Sunteți pe pagina 1din 5

Programul Naţional de imunizare(PNI) în Moldova este o nouă etapă în organizarea controlului

maladiilor prevenibile prin vaccinări sistematice a populaţie. RNI corespunde Programului Extins de
imunizare al OMS şi reflectă politica statului în profilaxia bolilor transmisibile prevenibile prin
vaccinări, politică ce garantează tuturor cetăţenilor ţării acordarea gratuită a asistenţei de
imunoprofilaxie cu vaccinuri eficiente.

Principiile de bază în organizarea şi efectuarea vaccinurilor


1. Vaccinarea populaţiei împotriva tuberculozei, difteriei, tetanosului poliomielitei, tusei
convulsive, rugeolei este obligatorie.
2. Vaccinările se efectuiază fără plată ca regulă în cabinete, ungheraşe de vaccinări în
cadrul instituţiilor, laborator, policlinice.
3. Se admite în cazuri aparte efectuarea vaccinărilor în alte circumstanţe (instituţii
preşcolare, şcoli, întreprinderi) cu condiţia respectării regulilor de transportare şi păstrarea a
vaccinurilor, prezenţa medicamentelor pentru acordarea ajutorului urgent în caz de
complicaţii la introducerea vaccinelor.
4. Părinţii se informează din timp despre necesitatea imunizărilor, ziua în care vor fi
imunizaţi copiii, reacţiile posibile în urmavaccinurilor.
5. Copiii supuşi imunizării se examinează preventiv de către medic, (felcer la punctele de felceri
şi moaşa) ţinîndu-se cont de datele anamnezei (boli suportate, vaccinarea interioară, reactile
alergice la medicamente, produse alimentare etc.)Toţi copiii cu boli cronice, stări alergice pînă a fi
imunizaţi se examinează obligator de medic, nemijlocit cu măsurarea temperaturii corpului.
6. Vaccinurile se aplică în ordinea stabilită de calendar.
7. Copiii neimunizaţi în termeni stabiliţi din cauza contraindicaţiilor medicale se
vaccinează după scheme individuale în termeni apropiaţi posibili cu administrarea separată sau
concomitentă a vaccinurilor în dependenţă de starea sănătăţii copilului.
8. Fiecare doză de vaccin se introduce cu seringă şi ac aparte. In timpul vaccinărilor
concomitente se interzice combinarea în aceeaşi seringă a două sau mai multe vaccinuri.
9. La aplicarea separată a vaccinurilor (BCG, VPO, DTP, DT, rugeolă etc.) intervalul minim între
administrări este de 30 zile.
10. Testarea tuberculinică se efectuiază după aplicarea vaccinurilor peste o lună, după introducerea
imunoglobulinelor — peste 2 săptămîni. Vaccinurile pot fi întroduse după testarea tubrculinică
imediat după citirea reacţiei.
11. In cazul imunizării copiilor cu contraindicaţii medicale îndelungate se admit scheme
individuale cu administrarea concomitentă a următoarelor vaccinuri:
a. DTP ( DT ) + VPO+HVB
b. DTP (DT ) + VR
c. HVB + VR
d. HVB + VP
e. HVB + BCG +VPO
12. Se interzice categoric folosirea în aceeaşi zi a unor combinaţii ce nu se includ în schemele
indicate.
13. Fiecare persoană imediat după vaccinare trebuie să rămînă sub supravegherea lucrătorilor
medicali timp de 30 minute.
14. Peste 2 zile după vaccinare fiecare copil se examinează la domiciliu.
15. Toate vaccinurile se înregistrează în documente medicale de evidenţă.

Indicaţiile şi contraindicatiile
Eficacitatea imunoprofilaxiei depinde de mai mulţi factori: starea copilului, reactivitatea
organismului, capacitatea elaborării anticorpilor. Cu acest scop imunizărilor profilactice sînt
supuşi doar copiii sănătoşi. Contraindicaţiile la vaccinări pot fi temporare şi permanenete.
Contraindicatiile la imunizare sînt:
 Stările imunodeficitare;
 Boli acute cu administrarea tratamentului antibacterian;
 Boli cronice în faza de acutizare;
 Febră.
După vaccinarea la copii se pot observa reacţii generale şi locale. Reacţia generală se manifestă
prin indispoziţie, t° ridicată, ( 37,3-38,6 ), cele locale se manifestă prin hiperemie şi induraţie
în locul administrării, care dispar după 2-5 zile. De aceea a/m din cabinetul de vaccinări trebuie să
aibă la dispoziţie medicamente (adrenalină, efedrina, prednizolon, amoniac ş.a.) pentru acordarea
asistenţei de urgenţă.
Peste 2 zile după vaccinare fiecare copil se examinează la domiciliu, referitor la reacţii
alergice. După imunizarea împotriva rugeolei şi parotiditei examinarea se repetă peste 7 zile după
vaccinare. Datele despre absenţa sau prezenţa reacţiilor postvaccinale se înscriu în fişa de dezvoltare,
iar despre reacţiile puternice se comunică la CMP.

