Sunteți pe pagina 1din 38

PROCESUL DE INTEGRARE

ECONOMICĂ ÎN AMERICA
CENTRALA SI DE SUD
Noiembrie 2010, Iasi
CUPRINS
Introducere...........................................................................................................................2
Integrarea economică regională în America de Sud............................................................3
2 Principalele grupari economice din America de Sud........................................................6
2.1 Asociaţia de Integrare Latino-Americană (ALADI)..............................................6
2.2 Comunitatea Andină de Naţiuni (Pactul Andin – CAN).......................................7
2.3 Grupul celor Trei (G3)...........................................................................................8
2.4 Piaţa Comună Central Americană (PCCA)............................................................9
3. Istoricul înfiinţării MERCOSUR...................................................................................10
Mercosur – un actor global al pieţei latino-americane...............................................13
4. Statele membre MERCOSUR........................................................................................13
4.1 Brazilia...............................................................................................................13
4.2 Argentina.............................................................................................................14
4.3 Paraguay...............................................................................................................15
4.4 Uruguay................................................................................................................16
4.5 Venezuela............................................................................................................17
4.6 Membrii asociaţi MERCOSUR.........................................................................17
5. Obiective si principii......................................................................................................22
6. Structura institutională a Mercosur................................................................................23
3. Comisia pentru Comerţ a Mercosur......................................................................24
4. Comisia Parlamentară Comună..............................................................................25
5. Secretariatul Administrativ al Mercosur................................................................25
7. Schimburile comerciale în interiorul MERCOSUR – piaţa comună.............................26
Investiţiile străine directe în ţările Mercosur.............................................................30
8. Schimburile economice cu ţările terţe............................................................................31
8.1. Schimburile economice cu ţări din America Latină şi America de Nord...........32
8.2. Relaţiile cu Uniunea Europeană..........................................................................34
8.3. Relaţiile cu ţările din Asia...................................................................................35
9. Concluzii........................................................................................................................36

Introducere

Ideea de a forma o organizaţie comercială nu era nouă în America Latină, dar, până la formarea
Mercosur în 1991, toate încercările eşuaseră sau au fost parţial finalizate. Acest fapt s-a datorat regimurilor
2
totalitare, militare şi a unor economii depăşite, care nu se bazau pe concurenţă, ci erau comandate de
guverne. Cele mai importante ţări din America Latină au înţeles că, pentru a se dezvolta, nu există decât o
cale, cea spre democraţie şi spre o economie de piaţă în care intervenţia statului să fie cât mai mică şi în
care să renunţe la acele politici economice falimentare, bazate pe substituirea importurilor. Cele două ţări
mari, Argentina şi Brazilia, şi-au dat seama că doar cooperând şi ajutându-se pot atinge un nivel de
dezvoltare apropiat de cerinţele mondiale. Au început prin acorduri bilaterale şi n-a mai fost decât un pas
până la semnarea Tratatului de la Asuncion, care a însemnat apariţia Mercosur. Cei patru membri fondatori
sunt Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay, ulterior aderând şi Venezuela.
Acest tratat a fost un prim succes însemnat pentru ţările din America Latină, în contextul
mondializării economiei.
Prin acest tratat, ţările îşi organizau schimburile comerciale, în primul rând între ele, apoi şi cu
celelalte ţări şi oranizaţii, fapt care s-a dovedit a fi de un real folos dezvoltării lor economice ulterioare.
Dezvoltarea economică a început să se vadă, dar odată cu aceasta s-a văzut că era nevoie de crearea de noi
pârghii pentru a susţine economia şi comerţul, în primul rând de organe capabile şi abilitate de toate ţările
semantare ale tratatului pentru continuare reformelor. În acest sens a fost semnat Protocolul de la Ouro
Preto care a dat personalitate juridică şi legitimitate organismului Mercosur şi a consfinţit alegerea
organelor de decizie şi implementare a mecanismelor necesare continuării reformelor.
Mercosur a reuşit să încheie tratate comerciale şi acorduri cu majoritatea organizaţiilor importante,
cum ar fi NAFTA, UE, Comunitatea Andină etc.
Şi România este interesată de comerţul cu ţările membre Mercosur, comerţ intrat în declin după
perioada anilor ’90. În acest sens s-au făcut eforturi de ambele părţi, Ţara noastră fiind interesată, odată cu
intrarea în UE, de dezvoltarea comerţului cu această zonă.
Concluzia ar fi că, în ciuda tuturor obstacolelor pe care le-a întâlnit încă de la formare, Mercosur s-a
întărit şi s-a consolidat, majoritatea ţărilor continentului latino-american dorind integrarea, iar ţările şi
organizaţiile din lume dorind colaborarea cu Mercosur.

Integrarea economică regională în America de Sud

1.1 Grupările economice în America de Sud

3
În măsura în care instituţiile economice şi politice determină rolul internaţional al unei regiuni,
America Latină este comparabilă cu naţiunile de pe ţărmul Atlanticului de Nord. Sistemele sale politice
sunt democratice; economiile sunt tot mai mult orientate spre piaţă iar disputele intervenite între statele
regiunii sunt soluţionate de cele mai multe ori prin negocieri sau arbitraj. În America Latină, mai mult
decât în oricare altă zonă, cheltuielile militare sunt cele mai reduse ca pondere în PIB, iar războaiele între
ţările regiunii sunt practic excluse. Ţări ca Argentina, Brazilia, Mexic „intră în lumea globalizată şi
demonstrează succesul principiilor democraţiei şi pieţelor libere”. Mai există însă o Americă Latină în care
prăpastia dintre bogaţi şi săraci se adânceşte tot mai mult iar accesul la tehnologiile avansate şi la Internet
este practic nul.
Timp de trei decenii, după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, America Latină a fost o regiune
a regimurilor autoritare, multe dintre ele militare, unele menţinându-se la putere prin metode represive.
Începând cu anii 1980, civilii aleşi pe baza votului universal au înlocuit conducătorii militari iar
parlamentele şi-au recăpătat puterea de a emite iniţiative legislative. În aceeaşi perioadă, în Argentina,
Brazilia, Mexic şi Chile, guvernele centrale şi cele ale provinciilor din întreaga emisferă au privatizat
numeroase întreprinderi şi s-au adaptat exigenţelor economiei de piaţă. Inflaţia a fost redusă în mare
măsură, competitivitatea globală s-a îmbunătăţit mult iar schimburile comerciale libere au devenit, cel
puţin formal, obiectivul tuturor ţărilor din regiune.
La începutul anilor 1990, America Latină a înregistrat progrese importante pe calea integrării
economice, odată cu negocierea şi punerea în practică a unor noi acorduri multilaterale de mari proporţii
cum ar fi: Tatatul de constituire a Pieţei Comune a Sudului (Mercosur), constituirea Grupului celor Trei
(Columbia, Mexic şi Venezuela), precum şi o dată cu reactivarea unor acorduri anterioare, ca de exemplu,
instituirea de către ţările Grupului Andin a tarifului extern comun (TEC), constituirea unor subgrupări în
cadrul Pieţei Comune a Americii Centrale sau încheierea a numeroase acorduri bilaterale în cadrul
Asociaţiei Latino-Americane de Integrare (ALADI). Acest ansamblu de acorduri regionale a condus la o
accentuare a procesului de liberalizare a schimburilor economice iar, prin ritmul şi amploarea sa, este fără
precedent în eforturile de integrare economică.
Integrarea latino-americană a fost caracterizată printr-o puternică subregionalizare în timpul anilor
nouăzeci ai secolului trecut. Vechiul proiect de constituire a unui mare spaţiu economic regional, prin
intermediul unei pieţe comune latino-americane, a fost înlocuită de o subregionalizare a integrării în jurul a
doi poli: unul sud-american, promovat prin Piaţa Comună a Sudului (MERCOSUR), şi unul caraibian, în
jurul Asociaţiei Statelor Caraibelor (AEC). Ca urmare, Piaţa Comună Central-Americană (MCCA),
Comunitatea Caraibelor (CARICOM) şi Grupul celor Trei (G-3) au promis o convergenţă graduală în
interiorul AEC. Cu toate că AEC nu a înlocuit iniţiativele subregionale deja existente, crearea sa a fost

4
prima acţiune care a vizat punerea în practică a unui nou regionalism caraibian, caracterizat prin
promovarea mecanismelor de cooperare şi integrare între toate statele Bazinului Caraibelor, prin antrenarea
unei politici de depăşire a vechilor percepţii etno-culturale, care au separat, de multe ori, ţările regiunii.
Celălalt pol al integrării se derulează în conul sudic latino-american. El se referă la Mercosur, grupare
care a avut cel mai mare succes în istoria integrării regionale a acestei părţi a continentului. Majoritatea
obiectivelor pe care conducerea Mercosur-ului le-au prevăzut în Tratatul de la Asunción în anul 1991 au
fost îndeplinite. Mercosur este o zonă de liber schimb şi o uniune vamală imperfectă.
Succesul grupării Mercosur a convins ţările sud-americane să iniţieze negocierea de acorduri de liber
schimb şi asociere economică cu această schemă de integrare. Este cazul unor state precum Chile şi
Bolivia, care au semnat acorduri cu Mercosur în iunie şi decembrie 1996. Mercosur şi Comunitatea Andină
au derulat, de asemenea, negocieri pentru crearea unei zone de liber schimb, care să includă toate statele
membre. Rezultatele acestor negocieri a fost semnarea unui acord cadru între cele două grupări de
integrare. În ciuda dificultăţilor apărute în cadrul negocierilor care au urmat acestui acord, integrarea sud-
americană nu a fost întreruptă. Brazilia a semnat un tratat de liber schimb cu ţările andine în iunie 1999,
considerat ca primă acţiune pentru crearea unei Arii Sud-Americane a Liberului Schimb (ASLEC,
abrevierea în limba franceză). Mai mult, ţările andine şi alte state membre ale Mercosur au continuat
negocierile pentru liberalizarea schimburilor comerciale.
Criza suferită în decembrie 2001 în Argentina a influenţat economia întregului continent american. În
2002, PIB-ul regiunii s-a redus cu 1,1%, conform datelor furnizate de Banca Mondială, fiind ceea mai mare
reducere din 1983 şi până în prezent. Acest lucru a însemnat şi o reducere a PIB-ului pe locuitor de 0,3%
din 1998 până în 2002. Recesiunea a mărit gradul de sărăcie determinând o rată a şomajului de 9,1 %.
Comisia Economică pentru America Latină şi Caraibe (ECLAC) specifică faptul că 44% din populaţie este
săracă, iar 20% este extrem de săracă, toate acestea având drept consecinţe negative turbulenţe politice,
nemulţumiri sociale sau chiar o şubredă democraţie în regiune. Dependenţa de exporturile de materii prime
face ca regiunea să fie extrem de vulnerabilă în momentul în care investitorii se retrag datorită riscului
mărit. Dar, ceea ce a făcut însă ca situaţia economică să fie în 2002 atât de dificilă, a fost faptul că criza din
Argentina a fost urmată la scurt timp de alegerile prezidenţiale din Brazilia al căror rezultat a fost nesigur
mai mult timp. În Venezuela, situaţia a fost înrăutăţită de conflictele politice, iar în Columbia de acţiunile
guerilelor şi grupărilor paramilitare. Mexic a „supravieţuit” datorită dependenţei economice de SUA, Peru
a avut o creştere economică lentă de 4,5 %, iar Chile a depins de contractele comerciale cu UE şi SUA.

