UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCURESTI

FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALA

NANOTUBURI DE CARBON

STUDENT: BUCUR OANA

GRUPA: 1432 A
CUPRINS
1.Introducere
2.Nanotuburi de carbon. Generalitati.
3.Nanotuburi de carbon. Proprietati.
4.Sintetizarea nanotuburilor de carbon
4.1 Metoda depunerii chimice in stare de vapori
4.2 Metoda ablatiei laser
4.3 Metoda descarcarii in arc electric
5.Purificarea
6.Interactiile si functionalizarea CNT cu biomolecule
7.Aplicatii ale CNT biofunctionalizate
8.Toxicitatea CNT
9.Concluzii
10.Bibliografie
 1.Introducere
Nanotuburile de carbon sunt structuri microscopice asemanatoare grafitului – o
pelicula de atomi aranjata intr-un tipar gen fagure de miere. Ele au fost considerate un
material minune, inca de la descoperirea lor, la inceputul anilor 1990. Varful unui creion
contine stive intregi de asemenea pelicule microscopice. Nanotuburile de carbon se formeaza
atunci cand aceste pelicule de carbon sunt infasurate sub forma de cilindri. Pentru a avea o
imagine grafica a acestor nanotuburi, am putea releva faptul ca ele au un diametru de 50.000
de ori mai mic decat firul de par.

Nanotuburile de carbon (CNT) sunt alelotropi1 ai carbonului cu o nanostructura

cilindrica. Acestea au fost construite cu o proportie a lungimii la diametru de 132,00,000:1
mult mai mare decat a altor materiale. Aceste molecule au proprietati neobisnuite ce sunt utile
in nanothenologie, electronica, optica si alte domenii ale stiintei materialelor si tehnologiei. In
patricular, datorita conductivitatii lor termice extraodinare si a proprietatilor electrice si
mecanice, nanotuburile de carbon sunt folosite ca aditivi in diverse structuri de materiale.
Spre exemplu le putem intalni in bate de baseball, crose de golf, anumite parti componente ale
masinilor si in otelul de damasc.

Nanotuburile sunt membre ale familiei structurale a fullerenelor; Fullerenele sunt

molecule de carbon in forma unei sfere goale, elipsoid, tub sau alte forme. Fullerenele sferice
se mai numesc si bile bucky. In 1985, doi savanti din Anglia au realizat sfere din cate 60 de
atomi de carbon, care semanau cu Domul proiectat de arhitectul Buckminster Fuller. Ei le-au
numit „buckmin-sterfullerene", dar toata lumea le spune bile bucky. Ele sunt de sase ori mai
usoare si de o suta de ori mai rezistente decat cel mai bun otel. Bilele bucky pot fi aglomerate
sub forma de cilindri, numiti "nanotuburi". Din nanotuburi se fac fibre, ce pot fi incluse in
diverse materiale, care devin incredibil de rezistente.

1 ALELOTRÓP, -Ă adj. 1. care prezintă alelotropism. 2. (fiz.; despre u n

amestec) cu două forme ale u nui compus desmotrop în echilib ru. (<
fr.allélotrope ), ALE LOTROPÍSM s. n. atracție reciprocă dint re două celule,
organ isme. (< fr. allélotropisme )
 2.Nanotuburi de carbon. Generalitati.

Clasificarea CNT
 Clasificare după numărul de foi grafitice (grafene) implicate în structura
CNT

a.Nanotuburile de carbon cu un singur perete (SWCNT) - constau într-o singură foaie

grafitică înfăşurată sub forma unui tub cilindric care la capăt prezintă o jumătate de fulerenă.

Reprezentarea schematică a SWCNT

b.Nanotuburi de carbon cu pereţi dublii (DWCNT)-se prezintă sub forma a doi cilindrici
concentrici.

c.Nanotuburile de carbon cu pereti multiplii (MWCNT)- pot fi privite ca o colecţie de

câteva tuburi concentrice dispuse asemenea „păpuşii ruseşti”.Această dispunere este asigurată
de prezenţa forţelor Waals.
 Reprezentarea schematică a MWCNT

CNT au dimensiuni în domeniul nanometric, cu un diametru cuprins între 0,4-2 nm

(SWCNT) şi 2-100 nm (MWCNT) şi lungimea cuprinsă între 20-1000 nm.

