Bazele Cercetărilor Operaționale. Introducere – Suport de curs 2019, Prof.

Virginia Mărăcine

INTRODUCERE

1. Originile Cercetării Operaţionale

Rădăcinile Cercetării operaţionale se regăsesc în încercările timpurii de a folosi abordarea

ştiinţifică în conducerea organizaţiilor. Totuşi, începutul activităţii denumite Cercetare
operaţională a fost în general atribuit serviciilor militare de la începutul celui de al doilea război
mondial. Din cauza efortului de război a existat o necesitate urgentă de alocare a unor resurse
limitate în diferite operaţii militare într-un mod cât mai profitabil. De aceea, conducerea militară
engleză şi apoi cea americană au mobilizat un mare număr de oameni de ştiinţă care să se ocupe de
rezolvarea acestor probleme. În fapt, acestora li s-a cerut să facă cercetare asupra operaţiilor
(militare). Aceste echipe de oameni de ştiinţă au fost primele echipe de Cercetare Operaţională,
eforturile lor fiind determinante în câştigarea bătăliei aerului în Anglia, a campaniei insulare în
Pacific, în bătălia Atlanticului de Nord şi în altele.

Plecând de la succesul Cercetărilor Operaţionale în domeniul militar, economia a devenit şi

ea treptat interesată în noul domeniu. Dezvoltarea economică spectaculoasă de după război a făcut
ca problemele cauzate de creşterea complexităţii şi a specializării organizaţiilor să se acutizeze.
Pentru mulţi specialişti care lucraseră în echipele de cercetare operaţională în timpul războiului a
devenit foarte repede evident că noile probleme semănau până la identitate cu problemele cu care
fuseseră confruntaţi în război. Acesta a fost momentul în care cercetarea operaţională a început să se
strecoare în industrie, afaceri şi administraţie. În anul 1951 lucrurile erau deja clare în Marea
Britanie şi în curs de cristalizare în S.U.A. De atunci domeniul s-a dezvoltat extrem de rapid, cel
puţin doi factori jucând în acest sens un rol decisiv: progresul substanţial în perfecţionarea
tehnicilor utilizate şi, respectiv, dezvoltarea sistemelor de calcul şi prelucrare automată a datelor.

2) Locul Cercetării Operaţionale

Diferitele tipuri de gândire (empirică sau pragmatică, calitativă sau psihosociologică,

matematică sau cantitativă) care s-au manifestat de-a lungul timpului în ştiinţa managerială au dus
la apariţia mai multor şcoli:
- şcoli de organizare a întreprinderilor;
- şcoala clasică a organizării ştiinţifice a muncii;
- şcoala ştiinţelor umane;
- şcoala matematică (Cercetarea Operaţională);
- şcolile sistemelor sociale;
- şcoala neoclasică sau empirică.

Curentul gândirii matematice în ştiinţa conducerii s-a născut în timpul celui de-al doilea
război mondial datorită necesităţilor strategice şi logistice puse de rezolvarea problemelor de o
anvergură şi o complexitate nemaiîntâlnite până atunci, circumstanţele care au marcat originea sa
fiind excepţionale şi semnalate prin:
 O mobilizare considerabilă a resurselor care niciodată nu se produce în situaţii normale;
 Recursul, pentru prima dată în economia firmei, la o gândire străină de firmă şi de
administraţie, această gândire fiind esenţial teoretică;
 Crearea unor echipe interdisciplinare compuse din matematicieni, ingineri, economişti.

Vast şi, după unii autori, ambiguu definit, curentul gândirii matematice cuprinde astăzi
discipline precum:
 Cercetarea operaţională;
 Cibernetica;

1
Bazele Cercetărilor Operaționale. Introducere – Suport de curs 2019, Prof. Virginia Mărăcine

 Teoria sistemelor;
 Teoria statistică;
 Prelucrarea datelor;
 Econometria;
 Contabilitatea şi gestiunea firmei.

