FINANŢAREA SISTEMULUI DE

SĂNĂTATE ÎN ROMÂNIA PRIN

VENITURI PUBLICE
Masterand: Gogea Maria-Gabriela
Master: Managementul Instituțiilor și al servicilor medicale și farmaceutice
2018-2019 , Anul 1, Universitatea ”Ovidius” din Constanța , Facultatea de
Medicină

0
 FINANŢAREA SISTEMULUI DE SĂNĂTATE ÎN ROMÂNIA PRIN VENITURI PUBLICE

Veniturile de la bugetul de stat, din asigurările private şi asigurările sociale, reprezintă

cele mai des întâlnite modalităţi de finanţare a serviciilor de sănătate în statele membre ale UE.
În România, finanţarea sănătăţii se realizează, în principal, din venituri publice, dintre acestea,
cea mai mare parte fiind asigurată de bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de
Sănătate, completată cu sume de la bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor sociale de stat,
precum şi din veniturile proprii ale populaţiei. Sistemul veniturilor publice la nivel naţional
presupune o varietate de forme şi metode pentru atragerea la bugetul statului şi al FNUASS a
mijloacelor băneşti necesare finanţării şi funcţiilor sale, în condiţiile diminuării acestor venituri şi
crearea unor dezechilibre financiare. Sustenabilitatea sistemului de asigurări sociale de
sănătate este condiţionată de capacitatea de colectare a veniturilor care trebuie să acopere
cheltuielile prezente şi viitoare.

Sistemele de finanţare a sănătăţii din statele membre UE sunt în permanenţă supuse

modificărilor, aceste state fiind într-o continuă evoluţie şi schimbare; şi, în acelaşi timp şi profilul
bolilor şi resursele necesare vindecării şi /sau ameliorării acestora. Deşi aceste sisteme de
finanţare diferă de la o ţară la alta, comun acestora, este nevoia unui mecanism robust de
finanţare a sănătăţii , de o forţă de muncă bine pregătită şi plătită în mod adecvat, de informaţii
fiabile pe care să se bazeze deciziile şi politicile, precum şi de logistica şi tehnologia necesară
pentru a livra medicamente şi servicii de calitate. În acest sens, creşterea eficienţei este
cercetată cu atenţie, putând fi considerată ca un "venit" care poate reprezenta o sursă de
finanţare pentru serviciile de sănătate.

În Europa nu există în prezent, sisteme de sănătate care să fie finanţate în exclusivitate

din resurse publice sau private, finanţarea realizându-se din mai multe surse, atât publice cât şi
private.

Astfel, sistemele de sănătate la nivel european sunt finanţate din mai multe surse,
îmbinând finanţarea de la bugetul de stat, din asigurările sociale de sănătate publice şi private,
coplata sau plata directă către de pacienţi a serviciilor medicale.

În România sistemul de sănătate este finanţat din resurse financiare publice şi private,
preponderenţa majoritară fiind a celor publice, din acestea un procent de 85% fiind administrat
de Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) .

Astfel, finanţarea asistenţei medicale este asigurată în principal din bugetul FNUASS,
completată cu sume de la bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi
din veniturile proprii ale populaţiei. În cazul celor private, majoritatea resurselor financiare provin
din plăţi directe, respectiv coplăţi sau tarife pentru servicii. Îmbolnăvirile datorate unui accident
de muncă sau unei boli profesionale sunt acoperite prin bugetul asigurărilor sociale de stat din
Fondul de risc pentru accidente de muncă şi boli profesionale, gestionat de Casa Naţională de
Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

1
 Principalele venituri publice destinate sănătăţii în România sunt contribuţiile de asigurări
sociale de sănătate, care în anul 2011 au totalizat 2,6% din PIB.

Pe lângă asigurările sociale de sănătate, sistemul public de sănătate beneficiază de

venituri din contribuţia de claw-back şi din accizele pe tutun şi băuturi alcoolice („taxa pe viciu”) .

