Sunteți pe pagina 1din 3

Tipăriturile lui Coresi

Mai presus de gând și de cuvânt, Dumnezeu se unește cu credincioșii


ortodocși în har. El Însuși este, cum citește preotul în taină, la Sf. Liturghie,
negrăit și necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind și același fiind.

Pentru a Se face mai bine înțeles și mai ușor de primit și de urmat, Fiul lui
Dumnezeu se întrupează și vorbește oamenilor pe limba lor: lui Irod, lui Caiafa,
cărturarilor, fariseilor, vameșilor, pescarilor, femeilor, bărbaților, bolnavilor,
sănătoșilor, drepților și păcătoșilor. Asemenea Lui, Biserica vorbește oamenilor
în fiecare generație, tuturora. O face mai bine prin sfinți decât prin cărturari, cu
toate că sfinții s-au lovit de aceași greutate: să articulezi în cuvinte, să scrii cu
litere, ceea ce tu după multă nevoință și cunoștință ai primit în dar, în taină, ceea
ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit și la inima omului nu s-a suit (1Co. 2: 9).

Nu vorbim și nu scriem învățătura dumnezeiască nici în limba ebraică, a


lui Moise, nici aramaică, în care a glăsuit Mântuitorul, nici în slavona din timpul
voievozilor, nici în engleză, ca să ne dăm interesanți. Folosim limba poporului ca
să ne facem înțeleși, trăim cuvintele ca să fim crezuți și invităm la rugăciunea
minții, la rugăciunea lui Iisus, ca să putem fi verificați de creștinii râvnitori, cum
povestea și părintele Cleopa Ilie despre țăranca din Pipirig care se ruga în fața
icoanei Măicuței Sfinte ridicată de la pământ, în aer.

La 200 de ani de la întemeierea țărișoarelor române și 100 de ani de la


inventarea tiparului, se punea problema trecerii cărților de rugăciune, a predicilor
și a cărților de învățătură pe limba poporului, limba românească, pentru ca
înțelegând, acesta să se poată mai bine curăți și sfinți, iar cei mai aleși să
vorbească cu Dumnezeu dincolo de gând și de cuvânt.

Acesta este motivul pentru care s-a observat de-a lungul istoriei
preocuparea Bisericii să existe cărți în limba română în folosul preoților,
călugărilor și mirenilor. Limba este o unealtă, una de care ne folosim ca să
înțelegem și să ne facem înțeleși, să exprimăm ce simțim și să numim ce se
petrece înăuntrul nostru, să cântăm, să ne rugăm. Și pentru că Bisericii îi plac
lucrurile bune făcute bine, eficient și plăcut lui Dumnezeu, ea înțeles că pentru
români, comoara limbii se prezintă ca o unealtă de căpătâi ca harul lui Dumnezeu
și iubirea Lui să ajungă la oameni, iar oamenii să se întoarcă la Dumnezeu, să-L
urmeze și să se unească cu El. Unul din 10000 de rugători, spunea un părinte
sfânt, ajunge să vorbească cu Dumnezeu mai presus de cuvânt, așa că limba,
cuvântul, litera, sunt folosite la maximul potențial de Biserică, pentru sporirea în

1
har a marii mase a credincioșilor. Ele sunt temelia adunării și curățirii minții și a
inimii, când ne rugăm, când cântăm, când ascultăm.

În secolul al 16-lea, la Brașov, un diacon târgoviștean, Coresi (probabil de


la Nicolae/Nicoară), după ce ucenicește în Țara Românească, începe să tipărească
în slavonă (strămoașa limbilor rusă, bulgară, sârbă etc.). Repede trece la tipărituri
în română, scrise cu alfabet slavon: cărți pentru altar, pentru strană, de cântare,
de predică, de canoane. A spart gheața, a fost deschizător de drumuri, tipăriturile
sale au circulat în toate țările românești, potolind foamea de carte românească.
Din slavona veche, a tradus în limba poporului, pe românește, cu accente
transilvănene și muntenești, și efortul său, apreciat de oameni de cultură ai
veacurilor trecute, a făcut obiectul multor studii și lucrări.

Ca ploaia pe pământul însetat, așa au venit traducerile și tipăriturile sale.


Oamenii veneau în număr foarte mare la biserică, să-și vindece și să-și odihnească
sufletele rănite de greutățile veacului, și înțelegerea slujbelor prin care venea
harul i-a ajutat foarte mult. Preoții nu erau cărturari, nici predicatori, așa că o carte
din care să se citească o predică, sau cazanie, cum i se spunea, le bucura și le
hrănea inimile.

Molitfelnicul, Liturghierul, Sf. Evanghelie pentru altar, Octoihul, Triodul,


Apostolul, Psaltirea, pentru strană, Cartea de învățătură pentru predică, Pravila
Sfinților Părinți pentru cunoașterea canoanelor, toate au apărut, într-o vreme când
totul se făcea manual, pagină cu pagină, între anii 1559 și 1581, unele în mai
multe ediții, dovadă a popularității și cererii crescânde. Fiul lui Coresi, Șerban, i-
a călcat pe urme, începând să traducă și să tipărească Facerea, Ieșirea, primele
cărți din Vechiul Testament. Peste câteva decenii, în Moldova, Sfinții Mitropoliți
Varlaam și Dosoftei au călcat pe urmele lui Coresi, traducând și tipărind în
românește.

După 1990, suntem martorii multor traduceri în românește, din limbi


clasice și moderne, ca să ne hrănim în limba și cultura în care am crescut, din
Ortodoxia vechilor și mai noilor Părinți, Maici și trăitori de pretutindeni. Procesul
va continua, cărți noi vor apărea în fiecare săptămână, contează să ne folosim
discernământul, să ne întrebăm duhovnicul, pentru a selecta ce ni se potrivește
din ce este mai bun.

Vă îndemnăm părintește să ne formulăm și să ne definim în limba noastră


maternă ceea ce simțim și ceea ce gândim, ceea ce vorbim și ceea ce ascultăm în
legătură cu relația noastră cu Dumnezeu, trăită în Sfânta Biserică Ortodoxă. Este

2
limba în care putem înțelege și ajung la inima noastră nuanțe și detalii pe care nu
le putem sesiza din alte limbi. De asemenea, să nu uităm ce spuneam la început:
de la cuvinte și gânduri rele, să trecem la gânduri și cuvinte bune; din cele bune,
cât mai multe să fie din cartea de rugăciuni, din Scripturi, din Sfinții Părinți; după
acestea, să spunem cât mai des ”Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” sau
”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul
sau păcătoasa!”; spunând această rugăciune, să rămânem din ea cu un singur
cuvânt: ”miluiește-mă!”, căci restul nu le mai gândim, ci doar știm că ne referim
la Domnul Care de la Botez își are începutul înăuntrul nostru. Dincolo de această
treaptă, așteptăm deschiderea inimii, coborârea minții în ea, izvorârea lacrimilor
și vederea lui Dumnezeu Cel mai presus de gând și de cuvânt.

Pr. George-Ovidiu Chirița

(Parohia Sf. Ilie cartier Speranța Piatra-Neamț)

17 aprilie 2019 – Cerc pastoral