Densitatea electronică ridicată creată de structura aromatică permite observarea cu

uşurinţă a acestor nanomateriale. SWCNT au tendinţa să se aglomereze (să formeze un
mănunchi) datorită interacţiilor puternice van der Waals, în timp ce MWCNT sunt considerate
în principal monodisperse (entităţi izolate).

SWCNT MWCNT

Imaginile TEM ale SWCNT (stânga)-1m şi MWCNT (dreapta).

  Clasificare după chiralitatea CNT

In funcţie de chiralitatea CNT (modul de înfăşurare a foii grafitice) acestea pot fii
-CNT metalice
-CNT semi-conductoare
-structură zig-zag
-structură armchair
-structură dependentă de chiralitate

(de axa după care se infăşoară foaia grafitică) Structura zig-zag

Structura „armchair”

3.Nanotuburi de carbon. Proprietati.

In ultimii 20 de ani, materialele cu dimensiuni nanometrice au atras atentia datorita
proprietatilor fizico-chimice. Proprietatile electrice, optice si chimice particulare ale
nanomaterialelor, isi au originea in efectele de confinare cuantica. In acest context, o atentie
speciala a fost acordata sintezei materialelor semiconductoare, care au la baza elementele
grupelor II B- VI A, pentru care au fost raportate aplicatii in domeniul ecranelor cu afisaj,
markerilor pentru biologie/medicina, laserilor, celulelor solare, tranzistorilor cu efect de
camp, senzorilor optici etc.

Nanoparticulele semiconductoare prezinta proprietati interesante care depind de

dimensiune, conducand la caracteristici electronice si optice unice. Functionalizarea
nanoparticulelor semiconductoare cu sisteme organice sau biomoleculare conduce la materiale
hibride, cu noi proprietati fizice.
 1) Proprietăţi mecanice:
- rezistenţa axială excepţional de mare
Proprietăţile mecanice ale CNT-urilor au fost mult studiate, atât prin utilizarea de
tehnici experimentale , cât şi prin mijloace computaţionale . Structura
asemănătoare fibrelor, densitate joasă, raportul dimensional mărit şi proprietăţile
mecanice excelente fac CNT-urile atractive pentru armarea polimerilor.

2) Proprietăţi electrice:
- conductori unidimensionali
Conductivitatea electrică. Posibilitatea utilizării CNT-urilor drept umpluturi
conductoare în compozitele polimerice a fost deja raportată în literatura de
specialitate. Datorită ariei mari a suprafeţei, CNT-urile constituie medii interesante
pentru stocarea energiei electrice.

3) Proprietăţi termice:
- conductivitate termică mare, valorile teoretice sunt cuprinse în intevalul 2800-
6000 W/mK
- căldură specifică mare (se pot folosi ca aditivi în adezivi şi conducte Încălzite).

4.Sintetizarea nanotuburilor de carbon

In prezent, nanotuburile de carbon pot fi obtinute in principal prin trei metode si anume:

 Metoda depunerii chimice in stare de vapori(CVD)

 Metoda descarcarii in arc electric
 Metoda ablatiei laser

Metodele ce implica utilizarea fazei gazoase sunt caracterizate printr-un grad limitat de
impuritati, aceste metode avand posibilitati de a fi aplicate pentru obtinerea nanotuburilor de
carbon la o scara mai larga.

4.1. Metoda depunerii chimice in stare de vapori

In cazul metodei CVD, nanotuburile de carbon sunt sintetizate folosind ca materie

prima hidrocarburi precum metan, etilena sau acetilena.
Hidrocarburile sunt descompuse in radicali liberi la temperaturi cuprinse intre 550-
7500C. Aceste specii reactive difuzeaza pe substratul incalzit pe care este depus
catalizatorul(material tranzitionale de tip Ni,Fe,Co).
 Principiul metodei presupune trecerea hidrocarburilor printr-un reactor tubular
incalzit la temperaturi suficient de ridicate pentru a descompune hidrocarburile si in prezenta
unui catalizator. Nanotuburile de carbon cresc pe catalizator si sunt colectate dupa racirea
sistemului la temperatura camerei.
In cazul hidrocarburilor lichide precum benzenul, alcoolii etc. acestea sunt
preincalzite iar vaporii rezultati sunt transportati de catre un gaz inert in reactorul in care are
loc sinteza CNT.
Vaporizarea hidrocarburilor solide precum naftalina poate fi obtinuta printr-o
incalzire initiala a acestora intr-un alt reactor la temperaturi mai mici decat in cazul
reactorului in care are loc sinteza CNT.
Catalizatorul utilizat poate fi solid, lichid sau gazos.
Sinteza CNT utilizand metoda CVD este influentata de o serie de parametrii precum
natura hidrocarburii, tipul catalizatorului si temperatura de crestere. Pentru sinteza MWCNT
ca materii prime se utilizeaza in principal acetilena. Optimizarea conditiilor de crestere a
CNTse realizeaza prin incalzirea substratului la 600 0C. Densitatea si viteza de crestere a
CNT se imbunatatesc pe masura ce temperatura creste.

