Tratarea diferenţiată a elevilor în ciclul

p r i m a r – c o m p o n e n t ă a managementului educaţional
Prof. înv. primar Tirla Cristina
Şcoala Primara „Colibri”, Constanta
Una din preocupările fundamentale ale pedagogiei a fost şi este tratarea
diferenţiată a elevilor problemă care necesită şi studii psihologice
(cunoaşterea capacităţilor şi aptitudinilor psihice ale elevilor), biologice
(raportarea la particularităţile dezvoltării fizice individuale şi
ereditare)sociologice(particularităţile mediului socio-cultural din care provin
educaţii, relaţii interumane).
Diferenţierea în învăţare are ca scop eliminarea unor lacune în
cunoştintele şi deprinderile elevilor şi atingerea performanţelor minimale
acceptate, dar şi îmbogăţirea şi aprofundarea cunoştintelor elevilor capabili de
performanţe superioare.
Tratarea diferenţiată a elevilor în cadrul lecţiilor de la şcoală ajută cadrele
didactice să găsească metode şi procedee optime de intervenţie, prevenire şi
stimulare a elevilor şi a contribui la o mai bună adaptare a conţinutului
învăţământului şi a programei la necesităţile celor ce sunt implicaţi în
procesul instructiv-educativ.
Tratarea diferenţiată a elevilor în ciclul primar este văzută de cele mai multe
cadre didactice dintr-un singur aspect, ca fiind tratarea, prin anumite
mijloace, mai ales a unei anumite categorii de elevi , ai celor predispuşi eşecului
şcolar.
Accentul care se pune acum pe procesul educaţional,
p e d i n a m i c a a c ţ i u n i i didactice ne obligă să ne schimbăm punctele de vedere
ce privesc tratarea diferenţiată.
Tratarea diferenţiată rămâne o necesitate de necontestat.
Cauzele ce susţin tratarea d i f e r e n ţ i a t ă , c a u z e a t â t g e n e r a l e ,
c â t ş i s i t u a ţ i o n a l e , s e l e a g ă d e p a r t i c u l a r i t ă ţ i l e individuale
ale elevilor, de care nu putem să nu ţinem seama, dar şi de mediul socio-
familial din care provin elevii.
Fiecare copil e unic în felul lui, este «o minune
irepetabilă » şi ar fi păcat ca prin acţiunea noastră să uniformizăm aceste
individualităţi.Aşadar tratarea diferenţiată a elevilor trebuie să capete o
accepţiune mai generoasă, ea devenind o abilitate a profesorului în dezvoltarea
personalităţii fiecărui copil.
Instruirea diferenţiată este apreciată ca una dintre strategiile pedagogice
moderne.Experienţa mondială pune în evidenţă faptul că prin diferenţierea
învăţământului trebuie să înţelegem ansamblul modalităţilor folosite
pentru a asigura atât prin măsuri o r g a n i z a t o r i c e – d i f e r e n ţ i e r e
externă, cât şi prin metode şi mijloace didactice –
diferenţiere internă, adaptarea învăţământului la particularităţile individuale
ale elevilor.
Cercetarea pedagogică a pus în evidenţă, iar practica pedagogică a
demonstrat c ă o r g a n i z a r e a a c t i v i t ă ţ i i c u e l e v i i î n m o d
d i f e r e n ţ i a t a s i g u r ă a t â t o b ţ i n e r e a u n o r performanţe înalte de
către elevii dotaţi, cît şi accelerarea ritmului de învăţare al elevilor lenţi,
înlăturând eşecul şcolar. Având la bază aceste considerente şi situaţia
concretă existentă la nivelul clasei, am aplicat instruirea diferenţiată a
elevilor în cadrul lecţiilor prin îmbinarea activităţii frontale cu cea pe grupuri
mici şi cea individuală.Activităţile diferenţiate permit desfăşurarea mai suplă,
mai nuanţată a procesului didactic, o stimulare mai eficientă a dezvoltării
aptitudinilor individuale ale elevilor.
Formulând principiul instruirii moderne în 1971, G. de Landsheere
scria că a i n s t r u i n u î n s e a mn ă a s e l e c ţ i o n a , c i c h i a r o p u s u l ,
c a d r e l e d i d a c t i c e t r e b u i e s ă s e străduiască ca toţi să reuşească. Această
străduinţă presupune să luptăm împotriva curbei lui Gauss luată ca model de
selecţie.
Această ,,luptă” este posibilă lucrând diferenţiat în orice tip de lecţie şi în
orice moment al acesteia, în vederea realizării învăţării efective în clasă astfel încât
toţi elevii să atingă nivelul standard acceptabil al performanţelor şcolare.
Învăţătorul este managerul clasei pe care o conduce. El este capabil să
formeze elevii în cadrul procesului educaţional unde instrucţia ocupă un loc bine
determinat, dar nu preponderent. El va trebui să dezvolte la clasa pe care o
conduce anumite tipuri de relaţii, care să favorizeze cunoaşterea elevilor şi
tratarea lor diferenţiată. ( Iovin, 1996)Vo i p r e z e n t a î n c on t i n u a r e a c e s te
r e l a ţ i i , c e t r e b u ie s ă e x i s t e î n t r e u n c a d r u didactic şi elevii săi.
- Relaţii de comunicare cu elevii, care presupun folosirea
diferitelor canale şi limbaje ce conduc la cunoaşterea acestora. Aceste
relaţii au la bază punerea copilului în situaţii de comunicare şi antrenarea
lui într-o interacţiune comunicativă, dovedindu-şieficienţa dacă vor depista
cauzele pentru care elevii se manifestă diferit. Noi, ca profesori la clasele
primare, nu trebuie să ne grăbim „să taxăm” elevii, până când pe baza
unor astfel de relaţii vom reuşi să-i cunoaştem, intervenind modelator.
- Relaţii de educaţie, p r i n c a r e pr o f e s o r u l s o l i c i t ă e l e v u l î n
mo d a c t i v p e n t r u p r o p r i a d e z v o lt a r e , c u l t i v â n d u - i î n c r e d e r e a î n
s i n e . D e p i n d e d e p r o f e s o r î n c e mo d s t i mu l e a z ă s p o n t a n e i t a t e a ,
i n i ţ i a t i v a , c r e a t i v i t a t e a , a c ţ i u n e a e l e v i l o r s a u î n lă t u r ă timiditatea şi
temerile lor, dezvoltând o motivaţie convenabilă formării acestora.
 - Relaţii de responsabilitate, î n c o n t e x t u l c ă r o r a p r o f e s o r u l
r ă s p u n d e p e n t r u d e c i z i i l e s a l e ( d a c ă ma i p a r c u r g e e t a p e l e
î n s u ş i r i i s u n e t u lu i ş i l i t e r e i î n c l a s a I , d i n moment ce elevii ştiu să
citească, dacă-l trece pe elev într-o grupă sau alta în funcţie de evoluţia
lui, dacă amână notarea, contrar prevederilor regulamentului privind
notarea în mod ritmic, până când va considera că elevul poate fi notat etc. )
Dezvoltarea responsabilităţii la elev este o altă latură a aceleaşi relaţii.
Aceasta f a v o r i z e a z ă t r a n s p u n e r e a în p r a c t i c ă a t r a t ă r i i d i f e r e n ţ i a t e ,
e l e v i i p r i mi n d s a r c i n i , responsabilităţi, în funcţie de ce poate fiecare.
- Relaţii de putere , prin care înţelegem „puterea” de a influenţa
comportamentul unui grup, al unui individ, pentru ca acesta să realizeze ceva.
Există mai mulţi elevi care se opun unor cerinţe. Profesorul are nevoie de
mult tact pentru a-i influenţa, pentru a-imotiva pentru activitate, dându-le
satisfacţia că ei sunt solicitanţii unor acţiuni.Privind tratarea diferenţiată din
unghiul de vedere al managementului educaţional,interrelaţiile din grupul
clasei vor favoriza evoluţia fiecărui copil „după puterile lui”.Această concepţie
este generatoare a unei atmosfere propice învăţării, dar dincolo de aceasta
tratarea diferenţiată presupune şi o proiectare atentă ş i dinamică,
pentru care nu se pot da reţete.I o v i n I l e a n a e s t e d e p ă r e r e c ă e s te
n o r ma l s ă s e p o r n e a s c ă î n t o t d e a u n a d e l a „punctele forte” ale elevilor şi
ale noastre ca profesori, cum ar fi: ce ştie elevul, ce poate să facă, spre ce are
înclinaţii, de ce abilităţi didactice dispunem.
Abia după aceea trebuie să avem în vedere „slăbiciunile elevilor” pe care
vrem să le îndreptăm: ce nu ştie, ce nu a înţeles, ce nu reuşeşte să facă, ce nu pot eu
ca profesor să fac etc. ( Iovin, 1996 )
Un alt reper în proiectare îl reprezintă ajutorul pe
c a r e - l o f e r ă p s i h o l o g u l , logopedul sau alţi factori, cum ar fi părinţii,
auxiliarele pe care se pot baza, mijloacele de î n v ă ţ ă mâ n t c e p o t a j u ta
etc.
D e a s e me n e a t r e b u i e s ă ţ i n e m c o n t d e p e r i c o l e l e c e p o t apărea
( reacţia colegilor, stresul copilului ) pentru a le preîntâmpina.Aşadar tratarea
diferenţiată a elevilor este o latură a muncii depuse de profesori în
învăţământul primar ce nu are nimic în comun cu improvizaţia şi
amatorismul, ci presupune schimbarea concepţiei noastre despre
curriculum-ul şcolar, mutând accentul pe „viul” din şcoală, pe elevi.
(Iovin, 1996)
Consider că activitatea cu şcolarii trebuie organizată în aşa fel încât aceasta
să fie adecvată tuturor posibilităţilor acestora de a învăţa, capacităţilor tuturor
copiilor şi a fiecăruia în parte. Pentru a realiza succesul şcolar, munca instructiv-
educativă diferenţiată este necesară.

