Sunteți pe pagina 1din 6

Hirotonia şi hirotesiile

Hirotonie şi hirotesie. Taina preoţiei se dă prin hirotonie (ordinatio). Din punct de vedere
etimologic, cuvântul grecesc hirotonie (χειροτονία) înseamnă întinderea mâinilor (de la χείρ = mână
şi τείνω = a întinde), apoi votare sau alegere, pentru că votarea sau alegerea cuiva se făcea şi
se face de obicei prin ridicarea mâinii. În sens creştin, cuvântul χειροτονία însemna, deci, la
început, alegerea sau desemnarea cuiva pentru preoţie, lucru pe care Biserica sau obştea
credincioşilor îl făcea prin votare; iar pentru că această alegere era confirmată apoi prin punerea
mâinilor episcopului asupra celui ales, cu timpul termenul de hirotonie s-a aplicat rânduielii de
slujbă sau ceremoniei religioase a consacrării candidaţilor la preoţie, slujbă al cărei miez este,
astăzi ca şi odinioară, punerea mîinilor episcopului asupra celui ales, unită cu invocarea harului
Sfântului Duh.

Punerea mâinilor e un rit care se practica şi în cultul Vechiului Testament. Aşa erau
consacraţi, de exemplu, leviţii Legii Vechi (Num. VIII, 10; XXVII, 18), aşa consacră Moise pe
Iosua ca succesor al său la conducerea poporului (Deut. XXIV, 9). În creştinism a fost
practicat, în continuare, ca rit de consacrare, sau ca semn al transmiterii unei funcţii religioase
şi al harului special necesar pentru împlinirea ei (Fapte VI, 6; XIV, 23 ; II Tim. I, 6; I Tim.
IV, 14, V, 22, ş.a.).

Prin h i r o t o n i e înţelegem, aşadar taina (slujba) prin care cineva este învestit cu darul
sau vrednicia uneia din cele trei trepte ale preoţiei, adică: diaconia, preoţia, arhieria; ea este,
deci, transmiterea mai departe a «limbilor de foc», adică a puterii harismatice venită, prin
Apostoli, de la Mântuitorul Însuşi.
Hirotesia este cuvînt de origine tot grecească şi înseamnă punerea mîinilor (χείρ mână şi
τίθημι a pune). La început, el se întrebuinţa pentru a exprima, în general, acordarea - prin
punerea mîinilor episcopului a oricărui dar în legătură cu slujba preoţiei, de orice natură ar fi
fost; însemna, deci, şi ceea ce înţelegem azi prin hirotonie. Astăzi însă prin hirotesie înţelegem
rânduiala de slujbă prin care se acordă fie una dintre treptele clerului bisericesc inferior de
odinioară (citeţ sau cântăreţ şi ipodiacon), fie una dintre gradele (rangurile) onorifice care se
dau feţelor bisericeşti pentru merite deosebite pe tărâmul activităţii pastorale (sachelar,
iconom şi iconom-stavrofor, la preoţii de mir, sincel, protosincel şi arhimandrit, la preoţii
călugări), fie confirmarea într-o funcţie bisericească administrativă (stareţ sau igumen,
protoiereu ş.a.).
Între hirotonie de o parte şi hirotesie de alta, este aşadar o deosebire de esenţă: cea
dintîi este o taină, cea de a doua o simplă ierurgie (binecuvântare). De aceea, hirotoniile se
săvîrşesc numai în altar, iar hirotesiile afară din altar (în naos). Hirotonia are caracter indelebil,
pe cînd hirotesiile se pot anula formal.
Cele mai vechi rânduieli de hirotonie le aflăm, în Răsărit, în diferitele rânduieli bisericeşti,
ca de ex.: Constituţiile apostolice, VIII, 17 (hirotonia diaconului), Testamentum Domini I, 38
(idem), Canoanele lui Ipolit, 33, 39--42 (idem) ş.a., iar în Apus în Sacramentarul Gregorian
(P.L., t. LXXII, 222).
1. Săvârşitorul hirotoniei este numai episcopul (arhiereul). Hirotonia de diacon şi cea de
preot o săvîrşeşte un singur arhiereu, iar pentru hirotonia arhiereului trebuie cel puţin doi sau mai
mulţi arhierei.