1- Hidrocarburi
2- Reactor
3- Catalizator
4- Controller de temperatura
5- Barbotor

Reprezentarea schematica a
instalatiei utilizate la obtinerea
nanotuburilor de carbon prin
metoda CVD

Avantajele metodei CVD

-metoda permite controlul diametrului CNT şi vitezei de creştere a CNT;

-aliniere bună;

Dezavantajele metodei CVD

-densitatea ridicata a defectelor in structura MWCNT în comparaţie cu celelate două metode.

-rezistenţa la întindere a CNT este inferioară celor obţinute prin metoda descărcării în arc
electric;
-prezenţa produşilor secundari precum carbon amorf, particule metalice etc.

4.2. Metoda ablatiei laser

 Principiul metodei consta in utilizarea unui fascicul de laser pentru a vaporiza un
amestec de grafit si catalizator metalic mentinut intr-o atmosfera controlata de gaz inert, la o
temperatura de 1200°C.
Principalii parametri ai acestei metode sunt:
 Cantitatea si tipul catalizatorului
 Puterea si lungimea de unda a laserului
 Temperatura
 Presiunea
 Tipul gazului inert

Descrierea schematica a instalatiei de ablatie laser

Produsul obtinut prin aceste metode este reprezentat de un amestec de nanotuburi de

carbon cu diferite diametre, lungimi, chiralitati si concentratii diferite de impuritati (in
principal carbon amorf si particule de catalizator).

Avantaje

-metoda permite cresterea SWCNT cu un diametru controlat ce depinde de temperatura de

reactie

Dezavantaje

-prezenta produsilor secundari precum carbon amorf, particule de grafit, particule metalice.

4.3. Metoda descarcarii in arc electric

Aceasta metoda permite obtinerea a MWCNT daca se aplica in absenta catalizatorului
sau sinteza nanotuburilor cu un singur perete in prezenta unui catalizator.
Principiul metodei presupune utilizarea a doi electrozi de grafit, un anod si un catod
mentinuti intr-o incinta sub vacum si atmosfera inerta. Prezenta gazului inert favorizeaza cresterea
vitezei de depunere a carbonului. Initial electrozii sunt mentinuti independent, urmand a fi conectati
ulterior prin intermediul unei atmosfere de heliu si a unui curent electric, care se aplica pana la
obtinerea unui arc electric stabil .Carbonul, care se evapora de la anod, se depune la catod, unde se
aduna treptat luand nastere o crestere solida la exterior, dar care la interior contine nanotuburi si alte
particule de carbon.
 Cei mai importanti parametri ai acestei metode sunt:
 Controlul arcului electric
 Selectarea optima a presiunii gazului inert din incinta in care se afla electrozii

1- Anod
2- Catod

Descrierea schematica a instalatiei utilizate in cadrul metodei

descarcarii in arc electric

Avantaje

- Nanotuburile monostrat si multistrat se pot obtine foarte usor

- Nanotuburile monostrat pot avea mici defecte structurale
- Nanotuburile multistrat pot fi obtinute fara catalizator
- Este o metoda ieftina si este posibila obtinerea in aer liber
- Metoda permite cresterea SWCNT cu un diametru controlat ce depinde de temperatura
de reactie

Dezavantaje

- Tuburile tind sa fie scurte, cu dimensiuni si directii aleatoare

- Uneori au nevoie de un proces de purificare destul de costisitor
- Prezenta produsilor secundari precum carbon amorf, particule de grafit, particule
metalice

5.Purificarea CNT

CNT sintetizate prin metodele amintite anterior conţin inevitabil impurităti precum
grafitul, carbonul amorf, particule de catalizator metalic, fulerene.
Principalele metode de purificare cuprind
-oxidarea
-tratamentul cu acizi
-funcţionalizarea
-ultrasonicarea
-microfiltrarea
-separarea magnetică
-tehnici cromatografice
Aceste metode de purificare a CNT pot fi clasificate în trei categorii şi anume metode
chimice, fizice şi o combinaţie între cele două.

