Disfunctii ocluzale.

Bruxismul

Bruxismul este o parafunctie care consta in scrasnirea si/sau

inclestarea puternica, inconstienta, ritmica sau spontana a dintilor.
Parafunctiile sunt nocive pentru ca pot duce la suprasolicitarea
componentelor SSG prin hiperactivitate musculara. Hiperactivitatea
musculara se refera la cresterea contractiei muschilor masticatori si
cervicali neasociata unui scop functional.
o clasificarea bruxismului se poate face pe baza urmatoarelor
criterii:
o momentul practicarii parafunctiei
o pozitia mandibulara
o directia dominant si amplitudinea miscarilor parafunctionale
o tipul complicatiilor
o factorul etiologic principal – bruxism primar sau secundar

Astazi se descrie un bruxism practicat in stare de veghe si unul in

timpul somnului.Cele doua forme de parafunctie se pot asocial la
acelasi pacient, dar constituie entitati clinice diferite, care necesita o
abordare terapeutica diferita.
Bruxismul mai poate fi:
o centric ( inclestarea dintilor in pozitia de intercuspidare
maxima –PIM)
o excentric:
 inclestarea dintilor in pozitii excentrice ale mandibulei – de exemplu
cand varful caninului maxilar vin in contact cu varful caninului
mandibular
 scrasnirea dintilor:

1
  protruziva sau antero-laterala, cu o amplitudine
foarte mare a miscarilor parafunctionale – bruxismu
excentric ocazional;
 protruziva, cu o amplitudine foarte mica a miscarilor
parafunctionale (cativa mm) – bruxism excentric
vertical
Bruxismul constituie o parafunctie cu efecte nocive supra SSG, care se
poate complica cu:
o suprasolicitarea unitatilor odonto – parodontale, implantare,
muco-osoase (disfunctie ocluzala)
 atritie patologica (localizata, generalizata)
 abfractii
 mobilitate dentara exagerata, insotita sau nu de migrari
 retractii gingivale
 hipersensibilitate dentara la rece, dulce,stimuli mecanici
 fracture coronare, corono-radiculare, implante sau ale
restaurarilor
 dureri pe creasta edentate la pacientii cu proteze
mobilizabile
o disfunctie temporo-mandibulara (DTM) miogena si/sau
atrogena:
 cefalee de tensiune
 dureri musculare si/sau articulare
 hipertrofie musculara
 cracmente sau crepitatii
 devierea/deflectarea traiectului de deschidere a cavitatii
bucale
 limitarea amplitudinii miscarilor mandibulare
 blocarea temporara sau permanenta a miscarii de
deschidere a cavitatii bucale
In etiologia bruxismului au fost incriminate de-a lungul timpului trei tipuri de
factori cauzali:
- factori periferici (morfologici) cum sunt dizarmoniile ocluzale
sau anomaliile anatomice ale scheletului orofacial
- factori centrali – psihosociali

2
 - fiziopatologici
Pacientul nu practica bruxismul pentru a realiza o “autoechilibrare”
ocluzala ! Dizarmoniile ocluzale sunt adeseori efectul atritiei patologice
provocate de bruxism si nu cauza parafunctiei. Aceasta nu inseamna ca
ocluzia nu este importanta in bruxism! Echilibrarea ocluzala prin slefuire
selective nu poate elimina bruxismul , in schimb asigura transmiterea mai
favorabila a solicitarilor ocluzale mari la nivelul componentelor SSG.

Bruxismul consta in inclestarea si/sau scrasnirea puternica,

inconstienta a dintilor, in stare de veghe si /sau in timpul somnului. In
majoritatea cazurilor, pacientii nu sunt constienti de practicarea
bruxismului.
Un diagnostic precoce al bruxismului ar fi mult mai util, pentru a
permite o abordare profilactica si minim invaziva a cazurilor. Planul de
tratament va fi adaptat in functie de tipul de activitate parafunctionala
(inclestarea sau crasnirea dintilor), gravitatea bruxismului (bland, moderat
sau sever) si momentul in care este practicat (in stare de veghe, in timpul
somnului sau ambele).
Principalele metode diagnostic in bruxism:
 metode clinice
 chestionare si interviuri personale pentru a identifica tipul de
bruxism - centric, excentric, in stare de veghe, in timpul
somnului – si simptomele associate parafunctiei
 examinarea dintilor, a modelelor de studio si a fotografiilor
pentru a evolua calitativ si cantitativ gradul de uzura dentara si
evolutia acesteia in timp
 examinarea SSG in vederea depistarii unor semen associate
bruxismului (hipertrofia muschilor maseteri, semen ale DTM,
test de provocarebpozitv, fracturara dintilor si a restaurarilor,
necroza pulpara, ulcere traumatice ale mucoasei orale ect)
 metode paraclinice : utilizarea sinelor ocluzale pentru masurarea
uzirii dentare, dispositive pentru detectarea fortelor ocluzale,
polisomnografia – in laboratoare de analiza a somnului, vizualizarea