Şcolile curentului matematic sunt numeroase şi este dificil a se da o definiţie simplă a

acestui curent. Definiţiile Cercetării operaţionale sunt, totuşi, acelea care caracterizează cel mai bine
aceste şcoli. În opinia lui Andre Brunet “Cercetarea operaţională este o abordare ştiinţifică
modernă a problemelor complexe care se manifestă în organizarea şi managementul marilor
sisteme compuse din oameni, maşini, materiale, bani, în industrie, comerţ, guvernământ, apărare.
Ea se caracterizează prin dezvoltarea unui model ştiinţific încorporând factorii de influenţa precum
hazardul şi riscul, model ce permite a prevedea şi compara consecinţele alternativelor de decizie,
scopul fiind ajutarea managementului în determinarea acţiunilor şi a politicii sale”.
În esenţă, în viziunea celor mai mulţi specialişti cercetarea operaţională constă într-o
elaborare ştiinţifică a deciziei.

3) Ce este, de fapt, Cercetarea Operaţională

În condiţiile dinamicii vieţii economice contemporane este imposibil ca deciziile să fie

adoptate numai cu ajutorul intuiţiei şi al judecăţii obişnuite. A lua o decizie înseamnă a alege între
mai multe variante care, în baza unor calcule efectuate cu mărimi măsurabile şi cuantificabile,
prezintă informaţii complete cu privire la rezultatele aşteptate. Ţinând seama de obiectivul stabilit în
prealabil este aleasă acea variantă din care se întrevede un rezultat optim, cum ar fi, de exemplu, o
utilizare mai eficientă a factorilor de producţie. În această privinţă, un sprijin deosebit îl oferă
metodele cantitative, adică Cercetarea Operaţională.
Pentru a defini Cercetarea operaţională putem spune că ea constituie un mijloc de
îmbunătăţire a deciziilor pe care trebuie să le adopte conducerea firmei astfel încât aceste decizii
să fie cât mai raţionale. De asemenea, se poate spune că Cercetarea Operaţională are drept obiect
introducerea şi aplicarea în toate domeniile activităţii umane a unor metode ştiinţifice denumite
“aplicative”, înlăturând astfel empirismul care a domnit vreme îndelungată.
Nu trebuie să se creadă, însă, că Cercetarea Operaţională exclude intuiţia, dimpotrivă, ea o
îndrumă şi o ajută să efectueze alegerea în cele mai bune condiţii. Într-adevăr, adeseori intervin
consideraţii de ordin psihologic care nu pot fi puse în ecuaţie cum ar fi, de exemplu, problemele de
personal sau estimarea riscurilor.
Cercetarea Operaţională este, de fapt, un nou instrument de lucru, caracterizat printr-un efort
meritoriu de a evada din rutină, apelând la judecată şi la metode ştiinţifice.
Numeroase sinonime pentru Cercetarea Operaţională sunt folosite curent, ca de exemplu
termenul englezesc Operational Research. Un înlocuitor american des utilizat este Management
Science, popularitatea acestui nume fiind susţinută de o societate profesională internaţională numită
Institutul de Ştiinţa Conducerii. Societatea de Cercetare Operaţională şi Institutul de Management
Science organizează în mod frecvent manifestări ştiinţifice comune şi multe persoane sunt membre
ale ambelor organizaţii.

4) Cercetarea Operaţională: de ce?

Folosirea metodelor cercetării operaţionale în organizarea şi conducerea proceselor

economico-sociale oferă numeroase avantaje:
 În primul rând, ea îndeamnă la studierea problemelor într-o stare de spirit deosebită care
ar putea fi caracterizată ca urmărind un scop şi orientată spre eficienţă. Într-adevăr, ea
obligă la o analiză profundă a problemelor studiate, oferind managerilor posibilitatea de
a lua decizii în condiţiile diminuării considerabile a riscurilor.

2
Bazele Cercetărilor Operaționale. Introducere – Suport de curs 2019, Prof. Virginia Mărăcine

 Cercetarea Operaţională este, în acelaşi timp, o metodă de convingere, substituind

limbajului curent, relativ neprecis, un limbaj studiat şi corect adaptat, ea permiţând
expunerea unor raţionamente bine gândite care, o dată admise, exclud părtinirea sau
interpretarea.
 În altă ordine de idei, ea permite decidenţilor să economisească timp, permiţându-le să
încredinţeze unei echipe competente de cercetare operaţională grija de a gândi şi de a
aduce soluţii raţionale.

