Sunteți pe pagina 1din 18

Povestiri

Acul și barosul (1874)


Cinci pâini"' (1883)
Inul și cămeșa (1874)
Romane autobiografice
Ion Roată și Cuza-Vodă (1882)
Amintiri din copilărie (1879)
Fragment de autobiografie Moș Ion Roată și Unirea (1880)
Păcală (1880)
Povești Prostia omenească (1874)
Capra cu trei iezi (1875) Ursul păcălit de vulpe (1880)
Dănilă Prepeleac (1876)
Fata babei și fata moșneagului (1877) Nuvele
Povestea lui Harap-Alb (1877) Moș Nichifor Coțcariul (1877)
Povestea unui om leneș (1878) Popa Duhul (1879)
Punguța cu doi bani (1875)
Soacra cu trei nurori (1875)
Amintiri din copilărie
de Ion Creangă
Partea I
S-apoi Humulestii, şi pe vremea aceea, nu erau numai aşa, un sat
de oameni fară căpătâi, ci sat vechi răzăşesc, întemeiat în toată pute-
rea cuvântului: cu gospodari tot unul şi unul, cu flăcăi voinici şi fete
mândre, care ştiau a învârti şi hora, dar şi suveica, de vuia satul de
vatale in toate parţile; cu biserica frumoasă şi nişte preoti şi dascăli şi
poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor.
Humuleşti era un sat mare şi frumos, cu gospodari harnici, cu flacăi
voinici şi fete mândre care ştiau a învârti hora, dar şi suveica. Cu o
biserică frumoasă, cu preoţi, dascăli şi poporani. Părintele Ioan era un om
bun la suflet, încât făcuse la poarta bisericii o şcoală. Părintele umbla din
casă în casă, împreună cu badiţa Vasile şi Ilioaiei, dascălul bisericii, care
sfătuiau oamenii să işi dea copii la şcoală. Prima şcolariţă a fost
Smărăndiţa, fata preotului, care era ageră la minte.

