Sunteți pe pagina 1din 9

Modalitǎți de optimizare a relației școalǎ – familie

Familia are ȋn societate funcții bine determinate: funcția bilogicǎ care constǎ ȋn perpetuarea
speciei umane prin procrearea și creșterea copiilor, condiție primordialǎ a existenței societǎții;
funcția socialǎ prin care famila conferǎ individului sentimentul de siguranțǎ, ȋl ajutǎ sǎ
depǎșeascǎ obstacolele și sǎ dobȃndeascǎ echilibrul emoțional. Ȋn familie, copilul gǎsește cǎldura
sufleteascǎ și sentimentul de siguranțǎ de care are nevoie. Funcția economicǎ constǎ ȋn crearea
condițiilor materiale necesare vieții și dezvoltǎrii membrilor familiei. Funcția educativǎ se referǎ
la faptul cǎ familia are un rol foarte important ȋn transmiterea limbii, a obiceiurilor, a modelelor
comportamentale urmașilor ei. Ȋn familie, copilul ȋnvațǎ sǎ se aprecieze pe sine și pe ceilalți, el
depinde de un anumit mod de viațǎ, vine ȋn contact cu valorile și normele societǎții.
Funcția culturalǎ stǎ la baza procesului de educare a copiilor și are ca finalitate integrarea
eficientǎ a individului ȋn societate, dar urmǎrește și crearea de individualitǎți bine pregǎtite care
sǎ contribuie la transformarea și progresul societǎții. Ȋn Declarația Universalǎ a Drepturilor
Omului se precizeazǎ cǎ familia constituie elementul fundamental al societǎții. Familia ocrotește
copilul și are dreptul la ocrotire din partea societǎții. Obiectivul principal al acțiunii educative
este formarea personalitǎții copilului, care este urmǎrit atȃt ȋn familie, cȃt și ȋn școalǎ, astfel ȋncȃt
sarcinile școlii și ale familiei ȋn materie de educație și instrucție se ȋmpletesc și se sprijinǎ
reciproc. Ȋn cadrul abordǎrilor contemporane ale fenomenului educațional se impune tot mai
mult implicarea cadrelor didactice ȋn relații de cooperare cu pǎrinții copiilor și cu alți factori
sociali interesați de educație.
Educația, sub toate formele ei, e chematǎ sǎ gǎseascǎ soluții prin care copilul sǎ se adapteze
rapid și eficient la societatea ȋn care trǎiește. Oricȃt s-ar strǎdui, șoala nu poate ȋnlocui restul
instituțiilor care au misiunea de formare a cetǎțenilor conștienți, cu o conduitǎ civilizatǎ.
Educația copiilor ȋn școalǎ nu are sorți de izbȃndǎ fǎrǎ o colaborare strȃnsǎ cu alți factori activ
implicați ȋn procesul instructiv-educativ și anume, familia, de a cǎrei armonie generalǎ depinde
dezvoltarea personalitǎții copilului.
Influențele educative pe care familia le exercitǎ asupra copiilor se pot manifesta fie direct
prin acțiuni mai mult sau mai puțin dirijate, fie indirect- prin modele de conduitǎ oferite de cǎtre
membrii familiei, precum și prin climatul psihosocial existent ȋn familie. Modelele de conduitǎ
oferite de pǎrinți, pe care copiii le preiau prin imitație și ȋnvǎțare, precum și climatul socioafectiv
ȋn care se exercitǎ influențele educaționale (cei șapte ani de acasǎ) constituie primul model social
cu o influențǎ hotǎrȃtoare asupra copiilor privind formarea concepției lor despre viațǎ, a modului
de comportare și relaționare ȋn raport cu diferite norme și valori sociale.
Prezența unui copil cu deficiențe ȋntr-o familie produce o modificare mai mult sau mai puțin
profundǎ a relațiilor din cadrul familiei, afectȃnd atȃt echilibrul interior, cȃt și echilibrul exterior
care vizeazǎ relațiile familiei cu societatea. Unii pǎrinți nu reușesc sǎ se ȋmpace cu acest gȃnd, nu
admit aceastǎ realitate, o resping, se luptǎ cu ea, se ȋnșalǎ pe ei ȋnșiși. se amǎgesc și cautǎ
explicații.
