1. http://www.horticultorul.

ro/insecte-boli-daunatori-fungicide-insecticide-ingrasaminte-
pesticide/mana-vitei-de-vie/

2. https://www.agrimedia.ro/articole/micozele-vitei-de-vie

Micozele viţei-de-vie sunt boli produse de ciuperci, în general microscopice, care în unii ani pot
produce pagube care compromit recolta în proporţii ridicate, putându-se ajunge la distrugerea ei
totală, conform cercetărilor efectuate şi publicate de A. Teodorescu şi colaboratorii.

Mana viţei-de-vie - Plasmopara viticolă

Simptomatologie - atacul se manifestă pe toate organele verzi ale plantei: frunze, lăstari, lăstari
erbacei, cârcei, flori, ciorchini şi boabe. Pe frunze, petele de mână au aspect diferit în funcţie de
fenofază, când se produce infecţia. Primăvara, petele sunt de culoare galben-untdelem, lucioase, care
cu timpul se brunifică, frunza având aspect de ars. În dreptul petelor, după 1-2 zile, pe partea inferioară
se formează un puf albicios, alcătuit din conidiofori şi conidii, care reprezintă organele de răspândire a
ciupercii. Toamna, în urma infecţiilor secundare, apar pete mici, colţuroase, care se brunifică, în
contrast cu restul frunzei, care rămâne verde, dând acesteia un aspect mozaicat, stadiu cunoscut ca
fiind al frunzelor mozaicate. Pe lăstarii erbacei şi pe cârcei, ciuperca produce pete alungite de culoare
brună, iar pe lăstarii deja lemnificaţi petele au culoare brună-violacee şi sunt dispuse în preajma
nodurilor. Pe ciorchinii tineri, atacul poate fi foarte periculos în anii cu precipitaţii abundente. Aceştia
se îngălbenesc şi se acoperă cu conidiofori şi conidii sau se brunifică şi se usucă pe timp secetos. Pe
inflorescenţe şi ciorchinii mici apare puful de conidiofori şi conidii, stadiu numit putregaiul cenuşiu
sau rot-gri, deosebit de păgubitor. Înainte de intrarea în pârgă, când infecţia se face prin pedicel şi
burelet, apare putregaiul brun sau rot-brun, bobiţele se brunifică, se zbârcesc şi uneori se desprind de
pe ciorchine şi cad. Butucii puternic atacaţi de mană nu se lemnifică normal, fiind distruşi de ger.

Agentul patogen
Boala este produsă de ciuperca Plasmopara viticola (Berk. Et curt.) Berl et De toni, clasa Oomycetes,
ordinul Peronosporales, familia Peronosporaceae. Aparatul vegetativ al ciupercii este un sifonoplast
intercelular cu haustorii în celule. Conidioforii se formează în afară şi poartă conidii mici,
microconidii sau conidii de vară (200-400 de conidii pe conidiofor), din a căror germinare rezultă 5-8
zoospori biflagelaţi, reniformi. Infecţiile produse de zoosporii ce iau naştere din germinarea
microconidiilor poartă numele de infecţii secundare. În spaţiile intercelulare, ciuperca formează
oogoane şi anteridii, din a căror cuplare rezultă oospori - organe de rezistenţă şi de iernare a
patogenului. În primăvară, oosporii germinează la suprafaţa solului îmbibat cu apă, dând naştere unei
macroconidii, care conţine 15-20 zoospori biflagelaţi. În timpul ploilor din primăvară, aceştia sunt
proiectaţi pe partea inferioară a frunzelor şi produc infecţii de primăvară sau primare. După infecţie,
are loc perioada de incubaţie, când ciuperca se dezvoltă intercelular, care este foarte diferită în funcţie
de temperatură şi umezeală. Manifestarea bolii este marcată prin apariţia conidioforilor ce poartă
microconidii, care cauzează infecţii secundare repetate în perioada de vegetaţie. Condiţiile necesare
pentru producerea infecţiei primare sunt temperatură de peste 8 grade Celsius (practic 11 grade
Celsius) şi solul îmbibat cu apă. Pentru producerea infecţiilor secundare este necesară o temperatură de
10-11 grade Celsius, stagnarea apei de ploaie sau rouă pe organele plantei minimum o oră şi jumătate
şi o umiditate relativă a aerului de minimum 75%.

Combatere
Se recomandă efectuarea unui complex de măsuri culturale şi chimice, menţionându-se următoarele
măsuri: evitarea efectuării de plantaţii dese, fără posibilităţi de aerisire; legarea corectă a lăstarilor,
răsfiraţi, nu mai mult de 2-3 lăstari la un loc; aplicarea la timp a praşilelor şi cât mai des, mai ales în
primăvară, pentru a evita băltirea apei, care favorizează germinarea zoosporilor; evitarea îngrăşării
excesive cu azot, care sensibilizează plantele la infecţie; în plantaţiile în care apa stagnează se vor lua
măsuri pentru executarea lucrărilor de drenaj; efectuarea corectă a tăierilor în uscat şi în verde.
Măsurile agrotehnice indicate nu sunt suficiente pentru prevenirea manei; de aceea trebuie completate
cu tratamente chimice la avertizarea emisă de către specialiştii Laboratorului Fitosanitar Judeţean.
Primul tratament după criteriul fenologic se execută când lăstarii au 6-8 frunze, al doilea se face
înainte de înflorit, iar al treilea după înflorit, aceste două tratamente fiind considerate tratamente de
siguranţă, următoarele făcându-se la un interval de 8-12 zile, în funcţie de fungicidul folosit, ultimul
tratament efectuându-se la începutul lunii august. Pentru stropit se vor procura substanţele indicate în
buletinul de avertizare emis de către specialiştii Laboratorului Fitosanitar Judeţean, care conţine şi
indicaţii asupra dozei şi a momentului aplicării. Soiurile cel mai sensibile la atacul de mană sunt:
Merlot, Aligote, Fetească Regală, Riesling italian, Chasselas dore, Muscat de Hamburg, Tămâioasă
Românească, Cabernet Sauvignon etc.

Făinarea viţei-de-vie - Uncinula necator

Simptomatologie - atacul se manifestă pe frunze, lăstari erbacei, ciorchini şi boabe, pe toată perioada
sezonului de vegetaţie. Pe frunze apare o pâslă albicioasă cu aspect purulent, pe ambele feţe ale
limbului, care se îndoaie spre partea superioară a frunzei. Sub această pâslă albicioasă ţesuturile se
brunifică sau se înroşesc. Lăstarii erbacei prezintă aceleaşi pete albicioase, purulente, stagnează în
creştere, iar frunzele de pe aceştia se încreţesc, atac cunoscut sub denumirea de drapel. Pot fi atacaţi,
de asemenea, ciorchinii tineri şi florile, pierderile fiind foarte mari; florile avortează, iar ciorchinii
afectaţi se brunifică şi pe timp secetos se usucă. Boabele sunt acoperite şi ele de o pâslă albicioasă,
crapă, iar conţinutul acestora se sparge în afară, seminţele devin evidente, în cele din urmă bobul se
usucă.

Agentul patogen
Făinarea viţei-de-vie este produsă de ciuperca Uncinula necator (Schw.) Burr., formă conidiană
Oidium tuckeri Berk., care face parte din clasa Ascomycetes, ordinul Erysiphhales, familia
Erysiphaceae. Miceliul ciupercii se dezvoltă ectoparazit şi este prevăzut cu apresori şi haustori. Pe
miceliu se formează conidii sub formă de butoiaşe hialine, dispuse în şanţuri. Ciuperca iernează sub
formă de miceliu de rezistenţă în scoarţă şi în muguri şi mai rar sub formă de periteci. Infecţiile
primare şi cele secundare sunt produse de conidii şi sunt favorizate îndeosebi de temperaturi ridicate,
ploile abundente împiedicând evoluţia bolii. Limita inferioară a temperaturii de germinare poate fi
considerată 10 grade Celsius, cea optimă fiind de 22 de grade Celsius, iar la peste 40 de grade Celsius
conidiile nu mai pot germina.

Combatere
Ca şi la mană, lucrările agrofitotehnice prezintă deosebită importanţă pentru obţinerea unor bune
rezultate în combaterea făinării. Pentru a reduce sursa de infecţie din plantaţie se recomandă tăierea şi
arderea lăstarilor atacaţi şi aplicarea corectă a lucrărilor de întreţinere, tăiat, legat, copilit, prăşit,
combaterea dăunătorilor. Executarea tratamentelor chimice trebuie făcută la avertizare, primul
tratament făcându-se la dezmugurit, iar ultimul la mijlocul lunii august. Pentru stropit se vor folosi
substanţele enumerate în buletinul de avertizare, în doza şi la momentul stabilit de specialiştii
Laboratorului Fitosanitar Judeţean. În ultimii ani au apărut pe piaţa pesticidelor multe produse care
combat atât mana, cât şi făinarea, cu rezultate foarte bune, toate aceste produse au acţiune secundară şi
asupra putregaiului cenuşiu al viţei-de-vie. Cele mai atacate soiuri în ţara noastră sunt: Aligote,
Tămâioasă Românească, Cabernet Sauvignon, Fetească Regală, Riesling Italian, Chasselas dore,
Muscat de Hamburg, Afuz Ali, Muscat Ottonel, Merlot etc.

Putregaiul cenuşiu al strugurilor - Botryotinia fuckeliana Simptomatologie - la viţa-de-vie, boala

poate ataca frunzele, lăstarii tineri, uneori şi ciorchinii tineri, dar atacul caracteristic se manifestă
toamna pe boabe, după ce acestea acumulează suficient zahăr. Pieliţa se brunifică, se dsprinde uşor de
pe pulpă şi boabele se acoperă cu un praf cenuşiu pulverulent, care poate cuprinde întreg ciorchinele,
mai ales la soiurile cu boabe dese. Infecţiile sunt favorizate de înţepăturile insectelor, de loviturile de
grindină şi de crăparea boabelor ca urmare a ploilor frecvente din această perioadă. Pe timp de secetă,
ciorchinii se usucă, acumulează mai multe zaharuri, această formă de manifestare fiind denumită
putregaiul nobil. Strugurii atacaţi de putregaiul nobil dau un vin de calitate superioară, iar din cei
atacaţi de putregaiul cenuşiu obişnuit se obţin vinuri de calitate necorespunzătoare, supuse casării şi
băloşirii.

Agentul patogen
Putregaiul cenuşiu al strugurilor este cauzat de ciuperca fitopatogenă Sclerotinia fuckeliană (De Bary)
FCK., clasa Ascomycetes, ordinul Helotiales, familia Helotiacea, forma conidiană Botrytis cinerea.
Miceliul ciupercii trăieşte saprofit, pe diferite substraturi organice intrate în descompunere sau ca
parazit. Ciuperca iernează sub formă de microsclerotim, care se formează pe organele atacate şi ca
miceliu pe coarde. Primăvara, în urma germinării sclerotiilor, se formează conidii sau apotecii cu asce
şi ascospori (mai rar). Conidiile sunt unicelulare, ovoide, iar ascosporii sunt elipsoidali, hialini,
inicelulari, ceva mai mici decât conidiile.

Combatere
Se efectuează prin aplicarea la timp şi corect a tuturor măsurilor agrotehnice, astfel încât să se asigure
o bună aerisire în plantaţie, în special la soiurile sensibile sau la cele la care pieliţa crapă uşor. În
toamnele ploioase se recomandă recoltarea mai timpurie a strugurilor, înainte ca putregaiul să facă
pagube şi, de asemenea, se recomandă combaterea moliilor şi a viespilor. Tratamentele chimice se fac
la avertizare, în fenofazele cele mai sensibile, imediat după înflorit, la compactarea ciorchinilor, la
intrarea în pârgă şi cu două săptămâni înainte de recoltat. Soiurile cel mai sensibile la atacul de
putregai sunt: Grasă de Cotnari, Chardonnay, Aligote, Riesling italian, Fetească albă, Fetească Regală,
iar dintre cele a căror pieliţa crapă uşor: Cardinal, Regina viilor, Coarnă şi altele.

Antracnoza viţei-de-vie - Elsinor ampeliana

Simptomatologie - boala se manifestă prin apariţia unor pete mici, circulare, a căror margine se
brunifică, centrul petelor rămânând de culoare deschisă. Petele pot apărea atât pe frunze, cât şi pe
lăstari şi ciorchini, înaintea înfloritului şi până la intrarea în pârgă având o bordură mai ridicată.

