Sunteți pe pagina 1din 5

CAPITOLUL IV -STUDIU DECAZ

Caz 1

PLAN DE INGRIJIRE PENTRU UN PACIENT CU


BOALA PARKINSON
Date de identificare: Nume: C

Prenume: I

Varsta: 78 ani

Sex: masculin
Nationalitate: romana
Domiciliu: BRASOV
Data internarii: 01.08.2019
–SECTIA NEUROLOGIE BRASOV
Data externarii: 15.08.2019
Diagnostic de internare: BOALA PARKINSON

Motivele internarii: -tulburari de deglutitie


-escare de decubit
-tulburari de somn
Anamneza:
Antecedente heredo-colaterale: neaga
Antecedente personale patologice: -Boala Parkinson
-Dementa
-Diabet tip II
-PNP diabetica.
Conditii de viata si de munca: bune
Comportamente(alcool,cafea,tutun): neaga
Medicatie de fond administrate inaintea internarii: -Comtan
-Sortis
-Madopar
Istoricul bolii :Pacient, in varsta de 78 de ani, cunoscut cu Boala Parkinson,
este adus de
la el de acasa ,judetul BRASOV pe sectia de Neurologie,pentru internare cu
urmatorele
simptome: tulburari de deglutitie, tulburari de somn ,tulburari de mers,
pacientul fiind
imobilizat la pat de aproximativ 3 ani in tratament pentru Boala
Parkinson,Dementa,DZ
tip II.

SCURT ISTORIC -AL parkinson


CAPITOLUL I-ANATOMIA SI FIZIOLOGIA .aparat/organ afectat
1.1.Anatomia
a (ana=prin i tomein=tăiere) ș este o ramură a biologiei morfologice care studiază forma i structura
organismelor, ca i ale păr ilor lor componente. În mod curent, termenul ș ș ț are mai ales o conota ie
medicală de i metodele anatomiei sunt aplicabile pentru orice organism ț ș pluricelular (inclusiv
animale, plante, unele ciuperci). Studiul anatomiei este strâns legat de cel al fiziologiei, iar cu timpul
(mai ales în secolul XX) din anatomie s-au desprins discipline complementare: histologia, embriologia,
biologia celulară.

1.2.FIZIOLOGIA
este știința care studiază funcțiile organelor corpului. În natură, omul este clasificat printre
mamiferele superioare și se caracterizează prin creierul său voluminuos, în raport cu dimensiunile
sale, poziția verticală a corpului și mâna care poate apuca. Corpul său este o alcătuire armonioasă de
numeroase celule care funcționează ireproșabil atât timp cât este sănătos.

CAPITOLUL II-parkinson

2.1.DEFINITIE
Boala Parkinson este o boală degenerativă ce survine în urma distrugerii lente și progresive a
neuronilor întrucât zona afectată joacă un rol importrant în controlul mișcărilor, pacienții prezintă
gesturi rigide, sacadate și incontrolabile, tremor și instabilitate posturală. De asemenea, boala
Parkinson este o maladie ce aparține unui grup de afecțiuni reunite sub numele de tulburări ale
sistemului motor, boli ce apar ca rezultat al distrugerii celulelor cerebrale producătoare de dopamină.

2.4 TRATAMENT
TRATAMENTUL bolii Parkinson

În ciuda ultimelor descoperiri medicale, în prezent nu există nici un tratament curativ al bolii
Parkinson. Astfel, tratamentul are ca scop corectarea simptomelor, mai ales ale celor motorii, și
atenuarea consecințelor lor asupra vieții cotidiene și sociale ale pacientului. Medicamentele utilizate
au ca scop hrănirea creierului cu dopamină care ii lipsește sau frânarea activității colinergice. De
aproximativ 30 de ani, tratamentul cu L-Dopa este cel mai eficace împotriva acestei maladii. Acesta
permite minimizarea consecințelor pierderilor neuronale, reparând deficitul sintezei de dopamină. Se
vorbeste astăzi despre „dopaterapie”. Cu toate acestea, deși acțiunea sa este incontestabilă pe
termen scurt, în câtiva ani acest medicament poate agrava simptomele motorii. Un alt demers
terapeutic propune stimularea cerebrală, ce este foarte eficace asupra tremuraturilor, rigidității și
dificultății în efectuarea mișcărilor. O clasificare a tratamentelor posibile propune: •dopaminergice
•nondopaminergice •neuroprotectoare •intervenții chirurgicale. De asemenea, sunt propuse diverse
tratamente alternative, inclusiv cele de tip placebo.

