Sunteți pe pagina 1din 9

Parkinson

Generalitati

Boala Parkinson poate afecta capacitatea unei persoane de a-si controla miscarile corpului. Anumite celule
nervoase de la nivelul creierului produc, in mod normal, o substanta chimica numita dopamina.
Dopamina este un mediator chimic sau un neurotransmitator, prin intermediul caruia celulele nervoase
controleaza miscarile corpului. In boala Parkinson, aceste celule nervoase, ce produc dopamina, se distrug
ducand la nivele scazute ale acesteia. Cand se intampla acest lucru pot aparea probleme in miscarile corpului.
Boala Parkinson da o gama larga de simptome si complicatii. Acest articol acopera doar tratamentul general al
bolii si nu simptomele particulare.
Tratamentul poate controla simptomele in primele faze evolutive ale bolii si este inceput imediat ce simptomele
afecteaza activitatea zilnica si abilitatea de a munci a persoanei bolnave. De exemplu, o persoana dreptace la care
tremorul se instaleaza pe partea stanga poate sa nu se simta stanjenita de aparitia acestui simptom si poate sa nu
simta nevoia unui tratament pana cand simptomatologia se inrautateste.
O persoana ce nu poate sa-si indeplineasca sarcinile de serviciu datorita simptomelor bolii va dori sa inceapa
tratamentul mult mai repede dacat o persoana care nu munceste sau care nu este afectata in activitatea zilnica de
vreunul dintre simptome.
Simptomele acestei afectiuni apar de obicei la persoane cu varste intre 50 si 60 de ani. Afectiunea evolueaza lent
si uneori poate trece neobservata de familie, de prieteni si chiar de persoana in cauza. Un numar mic de persoane
dezvolta simptomele doar pe o singura parte a corpului, acestea neprogresand si pe cealalta parte.
Medicamentele pot controla simptomele intr-o oarecare masura, dar o data cu evolutia bolii, acestea devin din ce
in ce mai ineficiente. Boala Parkinson poate cauza o varietate de complicatii pe masura ce evolueaza.
Legatura dintre boala Parkinson si factorii de risc este inca in cercetare. Acesti factori de risc pot fi: factori
genetici, varsta, toxine din mediul inconjurator sau radicalii liberi(antioxidanti). Desi aceste cercetari sunt pe cale
sa dezvaluie anumite raspunsuri, expertii nu stiu cu siguranta cauza acestei boli.
Sunt studii in desfasurare ce urmaresc sa determine daca exista o cauza genetica a bolii Parkinson. Doar un mic
procent dintre cei ce au boala Parkinson au un parinte, un frate sau o sora cu aceasta boala. Totusi, transmiterea
unor gene (unitatea de baza a ereditatii, alcatuita din acid dezoxiribonucleic) anormale pare sa fie cauza bolii
Parkinson cu debut precoce in cadrul unor familii la care se descopera aceasta afectiune la varste mult mai tinere.
Nivelurile scazute de dopamina (mediatorul chimic) implicate in controlul miscarilor dau simptomatologia
acestei afectiuni. Lipsa acestui neurotransmitator apare atunci cand celulele nervoase dintr-o anumita parte a
creierului (substanta neagra - substanta nigra), ce produc dopamine, se deterioreaza sau se distrug. Cauza exacta
a acestei afectari a celulelor nervoase nu se cunoaste.
Tipul si severitatea simptomelor bolii variaza de la un bolnav la altul si in functie de stadiul bolii. Simptomele,
care pot aparea la un pacient in primele faze, pot sa nu se dezvolte decat in fazele tardive ale afectiunii la alti
pacienti sau pot sa nu apara deloc.
Cele mai frecvente simptome sunt:

- tremorul (oscilatii lente si regulate), de cele mai multe ori a mainii, a bratului sau a piciorului. Tremorul din
boala Parkinson apare atunci cand persoana afectata de aceasta boala este treaza, este in pozitie sezanda sau in
picioare (tremorul de repaus) si cedeaza atunci cand persoana misca partea afectata a corpului;
- rigiditatea musculara si durerea continua. Unul dintre cele mai comune semne aparute la debutul bolii este
reducerea balansarii bratului afectat in timpul mersului datorita rigiditatii musculare. Rigiditatea poate afecta
musculatura membrelor inferioare, a fetei, gatului sau a altei parti a corpului si poate duce la oboseala musculara
si la anchilozare;
- miscari incetinite si limitate (bradikinezie), mai ales atunci cand persoana incearca sa se miste dintr-o pozitie de
repaus. De exemplu, miscarea de ridicare dintr-un scaun sau schimbarea pozitiei in pat pot fi dificile;
- slabirea muschilor fetei si a gatului. Vorbirea si inghitirea pot deveni mai dificile si persoanele respective se pot
ineca, tusi sau pot pierde saliva pe la colturile gurii. Vorbirea este una monotona si soptita. Pierderea capacitatii
de contractie a muschilor fetei poate duce la o expresie faciala fixa, asa numita "masca Parkinsoniana";
- dificultati in deplasare (probleme ale mersului) si in mentinerea echilibrului (instabilitate posturala). Persoanele
cu boala Parkinson pot face pasi marunti si tarandu-si picioarele, acestea fiind foarte apropiate si se pot inclina
putin in fata din talie (pozitia garbovita), de asemenea exista probleme cu intoarcerile din timpul mersului.
Balansul si problemele de echilibru pot duce si la cazaturi. Totusi, aceste probleme de obicei apar mai tarziu in
evolutia bolii.
Tremorul este unul din primele semne pe care pacientii sau cei din familia lor il observa. Initial tremorul poate
afecta doar un brat sau doar un picior sau poate fi observat pe o intreaga parte a corpului. Tremorul mai poate
afecta, de asemenea, limba si buzele. Pe masura ce boala avanseaza, acest tremor se poate extinde pe ambele
parti ale corpului, desi in unele cazuri acesta ramane doar pe o singura parte.
Stresul emotional si solicitarea fizica fac ca tremorul sa fie mult mai evident. Somnul, relaxarea completa sau
intentia de a face o miscare sau chiar miscarea in sine reduc sau chiar opresc tremorul.
Desi tremorul este unul dintre cele mai comune semne din boala Parkinson, aproape jumatate din cei care au un
tremor nu au Parkinson. In contrast cu tremorul din boala Parkinson, tremorul de alte cauze se amelioreaza in
repaus, nu se imbunatateste o data cu miscarea membrului respectiv si se inrautateste atunci cand persoana
incearca sa indeplineasca o anumita sarcina. Cauza cea mai frecventa a tremorului ne-Parkinsonian este tremorul
esential, o stare tratabila, de cele mai multe ori prost diagnosticata ca boala Parkinson.

Boala Parkinson poate cauza o varietate de alte simptome.

Acestea pot include:

- dexteritate si coordonare diminuate. Modificarile scrisului de mana sunt obisnuite si scrisul devine mai mic
(micrografie). Abilitatile atletice scad si activitatile zilnice, cum ar fi imbracatul sau servirea mesei devin mai
dificile;
- crampe musculare si afectarea articulatiilor;
- o piele mai grasa si aparitia sau sporirea matretei;
- probleme digestive si urinare. Constipatia este obisnuita. Controlul mictiunii este dificil si pot aparea urinari
frecvente si imperioase. Medicamentele folosite in tratamentul bolii pot ajuta sau pot inrautati aceste simptome;
- probleme aparute in controlul involuntar sau automatic al unor functii ale organismului cum ar fi: cresterea
transpiratiei, scaderea tensiunii arteriale cand persoanele stau in pozitie ortostatica (hipotensiunea ortostatica) si
disfunctii sexuale. Dar aceste simptome pot sa fie date si de tratamentul folosit in boala Parkinson;
- aparitia brusca si scurta a imposibilitatii de a se misca. Deseori poate afecta persoana in timpul mersului;
- pot aparea tulburari ale somnului, ale dispozitiei si ale gandirii la cei afectati de aceasta boala.

Somnolenta sau insomnia pot aparea la acesti pacienti datorita anxietatii, depresiei, sau oboselii fizice.
Persoanele afectate de aceasta boala pot sa nu aiba un somn normal deoarece nu-si pot schimba pozitia in pat cu
usurinta.
O persoana afectata de boala Parkinson poate deveni cu usurinta o persoana dependenta de cei din jur, o persoana
fricoasa, indecisa si pasiva. Este posibil ca aceste persoane sa vorbeasca mult mai putin decat vorbeau inainte, sa
se retraga chiar si fata de familie si prieteni si sa ramana niste persoane inactive si retrase, daca nu sunt incurajate
sa depaseasca momentul. Depresia e foarte frecventa la aceste persoane si poate fi cauzata atat de modificarile
chimice ce au loc la nivelul creierului cat si ca o reactie la aflarea vestii ca sufera de o boala ce duce la
infirmitate. Insa, cu un tratament adecvat, starea pacientului poate fi imbunatatita.
Pana la una din trei persoane care sufera de boala Parkinson poate dezvolta dementa si confuzie, similare celor
din boala Alzheimer (ansamblul dementelor degenerative primare, ce se caracterizeaza prin aparitia unei demente
cu evolutie lenta), in faza finala a bolii. Depresia poate contribui la pierderea memoriei si la aparitia confuziei.
Pierderea memoriei, halucinatiile (a auzi sau a vedea lucruri, care nu exista in realitate) si visele pline de
imaginatie pot fi uneori cauzate de medicamentele folosite in tratamentul bolii Parkinson. Exista o varietate de
afectiuni cu simptome asemanatoare celor din boala Parkinson. Unele dintre acestea pot fi reversibile.
Boala Parkinson poate fi greu de diagnosticat deoarece multe afectiuni au simptome, care sunt intalnite in boala
Parkinson (tremorul, rigiditatea musculara, miscari incetinite, tulburari ale echilibrului).