Cabinetul de boli infectioase joacă rolul primordial în micşorarea morbidităţii prin boli
infecţioase. Aici se consultă copiii suspectaţi de o boală infecţioasă, se duce evidenţa bolnavilor
infectaţi şi a contactaţilor.
Utilarea cabinetului imunoprofilactic: frigider, banghetă, dulap pentru medicamente, masă
medicală, seringi getabile, casolete cu material steril, cuve renale, sol. dezinfectante, termometru,
tonometru, garou, spatule, pense etc.
Principiile de lucru a cabinetului imunoprofilactic
Asistenta zilnic îşi schimbă halatul. De trei ori pe zi se efectuiază deriticarea umedă. Masa,
banchete se prelucrează cu sol. de hipoclorid de 1,5% sau apă oxig. de 6% etc. De 4 ori pe zi se
conectează lămpile de cuarţ cîte 10-15 minute.
O dată în săptămînă se face curăţenie generală: se spală pereţii cu sol. apă destilată + 5gr.
detergent, 200 ml. H2O2 ( perhidrol 33% - 90ml). Apoi pereţii se spală cu apă curată, se şterg cu H2 O2
6%, apoi cu apă distilată. Lampa de cuarţ se conectează pe 30 minute. Seringele folosite se colecteză
într-o pungă specială care în final se distruge prin ardere în cuptoare speciale din incinta CMP. Fiolele
cu vaccin rămas se menţin timp de o oră în hipoclorid de 2,5% apoi se aruncă.
Sarcinile A/m din cabinetul imunoprofilactic:
 Să respecte regulile asepsiei şi antisepsiei;
 Să respecte cerinţele faţă de îmbrăcăminte;
 Să fie practic sănătoasă;
 Înainte de orice vaccinare a/m prelucrează mîinele conform
cerinţelor.
 Să posede permis pentru efectuarea vaccinului;
 Înainte de vaccinare a/m cercetează fiola, seria, doza, denumirea preparatului, calea de
administrare, durata valabilităţii;
 A/m controlează seringile, ermecitatea lor.
Profilaxia bolilor infecţioase în instituţiile infantile
Pentru a preveni răspîndirea infecţiei în instituţiile infantile se iau următoarele măsuri:
 In fiecare dimineaţă părinţii sunt întrebaţi despre starea sănătăţii copilului;
 A/m examinează atent pielea, faringele, măsoară t°.
Fiecare copil nou-venit la instituţia infantilă precum şi cei ce au primit un tratament trebuie să
prezinte certificat medical referitor contctului medical. Dacă în colectivul de copii se descoperă
un bolnav contagios, acesta va fi izolat la spitalul de boli infecţioase sau la domiciliu, unde se
instituie carantina cu o ulterioară dezinfecţie în focar, imunizarea copiilor, examinerea zilnică a
contactaţilor.
Se desfăşoară o activitate intensă de educaţie sanitară în rîndurile părinţilor. La CMF se
acordă atenţie deosebită examinării copiilor bolnavi. La suspectarea unei boli infecţioase
copilul imediat se izolează într-o boxă închisă şi după examinare se hotărăşte conduita ulterioară
a copilului.
Copiii cu temperatura ridicată trebue neapărat deserviţi la domiciliu. Pentru copii sănătoşi
sugari există două zile speciale în săptămîna pentru vizitarea policlinicii.
Se acordă o deosebită atenţie şi profilaxiei bolilor contagioase în spitalele de copii, unde
infecţiile pot apărea în urma contaminării extra- şi intra spitaliceşti. In primul caz contaminarea
are loc cînd copiii sunt spitalizaţi în perioada de incubaţie sau prodromală a bolii. Contaminarea
care se produce în cadrul spitalului se numeşte intraspitalicească (cel mai frecvent are loc în
viroze).
Pentru a preveni răspîndirea maladiilor infecţioase în spitalele de copii, pe îndreptare se
indică lipsa contactului cu bolnavi infecţioşi. In secţia de internare trebuie să existe boxe izolate pentru
copiii cu suspecţie la maladie infecţioasă.
Dacă s-a descoperit deja un copil cu boală infecţioasă el imediat este transferat din secţie.
După izolarea copilului se face dezinfecţia necesară, se instituie carantina, se examinează personalul.
Fiecare caz de boală infectioasă este supus analizei şi înregistrării într-un registrul fixării infecţiilor
intraspitaliceşti.
Este necesară de a respecta regimul preventiv în saloane, secţii (igiena bolnavilor, aerisirea
sistematică, dezinfecţia veselei etc). Personalul medical se supune examenul periodic pentru
evidenţierea putrătorilor de germeni. Toate aceste măsuri vor contribui la prevenirea răspîndirii
infecţiei intranspitaliceşti.
IMUNIZAREA ÎMPOTRIVA POLIOMIELITEI
Vaccinul conţine viruşi vii atenuaţi de poliomielită, se livrează în fiole în stare lichidă de culoare
roză cîte 2,0 ( 10 doze) şi 5,0 ( 25 doze). O doză conţine 0,1 ml( 2 picături) sau 0,2 ml ( 4 picături) .
Vaccinul se administrează intern după sau înainte de mîncare cu o oră. Se interzice administrarea
vaccinului pe lapte sau ceai. Vaccinul rămas în fiolă poate fi valabil încă 5 zile la temperatura +40 +8
C.
RESPECTAREA REGULILOR DE PĂSTRARE, TRANSPORTARE ŞI FOLOSIRE A
VACCINELOR
• Toate vaccinele se păstrează în frigider la temperatura de la +4 pînă la + 8°C
• Înainte de întroducerea VPO fiţi atenţi la starea indicatorului de pe flaconul cu vaccin.
• Indicatorul de pe flaconul cu vaccin reprezintă un disc rotund în interiorul căruia este un
pătrat, sensibil la căldură, care treptat îşi schimbă culoarea sub acţiunea temperaturii ridicate.
• Pătratul intern, care la început este de culoare albă, se întunecă sun acţiunea temperaturii
ridicate.
• Cum numai pătratul devine de aceeaşi culoare ca cercul sau mai întunecat, nu este permis de a
folosi vaccina.
• Distrugeţi la sfîrşitul zilei de lucru toate fiolele deschise cu vaccin BCG, împotriva rugeolei şi
parotitei, ce au rămas. Ele se folosesc doar pe parcursul a 6 ore după dizolvare.
• Puteţi păstra fiolele deschise cu VPO ( vaccin contra poliomielitei), DTP şi vaccinul contra
hepatitei numai în cazul dacă:
1. Sunt astupate cu dopuri din gumă ( VPO- cu pipetă)
2. Termenul de valabilitate nu e expirat
3. Vaccinele au inscripţii clare, se păstrează în condiţii corecte de lanţ rece şi nu au fost folosite
pentru vaccinarea la distanţă.

