Sunteți pe pagina 1din 4

The geneis of justice

Sunt cuvinte care schimbă viețile, = CUVÂNTUL ARE PUTERE!

Gen 1:-2627 aici avem o idee nemaipomenită.

Geneza și chipul lui Dumnezeu în om

Există cuvinte, învățături și idei din Biblie care schimbă și care au schimbat radical lumea în care
trăim, asemenea unei semințe care la început este mică dar pe urmă crește și aduce mult rod,
tot la fel aceste cuvinte au fost ”sădite” și au adus roadă pe pământ după cum ne spune profetul
Isaia:

”Căci, după cum ploaia şi zăpada se coboară din ceruri şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul
şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce
mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu care iese din gura Mea nu se întoarce la Mine fără rod, ci va
face voia Mea şi va împlini planurile Mele.” Isaia 55:10-11

Haideți să luăm un exemplu din prima carte a Scripturii ca să vedem că exact așa stau lucrurile:

”Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să
stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste
toate târâtoarele care se mişcă pe pământ. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut
după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.” Geneza 1:26-27

Învățătura care ne este prezentată aici este una din cele mai importante din istoria omenirii, a
ideilor religioase, și a conceptului de moralitate, și chiar și politica a fost influențată. Principiul
extras din aceste cuvinte stă la baza civilizației occidentale, care crede în egalitatea fiecărui
individ. Totuși unii gânditori din antichitate ar fi considerat acest adevăr absurd, de exemplu
Aristotel spunea ”unii usnt născuți să conducă, iar alții să fie conduși”. Platon de asemenea
spunea că ”lumea este împărțită în mai mutle categorii: oameni de de aur, oameni de argint și
oameni de bronz, și aceste calități determină statutul lor în societate”.

Cu toate acestea schimbarea a venit treptat în istoria omenirii în ce privește relaționarea între
semeni, după cum și sclavia în timpurile biblice nu a fost anulată imediat după ce poporul Israel a
ieșit din Egipt și a primit legea pe muntele Sinai, ci treptat omenirea a înțeles cum stă treaba cu
sclavia. Totuși în scriptură apar câteva legi care au dus la anularea sclaviei, de exemplu șabatul
care este a șaptea zi din săptămână și ziua de odihnă, era o zi în care toate ierarhiile și funcțiile
trebuiau să ”cadă” și toți fie robi fie liberi aveau parte de odihna acestei zile a șaptea nu numai
bogații sau conducătorii:

”Timp de şase zile să-ţi faci lucrarea. Dar în ziua a şaptea să te odihneşti, pentru ca boul şi
măgarul tău să aibă odihnă, pentru ca fiul roabei tale şi străinul să aibă răgaz şi să răsufle.” Exod
23:12

Chiar și animalele aveau parte de odihna șabatului, nu numai robii, iată lucrurile care au conuds
chiar și la drepturile animalelor nu numai ale oamenilor, apoi un alt exemplu este anul jubiliar
(de bucurie), un an care se sărbătorea odată la cincizeci de ani, și în care toți robii trebuiau
eliberați, iar datoriile erau șterse, cu alte cuvinte societatea o lua de la început, pentru a oferi
fiecăruia o șansă egală la viață și la un trai decent, și pentru a evita diferențele prea mari între
bogați și săraci. Acestea sunt doar câteva porunci care în primul rând au oferit un tratament mai
bun celor care erau robi, iar treptat au dus la eliberarea lor. Să cităm deci despre anul jubiliar:

”…să sfinţiţi astfel anul al cincizecilea. Să vestiţi slobozenia în ţară pentru toţi locuitorii ei: acesta
să fie pentru voi anul de veselie; fiecare dintre voi să se întoarcă la moşia lui şi fiecare dintre voi
să se întoarcă în familia lui.” Leviticul 25:10

Acum să revenim puțin la afirmația din Geneza capitolul întâi și să o înțelegem mai bine în
contextul vremii în care a fost scrisă. De fapt biblia vine și contrazice mentalitățile ce existau în
vremea aceea (și nu numai), mentalități conform cărora nu toți oamenii ar fi egali. Totuși ceea ce
Dumnezeu ne arată aici este că viața omului este coroana creației, este ceva sfânt și unic, ceva
frumos și complex, ceva creat de El și asemenea chipului Său. Primii destinatari ai Genezei
înțelegeau foarte bine aceste lucruri, asta pentru că în orașele-stat din Mesopotamia, Asiria și în
Egipt, doar anumiți indivizi erau considerați ca fiind imaginea vreunui dumnezeu, aceștia erau
regii și faraonii, aceia care erau în vârful ”piramidei sociale”. Așa că nimic nu a fost mai radical
decât afirmația Torei (legii) conform căreia orice om este după chipul și asemănarea lui
Dumnezeu, nu doar o elită! Chiar și în zilele noastre poate nu toți oamenii sau nu toate
popoarele s-au convins de acest adevăr, să ne gândim că India în prezent este o țară ce are caste,
dar gândiți-vă în vremurile în care împărații și faraonii aveau putere absolută de viață și de
moarte asupra cetățenilor imperiilor lor, cum a fost primită și privită această idee? Cu siguranță
deci este o critică împotriva societăților bazate pe clase și caste, o critică împotriva suveranilor
care trebuie să-i privească pe cei care sunt sub autoritatea lor, ca fiind creați după chipul Lui
Dummnezeu…

O altă idee interesantă apare mai târziu cu privire la poporul Israel care în întregime a fost
chemat să fie un popor de preoți și împărați:

”Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt” Exod 19:6

Toate religiile (inclusiv în zilele noastre) susțin că au anumiți oameni care sunt preoți, o elită,
aceia care sunt superiori față de restul, dar aici vedem un alt lucru interesant, și anume faptul că
toți membrii poporului Israel sunt preoți, toți sunt chemați să fie învățători, să fie sfinți și o
națiune de lideri și de oameni care să fie o lumină între alte națiuni în ce privește morala și
cunoașterea lui Dumnezeu. Acest lucru face diferența între cultura biblică și alte civilizații, faptul
că fiecare membru este în parte responsabil pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, pentru ca să-L
slujească și să fie sfânt înaintea Lui, păzind cuvintele scrise pe cele două table de piatră, iar
această responsabilitate nu trebuie aruncată (doar) în cârca unor clerici.