Alte afectiuni ce pot cauza simptome asemanatoare celor din boala Parkinson sunt:

- tremorul esential (denumire prin care sunt grupate tipurile de tremor fara o semnificatie patologica aparenta si
indeosebi ereditare), care nu are alte simptome decat tremorul fin si rapid. Poate aparea inainte de varsta de 25 de
ani;
- sindromul Parkinson intalnit in paralizia supranucleara progresiva (o afectiune degenerativa heterogena ce
implica afectarea celulelor nervoase de la nivelul creierului, a ganglionilor bazali sau a cerebelului) si in atrofia
sistemica multipla (termen propus pentru asocierea variabila a urmatoarelor tulburari: disfunctie a sistemului
nervos autonom, semne extrapiramidale, ataxie ce apare, mai ales la varsta adulta);
- boala Alzheimer. Confuzia si pierderea de memorie similare celor din primele stadii ale bolii Alzheimer nu apar
decat in stadiile finale ale bolii Parkinson;
- leziuni ale sistemului nervos central;
- diferite afectiuni ale tiroidei;
- boli ale ficatului;
- infectii la nivelul sistemului nervos central (cum ar fi encefalita);
- tumori la nivelul creierului;
- infarctul miocardic;
- intoxicatia cu monoxid de carbon;
- intoxicatiile cu metale grele (cum ar fi manganul);
- afectiuni psihiatrice.
Anumite medicamente (cum ar fi antipsihoticele si anumite medicamente folosite in tratamentul hipertensiunii
arteriale) pot, de asemenea, sa dea simptome similare celor din boala Parkinson
Alte simptome ce pot aparea in aceasta afectiune pot include depresia si disfunctiile sexuale. Trebuie ca aceste
probleme sa fie discutate cu medicul curant.
Factorii de risc in aceasta afectiune sunt dificil de identificat deoarece cauza bolii nu este cunoscuta. Varsta
avansata este singurul factor de risc cunoscut pentru boala Parkinson (nu este inclusa boala Parkinson cu debut
precoce). Majoritatea debuteaza dupa 50 de ani, desi boala poate aparea si la persoane intre 30 si 50 de ani si
chiar, in cazuri rare, la tineri.
Un numar foarte mic de persoane ce au fost diagnosticati cu aceasta afectiune au o ruda apropiata ce sufera de
boala Parkinson. Se pare ca un istoric familial de boala Parkinson nu creste semnificativ riscul aparitiei afectiunii
la un membru al familiei. Avand cazuri in familie de boala Parkinson cu debut precoce acestea pot reprezenta un
factor de risc important in aparitia bolii si la ceilalti membrii ai familiei, dar aceasta forma este una rara.
Unele studii au aratat ca expunerea prelungita la anumiti factori de mediu, cum ar fi pesticidele, chimicalele,
folosirea apei din fantani, poate creste riscul aparitiei bolii, dar pana acum acest lucru nu a fost demonstrat.
Exista multe afectiuni care pot dezvolta Parkinsonism (un grup de simptome ce includ tremorul, rigiditatea
musculara, miscarile incetinite si tulburarile de echilibru).
Simptomele si evolutia acestei afectiuni pot varia foarte mult de la o persoana la alta. Nu se cunoaste un
tratament pentru vindecarea acestei boli. Totusi, medicamentele, tratamentul chirurgical, exercitiile si
schimbarile modului de viata pot reduce unele dintre simptomele bolii.
Starea emotionala poate afecta simptomatologia bolii. Anxietatea, tensiunea nervoasa si tristetea pot inrautati
evolutia bolii si simptomatologia. Relaxarea, de obicei, reduce simptomele. Intr-o perioada stresanta o persoana
cu boala Parkinson poate avea o "izbucnire paradoxala". Aceasta are ca si rezultat o perioada in care persoana
afectata de Parkinson nu mai are simptome si se poate deplasa si misca in mod normal.
Este bine sa fie consultat medicul de familie atunci cand apar simptomele bolii Parkinson. Nu este nevoie de un
tratament de urgenta, atunci cand tremorul dureaza de mai mult timp. Totusi, trebuie discutat cu medicul despre
aparitia acestui tremor la urmatorul consult. Daca tremorul afecteaza activitatea de zi cu zi a unei persoane sau
daca apar si alte simptome, trebuie mers la doctor mai repede.