• Este indicat pentru imunizarea activă pentru toate vârstele.


• Hepatita D va fi de asemenea prevenită prin imunizarea cu ENGERIX-B, deoarece hepatita D
nu apare în absenţa infecţiei cu VHB.
• Imunizarea faţă de hepatita B va reduce şi complicaţiile cronice (hepatita cronică B, ciroza
hepatică determinată de hepatita B).
Schema de imunizare:
0, 2, 4, 6 luni – 0,5 ml.
Administrare intramusculară
<3 ani – partea antero-laterală a coapsei
>3 ani – regiunea deltoidiană

INFANRIX -Vaccin acelular pentru profilaxia: difteriei, tusei convulsive


- tetanus
Componența: antigeni de pertusis, difterie, tetanos.
• Schema vaccinării: 2-4-6 luni i/m

Infanrix Hexa
• Vaccin acelular pentru profilaxia: difteriei, tusei convulsive, tetanus, poliomielita, Hepatita B,
Hib – infectia
• Componența: antigeni de pertusis, difterie, tetanos, HIB infecţia, HVB, viruşi atenuaţi de
poliomielită.

Hiberix - vaccin anti HIB - infecţie


Componența - conţine antigenul Hib legat de cel tetanic şi botulinic
• Este furnizat sub forma unei pelete albe în flacon de sticlă cu dop (cauciuc) şi capac din
aluminiu, care conţine o doză unică.
• Poate fi amestecat in aceeasi seringa cu Infanrix (serveste ca diluant)
• Vaccinul la copii va fi administrat i/m în porţiunea antero-laterală a coapsei, 0,5ml.
• În mod excepţional, vaccinul poate fi administrat subcutanat la pacienţii cu
trombocitopenie sau sindroame hemoragice

PRIORIX
• PRIORIX prezintă un preparat combinat din tulpinile atenuate ale virusurilor rujeolic, urlian şi
rubeolic.
• Modul de administrare (s/c)
- 0,5 ml la 12 luni
- 0,5 ml la 6-7 ani

Bibliografie
1. Programul naţional de imunizare în Republica Moldova pentru anii 2016-2020, hotărîrea
guvernului nr.1113 din 6 octombrie 2016
2. Ghidul practic, Imunizările în activitatea medicului de familie, Centrul Naţional de Sănătate
Publică, 2012.

S-ar putea să vă placă și