Despre joc si joaca

Din punct de vedere istoric, radacinile jocului se pierd in negura timpurilor. in opinia lui Johan Huizinga,
"jocul este mai vechi decat cultura, pentru ca notiunea de cultura, oricat de incomplet ar fi ea definita,
presupune in orice caz o societate omeneasca, iar animalele nu l-au asteptat pe om ca sa le invete sa se joace.
Ba chiar se poate afirma, fara risc, ca civilizatia omeneasca nu a adaugat nici o caracteristica esentiala notiunii
generale".

Jocul apare ca un fenomen complex, ce poate fi definit intr-o varietate de moduri. in general, acest termen
denumeste "actiunea de a (se) juca", o "activitate distractiva practicata din placere, mai ales de catre copii".
Conform "Dictionarului de simboluri", "jocul este, fundamental, un simbol al luptei, al luptei cu moartea
(jocurile funerare), cu elementele (jocurile agrare), cu fortele potrivnice (jocurile razboinice), cu sine (cu
propria frica, slabiciune, indoiala etc.)". Dupa Roger Caillois, el este "nu numai activitatea specifica pe care o
denumeste, ci totalitatea figurilor, simbolurilor sau instrumentelor necesare activitatii respective, sau
functionarii unui ansamblu complex". in opinia lui Herbert Spencer, jocul reprezinta o "exersare artificiala a
energiilor. Este o forma de socializare, in care individul se construieste pe sine din interior, dar fiind o fiinta
sociala".

Jocurile cunosc un numar impresionant de clasificari. in primul rand, jocul se adreseaza sferei fizice sau celei
intelectuale. Activitatile ludice pot fi diferentiate in functie de varsta, sexul si cultura jucatorilor. Dupa varsta,
ele sunt de copii si de adulti. Ca grad de implicare, jocurile sunt competitive, de spectacol sau de risc. Luand in
consideratie aria culturala, avem jocuri stiintifice, filosofice si teoretic – culturale. Din ultima categorie se
remarca cele de creatie, de conversatie, de retorism si de limbaj. O alta clasificare tine cont de momentul si
locul desfasurarii jocului: diurn sau nocturn, public sau privat. Dupa raportul cu planul sacrului, exista jocuri
rituale si nerituale. Importante sunt si jocurile copiilor, ce apartin de patru mari clase: Mimicry, Ilinx, Paidia si
Ludus. in afara de categoriile anterior mentionate, manifestarile ludice mai pot fi: de societate, de indemanare,
de noroc, de dexteritate, de inteligenta etc.
Jocul are trei functii majore: de creatie, mimetica si a imaginatiei.

Principalele trasaturi ale jocului sunt evidentiate in studiul "Homo Ludens": jocul "poate fi numit o actiune
libera, constienta ca este <<neintentionata>> si situata in afara vietii obisnuite, o actiune care totusi �l poate
absorbi cu totul pe jucator, o actiune de care nu este legat nici un interes material direct si care nu urmareste
nici un folos, o actiune care se desfasoara in limitele unui timp determinat anume si ale unui spatiu determinat
anume, o actiune care se petrece in ordine, dupa anumite reguli".

Finalitatea jocului depinde, evident, de tipul jocului. Aceasta poate insemna o exhibare a ceva, o evidentiere a
calitatilor individuale sau colective, impartasirea unor idei, sentimente, evadarea intr-un univers fictiv, simplul
divertisment, o dezvoltare a gandirii si a imaginatiei, modelarea caracterului, o metamorfozare a participantilor
la joc, accederea imaginara la un alt nivel social sau existential, ori cunoasterea lumii inconjuratoare. Un
rezultat important al jocului apare pe plan social. Referitor la jocuri, conform opiniei lui Devambez, "in jurul
lor s-au cristalizat simtul cetatenesc si sentimentul national; ele au constituit, pentru locuitorii aceleiasi cetati,
pentru copiii aceleiasi semintii...legatura ce le reamintea de interesele lor comune".