Ȋn fața sentimentului de culpabilitate, majoritatea acestora adoptǎ unele strategii de apǎrare:
nevoia de reparație, supraprotecția, culpabilizarea celorlalți, refuzul de a accepta deficiența sau
nevoia de pedeapsǎ.
Cel mai frecvent, pǎrinții reacționeazǎ printr-o ȋncercare de reparație a situației date; ȋn fața
dificultǎților copilului ȋncearcǎ sǎ gǎseascǎ soluții cȃt mai bune; prin gesturi și cuvinte cautǎ sǎ
protejeze și sǎ linișteascǎ copilul, dȃnd dovadǎ de multǎ generozitate și rǎbdare. O altǎ reacție
frecvent ȋntȃlnitǎ la pǎrinți este cea de supraprotecție; ȋn fața problemelor cu care se confruntǎ
copilul, se simt obligați sǎ preia controlul total al existenței copilului lor, afectȃnd ȋn mod
semnificativ procesul de dezvoltare a autonomiei acestuia.
Ȋn al treilea caz, pǎrintele preferǎ sǎ pozeze ȋn victimǎ și sǎ dezvolte o atitudine de abordare a
responsabilitǎții ȋngrijirii și creșterii copilului cu deficiențǎ prin identificarea de vinovați ȋn
rȃndul persoanelor din jur sau din altǎ parte (partenerul de viațǎ, rudele apropiate, sistemul
social). O altǎ soluției folositǎ de pǎrinți pentru a se autoproteja este refuzul de a accepta
deficiența, refuz care poate lua douǎ forme extreme: o formǎ pasivǎ ȋn care trǎiesc o stare de
„anestezie“ a sentimentelor fațǎ de copilul cu deficiențǎ; ṣi o formǎ activǎ ȋn care pǎrinții vor sǎ
demonstreze cǎ, de fapt, copilul lor este normal, tratat precum ceilalți frați, avȃnd aceleaṣi
responsabilitǎți, chiar dacǎ acesta nu reușește sǎ le facǎ fațǎ.
Ultima strategie de apǎrare a pǎrinților este reprezentatǎ de nevoia de a fi pedepsiți, au
impresia cǎ au de plǎtit un tribut, cǎ au o imensǎ datorie, cǎ plǎtesc pentru o greșealǎ personalǎ și
consider problemele copilului ca fiind un sacrificiu cerut de divinitate pentru a-și dovedi
credința.
O formǎ de sprijin pentru aceste familii sunt activitǎțile de consiliere, prin care se ȋncearcǎ
provocarea unei schimbǎri voluntare ȋn atitudinea și comportamentul pǎrinților și totodatǎ sunt
ȋncurajați și sprijiniți ȋn ceea ce privește educarea copiilor.
Familia are nevoie de consiliere și informare:
- Consiliere privind diagnosticul și consecințele acestuia asupra copilului;
- Informarea pǎrinților asupra potențialitǎților reale ale copilului și asupra mijloacelor
favorabile dezvoltǎrii;
- Informarea supra diferitelor tipuri de servicii care pot asigura cel mai bine educarea și
dezvoltarea copilului cu nevoi speciale, datorate unor deficiențe.
Intervenția prin consiliere permite:
- sǎ se reinstaureze relații pozitive pǎrinți- copil cu deficiențǎ și ȋntre pǎrinți;
- sǎ se demonstreze pǎrinților cǎ nu sunt singuri ȋn demersurile lor educative cu copilul cu
CES;
- sǎ se ȋnvețe familia sǎ trǎiascǎ echilibrat cu copilul cu CES;
- sǎ se ajute pǎrinții sǎ gǎseascǎ instituțiile cu potențial educativ și corectiv-compensator
care sunt cele mai potrivite copilului cu CES.