3
 defectelor microstructurale de la nivelul tesuturilor dure dentare
suprasolicitate ocluzal prin tomografie optic coerenta.
Bruxismul se mai poate asocial cu:
 mobilitatea dentara exagerata - trauma ocluzala primara provoaca
largirea ligamentului parodontal, in absenta bolii parodontale
 necroza pulpara – un dinte care isi modifica culoarea fara motiv,
adoptand o nuanta de gri, va fi supus obligatoriu unui test de
vitalitatea
 ulcere traumatice ale mucoasei – aceste leziuni pot fi provocate prin
inclestarea sau crasnirea continua a dintilor pe proteze partiale
mobilizabile cu sprijin muco-osos
 hipertrofia muschilor maseteri - si a celor temporali
 o linie alba hiperkeratinizata, localizata pe mucoasa obrazului, este
un semn care poate fi atribuit bruxismului (este prezenta intotdeauna
bilateral)
 semen si simptome se refera la “amprenta” pe care dintii o las ape
marginile limbii – ele iau nastere datorita presiunii pe care limba o
exercita asupra arcadelor dentare in momentul inclestarii dintilor
 semen simptome ale ATM artrogene, miogene sau mixte.

Efectele nocive ale brixismului se explica prin particularitatile acestei

parafunctii
 pacientii cu bruxism scrasnesc/inclesteaza dintii pe o durata
medie de 11,4 minute/noapte, in episoade a cate 20-40
secunde, suficiente pentru a provoca durerea musculara
 bruxismul da nastere unor forte ocluzale care reprezinta 60%
din forta maxima de contractie a muschiului, depasindu-le cu
mult pe cele din timpul masticatiei. Fortele generate de
bruxismul excentric abordeaza adeseori dintii in directive
orizontala, suprasolicitand parodontiul marginal de sustinere.
 Activitatea parafunctinala noscturna presupune o contractie
musculara izometrica de durata. Aceasta inhiba circulatia
normal de la nivelul tesuturilor musculare. Acumularea
produselor secundare de catabolism da nastere la oboseala,
durere si spans muscular

4
  Tiparul uzurilor debtare ca majoritatea miscarilor
parafunctionale se executa in pozitii excentrice ale mandibulei.
Pe parcursul acestora, contactele ocluzale sunt mai reduse ca
numar si condilii se gasesc departe de pozitia stabilita pep anta
tuberculului articular. In aceste conditii, instabilitatea ortopedica
creste riscul acectarii dintilor si ATM.

Uzura dentara exagerata constituie complicatia bruxismului cu care

medical dentist se intalneste cel mai frecvent in practica.
Temenul de uzura dentara se refera la acea pierdere de tesuturi dure
dentare care nu este provocata prin leziuni carioase sau
macrotraumatisme.
Uzura dentara de natura pur fiziologica apare in timp, ca oconsecinta
a contactelor ocluzale functionale. In schimb, la baza unei uzuri dentare
patologice pot sta procese precum atritie, eroziunea, abraziunea si
incovoierea tesuturilor dure dentare.
Uzura patologica declanseaza unul sau mai multe dintre semnele si
simptomele de mai jos, cee ace impune o interventie terapeutica din partea
medicului dentist:
 prejudicierea aspectului estetic al coroanei dentare
 durere si sensibilitate dentara la stimuli termici, chimici,
mecanici
 compromiterea ghidajului anterior in protruzie si a ghidajului
canin in laterotruzie; consecutive apar interferente ocluzale
nocive in miscarea excentrica a mandibulei
 pierderea stopurilor centrice, cu afectarea stabilitatii PIM

Fatetele de uzura patologica constituie un semn de disfunctie ocluzala

alaturi de:
 esecul mechanic al dintilor si al restaurarilor (fisurare, fracturare)
 hipermobilitate si migrari dentare
Un dinte mobil nu poate suferi un fenomen de uzura!!!