5
2 Principalele grupari economice din America de Sud

Pe continent, prima organizaţie de integrare a fost Asociaţia Latino Americană a Comerţului Liber
(ALALC) creată la 18 februarie 1960, prin Tratatul de la Montevideo. Aceasta includea următoarele state:
Argentina, Brazilia, Chile, Mexic, Peru, Uruguay şi Paraguay. Ulterior, la gupare au aderat şi: Columbia şi
Ecuador (1961), Venezuela (1966) şi Bolivia (1967). Tratatul prevedea ca într-o perioadă de tranziţie de 12
ani, progresiv, barierele vamale ale statelor membre să fie limitate. Datorită unor tarife protecţioniste, care
au continuat să fie practicate, pe plan internaţional, progresele au fost mai lente iar schimburile comerciale
între statele membre au fost mai dezvoltate şi în anii următori, în domeniul produselor primare. Integrarea
în cadrul ALALC a generat unele insatisfacţii, care în anul 1961 au determinat înlocuirea vechii asociaţii
prin Asociaţia Latino Americană de Integrare (ALADI) iar, în anul 1969, ţările mici din ALALC au
constituit Grupul Andin, în urma acordului încheiat la Cartagena.

2.1 Asociaţia de Integrare Latino-Americană (ALADI)


Asociaţia de Integrare Latino-Americană (ALADI) a fost constituită în 1980 prin Tratatul de la
Montevideo, înlocuind Asociaţia Latino- Americană a Comerţului Liber – ALALC, înfiinţată în 1960.
Cuprinde 12 ţări membre: Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Cuba, Ecuador, Mexic, Paraguay,
Peru, Uruguay, Venezuela.
Realizările concrete obţinute de ALADI până în prezent pe linia integrării economice sunt relativ
modeste. Totuşi, perfecţionarea cadrului normativ – aşa numitele acorduri de complementaritate economică
– a contribuit sensibil la creşterea schimburilor comerciale între ţările membre, în special datorită
simplificării regimului tarifelor vamale. În acelaşi timp, pe baza metodologiei ALADI, precum şi a
acordurilor de comerţ şi cooperare în domeniile tehnic, ştiinţific, al transporturilor etc., au fost constituite:
MERCOSUR (Piaţa Comună a Sudului : Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay – 1991) şi Grupul celor
Trei – G3 (Columbia, Mexic, Venezuela) – zonă de comerţ liber.
Intrarea în vigoare a NAFTA (SUA, Canada şi Mexic), la 1 ianuarie 1994, a condus la o serie de
divergenţe motivate de prevederile art. 44 al Tratatului de la Montevideo de constituire a ALADI. Conform
prevederilor acestui articol, facilităţile acordate de o ţară membră ALADI trebuie extinse automat celorlalte
state membre (în cazul NAFTA, Mexicul trebuia să extindă tratamentul preferenţial acordat SUA şi
Canadei celorlalţi membri ALADI). Această problemă nu a fost depăşită nici până în prezent, datorită
poziţiei ferme a Braziliei, care nu acceptă modificarea respectivei prevederi.
Dezvoltările ce au avut loc pe plan regional şi subregional au plasat ALADI pe un loc secundar,
întrucât, în noile structuri economice create, fiecare stat membru acţionează independent, deşi, în linii
6
generale, urmăreşte scopurile iniţiale ale Asociaţiei. Într-o încercare de a se adapta la noile cerinţe impuse
de procesele de integrare pe continent, ALADI acţionează pentru consolidarea rolului său de factor de
armonizare şi articulare a acestor procese la nivelul Americii Latine.
Începând cu 1995, ALADI şi-a intensificat colaborarea cu Grupul de la Rio, participând la reuniunile
ordinare şi extraordinare ale Grupului. În vederea asigurării unui rol mai bine definit al ALADI în cadrul
dinamicii actualelor procese de integrare economică din America Latină, majoritatea ţărilor membre se
pronunţă pentru restructurarea Tratatului de la
Montevideo din 1980, pe baza căruia funcţionează şi în prezent Asociaţia. La cea de a XII-a reuniune
a Consiliului miniştrilor relaţiilor externe ai statelor membre (21 – 22.02.2002, la Montevideo) au fost
aprobate „Măsuri pentru întărirea rolului ALADI ca principal forum internaţional al integrării regionale”,
precum şi „Măsuri pentru participarea ţărilor mai puţin dezvoltate economic la procesul de integrare”.
Conform deciziilor adoptate la această reuniune, în perioada 2003 - 2005 activitatea ALADI va avea
următoarele priorităţi:
• creşterea sprijinului tehnic şi juridic acordat ţărilor membre;
• crearea unui „Centru Regional de Informaţii Comerciale”;
• elaborarea de studii şi realizarea de seminarii şi reuniuni tehnice pentru susţinerea
negocierilor statelor membre în plan bilateral şi multilateral;
• adoptarea de norme comune în domeniile transportului, infrastructurii, logisticii şi integrării
fizice;
• perfecţionarea utilizării preferinţelor comerciale convenite între membri de către oamenii de
afaceri din respectivele ţări;
• aprofundarea cunoaşterii temelor privind comerţul electronic şi accesul la tehnologiile
informatice;
• iniţierea organizării de reuniuni ale reprezentaţilor organismelor oficiale în vederea
impulsionării schimburilor de experţi, pentru promovarea exporturilor şi investiţiilor.

2.2 Comunitatea Andină de Naţiuni (Pactul Andin – CAN)

În 1969, prin Acordul de la Cartagena (Columbia), s-a constituit Pactul Andin. La reuniunea ordinară
a Consiliului Prezidenţial Andin din martie 1996, din oraşul peruan Trujillo, au fost semnate „Declaraţia de
la Trujillo” şi „Protocolul de modificare a Acordului de la Cartagena”, conform cărora Pactul Andin a fost

7
transformat în „Comunitatea Andină de Naţiuni” (CAN). Reuniunea de vârf a ţărilor membre (Trujillo,
Peru, 9 – 10 martie 1997 a aprobat crearea CAN, constituită din : Bolivia, Columbia, Ecuador, Peru şi
Venezuela. Au statut de observator 25 de ţări şi organizaţii internaţionale. România are statut de observator
din 1982. CAN are sediul la Lima (Peru).
Scopul organizaţiei este integrarea în domeniile economic, financiar, monetar, al educaţiei, muncii şi
sănătăţii, cu „scopul valorificării, în interes naţional, a bogăţiilor şi resurselor naturale ale ţărilor membre,
printr-o dezvoltare independentă, armonioasă şi echilibrată”. La reuniunea de la Lima din iunie 2000, au
fost convenite liniile directoare pentru crearea Pieţei Comune Andine, până, cel mai târziu, la 31 decembrie
2005, iar la cea desfăşurată la Santa Cruz de la Sierra – Bolivia, în ianuarie 2002, s-au adoptat importante
hotărâri privind accelerarea procesului de integrare a regiunii andine. Evoluţia proiectului CAN se
dovedeşte, totuşi, lentă şi uneori contradictorie, fiind condiţionată, pe de o parte, de situaţia dificilă a ţărilor
membre, iar, pe de altă parte, de tensiunile existente între Columbia şi Venezuela. CAN este interesată să
dezvolte mai amplu raporturile sale cu Uniunea Europeană, dar paşi concreţi sunt deocamdată destul de
modeşti.
ALADI şi Grupul Andin şi-au orientat obiectivele spre accelerarea ritmului liberalizării comerţului şi
promovării unei dezvoltări industriale echilibrate în regiune. Succesele au fost limitate, datorită unor
puternice tendinţe protecţioniste din partea unor membri. Deşi a înlocuit termenul de „piaţă comună” cu cel
de „sistem de integrare globală”, Grupul Andin nu a reuşit, încă, să adopte un tarif vamal comun.

2.3 Grupul celor Trei (G3)

A fost iniţiat în 1989, între Columbia, Mexic şi Venezuela, ca mecanism de promovare a integrării
celor trei ţări şi a cooperării acestora cu statele din America Centrală şi zona Caraibilor. În februarie 1993 a
avut loc, la Caracas, Summit-ul G3 şi al celor 6 state centro-americane (Panama, Costa Rica, Nicaragua, El
Salvador, Honduras, Guatemala), toţi cei 9 şefi de stat semnând Angajamentul de la Caracas.
La 12 mai 1994, cu prilejul reuniunii ibero-americane de la Cartagena – Columbia), preşedinţii
Columbiei, Mexicului şi Venezuelei au semnat Acordul de comerţ liber între ţările membre ale G3.
Obiectivul principal al Acordului este liberalizarea fluxurilor comerciale reciproce, pentru care se stabileşte
un program de reducere progresivă a taxelor vamale la aproape toate produsele (sunt doar câteva excepţii),
cu câte 10 % pe an, astfel încât în anul 2005 liberalizarea să fie totală. Rezultatele G3 prefigurează un
bilanţ pozitiv şi perspective încurajatoare pentru viitor. Între rezultatele palpabile se evidenţiază volumul de
3 miliarde dolari al schimburilor dintre cele trei ţări (din care 2,1 miliarde dolari reprezintă schimburi
bilaterale dintre Venezuela şi Columbia sau investiţiile reciproce, între care se remarcă investiţiile,
semnificative ca volum, făcute în Venezuela de întreprinderi publice şi private din Mexic. Se subliniază pe
8
bună dreptate că aceste investiţii – multe dintre ele „încrucişate” – generează fluxuri comerciale pe termen
lung, cât şi alte efecte favorabile, ca transferul de tehnologii, crearea de noi locuri de muncă etc.
Nu mai puţin semnificativ este rolul stabilizator al G3 în regiune, atât prin acomodarea intereselor
celor trei state membre în relaţiile lor cu statele centro-americane, cât şi prin calmarea unor probleme
conflictuale din relaţiile bilaterale columbiano-venezuelene.

