Sunteți pe pagina 1din 46

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Multitudinea semnalelor venite dinspre sfera macrosocială, de creştere a


ratei criminalităţii printre adolescenţi, de coborâre a limitei de vârstă la care apar manifestările
deviante, precum şi de diversificare a paletei actelor infracţionale, este de natură să aducă în
actualitate, cu accente dintre cele mai severe, problematica devierilor de comportament.
Fenomenul devianţei la tineri şi adolescenţi, a fost abordat de nenumăraţi autori, din diverse
perspective: social, economic, sociologic, psihologic, psihosocial etc., fiecare încercând să aducă
diverse explicaţii, să caute diverse cauze şi să găsească o gamă întreagă de soluţii în vederea
diminuării acestuia.Plecând de la multiplele constatări, în ceea ce priveşte profilul adolescentului
cu comportament deviant, putem observa ca în esenţă toate perspectivele teoretice au în vedere
deficienţe şi carenţe majore la nivelul abilităţilor emoţionale, de adaptare, relaţionare, comunicare
şi integrare socială. Mulţi părinţi au probleme de comunicare cu adolescenţii, deoarece în această
perioadă copiii încep să aibă secrete, să refuze să spună “tot” părinţilor şi să evite anumite
subiecte. Atunci când, pe lângă caracteristicile vârstei, adolescentul are şi o fire “inchisa”,
comunicarea poate deveni aproape o misiune imposibilă pentru părinte.În încercarea de a avea o
nouă abordare asupra personalităţii adolescentului, putem observa că toate elementele specifice
care alcătuiesc tabloul complex al profilului psihologic al acestuia, pot fi reanalizate, restructurate
şi explicate dintr-o nouă perspectivă şi anume aceea a inteligenţei emoţionale. Unii copii devin
brusc hiperdependenţi şi din acest motiv intră în conflict cu şcoala şi părinţii. Alternează perioade
în care se cred omnipotenţi, cu perioade în care se îndoiesc de calităţile şi posibilităţile lor, mai
ales, cînd compararea cu performanţele grupului îi plasează n inferioritate. Adolescenţii sînt
intransigenţi, emit judecăţi despre părinţi şi profesori, idolatrizează veddete ale vieţii sportive şi
muzicale, cărora ar dori să le reediteze succesul. Afirmarea cu orice preţ în faţa grupului constituie
o preocupare de seamă a adolescentului.

Astfel, formarea abilităţilor de comunicare la adolescenţi, bazată pe inteligenţa emoţională


reprezintă o provocare pentru întreaga umanitate, semnificând valorificarea energiei afective
pentru dezvoltarea personală şi profesională.

Gradul de cercetare a temei. Tema dezvoltării abilităţilor de comunicare şi intelegenţei


emoţionale a adolescenţilor este abordată intens în cercetările de ultimă oră ale specialiştilor i din

1
diferite arii geografice (Adams G. R., Berzonsky M. D., Bradberry T., Briers St., Chabot M.,
Chabot D., Corcos G., D’Ambra G., Ekman P., Elias M.J., Faber A., Favez N., Favre D.,
Friedlander B.S., Gendron B., Gouin- Dйcarie T., Hein S., Hochschild A. R., Lafortune L.,
Mendeuse F., Mehrabian A., Mikolajczak M., Rogers C. R., Rousseau N., Stein S.J.,
Tobias S.E.; etc.În Republica Moldova s-au înregistrat cercetări ale emoţionalităţii umane de
către savanţii autohtoni Baxan Iu., Coroi О. , Silistraru N. Losоi E., etc.

Obiectul cercetării. Influenţa inteligenţei emoţionale asupra abilităţilor de comunicare la


adolescenti

Scopul cercetării constă determinarea influentei inteligentei emotionale asupra abilitatilor de


comunicare la adolescent

Obiectivele cercetării:

1. analiza abordarilor teoretice privind inteligenţă emoţională;

2. analiza abordarilor teoretice cu referire la abilitatile de comunicare;

3. Identificarea relatiilor dintre inteligenta emotionala si abilitatile de comunicare la


adolescenti;

4. realizarea experimentului pedagogic de constatare a relatiilor dintre inteligenta emotionala


la adolescenti si abilitatile de comunicare;

5. analiza rezultatelor experimentului pedagogi de constatare a nivelurilor de dezvoltare a


abilitatilor de comunicare in functie de inteligenta emotionala;

6.elaborarea concluziilor si recomandarilor.

Noutatea şi originalitatea ştiinţificăconstă în conceptualizarea educaţiei pentru dezvoltare


emoţională în perspectiva comunicării bazate pe valorile inteligenţei emoţionale la nivelul
obiectivelor dezvoltării afective, a conţinuturilor specifice şi a strategiilor educaţionale bazate pe
comunicare, realizate prin valorificarea mijloacelor comunicării verbale, nonverbale, paraverbale

2
în interacţiunea comunicativă a adolescenţilor pentru transmiterea conţinuturilor afectiv-atitudinale
orientate spre dezvoltarea competenţei de comunicare socială a emoţiilor.

Importanţa teoretică a cercetării este argumentată de: determinarea fundamentelor teoretice şi


a reprezentărilor metodologice ale dezvoltării inteligenţei emoţionale în contextul formării
abilităţilor de comunicare la adolescenţi.

Metode de cerceteare: a inclus metode precum:

- teoretice: cercetarea teoretică a ideilor, conceptelor, tezelor, a principiilor, teoriilor;

- socio-pedagogice: observarea, chestionarea, discuţia;

- experimentale: experimentul pedagogic (constituit din testare, chestionare, analiză).

Descrierea esantionului. Lotul compus din 40 de subiecţi are următoarele caracteristici:

vârsta subiecţilor este între 14 şi 16 ani;

numărul şi sexul subiecţilor (15 fete, 25 băieţi);

10 subiecţi sunt elevi la liceul “Mihai Viteazul din Chişinău”, zece – elevi la şcoala internat
din Chişinău, zece- locatari a două cămine din sectorul Ciocana, provind din familii
monoparentale, unii au abandonat şcoala, zece – sunt deţinuţi în Penitenciarul nr.13 din Chişinău,
care sunt judecaţi pentru crime şi infracţiuni grave.

Structura tezei. Teza este compusă din întroducere, două capitole, structurate în subcapitole,
concluzii, bibliografie. Primul capitol este unul prenpondereent teoretic şi se referă la reperele
conceptuale privindintelegenţa emoţională şi abiliotăţile de comunicare ale adolescenţilor. Cel de
al doilea capitol este unul practic, în care autorul descrie experimentul efectuat pe un eşantion din
40 de subiecţi.

3
CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND INTELEGENŢA EMOŢIONALĂ ŞI


ABILITĂŢILE DE COMUNICARE

1.1 Repere teoretice privind intelegenţa emoţională

In decursul timpului, conceptul de inteligenţă a fost definit în diverse moduri. Astfel,


Socrate şi Platon considerau că inteligenţa îi permite omului să înţeleaga ordinea lumii şi de a se
conduce pe sine însuşi.Budha considera ca omul trebuie sa se elibereze de inteligenţă pentru a
ajunge la cea mai înaltă formă de fericire. Pentru gândirea occidentală, inteligenţa reprezinta
atributul fundamental al omului. Pentru Hegel, inteligenţa era un gardian al întregii vieţii psihice
("adevărul şi raţionalitatea inimii şi voinţei se pot găsi numai în universalitatea inteligenţei şi nu în
singularitatea sentimentului") iar pentru Montaigne, inteligenţa forma imagini eronate despre
Dumnezeu, oameni şi lume.[6, p.11]

Kant o vede în uniune cu sensibilitatea, numai din această întrepătrundere totală şi absolută
izvorând cunoaşterea.Leonardo Da Vinci legase inteligenţa de sensibil, înaintea lui Kant. Cadillac,
sustine ca inteligenţa apare ca un mecanism ce permite rafinarea materialului brut furnizat de
simţuri. Pascal, considera că inteligenţa este inhibată de afectivitatea debordantă. Schopenhauer
vede inteligenţa ca fiind subordonată voinţei, singurul element primar şi fundamental.

Termenul de inteligenţă are o accepţiune dublă: pe de o parte de proces de asimilare şi


prelucrare a informaţiilor variabile, în scopul unor adaptări optime, iar pe de altă parte, de
aptitudine rezidând în structure operaţionale dotate cu anumite calităţi(complexitate, fluiditate,
flexibilitate,productivitate), prin care se asigurăeficienţa conduitei. Aceste calităţi reprezintă
invariaţii ce pot fi evaluatestatistic şi sunt situate la un anumitnivel sau rang de valoare funcţională.
Inteligenţa apare astfel ca system de însuşiri stabile proprii subiectuluiindividual care se manifestă
în calitatea activităţii intelectuale centrată pegândire[10, p.151].

Actualmente, în psihologie persistă întrebarea dacă inteligenţa este capacitatea generală de


achiziţie a cunoştinţelor, de raţiune şi rezolvare deprobleme sau ea implică diferite tipuri de

4
abilităţi. Istoricul cercetărilorrealizate asupra inteligenţei a condusspecialiştii spre mai multe
opinii, diferite la prima vedere însă, apropiatedupă o studiere mai amplă.

