Sunteți pe pagina 1din 45

Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă


Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
SĂRBĂTORILE ANULUI
ÎN ALTERNATIVA EDUCAŢIONALĂ
DE PEDAGOGIE CURATIVĂ

Organizarea sărbătorilor este făcută după vechi tradiţii populare şi culturale. Asemenea
anotimpurilor ce se derulează ritmic de-a lungul unui an, sărbătorile religioase se celebrează
ritmic, suprapunându-se în bună măsură peste ceea ce erau, în perioada precreştină, sărbătorile
legate de schimbările din natură. În acest fel, i s-a oferit omului de rând o modalitate practică de
împărţire a timpului, o serie de jaloane care să-i ghideze viaţa în toate aspectele ei.
Participând la sărbători din fragedă copilărie, omul era educat şi format în spiritul
comunităţii, deoarece orice lucru repetat ritmic, în condiţii similare, care comunică anumite
conţinuturi (ce se aprofundează odată cu creşterea în vârstă), duce la formarea de obiceiuri şi
deprinderi
În grupele de pedagogie curativă, evenimentele cardinale ale anului calendaristic sunt
marcate prin sărbători: la echinocţiul de toamnă se desfăşoară Sărbătoarea Recoltei; la solstiţiul
de iarnă – sărbătoarea Crăciunului; la echinocţiul de primăvară – sărbătoarea de Paşte; la
solstiţiul de vară – Sărbătoarea Sânzienelor. În afară de acestea se ţin şi următoarele serbări: a
Sfântului Mihail, a Piticilor (a Lămpaşelor), a Sfântului Nicolae, a Celor Trei Magi, a
Carnavalului, a Rusaliilor.
Sărbătorirea evenimentelor de peste an, în derularea celor patru anotimpuri, este doar un
aspect al modalităţii armonizării ritmurilor proprii ale copiilor cu cele ale naturii. Ritmurile
individuale sunt diferite şi deci, copiii pot fi ajutaţi să-şi găsească calea proprie de armonizare
doar prin participarea nemijlocită.
Astfel, sărbătorile se fac pentru ca:
• să ofere copiilor trăiri profunde şi pline de sens care să le confere principii morale,
pregătindu-i pentru viaţă;
• să clădească în copii respectul pentru natură şi deprinderi de a trăi în armonie cu ea sub toate
aspectele;
• să realizeze socializarea copiilor, formarea unor obişnuinţe de comportare civilizată;
• să-i înveţe pe copii cântece, poezii, basme şi obiceiuri legate de tradiţia românească şi a altor
popoare;
• să se redescopere semnificaţii ale sărbătorilor străvechi într-un mod nou, potrivit omului
modern.

1
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
SĂRBĂTOAREA RECOLTEI

Sărbătorile de mulţumire pentru recoltă s-au transformat, în anumite regiuni, în zile de


sfinţire a bisericii. Acestea sunt sărbătorite de obicei în cea de a treia duminică din octombrie,
drept încheiere a muncilor de vară şi de toamnă de pe câmp.
Astfel, vor fi propuse texte, jocuri, cântece şi poezii care pot fi folosite aşa cum sunt sau
completate, variate, adaptate la situaţia concretă din fiecare clasă, şcoală, zonă geografică, la
diferenţele ce apar de la an la an, la personalitatea celor implicaţi. Micile creaţii sunt şi ele bine-
venite, atâta timp cât respectă nivelul copiilor cărora li se adresează, au un conţinut care respectă
în esenţă adevărurile general umane şi valorile morale, dacă se justifică (se potrivesc) şi mai cu
seamă dacă cel ce le propune crede în ele şi îi plac.
O poveste potrivită pentru Ziua Recoltei poate fi foarte bine creată cu ceva timp înainte de
serbare, folosind în mod concret acele fructe, legume, zarzavaturi şi cereale care sunt la dispoziţia
povestitorului în acel moment. Dintre produsele câmpului pe care copiii le-au adus la şcoală
pentru această sărbătoare, se vor alege acele exemplare care au forme mai drăguţe, mai sugestive
şi mai potrivite rolurilor (personajelor) ce vor apărea în poveste.
Teatrul de masă este metoda cea mai potrivită pentru o asemenea poveste: toate
„personajele” vor fi aranjate pe o masă lungă, cu decoruri din obiecte avute la îndemână. Tronul
poate fi o buturugă înfăşurată într-un material de mătase, alte materiale aşezate pe masă pot
sugera iarba (cele verzi), pământul (cele maro), apa (cele albastre), câteva pietre frumoase pot
susţine materialul ca să nu alunece, conurile de brad pot suplini pomii (aceştia pot fi făcuţi şi din
crenguţe înfipte în plastilină), căsuţele se pot face uşor din scoarţă de copac. Variantele pot fi
nesfârşite, în funcţie de imaginaţia fiecăruia.
Aşadar, dintre fructe (ca şi dintre celelalte) se vor alege împăratul, împărăteasa, celelalte
personaje, în funcţie de ceea ce este la dispoziţie, de ce anume sugerează forma fiecăruia. Toate
vor fi rânduite în funcţie de rolul hotărât, astfel încât să se vadă bine. Povestitorul va spune o dată
povestea singur, manipulând personajele, pentru a verifica dacă îi sunt toate la îndemână, dacă e
nevoie de schimbări. Este necesară dezvoltarea dexterităţii în manipularea obiectelor folosite în
teatrul de masă, astfel încât mişcarea să preceadă cu foarte puţin cuvântul şi nu să vină în urma
acestuia. Trebuie avut în vedere felul în care se deplasează personajele, numai păsările zboară
prin aer! Exersarea va lămuri cel mai bine multe alte abilităţi necesare în teatrul de masă.

Poveste pentru Ziua Recoltei

Demult, tare demult, erau pe lume numai trei împărăţii: Împărăţia Cerealelor, Împărăţia
Legumelor şi Zarzavaturilor şi Împărăţia Fructelor. În Împărăţia Cerealelor domnea Păpuşoi-
Împărat cu soţia sa Cucuruza, iar cavalerul Ovăz le era sfetnic bun – el le şoptea mereu lucruri
înţelepte. Printre supuşii lor se numărau şi Secara Mustăcioasa şi Prea – Frumosul Grâu Copt,
Albul Orez şi Orzul cel Viteaz. Cu toţii trăiau în bună înţelegere şi bucurie.
Vecinii lor, a căror ţară era mult mai întinsă şi bogată, erau conduşi de Vărzoi-Împărat
şi dolofana lui nevastă, Varza Creaţă. Ea era mereu îmbrăcată cu atât de multe fuste, de nu le
mai ştiai numărul, şi îşi alinta mereu odorul, pe zglobia Domniţă Guliuţa. Doamna de curte,
sfioasa Conopidă, îşi ţinea mereu frunzele peste faţă şi doar arareori puteai s-o vezi, de timidă
ce era. În poporul cel mare al legumelor şi zarzavaturilor mai trăiau şi Ardeii cei Graşi, Umflaţii

2
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
Gogoşari, Zemoasele Roşii şi Pătrunjelul cel Cuminte, care era bun prieten cu Relu-Morcovelu.
Ostaşi viteji erau Cartofii, Puternicii Castraveţi, Ardeiul cel Iute şi, când intrau în luptă şi
Ceapa Albă şi sora ei cea Roşie, ba chiar şi Usturoiul cel Ustură-Tot, atunci să te ţii bine! Şi în
această împărăţie era tare bine şi frumos, cu toţii trăiau fericiţi şi mândri de bogăţia lor.
În dulcea ţară a Fructelor lucrurile stăteau cam la fel. Tuturor le plăcea să se scalde în
lumina caldă a soarelui. Măr-Împărat şi soţia lui, Prea-Aromata doamnă Pară, domneau cu
înţelepciune peste poporul lor cel blând. Prinţul Gutuie cel Voinic era bun paznic şi vedea din
turnul său până hăt-departe, la marginile împărăţiei. Ostaşi prea-supuşi erau Nucile Tari de
Cap, Castanele Săltăreţele şi Prunele-Bunele. Doi sfetnici înţelepţi avea împăratul: pe Strugurel
cel Alb şi pe Marele Strugure Roşu, care, cu toate că adunaseră multă ştiinţă în boabele lor
nenumărate, se certau mereu să-şi arate deşteptăciunea şi, de necaz că Strugurel cel Alb nu se
lăsa mai prejos, Strugurele cel Roşu se înroşise şi mai tare. În afară de certurile lor nevinovate,
şi în această împărăţie era bună înţelegere şi multă, multă bunătate.
Dar, cum rostul răului în această lume e acela de a pune bunătatea la încercare, o mare
nenorocire se abătu şi asupra celor trei împăraţi. Mai întâi, în Ţara Cerealelor, cu vuiet mare se
arătă din pământ groaznicul Balaur Ţelinoi cu Frunze Moi, care pustia fără milă orice loc pe
unde trecea. Suliţele Mustăcioasei Secare, boabele puternice ale Grâului Copt şi ale Orezului cel
Alb şi tare se dovediră neputincioase în faţa lui, aşa că el pustii în voie, ca apoi să treacă ca o
vijelie la vecinii lor, unde puternicele oşti ale lui Vărzoi Împărat se luptară cu multă vitejie, dar
tot degeaba. Până şi Ceapa cea storcătoare de lacrimi, usturătorul Usturoi, Ardeiul cel Iute fură
înfrânţi într-o clipă. Merse apoi crudul balaur mai departe, în Ţara Fructelor, unde Prunele-
Bunele, Nucile-Tarile şi Castanele Sprintene nu avură nici o şansă în faţa îngrozitorului balaur.
Multă jale şi plânset se lăsă asupra celor trei împărăţii, iar sfetnicii se puseră pe treabă,
căutând o cale spre a scăpa de marea năpastă. Sfetnicul Ovăz îl sfătui pe Păpuşoi Împărat să-l
trimită pe Frumosul Grâu Copt în solie la Vărzoi Împărat, să se sfătuiască. Ajuns acolo, şi
auzind acestea, Vărzoi Împărat se gândi că n-ar fi rău să se sfătuiască şi cu Măr Împărat, aşa
că-l trimise şi pe Relu-Morcovelu cu Frumosul Grâu Copt până în Împărăţia Fructelor. Solii
intrară cu plecăciuni, aşteptaţi fiind de către Măr-Împărat, care ştia de la Prinţul Gutuie că vor
veni, căci el îi văzuse din turnul său de pază. Tocmai atunci sosiră şi Strugurel cel Alb şi
Strugurele Roşu, care în cearta lor nesfârşită îşi amintiseră de Marele Înţelept, singurul care
avea răspuns la orice întrebare; acum numai el putea să-i ajute pe toţi din cele trei împărăţii.
Fără să mai stea pe gânduri, solii fură trimişi, alăturându-li-se şi Pruna-Buna, către marginea
Împărăţiei Legumelor, unde trăia în mare taină Marele Înţelept – Dovleacul cel Uriaş. Greu le-a
fost să-l găsească, dar şi mai greu le-a fost să-l trezească din somnul lui adânc. Dovleacul cel
Uriaş nu s-a supărat că a fost trezit din somn şi, după ce le-a ascultat ponosul, cu vocea lui
puternică le-a spus aşa: „Mergeţi la împăraţii voştri şi spuneţi-le că Ţelinoi-cu-Frunze-Moi
poate fi învins numai atunci când armatele celor trei ţări se vor uni şi vor lupta împreună!”, apoi
se cufundă din nou în somnul lui adânc, adânc...
Solii alergară într-un suflet înapoi la împăraţii lor şi pregătirile de luptă se porniră
neîntârziat. Se adunară castanele, nucile, prunele; cartofii, morcovii, castraveţii, ardeii, ceapa,
usturoiul, fasolea; boabele de porumb, de orez, de secară, de orz şi ovăz, aşteptând cu toţii
începerea luptei. Prinţul Gutuie stătea la pândă şi, de cum zări umbra cea mare a balaurului,
dădu veste şi armatele se pregătiră de luptă. Astfel, când capul hidos al balaurului se arătă cu
limbile lui de foc, o ploaie de lovituri se abătu asupra lui cu putere. Cădeau boabe de porumb,
orz, ovăz, secară şi orez, loveau cartofii, morcovii, castraveţii, ardeii, ceapa, usturoiul, ca şi

3
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
nucile, castanele şi prunele... Ca o adevărată furtună, soldaţii celor trei împărăţii îl atacară pe
balaur din toate direcţiile, de nu mai ştia încotro să se apere. Atunci, ca un laş şi un fricos ce
era, fugi şi se ascunse adânc în pământ şi nimeni n-a mai auzit de el, niciodată.
În marea lor bucurie, locuitorii celor trei ţări s-au hotărât să pecetluiască prietenia ce s-
a legat. Astfel, Prinţul Gutuie a cerut-o de soţie pe Zglobia Guliuţa, iar Păpuşoi Împărat le
trimise în dar de nuntă o năzdrăvană corabie de aur, care mergea şi pe apă şi pe uscat. Şi făcură
o nuntă mare, de i-a mers vestea, la care se adunară toţi supuşii celor trei ţări. Şi de atunci a
rămas obiceiul ca în fiecare toamnă să ne amintim de ceea ce s-a întâmplat atunci şi să ne
adunăm cu toţii, să ne bucurăm împreună, aducând laolaltă minunaţii supuşi ai celor trei
împărăţii într-o mare sărbătoare: Sărbătoarea Recoltei.

Poezii şi cântece pentru sărbătoarea recoltei

Toamna vine pe furiş


Prin păduri, prin stejăriş,
Frunzele foşnesc în vânt
Şi cad încet la pământ.
Se rotesc uşor, uşor,
Veselindu-se în zbor.

Cântec: str. I

Su – flă su – flă ta – re vânt În – vâr te – mă bi – ne Eu sunt moa – ra

cea de vânt Ce ma – ci – nă fă – i – nă Kli – pe di – klap

Kli – pe di – klap Kli – pe di – klap Kli – pe di – klap

Ce ma – ci – nă fă – i – nă

Cântec: str. a II-a


La moara de peste râu
Se macină grâul
Grâu de vară, grâu uscat
Îl duc în saci la moară.

O furnică duce-n spate – Ia, mă duc şi eu la moară


Un grăunte – jumătate Şi-s grăbită, şi-s grăbită
– Încotro fugi surioară? Că mi-i casa ne-ngrijită

4
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
Şi mi-s rufele la soare Nu credeam c-o să mai vii
Şi copiii-mi cer mâncare Înainte de Crăciun
Că la noi în muşuroi Că puteam şi eu s-adun
Nu e timp pentru zăbavă, O grăunţă cât de mică,
Că de n-am fi de ispravă, Ca să nu cer împrumut
Ar fi vai şi-amar de noi! La vecina mea furnică!
Fiindcă, nu-mi dă niciodată
Şi-apoi umple lumea toată
Doar pe coastă, la urcuş, Că m-am dus, şi i-am cerut...
Din căsuţa lui de humă Cri, cri, cri... ”
A ieşit un greieruş Zise el cu glas sfârşit,
Negru, mic, muiat în tuş Ridicând un picioruş:
Şi pe aripi pudrat cu brumă. „– Tare-s mic şi necăjit...”
„– Cri, cri, cri, toamnă gri,

Cântec:
Spune-mi, iubite copilaş,
Cum cântă (plânge, râde) micul greieraş?
Cri, cri, cri! Cri, cri, cri!
Aşa cântă (plânge, râde) micul greieraş!

