UNIVERSITATEA “TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE DREPT

Drept bancar
Aparitia bancilor

Studenţi: Ilie Diana Bianca

Anul III–Grupa III

Anul 2019
 Apariţia băncilor

Banca este o instituție financiară care are ca obiect principal de activitate atragerea de
depozite și acordarea de credite. Băncile sunt organizate sub forma unei societăți comerciale pe
acțiuni și își desfășoară activitatea sub supravegherea băncii centrale.

Istoric
Istoria activității bancare datează odată cu apariția primilor comercianți antici din
Mesopotamia și din Babilon care ofereau credite exclusiv pentru grâne fermierilor și negustorilor
din localitățile din apropiere.
În Grecia și Roma antică, creditorii bazați pe conceptul de creditare, au creat două noi
inovații ce includeau atragerea depozitelor și acordarea creditelor bancare ce erau acoperite de
aceleași depozite. Pentru descoperirea acelor două inovații a fost nevoie de mai mult de 2000 de
ani și o schimbare generală a sistemului economic.
Inițial au fost utilizate drept mijloace de schimb bunuri care păreau mai prețioase,
bunuri precum scoici, boabe, pietre colorate sau chiar penele unor păsări exotice. Odată cu
trecerea timpului aurul și argintul au înlocuit în majoritatea culturilor celelalte bunuri de schimb
datorită caracteristicilor favorabile de durabilitate, rezistență în timp și datorită temperaturii mici
de topire comparativ cu cel al altor metale. Pentru o portabilitate mai eficientă al aurului și
argintului aurarii le-au divizat în unități standardizate al căror puritate și gramaj erau autentice.
Principiul bazat pe activitatea bancară din Roma și Grecia antică a fost influențată în special de
utilizarea pe larg al monedelor de aur și argint.
Activitatea bancară modernă a început în perioada Renașterii în nordul Italiei, în cele mai
mari și bogate orașe în acel moment: Florența, Veneția. Cele mai vechi bănci din lume sunt
banca “Monte dei Paschi di Siena”, cu centrală în Siena (Italia) cu o operare continuă din anul
1472 și banca Berenberg din Hamburg ce operează din 1590.
În Europa, în ciuda controverselor îndelungate asupra moralității dobânzii, sistemul
bancar s-a consolidat treptat culminând emiterea banului de hârtie de către Banca Veneției în
anul 1637. Băncile și-au mărit importanța pe măsură ce economia a continuat să se dezvolte, iar
statul și-a mărit implicarea prin înființarea băncilor centrale.

