MECANISME COGNITIVE

Aceste mecanisme captează și prelucrează informațiile, permițând cunoașterea. Se numesc

cognitive deoarece cognitiv înseamnă referitor la cunoaștere.

Senzațiile -realizează legătura informațională cea mai simplă a omului cu realitatea, cu

mediul; -toate celelalte raporturi mai complexe au o bază senzorială.

Senzațiile sunt procese psihice elementare prin care se semnalizează separat, în forma
imaginilor simple și primare, însușirile concrete ale obiectelor și fenomenelor în condițiile acțiunii
directe a stimulilor asupra organelor de simț(analizatori).

Senzațiile sunt procese psihice prin care se captează și se transformă energia din mediu în
energie nervoasă, recunoscută ca atare de sistemul nostrum nervos. Observație: Imaginile formate
ca urmare a acțiunii mecanismelor de prelucrare primară sunt: a. primare – se formează în prezența
obiectului b. secundare – se formează în absența obiectului

Percepția este un proces psihic senzorial cu ajutorul căruia recunoaștem un obiect sau
fenomen . Comparativ cu senzația, percepția constituie un nivel superior de prelucrare și integrare
a informației despre lumea externă și despre propriul nostru "eu". Superioritatea percepției constă
în realizarea unei imagini sintetice, unitare, în care obiectele și fenomenele care acționează direct
asupra organelor analizatoare sunt reflectate ca totalități integrale, în individualitatea lor specifică.

Din punct de vedere neurofiziologic, la baza formării unei imagini perceptive stă activitatea
zonelor asociativ-integrative ale analizatorilor și interacțiunea dintre diverșii analizatori. În funcție
de specificul mecanismului care le realizează, se pot distinge astfel imagini perceptive
monomodale (cuprinzând informația extrasă și prelucrată de către un singur analizator) și imagini
perceptive plurimodale (cuprinzând informația extrasă și prelucrată de mai mulți analizatori).

Ca și senzațiile, percepția are o funcție informațională, dar este mai complexă, prin
intermediul căreia percepția ne asigură o informare asupra însușirilor complexe, obiectuale, ale
lumii înconjurătoare. Percepția are și o funcție adaptativ reglatorie, prin care îndeplinește roluri
majore în adaptarea organismului la mediu și în activități complexe ale omului (scrisul, cititul,
manipularea unor vehicule sau instalații complexe etc.)

Percepția este primul proces la nivelul căruia putem vorbi despre o serie de operații de
nivel concret intuitiv. Sunt operații de analiză, sinteză, comparație, după criterii perceptive de
formă, mărime, greutate, culoare etc.

Reprezentarea este primul nivel de organizare a activității mintale autonome, independent

de prezența și acțiunea directă a obiectelor externe. Sursa ei o constituie, firește, informațiile
furnizate de senzații și percepții, iar baza ei obiectivă este capacitatea mnezică a creierului.
Imaginea obiectului perceput nu dispare imediat după încetarea acțiunii lui asupra analizatorului
dat. Ea continuă încă să persiste un anumit interval de timp, pe baza fenomenului de postefect.
Apoi, părăsește scena conștiinței, trecând în stare latentă și întipărindu-se în mecanismele
memorative. Acolo, informația extrasă și reținută va fi supusă unor operații specifice de analiză,
comparare, selecție și combinare, obținându-se în final o imagine mintală nouă, de rang cognitiv
superior, pe care o numim reprezentare. Așadar, reprezentarea trebuie înțeleasă sub dublu aspect:
ca proces mintal intern de prelucrare a informațiilor furnizate de imaginile primare (senzațiile și
percepțiile) și ca imagine mintală secundară a obiectelor și fenomenelor percepute anterior.
Pornind de la aceste două aspecte, putem defini reprezentarea ca fiind procesul psihic de reflectare
mijlocită, selectivă și schematică a proprietăților concrete, mai mult sau mai puțin semnificative,
ale obiectelor și fenomenelor date în experiența senzorială anterioară a subiectului.

Reprezentarea are o funcție de cunoaștere, furnizând informații despre însușirile

semnificative, caracteristice, individuale și comune ale obiectelor și fenomenelor percepute
anterior. Reprezentările fac posibilă continuarea activității de cunoaștere, a operațiilor de
prelucrare-interpretare a informațiilor în absența obiectului și a contactului perceptiv cu acesta.
Reprezentările se află în relație logică unele cu altele, după criteriile similitudinii, opoziției,
generalității, în cadrul unui sistem reprezentațional coerent, mediat verbal. De asemenea,
reprezentările constituie principala sursă de informație pentru gândire, atunci când aceasta se
desfășoară în raport cu obiecte sau fenomene care nu sunt prezente în câmpul nostru perceptiv.
Rolul reglator al reprezentărilor se manifestă sub două aspecte: în pregătirea mintală anticipată a
acțiunilor și în coordonarea și corectarea traiectoriei de desfășurare a acestora.