, fost ambasador al Elveţiei in România
„ Integrarea nu este o imagine „instance”, ca o fotografie, ci un proces care se materializează în timp.

Să nu ne facem prea multe iluzii privind o anumită dată...”
Jean TRESTOUR, directorul Comitetului de Asociere
România – UE
„ Nu suntem antieuropeni pentru că respingem cursul integrării şi centralizării excesive. Avem

sentimentul că suntem buni europeni, care pledează pentru binele Europei. Nu vrem să revenim la
Sistemul Monetar European. Nu încap aici nici „dacă „ şi nici ”poate”. Răspunsul este „nu”,
indiferent de circumstanţe.”
John MAJOR, fost prim-ministru britanic
►OPINII ALE AUTORILOR PROIECTULUI
În privinţa integrării europene, considerăm că acest lucru este firesc pentru un stat ca România,
care se află în Europa într-o poziţie cheie şi care va fi în curând înconjurată de vecini membri ai UE.
Anii de comunism au împiedicat România să-şi îndrepte politicile spre statele europene, şi de
aceea ţara noastră a rămas restantă la unele reforme. România a avut de armonizat şi de negociat cu
UE 31 de capitole, a căror negociere s-a încheiat. În prezent, România se pregăteşte intens pentru
aderarea la UE la 1 ianuarie 2007.
Condiţiile actuale din lume, şi în special permanenta ameninaţare a terorismului, impune în mod
obligatoriu constituirea de alianţe între ţări, care să se sprijine în condiţii de necesiteate.
Aderarea la UE ne asigură, nouă românilor, faptul că vom putea beneficia de ajutorul
partenerilor noştri (financiar, politic, militar etc ), dar obligându-ne la rândul nostru să îi ajutăm pe
ceilalţi parteneri ai noştri. O prevedere de care se bucură, probabil, toţi românii, este aceea că , pe
lângă cetăţenia română, vom primi şi cetaţenie europeană, care ne va aduce o serie de avantaje, printre
care libera circulaţie a persoanelor.
Dar cum toate înţelegerile au părţi favorabile şi părţi mai puţin favorabile, aderarea României la
UE presupune o serie de eforturi susţinute, din partea populeţiei, în primul rând, prin alinierea
preţurilor la standardele Uniunii, care într-o primă fază va determina scăderea nivelului de trai. Dacă
aceste creşteri de preţ vor fi corelate cu o creştere pe măsură a veniturilor populaţiei, atunci integrarea
europeană ne va aduce beneficii reale, iar acestea vor fi vizibile pe termen lung.
35
ANEXE
36
37
38
39
40
INTERVIURI
"ZIUA E" ne priveşte şi pe noi
Interviu cu dl. Mugur Isărescu
Guvernatorul Băncii Nationale a României
Începe numărătoarea inversă?