Hirotesiile, de asemenea, se săvîrşesc de regulă de către arhiereu. Numai în mînăstiri, staretul
sau igumenul poate hirotesi citeţi şi ipodiaconi pentru mînăstirea respectivă şi numai cu voia sau
consimţămîntul episcopului.
Orice episcop hirotoneşte preoţi şi diaconi numai pentru şi în eparhia sa; în altă eparhie poate
săvîrşi hirotonii sau hirotesii numai cu voia sau cu delegaţia episcopului acelei eparhii .
2. Locul săvîrşirii. Hirotoniile se săvîrşesc totdeauna numai în biserică şi anume în sfîntul altar,
în jurul Sfintei Mese, deoarece Sfânta Masă este în Biserică izvorul sfinţirii, iar exercitarea darului
preoţiei este strâns legată de ea. Hirotesiile, de asemenea, se săvârşesc, de regulă, tot în biserică,
dar în naos în chip excepţional, ele se pot săvîrşi în paraclisul episcopal sau chiar în reşedinţa
episcopală, înaintea unui iconostas.
3. Timpul săvîrşirii. Ca şi Mirungerea, taina hirotoniei nu constituie o slujbă independentă,
de sine stătătoare, ci se încadrează în slujba Sfintei Liturghii depline, a Sfântului Ioan ori a
Sfântului Vasile. Nu se săvârşesc hirotonii la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Hirotoniile
se săvârşesc in orice zi de sărbătoare, în cursul Sfintei Liturghii, şi anume:
a) Hirotonia în arhiereu se face înainte de citirea Apostolului şi a Evangheliei (îndată după «Sfinte
Dumnezeule...»), deoarece in acest moment se începea odinioară Liturghia, în prezenta arhiereului;
b) Hirotonia în preot se săvârşeşte înainte de sfinţirea Darurilor (îndată după intrarea cu
Cinstitele Daruri), deoarece preotului i se dă puterea de a sfinţi Darurile, adică de a sluji Sfânta
Liturghie;
c) Hirotonia în diacon are loc după sfinţirea Darurilor (îndată ce arhiereul rosteşte
ecfonisul: «Şi să fie milele marelui Dumnezeu...), deoarece diaconul nu poate sluji singur şi nu
poate sfinţi Darurile.
Hirotesiile treptelor inferioare ale clerului se săvârşesc de regulă înainte de Liturghie, în
mijlocul bisericii ; hirotesia de egumen sau stareţ se poate face şi înainte de Vecernie.
Hirotesiile pentru acordarea de distincţii onorifice se fac şi in cursul Sfintei Liturghii (de obicei
după intrarea cu Sfânta Evanghelie) sau chiar după Liturghie, cînd este popor mai mult în biserică,
spre deosebita cinstire a celor ce le primesc ; de aceea ele se fac mai aproape de altar, in fata
uşilor impărăteşti (pe solee).
La aceeaşi Liturghie nu se pot hirotoni mai mulţi diaconi (preoţi sau arhierei), ci numai cite
unul, dar se pot face mai multe hirotesii deodată..
4. Rînduiala hirotoniilor şi a hirotesiilor se află în cartea de slujbă numită Arhieraticon.
a) Hirotesia clericilor inferiori (citeţ şi ipodiacon). Avînd în vedere importanţa marelui act
al hirotoniei în viaţa spirituală a celui ce e pe punctul de a primi preoţia, acesta trebuie să se
pregătească din vreme pentru aceasta, prin rugăciune şi meditaţie la sarcinile impuse de sfânta
taină a preoţiei. Întrucît la slujba hirotoniei el se va şi împărtăşi cu Sfîntul Trup şi Sânge, e obligat
să postească cel puţin cîteva zile înainte de hirotonie, iar în ajunul hirotoniei, candiatul la
diaconie trebuie să se mărturisească la duhovnic (de obicei duhovnicul catedralei unde urmează
să se facă hirotonia) şi să-şi citească de cu seara rugăciunile pregătitoare din Rînduiala Sfintei
Împărtăşiri, precum şi povăţuirile necesare din Liturghier, privitoare la pregătirea sufletească şi
trupească pentru sfânta slujbă. Hirotonia în diacon e precedată de rînduiala hirotesirii sau a pri-
mirii celor două trepte ale clerului inferior, subordonate diaconatului, adică treapta de anagnost
(citeţ) şi cea de ipodiacon, singurele care au supravieţuit în Biserica Ortodoxă, dintre
numeroasele trepte ale clerului inferior de odinioară. Cel ce se hirotoneşte diacon este făcut
deci întii anagnost (citeţ) şi apoi ipodiacon, după care, de regulă în aceeaşi zi, primeşte şi hirotonia
de diacon.