Furnicuţa, furnicuţa Pic, pic, ploaia cade


A luat, a frământat Pic, pic, pentru roade
Şi pe greier l-a poftit Pic, pic, grâul creşte
Pentru muzica din vară Pic, pic, înfloreşte
Ca să-i dea o pâinişoară. Pic, pic, el se coace,
Pic, pic, bun se face!

5
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.

SĂRBĂTOAREA LUI MIHAIL

Din timp în timp, omenirea trebuie să dea un nou sens sărbătorilor. Sărbătorile se
constituie în jaloane care, pe parcursul unui an, modelează spiritul omului.
Astăzi omul călătoreşte mult, cunoaşte tot mai multe despre alte popoare, ca apoi să-şi
găsească mai uşor drumul propriu, umanitatea proprie. Pentru că războaiele şi conflictele de tot
felul ne încearcă asemenea unui balaur, am putea spune că Mihail este patronul epocii în care
trăim şi ar trebui să-l sărbătorim în mod deosebit, să facem în aşa fel încât această sărbătoare să le
creeze copiilor noştri o imagine despre importanţa pe care o are.
Sf. Mihail se sărbătoreşte în calendarul catolic pe 29 septembrie, iar în cel ortodox avem
pe 8 noiembrie Sf. Mihail şi Gavril. Am putea să legăm această sărbătoare de sărbătoarea
recoltei, folosindu-ne de analogie. Aşa cum putem vedea şi din legendele populare româneşti,
Arhanghelul Mihail este cel care preia sufletele la urcarea lor în cer, cântărind cu balanţa faptele
bune şi pe cele rele. În fiecare toamnă, oamenii fac sărbătoarea recoltei din nevoia de a pune în
balanţă rezultatele muncii lor de peste vară, de a socoti cât de bine au muncit şi de a se bucura de
roadele muncii lor.
Aşadar, putem să expunem darurile grădinii şi ale câmpului (o căpăţână de varză, un
coşuleţ cu cartofi, roşii, castraveţi, dovlecei sau orice altceva). E bine să nu lipsească merele,
perele, prunele şi câţiva struguri.
Vom povesti copiilor despre faptul că tot răul, sub diversele sale forme, este figurat de
balaur, care vrea să-şi impună dominaţia, dar Mihail cu lancea sa îndepărtează acest rău şi ne dă
puterea să-l învingem. Mihail doreşte să depunem fiecare ceva pe talerele balanţei sale: pe unul
dintre talere munca propriu-zisă, cea necesară pentru pământ, iar pe celălalt semnificaţia muncii
pentru cer, cea pe care o vedem cu ochii sufletului. Aceste două talere trebuie să fie mereu în
echilibru. Despre Cavalerul Gheorghe vom spune că este un cavaler al lui Mihail. Tot atât de bine
vom povesti un basm despre balaur. În acest sens cea mai frumoasă este descrierea fraţilor
Grimm în povestea „Doi fraţi”, dar vom găsi minunate exemple şi în comoara basmelor ruseşti:
„Ivan din cenuşă”, „Cei doi fii ai soldaţilor” şi altele. Putem să imaginăm o dramatizare în timpul
căreia vom citi (spune) un basm adecvat, depinde de nivelul clasei (este posibil ca în clasa a II-a
copiii să reuşească deja să interpreteze singuri roluri, fără ca acest lucru să-i suprasolicite). Sabia
va fi confecţionată din carton gros, ca şi spada. Balaurul este uşor de confecţionat prin
participarea mai multor copii înfăşuraţi în baticuri gri, verzi, sau mai multe nuanţe de verde, şi
care sunt mereu în mişcare.
Fiica de împărat este simbolul sufletului cuprins de cruzime, de egoism, de egocentrism.
Numai luptătorul în slujba lui Mihail, partea eroică din om, partea înălţătoare, altruismul din el
pot elibera sufletul şi pot înfrânge răul.

Legenda Cavalerului Gheorghe

Demult, demult, după apariţia lui Hristos pe pământ, erau undeva în îndepărtata ţară a
zorilor nişte cavaleri viteji care se numeau „cavaleri ai dreptăţii”. Ei mergeau din ţară în ţară
şi, de câte ori vreun animal sălbatic pustia un ţinut din ţară, sau bandiţi răi pândeau oamenii pe
drumuri neumblate şi-i furau, acolo apăreau într-o bună zi şi ei. Animalele sălbatice erau

6
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
învinse, iar bandiţii erau pedepsiţi sau alungaţi. Nimeni nu ştia dacă într-un loc sau altul, într-o
bună zi, astfel de cavaleri se vor ivi pentru a-i ajuta pe cei năpăstuiţi. Aceşti cavaleri erau o
speranţă continuă pentru cei slabi şi o spaimă a nelegiuiţilor. Ce jurământ au făcut pentru acest
ordin cavaleresc era necunoscut oamenilor, dar se ştia că ei nu zăboveau mai mult de trei zile în
acelaşi loc.
În această vreme exista un oraş frumos la mare, numit Selena. Cetăţile şi porţile oraşului
se întindeau până pe coastă. Un palat înalt era reşedinţa regelui care domnea peste această
ţară, în care de la un timp domnea o mare tristeţe şi multă suferinţă. Din când în când, marea
devenea agitată şi îşi făcea apariţia un balaur fioros. Jumătate zburând şi jumătate târându-se,
pustia tot ce găsea prin ţară: turme de animale, case, ba chiar înghiţea şi oameni. Nimeni nu s-a
putut împotrivi acestei mari nenorociri, nici măcar soldaţii regelui. Regele a poruncit să fie
întrebat un înţelept care locuia sus în munte, ce este de făcut. Înţeleptul i-a răspuns aşa: „Când
marea devine agitată, leagă două oi la mal, acolo unde iese balaurul din apă. El va mânca oile
şi va pleca.” Sfatul a fost urmat întocmai şi, într-adevăr, monstrul a înghiţit oile şi s-a întors în
mare. Dar, cam pe când s-a împlinit un an, balaurului nu-i mai ajunse această hrană. După ce
înghiţea oile, intra iarăşi prin ţară, pustiind totul în jur.
Din nou a trimis regele soli pentru a cere sfat înţeleptului. Acesta, când a auzit veştile
proaste, a spus: „Veniţi înapoi peste trei zile să vă sfătuiesc.” Când solii s-au întors la timpul
promis, înţeleptul nu a vrut la început să le dea sfatul, dar ei au spus: „Fără sfatul tău nu ne
putem întoarce. Regele se va supăra foarte tare pe noi.” Atunci înţeleptul a dat vestea cea
groaznică: „Când balaurul va vrea să se sature din nou, singura şansă de a scăpa ţara este ca
să i se dea o fecioară.” Aceste cuvinte au trebuit să le ducă solii regelui. Disperarea era mare.
Până una-alta nu aveau de ales, decât să adune fecioarele şi, prin tragere la sorţi, să o aleagă
pe nefericita care trebuia sacrificată. Şi astfel, la malul mării, la „stânca balaurului”, a fost
dusă fecioara aleasă de sorţii vitregi. Era legată la ochi, apoi strâns legată de stâncă. Balaurul
ieşea din marea înspumată, o înghiţea şi se întorcea din nou în adâncuri. Şi astfel, ori de câte ori
i se făcea foame balaurului, o fecioară era sacrificată. Şi tot aşa, până când în ţara aceasta
rămase numai fata regelui. Cu toată jalea regelui şi a reginei, fata fu dusă şi ea la stânca
balaurului. Când au vrut să o lege, după cum se obişnuia, ea s-a rugat: „Nu mă legaţi de stâncă,
eu nu am să fug, şi vă rog să nu-mi legaţi ochii, căci am să mi-i acopăr eu cu voalul meu alb!”
Regele şi regina se rugau în acest timp să se întâmple o minune care să o salveze pe prinţesă.
Şi iată, pe când marea începu să se agite, apăru un cavaler călare pe un cal alb.
Veşmântul său strălucea în lumina soarelui. Calul său galopa spre mare şi, când balaurul a vrut
să o înghită pe prinţesă, cavalerul i-a sărit înainte, cu paloşul într-o mână şi cu lancea în
cealaltă. După o luptă înverşunată, cavalerul reuşi să străpungă trupul plin de solzi ai
balaurului, care, cu o smucitură, se prăbuşi în apele învolburate ale mării, lăsând după el o dâră
groasă de sânge.
Fata şi-a ridicat voalul de pe ochi şi l-a văzut pe cavaler coborând de pe cal. El şi-a
înfipt paloşul în pământ, a îngenuncheat pentru rugăciune, făcându-şi semnul crucii. Apoi se
duse la fată şi o ajută să coboare de pe stâncă. Mulţimea veni să-i mulţumească, iar regele îl
întrebă: „Nobile călăreţ salvator, spune-mi te rog numele tău, ca să-ţi pot mulţumi! Şi oare sub
ce semn ai luptat?” Atunci cavalerul arătă semnul de pe scut şi grăi: „Gheorghe este numele
meu. Eu lupt sub semnul lui Hristos şi Mihail din ceruri mă ajută şi îmi dă putere nouă.”
Bucuros l-ar fi primit regele pe cavaler în ţara sa, dându-i de soţie prinţesa, dar
cavalerul a plecat a treia zi pentru a împiedica alte nelegiuiri, în alte părţi ale pământului.

7
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.

8
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
SĂRBĂTOAREA LĂMPAŞELOR

Aceasta poate fi considerată ca fiind a doua (prima este Sărbătoarea Recoltei) dintre cele
trei sărbători care, premergând Crăciunului, pregătesc pas cu pas marea sărbătoare a Naşterii
Domnului.
Aşadar, Sărbătoarea Lămpaşelor poate fi pur şi simplu îndreptarea atenţiei către procesele
din natură care sunt specifice toamnei târzii. Arborii şi-au pierdut frunzişul, culorile vii şi vesele
din timpul verii s-au şters tot mai mult, devenind totul cenuşiu şi trist. Nici păsări nu mai cântă,
plouă mărunt şi copiii sunt nevoiţi să stea mai tot timpul în casă. Sute şi mii de întrebări ţâşnesc,
copiii dorind să afle cu de-amănuntul ce s-a întâmplat. „De ce plouă?”; „Unde au plecat
păsărelele?”; „De ce mor frunzele?”; „Dar copacii, mor?” şi tot aşa, nu se mai termină cu
întrebările.
Din timp li se va povesti copiilor despre această sărbătoare: în fiecare toamnă, când
puterea soarelui scade, ziua se face mai scurtă şi noaptea mai lungă, frigul creşte tot mai mult şi
plantele suferă. Iarna tot pământul îngheaţă, dar nu şi rădăcinile plantelor: primăvara iarba,
florile, pomii, înverzesc din nou. Acest lucru este posibil datorită plăpumii de zăpadă care
ocroteşte pământul, dar şi datorită muncii neobosite prin care piticii de sub pământ îngrijesc
rădăcinile.
Această imagine a piticilor suplineşte acele explicaţii care ar implica noţiuni de genetică,
care explică reducerea la minim a funcţiilor vitale ale unor organisme vii pe timpul iernii.
Înţelepciunea naturii este nesfârşită, ea dă încă dureri de cap oamenilor de ştiinţă. Sesizată fiind
din vremuri străvechi, ea apare ilustrată în felurite imagini deja în basme, lucru de care ne putem
folosi acum, la vârsta copilăriei, căci nu va ştirbi de fel autoritatea ştiinţei ce va veni în mod
firesc mai târziu.
Aşadar, va fi deosebit de interesant şi educativ să ducem lumină piticilor care muncesc
pentru binele plantelor şi al nostru acolo, în secret, sub pământ. Ei au nevoie de lumină şi pentru
că sub pământ e întuneric, dar şi pentru că lumina este simbolul binelui, al iubirii, iar gestul
copiilor de a duce lumina lămpaşelor lor la căsuţele piticilor (rădăcini şi scorburi) le va aduce
acestora lumină în suflete, bucurie.

Poveste ce pregăteşte sărbătoarea: Aurul stelelor

La marginea pădurii era un stejar bătrân şi puternic. Toamna colorase frunzele


copacilor din pădure, iar razele soarelui se jucau liniştit, făcându-le să strălucească. De jur-
împrejurul stejarului se aşternuseră frunzele galbene, asemenea unui covor auriu.
Adăpostită de rădăcinile groase ale stejarului, trăia o familie de pitici: mama pitic,
piticul tată şi copilaşul Tic- Pitic. Pregătirile pentru iarnă erau în toi: tata cioplise castronaşe
din castane, coji de nucă şi căpăcele de ghindă. Mama adunase în cămară multe bunătăţi:
ghindă, măceşe, alune, sâmburi din conurile de brad, ba chiar şi un pic de miere de la albine.
Tic- Pitic a strâns la piept cât de multe frunze a putut el şi, alergând în casă, strigă: „Uite cât de
multe farfurioare aurii am adus!”
Într-o dimineaţă Tic-Pitic se trezi cu mult înainte de răsăritul soarelui. Ieşi din casă şi se
aşeză pe o periniţă de muşchi.Aşa văzu cum o zână albă fermeca totul în poiană. Alergând la
piticul tată, află:

9
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
- Zâna aceasta este Bruma! Este semn că iarna se apropie tot mai mult. În curând
pământul va îngheţa. Afară se face tot mai frig, aşa că noi vom rămâne sub pământ! a mai spus
tata în timp ce închidea bine intrarea cu muşchi. Deodată se făcu întuneric.
- Avem nevoie de lumină! a spus mama pitic.
- Da, avem nevoie de un foc care să ne dea lumină şi căldură! răspunse tatăl şi pregăti
lămpaşul.
- Pot eu să aduc lumina? Întrebă Tic-Pitic şi o zbughi afară cu lămpaşul în mână, fără a
mai aştepta vreun răspuns.
Între timp afară se înnoptase şi aerul rece l-a întâmpinat tăios pe Tic-Pitic. Pe cerul
senin stelele străluceau vesele, timiţându-şi razele spre pământ.
- Trebuie să prind şi eu o asemenea rază, ca să-mi aprindă lămpaşul! se gândi piticuţul
şi începu să alerge după raze. Tot alergă el aşa, până ce obosi, dar de prins nici că reuşi să
prindă vreo rază. Necăjit şi ostenit se aşeză pe o piatră şi, fără să bage de seamă, adormi…
De acolo de sus, o mică steluţă care a văzut toată strădania lui Tic- Pitic, a lăsat să cadă
o rază tocmai în lămpaşul ce aştepta să fie aprins. În scurtă vreme, piticul se trezi şi mare îi fu
bucuria văzând luminiţa primită în dar. Porni deîndată cântând fericit:
Lanterne, lanterne…………..
Treziţi fiind de cântecel, au venit şi mulţi alţi piticuţi ca să ceară lumină pentru
lămpaşele lor. În curând, întrega pădure strălucea de la micile luminiţe purtate de piticii care
cântau şi ei veseli:
Lanterne, lanterne……..