Da! Banca Naţională finalizează, acum, pregătirile pentru momentul în care vom anunţa: „Mai sunt 90 de zile până
la Ziua E!" Adică până la introducerea în circulaţie a bancnotelor şi monedelor Euro, la 1 ianuarie 2002. Intenţionam ca
numărătoarea să înceapă cu 10 zile mai devreme, deci de la 100, dar evenimentele de la 11 septembrie ne-au dat peste
cap calendarul. Vom număra, în sens invers, doar 90 de zile. O precizare: mă refer la România. În zona euro, din care fac
parte 12 ţări - Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia, Spania, Portugalia, Austria, Irlanda, Finlanda (toate
din 1 ianuarie 1999) şi Grecia (din 1 ianuarie 2001) - numărătoarea inversă e în plină desfăşurare. În această zonă se fac
pregătiri susţinute pentru momentul 1 ianuarie 2002. După această dată, unităţile monetare din cele 12 ţări vor dispărea.
Vor fi înlocuite cu euro. Actualele monede nu vor mai fi folosite nici în contabilitate, nici în acte juridice şi nici în
instrumente de plată. Doar bancnotele şi monedele vor continua să aibă curs legal de circulaţie încă o vreme.
Totuşi, euro a devenit realitate încă de acum aproape trei ani.
Aşa este. Încă de la 1 ianuarie '99, 11 ţări au pus temelia Uniunii Monetare. De la această dată, euro a devenit
moneda ţărilor participante. La 1 ianuarie 2001 s-a adăugat şi Grecia. Francul, marca germană, guldenul olandez, lira
italiană etc. au fost hărăzite să dispară. Ele substituie euro într-o perioadă de tranziţie şi sunt legate de moneda unică prin
rate de schimb fixe irevocabile. Mai mult, de la 1 ianuarie '99, pieţele financiare şi valutare au trecut la euro pentru
tranzacţiile interbancare cu sume mari. S-a deschis astfel, până la 31 decembrie 2001, o perioadă de tranziţie la euro. O
perioadă în care persoanele juridice şi persoanele fizice şi-au căutat şi îşi caută un ritm propriu al trecerii la euro.
Principiul este: „fără interdicţii şi fără obligativitate". Obligativitatea va interveni începând cu 1 ianuarie 2002. Valutele
ţărilor membre vor fi retrase complet din circulaţie, desigur treptat.
Aceste informaţii, extrem de utile, în ce măsură sunt importante pentru noi, românii?
Într-o foarte mare măsură. În primul rând, numeroşi români circulă în zona euro: cu afaceri, ca turişti sau în vizite la
rude, la prieteni. Ei trebuie să ştie cum vor circula banii. Apoi, nu sunt deloc puţini acei români care-şi păstrează
economiile în valute ale ţărilor din zona euro, cu deosebire în mărci germane. Este important ca ei să fie informaţi, să ştie
cu precizie că trebuie să schimbe aceste valute. De fapt, să ştie când le pot schimba, cum, unde, indiferent că le
păstrează în bănci ori la saltea.
Oricât de mulţi vor fi aceşti români care călătoresc în zona euro sau deţin valute ale ţărilor din zona euro,
nu cred că reprezintă majoritatea populaţiei. Aşa că vă întreb: populaţia României, în ansamblu, va fi în vreun fel
afectată de această schimbare? Bunăoară, un puseu inflaţionist în zona euro ar putea fi resimţit şi la noi?
Nu cred că tranziţia la euro va determina un puseu inflaţionist semnificativ. Autorităţile Uniunii Europene exclud aşa
ceva. Mai întâi, au fost luate măsuri în vederea asigurării, începând de la 1 ianuarie 2002, a unei bune alimentări a
comercianţilor şi marelui public cu noua monedă. Va exista suficientă monedă divizionară, astfel încât comercianţii să
poată da restul numai în euro cu începere de la 1 ianuarie 2002. Băncile nu vor mai distribui monede sau bancnote
naţionale prin ghişeele lor. Totodată, tot de la 1 ianuarie 2002 va fi obligatorie afişarea preţurilor în euro. Nu există o dată
oficială pentru încetarea dublei afişări. Aceasta va dura câteva luni din 2002. Aşa cum au precizat autorităţile din Uniunea
Europeană, trei factori vor contribui la evitarea creşterii preţurilor: 1) respectarea strictă a regulilor de conversie şi rotunjire
(care nu pot genera decât ecarturi infime în sus sau în jos ale preţurilor iniţiale); 2) concurenţa între comercianţi şi 3)
vigilenţa consumatorilor. Guvernele ţărilor din zona euro s-au angajat că operaţiunea de conversie a preţurilor şi tarifelor
