Ambasadorul și țara lui

Putea doamna Luminița Odobescu să dea ALT VOT în cazul Kovesi?

Foto: Calea Europeană

Opinia publică a fost tulburată în zilele din urmă de votul dat împotriva candidatului român
pentru postul de procuror-șef european de către ambasadoarea Luminița Odobescu, șefa Repre-
zentanței României pe lângă Uniunea europeană. Nu o să reiau aici aspectele tehnice ale procedurilor de
alegere a procurorului-șef; ce poate să intereseze publicul român este să afle de ce ambasadoarea a votat
în felul în care a făcut-o și dacă putea să voteze altfel.

Voi spune de la bun început că niciun ambasador nu poate să voteze în diversele structuri în care este pre-
zent sau reprezentat statul român în lipsa unui mandat transmis din Centrala MAE. Două sunt instanțele
care pot transmite un mandat de reprezentare unui ambasador: Președintele României și/sau ministrul de
Externe. Cu foarte rare excepții, consemnul președintelui trece și el pe la MAE, pentru avizare, nu este
trimis la ambasade direct și fără știrea Ministerului de Externe.

În acest caz precis, din informațiile existente în spațiul public, președintele nu pare să fi transmis o indi-
cație de vot, lăsând această chestiune în grija Ministerului de Externe. Într-o discuție informală pe holu-
rile nesfârșite ale Parlamentului, ministrul de Externe afirma azi că ambasadoarea Odobescu nu ar fi în
subordinea lui, că fiind o afacere pe Justiție și Afaceri Interne el nu ar avea nicio implicare. Nu voi co-
menta nici aceste afirmații în care se amestecă în proporții surprinzătoare jumătăți de adevăr cu minciuni,
eschive și neputințe.

Ceea ce este limpede ca apa de izvor este că ambasadoarea a votat conform unui mandat primit de la Gu-
vernul României și nu de la Președintele României. (Între noi fie vorba, rămâne regretabil că Președintele
nu s-a manifestat în niciun fel în aceste zile, nu a uzat de prerogativele sale în materie de politică externă
pentru a șterge puțin din impresia catastrofală lăsată la Bruxelles de „România”, adică de reprezentanții
puterii. Aceeași inadecvare și întârziere în reacții, aceeași prudență proverbială care conduce la ratarea
atâtor șanse pentru România și pentru noi.)

E un fapt că ambasadoarea a votat conform cu consemnul primit de la Guvernul României, adică pentru
„România”. Pun România între ghilimele tocmai pentru că în acest caz, nici Guvernul și nici ambasadoa-
rea nu au reprezentat România. Desigur, doamna Kovesi nu este propunerea României la acest post (din
fericire!), ceea ce i-a permis doamnei Dăncilă să dea dovadă de același curaj inexistent ca ministrul de
Externe în asumarea unei responsabilități în privința mandatului acordat ambasadoarei. Dar toate uzan-
țele diplomatice pretind măcar această minimă coerență ca o candidatură a unui cetățean să fie sprijinită
de guvernul și reprezentanții țării sale. Lașitatea asumării unei poziții publice de către membrii guvernu-
lui este direct proporțională cu înverșunarea cu care reprezentanții puterii au trecut la Bruxelles peste
toate regulile curtoaziei și ale comunicării politice pentru a acoperi cu minciuni și calomnii candidatura
unei compatrioate.
© Ciprian MIHALI https://republica.ro/autor/ciprianmihali 28.02.2019 / 1
 Ambasadorul și țara lui
Putea ambasadoarea să voteze în afara mandatului transmis în forma cea mai imperativă de la București?
Cei care spun că NU putea, invocă faptul că atribuțiile ei țin exact atât cât îi sunt ele definite de capitală.
Dar este un ambasador doar un robot pus să execute niște ordine? Nu are el conștiință, nu are el credințe
și convingeri? Până și un soldat sau un agent de circulație au discernământ și liber arbitru în raport cu
ordinele primite, nu sunt simpli executanți ai unor ordine, oricât de absurde ar fi ele.

Câtă libertate are atunci un ambasador? El este supus unei discipline cu totul speciale, el este instruit în
această disciplină și de multe ori el este singurul care știe toate regulile scrise și nescrise, și nu sunt puține,
pe care trebuie să le respecte. Dar peste toate acestea, mai presus decât orice libertate este misiunea nobilă,
una dintre cele mai onorante misiuni care există, de a-și reprezenta țara în modul cel mai demn cu pu-
tință. Ţara, nu un guvern, țara, nu o putere.

Putea ambasadoarea să voteze în afara mandatului transmis în forma cea mai imperativă de la București?
DA, putea, cu anumite riscuri. Primul risc era ca votul său împotriva mandatului primit să fie invalidat,
pentru că, s-ar fi putut obiecta, ea nu votează în nume propriu, ci în numele unui guvern. Al doilea risc o
viza personal: putea să voteze altfel cu prețul propriului post sau, mai degrabă, cu prețul unei sancțiuni.
Ministrul de Externe nu are dreptul să revoce ambasadori, doar Președintele o poate face. Dar ministrul
și ministerul, guvernul, pot distruge cariera unui ambasador, dacă își pun asta în minte. Iar un diplomat
de carieră ține mult la propria reputație. Uneori mai mult ca la orice altceva...

Desigur, votând împotriva mandatului de la București și împotriva campaniei sălbatice de denigrare a Co-
druței Kovesi, ambasadoarea Luminița Odobescu ar fi împărtășit soarta acesteia, împroșcată cu lături de
oficinele de partid, hărțuită de reprezentanții puterii, dar iubită și respectată de cei care cred în destinul
european al României. Chiar dacă ar fi fost, să spunem, rechemată de la post în urma acestui vot, com-
petențele și experiența sa i-ar fi permis oricând să lucreze în continuare în MAE și să revină în orice pozi-
ție ar fi dorit, având desigur în fruntea guvernului și a ministerului oameni competenți, cinstiți și repre-
zentând cu demnitate țara. Şi ar fi revenit ca erou sau măcar ca un model, ca un exemplu.

Dar domnia-sa a preferat să joace jocul puterii. Al unei puteri care s-a dovedit din nou, acum în plan ex-
tern, ostilă României, intereselor pe termen lung ale țării. Indiferent care va fi deznodământul selecției
pentru postul de procuror-șef european, rămâne alegerea făcută, da, pentru că inclusiv ambasadorii au
dreptul, puterea și libertatea de a alege. Alegerea de a participa la jocul unei puteri sumbre, duplicitare,
urând Europa care iubește România, batjocorind românii care cred în Europa și pe care Europa îi res-
pectă.

Există oricând, însă din ce în ce mai puțin în România, un ultim risc, un ultim recurs: demisia de onoare.
E adevărat, nu avem niciunul dintre noi dreptul de a judeca în necunoștință de cauză. Nu cunoaștem
niciodată tensiunile teribile, dramele tăcute prin care trece un ambasador, remușcările sau visele sale
spulberate. Nu cunoaștem, în acest caz precis, nici convingerile politice ale ambasadorului.

Dar dincolo de toate, din nou și mereu, există o rațiune supremă care este România. Şi în raport cu ea, o
singură valoare: onoarea. Iar în aceste vremuri, România are nevoie mai mult ca oricând de oameni de
onoare.

© Ciprian MIHALI https://republica.ro/autor/ciprianmihali 28.02.2019 / 2