in poezia "Prefata", de Tudor Arghezi, apare viziunea omului matur asupra jocului. Tema acestei scrieri este
arta poetica, privita printr-o perspectiva ludica, diferita de cea a predecesorilor sai. Formula "Ne-am apucat [...]
Sa mintim, sa povestim" releva caracterul abstract al actului cultural. Eul liric initiaza o competitie a cantitatii,
la care participa intreaga sa familie, ce are ca scop scrierea a cat mai multe poezii. in aceasta parte a operei este
reliefat sensul de baza al jocului: lupta pentru ceva ("si facuram si-o prinsoare / Cine poate scri mai iute /
Stihuri vreo cateva sute"). Odata cu transformarea caracterului creatiei artistice din serios in ludic, intrecerea
devine deschisa tuturor ("Doi parinti si doi copii"). Faptul ca rasplata invingatorului este "un sfert de mar",
dovedeste un caracter important al jocului: absenta interesului material ("impartind un mar cretesc / Nu cumva
ca sa jignesc / Pe tovarasii de coate, / Mancand sferturile toate"). Sintagma "tovarasii de coate" aduce in atentia
cititorului alte proprietati ale jocului: stabilirea unor relatii intre participanti si schimbarea locului in ierarhia
sociala. Pentru ca stilul neobisnuit si copilaresc al "Prefatei" sa fie inteles corect, eul liric ne propune
�ntoarcerea la copilarie ("Esti prea mare. Fa-te mic."), pentru a renunta la reguli si a ne lasa in voia
imaginatiei ("Uita regula odata / si, cu cartea dezvatata / Mergi nitel de-a busile"). �n acelasi timp, Arghezi
�ntelege dorinta oamenilor de a pastra aparentele si conceptia gresita a adultilor despre joc, conform careia
persoanele trecute de v�rsta copilariei nu se joaca ("Poti �nchide usile, / De ti-e teama si rusine / Sa te faci
de r�s ca mine"). Drept concluzie, se poate afirma ca poezia "Prefata" este o "ars poetica", de tip ludic.

O analiza a jocului, din perspectiva unui copil, este facuta de Ion Creanga �n "Amintiri din copilarie".
�nconjurat de frati, Nica se bucura de copilarie, definita, �n special, prin joc.
O categorie �nt�lnita de jocuri este Mimicry. �n inocenta lor, copiii parodiaza c�ntecul si hainele
bisericesti, aspect ce denota sincretismul jocului: "Apoi �si pun c�te-o toala �n spate si c�te-un coif de
h�rtie �n cap si c�nta <<aliluiia>> si <<Doamne miluieste, popa prinde peste>> de te scot din casa". Desi
lipsite de sens, c�ntecele copiilor au scopul clar de a st�rni hazul. Jocul, aparent naiv, are o scenografie bine
stabilita, urmata de toti jucatorii, ceea ce evidentiaza creativitatea si imginatia copiilor. O alta manifestare a
copiilor este calaritul maturii. Acest joc demonstreaza capacitatea copiilor de a modela si transpune realitatea
dupa propria dorinta. Personificarea transforma universul �nconjurator �ntr-unul viu si fantastic. "Copilul,
�ncalecat pe batul sau, g�ndeste ca se afla calare pe un cal de cei mai strasnici".

A doua categorie de jocuri este Ilinx. De fiecare data c�nd se �ntorcea seara acasa, tatal �si prindea fiii pe
r�nd, �i ridica �n grinda, zic�nd "`t�ta mare" si �i saruta pe fiecare. Acest joc are valoarea unei
incantatii bazate pe magie de similitudine, asemanator ritualurilor pag�ne practicate de mama copiilor.

Paidia reprezinta al treilea fel de jocuri, din care fac parte "baba – oarba" si "de-a mijoarca". Jocurile
mentionate anterior sunt jucate de mii de ani ti sunt cunoscute pe �ntreg Pam�ntul.
Ultimul tip de jocuri este Ludus. Unul dintre lucrurile favorite ale naratorului era mersul la scaldat. Las�ndu-
se �ngropat �n nisip, Nica r�de de moarte. Are loc o desacralizare specific populara, asemanatoare celei
din basme.

Din nefericire, unele jocuri au consecinte dramatice, deoarece copilului �i lipseste g�ndirea proiectiva: "ne
pune dracul de urnim o st�nca din locul ei, care era numai �ntinata, si unde nu porneste st�nca la vale,
salt�nd tot mai sus de un stat de om; si trece prin gardul si prin tinda Irinucai, pe la capre".