Hirotesia de citeţ (cîntăreţ) şi apoi cea de ipodiacon se face înainte de începutul Sfintei
Liturghii (la sfîrşitul Utreniei sau al Ceasurilor), astfel: Arhiereul care va face hirotonia, înconjurat
de membrii clerului slujitor, stă în mijlocul bisericii, fiind toţi îmbrăcaţi în veşminte pentru slujba
Sfintei Liturghii. Candidatul face trei metanii mari (către răsărit), între sfeşnicele împărăteşti.
Apoi, întorcîndu-se spre apus, îl iau doi diaconi, unul de o parte şi altul de alta, şi plecîndu-i
putin capul, îl aduc în faţa arhiereului, zicînd pe rînd: (I) «Porunceşte», (lI) «Porunciţi !», (I)
«Porunceşte, Stăpîne Sfinte, pe cel ce vi se aduce înainte spre a fi hirotesit citeţ (cîntăreţ)».
Candidatul îngenunchează în fata arhiereului, care îl binecuvintează pe cap de trei ori şi îl
tunde cruciş, zicînd :«În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh», iar diaconii răspund
«Amin», de fiecare dată.
Tunderea aceasta, care se făcea şi leviţilor din serviciul Cortului Mărturiei (Num. VIII, 7),
simbolizează consacrarea candidatului în slujba Domnului şi a Bisericii; prin aceasta, candidatul
devine levit, om în slujba altarului, pentru că părul este un produs al trupului şi prin tundere el se
aduce lui Dumnezeu ca pîrgă din partea omului. Se tunde la creştet, pentru că Hristos este capul şi
creştetul tuturor. Totodată, cununa mai închipuieşte şi cununa de spini a Patimilor .
Apoi arhiereul, luând un felon scurt, dinainte pregătit (sau în lipsă, un stihar), îl
binecuvintează şi îl pune îndoit pe grumajii candidatului; felonul acesta aduce aminte de
veşmîntul special pe care îl purtau slujitorii bisericeşti inferiori în Biserica veche. Arhiereul
binecuvintează din nou pe candidat, făcîndu-i semnul Sfintei Cruci pe cap de trei ori, îi pune mina
dreaptă pe creştet şi, zicînd diaconul :<<Domnului să ne rugăm !», arhiereul citeşte rugăciunea
de hirotesire («Doamne Dumnezeule atotţiitorule, allege pe robul Tău acesta...») ; apoi dă
candidatului Apostolul (sau Psaltirea), - semnul funcţiei citeţului - din care candidatul citeşte
puţin, ca probă; este o reminiscenţă din «cercarea» sau «ispitirea» sub forma de examen, la care
erau supuşi odinioară candidatii la treapta de citet, pentru a se vedea dacă ştiu să citească frumos
din Cărţile Sfinte. După aceea, candidatul se ridică in picioare, e binecuvîntat din nou de către
arhiereu, primeşte de la diaconi stiharul şi orarul (veşmintele treptei următoare, de ipodiacon,
pe care urmează să o primească îndată) ; el le prezintă arhiereului spre binecuvîntare, zicînd
:«Binecuvintează, Prea Sfinţite Stăpâne, stiharul şi orarul. Apoi sărută mâna arhiereului şi,
ajutat de diaconi, care îl duc în altar şi îi iau felonul, imbracă stiharul şi orarul, încrucişat pe
piept şi pe spate.