Cadrul didactic nu este doar o persoană investită cu transmiterea

informaţiilor, cu formarea priceperilor şi abilităţilor pentru anumite sarcini, el
nu este persoana care se gândeşte numai la lecţiile sale, ci trebuie să aibă în
vedere, în special copilul, formarea personalităţii acestuia, progresul lui,
precum şi formarea încrederii în sine. Aşadar, o mare parte a activităţii
dascălului se referă la conceperea şi realizarea unor activităţidi didactice
astfel încât să poată determina toţi copiii să înveţe temeinic, după
posibilităţile fiecăruia, în scopul realizării succesului şcolar.

 Gliga Lucia – INSTRUIREA DIFERENŢIATĂ, Ed. Tipogrup Press, Bucureşti,

2001
 Vrăşmaş Traian – ŞCOALA PENTRU TOŢI, Ed. Miniped, Bucureşti, 2004
 Prof. înv. primar şi preşcolar Aldea Ioana MUNCA DIFERENŢIATĂ,
PREMISĂ A SUCCESULUI ŞCOLAR
 I o v i n , I l e a n a ,1 9 96 , T r a t a r e a d i f e r e n ţ i a t ă a e l e v i l o r î n c i c l u l
p r i ma r – componentă a managementului educaţional Învăţământul
primar, Editura Discipol, nr. 4
 Editura Didactica si Pedagogica, „Psihopedagogia in invatamantul primar”