Situaţia în România[modificare | modificare sursă]

Curatela este legiferată în Capitolul III, art.152-157 Codul familiei din România.
În art. 152 se stipulează cazurile în care se instituie curatela, şi anume:

 a. dacă din cauza bătrâneţii, a bolii, sau a unei infirmităţi fizice, o persoană, deşi capabilă, nu
poate personal să îşi administreze bunurile şi să îşi apere interesele în condiţii mulţumitoare şi din
motive temeinice nu-şi poate numi un reprezentant;
 b. dacă din cauza bolii sau din alte motive, o persoană deşi capabilă nu poate nici personal si nici
prin reprezentant să ia măsurile necesare în cazurile a căror rezolvare nu suferă amânare;
 c. dacă din cauza bolii sau din alte motive, părintele sau tutorele este împiedicat sa îndeplinească
un anumit act în numele persoanei ce reprezintă sau ale cărui acte le încuviinţează;
 d. dacă o persoana fiind obligata să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un
mandatar general;
 e. dacă o persoană a dispărut fără a se avea ştiri despre ea şi nu a lăsat un mandatar general.
Potrivit art. 154 Codul familiei, curatela se poate institui la cererea persoanei care urmează a fi
reprezentată, care este capabilă adică are capacitate de exerciţiu deplină.
Cererea potrivit prevederilor legale mai poate fi făcută si de soţul celui care urmează a fi reprezentat, a
rudelor acestuia, sau a tutorelui în cazul prevăzut de art. 152 lit. c, respectiv cu consimţământul
acestuia.[2]
La Art 154, Codul familiei prevede că Curatela nu se poate institui decât cu consimţământul celui
reprezentat, în afară de cazurile în care consimţământul nu poate fi dat.[3]