Lan – ter – ne, lan – ter – ne soa – re lu – nă ste – le lu – mi – nea – ză,

hai, tot ce-n jur tu ai!

Fetiţa cu lămpaşul

A fost odată o fetiţă, care-şi purta lămpaşul mititel şi era tare bucuroasă:
„Eu merg cu lămpaşul meu,
Şi el cu mine;
Acolo sus strălucesc stelele,
Aici jos luminăm noi.”
A venit vântul val-vârtej şi i-a stins luminiţa. „Ah, strigă fetiţa, cine-mi aprinde şi mie
luminiţa în lămpaşul meu?” Dar, de jur împrejur nu era nimeni ca să o audă...
Atunci fetiţa a pornit să caute ajutor şi nu peste mult timp s-a întâlnit cu un arici care se
apropia foşnind printre frunze, cu paşii lui mici.
– Dragă ariciule, vântul mi-a stins luminiţa. Nu ştii tu cine mi-ar putea aprinde din nou
luminiţa?
– Nu ştiu, spuse ariciul. Trebuie să întrebi pe altcineva. Eu nu pot zăbovi, trebuie să mă
grăbesc la copilaşii mei.

10
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
Fetiţa a plecat mai departe, când deodată în faţa ei a apărut un urs. Era Moş Martin.
– Dragă ursule, vântul mi-a stins luminiţa. Nu ştii cine mi-o poate aprinde din nou?
Ursul a clătinat din cap încet:
– Nu ştiu a-ţi spune. Eu sunt tare obosit, trebuie să dorm, să mă odihnesc. Mor, mor,
mor...
A venit o vulpe strecurându-se prin iarbă, foşnind uşor; o vulpe şireată. Şi-a ridicat
năsucul şi a întrebat-o pe fetiţă:
– Ce cauţi tu în pădure? Noi vânăm acum şi tu sperii toţi şoriceii, du-te iute-n casă!
Fetiţa s-a aşezat pe o piatră şi a început să plângă:
– Nu vine nimeni să-mi aprindă luminiţa? Nu mă poate ajuta nimeni?
Stelele au auzit-o şi i-au spus:
– Pe soare trebuie să-l cauţi. El te poate ajuta.
Fetiţa aprins curaj şi a plecat mai departe. Într-un târziu a ajuns la o căsuţă. În căsuţă
era o bunicuţă care torcea, torcea fire subţiri. Fetiţa a intrat şi a întrebat:
– Nu cumva ştii tu drumul spre soare? Nu vrei tu să vii cu mine?
Bunicuţa i-a răspuns:
– Eu trebuie să torc, să torc fire subţiri. Dar odihneşte-te un pic aici la mine, căci mai ai
cale lungă de făcut. După ce s-a odihnit, fetiţa şi-a luat lămpaşul şi a plecat mai departe. A ajuns
la o altă căsuţă în care locuia bătrânul pantofar, care ciocănea mereu, reparând încălţăminte.
– Bună ziua, dragă pantofarule, cunoşti tu cumva drumul spre soare? Nu vrei să vii cu
mine?
– O, nu, spuse pantofarul, mai am de reparat foarte mulţi pantofi. Dar odihneşte-te aici
la mine o vreme, căci mai ai cale lungă de făcut.
După ce s-a odihnit, fetiţa şi-a luat lămpaşul şi a pornit mai departe. Deodată a zărit în
faţa ei un munte înalt ce strălucea în depărtare. „Acolo sus poate o să-l întâlnesc pe mândrul
soare”, s-a gândit fetiţa şi a început să alerge spre munte. Un copilaş i-a ieşit în întâmpinare. El
se juca cu o minge.
– Hai cu mine! i-a strigat fetiţa. Să mergem înspre soare!
Dar copilaşul a rămas să se joace cu mingea. Alerga şi sărea încolo şi-ncoace. Fetiţa a
pornit singură la drum, a urcat până sus, sus pe munte, dar nici acolo nu l-a întâlnit pe soare.
– Aici am să stau şi am să aştept până când vine soarele, zise fetiţa. S-a aşezat pe
pământ. Era atât de obosită de drumul lung, încât a închis ochii şi a adormit imediat.
Soarele o văzuse deja de multă vreme... Şi cum era pe înserate, s-a aplecat numai un pic
şi a lăsat o rază în lămpaşul fetiţei, care s-a aprins imediat. Chiar atunci, fetiţa s-a trezit.
– Lămpaşul meu luminează iar! a strigat ea veselă. A sărit în picioare şi a pornit veselă
la drum. Aşa s-a reîntâlnit cu copilaşul, care era foarte necăjit, pentru că îşi pierduse mingea şi
acum nu o mai putea găsi în întuneric. Fetiţa i-a spus:
– Îţi fac eu lumină!
Băieţelul a găsit mingea şi a început să cânte de bucurie. Fetiţa a mers mai departe până
când a ajuns la casa pantofarului. Pantofarul stătea necăjit în cămăruţa lui:
– Focul meu s-a stins, mâinile mi-au îngheţat de frig şi nu mai pot să repar pantofii.
– Îţi aprind eu focul, a spus fetiţa. Şi aşa pantofarul a putut din nou să lucreze: acum
avea lumină şi mâinile i s-au încălzit.
Fetiţa a mers mai departe şi în scurtă vreme a ajuns la casa bunicuţei. Şi aici era
întuneric.

11
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
– Lumânarea mea s-a stins, şi de multă vreme nu mai văd şi nu mai pot să torc, i-a spus
bunicuţa.
– Îţi aprind eu o lumină nouă, i-a zis fetiţa bucuroasă. Aşa că bunicuţa a apucat roata de
tors, a rotit-o vârtos şi a tors, şi a tors fire subţiri.
Fetiţa a mers mai departe şi a ajuns în poiană, unde toate animalele s-au trezit de la
lumina lămpaşului ei. Vulpea a strălucit, ursul a bombănit şi s-a adâncit mai tare în bârlogul
său. Ariciul a păşit curios, să vadă ce-o fi. Fetiţa a pornit fericită spre casă, cântând:

„Eu merg cu lămpaşul meu,


Şi el cu mine;
Acolo sus strălucesc stelele,
Aici jos luminăm noi.”

12
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI MARTIN

Sfântul Martin, care şi-a împărţit ultimul veşmânt călduros cu un străin nevoiaş, este,
datorită acestei fapte, un simbol pentru capacitatea de jertfă, pentru bunătate şi smerenie. Este un
apel la forţele sufletului. Lumina iubirii (sau a lămpaşelor, în cazul copiilor) aduce în jurul său
protecţie, înţelegere, depăşirea de sine.
Sfântul Martin este sărbătorit în calendarul catolic la 11 noiembrie. El s-a născut prin anul
316 în Panonia, actuala Ungarie. A crescut în oraşul roman Pavia. Părinţii săi erau păgâni. Martin
a fugit la 12 ani de acasă, pentru a primi credinţa creştină.
Pe vremea aceea exista legea ca fiii cavalerilor să preia serviciul taţilor lor. Astfel a
trebuit Martin să devină cavaler la 15 ani. La 18 ani a fost botezat. Doi ani mai târziu a fost
eliberat din serviciul său de cavaler. El a predicat credinţa creştină prin exemplul faptelor sale. În
anul 371 a fost ales, împotriva voinţei sale, episcop de Tours.
Desigur, rămâne la alegerea învăţătorului dacă se va folosi de imaginea sf. Martin sau nu.
Sărbătoarea Lămpaşelor poate fi realizată foarte bine şi fără a o lua în considerare, deoarece
tradiţiile româneşti includ obiceiuri legate de confecţionarea lămpaşelor din bostani. În satele de
câmpie ( Bărăgan, Dobrogea, Tulcea) se fac şi măşti din bostani, punându-se lumânări în ele, sau
„bărcuţe” de dovleac scobit, în care se pun lumânări aprinse şi li se dau drumul pe ape curgătoare.
Aceste obiceiuri nu sunt legate de o dată fixă.
Folosindu-ne din nou de analogie, putem observa că mesajul pe care îl transmite legenda
Sf. Martin se potriveşte cu cel al Sărbătorii Lămpaşelor.

Legenda Sfântului Martin

Era o zi de noiembrie. Nori grei, cenuşii acopereau cerul. Un vânt îngheţat smulgea
ultimele frunze uscate din copaci şi le mătura înaintea sa.
Pe un drum de ţară din Franţa călărea un grup de tineri. Veneau din Italia. Din porunca
Împăratului, cavalerii erau pe drumul spre noul lor loc de serviciu. Trebuiau să se grăbească,
dacă voiau să ajungă în următoarea localitate înainte de căderea nopţii.
Începu să plouă violent. Din cauza frigului, pământul începuse să îngheţe şi deveni dintr-
o dată neted şi alunecos. Călăreţii trebuiau să fie atenţi să nu le alunece caii şi înaintau foarte
încet.
Când începu să amurgească, unul dintre ei deveni nerăbdător şi spuse:
– Vedeţi oraşul din zare? Trebuie să fie Amiens. Trebuie să ne grăbim, în curând se
închid porţile.
– Are dreptate, spuse un altul; caii noştri se pot odihni întreaga noapte, aşa că nu trebuie
să-i cruţăm acuma. Haideţi mai repede!
Bărbaţii îşi îmboldiră caii. Doar unul dintre ei nu vroia să se grăbească şi rămânea tot
mereu în urmă. Era tânărul cavaler Martin. El avea grijă de calul său cel credincios, care îl
slujea de atâta vreme aşa de bine. El prefera să călărească precaut pe drumul prost şi îngheţat şi
avea grijă ca animalului său să nu i se întâmple nici un rău. În curând, camarazii săi nu se mai
zăriră.

13
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
Vântul se înteţi, ploaia se transformă într-o zăpadă deasă. Fulgii de zăpadă îl loveau pe
Martin în faţă ca nişte ace. El se învălui şi mai strâns în mantia sa. Ţinea strâns hăţurile cu
mâinile rebegite de frig.
Era deja întuneric, când Martin ajunse la Amiens. Poarta cea mare a oraşului era încă
deschisă. Când voi să treacă prin ea, calul său se opri brusc. Cavalerul trase de hăţuri, dar calul
nu se urni din loc. El îl ciocăni pe gât şi îi vorbi. Nu ajută la nimic. Calul său nu făcea nici un
pas mai departe. Atunci Martin coborî de pe cal şi abia atunci zări un om sărman, care căuta
adăpost de vânt şi vreme într-o nişă a zidului ce înconjura oraşul. Avea pe el doar câteva zdrenţe
şi tremura de frig.
Martin, care pe drum împărţise adesea pomeni oamenilor sărmani, nu mai avea acum
nimic decât veşmântul de cavaler şi mantia sa călduroasă. Voia să-l ajute şi pe acest om. Fără
să ezite, îşi luă sabia şi tăie mantia în două. O jumătate o dădu omului sărman, iar pe cealaltă
şi-o puse peste umeri. Repede şi fără să aştepte mulţumire, se urcă din nou pe cal şi călări mai
departe, căutându-şi tovarăşii.
Îi găsi într-un han mare. Acolo stăteau cu obrajii înroşiţi în faţa paharelor de vin şi
rachiu, beau şi cântau. Când Martin se apropie de ei, unul spuse:
– Ia te uită, a venit şi Martin!
Însă altul îl împinse într-o parte şi şopti:
– Taci, e ceva cu Martin! Uită-te la mantia lui!
Când observară că Martin mai avea doar o jumătate de mantie, se uitară surprinşi unul
la altul. Ce se întâmplase? Unuia dintre cavaleri îi fu ruşine că se grăbise împreună cu ceilalţi,
fără să se uite în jurul său. El întrebă:
– Este posibil ca tu să-ţi fi împărţit până şi mantia, pentru a ajuta un sărman?
Martin răspunse cu simplitate:
– Da, dar am procedat aşa cum aş fi făcut-o pentru un frate.
În noaptea aceea, pe Martin îl trezi o lumină strălucitoare. Hristos îi apăru cu înfăţişarea
omului sărman. El purta jumătatea de mantie, şi le spunea Îngerilor:
– Martin m-a îmbrăcat.
Această trăire l-a impresionat pe Martin până în adâncul inimii. S-a simţit chemat să
slujească creştinismul. S-a lăsat botezat şi şi-a încheiat, cât mai repede posibil, serviciul de
cavaler. A acţionat altruist între oameni, din bunătatea şi iubirea sa. Mulţi cavaleri i-au urmat
exemplul.
(După vechi legende despre sfântul Martin.)

Sfântul Martin

Sfântul Martin călătorea, Gerul aspru-l încolţea,


Prin vânt şi zăpadă, Bietul om ce degera, de căldură se
Calul vrednic îl purta, ruga.
Veşmânt cald îl învelea,
Şi curaju-l însoţea. Sfântul Martin fără preget
Veşmântul dărui,
În zăpadă însă sta Sărmanul vru să-i mulţumească,
Om sărman în zdrenţe Dar calul el porni,
El veşmânt nu mai avea, Şi dus a fost, ca gândul.

