Sunteți pe pagina 1din 2

Din trecut - Alexandru Vlahuţă

Acum, cînd nu ne mai iubim,

Vino cu mine-n ţintirim,

Acolo unde, îngropate,

Zac, coperite de uitare,

Atîtea visuri îngheţate

De vreme şi de nepăsare.

Căinţa-nlătură-ţi, şi vină:

Nici eu, nici tu nu eşti de vină.

Ce de mai cruci stau pe cărare!...

Aicea-i prima sărutare:

Luna, privind cu drag a noastră

Primăvăratică iubire,

Sclipea în lumea ei albastră;

Iar noi plîngeam de fericire,

Şi lăcrămile de pe faţă

Ni le sorbeam, cuprinşi în braţe.

Dincoace-un dor — sigur îl ştii:

E dorul celor doi copii

De-a merge-alături pe cărarea

Vieţii lor, de visuri plină,

C-un singur gînd, ca -ngemănarea

A două raze de lumină.

Copiii sunt — noi amîndoi...

Ce-au dorit ei!... Ce suntem noi!

Dar colea,-n mai adînc mormînt,

E primul nostru jurămîn t.

Tu-mi stai pe braţe visătoare,

Eu ochii dulci ţi -i sărutam,

Şi şoapta necuvîntătoare
A inimii ne-o ascultam...

O, sfîntă, veşnică iubire,

Cine-ţi mai ştie azi de ştire!

Alături, în adîncă pace,

Somnul fără trezire -şi zace

Suspinul nostru cel dintăi,

Cu cel din urm-adio,

Cu lacrima din ochii tăi,

Ce-n veci mi-oi aminti-o,

Cu-atîtea visuri, stinse toate

Sub durerosul "nu se poate!"

Iar azi, simţindu-ne-amîndoi

Cu inimile reci în noi,

C-o prefăcută nepăsare

Unul la altul ne uităm;

Căci tot mai e ca o must rare,

Ce-ascunsă-n cuget o purtăm,

Cînd, fără voie, ne gîndim

La cel trecut din ţintirim.