din sectorul public va fi neutră sau în favoarea consumatorilor: acest angajament constituie un exemplu de urmat pentru
ceilalţi agenţi economici. Mai multe federaţii ale comercianţilor şi-au asumat obligaţia de a menţine stabile preţurile de la
41
sfârşitul anului. Marele public va avea la dispoziţie numeroase mijloace pentru a-şi constitui o scară de valori: broşuri sau
plachete emise de autorităţi, de bănci, de comercianţi, mici dispozitive de calcul etc. În plus, principiul dublei afişări
contribuie la o tranziţie fără şocuri. Prin urmare, nu avem de ce să ne temem că va fi inflaţie în zona euro şi că am putea
s-o importăm şi noi.
Atunci să revenim la românii cu mărci sau alte valute din zona euro, în bănci ori în buzunare. Ce le
pregătiţi?
Autorităţile Uniunii Europene îşi intensifică în prezent pregătirile pentru trecerea la euro. Se fac mari eforturi,
materiale şi financiare, pentru ca mediile de afaceri să-şi adapteze echipamentele pentru utilizarea noii monede şi să facă
tot posibilul pentru creşterea competitivităţii firmelor în cadrul pieţei unice. De o grijă deosebită se bucură consumatorii,
care sunt sprijiniţi să se familiarizeze cu moneda euro şi să facă efortul necesar pentru a-şi construi o nouă scală proprie
de valori. În afara zonei euro, însă, schimbarea banilor va fi lăsată pe seama pieţelor locale. Vor fi totuşi distribuite
bancnote euro băncilor centrale din ţările candidate, începând cu 1 decembrie 2001, în scopul recunoaşterii lor şi al
uşurării schimburilor. Toţi cei care păstrează una din bancnotele menţionate, acasă sau în casete de valori, le vor schimba
în noile bancnote euro. Băncile din România sunt pregătite pentru conversie şi pentru furnizarea noilor bancnote. Cât
priveşte creditele şi depozitele din bănci, cu scadenţă după data de 31 decembrie 2001, vor fi în mod automat convertite
în euro la 31 decembrie 2001, fără modificarea condiţiilor existente. Conversia se va efectua conform ratelor de schimb
fixe anunţate de Banca Centrală Europeană.
Banca Naţională va fi implicată în operaţiunile de schimb?
Băncile centrale din afara zonei euro nu vor participa direct la distribuirea noilor monede şi bancnote. Aceasta va fi
misiunea băncilor comerciale din ţările respective. Băncile centrale vor reprezenta însă veriga de legătură între Banca
Centrală Europeană şi băncile comerciale angrenate în procesul de preschimbare. Pentru ţările din afara zonei euro,
Banca Centrală Europeană a organizat seminarii tematice, la Frankfurt, a trimis comunicări scrise. Banca Naţională a
României a fost cuprinsă în acest program de pregătire. Mai departe, suntem gata să participăm la pregătirea publicului
românesc şi a mediilor de afaceri. Dar băncile comerciale sunt cele ce vor fi alimentate cu monedă şi bancnote euro, vor
asigura depozitarea şi transportul lor, distribuirea către solicitanţi. Alimentarea băncilor comerciale din ţara noastră se va
asigura, potrivit informaţiilor pe care le deţinem, în ultima parte a lunii decembrie a.c., prin unităţile bancare
corespondente. Băncile comerciale îşi vor mobiliza resurse financiare pentru informarea clienţilor şi a publicului în
legătură cu perioada de preschimbare a fiecărei valute.
Aşadar, Banca Naţională a României nu va fi implicată în alimentarea, păstrarea şi distribuirea efectivă a
monedei unice.
BNR îşi va juca rolul său de bancă centrală. Banca Naţională a României a răspuns afirmativ solicitării Băncii
Centrale Europene de a traduce în limba română texte concepute de specialişii în euro, ce vor face obiectul materialelor
publicitare editate în vederea familiarizării cu noile însemne monetare. De asemenea, Banca Naţională a României ţine
permanent legătura cu Banca Centrală Europeană, în vederea informării rapide asupra eventualelor modificări ale
programului de introducere a euro. Începe şi la noi numărătoarea inversă. Vom informa permanent publicul, în perioada
următoare, prin diverse mijloace de comunicare, asupra modului în care se va acţiona pentru introducerea fără şocuri a
monedei euro în România. Ne-am propus ca Ziua E să nu prindă nici un român care să nu ştie ce are de făcut.
Mai sunt două luni până la "Ziua E"