2.4 Piaţa Comună Central Americană (PCCA)

Piaţa Comună Central Americană (PCCA – Mercado Comun Centroamericano) a fost


creată de Organizaţia Statelor Central Americane în baza Tratatului General de Integrare
Economică Central Americana, semnat la Managua (Nicaragua) la 13 noiembrie 1960. Acordul a
fost ratificat de către toate ţările în septembrie 1963. Cele 5 ţări membre sunt: Costa Rica,
Salvador, Guatemala, Honduras şi Nicaragua. În decembrie 1991, şefii de state din 6 ţări central
– americane (ţările PCCA şi Panama) au semnat Protocolul de la Tegucigalpa de constituire a
Sistemului de Integrare Central Americană (SICA – Sistema de la Integracion Centroamericana).
Tratatul General a fixat ca obiectiv de bază liberalizarea comerţului intra-regional şi
crearea unei zone de comerţ liber, formarea unei uniuni vamale şi adâncirea procesului de
integrare prin constituirea unei pieţe comune. Un alt obiectiv a fost acela al unei politici comune
privind acordurile comerciale internaţionale pentru materii prime.
Procesul de integrare economică a evoluat însă lent cu dificultăţi create de ideologice şi de
politica economică între guvernele ţărilor membre, probleme în asigurarea aprovizionării interne,
măsurile protecţioniste luate de ţări terţe, fluctuaţiile şi declinul preţurilor la principalele materii
prime exportate de ţările PCCA, nivelul ridicat al datoriei externe, deficitul de
resurse valutare, dobânzile ridicate. Liberalizarea schimburilor intra-regionale a fost unul din
primele obiective atinse. Cu toate acestea, în anul 2000, ponderea schimburilor intraregionale
a fost de numai 12,1% la exporturi şi 10,9% la importuri, ţările PCCA, înregistrând un declin
comparativ cu ponderile de export de 12,0 % şi respectiv de import de 12,3% din anul 1995.

2.5 Comunitatea Caraibelor (CARICOM)


Este o organizaţie de 15 naţiuni din Caraibe şi dependenţe. Principalele scopuri ale
CARICOM sunt de a promova integrarea economică şi cooperarea între membrii săi, pentru a se
asigura că beneficiile integrării în mod echitabil partajate, şi de a coordona politica externă.
Activităţile sale majore implică în coordonarea politicilor economice şi planificarea dezvoltării;

9
conceperea şi instituirea proiecte speciale pentru ţările mai puţin dezvoltate în cadrul
competenţei sale; funcţionează ca o piaţă unică regional pentru mulţi dintre membrii săi
(Caricom pieţei unice); şi manipularea disputele comerciale regionale. Sediul Secretariatul se
bazează în Georgetown, Guyana .
De la instituirea Comunităţii Caraibelor (CARICOM), de limba engleză în principal,
vorbind creola părţi ale regiunii Caraibelor CARICOM a devenit multilingv, în practică,
cu adaos de limbă olandeză Surinam la 4 iulie 1995 (deşi lingua franca în Surinam este
Sranan Tongo , care este o creolă bazată limba engleză ca limbile vorbite în mare parte
din restul de CARICOM) şi Haiti , unde franceză şi creola haitiană sunt vorbite, la 2 iulie
2002. În 2001, şefii de guvern au semnat un tratat revizuit de Chaguaramas de
compensare, astfel, calea pentru transformarea ideii pentru o piaţă comună aspect de
CARICOM în schimb, un Caraibe (CARICOM), pieţei unice şi economiei . Parte a
tratatului revizuit între statele membre include stabilirea şi punerea în aplicare a Curţii de
Justiţie din Caraibe . "
Comunitatea Caraibelor (CARICOM), iniţial Comunitatea Caraibelor şi Piaţa
Comună, a fost stabilit prin Tratatul de la Chaguaramas [2], care a intrat în vigoare la 1
august 1973. Primele patru semnatari au fost Barbados , Jamaica , Guyana si Trinidad şi
Tobago .
CARICOM înlocuit 1965-1972 Caraibe Liberului Schimb (CARIFTA), care a fost
organizat pentru a oferi o legătură economică a continuat între ţările vorbitoare de limba
engleză din Caraibe în urma dizolvarea Federaţiei Indiilor de Vest , care a durat de la 03
ianuarie 1958 şi 31 mai 1962.
Tratatul revizuit de Chaguaramas [3] de instituire a Comunităţii Caraibelor, inclusiv pe
piaţa unică CARICOM şi Economiei (CSME) a fost semnat de către şefii CARICOM a
Guvernului din Comunitatea Caraibelor la 5 iulie 2001, la douăzeci de-a doua reuniune a
Conferinţei de la Nassau, Bahamas .

3. Istoricul înfiinţării MERCOSUR

10
ALALC
La scurt timp după crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (1954) şi a Comunităţii
Economice Europene (1957), America Latină a început să ia măsuri pentru o integrare regională. Asociaţia
Latino Americană a Comerţului Liber (ALALC), semnat în 1960, prevederile creării unei zone de liber-
schimb, prin intermediul unor negocieri periodice şi selective între statele sale membre. Încă din primii ani
de funcţionare, ALALC îşi pierd din elan prin 1965, ajungând aproape la o oprire completă în anii ’70 .
Astfel, în ciuda faptului ca s-a încercat stimularea schimburilor comerciale reciproce între statele membre,
distanţa dintre obiectivele sale iniţiale şi a rezultatelor obţinute, a fost foarte mare.

ALADI
Asociaţia de Integrare Latino-Americană (ALADI), creată în 1980 pentru a înlocui ALALC, a dorit
utilizarea altor mijloace pentru a încerca integrarea statelor membre. În loc de zona de liber schimb,
stabilită de ALALC, a fost stabilită o zonă economică pentru crearea de condiţii favorabile pentru
dezvoltarea de iniţiative bilaterale. ALADI au făcut posibile astfel de acorduri şi acţiuni comune între ţările
din regiune. Cu toate acestea, crearea unei pieţe comune era încă obiectivul pe termen lung.

MERCOSUR

11
În cadrul sistemului ALADI, Brazilia şi Argentina au semnat, în 1985, douăsprezece protocoale
comerciale, acesta fiind primul pas concret pentru cooperarea dintre cele două ţări. Astfel, Brazilia şi
Argentina au semnat în 1988 un tratat pentru Integrare, Cooperare si Dezvoltare care a pregătit terenul
pentru o piaţă comună între cele două ţări în termen de zece ani, cu eliminarea treptată a tuturor barierelor
tarifare şi armonizarea politicile macroeconomice a ambelor naţiuni. De asemenea, a stabilit că acest acord
bilateral trebuie să fie deschis tuturor celorlalte ţări din America Latină.
Dupa aderarea ţărilor Paraguay şi Uruguay, la 26 martie 1991 a fost semnat, de către toate cele patru
ţări, un nou tratat - Tratatul de la Asuncion., care prevede crearea unei pieţe comune între cei patru
participanţi, urmând să fie cunoscut sub numele de Piaţa Comună a Sudului (Mercosur) . Bolivia, Chile,
Venezuela, Columbia, Ecuador şi Peru şi-au manifestat imediat interesul de a se alătura şi ele Mercosur.
Republica Chile şi Bolivia s-au asociat la MERCOSUR în 1996, prin semnarea unor acorduri de
asociere.
La 9 decembrie 2005, Venezuela a fost primită în MERCOSUR ca membru cu drepturi depline.

Printre obiectivele tratatului de la Asuncion, putem menţiona următoarele:


- asigurarea liberei circulaţii a bunurilor, serviciilor şi a factorilor de producţie;
- elaborarea unui tarif vamal comun şi a unei politici comerciale comune;
- coordonarea politicilor macroeconomice şi sectoriale;
- armonizarea legislaţiei în domenii pertinente pentru a imprima o cât mai mare amploare
procesului de integrare.
Integrarea comercială promovată de Mercosur a favorizat şi atingerea unor obiective cum ar fi
educaţia, justiţia, cultura, sportul, domeniul energiei, revigorarea agriculturii. În plus, prin acorduri
bilaterale au fost promovate şi revigorate relaţiile diplomatice, fiind , de asemnea, promovate cooperarea şi
schimburile de experienţă, economice şi culturale între ţările Mercosur şi alte organizaţii similare de pe tot
globul, fapt care face o creştere de prestigiu a Mercosur şi de influenţă în mod deosebit în zonă.
Mercosur, ca factor activ în zonă, rezultă din alternativa latino-americană pe care o oferă, ca trecere
la o fază superioară de integrare, de la zona de liber schimb, la uniune vamală şi de la aceasta, la piaţa
comună. Mercosur este ceva mai bun pentru America – Latină faţă de celelalte organizaţii integraţioniste;
el devine un model de urmat. Este mai atractiv şi faţă de ALENA (Acordul de liber schimb nord-american)
format din două ţări dezvoltate – SUA şi Canada – şi una în dezvoltare – Mexic, cu un potenţial infinit mai
mare decât Mercosur, îndeosebi în capital, şi totuşi, sub aşteptări ca şi rezultate, mai ales în privina
atenuării şi lichidării sărăciei în Mexic.

12
Mercosur – un actor global al pieţei latino-americane

Piaţa Comună a Americii de Sud constituie astăzi al patrulea spaţiu comercial al lumii după: Europa,
America de Nord şi Asia de Sud-Est. Cu o suprafaţă de aproape 12 milioane km pătraţi, de peste patru ori
mai mare decât Europa, MERCOSUR reprezintă o piaţă potenţială de peste 200 milioane de consumatori şi
un PIB total de peste 1000 miliarde USD.
Mercosur este astăzi unul din polii majori de atracţie a investiţiilor pe plan mondial. Motivele acestui
succes sunt multiple: MERCOSUR are cea mai mare rezervă de resurse naturale din lume; resursele
energetice, în special minerale şi resurse hidroelectrice; reţelele de comunicaţii sunt avansate şi parcurg un
continuu proces de renovare. Peste 2 milioane de km de şosele conectează oraşele majore, iar transportul
aerian este susţinut de peste 6000 de aeroporturi. Mai mult, MERCOSUR are unul dintre cele mai
importante sectoare industriale şi una din cele mai dinamice economii din lume, fiind , totodată, şi un
participant important la comerţul mondial.
Astăzi, Mercosur este formată din cele patru membre fondatoare: Brazilia, Argentina, Paraguay,
Uruguay şi Venezuela (din 9 septembrie 2005), fiecare având statut de “membru cu drepturi depline”.
Mercosur mai are cinci membri asociaţi: Bolivia, Chile, Columbia,Ecuador şi Peru.

