SISTEMUL DE SECURITATE ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ

SECURITATEA SOCIALĂ PE PLAN INTERNAȚIONAL

Noţiunea de "securitate socială"

Legea americană a securităţii sociale - Social Security Act din 14 august 1935, a fost
actul normativ care a folosit pentru prima data termenul de "securitate socială".
Noţiunea de sistem de securitate socială
Noţiunea de sistem de securitate socială desemnează ansamblul reglementărilor juridice
în domeniul securităţii sociale. Orice sistem de securitate socială are ca obiectiv garantarea unei
anumite securităţi economice a persoanelor protejate, în faţa producerii unor evenimente sociale
(denumite riscuri sociale) cum ar fi boala, maternitatea, invaliditatea, bătrâneţea, accidentul de
muncă şi boala profesionala, decesul, protecţia juridică a urmaşilor, sarcinile familiale, şomajul,
etc. Realizarea acestui obiectiv presupune o redistribuire de ordin financiar, pe de o parte, prin
repartiţia fondurilor comune, obţinute din participările financiare ale beneficiarilor, iar pe de alta
parte prin prevalări bugetare.
Securitatea socială - drept fundamental al omului
Comunitatea internaţională a consacrat conceptul de "securitate socială" - drept
fundamental al omului, cu ocazia adoptării Declaraţiei Universale a drepturilor omului, la 10
decembrie 1948, care a prevăzut în art 22: "fiecare individ, ca membru al societăţii are dreptul la
securitate socială".
Apariţia sistemelor de securitate socială
Începuturile
Din punct de vedere istoric, sistemele de securitate socială au aparut la sfârşitul secolului
XIX şi începutul secolului XX, fiind strâns legate de lupta politico-economică dintre patronate şi
sindicate.
 Apariţia sistemelor de securitate socială a fost posibilă şi datorită schimbării de atitudine
a statelor puternic industrializate din acea vreme care, au abandonat concepţia liberalistă a
"statului - simplu arbitru" al vieţii sociale, pe care a înlocuit-o cu concepţia statului de tip activ,
creator şi garant al ordinii sociale şi economice. În timp, în literatura economică şi juridică de
specialitate s-au creat 2 tipuri de sisteme de securitate socială, sistemul comutativ şi cel
distributiv.
a. Sistemele comutative
Sistemele comutative au avut la bază principiul potrivit căruia prestaţiile de securitate
socială trebuiau să fie condiţionate în mod obligatoriu de împrejurarea ca potenţialul beneficiar
al acestora să desfăşoare o activitate pe baza unui contract de muncă sau, în anumite condiţii, o
activitate profesională. În cadrul acestei concepţii, prestaţiile de securitate socială reprezentau
venituri de înlocuire a veniturilor profesionale şi erau direct proporţionale cu acestea. De
asemenea, statul a devenit un actor principal al acestui tip de sistem de securitate, fiind acela
care trebuia să garanteze existenţa fondurilor destinate asigurărilor sociale şi în anumite situaţii
chiar să participe la realizarea lor.
b. Sistemele distributive
Sistemele distributive au promovat generalizarea protecţiei sociale şi au considerat că
securitatea socială trebuie să fie un beneficiu al tuturor membrilor societăţii. În cadrul acestei
concepţii, prestaţiile de securitate socială aveau un caracter uniform şi constau, de regulă în
sume fixe - forfetare. În cadrul acestui sistem, treptat, statul a căpătat un rol central, dobândind
aceeaşi poziţie ca şi în cadrul sistemelor comutative de securitate socială.
 Evoluţia sistemelor de securitate sociala dupa cel de al doilea razboi mondial, pâna
in anii '90.

Evoluţia legislaţiilor naţionale.

Dupa cel de al doilea razboi mondial, legislaţiile naţionale de securitate sociala s-au
dezvoltat pe direcţiile deja conturate in doctrina de specialitate din acel moment, respectiv
direcţia comutativa si cea distributiva.
Ţarile intrate sub sfera de influenţa a Uniunii Sovietice au adoptat legislaţii privind
sistemul de asigurare sociala de tip comutativ. Potrivit acestor legislaţii, sistemul de
securitate sociala proteja doar muncitorii si beneficiarii, in general, ai unui contract de
munca, lasând in afara sistemului pe cei care obţineau venituri de alte tipuri.
Ţarile asa zis capitaliste, care promovau insa o democraţie de tip real, au adoptat sistemul
distributiv.

Desprinderea sistemelor de asigurari de sanatate.

Experienţa acumulata de sistemele de asigurari sociale a impus concluzia ca in cadrul
sistemelor, riscul de sanatate devenise foarte greu de gestionat iar cheltuielile presupuse de
acoperirea acestuia au devenit deosebit de mari.
Dupa al doilea razboi mondial, din cadrul sistemului de asigurari sociale s-a desprins un
alt sistem care, a devenit independent si a avut ca obiectiv doar gestionarea asigurarilor sociale
de sanatate.

Evoluţia sistemelor de securitate sociala dupa apariţia Tratatului de la Roma din

1952.
Dupa adoptarea Tratatului de la Roma din 1952, care a pus bazele constituirii Comunitaţii
si apoi a Uniunii Europene, a aparut aquisul comunitar care, in materia securitaţii sociale a
stabilit o serie de principii care au facut posibila apropierea celor doua sisteme.
in anii '80, in ţarile dezvoltate din punct de vedere economic, sistemele de securitate sociala asa
zis "de stat", incep sa se completeze cu asa numitele regimuri complementare.
Sistemele complementare s-au creat pe baza unor contracte incheiate intre indivizi si firme
specializate in asigurarea unor riscuri sociale. Aceste contracte au dat posibilitatea asiguraţilor sa
poata obţine indemnizaţii in cazul survenirii riscului social asigurat, care sa asigure o acoperire
totala a pagubelor suferite. Asa a aparut sistemul de pensii private.

Evoluţia sistemelor de securitate sociala dupa anii '90.

Tendinţa de unificare a sistemului comutativ cu sistemul distributiv.

Dupa anul 1990, ca urmare a influenţelor dreptului comunitar, în Uniunea Europeana s-a
observat o tendinţa de unificare a celor doua sisteme, de tip comutativ şi distributiv, in sensul
recunoasterii oricarui individ a dreptului la o securitate sociala minima.

Dezvoltarea regimurilor complementare ale diverselor drepturi de asigurari sociale.

De asemenea, a avut loc o dezvoltare fără precedent a regimurilor complementare de
asigurare a unor riscuri sociale, sistemul pensiilor private extinzându-se în toate ţarile Uniunii
Europene.
 Dezvoltarea în mod independent a sistemului de asigurari sociale de sanatate.
Odata cu constituirea Uniunii Europene şi lărgirea acesteia, s-au pus în aplicare
Directivele Comisiei Europene pe probleme de sanatate, conform carora asigurarile medicale de
sanatate a capatat independenţa totala faţă de restul asigurărilor sociale, fiind gestionate de asa
numite Case Naţionale de Sanatate.