Mai departe trebuie să scoatem în evidență un alt aspect cu privire la cuvintele:

”el (omul) să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul
şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”

Observați că textul nu sugerează faptul că omul trebuie, sau că ar avea dreptul să domine peste
alți oameni. Peste câteva capitole vom descoperi că numai începând cu Nimrod și cu cetățile
zidite de el, care au format un soi de împărăție, se începe o nouă ordine mondială, o ordine în
care conducătorii vor să-și facă un nume și să zidească un turn, așa cum a fost turnul Babel
(Geneza 10:8-11), iar alți oameni vor fi privați de libertățile lor și vor trebui să muncească la acel
turn. Din nou aceeași idee, unii conduc iar alții sunt conduși dar fără consimțământul lor... așa
erau societățile în lumea veche începând cu Nimrod și cu Cetatea cea mare pe care a zidit-o, se
putea să fie altfel?

Al treilea lucru privitor la aceleași versete este faptul că Dumnezeu i-a făcut pe oameni liberi,
având putere de decizie, să aleagă binele sau răul, să mănânce din fructul interzis sau nu, și
vedem asta încă din prima întâmplare descrisă în Biblie, cu adevărat lui Adam și Eva le-a dat
posibilitatea să calce porunca nu numai să creadă că sunt liberi ci și să poată face ce doresc, ce
aleg ei, și știm foarte bine ce au ales cei doi să facă. Porunca a doua ne spune că Tatăl nostru din
ceruri nu poate fi asemănat cu nimic din creație pentru că el nu este din materie ”Să nu-ţi faci
chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele
mai de jos decât pământul”. El este dincolo de universul pe care L-a creat, Dumnezeu este liber
astfel ne-a făcut liberi după chipul Lui, acesta este un dar pe care îl avem noi oamenii, dar pe
care de cele mai multe ori îl întrebuințăm greșit, după cum Cain alege să-l ucidă pe Abel fratele
lui, apoi lumea dinainte de potop ajunge plină de violență până într-acolo încât lui Dumnezeu să-
I pară rău că a făcut pe om pe fața pământului. Aceasta este drama noastră a umanității, o să
folosim libertatea pe care o avem pentru a crea o lume bună (precum era la început) sau vom
crea haos, răutate și distrugere în jurul nostru? Îi vom iubi și onora pe cei din jurul nostru care
sunt creați asemenea chipului lui Dumnezeu sau vom face ceea ce s-a făcut de la începutul
istoriei adică războaie, lupte, violență, neînțelegeri și ură? Aceasta este provocarea anului 2019,
când există atâtea tensiuni între state, războaie în oriental mijlociu, intoleranță față de oamenii
religioși și multe altele, toate reflectă viața și gândirea oamenilor ”societății moderne”. Ce vom
face? Cum vom alege să gândim și să acționăm? Sunt doar două întrebări la fel de relevante
atunci când s-a scris Geneza, precum sunt astăzi când este nevoie de ființe care să semene
Creatorului.

În anul 2008 gânditorul Nicolas Wolterstorff a publicat o lucrare amplă demonstrând că idea de
justiție în lumea occidentală (Europa și America) se bazează pe acest crez ”noi toți suntem egali
și avem valoare, valoarea de a fi asemenea Lui și de a fi iubiți și salvați de Dumnezeu”. Societatea
seculară care nu îl cunoaște pe Dumnezeu nu ar fi putut niciodată să creeze o ordine socială cu
indivizi care au drepturi egale, a fost Cuvâtul lui Dumnezeu la mijloc, sau cum zicea președintele
John F. Kennedy în cuvântarea sa de inaugurare: ”drepturile omului nu vin de la vreun stat ci din
mâna lui Dumnezeu.”

În concluzie, nici un alt text nu a adus o contribuție atât de mare la morala omenirii, nici o altă
civilizație sau religie nu a exprimat acest adevăr sub această formă, aici găsim o diferență majoră
între Biblie și alte texte sau religi. Adevărul cuprins în câteva cuvinte din cartea Genezei a dus la
aceste realizări:

-drepturile omului

-abolirea sclaviei

-valoarea intrinsecă a vieții și a tuturor oamenilor

-egalitate în fața justiției a tuturor oamenilor indiferent de culoare, crez, limbă sau etnie

-pacifism

-iubirea și toleranța aproapelui

Atunci când aceste principii sunt sau au fost încălcate înseamnă că noi, societatea și umanitatea
în general NU am reușit în mod deplin să aducem acest adevăr la rang de lege universală, nu am
reșușit să-l trăim din toată inima, pentru ca acest cuvânt să aducă rod în inima și în viața noastră,
pentru ca el să ne schimbe pe noi și pe cei din jur, ca în cele din urmă să reparăm această lume
bolnavă, pentru a face o lume asemenea celei de la început, unde toate erau nu doar bune (tov),
ci FOARTE BUNE. O lume în care dacă pretinzi că-L iubești pe Dumnezeu, atunci trebuie să iubești
chipul Lui, adică omul.

Elias J.

26.10.2019