Astfel, în accepţiunea lui StephenCovey despre tipurile de inteligenţăcele mai cunoscute şi


des analizatesunt:

•Gândirea (IQ) – reprezintă abilitatea de a analiza, raţionaliza şi comunica;

•Simţul (EQ)– numit şi “creierulstâng”, reprezintă conştiinţa de sine,auto-cunoaşterea,


empatia[11, p.99]

Dacă vorbim despre Inteligenţagenerală, raţională (IQ) şi inteligenţaemoţională (EQ),


menţionăm că IQeste doar o parte a inteligenţei generale. Pe lângă factori ai intelectului,există şi
factori ai non-intelectuluicare determină un comportament inteligent. În timp ce intelectul ne
ajutăsă rezolvăm probleme, să facem calcule sau să procesăm informaţii, inteligenţa emoţională
(EQ) ne permitesă fim mai creativi şi să ne folosimemoţiile pentru a ne rezolva problemele.

Inteligenţa emoţională a evoluat odată cu omenirea, necesitatea de adaptare, de a face faţă şi


de a colabora cu cei din jur, fiind cruciale pentru supravieţuirea primelor societăţi primitive de
vânători şi culegători. Creierul omenesc reflectă acest fapt de netăgăduit. Tehnici sofisticate de
scanare au confirmat recent că multe procese de gândire trec prin centrii emoţionali ai creierului,
pe măsură ce întreprind călătoria fiziologică menită să convertească informaţia exterioară în
acţiune şi răspuns individual.

Howard E. Book afirma că „inteligenţa emoţională este la fel de veche ca şi timpul” .În anii
`20, psihologul american Edward Thorndike vorbea despre ceva intitulat de el „inteligenţă
socială”. Inteligenţa emoţională fusese identificată încă din 1920 de către E.L.Thorndike şi definită
ca inteligenţă socială - "abilitatea de a înţelege şi lucra cu femei şi bărbaţi, băieţi şi fete - de a te
comporta cu înţelepciune în relaţiile umane"[50, p.65]. Mai târziu, prin anii '80, acest tip de
inteligenţă a fost împărţit în inteligenţă inter şi intra personală. Primul tip - cea interpersonală -
fiind abilitatea de a îi înţelege pe alţii (ce îi motivează, cum lucrează, cum poţi coopera mai bine cu
ei), iar cea de a doua - intrapersonală - aceeaşi abilitate, numai că îndreptată spre propria persoană.
Inteligenţa emoţională este astfel o "inteligenţă socială" care înseamnă abilitatea de a stăpâni

5
emoţiile personale şi ale celorlalţi, a le diferenţia între ele şi a folosi aceste informaţii pentru a
ghida modul de gândire şi acţiune.

Mai târziu, importanţa „factorilor emoţionali” a fost recunoscută de David Wechsler, unul
dintre părinţii testelor IQ. ÎN anii `40, într-un ziar, Wechsler a insistat asupra închiderii tuturor
„aspectelor non - intelectuale ale inteligenţei generale” în orice măsurătoare completă. Acest
material amintea de asemenea despre capacităţile „afective” sau „conative”, de fapt inteligenţa
socială şi emoţională – pe care el le credea importante în formarea unei imagini de ansamblu. Din
păcate, aceşti factori nu au fost incluşi în testele IQ ale lui Wechsler şi la acea vreme li s-a dat prea
puţină atenţie.[9, p.78]

În 1948, alt cercetător american R.W. Luper, a promovat ideea „gândului emoţional”, care
se credea că avea o contribuţie la „gândul logic”. Dar, vreme de 30 ani prea puţini psihologi şi
educatori au urmat această linie (o excepţie remarcabilă a fost Albert Ellis, care a început să
examineze în 1955 ceea ce urma să devină cunoscută sub denumirea de terapie raţional-emotivă –
un proces care presupunea ca oamenii să înveţe să-şi examineze emoţiile într-o manieră logică,
raţională )[9, p.80].

În 1983, Howard Gardner, de la Universitatea Harward, a scris despre posibilitatea


existenţei unor „inteligenţe multiple” inclusiv ceea ce el numea „capacităţile intra-psihice” – în
esenţă o aptitudine pentru introspecţie – şi „inteligenţă personală”

Ce înseamnă de fapt inteligenţa emoţională?Termenul "inteligenta emotionala" a fost


formulat pentru prima data într-o teza de doctorat, în S.U.A., în 1985, de catre Wayne Leon Payne
care considera ca aceasta este o abilitate care implica o relationare creativa cu starile de teama,
durere si dorinta.D. Wechsler a remarcat ca adaptarea individului la mediul în care traieste se
realizeaza atât prin elementele cognitive, cât si prin cele non-cognitive. Aspectele non-cognitive
ale inteligentei include factori de ordin afectiv, personal si social, fiind esentiale pentru reusita în
viata a individului[10, p.65].

În 1995, psihologul american Daniel Goleman a publicat o carte care a devenit best seller -
"Emotional Inteligence: Why It Can Matter More Than IQ" ("Inteligenţa emoţională: De ce poate
fi mai importantă decat IQ), aducând în actualitate şi definind practic noţiunea de inteligenţă

6
emoţională. Considerată de autor cheia succesului personal şi profesional, inteligenţa emoţională
este un amestec de stăpânire de sine, motivaţie, empatie, gândire liberă, tact şi diplomaţie. Aceste
atribute ale unei persoane o fac să aibă o inteligenţă emotională ridicată. Astfel, ea îşi poate
controla reacţiile emoţionale în raport cu alte persoane, datorită faptului că este conştientă de toţi
factorii care contribuie la apariţia reacţiei respective. De altfel, motto-ul cărţii lui Goleman (1995)
este un citat din Etica Nicomahica a lui Aristotel: "Oricine se poate înfuria - asta e uşor. Dar să fii
furios pe cine trebuie, în măsura în care trebuie, la momentul potrivit, din motivul potrivit şi la
modul potrivit, asta nu e uşor".Inteligenţa emoţională este capacitatea personală de identificare şi
gestionare eficientă a propriilor emoţii în raport cu scopurile personale (carieră, familie, educaţie
etc). Finalitatea ei constă în atingerea scopurilor noastre, cu un minim de conflicte inter şi intra-
personale[18, p.69]

Începând cu anul 1995, de la prima publicare a cărţii lui Daniel Goleman pe această temă,
inteligenţa emoţională a devenit unul dintre conceptele cele mai dezbătute în Statele Unite ale
Americii. De exemplu, când Harvard Business Review a publicat un articol în anul 1998, acesta a
atras un număr mai mare de cititori decât a făcut-o oricare alt articol din această publicaţie în
ultimii 40 de ani. Când managerul general al Johnson & Johnson a citit acest articol, a fost atât de
impresionat încât a trimis copii ale acestuia la mai mult de 400 de top-manageri din întreaga lume.

Prima definiţie a intelegenţei emoţionale a fost totuţi a lui Payne Wayne Leon în teza a de
doctorat pomenită mai sus: „inteligenţa emoţională este o abilitate care implică o relaţionare
creativă cu stările de teamă, durere şi dorinţă”.[10, p.115] Mai târziu psihologii Salovey P. şi
Mayer J. au lansat ideea unei inteligenţe emoţionale care, după părerea lor, însumează conceptele
folosite de Gardner H., de inteligenţă inter- şi intrapersonală şi include abilităţi ce pot fi
categorisite оn cinci dimensiuni: conştiinţa de sine : autoobservarea şi conştientizarea
sentimentelor pe măsură ce acestea apar; controlul emoţiilor: controlul emoţiilor astfel încât
ele să fie adaptate situaţiei; conştientizarea cauzei care a generat un anumit sentiment; găsirea de
metode de a controla temerile şi neliniştile, mânia şi tristeţea; automotivarea: canalizarea emoţiilor
înspre atingerea unui anume scop; autocontrolul emoţiilor; empatia: sensibilitate faţă de
sentimentele şi problemele celorlalţi şi capacitatea de a privi din punctul lor de vedere;
conştientizarea faptului că oamenii simt diferit faţă de diferite lucruri; capacitatea de a stabilişi

7
menţine relaţii: controlul emoţiilor celorlalte persoane; competenţa socială. Conceptul l-au definit
ca fiind “o formă de inteligenţă socială care implică abilitatea de a monitoriza emoţiile şi
sentimentele proprii şi ale altora, de a discrimina ntre ele şi de a utiliza această informaţie pentru a
direcţiona propriile gвnduri şi acţiuni.[29, p.18]”

Continuând cercetările, Mayer J. şi Salovey P. actualizează o nouă definiţie, mai exactă,


după părerea lor: „Sentimentele ca forme complexe, relativ stabile ale afectivităţii şi cu un
grad оnalt de conştientizare favorizează interacţiunile optime ale emoţionalităţii cu
raţionalitatea. Inteligenţa emoţională înseamnă şi abilitatea de a înţelege emoţiile,
presupunînd cunoaşterea emoţiilor şi reglarea lor astfel încât ele să poată contribui la
dezvoltarea intelectuală şi emoţională[29, p.51].”

Caruso D. care a continuat munca de cercetare începută de Mayer J. şi Salovey P., mergând
pe aceeaşi idee, defineşte inteligenţa emoţională ca “abilitatea de a procesa informaţiile
emoţionale, în special, cele care presupun percepţia, asimilarea, înţelegerea şi controlul
emoţiilor”.