Banca Națională a Elveției este o bancă centrală cu sediul în Berna, care are o poziție
financiară centrală independentă și care reprezintă conform constituției interesele naționale
financiare din Elveția.
Sistemul bancar elveţian număra 261 de bănci în 2016 (cf. datelor Băncii Naţionale a
Elveţiei), la o populaţie, în acelaşi an, de 8,3 milioane de cetăţeni - 8,5 milioane în 2018, cu un
venit mediu per capita, în medie anuală, de 53.329 de USD (calculat in 2015).
Cantoanele elveţiene (în număr de 26) au propriile bănci de stat, astfel că există 24 de
bănci cantonale, câte una în fiecare canton al ţării, cu două excepţii: Appenzell Ausserrhoden -
care şi-a vândut banca rivalului UBS- şi Solothurn, care şi-a privatizat banca în 1995, după un
scandal.
În ciuda aparenţelor, băncile cantonale nu sunt bănci mici, ele au o pondere de 30% în
sectorul bancar elveţian: de fapt, două dintre ele, Zurcher Kantonalbank şi Banque Cantonale
Vaudoise, sunt a treia şi, respectiv, a patra cea mai mare bancă din Elveţia (după UBS AG şi
Credit Suisse).Cele mai multe dintre băncile cantonale au fost înfiinţate între 1834 şi 1916.
Banque Cantonale du Jura a fost fondată în 1979.
Economia elveţiană este, conform clasamentelor întocmite de renumite instituţii
internţionale specializate, printre cele mai competitive şi liberale. Principalele coordonate care
conferă Elveţiei caracteristicile unui mediu de afaceri privilegiat, adaptat produselor si serviciilor
de înaltă calitate si tehnicitate sunt: gradul ridicat de protecţie oferit de legislaţia în domeniul
afacerilor, stabilitatea pe temen lung a cadrului investiţional, nivelul scăzut de intervenţie şi
control din partea autorităţilor, garantarea deplină a dreptului de proprietate, libera competiţie
precum şi apărarea secretului bancar.
Sectorul bancar reprezintă una dintre cele mai importante ramuri ale economiei elveţiene
şi absoarbe aproape 4% din populaţia activă. Băncile elveţiene gestionează bunuri in valoare de
peste 3.300 miliarde CHF dintre care mai mult de jumatate provin din afara Elveţiei.Cu o lungă
tradiţie in materie de stabilitate economică şi financiară manifestată in principal in nivelul scăzut
al inflaţiei, o rată redusă a dobanzilor si o monedă naţională puternică si stabilă, Elvetia este
considerată unul dintre cele mai mari centre financiare offshore din lume, devansând Londra,
New York sau Frankfurt.
Deschiderea unei bănci, efectuarea de tranzacţii cu valori mobiliare, managementul
fondurilor mutuale sunt activităţi pentru a căror desfăşurare este necesară obţinerea aprobării
Comisei Federale Elveţiene a Băncilor-EBK.In comparaţie cu alte state, sistemul bancar elveţian
este mai putin rigid din punct de vedere al reglementărilor.
In afara celor două bănci renumite UBS şi CS GROUP care se află printre cele mai mari
instituţii bancare din lume, pe piaţa bancară elveţiană sunt prezente multe alte bănci locale si
peste 100 de instituţii financiare străine . Băncile cantonale ,băncile regionale şi băncile de
economii joacă un rol important in finanţarea proiectelor de investiţii. Organizaţia cea mai
importantă din sectorul bancar elveţian este Swiss Bankers Association.
O specifitate a băncilor elveţiene este dată de aşa numitul “secret bancar”, subiect de
actualitate care generează dispute aprinse între Elveţia şi UE în contextul negocierilor pe tema
impozitării economiilor bancare, parte componentă a setului doi de acorduri bilaterale. Conform
legislaţiei federale, băncile sunt obligate să protejeze confidenţialitatea tranzacţiilor efectuate de
către clienţi, în egală măsură elveţieni sau investitori străini.
Argumentele părtii elveţiene în confruntarea cu criticii europeni pe această tema se
referea în primul rând la faptul că proecţia oferită nu se aplică în cazurile în care există
suspiciuni cu privire la natura legală, în raport cu legislaţia elveţiană, a fondurilor care fac
obiectul tranzacţiei. La solicitarea autorităţilor fiscale din ţara de origine, motivată de
suspiciunea de fraudă fiscală se poate obţine, prin decizie judecatorească, suspendarea secretului
bancar şi acordarea de asistenţa judiciară autoritaţilor statului de origine a fondurilor.
Secretul băncilor elveţiene are mare legătură cu neutralitatea tradiţională a ţării. Este un
fel de convenţie acceptată de toată lumea pentru a face din această ţară un fel de paradis securizat
pe toată linia : teritoriul, băncile, chiar şi francul elveţian este perceput în acest sens. Primele
bănci private elveţiene au apărut pe la 1680, iar patronii lor garantau cu propria avere toate
depozitele clienţilor. Acest lucru s-a dovedit o reclamă de mare succes şi de aici s-a născut