Metoda chimică de purificare

a)Oxidarea
 Principiul metodei constă în oxidarea selecivă, astfel impurităţile pe bază de carbon
sunt oxidate cu o viteză mai mare decât CNT. Această metodă permite îndepărtarea
carbonului amorf şi particulelor metalice. Intodeauna această metodă de purificare va
influenţa structura CNT datorită proceselor de oxidare ce au loc. Eficienţa acestei metode
depinde de o serie de factori precum conţinutul de metal, timpul de oxidare, mediul de
oxidare, agenţii de oxidare şi temperatura.
Principalul dezavantaj al tratamentului oxidativ este acela că nu doar impurităţile sunt
oxidate. In timpul procesului de oxidare este atacată şi suprafaţa CNT fiind astfel afectate şi
proprietăţile acestora.

b)Tratamentul cu acizi
In general tratamentul cu acizi este utilizat pentru îndepărtarea catalizatorilor metalici.
In prima etapă, suprafaţa metalului trebuie expusă procesului de oxidare sau sonicare şi apoi
tratamentului cu acizi.

c)Funcţionalizarea –Modificarea suprafeţei CNT

Această metodă se bazează pe obţinerea unei solubilităţi diferite în solvenţii uzuali.
Prin funcţionalizarea CNT cu diferite grupări sau lanţuri acestea devin mai solubile decât
impurităţile şi astfel se pot separa prin metode clasice (ex-filtrarea) de impurităţile insolubile
precum metalele.
Metoda fizică de purificare
Separarea CNT de impurităţile prezente prin această metodă se bazează pe diferenţele
dintre proprietăţile magnetice, mărimea fizică, densitate etc. In general această metodă
permite îndepărtarea nanosferelor de carbon, foilor grafitice, CNT cu diferite rapoarte
diametru/lungime.
Morfologia şi proprietătile fizice ale CNT precum dimensiunea, densitatea,
proprietăţile magnetice, solubilitatea sunt diferite de cele ale impurităţilor prezente. Aceste
diferenţe permit separarea CNT de impurităţile prezente prin utilizarea unor anumite tehnici
fizice precum filtrarea, cromatografia, centrifugarea, ultrasonicarea la temperaturi ridicate
(1400-2800oC). Punctul forte al acestor metode de separare se bazează pe faptul că sunt
metode nedistructive care nu implică tratament oxidativ. Majoritatea acestor metode implică
existenta unui mediu lichid care presupune o preparare a probei in vederea atingerii unei bune
dispersabilităţi în soluţia respectivă. Pentru a putea asigura acest lucru, de cele mai multe ori
se utilizează sonicarea sau prezenta surfactanţilor.

Avantajele metodei
-nu implică procese de oxidare şi de aceea distrugerea CNT este prevenită
Dezavantajele metodei
-metodă consumatoare de timp şi ineficientă

d)Ultrasonicarea
In această metodă particulele sunt separate datorită vibraţiilor ultrasunetelor.
Aglomeratele diferitelor nanoparticule sub acţiunea ultrasunetelor se vor dispersa. Separarea
nanoparticulelor este puternic dependentă de tipul surfactantului, solventului utilizate.
e)Purificarea magnetică
 Această metodă permite îndepărtarea particulelor feromagnetice (catalizatorilor).
Suspensia de CNT este amestecată cu nanoparticule anorganice (ZrO2, CaCO3) într-o baie cu
ultrasunete. Nanoparticulele sunt captate cu ajutorul unor magneţi.
f)Microfiltrarea
Microfiltrarea se bazează pe diferenţa dimensiunilor particulelor existente în amestec.
CNT şi o mică cantitate de nanoparticule de carbon sunt reţinute pe filtru. Celelalte tipuri de
nanoparticule (catalizatorii metalici, fulerenele) trec prin filtru.
g)Metoda combinată de purificare
Această metodă combină avantajele metodei fizice cu cele ale metodei chimice
conducând la obţinerea unor CNT de puritate avansată.

