Transporturile

Japonezii sunt multi, muncesc enorm, locuiesc la distanţe în general mari

faţă de locurile lor de muncă, în consecinţă folosesc mult mijloacele de
transport, fie ca acestea sunt trenuri, metrouri, trenuri de mare viteză, autobuze,
tramvaie (in Hiroshima) sau… ricşe.

Tokyo are peste 8 milioane de locuitori. Yokohama – 3,6. Osaka, aproape 3,7 în
timpul zilei. Oraşe mari şi aglomerate, care fac ca imaginile de la televizor, cu
gări suprapopulate şi angajaţi cu manuşi albe care indeasa calatorii in vagoane
să fie cât se poate de reale. În orele de vârf, adică dimineaţa în jur de 8 si dupa-
amiaza, după 6, gările marilor orase japoneze se transforma în adevarate
câmpuri de luptă. Şi asta in conditiile in care trenurile sunt extrem de precise si
circulă des.

Metroul este mai scump decât trenul

 Dacă ar fi să existe trei termeni care să definească sistemul
de transport japonez, acestea ar fi: punctualitate, servicii prompte, aglomeratie.

Cel mai bun mijloc de deplasare in Japonia este trenul. În orase şi între
oraşe. Reţeaua de trenuri acoperă intreg teritoriul nipon (toate cele patru mari
insule) şi este detinută, in proportie de 70%, de catre stat: Japan Railways (JR).
Celelalte 30 de procente apartin unor companii private, care şi-au dezvoltat
retelele in special in si in jurul oraselor. Pentru cineva care viziteaza Japonia cel
putin o saptamana, JR-ul este mina de aur, recomandarea fiind sa se incerce
achizitionarea unui permis JR valabil pentru 7 sau 14 zile. Pentru 7 zile, acesta
costa in jur de 260 de dolari şi iţi dă dreptul sa calatoresti nelimitat în reteaua
JR, aceasta insemnand trenurile normale, trenurile rapide shinkansen (mai putin
cele super-rapide, numite nozomi), autobuzele si feriboturile JR. Atentie!
Permisul JR se cumpara din afara Japoniei, e valabil 3 luni de la data
cumpararii, ofera posesorului posibilitatea de a face rezervari dar, odata emis,
nu poate fi schimbat sau, in cazul pierderii, nu va fi inlocuit. Exista si alte tipuri
de abonamente in afara de JR pass, mai ieftine, în functie de necesitatile de
calatorie.

Biletele de tren şi metro se cumpără de la automate

 Biletele se cumpara din gări (atât pentru trenuri cât şi pentru metrouri) şi,
în general, sunt destul de scumpe (in special cele de metrou) – putand ajunge, in
functie de distanta si linie, şi la 3 euro.

Foarte spectaculos este shinkansen-ul, trenul de mare viteza (i se mai

spune trenul-glont) inaugurat in 1964, odata cu Olimpiada de la Tokyo, care a
deţinut multi ani recordul de viteza (acum il imparte cu TGV-ul francez). Vei
merge cu shinkansen-ul la viteze de pana la 300 km/h si te vei simti ca intr-o
capsula zburatoare. Ca fapt divers, shinkansen-ul Tokaido (care opereaza pe
distanta Tokyo – Osaka)este cea mai aglomerata linie de cale ferata din lume, in
anul 2008 transportand, de pilda, nu mai putin de 151 milioane de pasageri.

Shinkansen
 În trenuri, călătorii se simt in maxima siguranţă. Nu există
compartimente, dar vagoanele sunt extrem de curate. La capăt de linie, inainte
ca pasagerilor sa li se permita accesul in vagoane, trupe de oameni de serviciu
patrund in vagoane, inarmati cu mopuri şi carpe, spală pe jos, curata, aruncă
eventualele gunoaie, schimba tetierele, şterg manerele scaunelor şi intorc
scaunele spre directia de mers etc. Operatiunea dureaza zece minute, dupa care
calatorii vor intra in vagoanele proaspat curatate. Fiecare garnitura
de shinkansen are un vagon (numarul 2) in care se poate fuma.

În trenuri si metrouri, japonezii au trei ocupatii de baza: îşi butonează

telefoanele mobile, citesc sau dorm.
 Comportamentul japonezilor în mijloacele de transport este exemplar.
Exista locuri rezervate pentru batrani, bolnavi, gravide – şi acestea se respecta.
Oamenii nu vorbesc tare, aproape că nu vorbesc intre ei, chiar daca se cunosc.
Peste tot sunt inscriptii care sugereaza ca in mijlocul de transport respectiv
telefonul mobil sa fie dat pe silent si sa nu fie folosit in dreptul locurilor special
rezervate, de care vorbeam mai sus. În vagoane sunt o multime
de reclame (multe dintre ele se incadreaza in stilul infantilo-japonez), fie pe
panouri, fie difuzate pe lcd-uri plasate deasupra usilor.

Autobuzele sunt un mijloc de transport alternativ foarte bun, în special în

oraşele mai mici. Autobuzele nu vin chiar foarte des, au un orar bine prestabilit,
nu sunt foarte aglomerate, dar au un sistem invers de acces. Pasagerii urcă prin
spate şi coboară doar pe la sofer, unde se si plateste biletul, la coborare (in caz
ca nu aveai bilet cumparat dinainte).

Traficul e lejer. In Japonia se merge cu trenul, nu cu automobilul.

 Călătoria cu automobilul poate fi extrem de costisitoare in Japonia, ţara in
care se circula pe partea stanga. Autostrazile sunt scumpe (de pilda, Tokyo –
Kyoto e in jur de 100 de dolari), pretul benzinei e mare si ai nevoie, pe langa
permisul de acasa, de un permis de conducere international.

Rişca, un mijloc de transport pentru turişti.

Altfel, japonezii folosesc foarte mult bicicleta. Oraşe precum Osaka sunt
pline de biciclete si biciclisti care, deşi nu au piste speciale (ca in Olanda) se
strecoara cu dexteritate printre pietoni. Si inca ceva, absolut remarcabil: de-a
lungul fiecarui trotuar exista o banda de dale galbene, care prezintă linii si
puncte in relief. Banda galbena exista oriunde si se continua atat in gari cat si
in hoteluri, pana in fata receptiei, ea avand rolul de a ghida persoanele
nevăzătoare. Si cand spun oriunde, ei bine, asta inseamna ca e nelipsită.
 Banda galbenă pentru nevăzători

În orașele din nordul Japoniei, unde iarnă ninge, una din căile de
evacuare rapidă a zăpezii și evitarea blocajelor în drum este încălzirea
trotuarelor și a caldaramurilor, pentru că apa rezultată să se scurgă rapid
prin canalizări.
În acest scop, japonezii nu consumă însă energie din sistemul
național, autoritățile locale sunt obligate să folosească resursele locale și
îndeosebi sistemul eolian care poate oferi cantități importante de energie
pe timp de iarnă, datorită creșterii intensității curenților de aer.
Procedeul nu este o exclusivitate japoneză. Asemenea proiecte au fost
elaborate sau funcționează și în unele țări europene: Elveția, în bază
energiei solare, Franța, prin recuperarea apelor calde deversate în canaluri,
Islanda și Danemarca, prin folosirea energiei geotermice.
Cea mai complexă intersecţie pentru pietoni