Taina sfintei Mărturisiri

Profesor: Student
Pr. Arhim. Lect. Dr. Nathanael Neacșu Motoc Iulian Mihăiță
Taina Sfintei Mărturisiri
Spovedania face parte din Tainele principale ale Bisericii ortodoxe,fără de care nu ne
putem mîntui. Ea se mai numeşte “Taina Pocăinţei”, “Taina Mărturisirii” sau “al doilea
botez”, pentru că ea reînnoieşte Taina Botezului. Dacă botezul spală păcatul originar şi toate
păcatele făcute pînă în clipa săvîrşirii lui, Spovedania dezleagă, adică iartă, cu puterea
Duhului Sfînt dată Apostolilor, episcopilor şi preoţilor Bisericii, toate păcatele făcute după
Botez. Fără această taină nimeni nu se poate mîntui, pentru că nu este om fără de păcat pe
pămînt şi oamenii ar muri cu păcatele neiertate, făcute de la botez pînă în ceasul morţii 1.
Primul săvârșitor al acestei sfinte Taine, este însuși Mântuitorul Hristos, care a vindecat
mulțimile de bolnavi, după cum ne spune părintele Dumitru Stăniloae2.

Instituirea Tainei

Instituirea acestei sfinte Taine, a avut loc după învierea Mântuitorului prin cuvintele: ”
Luați Duh Sfânt, cărora le veți ierta păcatele, se vor ierta lor; și cărora le veți ține, vor fi
ținute” (Ioan 20, 22). Numai persoanele alese de Hristos în mod obiectiv, cum au fost alesi si
Apostolii, pot avea și exercita puterea de a ierta păcatele, pe care au primit-o din partea lui
Hristos, cu seriozitate, iar nu de complezență. Garanția aceasta o au doar cei ce au fost arătați
ca atare de Duhul Sfânt, printr-un act de consacrare săvârsit în Biserică și garantat de ea, prin
invocarea Duhului de catre episcop, ca urmas al Apostolilor. Vrednicia apostolească nu este
limitată numai la persoana apostolilor, ci este succesorală, fiindcă apostolia Sfinţilor Apostoli
este veşnică.3

Subliniind importanţa deosebită a acestei taine Sfîntul Ioan Gură de Aur zice: “Preoţii
locuiesc pe pămînt, dar dispun de cer căci au primit o putere pe care Dumnezeu n-a dat-o nici
îngerilor, nici arhanghelilor, căci n-a zis acestora: Oricîte veţi dezlega şi lega pe pămînt…vor
fi dezlegate sau ţinute în cer. Această legătură a sufletului se înalţă pînă la cer. Căci orice
hotărăsc preoţii jos, confirmă Dumnezeu sus… Aceştia au primit puterea nu asupra necurăţiei
trupeşti, ci asupra celei a sufletului şi nu de a fi martori ai curăţirii, ci a curăţi radical de
păcate”4. Prin acest act, mărturisirea în fața preotului este de fapt mărtrurisirea în fața lui
Hristos însuși care stă de față în chip nevăzut.

1 Cuvinte Duhovniceşti, vol I, Ediţia a II-a, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor- 1992, p. 73.
2 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatica ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, București, 1997, p. 83.
3 Sfîntul Nectarie de Eghina, Despre Preoţie, trad. Rom. Parascheva Grigoriu, Editura Sofia, Bucureşti, 2008, p.
29.
4 Sfîntul Ioan Gura de Aur, Sfîntul Grigorie de Nazians şi Sfîntul Efrem Sirul, Despre preoţie, EIBMBOR,
Bucureşti, 1998, p. 65-66

1
Etapele Tainei

Materia Tainei este mărturisirea păcatelor. „Mărturisirea păcatelor înaintea duhovnicului

trebuie să fie: completă – adică să cuprindă păcatele săvârșite după Botez sau după ultima
spovedanie, și să nu ascundă nimic din cele făptuite; să fie sinceră și făcută de bună voie;
secretă, cu umilință și zdrobire de inimă pentru păcatele săvârșite și cu dorința de a nu le mai
repeta. Simpla mărturisire sau înșirare a păcatelor fără o schimbare interioară, fără pocăință
nu duce la iertarea păcatelor după cuvântul Mântuitorului:„De nu vă veți pocăi, toți veți pieri
la fel” (Luca 13, 5)”5. „

Taina pocăinţei are patru faze sau momente distincte : Căinţa sau părerea de rău pentru
păcatele săvârşite, spovedania sau mărturisirea păcatelor către duhovnic, îndeplinirea
canonului de pocăinţă (epitimia sau certarea) dat de duhovnic și dezlegarea sau iertarea
păcatelor, pe care o dă Sfântul Duh, prin duhovnic.

Iertarea păcatelor, de care are omul absolută nevoie pentru reînnoirea comuniunii cu
Dumnezeu vine prin Hristos cel răstignit şi înviat. Deasemeni, desfiinţarea păcatului din fiinţa
umană aflată în stare căzută nu se realizează decît prin Hristos, Dumnezeu întrupat, Care îşi
începe activitatea pămîntească cu îndemnul la pocăinţă adresat tuturor oamenilor: „Pocăiţi-
vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor”

Omul, prin glasul conştiinţei sale de care nu poate fugi, căci face parte din însăşi fiinţa sa,
simte greutatea păcatului şi vrea să o înlăture. Cel care reuşeşte să-şi păstreze conştiinţa
curată, acest glas pus de Dumnezeu în fiecare dintre noi, simte siguranță, linițte și mulțumire.