14
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
„Martine, Martine,”
Sfântul Martin când dormea Martin auzea,
Cerşetorul în vis îl vedea „În altă lume locuiesc,
El lumină răspândea în căminul meu ceresc,
Camera de o umplea Sunt Domnul acestei lumi.”
Şi astfel grăia: (Versuri din ţinutul Rinului)

15
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
SĂRBĂTOAREA SPIRALEI

Această sărbătoare este cea mai apropiată de Crăciun şi este dedicată cu totul pregătirii
unei atmosfere cât mai profunde, cât mai potrivite cu marea Sărbătoare a Naşterii Domnului.
Cum anume să ajungem la reaprinderea – sau la păstrarea – luminii lăuntrice, iată un lucru
despre care oricine, dar mai ales copiii, vor pricepe mult mai bine din fapte decât din explicaţii.
Lumina este singura care se comportă la fel ca şi iubirea: cu cât dai mai multă, cu atât vei avea
mai multă! Pentru o percepţie clară a acestei realităţi minunate se face Sărbătoarea Spiralei.
În mijlocul unei săli mari se aşează pe jos crenguţe de brad în forma unei spirale atât de
mari încât să poată fi parcursă prin mers (diagonala de cca 5 m). Spirala va fi mai frumoasă dacă
va fi împodobită cu pietre semipreţioase, cu steluţe colorate (acestea putând marca şi locul în care
urmează fiecare copil să-şi pună lumânarea, altfel ei având tendinţa de a le pune îngrămădite) în
mijloc se va amenaja un loc mai special (un butuc mai deosebit sau împodobit de exemplu cu
mătase, conuri, alte obiecte din natură) pe care se va aşeza o lumânare mare, festivă. De jur
împrejurul sălii vor fi scaune pe care să şadă participanţii.
Mai întâi se va spune Povestea Împăratului tainic sau o altă poveste potrivită momentului,
aprinsă fiind numai lumânarea din centrul spiralei, apoi fiecare va parcurge spirala cu lumânarea
sa în mână (lumânare albă, de preferinţă, care este pregătită din timp: în loc de alt suport, ea este
înfiptă într-un măr roşu). În loc de apă vie, se va lua lumină de la lumânarea cea mare şi apoi
lumânarea cu măr va fi aşezată pe spirală. În timp ce se va face acest lucru, cu toţii vor cânta
colinde de Crăciun.
Copiii se vor identifica lăuntric cu fetiţa din poveste şi vor vedea că a merge înspre
interiorul spiralei este mai dificil decât să ieşi din ea (analogie cu îndreptarea atenţiei spre sine,
spre propriile fapte sau, dimpotrivă, spre exterior, spre faptele altora; lucru de care vor fi
conştienţi numai cu mult mai târziu).
În fine, motivul principal pentru care se organizează această sărbătoare este vizualizarea şi
experimentarea modului în care dintr-o singură luminiţă, prin participarea fiecăruia cu luminiţa
sa, se va umple toată sala de lumină.
Crenguţele de brad folosite pentru confecţionarea spiralei vor putea fi folosite pentru
realizarea coroniţelor de Advent în cazul celor de religie catolică, sau pur şi simplu pentru
decorarea sălilor de clasă: ornamente pentru lumânări, uşi, ferestre, sau pot fi puse în vaze cu apă,
împrospătând în mod plăcut aerul.

Povestea Împăratului Tainic

Era odată o mare împărăţie unde toţi oamenii trăiau fericiţi şi mulţumiţi. Ţara era foarte
bogată, toţi oamenii trăiau în bună înţelegere şi împăratul conducea ţara cu multă înţelepciune
şi blândeţe. Nici un necaz nu umbrea privirea curată şi prietenoasă a locuitorilor acestei ţări. În
acest fel minunat trecură mulţi, mulţi ani până când, într-o zi, o veste cumplită ajunse la urechile
împăratului: o boală cumplită se abătuse asupra oamenilor.
Şi se făcea aşa că tot mai mulţi oameni îşi pierdură putinţa de a gândi chiar şi cel mai
simplu gând. Boala se întindea repede şi nimeni nu-i cunoştea leacul. Medicii şi înţelepţii

16
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
împăratului se arătară neputincioşi; oricât au căutat, n-au găsit nici un leac care să vindece sau
să îmblânzească măcar boala cea cumplită. Ba mai mult, boala se agravă şi tot mai mulţi
oameni începură să nu mai poată simţi nimic, nimic. Sufletul le era gol şi pustiu: nu se mai
întristau pentru nimic, dar nici nu mai puteau simţi nici o bucurie. Orice li se întâmpla, ei
rămâneau la fel. Nu mai iubeau pe nimeni, nu se mai ajutau între ei, nici că îi mai păsa vreunui
om de alt om. Şi, de parcă atât nu ar fi fost de-ajuns, boala ajunse să cuprindă chiar şi putinţa de
a se mişca, astfel încât în scurtă vreme foarte mulţi oameni zăceau pur şi simplu la pământ, fără
putere.
Jalea în ţară era nespus de mare, iar boala se întindea mai mult şi mai mult. În sfârşit,
într-un târziu, împăratul află care este leacul: apa vie care se află tocmai în miezul pământului,
vegheată de Împăratul Tainic. Ei, dar acum, cine să meargă tocmai acolo? Cine să aibă atâta
curaj?
Atunci când îngrozitoarea molimă a ajuns şi la palatul împărătesc, când însuşi împăratul
era ameninţat de ea, fiica lui spuse cu mult curaj că ea doreşte să plece după leacul minunat:
apa vie.
Degeaba au plâns, degeaba s-au rugat de ea împăratul şi împărăteasa, tânăra prinţesă
nu se lăsă înduplecată şi porni la drum hotărâtă, fără să mai stea pe gânduri. Nu ştia încotro s-o
ia, aşa că merse înainte şi merse, şi merse, întâlnind în drumul ei o mulţime de oameni care mai
de care mai bolnavi... Către seară ajunse pe culmea unui deal, dar nici o casă, nici o luminiţă nu
se zărea, ca să poată cere adăpost. Fiind foarte obosită, se întinse pur şi simplu pe jos, pe
pământ, privind cerul senin pe care străluceau prietenos stelele şi luna. În scurtă vreme adormi.
Şi dormi un somn adânc, odihnitor, iar dimineaţă când se trezi, nu mică îi fu mirarea să se vadă
învăluită de o minunată mantie albastră ca însuşi cerul!
Cu forţe noi, porni la drum mai încrezătoare şi mai hotărâtă. Şi merse ea tot aşa,
voiniceşte, dar la orele amiezii soarele începuse să ardă cu atâta putere, încât trebui să se
adăpostească la umbra unui copac, pentru a-şi mai trage sufletul.
Stând acolo se gândea în sinea ei: „ce bine ar fi să pot merge repede, repede, şi să nu
mai obosesc! Şi numai ce începură ramurile şi frunzele pomului să se legene şi să freamete,
aplecându-se tot mai mult, până la picioarele copilei şi dintr-o dată lăsară să alunece pe
pământ, în faţa fetei, o pereche de pantofi cu totul şi cu totul de aur.
De-îndată ce s-a încălţat cu ei, toată oboseala i-a trecut ca prin farmec şi, fără să mai
piardă vremea, a pornit la drum mai departe. Erau atât de mulţi oameni care o aşteptau! Soarta
lor, soarta tatălui ei, împăratul, depindea de ea! Se grăbi aşadar şi merse voiniceşte, observând
că drumul se îngusta tot mai mult şi începea să coboare înspre centrul pământului. Se făcea
treptat mai întuneric, mai întuneric, iar drumul mai îngust, tot mai îngust, până ce fata abia se
mai strecura, pipăind cu mâinile locul, căci nu mai vedea nimic... De câte ori i se făcea frică,
sau obosea, se gândea la cei ce o aşteptau cu leacul, cu Apa Vie, şi atunci îşi recăpăta puterile şi
mergea mai departe.
După un timp, drumul începu să se lărgească şi să se lumineze treptat, treptat. Apoi fata
de împărat ajunse într-o sală mare, minunat împodobită cu pietre nestemate, în mijlocul căreia
era un tron de aur pe care şedea un tânăr împărat, ce ţinea în mâini o cupă de aur.
– Vino mai aproape, fată curajoasă, te aşteptam! a spus el. Apoi îi întinse cupa cu Apa
Vie, zâmbindu-i cu blândeţe.

17
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
Fata luă cupa cu bucurie şi recunoştinţă, dar după ce mulţumi cum se cuvine, nu se mai
întinse la vorbă, ci porni de îndată voiniceşte înapoi, căci mulţi oameni îşi puseseră în ea
singura lor nădejde.
Pe drumul de întoarcere îi întâlni din nou pe oamenii bolnavi şi le dădu fiecăruia să bea
câte o înghiţitură din Apa Vie. Şi mai trebuie să ştim că dintre toate, numai lumina şi iubirea mai
pot fi ca Apa Vie: cu cât dai mai multă, cu atât se face mai multă... Aşadar, nu numai că nu se
termina apa din cupă, ci sporea văzând cu ochii, oricât de mulţi oameni beau din ea. Dar nu toţi
se vindecau, ci doar aceia care credeau în puterea ei. În acest fel ţara a fost mântuită de boala
cea cumplită, chiar dacă nu pe deplin. Mai putem vedea şi astăzi urmele acestei boli ciudate
printre oamenii din jurul nostru şi iată de ce vom merge şi noi astăzi prin această spirală care
seamănă cu drumul parcurs de fata de împărat: ca să luăm lumină, ca simbol al iubirii din care
cu cât dai mai multă, cu atât se face mai multă; iar puterea ei vindecătoare există numai pentru
cei ce cred în ea...

18
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
SĂRBĂTOAREA MOŞULUI NICOLAE

Deoarece Sfântul Nicolae a existat cu adevărat şi a fost Episcop, hainele lui nu pot fi roşii,
cu blăniţă albă – acestea sunt hainele lui Moş Crăciun. Moşul Nicolae are un strai alb, lung şi
poartă o mantie albastră, împodobită cu stele; pe cap poartă o mitră episcopală, cu o stea sau o
cruce în vârf.
Are o barbă lungă şi sprâncene stufoase, părul alb. În mână poartă un toiag de păstor,
împodobit în vârf cu un brăduleţ. Sacul plin cu mere, nuci şi turtă dulce e lăsat chiar lângă uşă,
pentru ca el să îşi poată folosi braţele pentru gesturi largi, impunătoare. Moşul poate fi însoţit de
o slugă, aceasta fiind un personaj mai grosolan, reprezentant al pământescului uman, care e şi
plin de umor (în genul lui Păcală). Acesta poartă Cartea de Aur a Moşului Nicolae, în care sunt
înscrise micile năzbâtii ale copiilor (învăţătorul se va îngriji din timp să scrie pentru fiecare copil
câte ceva din ceea ce e mai supărător la acesta, dar într-o formă drăguţă, hazlie).
Adevărata ţinută a Sfântului Nicolae se va configura din conţinutul textului care urmează:

„Dumnezeu vă salută prin gura mea!


Peste întinderile veşnice ale cerului s-a plimbat sufletul meu, ca în toţi anii. Acolo
înfloresc stelele şi luminează buna lună. Acolo străluceşte lumina lumii. Şi am întâlnit-o din nou
pe Maria, mama veşnică a copilului lui Dumnezeu, iar ea mi-a vorbit aşa:
– Nicolae, pe pământ trebuie să vină iar Crăciunul. Tu ştii, Nicolae, că în ceasul de frig
şi întuneric al nopţii pământeşti Hristos vrea să se nască iar, copilul cerului în sărăcia
pământului. Un strai din strălucirea stelelor vreau să-i ţes, o haină de lumină care să îl
ocrotească de răceala şi întunericul pământului. Stelele mi-au dăruit cu plăcere din strălucirea
lor, cete îngereşti au lucrat cu hărnicie, dar pentru ca hăinuţa aceasta să poată ocroti şi încălzi
cu adevărat Pruncul Sfânt, mai e nevoie de ceva: de iubirea din inimile oamenilor! De iubirea
curată a inimioarelor de copii! Du-te, aşadar, peste ţări şi peste mări, peste păduri şi lunci, din
sat în sat, din oraş în oraş, şi caută inimi strălucitoare de iubire şi pline de bunătate! Să aduni cu
mare grijă acest aur nepreţuit, aur viu, care nu se poate găsi nicăieri în altă parte, decât în
iubirea curată. Şi să îl aduci la mine, pentru ca astfel să se poată pregăti sfânta sărbătoare, să
poată veni Crăciunul!
Aşa mi-a spus mie Maria, Mama Cerească, în lumea stelelor. Eu am ascultat glasul ei şi
m-am grăbit să călătoresc departe, pe tot pământul, prin păduri şi lunci, şi aşa v-am auzit
cântând. Am privit în inimile voastre şi am văzut gânduri pline de iubire, şi mai ştiu şi de mâinile
voastre harnice care pot dărui, pot mângâia, se pot ruga. Aveţi voi pregătită iubire curată,
luminoasă şi caldă pe care să i-o dăruiţi micului Iisus Hristos?
Eu văd însă şi gânduri şi fapte urâte care întunecă inimile voastre (în timp ce spune,
Moşul se plimbă printre copii şi „curăţă” cu brăduţul inimile; tot acum poate citi din Cartea de
Aur fapte bune şi rele). Dar acum cântaţi-mi un cântec, un colind. Atunci va curge iubirea din
inimile voastre şi eu o voi duce la mama lui Dumnezeu.
Şi pentru ca să nu uitaţi că iubirea oamenilor e singura care ţine ţesătura hăinuţei făcute
din razele cerului şi că numai aşa poate fi Crăciunul, vă dau această steluţă şi o lumânare (sau
altceva, cu un simbol potrivit). Steluţa poate să împodobească brăduţul vostru. Ea străluceşte
noaptea pe ramura verde şi vă aminteşte să nu uitaţi să fiţi buni şi iubitori.

19
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
Rămâneţi cu bine, drumul meu mă conduce spre mulţi alţi copii care mă aşteaptă. Apoi
voi urca sus, la Maria, şi îi voi spune: Mamă Cerească, poate să vină Crăciunul! Eu am găsit pe
pământ mulţi copii şi oameni iubitori, care aşteaptă cu adevărat această mare sărbătoare!
Copii, iubiţi-vă unii pe alţii!
Bucuraţi-vă de Crăciun!
Lăsaţi inimile voastre să fie ieslea în care Copilul Cerului va să se nască!
Dumnezeu vă salută prin gura mea!”

Cântecul Maicii Sfinte

Patitură:

Pes – te soa – re Prin – tre ste – le Tre – ce al Ma – ri – e – i pas

Soa – re cald şi bu – cu – ri – e Strân – ge pentru al ei co – pi - laş

Când Ma – ri – a lin pă - şeş – te Co – rul ste – le – lor pri – veş - te

Mâ – na ei ne pre - gă – teş – te De Cră – ciun ce ne so - o – seş - te

Cântec de Moş Nicolae

Să fim ve – e – se - li, să fim buni, Mo - şul Ni – co – la -e e pe drum!

Ve - seli, ve - seli, tra-la - la-la - la Mo – şul Ni – co – la – e vi - ne, da

Ve - seli, ve - seli, tra-la - la-la - la Mo – şul Ni – co – la – e vi - ne, da

20
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.

Pun ghetuţele, curat


Şi m-aşez frumos în pat

R.

Dac-adormi, apoi visezi R.


Vine Moşul şi nu-l vezi
Moşul Nicolae vine-acum
R. Şi ne-aduce tot ce-i bun!

Dimineaţa când mă scol R.


Fug la ghete, dau ocol.

21
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.

CRĂCIUNUL

În Evanghelia lui Luca se vorbeşte despre naşterea pruncului Iisus. Păstorilor ce-şi păzeau
turmele în acea noapte, vestea cea bună le-a fost adusă de către un Înger: „...şi veniră în grabă şi-i
găsiră pe amândoi, Maria şi Iosif, împreună cu copilul în iesle”. Noaptea dintre 24 şi 25
decembrie este Noaptea Sfântă. Ea este sărbătorită după ce Soarele a trecut de punctul său cel mai
de jos. Bradul de Crăciun simbolizează lumina dumnezeiască ce a venit pe pământ prin naşterea
copilului Iisus.

