Sunteți pe pagina 1din 6

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară- București

Facultatea de Horticultură

Referat: Agresivitatea și formele ei de manifestare

Student: Papa Mihaela Alexandra

Grupa: 2302

An: III
Agresivitatea

Definiție

1. Atac neprovocat împotriva unei persoane. (NODEX, 2002)

2. Acțiunea celui care atacă primul; atac neprovocat.(DN,1986)

3. Atac brutal neprovocat. Atac asupra persoanelor sau bunurilor. Acțiune exterioară care
primejduiește echilibrul și integritatea unui sistem viu.(MDN, 2000).

Termenul de agresivitate vine din franceza agressivite și însemnă însușirea de a fi agresiv.

Consideram agresivitatea că fiind orice forma de conduita orientata cu intenție către obiecte
persoane sau către sine, în vedere producerii unor prejudicii, a unor răniri, distrugeri și daune.

Agresivitatea umana se poate manifesta sub mai multe forme: agresivitatea verbala,
agresivitatea fizica asupra persoanelor sau obiectelor precum și autoagresivitatea (automutilare, auto
vătămare, tentative, gesturi sau acte suicide). Concepția de agresivitate este proprie naturei umane
are rădăcini adânci în gândirea omeneasca. Astfel datorita institutului de agresivitate care se afla în
plan central în producerea de excitare nervoasa, în anumite situați se declanșează acte violente.

Agresivitatea poate fi considerata o forma de comportament orientata în sens ditructiv în


vederea producerii unor daune fie ele materiale, moral-psihologice sau mixte. Astfel actul agresiv
poate viza unele obiecte precum: casa, mașînă, mobila. Precum și ființă umana (individul uman izolat,
colectivitatea, microgrupurile) sau ambele. Opusul agresivității ar fi comportamentul prosocial, care
presupune echilibru și toleranta precum și cooperare. Aproape zilnic suntem din nefericire martorii
diferitelor forme de manifestare a agresivității (crime, războaie, jafuri, violuri, tălhari, distrugeri).

1. Forme ale agresivității

1. În funcție de agresor sau de persoana care adopta o conduita agresiva:

• Agresivitatea tânărului și agresivitatea adultului;

• Agresivitatea masculina și agresivitatea feminina;

• Agresivitatea individuala și agrsivitatea colectiva;

• Agresivitatea spontana și agresivitatea permanenta.

2. În funcție de mijloacele utilizate în vederea finalizării intențiilor agresive:

• Agresivitate fizica și agresivitate verbala;


• Agresivitate directa(cu efecte directe asupra victimei) și agresivitate indirecta(intre agresor și
victima exista intermediari).

3. În funcție de obiectivele urmărite:

• Agresivitatea care urmărește obținerea unor beneficii, a unui căștig material;

• Agresivitatea care urmărește predominant rănirea și chiar distrugerea victimei.

4. În funcție de forma de manifestare a agresivității:

• Agesivitatea violenta și agresivitatea non-violenta;

• Agresivitatea latenta și agresivitatea manifesta.

2. Teoriile psihanalitice și psihodinamice

S. Freud, părintele psihanalizei, a descris în teoria libidoului existenta a doua instincte:


sexual și agresiv. Tendințele agresive pot fi observate în diverse manifestări orale, anale și faciale ale
tendinței sexuale. Mai tărziu, Freud descrie componenta agresiva a instinctuli sexual că sadism. Freud
a mai precizat și faptul că impulsurile de cruzime pot să apară și din surse independentede sex. Mai
tărziu când Freud își revizuiește teoria instinctului, el aduce în discuție existenta instinctelor vieții și
morții, Eros și Thanos. De aceasta data agresivitatea și disrtuctivitatea au fost descrise că tendințe
umane fundamentale.