Absoluta necesitate a Pocăinţei sau Spovedaniei este dedusă din universalitatea păcatului
„pentru că toţi greşim în multe chipuri” (Iacov 3,2) şi „dacă zicem că păcat nu avem ne
amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este
credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea.” (I
Ioan 1, 8-9). În momentul în care omul conştientizează starea de păcătoşenie în care se află,
se naşte în sufletul său dorinţa de vindecare. Mustrările conştiinţei apasă greu pe sufletul
uman, viaţa omului pare a nu mai avea nici un orizont, nici o scăpare, cei din jurul său par
incapabili să-l înţeleagă, totul devine cenuşiu, lumina nu mai este lumină, aerul pare
insuportabil şi atunci, în această criză, se înalţă spre cer un strigăt de disperare ce aşteaptă
ajutor.

5 Învățătura de credință ortodoxă, Editura Doxologia, Iași, 2009, p. 278.

2
Primirea Epitimiei

În urma mărturisirii păcatelor urmează primirea canonului sau a epitimiilor. Acestea nu

sunt primite ca pedeapsă pentu păcatele săvârșite, ci ca medicament, deoarece Biserica este
un spital duhovnicesc, care prescrie medicamente potrivite nevoilor fiecărui suflet. Sunt
constituite in general din rugăciuni, post, infrânare de la toate faptele rele și altele. Cea mai
aspră epitimie este oprirea de la Sfânta Împărtășanie pentru un anumit timp 6, până când se va
constata o schimbare în viața penitentului. În Biserica Romano-Catolică epitimiile ecprimă
totuși o formă de pedeapsă și o „satisfacție adusă dreptății dumnezeești”7.

Deosebiri inter-confesionale

„După concepția Bisericii Catolice, orice păcat greu trebuie pedepsit nu numai cu pedepse
veșnice, ci și prin cele vremelnice. Prin Taina Pocăință, creștinul este eliberat de orice vină și
de pedeapsa veșnică, dar pedepsele vremelnice trebuie să le ispășească fie în viața aceasta, fie
în cea viitoare. Cei ce nu le-au ispășit în viața aceasta, le vor ispăși în purgatoriu” 8. Prin
puterea ei de a lega și dezlega păcatele, Biserica poate scurta sau șterge păcatele fie aici fie în
purgatoriu. Această ușurare de pedeapsă, Biserica o face nu doar datorită puterii primite de la
Domnul, ci și cu ajutorul faptelor prisositoare ale sfinților și al indulgențelor papale împărțite
celor ce au nevoie.9 În felul acesta, Biserica Romano-Catolică a schimbat sensul tainei Sfintei
mărturisiri.

Protestanţii, în genere, nu admit această Sfântă Taină. Numai Luther o enumera câteodată
între Sfintele Taine10. Una dintre obiecțiile aduse de către neo-preotestanți, este faptul că
preoții, păcătoși fiind, nu pot dezlega păcatele altor păcătoși 11, fără a ține totuși seama de
faptul că validitatea unei Taine nu constă în vrednicia preotului, ci în lucrarea Sfântului Duh
prin preot în viața credincioșilor, ca printr-un instrument conștient și voluntarar.

Dezlegarea de păcate

Venirea iertării prin rugăciunea preotului arată în acelaşi timp poziţia smerită a preotului, dar
şi necesitatea lui, ca rugător, pentru producerea iertării. Dezlegarea preotului, care se adaugă,
este ca un fel de constatare a iertării date de Hristos, prin rugăciunea lui ca reprezentant
6 Ibidem, p. 279
7 Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Dogmatica Ortodoxă, Editura Renașterea, Cluj-
Napoca, 2009, p. 280
8 Ibidem..
9 Ibidem.
10 Mitropolitul Irineu Mihălcescu, Dogmele Bisericii Ortodoxe, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor,p. 85
11 Pr. Conf. Dr. George Remete, Dogmatica Ortodoxă, Editura Rreîntregirea, Alba-Iulia, 2000, p. 318

3
autorizat al Bisericii şi ca organ văzut prin care Hristos săvîrşeşte Taina 12. Formula de
dezlegare, după ce penitentul și-a mărturisit păcatele este: „” Domnul și Dumnezeul nostru
Iisus Hristos, cu harul și cu îndurările iubirii Sale de oameni, să-ți ierte ție fiule (N) toate
păcatele. Iar eu nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te dezleg de toate
păcatele tale, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”13.

Bibliografie

1. ***Biblia sau Sfânta Scriptură, EIBMBOR, București, 2013

12 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatica ortodoxă..., p. 90
13 Aghiasmatar, EIBMBOR, București, 2016, p. 73

4
2. Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Dogmatica Ortodoxă,
Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2009
3. Aghiasmatar, EIBMBOR, București, 2016
4. Cuvinte Duhovniceşti, vol I, Ediţia a II-a, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor-
1992
5. Învățătura de credință ortodoxă, Editura Doxologia, Iași, 2009
6. Mitropolitul Irineu Mihălcescu, Dogmele Bisericii Ortodoxe, Editura Episcopiei
Romanului și Hușilor
7. Pr. Conf. Dr. George Remete, Dogmatica Ortodoxă, Editura Rreîntregirea, Alba-Iulia,
2000
8. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatica ortodoxă, vol. III, EIBMBOR,
București, 1997
9. Sfîntul Nectarie de Eghina, Despre Preoţie, trad. Rom. Parascheva Grigoriu, Editura
Sofia, Bucureşti, 2008
10. Sfîntul Ioan Gura de Aur, Sfîntul Grigorie de Nazians şi Sfîntul Efrem Sirul,
Despre preoţie, EIBMBOR, Bucureşti, 1998