• Intr-o zi părintele venise la şcoală cu un scaun nou şi


lung, numindu-l Calul Balan. In altă zi venise cu un bici,
punându-i numele Sf. Nicolaie. Preotul le spuse copiilor
că sâmbăta, bădiţa Vasile ii va asculta pe copii, iar dupa
câte greşeli vor face, să le ardă şcolarilor câte un Sf.
Nicolaie.
• Smărăndiţa începuse să râdăa, însă mare păcat,
deoarece a primit bătaie cu Sf. Nicolaie
Darurile de şcoală nouă:Sfântul Neculai şi Calul Bălan.
În alte zile, în lipsa preotului şi dascălului fiind filele ceaslovului cam unse omorau cu
ceaslovul vietăţi (bondari, muste). Într-o zi părintele a controlat ceasloavele elevilor
şi fiind aşa însângerate şi-a pus mâinile în cap de necaz şi a început să poftească pe
fiecare pe Calul Bălan.
Într-o zi, bădiţa Vasile îl pune pe Nică a lui Costache, să îl asculte pe Nică a lui
Ştefan a Petrei şi să însemne greşelile făcute pe o tăbliţa de lemn. Deoarece
cei doi erau certaţi din cauză că amândoi o simpatizau pe Smărăndiţa, Nică a
lui Costache punea mai multe linii. Văzând acest lucru, protagonistul se sperie
şi fuge de la şcoala. Este urmarit de Nică a lui Costache, şi de Toader a
Catincăi. Trece pe lângă casa lui, şi fuge în lanul de porumb, ascunzându-se la
rădăcina unui păpuşoi.
Când a ajuns acasă a spus că nu mai vrea să fregventeze şcoala.
A doua zi, părintele venise la casa lui Nică, vorbind cu tatal lui. A spus că dacă se
va întoarce la şcoală şi va învăta, poate să devină preot, şi chiar să i-o de-a pe
Smărăndiţa. Auzind cele spuse, Nică era convins să se întoarcă la şcoală. După
aceea s-a pus pe învătat, facea cădelniţa în biserică, nu mai prindea muşte cu
ceaslovul, iar bădiţa Vasile îl punea să asculte pe alţi copii.
Într-o zi era mare zarvă. Lumea vroia ca satul să fie frumos, deoarece pe acolo
trebuia să treacă Vodă spre mănăstiri. Copii se duseră şi ei acolo. Acolo îl vazuse
pe bădiţa Vasile, legat cu lanţuri şi îl trimiteau la Piatra, deoarece îl prinsese cu
arcanul la oaste.
Şcoala rămăsese pentru un timp pustie. Mama lui Nică vroia să îl facă preot.
Tatăl său spunea că este un pierde-vară. Că se scolă greu şi pe urmă cere de mâncare,
nu îl ajută la treburi, iarna pe gheţuşi şi derdeluşi, prinde muşte cu ceaslovul. Când
venise vremea secerişului, îl trimisese la oi, unde era cât pe ce să moară de sete.
După ce îl dusese iar în Humuleşti, doi doctori moş Vasile Ţandură, iar celalalt nu îşi
mai aduce aminte autorul, îl făcuse bine, însă abia a doua zi îşi revenise.
Când venise timpul şcolii, mama lui Nică îi ceruse tatălui să îl de-a iar la
şcoala. Acesta spuse că nu mai avea bani şi că nici măcar pe el şi pe hainele lui nu
câstigă cât a cheltuit pentru el.
Venind bunicul lui Nică David Creangă şi văzându-i pe fiica şi ginerele cum se
certau, a spus că marţi îl ia el pe Nică la o şcoală bună, unde va fi deştept. După cele
2 zile de vorbire, marţi dis-de-dimineaţă, plecaseră la drum. În acea zi era un ger, de
În drum, Nică a cazut de pe podul care
trecea peste Ozana drept în râu
În a treia zi după ce au ajuns în Pipirig, au purces
spre Broşteni, ajungând acolo ziua urmatoare. Bunicul i-a
aşezat în gazdă şi i-a purtat prin tot satul, apoi s-a întors
acasă la el. Gazda avea casa pe malul Bistriţei şi avea avea
două capre, doi boi şi un ţap.
În prima zi de şcoală, dascălul a vazut că au părul
lung şi i-a poruncit unuia dintre şcolari să îi tundă.
Într-o dimineaţă Nică şi Dumitru s-au trezit cu râie
căprească.
Peste câteva zile, Irinuca s-a dus în sat. Copii s-au jucat pe munte şi
au răsturnat un pietroi peste casa ei, culcând-o la pamânt şi omorând una din
capre.
De spaimă au fugit cu pluta pe Bistriţa, către Borca, la fratele lui
Dumitru, Vasile.
Partea a-II-a
În această parte scriitorul narează câteva din întâmplările foarte
cunoscute ale copilariei sale: “La cireşe “, “Pupăza din tei”, “La scăldat”
Partea a III – a
Nică este acum adolescent, urmeză cursurile Şcolii Domneşti din
Târgu Neamţului, apoi pe cele de la Şcoala de Catiheţi din Fălticeni.
Desprinderea de sat se realizează pentru o perioadă mai lungă, urmărind
procesul formării lui Nică, raporturile lui cu viaţa socială, cu noii colegi de
şcoală, între care Ion Mogorogea, vărul său, Gâtlan, Trăsnea, Oşlobanul,
împreună cu care stătea în gazdă la Pavel Ciubotarul, unde îşi aduceau
merinde de acasă şi se îngrijeau iarna de lemne de foc.
Partea a IV – a
La începutul acestui capitol se fixează timpul acţiunii, toamna
anului 1855 şi spaţiul, satul Humulesti. Dorinţa Smarandei era ca băiatul ei
să devină popă şi de aceea insistã sã plece la Seminarul de la Socola. Nică
pleacã împreună cu Zaharia lui Gâtlan, ducându-i moş Luca. Sosiseră la
Socola, într-un târziu, noaptea şi rãmânerea în căruţa trasa sub un plop
mare, deci sub cerul liber, simbolizează lumea necunoscută în care urma să
intre Nică şi în care se simte stingher.
“Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos
curgătoare şi limpede ca cristalul, în care se oglindeşte cu
mâhnire Cetatea- Neamţului de atâtea veacuri !”

“Nu mi-ar fi ciudă, încaltea, când ai fi şi tu ceva de te miri unde, îmi


zice cugetul meu, dar aşa, un boţ cu ochi ce te găseşti, o bucată de
humă însufleţită din sat de la noi, şi nu te lasă inima să taci;
asurzeşti lumea cu ţărăniile tale”.
COLEGIUL TEHNIC DE TRANSPORT
FEROVIAR "ANGHEL SALIGNY" SIMERIA