O persoana ce a fost diagnosticata cu boala Parkinson trebuie sa consulte doctorul imediat daca:

- exista modificari notabile ale simptomelor, cum ar fi episoade severe de rigiditate - pierderea brusca a
mobilitatii – ce poate afecta mersul;
- simptomele nu mai sunt ameliorate de medicamente;
- apar alte complicatii;
- apare depresia.
Persoanele ce sufera de Parkinson trebuie sa mearga la medicul specialist in mod regulat (o data la 3-6 luni sau in
functie de cum decide acesta) pentru modificarea tratamentului, pe masura ce boala evolueaza.

Daca se descopera aparitia tremorului, acesta trebuie atent urmarit si trebuie discutat cu doctorul la urmatorul
control medical. O descriere cat mai exacta poate ajuta medicul sa puna un diagnostic corect.

Descrierea pacientului ar trebui sa raspunda la urmatoarele intrebari:

- tremorul a aparut brusc sau treptat?


- ce a dus la imbunatatirea sau inrautatirea lui?
- ce parte a corpului a fost afectata?
Este indicat sa se apeleze serviciile de urgenta daca apar simptome precum stare de slabiciune brusca, paralizie,
pierderea echilibrului, alterarea vorbirii sau probleme vizuale. Acestea pot fi semnele unui infarct miocardic.
Simptomele din boala Parkinson, de obicei, evolueaza lent, pe perioada catorva luni.

1. Diagnostic precoce

In acest moment nu exista nici un test screening pentru boala Parkinson. Diagnosticul de boala Parkinson se
bazeaza pe istoricul medical si pe un examen neurologic amanuntit.