5
 Diagnosticul diferential dintre uzura dentara si fiziologica si cea
patologica este foarte important. Nu trebuie sa se presupuna ca orice
pierdere de substanta dura dentara superficiala este patologica. Se va
avea in vedere atat varsta pacientului in cauza, cat si localizarea si
aspectul leziunilor.
La baza uzurii dentare pot sta procese precum: atritia, eroziunea,
abraziunea si incovoirea tesuturilor dure dentare. Adeseori se observa o
asociere a doua sau mai multe mecanisme la acelasi pacient. Identificarea
tuturor factorilor etiologici ai uzurii este esentiala pentru o abordare
terapeutica eficineta a acesteia.
Atritia – este procesul in care pierderea de substanta dura dentara se
produce prin contactele dento-dentare functionale(masticatie, deglutitie)
si/sau parafunctionale (din bruxism). Prin urmare atritia poate fi fiziologica
si patologica.
Fatetele de atritie sunt localizate pe marginile incizale, pe suprafetele
ocluzale ale dintilor si restaurarilor sau sunt generalizate. Atritia apare insa
si la nivelul suprafetelor dentare proximale, cand transforma punctele de
contact proximal in arii de contact, o data cu inaintarea in varsta a
pacientilor.
Atritia patologica localizata se asociaza adeseori cu dizarmonii
ocluzale. Examinarea fetelor de atritie ofera informatii pretioase privind
pantile/versantele cuspidiene care intra in conflict. Atritia patologica
generalizata reflecta suprasolicitarea ocluzala generate de bruxism.

Eroziunea - reprezinta un process chimic in care pierderea tesuturilor

dure dentare superficiale are loc progresiv in absenta placii bacteriene.
Factorii cu potential eroziv pot fi de origine intrinseca (reflux
gastroesofacian, tulburari de alimentatie-bulimie, anorexie) sau extrinseca
(sucuri proaspete din fructe, bauturi carbogazoase, energizante sau
alcoolice, unele alimente acide si anumite procese industriale). Pentru a
evita eroziunea dentara se recomanda ca periajul dentar sa nu se
efectueze in primele trei ore de dupa consumul de fresh uri, care scad
drastic pH-ul din interiorul cavitatii bucale.

6
 Prezenta de hipersensibilitatii dentare este un semn characteristic
pentru eroziune.

Hipersensibilitatea dentinara (HD) se caracterizeaza printr-o durere

ascutita , de scurta durata, care apare in urma aplicarii unor stimuli (
termici- rece, volatile, tactili, osmotici sau chimici) pe dentina expusa
mediului buccal si care nu poatet fi atribuita altei afectiuni dentare. Dentina
nu este inervata, in schimb stimuli aplicati pe suprafata dentinara pot
declansa un raspuns din partea terminatiilor nervoase pulpare.
Abraziunea – presupune o pierdere de substanta dura dentara printr-
un process chimic anormal sau neobisnuit si nu este provocata de
contactelr ocluzale functionale din timpul masticatiei, deglutitiei.
Un efect abraziv asupra dintilor pot avea periile de dinti, mentinerea
de obiecte intre arcade si un regim alimentar dur.
Incovoierea tesuturilor dure dentare sub actiunea stresului ocluzal.

Abfractiile - aplicarea unor forte ocluzale excentrice asupra dintelui,

care declanseaza incovoierea cuspizilor. Stresul se concentreaza in
dreptul fulcrum-ului si conduce la distrugerea smaltului si a dentine
cervicale. Abfractia are o forma caracteristica de “V” cu suprafata lucioasa
si marginea incizala/ocluzala ascutita si este localizata predominant in
regiunea cervicala vestibulara. Profunzimea si intinderea in suprafata a
leziunii sunt conditionate de intensitatea, durata, directia, frecventa si
localizarea fortelor ocluzale.

In concluzie se poate vorbi despre uzura dentara:

Fiziologica

- fatete de atritie fiziologica incizala/ocluzala, provocata de

contactele ocluzale din fazele finale ale masticatiei, deglutitiei

- atritia fiziologica a suprafetelor proximale,

Patologica:

- eroziuni
- fatetele de atritie patologica localizate( dizarmonii ocluzale,
bruxism) sau generalizate ( bruxism)
7
 - abraziuni
- abfractii (verstibulare si foarte rar orale)

In prezent nu exista nici o metoda de tratament eficienta pentru eliminarea

permanenta a bruxismului.

Bruxismul din starea de veghe poate fi adus in planul constient al

pacientului, fiind tratat efficient prin: educarea pacientului, tehnici de
relaxare progresiva, biofeedback.

Bruxismul din timpul somnului nu poate fi controlat in mod voluntar.

Se impune terapia stresului emotional crescut. De asemenea s-a
demonstrate ca sina ( gutiera) de relaxare musculara reduce nivelul
activitatii parafunctionale si amelioreaza eventualele simptome
disfunctionale. Mecanismul prin care sinele/gutierele ocluzale sunt eficiente
este mult mai complex decat simpla corectare a contactelor ocluzale.
Acesta este motivul pentru care slefuirea selective nu reuseste sa elimine
bruxismul. Ea nu face decat sa distribuie mai favorabil solicitarile la nivelul
SSG, reducand riscul si frecventa complicatiilor.