Agentul patogen
Boala este provocată de Elsinoe ampeliana (de Bary) Shear sinomin cu Elsinor niticola Racibotski,
forma conidiană Gleosporium ampelophagum (de Bary) Jacz, clasa Ascomycetes, ordinul Dothideales,
familia Ascomycetes. Conidiile sunt organele de diseminare a ciupercii şi germinează la suprafaţa
ţesuturilor. Conidioforii sunt scurţi, cilindrici, aglomeraţi şi formează un strat continuu, conidiile sunt
mici şi ovale, hialine. Iernează ca sclerotii, care primăvara încep să germineze începând de la o
temperatură de 2 grade Celsius şi până la 32 de grade Celsius şi ca micelii de rezistenţă pe boabele
atacate care cad pe sol. Principalii factori care influenţează apariţia şi dezvoltarea antracnozei sunt
umiditatea şi temperatura, cu producerea de pagube importante numai în anii ploioşi.

Combatere
Se recomandă drenarea pe solurile grele, efectuarea la timp şi corect a lucrărilor agrotehnice. În timpul
vegetaţiei, tratamentele pe bază de cupru efectuate pentru mană au un efect favorabil şi asupra
antracnozei; de asemenea, se pot face şi stropiri cu alte substanţe indicate de specialiştii fitosanitari.
Boala petelor roşii, Rujeola sau Pătarea roşie -

Pseudopeziza tracheiphilla Simptomatologie - boala apare în luna iunie pe frunzele de la baza

butucului, pe care se formează pete galbene, care apoi devin roşii la strugurii negri, iar la cei albi devin
galben-cenuşii, nervurile din interiorul petelor rămânând verzi.

Agentul patogen
Boala este produsă de ciuperca Pseudopeziza trcheiphilla Muller-Thurgau, clasa Ascomycetes, ordinul
Pezizales, familia Mollisiaceae. Ciuperca iernează în ţesuturi sub formă de miceliu, toamna târziu pe
dosul frunzelor atacate se formează conidiofori cu conidii. Primăvara apar pe dosul frunzelor
apoteciile, în care se dezvoltă ascele cu ascospori. Ascosporii germinează şi produc o nouă infecţie,
după care la 2-3 săptămâni apăr petele roşii, caractestice. De reţinut faptul că nu se produce decât o
singură infecţie pe an, cea din primăvară. Dacă are loc o contaminare mai târzie, aceasta poate produce
ofilirea, uscarea sau căderea strugurilor.
Combaterea
Ca mijloace agrofitotehnice se recomandă strângerea şi arderea frunzelor contaminate toamna sau
primăvara, arătura să se facă mai adânc, pentru ca frunzele să fie îngropate sub brazdă. Ca mijloace
chimice, când lăstarul are 5-7 cm, se recomandă aplicarea unui tratament cu unul dintre produsele care
se folosesc la combaterea manei viţei-de-vie. Soiurile cele mai sensibile sunt considerate: Feteasca
albă, Riesling italian, Chasselas dore, Grasă de Cotnari, Pinot gris şi altele.

Victor VĂTĂMANU

3. https://chemarkrom.ro/controlul-manei-la-vita-de-vie/

Plasmopara viticola sau mana viţei de vie este o ciupercă ce aparţine fam. Peronosporaceae,
ord. Oomycetales, clasa Phycomicetes.
Mana viţei de vie (Plasmopara viticola) este o boală foarte păgubitoare, pierderile de recoltă pot varia între 10%
până la 90-100%, în funcţie de umiditatea atmosferică, fapt care determină intensitatea atacului și frecvenţa
bolii.
Ciuperca iernează sub forma de oospori în frunzele mozaicate căzute pe sol din toamnă. În primavară, oosporii
germinează la suprafaţa solului îmbibat cu apă la temperaturi de peste 10°C (maximum fiind de 32°C iar
optimum 22°C-32°C).
În timpul ploilor repezi de primăvară, zoosporii care plutesc în bălţile din jurul butucilor sunt proiectaţi pe partea
inferioară a frunzelor și pătrund în ţesuturile plantei-gazdă prin osteolul stomatelor de pe frunze.
În acest mod se produc infecţiile de primavară sau primare. Vântul și curenţii de aer facilitează diseminarea
bolii. După producerea infecţiilor primare urmează perioada de incubaţie, la finalul căreia pe frunze apar pete
galbene-untdelemnii sau „petele iniţiale de mană”.
Manifestarea bolii este marcată de apariţia pe partea inferioară a frunzelor a unei pulberi albicioase
constituită din organele de înmulţire ale ciupercii formate din conidiofori și conidii.
Contaminările secundare cu ajutorul conidiilor se pot repeta de mai multe ori în timpul perioadei de vegetaţie
în funcţie de frecvenţa ploilor ce menţin picăturile de apă pe organele viţei de vie timp de 1-2 ore. În anii
ploioși, așa zișii ani «de mană», numărul infecţiilor secundare poate ajunge la 10-15, chiar mai multe. Stabilirea
momentului când are loc producerea infecţiei primare și determinarea lungimii perioadei de incubaţie are o
mare importanţă în combaterea raţională a manei.
Tratamentele chimice trebuie aplicate numai în timpul perioadei de incubaţie pentru ca la apariţia
conidioforilor și a conidiilor, organele viţei de vie să fie acoperite și protejate de soluţia fungică.
Momentul optim de aplicare a primului tratament depinde de momentul producerii infecţiei primare, «regula de
30 « (10°C temperatura minimă a aerului măsurată dimineaţa devreme, 10 mm precipitaţii căzute în ultimele
24-48 h, 10 cm lungimea lăstarului ce corespunde unei suprafeţe a frunzei de 5-6 cm²). Toate acestea pentru a
nu aplica prea devreme și inutil tratamentul. Durata perioadei de incubaţie variază între 4-23 de zile în funcţie
de temperatura și umiditatea relativă a mediului ambiant. (Tabelul lui Muller privind calculul perioadei de
incubaţie).
Simptome – Atacul de mană se manifestă pe toate organele aeriene ale viţei de vie, frunze, lăstari erbacei,
cârcei, flori, ciorchini și boabe.

4. http://www.scritub.com/biologie/botanica/BOLILE-VITEI-DE-VIE82153.php

Prevenire [i

Boli produse de ciuperci

Mana vitei de vie - Plasmopara viticola

Simptome. Atacul de mana se manifesta pe toate organele

aeriene ale vi]ei de vie: frunze, lastari tineri, carcei, flori,
ciorchini si boabe.
Atacul pe frunze. Frunzele pot fi atacate dupa ce ating o
suprafata de 10-25 cm2 si pana ce imbatranesc, cand practic
manifesta o rezistenta sporita la mana. Petele de mana pe
frunze au aspect variat in functie de momentul cand se produce
infectia. In primavara, petele sunt de culoare galbena-
untdelemnie, au un contur difuz, atingand dimensiuni ce
variaza de la cativa mm la cativa cm (stadiul petelor
untdelemnii). Cu timpul, centrul acestor pete se brunifica,
frunzele luand un aspect uscat (stadiul de arsuri pe frunze). Pe
partea inferioara a frunzei in dreptul acestor pete galbene-
untdelemnii, se constata prezenta unui puf albicios, alcatuit din
miceliul si sporii ciupercii. In functie de conditiile climatice
(temperatura ridicata in jur de 20-22oC si umiditate
accentuata), ce determina o evolutie rapida, faza de 'pete
untdelemnii' nu mai apare, iar frunzele nu mai prezinta pe fata
inferioara acel puf albicios, caracteristic.

La soiurile cu struguri rosii sau negri, petele de mana sunt

inconjurate de un inel visiniu, iar la cele rezistente fata de
aceasta boala petele se brunifica, iau o forma colturata si sunt
limitate de nervuri.

Catre toamna, cand frunzele devin mai rezistente, in urma

infectiilor apar pete mici, colturoase, de 1-2 mm in diametru, in
dreptul carora tesuturile se brunifica, in timp ce restul frunzei
ramane de culoare verde. Aceasta forma de atac poarta numele
de 'pete de mozaic'. In aceasta faza ciuperca nu mai produce
pe partea inferioara a limbului puf alb.

Lastarii ierbacei si carceii atacati prezinta pete alungite de

culoare bruna, care pe timp umed, se acopera cu un puf
albicios, alcatuit din masa de miceliu cu spori. Pe lastarii mai
evoluati si lignificati, atacul de mana apare sub forma unor pete
alungite de culoare bruna, ce apar in preajma nodurilor, in
dreptul carora scoarta este moarta. Coardele atacate nu se
matureaza (fig. 15).

Atacul pe ciorchinii tineri poate fi foarte periculos in anii cu

precipitatii abundente. Infectia are loc prin cozile
inflorescentelor, prin flori sau prin partea mai dezvoltata a
coditei boabelor. Ciorchinii mici, pe timp umed se ingalbenesc si
se acopera cu miceliu si spori de culoare alba, 'putregai gri' sau
se brunifica si se usuca, pe timp secetos. Bobitele se acopera
cu un puf albicios format din miceliu si spori, deoarece bobitele
tinere neacoperite de stratul ceros, permit iesirea miceliului in
exterior. Infectia pe boabe continua si dupa ce boabele sunt
mai mari si acoperite cu stratul ceros, ciuperca patrunzand prin
partea latita a coditei bobului cat si prin diferite rani produse de
insecte sau grindina. Bobitele atacate se brunifica, se zbarcesc
si uneori se desprind de pe ciorchine si cad cu usurinta. Acest
aspect parazitar intalnit pe bobitele mai dezvoltate, care ating
aproximativ 2/3 din dimensiunea lor normala, poarta numele
'putregai brun' .

Formarea miceliului si a sporilor are loc intr-un timp relativ

scurt (6-10 ore), daca umiditatea atmosferica este ridicata (95-
100 %) si temperatura este cuprinsa intre 18-24oC.

Catre toamna, in frunzele mozaicate, ciuperca formeaza

organele de rezistenta si de iernare. Acestia sunt sferici, bruni,
prevazuti cu un perete gros. Numarul lor variaza in functie de
sensibilitatea soiurilor de vita de vie fata de mana cat si de
conditiile climatice ale anului respectiv, ajungand la 200-1250
pe mm2.
5. https://www.nature.com/articles/s41598-018-19158-8 articol in engleza

Un studiu multi-omic asupra patosistemului (Plasmopara

viticola) a mucegaiului viței-vihoase dezvăluie o cursă de
brațe pe bază de codificare proteică și pe bază de codificare
în timpul infecției