5. Obiectul cercetărilor operaţionale. Procesul de modelare

Cercetările operaţionale se ocupă în principal cu studiul problemelor de optimizare

matematică. Problemele de optimizare sunt în esenţă probleme de ALEGERE a unei variante de
decizie din mai multe opţiuni disponibile. Pentru o anumită problemă ce necesită rezolvare,
Cercetarea Operaţională (CO) propune o mulţime de variante denumite generic soluţii ale
problemei. Aceste soluţii pot fi comparate şi definite prin intermediul unui criteriu de performanţă
(criteriu de eficienţă sau criteriu de optimalitate). În acest context se caută soluţia cea mai bine
apreciată prin intermediul criteriului respectiv.
Altfel privind lucrurile, CO se ocupă de problemele:
 care rezultă din modelarea unor procese economice;
 care pot fi descrise într-un limbaj matematic adecvat.
Sfera termenului de ,,model” este foarte largă incluzând modele analogice, matematice,
iconice. Aceste modele surprind principalele trăsături ale procesului economic prin intermediul
formalizării matematice.
Pe lângă obţinerea modelului unei probleme economice reale, CO are drept obiectiv şi
crearea de metode de rezolvare a problemelor de optimizare. Ulterior aplicării metodelor de
rezolvare este necesar ca soluţia optimă obţinută pentru un anumit model să fie interpretată şi
comparată cu problema concretă de la care s-a plecat.
Întrucât procesul de modelare recurge la un grad mai mic sau mai mare de abstractizare,
orice model este o reprezentare aproximativă a realităţii. Este motivul pentru care analiza soluţiei
modelului iniţial şi compararea ei cu problema reală poate pune în evidenţă necesitatea introducerii
unor noi elemente în acest model, lucru ce conduce la schimbări în soluţia optimă. Procesul acesta
de ajustare a soluţiei modelului la problema reală ce se doreşte a fi rezolvată continuă până la
obţinerea unui rezultat satisfăcător din punctul de vedere al analistului economic.

Identificarea Interpretarea
Proces Model metodei de soluţiei Implementarea
optimizare optime
economic matematic soluţiei
şi obţinere a (compararea
soluţiei cu realitatea
optime modelată)

Eventuale modificări
în model

Figura 1. Schema generală de construire a unui model matematic

3
Bazele Cercetărilor Operaționale. Introducere – Suport de curs 2019, Prof. Virginia Mărăcine

Pentru a fi eficientă, activitatea de modelare trebuie desfăşurată întotdeauna în cadrul

analizei de sistem ale cărei operaţii au o importanţă deosebită atât în pregătirea modelării, cât şi în
aplicarea în practică a modelelor elaborate.
Principalele faze ale construirii unui model matematic utilizat de către cercetarea
operaţională într-o problemă de organizare şi conducere a activităţii economice sunt:
1. Cunoaşterea realităţii în sistemul economic studiat, cunoaştere bazată pe descrierea în
detaliu a proceselor decizionale axate pe înţelegerea logicii adoptării deciziilor.
2. Construirea propriu-zisă a modelului prin stabilirea corespondenţei dintre realitatea
analizată şi instrumentul de modelare cunoscut din literatura de specialitate. În cazul în care
această corespondenţă nu se poate stabili, analistul trebuie să elaboreze modele noi, fie prin
combinarea unor modele clasice cunoscute din teorie, fie prin construirea de modele absolut noi.
Elaborarea unui model matematic realmente original reclamă din partea analistului, pe lângă
profunda cunoaştere a realităţii care urmează a fi modelată, o foarte solidă cultură matematică şi
economică, imaginaţie şi talent.
3. Confruntarea modelului cu realitatea şi, eventual, experimentarea sa constituie ultima
fază a modelării, fază care are loc în cadrul implementării sistemului.
Una dintre caracteristicile principale ale modelelor de cercetare operaţională este faptul că
unele probleme ale acestei ştiinţe pot fi privite din perspectivă pur teoretică, ca probleme de
matematică pură. Ca analişti economici, ne interesează, însă, în primul rând legătura modelelor
matematice cu realitatea, capacitatea acestor metode şi modele de a reflecta realitatea economică şi
de a contribui efectiv la îmbunătăţirea practicii adoptării deciziilor manageriale.

