Sunteți pe pagina 1din 2

Relația grădiniță- școală- familie- societate

Prof. Chivoiu Violeta


Liceul Tehnologic Alexandru Ioan Cuza, Panciu

Dezvoltarea personalității copilului este rezultatul unui ansamblu de factori: familiali,


școlari și comunitari. Sistemul de învățământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat
întotdeauna cerințele și posibilitățile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor
al dezvoltării sociale.

Factorii familiali sunt ca proximitate și importanță cei mai importanți in dezvoltarea


unei personalități armonioase. Rolul familiei nu se mai poate limita doar la asigurarea
condițiilor de viață pentru copil, la supravegherea lui, ci trebuie văzut ca factor principal în
educația și socializarea copilului precum și ca un continuator al cerințelor impuse de practica
educațională. Pentru reușita actului educațional, munca depusă de profesor trebuie
continuată, susținută și întărită de familie.

În primii ani de viață, achizițiile dobândite de copil în cadrul familiei sunt


fundamentale pentru dezvoltarea ulterioară a acestuia. Modelele de comportament oferite de
părinți și membrii apropiați din familie, precum și climatul socio-afectiv în care se realizează
aceste influențe educaționale reprezintă primul model social cu influență hotărâtoare asupra
modului de comportare și relaționare al copiilor în societate.

La intrarea în cadrul primului colectiv al copiilor - grădinița, strategiile educative fac


apel la sprijinul și colaborarea părinților în adaptarea preșcolarilor cu noul mediu social și
educațional. Perioada preșcolară presupune achiziții psiho-comportamentale fundamentale
pentru adaptarea, integrarea și dezvoltarea copilului. În grădiniță se pun bazele parteneriatelor
educaționale realizate în sprijinul dezvoltării societății prin prisma educației. Importanța
participării familiei în educație ca partener activ este subliniată de necesitatea implicării
părinților în diverse activități alături de cadrele didactice, pe lângă obișnuitele ore de
consiliere. Vizând dezvoltarea armonioasă a personalității preșcolarilor și pregătirea acestora
pentru viață, activitățile desfășurate în grădiniță pun accent pe socializare, integrare dar și
pregătirea pentru școală – cel de-al doilea mediu educațional al copilului, dar cu un sistem de
reguli mai strict definite, programe mai încărcate și implicit o încărcătură afectivă și cognitivă
mai mare.

Atât școala cât și grădinița sunt instituții puternic ancorate în comunitate, care prin
statutul pe care îl au, prin cadrul legislativ, activitățile desfășurate și multitudinea resurselor
implicate, în special cele umane pot deveni promotori ai parteneriatului comunitar. Școala
este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi,
formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social. Ea funcţionează într-o
comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie, care au la rândul lor o ofertă
educaţională: familia, autorităţile, organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, poliţie,
biserică etc.
Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: şcoală, familie şi
societate atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea ce
e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra copilului.

Prin participarea în societate copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul casei”


în condiţii de siguranţă. El se află printre semeni, dar care nu sunt şi intimi. Aici relaţiile sunt
mai puţin afectivizate şi au detaşarea unei comunicări sociale. Este un spaţiu unde copilul
poate experimenta o imagine de sine mai realistă (care nu este prea încărcată de afectiv) şi
poate stabili relaţii pe care el însuşi să le gestioneze. Tot prin societate, copilul poate adera la
un model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de apartenenţă. Comuniunea cu
ceilalţi asemenea, colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă.

Parteneriatul grădiniţă – familie - societate se referă la construirea unor relaţii


pozitive între familie, grădiniţă şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate
avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu
părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura
dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a
crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii
caută modele în părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc), iar aceştia, la rândul
lor vor să crească mici genii.

Așadar, copilul nu trebuie privit doar ca beneficiar al educației, ci și ca participant.


Educația copiilor nu se poate realiza fără colaborarea dintre toți acei factori care la un moment
dat intervin în viața, respectiv educația acestora. Copilul este astfel un produs social în care se
reflectă valorile sociale. Acțiunea asupra copilului este mediată de familie, însă acumulează
eforturile tuturor celorlalți factori. Comunitatea locală, școala, familia, grădinița reprezintă
instituții ale educației prin intermediul cărora se cultivă responsabilizarea socială și se
perpetuează valorile sociale