Sunteți pe pagina 1din 4

Cinstirea Sfintelor Icoane la Sfântul Ioan Damaschin

Iconoclasmul a apărut în anul 726 în urma edictului dat de către împăratul Leon
Isaurul (717-741). Împăratul susținea că cei care venerează Sfintelor Icoane sunt idolatri pentru
că s-ar închina la ceva făcut de mână omenească și acest lucru nu se cuvine înaintea lui
Dumnezeu. ,, Încredințează-mă, spune Leon, că ni s-a predat să venerăm și să ne închinăm la
ceea ce este făcut de mână omenească, și atunci mărturisesc și eu că acolo este legea lui
Dumnezeu.”1

Împăratul Leon își justifică hotărârile luate, printr-un principiu nu rareori


întrebuințat de împărații bizantini: ,,Eu sunt împărat și preot în același timp.”2 Această concepție
îi oferea împăratului Leon dreptul să legifereze atât în afacerile bisericești, cât și în cele politice.
Și chestiunile de credință ale Bisericii, ca și trebuirile politice ale imperiului sunt de competența
sa. Cuprins de această putere împăratul mai dă un edict împotriva icoanelor în anul 729.

Împotriva edictelor date de către împăratul Leon și a iconoclaștilor s-au ridicat


mai mulți Sfinți Părinți, care prin lucrările și cuvântările lor au apărat cultul Sfintelor Icoane și
au redat creștinismului posibilitatea închinării la icoane. Unul dintre cei mai de vază apărători al
Sfintelor Icoane este Sfântul Ioan Damaschin.

Sfântul Ioan arată că cinstirea Sfintelor Icoane nu este un lucru greșit înaintea
lui Dumnezeu și nu poate fi considerat un păcat deoarece nu ne închinăm materiei din care este
făcută icoana, ci chipului care este zugrăvit ,, Pentru că unii ne hulesc ca ne închinăm și cinstim
Icoana Mântuitorului și a Stăpânei noastre și încă a celorlalți sfinți și slujitori ai lui Hristos, să
audă că dintru început Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său.”3 Icoana nu este o imagine a
naturii divine; ea este imaginea a unei persoane divine întrupate, care transmite trăsăturile lui
Dumnezeu venit în trup, devenit vizibil și, prin urmare, reprezentabil cu mijloace omenești.
Pentru ortodocși, problema naturii nici nu se punea; le era absolut clar că icoana ca și portretul

1
Sfântul Ioan Damaschin, Cultul Sfintelor Icoane: cele trei tratate contra iconoclaștilor, Traducere din limba greacă,
introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, București, 1998, p. 16;
2
Ibidem. p. 17;
3
Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica,Editura Scripta, București, 1993 , p. 154;

1
nu poate fi decât o imagine personală, după cum arată și Sfântul Ioan ,, Natura nu are o existență
proprie, ci apare mereu personalizată.”4

Sfântul Ioan Damaschin arată că icoanele sunt de mai multe feluri:

Primul fel de icoană este icoana naturală. Spre exemplu fiul cuiva este icoana naturală a aceluia
care l-a născut. ,,Icoana naturală prin excelență este Fiul lui Dumnezeu, Care poartă în întregime,
în El Însuși, pe Tatăl și se deosebește de Acesta prin aceea că este cauzat.”5

Al doilea fel de icoană este ideea, care se găsește în Dumnezeu despre cele ce vor fi, adică sfatul
Lui cel mai înainte de toți vecii.6

Al treilea fel de icoană este cel prin poziție sau prin imitare, adică omul. Precum zice și Sfânta
Scriptură ,, să facem om după chipul și asemănarea noastră”(Facerea 1,26).

Al patrulea fel de icoană este acela prin care înfățișăm, prin scris sau prin chipuri cele nevăzute și
necorporale, din cauza neputinței noastre de a înțelege cele necorporale în afară de corpuri și fără
o analogie cu lucrurile ce ne cad sub simțuri. Astfel pentru a înțelege dumnezeirea sau îngerii, ne
servim de icoane sau, cum am spune azi de exemple prin analogie. ,,Ca să înțelegem Treimea în
unime, ne servim de imaginea soarelui, luminii și căldurii, sau de minte, cuvânt și duh, sau de
planta trandafirului, floare și miros.”7

Al cincilea fel de icoană este cel ce înfățișează și schițează mai dinainte cele viitoare pe care azi
l-am numi tip sau simbol.

Al șaselea fel de icoană este cel făcut spre aducerea aminte a faptelor întâmplate, a minunilor,
virtuților, răutăților. Toate acestea sunt făcute spre folosul acelora care le vor privi ca să evite
răul și să imite virtutea.8

După ce stabilește felurile și înțelesurile icoanei, Sfântul Ioan abordează, în


același mod, problema închinării arătându-i înțelesul: ,, Închinarea este semnul supunerii, adică
al umilirii și al smereniei”, împărțind-o în două categorii: închinarea absolută și închinarea
relativă.9 Prin aceasta se arată că închinarea datorată lui Dumnezeu se numește adorare, iar cea
datorată icoanelor se numește venerare.