Relația școalǎ-familie nu se poate constitui fǎrǎ asigurarea unei condiții de bazǎ, și anume:
cunoașterea familiei de cǎre educator, a caracteristicilor și potențialului ei educativ, Educatorul
trebuie sǎ cunoascǎ mai multe aspecte ale vieții de familie pentru a cunoaște și ȋnțelege copiii.
Școala nu poate face minuni, iar educația datǎ ȋn aceastǎ instituție nu va avea rezultate bune dacǎ
nu se va sprijini și nu va colabora cu familiile copiilor. Nu putem educa un copil fǎrǎ a-l observa
atent, fǎrǎ a-l studia, fǎrǎ a-l ȋnțelege. Ȋn privința aceasta ne ajutǎ familia, care este o sursǎ
principalǎ de informație pentru educator, privind: relațiile interpersonale dintre membrii familiei,
așteptǎrile privind educația copilului, stilul educațional al pǎrinților, autoritatea pǎrinților și
metodele educative pe care aceștia le folosesc, valorile promovate, responsabilitǎțile pe care
copilul le ȋndeplinește ȋn familie.
Pǎrinții dau informații educatorului, cǎci ei cunosc cel mai ȋndeaproape și cel mai bine
copilul; ȋi cunosc obiceiurile, știu ce ȋi place și ce nu ȋi place, la ce reacționeazǎ mai bine și mai
repede. De aceea, educatorul trebuie sǎ se bucure și de ȋncrederea copilului, dar și de a familiei
sale. Cǎldura raporturilor dintre pǎrinți și educator, ȋncrederea și respectul reciproc se stabilesc
prin schimbul de informații, pentru care trebuie sǎ gǎsim ȋntotdeauna timpul necesar. Astfel,
educatorul poate ajuta familia ȋn cel mai simplu și natural mod sǎ urmeze calea justǎ ȋn
raporturile cu copilul sǎu.
Ȋn continuare voi prezenta cȃteva exemple de practici pe care școala le poate folosi pentru a
ȋncuraja și a obține sprijinul familiei ȋn procesul de ȋnvǎțare a elevilor.
1.Ȋntȃlnirile cu pǎrinții sunt prilejuri pentru a informa pǎrinții referitor la modul cum se
comportǎ copilul lor cu ceilalți copii și progresele pe care le ȋnregistreazǎ acesta ȋn timpul
activitǎților. Tot la aceste ȋntȃlniri educatorul aflǎ de la pǎrinți despre problemele pe care aceștia
le parcurg și de cele mai multe ori le oferǎ soluți sau le gǎsesc ȋmpreunǎ.
Un dialog deschis bazat pe ȋncrederea reciprocǎ se construiește ȋn timp. Unii pǎrinți se pot
simți ȋntimidați de prezența unor cadre didactice; alții, care au fost ȋnvǎțați cǎ „educatorul știe
mai bine“, nu pun la ȋndoialǎ faptele acestuia. Educatorii la rȃndul lor pot sǎ fi avut experiențe
negative, probabil unii pǎrinți le-au dat lecții despre cum sǎ-și facǎ meseria. Aceste atitudini sau
sentimente pot obstrucționa o bunǎ comunicare. Talentul și tactul pedagogic al educatorului este
indispensabil dialogului deschis. Cȃnd dǎm explicații despre activitǎțile din școalǎ sau
problemele care se pot ivi, trebuie sǎ folosim un limbaj accesibil, pe ȋnțelesul familiei, de
asemenea sǎ oferim familiei ocazia sǎ punǎ ȋntrebǎri.
2. Convorbirile cu pǎrinții la ora plecǎrii de la școalǎ: Programul ȋncǎrcat al pǎrinților are
drept consecințǎ lipsa de timp liber a familiei. De aceea, ocaziile informale de dialog, dintre
educator și familie au o mare importanțǎ. Educatorul poate comunica cu familia, dupǎ amiazǎ,
cȃnd copilul este luat de la școalǎ. Acestea sunt momente cȃnd educatorul poate comunica
amǎnunte despre activitǎțile zilei, despre progresele copilului, despre anumite probleme cu care
copilul se confruntǎ, precum și alte aspecte legate de programul sǎptǎmȃnal.