Fungicidele sunt aplicate intens pentru a preveni infecțiile

cu mucegaiul viței de vie (Vitis vinifera) cu impact ridicat
asupra mediului. Pentru a dezvolta strategii alternative, am
secvențiat genomul plomaticului plasomopara viticola
oomicete care cauzează această boală. Arătăm că derivă
dintr-un strămoș asemănător cu fitofora care a trecut la
obligarea biotrofiei prin pierderea genelor implicate în
metabolismul azotului și în catabolismul acidului γ-
aminobutiric. Prin combinarea abordărilor omice multiple,
am caracterizat patosistemul și am identificat un efector
RxLR care declanșează un răspuns imun în specia sălbatică
V. riparia. Acest efector este un marker ideal pentru
ecranarea soiurilor noi rezistente la struguri. Studiul nostru
dezvăluie un mecanism fără precedent bidirecțional bazat
pe ARN, care într-o direcție ar putea fi fundamental pentru
P. viticola să-și infecteze în mod corespunzător gazda, iar
în cealaltă ar putea reduce efectele infecției asupra plantei.
Vița de vie (Vitis vinifera L.) este o marfă importantă și
cuprinde soiuri pentru producția de vin și struguri de masă
pentru consum uman1. Producția de vin este o activitate
foarte profitabilă, iar comerțul mondial de vin valorează
aproape 30 de miliarde de dolari SUA. Franța, Italia și
Spania sunt cele mai mari țări europene producătoare de
vin, care reprezintă în total jumătate din producția
mondială (http://www.oiv.int/). Vița de vie poate fi
infectată de o mulțime de agenți patogeni vegetali în toate
etapele de creștere și pentru a asigura recolta cantități mari
de produse agrochimice sunt folosite pentru a controla
răspândirea lor2. Tratamentele împotriva prafului și a
mucegaiurilor, inclusiv a plomelor oomicete Plasmopara,
necesită aproape două treimi din toate fungicidele sintetice
pulverizate în Uniunea Europeană cu efecte adverse asupra
mediului3.
plasmopara viticola (Berk. și Curt.) Berl. și de Toni
aparține grupului de oomicete (Ordin: Peronosporales,
Familie: Peronosporaceae) care cuprinde cei mai
devastatori agenți patogeni ai plantelor, cum ar fi
Phytophthora infestans, responsabili de foametea de cartofi
irlandezi în secolul al XIX-lea4. Spre deosebire de specia
hemibiotrofă Phytophthora, P. viticola este un biotrofă
obligatoriu și, prin urmare, se bazează în întregime pe
struguri ca gazdă pentru a-și finaliza ciclul de viață. P.
viticola este endemică în America de Nord, unde speciile
de Vitis precum V. riparia sunt rezistente în mod natural,
probabil ca urmare a unui proces co-evolutiv îndelungat5.
În schimb, P. viticola a fost introdus în mod neintenționat
în Europa în anii 1870 și s-a răspândit imediat pe culturile
V. vinifera provocând pandemii în toată Europa în
deceniile următoare6. Curând după aceea, utilizarea pe
scară largă a formulărilor de cupru cunoscute sub numele
de „amestecul de Bordeaux” a restricționat răspândirea
bolii și mai târziu a asfaltat calea către utilizarea excesivă
de produse agrochimice sintetice. În consecință, P. viticola
a devenit recent rezistentă la multe fungicide 7. Prin
urmare, cercetările asupra mecanismelor de rezistență a
strugurilor și dezvoltarea strategiilor alternative de
combatere a infecțiilor cu P. viticola sunt necesare în mod
urgent pentru a controla povara de mediu a culturilor de
viță de vie.
Mecanismele moleculare care apar în timpul interacțiunii
compatibile între P. viticola și V. vinifera nu sunt
cunoscute în mare măsură. Cea mai mare parte a
cunoștințelor noastre despre factorii de patogenitate
oomycete derivă din studii axate pe speciile de fitofora8. În
timpul infecției, oomicetele secretă proteine efectoare
citoplasmatice și apoplastice care de obicei suprimă
imunitatea plantelor prin declanșarea susceptibilității
(sensibilitate declanșată de efector, ETS) 9. Anumiți
efectori oomycete cu un motiv proteic special RxLR sunt
recunoscuți de genele de rezistență a plantelor și această
interacțiune declanșează imunitatea (imunitate declanșată
de efector, ETI), ceea ce duce la decesul celular localizat
sau la răspunsul hipersensibil (HR) 10. Efectorii RxLR se
găsesc din abundență în toate genomele oomicete
secvențiate și evoluează rapid. Au dobândit chiar și funcții
noi, cum ar fi suprimarea mecanismelor de amortizare a
ARN-ului plantelor12. Rolul lor în timpul infecției cu
mucegai de struguri nu este clar, iar identificarea lor
necesită abordări multi-omice. În acest scop, am secvențiat
ADN-ul extras dintr-o tulpină de P. viticola izolată în
nordul Italiei și a prezentat genomul proiectat asamblat.
Folosind genomica comparativă, am descoperit
caracteristica metabolică lipsă în genomul P. viticola care
ar putea explica modul său de viață biotrofic. Am
completat eforturile noastre de secvențiere a genomului cu
analize de genă diferențiale la nivelul întregului genom în
timpul procesului de infecție și am identificat un efector
proteic de tip RxLR care declanșează ETI în viță de vie
rezistentă V. riparia. Secvențializarea ARN mică (sRNA-
Seq) combinată cu un studiu de degradare a genomului13 a
dezvăluit o rețea de interacțiune cuprinzătoare de ARN-uri
mici (sARN) care vizează genele în timpul infecției,
permițându-ne să descoperim o strategie potențială de
reducere a ARN bidirecțională între agentul patogen și
gazda sa în ciuda barierelor speciilor.

Ansamblurile genomului nuclear și mitocondrial,

adnotarea genelor și analiza filogenetică
Asamblarea genomului proiect pentru P. viticola a
fost o condiție prealabilă pentru studiile de profilare a
genelor și a expresiei sRNA în timpul procesului de
infecție cu V. vinifera. Prin urmare, am secvențiat
genomul unei tulpini de mucegai, numit „PvitFEM01”,
izolat dintr-o podgorie locală din regiunea Trentino din
Italia. ADN-ul extras din sporangia asexuală de la
plantele infectate in vitro a fost utilizat pentru a
construi biblioteci cu perechi din Illumina (2 × 100 pb)
și a secvențiat în continuare. Deși materialul genetic
al P. viticola a fost extras în condiții sterile, a fost
abordată contaminarea potențială cu ADN provenind
din alte surse, cum ar fi gazda (viță de vie),
potențialele bacterii endofitice sau epifite ale
strugurilor. 83 de milioane de citite au rămas pentru
asamblare, după filtrarea împotriva secvențelor
bacteriene V. vinifera și bacteriene (Fig. Suplimentară
S2 și nota suplimentară). În total, 57.890 de schele
au fost obținute corespunzând unui N50 de 4.645 bp
(Tabelul 1, Figurile suplimentare S1 – S6 și nota
suplimentară). Lungimea totală a ansamblului a fost
de 83.54 Mb corespunzând la 74% din dimensiunea
genomului determinată anterior prin colorarea
Feulgen14. S-au identificat, de asemenea, conținuturi
corespunzătoare genomului mitocondrial și a fost
prevăzută prima reconstrucție mitocondrială P.
viticola ca fiind ca. 39.2 kb (Fig. S7 suplimentară).
Identitatea proteinelor mitocondriale de P. viticola a
variat de la 80 la 97% în raport cu omologii lor de P.
infestans. O singură schimbare de aminoacizi de la
Glicină la Alanină la poziția 143 (G143A) în proteina
apocitochrome b mitocondrială sugerează că
„PvitFEM01” este rezistent la fungicidele Quinone din
afara inhibitorilor (QoI) (fig. Suplimentară S8). Câteva
situsuri polimorfe au fost identificate pe genomul
mitocondrial al P. viticola, sugerând că ansamblul
nostru ar putea condensa mai multe haplotipuri (Fig.
S9 suplimentar)
În total, 38.298 de gene au fost prezise în silico din care
33.982 au fost adnotate folosind termeni de ontologie
genică (Tabelul suplimentar S1). Secvențializarea
transcrierilor ARN (ARN-Seq) extrase din sporangia de P.
viticola și materialul frunzelor infectate colectate la cinci
puncte de timp au confirmat că 18.335 din aceste gene
adnotate au fost exprimate (tabelul 1, Tabelele
suplimentare S2 și S3, Fig. Suplimentară S10 și Nota
suplimentară ). În plus, au fost identificate 320 de gene
care codifică ARNt care reprezintă toate cele 20 de clase
de izotipuri, precum și genele ribozomale 28 S și 5 S
(ARNr) au fost identificate în genomul P. viticola (tabelele
suplimentare S4 până la S6 și nota suplimentară). ARN-ul
28 S este cel mai asemănător cu cel raportat pentru P.
viticola f. sp. vinifera5 care indică faptul că izolatul
„PvitFEM01” aparține liniei C care este virulentă pe V.
vinifera și unii hibrizi de struguri, dar nu și pe V. riparia
(Tabelul suplimentar S5). Pentru a evalua gradul de
completare a genomului nostru de proiectare, am definit
genomul nucleului oomycete format din 1.299 gene din
care 81% sunt prezente și în P. viticola (Tabelul 1,
Tabelele suplimentare S7 și S8, Figurile suplimentare S11
– S13 și Nota suplimentară ). Acest număr a fost coroborat
printr-o analiză BUSCO15 care a preluat o completitudine
de 87,2% atunci când au fost luate în considerare 303
proteine eucariote conservate (tabelul suplimentar S9 și
nota suplimentară). Relația filogenetică dintre P. viticola și
oomicetele secvențiate a fost stabilită utilizând 312 gene
core cu o singură copie. P. viticola este plasat, împreună cu
Plasmopara halstedii, în interiorul cladei Phytophthora cu
sprijin 100% (Fig. 1, Figurile suplimentare S14 și S15 și
Nota suplimentară). Ramurile din linia Plasmopara sunt
mai lungi decât lungimile medii ale ramurilor speciilor de
Phytophthora. Analiza filogenetică sugerează că P. viticola
derivă dintr-un strămoș necrotrofic asemănător cu fitofora.
P. viticola secretă un efector RxLR care declanșează un
răspuns imun în Vitis riparia, dar nu în Vitis vinifera

Oomicetele secretă diferite tipuri de efectori citoplasmici

pentru a-și infecta gazdele. Acești efectori au fost studiați
în principal la speciile Phytophthora. Am identificat că P.
viticola codifică 57 RxLR și 68 proteine crinkler (CRN). În
comparație, alte oomicete aparținând genului Pythium au
doar cinci până la douăsprezece proteine CRN, ceea ce
sugerează o extindere a acestui tip efector în strămoșul care
a dat naștere liniei Hyaloperonospora, Phytophthora și
Plasmopara (Fig. 1, Tabelele complementare S10-S14,
Figurile suplimentare S16 – S21 și nota suplimentară).
Numărul de gene care codifică efectorii YxSLK recent
descoperiți16 este mare în P. viticola și P. sojae cu,
respectiv 87 (25 cu peptid semnal) și 125 gene, ceea ce
sugerează că au o funcție specială în acești doi agenți
patogeni (Fig. 1 , Tabelul suplimentar S15, Fig. S22
suplimentar și Notă suplimentară). Majoritatea efectorilor
apoplastici identificați anterior în genomele oomicete sunt
codificate de genomul P. viticola, cu cea mai mare familie
fiind inhibitorii endo-β-1,3-glucanazelor cu un domeniu al
tripsinei. Această familie include 55 de membri și este cea
mai mare dintre toți genomii oomycete disponibili. Spre
deosebire de speciile Phytophthora și Pythium, P. viticola
are doar 22 elicitine. Proteinele NPP1 care induc necroză
probabil au suferit o expansiune în linia Phytophthora, în
timp ce doar șase și 19 membri au fost găsiți în P. viticola
și, respectiv, P. halstedii, ceea ce poate sugera o pierdere
genică extinsă ca adaptare la biotrofie. Se știe că CBEL
(lectul elicitor legator de celuloză) și PcF (familia de toxine
Phytophthora cactorum-Fragaria) din P. infestans au
declanșat moartea celulară programată în gazda sa17,18.
Familiile de gene sunt fie puternic reduse, fie absente
complet la speciile Plasmopara (Fig. 1, Tabelul suplimentar
S16 și nota suplimentară). În concluzie, cu excepția
familiei inhibitorilor de glucanază (trypsină), toți efectorii
apoplastici cunoscuți au suferit contracție în linia
Plasmopara de la un strămoș asemănător cu fitofora.

Profilarea transcripțională (RNA-Seq) a genelor P. viticola

în timpul interacțiunii compatibile cu V. vinifera a
evidențiat expresia diferențială a mai multor anexine, S-
transferaze de glutation și a unuia decarboxilază a acidului
glutamic (GAD) implicate în producerea aminoacidului
non-proteinogenic Acidul γ-aminobutiric (GABA). Mai
mult, proteinele implicate în hidroliza materialului vegetal
au fost primul set de efectori apoplastici exprimați după
infecție (Tabelele suplimentare S17 și S18). Elicitinele,
efectorii RxLR și YxSLK au fost printre cele mai
exprimate proteine secretate la momentele ulterioare (Fig.
2, Tabelele suplimentare S19 – S23, Figurile suplimentare
S23 – S25 și Nota suplimentară). În timp ce majoritatea
efectorilor RxLR, Crinkler și YxSLK au arătat niveluri
fluctuante în timpul infecției, gena RxLR PVITv1008311 a
fost exprimată cu valorile FPKM crescând la 9,8 și 17,8 la
96 și respectiv 168 ore după infecție (hpi), respectiv
(Tabelul suplimentar S23). Expresia PVITv1008311 a fost,
de asemenea, măsurată prin qRT-PCR în timpul infecției și
în sporangia care corobora datele ARN-Seq obținute în
studiul nostru (Fig. 3a și b). Pentru a verifica rolul
RxLR_PVITv1008311 în patogenitate, am exprimat
secvențele de codare atât cu (+ sp) fie fără peptidă semnal
(Δsp) în planta prin infiltrarea frunzelor sterile de struguri
cultivate in vitro. Nu s-au observat simptome vizibile pe
frunzele de V. vinifera chiar și la două săptămâni de la
infiltrare, în ciuda expresiei puternice a efectorului în
planta (Fig. 3c). În schimb, atunci când aceleași construcții
vectoriale au fost infiltrate în strugurii rezistenți V. riparia,
un fenotip necrotic puternic a fost observat în jurul locului
de infiltrare numai în frunzele infiltrate cu
RxLR_PVITv1008311Δsp, dar nu și cu
RxLR_PVITv1008311 + sp (Fig. 3d). Coloritul albastru
Trypan a relevat faptul că acest halou corespunde celulelor
care au suferit moarte celulară tipică unui răspuns
hipersensibil (Fig. 3e). Mai multe elicitoare suplimentare
cu sau fără peptida semnal au fost testate prin infiltrarea
frunzelor V. vinifera și V. riparia, dar răspunsul a rămas
asimptomatic (tabelul suplimentar S24). Interesant,
secvența RxLR_PVITv1008311 a fost găsită intactă în
izolatul european INRA-PV221, dar complet fragmentată
în izolatul chinez JL-7-2 izolat inițial de V riparia (Tabelul
suplimentar S25). În mod colectiv, faptul că
RxLR_PVITv1008311Δsp generează un răspuns
hipersensibil în V. riparia, dar nu în V. vinifera, indică
faptul că cultivatoarele de viță de vie cultivate în Europa au
pierdut sau poate nu au dobândit încă recunoașterea
efectorilor de P. viticola pentru a iniția un răspuns imun
adecvat.

