ENZIME (1)

Conf. Dr. Elena Petrescu

1
 Aspecte generale
• Enzimele sunt biocatalizatori: măresc viteza reacțiilor chimice care au loc în
organismele vii
• 3 trăsături distinctive: - eficiență catalitică
- specificitate
- reglare

1. Eficiență catalitică

• Enzimele cresc viteza reacțiilor chimice cu un factor cuprins între 106-1016

(semnificativ mai mare față de catalizatorii anorganici)
• Fără puterea catalitică a enzimelor, reacțiile implicate în procesele esențiale ale
organismului ar decurge prea lent pentru a permite existența vieții

2. Specificitate

• O enzimă dată este foarte selectivă – atât în privința substanțelor cu care

interacționează, cât și în privința reacției pe care o catalizează

2
 Puterea catalitică a enzimelor

100 balls/year 380,000 balls/second

3
 Aspecte generale

3. Reglarea enzimelor

• Enzimele sunt supuse unor procese complexe de reglare, care asigură adaptarea
continuă a activității lor la necesitățile specifice din fiecare moment ale celulelor/
organismului

Alte trăsături:

• Enzimele pot suferi o ușoară modificare a moleculei lor în cursul participării la

reacția pe care o catalizează → la finalul reacției revin la starea inițială (ele nu se
consumă în cursul reacției catalizate → aceeași moleculă de enzimă poate cataliza
transformarea unui număr mare de molecule de substrat)

• Enzimele catalizează numai reacții care sunt posibile d.p.d.v. energetic

4
 Aspecte generale
• Molecula asupra căreia acționează o enzimă (reactantul) = substrat (S)
• Molecula care rezultă în urma reacției = produs (P)

• 3 etape într-o reacție catalizată enzimatic:

(1) legarea substratului → formarea complexului enzimă-substrat
(2) transformarea substratului în produs (legat la enzimă)
(3) eliberarea produsului de pe enzimă

E + S ↔ ES → EP → E + P

5
 Structura enzimelor

• Marea majoritate a enzimelor sunt proteine

• Există enzime formate din ARN catalitic (ribozime)

• Unele enzimă necesită o componentă adițională:

- partea proteică = apoenzimă

- partea neproteică = cofactor:

✓ ioni metalici: Mg2+, Mn2+, Zn2+, etc.

✓ coenzime (molecule organice mici, adesea derivate din vitamine)
- legate slab de apoenzimă
- legate ferm (uneori covalent) = grupări prostetice

Apoenzima + Cofactor = Holoenzima

6
Exemple de cofactori enzimatici

7
 Centrul activ al enzimelor
• O cavitate tridimensională în molecula enzimei – formată
dintr-un număr mic de aminoacizi (cuprins între 3-8) care
pot avea poziții îndepărtate în structura primară → prin
plierea lanțului proteic, ajung în vecinătate spațială

➢ Rolurile centrului activ:

1. Leagă moleculele de substrat (și cofactorul, dacă este cazul) – prin interacțiuni slabe
multiple: legături de hidrogen, legături ionice, interacțiuni hidrofobe

2. Conține grupările functionale care participă în mod direct la reacția chimică (grupări
catalitice) – aparțin lanțului polipeptidic sau cofactorilor asociați

• O enzimă leagă substratele și le aduce în orientarea corectă pentru a putea

interacționa
• Enzima participă apoi la formarea și ruperea de legături, necesare formării produșilor
→ eliberează produșii → revine la starea originală după ce reacția este completă
8
Centrul activ al unei enzime conține
aminoacizi distanțați în structura
primară

Lizozim

Enzimă conținând citocromul P-450

9
Interacțiuni slabe între centrul activ al enzimei
și substratul său

10
 Cum măresc enzimele viteza de reacție?
• Pentru ca o reacție să aibă loc, de obicei este necesară ruperea unor legături
chimice în moleculele reactanților și formarea unor legături noi în produși
• Pentru ca reactanții (substratele) să se transforme în produși, ei trebuie să atingă o
stare cu energie mai mare decât starea inițială = stare de tranziție (necesară pentru
alinierea grupărilor reactante, rearanjarea legăturilor, formarea sarcinilor tranzitorii,
etc.)
• Starea de tranziție este o stare instabilă tranzitorie,
”energizată”, a substratelor, care le permite să
reacționeze și să se transforme în produși