În afara veniturilor cu destinaţie specială, sistemul de sănătate mai este finanţat şi din
subvenţii de la bugetul de stat, adică din impozitarea generală. În anii 2010 şi 2011 acestea au
avut un rol foarte important pentru acoperirea deficitului bugetului FNUASS, totalizând 15% din
veniturile totale.

În prezent, în România de la bugetul de stat se finanţează numai anumite servicii,

respectiv acţiunile de prevenţie, având în vedere cauzele care determină nevoia de servicii
medicale sau prevenirea acestora, respectiv boala obişnuită, boala profesională sau accidentul
de muncă, unele servicii de urgenţă sau o componentă a acestora, având în vedere faptul că
acestea reprezintă un drept al cetăţenului şi o datorie a statului.

Deşi finanţarea din resursele financiare publice reprezintă o importantă sursă de

finanţare a sistemului de sănătate, în România, ca şi în majoritatea ţărilor din Europa, principala
sursă de venituri publice destinate sănătăţii sunt contribuţiile de asigurări sociale de sănătate.

Legislaţiile naţionale ale statelor membre UE au instituit obligaţia plăţii unei contribuţii de
asigurări sociale, astfel încât aceste sisteme să îşi poată realiza obiectivul principal, respectiv
cel de a asigura asistenţa medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de
persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de
sănătate. Mecanismele actuale care stau la baza acoperirii costurilor din sistemul de sănătate la
nivelul statelor membre UE, au la bază latura de solidaritate socială. Potrivit acestui principiu,
toţi cetăţenii, indiferent de veniturile pe care le realizează au dreptul la protejarea sănătăţii .

În prezent, în România, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem

de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază
pentru asiguraţi, fiind obligatorii pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi
pentru cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere
temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond.

Pentru a dobândi calitatea de asigurat persoana în cauză trebuie să contribuie la

bugetul FNUASS, iar această contribuţie se materializează prin aplicarea unor cote asupra
veniturilor pe care aceasta le realizează.

Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate se stabilesc pe persoană, fiind dependente

de venit şi nu de risc, existând însă un plafon al veniturilor pentru care contribuţiile sunt
obligatorii. Diferenţa dintre cuantumul efectiv al contribuţiei ce revine diferitelor persoane este
determinată în practică de mărimea veniturilor la care se calculează cota de contribuţie.
Principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice
impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari, însă cota de
contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv.

2
 Nivelul procentual al contribuţiei datorate la bugetul fondului a scăzut constant în ultimii
ani. Astfel, dacă din anul 1999 până în anul 2002 contribuţia a fost în cuantum de 7% atât
individual, cât şi din partea angajatorilor, din 2003 până în aprilie 2006 s-a colectat o cotă de
6,5% individual, şi 7% pentru angajator, iar din mai 2006 până la sfârsitul aceluiaşi an, câte
6,5% pentru ambele categorii. Anul 2007 a venit cu o nouă reducere pentru angajator la un
procent de 6%. În anul 2008, cota de contribuţie la sănătate a fost redusă de 2 ori, ajungând de
la 6,5% la 5,5% din venituri pentru persoane fizice, şi de la 6% la 5,2% pentru angajatori,
rezultând o scădere semnificativă.

Pentru anul 2012 reglementările legale în vigoare stabilesc în sarcina angajatorilor o

contribuţie de 5,2%, iar pentru celelalte categorii de persoane care au obligaţia plăţii contribuţiei
direct sau cu plata din alte surse, o contribuţie de 5,5%. Pentru persoanele care se asigură
facultativ cota de contribuţie pentru asigurările sociale de sănătate este de 10,7%.

Persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, pentru a

beneficia de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din prima zi de
îmbolnăvire sau de la data accidentului şi până la vindecare, au obligaţia de a achita atât
contribuţia de asigurări sociale de sănătate, precum şi suma reprezentând coplata, în condiţiile
stabilite prin contractul-cadru şi prin normele de aplicare a acestuia.