4. Statele membre MERCOSUR


4.1 Brazilia

Capitala: Brasilia
Limba oficială: portugheza
Populaţia: 198.739.269 milioane locuitori
PIB - paritatea puterii de cumpărare: 1993 miliarde dolari (est. 2008)
PIB - rata de creştere reală: 5,1% (est. 2008)
PIB - pe cap de locuitor: 10.200 dolari (2008 est)
PIB - compoziţia în funcţie de sector: agricultură: 6,7 %
industrie: 28 %
servicii: 65,3 %
Rata inflaţiei: 5,7% (2008 est.)
Forţa de muncă: 93,65 milioane (est. 2008)
Exporturi: 197,9 miliarde dolari (est. 2008)

13
Exporturi - parteneri: US 14,6%, China 11,5%, Argentina 8,6%, Olanda 4,9% (est. 2008)
Importuri: 173,1 miliarde dolari (est. 2008)
Importuri - parteneri: SUA 14,9%, China 11,6%, Argentina 7,9%, Germania 7% (2008)
Datorii externe: 262,9 miliarde dolari (est. 31 decembrie 2008)
Pe fondul crizei economice actuale, economia Braziliei nu a rămas nici ea neatinsă. Au fost luate de
către guvern mai multe măsuri pentru a minimiza impactul crizei, inclusiv prin acordarea unei sume de
peste 100 de miliarde de dolari - lichidităţi suplimentare în economia locală, oferind reduceri fiscale în
industria manufacturieră, precum şi reducerea ratelor dobânzii Băncii Centrale. Estimările de creştere
pentru a doua jumătate a anului 2009 şi pentru 2010 sunt pozitive.
Pe parcursul ultimilor ani, Brazilia a cunoscut o creştere economică susţinută, exporturi mari, inflaţie
moderată, şomajul în scădere şi reducerea datoriilor externe. În ceea ce privesc atragerile de capital străin,
Brazilia este cea mai mare beneficiara a investiţiilor străine directe (ISD) în America Latină.

4.2 Argentina

Capitala: Buenos Aires


Limba oficială: spaniola. Se mai vorbeşte: italiană, engleză, germană, franceză;
Populaţia: 40.913.584 milioane locuitori (est. iulie 2009)
PIB - paritatea puterii de cumpărare: 573,9 miliarde dolari (est. 2008)
PIB - rata de creştere reală: 6,8% (est. 2008)
PIB - pe cap de locuitor: 14.200 dolari (est. 2008)
PIB - compoziţia în funcţie de sector: agricultură: 9,9%
industrie: 32,7%
servicii: 57,4%
Rata inflaţiei: 8,6% (est. 2008)
Forţa de muncă: 16,27 milioane (2008)
Rata şomajului: 7,9% (est. septembrie 2008)
Exporturi: 70,59 miliarde dolari (est. 2008)
Exporturi - parteneri: Brazilia 22,3%, China 11,4%, SUA 7,6%, Chile 6%, Spania 4,1%
(2008)
Importuri: 54,55 miliarde dolari (est. 2008)
Importuri - parteneri: Brazilia 32,7%, SUA 15,3%, China 11,5%, Germania 5,5% (2008)
14
Datorii externe: 129 miliarde dolari (est. 31 decembrie 2008)
Argentina beneficiază de resurse naturale bogate, o populaţie foarte educată, un sector agricol
competitiv la nivel global, precum şi de o bază industrială diversificată.
Pentru atenuarea efectelor crizei mondiale actuale, Argentina optează pentru un regim flexibil al ratei
de schimb, împreună cu susţinerea unei creşteri globale şi regionale, impulsionând cererea internă prin
intermediul unor politici monetare, fiscale, precum şi politicile de distribuţie a veniturilor.

4.3 Paraguay

Capitala: Asuncion
Limba oficială: spaniolă
Populaţia: 6.995.655.milioane locuitori (est. iulie 2009)
PIB - paritatea puterii de cumpărare: 28,89 miliarde dolari (est. 2008)
PIB - rata de creştere reală: 5,8% (est. 2008)
PIB - pe cap de locuitor: 4.200 dolari (est. 2008)
PIB - compoziţia în funcţie de sector: agricultură: 23,4%
industrie: 18,4%
servicii: 58,2%
Rata inflaţiei: 10,2% (est. 2008)
Forţa de muncă: 2,839 milioane (2008)
Rata şomajului: 5,4% (est. septembrie 2008)
Exporturi: 8,152 miliarde dolari (est. 2008)
Exporturi - parteneri: Argentina 23,9%, Brazilia 17,7%, Uruguay 13%, Chile 7,1%,
Rusia 6,3%, Spania 4,4% (2008)
Importuri: 9,172 miliarde dolari (est. 2008)
Importuri - parteneri: Brazilia 28,3%,SUA 22,9%, Argentina 12,7%, China 11,2% (2008)
Datorii externe: 3,507 miliarde dolari (est. 31 decembrie 2008)
În Paraguay, agricultura reprezintă principala ramură a economiei naţionale. Economia este
dependentă de exporturile de soia, bumbac, cereale, zahăr, vite, cherestea, prin urmare fiind vulnerabilă la
capriciile de vreme. Activităţile agricole, dintre care majoritatea sunt pentru export, reprezintă aproximativ
20% din PIB şi angajează aproximativ un sfert din forţa de muncă. Peste 250.000 de familii depind de
activităţile agricole de subzistenţă.
15
4.4 Uruguay

Capitala: Montevideo
Limba oficială: spaniolă şi portugheză
Populaţia: 3.494.382 milioane locuitori (est. iulie 2009)
PIB - paritatea puterii de cumpărare: 43,16 miliarde dolari (est. 2008)
PIB - rata de creştere reală: 8,9% (est. 2008)
PIB - pe cap de locuitor: 12.400 dolari (est. 2008)
PIB - compoziţia în funcţie de sector: agricultură: 9,5%
industrie: 23,4%
servicii: 67,1%
Rata inflaţiei: 7,9% (est. 2008)
Forţa de muncă: 1,641 milioane (2008)
Rata şomajului: 7,6% (est. septembrie 2008)
Exporturi: 7,1 miliarde dolari (est. 2008)
Exporturi - parteneri: Brazilia 18,2%, China 9%, Argentina 7,1%, Germania 6,3%,
Mexic 5,5%, Olanda 4,4%, Rusia 4,2% (2008)
Importuri: 8,652 miliarde dolari (est. 2008)
Importuri - parteneri: Brazilia 17,3%, Argentina 16%, China 11,9%, SUA 10,4%,
Paraguay 6,9%, Nigeria 4,8% (2008)
Datorii externe: 10,74 miliarde dolari (est. 31 decembrie 2008)
Economia Uruguay-ului rămâne dependentă de agricultură şi servicii. Deşi încă mai mici, industria
de informaţii software se dezvoltă rapid. Uruguay şi-a diversificat în mare măsură relaţiile sale comerciale
pe parcursul ultimilor ani, reducându-şi din vechea sa dependenţă de Argentina şi Brazilia. Este membru
fondator al MERCOSUR, Secretariatul MERCOSUR fiind situat în Montevideo (capitala Uruguay-ului).
Climatului de investiţii este, în general, pozitiv. Investiţiile sunt permise fără autorizaţie prealabilă,
iar investitorilor străini şi cei naţionali sunt trataţi în acelaşi mod. Aproximativ 100 de firme americane
operează în Uruguay şi, conform Departamentului de Comerţ al SUA, investiţiile directe americane
depăşesc 656 milioane dolari.

16
4.5 Venezuela

Capitala: Caracas
Limba oficială: spaniolă
Populaţia: 26.814.843 milioane locuitori (est. iulie 2009)
PIB - paritatea puterii de cumpărare: 357,4 miliarde dolari (est. 2008)
PIB - rata de creştere reală: 4,8% (est. 2008)
PIB - pe cap de locuitor: 13.500 dolari (est. 2008)
PIB - compoziţia în funcţie de sector: agricultură: 3,8%
industrie: 37,6%
servicii: 58,6%
Rata inflaţiei: 30,4% (est. 2008)
Forţa de muncă: 12,59 milioane (2008)
Rata şomajului: 7,4% (est. septembrie 2008)
Exporturi: 93,54 miliarde dolari (est. 2008)
Exporturi - parteneri: SUA 41,2%, Antilele Olandeze 7,9%, China 4,9% (2008)
Importuri: 48,1 miliarde dolari (est. 2008)
Importuri - parteneri: US 24,4%, Columbia 13,9%, Brazilia 9,6%, China 6,5%, Mexic
5,3%, Panama 5,1% (2008)
Datorii externe: 47,35 miliarde dolari (est. 31 decembrie 2008)
Guvernului Venezuelei domină economia. Compania de petrol PDVSA, controlează sectorul
petrolier. Companiile de guvernământ controlează sectorul energiei electrice, sectoarele de telecomunicaţii
şi mass-media.
Perspectivele economice rămân în cea mai mare parte dependente de preţul petrolului şi de exportul
de petrol. Sectorul petrolului contribuie la formarea a aproximativ 30% din PIB, 90% din veniturile din
export şi mai mult de jumătate din veniturile ordinare ale guvernului central.. Venezuela rămâne un lider în
furnizarea de ţiţei şi produse petroliere rafinate în Statele Unite.

4.6 Membrii asociaţi MERCOSUR

1. Bolivia

17
Capitala: La Paz
Limba oficială: spaniolă
Populaţia: 9.775.246 milioane locuitori (est. iulie 2009)
PIB - paritatea puterii de cumpărare: 43,27 miliarde dolari (est. 2008)
PIB - rata de creştere reală: 6,1% (est. 2008)
PIB - pe cap de locuitor: 4.500 dolari (est. 2008)
PIB - compoziţia în funcţie de sector: agricultură: 11,3%
industrie: 36,9%
servicii: 51,8%
Rata inflaţiei: 14% (est. 2008)
Forţa de muncă: 4,454 milioane (2008)
Rata şomajului: 7,5%(est. septembrie 2008)
Exporturi: 6,494 miliarde dolari (est. 2008)
Exporturi - parteneri: Brazilia 60%, SUA 8,3%, Japonia 4,1% (2008)
Importuri: 4,674 miliarde dolari (est. 2008)
Importuri - parteneri: Brazilia 27,8%, Argentina 14,8%, SUA 10,9%, Chile 9,9%, Peru
7,4%, China 5,1% (2008)
Datorii externe: 5,931 miliarde dolari (est. 31 decembrie 2008)
Comerţul cu ţările vecine al Boliviei este în creştere, în mare parte datorită acordurilor comerciale
regionale preferenţiale. Bolivia este un membru al Comunităţii Andine (CAN) şi se bucură de comerţul
liber cu alte ţări membre (Peru, Ecuador şi Columbia). Bolivia este, de asemenea, un membru asociat al
Mercosur, fiind, în prezent, axat pe pieţele în curs de dezvoltare, prin calitatea sa de membru în Alianţa
bolivariană pentru Americi - ALBA, printre membrii căreia se numără Venezuela, Cuba, şi Nicaragua.

