Sunteți pe pagina 1din 6

După perioada evului mediu – într-adevăr întunecat din punct de vedere al

științei – renașterea a fost o epocă a unui avans extraordinar în domeniul


științelor. geografia, astronomia, chimia, fizica, matematica, medicina – în toate
aceste domenii s-au înregistrat progrese foarte mari. cine au fost însă oamenii
din spatele revoluției științifice renascentiste, cei mai mari oameni de știință ai
epocii?

Termenul de renaștere științifică desemnează prima perioadă a revoluției


științifice, mai precis cea cuprinsă între anii 1450 și 1630. revoluția științifică a
renașterii, urmând-o pe cea culturală, a fost accelerată de căderea
constantinopolului din 1453, când mulți cărturari – și foarte multe texte științifice
antice – au migrat către occident. apariția presei tipografice a contribuit apoi la
răspândirea facilă și rapidă a noilor texte științifice, care puteau circula acum mai
repede între centrele universitare europene, acolo unde activau în general
savanții.

Danezul Tycho Brahe a revoluționat astronomia.Născut în Danemarca, Tycho Brahe


a fost cunoscut chiar din timpul vieții drept un foarte bun astronom, astrolog (pe
vremea când astrologia era considerată o știință respectabilă) și alchimist.
Contribuțiile lui Brahe în astronomie au fost de-a dreptul extraordinare. Brahe a
observat și măsurat precis mișcarea planetelor, a observat și catalogat peste 800 de
stele, a conceput și construit instrumente astronomice. Spre deosebire de
predecesorii săi, Tycho Brahe a observat nu doar poziția planetelor, ci a analizat
integral mișcările lor pe orbită, observații fără de care, spre exemplu, Kepler nu ar fi
putut descoperi că planetele se învârt pe orbite eliptice.

Galileo Galilei, părintele astronomiei observaționale și al fizicii moderne, s-a


confruntat cu Inchiziția în numele științei.Continuator al lui Copernic, italianul
Galileo Galilei – astronomic, ingineri, filosof și matematician – descoperit sateliții lui
Jupiter, a observat petele solare și a fost judecat de Inchiziție pentru erezie pentru
apărarea teoriei heliocentrice.

Johannes Kepler, matematician, astronom și astrolog, a formulat și confirmat legile


mișcării planetelor.Profesor de matematică, apoi asistent al lui Tycho Brahe, Kepler a
lucrat și în domeniul opticii, dezvoltând o versiune mai bună a telescopului cu
refracție.
RENASTEREA – PERSONALITATI ITALIENE ALE SECOLULUI XV

Renasterea incepe in Italia in secolul XV – Quatrocento , care a stralucit prin aparitia de centre si
scoli artistice si prin numarul mare de personalitati artistice:
Leon Batista Alberti- arhitectura, Brunelleschi ( 1377-1446)- arhitectura,creatorul cupolei Domului
din Florenta, Michelozzo Michelozzi – arhitectura, Sandro Boticelli – pictura , creatorul Primaverii si
a Nasterii lui Venus , Verrocchio- sculptura si pictura, Fillippino Lippi, Luca Signorelli, Lorenzo
Ghiberti – sculptor, realizeaza Portile Baptiseriului din Florenta, Jacopo della Quercia, Donatello –
sculptura, realizeaza primul nud de dupa antichitate David, familia della Robbia – Lucca, Andrea si
Giovanni, Fra Angelico – frescele din Mrea San Marco , Masaccio Tommaso Guidi, Paolo Ucello,
Domenico Ghirlandajo

Brunelleschi ( 1377-1446)

Breunelleschi este inmormantat in Domul din Florenta( mormantul lui a fost descoperit in secolul XX
), in partea dreapta, imediat la intrare.