Metabolizarea azotului și catabolismul γ-Aminobutiric

(GABA) lipsesc în P. Viticola
Pentru a înțelege mai bine modul biotrofic de nutriție al P.
viticola, am identificat modulele metabolice care lipsesc
complet din genomul său sau diferă semnificativ de
biotroful H. arabidopsidis și hemibiotroful P. infestans.
Similar cu celelalte biotrofe H. arabidopsidis19, P. viticola
lipsește atât nitrit, cât și reductază de sulfit (Figurile
suplimentare S26 și S27). Cu toate acestea, spre deosebire
de alte biotrofe obligatorii, P. viticola îi lipsește mai multe
enzime implicate în conversia L-glutamatului fie la
succinat (modulul KEGG M00027), fie în L-ornitină
(M00028). Căile care conduc la conversia leucinei în
acetoacetat și Acetil-CoA (M00036), a L-glutaminei în
acid uridilic (M00051) și a piruvatului în acetil-CoA
(M00307) sunt de asemenea incomplete în P. viticola (fig.
Suplimentar S28 și Tabelul suplimentar S26). Cu toate
acestea, spre deosebire de celelalte două oomicete,
genomul P. viticola codifică toate genele necesare pentru a
transforma L-glutamatul în L-prolină (M00015) și pentru a
degrada L-metionină în L-cistathionină (M00035) (Fig.
Suplimentară S29) . Mai mult, cele două biotrofe H.

P. viticola pare să fi pierdut unele enzime necesare pentru

biosinteza glicozilfosfatidilinositolului (GPI) -anchor
(M00065), Coenzima A (M00120) și betainei (M00555). În
schimb, căile care conduc la biosinteza creatinei (M00047),
sfingosinei (M00099) și N-glicanului precursor (M00055,
M00073) sunt conservate în P. viticola și P. infestans, dar
se pierd în H. arabidopsidis (Fig. 4a și Tabelul suplimentar
S26). Metabolizarea azotului, asimilarea sulfului, șuntul
GABA, biosinteza ornitinei și căile de biosinteză a
monofosfatului uridin par de asemenea incomplete în
celelalte două izolate de P. viticola INRA-PV221 și JL-7-2
(Tabelul suplimentar S27) care sugerează faptul că
metabolismul glutamatului și conexiunea acestuia cu acidul
citric (acid tricarboxilic; TCA) și ciclurile ureei, precum și
biosinteza acidului uridilic și catabolismul GABA, ar putea
fi afectate în P. viticola (Fig. 4b). Având în vedere rolul
glutamatului în metabolismul aminoacizilor și utilizarea
azotului, infecția cu P. viticola ar putea avea un impact
important asupra metabolismului viței de vie în timpul
infecției compatibile. Pentru a verifica această ipoteză, am
efectuat o analiză diferențială a expresiei genice folosind
ARN-Seq în mai multe momente de timp în timpul
infecției viței de vie de „PvitFEM01” și am caracterizat
seturile de gene prin analiza de îmbogățire funcțională
folosind adnotări GO (Tabelul suplimentar S28). Interesant
este că genele viței de vie implicate în procesele
metabolice secundare, metabolismul aminoacizilor celulari
și procesele metabolice derivate au fost reprimate în mod
semnificativ în țesuturile infectate începând cu 48 CP.
Genele implicate în procesele metabolice ale compusului
cu azot și homeostazia încep să fie exprimate mai târziu în
timpul procesului de infecție la 168 CP, ceea ce ar putea
sugera că mucegaiul stimulează producerea de nutrienți de
creștere de la gazda sa, evitând totodată declanșarea morții
celulare (Fig. 4c).
O reglare a genelor mediată de sRNA-bi-specii
bidirecționale în timpul interacțiunii compatibile
Strategiile de apărare a plantelor împotriva agenților
patogeni virali și fungici se bazează în mare măsură pe
tăcerea ARN și pe acțiunea ARNm20. Pentru a explora
acest mecanism de apărare în timpul P. viticola-V.
interacțiunea vinifera, am secvențiat sARN-urile atât de la
plantele de viță de vie sănătoase și infectate la 24, 48, 72,
96 și 168 CP. Profilul sRNA al V. vinifera a arătat
îmbogățirea în ARNm-urile 21 și 24-nt tipice plantelor, în
timp ce P. viticola are o abundență aproape egală de clase
de ARNm 21- și 25-nt, care sunt, de asemenea, exprimate
din abundență în sporangia (Fig suplimentară. Fig. S30). În
total, au fost identificate două proteine asemănătoare
dicerului (DCL), două proteine argonaute (AGO) și o
ARN-polimerază dependentă de ARN (RDR), precum și
enzime cunoscute pentru a regla mecanismele epigenetice,
confirmând existența unui utilaj de reducere a ARN-ului de
bună-încredere în P. viticola care este activ în timpul
ciclului său de viață în interiorul gazdei de viță de vie
(Tabelul suplimentar S29). Printre aceste proteine s-au
găsit două enzime asemănătoare DCL, definite prin
prezența unui domeniu de dimerizare a Dicerului, ceea ce
sugerează că una dintre ele ar putea fi dedicată procesării
clasei 25 ARN sRNA. ARNm-urile de P. viticola cu
lungimea de 21-22-nt au fost generate din 592 de
transcrieri care codifică în principal pentru transportori,
factori de transcripție, metiltransferaze, gene metabolice și
elicitine. În schimb, clasa ARNm 25-26-nt derivă aproape
exclusiv din gene legate de transpunere (Fig. S31
suplimentară). ARNm-urile 21-22-nt-care derivă gene de
codare a formelor au fost cartografiate în sens și orientare
antisens, ceea ce sugerează că un intermediar dsRNA este
sintetizat, cel mai probabil, prin RDR-ul unic găsit în
genomul P. viticola (fig. Suplimentar Fig. S32). În plus, un
total de 18 gene gene efectoare CRN (fig. Suplimentară
S33), YxSLK (fig. Suplimentară S34) și RxLR (fig.
Suplimentară S35a) au produs o cantitate mare de duplexe
ARN interferitoare scurte (siRNA) 21/22-nt. rol
preponderent în reglarea post-transcripțională a acestui
factor de patogenitate în timpul procesului de infecție
(Tabelul suplimentar S30). Transcripția ARN
PVITv1_T024389 foarte structurată a codificat o proteină
cu un model neobișnuit LFLAK / RxLR în tandem și a
afișat un model de procesare unic printre eucariote cu
duplexe de SiRNA 21/22-nt prelucrate la fiecare 60-90-nt
(Figurile suplimentare S35b și S36).
Pentru a aborda potențialul rol regulator al ARNm-urilor
de viță-de-vie și P. viticola în timpul infecției, am efectuat
o analiză la nivel genomică a degradomului ARN sau
PARE (analiza paralelă a capetelor ARN) a materialului
infectat și a plantelor de control. Pentru a susține și valida
predicția noastră de ținte sRNA, am folosit SeqTar cu
parametri stricți și am păstrat doar interacțiunile sARN-
mRNA extrem de probabile bazate pe o nepotrivire și scor
de legare a valorii p ≤ 0,001 și o înălțime de vârf valabilă a
valorii p ≤ 10− 10. Am confirmat că microARN-urile
endogene (viRNA) ale viței de vie reglementează genele
importante pentru creșterea și dezvoltarea plantelor atât în
plantele infectate cât și în cele de control (Tabelul
suplimentar S31). De asemenea, am caracterizat
degradomul P. viticola și am identificat genele vizate de
ARN-urile sale endogene, cum ar fi kinazele și o proteină
VAC14 asociată veziculelor, numai în setul de date
degradome-Seq, generat de plantele infectate (Tabelul
suplimentar S32). Interesant, am identificat o potențială
interacțiune bidirecțională între, pe de o parte; ARNm-urile
produse de P. viticola declanșând clivarea genelor viței de
vie și, pe de altă parte, sARN-urile prelucrate din
transcrierile viței de vie și care vizează ARN-urile
mesomiere oomicete (Fig. 5, Tabelele suplimentare S33 și
S34). Micile duplexe ARN prelucrate din gene de
rezistență la struguri în creștere de 21-nt și cunoscute sub
numele de siRNA secundare pe faze (fazARN), au fost cea
mai abundentă clasă de ARN-uri de viță de vie și vizate
pentru genele de P. viticola clivate cu funcții diverse (Fig.
5 și Tabelul suplimentar S34 ). Alte sARN-uri procesate
din ARN-uri care nu codifică struguri, cum ar fi
transcrierile primare miRNA pri-MIR169, pri-MIR171a,
pri-MIR394c, asemănătoare cu MIR482 și pri-MIR396a,
precum și precursorul TAS3 precursor siRNA care
acționează trans, de asemenea, declanșează clivarea
diferitelor P transcrieri de viticola. Reciproc, sRNAs de P.
viticola, incluzând cele care derivă din gena CRN
PVITv1_T024389, vizează genele V. vinifera pentru clivaj
pe mai multe site-uri (Fig. 5 și Tabelul suplimentar S33).
Rezultatele noastre sugerează că în mod similar
mecanismelor descrise pentru efectorii genei care codifică
proteine, necodarea ARN-urilor mici mediază potențial
interferența dintre agentul patogen și gazda sa într-o
manieră bi-direcțională într-un mod necunoscut anterior.

DISCUTII
Scopul principal al acestui studiu a fost identificarea
factorilor de patogenitate de P. viticola implicați în
procesul de infecție a viței de vie. Pentru a permite
utilizarea abordărilor transcriptomice am secvențiat mai
întâi ADN-ul izolat de plantele infectate și am asamblat
genomul P. viticola. Asamblarea genomului italianului P.
viticola „PvitFEM01” a atins 83.54 Mb, o dimensiune a
genomului dintre izolatul chinezesc „JL-7–2” și cel francez
INRA-PV221 cu 101,3 Mb și, respectiv, 74,74 Mb, 21,22.
Genomul izolatului chinez a atins o dimensiune mai mare
de contiguri, datorită asamblării de lecturi lungi obținute
folosind tehnologia de secvențiere monocompletă PacBio,
în timp ce această lucrare s-a bazat doar pe tehnologia de
secvențiere Illumina cu pereche final. Cu toate acestea,
genomul obținut în studiul nostru a atins o completitate
suficientă pentru a identifica și adnota 18.335 de gene cu
omologie la proteine oomycete pentru care expresia a fost
verificată experimental de datele ARN-Seq
Nu am găsit o pierdere masivă de genă care să explice
obligativitatea biotrofiei în P. viticola, așa cum este
raportat pentru H. arabidopsidis19. Dimpotrivă, datele
noastre sugerează că P. viticola conține mai multe gene
efectoare RxLR, CRN și YxSLK în comparație cu alte
biotrofe. Analiza filogenetică a arătat că cele două specii
de mucegai P. viticola și P. halstedii au aceeași cladă și
sunt evolutive apropiate de speciile de fitoftora23. În
schimb, H. arabidopsidis a fost plasat într-un grup soră,
confirmând, de aceea, descoperirile recente potrivit cărora
lepădurile nu sunt monofiletice24. Lucrările noastre
contribuie la revizuirea filogeneziei mildews și confirmă
faptul că speciile Plasmopara derivate dintr-un strămoș
asemănător cu fitofora, care a trecut la obligarea biotrofiei,
și-a pierdut abilitățile necrotrofice și s-a specializat pentru
o specie gazdă definită. Oferim secvențe suplimentare de
genom și adnotare a genelor care vor permite o abordare
genomică comparativă completă și vor ajuta la
identificarea mecanismelor moleculare care dictează
biotrofia obligatorie.