După aceasta, noul citeţ e făcut ipodiacon, după o rînduială asemănătoare cu cea dinainte,
astfel: face din nou trei metanii spre răsărit, între sfeşnicele împărăteşti, se întoarce, iar diaconii
il iau şi il duc în faţa arhiereului, zicînd aceeaşi formula (doar schimbînd la sfîrşit: ipodiacon în
loc de citet). În faţa arhiereului îngenunchează, iar acesta îl binecuvântează pe creştet de trei ori.
Diaconul zice : «Domnului să ne rugăm», iar arhiereul, punînd mâna dreaptă pe capul
candidatului, îi citeşte rugăciunea de hirotesire întru ipodiacon («Doamne Dumnezeul nostru, Cela
ce prin unul şi acelaşi Duh Sfînt...»). Diaconii prezintă un lighean gol, acoperit cu un prosop, şi o
cana cu apă. Candidatul, ţinînd ligheanul cu stînga, toarnă cu dreapta din cană, de trei ori,
arhiereului să se apele pe mîini, deasupra ligheanului, întrebând încetişor, de fiecare dată :«Câţi
sunteţi credincioşi?» ; în timpul acesta, diaconii ţin prosopul sub lighean, ca sa nu cadă apă pe jos.
Arhiereul îşi şterge mîinile, pune ştergarul pe grumajii noului ipodiacon, îl binecuvintează, iar
acesta îi sărută mâna şi, trecînd printre sfeşnicele împărăteşti, merge şi stă în faţa icoanei
impărăteşti a Domnului nostru Iisus Hristos, ţinând ligheanul în mâini şi zicând în taină rugăciunile
pe care le ştie pe de rost.
Se începe apoi Sfânta Liturghie. Candidatul rămîne în faţa icoanei pînă la Heruvic. După
cădirea din timpul Heruvicului, noul ipodiacon trece în faţa uşilor împărăteşti şi, venind arhiereul,
îi toarnă de trei ori de se spală pe mâini, zicând de fiecare dată: «Câţi sunteţi credincioşi...»; apoi
îi sărută dreapta şi trece în faţa icoanei Maicii Domnului, unde râmîne mai departe cu ligheanul în
mîini şi cu prosopul pe grumaz, rugîndu-se pînă în momentul hirotonirii în diacon.
b) Hirotonia în diacon. În timpul Axionului, candidatul intră în altar pe uşa de nord şi, stînd
lîngă proscomidiar îi toarnă din nou arhiereului să se spele pe mîini. După aceasta, i se ia
ligheanul, şervetul şi cana, iar el desface orarul şi rămîne numai în stihar. La ecfonisul :«Şi ne
dă nouă cu o gură şi cu o inimă...» vine şi îşi pleacă capul sub mâna arhiereului, care-1
binecuvintează, sărută mâna arhiereului şi iese pe uşa de nord in mijlocul bisericii. Îndată
urmează hirotonia în diacon, astfel:
Candidatul face trei metanii mari în mijlocul naosului, apoi e luat de doi diaconi care au
ieşit din altar şi care, plecîndu-i capul, îl duc spre arhiereu, în fata uşilor împărăteşti, zicînd:
(întâiul) «Porunceşte !» ; (al doilea) «Porunciţi !» ; (din nou întîiul) «Porunceşte, Stăpîne
Sfinte, pentru cel ce vi se aduce înainte, spre a fi hirotonit diacon». Candidatul în-
genunchează, iar arhiereul, care stă între uşile împărăteşti, îl binecuvintează pe cap de trei
ori, apoi merge şi se aşază pe un scaun în latura de nord a Sfintei Mese, cu faţa spre apus.
Candidatul, intrînd in sfîntul altar prin uşile împărăteşti, e luat de mîini de diaconi, (ca unul
care va intra în tagma lor) şi înconjoară cu toţii Sfânta Masă de trei ori, cântînd la prima
înconjurare «Sfinţilor mucenici...», la a doua «Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule..., iar la a treia
«Isaie, dănţuieşte...>>.
La fiecare înconjurare, candidatul sărută pe rînd cele patru colţuri ale Sfintei Mese, iar
când ajunge in faţa arhiereului, după fiecare înconjurare face câte două metanii mari înaintea
lui, fără să se închine, îi sărută omoforul, engolpionul şi mâna dreaptă, apoi face a treia
metanie.