Poveste - Noaptea Sfântă

Era ziua de Crăciun şi cu toţii plecaseră la biserică, în afară de bunica şi de mine. Cred
că eram singuri în toată casa; noi nu am putut merge cu ei, pentru că eu eram prea mică, iar ea
prea bătrână. Şi amândouă eram tare necăjite că nu putuserăm merge la slujbă, să ascultăm
colindele de Crăciun şi să vedem lumânările de Crăciun.
Însă cum stăteam noi aşa, singure, a început deodată bunica să povestească.
– A fost odată un om, zise ea, care plecă în noaptea adâncă să aducă nişte foc.
El trecu de la o casă la alta, ciocănind la uşi:
– Oameni buni, ajutaţi-mă! spunea el. Mi-a născut soţia un copilaş şi trebuie să fac focul,
să se încălzească şi ea, şi cel mic.
Dar era târziu, şi era noapte, şi toţi oamenii dormeau, şi nimeni nu îi răspundea.
Omul merse, şi merse, tot mai departe. În sfârşit, văzu în depărtare lumina unui foc.
Atunci o luă în direcţia aceea şi văzu cum undeva, afară, ardea focul. O mulţime de oi albe
dormeau de jur împrejurul focului şi un cioban bătrân păzea turma. Când omul care voia să
împrumute foc ajunse aproape de oi, văzu că trei câini mari stăteau la picioarele ciobanului şi
dormeau. La sosirea lui se treziră toţi trei şi-şi deschiseră larg boturile, ca şi cum ar fi vrut să
latre, dar nu se auzi nici un sunet. Omul văzu cum li se zbârleau perii pe spate, văzu cum le
scânteiau colţii ascuţiţi în lumina focului şi cum se repeziră asupra lui. Simţi cum unul îl prindea
de picior, altul de mână şi al treilea de gât. Însă colţii şi dinţii cu care voiau să muşte câinii nu îi
ascultară şi omului nu i se făcu nici cel mai mic rău.
Atunci omul vru să meargă mai departe, să ia focul de care avea nevoie. Însă oile stăteau
atât de strâns una lângă cealaltă, că nu avea pe unde să calce. Atunci omul se urcă pe spatele
lor şi păşi aşa, de pe una pe alta înspre foc. Şi nici una nu se trezi şi nici una nu se mişcă din loc.
Până atunci bunica putuse povesti netulburată, însă acum n-am mai putut să n-o
întrerup.
– De ce nu se mişcau, bunico? am întrebat eu.
– Ai să afli imediat, a zis bunica şi şi-a continuat povestea.
Când omul ajunse la foc, îl văzu pe cioban. Acesta era un om bătrân, morocănos,
posomorât, aspru şi nemilos cu toţi oamenii. Şi când îl văzu venind pe străin, îşi luă bastonul

22
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
lung, ascuţit la vârf, pe care obişnuia să-l ţină în mână când îşi păzea turma, şi-l azvârli înspre
om. Şi bastonul porni şuierând asupra lui, dar de cum îl atinse, se dădu la o parte vâjâind şi
căzu departe pe câmp.
Când bunica a ajuns aici, am mai întrerupt-o o dată:
– Bunico, de ce nu a vrut bastonul să-l bată pe omul acela?
Însă bunica nu s-a lăsat întreruptă şi şi-a continuat povestirea.
Acum omul ajunse la cioban şi-i spuse:
– Prietene ajută-mă, dăruieşte-mi puţin foc. Soţia mea tocmai a născut un copilaş şi
trebuie să fac un foc, să se încălzească şi ea, şi micuţul.
Ciobanul ar fi spus mai degrabă „nu”, dar, gândindu-se cum câinii nu-i putuseră face
nici un rău omului, cum oile nu fugiseră de sub paşii lui, şi cum bastonul nu voise să-l lovească,
I se făcu puţin frică şi nu îndrăzni să respingă cererea străinului.
– Ia atâta cât îşi trebuie, îi spuse el omului.
Însă focul aproape se stinsese. Nu mai erau crengi sau ramuri aprinse, ci numai o
grămadă de cărbuni aprinşi, iar străinul nu avea nici un vas în care să poată duce cărbunii.
Când ciobanul văzu acest lucru, mai zise o dată:
– Ia cât îţi trebuie!
Şi se bucură că omul nu putea lua foc de acolo. Însă omul se aplecă, luă cărbunii aprinşi
cu mâna goală din cenuşă, şi îi puse în haina sa. Iar cărbunii nu-i arseră nici mâinile, nici
haina, iar omul îi ducea, ca şi cum ar fi fost nuci sau mere.
Însă aici povestitoarea s-a întrerupt pentru a treia oară:
– Bunico, de ce nu voiau cărbunii să-l ardă pe omul acela?
– Ai să afli imediat, zise bunica, apoi povesti mai departe.
Când ciobanul, care era un om atât de rău şi de aspru, văzu toate acestea, începu să se
minuneze:
– Ce fel de noapte să fie aceasta, în care câinii nu muşcă, oile nu se sperie, lancea nu
ucide şi focul nu arde!
Îl strigă pe străin şi-l întrebă:
– Ce noapte este aceasta în care toate lucrurile sunt îndurătoare cu tine?
Atunci omul răspunse:
– Eu nu pot să-ţi spun dacă nu vezi tu însuţi.
Şi vru să-şi vadă de drumul său pentru a putea face cât mai repede focul la care să se
încălzească soţia şi copilul.
Însă ciobanul se gândi să nu-l piardă pe om din ochi înainte de a vedea ce înseamnă
toate acestea. El se sculă şi merse după el, până ce omul ajunse la ai săi. Şi atunci văzu ciobanul
că omul nu avea nici măcar o colibă în care să locuiască, ci-şi lăsase soţia şi copilul într-o

23
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
peşteră ce nu avea decât pereţi goi şi reci de piatră. Păstorul se gândi că bietul copilaş
nevinovat va îngheţa acolo în peşteră şi, deşi era un om nemilos, fu totuşi mişcat şi se hotărî să
ajute copilul. Îşi desprinse raniţa de pe umeri, scoase din ea o blană de oaie albă şi moale şi o
dădu străinului, spunându-i că poate înveli copilul cu ea.
Dar, în clipa în care arătă că poate fi şi el milostiv şi îndurător, i se deschiseră ochii şi
văzu ceea ce înainte nu putuse vedea şi auzi ceea ce înainte nu putuse auzi. Şi anume, văzu cum
de jur împrejurul copilului se aflau mulţi îngeraşi cu aripioare argintii. Şi fiecare dintre ei ţinea
o harpă în mână şi cu toţii cântau că-n această noapte s-a născut Mântuitorul, care va mântui
lumea de păcate.
Atunci înţelese ciobanul de ce în această noapte se bucurau toate făpturile, astfel încât nu
vroiau să facă rău nimănui.
Şi nu numai în preajma copilului erau îngeri, ci pretutindeni îi putea vedea ciobanul. În
jurul său, în peşteră, pe munte, în zbor. Veneau în cete mari şi, când ajungeau aici, se opreau şi
priveau copilul. Şi era o curată revărsare de bucurie, de cântec şi joc şi pe toate acestea le vedea
el în noaptea adâncă în care mai înainte nu văzuse nimic. Şi fu atât de bucuros că i se
deschiseseră ochii, încât căzu în genunchi şi-i mulţumi lui Dumnezeu.
Când bunica a ajuns aici, a oftat şi-a spus:
– Ceea ce a văzut ciobanul am putea vedea şi noi, căci îngerii coboară din ceruri în
fiecare noapte de Crăciun, şi dacă ni s-ar deschide ochii am putea vedea şi noi.
Şi apoi m-a mângâiat pe cap şi a adăugat:
– Să ţii minte acestea, că sunt la fel de adevărate cum te văd şi cum mă vezi. Căci nu
depinde de lumânări sau felinare, nici de Lună sau de Soare, ci ceea ce ne trebuie este să avem
ochi, care să poată vedea măreţia lui Dumnezeu.

Joc de Crăciun pentru ciclul primar

Maria – rochie lungă, simplă, roşie; mantie albastru intens, prinsă pe cap cu o bentiţă
aurie;
Iosif – haine maro închis (violet închis), mantie bej (cenuşie) ce se prinde pe cap cu o
bentiţă de culoare asortată; în mână are un baston de drumeţ;
Îngerul cu steaua – rochie lungă, albă (de mătase, dacă se poate), cu o bandă aurie
încrucişată pe piept şi o bentiţă aurie pe cap; în mănă are o stea cu cinci colţuri, aurită, fixată pe
un băţ aurit;
Îngerul cu Pruncul – rochie lungă, albă; mantie de mătase (tifon) albă, care nu se prinde
şi pe cap, bentiţă aurie; poartă în braţe o păpuşă înfăşată în mătase albă şi legată cu bentiţă aurie;
Îngeraşii – rochii albe, cu sau fără mantii, bentiţe aurii pe cap;
Măgăruşul – blăniţă cenuşie, haine cenuşii;
Oiţele – haine albe, blăniţe de oaie sau cojocele întoarse pe dos;
Păstorii – haine populare, şubă, căciulă de blană, trăistuţe, un „caş” pentru cel care îl va
dărui, bâte de păstori;
Hangiii – pentru băieţi: pantaloni, cămaşă, vestă, pălărie (cu o pernuţă se poate face burtă,
se pot desena mustăţi, barbă); pentru fete: fustă lungă, creaţă, şorţ, batic;

24
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
– câte o lampă veche (cu gaz) sau alte obiecte de decor care să sugereze hanul (ulcele de
lut, năframe populare).

Scena trebuie pregătită din timp: în stânga, ieslea şi în spatele ei o băncuţă pe care să stea
Maria şi Iosif; la mijloc, în spate, „hanurile”; în dreapta, cât mai în faţă, un „foc” (lemne aranjate
ca pentru foc, cu o lanternă ascunsă; nişte blăniţe de oaie sau cergi întinse pe jos, pe care să
„doarmă” păstorii.
În faţă merge îngerul cu steaua, urmat de Maria şi Iosif, de măgăruş, îngeraşi, hangii,
păstori şi oiţe.
Pe scenă intră cântând, ca o procesiune, toţi copiii, fac un ocol în formă de cerc (oval) a
întregii scene, apoi se opresc în semicerc, pentru a termina colindul (dacă e cazul):

Ia sculaţi, boieri, sculaţi, florile dalbe


Priveghind vă bucuraţi, florile dalbe
Că vă vin colindători, florile dalbe
Noaptea pe la cântători, florile dalbe
Şi nu v-aduc nici un rău, florile dalbe
Ci v-aduc pe Dumnezeu, florile dalbe
Floare albă de mătasă, florile dalbe
Dumnezeu în astă casă, florile dalbe.

Toţi în cor (rămân în semicerc):

Iată că am îndrăznit,
Cu colindul am pornit!
Ca să facem pomenire
Despre-a lui Hristos venire!
Ce spune domnia voastră,
Veţi primi colinda noastră?

Colind (se merge din nou de jur împrejurul scenei, după un ocol complet se opreşte
fiecare la locul lui: îngerul cu steaua şi ceilalţi îngeraşi în spatele ieslei, o oiţă, măgăruşul şi o
văcuţă – dacă există – în stânga şi dreapta ieslei; hangiii la hanurile lor, ciobanii se culcă pe
blăniţe, în jurul focului, cu oiţele alături; Maria şi Iosif se opresc în mijlocul scenei, cât mai în
faţă, pentru a fi bine auziţi. Toate dialogurile se poartă cu faţa pe cât posibil de întoarsă către
public, tot spre a fi bine auziţi).

Noi la Viflaim am fost, noi la Viflaim am fost


Unde s-a născut Hristos, unde s-a născut Hristos
Şi-am văzut şi pe-a Sa mamă, bis.
Pe care Maria-o cheamă, bis.
Cum umbla din casă-n casă, bis.
Ca pe fiul său să-L nască, bis.

Maria:

25
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
Dragă Iosif, ca de gheaţă-i noaptea azi...
Unde vom găsi sălaş
Pentru-al nostru copilaş?
Trebuie să găsim pătuţ
Să-L pot naşte pe pruncuţ
Trebuie să găsim un pat
Pentru-al nostru Împărat!

Iosif:
Îndat-am să pornesc
Şi-un lăcaş am să găsesc!

În timp ce Iosif face un mic ocol, până în dreptul primului hangiu, toţi copiii cântă:
Umbla-n sus şi umbla-n jos, bis
Ca să-L nască pe Hristos, bis.

Iosif:
Cioc, cioc, cioc!
Căutăm un loc!

Hangiul I:
E hanul plin! E hanul plin! N-am nici un loc!
Hai, pleacă! Of, of! Cât eşti de sărăntoc!

Colind (toţi):
Umbla-n jos şi umbla-n sus, bis.
Ca să-L nască pe Iisus, bis.

Iosif:
Cioc, cioc, cioc!
Căutăm un loc!
Primiţi-ne, vă rog!

Hangiul II:
Sunt ocupat, n-am nici un pat!
Doar de vreţi, în grajd găsiţi
Un loc să vă adăpostiţi!

Iosif:
Mulţumim, mulţumim!
Locul prea umil cu drag noi îl primim.

Colind (în acest timp Maria şi Iosif merg şi se aşază lângă iesle):
Tot umblând găsi apoi, bis.
Un staul mândru de oi, bis.

26
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.

Toţi, în cor:
Pat moale vitele i-au dăruit
Lumină i-a oferit o stea de la răsărit.

În timp ce toţi copiii cântă colindul, îngeraşul cu Pruncul ocoleşte ieslea şi i-l pune
Mariei, cu gingăşie, în braţe.

La Viflaim acolo jos


Cerul arde luminos
Preacurata naşte astăzi pe Hristos!

Toţi, în cor:
El vine-n haină albă, de îngeraş purtat
Să spele lumea toată de rău şi de păcat!

Văcuţa şi măgăruşul:
Ieslea noastră-i aspră, pruncuşor firav, pruncuşor suav
Cu suflarea te-ncălzim, de frig să te ferim!

Colind (în acest timp îngeraşii vin în faţa ieslei şi îngenunchează):


Ce vedere minunată
În Viflaim se arată
Cerul strălucea
Îngerii veneau
Pe-o rază curată bis.

Toţi în cor:
Îngerii se adunară şi Pruncului aşa-i cântară:
Primul îngeraş: Eu, din cer, de sus, lapte ţi-am adus!
Al doilea îngeraş: Eu ţi-l încălzesc!
Al treilea îngeraş: Eu miere dulce-i pun!
Al patrulea îngeraş: Iar eu îl gust de-i bun!

Toţi: Mănâncă tot, copile bun!


Colind (în acest timp îngeraşii se ridică şi se întorc la loc):
Cerul strălucea,
Îngerii veneau
Pe-o rază curată.

În timp ce copiii cântă mai departe, îngerul cu steaua face un drum ce ocoleşte ieslea, apoi
prin faţa scenei ajunge la păstori şi îi „trezeşte”, atingându-i uşor cu steaua pe cap.