În cadrul cursului de Bazele Cercetărilor Operaţionale (BCO) din acest an ne vom ocupa de:
 Modelarea unor procese economice reprezentative;
 Descrierea unor metode de rezolvare a unor probleme de optimizare reprezentative;
 Interpretarea economică a soluţiilor optime obţinute.
În cele mai multe cazuri, modelarea unor procese economice reale conduce la probleme de
dimensiuni mari. Este motivul pentru care metodele din cadrul CO au apărut şi s-au dezvoltat în
strânsă legătură cu evoluţia şi modernizarea mijloacelor de calcul.

Într-un model matematic se întâlnesc două categorii de mărimi:

(1): constante (consum unitar, profit unitar, cantitate disponibilă de resurse, preţuri, costuri);
(2): variabile (cantitate de produse ce urmează să se producă, ce activităţi sau ce proiecte urmează
să se desfăşoare). Aceste mărimi trebuie să satisfacă criteriul de performanţă (maximizarea
profitului, minimizarea costului, minimizarea distanţei parcurse) şi, în plus, trebuie să respecte
anumite condiţii limitative în care se desfăşoară orice proces, economic sau nu.

Etapele generale de construire a modelului matematic sunt:

1. Identificarea mărimilor variabile (necunoscutele modelului);
2. Identificarea criteriului de performanţă şi formalizarea acestuia (funcţia obiectiv a
modelului);
3. Identificarea condiţiilor limitative şi a proprietăţilor procesului modelat şi formalizarea
acestora în relaţii matematice numite restricţii;
4. Precizarea condiţiilor explicite (restricţii de semn ale mărimilor variabile) asupra
valorilor posibile ale mărimilor variabile (valori nenegative, valori întregi, ...).
Odată ce aceste elemente au fost stabilite, problema de optimizare se enunţă astfel:

Să se determine valorile mărimilor variabile care satisfac restricţiile şi condiţiile explicite

şi care oferă funcţiei obiectiv valoarea maximă sau minimă după caz.

Prezentăm în continuare câteva exemple ilustrative de procese de modelare a unor contexte

economice reale.

4
Bazele Cercetărilor Operaționale. Introducere – Suport de curs 2019, Prof. Virginia Mărăcine

Exemplul 1: Modelarea problemelor economice utilizând Grafurile. Problema sistemului de

comunicaţii

Într-un oraş se studiază posibilitatea ca principalele instituţii să fie conectate într-un sistem
printr-o reţea de telecomunicaţii. Schema tuturor legăturilor posibile, precum şi costul executării
acestor legături între şase dintre instituţiile oraşului sunt indicate în graful din figura 2. Valorile
indicate pe arce reprezintă costurile (în unităţi monetare) asociate realizării legăturilor dintre
instituţii. Să se determine modul în care vor fi interconectate cele şase instituţii astfel încât costul
realizării sistemului de telecomunicaţii să fie minim.

B 6
D
7 5 4

A 7 F
4
3 6

5 E
C

Figura 2
Rezolvare:
În cazul problemei de faţă, situaţia economică este deja modelată prin intermediul grafului
din Figura 2 care prezintă legăturile posibile dintre cele 6 instituţii prin muchii ale grafului
valorizate cu costurile de instalare a sistemului de telecomunicaţii. Acest model înlocuieşte în
abordarea noastră harta fizică a amplasării în spaţiu a celor şase instituţii considerate, precum şi a
legăturilor dintre ele.
Pentru rezolvarea acestei probleme se aplică algoritmul Kruskal (vezi Capitolul 1 al cursului
din acest an). Muchia cu cel mai mic cost este [A, C] cu v[A, C] = 3 u.m.. Aceasta este prima
alegere. În continuare, pot fi alese muchiile [D, E] şi [D, F], fiecare având costul de 4 u.m.. Pentru
că fiecare din aceste muchii nu formează ciclu cu muchia [A, C] şi nici toate cele trei muchii nu
formează ciclu, se alege a doua oară şi a treia oară câte una din muchiile [D, E] şi [D, F]. Muchiile
[A, D] şi [C, E] cu costul v[A, D] = v[C, E] = 5 u.m. pot fi alese, în continuare. Se alege una din
muchii, cealaltă formează un ciclu. Deci, pot exista două variante conform figurilor 3.a) şi 3.b) prin
alegerea fie a muchiei [A, C] fie a muchiei [C, E].

