Suport de curs
De-a lungul timpului, psihologia a cunoscut etape de evolutie dar si de stagnare sau
chiar de regresie. S-a spus despre obiectul psihologiei ca ar fi neclar; de exemplu, s-a spus ca
psihologia studiaza sufletul, dar sufletul nu exista, ca atare, nu poate exista o stiinta despre
ceva inexistent. Astfel, s-a contestat statutul de stiinta al psihologiei.
Din toate aceste interpretari s-a ajuns ultorior la concluzia ca psihologie este stiinta
care studiaza psihicul, recurgand la un ansamblu de metode obiective, in vederea cunoasterii,
optimizarii si ameliorarii existentei umane.
a. Psihicul este obiectiv dar si subiectiv; este obiectiv d.p.d.v. existential, adica
psihicul unei persoane este independent de al alteia, si este subiectiv d.p.d.v. al
cunoasterii, adica fiecare persoana se implica in cunoastere prin subiectivitatea sa.
b. Psihicul este material si ideal; este material deoarece apare din materie (creierul)
si evolueaza o data cu ea, avand la baza activitatea mentala a creierului, si este
ideal deoarece poseda un continut de idei si imagini dobandite prin cunoastere.
Pentru a stabili natura psihicului uman si a-i surprinde identitatea este necesara
„raportarea psihicului la un criteriu exterior lui insusi” (Zlate).
Astfel:
Ca forma a vietii de relatie, psihicul isi releva natura prin relatiile sale cu:
Realitatea fizica
Realitatea fiziologica
Realitatea sociala
Numai in relatie cu aceste realitati omul isi construieste propria interioritate, in absenta
unor asemenea relatii cu ambianta viata psihica poate fi serios perturbata. Acest lucru este
demonstrat de experimentele de izolare si deprivare senzoriala si de experimentele cu privire
la consecintele in plan comportamental ale deficitului de contacte sociale.
Relatia psihicului cu realitatea naturala, cu mediul fizic, este o altă relatie prin care
psihicul isi releva natura. Si psihicul presupune reactie la stimulii din mediu dar reactiile
psihice sunt diferite de cele non-psihice: „reactiile nonpsihice au doar functia de a reflecta
(oglindi) realitatea inconjuratoare si stimularile care vin de la ea, pe cand reactiile psihice
indeplinesc functia principala de a re-produce realitatea naturala, de a o produce din nou in
plan ideal şi subiectiv.” (Zlate).
Reflectarea psihica este ideala (psihicul este impalpabil), activa (produce atat
schimbarea obiectului reflectat cat si a subiectului ce reflecta), subiectiva (tine de
interioritatea subiectului, filtreaza, asimileaza, selecteaza informatia in functie de starile sale).
Reflectarea psihica se individualizeaza in functie de: continut, forma, mecanisme si functii.
Continutul reflectarii subiective este obiectiv, de natura informationala. Individul asimileaza
informatiile si produce modelul intern al lumii externe. Forma reflectorie este ideal-
subiectiva, ireductibila la obiectul concret si conditionata de caracteristicile organizarii
structural-dinamice proprii individului, se diversifica de la un proces la altul - la unele este
imaginea, la altele conceptul si la altele trairea. Mecanismele reflectarii psihice reprezinta un
ansamblu de operatii, procedee si procese de extragere, prelucrare, stocare, transformare,
integrare si utilizare a informatiei. Sunt de natura neurofiziologica (reflexe, stereotipuri
dinamice, excitatia, inhibitia), de natura psihologica (deprinderi, invatarea).
Aceste studii au demonstrat ca fenomenele psihice sunt inegal influentate social: cele
primare, comune omului si animalului, sunt doar conditionate social, cele superioare sunt
determinate social-istoric. De exemplu, la copiii crescuti de animale, capacitatile senzoriale
s-au dezvoltat calitativ in afara influentelor sociale, in schimb gandirea si limbajul nu s-au
dezvoltat.
- influente care deriva din comportamentul, modelat cultural, al altora fata de copil care incep
sa actioneze inca din momentul nasterii;
- influente care deriva din observarea sau invatarea sistemica de catre individ a modelelor de
comportament caracteristice societatii sale.
5. Ipostazele psihicului
A. Constiinta
Constiinta este una dintre cele mai importante ipostaze ale vietii psihice a individului,
cand afirmata, cand negata cu vehementa. Ea a fost cand redusa la o simpla functie psihica,
numita deseori ,,vigilenta’’, cand exstinsa pana la pierderea in generalitatea vietii psihice.
Dificultatea definirii constiintei provine din faptul ca ea este pura subiectivitate, din
faptul ca se manifesta in experientele personale, nefiind de regula, accesibila altuia.
3. Etapa a treia incepe cu anii 1970 si se continua si in zilele noastre. Se axeaza intr-o
mai mare masura pe caracteristicile psihologice ale constiintei. Astfel, constiinta este „o
forma suprema de organizare psihica prin care se realizeaza integrarea activ-subiectiva a
tuturor fenomenelor vietii psihice si care faciliteaza adaptarea continua a individului la
mediul sau natural si social.
Caracteristicile costiintei:
- constiinta dispune de scop sau este orientata spre un scop, ceea ce duce la realizarea
unui activism crescut al individului;
B. Subconstientul
1. Intr-o prima etapa, cei mai multi autori concep subconstientul ca pe o formatiune
sau un nivel psihic ce cuprinde actele care au fost candva constiente, dar care in prezent se
desfasoara in afara controlului constient. El este rezervorul unde se conserva amintirile,
deprinderile, automatismele, ticuri deci toate actele care au trecut candva prin filtrul
constiintei, s-au realizat cu efort, dar care se afla intr-o stare latenta, putand insa sa redevina
active, sa depaseasca pragul constiintei.
2. In etapa a doua s-a trecut la elaborarea unei noi conceptii. In afara de surprinderea
caracterului dinamic al subconstientului, se contureaza mai pregnant ideea existentei lui ca
nivel de sine statator, distinct de constient si de inconstient.
Principalele trasaturi ale subconstientului sunt:
. Subconstientul este amplasat intre constient si inconstient, continuturile sale sunt mai
asemanatoare cu cele ale constientului, fiind astfel considerat un servo-mecanism al
constiintei, aflat in slujba constiintei.
C. Inconstientul
Caracteristicile inconstientului:
- este preponderent de natura afectiva;
Rolul inconstientului:
- rol de asigurare a unitatii Eu-lui, prin faptul; ca este principalul depozitar al informatiilor
si al tensiunilor motivationale;
Fiecare dintre cele doua niveluri de organizare structural-functionale ale psihicului isi are
propriile sale continuturi, mecanisme si legitati specifice.
- relatii de echilibrare (presupun realizarea unui usor balans intre starile constiente si
cele inconstiente, fara predominanta unora sau altora).