Interviu cu dl. Mugur Isărescu
Guvernatorul Băncii Nationale a României
acordat "Ziarului Financiar", în data de 1 noiembrie 2001
Numărătoarea inversă continuă. De la 1 ianuarie 2002, monedele şi bancnotele euro vor fi puse în circulaţie.
Va exista, aşadar, un bloc euro?
Nu ştiu dacă bloc este expresia cea mai potrivită. Va exista o zonă euro, cuprinzând 12 ţări: Austria, Belgia,
Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania. Monedele acestor ţări vor
dispărea, treptat, între 1 ianuarie 2002 şi 28 februarie 2002. Ultima zi a acestui an, 31 decembrie, va fi şi ultima zi de
existenţă a mărcii germane. Data de 27 ianuarie 2002 va fi ultima zi pentru guldenul olandez, 9 februarie pentru lira
irlandeză, 17 februarie pentru francul francez; în fine, 28 februarie 2002 va fi ultima zi în care vor circula şilingul austriac,
42
francul belgian, marca finlandeză, drahma grecească, lira italiană, francul luxemburghez, escudo portughez, peseta
spaniolă. De la 1 martie 2002, în toate cele 12 ţări amintite mai înainte va circula o monedă unică: euro.
Ce vor face românii care au bancnote sau monede din ţările zonei euro?
E clar, le vor schimba în noile bancnote şi monede euro. Băncile din România sunt pregătite pentru conversie.
Banca Naţională s-a implicat direct în activităţi menite să asigure pregătirea publicului românesc şi a mediilor de afaceri.
Va derula Banca Naţională a României operaţiuni de schimbare a valutelor din componenţa zonei euro?
Nicidecum. Ca şi celelalte bănci centrale din afara zonei euro, BNR nu va participa la punerea în circulaţie a
bancnotelor şi monedelor euro. Astfel de operaţiuni pot fi derulate prin bănci (în conturi şi în numerar) şi prin case de
schimb valutar (în numerar).
Va emite Banca Naţională reglementări în acest sens?
Nu este cazul. Băncile au libertate de mişcare şi de iniţiativă. Totuşi, Banca Naţională a României asigură
coordonarea procesului de trecere la euro în ţara noastră şi este implicată într-o amplă campanie mediatică, al cărei scop
este acela de a transmite publicului toate elementele necesare finalizării fără sincope a tranziţiei către moneda europeană
unică. De asemenea, Banca Naţională a României ţine permanent legătura cu Banca Centrală Europeană, în vederea
informării rapide asupra eventualelor modificări ale programului de introducere a euro.
Fără norme unificatoare, cum se va desfăşura schimbarea banilor?
Numerarul deţinut în valute din zona euro va putea fi schimbat la bănci sau la case de schimb particulare. Este însă
de presupus că băncile sau casele de schimb valutar particulare vor percepe comisioane pentru acest gen de operaţiuni.
Băncile vor accepta schimbarea valutelor din zona euro numai pentru clienţii proprii?
Nu se va întâmpla aşa ceva. Băncile vor accepta, prin casele lor de schimb, efectuarea schimburilor valutare pentru
valute din zona euro pentru toate persoanele interesate, nu numai pentru clienţii lor. În ceea ce priveşte deschiderea de
conturi în euro, băncile impun îndeplinirea anumitor condiţii (de exemplu, suma minimă necesară), care diferă în funcţie
de politica fiecărei bănci.
Cât timp şi în ce condiţii se va face, de către bănci, schimbarea în euro a valutelor din Zona E?
Mai întâi, o precizare: schimbarea se va efectua de către bănci la ratele fixe de conversie. Până la sfârşitul anului
2001, operaţiunile de conversie a conturilor vor fi realizate numai la solicitarea deţinătorilor conturilor respective. La data
de 1 ianuarie 2002, băncile vor face conversia automată a conturilor din monedele ţărilor din zona euro în moneda unică
europeană. Operaţiunile "numerar contra numerar" (din valute din zona euro în euro) se pot realiza după 1 ianuarie 2002,
cu perceperea unui comision al cărui nivel rămâne la latitudinea băncilor. Termenul-limită până la care sunt acceptate
astfel de schimburi este stabilit de fiecare bancă în parte. Deschiderea de conturi în euro sau alimentarea unor conturi
deja existente prin depunerea de numerar în valute din zona euro se poate realiza şi înainte şi după 31.12.2001, până la o
dată care rămâne la latitudinea fiecărei bănci. Condiţiile de depunere (gratuit sau cu comision) depind, de asemenea, de
fiecare bancă.
Poate fi refuzată schimbarea valutelor din "coşul" euro de către bănci sau case de schimb valutar?
În cazul conturilor bancare, conversia în euro se realizează automat la data de 1 ianuarie 2002. În ceea ce priveşte
operaţiunile de schimb valutar în numerar, astfel de situaţii sunt practic puţin probabile, având în vedere mediul
concurenţial în care operează băncile.
Nerezidenţii vor putea schimba valutele din zona euro în aceleaşi condiţii ca şi rezidenţii?
Băncile şi casele de schimb particulare vor efectua schimburi valutare atât pentru rezidenţi, cât şi pentru
nerezidenţi, în conformitate cu reglementările valutare în vigoare.
Comercianţii români vor fi obligaţi să afişeze preţurile şi în euro?
Nu există o astfel de obligaţie.
Vă mulţumesc, domnule Guvernator.
43
INTERPRETAREA CHESTIONARELOR
Sondajul s-a efectuat pe un eşantion extras aleator, de 15 persoane de diferite vârste şi