Mehrabian A., cunoscut pentru cercetările sale în diferite ramuri ale psihologiei stabileşte
cinci aspecte ale inteligenței emoționale: perceperea curată (dreaptă), ordonată a emoţiilor
personale şi ale altora;

exersarea capacităţii de a răspunde cu emoţia şi comportarea adecvată(realist,nedistorsionat,


adaptat) la situaţiile variate din viaţă;

implicarea într-o relaţie interpersonală, având capacitatea de a exprima onest emoţiile,


echilibrat, arătând consideraţie şi respect;

alegerea muncii care aduce satisfacţie emoţională, evitând amânarea, dubiile şi


nerealizările; capacitatea de a lucra echilibrat şi de a se recrea, relaxa[9, p.128].

O altă definiţie ne-o oferă Goleman D. Care care se caracterizeayă prin însumarea
următoarelor componente ale intelegenţei emoţionale: conştientizarea (identificarea)
propriilor emoţii: capacitatea de a le recunoaşte şi a le denumi, de a înţelege cauza lor;
gestionarea (autocontrolul) emoţiilor: capacitatea de a construi conştientizarea de sine, stăpânirea

8
emoţiilor; motivarea personală (utilizarea productivă a emoţiilor) punerea emoţiilor în
serviciul unui scop, autocontrolul; empatia: recunoaşterea emoţiilor în ceilalţi; receptivitate
(senzitivitate) la sentimentele celorlalţi; dirijarea relaţiilor interpersonale: vizează competenţa
socială, îndemnarea socială, comunicarea, conducerea, colaborarea[19, p.121].

În concluzie la acest subcapitol putem afirma că inteligenţa emoţională este competenţa de


identificare şi gestionare eficientă a propriilor emoţii în raport cu scopurile personale, finalitatea ei
constă оn atingerea scopurilor cu un minim de conflicte inter şi intra-personale.

1.2 Comunicarea, formele şi formarea abilităţilor de comunicare

Conceptul decomunicarea fost abordat, în timp, din perspective multiple,ceea ce a


determinat o proliferare spectaculoasă a definiţiilor.Dicţionarul explicativ al limbii româneDEX
(Bucureşti, 1996)înregistrează, la articolul –acomunica- următoarele sensuri: „a face cunoscut, a
da de ştire, a informa, aînştiinţa, a spune”, stabilind, aşadar, unprocesşi orelaţie cognitivă. Doi
cercetători americani, Frank E.X. Dance şi Carl E. Larson, auinventariat nu mai puţin de 120 de
definiţii fără a epuiza posibilităţile şi fără a mulţumi pe toată lumea[7, p.19].

Într-oIntroducere în ştiinţa publicisticii şi comunicării, germanii MichaelKunerik şi Astrid


Zipfel consideră că din această multitudine de încercări „nu se poateconcluziona simplist că am
avea de a face cu o ramură imatură a ştiinţei, în care nu arexista nici măcar unitatea de vederi
asupra conceptelor de bază înrudite”, observând că „oasemenea multitudine de noţiuni este tipică
pentru toate ştiinţele umaniste şi sociale”[3, p.71].

Multitudinea încercărilor de definire a conceptului de comunicare implică nuanţe şiconotaţii,


dar gravitează în jurul unui nucleu comun de înţelesuri:

a.Din punct de vederepsihologiccomunicarea reprezintă orelaţie între indivizi:


„comunicareaeste în primul rând o percepţie. Ea implică transmiterea, intenţionată sau nu, de
informaţiidestinate să lămurească sau să influenţeze un individ sau un grup de indivizi
receptori.”Profesorul Emilian M. Dobrescu considerăcomunicarea un concept fundamental în
sociologie şi în psihologia socială şi grupeazăaccepţiile ce i se atribuie după cum urmează:

* proces în care se observă stimuli şi se reacţionează în raport cu aceştia;

9
*mecanism esenţial în dezvoltarea relaţiilor umane;

*totalitatea simbolurilor gândirii şi a mijloacelor prin care ele se difuzează şi seconservă;

*comunicare socialăexpresie generală pentru „toate formele de relaţii sociale, cuparticiparea


conştientă a indivizilor şi a grupurilor[3, p.111]”.

O definiţie mai largăceplasează comunicarea nu numai la nivelul speciei umane,ci şi la nivel


biologiccitează profesorul Aurelian Bondrea în cartea saSociologia opinieipublice şi a mass-
media(Bucureşti, 1997), după Gilles Amado şi André GuittetDynamique des communications dans
les groupes). Conform acestora, „existăcomunicare de fiecare dată când un organism oarecare, în
particular un organism viu,poate afecta un alt organism, modificându-l sau modificându-şi
acţiunea, pornind de latransmiterea unei informaţii (şi nuprintr-o acţiune directă, precum cea pe
care o exercită oforţă fizică punând în funcţiune o energie)”[12, p.56]

Din punct de vederesociologiccomunicarea este privită ca „unansamblu de modalităţireţele


de transmisie, echipamente individuale şi autonomecare permite punerea la dispoziţia unui public
destul de larg a unei multitudini de mesaje”

Wilbur Schramm (cercetător american care a jucat un rol important în afirmareadomeniului


comunicăriica disciplină universitară, autorul unor lucrări publicate între 1960şi 1980 şi al unor
teorii, patru la număr, despre presă) a definit comunicarea ca pe unproces prin care se stabileşte
ocomuniunesau o identitate de reflecţii, concepţii, între unemiţător de mesaje şi un receptor, printr-
un canal de comunicaţie[12, p.57].

Fiind un fenomen foarte complex, identificabil la nivel instinctual, la nivelpsihosocial, la


nivel cultural, comportând aspecte biologice, dar şi tehnologice,comunicarea se pretează unor
clasificări după diverse criterii:

a.După criteriul mijloacelor fiziceşi a analizatorului căreia se adreseazăstimulul


mesajuluiputem identifica următoarele tipuri de comunicare:

1.Comunicare acustică.

2.Comunicare tactilă.

10
3.Comunicare chimică

4.Comunicare vizuală.

bDupă criteriul modurilor de realizarecomunicarea poate fi:

1.Comunicare directă, caracterizată prin absenţa oricărei medieri. Emiţătorul şireceptorul se


află în acelaşiloc, deci în proximitate fizică.

2.Comunicare indirectă,prin scriere,careutilizează medierea unor mijloacemateriale


(instrumente şi suporturi) şi face posibilă transmiterea mesajului în timp şi spaţiu.

3.Comunicare multiplă,prin imprimate.

4.Comunicare colectivă, realizată prin mijlocirea diferitelor tehnologii ce folosescsemnale


sonore, vizuale, simboluri, scrieri. Această comunicare se caracterizează prinfaptul că emiţătorul şi
receptorul sunt grupuri, că mesajul este mediat de „un organ deinformare” şi că el se poate
multiplica.

5.Comunicare de masă

După criteriul relaţiilor emiţător –receptorse disting:

1.Comunicare privată

2.Comunicare publică[12, p.89]

La rândul ei, comunicarea publică poate fi: educaţională, administrativă/instituţională,


politică, artistică, religioasă

Comunicarea este un fenomen psihologic, antropologic, sociologic de omare complexitate;


ea circumscrie o mare diversitate de forme.Comunicarea eficientă ne ajuta sa dezvoltăm calitativ
relaţiile de iubire,prietenie si profesionale cu cei din jur si sa evitam situatiile conflictuale din viaţa
noastră.

Primul pas in dezvoltarea abilităţilor de comunicare este constientizarea. Saconstientizezi in


care din aceste abilităti de comunicare ai carente si trebuie să le studiezi, să le dezvolti ca să le

11
stapânesti mai bine.Intotdeauna primul pas in rezolvarea unei probleme este sa recunosti că aiacea
problema.

Abilitaîţile de comunicare se dezvoltă pe parcurs, nu ne nastem cu ele. Infunctie de mediul


in care traim si de preocupărilenoastre invatam sa comunicammai eficient sau mai putin eficient.

Comunicarea eficace presupune stăpânirea anumitor abilităţi esenţiale. În acest capitol vom
examina câteva dintre cele mai importante tehnici şi abilităţi care stau la baza comunicării eficace:
încrederea interpersonală, ascultarea, feedbackul, reformularea, formularea întrebărilor,
comunicarea nonverbală şi consilierea nondirectivă.[3, p.120]

.-Încrederea interpersonală

Ciclul constructiv este cel în care există o relaţie de încredere. Încrederea din partea
persoanei A faţă de B are ca rezultat o comunicare mai deschisă din partea lui B. Aceasta îi
sporeşte încrederea lui A faţă de B. Dacă A răspunde cu integritate, B se va simţi mai încrezător şi
îşi va spori gradul de autoexpunere. Astfel, ciclul constructiv evoluează într-o direcţie pozitivă.

Ciclul distructiv începe cu lipsa de încredere a persoanei A faţă de persoana B. Cum A nu


are încredere în B, comunicarea lui B tinde să fie disimulativă şi defensivă. A va răspunde probabil
prin sentimente din ce în ce mai negative faţă de B şi va fi tot mai puţin suportiv. B va avea şi mai
puţină încredere în A, va fi mai puţin deschis, mai precaut şi îşi va disimula sentimentele şi opiniile
într-o măsură mai mare. Aceasta va avea ca efect o comunicare din ce în ce mai puţin eficace.