• Diferența dintre energia inițială a substratului și

energia stării de tranziție = energie de activare

• Aceasta este o barieră energetică între S și P care

trebuie depășită

11
 Energia de activare în absența și în prezența unei enzime
• Viteza unei reacții este determinată de numărul de molecule de substrat care
dobândesc suficientă energie de activare pentru a atinge starea de tranziție și,
implicit, pentru a fi transformate în produs
• Viteza unei reacții este invers corelată cu energia de activare: o energie de activare
cu valoare mare corespunde unei viteze mici de reacție
• Datorită valorilor în general mari ale energiei de activare, viteza reacțiilor chimice
necatalizate este, de obicei, mică

12
 Enzimele scad energia de activare

• Enzimele măresc viteza reacțiilor chimice prin scăderea energiei de activare

• În prezența enzimei, mai multe molecule de substrat vor fi capabile să atingă
starea de tranziție și, deci, vor fi transformate în produs

• Sursa majoră a energiei libere utilizate de către enzime pentru a scădea energia de
activare este energia de legare (ΔGB): energia liberă care este degajată în cursul
formării interacțiunilor slabe dintre centrul activ al enzimei și substrat

• Enzimele nu modifică nivelul energetic inițial al substratelor și nici energia finală a

produșilor (→ nu afectează diferența de energie liberă, ΔG⁰)
• Enzimele nu afectează punctul de echilibru și sensul reacției (acestea depind
numai de diferența de energie liberă dintre reactanți și produși, ΔG⁰)
• Enzimele doar accelerează atingerea echilibrului prin creșterea vitezei de reacție

13
 Formarea complexului enzimă-substrat

1. Modelul “cheie-broască” (Emil Fischer, 1890)

• Conformația centrului activ este rigidă și complementară cu cea a substratului →

substratul se leagă la centrul activ la fel cum cheia se potrivește într-o broască
rigidă
• O asemenea enzimă ar împiedica desfășurarea reacției, stabilizând substratul și
prevenind atingerea stării de tranziție
• Acest model a fost abandonat

14
 Formarea complexului enzimă-substrat

2. Modelul “potrivirii induse” (induced fit) (Daniel Koshland, 1958)

• Centrul activ este flexibil

• Pe măsură ce substratul se leagă, enzima suferă o modificare conformațională care
repoziționează catenele laterale ale aminoacizilor din centrul activ și crește
numărul de interacțiuni slabe între enzimă și substrat → aceasta favorizează reacția
• Inițial, centrul activ nu este perfect complementar cu substratul în starea bazală →
el dobândește o conformație complementară cu substratul numai după ce acesta
s-a legat și a atins starea de tranziție
• Interacțiuni optime între enzimă și substrat au loc numai în starea de tranziție

15
Funcționarea centrului activ

16
17
 Specificitatea enzimatică

• Două tipuri de specificitate enzimatică:

- specificitate de substrat
- specificitate de reacție

I. Specificitatea de substrat
• Este capacitatea unei enzime de a acționa asupra unui anumit substrat sau a unui
grup de substrate înrudite chimic
• Specificitatea este rezultatul recunoașterii moleculare: enzima și substratul ”se
recunosc” reciproc pe baza complementarității structurale dintre centrul activ și
substrat (pentru a se putea lega în centrul activ, un substrat trebuie să aibă o
formă și niște grupări funcționale care să se potrivească celor ale centrului activ)

➢ Specificitate absolută – enzima catalizează transformarea unui substrat unic

• Ex: arginaza (enzimă din ciclul ureei), ureaza (produsă de bacterii), glucokinaza
(catalizează fosforilarea glucozei)

18
➢ Specificitate relativă – enzima catalizează un anumit tip de reacție, dar acționează
asupra unui grup de compuși asemănători structural
• Ex.1 - hexokinaza catalizează fosforilarea mai multor hexoze la C-6:

Glucoza Galactoza Fructoza

• Ex.2 - serin-proteazele (conțin un rest de serină în centrul activ):
- tripsin-like - scindează legăturile peptidice formate de aminoacizi bazici (Lys, Arg)
în diverse proteine
- chimotripsin-like - scindează legăturile peptidice formate de aminoacizii aromatici
(Phe, Tyr, Trp)

19
II. Specificitatea de reacție
• Constă în abilitatea unei enzime de a cataliza un anumit tip particular de reacție
• Stă la baza clasificării enzimelor în 6 clase majore
• Fiecare clasă conține mai multe subclase și sub-subclase

