Sunteți pe pagina 1din 8

Psalmii 91

1 Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui atotputernic,

INTRODUCERE. - Psalmul 91 are o solie de mângâiere pentru toţi cei care trec prin
perioade de necaz, îndeosebi pentru "poporul lui Dumnezeu care ţine poruncile"
(vezi 8T 120) şi pentru aceia care vor trece prin "timpul strâmtorării" şi prin
primejdiile timpurilor din urmă (vezi Ed 181; PP 110; PK 538; GC 630; 8T 120, 121).
Psalmul are ca temă siguranţa pe care cel care îşi pune încrederea în Dumnezeu.
Schimbarea de pronume din v. 1-13 e probabil datorată folosirii liturgice a psalmului,
diferitele lui părţi fiind cântate la serviciul de închinare de către voci solo sau de voci
care răspundeau una alteia. Psalmul poate fi comparat cu descrierea pe care o face
Elifaz vieţii omului bun (vezi Iov 5,17-26), pe care însă o depăşeşte cu mult (vezi
Proverbe 3,21-26).

1. Stă. [Locuieşte, KJV]. Ideea este aceea de odihnă liniştită, ca într-o locuinţă.
Ocrotirea. [Locul tainic, KJV]. Când suntem "primiţi în intimitatea şi comuniunea cea
mai strânsă cu Dumnezeu" (MB 188), se poate spune că locuim "în locul tainic al
Celui Prea Înalt".

Prea Înalt. Ebr. 'Elyon. Vezi vol. I, p. 170-173 cu privire la acest nume dat lui
Dumnezeu, precum şi la celelalte trei nume folosite în v. 1.2: "Atotputernic"
(Shaddai), "Domnul" (Yahweh), "Dumnezeu" ('Elohim).

La umbra. Vezi la Psalm 17,8. Versetele 1 şi 4 vor aduce o mângâiere deosebită


acelora care iau seama la avertizarea lui Dumnezeu, în "ziua Domnului" (vezi PP 167).

2 zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul
meu în care mă încred!”

Zice. [Eu voi zice, KJV]. "Eu". Psalmistul face din simţământul acesta expresia
personală, specială a satisfacerii acestei nevoi.

Locul meu de scăpare. [Refugiul, KJV]. Vezi Psalm 18,2; 144,2.

Mă încred. Vezi Psalm 31,6; 55,23. "În Dumnezeu ne încredem" este motoul care se
află pe bancnotele şi monedele Statelor Unite ale Americii.
3 Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei.

Te scapă. [Cu siguranţă te va scăpa, KJV]. În ebraică, subliniat.

Laţul. Vezi Psalm 124,7. Satana pune multe laţuri pentru copiii lui Dumnezeu.

Ciumă şi pustiirile ei. [Ciuma rău mirositoare, KJV]. Literal, "plaga nimicirilor". În
timp de necaz "poporul lui Dumnezeu nu va fi scutit de suferinţă. Totuşi, chiar dacă
sunt persecutaţi şi necăjiţi, îndură lipsuri şi suferă de foame, nu vor fi lăsaţi să piară"
(GC 629).

4 El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză
este credincioşia Lui!

Pavăză. Ebr. sinnach (vezi Psalm 5,12).

5 Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară
ziua,

Verset ce nu a fost comentat.

6 nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua în amiaza
mare.

Ciuma. Ebr. deber, "plagă", personificată ca umblând în întunericul nopţii, când nu


poate fi depistată. Molima. [Nimicirea, KJV]. Ebr. qeţeb, poate numele unei boli.
Îngerii îi ocrotesc pe oameni de astfel de boli (DA 348; AA 153).

7 O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.

O mie... zece mii. Folosirea în poezie a unor numere mari, rotunde au efect retoric.
Cuvântul ebraic tradus "zece mii" uneori înseamnă doar un număr mare, neprecizat.
În ugaritică (vezi p. 618) cuvântul acesta este folosit adesea în construcţii paralele cu
"o mie" şi denotă doar numere mari. Nu ar trebui să se facă nici un calcul din
folosirea figurată a numerelor acestora.