După terminarea întreitei înconjurări şi a metaniilor în faţa arhiereului, candidatul face
trei metanii mari în faţa Sfintei Mese (cu închinăciuni), se apropie de coltul ei de miazăzi-apus,
îngenunchează numai cu piciorul drept (arătînd cu aceasta că nu va primi preoţia deplină),îşi
pune mâinile pe Sfânta Masă cruciş (dreapta peste stînga) şi îşi reazimă fruntea peste ele.
Deoarece Sfînta Masă reprezintă pe Hristos, candidatul la hirotonie îşi reazimă fruntea pe
Hristos însuşi, ca Sfântul Ioan evanghelistul pe sînul Domnului, la Cină (loan XIII, 23).
Arhidiaconul zice:«Să luăm aminte!»; toţi slujitorii îngenunchează, iar arhiereul, sculîndu-
se din scaun, îşi ia mitra de pe cap, pune capătul omoforului şi apoi mîinile cruciş pe capul
candidatului şi zice, cu glas : «Dumnezeiescul Har...» (vezi Arhieraticonul).
Arhidiaconul : «Domnului să ne rugăm», iar slujitorii cântă încetişor, rar şi dulce, «Doamne
miluieşte>> întreit, in timp ce arhiereul binecuvântează de trei ori pe candidat şi apoi, ţinând mâinile
cruciş pe capul lui, îi citeşte încetişor cele două rugăciuni de hirotonie («Doamne Dumnezeul
nostru...» şi «Dumnezeule, Mântuitorul nostru...). În acelaşi timp, arhidiaconul zice în şoaptă ectenia.
Apoi se ridică toţi: arhiereul şi noul diacon vin între uşile împărăteşti unde, stând cu faţa spre
popor, arhiereul primeşte de la diaconi şi dă pe rând, noului diacon, veşmintele treptei lui (afară
de stihar, pe care îl are îmbrăcat dinainte), astfel: ia orarul, îl arată poporului, zicând : «Vrednic
este !» şi îl dă noului diacon, care sărută dreapta arhiereului şi orarul, punîndu-1 pe umărul stîng,
în timp ce soborul slujitorilor cântă de trei ori «Vrednic este». Acelaşi lucru se face apoi cu
mânecuţele şi cu ripida (în lipsă, procovăţul mare), răspunzînd de fîecare dată credincioşii (corul):
«Vrednic este».
După aceea, noul diacon se pleacă spre credincioşi (întii în faţă, apoi spre dreapta şi spre
stînga) şi se întoarce, intrând în sfântul altar.
După aceasta, se continuă rânduiala obişnuită a Liturghiei arhiereşti, iar noul diacon stă în
dreapta Sfintei Mese, apărând Sfintele Daruri cu ripida (ori cu pocrovăţul primit la hirotonie).
Pentru cinstea darului de curînd primit, la momentul împărtăşirii clerului, noul diacon primeşte, de
la arhiereu, Sfântul Trup şi Sfîntul Sînge înaintea celorlalţi diaconi, iar la vremea cuvenită, el
rosteşte ectenia:«Drepţi, primind dumnezeieştile... Daruri...», arătînd astfel credincioşilor că a
primit darul diaconiei şi dreptul de a îndemna pe credincioşi la rugăciune .

c) Hirotonia în preot are loc, precum am spus, îndată după intrarea cu Cinstitele Daruri şi
exact după aceeaşi rînduială ca şi hirotonia in diacon, doar cu următoareIe deosebiri:
- Înainte de hirotonie, candidatul citeşte, în mijlocul bisericii, formularul - tip de angajament
pentru îndeplinirea cu cinste a dregătoriei preoţeşti la care vine. Acesta i se dă dinainte, apoi îl
semnează şi râmîne la dosarul cu acte al candidatului.
