Curs 1 - Structura si modul de replicare

ale virusurilor

Virusurile nu sunt numai agenti etiologici ai unor boli infectioase, ci si

instrumente pentru terapia unor boli (ex. prin intermediul bacteriofagilor).
Exista virusuri care sunt folosite ca vectori (vehicule de transport) pentru o
serie de gene, gene care pot fi ilustrate in tesuturi din ce in ce mai diverse si care
pot fi baza unei terapii moderne (terapia genica sau a medicinei personalizate).
Prof. Stefan S. Nicolau - prima catedra din lume dedicata studiului virusurilor.

Caracteristici ale virusurilor:

1. dimensiuni mici (20 - 280 nm) → vizibile doar la microscopul electronic
(1931)
2. ultrafiltrabilitate (trec prin filtrele obisnuite folosite pentru purificare)
3. replicare numai in celule vii → infectivitate
4. structura simpla: genom viral (ADN/ARN) + invelisuri proteice

Primele virusuri au fost descoperite foarte tarziu (1892): s-a descris un fluid
infectios viu care ar putea sa dea o boala infectioasa la plante (virusul mozaicului
tutunului). Frunzele patate au fost luate, mojarate si filtrate, rezultand un lichid
care se presupunea a fi steril. Acesta a fost pus pe plante sanatoase si la nivelul lor
s-au dezvoltat rapid aceleasi tip leziuni, constatandu-se ca exista un agent
ultrafiltrant extraordinar de mic care trece prin filtrele bacteriene obisnuite si care
este contagios.

Virusurile provoaca modificari celulare ce sunt vizibile la microscopul optic.

STRUCTURA VIRUSURILOR

Virusurile au un invelis proteic obligatoriu care poarta numele de capsida: de

natura proteica, formata din capsomere codificate de acidul nucleic viral.
Unele virusuri mai contin si un invelis numit anvelopa: bistrat lipidic preluat
din membrana celulei gazda, ce prezinta inclavate o serie de proteine glicozilate.

1
 Invelisurile proteice sunt purtatoarele antigenicitatii, ele nu au nici un fel de
importanta pentu reproducerea virusului.
Virusurile anvelopate, mai complexe si de dimensiuni mai mari, sunt mai
putin stabile decat virusurile neanvelopate, deoarece invelisul extern este mult
mai susceptibil la actiunea unor solventi (ex. detergent), la variatii de temperatura.

Capsomerele se asambleaza dupa o anumita simetrie:

1. Simetrie helicoidala – capsomerele se asambleaza precum petalele unei
flori in jurul helixului aciului nucleic viral, formand un tunel (por) central si
este caracteristica virusurilor mai simple, mai putin evoluate
2. Simetrie icosaedrica (20 de fete) – permite crearea unui volum maxim
pentru o suprafata minina si este caracteristica virusurilor animale

Orice virus este alcatuit obligatoriu dintr-un genomul viral (acid nucleic
viral), de tip ARN sau ADN:

1. ribovirusuri (ARN)

2
  ARNds: reovirusuri (rotavirus)
 ARNss: catena sens (ARNm) sau catena antisens
2. dezoxiribovirusuri (ADN)
 ADNds: majoritatea
 ADNss: putine (parvovirusuri)

Acizii nucleici virali sunt prea mici ca sa-si poata permite sa aiba portiuni non-
codante, deci nu exista introni pe suprafata genomului viral (economie de
spatiu).

Virusurile sunt paraziti strict intracelulari si nu pot sa supravietuiasca decat

in interiorul unei celule vii, deoarece nu au ribozomi, deci nu au mecanisme de
sinteza proteica, si nu au mitocondrii, deci nu au surse proprii de energie.

Singurul scop al virusurilor este sa se multiplice si sa supravietuiasca. Pentru

asta trebuie sa se raspandeasca si sa infecteze in permanenta cate o gazda care sa le
ofere aparat enzimatic. Ceea ce se intampla cu gazda respectiva nu are nicio
importanta pentru virus.

Capacitatea replicativa este data de acidul nucleic viral si se realizeaza prin

ciclul replicativ viral. Virusul initial este denumit virion parental (parinte) care,
prin multiplicare intr-o celula vie, va forma o serie de virioni progeni.

Virusul poate patrunde intr-o celula numai prin niste porti de intrare numite
receptori nespecifici. Acestia sunt structuri fiziologice existente pe membrana
celulei si pot fi receptori pentru neuromediatori (ex. virusul rabic infecteaza celule
cu receptori pentru aceticolina), molecule ale sistemului imun, componente
structurale ale tesuturilor. In momentul in care o celula este infectata, acesti
receptori sunt blocati, celula respectiva find perturbata de la functia ei fiziologica.