Izolatul secvențiat de P. viticola „PvitFEM01” este virulent

pe V. vinifera, dar nu și pe specia sălbatică nord-americană
V. riparia. Rezultatele noastre arată, de asemenea, că
această izolație este rezistentă la Quinone în afara
fungicidelor Inhibitori (QoI), deoarece o singură schimbare
de aminoacizi de la Glicină la Alanină la poziția 143
(G143A) a fost găsită în proteina apocitocromo b
mitocondrială similar cu alte izolate de mucegai european.
la QoI7. Secvențializarea ARN 28 S a arătat că P. viticola
„PvitFEM01” aparține liniei C criptice și, prin urmare, a
evoluat pe V. vinifera după introducerea agentului patogen
în Europa5. Ținând cont de asta, ne-am așteptat ca P.
viticola să exprime gene efectoare care să nu declanșeze
niciun răspuns de apărare în V. vinifera. Infiltrarea mediată
de agrobacterium în efectele de frunze de V. vinifera nu a
dus la niciun fenotip vizibil care să confirme că izolatul
„PvitFEM01” a evoluat o strategie de infecție sigură în
mod similar cu alte biotrofe obligatorii19. În mod
remarcabil, expresia RxLR_PVITv1008311 din frunzele
cultivarului rezistent V. riparia a declanșat un răspuns
hipersensibil, ceea ce indică faptul că acest efector RxLR
este unul dintre jucătorii cheie evolutivi în cursa de brațe
perpetue dintre P. viticola și gazda sa de viță. Pentru a
infecta cu succes V. vinifera, P. viticola codifică efectori
RxLR cu proprietăți diferite în funcție de specia Vitis cu
care au co-evoluat. Efectorii RxLR pot suprima imunitatea
plantelor atunci când P. viticola infectează specii de Vitis
sălbatice, cum ar fi V. amurensis25 sau, ca în cazul
RxLR_PVITv1008311, au pierdut cel mai probabil
potențialul de a declanșa moartea celulelor atunci când
infectează V. vinifera domesticită. Cu toate acestea,
efectorul este încă recunoscut de sistemul imunitar al lui V.
riparia cel mai probabil pentru prezența în genomul gazdă a
genei de rezistență care recunoaște RxLR_PVITv1008311.
Constatarea noastră deschide, așadar, o nouă rută în
programele de reproducere a viței de vie, deoarece
RxLR_PVITv1008311 poate fi utilizat eficient în
randament mare bazat pe efector în testele de expresie
planta26. Acest lucru va ajuta la accelerarea identificării de
noi hibrizi de V. vinifera sau soiuri rezistente la P. viticola,
reducând astfel utilizarea și eliberarea în mediu a
fungicidelor și substanțelor chimice toxice.

Micozele viţei-de-vie sunt boli produse de ciuperci, în

general microscopice, care în unii ani pot produce
pagube care compromit recolta în proporţii ridicate,
putându-se ajunge la distrugerea ei totală, conform
cercetărilor efectuate şi publicate de A. Teodorescu şi
colaboratorii.
Mana viţei-de-vie - Plasmopara viticolă
Simptomatologie - atacul se manifestă pe toate organele
verzi ale plantei: frunze, lăstari, lăstari erbacei, cârcei,
flori, ciorchini şi boabe. Pe frunze, petele de mână au
aspect diferit în funcţie de fenofază, când se produce
infecţia. Primăvara, petele sunt de culoare galben-
untdelem, lucioase, care cu timpul se brunifică, frunza
având aspect de ars. În dreptul petelor, după 1-2 zile,
pe partea inferioară se formează un puf albicios,
alcătuit din conidiofori şi conidii, care reprezintă
organele de răspândire a ciupercii. Toamna, în urma
infecţiilor secundare, apar pete mici, colţuroase, care se
brunifică, în contrast cu restul frunzei, care rămâne
verde, dând acesteia un aspect mozaicat, stadiu
cunoscut ca fiind al frunzelor mozaicate. Pe lăstarii
erbacei şi pe cârcei, ciuperca produce pete alungite de
culoare brună, iar pe lăstarii deja lemnificaţi petele au
culoare brună-violacee şi sunt dispuse în preajma
nodurilor. Pe ciorchinii tineri, atacul poate fi foarte
periculos în anii cu precipitaţii abundente. Aceştia se
îngălbenesc şi se acoperă cu conidiofori şi conidii sau se
brunifică şi se usucă pe timp secetos. Pe inflorescenţe şi
ciorchinii mici apare puful de conidiofori şi conidii,
stadiu numit putregaiul cenuşiu sau rot-gri, deosebit de
păgubitor. Înainte de intrarea în pârgă, când infecţia se
face prin pedicel şi burelet, apare putregaiul brun sau
rot-brun, bobiţele se brunifică, se zbârcesc şi uneori se
desprind de pe ciorchine şi cad. Butucii puternic atacaţi
de mană nu se lemnifică normal, fiind distruşi de ger.
Agentul patogen
Boala este produsă de ciuperca Plasmopara viticola
(Berk. Et curt.) Berl et De toni, clasa Oomycetes,
ordinul Peronosporales, familia Peronosporaceae.
Aparatul vegetativ al ciupercii este un sifonoplast
intercelular cu haustorii în celule. Conidioforii se
formează în afară şi poartă conidii mici, microconidii
sau conidii de vară (200-400 de conidii pe conidiofor),
din a căror germinare rezultă 5-8 zoospori biflagelaţi,
reniformi. Infecţiile produse de zoosporii ce iau naştere
din germinarea microconidiilor poartă numele de
infecţii secundare. În spaţiile intercelulare, ciuperca
formează oogoane şi anteridii, din a căror cuplare
rezultă oospori - organe de rezistenţă şi de iernare a
patogenului. În primăvară, oosporii germinează la
suprafaţa solului îmbibat cu apă, dând naştere unei
macroconidii, care conţine 15-20 zoospori biflagelaţi. În
timpul ploilor din primăvară, aceştia sunt proiectaţi pe
partea inferioară a frunzelor şi produc infecţii de
primăvară sau primare. După infecţie, are loc perioada
de incubaţie, când ciuperca se dezvoltă intercelular,
care este foarte diferită în funcţie de temperatură şi
umezeală. Manifestarea bolii este marcată prin apariţia
conidioforilor ce poartă microconidii, care cauzează
infecţii secundare repetate în perioada de vegetaţie.
Condiţiile necesare pentru producerea infecţiei primare
sunt temperatură de peste 8 grade Celsius (practic 11
grade Celsius) şi solul îmbibat cu apă. Pentru
producerea infecţiilor secundare este necesară o
temperatură de 10-11 grade Celsius, stagnarea apei de
ploaie sau rouă pe organele plantei minimum o oră şi
jumătate şi o umiditate relativă a aerului de minimum
75%.

Combatere
Se recomandă efectuarea unui complex de măsuri
culturale şi chimice, menţionându-se următoarele
măsuri: evitarea efectuării de plantaţii dese, fără
posibilităţi de aerisire; legarea corectă a lăstarilor,
răsfiraţi, nu mai mult de 2-3 lăstari la un loc; aplicarea
la timp a praşilelor şi cât mai des, mai ales în
primăvară, pentru a evita băltirea apei, care
favorizează germinarea zoosporilor; evitarea îngrăşării
excesive cu azot, care sensibilizează plantele la infecţie;
în plantaţiile în care apa stagnează se vor lua măsuri
pentru executarea lucrărilor de drenaj; efectuarea
corectă a tăierilor în uscat şi în verde. Măsurile
agrotehnice indicate nu sunt suficiente pentru
prevenirea manei; de aceea trebuie completate cu
tratamente chimice la avertizarea emisă de către
specialiştii Laboratorului Fitosanitar Judeţean. Primul
tratament după criteriul fenologic se execută când
lăstarii au 6-8 frunze, al doilea se face înainte de
înflorit, iar al treilea după înflorit, aceste două
tratamente fiind considerate tratamente de siguranţă,
următoarele făcându-se la un interval de 8-12 zile, în
funcţie de fungicidul folosit, ultimul tratament
efectuându-se la începutul lunii august. Pentru stropit
se vor procura substanţele indicate în buletinul de
avertizare emis de către specialiştii Laboratorului
Fitosanitar Judeţean, care conţine şi indicaţii asupra
dozei şi a momentului aplicării. Soiurile cel mai
sensibile la atacul de mană sunt: Merlot, Aligote,
Fetească Regală, Riesling italian, Chasselas dore,
Muscat de Hamburg, Tămâioasă Românească,
Cabernet Sauvignon etc.

Vita de vie este frecvent afectata de diferiti agenti patogeni sau daunatori care pot provoca boli
grave si ca urmare o productie scazuta. Cei mai raspanditi agenti patogeni care afecteaza aceste
plante sunt virusurile, bacteriile si ciupercile.

Micozele sunt boli provocate de diferite ciuperci, acesta afecteaza funzele, lastarii si fructele plantei.
Principalele micoze la vita de vie sunt: mana vitei de vie, antracnoza, putregaiul alb al radacinilor si
eutipoza.

Mana vitei de vie este produsa de ciuperca Plasmopara viticola, originara din America de Nord.
Aceasta ciuperca s-a raspandit rapid si in tarile europene inca din a doua jumatate a secolului 19.
Ciuperca provoaca pagube impotante plantatiilor afectate, nu doar in anul in care ataca ci si in anii
urmatori. Afecteaza puternic boabele de strugure, vinurile obtinute din boabe bolnave sunt acide si
nu au buchet. Pagubele pot varia intre 10 si 80% din totalul culturii.

Atacul manei este vizibil pe toate organele aeriene ale plante: frunze, lăstari , cârcei, flori, ciorchini şi
boabe. Fruzele afectate sunt patate (capata aspect de ars, pe masura ce boala evolueaza) dar pana
imbatranesc manifesta rezistenta sporita la boala. Pe partea inferioare a frunzelor se dezvolta
miceliul. Lastarii ierbacei şi cârceii prezinta pete de culoare bruna si in timp sunt acoperiti de miceliu
care are aspect de puf albicios. Coardele afectate nu se matureaza, ciorchinii mici acoperiti cu
miceliu, se ingalbenesc si se usuca. Infectia poate evolua si poate afecta boabele mai mari,
acoperindu-le cu un strat ceros. Ciuperca poate afecta interiorul fructelor, patrunzand prin
intepaturile insectelor. Boabele afectate fie se zbarcesc fie cad cu usurinta.
Se transmite cu usurinta in primaverile ploioase, cand sporii crapa si incep sa se dezvolte. Dupa ce
produc infectiile primare, incepe perioada de hranire a ciupercii in frunza. In perioada urmatoare, de
formare a miceliului, se pot observa si primele simptome.

Masuri de prevenire si combatere. Se recomanda ingrijirea riguroasa a plantatiei, intrucat s-a

observat ca mana vitei de vie afecteaza intens plantatiile neingrijite. Trebuie efectuate la timp
lucrarile de igienizare, legat, copilit şi cârnit. Combaterea chimica se realizeaza prin aplicarea de
substante chimice cu solutii specifice.

Boala este originară din America de Nord, unde a fost observată încă din anul 1834 de către L. D.
Schweinitz. Datorită schimburilor comerciale, mana a fost introdusă în Europa, mai întâi în Franţa,
unde primele infecţii au fost constatate de către J. Planchon în anul 1878 şi din această ţară s-a
răspândit peste tot cu mare rapiditate, determinând împreună cu filoxera pagube considerabile
plantaţiilor viticole. La noi în ţară, mana a fost observată în anul 1887 în podgoriile Buzăului dar, după
P.Viala, este aproape imposibil ca ea să fi apărut aşa de târziu, ţinând seama că boala era semnalată
în ţările vecine încă din anul 1881. Pagubele produse de mană sunt foarte mari, nu numai în anul
când boala se manifestă cu intensitate, ci şi în anii următori. Pierderile de recoltă datorită acestei boli
pot varia de la 10 %până la 70-80 %, în funcţie de condiţiile climatice din anul respectiv. Vinurile
provenite din viile mănate sunt acide, cu un procent foarte mic de alcool (datorită unei cantităţi
reduse de zahăr în must) fără buchet şi se îmbolnăvesc de "băloşire".

Simptome. Atacul de mană se manifestă pe toate organele aeriene ale viţei de vie: frunze, lăstari
tineri, cârcei, flori, ciorchini şi boabe. Atacul pe frunze. Frunzele pot fi atacate după ce ating o
suprafaţă de 10-25 cm2 şi până ce îmbătrânesc, când practic manifestă o rezistenţă sporită la mană.
Petele de mană pe frunze au aspect variat în funcţie de momentul când se produce infecţia. În
primăvară, petele sunt de culoare galbenă-untdelemnie, au un contur difuz, atingând dimensiuni ce
variază de la câţiva mm. la câţiva cm. (stadiul petelor untdelemnii). Cu timpul, centrul acestor pete se
brunifică, frunzele luând un aspect uscat (stadiul de arsuri pe frunze). Pe partea inferioară a frunzei în
dreptul acestor pete galbene-untdelemnii, se constată prezenţa unui puf albicios, alcătuit din miceliul
şi sporii ciupercii. În funcţie de condiţiile climatice (temperatură ridicată în jur de 20-22oC şi
umiditate accentuată), ce determină o evoluţie rapidă, faza de "pete untdelemnii" nu mai apare, iar
frunzele nu mai prezintă pe faţa inferioară acel puf albicios, caracteristic.