De tine nu se va apropia. Indiferent de primejdie, ea nu va atinge pe acela a cărui


încredere este în Dumnezeu. Aceasta e convingerea pe care i-o dă omului credinţa
neclintită, în ceasul primejdiei celei mai mari.

8 Doar vei privi cu ochii şi vei vedea răsplătirea celor răi.


Vei privi cu ochii. Vei vedea pedepsirea celui nelegiuit, dar nu vei avea parte de ea
(vezi Psalm 37,34). Israeliţii au văzut cu ochii lor când egiptenii au pierit în Marea
Roşie (vezi Exod 14,31); în ţinutul Gosen ei urmăriseră nenorocirile care s-au abătut
asupra egiptenilor.

9 Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost!” şi faci din Cel Preaînalt turnul
tău de scăpare,

Cel Prea Înalt. Vezi la v. 1.

Turnul tău de scăpare. Vezi la Psalm 90,1.

10 de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul


tău.

Verset ce nu a fost comentat.

11 Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale;

Îngerilor. Vezi Psalm 34,7; Genesa 24,7.40; cf. Evrei 1,14. Copiii credincioşi ai lui
Dumnezeu se află sub paza neîntreruptă a îngerilor (vezi DA 240; GC 512, 513; MH
105; 6T 366, 367). În toate căile tale. Compară cu folosirea de către Satana a acestui
text în ispitirea din pustie a lui Hristos (Matei 4,6; Luca 4,10.11).

12 şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.

Te vor duce. Compară cu Proverbe 3,23.24.

13 Vei păşi peste lei şi peste năpârci şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. –

Lei. Simbol al unui duşman turbat.

Năpârci. Ebr. pethen, o specie de şerpi veninoşi (vezi Deuteronom 32,33; Iov
20,14.16; Isaia 11,8 pentru alte apariţii ale cuvântului pethen).

Şerpi. [Balauri, KJV]. Vezi la Psalm 74,13. Cuvântul denotă un monstru marin. Acela
care se încrede în Dumnezeu e în siguranţă în mijlocul celor mai îngrozitoare
primejdii, ca şi cum ar umbla nevătămaţi printre şerpi veninoşi.

14 „Fiindcă Mă iubeşte – zice Domnul – de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci
cunoaşte Numele Meu.
Mă iubeşte. Printr-o bruscă şi dramatică schimbare, Dumnezeu este Cel care
vorbeşte, ca şi cum nu ar fi fost suficient pentru copiii Săi să se încurajeze unii pe alţii
(ca în v. 1-13). Dumnezeu vorbeşte acum în persoană şi aplică psalmului sigiliul
propriei Sale făgăduinţe (vezi Psalm 50,15.23).
Îl voi izbăvi. Ratificarea de către Dumnezeu a mărturiei servilor Săi, aşa cum e
exprimată în v. 3.7.10-13. Numele. Vezi la Psalm 5,11; 7,17. A cunoaşte Numele lui
Dumnezeu înseamnă a avea credinţă şi încredere în El.

Isaia 65:24 Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să


isprăvească vorba, îi voi asculta!

Înainte ca să Mă cheme. În păcatul şi necazul lor israeliţii Îl chemaseră pe Dumnezeu,


dar ei credeau că El este departe şi indiferent la strigătele lor şi la nevoia lor teribilă
(capitolele 40,27; 49,14; 63,15; 64,12). Dar Dumnezeu le spusese lămurit că din cauza
păcatelor lor El nu putea să le asculte rugăciunile (capitolele 1,15; 59,1-3). Acum, cu
inima înnoită prin har divin, înălţând cereri după voia lui Dumnezeu nu putea să fie
amânare în ce priveşte răspunsul. Chiar înainte ca copii Lui să-şi exprime dorinţele şi
să-L cheme, Dumnezeu urma să o ia înaintea cererilor lor şi să ofere tot ce ar putea
să sporească bunăstarea şi fericirea lor.

15 Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi
proslăvi.

Îi voi răspunde. Compară cu Isaia 65,24.