O celula gazda ce are receptori pe suprafata sa este susceptibila la infectia

virala. Numai celulele susceptibile pot fi infectate, restul fiind rezistente.

O celula ce prezinta echipament enzimatic adecvat pentru realizarea ciclului

replicativ viral este permisiva.

In functie de caracteristicile celulelor, se deosebesc:

1. Infectie productiva (litica): in celule susceptibile si permisive
2. Infectie abortiva (persistenta, latenta): in celule susceptibile → infectii
cronicizate

3
 CICLUL REPLICATIV VIRAL

In vitro, ciclul replicativ viral se imparte in 3 etape mari succesive, fiecare cu

cate 3 subetape. In vivo, cele trei etape nu sunt delimitate exact.

I. Faza de eclipsa – patrunderea virusului in celula gazda

1. Adsorbtia
2. Internalizarea
3. Decapsidarea
II. Faza de crestere logaritmica – multiplicare pe baza ac. nucleic viral
1. Sint. prot. virale timpurii
2. Sint. acid nucleic viral
3. Sint. prot. virale tardive (structurale)
III. Faza de platou – reasamblarea componentelor
1. Maturare
2. Asambare
3. Eliberare

I. ECLIPSA

1. Adsorbtia

Este un fenomen pasiv, virusul nu are organe de locomotie, prin urmare nu se

misca, nu e dirijat inspre o anumita celula. Aceasta dependenta de miscarea
browniana pentru gasirea unei celule este un proces nefavorabil pentru virus,
deoarece permite mecanismelor de aparare ale gazdei sa se mobilizeze si sa il
inlature.
In momentul in care a gasit o celula susceptibila, virusul se ataseaza de
receptori astfel:

 virusurile anvelopate prezinta niste proiectii de natura proteica sau

glicoproteica care au niste epitopi (situsuri antigenice) ce se leaga la
receptori → “model in punte” (model la distanta)
 virusurile neanvelopate, cu capsomerele asamblate helicoidal, prezinta la
locul de unire al acestora niste depresiuni numite canioane in care se gasesc

4
 epitopii ce recunosc receptori celulari lungi, filamentosi, subtiri → “model
creasta-canion”

2. Internalizarea

 virusurile anvelopate expun la suprafata o structura initial cuprinsa in

interiorul glicoproteinelor, care joaca rolul unui factor de fuziune (proteina
virala) → acesta va amesteca lipidele din anvelopa virusului cu cele din
membrana celulara si va crea un corp de fuziune prin care acidul nucleic
viral va patrunde in interiorul celulei, in timp ce invelisurile raman la
suprafata, unde vor fi degradate
 virusurile neanvelopate profita de endocitoza fiziologica prin care celula
internalizeaza substante nutritive si alte molecule → endozomii fuzioneaza
cu lizozomii care vor degrada invelisurile proteice, eliberand acidul nucleic
viral

3. Decapsidare – este reprezentata de distrugerea invelisurilor proteice

II. CRESTERE LOGARITMICA

1. Sinteza proteinelor virale timpurii

Proteinele virale timpurii sunt reprezentate de proteine-enzime codificate de

genomul parental si au trei roluri importante:

 decupleaza toate mecanismele intracelulare (necesita polimeraza, ribozomi)

 sintetizeaza polimerazele virale necesare replicarii
 alcatuiesc in interiorul celulei nise in care replicarea se desfasoara in liniste
(vizibile ca niste incluzii citoplasmatice/nucleare)

2. Sinteza acidului nucleic viral nou (in nise)

3. Sinteza proteinelor virale tardive (structurale)

Exista diferite moduri de crestere logaritmica, in functie de tipul de acid nucleic.

5
A. Virus cu genom ADNds

Copierea acidului nucleic are loc dupa modelul replicarii semiconservative,

virusul necesitand doar polimeraze. In cazul in care echipamentul enzimatic nu
este disponibil, virusul recurge la una dintre urmatoarele variante:

 asteapta ca celula sa intre in diviziune, replicandu-se odata cu ea

 forteaza celula sa intre in diviziune → potential oncogen
 isi foloseste propriile polimeraze pentru a le substitui pe cele celulare

Genomul viral initial trebuie sa serveasca ca matrita pentru sinteza ARNm viral,
fiind nevoie de o polimeraza ADN dependenta. Sunt respectate cele trei etape ale
cresterii logaritmice (sinteza de proteine virale timpurii, de acid nucleic viral si,
intr-un final, de proteine virale structurale).