Contribuţiile personale se datorează pentru toate nivelurile de asistenţă medicală, cu

excepţia asistenţei medicale primare, structurilor specifice pentru urgenţa prespitalicească şi
spitalicească. Sumele încasate din coplată constituie venituri ale furnizorilor de servicii medicale
şi se utilizează pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale.

Categoriile de persoane care beneficiază de asigurare socială de sănătate, fără plata

contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, nu datorează această contribuţie suplimentară,
fiind scutite de la coplată.

Persoanele asigurate în sistemele de asigurări sociale sănătate europene, indiferent de

cotele de contribuţie stabilite prin legislaţiile naţionale, vor primi aceleaşi pachete de servicii
medicale stabilite pentru asigurările de sănătate obligatorii. Acesta este şi unul dintre motivele
pentru care asigurările sociale nu presupun excluderea asigurărilor private, în toate statele
membre UE existând asigurări complementare. Sub acest aspect sistemele de asigurări sociale
de sănătate se deosebesc de sistemele de asigurări de bunuri, în cazul asigurărilor de bunuri,
indemnizaţia de asigurare fiind plătită în limita sumei asigurate, fără a depăşi valoarea bunului
din momentul producerii cazului asigurat.

Menţinerea unui nivel ridicat de sănătate a populaţiei echivalează cu necesitatea

obţinerii unor venituri mai mari la bugetul fondului care să asigure acordarea de servicii
medicale populaţiei şi totodată să acopere deficitele create la nivelul acestuia. Una dintre
problemele majore care a contribuit la diminuarea veniturilor la bugetul FNUASS a reprezentat-
o în principal diminuarea substanţială a numărului de contribuabili care participă efectiv la
finanţarea acestui sector complementar cu creşterea numărului beneficiarilor de servicii
medicale care sunt scutiţi de la plata contribuţiei de asigurări de sănătate .

3
 În acest sens, urmând modelului statelor membre UE, în România, în contextul
măsurilor luate pentru suplimentarea surselor de venit la bugetul FNUASS, pe lângă contribuţia
datorată de angajaţi, angajatori şi persoanele fizice, taxa de claw-back a fost identificată ca o
nouă sursă care să se constituie ca venit propriu al Ministerului Sănătăţii şi ulterior să fie alocată
prin transfer în bugetul FNUASS sau direct venituri la bugetul FNUASS, pentru medicamente de
care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe
bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Având în vedere necesitatea implementării unui sistem de claw-back sustenabil în

vederea asigurării asistenţei medicale la nivel naţional, contribuţia de clawback a făcut obiectul
a mai multor reglementări.

Această contribuţie este asimilată unei obligaţii fiscale, fiind datorată de către toţi
producătorii de medicamente prezenţi pe piaţa românească prin intermediul deţinătorilor
autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor în România sau reprezentanţilor legali ai
acestora, în vederea finanţării serviciilor de sănătate necesare pentru întreaga colectivitate.

Prin intermediul acestui sistem, producătorii de medicamente care desfac produse pe

aceste pieţe, contribuie la finanţarea sistemului public de sănătate cu sume stabilite în funcţie
de volumul veniturilor realizate în relaţie cu instituţiile publice. Acest mecanism care presupune
întoarcerea unei sume către finanţator pentru aceeaşi destinaţie este utilizat de state precum
Olanda, Ungaria, Polonia, Belgia, Marea Britanie, Portugalia, Irlanda şi Franţa.

O nouă contribuţie pentru sănătate destinată pentru finanţarea cheltuielilor de

sănătate o reprezintă aşa numita „taxă pe viciu” care se datorează de către persoanele juridice
care produc sau importă produse din tutun, persoanele juridice care produc sau importă băuturi
alcoolice, altele decât bere, vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare, precum şi de către
persoanele juridice care realizează încasări din activităţi publicitare la produse din tutun şi
băuturi alcoolice.