Atât persoana A cât şi B pot “sparge” ciclul distructiv. Persoana A poate face acest lucru
fiind în mod consistent cinstit, corect, suportiv şi nonpunitiv chiar dacă ştie că în prezent persoana
B disimulează. B, văzând acest tip de răspuns al lui A, va începe să fie mai deschis. Persoana B
poate ieşi din ciclul distructiv asumându-şi riscul de a fi deschis şi de a-şi dezvălui gândurile şi
sentimentele deşi crede că A ar putea să le folosească împotriva lui. Observând această deschidere,
A va deveni mai suportiv şi va intra astfel în ciclul constructiv al încrederii.

Ascultarea

12
Comunicarea eficace presupune deţinerea abilităţii de a asculta eficace, toate elementele
implicate în recepţia şi procesarea mesajelor fiind aspecte ale ascultării.

Există diferenţe foarte mari în abilitatea de a asculta. Ca oricare altă abilitate umană,
ascultarea se poate dezvolta numai printr-o practică susţinută şi atentă. Nimeni nu poate deveni un
bun ascultător în mod întâmplător, deoarece există anumite forţe care se opun dezvoltării spontane
a acestei abilităţi, cum ar fi:

• satisfacerea nevoilor personale se realizează mai curând prin emiterea decât prin receptarea
unui mesaj, acest tip de comportament fiind format încă din copilărie;

• cel care vorbeşte apare de obicei ca având cunoştinţe mai ample şi ca fiind mai interesat de
subiectul abordat decât cel care ascultă;

• emitentul unui mesaj are o influenţă directă mai mare asupra activităţilor celorlalţi,
comparativ cu cel care ascultă.

-Feedbackul

Feedbackul poate fi definit ca fiind orice informaţie care îi permite emitentului mesajului să-
şi evalueze efectele comunicării asupra receptorului.Pentru ca feedbackul să fie eficace trebuie să
aibă următoarele caracteristici:

1. Să fie descriptiv şi nu evaluativ. Feedbackul trebuie să se refere la comportamente (şi nu


la persoane), la fapte (şi nu la interpretări ale acestora) şi să descrie reacţia emoţională a persoanei
care îl acordă.

2. Să fie specific şi nu general.

3. Să fie furnizat cât mai aproape de momentul producerii comportamentului.

4. Să fie solicitat şi nu impus. .

13
5. Să fie direcţionat către un comportament în legătură cu care cel care primeşte feedbackul
poate face ceva.

6. Să includă atât descrierea comportamentului aflat în discuţie, impactul acestuia asupra


interlocutorilor, grupului, organizaţiei, terţilor, cât şi sentimentele celui care acordă feedback în
legătură cu acestea.

-. Reformularea

Reformularea constă în redarea cu alte cuvinte şi într-o manieră mai concisă sau mai
explicită a mesajului exprimat de interlocutor, astfel încât să se obţină acordul acestuia în legătură
cu formularea respectivă.

În acest fel se obţin trei efecte:

• Cel care reformulează nu introduce nici un element de interpretare în mesajul pe care l-a
recepţionat;

• Interlocutorul, dacă se recunoaşte în reformulare, se simte înţeles şi va fi mai deschis în


continuare;

• Cel care reformulează mesajul face dovada că a ascultat şi a înţeles ceea ce i se comunică.

-Formularea întrebărilor

În general, punem întrebări pentru că avem nevoie de un răspuns. Punând întrebări putem
afla ce spune, ce gândeşte sau ce simte interlocutorul nostru, completându-ne astfel informaţiile în
legătură cu acesta.Totodată este necesar să punem întrebări pentru că, în cele mai multe cazuri,
există o diferenţă între informaţia pe care o primim şi cea de care avem nevoie pentru a realiza
eficace o anumită sarcină.

- Comunicarea nonverbală

Un element extrem de important în comunicarea eficace constă în capacitatea de a


recepţiona şi transmite mesaje nonverbale, numite astfel deoarece nu au ca suport cuvintele şi

14
semnificaţia acestora ci expresia facială, gesturile, tonul vocii, posturile corpului, utilizarea
spaţiului, etc.

De obicei aspectele nonverbale ale comunicării nu sunt controlate şi calculate de către


emitent şi de aceea ele constituie un indicator mai bun în legătură cu adevăratele gânduri, intenţii,
convingeri ale unei persoane, comparativ cu cuvintele pe care acesta le utilizează într-o
conversaţie.

Componenta nonverbală a comunicării este critică în schimbarea de atitudini, studiile de


specialitate arătând că numai 7% din efecte s-au obţinut datorită conţinutului verbal al mesajului,
în timp ce 38% s-au datorat caracteristicilor vocii (inflexiuni, ton, calitate, viteza de vorbire) şi
expresiei faciale şi 55% limbajului trupului. Aceste rezultate ne permit să formulăm "reţeta"
comunicării eficace.

Aspectele nonverbale ale comunicării sunt cele care dezvăluie entuziasmul, credibilitatea şi
sinceritatea comunicării, elemente care dau forţă mesajului dacă sunt utilizate într-o manieră
adecvată contextului şi naturii mesajului. Totodată aspectele nonverbale constituie o componentă
extrem de importantă în procesul de feedback, emitentul mesajului putând avea un răspuns sincer
în reacţiile nonverbale ale receptorului.

Noţiunea de competenţă de comunicare a evoluat foarte mult, înglobând astăzi domenii de


cunoaşteredin ce în ce mai vaste. Consiliul Europei consideră că există şase componente în
aptitudinea de comunicare:competenţa lingvistică, competenţasocio-lingvistică, competenţa
discursivă, competenţa socio-culturală,competenţa strategică şi competenţasocială. Competenţa de
comunicareeste considerată de mulţi autori ca ocapacitate globală care cuprinde capacităţi
comunicative ale indivizilordobândite de-a lungul vieţii. Acesteapot fi îmbunătăţite prin aplicarea
uneimetodologii speciale care ar contribuila dezvoltarea competenţei de comunicare.

1.3. Specificul de vârstă şi problemele de comunicare la adolescenţi

Pubertatea este perioada din dezvoltarea ontogenetică a individului în care intervin modificări
biologice şi psihologice care însoţesc maturizarea fizică şi sexuală. Pubertatea trebuie înţeleasă ca
o perioadă de vîrstă şi nu ca o dată calendaristică. Durata ei este de 3-5 ani şi apare între vîrsta de 8

15
şi 18 ani, avînd ca rezultat trecerea de la copilărie la vîrstă adultă. Momentul acestei tranformări
este decis de factori genetici (familiali), de sex, climă, latitudine, origine etnică, nivel socio-
cultural. Acesta este motivul pentru care copiii de aceeaşi vîrstă cronologică pot avea, la un
moment dat, un aspect fizic extrem de diferit. În concepţia unor autori, termenul de adolescenţă se
referă la modificările cognitive, afective şi psihosociale care însoţesc pubertatea. În mod arbitrar s-
a subîmpărţit adolescenţa într-o perioadă precoce (10-14 ani), medie (15-17 ani) şi tardivă (17-19
ani).[46, p.19]

Adolescenţa reprezintă o cotitură în dezvoltarea unui individ; domeniul intereselor de pînă


atunci se amplifică şi se deplasează. Pînă la această vîrstă copilul nu manifesta preocupări pentru
rolul pe care l-ar putea juca în societate, dar la adolescent se remarcă apariţia conştiinţei sociale; el
devine brusc conştient că este membru al unei colectivităţi (familie, şcoală). Din acest moment se
străduieşte să cîştige stima colegilor, profesorilor, a părinţilor şi fraţilor mai mari şi devine extrem
de sensibil la influenţa lor. Copilul îşi alege un idol. El devine conştient de personalitatea altuia,
chiar şi de a lui proprie şi nu se mai poate defini decît făcînd comparaţie cu ceilalţi membri ai
societăţii căreia îi aparţine. Copilul capătă sentimentul responsabilităţii, al datoriei şi, de obicei,
include învăţătura în valorile şi sensul vieţii. Adolescentul îşi concentrează interesul asupra unui
număr relativ restrîns de preocupări, apar hobby-urile (filatelie, muzică, electronică, cinematograf,
sport etc.) Valoarea morală şi estetică a acestor preocupări începe să depăşească interesul pur
intelectual[30, p.27].

Adolescenţa este perioada în care apare (mărturisit sau nu) preocuparea pentru tineri de sex
opus, avînd ca suprem ţel dorinţa de a plăcea. În acest scop se modifică interesul pentru
îmbrăcăminte, coafură şi, în general, pentru felul în care arată. Ei trebuie să se adapteze imaginii
noii lor siluete şi, de obicei, sînt satisfăcuţi de felul cum arată.

Unii copii devin brusc hiperdependenţi şi din acest motiv intră în conflict cu şcoala şi părinţii.
Alternează perioade în care se cred omnipotenţi, cu perioade în care se îndoiesc de calităţile şi
posibilităţile lor, mai ales, cînd compararea cu performanţele grupului îi plasează n inferioritate.

16
Adolescenţii sînt intransigenţi, emit judecăţi despre părinţi şi profesori, idolatrizează veddete ale
vieţii sportive şi muzicale, cărora ar dori să le reediteze succesul. Afirmarea cu orice preţ în faţa
grupului constituie o preocupare de seamă a adolescentului.

Foarte caracteristic acestei perioade de dezvoltare este scăderea comunicării cu membrii familiei
şi crearea de relaţii în medii extrafamiliale, de obicei, între colegi sau chiar în afara şcolii. Copilul
se desparte psihologic de familie şi îşi stabileşte propria identitate, preferînd compania colegilor şi
prietenilor în locul familiei. Părinţii se obişnuiesc greu cu noul tip de relaţii ale copilului lor şi au o
senzaţie de frustrare[36, p.24].