categorii profesionale.
1. 54% din subiecţii intervievaţi au dat răspunsuri vagi cu privire la cunoştinţele despre UE, dovadă
clară a faptului că, deşi aceste informaţii sunt difuzate de toate mijloacele media, totuşi respondenţii nu
cunosc informaţii satisfăcătoare vizavi de acest subiect. Unii chiar au declarat că nu sunt deloc interesaţi .
La cealaltă extremă, se află cei care au dat răspunsuri concludente privind tema interviului, dar
aceştia reprezintă o proporţie foarte mică, aproximativ 27% din total.
2. Cele mai cunoscute state membre ale UE , sunt şi cele mai bine dezvoltate : Franţa, Germania,
Spania şi Italia.
3. 67% din respondenţi sunt optimişti, afirmând că Romia se va integra în UE în 2007.
4 – 5 Marea majoritate a respondenţilor vă ca principal avantaj al integrării faptul că vom intra

în « lumea bună » ; dezavantajul cel mai resimţit este acela al participării la misiuni periculoase de
eradicare a terorismului.
6. Aproximativ jumătate din populaţia intervievată consideră că integrarea nu este nici oportună,
dar nici neoportună.
X mediu = 3.2
3.2
1 2 3 4 5
foarte oportună aşa şi aşa nu este nu este deloc
oportună oportună oportună
7 – 8 In proporţie de peste 85%, subiecţii au declarat că se aşteaptă la o creştere semnificativă

a preţurilor, în timp ce despre nivelul salariilor nu sunt la fel de siguri că vor avea o evoluţie
ascendentă.
44
45
BIBLIOGRAFIE
► Turliuc,V. Cocriş, A.Boariu, O.Stoica, V. Dornescu, D.Chirleşan, Monedă şi credit, Edit.

Economică, 2005 ;
► I.Ignat, Uniunea Europeană. De la Piaţa Cună la Moneda unică, Edit. Economică,
2002 ;
► B. Commelin, Europa Economică, Edit. Institutul European, 2000 ;
► V.Turliuc, Politici Monetare, Edit. Polirom, Iaşi, 2002 ;
► M. Aglietta, Macroeconomie Financiară, Edit. C.N.I. Coresi SA, Bucureşti, 2000 ;
► L. C. Andrei, Euro, Edit. Economică, 2003;
► J. Pelkmans, Integrare Europeană, metode şi analize economice, Institutul European din
România, 2001;
► Ch. Hen, J. Leonard, Uniunea europeană, Edit. C.N.I. Coresi SA, 1999;
► P. M. Lutzeler, Perspective americane şi europene, Edit. Institutul European, 2004;
46
► A. Brociner, Europa monetară,SME, UEM, moneda unică, Institutul European, 1999;
► C. Moisuc, L.Pistol, E. Gurgu, Economie Internaţională, Edit. Fundaţiei România de
mâine, Bucureşti, 2001;
► J.-P. Faugere, Moneda şi politica monetară, Edit. Institutul European, Iaşi 2000;
► E.Dobrescu, Integrare Economică, Edit. Beck, 2001;
►P. Bran, Economia activităţilor financiare şi monetare internaţionale, 2000;
► D. Dăianu, Pariul României, Edit. Compania, 2004;
► C. Basno, N. Dardac, Monedă, credit, bănci, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2004;
► N. Dănilă, Euro, bipolarizarea monetară, Edit. Economică, Bucureşti, 1999;
► D. Dăianu, Echilibrul Economic şi Moneda, Edit. Humanitas, Bucureşti, 2003;
► D. Patapievici, Circulaţia bănească în România, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1972 ;
► F. Teulon, Sistemul Monetar Internaţional, Edit. Institutul European, Iaşi, 1997
47