2. Chile

Capitala: Santiago
Limba oficială: spaniolă; Se mai vorbeşte germană şi engleză
Populaţia: 16.601.707 milioane locuitori (est. iulie 2009)
18
PIB - paritatea puterii de cumpărare: 244,5 miliarde dolari (est. 2008)
PIB - rata de creştere reală: 3,2% (est. 2008)
PIB - pe cap de locuitor: 14.900 dolari (est. 2008)
PIB - compoziţia în funcţie de sector: agricultură: 4,8%
industrie: 50,5%
servicii: 44,7%
Rata inflaţiei: 8,7% (est. 2008)
Forţa de muncă: 7,267 milioane (2008)
Rata şomajului: 7,8% (est. septembrie 2008)
Exporturi: 66,46 miliarde dolari (est. 2008)
Exporturi - parteneri: China 15,5%, SUA 11%, Japonia 10,2%, Coreea de Sud 5,9%,
Brazilia 5,7%, Olanda 5,1%, Italia 4,3% (2008)
Importuri: 57,61 miliarde dolari (est. 2008)
Importuri - parteneri: SUA 19,1%, China 11,9%, Brazilia 9,3%, Argentina 8,8%, Coreea
de Sud 5,6%, Japonia 4,6% (2008)
Datorii externe: 64,77 miliarde dolari (est. 31 decembrie 2008)
Chile a urmărit politici economice solide pentru aproape trei decenii. Chile este puternic angajată în
comerţul liber, atrăgând mari investiţii străine directe. Chile a semnat acorduri comerciale cu 59 de ţări,
inclusiv un acord de liber schimb (ALS) cu Statele Unite, care a fost semnat în 2003 şi pus în aplicare în
ianuarie 2004. Un nou acord de liber schimb cu Australia a intrat în vigoare la începutul anului 2009, iar la
jumătatea anului 2009, Chile a încheiat un acord de liber schimb cu Turcia. În prezent, Chile trece printr-
un moment greu de recesiune, datorită crizei economice globale. Pentru 2009, creşterea economică va fi
una negativă (-1,2%), dar se prognozează o întoarcere la o creştere moderată pentru anul 2010 (3,4%).

3. Columbia

Capitala: Bogota
Limba oficială: spaniolă
Populaţia: 45.644.023 milioane locuitori (est. iulie 2009)
19
PIB - paritatea puterii de cumpărare: 395,4 miliarde dolari (est. 2008)
PIB - rata de creştere reală: 2,5% (est. 2008)
PIB - pe cap de locuitor: 8.800 dolari (est. 2008)
PIB - compoziţia în funcţie de sector: agricultură: 9%
industrie: 38,1%
servicii: 52,9%
Rata inflaţiei: 7% (est. 2008)
Forţa de muncă: 21,3 milioane (2008)
Rata şomajului: 11,3% (est. septembrie 2008)
Exporturi: 38,55 miliarde dolari (est. 2008)
Exporturi - parteneri: SUA 32,1%, Venezuela 16,8%, Chile 4,8% (2008)
Importuri: 37,56 miliarde dolari (est. 2008)
Importuri - parteneri: SUA 30,5%, China 8,5%, Mexic 8,5%, Brazilia 6,5%, Venezuela
4,3%, Germania 4% (2008)
Datorii externe: 46,4 miliarde dolari (est. 31 decembrie 2008)
Columbia are o economie de piaţă liberă, cu o medie anuală a creşterii economice de peste 5%, în
perioada 2002 – 2007. În ceea ce privesc investiţile străine directe, Statele Unite este cea mai mare sursă de
investiţii străine directe (ISD) în Columbia, în special în zonele de cărbune şi petrol. În 2008, investiţiile
străine directe au totalizat 10,5 miliarde dolari SUA, de patru ori mai mult decât în 2002. Cea mai mare
parte dintre investiţii se îndreaptă spre producţie, spre exploatare şi spre sectoarele energetice.

4. Ecuador

Capitala: Quito
Limba oficială: spaniolă
Populaţia: 14.573.101 milioane locuitori (est. iulie 2009)
PIB - paritatea puterii de cumpărare: 107,7 miliarde dolari (est. 2008)
PIB - rata de creştere reală: 6,5% (est. 2008)
PIB - pe cap de locuitor: 7.500 dolari (est. 2008)
PIB - compoziţia în funcţie de sector: agricultură: 6,7%
industrie: 34,3%
servicii: 59%

20
Rata inflaţiei: 8,3%(est. 2008)
Forţa de muncă: 4,64 milioane (2008)
Rata şomajului: 8,7% (est. septembrie 2008)
Exporturi: 19,15 miliarde dolari (est. 2008)
Exporturi - parteneri: SUA 43,8%, Chile 7,3%, Peru 7%, China 4,5%, Rusia 4,1% (2008)
Importuri: 17,79 miliarde dolari (est. 2008)
Importuri - parteneri: SUA 22,8%, China 9,7%, Columbia 9,6%, Brazilia 5%, Japonia
4,6% (2008)
Datorii externe: 18,11 miliarde dolari (est. 31 decembrie 2008)
Economia Ecuadorului se bazează, în principal, pe producţia de petrol şi pe cea agricolă, atât
pentru consumul intern cât şi pentru export. Principale exporturi sunt cele de petrol, banane, creveţi, flori şi
alte produse agricole primare. În 2007, produsele petroliere brute şi rafinate au reprezentat 58% din totalul
veniturilor din export. Ecuador este cel mai mare exportator mondial de banane, precum şi un exportator
major de creveţi, conserve de peşte şi autoturisme.
Ecuador a adoptat dolarul ca monedă naţională în 2000, în urma unei crize bancare majore şi
recesiune în 1999. Adoptarea dolarului ca monedă naţională a dus la stabilitate, ajutând Ecuadorul să atingă
o performanţă economică solidă în 2006.

5. Peru

Capitala: Lima
Limba oficială: spaniolă
Populaţia: 29.546.963 milioane locuitori (est. iulie 2009)
PIB - paritatea puterii de cumpărare: 247,3 miliarde dolari (est. 2008)
PIB - rata de creştere reală: 9,8% (est. 2008)
PIB - pe cap de locuitor: 8.500 dolari (est. 2008)
PIB - compoziţia în funcţie de sector: agricultură: 8,5%
industrie: 21,2%
servicii: 70,3%
Rata inflaţiei: 5,8% (est. 2008)
Forţa de muncă: 10,2 milioane (2008)
Rata şomajului: 8,1% (est. septembrie 2008)
21
Exporturi: 31,53 miliarde dolari (est. 2008)
Exporturi - parteneri: SUA 18,9%, China 14,9%, Canada 7,8%, Japonia 6,6%, Chile
5,5% (2008)
Importuri: 28,44 miliarde dolari (est. 2008)
Importuri - parteneri: SUA 24,5%, China 10,6%, Brazilia 7,8%, Chile 5,3%, Ecuador
5,2%, Argentina 4,7%, Columbia 4,1% (2008)
Datorii externe: 34,59 miliarde dolari (est. 31 decembrie 2008)

Economia Peru-ului a demonstrat o creştere puternică în ultimii şapte ani, în medie de 6,8% pe an,
ajutată de reformele economice orientate spre privatizări în anii 1990, precum şi măsurile luate în 2001
pentru a promova comerţul şi de a atrage investiţii. PIB-ul a crescut la 9,8% în 2008, de la 8,9% în 2007, de
la 7,7% în 2006 şi de la 6,8% în 2005.
Cu toate acestea, actuala criză financiară globală va determina pentru anul 2009 o scădere a PIB-ului
de până la 3,5%.

5. Obiective si principii

Obiectivele generale ale Mercosur sunt:


• libera circulaţie a bunurilor, serviciilor şi a factorilor de producţie;
eliminarea vămuirii directe şi ridicarea restricţiilor netarifare pentru tranzitul produselor,
precum şi alte măsuri cu efect similar;

• instituirea unui tarif extern comun (TEC);

• coordonarea politicilor macroeconomice şi sectoriale ale statelor membre,


referitoare la comerţul internaţional, agricultura, industrie, taxe, sistem monetar, capitaluri,
servicii, transporturi şi comunicaţii şi orice alte domenii pentru a asigura libera circulaţie
între statele membre;

• armonizarea legislatiei ţărilor membre.

Aceste obiective au fost concepute, elaborate şi discutate în cadrul unor întâlniri şi protocoale şi
parafate prin tratate care au fost ratificate de toate statele membre.
Alte obiective , dar la fel de importante pentru organizaţie au fost:

22
• creşterea randamentului şi a productivităţii pentru cele patru economii, cu deschiderea
pieţelor şi accelerarea dezvoltării economice;
• perspective mai bune pentru folosirea mai judicioasă a resurselor disponibile;
• conservarea mediului;
• îmbunătăţirea comunicaţiilor;
• armonizarea şi coordonarea politicilor macroeconomice şi complementarea diferitelor
industrii;
Politica economică a organizaţiei a fost îndreptată spre cele trei obiective principale: zona de comerţ
liber, uniunea vamală şi piaţa comună.
Asta a făcut necesar ca ţările să-şi deschidă economiile şi în acelaşi timp să crească procesele
regionale de integrare.
Ţările au nevoie să fie mai eficiente, în special în comerţul internaţional. În acest context, majoritatea
obiectivelor sunt standardele de calitate şi optimizarea mijloacelor de producţie.

6. Structura institutională a Mercosur

Structura instituţională a Mercosur cuprinde următoarele organe de conducere:


• Consiliul Pieţei Comune (CCM)
• Grupul Pieţei Comune (CMG)
• Comisia de Comerţ a Mercosur (MTC)
• Comisia Parlamentara Comuna (JPC)
• Forumul Social-Economic Consultativ (ESCF)
• Secretariatul Administrativ al Mercosur (MAS)
1. Consiliul Pieţei Comune constituie cel mai important organ politic al grupării şi este
responsabil de aprobarea deciziilor pentru îndeplinirea obiectivelor înscrise în Tratat şi de
conducerea/coordonarea politică a Mercosur Este format din Miniştrii Afacerilor Externe şi Miniştrii
Economiei din statele membre sau omologii lor.
Sarcinile şi funcţiile Consiliului Pieţei Comune sunt următoarele:
- Să negocieze şi să semneze înţelegeri în numele Mercosur, cu alte ţări, grupuri de ţări şi alte
organizaţii internaţionale;
- Să hotărască ofertele propuse de Grupul Pieţei Comune;

23
- Să aranjeze întâlniri între ministere şi să hotărască înţelegerile care au loc între acestea;
- Să stabilească organele pe care le consideră potrivite, să le modifice sau să le desfiinţeze;
- Să numească directorul Secretariatului Administrativ al Mercosur;
- Să adopte deciziile financiare şi bugetare;
- Să aprobe regulile procedurale pentru Grupul Pieţei Comune.
2. Grupul Pieţei Comune este instituţia executivă şi are în principal următoarele atribuţii:
- de a realiza recomandări pentru implementarea şi executarea conţinutului Tratatului;
- de a coordona activitatea subgrupurilor de lucru;
- de a face propuneri pentru aplicarea programului de liberalizare a comerţului care constă într-un
sistem gradual de eliminare a restricţiilor sau a măsurilor echivalente, fiind stabilite prin negocieri
laborioase, produs cu produs;
- să ia măsurile necesare pentru intrarea în vigoare a deciziilor adoptate de Consiliul Pietei
Comune;
- să aprobe bugetul şi să stabilească bugetul anual prezentat de Secretariatul General al Mercosur;
- să adopte rezoluţiile financiare şi monetare bazate pe directivele stabilite de Consiliu;
- să aprobe regulile de procedură pentru Comisia de Comerţ şi pentru Forumul Consultativ
Economico-Social
- să realizeze recomandări pentru implementarea şi executarea conţinutului Tratatului;
- să coordoneze activitatea subgrupurilor de lucru;
- să facă propuneri pentru aplicarea programului de liberalizare a comerţului care constă într-un
sistem gradual de eliminare a restricţiilor sau a măsurilor echivalente, fiind stabilite prin negocieri
laborioase, produs cu produs.