3. Analiza caietelor sau a portofoliilor cu produsele activitǎții copiilor: astfel, pǎrinții pot
primi informații despre copii și pot vedea diferite lucrǎri pe care aceștia le-au realizat la școalǎ,
la activitǎțile desfǎșurate.
4. Participarea pǎrinților la activitǎți ale clasei reprezintǎ un alt prilej de cunoaștere a
pǎrinților, dar și un mod prin care aceștia sunt familiarizați cu programul clasei, cu conținutul și
metodele didactice, cu materialele didactice și mijloacele necesare desfǎșurǎrii activitǎților, cu
modul de comunicare și abordare a situațiilor problematice. Astfel, pǎrinții obțin informații
despre scopul programului educativ, cunosc progresele fǎcute de copil și cum ar trebui sprijinit
acesta și acasǎ.
Educatorul poate organiza și desfǎșura activitǎți demonstrative, deschise, cu asistența
pǎrinților, aceștia avȃnd ocazia sǎ cunoascǎ metodele și practicile educatorului și totdatǎ sǎ
urmǎreascǎ prestațiile propriilor copii.
Educatorul poate organiza și desfǎșura activitǎți cu copiii și pǎrinții acestora. Astfel, pǎrinții
participǎ alǎturi de copii la activitate: modeleazǎ, construiesc, deseneazǎ sau realizeazǎ colaje.
La sfȃrșit povestesc cum au lucrat ȋmpreunǎ cu copiii și ce impresii au. Copiii se simt mȃndri și
fericiți cǎ demonstreazǎ pǎrinților lor cum se joacǎ și cum lucreazǎ ei la școalǎ. Totul se poate
termina cu o comunicare extrem de eficientǎ ȋntre școalǎ și familiile copiilor.
5. Implicarea familiei ȋn activitǎțile extracurriculare: Pǎrinții trebuie implicați ȋn
organizarea și desfǎșurarea activitǎților, dar educatorul trebuie sǎ ținǎ cont și de sugestiile, ideile
acestora, de propunerile de teme, de activitǎți la care aceștia ar dori sǎ participe.
De exemplu:
 Excursii, vizite, aniversǎri;
 activitǎți practice- organizarea unor expoziții cu vȃnzare de obiecte
 serbǎri șolare;
 activitǎți de voluntariat;
 organizarea unor acțiuni ca : „Din suflet pentru suflet“
 activitǎți sportive și recreative (jocuri de mișcare, jocuri cu mingea, Handbal, Fotbal,
ȋntreceri sportive)
 „Ziua bunicilor“, activitǎți ȋn care bunicii sunt invitați sǎ povesteascǎ diverse
ȋntȃmplǎri din viața lor;
 „Clubul mamelor“- ȋntȃlniri ale mamelor ȋn vederea dezbaterii unor subiecte de
interes comun (educarea copiilor, activitǎți gospodǎrești, rețete culinare, etc)
 ȋntȃlniri cu personalitǎți din diverse domenii (mediu, poliție, medici) pentru
dezbaterea anumitor teme;
 Implicarea pǎrinților ȋn activitǎțile din sǎptǎmȃna „Școala altfel“.
6. Lectoratele cu pǎrinții: Prin intermediul lor se realizeazǎ propaganda pedagogicǎ ȋn
rȃndul pǎrinților. Referatele, dezbaterile abordeazǎ anumite teme pedagogice, de interes general.
Aceste teme pot fi prezentate de cǎtre profesori dar și de cǎtre alți specialiști ȋn educație.
Prin informarea și educarea pǎrinților se pot preveni multe probleme ȋn viața de familie. Prin
aceste lectorate profesorul cunoaște cum se face educația ȋn familie și ideile pǎrinților despre
aceasta.