O alternativă pentru acoperirea unor anumite segmente de asistenţă medicală, în

România o reprezintă sistemul asigurărilor voluntare de sănătate, care vine în sprijinul
sistemului social prin degrevarea FNUASS. Acesta este un sistem facultativ prin care un
asigurător constituie, pe principiul mutualităţii, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr
de asiguraţi expuşi la producerea riscului de îmbolnăvire, şi îi indemnizează, în conformitate cu
clauzele stipulate în contractul de asigurare, pe cei care suferă un prejudiciu, din fondul alcătuit
din primele încasate, precum şi din celelalte venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate
de asigurător şi fac parte din gama asigurărilor facultative conform Legii nr. 136/1995 privind
asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare. Beneficiari ai
asigurărilor voluntare de sănătate pot fi orice persoane, cetăţeni români, cetăţeni străini sau
apatrizi care au dreptul la pachetul de servicii medicale de bază în temeiul asigurărilor sociale
de sănătate, conform prevederilor legale.

Dispoziţiile speciale ale legii-cadru în domeniul sănătăţii reglementează asigurările

voluntare de tip complementar şi asigurările voluntare de tip suplimentar.

4
 Asigurările voluntare de sănătate de tip complementar suportă coplata datorată de
asigurat, în condiţiile legii, iar asigurările voluntare de sănătate de tip suplimentar suportă total
sau parţial plata pentru orice tip de servicii necuprinse în pachetul de servicii medicale de bază,
opţiunea pentru un anumit personal medical, solicitarea unei a doua opinii medicale, condiţii
hoteliere superioare, alte servicii medicale specificate în poliţa de asigurare.

Comparativ cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate acesta este un sistem bazat pe

principii diferite, însă cele două sisteme nu se exclud unul pe celelălat fiind de fapt două sisteme
complementare.

CONCLUZII

Unul dintre obiectivele urmărite în prezent de România, ca stat membru UE, constă în
dezvoltarea unui sistem de finanţare a sănătăţii care să garanteze tuturor cetăţenilor accesul la
servicii de sănătate în mod universal şi echitabil şi, totodată, să îi protejeze pe aceştia de
dificultăţile financiare care se asociază plăţii serviciilor medicale.

Astfel, chiar dacă finanţarea sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează

cu preponderenţă din contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, veniturile din aceste
contribuţii nu acoperă în totalitate nevoile populaţiei pentru acordarea serviciilor de îngrijire a
sănătăţii. Prin urmare, având în vedere şi tendinţa de sincronizare cu nivelul cheltuielilor din
statele Uniunii Europene, în condiţiile unei creşteri continue a solicitărilor de acordare a
serviciilor medicale, menţinerea unui nivel ridicat de sănătate a populaţiei echivalează cu
necesitatea obţinerii unor venituri mai mari la bugetul fondului care să asigure acordarea de
servicii medicale populaţiei şi totodată să acopere deficitele create la nivelul acestuia .

5
 Bibliografie

1.HENSHER, M.,-Financing Health Systems through Efficiency Gains Commission on

Macroeconomics and Health Working Paper WG3:2, World Health Organization, Geneva. 2001,

2.ILIESCU A. Ana –Maria, Consilier juridic, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Direcţia
Juridic, Contencios şi Administrativ, doctorand

3. VLĂDESCU, Cristian, BUŞOI, Cristian-Politici de sănătate în Uniunea Europeană, editura

Colegium Polirom, Bucureşti , 2011,

3. VLĂDESCU, Cristian–Sănătate publică şi management sanitar, Editura Cartea Universitară,

Bucureşti, pg. 255, 2004,

4. ŞAGUNA, Dan Drosu–Drept financiar public, Ediţia 4, editura CH Beck, Bucureşti, 2011,

5. art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

6. art. 8 alin. (5 ) din Legea bugetului de stat pentru anul 2012 nr. 293/2011 şi art. 257, ultima
teză din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

7. art. 213^1 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare

8. OUG nr. 104/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, OUG nr. 68/2011 pentru stabilirea unor
măsuri în domeniul sănătăţii, OUG nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor
cheltuieli în domeniul sănătăţii, OUG nr. 110/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative
în domeniile sănătăţii şi protecţiei sociale, OG 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal- bugetare

9. Titlul XI din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare Finanţarea unor
cheltuieli din sănătate.