Tratamentul este diferit pentru fiecare persoană în parte și se poate schimba pe măsură ce boala
evoluează. Vârsta, ocupația, familia și condițiile de viața pot influența deciziile privind începerea
tratamentului, tipul acestuia și când să se modifice medicația. Dacă starea de sănătate se modifică
tratamentul trebuie și el ajustat pentru a obține un echilibru între calitatea vieții, efectele secundare
ale bolii și costurile tratamentului. 2.Tratament neuroprotector (posibil) Terapiile neuroprotectoare
sunt cele care încetinesc pierderea neuronilor dopaminergici. În prezent, nu există nicio terapie cu rol
neuroprotector demonstrat pentru boala Parkinson. Selegilina este medicamentul considerat drept
un posibil agent neuroprotector, deși efectele sale benefice nu au fost în întregime demonstrate.
Selegilina poate fi prescrisă înca de la debutul bolii. Ea diminuează degradarea dopaminei naturale și
a dopaminei formate cu ajutorul 29 levodopei. În plus, se pare că selegilina împiedica formarea de
radicali liberi și de toxine, protejând astfel celulele sănătoase. 3.Tratamentul simptomatic Momentul
adecvat pentru inițierea medicației depinde de mai mulți factori (vârsta, stilul de viață, gravitatea
simptomelor, etc.). Medicamentele prescrise au rolul de a reduce simptomele bolii, dar nu opresc
evoluția sa. Se recomandă semnalarea oricărui nou simptom ce apare în timpul tratamentului, pentru
a face modificările necesare. Asocierea dintre levedopa și un inhibitor de dopa- decarboxilază
(carbidopa sau benserazida) este tratamentul simptomatic standard pentru boala Parkinson, cu cele
mai puține efecte adverse pe termen scurt. Levodopa sau L-dopa este un precursor al dopaminei.
Levodopa este deseori asociată cu carbidopa sau benserazida pentru a obține efecte optime sau
pentru a diminua efectele secundare (grețuri, vărsături, amețeală). Întrucât eficacitatea sa scade în
timp (medicamentul devine ineficient în 5 -6 ani), medicii așteaptă în general ca simptomele bolii
Parkinson sa fie marcate înainte de a prescrie levodopa. Agoniștii de dopamină (bromocriptina,
pergolida, pramipexol și ropinirol), pot fi prescriși imediat după stabilirea diagnosticului, sau în
asociație cu levodopa într-un stadiu avansat al bolii. Agoniștii de dopamină au efecte comparabile cu
levodopa plus carbidopa/benzerazida în stadiile incipiente ale bolii, dar nu sunt suficient de eficiente
în controlarea semnelor și simptomelor în stadiile avansate. Levodopa și agoniștii de dopamină pot
provoca somnolența și scaderea vigilenței, astfel încât capacitatea de conducere a vehiculelor poate fi
diminuată. Medicamentele anticolinergice (benzotropina, trihexifenidil) contribuie la reducerea
tremorului la unele persoane, restabilind echilibrul între dopamină și acetilcolina la nivelul creierului.
Amantadina are efecte benefice pentru pacienții cu Parkinson. Întrucât amantadina nu permite decât
o ușoară reducere a simptomelor, ea este utilizată la pacienții într-un stadiu incipient al bolii.
Mecanismul sau de acțiune la nivelul creierului nu este înca bine cunoscut. Antidepresivele sunt
prescrise la unii pacienti cu boala Parkinson. Mai mulți factori pot antrena stări depresive la bolnavii