7. Afișierul pentru anunțuri: Afișierele reprezintǎ o altǎ modalitate prin care se comunicǎ
informații familiilor ȋntr-o manierǎ informalǎ. Afișierul poate cuprinde: anunțuri ale diverselor
ȋntuniri, se pot prezenta informații legate de activitǎțile desfǎșurate ȋn școalǎ, produse artistice
ale copiilor, povestiri despre excursiile fǎcute, fotografii, liste cu orarul zilnic; popularizarea
unor proiecte tematice- prin afișarea ȋn loc vizibil a obiectivelor, titlul proiectului, coordonatorul,
eventualii colaboratori, acțiunile ce se vor desfǎșura, fotografii; amenajarea unor expoziții ȋn
urma desfǎșurǎrii anumitor activitǎți care sǎ prezinte tutor pǎrinților toate lucrǎrile realizate de
copiii lor.
Este important ca afișierele sǎ fie frumos colorate, plǎcute la vedere, aspectul lor trebuind, ca
de altfel și conținutul, sǎ fie schimbate frecvent.
Ȋn pedagogia tradiționalǎ, aceastǎ temǎ era tratatǎ sub denumirea de „colaborare dintre școalǎ
și familie“. Actualmente, dimensiunile acestei relații sunt tot mai cuprinzǎtoare datoritǎ lǎrgirii
conceptului de colaborare spre cel de comunicare prin cooperare, și mai nou, prin conceptul de
parteneriat care le cuprinde pe toate, și ȋn plus, exprimǎ, și o anumitǎ abordare pozitivǎ și
democraticǎ a relațiilor educative, ȋn sensul implicǎrii active și al valorizǎrii experienței și
statutului fiecǎrui pǎrinte, profesor, elev, ȋn egalǎ mǎsurǎ.
Dezvoltarea unui parteneriat de succes ȋntre școalǎ și familie presupune un efort total al
școlii, colaborarea și munca tuturor cadrele didactice și cǎutarea permanentǎ a unor resurse prin
care sǎ creem un mediu primitor pentru pǎrinți.
Ȋn ceea ce privește colaborarea mea cu pǎrinții elevilor pot spune cǎ aceasta este una deschisǎ
și permanentǎ.
Ȋn primii ani de școalǎ am avut parte, cu sau fǎrǎ voia mea, de asistențele la ore a mamelor
ȋnsoțitoare a doi copii. Acestea cu mari așteptǎri ȋn ceea ce privește evoluțiile copiilor lor precum
și din dorința de a-și proteja copiii, neȋncrezǎtoare ȋn tot ceea ce presupunea educarea copiilor lor
alǎturi de alți copii cu deficiențe, cu tulburǎri de comportament, elevi de etnie romǎ au fost
sfǎtuite sǎ asiste la activitǎțile din programul de dupǎ masǎ.
Astfel, pǎrinții au putut observa cum interacționeazǎ copiii lor. Aceste activitǎți au permis
pǎrinților sǎ fie evaluatorii copiilor lor, sǎ-i aprecieze, ținȃnd seama de cerințele educatorului cȃt
și de ale colectivului din care fǎceau parte. Pǎrinții au putut ȋnțelege și mai bine rolul pe care-l
are colaborarea permanentǎ cu educatorul.
Ei și-au dat seama de rolurile și sarcinile multiple pe care trebuie sǎ le ȋndeplineascǎ
educatorul ȋn sala de clasǎ: sǎ dirijeze activitǎțile, sǎ ȋndrume și sǎ supravegheze elevii, sǎ
menținǎ ordinea și disciplina ȋn clasǎ. Au reușit sǎ cunoascǎ capacitǎțile reale ale copiilor lor,
vǎzȃnd ce poate și ce nu poate sǎ facǎ copilul; cǎ nu toți copiii au capacitatea de a face fațǎ
anumitor sarcini și de aceea educatorul trebuie sǎ lucreze diferențiat cu fiecare elev ȋn parte.
La fiecare ȋnceput de an școlar am prezentat pǎrinților orarul clasei, programele școlare cu
explicațiile necesare, cu prezentarea activitǎților necesare recuperǎrii, educǎrii și dezvoltǎrii
copiilor și am stabilit ȋmpreunǎ care sunt nevoile reale ale copiilor; cǎ, de ex. mai important decȃ
achiziționarea scris-cititului (pentru cǎ copiii nu au ȋncǎ capacitatea necesarǎ achiziționǎrii
acestor deprinderi) este dezvoltarea autonomiei personale și sociale a copiilor, ca sǎ se poatǎ
descurca ȋn viațǎ; sǎ ȋnțeleagǎ anumite lucruri, pentru a se putea feri de pericole.