6. Interactiile si functionalizarea CNT cu biomolecule

In ultimii ani CNT au fost intensiv cercetate în vederea extinderii aplicaţiilor acestora
în domeniul biologic şi biomedical datorita proprietatilor fizice unice, dimensiunilor, formei si
structurii.
Funcţionalizarea CNT cu biomolecule precum acizii nucleici, proteinele sau polimerii
sintetici reprezintă o direcţie in curs de dezvoltare a domeniului bionanotehnologiei.
Interacţiile CNT cu moleculele biologice precum lipidele, ADN şi proteinele determină o
dispersie eficientă a CNT în apă.
SWCNT sunt materiale cu o absorptie optica puternica in NIR (Infra-rosu apropiat) si
de aceea pot fi utilizate în terapia fototermica a cancerului. In contrast cu SWCNT, utilizarea
MWCNT în biologie sau domeniul medical este diferita datorita diferentei de structura,
marime, acestea fiind recomandate ca platforma pentru eliberarea unor biomolecule precum
ADN.
Principalele aplicatii ale CNT in domeniul biomedical includ senzorii pentru
detectarea unor biomolecule (ADN, proteine), agenti de contrast, sisteme cu eliberare
controlata a medicamentelor, suporturi pentru cresteri celulare.

Funcţionalizarea CNT este o etapă critică ce influenţează utilizarea

acestora în domenii de vârf precum biologia sau domeniul medical.

Pentru aplicatiile biomedicale este necesara modificarea chimismului suprafetei CNT.

Modificarea suprafeţei prin aşa numita funcţionalizare este necesară pentru a asigura
biocompatibilitatea şi un nivel scăzut de toxicitate în aplicaţiile din domeniul biomedical.
CNT prezintă potenţiale aplicaţii în domeniul biomedical. Una din cerinţele majore pe
care trebuie să le îndeplinească CNT pentru a putea fi utilizate în domeniul biomedical
(pentru a se înregistra o creştere a biocompatibilitătii) se referă la solubilitatea/dispersia
acestora în apă. In acest sens au fost dezvoltate o serie de metode de dispersie ce implică
modificarea chimică a CNT.
Există două metode principale ce stau la baza formării unor complecşi CNT-
biomolecule şi anume:
-metoda noncovalentă;
-metoda covalentă;
 Metoda noncovalentă

Metoda noncovalentă reprezintă o strategie utilizată la mărirea solubilităţii CNT.

Această metodă permite conjugarea CNT cu diferite molecule fără să fie afectată structura
electronică şi proprietăţile sale [2] . In cazul acestei metode sunt exploatate interactiile dintre
suprafata CNT si domeniile hidrofobe ale moleculelor amfifilice.

Metoda covalentă

Metoda covalenta presupune modificarea suprafeţei (pereţilor) CNT determinând

astfel o modificare a structurii electronice ( localizare a electronilor în zona defectelor).
Functionalizarea covalenta presupune formarea unor legaturi chimice intre peretii CNT si
moleculele implicate in reactie. Aceasta modificare a CNT determina o schimbare radicala a
proprietatilor fizice a CNT.

