Legea americană a securităţii sociale - Social Security Act din 14 august 1935, a fost actul normativ care a folosit pentru prima data termenul de "securitate socială". Noţiunea de sistem de securitate socială Noţiunea de sistem de securitate socială desemnează ansamblul reglementărilor juridice în domeniul securităţii sociale. Orice sistem de securitate socială are ca obiectiv garantarea unei anumite securităţi economice a persoanelor protejate, în faţa producerii unor evenimente sociale (denumite riscuri sociale) cum ar fi boala, maternitatea, invaliditatea, bătrâneţea, accidentul de muncă şi boala profesionala, decesul, protecţia juridică a urmaşilor, sarcinile familiale, şomajul, etc. Realizarea acestui obiectiv presupune o redistribuire de ordin financiar, pe de o parte, prin repartiţia fondurilor comune, obţinute din participările financiare ale beneficiarilor, iar pe de alta parte prin prevalări bugetare. Securitatea socială - drept fundamental al omului Comunitatea internaţională a consacrat conceptul de "securitate socială" - drept fundamental al omului, cu ocazia adoptării Declaraţiei Universale a drepturilor omului, la 10 decembrie 1948, care a prevăzut în art 22: "fiecare individ, ca membru al societăţii are dreptul la securitate socială". Apariţia sistemelor de securitate socială Începuturile Din punct de vedere istoric, sistemele de securitate socială au aparut la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, fiind strâns legate de lupta politico-economică dintre patronate şi sindicate. Apariţia sistemelor de securitate socială a fost posibilă şi datorită schimbării de atitudine a statelor puternic industrializate din acea vreme care, au abandonat concepţia liberalistă a "statului - simplu arbitru" al vieţii sociale, pe care a înlocuit-o cu concepţia statului de tip activ, creator şi garant al ordinii sociale şi economice. În timp, în literatura economică şi juridică de specialitate s-au creat 2 tipuri de sisteme de securitate socială, sistemul comutativ şi cel distributiv. a. Sistemele comutative Sistemele comutative au avut la bază principiul potrivit căruia prestaţiile de securitate socială trebuiau să fie condiţionate în mod obligatoriu de împrejurarea ca potenţialul beneficiar al acestora să desfăşoare o activitate pe baza unui contract de muncă sau, în anumite condiţii, o activitate profesională. În cadrul acestei concepţii, prestaţiile de securitate socială reprezentau venituri de înlocuire a veniturilor profesionale şi erau direct proporţionale cu acestea. De asemenea, statul a devenit un actor principal al acestui tip de sistem de securitate, fiind acela care trebuia să garanteze existenţa fondurilor destinate asigurărilor sociale şi în anumite situaţii chiar să participe la realizarea lor. b. Sistemele distributive Sistemele distributive au promovat generalizarea protecţiei sociale şi au considerat că securitatea socială trebuie să fie un beneficiu al tuturor membrilor societăţii. În cadrul acestei concepţii, prestaţiile de securitate socială aveau un caracter uniform şi constau, de regulă în sume fixe - forfetare. În cadrul acestui sistem, treptat, statul a căpătat un rol central, dobândind aceeaşi poziţie ca şi în cadrul sistemelor comutative de securitate socială. Evoluţia sistemelor de securitate sociala dupa cel de al doilea razboi mondial, pâna in anii '90.
Evoluţia legislaţiilor naţionale.
Dupa cel de al doilea razboi mondial, legislaţiile naţionale de securitate sociala s-au dezvoltat pe direcţiile deja conturate in doctrina de specialitate din acel moment, respectiv direcţia comutativa si cea distributiva. Ţarile intrate sub sfera de influenţa a Uniunii Sovietice au adoptat legislaţii privind sistemul de asigurare sociala de tip comutativ. Potrivit acestor legislaţii, sistemul de securitate sociala proteja doar muncitorii si beneficiarii, in general, ai unui contract de munca, lasând in afara sistemului pe cei care obţineau venituri de alte tipuri. Ţarile asa zis capitaliste, care promovau insa o democraţie de tip real, au adoptat sistemul distributiv.
Desprinderea sistemelor de asigurari de sanatate.
Experienţa acumulata de sistemele de asigurari sociale a impus concluzia ca in cadrul sistemelor, riscul de sanatate devenise foarte greu de gestionat iar cheltuielile presupuse de acoperirea acestuia au devenit deosebit de mari. Dupa al doilea razboi mondial, din cadrul sistemului de asigurari sociale s-a desprins un alt sistem care, a devenit independent si a avut ca obiectiv doar gestionarea asigurarilor sociale de sanatate.
Evoluţia sistemelor de securitate sociala dupa apariţia Tratatului de la Roma din
1952. Dupa adoptarea Tratatului de la Roma din 1952, care a pus bazele constituirii Comunitaţii si apoi a Uniunii Europene, a aparut aquisul comunitar care, in materia securitaţii sociale a stabilit o serie de principii care au facut posibila apropierea celor doua sisteme. in anii '80, in ţarile dezvoltate din punct de vedere economic, sistemele de securitate sociala asa zis "de stat", incep sa se completeze cu asa numitele regimuri complementare. Sistemele complementare s-au creat pe baza unor contracte incheiate intre indivizi si firme specializate in asigurarea unor riscuri sociale. Aceste contracte au dat posibilitatea asiguraţilor sa poata obţine indemnizaţii in cazul survenirii riscului social asigurat, care sa asigure o acoperire totala a pagubelor suferite. Asa a aparut sistemul de pensii private.
Evoluţia sistemelor de securitate sociala dupa anii '90.
Tendinţa de unificare a sistemului comutativ cu sistemul distributiv.
Dupa anul 1990, ca urmare a influenţelor dreptului comunitar, în Uniunea Europeana s-a observat o tendinţa de unificare a celor doua sisteme, de tip comutativ şi distributiv, in sensul recunoasterii oricarui individ a dreptului la o securitate sociala minima.
Dezvoltarea regimurilor complementare ale diverselor drepturi de asigurari sociale.
De asemenea, a avut loc o dezvoltare fără precedent a regimurilor complementare de asigurare a unor riscuri sociale, sistemul pensiilor private extinzându-se în toate ţarile Uniunii Europene. Dezvoltarea în mod independent a sistemului de asigurari sociale de sanatate. Odata cu constituirea Uniunii Europene şi lărgirea acesteia, s-au pus în aplicare Directivele Comisiei Europene pe probleme de sanatate, conform carora asigurarile medicale de sanatate a capatat independenţa totala faţă de restul asigurărilor sociale, fiind gestionate de asa numite Case Naţionale de Sanatate.