6 6
B D B D
5 4 4

A F A 4 F
4
3 3
5
C E C E

a) H1 b) H2

Figura 3

Următoarea alegere este fie muchia [E, F] fie muchia [B, D] ambele având costul v[E, F] =
v[B, D] = 6 u.m.. Dar, muchia [E, F] formează ciclu în ambii arbori parţiali împreună cu muchiile
[D, E] şi [D, F]. În acest caz, se alege muchia [B, D] în ambii arbori parţiali.

5
Bazele Cercetărilor Operaționale. Introducere – Suport de curs 2019, Prof. Virginia Mărăcine

Rezultă două soluţii optime, deci doi arbori de valoare minimă prezentaţi în figura 3, cu
v(H1) = v(H2) = 22. Alegerea între aceşti arbori va avea în vedere şi alte considerente economice pe
lângă costul instalării sistemului de telecomunicaţii.

Exemplul 2:
Să vedem care este traducerea matematică pentru situaţia economică:
Firma X importă componente electronice pe care le asamblează în 2 tipuri de produse (P1,
P2). Realizarea şi vânzarea unui P1, respectiv P2 aduce firmei un profit de 50 Euro, respectiv 40
Euro .
Pentru această activitate sunt disponibile în următoarea săptămână maxim 150 ore de
asamblare. Un P1 necesită 3 ore, iar un P2 – 5 ore. Firma are în stoc 20 de subansamble speciale
destinate exclusiv obţinerii produsului P2.
Pentru depozitare un P1 are nevoie de 8 [unităţi de capacitate - uc] iar un P2 5 [uc]. Spaţiul
disponibil de depozitare al firmei măsoară 300 [uc].
Se doreşte obţinerea programului de producţie a cărui realizare să aducă firmei un profit
maxim.

Rezolvare:
Vom parcurge etapele procesului de modelare:
1. Identificarea variabilelor:
- nr. de P1 ce vor fi asamblate în următoarea săptămână îl notăm cu x1;
- nr. de P2 ce vor fi asamblate în următoarea săptămână îl notăm cu x2.
2. Funcţia obiectiv = maximizarea profitului:
f = 50 · x1 + 40 · x2 → maxim
3. Condiţiile implicite:
→ încadrarea în timpul disponibil pentru asamblare:
3x1 + 5x2 ≤ 150
→ încadrarea în disponibilul de subansamble speciale P2:
x2 ≤ 20
→ încadrarea în spaţiul de depozitare:
8x1 + 5x2 ≤ 300
4. Restricţiile explicite (condiţii de semn): x1 ≥ 0, x2 ≥ 0.
max  f  50 x1  40 x2
3x  5 x  150

Obţinem modelul: P  1 2

 x2  20
8 x1  5 x2  300 şi x1 , x2  0
Problema de optimizare: Să se determine valorile x1 , x2 ale variabilelor x1, x2 care satisfac
restricţiile, condiţia de negativitate şi oferă funcţiei f valoarea maximă.
Definiţia 1. Vom spune că o problemă de optimizare formalizată prin funcţia obiectiv care
se optimizează (maximizează/minimizează), restricţii implicite şi condiţii explicite impuse
variabilelor este o problemă de programare liniară dacă:
 funcţia obiectiv şi restricţiile sunt expresii liniare în variabilele problemei;
 variabilele sunt supuse condiţiei de nenegativitate.

NOTĂ: Ne vom ocupa de analiza şi rezolvarea problemelor de Programare Liniară în cadrul

Capitolul 3 al cursului de Bazele Cercetărilor Operaţionale din acest an.

Exemplul 3:
La terminalul unei conducte petroliere situată într-un port sosesc vasele V1, V2, V3.
→ vasul V1 trebuie încărcat cu 15 mii tone în 48 ore;

6
Bazele Cercetărilor Operaționale. Introducere – Suport de curs 2019, Prof. Virginia Mărăcine

→ vasul V2 trebuie încărcat cu 20 mii tone în 60 ore;

→ vasul V3 trebuie încărcat cu 45 mii tone în 72 ore.
Terminalul dispune de pompe şi conducte capabile să încarce 200 mii tone/oră. Ce debit
trebuie afectat fiecărui vas astfel încât să fie încărcate în cel mai scurt timp?