3. Comisia pentru Comerţ a Mercosur


Comisia pentru Comerţ a Mercosur este organismul care asistă Grupul Pieţei Comune şi
monitorizează aplicarea politicilor comune de comerţ, agreate de toate statele membre.
Comisia pentru Comerţ a Mercosur are următoarele sarcini şi funcţii:
- să urmărească aplicarea politicilor comerciale comune în statele membre;
- să ia decizii legate de administrarea şi aplicarea tarifului extern comun şi a politicilor comerciale
comune agreate de statele membre;
- să propună şi să aducă la cunoştinţă Grupului Pieţei Comune noile reglementări comerciale şi
vamale şi schimbările care au loc;

24
Deciziile Comisiei Comerciale a Mercosur sunt făcute prin directive şi planuri. Aceste directive sunt
sub autoritatea statelor membre.

4. Comisia Parlamentară Comună


Comisia este organismul care reprezintă parlamentele statelor membre Mercosur.
- Poate fi formată dintr-un număr egal de membri pentru toate statele membre.
- Caută modalităţi de aplicare a procedurilor corespunzătoare pentru fiecare stat membru.
- Poate remite recomandări Consiliului Pieţei Comune.
- Poate adopta reguli.
- Forumul consultativ economico-social
- Forumul consultativ economico-social este un organism care reprezintă principalele sectoare
economice din fiecare stat membru, şi este alcătuit dintr-un număr egal de membri pentru fiecare parte.
- Are numai funcţie consultativă şi poate face recomandări Consiliului Pieţei Comune.
- Poate formula reguli de procedură, dar care pot fi aprobate numai de Consiliului Pieţei Comune.

5. Secretariatul Administrativ al Mercosur


- Secretariatul Administrativ al Mercosur furnizează suport operaţional şi servicii pentru alte
organisme ale Mercosur şi centralizează informaţiile la centrul din Montevideo;
- Deserveşte arhiva oficială a documentelor Mercosur;
- Publică şi asigură distribuţia deciziilor adoptate în Mercosur;

25
În figura următoare este prezentată organigrama grupării Mercosur:

7. Schimburile comerciale în interiorul MERCOSUR –


piaţa comună.

Mercosur reprezintă o prezenţă semnificativă în America Latină, ţările membre reprezentând mai
mult de două treimi din populaţia continentului sud-american. Catalogat ca al treilea bloc comercial ca

26
mărime, cu o dezvoltare rapidă în anii 1990, s-a distins printr-o creştere rapidă a comerţului blocului. În
2004, Mercosur a avut un produs intern brut de aproximativ 1,9 trilioane USD, în care lider a fost Brazilia
cu un PIB de 1.375 USD. ţările Mercosur au avut o creştere economică de 3,2% în 2004, mai mare decât a
Uniunii Europene care a fost de 2,3%.
Creşterea integrării regionale a fost serios afectată de dezechilibrul economic din Argentina şi
Brazilia. Fiind primle economii ale grupului ca mărime, au avut un puternic impact în Mercosur pe
ansamblu. Totuşi, ţările mici din cadrul Mercosur au avut şi beneficii; în ciuda dependenţei regionale de
cele două mari economii, Paraguay şi Uruguay au beneficiat de pe urma aderării la Mercosur.
Politica oficală a Mercosur este optimistă pentru viitorul economic în expansiunea grupului. Țările
Mercosur sunt confruntate curent cu adaptări la economia nesigură şi este evident că viitorii ani, probabil,
vor aduce câteva schimbări importante. În ciuda acestor probleme, previziunile rămân pozitive şi este de
aşteptat ca Mercosur se va reface şi îşi va relua modelul de creştere sănătoasă a economiei ţărilor membre.

Brazilia
Brazilia a privit Mercosur ca pe o extensie a propriei economii. Ca membru Mercosur, Brazilia şi-a
intensificat prezenţa în lume şi şi-a oferit multe oportunităţi pentru îmbunătăţirea situaţiei economice.
Brazilia, cu o largă şi dezvoltată economie, cea mai mare din America de Sud, a avut o creştere
proeminentă internţională. Agricultura, industria de minerit şi exploatare petrolieră, prefabricate şi produse
industriale şi sectorul serviciilor sunt printre cele mai puternice. Deşi lovită de hiperinflaţie şi de o crescută
instabilitate economică, introducerea planului real de resctructurare economică a fost un succes care a
îmbunătăţit stabilitatea economică. Brazilia este puterea economică a Mercosur şi de aceea a fost de
aşteptat ca Brazilia să tragă grupul prin aceste fluctuaţii dificile, pentru iesirea din criză în 2000. Investiţiile
străine directe în Brazilia au atins un nivel record de preste 30 miliarde USD în 2000, iar în anul 2003 au
fost de aproximativ 10,1 miliarde USD. SUA se aflau în topul brazilian atât la importuri cât şi la exporturi,
cu 20%. În ciuda economiei regionale fluctuante, economia braziliană a avut o creştere de 3,5% în 2004 şi
de 3% în 2005.
Brazilia este şi cel mai mare importator şi exportator din Mercosur, fiind un adevărat recipient pentru
importurile din Argentina, Paraguay şi Uruguay, ajutându-le în acest fel, mai ales pe cele din urmă, să-şi
dezvolte economiile şi să-şi vândă produsele, deoarece pe alte pieţe, cum ar fi SUA şi Canada, nu sunt
destul de competitive.

Agrentina

27
Argentina este a doua economie din America de Sud. Dispune de o diversificată industrie de bază,
cum ar fi procesarea produselor de provenienţă animală şi vegetală, textile, automobile, industria chimică şi
petrochimică, metalurgică şi a oţelului. După declinul economic dintre anii 2000-2002, economia
argentiniană a început să-şi revină cu o creştere anuală de aproape 5%. În ciuda problemelor socio-politice
componentele fundamentale ale economiei Argentinei au continuat să funcţioneze şi este de aşteptat ca
această economie să-şi revină pe baza unei politici stabile. Pentru Argentina, Mercosur a sevit drept
catalizator pentru reformele economice. Consecvenţa Argentinei a sprijinit o coeziune a politicilor
comerciale şi s-a implicat în crearea organismelor internaţionale de reglementare a disputelor comerciale.

Paraguay
În această ţară guvernul joacă un rol esenţial în economie. Paraguay are o economie de piaţă cu o
largă dezvoltare a sectorului informal, făcând dificilă măsurarea cu acurateţe a dezvoltării economice.
Marea parte a populaţiei depinde de veniturile din agricultură. În anul 2005 Paraguay a avut o rată de
creştere a PIB-ului de aproximativ 2%. Un obstacol important în calea creşterii economice a Paraguayului
este slaba infrastructură, care are nevoie de restructurare şi dezvoltare. Disputele privind privatizarea
telecomunicaţiilor, electricităţii şi companiei poştale sunt controversate, dar numai aceste lucruri pot ajuta
şi oferi oportunităţi de dezvoltare pentru ţară.

Uruguay
Uruguay este celebră prin modul şi regularitatea cu care distribuie veniturile, este considerată a opta
economie din America Latină şi are performanţe economice crescute în ultimele decade. Cu toate acestea,
în 1999 Uruguay a avut o experienţă neplăcută din cauza recesiunii economice. În faţa devalorizării
monedei braziliene, a diminuării activităţii în cele două mari economii din Mercosur, a creşterii ratei
dobânzii şi scăderea istorică a preţului mărfurilor, creşterea PIB-ului în Uruguay a stagnat. Creşterea
performanţelor economice a fost puternic afectată de discordanţele din acea perioadă şi de politicile de
credit restrictive. În ciuda câtorva ani în care PIB a fost scăzut, 2004 a aratat o creştere continuă a
economiei Mercosur, în jurul a 7%. Continuarea revenirii economice în Uruguay depinde de Argentina şi
Brazilia.
Este dificil să susţii o uniune vamală, când ţările membre nu au creat incă o adevărată zonă de comerţ
liber. Uniunea Europeană este un bun exemplu pentru lungul şi gradualul proces economic de integrare,
pentru ca blocul să facă faţă şi să continue înfruntările cu multiplele bariere existente până la
implementarea totală.

28
Ca ultimul venit în joc, Mercosur trebuie să grăbească procesul de integrare economică în încercarea
de a ajunge din urmă celelalte organizaţii. Mercosur a avut în mod curent caracteristicile unei zone
comerciale libere şi a unei uniuni vamale, făcând eforturi însemnate de a avansa spre o piaţă comună, dar
nici până în prezent aceste stadii nu sunt complet consolidate.
• Zona de liber schimb – Multe tarife la produse au fost eliminate pe parcurs, cu câteva excepţii la un
coş de produse considerate sensibile.
• Uniunea vamală – Strctura tarifului vamal extern comun a fost introdusă în 1995. Mijloacele de
producţie şi mai multe produse electronice nu au fost incluse în structura CET, însă acestea au fost incluse
ulterior, în anul 2006.
• Piaţa comună – Piaţa muncii este încă restricţionată. În 1997, prin protocolul de la Montevideo s-a
aprobat includerea unui plan pe faze, care să restricţioneze comerţul în domeniul serviciilor pe o perioadă
de 10 ani şi să descrească restricţiile în domeniul serviciilor financiare, transporturilor aeriene, sateliţilor de
comunicaţii, asigurărilor şi a serviciilor profesionale.
În 2002 statele membre şi asociate au semnat un acord în vederea imigrării şi a dreptului la rezidenţă,
fiind primul mare pas făcut împreună pentru mobilitatea pieţei muncii în regiune.
Încă de la început, preocupările preşedinţilor şi miniştrilor din statele membre au fost politicile
economice, singurele instrumente care pot asigura succesul Mercosur în contextul globalizării şi al
schimbărilor economice mondiale. În 1992 la Las Len cele patru ţări asociate au stabilit un calendar pentru
principalele politici, care în final să ducă la armonizarea acestor politici spre o integrare completă.
Principalele politici stabilite:
• Politici comerciale:
- dumping/subvenţii;
- eliminarea barierelor netarifare;
- tariful extern comun;
- regimuri pentru mărfuri speciale;
- acorduri cu alte ţări.
• Politici de dezvoltare:
- protecţie a investiţiilor;
- politici industriale;
- politici care să încurajeze competiţia;
- politici pentru dezvoltarea tehnologiilor;
- politici agricole.
• Politici macroeconomice:
29
- coordonarea ratelor de schimb;
- coordonarea politicilor fiscale;
- fluxurile de capital.