Păstorilor din câmpie


Le vesteşte-o bucurie:

27
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
Că-ntr-un mic sălaş
Lâng-acel oraş
S-a născut Mesia bis

Păstorii (se trezesc, se freacă la ochi, se sfătuiesc):


Haideţi fraţilor să mergem,
Pruncul Sfânt să-l căutăm
Lui cu toţi să ne-nchinăm!
Să ne-nchinăm pân’ la pământ
Şi-n dar să-i ducem ce avem mai sfânt!

Colind (în timp ce se cântă, păstorii şi oiţele, conduşi de stea, ajung în faţa ieslei şi
îngenunchează):
Păstorii când auziră
Spre lăcaşul sfânt porniră
Unde au aflat Pruncul luminat
Şi îl preamăriră bis.

Primul păstor:
Eu sunt harnic păstoraş
Şi-am adus in dar un caş!

Al doilea păstor:
Eu port turma-ntr-o vâlcea
Şi-am adus o mieluşea!

Al treilea păstor:
Eu păstor mai tânăr sunt
Şi-am să cânt un cântec sfânt!

Maria:
Voi, buni păstori, fiţi fericiţi
Copilul Sfânt dacă-l cinstiţi!

Oiţele:
Lâna noastră cea miţoasă
Pe Copil să-l încălzească!

Iosif:
Oiţelor, vă mulţumim
Şi darul vostru îl primim!

Toţi:
Să legănăm Copilul Sfânt
În inima cu un vesel cânt

28
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
Cu voie bună să-I cântăm
Mereu să-L binecuvântăm!

Colind (fiecare rămâne în locul unde se află şi cântă privind spre Prunc):
Astăzi s-a născut Hristos
Mesia cel luminos

Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi


Vântu-l bate, nu-l răzbate
Neaua-l ninge, nu-l atinge

Şi de-acum până-n vecie


Mila Domnului să fie

Colind (în timp ce se cântă, copiii formează procesiunea de la început, cu care au intrat pe
scenă, fac un drum ocolind scena, până ajung în forma de semicerc, şi termină colindul, apoi ies
din scenă tot cântând, sau se trage cortina):

Colindiţa nu-i mai multă,


Să trăiască cine-ascultă,
Sus la ceruri o-nălţăm
Şi la gazde o-nchinăm!
O-nchinăm cu veselie şi cu mare bucurie
C-am ajuns seara de-Ajun
Şi-a bătrânului Crăciun!

Sus mai sus v-am înălţat


Ce-am ştiut noi v-am cântat
Să rămâneţi sănătoşi
Sănătoşi şi bucuroşi
C-am ajuns ziua cea sfântă
Când colindele se cântă
Sărbătoarea lui Hristos
Să vă fie de folos!

29
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
ÎNCHINAREA MAGILOR

Evanghelia lui Matei vorbeşte despre Magi. Steaua i-a condus la Bethleem. Ei au intrat în
casa deasupra căreia se oprise steaua, „au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi
căzând la pământ, s-au închinat Lui şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie
şi smirnă.”
Darurile celor trei Sfinţi Regi au valoare de simbol: aurul pentru înţelegerea a ceea ce e
spiritual şi dumnezeiesc, tămâie pentru slujba de jertfire şi pentru virtuţile omeneşti, smirna
pentru unirea sufletului omenesc cu veşnicul, cu nepieritorul.
Conform unor descrieri şi tablouri vechi, veşmintele celor 3 Magi aveau fiecare o anumită
culoare. Ale lui Melchior, cel care oferise aurul, erau roşii, albastre ale lui Balthasar, cel ce
adusese tămâia şi verzi ale lui Gaşpar, maurul care oferise smirna.
Pe icoane, copilul dumnezeiesc, căruia cei trei Magi îi oferă darurile lor, este reprezentat
stând în picioare sau aşezat, pe când în Adoraţiile păstorilor el este de obicei reprezentat culcat.
Ziua de 6 ianuarie este şi o zi închinată faptului că, la 30 de ani de la naşterea sa, Iisus a
fost botezat în Iordan de către Ioan Botezătorul.

Legendă

Cu mult înainte de Naşterea lui Iisus, trăia în Răsărit profetul Balaam. El povestea:
„Răsare o stea. Un om se va naşte în Israel, care va domni peste toate neamurile.”
Această profeţie a fost preluată cu multă bucurie şi emoţie la curţile împărăteşti ale
Orientului. Împăraţii Răsăritului au tocmit doisprezece dintre cei mai buni cititori în stele în
serviciul lor. Aceştia urmau să cerceteze semnele cereşti anunţate de pe muntele Vaus, care
depăşea în înălţime toţi munţii din părţile acelea.
Învăţaţii se retraseră în singurătatea muntelui şi observară zi şi noapte mersul stelelor.
Aşteptară mulţi ani, fără să observe vreun semn deosebit. Cu fiecare zi creştea dorinţa de a
vedea steaua şi se răspândeau zvonurile în acest sens.
În noaptea în care s-a născut copilul Iisus, apăru deasupra muntelui Vaus steaua pe care
o anunţase Profetul Balaam.
Vestea despre această întâmplare minunată a fost răspândită neîntârziat. Ea ajunse, prin
semne deosebite cu faclele din turnurile de veghe de pe munţii înconjurători, până la
palatele împărăteşti. Când Împăraţii Orientului aflară vestea mult aşteptată, se bucurară că li s-
a îngăduit să vadă steaua în timpul vieţii lor. Mesajul stelei era: „mergeţi degrabă în ţara lui
Israel, acolo veţi afla Împăratul pe care îl căutaţi şi care astăzi s-a născut.”
Melchior, Împăratul Nubiei, Balthasar, Împăratul Godoliei şi Sabei, şi Kaspar, Rege al
Tarsului şi Insulei Egryskulla porunciră fără ezitare să se facă pregătirile de călătorie. Cămile
măreţ împodobite, dromaderi, cai şi elefanţi fură încărcaţi cu daruri şi bagaje de călătorie.

30
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
Chiar în acea noapte plecară la drum caravanele din trei împărăţii, în căutarea copilului
dumnezeiesc.
Pe vremea aceea porţile oraşelor erau deschise noapte şi zi, astfel încât împăraţii putură
urma steaua fără oprire. Ei călătoriră douăsprezece zile şi douăsprezece nopţi în urma stelei,
care îi aduse astfel pe cei trei Magi înţelepţi până la o răscruce din apropierea Ierusalimului, şi
acolo îi părăsi.
Întunericul care se lăsă deodată şi o ceaţă groasă îi împiedică să-şi continue călătoria.
În dimineaţa următoare, la răsăritul Soarelui, ceaţa se risipi, dar steaua rămase mai departe
ascunsă. Abia acum se putea vedea că în locul acela se întâlniseră trei caravane. Aflară că toate
trei aveau acelaşi ţel. Magii se salutară între ei cu multă consideraţie şi bucurie. Ei intrară
împreună în Ierusalim, crezând că acolo vor afla pruncul anunţat.
Când Irod află că împăraţi din ţări străine au venit să venereze Împăratul nou-născut al
Iudeilor, deveni neliniştit. El se prefăcu a fi prietenos şi îi invită pe străini în palatul său. Apoi le
spuse:
– Mergeţi de căutaţi copilul. Şi când îl veţi găsi, anunţaţi-mă şi pe mine, să vin şi eu să
mă închin lui.
De îndată ce Magii părăsiră Ierusalimul, li se arătă din nou steaua. Ea îi conduse chiar
în ziua aceea la Bethleem. Acolo se opri deasupra unui adăpost modest şi lumină mai puternic ca
oricând. Răspândea o asemenea strălucire, încât staulul în care se născuse pruncul Iisus şi toate
cele ce se aflau înăuntru păreau poleite cu aur.
Cei trei Împăraţi sfinţi erau deosebiţi de emoţionaţi şi de impresionaţi de această lumină
neobişnuită ce umplea încăperea sărăcăcioasă. Ei căzură la pământ în faţa pruncului
dumnezeiesc din iesle. În zăpăceala lor uitară să ofere toate darurile costisitoare pe care le
luaseră cu ei.
Melchior dărui un mic măr de aur şi o punguţă cu 30 de bani de aur, Balthasar întinse un
vas cu tămâie iar Gaşpar oferi o mână de smirnă.
După ce Magii jurară credinţă copilului Iisus, părăsiră Bethleemul. Copleşiţi de
oboseală, se culcară şi dormiră întreaga zi şi o jumătate de noapte. Se treziră după acelaşi vis.
Un Înger le interzisese să se întoarcă înapoi la Irod şi le spusese să se întoarcă pe cât de repede
posibil în ţările lor, pe altă cale.
Magii se întoarseră pe căi necunoscute în ţările lor. După doi ani de zile ajunseră la
Muntele Vaus, deasupra căruia strălucise în prima Noapte Sfântă steaua făgăduinţei. Înainte de
a-şi despărţi drumurile, construiră acolo o biserică spre slava pruncului dumnezeiesc.

Jocul închinării magilor

Maria: rochie albastră, mantie roşie, coroniţă aurie pe cap, poartă în braţe Pruncul înfăşat;
Iosif: haine ca şi la jocul de Crăciun, sau asemănătoare;
Îngerul cu steaua şi ceilalţi îngeraşi: la fel ca la Crăciun;

31
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
Melchior: mantie roşie, coroană aurie, pantaloni şi cămaşă roşii sau albe; duce în dar aur,
deci are în mâini un pacheţel învelit în hârtie aurie, sau un săculeţ în care să zornăie „bani” de
aur. Are unul sau mai mulţi slujitori, cu haine roşii şi mantie roşie, doar că nu au coroana pe cap;
Baltazar: mantie albastră, coroană argintie, haine albastre sau albe; un vas mic în care
duce tămâia; deoarece este bătrân, i se poate pune o barbă lungă, albă şi păr alb. Are slujitori,
îmbrăcaţi ca şi el;
Melchior: mantie verde, coroană roşietică (arămie), deoarece vine din Africa, poate fi
fardat cu maro pe faţă, la fel şi slujitorii; un vas în care duce în dar smirna;
Irod: haine cât mai întunecate la culoare, mantie; coroană aurie, un tron nu prea elegant.
Pe scenă se pregăteşte ieslea, băncuţa pe care stau Maria şi Iosif – în stânga scenei. În
fundal vor fi „castelele” fiecărui rege, realizate din materiale mari, de culoarea potrivită fiecăruia.
Mult în dreapta se amenajează un loc în care vor „dormi” regii şi slujitorii lor. Mult în stânga, în
faţă, va fi tronul lui Irod – ieslea va fi mai spre mijloc, ca să se vadă bine.

Se formează o procesiune: în faţă merge Îngerul cu steaua, apoi Maria, Iosif, îngeraşii,
Melchior, Baltazar şi Gaspar, fiecare urmat de slujitorii săi, Irod. Cu toţii intră pe scenă conduşi
de Îngerul cu steaua, cântând:

Steaua sus răsare Magii cum zăriră


Ca o taină mare, Steaua şi porniră.
Steaua străluceşte
Şi lumii vesteşte Şi dacă sosiră,
Îndată-l găsiră,
Că astăzi curata, La dânsul intrară
Prea-nevinovata, Şi se închinară
Fecioara Maria
Naşte pe Mesia. Cu daruri vestite,
Lui Hristos menite,
În ţara vestită, Luând fiecare
Betleem numită, Bucurie mare.

În funcţie de mărimea scenei – şi deci de timpul necesar – se va merge de jur-împrejurul


scenei o dată sau de mai multe ori, iar cu suficient timp înainte de sfârşitul colindului va merge
fiecare la locul lui: Maria, Iosif, îngeraşii – la iesle, fiecare rege cu slujitorii la castelul său, Irod
pe tron.

Îngerul cu steaua (face un ocol al scenei, se opreşte în faţă, la mijloc):

Din înălţimi cereşti eu sunt venit


Să vă descopăr marea taină
Iisus, mult-aşteptatul, s-a născut
Veniţi, voi, înţelepţi ai lumii,
Să vă-nchinaţi naşterii lui!

La îndemnul îngerului, regii reacţionează:

32
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
– Melchior – cercetează cerul (cu un ochean, dacă are) şi descoperă steaua într-o mare
lumină, cu un gest de bucurie;
– Baltazar – în rugăciune, cu mâinile împreunate pe piept; le deschide spre stea;
– Gaspar – profund adormit, visează, se trezeşte şi se îndreaptă spre stea.
În timp ce regii fac gesturile amintite mai sus, ceilalţi copii recită în cor:

Steaua se apropia din ce în ce mai mult,


Începând încet să se desfacă
Întocmai ca un boboc de trandafir.
Ea vestea naşterea Pruncului Sfânt,
Ea aducea bucuria!

Regii şi slujitorii merg până în mijlocul scenei şi recită în cor:


În adâncul inimii
Eu l-am simţit
Şi vreau şi eu să-l caut
Pe regele nouă vestit!
Ca să-l găsesc eu nu mă tem
De foame,
Nici de sete,
Nici de greu!

Colind (în timp ce merg spre iesle, călăuziţi de Înger, cântă cu toţii. Darurile sunt purtate
de câte un slujitor. Când ajung în dreptul lui Irod, fac câte o plecăciune adâncă, la care Irod
răspunde la fel. Când ajung în dreptul ieslei, îngenunchează la o distanta care să permită vorbirea
cu gesturi largi, maiestuoase. Îngerul se duce în spatele Mariei, făcând să strălucească steaua
deasupra Pruncului):

Cântec: strofa I

Trei crai de la ră – ă – să – rit Spre stea au că – lă – to - rit

Şi-au mers, după cum citim


Până la Ierusalim
Şi cu toţi s-au bucurat
Pe Hristos dac’ au aflat
Cu daruri s-au închinat
Ca la un mare ’mpărat.

Melchior:
Primeşte aur, Rege-Atotputernic!
Binevoieşte spre acest dar.
Luminează-ne cu strălucirea Ta!

33
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
Revarsă peste noi din bunătatea Ta!

...şi oferă aurul (pe care i-l dă atunci slujitorul).

Baltazar:
Fumul de tămâie să urce pân’ la cer!
Priveşte înspre noi, o, veşnic Rege,
Fereşte-ne mereu de toată vina,
Ajută-ne să fim mereu cu fruntea sus!

...şi oferă tămâia.

Gaşpar:
Smirna tăinuieşte o putere mare!
Cel care a murit, reînvie.
Primeşte acest dar, o, Rege al Vieţii,
Care birui moartea şi învii!

...şi oferă smirna.

Maria:
Pentru închinare, pruncul vă mulţumeşte.
Steaua care v-a condus aici
In inimi ne-aprinde râvna
Ca toţi să cunoaştem Lumina.

Regii se ridică pe rând, făcând câte o plecăciune adâncă, cum se cuvine în fata unui rege.
Fac câte trei paşi cu spatele, apoi cu mers regesc ajung în locul pregătit spre a dormi. În timp ce
ei dorm, Îngerul cu steaua vine şi le spune:

Steaua v-a călăuzit


Şi voi aţi urmat-o
Prin ea, într-o zi,
Oamenii toţi vor fi
Regi, înţelepţi, profeţi.
Spre case-acum porniţi,
Dar alt drum să găsiţi!
Căci Irod împărat
Poruncă aspră pentru voi a dat!