La soiurile cu struguri roşii sau negri, petele de mană sunt înconjurate de un inel vişiniu, iar la cele
rezistente faţă de această boală petele se brunifică, iau o formă colţurată şi sunt limitate de nervuri.
Către toamnă, când frunzele devin mai rezistente, în urma infecţiilor apar pete mici, colţuroase, de 1-
2 mm în diametru, în dreptul cărora ţesuturile se brunifică, în timp ce restul frunzei rămâne de
culoare verde. Această formă de atac poartă numele de "pete de mozaic". În această fază ciuperca nu
mai produce pe partea inferioară a limbului puf alb. Rezistenţa la îmbolnăvire a frunzelor bătrâne
poate fi explicată prin procentul mic de apă, procentul mai mare de potasiu cât şi prin pH-ul neutru
spre alcalin, pe care-l prezintă sucul celular, în această fază. Lăstarii ierbacei şi cârceii atacaţi prezintă
pete alungite de culoare brună, care pe timp umed, se acoperă cu un puf albicios, alcătuit din masa
de miceliu cu spori. Pe lăstarii mai evoluaţi şi lignificaţi, atacul de mană apare sub forma unor pete
alungite de culoare brună, ce apar în preajma nodurilor, în dreptul cărora scoarţa este moartă.
Coardele atacate nu se maturează. Atacul pe ciorchinii tineri poate fi foarte periculos în anii cu
precipitaţii abundente. Infecţia are loc prin cozile inflorescenţelor, prin flori sau prin partea mai
dezvoltată a codiţei boabelor. Ciorchinii mici, pe timp umed se îngălbenesc şi se acoperă cu miceliu şi
spori de culoare albă, "putregai gri" sau se brunifică şi se usucă, pe timp secetos. Bobiţele se acoperă
cu un puf albicios format din miceliu şi spori, deoarece bobiţele tinere neacoperite de stratul ceros,
permit ieşirea miceliului în exterior. Infecţia pe boabe continuă şi după ce boabele sunt mai mari şi
acoperite cu stratul ceros, ciuperca pătrunzând prin partea lăţită a codiţei bobului cât şi prin diferite
răni produse de insecte sau grindină. Bobiţele atacate se brunifică, se zbârcesc şi uneori se desprind
de pe ciorchine şi cad cu uşurinţă. Acest aspect parazitar întâlnit pe bobiţele mai dezvoltate, care
ating aproximativ 2/3 din dimensiunea lor normală, poartă numele "putregai brun" . Formarea
miceliului şi a sporilor are loc într-un timp relativ scurt (6-10 ore), dacă umiditatea atmosferică este
ridicată (95-100 %) şi temperatura este cuprinsă între 18-24oC.

Către toamnă, în frunzele mozaicate, ciuperca formează organele de rezistenţă şi de iernare. Aceştia
sunt sferici, bruni, prevăzuţi cu un perete gros. Numărul lor variază în funcţie de sensibilitatea
soiurilor de viţă de vie faţă de mană cât şi de condiţiile climatice ale anului respectiv, ajungând la
200-1250 pe mm2 (Tr. Săvulescu, 1941).

Transmitere-răspândire. În primăvară, sporii de rezistenţă germinează la suprafaţa solului îmbibat cu

apă, la temperaturi de peste 10oC (maxima fiind de 32oC, iar optimum de 22-23oC). În timpul
germinării, sporul crapă, iar din interior apare un filament micelian cu un spor mare, ce va cădea pe
sol. În timpul ploilor repezi din primăvară, sporii ce plutesc în băltoacele din jurul butucilor, sunt
proiectaţi pe partea inferioară a frunzelor, produc filamente de infecţie ce pătrund în ţesuturile
plantei-gazdă prin stomate. Acest proces poartă numele de contaminare primară. Deoarece sporii de
rezistenţă germinează în mod eşalonat(pe măsură ce aceştia ajung la suprafaţa solului şi în funcţie de
umiditate) infecţiile primare au loc din luna aprilie până în luna iunie. Uneori, sporii de rezistenţă pot
germina de timpuriu, înainte ca viţa de vie să intre în vegetaţie şi în acest caz, infecţia primară nu
poate avea loc decât după ce apar frunzele, care au cam 5 cm în diametru, organe ale plantei
receptive la mană. După ce se produc infecţiile primare, urmează perioada de hrănire a ciupercii în
frunză, în tipul careia pe frunze apar pete galbene-untdelemnii. Lungimea perioadei de hrănire
(incubaţie),variază în funcţie de temperatura mediului înconjurător.
Manifestarea bolii este marcată de apariţia miceliilor (puf alb), ce poartă spori. Numărul sporilor de
vară, ce se formează pe miceliu, este foarte mare, fiind cuprins între 200-400. Sporii sunt luaţi de
curenţii de aer şi duşi la distanţe mari. Ei îşi pot păstra viabilitatea 7-8 zile. Ajunşi pe organele viţei de
vie, sporii după ce stau în picăturile de apă, timp de 1,5-2 ore, produc filamente de infecţie ce
pătrund prin deschiderile naturale ale frunzei (stomate). Aceste infecţii, produse de sporii de vară
poartă denumirea de infecţii sau contaminări secundare. Contaminările secundare cu ajutorul
sporilor de vară se pot repeta de mai multe ori în timpul perioadei de vegetaţie, în funcţie de
numărul şi durata ploilor. În anii favorabili pentru mană, numărul infecţiilor secundare poate ajunge
la 10-20 şi chiar mai multe. Stabilirea momentului când are loc o infecţie secundară şi determinarea
duratei perioadei de incubaţie are o mare importanţă în combaterea raţională a manei. Tratamentele
chimice trebuie aplicate numai în timpul perioadei de incubaţie, pentru ca la apariţia miceliului şi a
sporilor, când în mod sigur există pericolul unei noi infecţii, organele viţei de vie să fie acoperite cu o
peliculă de substanţă care să le protejeze. Spre toamnă, după efectuarea ultimei contaminări
secundare, ciuperca formează sporii de rezistenţă, sub forma cărora ciuperca iernează.

În ceea ce priveşte comportarea soiurilor la atacul de mană, soiurile superioare de masă şi de vin
sunt mai sensibile la atac. Printre acestea cităm: Afuz-Ali, Muscat Hamburg, Perlă de Csaba,
Chasselas, Cardinal, Regina viilor, Riesling italian, Italia, Fetească regală, Fetească albă, Băbească
neagră etc. în timp ce soiurile Negru vârtos şi Crâmpoşie sunt mai rezistente. Cercetările efectuate de
către C. Rafailă şi col. (1968) au dus la obţinerea unor soiuri şi hibrizi rezistenţi care, folosiţi ca
portaltoi, imprimă altoiului o toleranţă sporită faţă de mană, cum sunt: Vitis riparia, Vitis berlandieri,
Berlandieri x Riparia, Solonis x Riparia etc.

Prevenire şi combatere. Se recomandă aplicarea unui complex de măsuri agrofitotehnice în

plantaţiile viticole, mana fiind mai frecventă şi mai păgubitoare în plantaţiile neîngrijite. Arăturile prin
care frunzele cu sporii de rezistenţă sunt îngropate la adâncimi mai mari, cât şi drenarea terenurilor
care reţin puternic apa, duc la reducerea numărului de infecţii. Se recomandă ca terenul din vii să fie
menţinut curat de buruieni pentru a se evita o atmosferă umedă, favorabilă infecţiilor de mană. De
asemenea, legatul, copilitul cât şi cârnitul se va executa la timp (prin cârnit eliminându-se din vii
lăstarii nestropiţi, care sunt foarte uşor atacaţi de mană).

Combaterea chimică a manei se face la avertizare prin aplicarea tratamentelor cu zeamă bordoleză
0,5 %-1 % sau cu alte produse cuprice. În anii cu condiţii climatice normale se aplică 3-4 tratamente,
astfel: stropitul întâi, cu zeamă bordoleză 0,5 -1 % se efectuează când lăstarii au 6-8 frunze; stropitul
al doilea, se face înainte de înflorit; stropitul al treilea şi eventual al patrulea, după înflorit şi la
formarea ciorchinilor.

Tratamentele se vor efectua cu produse din grupele:

Gr.A:Bouillie bordelaise WDG-0,5%-posfloral 5 kg în 1000 l apă; Alcupral 50 PU-3 kg/ha în 1000 l
sol/ha; Blue Shield 50 WG-2,0 kg/ha (0,2 % în 1000 l apă la ultimele 2 tratamente); Champion 50 WP -
3 kg/ha; 2 kg/ha la ultimele 2 tratamente aplicate la interval de 10 zile; ); Cobox 50 PU-0,4 % (t.p. 28
z.); Cupertine Super-4 kg/ha;Funguran OH 50 WP-3 kg/ha (în 1000 l sol/ha); 2 kg/ha în 1000 l/ha
ultimele 2 tratamente la interval de 10 zile; Gresfin -0,25-0,5 %; Helmoxy 50 WP-3 kg/ha în 100 l
sol/ha ultimele 2 tratamente la intreval de 8-10 zile); Kocide 2000 - 1,5kg/ha (0,15 % în 1000 l sol/ha);
Kocide 101-50-PU -3 kg/ha în 1000 l soluţie/ha; Kocide 101 3-4 kg/ha în 1000 l apă; 2 kg/ha în 1000 l
la ultimele 2 tratamente la interval de 8-10 zile; Sulfat de cupru 24-945-0,5-1% soluţie neitralizată cu
var;Super Champ FL-3 l/ha; Turdacupral 50 PU- 6 kg/ha; Oxicupron 50 PU-5 kg/ha (0,5 % în 1000 l
soluţie); zeamă bordoleză 0,5-1 % (t.p. 21 z.) ,Cuprifat - 0,5%(la tratamentele 1-4 sau 15 la
tratamentele 5-8 post floral),Curenox;50- 6 kg/ha-post floral,Succer -0,5-1%postfloral ,Zeamă
bordoleză tip “MIF”-5kg/ha în 1000 l apă după înflorit ;

Gr.C: Antracol 70 WP 0,2-0,3 % (t.p. 28 z.); Dithane 75 WG-0,2 % (t.p. 28 z.); Dithane M 45-0,2 %;
Dacmancoz 80 WP-0,2 %; Efmanzeb 80 WP- 0,2 %; Mancozeb 80-0,2 % (2 kg/ha);Manzate 75 DF-
0,2%;Novazeb 800 WP- 2 kg/ha în 1000 l apă; Vondozeb-0,2 %; Dithane M 45-0,2 % (t.p. 10 z.);
Nemispor 80 WP-0,2 %; Vondozeb 75 DG-0,2 % (t.p. 28 z.); Polyram combi- 0,2% (t.p. 28 z.); Polyram
DF-0,2 % (t.p. 28 z.); Trimangol 80 PU-0,2 % (t.p. 28z.), Manconova 0,2%,Scut 0,2%(2 kg/ha în 1000 l
soluţie);

Gr.D: Topsin M-ULV- 2,25 l/ha;

Gr.E: Delan 700 WDG-0,5 kg/ha (0,05 % în 1000 l sol/ha);

Gr.F: Bravo 500 SC-2 l/ha (0,2 %), Rover 500 SC- 2 kg/ha,Canyon 500 Sc -2 l/ha(în 1000l
apă),Fungistop -0,2%(2 l/ha în 1000 l apă),Odeon 720 SC -1-1,5 l/ha în 1000 l apă,

Gr.G: Captadin 50 PU-2 kg/ha (0,2 %) în 1000 l sol/ha; Captan 50 WP-0,2 % (t.p. 21 z.); Captan 80 WP-
0,125 % (t.p.21 z.); Folpan 50 WP-0,2 % (t.p. 21 z.); Folpan 80 WDG-1,5 kg/ha; Folpan 80 WP-2 kg/ha
(0,2 %) (t.p. 21 z.); Merpan 50 WP-0,2 %; Curzate 50 WP-0,25 kg/ha (t.p. 21 z.) Folpan 50 SC -2 l/ha în
1000 l apă,;