Iniţial, cel mai bun prieten, faţă de care îşi testează ideile şi competenţele, este de acelaşi sex.
Faţă de perieten îşi manifestă ataşamentul îmbrăcîndu-se la fel, tunsîndu-se la fel, preluînd din
preocupările lui. Între ei au loc adevărate ritualuri (se întîlnesc întotdeauna la acealaşi loc, merg
împreună la acelaşi cinematograf etc.). Dacă adolescentul este singuratic şi nu manifestă interes
pentru tineri de vîrsta lui, se vor lua în discuţie posibile probleme psihice.

În perioada adolescenţei medii devine evident interesul pentru un prieten de sex opus. Este vîrsta
primelor iubiri şi exaltări romantice, pentru care romanele sau filmele de dragoste constituie surse
de inspiraţie.

Adolescenţa tardivă pune probleme decisive. Este vîrsta la care trebuie luate hotărîri (care, de
obicei, sînt definitive) pentru alegerea unei meserii. Foarte mulţi tineri optează pentru
independenţa financiară, cu scopul declarat de a scăpa definitiv de sub tutela familiei, care li se
pare că le încorsetează iniţiativa şi se opune aspiraţiilor lor. Prietenii îşi pierd mult din importanţă
ca relaţie socială şi devine constantă legătura cu un partener de sex opus[16, p.34].

Această înstrăinare a adolescentului de familie îi determină pe părinţi să intre în alertă. Copilul


încetează să mai fie influenţat, în mod special, de către părinţi, deşi majoritatea copiilor rămîn încă
sub tutela lor, dar ei îşi doresc ca părinţii lor să nu mai fie atît de restrictivi şi de demodaţi! Într-un
număr de cazuri apar conflicte care au ca temă principală problema vestimentară, a coafurii sau
scăderii interesului pentru pregătirea şcolară, în alternanţă cu preocupările extraşcolare. Dificultăţi
mai mari apar în colaborarea cu băieţii, deşi la un interogatoriu amănunţit se constată că ele erau
anterioare adolescenţei, fiind doar agravate de aceasta[17, p.12].

17
Părinţii sînt foarte preocupaţi de performanţele şcolare ale adolescenţilor, deoarece expectanţa
generală este ca fiecare să dispună de cel puţin o diplomă de absolvire a liceului şi în mod ideal,
chiar de o diplomă care să ateste studiile universitare, deoarece nici un loc de muncă care să fie
plătit decent nu se poate obţine fără a se face dovada unor astfel de studii. Starea economică a
familiei influenţează atitudinea acesteia faţă de nivelul performanţelor academice. În multe familii
este evidentă o indiferenţă a tînărului (tinerei) pentru studii, dar, în special, în familiile de
intelectuali, această situaţie este percepută ca intolerabilă, generatoare de conflict. Întreaga familie
se mobilizează pentru a forţa adolescentul să obţină aceste norme de calitate, fără de care
încadrarea socială ulterioară este estimată ca dificilă.

Unii tineri se manifestă rebel la aceste tentative, lipsesc ostentativ de la şcoală, nu recunosc
şcolii nici un fel de merite şi par a nu fi atraşi de ea. Şcoala asigură elevului nu numai cunoştinţe,
ci şi socializarea acestuia. Copilul neşcolarizat nu este numai lipsit de cunoştinţe, dar este şi un
invalid, în viaţa socială fiind necompetitiv. Adolescenţii needucaţi ajung în final la periferia
societăţii. Din păcate, metodele coercitive menite să îmbunătăţească frecventarea şcolii dau puţine
rezultate pozitive[17, p.13].

Cum am menţionat, adolescenţa este perioada de căutare a propriei identităţi, iar


identitatea persoanei se formează prin comunicare, aceasta realizвndu-se în baza empatiei.
Adolescenţa, fiind perioada controverselor, se remarcă, deseori, prin prezenţa dificultăţii de
comunicare cu lumea оnconjurătoare. Apar confruntări оntre comportamentele impregnate de
atitudinile copilăreşti şi cele solicitate de noile оmprejurări sociale în care acţionează adolescenţii,
nefiind înţeleşi de adulţi, abordează un mod de comunicare agresiv. Acest fapt se datorează mai
multor factori, printre care este şi insuficienţa de empatie sau ruşinea de a o manifesta în anumite
cazuri, de aici, lipsa competenţelor sociale, generată de insuficienţa autocontrolului. Agresivitatea
nu este starea psihică optimă pentru performanţă. Din motiv că stările emoţionale sunt
contagioase şi emanate pe linie ierarhică în jos , comportamentul ce provoacă oamenilor o stare de
frică sau de furie, îi îpinge în afara zonei de eficienţă cognitivă[17, p.61].

Gradul de maturizare al adolescenţilor, ce se reliefează prin autocontrol emoţional şi


capacitatea de a construi şi menţine relaţii sociale prin comunicare eficientă, influenţează în mod
direct dezvoltarea personală şi socială.

18
A comunica eficient, asumâdu-ţi un rol activ în comunicare” ar trebui să constituie unul din
obiectivele procesului educativ, în special în perioada adolescenţei; „a fi activ” în relaţia de
comunicare înseamnă pentru adolescent să nu se limiteze doar la a reacţiona la ceea ce i se
transmite, ci să fie el însuşi creator al relaţiei de comunicare, să-şi asume responsabilitatea de a
modifica ceea ce nu este benefic şi funcţional într-o relaţie.

În procesul comunicării, adolescenţii încearcă să imite modele de comunicare a emoţiilor din


familie, din grupurile de prieteni sau din mass-media, dar nu se оntreabă niciodată dacă aceste
modele sunt eficiente sau nu; ajungând astfel să utilizeze modele de comunicare, de multe ori,
distorsionate şi care sunt în dezavantajul lor şi al relaţiilor lor.

Comunicarea nu este doar o necesitate, ci o permanenţă, este imposibil să ne imaginăm că exista


ceva din structura umană care nu comunică. Mimica, lipsa gesturilor sunt mijloace
comunicaţionale; ascultarea, tăcerea sunt modalităţi de comunicare; empatia şi ascultarea sunt
fundamente ale unei comunicări eficiente . În dezvoltarea umană, comunicarea este
inevitabilă, aceasta evoluвnd pe doua planuri: planul conţinutului şi planul relaţiei. Primul oferă
informaţii, cel de-al doilea oferă informaţii despre informaţii. Aceleaşi cuvinte pot comunica
lucruri diferite şi aceasta datorită elementelor mecanicii exprimării, în special, tonalităţii
cuvintelor. Eficienţa personalităţii profesorului, în această ordine de idei, este dată de calitatea
competenţelor emoţionale, care au un impact direct asupra formarii personalităţii elevului şi,
indiscutabil, asupra dezvoltării competenţelor emoţionale.

1.4 Interacţiunea dintre intelegenţa emoţională şi abilităţile de comunicare

Emoţiile reprezintă o formă de comunicare extrem de eficienţă, ce a apărut inainte de


limbajul verbal şi ulterior a fost doar nuanţată de cuvintele cu care suntem atât de obişnuiţi.
Puterea lor de influenţare a modului in care atragem sau suntem atraşi de alţii, ne apropiem unii de
ceilalţ, ne câştigăm sau pierdem increderea, ne certăm sau impăcăm nu trebuie subestimată. In
toate aceste circumstanţe, latura emoţională a relaţionării este mai importantă decat cea raţională,
având un rol determinant în influenţarea comportamentului nostru. Mai exact, studiile profesorului
Mehrabian au demonstrat că disponibilitatea de a accepta cerinţele altei persoane depinde doar in

19
proporţie de 7-10% de modul in care aceasta işi formulează cererea, respectiv de 90-93% de
emoţiile pe care ni le transmite prin mimică, voce, gesturi, atitudine corporală.[31, p.11]

De aceea, relaţiile interumane reprezintă spaţiul în care Inteligenţa Emoţională işi dovedeşte
cel mai rapid şi consistent valoarea. Inteligenţa Emoţională reprezintă capacitatea de a detecta,
inţelege şi utiliza emoţiile, atat cele proprii, cat si ale altor persoane, pentru luarea celor mai bune
decizii si punerea lor in practică. Un nivel ridicat al Inteligenţei Emoţionale este intotdeauna
asociat cu existenţ unor relaţii trainice cu ceilalţi, pe care putem conta atunci cand ne confruntăm
cu probleme care implică cooperarea acestora (dragoste, familie, lucrul in echipă etc.).[35, p.90]

Reprezentând baza comunicării atat verbale, cât şi non-verbale, Inteligenta Emotională


sustine:

- stabilirea uşoară de noi relaţii cu persoanele de care ne simţim atraşi sau de care depinde
solutţonarea unor nevoi,

- stabilizarea relatţilor existente si transformarea lor intr-o sursă de satisfacţii continue,

- inţelegerea corectă a motivaţiilor celorlalţi si utilizarea lor pentru a le influenţa starea


emoţionala (cheful) şi disponibilitatea,

utilizarea eficienta a propriilor emotii in favoarea, nu in detrimentul, obiectivelor pe care


le avem,

- creşterea semnificativă a impactului comunicării şi a disponibilităţii celor din jur faţă de


solicitările noastre.Inteligenţa emoţionala este considerată a fi un concept relativ nou in domeniul
resurselor umane. Abilitatea de a interacţiona intr-un mod pozitiv cu ceilalţi si de a avea un bun
control asupra sentimentelor duce la o abordare mult mai eficientă a problemelor ce apar in mediul
profesional[40, p.131].