Investiţiile străine directe în ţările Mercosur


În toate cele patru ţări investiţiile străine au crescut, mai ales datorită privatizărilor, care s-au datorat
proceselor democratice demarate de ţările din Mercosur.
Investiţiile directe în perioada de tranziţie în Mercosur au crescut de la an la an şi au avut un efect
benefic asupra Mercosur, influenţând panta ascendentă de dezvoltare a industriei, comerţului şi serviciilor.
Infuzia de capital străin a crescut de la an la an, mai ales în Argentina şi Brazilia, care au fost principalii
recipienţi ai capitalurilor străine, dar nici celelalte ţări nu au fost neglijate.
Investiţiile străine directe au făcut posibilă dezvoltarea infrasctructurii atât de necesare înfăptuirii
unor proiecte economice ambiţioase, care au fost expuse anterior la fiecare ţară membră. De asemenea, au
apărut şi companiile transnaţionale, care au găsit piaţa Mercosur foarte atractivă pentru a investi şi a-şi
muta afacerile aici, cum ar fi Sony, fapt ce a dus la scăderea şomajului, la creşterea competitivităşii etc.
Toate aceste exemple dovedesc că Mercosur este un proiect viabil şi cu mari şanse de reuşită dacă toţi
membrii cooperează pentru acest lucru, în ciuda neînţelegerilor dintre ei, a nerespectării unor angajamente
şi a crizelor prelungite cu care s-au confruntat.
Mercosur a fost preocupată mai mult de comerţ, fapt care s-a dovedit foarte benefic la început, dar
deficienţele legislative din alte domenii economice şi lipsa unor politici macroeconomice stabile şi pe
termen lung au făcut ca această creştere economică să fie uneori modestă, ducând chiar la crize grave care
cu greu au putut fi depăşite.
Exportul intrazonal se prezintă diferenţiat pentru cele patru economii implicate, exporturile intra
Mercosur fiind mai importante pentru statele mici, în cazul Uruguay ponderea fiind de 52,2% în 2001, şi
mai puţin importantă pentru ţările mari, cum ar fi Brazilia, al cărei export intra Mercosur era de doar 14,2%
în 2001.
Principalul exportator al organizaşiei este Brazilia, care în anul 2001, avea o pondere de 65%, urmată
de Argentina cu 34%. Tot Brazilia reprezintă principala piaţă de export pentru Argentina, aceasta la rândul
său fiind principala piaţă pentru Paraguay şi Uruguay.Și la importuri statele mici sunt dependente de piaţa
subregională, acestea reprezentând 54% pentru Paraguay şi 51% pentru Uruguay, din totalul importurilor în
2001.
30
Cele patru ţări membre şi cele două asociate reprezintă 67% din suprafaţa Americii Latine şi zona
Caraibiană, 46% din populaţie şi 44,6% din produsul intern brut al zonei. Argentina, Brazilia, Paraguay şi
Uruguay s-au angajat atât unilateral cât şi prin tratate să încurajeze şi să dezvolte libera inițiativă în ultimii
ani. Aceste iniţiative au avut ca rezultat schimbări semnificative în distribuirea şi dezvoltarea spaţială a
activităţilor economice.
În tot acest timp a avut loc specializarea activităţilor şi a industriilor la cel mai înalt nivel în Paraguay
şi Uruguay pentru a reduce decalajele dintre ele şi Argentina şi Brazilia.

8. Schimburile economice cu ţările terţe

În contextul noului val al regionalismului din anii 1990, Mercosur s-a implicat în multe negocieri
comerciale semnând câteva tratate de importanţă capitală, atât pentru organizaţie, cât şi pentru dezvoltarea
economică în zonă, în contextul globalizării.
Cele mai importante tratate comerciale semnate de Mercosur cu alte ţări şi organizaţii:
• Mercosur şi Comunitatea Andină au semnat, la 16 aprilie 1998, un acord cadru care a
creat zona liberă comercială între Mercosur şi Comunitatea Andină, care a fost completat cu
Acordul Economic Complementar care s-a semnat la 6 decembrie 2002;
• Mercosur şi Uniunea Europeană;
• Mercosur şi Peru au semnat un Acord Economic Complementar semnat la data de 25
august 2003;
• Mercosur şi Columbia, Ecuador şi Venezuela au inchiat un Acord Economic
Complementar de colaborare la data de 16 decembrie 2003;
• Mercosur şi Bolivia;
• Mercosur şi Chile, care au încheiat un Acord Economic Complementar de colaborare
în vederea aderării la Mercosur;
• Mercosur şi India au semnat un Acord Complemetar de Colaborare la 5 iulie 2002,
după care, în urma evoluţiei pozitive a relaţiilor comerciale, au mai semnat un Acord
Comercial Preferenţial la data de 25 ianuarie 2004;
• Mercosur şi Mexic au semnat un Acord Economic Complementar la 5 iulie 2002,
completat cu altul la 27 septambrie 2002, urmate de un prim act adiţional la 24 iunie 2004,
necesare pentru reglementarea raporturilor economice şi comerciale, în vederea întăririi
colaborării în zonă şi pentru crearea unei singure zone de liber schimb între cele două
Americi;
31
• Mercosur şi Uniunea Vamală a Africii de Sud – a fost semnat un Acord Comercial
Preferenţial la 16 decembrie 2004, care să dezvolte şi să întărească legăturile dintre cele
două părţi.

8.1. Schimburile economice cu ţări din America Latină şi America de


Nord

Mercosur s-a implicat încă de la început în lărgirea ariei comerciale a ţărilor care compun această
organizaţie, mai ales în zona lor de influenţă, continentul Latino-American şi zona caraibiană, având
acorduri sau înţelegeri comerciale cu toate ţările şi organizaţiile din această zonă:
Mercosur – Bolivia
Mercosur – Chile
Mercosur – Canada
Mercosur – Mexic
Mercosur – Comunitatea Statelor Central Americane
Mercosur – Peru
Aceste acorduri au fost încheiate cu scopul de a-i mări aria de comerţ şi de a câştiga o cotă de piaţă
cât mai mare la nivel mondial, cât şi pentru a controla comerţul în zonă şi a-şi întări poziţia ca organizaţie
regională în contextul mondializării economiei şi comerţului.
Acordurile cu Chile şi Bolivia
În iulie 1996, după doi ani de negocieri, Mercosur a semnat primul tratat de comerţ liber cu Chile,
fiind primul pas în lărgirea Mercosur. Acest tratat a constat într-un angajament de eliminare graduală şi
automată a tuturor tarifelor. Negocierile pentru ca Chile să devină membru cu drepturi depline în Mercosur
s-au intensificat în 1999, dar câteva dificultăţi serioase au apărut cu privire la dezvoltarea şi respectarea
programului de integrare.
În decembrie 1996, Bolivia şi Mercosur au semnat un acord cadru asemănător cu cel dintre Chile şi
Mercosur. Ca şi în tratatul cu Chile, acordul de liber schimb includea un program pentru eliminarea
tarifelor. Bolivia şi Mercosur au inclus în acord şi reguli cum ar fi cele de salvgardare, cele de soluţionare
a disputelor şi cele de bază pentru integrarea fizică. În 2002 au finalizat acordul de liberalizare a comerţului
cu autoturisme, un domeniu considerat sensibil.
Comunitatea Andină şi Mercosur

32
Comunitatea Andină este un acord de integrare subregională între guvernele Boliviei, Columbiei,
Ecuadorului, Peru şi Venezuela, şi are drept obiectiv dezvoltarea echilibrată şi armonioasă a ţărilor
membre.
Încă de la formare, Mercosur a avut relaţii comerciale cu statele care compun Comunitatea Andină,
încercând să formeze o zonă de comerţ liber care să le permită o dezvoltare economică armonioasă şi
progresivă pentru toate statele pentru a avea stabilitatea atât de necesară progresului zonei.
Produsele petroliere, ulei şi alte produse derivate petroliere reprezintă peste 50% din exporturile
Comunităţii Andine în Mercosur, dar începând din 2001 acest procent a început să scadă până la
aproximativ 40%. Importurile Comunităţii Andine din Mercosur au înregistrat o creştere constantă de 7%
pe an.
Balanţa comercială între Comunitatea Andină şi Mercosur a marcat un deficit între un miliard de
dolari şi două miliarde de dolari, înregistrând cel mai scăzut nivel în 2001.
Mercosur şi Mexic
Negocierile cu Mexic pentru un acord comercial a fost un proiect ambiţios al Mercosur, dar a
întâmpinat dificultăţi majore încă de la demararea primelor discuţii în acest sens. Aceste negocieri au intrat
în impas odată cu intrarea Mexicului în NAFTA, fapt ce a afectat interesele Mercosur în acea zonă. Totuşi,
fiind o ţară cu o economie dezvoltată în zonă, Mexicul a început să poarte negocieri cu approape toate
statele din zonă şi în special cu cele din Mercosur. Negocierile cu Mercosur pentru crearea unei zone de
comerţ liber au început în 1996, iar în 2002 liderii din Mexic şi statele Mercosur au semnat un acord
economic complementar în care au hotărât să progreseze împreună.
Mercosur – Canada
Relaţiile dintre statele membre ale Mercosur şi Canada sunt importante pentru ambele părţi, în
contextul dezvoltării economice a zonei. În ciuda disputelor privind comerţul dintre ele, există potenţial
pentru creşterea investiţiilor canadiene în Mercosur şi lărgirea ariei de activitate a firmelor canadiene în
aceste ţări. Acordul de Cooperare Comercială şi de Investiţii a fost forma de plecare în relaţiile economice
dintre cele două părţi.
Brazilia, care este cel mai marcant membru Mercosur, este unul dintre partenerii economici majori ai
Canadei şi a doua destinaţie de export din America. Brazilia este una dintre destinaţiile majore pentru
investiţiile canadiene, în 2001 ISD în Brazilia fiind în jur de 7 miliarte dolari.
Totalul comerţului bilateral între Canada şi Mercosur, în anul 2004, a fost evaluat la peste 1,65
miliarde dolari. Exportul canadian în Mercosur a scăzut, fiind evaluat la 1,1 miliarde dolari, în timp ce
importurile au totalizat 2,7 miliarde dolari la nivelul anului 2003.