Regii se trezesc, se freacă uimiţi la ochi, se ridică şi pleacă cântând:

Cântec: strofa aII-a


Precum le-a fost lor şi zis,
Îngerul noaptea în vis

34
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
Spre case dac’au purces
Pe altă cale au mers...

Fiecare pleacă, împreună cu slujitorii săi, în altă direcţie. Se lasă cortina.

35
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
CARNAVALUL

Originea carnavalului se află în perioada precreştină. La graniţa dintre iarnă şi primăvară


trebuiau alungaţi demonii răi, care puteau provoca daune naturii ce se trezea. Oamenii se
îmbrăcau cu veşminte înspăimântătoare şi măşti şi se reuneau în procesiuni zgomotoase.
Un carnaval poate fi organizat sub un motto, de exemplu „figuri de basm”, „meserii”,
„personalităţi”- pentru cei mari. Pregătirea programului şi grija plină de dragoste a adulţilor
pentru mica societate veselă fac ca toţi oaspeţii să se simtă bine.
Cine înţelege mai bine sufletele copiilor, decât mascota carnavalului (de preferinţă o
păpuşă – marionetă care se poate trage pe mână), care nu poate fi văzută decât cu ocazia
carnavalului? Timpul său este foarte măsurat. Pe căi necunoscute vine la copii, şi pe aceleaşi căi
dispare iarăşi în Miercurea cenuşii.
Restul întregului an şi-l petrece în Ţara fermecată a Carnavalului. Dacă acolo doarme,
cântă, dansează sau râde, aceasta o poate spune doar ea singură. Copiilor le plac poveştile sale. În
mod deosebit ascultă cu plăcere aventurile prin care a trecut cu noroc şi, desigur, ei vor accepta
cu bucurie toate jocurile şi ideile trăsnite pe care a venit să le dăruiască. Orice hotărâre privitoare
la buna desfăşurare a carnavalului este la dispoziţia păpuşii, de aceea trebuie aleasă cu grijă
persoana care o mânuieşte. Această păpuşică are puteri miraculoase asupra copiilor mici, până pe
la 9 ani. Pentru cei mai mari e bine să se organizeze altfel carnavalul, chiar e de preferat să fie
organizat separat. Cei mari au nevoie de un spaţiu mai mare de desfăşurare.
Carnavalul se poate desfăşura în mai multe săli deodată, fiecare sală având un anume
specific, ei putând vizita pe rând ceea ce îi atrage mai mult. Important e ca la început să fie
prezentarea şi premierea costumelor, la care să participe toţi. Apoi, fără a fi dirijaţi prea mult,
copiii pot dansa în sala amenajată pentru dans.
Jocurile distractive, concursurile pot fi organizate într-o altă sală (aruncări la ţintă, mers
pe catalige, ştafete hazlii, cine mănâncă sau bea mai repede etc.).

Jocuri de carnaval
Jocurile în comun sunt specifice oricărei întâlniri dintre copii. Copiii mici zăbovesc cu
plăcere la unele jocuri de societate. Ei se bucură de repetarea acestora. Începând cu vârsta
şcolară, băieţii şi fetiţele devin mai rapizi. Şi pentru a ne înarma împotriva întrebării inevitabile
„Şi acum ce facem?”, se recomandă pregătirea de suficiente jocuri.

Adam avea şapte feciori


Adam avea şapte feciori
şapte feciori avea Adam.
Ei nu mâncau,
Şi nici nu beau,
Erau toţi dezordonaţi,
Şi ca mine-aşa făceau...
La acest joc copiii imită tot ceea ce face conducătorul de joc: se învârt în cerc, dau din
cap, îşi umflă obrajii, tropăie din picioare, bat din palme...

36
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.

Hocus, pocus, preparatus, unde e bobul ascuns?


Pe masă se află 7 cutii de chibrituri, pe care s-au lipit hârtii colorate. Unul dintre jucători
rosteşte o formulă magică şi, în timp ce o rosteşte, pune un obiect mititel, de exemplu o boabă de
fasole, într-una dintre cutii şi apoi le amestecă. Cel ce ghiceşte în care dintre cutii e ascuns
obiectul are voie să-l ascundă în continuare.

Jocul cu firele de paie


Într-un coş se află multe bucăţele de hârtie colorată. Câte doi jucători primesc fiecare câte
un fir de pai. La un semn, încep să absoarbă bucăţele de hârtie pe care încearcă să le mute în alt
coş. Pentru multe jocuri vesele sunt potrivite bile de hârtie sau vată albă. Acestea pot fi lăcuite
sau colorate şi oferite drept recompensă.

Suflare ( împingere) spre ţel


Câte doi copii au câte o minge de hârtie pe podea, în faţa lor, şi încearcă să o împingă, la
concurs, dincolo de o linie sau printr-o poartă de butuci de lemn.

Alergare în concurs
Tot câte doi copii se aşează la un rând. Fiecare din ei primeşte în mână o lingură, în care
se află o minge de hârtie colorată. La un semn, încearcă să ajungă primii într-un loc stabilit de
conducătorul jocului.

Suflatul mingii
Toţi copiii se aşază în jurul mesei, strâns unul lângă altul. Mâinile sunt la spate. O minge
de hârtie colorată este suflată încoace şi încolo. Ea nu are voie să cadă pe podea. Dacă totuşi a
căzut printre doi jucători, amândoi trebuie să dea un gaj.

Jocul de-a dirijorul


Un copil este ales dirijor. El primeşte o baghetă pentru dirijat, care este împodobită cu
multe fâşii de hârtie creponată colorată. Se alege un cântec pe care îl cunosc toţi copii. La un
semn al dirijorului, încep să cânte. Cu mişcări de elan al mâinilor, maestrul îşi dirijează corul.
Când se opreşte pe neaşteptate, trebuie să tacă toţi copiii. Cine cântă totuşi mai departe trebuie să
dea ceva în gaj.
Punctul culminant al jocurilor cu gajuri este răscumpărarea obiectelor date: jachete,
căciuli, pantofi, cordoane.
Conducătorul jocului are toate gajurile în faţa sa, ascunse sub o pânză mare .Cu o mână
prinde un asemenea obiect acoperit şi spune „Cioc! Cioc! Cioc!” ce să facă cel căruia îi aparţine
obiectul acesta? Cu cealaltă mână ciocăneşte în acelaşi timp pe masă sau în podea.
Pe rând, copii au voie să propună câte ceva: de exemplu să sară într-un picior, să cânte un
cântec, să se dea peste cap, să se uite în ochii unui coechipier, fără să râdă, să ducă o pernă pe
cap, să stea pe un picior şi să se încline etc. Pedeapsa se hotărăşte înainte ca obiectul să fie arătat.

O încheiere iubită la un carnaval este apariţia unui vrăjitor, o poveste veselă de-a păpuşii-
mascotă, un teatru de păpuşi sau o poveste fantezistă povestită de toţi oaspeţii la un loc. Pentru

37
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
aceasta se aşează toţi oaspeţii în cerc. Rând pe rând contribuie fiecare cu câte o propoziţie la o
poveste originală.

38
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
SĂRBĂTOAREA PAŞTELUI

Paştele este o sărbătoare mobilă. În calendarul catolic el cade în prima duminică de după
prima lună plină după echinocţiul de primăvară. În ultimele două săptămâni înainte de Paşti
putem resimţi, vedea împreună cu copiii pe cerul de seară, cum secera Lunii se umple de la o zi la
alta cu mai multă lumină.
În calendarul ortodox se calculează după alte reguli, pentru copii fiind bine să se
sărbătorească la data stabilită de religia familiilor din care vin. Oricum, de regulă Paştele este în
timpul vacanţei, aşa că la şcoală se vor putea face doar pregătirile sărbătorii şi înseamnă că ele se
pot face împreună cu toţi copiii.
Atmosfera deosebită, specifică unei sărbători, este influenţată de anotimpul
corespunzător. Când sărbătorim Paştele, natura începe să se deschidă din nou. Germenii noii
vieţi, care în perioada de odihnă din iarnă se aflau ascunşi, se înghesuie înspre forţele luminii în
creştere. Deja vara trecută se puteau vedea limpede la arbuşti şi la copaci mugurii pregătiţi pentru
primăvară. Care dintre ei s-au desfăcut deja? Unde ne privesc deja brânduşe, ghiocei, toporaşi,
viorele, liliac şi alţi mesageri ai primăverii dinspre pământ?
Pentru a pregăti împreună cu copiii ciclului primar sărbătoarea Paştelui ne vom folosi atât
de simbolul naturii care reînvie primăvara, cât şi de cel al iepuraşului. Ţinând cont de
personalitatea copiilor de la fiecare clasă, de atmosfera generală, învăţătorul va şti să aleagă acele
poveşti, jocuri, cântece şi activităţi ce se potrivesc cel mai mult – lucru general valabil, de altfel,
la toate serbările. Pulsul clasei va oferi indicii clare despre necesitatea unor modificări sau chiar
schimbări, dacă e cazul. Să nu uităm nici o clipă faptul că rostul serbărilor este de a aduce bucurie
sinceră, că orice lucru impus pentru că „aşa se face” este dăunător copiilor.
O posibilitate este aceea de a începe cu aproximativ trei săptămâni înainte de Paşti să
aducem în atenţia copiilor schimbările din natură, să facem plimbări şi, după posibilităţi, să
desfăşurăm activităţi legate de cultivarea pământului. Apoi ne vom îndrepta atenţia tot mai mult
spre confecţionarea de iepuraşi şi vopsitul ouălor. Toate aceste activităţi practice îşi vor găsi
ecoul şi în cântecele, poeziile şi poveştile învăţate.

39
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
RUSALIILE

Rusaliile reprezintă una dintre cele trei mari sărbători creştine. După cum relatează
Faptele apostolilor, la 40 zile după Paşti, ucenicii se umplură de Duh Sfânt. În imagini se
vorbeşte despre acest lucru, că acesta ar fi coborât în chip de porumbel. În multe culturi,
porumbelul a fost venerat ca pasăre sfântă. Zborul porumbelului sălbatic este considerat a fi
deosebit de frumos. De multe ori a fost resimţit drept expresie imaginativă a Cerului. În vechime,
când stoluri de porumbei locuiau de preferinţă în nişele templelor, erau consideraţi mesageri ai
zeilor. Au devenit mesageri între oameni datorită capacităţii lor de a regăsi spaţiul în care au
locuit, chiar şi la distanţe mari de sute de kilometri.
Pentru copiii ciclului primar va fi suficient ca să facă asocierea dintre Rusalii şi porumbei,
păsări în general. Pentru o oarecare perioadă din preajma Rusaliilor se va acorda o atenţie
deosebită lumii păsărilor, dar şi fluturilor.

Deschidem acum căsuţa porumbeilor

Deschidem acum căsuţa porumbeilor,


care zboară bucuroşi,
Ies afară – aşa voioşi,
Zboară pe câmp unde la place,
În cercuri să se rotească,
Se întorc să se-odihnească,
Închidem atunci căsuţa noastră.

De Rusalii, când frunzişul copacilor este de acel verde proaspăt, s-a menţinut un vechi
obicei, acela de a tăia ramuri tinere. În unele ţinuturi ele sunt atârnate de uşile şi porţile casei, la
grajd şi la şură. Multe familii îşi împodobesc cu un buchet de ramuri de mesteacăn proaspăt
înverzite camera festivă sau un colţ din locuinţă. Unii părinţi pregătesc pentru fiecare copil un
mănunchi, un buchet de Rusalii. Neobservaţi, pe când copiii mai dorm încă, le aşează în camera
lor sau le înnoadă de picioarele patului, de stâlpi – dacă există. Copiii au atunci o plăcută surpriză
cu aceste mănunchiuri, în dimineaţa de Rusalii.

Trandafirul fără spini

A fost odată un tânăr, pe nume Iacob. Încă din copilărie îşi dorise să vadă cândva un
rege adevărat, împreună cu regina lui, cu prinţii şi prinţesele sale. Acum, că era mare, avuse în
sfârşit voie să plece în lume. Călătorea prin munţi şi văi, prin multe sate şi orăşele.
De multă vreme era Iacob pe drumuri când, într-o zi, văzu de departe strălucind turnuri
aurii în Soare. Să aparţină oare unui palat împărătesc? Tânărul îşi iuţi paşii, până când ajunse
la un zid înalt, care îi oprea privirile. Când reuşi să se caţere pe el, se bucură. Erau într-adevăr
turnurile unui palat. Era situat într-un parc, în care, pe cât se putea vedea, creşteau cele mai
frumoase şi mai rare flori. O asemenea măreţie şi frumuseţe nu mai văzuse Iacob niciodată. Se
aşeză pe zid şi rămase acolo. Se auzi un sunet limpede. După cele douăsprezece bătăi de amiază,
se deschise poarta aurită a palatului. Fiica împăratului, prinţesa Jolinde, păşi afară. Pe cap
avea o micuţă coroană de aur, şi era atât de frumoasă, încât Iacob nu-şi putea lua ochii de la ea.

40
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
Ea păşi cu multă graţie prin grădina de flori. Când se auzi bătaia de clopot pentru ora
următoare, se întoarse în palat.
Iacob dorea să o revadă pe prinţesă. O aşteptă plin de dor. Poarta aurită se deschise la
aceeaşi oră înspre parc. În ziua a treia fu la fel.
„Cum să fac, să o văd pe prinţesă mai îndeaproape?” se gândi el. „I-aş sluji cu drag,
dar cum să îndrăznească un simplu drumeţ ca mine să păşească în faţa unei prinţese?”
O voce îi întrerupse gândurile:
– De ce stai acolo sus şi te uiţi în aer? Nu ai nimic de făcut?
O bătrânică sta lângă zid şi se uita întrebătoare la el:
– Am o legătură cu vreascuri la marginea pădurii. Nu pot s-o duc mai departe, îmi vine
prea greu.
Iacob coborî de pe zid. O ajută cu plăcere. Luă povara şi o duse până la căsuţa bătrânei.
– Mi-ar fi de folos un tânăr destoinic. Vrei să intri în slujba mea? întrebă ea.
Dar Iacob răspunse:
– Am văzut în parcul împărătesc cea mai frumoasă prinţesă din lume. Nu-mi doresc nimic
mai mult, decât să-i slujesc ei, dar nu ştiu de unde să încep.
Bătrânica îşi clătină capul încolo şi încoace şi spuse:
– Eu pot să te sfătuiesc. În grădina palatului există tot soiul de flori, cu excepţia uneia ce
nu creşte în ţara aceasta. Este vorba despre trandafirul fără spini. Prinţesa, care a crezut multă
vreme că are cea mai frumoasă grădină din regat, nu-şi află pacea, de când a auzit de floarea
aceasta. Ar vrea să o aibă.
– I-aş aduce-o eu, spuse Iacob, dar unde s-o găsesc?
– Porumbelul cel alb, care locuieşte aici, cunoaşte locul. El zboară în fiecare dimineaţă
până acolo şi se întoarce seara înapoi.Ca să mergi pe jos, este prea departe. Eu nu mai pot
merge bine, dar tu eşti încă tânăr şi poţi să te încumeţi.
În zorii zilei următoare, Iacob aştepta afară. Când văzu porumbelul, încercă să-l prindă,
dar el zbură imediat în înalturi şi-i spuse:
– Tu nu ai voie să mă prinzi, căci împărăţia mea este aerul şi vântul. Trebuie să mă laşi
liber, şi atunci îţi voi arăta drumul înspre trandafirul fără spini.
Şi porumbelul zbura înainte, iar tânărul drumeţ alerga după el. Când acesta obosea,
porumbelul se aşeza lângă el; când se odihnea, zbura mai departe. În sfârşit ajunseră la un râu.
Pasărea zbură dincolo şi strigă:
– Vino şi tu, vino!
Dar băiatul nu ştia să înoate. Acest lucru îl observă mesteacănul cel mare, care creştea
pe mal. El îşi lăsă crengile atât de mult în jos, ca băiatul să se poată prinde de ele şi să se poată
avânta înspre celălalt mal.
Pe celălalt mal văzu flori pe care nu le mai văzuse niciodată. Porumbelul îşi scutură
puternic aripile:
– Aici ai trandafirii fără spini.
Se avântă în înaltul cerului şi nu se mai văzu.
Iacob se aplecă înspre flori şi se bucură de frumuseţea lor. Arătau într-adevăr ca
trandafirii, numai că florile lor erau cu mult mai mari, iar tulpinile nu aveau spini. Rupse cu
grijă una dintre ele. Vru să se întoarcă pe celălalt mal, dar de aici nu mai putea atinge ramurile
mesteacănului. Trebuia să caute o altă cale, ca să treacă peste apă. Merse în susul râului. Abia
după multă vreme găsi un loc unde râul era atât de îngust, încât putu să sară peste el.