Se presupune ca inteligenţa emotionala este responsabila de succesul profesional intr-o


propotie de 80%, dar aceasta conslucrează cu o bază academică de consolidate a informaţiilor.
Modul în care noi comunicăm, impactul emoţional, managementul stresului, sunt aptitudini

20
consolidate in timp, iar inteligenta vine ca un plus al eficienţei şi in gasirea unor soluţii logice
cand, ne confruntăm cu anumite obstacole.

In limbaj uzual se fac referiri la acest concept al inteligentei emotionale, prin termeni
precum optimist sau pesimist. Cum se reflecta insa aceste atitudini la locul de munca? Optimistii
sunt considerati persoane pozitive, abordand atitudinea de invingator in depasirea obstacolelor in
mod eficient, pe cand pesimisti pornesc cu o atitudine negativa in abordarea sarcinilor în general.

Conform opiniei lui Gardner H., Bar–On R., Goleman D. inteligenţa emoţională este
alcătuită din dimensiunea intrapersonală şi interpersonală. Comunicarea intrapersonală,
componentă a dimensiunii respective, care după cum susţine Pânişoară I.-O. , „se referă la gânduri,
la sentimente şi la modul în care persoana se vede pe ea înseşi”[32, p.114]este considerată de către
psihologi cea mai bună modalitate de a menţine echilibrul emoţional, reprezentвnd, de asemenea, o
ameliorare a singurătăţii . Dacă e să ne referim la adolescenţi, aceştea au nevoie de momente în
care să rămână singuri pentru a se autoevalua, a-şi pune întrebări, a lua decizii sau pentru a
reconstitui cuvintele adresate altora. Fiind condiţionată de concepţia despre sine a individului,
comunicarea intrapersonală se bazează pe o atitudine pozitivă faţă de propria persoană, aceasta
contribuind la gestionarea stresului. Astfel, o posibilitate de dezvoltare a competenţei de
comunicare intrapersonală este gândirea pozitivă care conduce la starea de optimism –
valori ale inteligenţei emoţionale. Nivelul coeficientului de emoţionalitate determină dispoziţia
generală a adolescentului, stimulând competenţa de comunicare interpersonală[40, p.170].

Comunicarea interpersonală, componentă a dimensiunii interpersonale, asociată cu


comunicarea socială, inteligenţă socială, ia naştere оn dialogul exclusiv dintre doi interlocutori.

Care ar fi obiectivul ei principal? Specialiştii în domeniul comunicării (Abric J.-C., Albu


G., Dinu M., Duck S., Mucchielli A., Pвnişoară I.-O., Popa M., Sălăvăstru D., Sion G., etc.) încă
mai dezbat între persuadarea interlocutorului şi transpunerea în gândurile şi sentimentele lui.
Certitudinea este dată, оnsă, de importanţa majoră a empatiei în comunicarea interpersonală, mai
precis a ascultării empatice. Comunicarea interpersonală va atinge apogeul eficienţei, când
persoana va asculta enunţul interlocutorului până la capăt, fără a replica, fără a inferioriza
interlocutorul, fără a-l transforma într-un învins comunicaţional. Adevărata problemă a

21
comunicării interpersonale o constituie capacităţile empatice ale fiecăruia: pentru a
comunica eficient trebuie sa-l înţelegem pe interlocutor şi de abia după aceea să avem pretenţia de
a fi înţeleşi. Trebuie să ascultăm şi, într-un final, să avem şi minusculul drept de a fi ascultaţi.

Empatia şi ascultarea interlocutorului reprezintă fundament comunicaţionale, valori


ale comunicării bazate pe inteligenţa emoţională. Ascultarea empatica presupune mult mai mult
decât a înregistra, a reflecta sau chiar a înţelege cuvintele rostite. Remarcăm faptul că doar 10%
din comunicarea interpersonală se realizează verbal, 30% – se realizează paraverbal şi 60%
reprezintă comunicarea nonverbală – limbajului corporal. Ascultarea empatica presupune
percepţia sentimentelor şi semnificaţiile acestora. După supravieţuirea fizica, nevoia cea mai
imperioasa a fiinţei umane este supravieţuirea psihologică: a fi înţeles, a se putea afirma, a fi
confirmat, a fi apreciat[35, p.170].

Arta inteligenţei emoţionale se rezumă în cadrul acestei componente. Astfel, avem


posibilitatea de a ne crea propriile relaţii folosind elementele menţionate până acum: ne fixăm
scopurile, ne canalizam energia şi emoţiile în funcţie de scop (folosind empatia ca instrument), ne
exprimam şi identificăm emoţiile într-un mod coerent. Vom fi conştienţi de responsabilitatea
noastră şi a celorlalţi în relaţiile interpersonale. Acest lucru ne va ajuta să reducem conflictele şi să
comunicăm eficient.

22
CAPITOLUL II

EXPERIENŢE DE DEZVOLTARE A ABILITĂŢILOR DE COMUNICARE LA


ADOLESCENŢI ÎN DEPENDENŢĂ DE NIVELUL INTELEGENŢEI EMOŢIONALE

2.1 Metodele, ipotezele, coordonatele, obiectivele şi tipul cercetării

Experimentul nostru este axat pe trei etape ale cercetării. Prima cercetare experimentală are în
vedere stabilirea nivelului inteligenţei emoţionale, pe de o parte, iar pe de altă parte identificarea
unor conexiuni între inteligenţa emoţională şi anumite structuri de personalitate şi mediulale
adolescentuluii.

Cea de a doua cercetare experimentală are în vedere stabilirea nivelui abilităţilor de comunicare
grupul de adolescent supuşi experimentului.

Cea de a treia etapă a cercetării reprezintă un studiu comparativ pentru a determina


interdependenţa dintre abilitatea de comunicare şi inteligenţa emoţională.

Scopul cercetării: Stabilirea corelaţiei dintre mediul psihologic al adolescentului, intelegenţa


emoţională şi abilităţile de comunicare.

.Obiectivele cercetării:

1. Identificarea rolului inteligenţei emoţionale înîn dezvoltarea abilităţilor de comunicare la


adolescent
2. Dependenţa intelegenţei emoţionale de mediul psihologic al adolescentului

Ipoteze generale şi specifice:

I. Există diferenţe semnificative din punct de vedere al inteligenţei emoţionale între adolescenţiidin
diferite medii.

1. Adolescenţii certaţi cu legea, orfani sau care locuiesc în condiţii precare şi familii incomplete au
un nivel de EQ mai scăzut decât adolescenţii din medii sănătoase.

23
II. Nivelul scăzut al inteligenţei emoţionale se asociază cu un nivel scăzut al abilităţilor de
comunicare.

1. Nivelul scăzut al inteligenţei emoţionale se asociază cu un nivel scăzut al socializării.

Lotul de subiecţi:

Lotul de 40 de subiecţi are următoarele caracteristici:

vârsta subiecţilor este între 14 şi 16 ani;

numărul şi sexul subiecţilor (15 fete, 25 băieţi);

10 subiecţi sunt elevi la liceul “Mihai Viteazul din Chişinău”, zece – elevi la şcoala internat
din Chişinău, zece- locatari a două cămine din sectorul Ciocana, provind din familii
monoparentale, unii au abandonat şcoala, zece – sunt deţinuţi în Penitenciarul nr.13 din Chişinău,
care sunt judecaţi pentru crime şi infracţiuni grave.

Instrumente utilizate

Test pentru stabilirea nivelului de inteligenţă emoţională (adaptat de profesorul Corina


Zagaevschi după Bar-On)

Chestionar privin abilitatea de comunicare.

2.3 Desfăşurarea experimentului

Am propus celor patru grupuri următorul test, pentru a stabili nivelul inteligenţei emoţionale, în
dependenţă de autoreglarea emoţională.

1. Vă aflaţi în vacanţă. Plouă, deşi se presupunea că va fi soare. Cum reacţionaţi?

A. Vă plângeţi până la sfântu-aşteaptă oricui vă va asculta.

B. Trimiteţi vederi acasă în care spuneţi că este o vreme minunată pentru raţe.

24
C. Găsiţi diferite activităţi, astfel încât ploaia să nu vă strice plăcerea.

2. Cineva perseverează să vă apeleze într-un mod care nu vă face plăcere, cum ar fi

folosind o poreclă pe care aţi avut-o cândva şi de care aţi crezut că aţi scăpat. Cum reacţionaţi?

A. Tratati toata treaba ca pe o copilarire.

B. Faceti comentarii pe care cealalta persoana le poate auzi, dar fara sa va adresati ei direct.

C. Va adresati in mod direct acelei persoane cu un nume despre care stiti ca nu vrea sa fie
folosit.

3. Vă închipuiţi circulaţi pe un drum cu două benzi pe un sens, apar mereu camioane care

încetinesc vehiculele de pe prima bandă. Cum reacţionaţi?

A. Acceptati situatia si ramaneti impasibil.

B. Claxonati cand ajungeti in dreptul camioanelor care v-au deranjat.

C. Gesticulati catre toti fara exceptie aratand ca sunteti suparat.

4 . O persoană a cărei muncă o apreciaţi vă spune că nu poate să lucreze la un proiect

pentru dumneavoastră timp de trei luni, deoarece este prea aglomerată etc. Cum

reacţionaţi?