1.1. Biofuncţionalizarea noncovalentă

Biofunctionalizarea non-covalenta prezinta o importanta deosebita in asigurarea

biocompatibilitatii CNT si astfel extinderii aplicatiilor acestor nanomateriale in domeniul
biomedical.
De obicei, aceasta metoda de modificare a suprafetei CNT implica interactii hidrofobe
sau interactii p -p si astfel nu au loc modificari ale structurii electronice conjugate. Metoda
non-covalenta presupune acoperirea CNT cu o varietate de agenti de functionalizare precum
surfactanti (anionici, cationici, neionici), polimeri, compusi polinucleari aromatici si diferite
biomolecule.
De exemplu dispersia SWCNT poate fi asigurata prin utilizarea unor surfactanti de
tipul dodecilsulfatului de sodiu insa cantitatea de CNT dispersate in prezenta acestui
surfactant in general este mica (sub 5 %). O functionalizare non-covalenta a CNT cu aplicatii
in domeniul biomedical trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte:
1. moleculele ce acopera suprafata CNT sa fie biocompatibile si netoxice;
2. stratul acoperitor al CNT sa fie suficient de stabil in solutiile biologice caracterizate
printr-o concentratie ridicata de saruri
3. moleculele utilizate la modificarea suprafetei CNT trebuie sa aiba o concentratie
critica micelara (CMC) foarte scazuta
4. moleculele ce acopera suprafata CNT trebuie sa detina in structura lor grupari
functionale disponibile bioconjugarii cu diverse biomolecule astfel incat sa conduca la
obtinerea unor sisteme bioconjugate cu diferite aplicatii biologice.
Aceste conditii au fost indeplinite prin functionalizarea non-covalenta a CNT cu
fosfolipide tratate cu polietilenglicol. Fosfolipidele sunt componente majoritare a membranei
celulare si de aceea utilizarea acestora este aprobata in domeniul biologic. Pe suprafata CNT
se ancoreaza catenele fosfolipidelor in timp ce catenele hidrofile de PEG sunt orientate in faza
apoasa. Printr-o astfel de modificare CNT devin biocompatibile, solubile in apa si stabile in
diferite solutii biologice .
 SWCNT acoperit cu fosfolipide tratate cu PEG liniar (l-PEG) si PEG ramificat (br-PEG)

Numeroase proteine şi lipide, incluzând enzime, peptide şi acizi nucleici se adsorb

puternic pe suprafaţa CNT (Schema 27).
Aceste interacţii dintre CNT şi moleculele biologic active determină o solubilizare mai
eficientă a CNT decât în cazul utilizării surfactanţilor şi polimerilor. Intr-o manieră similară
cu cea a surfactanţilor, moleculele biologice ce posedă în structură unităţi hidrofile cât şi
hidrofobe, determină o solubilizare a CNT în mediul apos.
De exemplu MWCNT formeză o dispersie stabilă în apă după interacţia acestora cu
anumiţi derivaţi lipidici ce deţin în catena principală între 12-18 atomi de carbon şi grupări
polare situate la capetele catenei.
O altă metodă de biofuncţionalizare non-covalentă presupune ataşarea proteinelor de
CNT în prezenţa surfactanţilor (Triton X-100, Triton X-405) sau a polimerilor.
Proteinele pot fi imobilizate de SWCNT parcurgand urmatorii pasi. In prima etapa are
loc adsorbţia ireversibilă a unui compus organic/polimeric (1-pirenebutanoic acid
succinimidyl ester- 1PBA) pe suprafaţa hidrofobă (grafena) CNT. In etapa următoare proteina
este ataşată covalent de gruparea funcţională (succinimidil) existentă în 1-PBA printr-o
substituţie nucleofilă a grupării aminice existentă în catena proteinei.

1.2. Biofuncţionalizarea covalentă

Funcţionalizarea covalentă a CNT este o alternativă promiţătoare de extindere a

aplicatiilor CNT in domeniul biomedical.
In funcţie de localizarea grupărilor funcţionale existente în CNT există două strategii
utilizate la funcţionalizarea covalentă a biomoleculelor:
1. funcţionalizarea grupărilor existente în defectele CNT
2. funcţionalizarea pereţilor laterali

7. Aplicatii ale CNT biofunctionalizate

Nanotuburile de carbon sunt

catalogate ca fiind cele mai promitatoare
inventii tehnologice pentru domeniul medical, care datorita dimensiunilor sale foarte mici se
pot misca liber prin vasele de sange, pana in interiorul peretelui celular.

Bionanotuburi
Cercetatorii de la Universitatea California au realizat bionanotuburi „inteligente”, care
pot fi folosite pentru „transportul”medicamentelor sau genelor direct la locul dorit din celula.
S-a studiat interactiunea dintre microtubuli si membrane lipidice
incarcate pozitiv si s-a descoperit ca, in anumite conditii, acestea
se autoasambleaza pe microtubului. Bionanotubul astfel obtinut
este alcatuit din trei straturi. Prin controlarea sarcinii electrice a
bionanotubului se poate comuta intre doua stari. Daca se aplica o
sarcina negativa, capetele bionanotubului se deschid, iar daca se
aplica o sarcina pozitiva capetele se inchid. Aceasta calitate le face
utile pentru o serie de aplicatii medicale, incepand de la transportul
anumitor medicamente pana in locul dorit(de exemplu, catre
celulele canceroase) sau in ingineria genetica(in acest caz, anumite
secvente genice pot fi transportate pana in locul dorit de pe
macromolecula de ADN).