2. Investigatii

Nu exista teste de laborator care sa diagnosticheze boala Parkinson. Daca simptomele pacientului si rezultatele
obtinute de doctor in timpul consultului nu sunt in intregime tipice bolii Parkinson se pot face anumite teste
pentru a putea diagnostica alte afectiuni cu simptome asemanatoare. De exemplu, testele de sange pot fi facute
pentru a verifica daca nu este cumva vorba de o afectiune tiroidiana sau hepatica. O examinare RMN poate fi
facuta pentru a exclude un infarct miocardic sau o tumora a sistemului nervos central.
Un alt test imagistic numit PET (tomografie cu emisie de pozitroni) poate detecta nivele scazute de dopamina la
nivelul creierului, putandu-se astfel pune diagnosticul de boala Parkinson. Totusi, aceasta investigatie nu este una
uzuala deoarece este foarte scumpa si nu este disponibila in foarte multe spitale, fiind inca in faza experimentala.
La inceput, pacientii cu boala Parkinson pot sa nu aiba nevoie de tratament, daca simptomele sunt usoare.
Medicul va putea amana momentul prescrierii tratamentului pana cand simptomele bolii devin suparatoare si
interfera in activitatea zilnica. Metodele de tratament aditionale cum ar fi exercitiile fizice, fizioterapia si terapia
ocupationala pot fi de ajutor in toate stadiile bolii Parkinson, mai ales in mentinerea tonusului, mobilitatii si
independentei.
Daca este nevoie de tratament medicamentos, exista citeva optiuni. Desi levodopa este inca considerata cel mai
bun medicament pentru Parkinson, efectele ei secundare (ce includ miscari involuntare si alte complicatii
motorii) pot cauza probleme in stadiile tardive ale bolii.
Studiile recente sugereaza ca tratamentul initial cu agonisti dopaminergici cum ar fi pramipexol si ropinirol pot
intarzia necesitatea inceperii tratamentului cu levodopa si pot astfel intarzia aparitia efectelor secundare ale
acesteia. Alte medicamente nondopaminergice ce pot fi folosite in primele faze evolutive ale bolii sunt
amantadina, inhibitori de monoaminoxidaza (cum ar fi selegin) si anticolinergice (cum ar fi trihexifenidil).
Medicul curant impreuna cu intreaga echipa ce supravegheaza pacientul bolnav de Parkinson il pot indruma pe
acesta in ceea ce priveste suportul emotional si educatia medicala, specifice acestei afectiuni. Acestea sunt
importante pe intregul parcurs evolutiv al bolii.
Nu exista nici un tratament care sa opreasca distrugerea celulelor nervoase ce duce la aparitia acestei afectiuni.
Totusi, unele medicamente pot ameliora simptomele bolii. Tratamentul chirurgical poate fi, de asemenea,
folositor in tratarea simptomelor, dar in cazul unui numar mic de persoane.
Tratamentul este diferit pentru fiecare persoana in parte si se poate schimba pe masura ce boala evolueaza.
Varsta, ocupatia, familia si conditiile de viata pot influenta deciziile privind inceperea tratamentului, tipul
acestuia si cand sa se modifice medicatia. Daca starea de sanatate se modifica tratamentul trebuie si el ajustat
pentru a obtine un echilibru intre calitatea vietii, efectele secundare ale bolii si costurile tratamentului.
Exista o serie de masuri ce pot fi luate si la domiciliul persoanei afectate de Parkinson pentru a face ca aceasta sa
faca fata mult mai usor simptomelor. Trebuie sfatuit pacientul sa-si foloseasca energia pentru activitatile strict
necesare si sa-si amenajeze locuinta astfel incat sa-i fie foarte usor sa se deplaseze si lucrurile necesare sa-i fie la
indemana. Toate acestea il vor ajuta sa fie o persoana independenta.
Exercitiile fizice regulate, o dieta echilibrata sunt foarte importante in cadrul tratamentului. Exercitiile pot ajuta
la mentinerea tonusului, a coordonarii si a rezistentei, dar si in mentinerea greutatii si in reducerea posibilitatii de
aparitie a constipatiei. In ceea ce priveste alimentatia persoanelor cu Parkinson este foarte important ca acestea sa
ceara toate informatiile privind alimentatia medicului curant, deoarece consumul de proteine poate interfera cu
absortia medicamentelor si poate modifica eficacitatea lor.
Este indicat ca pacientii sa-si pastreze o stare cat mai buna de sanatate. O dieta echilibrata, odihna, precum si
suportul emotional si practic din partea familiei, pot fi de mare ajutor. Recunoasterea si tratarea depresiei
reprezinta o parte importanta a terapiei la domiciliu. Depresia este frecventa la cei cu Parkinson si poate aparea
inainte ca boala sa fie diagnosticata.
O persoana aflata intr-o faza avansata a bolii este limitata in ceea ce priveste libertatea de miscare si efectuarea
activitatilor zilnice. Simptomele se pot modifica de la o zi la alta si efectele adverse ale medicamentelor folosite
in cadrul tratamentului pot limita eficienta acestuia. Medicul curant va trebui sa modifice tratamentul in functie
de modificarile ce apar in simptomatologia bolii.
Un logoped poate recomanda exercitii de respiratie si de vorbire ce pot sa ajute pacientii, care au vorbirea
monotona, imprecisa, soptita, specifica celor afectati de Parkinson, mai ales in stadiile finale.
Trebuie sa existe o modificare si in ceea ce priveste alimentatia, referitor la ce si cum mananca. De exemplu,
acestia se pot hrani stand in picioare si mancand cate putin, iar alimentele sa fie cat mai usor de mestecat. Toate
acestea pot sa scuteasca pacientul de eventualele probleme legate de alimentatie. Tinand barbia ridicata, inghitind
des si evitand dulciurile se poate reduce salivatia.
Blocarea musculara poate fi rezolvata prin efectuarea unor miscari intentionate. Deplasarea catre un punct fix pe
pamant, facand un prim pas precis, lung, in stil de mars poate ajuta la depasirea episoadelor de rigiditate
musculara.
Pe masura ce boala evolueaza, simptomele devin din ce in ce mai suparatoare. Majoritatea pacientilor dezvolta
un tremor de la usor la moderat. Miscarile sunt lente si limitate datorita rigiditatii musculare si incetinirii sau
pierderii reflexelor automate (bradikinezie).
Tratamentul in acest stadiu este cantarit in functie de severitatea simptomelor si de efectele adverse ale
medicamentelor. Simptomele bolii se schimba pe masura ce afectiunea trece prin diferitele stadii evolutive.
Doctorul va supraveghea evolutia fiecarui pacient in parte si va modifica tratamentul in functie de aparitia unor
noi simptome.
Levodopa este cel mai cunoscut medicament folosit in tratamentul bolii Parkinson. Totusi poate avea o serie de
efecte adverse la doze mari sau dupa un tratament indelungat. Medicul specialist poate sa prescrie agonisti
dopaminergici, cum ar fi pramipexol sau ropinirol pentru a pregati inceperea tratamentului cu levodopa. Studii
recente au aratat ca aceste medicamente pot intarzia aparitia efectelor adverse ale levodopei. De asemenea,
doctorul poate prescrie agonistii dopaminergici in acelasi timp cu levodopa.
Viata de zi cu zi a unui bolnav cu Parkinson La inceput, boala nu afecteaza intr-o prea mare masura viata
persoanei in cauza, dar o data cu trecerea timpului aceasta devine din ce in ce mai suparatoare.
Tratamentul la domiciliu ii ajuta pe cei afectati sa se adapteze si pe masura ce boala avanseaza sa ramana
independenti cat de mult este posibil. Calitatea vietii acestuia depinde in mare masura de continuarea activitatilor
de la serviciu, de pastrarea unei legaturi stranse cu familia si de pastrarea independentei. Folosirea unui baston
sau a unui mergator pot fi utile pe masura ce boala avanseaza.