B. Virus cu genom ARNss(+)

Catena sens (cu polaritate pozitiva) functioneaza ca ARNm, deci poate sa

inceapa replicarea direct, prin asocierea la ribozomi. Urmeaza pasii cunoscuti ai
sintezei proteice din ribozomi (ARNm, ARNt, aminoacizi etc.).
Diferenta fata de ARNm eucariot este ca nu exista o portiune 5’ metilata, deci
teoretic ARN-ul viral nu ar avea cum sa se asocieze la ribozomi. Virusurile au
depasit insa acest impediment prin formarea unui situs intern de intrare la
nivelul ribozomilor (IRES), ce serveste la “agatarea” de ribozomi. Practic, virusul
cedeaza cateva nucleotide nu pentru a codifica o proteina, ci pentru a se lega de
aparatul care sintetizeaza proteina respectiva.
Mai intai este transcrisa RDRP (RNA dependent RNA polimerase), enzima
care va conduce replicarea ARN-ului viral. Se respecta cele trei etape ale cresterii
logaritmice.

C. Virus cu genom ARNss(-)

Nu se poate atasa la ribozomi, fiind obligat sa intre in celula cu o ARN

polimeraza ARN dependenta preformata din genomul parental, numita
transcriptaza (replicaza) virala. Aceasta declanseaza sinteza catenei
complementare (pozitive), ce va avea rol de ARNm. Urmeaza aceiasi pasi ca si
virusurile ARNss(+).

6
 Faza de crestere logaritmica este foarte fidela pentru virusurile ADN si
foarte variabila pentru virusurile ARN.
In timpul asamblarii se pot face o serie de erori care in cazul virusurilor ADN
pot fi corectate → foarte stabile din punct de vedere genetic si antigenic.
In schimb, la virusurile ARN, polimerazele fac foarte multe greseli si nu
exista mecanisme de corectie pentru ca celula gazda nu este obisnuita sa
sintetizeze ARN. Astfel, in virionii progeni nu vor exista copii identice (clone) ale
virionului parental, ci va exista o varietate foarte mare de virusuri asemanatoare.
Virusurile ARN exista sub forma unui amestec, a unei populatii heterogene de
virioni → infectiile cu virus ARN se pot croniciza, scapand de sub supravegherea
raspunsului imun viral. Din aceasta cauza, vaccinul corespunzator virusurilor ARN
nu are eficienta maxima (ex. virusuri gripale, virusul hepatitic C, virusul HIV).

III. FAZA DE PLATOU

In aceasta etapa se succed etapele de maturare, asamblare si eliberare a

virionilor progeni din celula infectata.
Asamblarea este guvernata de legile simetriei care tind sa asigure soliditatea
particulei virale ca element cu minima energie libera. Uneori, in procesul de
asamblare intervin proteine “chaperon” care dirijeaza asamblarea post-
translationala, impachetarea proteinelor si previn agregarea in structuri
nefunctionale a lanturilor proteice nou-sintetizate. Proteinele chaperon sunt
implicate si in transportul transmembranar. Virionii se vor elibera in doua moduri,
in functie de tipul de virus.

 virusurile anvelopate ies din celula prin inmugurire, fara sa altereze

membrana celulara; preiau, insa, o parte din lipidele membranare pe care le
inglobeaza in propria anvelopa, fiind astfel virusuri dublu codificate (virus
+ gazda)
 virusurile neanvelopate forteaza eliberarea prin membrana celulara, ceea ce
duce la citoliza datorita alterarii membranei celulare.

// Virusurile anveopate sunt baieti buni. Ajung la celula susceptibila prin miscare
browniana, “suna la usa” prin epitopi. Nu intra cu forta, stau la distanta (model in
punte). Nu vin cu mana goala, aduc un factor de fuziune pe care il ofera
membranei celulare, formand un corp de fuziune. Se descalta la intrare, lasa
invelisurile la suprafata. Cand pleaca nu distrug celula, ies in liniste prin
inmugurire.

7
Virusurile neanvelopate sunt fotografi hipsteri – au Canon (“canion”). Intra cu
forta in sufletul celulei slabute, cu receptori filiformi (model creasta-canion).
Profita de nevoile gazdei, nu bat la usa, ci patrund neinvitati prin endocitoza. Nu
au pic de bun simt, trebuie sa fie descaltati de catre celula (enzime lizozomale).
Dupa ce se folosesc de resursele de care au nevoie, pleaca distrugand biata celula
(citoliza). //