Poezia "Trei fete", de Lucian Blaga, sugereaza faptul ca jocul are o importanta esentiala �n evolutia
individului. Tema acestei opere lirice este conditia umana, privita prin trei perspective: cea a copilului, a
t�narului si a batr�nului. Autorul sintetizeaza viata omului ca pe o combinatie a trei factori, de egala
importanta: Iubirea, Jocul si �ntelepciunea.
Prima voce lirica este cea a copilului:
"Copilul r�de:
�ntelepciunea si iubirea mea e jocul!"
Compararea �ntelepciunii si a iubirii cu un joc pune �n evidenta faptul ca jocul apartine si laturii cognitive a
omului, dar si a celei afective. Prin acest mijloc de percepere a realitatii, copilul exploreaza universul
�nconjurator, �si �ntelege functionarea propriului corp si �si exteriorizeaza convingerile. De asemenea, el
�si �nsuseste bazele functionarii societatii si anumite principii de viata. �n joc �si are originea si
caracterul de fiinta sociala al omului. Tot prin intermediul jocului, copiii constientizeaza notiunile de Bine si
Rau. Sintagma ce �ncheie al doilea vers, "iubirea mea e jocul!", arata ca aceasta activitate ludica reprezinta un
stil de viata al celei dint�i v�rste a omului. �n cazul celei de-a doua strofe ("T�narul c�nta: / Jocul si-
ntelepciunea mea-i iubirea!"), o parte din trasaturile esentiale ale unui joc se pastreaza, o parte, nu. Libertatea si
pasiunea se pastreaza, dar regulilse sunt abandonate. O trasatura importanta a acestei "lupte" este dorinta
jucatorilor de a se �ntrece reciproc, pentru c�stigarea unui premiu abstract: afectiunea celuilalt. Asemeni
fiintelor vii, jocul evolueaza: din jocul simplu, inocent, dezinteresat, ia nastere jocul sentimental, cu un scop
bine definit.

O alta opera lirica ce abordeaza notiunea de joc este poezia "De-a v-ati ascuns...", de Tudor Arghezi. Tema
poeziei este "moartea ca joc", fiind enuntata �nca din titlu: "de-a v-ati ascuns" este un joc �nt�lnit pe tot
Pam�ntul, care implica misterul si hazardul. Din punct de vedere al sferelor lexicale, cele mai importante sunt
sfera jocului ("joc", "joaca", "jucam") si sfera mortii ("�nmorm�ntare", "moarte", "a �nvia", "lumea
 ceealalta"). Eul liric eufemizeaza ideea mortii, pentru a fi �nteles de "copiii" sai. �ncerc�nd sa le prezinte
acestora o notiune tragica si complexa, autorul substituie moartea cu elementul cel mai bine cunoscut de ei:
jocul. Prin urmare, jocul se transforma �ntr-un joc initiatic. Pe tot parcursul poeziei, eul liric �nfatiseaza
cititorilor proprietatile acestui "joc". El este universal si nu tine cont de v�rsta, sex sau nivel social ("E joc
viclean de batr�ni / Cu copii, [...], cu fetite [...] / Joc de slugi si joc de stap�ni"), iar regulile sale nu se
schimba: "si fiecare �l joaca bine". Moartea apare ca un joc inevitabil ("hotar�t, o sa ne jucam odata"), al
carui moment nu poate fi determinat ("odata"). Considerat "vechi", el devine dramatic prin ireversibilitate
("tata nu o sa mai aiba putere / Sa vie pe jos, �n timpul c�t se cere / Din lumea ceealalta"). Desi privit initial
drept "viclean" si "ciudat", jocul intra �n firesc, fiindu-i asociat cu caracter sacru ("E jocul Sfintelor
Scripturi. / Asa s-a jucat si Domnul nostru Isus Hristos"). De asemenea, el este arhetipal si, �n acelasi timp,
ciclic ("Asa e jocul, �ncepe cu moarte"). �nmorm�ntarea reprezinta un alt element ludic prin care moartea
se aseamana cu un joc. Aceasta ia forma unui ritual sincretic, ce are obiecte specifice si reguli bine determinate.
Adevaratul impact al "jocului" asupra omului este enuntat abia �n ultima strofa, c�nd masca poetica dispare
si se produce o eliberare a tensiunii emotionale acumulate, �nsotita de un profund regret, sub forma unei
imprecatii: "Asa este jocul […] Arde-l-ar focul!".
Astfel, se poate afirma ca "omul sporeste cantitatea de spirit care exista �n joc, transform�nd-o �n fapt de
cultura".

