Sunteți pe pagina 1din 1

Autoimun

Dâra de fum
dispersată de vânt,
cafeaua răcită în cana de lut
așezată pe marginea de lemn
a lumii
Ninge dincolo de case, în munți!
Viscolește pe ulițele întunecate!
Toate astea, în lipsa ta, sunt elemente fatale, inițiatoare ale descompunerii
Bolovani uriași, aidoma unor tumori,
înlocuiesc norii,
se dislocă și cad pe șosele,
răspândind cancerul morții
Focare cumplite de inexistență
la tot pasul
Stânci plutitoare, în derivă, cu vârfurile în jos,
ca niște betoniere
toarnă fire de nisip pe zăpada de-un alb translucid
amintind de mâna unui mort
Mâna zăpezii mă sugrumă, mă cerne, la rându-i, printre degete

Se lasă noaptea cu liniștea ei simptomatică


Niciun zgomot în afara bătăilor rare de inimi
ale cariilor din lemn
Uneori, prin pod, se aud, târșâiți, pașii bătrânului în drumul spre spânzurătoare
Veteran de război, veteran al groazei, veteran al uitării

Nu pot să citesc, să scriu


Par blestemat să stau, la ore târzii, cu privirea fixată în ciobul de oglindă,
să-mi desprind pielea de pe obraji
în căutarea măștii care mi-a înăbușit simțurile
Desprind straturile calcinate de EU,
cu bisturiul, mă disec pe viu și nu mă găsesc
Straturi peste straturi de nimic!
Îmi răzuiesc cu lama, oasele,
BILET NECÂȘTIGĂTOR
doar anticorpi ai fericirii răspândiți în organism
sindromul autoimun îmi digeră sentimentele
mă lasă plutind în crepusculul celor două lumi
cerșind cu ambele mâini, liniște,
precum un crucificat
Unul de rând
fără (prea mari) pretenții