A. O bateti la cap sa faca proiectul mai devreme.

B. Asteptati trei luni.

C. Gasiti pe altcineva sa faca proiectul.

5. Trebuie sa asteptati in autobuzul care va duce la avion din cauza unui pasager care a
оntвrziat. Cum reacţionaţi?

A. intrebati soferul in mod repetat cat timp va mai astepta.

25
B. Va asezati si cititi dintr-o carte.

C. La venirea persoanei intarziate, faceti comentarii taioase catre ceilalti pasageri.

6. Vă aflaţi la o coadă. O altă coadă paralelă pare să se mişte mai repede. Cum

reacţionaţi?

A. Ramaneti la coada si va asteptati randul.

B. Ramaneti la coada, dar va uitati ostentativ si repetat la ceas.

C. Va mutati la cealalta coada, deranjand alte persoane in timp ce faceti acest lucru.

Rezultatele au fost următoarele:

Grupul de subiecţi A (Liceul “Mihai Viteazul”)

Întrebarea IE înaltă IE joasă IE medie


1 C A B
2 A B C
3 A B C
4 B C A
5 B C A
6 A C B
Rezultat total 6 elevi 1elevi 3 elevi

Schematic, rezultatul arată în felul următor

26
Fig.1 Rezultatele pentru grupul de respondent A

Grupul de subiecţi B (Gimnaziul internat)

Întrebarea IE înaltă IE joasă IE medie

1 C A B

2 A B C

3 A B C

4 B C A

5 B C A

6 A C B

27
Rezultat total 3 elevi 3 elevi 4 elevi

Fig.2 Rezultatele pentru grupul de respondent B

Grupul de subiecţi C (Ciocana)

Întrebarea IE înaltă IE joasă IE medie

1 C A B

2 A B C

3 A B C

28
4 B C A

5 B C A

6 A C B

Rezultat total 1 adolescenţi 6 adolescenţi 3 adolescenţi

Fig.3 Rezultatele pentru grupul de respondent C

Grupul de subiecţi D (Penitenciar)

Întrebarea IE înaltă IE joasă IE medie

29
1 C A B

2 A B C

3 A B C

4 B C A

5 B C A

6 A C B

Rezultat total 8 2

Fig.4 Rezultatele pentru grupul de respondent C

30
Următorul chestionar a fost pentru aprecierea abilităţii de comunicare, rezultatele fiind estimate
după următoarele valori: 1 = niciodata; 2 = rareori; 3 = uneori ; 4 = de obicei; 5 =
întotdeauna

1. În conversatie vorbesc 50% din timp.

2. Îmi dau seama imediat daca persoana cu care vorbesc se simte în largul sau sau daca este
tensionata.

3. Permanent îi fac pe ceilalti sa se simta în largul lor în timpul conversatiei.

4. Fac efortul sa pun întrebari simple pentru a demonstra ca ascult cu interes.

5. Permanent îndepartez ceea ce ar putea distrage atentia în timp ce vorbesc cu ceilalti.

6. Am rabdare si nu-i întrerup pe ceilalti când vorbesc.

7. Fac un mare efort sa întelelg punctul de vedere al celuilalt atunci când este diferit de al meu.

8. Nu încep si nu-mi îngadui sa antrenez discutii contradictorii.

9. Nu-i critic pe ceilalti nici macar când ar trebui sa-i corectez.

10. Când cineva îmi pune o întrebare dau un raspuns scurt si direct evitând explicatiile necerute.

11. Nu pun întrebari dificile la care mi se raspunde cu greu.

12. Când vorbesc cu ceilalti, încerc sa-mi stabilesc punctul de vedere în primele treizeci de
secunde.

13. Repet, reformulez sau rezum ceea ce încerc sa comunic atunci când ascultatorul pare ca nu a
înteles.

14. Cer întotdeauna un raspuns ascultatorului ca sa ma asigur ca a înteles ce am vrut sa spun.

15. Când sesizez ca cealalta persoana nu este de acord, ma opresc, îi cer parerea si-o las sa-si
spuna punctul de vedere înainte de a raspunde obiectiilor sale.

31
Cheia: 60-75 capacitate excelenta de comunicare.

45-59 capacitate buna de comunicare

35-44 capacitatea de comunicare este medie;

sub 35 de puncte - capacitatea de comunicare este sub cea medie.

În urma efectuării testului au fost obţinute următoarele rezultate:

Grupul A

capacitate excelenta de comunicare - 6

capacitate buna de comunicare - 3

capacitatea de comunicare medie- 1

capacitatea de comunicare sub cea medie -0

32
Fig.5 Rezultatele pentru grupul de respondent A

Grupul B

capacitate excelenta de comunicare - 3

capacitate buna de comunicare - 3

capacitatea de comunicare medie- 2

capacitatea de comunicare sub cea medie -1

33
Fig.6 Rezultatele pentru grupul de respondent B

Grupul C

capacitate excelenta de comunicare - 1

capacitate buna de comunicare - 2

capacitatea de comunicare medie- 3

capacitatea de comunicare sub cea medie -3

34
Fig.7 Rezultatele pentru grupul de respondent C

Grupul D

capacitate excelenta de comunicare - 0

capacitate buna de comunicare - 1

capacitatea de comunicare medie- 2

capacitatea de comunicare sub cea medie -7

35
Fig.8 Rezultatele pentru grupul de respondent D

3.3 Interpretarea rezultatelor

În scopul unei analize mai eficace a rezultatelor obţinute, am recurs la compararea grafică a
rezutatelor ambelor teste pentru fiecare categorie de subiecţi în parte.

Grupul A

36
Fig.9 Rezultatele pentru grupul de subiecti A

După cum vedem din acest graphic comparativ, cei zece subiecţi de la Liceul “Mihai Viteazul”,
considerat unul dintre cele mai prestigioase din capital, au o intelegenţă emoţională înaltă, la fel
fiind înaltă şi capacitatea de comunicare. Rezultatele la ambele teste practice se suprapu. Dacă 6
adolescenţi au un nivel înalt la IE, atunci 9 din ei au AC excelente şi mari.

Grupul B

37
Fig.10 Rezultatele pentru grupul de subiecti B

După cum am observant, la Gimnaziul internat din Chişinău, în care adolescenţii se află în alt
mediu decât cel familiar, IE este mai mica, la fel sunt şi mai joase abilităţile de comunicare.

Grupul C

38
Fig.9 Rezultatele pentru grupul de subiecti C

În acest caz avem copii care deşi locuiesc cu unul din părinţi, familiile lor se confruntă cu
probleme economice grave, locuiesc în condiţii precare, 9 dintre cei 10 practic nu mai comunică cu
membrii familiei, unica comunicare referindu-se doar la unele problem de ordin material. Trei din
ei au abandonat şcoala. După cum vedem din rezultatul obţinut la teste, IE este în marea
majoritatea joasă, la fel ca şi abilităţile de comunicare.

Grupul D

39
Fig.10Rezultatele pentru grupul de subiecti D

Şi ultima categorie, cea mai dificilă, în care avem de afaceri cu adolescent cu comportament
deviant, care se află în arest fiind cercetaţi penal pentru crime grave. Nici unul din ei nu s-a
calificat la categoria IE înaltă, şi doar unul din ei a obţinut la cel de al doilea test referitor AC
callificativul de bine, însă nici unul nu a dat dovadă de aptitudini excelente de comunicare.

Din rezultatele obţinute rezultă că intelenţă emoţională la adolescent depinde în cea mai mare
măsură de mediul şi climatul psihologic în care se află adolescentul, iar abilităţile de comunicare
sunt direct proporţionale cu nivelul de intelegentă emoţională.

40
CONCLUZIE

Efectuând investigaţiile de rigoare pentru elaborarea tezei respective am constatat următoarele:

Inteligenţa emoţională ţine de conştientizarea propriilor emoţii, stăpânirea acestor emoţii (prin
controlarea cauzelor generatoare), motivaţia interioară de a evolua, dublată de iniţiativă, optimism
şi dăruire, empatie (capacitatea de a înţelege emoţiile şi sentimentele altora) şi, nu în ultimul rând,
de aptitudinile sociale, adică de capacitatea de a stabili relaţii pozitive, de a coopera şi colabora cu
ceilalţi, de a rezolva conflicte, de a capta atenţia.

Cercetarea se fundamentează pe o nouă perspectivă asupraabilităţilor de comunicare la adolescenţi,


se pleacă de la ideea că nivelul inteligenţei emoţionale, reprezintă un element important în cadrul
tabloului comportamental complex al adolescentuluit.

Confirmarea ipotezelor ne indică, cel puţin la nivelul lotului de subiecţi investigat, următoarele:

 adolescenţii cu comportament deviant au un nivel al inteligenţei emoţionale mai scăzut de


cât ceicare nu se confruntă cu astfel de probleme;

 inteligenţa emoţională are un impact direct asupra maturizării interrelaţionale;

 inteligenţa emoţională are un impact direct asupra dezvoltării abilităţilor de comunicare la


adolescenţi, cu cât intelegenţa emoţională este mai înaltă, sunt mai înalte şi capacităţile de
comunicare la adolescenţi.

Avându-se în vedere confirmarea ipotezelor, precum şi faptul că abilităţile sociale şi cele


emoţionale pot fi în mare măsură educate şi dezvoltate, putem să ne gândim către diverse aplicaţii
practice.

