Metafora și metonimia în viziunea lingvisticii cognitive

Introducere

Lingvistica cognitivă este o știință modernă apărută inițial în anii 70 din cauza lipsei
de satisfacție cauzată de abordările formale ale limbii. Această știință este, totodată, strâns
legată de apariția științelor cognitive. (Evans, Green, p.3) Ca urmare a apariției acestui curent,
în aniii următori, mai exact 1909/1990, a fost înființată Societatea Internațională de
Lingvistică Cognitivă și, odată cu ea, revista Lingvistică cognitivă. Lingvistica cognitivă nu
este o teorie în sine, ci, mai mult, o mișcare.
În lingvistica cognitivă „ cunoașterea lingvistică nu mai este considerată o formă
independentă de cunoaștere, care poate fi studiată în izolare, ci un tablou complex al
înțelegerii și producerii limbajului, rezultat al cooperării între forme distincte de cunoaștere”
(Mihai Mircea Zdrenghea, p.1)
Una dintre ramurile pe care lingvisticii pe care lingvistica cognitivă s-a axat a fost
semantica. Zdrenghea este de părere că „în semantica cognitivă, sensul elementelor lexicale
nu corespunde numai structurilor conceptuale clasice, care sunt rezultatul felului în care noi
funcționăm în mediul înconjurător sau, cu alte cuvinte, care sunt consecința felului în care
mintea noastră procesează, organizează și interacționează cu realitatea.” (Zdrenghea, p.1)

Metafora și metonimia
Printre cele mai importante chestiuni de semantică discutate de lingviștii cognitiviști
se numară ideile pe baza metaforei și metonimiei. În această ordine de idei, lingviștii George
Lakoff și Mark Johnson au dezvoltat prin lucrarea lor din 1980, Metaphors We Live By, și prin
publucațiile ulterioare Teoria Metaforei Conceptuale, aceasta fiind una din primele chestiuni
discutate de lingvistica cognitivă. (Evans, Green, p. 286)
Teoria celor doi dorea să demonstreze faptul că metaforele „nu sunt expresii
lingvistice, ci structuri conceptuale sau metafore conceptuale, care pot fi identificate la un
nivel anterior manifestării lor în limbaj. În cadrul orientării cognitive, metafora este
considerată p categorie cognitivă a gândirii (și, cu anumite specificări, a limbajului uman),
prin care se creează conținuturi cognitive noi sau „domenii conceptuale” ale gândirii în cadrul
unor „spații mentale”, anterioare și independente de funcționarea limbajului” (Elena Faur, p.8)
 Dacă până la apariția teoriilor cognitiviste metafora era văzută doar ca o figură de
stil, folosită în literatură pentru a spori expresivitatea operelor: „lat. metaphora, it. metafora,
fr. métaphore] Figură de stil constând dintr-un transfer de sens realizat printr-o comparație din
care a fost eliminat termenul mediu.”(MDA, 2010), odată cu ele apar și primele idei ce
vizează importanța metaforei în sensunl cuvintelor folosite în viața de zi cu zi. Premisa
principala a Teoriei Metaforei conceptuale este aceea că structurile conceptuale sunt
organizate în funcție de corespondențele dintre domeniile conceptuale.
În teoriile clasice ale limbii metafora nu a fost văzută ca o chestiune de limbă. Se
considera faptul că în limba de zi cu ci nu există metaforă, că aceasta foloseste mecanisme ce
funcționează doar în afara convențiilor limbii vorbite zilnic. Această teorie a fost atât de
puternic luată în considerare, încât toată lumea a uitat că este doar o teorie. Cuvântul metaforă
a fost definit doar ca o expresie lingvistică poetică în care cuvintele sunt folosite deviind de la
accepția lor din viața de zi cu zi pentru a denumi un concept similar. (Dirk Geererts, p. 185)
Studiile realizate de lingvistica cognitivă au arătat faptul ca metafora este centrală în
semantica vocabularului fundamental și că studiul metaforei literare trebuie să fie doar o
prelungire a studiului metaforei din limbajul zilnic. Pornind de la aceste studii, cuvântul
metaforă a început să fie privit diferit în cercetarile contemporane despre metaforă. Ea a ajuns
să fie înteleasă drept „creație de conținuturi semantice imagistice noi în vorbirea obișnuită”
(Elena Faur, p.9). Metafora este, așadar, o metodă de a îmbogăți vocabularul unei limbi. Multe
dintre sensurile cuvintelor polisemantice derivă tocmai din aceste metafore. Diferiți
semnificați sunt asemănați cu alții și se întrebuințează pentru cel dintâi semnificantul celuilalt.
Pentru a vedea dacă teoria lingvistilor cognitiviști este cu adevărat validă, trebuie
avută în vedere dihotomia sens propriu versus sens figurat. Mulți lingviști consideră că
denumirile formate cu ajutorul metaforelor aparțin limbajului figurat, care ar trebui diferențiat
de cel propriu, întrucât primul le este specific poeților, iar al doilea este specific limbajului de
zi cu zi. Conform poziției tradiționale limbajul propriu este lucid, precis și lipsit de
ambiguitate, pe când cel figurat este imprecis. Cel care s-a ocupat de această chestiune a fost
lingvistul Raymond Gibbs în cartea sa din 1994, The Poetics of Mind. Bazându-se pe o
examinare amănunțită acesta a observat că nu există nicio asemănare între limbajul literal și
cel figurat.
O alt termen analizat de lingvistica cognitivă, asemănător cu metafora și, uneori
cunfundat cu aceasta, este cel de metonimie. Conform definiției din Micul Dicționar
Academic și aceasta este o figură de stil și nu o metodă de formare a cuvintelor din limbajul
uzual: „Figură de stil care constă în denumirea întregului prin parte, a cauzei prin efect, a
abstractului prin concret etc.”.
 Scrierile recente, începând cu cele ale lui Gibbs din 1994, au început să sublinieze
importanța metonimiei conceptuale, considerând-o pe aceasta la fel de importantă ca metafora
conceptuală în ceea ce privește posibilitatea de a oferi structuri conceptuale.

