Mic manual de campanie electorală -Campania electorală modernă- Nihil sub sole novum!

De vreme ce democraţia a fost specifică statelor Atena şi Romanu cetăţenii erau martorii unor campanii electorale
ce nu se deosebeau cu mult de cele din vremea noastră. Ba chiar am putea spune, că atunci, deşi poate mulţi candidaţi
moderni nu bănuiesc, s-au puz bazele teoretice ale unei campanii electorale de succes. Si în cele ce urmează vă veţi
convinge de faptul că anticii au intuit foarte bine care sunt cerinţele unei astfel de acţiuni ce are ca trăsături definitorii
manipularea şi persuasiunea maselor.
Literatura latină ne-a lăsat moştenire un “Mic manual de campanie electorală”!
La Roma alegerile guvernanţilor aveau loc anual, în condiţiile unei aspre campanii electorale ce se desfăşura chiar şi pe
parcursul unui an întreg.
Ascensiunea politică a lui Cicero a culminat cu obţinerea consulatului în anul 63 î.Hr., în urma unei
campanii electorale interesante, avându-l ca principal adversar pe renumitul Sergius Catilina. Catilina şi celălalt rival, Caius
Antonius, se bazau pe o masă de cetăţeni nemulţumiţi, care fuseseră ruinaţi de criza de durată a anilor 70 şi care acum erau
animaţi de dorinta unei masive răsturnări sociale în favoarea lor. Acestora, Catilina le promitea ştergerea datoriilor şi
redistribuirea proprietăţilor.
Campania electorală a lui Cicero, încununată de discursul ţinut în ajunul alegerilor, a aplecat balanţa în favoarea
acestui homo novus.
În campanie, Cicero afost ajutat de sfaturile competente ale fratelui său mai tânăr, Quintus, care cunoscând
ambiţia lui Cicero, îi aşterne în scris, în formă epistolară, un veritabil manual de campanie – Commentariolum petitionis,
în care formulează o serie de sfaturi, observaţii şi mai ales îndemnuri animate de un spirit pragmatic, rece şi lipsit de
scrupule.
 Campania electorală se bazează pe două strategii: dobândirea sprijinului prietenilor şi dobândirea favorii
poporului.
În cadrul strategiei pe care Cicero trebuie să o urmeze, sunt tratate pe larg mai întâi modalităţile de a menţine şi de
a câştiga cât mai mulţi “prieteni”, ca eventuali sprijinitori ai campaniei. În cazul campaniei electorale, noţiunea de
prietenie trebuie înţeleasă într-un sens mai larg decât în viaţa cotidiană. Astfel pe lângă prietenii devotaţi, Cicero trebuie să
mai câştige şi alţii “prin discursuri electorale cameleonic adaptate felului de a gândi şi năzuinţelor lor” şi “ademenindu-i cu
speranţa în avantaje şi favoruri care vor urma”.
“Apoi trebuie să-ţi faci prieteni de tot soiul: ca ornament, vor servi oamenii iluştri prin demnităţile avute şi prin
numele lor; chiar dacă nu te vor ajuta să câştigi voturi, aceştia vor da un anume lustru campaniei tale electorale”.
 Recomandarea următoare priveşte extinderea propagandei la nivelul întregii Rome şi la triburile din provincie,
graţie agenţilor electorali: “Apoi să ai în vedere toate colegiile electorale. Dacă îi vei câştiga pe fruntaşii lor, prin aceştia
vei avea la îndemână mulţimea alegătorilor Ai grijă să-ţi facă propagandă în localităţile lor ca şi cum ar candida în
numele tău”.
 Urmează abordarea unui subpunct de mare importanţă, anume însoţirea, escortarea candidatului de cât mai mulţi
oameni, pentru a dovedi prestigiul de care se bucură. Quintus distinge trei categorii: “nehotărâţii” care se duc în egală
măsură şi la concurenţi, cei care îl însoţesc din obligaţie.
 Modalităţile de a dobândi popularitatea, deci favoarea masei alegătorilor, ocupă un loc privilegiat în strategia
campaniei: cunoaşterea numelor alegătorilor, linguşirea lor, propaganda stăruitoare, generozitatea, bună reputaţie şi fastul
campaniei: “Oamenilor le place nu numai să li se facă promisiuni, mai cu seamă în campania electorală, ci aşteaptă să li
se promită cu generozitate şi cu cinste. Oare ar fi mai bine să refuzi pe un ton amabil, sau să nu refuzi ceea ce nu poţi
face? Prima atitudine se potriveşte unui om bun, iar cea de-a doua unui candidat bun. În ultimul rând, încearcă să dai
campaniei tale mult fast, să fie strălucitoare, splendidă, să fie populară, de mare efect şi distincţie”.
 La Roma se ducea o luptă acerbă împotriva corupţiei, însă legile în acest sens rămăseseră fără eficacitate. Quintus îi
recomandă tocmai depăşirea cadrului legal al generozităţii, care trebuia să se limiteze la membrii tribului de care ţinea
candidatul, întrucât distribuirea de cadouri în cadrul altor triburi echivala cu subminarea şanselor concurenţilor. Cadourile
electorale constau, pe lângă oferirea ospeţelor, în împărţirea de cereale, de bani, de acordarea de locuri la spectacole. Pentru
toate acestea existau agenţi specializaţi.
Odată ales consul, Cicero va promulga o lege care agrava pedepsirea unor astfel de practici, de care usaze el însuşi
în campania electorală. Ba chiar un an mai târziu, Cicero îl apără pe un prieten acuzat cu probe clare de a-i fi coprupt pe
alegători în timpul campaniei sale.
 După scurta recomandare a organizării unei campanii fastuoase, Quintus îi propune câştigarea popularităţii prin
cultivarea renumelui propriu, ocupându-se de reputaţie cu mare grijă şi insinuează utilitatea denigrării concurenţilor în
funcţie de slăbiciunea fiecăruia dintre ei: “Dacă va fi posibil, trezeşte în privinţa rivalilor tăi suspiciunea că sunt nelegiuiţi,
desfrânaţi sau corupţi, în funcţie de moravurile fiecăruia”.
Cu siguranţă, fără să urmărim îndeaproape campania electorală ce tocmai s-a încheiat, vom constata cu uşurintă că
aceste recomandări, formulate cu peste două mii de ani în urmă, s-au aplicat întocmai de căţre candidaţii noştri: campanii
fastuoase, implicarea primarilor în teritoriu, cadouri electorale, asumarea unor merite imaginare, denigrarea adversarilor.
Nihil sub soli novum!