Gr.H :Selene -0,250 kg/ha cu Mancozeb 0,8-1 kg/ha;

Gr.I: Mildicut 2 l/ha prefloral

Gr.K: Alfonat-3 kg/ha; Euparen 50 WP-0,25 % (t.p. 35 z.); Euparen multi 50 WP-0,2 % (2 kg/ha);
Quadris SC-0,75 l/ha;

Gr.L: Acrobat TMZ 90/600 WP-2 kg/ha; Aliette C-5 kg/ha; Antracol BT-0,3 % (3 kg/ha) (t.p. 28 z.);
Cuprofix F-5 kg/ha (t.p. 40 z.); Curtine V-3 kg/ha (0,3 % în 1000 l apă); Curzate Cuman-3,5 kg/ha;
Curzate Man-2,5 kg/ha; Curzate Monox-0,15 %; Curzate Plus T-0,25 % (2,5 kg/ha); Curzate Super V-
0,3 % (3 kg/ha); Éclair 49 WG-0,5 kg/ha (0,05 % în 1000 l apă); Electis 75 WG-1,5 kg/ha (0,15 % în
1000 l apă); Equation PRO- 0,4 kg/ha; Folicur E 50 WP-2,5 kg/ha; Folicur Multi 50 WP 2-2,5 kg/ha
(0,2%), 25 % în 1000 l apă); Folicur Star WDG-1,75 kg/ha; Galben M-3 kg/ha; Galben R 4/33 BLU-4
kg/ha; Labilite WP 3-4 kg/ha (t.p. 28 z.); Mancuvit PU-0,2 % (t.p. 30 z.); Micostock-2,5 kg/ha; Monoxin
Total 60 PU-2,5 kg/ha (0,25 % în 1000 l apă); Monoxin Forte 60 PU-2,5 kg/ha; Melody Duo 66,8 WP- 2
kg/ha (0,2 % în 1000 l apă); Melody Combi 43,5 WP-2,5 kg/ha (0,25 % în 1000 l ap Odeon 720 Sc –
o,15%(1,5 l/ha în 1000 l apă); Mikal- 3 kg/ha (t.p. 28 z.); Mikal B-4 kg/ha (t.p. 28z.); Mikal M-3,5
kg/ha; Mirage F 75 WP-2,5 kg/ha; Orthocid Super 60 PU-3 kg/ha(0,3 % în 1000 l apă); Patafol- 2
kg/ha; Planet 72 WP-2,5 kg/ha (0,25 %); Ridomil MZ 72 WP-2,5 kg/ha; Ridomil Gold MZ 68 WP-2,5
kg/ha; Ridomil Gold Plus 42,5 WP-3,0 kg/ha; Ridomil Plus 48 WP-2,5 kg/ha (t.p. 14 z.); Secure-1,25
kg/ha (înainte înflorit); sau 1,5 kg/ha (după înflorit); Shavit F 72 WP-2 kg/ha (0,2 % în 1000 l apă);
Sulfocrupron 510 SC-6,5 l/ha; Tridal TC PU-2 kg/ha (t.p. 14 z),Verita-2-2,5 kg/ha,Armetil Cobre -2,5
kg/ha, Armetil M -2,5 kg/ha,Cimoxpron M 3kg/ha, Metazeb 72 WP -2,5 kg/ha în 1000 l apă,Joker -2
kg/ha în 1000 l apă,Mevonal 60 PU -3-4 kg/ha în 1000 l apă.

ATENTIE: respectaţi timpul dintre 2 stropiri (t.p.) şi alternaţi produsele! Nu se fac 2 stropiri la rând cu
produse din aceeaşi grupă.

După ploile cu grindină, care măresc pericolul infecţiilor, cât şi în cazul când, imediat după ultimul
stropit au intervenit ploi repezi ce spală soluţia de pe plante, tratamentul trebuie repetat. Soluţia de
fungicid va fi pulverizată cât mai fin pentru a fi repartizată uniform pe organele plantei. O atenţie
deosebită se va acorda suprafeţei inferioare a frunzelor prin care au loc cel mai des infecţiile.

Cantităţile de soluţie folosite în şcolile de viţă, unde stropirile se fac săptămânal, variază de la 400 litri
la prima stropire, până la 1000 litri la ultimele, când plantele sunt mai dezvoltate.

Avertizarea. Pentru a spori eficienţa tratamentelor cât şi pentru a reduce numărul acestora, stropirile
în plantaţiile viticole se execută ţinându-se seama de particularităţile biologice ale ciupercii (criteriul
biologic), de influenţa condiţiilor climatice asupra evoluţiei agentului patogen (criteriul ecologic), cât
şi de starea de vegetaţie a plantei-gazde (criteriul fenologic). Aceste criterii urmărite în timpul
perioadei de vegetaţie stau la baza funcţionării staţiilor de prognoză şi avertizare a căror importanţă
este foarte mare pentru combaterea eficientă a manei viţei de vie. Aplicarea tratamentelor numai
după fenologia viţei de vie sau numai după datele meteorologice, a dus la rezultate nesatisfăcătoare,
fiind necesară şi corelarea cu datele privitoare la biologia ciupercii, respectiv durata perioadei de
incubaţie, în funcţie de temperatură. Metodica avertizării după cele trei criterii a fost stabilită de
către K. Müller în Germania, de către H. Darpoux în Franţa şi Tr. Săvulescu şi C. Rafailă în ţara noastră.

Datele privitoare la criteriul biologic (germinarea sporilor de rezistenţă ce dau contaminările primare
şi a celor ce dau infecţiile secundare, perioada de incubaţie şi apariţia miceliului cu spori), criteriul
ecologic respectiv condiţiile climatice (temperatura aerului, a solului, cantitatea de precipitaţii,
durata umectării frunzelor), cât şi criteriul fenologic (formarea frunzelor ce pot fi infectate,lungimea
lăstarilor neacoperiţi de soluţie, înflorirea etc.) se înscriu pe un grafic, obţinându-se elementele
necesare pentru a putea avertiza tratamentele în timpul perioadelor de incubaţie, astfel ca la apariţia
miceliului şi a sporilor (când în urma unei eventuale ploi se creează pericolul unei infecţii) plantele să
fie stropite.

Dacă rezerva de spori de rezistenţă din anul precedent este mare, primul stropit se poate efectua în
perioada de incubaţie a primei contaminări primare, considerându-se că infecţia a fost suficient de
masivă pentru ca la apariţia miceliului cu spori să existe un pericol mare de mană. Urmărind apariţia
petalelor galbene-untdelemnii pe frunzele plantelor sensibile la mană şi analizând datele climatice
din grafic se poate preciza data contaminării primare sau secundare; durata perioadelor de incubaţie,
indică chiar numărul de zile rămase până la apariţia fructificaţiilor în funcţie de temperaturile medii
zilnice (cu atât mai precis cu cât diferenţa dintre temperaturile zilelor şi a nopţilor este mai mică),
deci şi perioada în care trebuie să se execute stropitul.

Staţiile de prognoză şi avertizare nu pot acoperi suprafeţe viticole prea întinse, deoarece valorile de
temperatură şi precipitaţii şi în special durata menţinerii picăturilor de apă pe organele plantei,
variază foarte mult în cadrul unei podgorii. Prin înfiinţarea punctelor de sprijin în interiorul zonei unei
staţii de prognoză şi avertizare s-a reuşit să se aplice tratamentele în mod diferenţiat în funcţie de
microclimate. Mai recent prin dispozitivul "Agroexpert" înregistrarea datelor climatice se face pe
calculator, la intervale de un sfert de oră, ceea ce face posibilă avertizarea tratamentelor cu mult mai
mare exactitate.

Sunt ani aşa zişi "de mană" când au loc 15-20 de infecţii primare şi secundare care impun aplicarea
unui număr mare de tratamente pentru a proteja noile creşteri ale lăstarilor neacoperite cu fungicid.
În anii în care în luna mai şi iunie ploile sunt frecvente şi sunt însoţite de ceaţă, burniţe, temperaturi
peste 10oC, iar rezerva de spori de rezistenţă din anul precedent este mare, se creează condiţii
extrem de favorabile unor invazii de mană.
Mana vitei de vie – Plasmopara viticola

Boala este originara din America de Nord, unde a fost observata inca din anul 1834. Datorita
schimburilor comerciale, mana a fost introdusa in Europa, mai intai in Franta, unde primele infectii au
fost constatate in anul 1878 si din aceasta tara s-a raspandit peste tot cu mare rapiditate,
determinand impreuna cu filoxera pagube considerabile plantatiilor viticole. La noi in tara boala a
aparut in 1887 in pogdoriile din Buzau. Pagubele produse de mana sunt foarte mari, nu numai in anul
cand boala se manifesta cu intensitate, ci si in anii urmatori. Pierderile de recolta din cauza acestei
boli pot varia de la 10% pana la 70-80%, in functie de conditiile climatice din anul respectiv. Vinurile
provenite din viile manate sunt acide, cu un procent foarte mic de alcool (datorita unei cantitati
reduse de zahar in must), fara buchet si se imbolnavesc de „balosire”.

Simptome: Atacul de mana se manifesta pe toate organele aeriene ale vitei de vie: frunze, lastari
tineri, carcei, flori, ciorchini si boabe.

Atacul pe frunze: Frunzele pot fi atacate dupa ce ating o suprafata de 10-25 cm² si pana ce
imbatranesc, cand practic manifesta o rezistenta sporita la mana. Petele de mana pe frunze au aspect
variat in functie de momentul cand se produce infectia.

In primavara petele sunt de culoare galbena-untdelemnie, au un contur difuz, atingand dimensiuni ce

variaza de la cativa mm la cativa cm (stadiul petelor untdelemnii). Cu timpul, centrul acestor pete se
brunifica, frunzele luand un aspect uscat (stadiul de arsuri pe frunze). Pe partea inferioara a frunzei in
dreptul petelor se constata prezenta unui puf albicios, alcatuit din miceliul si sporii ciupercii. In
functie de conditiile climatice (temperatura ridicata in jur de 20-22°C si umiditate accentuata), ce
determina o evolutie rapida , faza de pete untdelemnii nu mai apar, iar frunzele nu mai prezinta pe
fata inferioara acel puf albicios, caracteristic.

La soiurile cu struguri rosii sau negri, petele de mana sunt inconjurate de un inel visiniu, iar la cele
rezistente fata de aceasta boala petele se brunifica, iau o forma colturata si sunt limitate de nervuri.
Catre toamna, cand frunzele devin mai rezistente, in urma infectiilor apar pete mici, colturoase de 1-
2 mm in diametru, in dreptul carora tesuturile se brunifica, in timp ce restul frunzei ramane de
culoare verde. Aceasta forma de atac se numeste „pete de mozaic”. In aceasta faza ciuperca nu mai
produce pe partea inferioara a limbului puf alb.

Lastarii ierbacei si carceii atacati prezinta pete alungite de culoare bruna, care pe timp umed se
acopera cu un puf albicios, alcatuit din masa de miceliu cu spori. Pe lastarii mai evoluati si lignificati,
atacul de mana apare sub forma unor pete alungite de culoare bruna, ce apar in preajma nodurilor,
in dreptul carora scoarta este moarta. Coardele atacate nu se matureaza.

Atacul pe ciorchinii tineri poate fi foarte periculos in anii cu precipitatii abundente. Infectia are loc
prin cozile inflorescentelor, prin flori sau prin partea mai dezvoltata a coditei boabelor. Ciorchinii
mici, pe timp umed se ingalbenesc si se acopera cu miceliu si spori de culoare alba sau se brunifica si
se usuca pe timp secetos. Bobitele se acopera cu un puf albicios format din miceliu si spori, deoarece
boabele tinere neacoperite de stratul ceros, permit iesirea miceliului in exterior. Infectia pe boabe
continua si dupa ce boabele sunt mai mari si acoperite cu stratul ceros, ciuperca patrunzand prin
partea latita a coditei bobului cat si prin diferite rani produse de insecte sau grindina. Boabele
atacate se brunifica , se zbarcesc si uneori se desprind de pe ciorchine si cad cu usurinta. Formarea
miceliului si a sporilor are loc intr-un timp relativ scurt (6-10 ore), daca umiditatea atmosferica este
ridicata (95-100%) si temperatura este cuprinsa intre 18-24°C. Catre toamna, in frunzele mozaicate,
ciuperca formeaza organele de rezistenta si de iernare. Acestea sunt sferice, brune, prevazut cu un
perete gros.