- La intrarea în altar, pentru hirotonie, candidatul e luat de mîini nu de către diaconi, ci de
către doi preoţi, cu care face înconjurarea Sfintei Mese (ca unul care va intra între preoţi), iar după
înconjurare îngenunchează în faţa Sfintei Mese cu amândoi genunchii (arătînd cu aceasta că va
primi toate ale preoţiei); de asemenea, formulele de îndemn la rugăciune în timpul hirotoniei («Să
luăm aminte!, Domnului să ne rugăm !» şi ectenia) le zice preotul cel dintîi în rang după episcop.
- După rugăciunea de hirotonisire, fostul diacon dezbracă orarul şi i se dau veşmintele specifice
treptei preoţeşti: întîi epitrahilul, apoi brîul şi la urmă felonul (sfita); în plus, primeşte
Liturghierul, cartea de slujbă prin excelenţă a slujirii preoteşti;
Apoi noul preot rămîne în dreapta arhiereului, ca primul dintre preoţi, spre cinstea Harului de
curând primit. La vremea sărutării păcii, el se sărută cu preoţii din altar, după rînduială, ca unul
care a intrat în treapta lor.
- Îndată după sfinţirea Darurilor, noul preot merge şi-şi spală mîinile, apoi trece în spatele
Sfintei Mese, îşi pune mîinile încrucişate pe Sfînta Masă (stînga sub dreapta) sau peste un
procovăţ, iar arhiereul îi dă Sfîntul Agneţ, pe burete sau pe un disc (o tăviţă), zicîndu-i :«Primeşte
odorul acesta şi-l păzeşte pe el pînă la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, cînd El
îl va cere de la tine». Prin acest avertisment se caută a se insufla noului preot conştiinta răspunderii
grave cu care se încarcă cel ce se face acum chivernisitor, iconom sau ispravnic al Tainelor lui
Dumnezeu. Noul preot sărută dreapta arhiereului şi apoi rămîne cu Sfîntul Trup în mîini, ţinînd
capul puţin plecat spre Sfîntul Trup, pomenind pe ai lui şi zicând oricâte rugăciuni ştie pe dinafară;
el poate rosti ecfonisul de după rugăciunea Tată1 nostru („Că a Ta este împărăţia...”), iar înainte
de (Sfintele, sfinţilor», dă înapoi Sfîntul Trup arhiereului, revine la locul lui (în dreapta arhiereului)
şi îşi şterge mîinile cu buretele peste sfîntul disc.
La împărtăşire, noul preot primeşte Sfintele Taine de la arhiereu înaintea celorlalţi preoţi.
- La vremea cuvenită, cu binecuvîntarea arhiereului, noul preot citeşte Rugăciunea amvonului,
arătînd astfel credincioşilor că a primit darul preoţiei şi puterea de a se ruga pentru ei. Tot el împarte
anafura, dacă nu o face arhiereul însusi, şi miruieşte pe credincioşi.
După o veche tradiţie, atît diaconul cât şi preotul nou hirotonit trebuie să slujească Sfânta
Liturghie şapte zile de-a rândul, după hirotonie, lucru pe care ei îl fac de obicei la catedrala
chiriarhală unde au fost hirotoniţi sau la vreo mănăstire, făcînd în acelaşi timp şi practica sau
ucenicia necesară pentru deprinderea rânduielilor slujbei.
d) Hirotonia arhiereului. Candidatul ales sau desemnat de Sfântul Sinod pentru arhierie
şi confirmat ca atare de conducerea Statului, poartă, pînă la hirotonie, atributul de ipopsifiu,
adică ales, propus sau desemnat pentru arhierie. Hirotonia lui în arhiereu e precedată de
solemnitatea vestirii şi chemării la treapta arhieriei, care are loc în ajunul hirotoniei, după
Vecernie (vezi rînduiala în Arhieraticon). În dimineaţa următoare, înainte de Liturghie (la
sfîrşitul Utreniei), ipopsifiul citeşte, în mijlocul bisericii, la cererea şi în fata arhiereilor
slujitori, o mărturisire solemnă şi amănuntită a credinţei ortodoxe, împărţită in trei părti,
scrisă dinainte şi pecetluită apoi de candidat, cu semnătura lui. Rînduiala aceasta se
numeşte Rânduiala pentru cercarea (examinarea) si desemnarea ipopsifiului (vezi
Arhieraticonul).