Leacul pentru cancer sta in nanotuburi de carbon?

In razboiul umanitatii cu cancerul a aparut o noua arma: nanotuburile de carbon, care,
incalzite prin intermediul luminii aproape de stadiul de infrarosu ard celulele canceroase din
corp.
Dezvoltate de catre cercetatorii de la University of Texas Southwestern Medical Center,
aceste nanotuburi sunt mai rezistente decat otelul si pot fi atasate anticorpilor care cauta celule
canceroase. Apoi, razele luminoase sunt proiectate, incalzind tuburile pana ce cancerul este
distrus.(Terapia Kanzius)
Studiile initiale pe celule animale si umane au aratat o distrugere de 100% a celulelor
canceroase in 48 de ore, in timp ce nu ataca deloc celule sanatoase.
 Nanotuburi de carbon pentru leziunile cerebrale
Datorita conductibilitatii lor electrice, nanotuburile de carbon pot forma legaturi foarte
solide cu membranele celulare ale neuronilor si pot vindeca astfel leziunile cauzate de
exemplu, de ictus.
In laborator, cercetatorii au reusit sa creasca excitabilitatea cerebrala prin conectarea
nanotuburilor de carbon care au capacitatea de a conduce electricitatea si de a crea astfel
legaturi neurologice artificiale care duc la vindecarea leziunilor cerebrale.

8.Toxicitatea CNT

O întrebare la care s-a răspuns parţial este legată de impactul CNT asupra sănătăţii

Această întrebare a determinat apariţia a numeroase cercetări cu privire la

determininarea biocompatibilităţii şi toxicităţii CNT. Concluzia acestor studii a demonstrat
faptul că toxicitatea CNT este o problemă complexă ce depinde de numeroşi factori precum
tipul CNT, metoda de sinteză, puritatea CNT, tipul agentului utilizat la modificarea suprafeţei
CNT, densitatea grupărilor funcţionale existente pe suprafaţa CNT, solubilitatea în apă, gradul
de dispersie, tipul si concentraţia impuritătilor (impurităţi metalice precum fier, nichel). De
asemenea dimensiunile (lungimea, diametrul) CNT influenţează citotoxicitatea acestora. De
exemplu, CNT cu o lungime de 825 nm poate determina apariţia unor inflamaţii puternice.
Funcţionalizarea organică a CNT prin oxidarea utilizând acizi tari în vederea
introducerii de grupări hidroxil sau carboxil determină o toxicitate mai ridicată a CNT oxidate
în comparaţie cu cele virgine.
Un studiu comparativ vizând toxicitatea CNT a demonstrat faptul că tipul nanotubului
are o influenţă semnificativă asupra citotoxicităţii. Astfel, MWCNT nefuncţionalizate prezintă
o toxicitate mai scăzută decât MWCNT oxidate. De asemenea SWCNT prezintă cel mai mare
efect toxic urmate de MWCNT, quarţ şi fulerene. Numeroase experimente realizate pe
animale au demonstrat o posibilă toxicitate a CNT. De asemenea, sistemele conjugate CNT-
peptide bioactive pot traversa membranele celulare şi se pot acumula în citoplasmă. Atunci
când concentraţia acestora în celule depaşeste 10m M atunci manifestă un efect citotoxic.
 Până în prezent rezultatele sunt încă contradictorii. Cunoştinţele în domeniul
nanotoxicologiei s-au îmbogătit dar nu suficient de mult pentru a înţelege complet impactul
CNT asupra sănătăţii şi de aceea studii suplimentare sunt necesare în acest sens.

9.Concluzii

Caracteristicile microscopice ale nanotuburilor de carbon le transforma pe acestea in

materiale foarte interesante pentru aplicatiile tehnologice si intr-un mod direct pentru cei care
cred in evoluarea sistemelor miniaturizate.
 10. Bibliografie

 http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0921510705001315
 http://ro.scribd.com
 http://www.eva.ro/sanatate/stiri/nanotuburi-de-carbon-pentru-leziunile-
cerebrale-articol-23597.html
 http://ro.wikipedia.org
 http://www.bbc.co.uk/schools/gcsebitesize/science/add_ocr_gateway/che
mical_economics/nanochemistryrev2.shtml