ce sufera de o boala cronică degenerativă: sarcinile zilnice 30 care devin progresiv mai dificile,
modificările fiziologice ce se produc la nivelul creierului în cursul bolii și efectele secundare ale unor
medicamente. 4.Tratamentul medicamentos Se vor administra anticolinergice (antiparkinsoniene de
sinteză), romparkin câte 3 tablete pe zi. Alte medicamente din aceeași grupă sunt Diparcol, Kemadrin.
Se contraindică la bolnavii cu glaucom, hipertrofie de prostată și stări confuzionale. De asemenea nu
se vor asocia cu psihotrope, antidepresive, care cresc riscul confuziei mintale. Medicația
dopaminergică are ca scop compensarea deficitului de dopamină din striatul bolnavilor cu Parkinson.
Cum dopamina nu trece bariera hamato-encefalică se administrează precursorul acesteia care este L-
Dopa și care se transform la nivel cerebral în prezența unei decarboxilaze central în dopamină redusă
la parkinsonieni, restabilind circuitul normal. L-Dopa variză între 3-4 gr./zi. În ultimul timp s-au evitat
efectele neplăcute ale L-Dopei și s-a recurs la diferite preparate asociate (Madopar = L-
Dopa+Benserazida sau Sinemet = L-Dopa+Carbidopa) și care folosesc în medie între 200 și 750 mg. L-
Dopa+inhibitor. Dintre agoniști dopaminergici se recomandă Viregyt (clorhidrat de amantadină) 2
cp./zi, bromocriptină (Parlodel) 15-80 mg./24 ore, apomorfină, Peridilul (trivastal), selegilinul
(Deprenil, Jumex) și Lisurid, Pegolid și Cabergoline. • Primul medicament testat a fost Atropina și
moleculele înrudite cu rol anticolinergic. Nu a putut fi folosit în practică deoarece nu trecea bariera
hemato-encefalică eficient, iar dozele mari produceau efecte secundare. Trihexifenidilul a fost primul
compus sintetic cu proprietați anticolinergice: - ameliorează rigidiatea, hipokinezia, tremorul -
contraindicație pacienților cu tulburare cognitivă - doza 1 tb. de 2mg x 3 /zi - produse: Romparkin,
Artan. • Amantadina, blocant al receptorilor glutamatergici de tip NMDA: - ameliorează rigiditatea,
hipokinezia - în prezent se asociază în caz de diskinezii secundare tratamentului cu L-Dopa - efecte
adverse -în doze mari: confuzii, insomnie, convulsii - doza: 100mg x3/zi. • Tratamentul dopaminergic
se face cu: L-Dopa, agoniști dopaminergici. L-Dopa este precursorul levogiral dopaminei, traversează
bariera hemato-encefalică, este convertită în dopamina de catre aminoacid decarboxilaza la nivelul
neuronilor dopaminergici: -ameliorează rigiditatea, bradikinezia, tremorul, tulburari de mers,
mișcarile fine 31 -doza: 300-1000 mg/zi -simptomele date de leziunile din afara sistemului strio-nigric
care produc hipotensiune ortostatică, tulburari digestive, alterarea reflexelor posturale, tulburari
cognitive, blocajul motor nu răspund la L-Dopa -efecte adverse: datorate utilizarii în periferie de
neuroni a L-Dopei sunt: greața, vărsături, tulburari de ritm, constipație, hipotensiune -pentru
combaterea acestor efecte se folosesc in asociere cu L-Dopa inhibitori periferici de decarboxilaza:
Benserazida, Carbidopa: -Madopar -200 mg L-dopa +50 mg benserazida -Nakom, Zimox -200mg L-
Dopa +25 mg carbidopa.