3. Formele de manifestare a agresivității

În încercarea de a diferenția comportamentele agresive din punctul de vedere al modului de


manifestare, al elementelor de mediere, al suportului motivațional-emoțional caracteristic sau al
raportului dintre victimă și agresor, s-au putut distinge următoarele forme de agresivitate (Cristea,
2007):

1. Agresivitatea directă/ostilă (actul agresiv este un scop în sine urmărindu-se explicit


provocarea unui rău) vs. agresiunea indirectă/instrumentală (suferința este folosită pentru atingerea
unui scop – sancționarea prin violență a unui comportament indezirabil);

2. Agresivitatea activă (răul este rezultatul acțiunii nemijlocite a agresorului – ex.:lovirea


unei persoane) vs. agresivitatea pasivă (răul este provocat prin neintervenție – ex.: persoana care nu
intervine pentru protejarea unei victime supuse violenței, deși ar putea să o facă);

3. Agresiunea fizică, psihică, sexuală sau verbală – privind din perspectiva actului
provocator de suferință, toate având componentă afectivă (suferința psihică);

4. Agresiunea spontană (declanșată conjunctural sau de un concurs de împrejurări


neanticipate de către agresor) vs. agresiunea premeditată (pregătită din timp, pentru a atinge un
anumit scop);

5. Agresiunea provocată (victima a oferit un pretext agresorului, chiar și indirect) vs.


agresiunea neprovocată;

4. Surse de influențare a agresivității


Din nefericire, sint extrem de multe asemenea surse și ele creează mari probleme sociale,
pentru a căror rezolvare este nevoie de uriașe investiții materiale și eforturi socio-profesionale. Pentru
o mai buna sistematizare, vom împarți aceste surse în trei categorii:

a. surse ce țîn mai mult de individ, de conduita și de reactivitatea lui comporta¬mentala ;

b.surse ale agresivității în cadrul familiei;

c.surse ce țîn de mijloacele de comunicare în masa.

În prima categorie includem:

• frustrarea, ce se menține că una din cele mai frecvente surse de influențare a

agresivității;

• atacul sau provocarea directa, fizica sau verbala, ce atrage, de cele mai multe

ori, răspunsul agresiv al celui vizat; și nu de puține ori, șirul răzbunărilor devine

practic nesfirsit (acte teroriste, răzbunări tip vendeta, care fac multe victime din

persoane nevinovate);

• durerea fizica și morala poate duce la creșterea agresivității; în urma unor

cercetări efectuate, L. Berkowitz a ajuns la concluzia că stimularea aversiva poate

determina într-o măsură mult mai mare decit frustrarea agresivitatea ostila;

• aglomerația, în mijloacele de transport, în dormitorul unui cămin de colegiu, în

casa de locuit etc., apare în calitate de agent stresor și poate creste agresivitatea;

5. De la teorie, la practică

Antrenamentul de autoapărare trebuie să acopere atât axa eficiență – eficacitate, cât și axa
legalitate – evitare a victimizării persoanei agresate, prin dezvoltarea următoarelor dimensiuni:

– pregătirea fizică, adaptată capacităților beneficiarului și solicitărilor situației de autoapărare;

– pregătirea tehnico-tactică, în vederea antrenării reacției specifice, tehnicii și deciziei, în


paralel cu reducerea efectelor reacțiilor contraproductive în situația de autoapărare;

– pregătirea psihologică, în vederea identificării și mobilizării resurselor personale în


preîntâmpinarea și gestionarea eficientă a situațiilor conflictuale și agresive.

Din punct de vedere practic, putem interpreta manifestarea agresiunii că sistem care inter-
relaționează următoarele componente:

1. Agresorul;
2. Mediul în care se produce agresiunea;

3. Persoana agresată.

Importanța pregătirii psihologice pentru confruntarea cu un agresor pornește de la ideea că în


cadrul sistemului agresor – mediu – persoană agresată, cele mai multe variabile controlabile și
antrenabile se află la … persoana agresată, aceasta fiind – totodată – și cea mai flexibilă componentă a
sistemului (având de partea să resursele conștientizate prin pregătire psihologică și reacția că
deprindere antrenată sistematic).

Bibliografie
1. http://cspontica.ro/2012/12/psihologia-autoapărării-agresivitatea-și-formele-ei/

2. http://www.qreferat.com/referate/psihologie/Agresivitatea946.php

3. http://www.qreferat.com/referate/psihologie/Agresivitatea344.php

S-ar putea să vă placă și