Rezolvare:
Modelul matematic:
1. Variabilele yi = debitul (mii tone/oră) afectat vasului Vi;
xi = numărul de ore necesar încărcării vasului V i, i  1,3
2. Criteriul de performanţă = minimizarea timpului de încărcare:
(min) f  x1  x2  x3
Notă: posibilitatea încărcării simultane a celor 3 vase este formalizată corect de către
funcţia: g  maxx1, x2 , x3   însă aceasta nu este o expresie liniară!
3. Restricţii:
x1 y1  15
x2 y 2  20
x3 y 3  45
x1  48
x2  60
x3  72
y1  y 2  y3  200
4. Condiţii explicite: xi , yi  0, i  1,3
15 20 45
Întrucât y1  y2  y3  avem o problemă de programare neliniară.
x1 x1 x3
Modelul în variabilele xj este:
min f   x1  x2  x3
15 10 45
    200
 x1 x2 x3

 x1  48
 x2  60

 x3  72

 x1 , x2 , x3  0

NOTĂ: Problemele de Programare Neliniară fac obiectul cursului de Cercetări Operaţionale din
anul 3 de studiu.

Exemplul 4:
O firmă studiază 10 proiecte de investiţie P1 . . .P10. Proiectul Pj necesită pentru realizare o
investiţie aj şi dacă se aprobă aduce firmei profitul pj. Pentru aceste proiecte firma a alocat bugetul
Q [um]. Ce proiecte ar trebui aprobate în vederea obţinerii unui profit maxim?
Formalizaţi condiţiile suplimentare:
a. Dintre P1 şi P2 cel mult unul poate fi admis;
b. Dintre cele 10 proiecte doar 3 pot fi admise;
c. Proiectul P8 nu poate fi aprobat dacă P10 e respins;
d. Dacă P2 şi P5 sunt respinse, P9 trebuie neapărat aprobat.

7
Bazele Cercetărilor Operaționale. Introducere – Suport de curs 2019, Prof. Virginia Mărăcine

Rezolvare:
Model matematic:
1. Variabile: asociem proiectului Pj o variabilă xj cu valoarea 0 şi 1:
1 dacă Pj este admis
xj  
0 dacă Pj este respins
2. Funcţia obiectiv: maximizarea profitului
max  f  x1 p1  x2 p2    x10 p10
3. Restricţia de încadrare în bugetul disponibil:
a1x1  a2 x2  a10x10  Q
4. Cerinţele suplimentare se scriu astfel:
a. x1  x2  1
b. x1  x2   x10  3
c. x8  x10
x  0 şi x5  0  x9  1  x2  x5  0  1  x9  0 
d. 2
1  x 9  x 2  x 5  x 2  x5  x 9  1
S-a obţinut un exemplu de program de programare liniară bivalentă.

NOTĂ: Problemele de Programare Liniară Bivalentă fac obiectul cursului de Cercetări

Operaţionale din anul 3 de studiu.

IMPORTANT:
1. Suportul de curs al Capitolelor 1 şi 2 ale cursului de Bazele Cercetărilor Operaţionale are
la bază lucrările:
 Ciobanu, Gh., Nica, V., Mustaţă, Fl., Mărăcine, V. Mitrut, D. (2002), Cercetări
operaţionale. Optimizări în reţele. Teorie şi aplicaţii economice, Editura MATRIX
ROM, Bucureşti; şi
 Ciobanu, Gh., Nica, V., Mustaţă Fl., Mărăcine, V. (1996), Cercetări operaţionale cu
aplicaţii în economie. Teoria grafurilor şi Analiza drumului critic, Editura
MATRIX-ROM, Bucureşti.

2. Suportul de curs al Capitolelor 3 şi 4 are la bază lucrarea: Nica, V., Ciobanu, Gh.,
Mustaţă Floare, Mărăcine Virginia, “Cercetări operaţionale I - Programare liniară,
Probleme de optimizare în reţele de transport şi distribuţie, Teoria jocurilor strategice”
Editura MATRIX ROM, Bucureşti 1998.