O oglindă este un obiect a cărui suprafață este destul de lucioasă încât să formeze o imagine.
Cele mai întâlnite tipuri de oglinzi sunt cele plane, care prezintă o suprafață plată. Oglinzile
curbate sunt de asemenea folosite la vizualizarea mărită sau scăzută a imaginilor.

De obicei, oglinzile sunt folosite pentru întreținerea personală, decorare și arhitectură. De

asemenea, sunt folosite în aparaturile științifice cum ar fi telescoapele și laserele. Sunt concepute
pentru lumina vizibilă, însă în instrumentele optice acestea detectează alte lungimi de undă ale
radiației electromagnetice.

Etimologie
Termenul de "oglindă" are același semnificație ca latinescul "speculum"(care va conduce la
cuvântul "speculație") dar își are originea prin derivare regresivă din verbul a oglindi (care
provine din slavă veche - oglendati, cf. poloneză oglądać).

Principii fizice
Într-o oglindă plană, un fascicul paralel de lumină își modifică direcția de propagare, rămănând
paralel; imaginile formate de o oglindă plană formează o imagine virtuală, de aceeași mărime cu
a obiectului original. De asemenea, oglinzile concave transformă un fascicul paralel într-un
fascicul convergent, a cărui raze se vor intersecta în focarul oglinzii. În cele din urmă, oglinzile
convexe, care transformă un fascicul paralel într-un fascicul divergent, cu raze care se deplasează
de la o intersecție comună din "spatele" oglinzii. Oglinzile concave și convexe sferice nu
focalizează razele paralele într-un singur punct datorită aberației sferice. O rază de lumină se
reflectă pe oglindă la un unghi de reflexie care e egal cu unghiul de incidență. Acest lucru are loc
când o rază de lumină cade pe o oglindă pe verticală, formează un unghi de 30° și se reflectă de
la punctul de incidență la 30 ° în direcția opusă pe verticală.
Istoria și obținerea oglinzilor
După atestările arheologice, oglinda e un străvechi atribut al civilizației umane. Se presupune că
vestita statuie "Venus din Milo" avea în mâini atributele frumuseții: un pieptene(sau un voal) și o
oglindă. Se presupune că Arhimede s-a folosit de niște oglinzi ca să utilizeze căldura Soarelui
pentru a incendia flota romană, însă se consideră că acest lucru s-ar fi folosit doar ca să ii
dezorienteze cu ajutorul luminii Soarelui.

Totodată, celebrul far din Alexandria folosea oglinzi uriașe ca să indice drumul spre port. Se
spunea că lumina acestuia se vedea și de la 50 de km depărtare.

Primele oglinzi datează de aproximativ 5000 de ani, având ca și centru de expansiune Egiptul și
China. Acestea erau din bronz sau argint șlefuit și aveau o formă ovală. Primele oglinzi de sticlă
le-au realizat vestiții sticlari din Murano, prin secolul al XII-lea. Până în secolul al XVII-lea, la
Veneția, era posibil să fie condamnați la moarte toți cei care divulgau secretul confecționării
oglinzilor. Producția de oglinzi a rămas monopolul statului venețian, până la mijlocul secolului
al XVII-lea. Procesul chimic de acoperire a sticlei cu argint metalic a fost descoperit în secolul al
XIX-lea. Până în zilele noastre puține tări mai au dispute în legătură cu inventatorul inițial al
acestui proces. Germanul Justus von Liebig publica în 1835 :"Când aldehida este combinată cu o
soluție de azotat de argint și încălzită, se produce reducerea, iar ca rezultat argintul se depune pe
sticlă, formând o oglindă superbă". Oglinzile optice sunt alcătuite din galiu. Actualele oglinzi
sunt fabricate prin pulverizarea unui strat subțire de aluminiu sau aplicând un strat de argint topit
pe partea inferioară a unei farfurii de sticlă într-un recipient închis ermetic. În oglinzile optice
folosite în telescoape și alte instrumente optice, aluminiul se evaporă pe o suprafață frontală a
sticlei decât pe cea anterioară, pentru a elimina reflexiile slabe de la sticlă.