tradiţia privind securitatea unei bănci elveţiene. Încă mai există 15 bănci private, iar politica de
garantare a proprietarului se menţine.
Tot in spiritul păstrarii unui grad ridicat de discreţie al operaţiunilor in băncile elveţiene
există posibilitatea utilizării de conturi nepersonalizate (numbered accounts).Titularul de cont
este identificat doar printr-un număr însa contul nu este totusi unul anonim , datele personale ale
titularului fiind disponibile doar unui număr restrâns de lucrători ai băncii.In general, suma
minimă impusă pentru deschiderea unui “numbered accounts” este de 100.000 CHF.
Economia Elveţiei este una dintre cele mai stabile economii ale lumii. Politica sa plină de
succes pe termen lung în domeniul siguranţei monedei naţionale, dublată de secretul operaţiilor
financiare efectuate în băncile elveţiene a făcut din Elveţia un "rai financiar" al investitorilor şi
al investiţilor acestora. În acelaşi timp, a creat o economie care se bazeză masiv pe afluxul extern
constant de investiţii. Din cauza micimii ţării şi a specializării înguste a forţei sale de muncă,
industria fină şi de precizie, respectiv comerţul şi finanţele sunt esenţiale pentru menţinerea
stabilităţii economice a ţării.
Industria financiară nu deţine o cota mai mare de 15% din economia elveţiană, dar cu
toate acestea segmentul bancar a contribuit în ultimii ani cu peste 50% la creşterea economică a
tării, arată un raport guvernamental citat de Bloomberg.
In ultimul trimestru din 2007, ritmul de crestere al economiei elvetiene a atins cel
mai înalt nivel din ultimii doi ani pe fondul creşterii semnificative a cheltuielilor consumatorilor
şi corporaţiilor. Produsul intern brut al ţării a urcat cu 1% faţă de nivelul înregistrat în trimestrul
anterior, cel mai rapid ritm din iunie 2005.
Sistemul bancar al Elveţiei este caracterizat prin stabilitate, intimitate si prin protecţia
asupra informaţiilor legate de bunuri si servicii .
Tradiţia tãrii de a asigura discreţia conturilor bancare, datează de sute de ani,iar în anul
1934 acest lucru chiar s-a introdus în constituţie. Toate băncile în Elveţia sunt coordonate de
Comisia Federală a Băncilor( FBC), a cărei autoritate derivă dintr-o serie de statute federale.
Elvetia este din punct de vedere economic o natiune avansatã si prosperă, cu un produs
intern brut( GDP) mai mare decât al altor naţiuni dezvoltate din vestul Europei. În plus, valoarea
francului elveţian( CHF) a fost relativ stabilã comparativ cu alte monezi. În 2003, sectorul
financiar cuprindea 14% din PIB-ul ţăriii, iar ca angajaţi numărul era de aproximativ 180 000
oamenii ( dintre care 110 000 chiar în sectorul bancar); acesta reprezintând circa 5,6 din totalul
elveţian al forţei de munca.
Neutralitate elveţiană şi suveranitatea statală, de mult recunoscutã de naţiunile
externe, au creat o ambianţă stabilă, propice dezvoltării sistemului bancar. Cu toate că aşezarea
geografică o plasează aproape de centrul Europei, Elveţia şi-a menţinut o poziţie neutră faţă de
ambele războaie mondiale; nu este un membru al Uniunii Europene sau al Ariei Economice
Europene, iar până în 2002 n-a fost nici măcar membră a Naţiunilor Unite.
Acum se estimează că o treime din toate fondurile păstrate în afara sistemului de origine(numite
şi fonduri offshore ) sunt deţinute de Elveţia.
In 2001 băncile elveţiene au manevrat 2.6 trilione de dolari americani, pentru ca apoi, în
2002, să scadă la 2.2 trilioane, datorită unei perioade prelungite dominate de căderi de preţuri şi a
unor dispozţtii mai exigente în ceea ce priveşte sistemul bancar.
Instituţia Bank of International Settlements, care facilitează cooperarea între băncile
centrale din întreaga lume, îsi are reşedinţa la Bazel.Fondata în 1930, instituţia a ales această
locaţie datorită neutralităţii ţării ,amănunt foarte important dacă ne gândim că ţările membre
fuseseră de ambele tabere în Primul Război Mondial.Băncile străine care activează în Elveţia
opereazăă la momentul actual aproximativ 877 miliarde franci elveţieni, incluzând bunurile de
valoare.
Până în prezent, nu există nici o cifră oficială referitoare la numărul de conturi bancare
deschise în Elveţia de europeni. Singura cifră cunoscuta este valoarea acestor fonduri
administrate in Elvetia, adica aproximativ 3546 de miliarde de franci elvetieni in 2004, în
creştere cu 7,7 procente comparativ cu 2003. Analiştii estimează că mediile bancare elveţiene
gestionează aproximativ o treime din averea mondială.
 Bibliografie

1. www.bnr.ro
2. www.riksbank.se
3. www.wikipedia.ro
4. www.snb.ch
5. www.creditsuise.com
6. www.capital.ro