În strâmtorare. Vezi Psalm 46,1; cf. Deuteronom 4,7; Isaia 43,2.

16 Îl voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea.”

Îl voi sătura. Mulţumirea finală pe care Dumnezeu o făgăduieşte va fi viaţa în


prezenţa Sa (vezi Psalm 17,15). Nimic mai puţin decât atât nu poate aduce
mulţumire inimii omului.

Mântuirea Mea. Adevărata religie aduce omului binecuvântare în viaţa aceasta şi în


viaţa viitoare (vezi 1 Timotei 4,8). Având în vedere mulţumirea veşnică pe care o
făgăduieşte Dumnezeu, mai putem noi să ne irosim puterile pentru simple şi
mărunte câştiguri pământeşti şi să nu depunem nici un efort pentru a asigura
împlinirea făgăduinţelor?

Psalmii 92
1 Frumos este să lăudăm pe Domnul şi să mărim Numele Tău, Preaînalte,

INTRODUCERE. - Psalmul 92 este o cântare liturgică pentru celebrarea nimicirii


răului şi a triumfului şi fericirii copiilor credincioşi ai lui Dumnezeu. Psalmul a fost
inspirat de comuniunea poetului cu Creatorul în ziua de Sabat şi de observarea
puterii lui Dumnezeu în natură (vezi DA 281, 282). Tradiţia spune că el era cântat de
leviţi dimineaţa cu prilejul jertfei de băutură, la jertfirea primului miel (vezi Neemia
28.3-9). El continuă să fie cântat la serviciul din Sabat al sinagogii moderne. În Sabat
e bine să ne întoarcem privirile de la problemele împovărătoare ale acestei lumi şi să
le îndreptăm spre lumea veşnică, unde vom fi trăi fără îndoieli şi frământări.

Cu privire la preambul, vezi p. 627.

1. Să mărim. [ Să cântăm laude, KJV]. Lauda e deosebit de potrivită în ziua de Sabat


(vezi Ed

251). Numele. Vezi la Psalm 5,11; 7,17. Prea Înalte. Ebr. 'Elyon (vezi vol. I, p. 173).

2 să vestim dimineaţa bunătatea Ta, şi noaptea, credincioşia Ta,

Dimineaţa. Vezi la Psalm 5,3; cf. Plângeri 3,23; SC 74, 75.

Noaptea. [În fiecare noapte, KJV]. Literal, "nopţile" (vezi la Psalm 4,4; cf. Psalm
16,7). Legea mozaică avea orânduiri pentru închinarea de dimineaţă şi de seară prin
instituirea jertfei de dimineaţă şi de seară (vezi Exod 29,38-39).

3 cu instrumentul cu zece corzi şi cu lăuta, în sunetele harpei.


Cu instrumentul. Vezi la Psalm 33,2; cf. Psalm 57,8. Versetul sugerează folosirea
psalmului la serviciul public de închinare. Instrumentele nu erau folosite în
închinarea personală.

4 Căci Tu mă înveseleşti cu lucrările Tale, Doamne, şi eu cânt de veselie, când văd


lucrarea mâinilor Tale.

Cu lucrările Tale. Fie lucrarea creaţiunii, celebrată prin instituţia Sabatului (DA 282),
fie lucrările lui Dumnezeu în general, fie vreo manifestare aparte a puterii lui
Dumnezeu. Cânt de veselie. Sau "voi striga de bucurie".

5 Cât de mari sunt lucrările Tale, Doamne, şi cât de adânci sunt gândurile Tale!

Lucrarea mâinilor Tale. Vezi la Psalm 40,5.

Gândurile. Planurile şi intenţiile lui Dumnezeu, aşa cum sunt descoperite în creaţiune
şi în providenţa Lui continuă, sunt mai presus de puterea de pricepere a omului (vezi
Isaia 55,8.9; Romani 11,33.34; cf. 1 Corinteni 2,9).

6 Omul prost nu cunoaşte lucrul acesta, şi cel nebun nu ia seama la el.

Omul prost. Oameni ignoranţi, needucaţi, insensibili, nepricepuţi nu pot înţelege.