Aspecte ce pot fi de folos in tratamentul ambulator al unui pacient cu Parkinson sunt:

- modificarea anumitor activitati si reamenajarea casei astfel incat activitatile zilnice sa fie cat mai mult
simplificate, iar repozitionarea mobilei sa fie facuta astfel incat sa existe mereu ceva in care pacientul sa se
sprijine atunci cand se deplaseaza;
- sa urmeze o dieta sanatoasa, care sa includa fructe, vegetale, cereale, legume, peste, carne de pasare, carne
slaba, produse lactate slabe;
- exercitiile fizice si fizioterapie, care sunt foarte eficiente in toate fazele bolii;
- sa faca fata aparitie tremorului, iar pentru reducerea acestuia poate fi buna luarea unei greutati in mana care
tremura;
- sa se lucreze cu un logoped pentru imbunatatirea vorbirii;
- reducerea problemelor in ceea ce priveste mancatul si salivatia excesiva prin schimbarea mancarurilor si a
felului cum sunt mancate;
- a face fata blocajului motor, prin diferite metode cum ar fi mersul catre o tinta de pe podea;
- a face fata disfunctiilor sexuale. Trebuie discutat cu medicul si despre aceasta problema. Acesta poate sugera o
serie de modificari in terapie, cum ar fi schimbarea medicamentelor sau a exercitiilor fizice

Tratamentul medicamentos este tratamentul uzual in cadrul bolii Parkinson. Scopul acestui tratament
medicamentos este de a suplini lipsa neurotransmitatorului - dopamina, ce cauzeaza simptomatologia acestei
afectiuni. Tratamentul este inceput, de obicei, cand simptomele bolii duc la infirmitatea persoanei, aceasta ne mai
putand sa-si desfasoare activitatile zilnice.
Tratamentul poate fi diferit in functie de simptome, de varsta pacientului, precum si in functie de raspunsul
acestuia la medicamente. Medicamentele pot ameliora simptomele, dar au si o serie de efecte adverse. Este
nevoie de timp pentru ca medicul sa stabileasca o combinatie eficienta de medicamente, care sa-si faca efectul la
fiecare persoana in parte.
Astazi, levodopa este considerata cea mai eficienta in controlul simptomelor din boala Parkinson si pentru multi
ani a fost medicamentul preferat in tratamentul celor noi diagnosticati cu Parkinson. Totusi, datorita folosirii
acesteia pe o perioada lunga de timp si in doze crescute au aparut o serie de complicatii motorii, care au fost
dificil de tratat.
De aceea, unii medici prefera sa foloseasca agonistii dopaminergici, mai nou aparuti (cum ar fi pramipexol si
ropinirol), mai ales in primele etape ale bolii. Folosirea acestor medicamente in primele faze ale afectiunii duc la
amanarea introducerii in tratament a levodopei si astfel se intarzie aparitia complicatiilor motorii. Dar si folosirea
acestor medicamente poate conduce la aparitia complicatiilor motorii.
Intrebarea privind care dintre aceste doua medicamente, levodopa sau agonistii dopaminergici este mai benefic in
primele faze ale bolii; nu este pe deplin lamurita. Levodopa controleaza simptomele mult mai bine decat agonistii
dopaminergici. Totusi, avand in vedere studiile efectuate, ingrijorarea medicilor in ceea ce priveste efectele pe
termen lung ale administrarii de levodopa in fazele initiale si in doze mari, i-a facut pe acestia sa recomande
tratamentul initial cu agonisti dopaminergici, mai ales la cei sub 60 de ani. Pe masura ce boala avanseaza
medicul va putea prescrie concomitent levodopa si agonisti dopaminergici.
Apomorfina este un agonist dopaminergic folosit pentru tratarea episoadelor ocazionale de imobilitate, asociate
cu boala Parkinson. Acesta este primul medicament ce poate fi injectat cand muschii devin rigizi si intepeniti si
persoana in cauza nu se mai poate ridica dintr-un scaun sau nu-si mai poate desfasura activitatile zilnice.
Tratamentul cu apomorfina administrat la nevoie poate face posibila reducerea dozelor de agonisti
dopaminergici.
Acest lucru duce si la scaderea efectelor adverse cum ar fi miscarile involuntare si convulsiile. Pot exista si unele
cazuri in care se urmeaza tratamentul cu doze constante de levodopa si agonisti dopaminergici si uneori doze de
apomorfina, atunci cand este nevoie, in loc sa urmeze un tratament in care dozele medicamentelor administrate
oral sunt ajustate in functie de urgentele aparute. Apomorfina trebuie administrata impreuna cu medicamente
antiemetice pentru a preveni aparitia greturilor si varsaturilor.
Studii recente arata ca tratamentul cu doze mari de antioxidant coenzima Q10 poate incetini progresia bolii
Parkinson, dar trebuie luat in primele faze ale bolii. Studii ulterioare sunt necesare pentru a determina cat de
sigur este tratamentul si eficacitatea acestuia.
Optiuni de medicamente O serie de medicamente pot fi folosite in tratamentul bolii Parkinson, in diferitele faze
ale acesteia.