41
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
Dincolo însă observă că trandafirul îşi pierduse prospeţimea. Se grăbi şi nu-şi îngădui
nici o odihnă. Dar petalele se ofileau, şi cădeau una după alta.
În sfârşit ajunse la căsuţa bătrânei. Ea îl aştepta şi îl întrebă:
– Ei, ai găsit trandafirul fără spini?
– Da, dar s-a veştejit. Am făcut atâta drum în zadar, spuse Iacob trist.
– Nici un drum nu este în zadar, dacă mergi pe el până la capăt, spuse femeia. Iată, pe
tulpină sunt trei pălăriuţe, înăuntru sunt seminţe. Poate reuşeşti să creşti flori noi din ele. Dacă
eşti pregătit să intri în serviciul meu, poţi să-ţi încerci norocul în grădina mea.
Tânărul rămase la bătrână. O ajuta la toate muncile grele şi îşi pregăti în grădină un
strat cu pământ bun, puse seminţele înăuntru şi udă pământul de câte ori era nevoie. În
primăvara următoare încolţiră primele frunze delicate, în anul următor planta crescu cu mai
multă vigoare, dar abia în cel de-al treilea an se arătă un mugur. Iacob jubila. Osteneala sa
fusese împlinită. Când, de Rusalii, floarea înflorise în toată splendoarea ei, o dezgropă cu grijă.
Îşi luă rămas bun de la bătrână şi o luă pe drumul spre palat.
– Vreau să merg la Împărat! spuse el.
Slujitorul care păzea poarta începu să râdă:
– Mulţi ar voi să meargă.
Dar când Iacob stărui şi spuse că are în coşul său o floare, ce nu se află în tot regatul, fu
lăsat să intre şi condus în sala tronului. Împăratul privi cu uimire floarea pe care i-o arătă Iacob
şi porunci să fie chemată prinţesa. Iacob se înclină adânc în faţa prinţesei şi spuse:
– V-am adus o floare pe care nu aţi mai văzut-o niciodată. Este un trandafir fără spini.
Jolinde nu-şi mai încăpea în piele de bucurie.
– Ce frumoasă este, ce parfum deosebit are, strigă ea.
Luă mâinile lui Iacob într-ale sale şi îi mulţumi din inimă.
– Această floare, pe care mi-am dorit-o atât de mult, va primi cel mai de onoare loc din
grădina împărătească. Eu însumi o voi îngriji. Vrei să mă ajuţi?
Cea mai mare dorinţă a lui Iacob se împlini. El avu voie să slujească prinţesei.
Trandafirul fără spini fu plantat în parcul palatului. Datorită bunei îngrijiri, crescu şi se înmulţi.
Şi deoarece înflorea în fiecare an de Rusalii, fu numit „Trandafir de Rusalii” (bujor ).
Trandafirul de Rusalii fu bine păzit. Vreme îndelungată nu fu voie să fie plantat decât în
grădina împărătească. Astăzi îl aflăm în multe grădini şi întotdeauna înfloreşte de Rusalii.

42
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.
SÂNZIENELE

Pe 22 iunie, când Soarele intră în constelaţia Racului, este solstiţiul de vară. Cu aceasta
începe vara, după calendar. Soarele şi-a atins punctul culminant, lumina zilei începe treptat să
scadă.
De Sânziene, forţele vii din natură sunt pe deplin manifestate. Peste tot natura înverzeşte
şi înfloreşte. Chiar şi în locuri neaşteptate, printre dalele de piatră şi crăpăturile zidurilor, străbat
afară fire de iarbă şi flori. Trandafirul roşu, care înfloreşte în ziua Sfântului Ioan, este un simbol
pentru această sărbătoare, situată în cercul sărbătorilor anului diametral opusă lui 24 decembrie.
Pe 24 iunie este sărbătorit Sfântul Ioan. Ioan Botezătorul a fost vestitorul lui Hristos.
Spusele sale: „el trebuie să crească, iar eu să mă micşorez”, se află după solstiţiul de vară strâns
legate de cursul anului. Înţelepciunea populară spune: „La Sfântul Ioan se schimbă foaia”.
De Sânziene este ziua cea mai lungă şi noaptea cea mai scurtă. Oamenii doresc foarte
mult să-şi petreacă timpul liber afară, ca să poată trăi lumina şi căldura Soarelui. Ei se bucură de
serile lungi şi luminoase. Şi se bucură dacă au posibilitatea să vadă cum licuricii (gândăceii lui
Ioan în limba germană), ce pot fi observaţi în această perioadă la lăsarea serii, poartă scântei de
lumină în noapte.

Coacăzele (fructele lui Ioan – în limba germană)

Ioan Botezătorul, în peregrinările sale, ajunsese într-o vale stâncoasă, izolată, după ce
trecuse prin pustiul uscat şi fierbinte. Părea că acolo pământul adăposteşte în unele locuri apă,
căci pe ici, pe colo răsăriseră câţiva arbuşti verzi şi chiar o viţă de vie sălbatică şi desigur
nerodnică. Nu trecu multă vreme, şi ajunse la un cort pe care îl înălţaseră nişte păstori sărmani,
ale căror capre şi oi se căţărau pe povârnişurile stâncoase.
Şi pentru că se înserase deja, Ioan îi întrebă pe păstori dacă ar putea dormi şi el în cort,
iar ei acceptară cu drag. Împărţiră cu el cina lor sărăcăcioasă, iar în ziua următoare putu pleca
mai departe, după ce bău împreună cu ei nişte lapte. Şi pentru că i le dăruiau pe toate într-un
mod atât de prietenos şi din toată inima, Ioan se hotărî să le lase un dar.
– Aduceţi-mi o mlădiţă din via care creşte pe stânci! spuse el păstorilor, vreau să o
binecuvântez, ca să poarte rod şi în această sălbăticie.
Păstorii erau oameni veseli şi ospitalieri, care îl găzduiseră pe penitent, aşa cum ar fi
făcut cu orice străin. Ei nu văzuseră într-însul Omul lui Dumnezeu. De aceea se distrară la ideea
de a binecuvânta viţa de vie. Iar cel ce se dusese afară aduse, în bătaie de joc, nu o ramură de
viţă-de-vie, ci ramura unui arbust oarecare dintre cei ce creşteau sălbatici pe acolo. Ioan se făcu
că nu observă nimic. El luă ramura în mâini, îşi spuse rugăciunea şi plecă.
Dar în curând păstorii avură temei să fie uluiţi! Într-o zi, găsiră ramura pe care o
binecuvântase Sfântul, plină cu struguraşi mici, roşii. Şi când gustară boabele, acestea aveau un
gust delicios şi alinător de sete. Şi tot mai mult învăţară să preţuiască minunea, când observară
că arbustul îţi aducea roadele de la an la an, bună şi bogată era recolta, indiferent de faptul că
se afla pe un sol rodnic sau nu, că vremea fusese favorabilă sau nu. Ca şi cum ar fi vrut să-şi
dovedească nesfârşita sa recunoştinţă pentru binecuvântarea primită.
Şi în ziua de astăzi se mai numesc fructele, în amintirea binefăcătorului lor, fructele lui
Ioan (coacăze), sau în unele ţinuturi, strugurii lui Ioan.

43
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.

Focurile de Sânziene

Obiceiul de a aprinde focuri de Sfântul Ioan – de Sânziene – era cunoscut aproape în toate
regiunile Europei. Multe credinţe populare erau legate de acest obicei. Se credea într-o acţiune
„purificatoare” de spirite rele a focului, atunci când acesta scotea fum mult. În final se sărea peste
foc, pentru a învinge necazurile, nenorocul şi boala.

Jocuri de sânziene

De-a prinselea
Înainte ca prinzătorul să-şi înceapă vânătoarea, se stabileşte un copac sau un colţ al casei
drept loc în care copiii ce se joacă au dreptul să se odihnească un răstimp scurt.
Dacă prinzătorul reuşeşte să atingă unul dintre copiii ce aleargă, cei doi îşi schimbă
rolurile. Cei ce se odihnesc prea mult, pot fi chemaţi afară de către prinzător astfel:
V-aţi odihnit bine
Cine nu fuge, să vină la mine!
Dacă mai rămâne cineva în locul de odihnă după apel, trebuie să ia locul prinzătorului.

Prinderea codiţei
Un copil ales prin numărare, căruia i s-a prins un fular sau un batic la spate, fuge cât poate
de repede. Ceilalţi copii încearcă să prindă codiţa ce flutură la spatele său. Dacă reuşesc, codiţa se
prinde de alt jucător şi jocul continuă.

Căsuţa
Din bucăţi de lemn, beţe sau ramuri se construieşte o căsuţă. În timp ce căutătorul ales
prin numărătoare numără până la 20, ceilalţi copii se ascund. Dacă descoperă vreunul dintre
copii, căutătorul aleargă la căsuţă, pune un picior înăuntru şi strigă numele celui zărit. Cu aceasta,
cel zărit devine prizonier. El poate fi eliberat dacă alt jucător reuşeşte să ajungă la căsuţă, să o
răstoarne, şi să strige tare: este liber! Căutătorul trebuie să-şi rearanjeze căsuţa, înainte de a mai
prinde pe cineva. Dacă a găsit toţi jucătorii, se începe de la capăt.

Joc de ţopăit
Terenul de joc este conturat cu o piatră pe pământ sau desenat cu creta pe asfalt. Felul
ţopăitului este în funcţie de vârsta copilului şi de îndemânarea lui. El va fi stabilit de la începutul
jocului: pe un picior sau două înainte, înapoi sau lateral. Instrumentul de joc este o pietricică.
Un jucător aruncă din afară pietricica în căsuţa cu nr. 1. El sare după ea, o ridică şi sare
afară din terenul de joc. În acelaşi mod se sare mai întâi înainte, apoi înapoi. În căsuţele de odihnă
4 şi 9 jucătorii se pot odihni.
Spaţiul dintre cele două şiruri de căsuţe este “ şanţ cu apă”.
O altă posibilitate de acest gen este săritura de la un câmp la altul, împingând de fiecare
dată pietricica înainte.
Dacă unul dintre jucători calcă linia sau i se opreşte pietricica pe linie, abandonează jocul.
Când îi vine din nou rândul, continuă din locul unde a greşit. Dacă se ating cu picioarele sau
pietricica iadul sau şanţul cu apă, trebuie reînceput de la capăt.

44
Sima Angela Petronela Alternativa Educaţională de Pedagogie Curativă
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă
Cluj- Napoca
Sediţă de Comisie Metodică din 12.01.2011.

Jocuri cu bile
Pentru jocurile cu bile este nevoie de o mână sigură şi de mult exerciţiu. Pot fi jucate în
locuinţă sau afară, în aer liber. Când sunt jucate afară, solul nu trebuie să fie prea uscat, pentru ca
bilele să se poată rostogoli bine.
Bilele, conform vechilor reguli de joc, sunt aşezate cu degetul arătător îndoit pe pământ şi
împinse în direcţia dorită cu degetul mare. Mâna nu are voie să se mişte. Pentru copiii mai mici
acest lucru este greoi. Ei rostogolesc sau împing bilele colorate în direcţia dorită.

Palat din bile


Peste trei bile se pune o a patra, se încearcă nimerirea acestui palat de bile de la o linie
marcată.

Împingeri de bile
Fiecare jucător primeşte un număr egal de bile şi depune două sau trei dintre ele într-un
mic cerc desenat pe podea. Rând pe rând, participanţii încearcă de la o distanţă de circa un metru
să ţintească câte o bilă din interior şi să împingă bilele afară din cerc. Dacă unui jucător îi
reuşeşte acest lucru, are voie să păstreze bila.

Pod pentru bile


Într-o cutie goală de pantofi decupăm cinci porţi de mărime diferită. Cutia poate fi pictată
colorat sau se pot lipi pe ea diferite desene, după plac.
De la o linie de plecare situată la cca 2 m, jucătorii încearcă rând pe rând să trimită o bilă
printr-o poartă. Cine nimereşte în cea mai mică poartă are punctajul cel mai mare.

Ţintă pentru bile


Fiecare jucător primeşte cel puţin şase bile de aceeaşi mărime. Culoarea nu are nici o
importanţă. Facem în pământ o groapă de mărimea unei ceşti. Marcăm de la gropiţă linia de start
la o distanţă de 2-3 m .
În prima etapă încearcă fiecare jucător să-şi împingă trei dintre bilele sale în groapa
formată cu degetul arătător. Dacă cineva reuşeşte să-şi împingă bila până în groapă, are voie să le
reia.
După prima etapă, de obicei sunt multe bile care nu au ajuns la ţel. Primul jucător
încearcă să împingă cu degetul arătător una dintre aceste bile în groapă. Dacă reuşeşte, are voie să
o scoată de acolo şi să încerce apui cu celelalte bile, până când greşeşte şi bila nu nimereşte la
ţintă. Următorul jucător joacă în acelaşi mod mai departe. Când nu mai sunt bile ce nu au ajuns la
ţintă, jocul reîncepe ca la prima etapă.
Haideţi să mergem la apă, copii,
Unde-i papură şi-s sălcii,
Dăm un vânt bărcuţei,
Să poată pluti.

45