Agentul patogen: In primavara, sporii de rezistenta ai ciupercii Plasmopara viticola germineaza la

suprafata solului imbibat cu apa, la temperaturi de peste 10°C (maxima fiind de 32°C, iar optimum de
22-23°C). In timpul germinarii, sporul crapa, iar din interior apare un filament micelian cu spor mare,
ce va cadea pe sol. In timpul ploilor din primavara, sporii ce plutesc pe apa din jurul butucilor sunt
proiectati pe partea inferioara a frunzelor, produc filamente de infectie ce patrund in tesuturile
plantei-gazda prin stomate.

Dupa ce se produc infectiile primare, urmeaza perioada de hranire a ciupercii in frunza, in timpul
careia pe frunze apar pete galbene-untdelemnii. Manifestarea bolii este marcata de aparitia
miceliilor (puf alb) ce poarta spori. Sporii sunt luati de curentii de aer si dusi la distante mari. Ei isi pot
pastra viabilitatea timp de 7-8 zile. Ajunsi pe organele vitei de vie, dupa ce stau in picaturile de apa,
sporii produc filamente de infectie ce patrund prin stomate (deschiderile naturale ale frunzei).
Tratamentele chimice trebuie aplicate numai in timpul perioadei de incubatie, pentru ca la aparitia
miceliului si a sporilor, cand in mod sigur exista pericolul unei noi infectii, organele vitei de vie sa fie
acoperite cu o pelicula de substanta care sa le protejeze. Spre toamna, dupa efectuarea ultimei
contaminari secundare, ciuperca formeaza sporii de rezistenta, sub forma carora ciuperca ierneaza.

Prevenire si combatere: Se recomanda drenarea terenurilor care retin puternic apa, araturi adanci
pentru ingroparea frunzelor mozaicate care contin oospori, distrugerea buruienilor. Tratamente
chimice se pot efectua cu Antracol 70 WP (0.2-0.3%), Coppermax, Curzate Manox (2.5 kg/ha),
Dithane M45 (0.2%), Equation Pro (0.4 kg/ha), Folpan 80 WDG (1.5 kg/ha), Mikal Flash (3 kg/ha),
Shavit F 72 (2 kg/ha).
Incubaţ ia
. Aceasta durează din momentul realizării infecţiei până la
apariţia primelor simptome. În această
Perioadă ciuperca creşte, se dezvoltă
, virusurileşi bacteriile se multiplică fiind invadate por ţiuni noi.Durata de incubaţie este foarte
variată în funcţie de natura agentului patogen, de la luni sau chiar ani la virusuri la câteva zile
la majoritatea ciupercilor. La fiecare agent patogen această durată este influenţată de unii
factori de mediu:- temperatura (la Plasmopara viticola incubaţia durează 4 zile la 19-26 0C
şi 18 zile la 10 oC;- acţiunea plantelor gazdă;-virulenţa agentului patogen

la ciuperci dezvoltarea şi circulaţia este mai complexă pentru că ele prezintă mai multe
posibilităţi de dezvoltare: 17

a.ectoparazit (se dezvoltă la exteriorul organului parazitat -Uncinulanecator);

b.endoparazit (se dezvoltă în interiorul ţesuturilor, intercelular,hrănindu-se prin haustori sau

osmoză directă( Plasmopara viticola);

c.ectoendoparazite (se dezvoltă şi la exteriorul şi în interiorul ţesutului parazitat -

Leveilulla taurica).

2.4.5. Caracterele generale ale Oomycetelor Aparatul vegetativ al ciupercilor încadrate în

Oomycetes este un sifonoplast constituit din hife ramificate în care se află masa
citoplasmatică în care plutesc mai mulţi nuclei. Hifele miceliene se pot dezvolta şi
intracelular ca la genul Pythium, dar de cele mai multe ori se dezvoltă intercelular
trimiţând în interiorul celulelor haustori sau sugători de diverse forme şi care preiau
substanţele gata elaborate în celule prin osmoză. Înmulţirea asexuată se realizează prin
zoospori uni- sau biflagelaţi, care se formează la cele inferioare prin transformarea
holocarpică a aparatului vegetativ (gimnoplst, plasmodiu) într-un organ de fructificare.
Oomycetele superioare cu excepţia genului Pythium, unde înmulţirea asexuată se face
prin zoospori, se înmulţesc asexuat prin fructificaţii ce poartă denumirea de
sporangiofori şi care poartă zoosporangi. Aceste fructificaţii se formează de regulă pe
partea inferioară a frunzelor în dreptul petelor de decolorare ce apar ca urmare a
activităţii parazitare.
Modul de ramificare al sporangioforilor, forma zoosporangilor, cât şi ce rezultă din
germinarea lor dă specificitate şi ajută la identificarea speciilor de ciuperci. Înmulţirea
sexuată la ciupercile Oomycetes superioare procesul sexual este o
heterogametangiogamie (rezultă din copularea anteridiei cu oogonul) al cărei produs
este un oospor situat intra- sau intercelular în ţesutul parazitat. Ciupercile Oomycetes
sunt haplobionte, adică au putere patogenă în faza de n cromosomi, iar diplofaza sau
diplobiontul este reprezentat de oospori care au în nucleu 2n cromosomi şi nu au putere
patogenă decât după reducerea cromatică. În continuare se va prezenta clasificarea
ciupercilor Oomycetes (Tabelul 2), tipurile de fructificaţii asexuate după care aceste
ciuperci pot fi recunoscute microscopic (Fig.2)
 2.1.2. Biologia agentului patogen

Denumirea stiinţifică a agentului patogen responsabil de producerea manei viţei de vie a fost
stabilită în anul 1888 de către Berlese şi De Toni aceasta fiind ciuperca Plasmopara viticola (Berk. et
Curt) Berl et De Toni din Familia Peronosporaceae, Ordinul Oomycetales, Clasa Phycomycetes.

Forma şi dimensiunile aparatului vegetativ al ciupercii

Aparatul vegetative al ciupercii este un sifonoplast ramificat, ale cărui hife la început
sunt cilindrice, de 8-12 µ diametru (Fig. 2.10 - Miceliul ciupercii), iar mai târziu iau forma
spaţiilor intercelulare pe care le ocupă şi ajung până la 40-60µ diametru.

.
Fig. 2.10. - Mana viţei de vie Plasmopara viticola- Aparatul vegetativ al ciupercii
(miceliul)

De-a lungul hifelor miceliene se formează haustori de formă sferică sau oval-piriformă
care pătrund în celulele plantei, unul sau mai mulţi într-o singură celulă. Capetele hifelor
îngrămădite în camerele substomatice ies afară prin stomată, în trufe de câte 4-5. La început,
aceste hife au forma unor tuburi simple, neramificate, care cresc şi se ramifică bogat în
treimea superioară. Aceste prelungiri miceliene sunt conidioforii ciupercii, ce constituie puful
albicios de pe faţa inferioară a frunzelor mănate.
 Perioada de timp între momentul infecţiei şi apariţiei conidioforilor, poartă numele de
“perioada de incubaţie” ,durata acesteia variand în funcţie de temperatură şi umiditate.
Perioada de incubatie prezintă o mare importanţă pentru stabilirea momentului de aplicare a
tratamentelor.
Ultimele ramificaţii se termină cu 2-4 vârfuri scurte şi ascuţite, numite sterigme, pe care
se formează microcondiile. (Fig. 2.11).

Fig.2.11. - Mana viţei de vie Plasmopara viticola-Conidioforii monopodiali

ramificaţi cu conidii

Conidioforii sunt hialini, cu axul principal gros, de 7 – 9 µ, având o lungime de 300 -

1200µ.
În timp ce se formează conidioforii, vârful sterigmelor se umflă producând conidiile
care se numesc microconidii, conidii de vară sau conidii secundare.

Evoluţia procesului patologic. Ca şi în cazul altor agenţi patogeni şi în cazul manei viţei
de vie procesul patologic în cazul infecţiilor secundare se desfăşoară în trei etape distincte:
infecţia, incubaţia şi manifestarea bolii.
Infecţia. Constă în pătrunderea filamentului de germinaţie al oosporului prin orificiile
stomatelor. Acest process se face în proporţie de 90-100% pe faţa inferioară a frunzelor, din
cauză că aici se găsesc stomatele în număr mai mare. Cunoaşterea acestui fapt are mare
importanţă pentru combaterea raţională a manei. În anii normali şi secetoşi cum a fost anul
2007 s-a înregistrat un număr de 3-5 infecţii secundare (în funcţie de soi) pe tot parcursul
verii. În anii ploioşi cum a fost anul 2009 premergător studiului nostru, numărul infecţiilor
secundare a oscilat între 18 şi 20 în cursul verii. Determinarea acestui moment s-a efectuat
prin observarea frunzelor la microscop şi are mare importanţă pentru stabilirea momentelor de
aplicare a tratamentelor de combatere a manei. Din experinţele şi observaţiile efectuate s-a
evidentiat faptul că, o umiditate de 95-100% şi o temperatură cuprinsă între 18 şi 240 C sunt
cele mai potrivite pentru infecţie.
Incubaţia. Timpul scurs din momentul în care filamentul de germinaţie a pătruns în
ţesuturi şi până la apariţia conidioforilor, constituie perioada de incubaţie. În această fază
miceliul ciupercii creste şi se dezvoltă în spaţiile intercelulare, ocupând porţiuni aproape
circulare din frunză. Cunoaşterea duratei perioadei de incubaţie prezintă o deosebită
importanţă pentru efectuarea tratamentelor.
Manifestarea bolii. Acesta este marcată de apariţia pufului albicios de pe faţa inferioară
a frunzelor, de pe ciorchini, lăstari şi boabe reprezentat de conidiofori cu conidii.

Ciclul de viaţă al agentului patogen şi evoluţia bolii

Ciuperca iernează sub formă de oospori în frunzele mozaicate căzute pe sol. În primăvară când
temperatura trece de 80 C, iar solul este îmbibat cu apă, oosporii germinează printr-un filament la
capătul căruia se formează o macroconidie. Acesta prin germinare dă naştere la 15 – 20 uneori chiar
60 de zoospori care după 15 – 30 minute se înconjoară cu o membrană solidă iar picăturile de ploaie
îi proiectează pe faţa inferioară a frunzelor de la baza butucilor. Aici zoosporii germinează tot într-o
picătură de apă iar filamentul de infecţie rezultat va intra în frunză prin osteolul stomatelor şi va da
naştere la miceliul ce se dezvoltă în spaţiile intercelulare. În acest moment apare stadiul petelor
undelemnii. Acesta este infecţia primară, iar durata perioadei de incubaţie este în funcţie de
temperatură.

Din miceliul ajuns la maturitate, ies prin deschiderea stomatelor 4-5 fascicule ce devin
conidiofori cu microconidii (stadiul cu gazon) ce sunt răspândite de vânt la sute de kilometri
şi produc infecţiile secundare (tot prin zoospori, dar mai reduşi ca număr) ale frunzelor,
florilor, lăstarilor, cârceilor, ciorchinilor, a boabelor tinere (rot gris), prin stomatele boabelor
şi a boabelor mai mari (rot brown) prin stomatele pedicelelor boabelor, sau prin răni.
Producerea infecţiilor secundare se realizaeaza la 110 C , când picăturile de apă din ploaie sau
din rouă se menţin pe organele verzi ale viţei de vie timp de 1 – 2 ore, iar umiditatea aerului de
minimun 75%. Ca număr, infecţiile secundare pot ajunge la 10 – 15 şi chiar la 50 – 60 pe vară (în
anumite condiţii).

În perioada septembrie – octombrie, în frunzele cu stadiul de “mozaic necrotic: prin unirea

anteridiilor cu oogoanele se formează oospori în spaţiile lacunare, organele prin care ciuperca
iernează şi astfel ciclul se închide. (Fig. 2.12).
Fig. 2.12 – Mana vitei de vie Plasmopara Viticola – Ciclul de viata al ciupercii si evolutia
bolii
 Metoda agrotehnică de prevenire a atacului de boli

1. Tăierea corectă (în uscat) a viţei de vie; menţinerea unui echilibru între creştere şi
fructificare; evitarea rănilor mari.

2. Nimicirea buruienilor conduce la micşorarea higroscopicităţii aerului - condiţii

defavorabile pentru boli;

3. Lucrările în verde (plivitul lăstarilor, cârnitul, legatul) – aerisire bună, expunere mai
bună la soare – crează condiţii defavorabile dezvoltării patogenilor.

4. Folosirea echilibrată a îngrăşămintelor minerale – excesul îngrăşămintelor de azot

conduc la creşterea intensivă a organelor vegetative favorizând atacuri mai intense de
mană,făinare, putregaiul cenuşiu.

5. Lucrările solului –reduc sursa de infecţie hibernantă, îmbunătăţesc structura, regimul

de aer şi apă, intensifică procesele biologice şi chimice din sol.