In general, tratamentul initial al bolii Parkinson incepe cu:


- agonisti dopaminergici (bromcriptina, pergolid, pramipexol, ropinirol);
-levodopa si carbidopa;
- inhibitor periferic al catecol-0-metiltransferazei (COMT) -entacapon, tolcapon;
- agenti anticolinergici (benztropina, trihexifenidil);
- selegilina - inhibitor al monoaminoxidazei tip B;
- amantadina.
De retinut!

Toate medicamentele folosite in tratamentul Parkinsonului pot avea efecte adverse neplacute. Un regim
medicamentos ideal este acela ce controleaza simptomele bolii si efectele adverse sunt bine tolerate de pacient.
Medicii, in general, vor incerca un singur medicament la un moment dat si vor recomanda doze mici, pentru a
minimaliza efectele adverse.

Este bine de stiut ca:

- levodopa si alte medicamente pot fi mult mai eficiente, daca sunt luate inainte de mese;
- oprirea brusca a medicatiei poate inrautati simptomele si poate fi periculoasa.
Pot aparea o serie de complicatii in urma unui tratament indelungat in boala Parkinson, care pot include:
- modificari spontane in raspunsul pacientului la medicatie;
- spasme sau convulsii.
Probleme pot aparea si ca rezultat al bolii in sine, cum ar fi:
- imposibilitatea de a se misca
- scaderea tonusului muscular.
Un posibil efect advers serios al tratamentului cu agonisti dopaminergici este somnolenta diurna. Somnolenta
brusca si coplesitoare, fara a-si da seama persoana respectiva ca este pe cale sa adoarma, poate fi numita "atac de
somn". Acesta poate aparea si in momentul in care pacientul conduce masina si poate fi o amenintare grava la
siguranta acestuia. Trebuie sa se discute cu medicul despre efectele de acest tip, daca pacientul urmeaza
tratamentul cu agonisti dopaminergici.
Schimbarea dozelor sau folosirea unei combinatii diferite de medicamente pot fi de ajutor in astfel de situatii.
Medicamentele necesare tratarii acestei afectiuni sunt prescrise de medicul specialist, iar pacientul trebuie
informat foarte bine in legatura cu modul in care acestea trebuie luate. Este foarte important ca pacientul sa
respecte cu strictete recomandarile medicului pentru un cat mai bun rezultat al terapiei.
Tratamentul chirurgical poate fi luat in considerare atunci cand medicamentele nu mai pot controla simptomele
bolii sau cand efectele adverse sunt destul de severe si afecteaza activitatile de zi cu zi ale pacientului.
Electrostimularea profunda cerebrala este un tratament nou in terapia Parkinsonului. Aceasta terapie foloseste
impulsuri electrice pentru stimularea unei anumite zone a creierului. Impulsurile electrice sunt generate de o serie
de electrozi plasati printr-o interventie chirurgicala in creier.
Aceasta tehnica poate fi folosita si in combinatie cu tratamentul medicamentos, cu levodopa sau alte
medicamente, cand acesta nu mai controleaza simptomatologia intr-un mod adecvat. Aceasta tehnica chirurgicala
este pe cale sa devina metoda chirurgicala preferata de terapie, mai ales a cazurilor aflate intr-o faza avansata a
bolii. Nu distruge substanta nervoasa de la nivelul creierului si are riscuri mult mai mici decat metodele vechi,
mai distructive, cum ar fi palidotomia si talamotomia.
Palidotomia si talamotomia sunt rar facute in ziua de azi. Ele implica distrugerea precisa a unei mici suprafete
din portiunea profunda a creierului, care cauzeaza simptomele bolii.
Neurotransplantul este un procedeu experimental, care este in studiu, pentru terapia Parkinsonului. Consta in
implantul de celule care sa produca dopamina la nivelul creierului. Aceste celule pot proveni de la un creier fetal,
desi folosirea tesuturilor fetale este controversata. In viitor, neurotransplantul poate include si transplantarea
nervilor din zonele sanatoase in zonele afectate sau folosirea celulelor modificate genetic.
Neurotransplantul a fost facut unui numar mic de persoane si poate fi facut doar in cateva centre medicale din
lume. Informatiile despre eficienta acestui procedeu sunt limitate si pana in acest moment, nu este o optiune reala
pentru cea mai mare majoritate a oamenilor.