[EC 1.] Oxidoreductaze [EC 4.] Liaze

[EC 2.] Transferaze [EC 5.] Izomeraze
[EC 3.] Hidrolaze [EC 6.] Ligaze

➢ Nomenclatura enzimelor
• Unele enzime au denumiri comune, care nu sugerează tipul de reacție catalizată
(ex: catalaza, tripsina, trombina, etc.)
• Majoritatea enzimelor sunt denumite după cum urmează:
- numele substratului + sufixul ”ază” (ex: glutaminaza, ureaza)
- numele substratului + tipul de reacție catalizată + “ază” (ex: lactat
dehidrogenaza)
- numele produsului + ”sintază” sau “sintetază” (ex: citrat sintaza, aminoacil-
ARNt sintetaza)
20
Cele șase clase de enzime

21
 1. Oxido-reductaze

• Catalizează transferul unei perechi de electroni de la un compus (care are caracter

reducător și devine oxidat) la un alt compus (care are caracter oxidant și devine
redus)

• Dehidrogenaze - catalizează reacții în care se transferă o pereche de atomi de

hidrogen
AH2 + B → A + BH2

• Monooxigenaze (hidroxilaze) - încorporează un atom de oxigen din O2 într-un

substrat și celălalt atom de oxigen într-o moleculă de apă
A−H + O2 + BH2 → A−OH + B + H2O

• Dioxigenaze - încorporează ambii atomi ai unei molecule de O2 într-un substrat

• Oxidaze - catalizează transferul a doi atomi de hidrogen dintr-un substrat pe o

moleculă de oxigen, cu formare de peroxid de hidrogen
AH2 + O2 → A + H2O2
22
 2. Transferaze

• Catalizează reacții de transfer de grup - transferul unor grupări funcționale de la o

moleculă la alta

• Kinaze - transferă o grupare fosfat din ATP (ex: glucokinaza)

A−OH + ATP → A−O−PO3H2 + ADP
• Glicozil transferaze - transferă un rest glucidic
• Acil transferaze - transferă o grupare acil
• Amino transferaze - transferă o grupare amino
de pe un aminoacid pe un cetoacid
(ex: AST – aspartat aminotransferaza)

23
 3. Hidrolaze

• Catalizează scindarea unei legături covalente (C−O, C−N, C−S) cu ajutorul unei
molecule de apă, componentele moleculei de H2O fiind încorporate în produșii de
reacție
A−B + H2O → A−OH + B−H

• Ex: enzime proteolitice (proteaze)

• Lipaze - scindează lipide (ex: triglicerid lipaza, fosfolipaze)

• Fosfataze - catalizează îndepărtarea unei grupări fosfat sub formă de fosfat anorganic
A−O−PO3H2 + H2O → A−OH + H3PO4
24
 4. Liaze
• Catalizează scindarea legăturilor covalente C−C, C−O, C−N prin alte moduri decât
hidroliza
• Exemple:
- aldolaze - scindează legături C−C din unele hexoze fosforilate
- decarboxilaze - duc la eliberarea unei grupări carboxil sub formă de CO2
R−COOH → R−H + CO2
- tiolaze - utilizează gruparea –SH a coenzimei A pentru a scinda legături C−C
• Dehidrataze - îndepărtează elementele apei de la doi atomi de C adiacenți, pentru
a forma o legătură dublă
R−CH−CH−R’ → R−CH=CH−R’ + H2O
| |
H OH

25
 5. Izomeraze

• Catalizează rearanjarea atomilor existenți într-o moleculă (interconversiunea dintre

doi izomeri ai aceleiași molecule)
• Izomeraze care catalizează interconversiunea aldoză/cetoză - ex: trioz-fosfat
izomeraza
• Mutaze - catalizează mutarea unei grupări chimice (ex. fosfat) de la un atom la un alt
atom al aceleiași molecule - ex: fosfoglicerat mutaza, fosfogluco-mutaza (catalizează
interconversiunea dintre glucoză-1-P și glucoză-6-P)

26
 6. Ligaze

• Sintetizează legături C−C, C−O, C−N, C−S în reacții cuplate cu scindarea unei
legături fosfat-macroergice din ATP (sau alt nucleotid macroergic) - astfel se oferă
energia necesară pentru formarea noii legături covalente
A + B + ATP → A−B + ADP + Pi
• Carboxilaze - atașează o moleculă de CO2 la un compus, sub formă de grupare
carboxil (ex: acetil-coenzima A carboxilaza)
• Unele ligaze se numesc sintetaze (ex: acil-coenzima A sintetaza)

27