- cupola Domului care are 106 m inaltime , 14 ani de munca , o cupola mica la interior care preia
forta celei mai mari de deasupra. Terminata in 1434.
- Capella dei Pazzi – Santa Croce ,
- Ospedale degli Innocenti , 1419 – se remarca prin porticul gratios si prin simplitatea edificiului-
Andrea della Robia adauga medalioanele cu figuri de nou-nascuti infasati
- Palatul Pitti – primul palat de tip deschis , spre deosebire de cele cubice construite pana la acesta
( posibil totusi sa nu fie proiectat de Brunelleschi, ci de un elev al acetuia)
- Biserica San Lorenzo

Michelozzo Michelozzi 1391-1471

-Palatul Medici ( ulterior vandut familiei Ricardi de unde numele Palazzo Medici – Ricardi )construit
din blocuri uriase, taiate in diamant ; foloseste blazonul familiei Medici – stema sferelor – se pare
ca in timp numarul sferelor a variat de la 12 la 5. Palatul a fost comandat de Cosimo Il Vecchio,
care l-a refuzat, se pare , initial pe Bruneleschi care avusese o propunere prea fastuoasa. Palatul
are forma cubica. Curtea interioara are frumoase arcade si medalioane in stuc realizate de
Donatello.
- Modifica Manastirii San Marco din Florenta.

Leon Battista Alberti (1404 – 1462)

- scrie tratate de arhitectura , sculptura si pictura sintetizand doctrina umanista a epocii


- Palatul Rucellai – Florenta : 1446-1451
- nu mai este dominat de soliditatea masiva
- mai aerat , cu trei etaje din blocuri de piatra slefuite
- delicat, datorita ornamentelor ferestrelor si capitelelor , dar si datorita finisarii pietrei
- partea superioara a fatadei Santa Maria Novella – Florenta

Benedetto da Majano ( 1442-1497)

- Palazzo Strozzi 1489-1536 = reprezinta expresia splendorii si fastului Florentei din secolul XV
- construit din blocuri de piatra fatuita; bosajul puternic al pietrelor de la primul nivel este
atentuat la urmatoarele
- suprainaltarea evidenta ( un strat gros de piatra intre ultimul nivel si denticulii streasinei)
- imbodobit cu lanterne, suporturi pentru torte si inele din fier forjat de catre Caparra in sec XV

Lorenzo Ghiberti ( 1381-1455)

- formeaza o scoala de sculptura in bronz la Florenta, el fiind de fapt un sculptor-bijutier


- participa si castiga in anul 1401 la concursul pentru portile baptiseriului din Florenta ( cele de la
nord si est) . Poarta de la est este cea mai frumoasa dintre toate, numita de Michelangelo “ Poarta
Paradisului” , redand teme din Vechiul Testament

Jacopo della Quercia ( 1374-1438 )

- nascut la Siena, apartine perioadei de tranzitie de la Prerenastere la Renastere


- caracteristicile operei sale : grandoarea expresiei, studiul anatomiei, a miscarii si a atitudinilor
- Catedrala din Lucca
- Portile de bronz de la Biserica San Petronio – Bologna
- Reliefurile de pe Fontana Gaia – Siena , Piazza Il Campo

Donatello ( 1386-1466 )

- s-a nascut la Florenta si si-a inceput educatia artistica sub indrumarea lui Lorenzo Ghiberti;
ulterior a creat propria sa scoala; s-a perfectionat in turnarea bronzului si cioplirea pietrei
- este influentat de excursia facuta la Roma impreuna cu prietenul sau Brunelleschi, la varsta de 17
ani
- lucreaza in santierul Domului si a Clopotnitei din Florenta
- decoreaza biserica Orsanmichele ( Sf Gheorghe)
- Cosimo Il Vecchio ii comanda “ David” pentru palatul Medici ( Donatello avea 45 de ani ) , acum
David se afla la Bargello
- preocuparea pentru eleganta a florentinilor
- desavarsit ca proportii si frumusete
- este un David cugetator , care reflecteaza
- relieful Buna Vestire in Santa Croce, Cantaria la muzeul Domului, bustul lui Niccolo de Uzzano
- Statuia ecvestra de la Padova – Gattamelata – prima ecvestra de mari dimensiuni comandata dupa
Imperiul Roman !!

S-ar putea să vă placă și