Implementarea, diverselor programe de dezvoltare a inteligenţei emoţionale, poate fi benefică în


dezvoltarea abilităţilor de comunicare la adolescenţi, creşterea nivelului de inteligenţă emoţională
putând duce la o adaptare socială mai bună, la creşterea eficacităţii interpersonale şi nu în ultimul
rând la dezvoltarea unor abilităţi de a analiza şi înţelege relaţiile umane.În încercarea de a avea o
nouă abordare asupra personalităţiiadolescentului, putem observa că toate elementele specifice

41
care alcătuiesc tabloul complex al profilului psihologic al acestuia, pot fi reanalizate, restructurate
şi explicate dintr-o nouă perspectivă şi anume aceea a inteligenţei emoţionale.

Aşa cum am observat, ipotezele cercetării se confirmă, ceea ce ne indică în mod clar, cel puţin
la nivelului grupului experimental, că inteligenţa emoţională are un impact direct asupra formării
abilităţilor de comunicare la adolescenţi..

Acest rezultat ne trimite către posibilitatea implementării diverselor programe de educare şi


dezvoltare a inteligenţei emoţionale.

Concluzionând putem spune că în cazul grupului experimental folosit, o creştere a nivelului


inteligenţei emoţionale duce la o ridicare a abilităţilor de comunicare la adolescenţi. Astfel s-a
demonstrat teoretic şi practic că inteligenţa emoţională la adolescent depinde în cea mai mare
măsură de mediul şi climatul psihologic în care se află adolescentul, iar abilităţile de comunicare
sunt direct proporţionale cu nivelul de intelegentă emoţională. Aautorealizarea socio-educaţională
optimă a adolescenţilor include, оn mod principial, formarea-dezvoltarea inteligenţei
emoţionale şi a competenţelor de comunicare afectivă. Dezvoltarea intelectuală a
adolescenţilor şi sănătatea mentală a acestora depinde în mare măsură de starea lor emoţională, de
climatul afectiv оn care se dezvoltă, de cultura emoţională a profesorului/adultului.

42
BIBLIOGRAFIE:

1. Abric J.- Cl. Psihologia comunicării: teorii şi metode. Iaşi: Polirom, 2002. 208 p.

2. Adams G., Berzonsky M. Psihologia adolescenţei (manualul blackwell). Iaşi: Polirom,


2009. 701 p.

3. Albu G. Comunicarea interpersonală. Iaşi: Institutul European, 2008. 308 p.

4. Andrй C., Lelord F. Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele. Bucureşti: Trei,

2003. 368 p.

5. Baxan Iu. Echilibrul emoţional al cadrului didactic în societatea postmodernă. Chişinău:

Ştiinţa, 2001.180 p.

6. Brillon M. Emoţiile pozitive, emoţiile negative şi sănătatea. Iaşi: Polirom, 2010. 259 p.

7. Callo T. Educaţia comunicării verbale. Chişinău: Litera, 2003. 147 p.

8. Clerget St. Criza adolescenţei, căi de a o depăşi cu succes. Bucureşti: Trei, 2008. 312 p.

9. Cojocaru-Borozan M. Tehnologia dezvoltării culturii emoţionale. Chişinău: UPS, 2012.

328 p.

10. Cojocaru-Borozan M. Teoria culturii emoţionale. Chişinău: UPSC, 2010. 239 p.

11. Cosnier J. Introducere оn psihologia emoţiilor şi a sentimentelor. Iaşi: Polirom, 2002. 196
p.

12. Craia S. Introducere în teoria comunicării. Bucureşti: Editura Fundaţiei România de


mâine, 2005. 160 p.

13. Cuzneţov L. Tratat de educaţie pentru familie. Pedagogia familiei. Chişinău: 2009. 624 p.

14. Dăfinoiu I. Personalitatea.Metode calitative de abordare. Observaţia şi interviul. Iaşi:

43
15. Elias M. J., Tobias S. E., Friedlander B. S. Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor.

Bucureşti: Curtea Veche, 2007. 304 p.

16. Elias M. J., Tobias S. E., Friedlander B. S. Stimularea inteligenţei emoţionale a


adolescenţilor. Bucureşti: Curtea Veche, 2003. 291 p.

17. Faber A., Mazlish E., Cum să-i asculţi pe adolescenţi şi cum să te faci ascultat. Bucureşti:

Curtea Veche, 2010. 220 p.

18. Goleman, D. Inteligenţa emoţională. Bucureşti: Curtea Veche, 2001. 424 p.

19. Goleman, D. Inteligenţa emoţională. Ediţia a III-a. Bucureşti: Curtea Veche, 2008. 430 p.

20. Golu M. Fundamentele psihologiei. Vol. II. Bucureşti: Editura Fundaţiei România de
Mâine, 2006. 236 p.

21. Gross, S.F. Comportament inteligent pentru succes garantat. Bucureşti: Editura Tehnică,

2000. 176 p.

22. Leiberman David J. Arta de a te înţelege bine cu toată lumea. Bucureşti: Curtea Veche,
2008

23. Lelord F. Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele. Bucureşti: Trei, 2003. 198 p.

24. Losоi E. Diminuarea agresivităţii preadolescenţilor prin dezvoltarea inteligenţei


emoţionale. în: Psihologie. Pedagogie specială.Asistenţă socială.Nr.1(14), 2009. p.12-19

25. Manz Ch. Disciplina emoţională. Bucureşti: Curtea Veche, 2005. 215 p.

26. Marcelli D., Braconnier A. Tratat de psihopatologia adolescenţei. Bucureşti: Fundaţia


Generaţia, 2006. 770 p.

27. Marcus S. Empatie şi personalitate. Bucureşti: Atos, 1997. 192 p.

44
28. Mattelart A., Mattelart M. Istoria teoriilor comunicării. Iaşi: Polirom, 2001. 176 p.

29. Mayer J., Salovey P. Teoria inteligenţei emoţionale. Bucureşti: All, 1990. 198 p.

30. Moisin A. Arta educării copiilor şi adolescenţilor 30n familie şi la şcoală. Bucureşti: EDP,

2007. 160 p.

31. Mucchielli A. Arta de a comunica: metode, forme şi psihologia situaţiilor de comunicare.


Iaşi: Polirom, 2005. 280 p.

32. Pânişoară I.-O. Comunicarea eficientă. Iaşi: Polirom, 2008. 422 p.

33. Pâslaru Vl. (Im)Posibila educaţie. Chişinău: Litera, 2011. 232 p.

34. Piaget J. Psihologia inteligenţei. Bucureşti: Editura Ştiinţifica, 1965, 222 p.

35. Popa M. Comunicarea: aspecte generale şi particulare. Bucureşti: Paiadeia, 2006. 194 p.

36. Purcaru I.D. Stima de sine a adolescenţilor. Bucureşti: Rovimed, 2010. 118 p.

37. Racu I. Psihologia conştiinţei de sine. Chişinău: UPS „I. Creangă”, 2005. 240 p

38. Rime B. Comunicarea socială a emoţiilor. Bucureşti: Trei, 2008. 533 p.

39. Robu V. Contaminarea aprecierilor inteligenţei sociale a elevilor prin cunoaşterea


rezultatelor şcolare, Jurnal APR, nr.1/2005, 18 p.

40. Rocco M. Creativitate şi inteligenţă emoţională. Iaşi: Polirom, 2005. 453 p.

41. Sadovei L. Formarea competenţei de comunicare didactică prin modulul pedagogic


universitar. Teza de doctor оn pedagogie. Chişinău: 2008, 157 p.

42. Săucan, D. Specificitatea comunicării didactice în contextul comunicării interumane. în:

Competenţa didactică. Marcus S. (coord.). Bucureşti: All, 1999, 276 p.

45
43. Segal J. Dezvoltarea inteligenţei emoţionale. Bucureşti: Atos, 1999. 249 p.

44. Stein S.J., Book H. E. Forţa inteligenţei emoţionale. Bucureşti: Alfa, 2003. 278 p.

45. Şoitu L. Pedagogia comunicării. Iaşi: Institutul European, 2002. 280 p.

46. Şchiopu U. Criza de originalitate la adolescenţi. Bucureşti: EDP, 1999. 301 p.

47. Ţărnă E. Bazele comunicării. Chişinău: Prut Internaţional, 2011. 368 p.

48. Verza F. E. Afectivitate şi comunicare. Bucureşti: Humanitas, 2004. 369 p.

49. Zagaievschi C. Competenţele emoţionale ‒ o cheie către puterea personală. Оn: Univers

pedagogic, Nr.1, 2012. p. 57-61

50. Zagaievschi C. Comunicarea bazată pe inteligenţa emoţională – imperativ al


educaţiei contemporane. în: Buletin Ştiinţific ‒ Seria Ştiinţele Educaţiei, Nr.1, 2011. Piteşti
(România). p. 60-68

51 Zagaievschi C. Tendinţe şi orientări în dezvoltarea inteligenţei emoţionale prin comunicare


la adolescenţii din spaţiul rural. în: Tendinţe moderne de dezvoltare economică şi financiară a
spaţiului rural. Materialele Conferinţei Ştiinţifice Naţionale UASM, 2012. p. 558-563.

52. Ваr-Оn R. Development of the Ваг-Оn EQ_I: А measure of emotional intelligence. Paper

presented at 105th Annual Convention of American Psychological Association. Chicago, 1997

46

S-ar putea să vă placă și