4
Despre credința ortodoxă, cap. V, ,,Despre numărul naturilor”(Lucrarea este disponibilă și în format electronic pe
site-ul Biblioteca teologică digitală, la http://apologeticum.net);
5
Sfântul Ioan Damaschin, Cultul Sfintelor Icoane: cele trei tratate contra iconoclaștilor, Traducere din limba greacă,
introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, București, 1998, p. 20;
6
Ibidem, p. 20;
7
Ibidem, p. 21;
8
Ibidem;
9
Sfântul Ioan Damaschin, Cultul Sfintelor Icoane: cele trei tratate contra iconoclaștilor, Traducere din limba greacă,
introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, București, 1998, p. 22;

2
Cea mai reprezentativă lucrare împotriva iconoclaștilor a Sfântului Ioan
Damaschin sunt ,,Cele trei tratate apologetice contra celor care atacă Sfintele Icoane”.

În primul tratat Sfântul Ioan vorbește despre credința într-un singur


Dumnezeu, care este ,,principiul unic al tuturor lucrurilor, fără de început, nezidit, nepieritor și
nemuritor, veșnit cu continuu dăinuitor, neîțeles cu mintea, necorporal, nevăzut, necircumscris,
fără de formă.”10 Sfânta Scriptură oprește pictarea icoanelor din cauza idolatriei. Aceste porunci
au fost date iudeilor de către Dumnezeu din pricina lesnei lor închinări spre idoli și a rătăcirii lor
suprestițioasă în momentele dificile.

Sfântul Ioan arată că posibilitate zugrăvirii Sfintelor Icoane a fost


întemeiată în momentul Întrupării Mântuitorului Hristos ,,Evident însă că atunci când vezi că cel
fără de corp S-a făcut pentru tine om, atunci vei face icoana chipului Lui omenesc, când Cel
nevăzut S-a făcut văzut în trup, atunci vei înfățișa în icoană asemănarea celui ce S-a făcut
văzut.”11

În al doilea tratat Sfântul Ioan Damaschin arată în Evaghelia după


Matei(13,16-17) că – Domnul, adică Același Dumnezeu care grăise în Vechiul Testament, spune
spre cinstea ucenicilor săi și a tuturor celor care trăiesc în felul acestora, mergându-le pe urme:
,,Fericiți sunt ochii voștri fiindcă văd și urechile voastre fiindcă aud. Adevărat vă spun vouă,
mulți profeți și drepți au dorit să vadă ceea ce vedeți voi și nu au văzut, sau să audă ceea ce auziți
voi și n-au auzit”.12 Prin acesta Hristos îndeamnă pe ucenici să fie fericiți pentru că ochii lor văd
și urechile lor aud, El s-a referit la ceea ce nimeni nu văzuse sau auzise vreodată pentru că nu
dintotdeauna oamenii au avut urechi de auzit și ochi cu care să vadă. Aceste cuvinte ale Lui
Hristos nu se referă la minunile Sale ci la persoana divină care devenise vizibilă prin El, devreme
ce și profeții au făcut minuni.

Sfântul Ioan explică din punct de vedere rațional existența icoanei și


posibiliatatea închinării la Sfintele Icoane, fără a fi considerat un păcat în faptul că: ,,Omul, fiind
circumscris în timp și spațiu, nu poate avea o cunoștință directă a celor nevăzute, nici a celor
trecute sau viitoare și nici a celor depărtate în spațiu. Pentru aceasta a fost descoperită icoana,
care servește la ghidarea cunoștinței și la relevarea și arătarea celor ascunse.”13

În al treilea tratat Sfântul Ioan Damaschin caută să demonstreze și


lefitimitatea cultului sfinților, care sunt ,,fiii lui Dumnezeu”(Romani 8,14; 1 Ioan 3,1), fii ai
împărăției, moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori ai lui Hristos(Romani 8,17;
Galateni 4,7). ,,Cum sfinții, sunt cu adevărat dumnezei, dar nu prin fire, ci prin participare la
firea lui Dumnezeu, tot astfel sunt demni de închinăciune, nu din pricina firii lor, ci din cauză că

10
Ibidem, Primul tratat, cap. IV, p. 40;
11
Ibidem, p. 44;
12
Al doilea tratat, cap XX, p. 114;
13
Ibidem, cap XXIII, p. 116;

3
au în ei pe cel prin fire demn de închinăciune, în același chip, în care fierul înroșit nu este prin
fire cu neputință de atins și arzător, ci pentru că participă celui arzător prin fire. Ne închinăm
deci Sfinților ca unora ce sunt slăviți de Dumnezeul, ca unora ce sunt făcuți de Dumnezeu
temători potrivnicilor și binefăcători celor care se apropie de ei cu credință; nu ne închinăm lor
ca unora, care ar fi prin fire dumnezei și binefăcători, ci ca unor servi și slujitori ai lui
Dumnezeu.”14

Prin învățătura sa, Sfântul Ioan Damaschin, nu a impus icoana în cultul


Bisericii,

14
Al treilea tratat, cap IX, p. 132;