Pentru ordonarea portofoliilor copiilor am solicitat ȋntotdeauna ajutorul mamelor prezente la
școalǎ; acestea avȃnd sarcina de a ajuta copiii sǎ-și aranjeze lucrǎrile ȋn mapa personalǎ ȋntr-o
anumitǎ ordine; astfel, aveau ocazia sǎ vadǎ și sǎ analizeze lucrǎrile realizate de cǎtre copiii lor
ȋn activitǎțile desfǎșurate ȋn programul de dupǎ masǎ, precum și progresele acestora, comparȃnd
lucrǎri realizate inițial, de ex. la ȋnceputul semestrului șolar cu lucrǎri realizate la sfȃrșitul
semestrului sau al anului școlar.
Am avut ȋntotdeauna grijǎ sǎ ȋnștiințez pǎrinții elevilor cu privire la anumite evenimente,
serbǎri, ședințe sau activitǎți desfǎșurate la noi ȋn școalǎ.
Cu ocazia anumitor evenimente, sǎrbǎtori, am realizat ȋmpreunǎ cu elevii diferite lucrǎri, pe
care le-am oferit, mai apoi, ȋn dar pǎrinților. De ex. ȋn cadrul activitǎților de terapie ocupaționalǎ
am realizat ȋmpreunǎ cu elevii clasei „Inimioare pentru mama“, „Mǎrgele pentru mama“,
Felicitǎri de 8 Martie cu fotografiile copiilor, pe care le-am oferit ȋn dar mamelor cu ocazia zilei
de 8 Martie, demonstrȃnd, astfel, afecțiunea și aprecierea copiilor fațǎ de ele.
Ȋn luna decembrie al acestui an școlar am desfǎșurat cu copiii și cu mamele prezente la școalǎ
o activitate de terapie ocupaționalǎ ȋn care am realizat felicitǎri de Crǎciun, pentru a le dǎrui
doamnelor profesoare de la clasǎ, precum și pentru decorarea clasei noastre. Alǎturi de elevi,
mamele au colorat, au decupat, au lipit și au asamblat materialele ȋntr-o atmosferǎ plǎcutǎ și
relaxantǎ, bucurȃndu-se , mai apoi, de produsele obținute.
Pentru a avea parte de ȋncrederea și aprecierea pǎrinților trebuie sǎ demonstrǎm, ca și cadre
didactice, cǎ avem cunoștințe și competențe necesare prin: desfǎșurarea unor activitǎți cȃt mai
variate, prin participarea la diferite simpozioane, conferințe, prin rezultatele obținute ȋn urma
unor concursuri sau examene.
Așadar, se constatǎ cǎ activitatea cadrului didactic nu se reduce doar la activitatea cu copiii.
Aceasta este doar una dintre dezideratele urmǎrite; ȋnsǎ, ȋn prezent, cadrul didactic ȋndeplinește
un rol din ce ȋn ce mai complex. Este nevoie sǎ explice pǎrinților rolul pe care ȋl ȋndeplinește ȋn
instituție și sǎ-i convingǎ cǎ ȋmpreunǎ au un țel comun: binele copilului. Este nevoie ȋnsǎ de
receptivitate și bunǎvoințǎ din partea pǎrinților, conștientizarea faptului cǎ educația exercitatǎ ȋn
școalǎ influențeazǎ enorm dezvoltarea ulterioarǎ a copilului, contribuind la succesul sǎu ȋn viațǎ
ca om.

Profesor-educator: Oarga Cǎtǎlina


Bibliografie:
1. Gherguț A., Sinteze de psihopedagogie special, Ed. Polirom, 2013
2. Ghid de bune practivi pentru educația timpurie, Ministerul Educației, Cercetǎrii și
Tineretului, 2008
3. www.didactic.ro