Precum spune Simeon al Tesalonicului, rînduiala aceasta este ca o logodire a ipopsifiului
cu Biserica (eparhia) pentru care a fost ales şi care i se va da in grijă să o păstorească .
Hirotonia propriu-zisă în arhiereu are loc, precum am spus, in timpul Liturghiei, îndată
după ce s-a cîntat «Sfinte Dumnezeule» (înainte de citirea Apostolului), adică in momentul
când odinioară (până prin secolele VI-VII) se începea de fapt Liturghia. În Biserica
românească ea se face după aceeaşi rînduială ca şi la celelalte două trepte, cu următoarele
deosebiri:
Slujba e oficiată, precum am spus, de cel puţin doi arhierei.
La vremea hirotoniei, candidatul e condus în mijlocul bisericii, pentru a se închina, şi apoi
readus în fata uşilor împărăteşti şi a arhiereilor, nu de către diaconi, ci de către doi preoti, de
regulă arhimandriţi sau ieromonahi, deoarece arhiereul e ales dintre monahi, sau trebuie să
facă votul monahal, înainte de hirotonie, dacă a fost ales dintre clericii de mir sau dintre
laici.
La înconjurarea Sfintei Mese, candidatul e purtat de doi dintre arhiereii slujitori. În timpul
hirotoniei, formulele de învitare la rugăciune şi ectenia în taină le zic arhiereii, iar la
rugăciunea de hirotonie, arhiereii hirotonisitori pun pe capul ipopsifiului şi peste mîinile lor
omoforul şi Sfînta Evanghelie.

După hirotonie, se dau noului arhiereu veşmintele şi insignele specifice treptei sale :
sacos, epigonat (dacă n-a avut mai înainte), omofor, engolpion, cruce pectorală şi mitră, apoi
noul arhiereu se sărută cu ceilalţi arhierei.
În tot restul Sfintei Liturghii, noul arhiereu este protosul la slujbă; el zice la Apostol :«Pace
tuturor !>>, se împărtăşeşte cel dintîi, iar după sfârşitul Liturghiei, primul arhiereu (la noi, de
obicei, preşedintele Sfîntului Sinod sau reprezentantul lui) îmbracă pe cel nou hirotonit cu
mantia şi-i dă toiagul arhieresc, după care acesta împarte anafură la popor şi ţine cuvântarea
oficială.
Orice cleric trebuie să serbeze în fiecare an ziua hirotoniei sale, «cinstind-o ca pe o zi în
care i s-au dăruit lui darurile cele mari si mai presus de cuget. Sau cel putin să slujească
Liturghia în acea zi, multumind Domnului şi cerând ca darul lui Dumnezeu să rămînă într-
însul''.
e) Hirotesiile pentru acordarea de funcţii administrative şi de ranguri (distincţii)
onorifice se săvârşesc după o rânduială comună pentru toate cazurile. Candidatul sau alesul
e dus în faţa episcopului cu acelaşi ceremonial ca şi la hirotonie : după ce face trei metanii în
mijlocul bisericii, îl iau diaconii (preoţii) si plecându-i capul, zic pe rând :«Porunceşte!
Porunciti! Porunceşte, Stăpîne Sfinte, pe cel ce vi se aduce înainte spre a fi hirotesit...
(arhidiacon, duhovnic, protoiereu, iconom, egumen etc.)». în faţa episcopului, care stă între
uşile împărăteşti, candidatul îngenunchează, episcopul îl binecuvintează pe cap de trei ori şi
punîndu-i mâna dreaptă pe cap, îi citeşte rugăciunea respectivă de hirotesire. Candidatul se
ridică şi primeşte de la episcop insignele demnităţii sau rangului care i s-a dat (crucea pectorală
la stavrofori, cîrja sau toiagul păstoresc la stareti, brîul roşu, violet sau ciclamen la protopopi,
profesori universitari şi consilieri etc.), în timp ce se cîntă: (Vrednic este!). La hirotesia de
duhovnic se dă noului duhovnic crucea şi Molitfelnicul.
Ceva mai lungă şi mai solemnă este hirotesia de stareţ sau egumen (vezi rânduiala ei la
sfîrşitul Arhieraticonului).

+++