1. Electrostimularea cerebrala profunda

Electrostimularea cerebrala profunda nici nu vindeca boala Parkinson nici nu elimina nevoia medicatiei.
Electrostimularea profunda a talamusului este facuta pentru a trata tremorul dat de boala. Procedurile prin care se
stimuleaza nucleul subtalamic si globus pallidus controleaza o gama larga de simptome pe langa tremor si sunt
folosite mult mai frecvent decat stimularea talamusului.

2. Palidotomia si talamotomia

Cativa neurochirurgi pot face aceste interventii chirurgicale, dar nici una dintre ele nu mai este facuta in mod
uzual.

3. Neurotransplantul

Aceasta procedura este inca experimentala si nu a fost efectuata decat pe putine persoane. Efectele sale sunt
vizibile dupa cateva luni sau mai mult si pana acum, nu a fost documentat nici un beneficiu al acestei nterventii.
Persoanele care doresc sa ia in calcul o interventie chirurgicala in cadrul terapiei bolii Parkinson trebuie sa
apeleze la cel mai bun neurochirurg disponibil. Se pot primi informatii in legatura cu aceasta afectiune de la o
serie de organizatii ce sprijina persoanele afectate de boala Parkinson.
De retinut!

Tratamentul chirurgical devine o optiune pentru cei afectati de boala Parkinson atunci cand boala este avansata si
medicatia nu mai poate controla boala intr-un mod adecvat. In cazul unei afectiuni ce poate evolua, al unor
simptome ce se inrautatesc, unele persoane pot avea o serie de manifestari ce nu mai pot fi controlate. Totusi,
cand o persoana are un tremor sever pe o parte a corpului, trebuie luata in seama electrostimularea cerebrala
profunda deoarece are rezultate mult mai bune decat medicatia. Cei cu o boala Parkinson avansata sau care au
alte afectiuni (cum ar fi bolile de inima sau plamani, cancerul sau afectiuni renale) nu sunt buni candidati la una
dintre variantele de interventii chirurgicale. De asemenea, chirurgia nu este o optiune pentru cei cu dementa sau
probleme psihiatrice.
Interventia chirurgicala nu reprezinta o rezolvare pentru cei cu boala Parkinson. De obicei, dupa aceasta,
medicatia este inca necesara, dar interventia chirurgicala poate reduce numarul si dozele de medicamente
necesare controlarii simptomelor bolii. Toate acestea duc la reducerea efectelor adverse cauzate de medicamente
si in acelasi timp se obtine si un control al bolii.
Fizioterapia, logopedia si terapia ocupationala pot fi de mare ajutor in terapia bolii Parkinson.
Numeroase terapii nutritionale au fost sugerate ca si tratamente ale bolii Parkinson. Nici una dintre acestea nu si-
a dovedit eficacitatea. Totusi, este important sa se mentina o stare cat mai buna de sanatate si sa se urmeze o
dieta alimentara echilibrata.
Inainte de incercarea unor tratamente complementare, cum ar fi dieta, trebuie sa se discute cu medicul curant
despre siguranta tratamentului si posibilitatea aparitiei efectelor adverse. Toate aceste informatii sunt de ajutor in
luarea unei decizii privind tratamentul.
Tratamentele complementare nu trebuie sa inlocuiasca medicamentele necesare tratarii bolii, daca este foarte
probabil ca aceste medicamente sa dea rezultate bune. Depresia care nu raspunde la medicatie se poate
imbunatati cu terapie cu electrosocuri. Aceasta poate imbunatati, pentru o scurta perioada de timp si miscarile,
dar cauza acestei imbunatatiri nu este cunoscuta, deocamdata.