Exemple de metafore și metonimii folosite în limba română în limbajul uzual

Cuvintele care capătă cel mai des sensuri noi pe baza metaforei și metonimiei sunt
cele ce denumesc obiecte și fenomene din limbajul folosit zilc precum părți ale corpului
omenesc, obiecte din universul apropiat, actiuni folosite uzual.
De la cuvântul ochi, ce denumește o parte a corpului uman, de exemplu, sunt formate
pe baza asemănărilor fizice sensuri precum ochi de aragaz, ochi de apă, ochi de sticlă, ochi
(element dintr-o împletitură).
Totodată, o altă parte a corpului uman, picior, a dat prin asemănare denumiri precum
picior de masă, scaun, etc, (ca parte a unor obiecte care are aceeași funcție cu piciorul), picior
de pod (cu sensul de parte care face legătura între pământ și o construcție), piciorul dealului,
al muntelui (partea de jos a acestora).
Substantivul cap, definit ca extremitatea superioară a corpului omenesc a dat prin
metaforizare sensuri precum cap de pod, capul patului (cu sensul de capăt), cap de surub (pe
baza asemănării de definiție: extremitatea superioară a corpului omenesc-extremitatea
superioară a șurubului), cap cu sensul de conducător, întrucât este superior celorlalți.
Substantivul cot, cu sensul propriu de bază „Partea exterioară a articulației dintre
humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul.” (MDA2, 2010) dă, prin metaforizare
sensurile de „Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură,
întorsătură.” (MDA2, 2010) sau „Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face
legătura între două conducte cu direcții diferite.” (MDA2, 2010), iar substantivul braț, cu
sensul propriu de bază „Segment al membrului superior cuprins între cot și umăr. ”
(MDA2,2010), are ca sensuri secundare obținute prin utilizarea metaforei „Ramificație a
cursului principal al unei ape curgătoare.”, „Element solid al unui sistem tehnic, solidar sau
articulat la un capăt cu sistemul respectiv și care servește la preluarea unei sarcini sau la
transmiterea unei mișcări.” sau „Cele două lemne de care se apucă targa” (MDA2, 2010)
Din substantivul apă, prin metonimie se formează sensurile de râu, lac, pârâu,
deoarece acestea sunt curgeri de apă sau pentru a denumi un recipient cu apă (dă-mi apa în
loc de dă-mi paharul cu apă).
 Concluzii
Prin ideile sale în privința valorii pe care o are metafora în limbă, lingvistica
cognitivă a adus o contribuție importantă studiilor moderne asupra lingvisticii.
După cum se poate observa și din exemplele oferite, niciunul din sensurile secundare
ale cuvintelor menționate nu poate fi privit ca având sens figurat, fiind bine înrădăcinate în
mentalul populației.
Atât metafora cât si metonimia pot fi considerate principalele mijloace de realizare a
economiei lingvistice. Folosindu-se pentru un concept nou o denumire deja existentă pe baza
asemănărilor se evită necesitatea de introducere de neologisme în limbă.

Bibligrafie
1. Vyvyan Evans and Melanie Green, Cognitive Linguistics. An Introduction, Edinburgh
University Press, 2006
2. Dirk Geeraerts, Cognitive Linguistics: Basic Readings, Mouton de Gruyter, Berlin · New
York
3. Mihai Mircea Zdrenghea, Lingvistica cognitivă și categorizarea lingvistică, PDF
(http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/V693/pdf)
4. Elena Faur, Semantica cognitivă și „Teoria Metaforei Conceptuale”, O abordare din
perspectivă integrală, PDF (http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A10136/pdf)
5. Academia Română, Institultul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Micul Dicționar Academic,
Editura Univers Enciclopedic, 2002-2003