Sunteți pe pagina 1din 2

HIEROGLIFELE – SEMNE SACRE

Hieroglifele sunt “literele” (desi termenul este oarecum impropriu) pe care se baza
scrierea in Egiptul antic, in urma cu peste 3000 de ani i.Hr. Termenul “hieroglife”
deriva din cuvintele grecesti “hieroglyphicos grammata”, care inseamna “semne
sfinte”/”cuvintele zeului” (corespondentul sintagmei “medou netjer”, din limba
egipteana), referindu-se la faptul ca egiptenii credeau ca scrierea fusese inventata de
zeul Thot, numele grecesc al lui Djehouti, reprezentat cu trup de om, negru ca un
babuin, si cap de pasare ibis, alba. Era supranumit si “stapanitorul timpului”, pentru ca
el era cel care guverna succesiunea anotimpurilor, dar era si intruchiparea inteligentei,
a puterii cuvantului, stiinta sa era nelimitata, stia tot, intelegea tot.

Legenda spune ca cine era in stare sa descifreze formulele magice din “Cartea lui Thot”
devenea mai puternic decat zeii. Zeul egiptean Thot a fost adoptat si de lumea greco-romana,
unde a fost numit Hermes Trismegistus/Mercur, pastrator al secretelor divine. Cea mai veche
inscriptie in care se folosesc hieroglife a fost descoperita in 1992, pe o placa de mormant
datand din 3250 – 3200 i. Hr., descoperita la Abydos (langa Teba), un vechi oras sfant al
Egiptului, in care era foarte puternic cultul lui Osiris (zeu al primaverii, al agriculturii, al
reinnoirii ciclice a naturii). Inscriptia demonstreaza ca hieroglifele se utilizau, in Egipt, cam in
aceeasi perioada in care, in Mesopotamia, se folosea scrierea cuneiforma.

Misterul si fascinatia generate de scrierea hieroglifica se explica, in primul rand,


prin faptul ca aceasta se baza pe imagini (pictograme), si nu pe litere, in sensul
consacrat al cuvantului. In comparatie cu alfabetul latin, care avea 26 de litere,
hieroglifele egiptene cuprindeau aproximativ 800 de semne, o trasatura distinctiva fiind
absenta vocalelor. In timp, hieroglifele s-au inmultit, ajungand la aproape sase mii. Pana
in jurul anului 2500 i.Hr., egiptenii foloseau doua feluri de scriere – hieroglifele, gravate in
piatra sau in lemn, pentru textele sacre, si scrierea hieratica – pe papirus, cu cerneala, folosita
in textele administrative sau private. Ambele tipuri functionau insa pe acelasi principiu,
potrivit caruia semnele exprimau intelesul si nu sunetele. Numai scribii – elita intelectuala a
societatii – aveau acces la tainele unui asemenea scris.

Hieroglifele reprezentau fiinte, obiecte, elemente din mediul inconjurator – o pasare, o


planta, o barca, un soare, un animal, un om vazut din profil sau din fata, asezat sau in
picioare etc., fiecarei astfel de imagini fiindu-i asociat un anumit inteles. Deosebirea, in
raport cu desenele obisnuite (care nu erau semne ale scrisului, desi semanau), se facea in
functie de dimensiunile imaginii, de asezarea lor compacta si de orientare (in linie, pe
coloana). Citirea se putea face de la dreapta la stanga sau invers, orizontal sau vertical,
de sus in jos. Daca figurile de oameni sau de animale priveau spre stanga, textul trebuia
citit de la stanga la dreapta (si invers). Cuvintele nu erau separate prin spatii libere sau
prin semne de punctuatie, dar existau anumite semne care marcau sfarsitul unui enunt.
Numai o solida cunoastere a limbii si a sintaxei permitea delimitarea cuvintelor, a
propozitiilor sau frazelor. In plus, estetica textelor era asigurata de amplasarea semnelor,
ordonat, intr-un patrat virtual (“quadrat”), care putea fi acoperit de ideograme integral sau
partial, dupa gustul scribului.
Scrisul cu hieroglifele se baza pe trei categorii de semne – fonogramele
(reprezentarea sunetelor), ideogramele si determinantii.
1.Fonogramele erau rezultatul unui proces de abstractizare, ca in orice scriere. De
exemplu, o imagine nu insemna ceea ce arata, ci un sunet/ grup de sunete. Mai exact,
daca intr-un text era desenata o iepuroaica, aceasta nu insemna ca se referea la animalul
respectiv, ci la consoanele care intrau in denumirea egipteana a iepuroaicei, adica W si
N (vocalele nu erau reprezentate in scris, ele trebuiau deduse din context). B era redat
printr-o jumatate de picior de om (de la genunchi in jos), D – o palma intinsa, Dj – o
cobra, H – o coada de taur, K – o panta, L – un leu culcat, M – o bufnita, N – valuri, R –
o gura, T – un semicerc etc.Daca fonogramele permiteau scrierea unui cuvant
descompunandu-l in sunetele care il alcatuiau, o ideograma reprezenta un cuvant intreg.
De exemplu, numele zeului Horus era redat in scris printr-un vultur.
2.De regula, ideogramele se foloseau pentru numele zeilor si pentru cuvintele din
vocabularul fundamental.
3. Determinantii (semne “mute”) nu erau obligatorii, dar aveau importanta in
dezambiguizarea mesajelor, deoarece faceau referire la un anume camp lexical. Un
semn “mut”, de exemplu, era “un om sezand”, care insotea cuvinte care desemnau fie
un preot, fie un mestesugar, un asiatic, un fiu, un frate etc.

In epoca moderna, cel caruia ii revine meritul de a fi descifrat hieroglifele este


Jean Francois Champollion, un egiptolog francez. Cheia acestei descifrari a fost o piatra
din bazalt negru, denumita Piatra din Rosetta, inscriptionata in trei limbi, si pe care un
soldat al lui Napoleon a gasit-o langa localitatea Rosetta, din Delta Nilului, in 1799.
Champollion, foarte bun cunoscator al limbii copte (o limba afro-asiatica derivata din
egipteana veche), pe care o invatase de la un preot egiptean, reuseste, printr-un
colectionar, sa obtina o copie a pietrei respective, in anul 1808. Comparand inscriptiile si
diverse papirusuri, celebrul egiptolog reuseste sa descopere principiul gruparii semnelor
hieroglifice. In felul acesta, savantii au putut avea acces la extraordinarele informatii despre
civilizatiile avansate ale lumii antice, Egiptul fiind una dintre acestea.
Hieroglifele nu se mai folosesc in scrierea egipteana, s-au pierdut dupa secolul al
IV-lea d.Hr., odata cu inchiderea lacaselor de cult “pagane”, de catre imparatul roman
Teodosiu I, care a cucerit multe dintre provinciile orientale. Cu toate acestea, multi
cercetatori considera ca hieroglifele stau la baza alfabetului fenician (un alfabet
consonantic, care nu noteaza in scris decat consoanele), din care s-a dezvoltat alfabetul
ebraic.