Integrarea Monetara Europeana Si Problemele Monedei Unice

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Integrarea Monetara Europeana Si Problemele Monedei Unice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA”, IAŞI

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

STUDIU MONOGRAFIC CU TEMA:

INTEGRAREA MONETARĂ EUROPEANĂ

AFERENT DISCIPLINEI MONEDĂ ŞI CREDIT ÎN ANUL UNIVERSITAR 2005 -2006,

NUMELE STUDENŢILOR ŞI CONTURILE LOR DE E – MAIL:

IAŞI, DECEMBRIE 2005

SUB ÎNDRUMAREA LUI DAN CHIRLEŞAN (danch@uaic.ro), LECTOR

CAP II MONEDA UNICĂ

CAP III ROMANIA ŞI UE

PRINCIPALELE OBIECTIVE ALE U.E.

INSTITUŢII ALE U.E.

Principalii factori de decizie din U.E. sunt:

Uniunea se bazează pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii,

ŢĂRI MEMBRE CU DREPTURI DEPLINE ŞI ÎN CURS DE ADERARE

UNIUNEA EUROPEANĂ MONETARĂ (UEM)

INTEGRAREA MONETARĂ este denumirea procesului de formare a unei zone monetare, a

OBIECTIVELE MAJORE ALE UNIUNII MONETARE

Obiectivele majore ale uniunii monetare sunt:

A fost prezentat în decembrie 1970 Consiliului Ministerial şi Comisiei executive, susţinând

De-a lungul istoriei ECU s-au efectuat două revizuiri :

SME (SISTEMUL MONETAR EUROPEAN)

CARACTERISTICILE MONEDEI UNICE

În ceea ce priveşte bancnotele, principalele trăsături distinctive sunt următoarele:

Riscul falsificării şi elemente de securitate ale monedei unice

APARIŢIA PIEŢEI MONETARE. INTRODUCEREA MONEDEI UNICE

AVANTAJELE INTRODUCERII EURO

DEZAVANTAJELE INTRODUCERII EURO

CONSTRÂNGERI LEGATE DE TRECEREA LA MONEDA EURO

Termeni specifici politicii monetare :

Politica monetară12 este coordonată de Banca Centrală Europeană în conformitate cu

Etapele politicii monetare

►stabilirea cursurilor de schimb în vederea adoptării monedei unice europene;

CRITERII DE CONVERGENŢĂ PENTRU ADERAREA LA UE13

Criteriile de convergenţă reprezintă testul economic de evaluare a stadiului de pregătire a unei

FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL (FMI)

ROMÂNIA ŞI UNIUNEA EUROPEANĂ

DESCRIEREA RELAŢIEI ROMÂNIA – UE

Cerinţele UE privind statele candidate la aderare se bazează pe concluziile Consiliului European

Rolul BNR în procesul de pregătire pentru aderarea la UE

„DOLARIZAREA SAU EUROIZAREA „ – LEGĂTURA EURO – DOLAR - YEN17

POLITICA CURSULUI DE SCHIMB ÎN ROMÂNIA

Parităţile fixe şi termenele de preschimbare ale monedelor din zona EURO 19

Rata Termenul limită de preschimbare

1,95583 cel puţin până la Bancnote: nelimitat 31.12.2001*

13,7603 Bancnote: nelimitat

40,3399 Bancnote: nelimitat

166,386 Bancnote: nelimitat

5,94573 Bancnote: 10 ani

6,55957 Bancnote: 10 ani

340,750 Bancnote: 10 ani

0,78756 Bancnote: nelimitat

1 936,2 Bancnote: 10 ani

40,3399 Bancnote: nelimitat

Cursul valutar - istoric

RISCURILE GRĂBIRII INTRODUCERII MONEDEI EURO20

Monede şi bancnote noi (RON)

VULNERABILITATEA ECONOMIEI ROMANIEI

În ţări dezvoltate se recurge la măsuri aparent surprinzătoare de intervenţie publică în economie.

„ Integrarea nu este o imagine „instance”, ca o fotografie, ci un proces care se materializează în timp.

„ Nu suntem antieuropeni pentru că respingem cursul integrării şi centralizării excesive. Avem

►OPINII ALE AUTORILOR PROIECTULUI

Începe numărătoarea inversă?

Mai sunt două luni până la "Ziua E"