Simbolurile oglinzii
Oglinda reflectă adevărul, sinceritatea, conținutul inimii și al conștiinței.Pe o oglindă
chinezească dintr-un muzeu de la Hanai se poate citi: "Precum soarele, precum luna, precum
apa, precum aurul, fii limpede și strălucitor și oglindește ceea ce se află în inima ta". Yama,
suveranul indo-budist al împărăției morților, folosește pentru Judecată o oglindă a karmei.
Adevărul relevat de oglindă poate fi, evident, de ordin superior: evocând oglinda magică a
dinastiei Xin, Nichiren o compară cu oglinda Dharmei budiste, care arată cauza faptelor trecute.
Simbol lunar și feminin, oglinda mai este în China și emblema reginei. Este semnul armoniei, al
uniunii conjugale, pe când oglinda spartă înseamnă despărțire. Animalul numit poijing sau
oglinda spartă este în legătură cu fazele lunii; unirea regelui cu regina se înfăptuiește când este
lună plină(este oglinda reconstituită în întregul ei). Oglinda curată e simbol al purității și una din
emblemele Fecioarei Maria. Totodată, oglinda deformată sau murdară e semnul păcatului,
caricaturii, autoamăgirii și a vanității. Modalitatea de utilizare a oglinzii magice în taoism este
destul de aparte, relevând natura reală a influențelor răufăcătoare. În zilele noastre se pune
deasupra porții caselor o oglindă octogonală, având pe ea cele opt trigame. În Japonia, Kagami,
oglinda, este un simbol al purității absolute a sufletului, al sufletului neîntinat, al reflectării de
sine în propria oglindă. Datorită analogiei dintre apă și oglindă, aceasta este deseori folosită în
scopuri magice. Oglinda, asemeni suprafeței de apă, este utilizată la ghicit, pentru a întreba
spiritele. Răspunsul acestora la întrebările puse se înscrie prin răsfrângere pe suprafețele
oglinzilor sau apelor. procedeul de divinație se numește captromancie. Nu este necesar ca
oglinda să fie din sticlă, fiind utilizate și alte suprafețe care reflectă lumina, apa, sau metalele
lustruite.

Oglinda și superstițiile
Oglinda dă o imagine inversă a obiectului și, ca atare, este o îndepărtare de Principiu și Esență.
Multe popoare cred că în oglindă se reflectă nu omul, ci o dublură a sa,având adesea atribute
malefice. În jurul oglinzilor s-au elaborat numeroase superstiții:

 Spargerea unei oglinzi e un lucru îngrozitor, pentru că șapte ani de nenorociri se vor
abate peste tine de acum încolo. Probabil, motivul vine din credința strămoșească privind
faptul că sufletul omului sălășluiește în oglindă și, odată spartă oglinda, sufletul acestuia
este distrus, condamnându-l pe om la o moarte timpurie, fără a avea mai apoi șansa de a
intra în Rai. Ca să eviți consecințele catastrofale ale spargerii unei oglinzi trebuie să
culegi cu grijă toate cioburile și să le arunci într-un râu.
 Cel care privește în oglindă atunci când cadavrul se află încă în casă va muri următorul și
asta pentru că o veche tradiție spune că sufletul omului sălăsluiește în oglindă.
 Poartă ghinion să primești în dar o oglindă
 O persoană urâtă care se uită într-o oglindă va cauza spargerea acesteia
 Nu e bine să te uiți într-o oglindă la lumina lumânărilor sau să stai noaptea în fața
oglinzii în întuneric.
 Se spune că fetele pot îndeplini un ritual în fața oglinzii prin care își pot chema rudele
moarte sau să își vadă viitorii aleși ai inimii
 Încarnările satanice nu își suportă oglindirea sau nu se văd în oglindă

Concepte psihologice
Efectul Venus este un fenomen în psihologia percepției, numit după tabloul lui Diego Velázquez
"Venus Fermecată". Cei care observă tabloul pot să o observe pe Venus admirându-și propria
reflexie în oglindă. Totuși, cum observatorul vede fața ei în oglindă, Venus l-ar vedea pe acesta
în loc să se vadă pe ea. Acest truc psihologic este folosit în cinematografie, când un actor este
arătat uitându-se aparent într-o oglindă, cu camera afară din raza de observație. De fapt, actorul
se va uita la camera și se va preface doar că se oglindește.