7 Dacă cei răi înverzesc ca iarba şi dacă toţi cei ce fac răul înfloresc, este numai ca să
fie nimiciţi pe vecie.

Ca iarba. Problema care îl frământa pe Iov (Iov 21,7-21) şi care apare atât de des în
psalmi (vezi Psalm 73,12-15) nu tulbură pe autorul psalmului acestuia. Ea este expusă
şi imediat rezolvată prin înţelegerea faptului că triumful nelegiuiţilor este urmat de
nimicire (vezi Psalm 73,18-20). Nimicirea este rezultatul firesc şi inevitabil al
nelegiuirii.

8 Dar Tu, Doamne, eşti înălţat în veci de veci!

Înălţat. [Prea Înălţat, KJV]. Dumnezeu, neafectat de prosperitatea sau de căderea


celor nelegiuiţi, rămâne întronat în înălţime (vezi Ed 173; MH 417).

9 Căci iată, Doamne, vrăjmaşii Tăi, iată vrăjmaşii Tăi pier: toţi cei ce fac răul sunt
risipiţi.
Pier. [Vor pieri, KJV]. Repetarea expresiei "iată vrăjmaşii Tăi" accentuează ideea că,
întrucât Dumnezeu trebuie să fie înălţat, nelegiuiţii trebuie să piară. Cei ce fac răul.
Vezi v. 7.

10 Dar mie, Tu-mi dai puterea bivolului şi m-ai stropit cu untdelemn proaspăt.

Puterea. [Cornul, KJV]. "Cornul", un simbol al puterii (vezi Deuteronom 33,17).


Psalmistul avea atâta încredere în prietenia sa cu Dumnezeu încât se aştepta că
Dumnezeu îl va ridica.

Bivolului. [Unicornului, KJV]. Un bou sălbatic (vezi la Iov 39,9).

Untdelemn proaspăt. Nu untdelemn vechi, rânced (vezi Psalm 23,5).

11 Ochiul meu îşi vede împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei, şi urechea mea aude
împlinirea dorinţei mele faţă de potrivnicii mei cei răi.

Verset ce nu a fost comentat.

12 Cel fără prihană înverzeşte ca finicul şi creşte ca cedrul din Liban.

Înverzeşte. [Înflori, KJV]. Vezi Psalm 1,3; 52,8; Osea 14,5.6; MH 286. Finicul.
[Palmierul, KJV]. Palmierul era lăudat pentru capacitatea lui de a rămâne verde şi
iarna şi vara (vezi Cântarea cântărilor 7,8; Ieremia 10,5). Notează contrastul cu vers
7.9.11. Ca cedrul. Vezi Psalm 29, 5; 104,16.17; vezi 5 T 514, 515.

La bătrâneţe. Cei drepţi vor continua să fie rodnici şi să-L preamărească pe


Dumnezeu prin faptele lor bune. Vârsta înaintată poate fi cea mai rodnică parte a
vieţii unui om. Anii de pensie ar putea să fie cei mai prolifici.

Plini de suc şi verzi. [Graşi şi înfloritori, KJV]. Ei vor fi sănătoşi şi puternici. Metafora
începută în v. 12 este susţinută.

13 Cei sădiţi în Casa Domnului, înverzesc în curţile Dumnezeului nostru.

Verset ce nu a fost comentat.

14 Ei aduc roade şi la bătrâneţe, sunt plini de suc şi verzi,

Verset ce nu a fost comentat.

15 ca să arate că Domnul este drept, El, Stânca mea, în care nu este nelegiuire.
Să arate. Faptul că vârsta înaintată a celor drepţi este fericită şi rodnică dovedeşte
credincioşia lui Dumnezeu, şi arată că El Îşi respectă promisiunile. Nu este nelegiuire.
[Nu e dreptate, KJV]. Ultimele două propoziţii ale versetului depind probabil de
prima propoziţie a versetului, "ca să arate că Domnul este drept".

S-ar putea să vă placă și