5.Tratamentul chirurgical

Pentru pacienții ce se găsesc într-un stadiu avansat al bolii, în care simptomele nu mai răspund la
medicația obișnuită, se poate recurge la o intervenție chirurgicală, în funcție de starea generală a
persoanei și de calitatea vieții. Dupǎ o interven ie chirurgicalǎ pacientul re ncepe ț ȋ tratamentul
medicamentos. Una dintre metodele ce pot fi folosite este talamotomia care constă în distrugerea
unei parți a talamusului, pentru a reduce tremorul parkinsonian. Talamotomia nu acționează asupra
bradikineziei, rigidității, fluctuațiilor motorii sau diskineziei. Peste 90% din pacienții ce efectuează
această intervenție prezinta o ameliorare considerabilă în tremorul membrului din partea opusa
leziunii. Complicațiile unei talamotomii bilaterale sunt comune; peste 25% din pacienți prezintă
tulburari de vorbire, motiv pentru care talamotomiile bilaterale sunt evitate. Palidotomia constă în
lezarea chirugicală a unei parți din formațiunea numita globus pallidus și are drept rezultat o
ameliorare importantă a celor trei semne radicale ale bolii Parkinson (tremor, rigiditate, bradikinezie),
precum și o reducere a diskineziei. Palidotomia bilaterala nu este recomandată, deoarece prezintă
complicații frecvente, printre care dificultați în vorbire, disfagie și tulburări cognitive. Aceste tehnici
lezionale au fost înlocuite de stimularea cerebrală profundă, ce constă în implantarea unor electrozi
în anumite structuri ale creierului (nucleul subtalamic, globus pallidus, talamus). Electrozii sunt
conectați la un stimulator, implantat în regiunea subclaviculară, prin intermediul unor fire de legatură.
Dispozitivul stimulează regiunile precise de la nivelul creierului și poate fi adaptat în funcție de
evoluția bolii, pentru a controla simptomele și a elimina efectele adverse. Pacientul poate controla
stimulatorul cu ajutorul unui dispozitiv extern. Implantarea unui stimulator necesită efectuarea de
vizite medicale pentru a ajusta parametrii în funcție de modificările simptomelor, pe parcursul
evoluției bolii. Electrostimularea profundǎ cerebrală este o procedurǎ care este aplicatǎ pacien ilor ț
ȋntr-un stadiu avansat al bolii. Terapie utilizeazǎ impulsuri electrice pentru stimularea unor anumite
34 zone ale creierului. Aceste impulsurile electrice sunt generate de o serie de electrozi plasa i n
creier ț ȋ printr-o interven ie chirurgicalǎ. ț Stimularea talamica, constă în implantarea unui stimulator
la nivelul talamusului. Stimularea talamică reduce tremorul la aproximativ 90% din pacienți dar nu și
alte simptome ale bolii Parkinson precum rigiditatea, bradikinezia, diskinezia și fluctuațiile motorii.
Candidații pentru stimularea talamică sunt pacienții cu tremor rezistent la medicație și cu rigiditate și
bradikinezie minime. Stimularea palidală, constă în implantarea unui stimulator în formațiunea
numită globus pallidus și controlează toate simptomele cardinale ale bolii Parkinson (tremor,
rigiditate, bradikinezie) precum și diskinezia. Candidații pentru stimularea palidală sunt pacienții cu
fluctuații motorii invalidante, rezistente la medicatie și/sau diskinezie indusă de levodopa. Stimularea
subtalamică, este în prezent cea mai comuna intervenție chirugicală în boala Parkinson și constă în
implantarea unui stimulator în nucleul subtalamic. Stimularea subtalamică controlează toate
simptomele cardinale ale bolii Parkinson precum și fluctuațiile motorii și diskinezia. Transplantul de
celule nervoase este un tratament aflat ncǎ n faza experimentalǎ. ȋ ȋ P nǎ n acest moment, nu se
cunosc informa ii despre beneficiile acestei proceduri.
Concluzii

„Maladia este aceea i pentru to i pacientii cu Parkinson. Ceea ce ne diferen iază pe ș ț ț unii de ceilal i
este atitudinea. Dacă adop i o atitudine de luptător, dacă e ti motivat să duci o via ă ț ț ș ț bună, ai
toate ansele să treci foarte u or peste boală i să ai o evolu ie lungă i frumoasă, ș ș ș ț ș metaforic spus,
a bolii. Dacă, în schimb, adop i o atitudine de învins, de om marginalizat i mergi ț ș cu capul în pământ
i nu găse ti motiva ie în nimic, e ti pierdut, pentru că atunci boala progresează ș ș ț ș foarte repede i
complica iile nu întârzie să apară. Pe lângă medica ie ai nevoie de un psihic bun, ș ț ț î i trebuie un stil
de via ă cât mai sănătos, cu mi care, cu alimenta ie potrivită, echilibrată, iar totul ț ț ș ț va fi altfel”

1. Lucreția Titircă – Ghid de Nursing, Editura Viața Medicală Românească, București 2001. 2. Ion
Moldovanu, Gabriela Pavlic – Boala Parkinson Aspecte Diagnostice și Tratament, Chișinău 2011. 3.
Marilena Kory-Mercea, Ştefania Kory Calomfirescu – Kinetoterapia Pacienților cu Boala Parkinson,
Editura Risopront, Cluj-Napoca 2009. 4. Lucia Coppola Stefano Masiero, Stefano Masiero –
Riabilitazione in ortopedia, Editura Piccin, 2005. 5. Tudor Sbenghe – Kinetologie profilactică,
terapeutică și de recuperare, Editura Medicală, București 1987. 6. Doctor Ion Stroescu – Recuperarea
funcțională în practica reumatologică, Editura Medicală, București1979. 7. Arseni Constantin,
Popoviciu Liviu – Semiologie Neurologică, Editura Didactică și Pedagogică, București 1981. 8