33
Atât Canada cât şi Mercosur sunt interesate de dezvoltarea comerţului pe continentul american, iar
prioritatea creării unei zone de comerţ liber pe tot continentul american este în prim-plan.
Mercosur – NAFTA
Cele mai complicate şi mai importante negocieri au fost cele dintre USA şi Brazilia. Pentru Brazilia,
motorul Mercosur, a fost necesar să se evalueze oportunităţile şi pericolele care pot periclita viitorul
Mercosur în contituirea unei zone de comerţ liber bilaterale. Dimensiunea economică asimetrică dintre cele
două regiuni este un factor important pentru viitorul şi metodologia acordurilor comerciale. Principala
caracteristică a politicilor economice dintre cele două părţi a fost pe de o parte reducerea protecţiei pentru
produsele exportate de SUA în Mercosur şi mărirea protecţiei la produsele exportate de Mercosur în SUA.
Deşi sunt încheiate diferite acorduri de colaborare în diferite domenii, negocierile pentru stabilirea unei
adevărate zone de comerţ liber pe continentul american continuă.
Deşi nu s-au înregistrat rezultate semnificative în relaţia cu SUA, datorită neînţelegerilor cu privire la
subvenţiile din agricultura unde au loc negocieri importante, comerţul dintre ele s-a cristalizat, cel cu
electronice şi bunuri industriale evoluând rapid.

8.2. Relaţiile cu Uniunea Europeană

Comerţul între Mercosur şi UE


În anii ’90 comerţul Mercosur cu UE s-a dublat, reprezentând între 1998 – 2000 aproape 26% din
comerţul total al blocului sud-american. În schimb, pentru UE comerţul cu Mercosur reprezenta abia puţin
peste 1% din comerţul său total. Aceste cifre reflectă o nepotrivire importantă în ceea ce priveşte posibilul
interes pe care şi un bloc şi celălalt îl pot avea pentru atingerea unei liberalizări a comerţului reciproc.
Totuşi, deşi Mercosur prezintă mai puţin interes pentru UE din punct de vedere comercial, prezenţa
întreprinderilor europene în Mercosur este semnificativă şi încă de la începutul creării blocului. Investiţiile
Străine Directe de origine europeană au crescut simţitor în aceste ţări. Pe de altă parte, UE urmăreşte şi un
interes politic care constă în a contracara eventuala creştere a incidenţei SUA în ţările din Mercosur, prin
intermediul creării ALCA.
Procesul negocierilor între Mercosur şi UE s-a iniţiat în 1995, pornind de la semnarea Acordului
Cadru Interregional de Cooperare între ambele blocuri. După mai multe etape în care s-au stabilit organele
şi mecanismele instituţionale pentru a înainta negocierile, au început să se stabilească principalele teme ale
discuţiilor.
Multe din produsele ofertei exportabile a ţărilor Mercosur sunt supuse vârfurilor tarifare în UE şi/sau
sunt obiectul cotelor şi altor bariere netarifare.

34
Pe de altă parte, ţările Mercosur sunt foarte competitive în categorii care beneficiază de sprijin în
producţia agricolă şi în subvenţii ale exportului prin intermediul Politicii Agricole Comune (PAC) a UE.
Dacă UE a introdus recent unele reforme pentru PAC ce tind să diminueze importanţa sa şi efectul
distorsionat asupra comerţului, nu a acceptat să includă această temă în negocierile cu Mercosur, ci doar a
fost de acord să discute asta în cadrul multilateral, pentru a considera că acea temă implică fundamental
relaţiile sale cu alte ţări dezvoltate ca SUA şi Japonia. Pentru UE temele relevante sunt cele din „noua
agendă”: servicii, facilitarea comerţului, investiţii, politici concurenţiale, cumpărări guvernamentale.
Poziţia ţărilor din Mercosur sub acest aspect nu este omogen pentru că posibilele concesii în materie ar
afecta diferit cele 4 state. Brazilia ar fi ţara care ar pălti costul cel mai ridicat pentru aceste concesii şi prin
urmare, a manifestat mare atenţie în cadrul negocierilor privind deschiderea pieţei sale de servicii şi
cumpărări guvernamentale.
Începând cu iulie 2001, UE şi Mercosur au realizat interschimburi succesive de oferte care în fond n-
au fost acceptate. În octombrie 2004 negocierile au intrat într-un «impas» care promitea să se reglementeze
în 2006. Din partea Mercosur obiecţiile s-au referit în primul rând la tema accesului la pieţe, în măsura în
care UE n-a acceptat să includă produsele agricole în compromisurile liberalizării, oferind doar creşteri ale
cotelor pentru principalele produse exportate de către Mercosur. Din partea UE, s-a considerat insuficient
oferta Mercosur în legătură cu comerţul de servicii şi cumpărări guvernamentale.
UE consideră o prioritate acordul economic cu Mercosur, dar sunt diferenţe de opinie în ceea ce
priveşte sectorul agricol, care nu au fost stinse nici după Runda Doha, cel al subvenţiilor din agricultură
fiind cel mai important, dar cu toate acestea relaţiile comerciale între cele două organizaţii se dezvoltă
continuu.

8.3. Relaţiile cu ţările din Asia

Comerţul între Mercosur şi India


Un acord cadru privind comerţul a fost semnat între India şi Mercosur la 17 iunie 2003 la Asuncion,
în Paraguay. Acest tratat a pus în mişcare procesul care a dus la stabilirea unei zone de comerţ liber între
India şi Mercosur. Procedurile pentru un acord comercial preferenţial şi apoi pentru acordul de liber schimb
s-au terminat în acelaşi an.
S-au făcut concesii reciproce şi reduceri mutuale de taxe vamale. Pentru India, această oportunitate a
oferit posibilităţi comerciale majore, încă de la formarea Mercosur, care este a treia piaţă comună din lume
după SUA şi UE.
Pentru Mercosur acest tratat a fost foarte important, deoarece organizaţia dorea cu orice preţ
extinderea şi dezvoltarea pieţelor în afara SUA şi a UE, iar prin acest tratat a reuşit acest lucru, India fiind o
35
ţară cu o rată de dezvoltare ridicată şi cu o populaţie de peste 1 miliard locuitori, care poate oferi o piaţă cu
un potenţial imens şi cu o putere de cumpărare considerabilă.
Şi pentru India a fost o oportunitate comercială majoră, deoarece Mercosur este a treia piaţă ca
mărime în lume, după SUA şi UE.
Problema apropierii goegrafice a fost întotdeauna cheia problemelor pentru comerţ între India şi
Mercosur. Transportul a fost scump şi a necesitat timp. Acest dezavantaj a fost înlăturat prin crearea unor
linii de navigaţie directă între India şi ţările Mercosur, care au rezolvat această problemă.

9. Concluzii

Cu toate că a fost conceput ca o organizaţie regională, Mercosur este astăzi un comerciant global care
este foarte interesat de menţinerea deschisă şi de întărirea relaţiilor cu restul lumii. Ţările care compun
Mercosur, au fost constant interesate în menţinerea propriei poziţii în comerţul global şi, fără favorizarea
unei ţări sau alteia, au urmărit să-şi asigure în timp scopul şi rolul bine definit pe scena internatională. În
acest sens a fost normal ca Mercosur să practice şi să respecte principiile regionalismului deschis încă de la
formare, care a fost concentrat precis pe creşterea participării şi întărirea poziţiilor ţărilor membre în piaţa
globală.
Pe parcursul a 15 ani, Mercosur a avut o agendă încărcată de negocieri externe care a inclus de la
acorduri bilaterale cu unele ţări din ALADI şi India, până la acorduri multilaterale ca cele la care aspiră în
zona OMC.
Sunt trei categorii de negocieri în care se lucrează la liberalizarea comerţului Mercosur cu alte ţări şi
care configurează agenda externă a blocului. Aceste trei negocieri cruciale pentru viitorul Mercosur, sunt
cele care tind spre ALCA, cele care vor un acord de comerţ liber cu UE şi cele corespunzătoare Rundei
Doha cu privire la OMC.
Aceste trei procese de negociere nu sunt independente ci dimpotrivă, se sprijină dar se şi limitează
între ele. Una din cauzele care generează acest aspect este aceea că SUA, UE şi Mercosur prezintă
divergenţe semnificative în ceea ce priveşte sectorul agricol. Aici se confruntă ţări puternic competitive în
producţia de bunuri agricole şi alimentare (ca cele din Mercosur) cu ţări care menţin un nivel ridicat al
subvenţiilor şi/sau al protecţiei în acele categorii (ca UE şi SUA).
România a înţeles imensa oportunitate a pieţei Mercosur care este în plină ascensiune şi odată cu
aderarea la UE, care are strânse legături cu Mercosur, relaţiile ţării noastre cu ţările Mercosur vor intra într-
o noua fază, în care vor fi exploatate oportunităţile şi benefiiciile pentru ambele părţi. În urma analizelor

36
făcute privind relaţiile României cu ţările Mercosur, în contextul aderării ţării noastre la UE, care este un
partener privilegiat al Mercosur, s-a ajuns la concluzia că aceasta regiune a devenit una dintre cele mai
dinamice pieţe ale exporturilor europene. La acest lucru a contribuit şi climatul politic favorabil care s-a
realizat prin consolidarea statului de drept în regiune, precum şi democraţiei care s-a instaurat în zonă,
aceste aspecte creînd climatul favorabil pentru dezvoltare şi crştere economică.
De Mercosur sunt interesate atât ţările din regiune care vor să adere la organizaţie pentru a fi
reprezentate mai bine, cât şi toate organizţiile importante de pe toate continentele, NAFTA fiind interesată
de crearea zonei de liber schimb a celer două Americi, iar UE de finalizarea încheierii tratatului de
cooperare.
Toate aceste lucruri dovedesc că în ciuda impedimentelor intâmpinate, Mercosur se bucură de un real
succes, chiar dacă este o organizaţie regională, dar care încearcă să se adapteze noilor cerinţe în contextul
mondializării economiei.
Se poate afirma că Mercosur a schimbat în bine faţa Americii de Sud şi că ţările din această regiune
au cunoscut o oarecare dezvoltare, au reuşit o deschidere economică însemnată, însciindu-se în contextul
politicii economice mondiale.

37
BIBLIOGRAFIE

• Integrare Economică, Camelia Candidatu, Editura ASE, Bucureşti 2006


• http://ro.wikipedia.org/wiki/Mercosur
• www.mercosur.int
• http://actrav.itcilo.org/actrav-english/telearn/global/ilo/blokit/mercosur.htm
• Portalul Oficial Mercosur – http://www.mercosur.int/msweb/Portal%20Intermediario/
• http://globaledge.msu.edu/
• Institutul Naţional de Statistică – www.insse.ro
• Mercosur în cadrul regionalismului din America Latină, Loredana Miclea, Editura ASE,
Bucureşti 2007
• www.mercosurtc.com
• www.cfr.org
• www.unesco.org

38